Hotărârea Tribunalului (Camera a șasea extinsă) din 10 septembrie 2025.#Patriotes.eu, fost Identité et Démocratie Parti (ID Parti), împotriva Autorității pentru Partidele Politice Europene și Fundațiile Politice Europene.#Drept instituțional – Autoritatea pentru partidele politice europene și fundațiile politice europene – Decizie de aplicare a unei sancțiuni financiare unui partid politic – Articolul 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1141/2014 – Răspundere extracontractuală.#Cauza T-1189/23.

Prin acțiunea formulată, reclamantul, Patriotes.eu, fost Identité et Démocratie Parti (ID Parti), solicită, pe de o parte, în temeiul articolului 263 TFUE, anularea Deciziei Autorității pentru partidele politice europene și fundațiile politice europene (denumită în continuare „Autoritatea”) din 25 octombrie 2023 prin care aceasta din urmă i‑a aplicat o sancțiune financiară în temeiul articolului 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1141/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2014 privind statutul și finanțarea partidelor politice europene și a fundațiilor politice europene (JO 2014, L 317, p. 1) (denumită în continuare „decizia atacată”) și, pe de altă parte, în temeiul articolului 268 TFUE, repararea prejudiciilor pe care le‑ar fi suferit ca urmare a adoptării acestei decizii.

Reclamantul este o asociație de drept francez, înregistrată ca partid politic european prin Decizia Autorității din 14 septembrie 2017 de înregistrare a Mouvement pour une Europe des nations et des libertés (JO 2018, C 84, p. 5).

La 9 martie 2022, reclamantul a transmis Autorității o scrisoare a președintelui său care conținea în anexă, printre altele, o listă actualizată a membrilor biroului său, pe care nu mai figura, începând de la 16 februarie 2022, numele unuia dintre membrii săi (denumit în continuare „membrul biroului în cauză”).

Informația potrivit căreia membrul biroului în cauză nu mai făcea parte, începând de la 16 februarie 2022, din biroul reclamantului nu a fost luată imediat în considerare pe site‑ul internet și pe rețelele sociale ale acestuia din urmă, membrul biroului în cauză continuând să figureze pe acestea ca fiind membru al biroului reclamantului.

În acest context, la 23 martie 2023, Autoritatea a adresat reclamantului o solicitare de informații privind incoerențele dintre comunicarea din 9 martie 2022, pe de o parte, și publicațiile de pe site‑ul său internet și de pe rețelele sale sociale, pe de altă parte.

La 14 iunie 2023, în urma mai multor schimburi cu reclamantul, Autoritatea a decis să deschidă o anchetă în privința acestuia pentru informații potențial inexacte cu privire la compunerea biroului său și a dat reclamantului posibilitatea de a prezenta observații și de a propune măsuri corective în conformitate cu articolul 29 din Regulamentul nr. 1141/2014.

Prin scrisoarea din 28 septembrie 2023, reclamantul, după ce a înlocuit fostul său site internet cu un nou site care nu mai conținea referirea la membrul biroului în cauză ca fiind membru al biroului său, a indicat Autorității că s‑a decis menținerea pe rețelele sociale a publicațiilor în care membrul biroului în cauză era prezentat ca fiind membru actual al biroului său.

La 25 octombrie 2023, prin decizia atacată, în urma mai multor noi schimburi între părți, Autoritatea a aplicat reclamantului, în temeiul articolului 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din Regulamentul nr. 1141/2014, o sancțiune financiară în cuantum echivalent cu 5 % din bugetul său anual, și anume 47020,54 euro, pentru motivul că acesta din urmă a menținut pe rețelele sociale publicații inexacte care îl prezentau pe membrul biroului în cauză ca fiind membru actual al biroului său, deși acesta nu mai era membru al biroului său, ceea ce ar constitui o încălcare a respectivului articol 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din Regulamentul nr. 1141/2014.

