Ordonanța Tribunalului (Camera a treia extinsă) din 11 iunie 2025.#DZ Bank AG Deutsche Zentral-Genossenschaftsbank, Frankfurt am Main împotriva Comitetului unic de rezoluție.#Acțiune în anulare – Politica economică și monetară – Uniunea bancară – Mecanismul unic de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții (MUR) – Regulamentul (UE) nr. 806/2014 – Directiva 2014/59/UE – Decizie comună privind stabilirea cerințelor minime de fonduri proprii și de datorii eligibile – Competența Tribunalului – Lipsa afectării directe – Inadmisibilitate.#Cauza T-477/23.

Cauza T‑477/23

DZ Bank AG Deutsche Zentral‑Genossenschaftsbank, Frankfurt am Main

împotriva

Comitetului unic de rezoluție

Ordonanța Tribunalului (Camera a treia extinsă) din 11 iunie 2025

„Acțiune în anulare – Politica economică și monetară – Uniunea bancară – Mecanismul unic de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții (MUR) – Regulamentul (UE) nr. 806/2014 – Directiva 2014/59/UE – Decizie comună privind stabilirea cerințelor minime de fonduri proprii și de datorii eligibile – Competența Tribunalului – Lipsa afectării directe – Inadmisibilitate”

Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Acte care le privesc direct și individual – Afectare directă – Criterii – Decizie comună a unui colegiu de rezoluție privind stabilirea cerinței minime de fonduri proprii și de datorii eligibile (MREL) – Acțiune introdusă de societatea‑mamă a unui grup financiar de bănci cooperatiste – Lipsa afectării directe – Inadmisibilitate

[art. 263 al patrulea paragraf TFUE; Directiva 2014/59 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 45h alin. (3) și (7)]

(a se vedea punctele 72, 74-79 și 82)

Rezumat

Sesizat cu o acțiune în anulare, pe care o respinge, Tribunalul se pronunță pentru prima dată cu privire la natura unei decizii comune a unui colegiu de autorități de rezoluție, compus printre alții din Comitetul unic de rezoluție (SRB) și din autoritatea națională a unui stat membru din afara uniunii bancare, referitoare la stabilirea cerinței minime de fonduri proprii și de datorii eligibile (denumită în continuare „MREL” sau „cerința”), precum și cu privire la admisibilitatea unei acțiuni îndreptate împotriva unei astfel de decizii.

Reclamanta, DZ Bank AG Deutsche Zentral‑Genossenschaftsbank, Frankfurt am Main, este societatea aflată la conducerea grupului DZ Bank Gruppe, grupul financiar al băncilor cooperatiste din Germania. În cadrul uniunii bancare, reclamanta are filiale în Germania și în Luxemburg, iar în afara acestei uniuni, ea are o filială în Ungaria.

În anul 2017, SRB a instituit un colegiu de rezoluție pentru reclamantă și filialele sale ( 1 ), din care fac parte printre alții SRB, în calitate de președinte al acestui colegiu și în calitate de autoritate de rezoluție la nivelul grupului, și Magyar Nemzeti Bank (Banca Națională a Ungariei), în calitate de autoritate de rezoluție a filialei maghiare.

La 8 decembrie 2022, SRB a aprobat provizoriu un proiect de decizie privind stabilirea MREL al grupului reclamantei destinat examinării de către colegiul de rezoluție. După ce SRB a consultat‑o pe reclamantă și a primit observațiile acesteia, colegiul a concluzionat, la finalul examinării sale, că proiectul menționat nu trebuia să sufere modificări. În calitate de autoritate de rezoluție a grupului, SRB a trimis colegiului de rezoluție versiunea finală a acestui proiect, care a obținut un consens în cadrul acestuia. Ulterior, proiectul menționat a fost supus proceselor de aprobare internă ale SRB și, respectiv, ale Băncii Naționale a Ungariei, conducând astfel la Decizia comună RC/JD/2022/22 din 6 aprilie 2023 de stabilire a MREL pentru reclamantă și pentru cinci dintre filialele sale (denumită în continuare „decizia atacată”). În paralel, SRB a adoptat la 5 aprilie 2023 Decizia SRB/EES/2022/215 de stabilire a MREL pentru entitățile grupului condus de reclamantă care intră în sfera competenței sale. Această decizie însărcinează autoritățile naționale de rezoluție să pună în aplicare acest MREL și să verifice menținerea acestuia.