Reclamantul solicită Tribunalului: – constatarea nelegalității articolului 6 din Regulamentul nr. 1141/2014 și, „în consecință”, anularea Deciziei (UE, Euratom) 2021/1271 a Parlamentului European, a Consiliului și a Comisiei din 26 iulie 2021 de numire a directorului Autorității (JO 2021, L 277, p. 145); – anularea deciziei atacate; – obligarea Autorității la plata sumei de 55000 de euro pentru prejudiciile suferite ca urmare a adoptării deciziei atacate; – obligarea Autorității la plata cheltuielilor de judecată.

Autoritatea, susținută de Comisie, solicită Tribunalului: – respingerea acțiunii; – obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Parlamentul solicită Tribunalului respingerea excepțiilor de nelegalitate invocate de reclamant.

Consiliul solicită Tribunalului respingerea acțiunii.

Prin intermediul primului aspect al primului capăt de cerere, reclamantul solicită Tribunalului să constate nelegalitatea articolului 6 din Regulamentul nr. 1141/2014.

În această privință, trebuie amintit că, desigur, în cadrul concluziilor în anularea unui act individual care lezează, este posibil, în temeiul articolului 277 TFUE, să se invoce nelegalitatea actului cu caracter general în temeiul căruia a fost adoptat acest act. Astfel, numai instanța Uniunii este abilitată, potrivit acestei din urmă dispoziții, să constate nelegalitatea unui act cu caracter general și să stabilească consecințele inaplicabilității care rezultă din aceasta în ceea ce privește actul cu caracter individual a cărui contestare se află pe rolul său (a se vedea Hotărârea din 14 decembrie 2018, GQ ș.a./Comisia,T‑525/16, EU:T:2018:964, punctul 35 și jurisprudența citată).

Totuși, constatarea nelegalității operată de instanța Uniunii în conformitate cu dispozițiile articolului 277 TFUE nu are efecte erga omnes întrucât, deși conduce la nelegalitatea actului individual care lezează atacat, permite totuși actului cu caracter general să subziste în ordinea juridică fără a afecta legalitatea altor acte care au fost adoptate în temeiul său și care nu au fost atacate în termenul de formulare a unei acțiuni (a se vedea Hotărârea din 14 decembrie 2018, GQ ș.a./Comisia,T‑525/16, EU:T:2018:964, punctul 36 și jurisprudența citată).

Rezultă că, deși, în cadrul unei cereri de anulare a unui act individual care lezează, Tribunalul este efectiv competent să constate, pe cale incidentă, nelegalitatea unei dispoziții cu aplicabilitate generală pe care se întemeiază actul atacat, acesta nu este, în schimb, competent să facă astfel de constatări în dispozitivul hotărârilor sale (a se vedea Hotărârea din 14 decembrie 2018, GQ ș.a./Comisia,T‑525/16, EU:T:2018:964, punctul 37 și jurisprudența citată).

În consecință, primul aspect al primului capăt de cerere formulat de reclamant trebuie respins din motive de necompetență.

Prin intermediul celui de al doilea aspect al primului capăt de cerere, reclamantul solicită Tribunalului, „în consecință”, anularea Deciziei 2021/1271.

În această privință, trebuie să se arate că, în măsura în care primul aspect al primului capăt de cerere formulat de reclamant a fost respins din motive de necompetență, iar al doilea aspect al capătului de cerere respectiv este condiționat de admiterea primului capăt de cerere, acesta din urmă este lipsit de obiect.

În susținerea concluziilor sale în anulare, reclamantul invocă unsprezece motive, întemeiate în esență pe: – încălcarea obligației de motivare; – încălcarea dreptului de a fi audiat; – excepția de nelegalitate a articolului 6 din Regulamentul nr. 1141/2014, precum și încălcarea principiului imparțialității și a principiului bunei administrări; – încălcarea normelor de procedură și a dreptului la bună administrare; – încălcarea dreptului la o instanță judecătorească independentă și imparțială; – încălcarea articolului 27 alineatul (2) litera (a) punctul (iv) din Regulamentul nr. 1141/2014 coroborat cu articolul 24 alineatul (4) din acest regulament și a articolului 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din același regulament; – încălcarea principiului nediscriminării; – un abuz de putere; – încălcarea principiului proporționalității; – încălcarea libertății de exprimare și a libertății de asociere; – încălcarea principiului legalității infracțiunilor și pedepselor.

Înainte de a examina motivele invocate de reclamant, trebuie amintite, cu titlu introductiv, cadrul de reglementare și sistemul de sancțiuni prevăzute de Regulamentul nr. 1141/2014, precum și sancțiunea reținută în decizia atacată.

Regulamentul nr. 1141/2014 stabilește, în conformitate cu articolul 1 din acesta, condițiile care reglementează statutul, precum și finanțarea partidelor politice și a fundațiilor politice la nivel european.

Potrivit considerentelor (7), (8) și (12) ale Regulamentului nr. 1141/2014, partidele politice europene au un statut juridic european care se obține prin înregistrare și care atrage după sine o serie de drepturi și obligații.

În special, în conformitate cu articolul 9 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1141/2014, partidele politice europene sunt obligate să notifice Autorității orice modificări aduse documentelor ori statutului prezentate ca parte a cererii lor de înregistrare.

Respectarea de către partidele politice europene a obligațiilor stabilite prin Regulamentul nr. 1141/2014 este supusă controlului diferitelor autorități de control.

În special, articolul 24 alineatul (2) primul paragraf și alineatul (4) primul paragraf din Regulamentul nr. 1141/2014 prevede următoarele: „(2) Autoritatea verifică respectarea de către partidele politice europene și fundațiile politice europene a obligațiilor care le revin în temeiul prezentului regulament, cu referire în special la articolul 3, articolul 4 alineatul (1) literele (a), (b) și (d)-(f), articolul 5 alineatul (1) literele (a)-(e) și (g), articolul 9 alineatele (5) și (6) și articolele 20[-]22. […] (4) Partidele politice europene și fundațiile politice europene furnizează informațiile solicitate de Autoritate, ordonatorul de credite al Parlamentului European, Curtea de Conturi, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) sau statele membre, necesare în scopul desfășurării controalelor pentru care sunt responsabile în temeiul prezentului regulament.”

În plus, astfel cum reiese din considerentul (8) și din articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1141/2014, Autoritatea este înființată și în scopul impunerii de sancțiuni asupra partidelor politice europene și a fundațiilor politice europene în conformitate cu regulamentul menționat.

În această privință, potrivit considerentului (31) al Regulamentului nr. 1141/2014, acesta prevede un sistem de sancțiuni clar, ferm și disuasiv pentru a se asigura respectarea efectivă, proporțională și uniformă a obligațiilor privind activitățile partidelor politice europene și ale fundațiilor politice europene și care respectă principiul ne bis in idem, conform căruia același delict nu poate fi sancționat de două ori.

Sancțiunile sunt prevăzute la articolul 27 din Regulamentul nr. 1141/2014. În special, articolul 27 alineatele (2), (4) și (5) din acest regulament prevede următoarele: „(2) Autoritatea impune sancțiuni financiare în următoarele situații: (a) infracțiuni necuantificabile: […] (iv) în cazurile în care un partid politic european sau o fundație politică europeană a încălcat obligațiile prevăzute la articolul 23 alineatul (1) sau articolul 24 alineatul (4); […] (vi) în cazurile în care partidul politic european sau fundația politică europeană în cauză, în orice moment și cu intenție, a omis să furnizeze informații sau a furnizat informații incorecte sau care induc în eroare sau în cazul în care unul dintre organismele autorizate prin prezentul regulament să auditeze ori să efectueze controale asupra beneficiarilor fondurilor din bugetul general al Uniunii Europene constată apariția unor inexactități în situațiile financiare anuale care sunt considerate a fi omisiuni semnificative sau înregistrări eronate ale elementelor în conformitate cu standardele internaționale de contabilitate definite la articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 1606/2002; […] (4) În scopul aplicării alineatelor (2) și (3), se aplică următoarele sancțiuni financiare unui partid politic european sau unei fundații politice europene: (a) în cazul infracțiunilor necuantificabile, un procent fix din bugetul anual al partidului politic european sau al fundației politice europene în cauză: – 5 %; sau – 7,5 %, în cazul unui concurs de infracțiuni; sau – 20 %, în cazul în care infracțiunea în cauză este un caz de recidivă; sau – o treime din procentele de mai sus, dacă partidul politic european sau fundația politică europeană în cauză a declarat în mod voluntar infracțiunea înainte ca Autoritatea să deschidă o anchetă oficială, chiar în cazul unui concurs de infracțiuni sau al unei recidive, iar partidul sau fundația în cauză a adoptat măsurile corective adecvate; – 50 % din bugetul anual al partidului politic european sau al fundației politice europene în cauză realizat în exercițiul financiar anterior, atunci când s‑a stabilit printr‑o hotărâre cu autoritate de lucru judecat că partidul sau fundația în cauză a desfășurat activități ilegale care prejudiciază interesele financiare ale Uniunii, astfel cum se prevede la articolul 106 alineatul (1) din Regulamentul financiar. […] (5) În cazul în care un partid politic european sau o fundație politică europeană a comis un concurs de infracțiuni împotriva prezentului regulament, este impusă doar sancțiunea prevăzută pentru infracțiunea cea mai gravă, cu excepția cazului în care se prevede altfel la alineatul (4) litera (a).”