Decizia atacată a fost semnată de președintele SRB și conține o observație conform căreia reprezentanții autorităților relevante și‑au dat acordul scris cu privire la decizia comună privind MREL. În anexa I la decizia atacată figurează un acord scris, datat 6 aprilie 2023 și semnat de președintele Băncii Naționale a Ungariei, în care se precizează că aceasta este de acord cu decizia comună propusă și transmisă de SRB la 24 martie 2023.

La 14 aprilie 2023, autorității germane de rezoluție, și anume Bundesanstalt für Finanzdienstleistungsaufsicht (BaFin, Autoritatea Federală de Supraveghere a Serviciilor Financiare), i s‑a notificat decizia SRB/EES/2022/215 a SRB din 5 aprilie 2023, pe care aceasta a pus‑o în aplicare printr‑o decizie din 26 mai 2023 adresată reclamantei.

Prin scrisoarea din 17 mai 2023, autoritatea de rezoluție luxemburgheză, și anume Commission de surveillance du secteur financier (Comisia de Supraveghere a Sectorului Financiar) (CSSF), a informat filiala DZ Privatbank cu privire la punerea în aplicare a MREL stabilite prin Decizia SRB/EES/2022/215 și i‑a notificat decizia menționată.

Printr‑un e‑mail din 22 mai 2023, SRB, în calitate de autoritate de rezoluție a grupului, i‑a comunicat reclamantei, în calitate de societate‑mamă în Uniune a grupului, decizia atacată, însoțită de decizia comună referitoare la planul de rezoluție a grupului și de un rezumat al acestui plan.

În continuare, reclamanta a formulat două căi de atac distincte ( 2 ), împotriva deciziei atacate și împotriva Deciziei SRB/EES/2022/215, la comisia de apel a SRB. Aceasta le‑a respins, pentru motivul că prima era nefondată, iar a doua era inadmisibilă.

Reclamanta a sesizat Tribunalul cu două acțiuni în anulare distincte, îndreptate împotriva deciziei atacate și, respectiv, a deciziei comisiei de apel ( 3 ). În prezenta cauză, SRB ridică o excepție de inadmisibilitate, întemeiată printre altele pe faptul că reclamanta nu este destinatara deciziei atacate și că aceasta nu ar fi vizată în mod direct și individual de aceasta, astfel încât nu ar avea calitate procesuală activă.

Aprecierea Tribunalului

În primul rând, Tribunalul examinează calitatea de destinatar a reclamantei în ceea ce privește decizia atacată. El respinge argumentul acesteia potrivit căruia această calitate rezultă din obligația SRB ( 4 ) de a transmite deciziile comune după adoptarea lor.

Astfel, decizia comună „se transmite entității de rezoluție de către autoritatea sa de rezoluție” ( 5 ). În ceea ce privește societatea‑mamă din Uniune a grupului, care nu este ea însăși o entitate de rezoluție din același grup de rezoluție, decizia comună îi este transmisă ( 6 ) de către autoritatea de rezoluție a entității de rezoluție.

Rezultă că articolul 45h alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 2014/59 nu prevede că autorul deciziei comune, și anume în speță SRB și autoritatea maghiară de rezoluție, în calitate de coautori ai deciziei comune, o notifică entităților în cauză, ci că el însărcinează diferite autorități de rezoluție, în cadrul competențelor fiecăreia, să „transmită” această decizie. În speță, abia printr‑un e‑mail din 22 mai 2023, SRB, în calitate de autoritate de rezoluție a grupului ( 7 ), i‑a transmis reclamantei, în calitate de societate‑mamă în Uniune a grupului, decizia atacată, în timp ce autoritățile naționale de rezoluție erau deja informate anterior acestei date.

În al doilea rând, Tribunalul amintește cele două criterii cumulative necesare pentru ca o acțiune în anulare introdusă de o persoană fizică sau juridică care nu este destinatara actului să fie admisibilă, și anume ca măsura contestată, pe de o parte, să producă în mod direct efecte asupra situației sale juridice și, pe de altă parte, să nu lase nicio putere de apreciere destinatarilor însărcinați cu punerea sa în aplicare, fără să fie necesare norme intermediare.

În ceea ce privește primul criteriu, Tribunalul analizează substanța actului în cauză și apreciază efectele sale în raport cu criterii obiective precum conținutul actului menționat, ținând seama, dacă este cazul, de contextul în care a fost adoptat și de competențele instituției care este autorul acestuia. În ceea ce privește decizia comună referitoare la un grup transnațional în sensul articolului 2 alineatul (1) punctul 27 din Directiva 2014/59, Tribunalul ia în considerare în special sistemul instituit de legiuitorul Uniunii pentru a stabili cerințele pentru fiecare entitate a grupului din cadrul Uniunii.

În speță, decizia atacată și Decizia SRB/EES/2022/215 stabilesc cerințele pentru entitățile grupului din care face parte reclamanta. Cu toate acestea, în timp ce decizia atacată reprezintă acordul încheiat în cadrul Uniunii în ansamblul său între SRB și autoritatea maghiară de rezoluție, și anume Banca Națională a Ungariei, în temeiul Directivei 2014/59, Decizia SRB/EES/2022/215, adoptată în temeiul Regulamentului nr. 806/2014, materializează acest acord numai în cadrul uniunii bancare.

Astfel, efectul obligatoriu al deciziei atacate nu se impune decât autorităților de rezoluție „vizate” ( 8 ), și anume celor care s‑au obligat reciproc prin adoptarea deciziei comune. În prezenta cauză, este vorba despre SRB și despre autoritatea maghiară de rezoluție.

Tribunalul deduce din aceasta că adoptarea deciziei atacate nu determină prin ea însăși niciun alt efect juridic în cadrul uniunii bancare decât obligația pe care SRB și‑o asumă el însuși față de autoritatea maghiară de rezoluție de a aplica cerințele pe care le‑a negociat cu ea.

În schimb, în ceea ce privește Decizia SRB/EES/2022/215, Tribunalul arată că, pe de o parte, SRB stabilește cerințele pe care sunt obligate să le îndeplinească în orice moment entitățile de rezoluție și grupurile de rezoluție ( 9 ) și că, pe de altă parte, SRB adresează rezultatul acestei stabiliri autorităților naționale de rezoluție ( 10 ), acestea executând instrucțiunile SRB ( 11 ). În speță, acesta constată că, prin adoptarea Deciziei SRB/EES/2022/215, care, în al doilea considerent, face trimitere printre altele la articolele 12-12k și la articolul 29 din Regulamentul nr. 806/2014, SRB a adoptat o decizie în temeiul articolelor citate anterior, prin care a stabilit, în cadrul uniunii bancare, cerințele pentru grupul din care face parte reclamanta.

În consecință, întrucât decizia atacată nu produce în mod direct efecte asupra situației juridice a reclamantei, Tribunalul admite excepția de inadmisibilitate invocată de SRB și întemeiată pe lipsa calității procesuale active a reclamantei.

( 1 ) Conform articolului 88 din Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului și a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE și 2013/36/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 și (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European și ale Consiliului (JO 2014, L 173, p. 190).

( 2 ) Potrivit articolului 85 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 iulie 2014 de stabilire a unor norme uniforme și a unei proceduri uniforme de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții în cadrul unui mecanism unic de rezoluție și al unui fond unic de rezoluție și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 (JO 2014, L 225, p. 1).

( 3 ) Cauză înregistrată cu numărul T‑116/24.

( 4 ) Prevăzută la articolul 45h alineatul (1) al doilea paragraf litera (a) din Directiva 2014/59 și la articolul 92 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2016/1075 al Comisiei din 23 martie 2016 de completare a Directivei 2014/59[…] cu privire la standardele tehnice de reglementare care precizează conținutul planurilor de redresare, al planurilor de rezoluție și al planurilor de rezoluție a grupului, criteriile minime pe care autoritatea competentă trebuie să le examineze în ceea ce privește planurile de redresare și planurile de redresare a grupului, condițiile de acordare a sprijinului financiar intragrup, cerințele privind evaluatorii independenți, recunoașterea contractuală a competențelor de reducere a valorii contabile și de conversie, procedurile și conținutul cerințelor de notificare și ale avizului de suspendare și funcționarea operațională a colegiilor de rezoluție (JO 2016, L 184, p. 1).

( 5 ) Potrivit articolului 45h alineatul (1) al doilea paragraf litera (a) din Directiva 2014/59.

( 6 ) În conformitate cu articolul 45h alineatul (1) al doilea paragraf litera (c) din Directiva 2014/59.

( 7 ) În conformitate cu articolul 45h alineatul (1) al doilea paragraf litera (c) din Directiva 2014/59.

( 8 ) În temeiul articolului 45h alineatul (7) din Directiva 2014/59.

( 9 ) Potrivit articolului 12 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014.

( 10 ) Potrivit articolului 12 alineatul (5) din Regulamentul nr. 806/2014.

( 11 ) Conform articolului 29 din Regulamentul nr. 806/2014.