Articolul 29 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1141/2014 prevede următoarele: „(1) Înainte de a lua o decizie finală cu privire la oricare dintre sancțiunile menționate la articolul 27, Autoritatea sau ordonatorul de credite al Parlamentului European oferă partidului politic european sau fundației politice europene în cauză posibilitatea de a lua măsurile necesare pentru remedierea situației într‑un termen rezonabil, care în mod normal nu depășește o lună. În special, Autoritatea sau ordonatorul de credite al Parlamentului European fac posibilă corectarea erorilor administrative sau aritmetice, furnizarea, atunci când este necesar, a unor documente sau informații suplimentare sau corectarea erorilor minore. (2) Atunci când un partid politic european sau o fundație politică europeană nu a adoptat măsurile corective în termenul menționat la alineatul (1), se ia o decizie de impunere a sancțiunilor adecvate menționate la articolul 27.”

În decizia atacată, pe de o parte, Autoritatea a constatat, în considerentele (19)-(33), o infracțiune în temeiul articolului 27 alineatul (2) litera (a) punctul (iv) din Regulamentul nr. 1141/2014 coroborat cu articolul 24 alineatul (4) din același regulament, ca urmare a răspunsurilor incomplete și afectate de contradicții în raport cu comunicarea publică pe care reclamantul i le‑a furnizat în cadrul schimburilor lor. Pe de altă parte, Autoritatea a constatat, în considerentele (34)-(44) ale deciziei atacate, o infracțiune în temeiul articolului 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din același regulament pentru motivul că reclamantul a menținut pe rețelele sociale publicații inexacte care îl prezentau pe membrul biroului în cauză ca fiind membru actual al biroului său, deși acesta nu mai era membru al biroului său. Ea a arătat însă, în considerentul (54) al deciziei atacate, că sancțiunea pentru comportament intenționat care decurge din articolul 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din Regulamentul nr. 1141/2014 este o lex specialis care, în lumina articolului 27 alineatul (5) din același regulament, o absorbea pe cea care i‑ar fi fost aplicată, pe de altă parte, în temeiul articolului 27 alineatul (2) litera (a) punctul (iv) coroborat cu articolul 24 alineatul (4) din regulamentul menționat, întrucât erau vizate aceleași fapte referitoare la același membru al biroului în cauză. Astfel, la articolul 1 din decizia atacată, Autoritatea a aplicat reclamantului o sancțiune financiară numai pentru infracțiunea prevăzută la articolul 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din Regulamentul nr. 1141/2014, cu un nivel al sancțiunii echivalent cu 5 % din bugetul anual al reclamantului.

În această privință, în primul rând, trebuie amintit că, oricare ar fi considerentele pe care se întemeiază o decizie, numai dispozitivul acesteia este susceptibil să producă efecte juridice și, în consecință, să cauzeze un prejudiciu. În schimb, aprecierile formulate în considerentele unei decizii nu sunt susceptibile să facă, în sine, obiectul unei acțiuni în anulare și nu pot fi supuse controlului de legalitate al instanței Uniunii decât în măsura în care, în calitate de considerente ale unui act cauzator de prejudiciu, constituie baza necesară pentru dispozitivul acestui act (a se vedea Hotărârea din 1 februarie 2012, Région wallonne/Comisia,T‑237/09, EU:T:2012:38, punctul 45 și jurisprudența citată).

În speță, întrucât aprecierile formulate în considerentele (19)-(33) ale deciziei atacate, referitoare la infracțiunea în temeiul articolului 27 alineatul (2) litera (a) punctul (iv) din Regulamentul nr. 1141/2014 coroborat cu articolul 24 alineatul (4) din acest regulament, nu constituie baza necesară pentru dispozitivul deciziei atacate, acestea nu pot fi supuse controlului de legalitate.

În al doilea rând, trebuie să se arate că, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 29 de mai sus, în temeiul articolului 27 alineatul (4) litera (a) prima și a doua liniuță din Regulamentul nr. 1141/2014, în cazul infracțiunilor necuantificabile, trebuie să se aplice o sancțiune financiară echivalentă cu 5 % din bugetul anual al partidului politic european și, dacă este vorba despre un concurs de infracțiuni, această sancțiune trebuie să fie echivalentă cu 7,5 % din bugetul anual menționat. În plus, potrivit alineatului (5) al aceluiași articol, în cazul unui concurs de infracțiuni, este impusă doar sancțiunea prevăzută pentru infracțiunea cea mai gravă, cu excepția cazului în care se prevede altfel la litera (a) a alineatului (4) al articolului menționat.

Astfel, sancțiunea care trebuie aplicată unui partid politic european în cazul infracțiunilor necuantificabile depinde de numărul de infracțiuni comise. Dacă este vorba despre o situație în care se concluzionează că a fost comisă o singură infracțiune necuantificabilă, trebuie să se aplice o sancțiune financiară echivalentă cu 5 % din bugetul anual al partidului politic european în temeiul articolului 27 alineatul (4) litera (a) prima liniuță din Regulamentul nr. 1141/2014. În schimb, dacă este vorba despre o situație în care se concluzionează că au fost comise cel puțin două infracțiuni necuantificabile ca parte a aceluiași act ilegal, este vorba despre un concurs de infracțiuni prevăzut la articolul 2 punctul 12 din regulamentul menționat și, în această situație, trebuie să se aplice o sancțiune financiară echivalentă cu 7,5 % din bugetul anual al partidului politic european, în temeiul articolului 27 alineatul (4) litera (a) a doua liniuță din același regulament.

Prin urmare, având în vedere modul clar de redactare a articolului 27 alineatul (4) litera (a) prima liniuță din Regulamentul nr. 1141/2014, Autoritatea nu dispune de nicio marjă de apreciere în stabilirea sancțiunii financiare aplicabile infracțiunilor necuantificabile. Această concluzie nu este repusă în discuție de articolul 27 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1141/2014, după cum atestă cuvintele „cu excepția cazului în care se prevede altfel la alineatul (4) litera (a)” care figurează în cuprinsul acestuia.

În lumina acestor considerații trebuie analizate, împreună, mai întâi, al șaselea și al unsprezecelea motiv invocate de reclamant.

Reclamantul susține în esență că Autoritatea nu poate sancționa un partid politic european decât dacă acesta din urmă îi furnizează direct informații incorecte și că informațiile comunicate direct publicului nu intră sub incidența Regulamentului nr. 1141/2014.

Astfel, în cadrul celui de al șaselea motiv, reclamantul arată în esență că, prin faptul că i‑a aplicat o sancțiune financiară, Autoritatea a încălcat articolul 27 alineatul (2) litera (a) punctul (iv) din Regulamentul nr. 1141/2014 coroborat cu articolul 24 alineatul (4) din acest regulament, precum și articolul 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din același regulament și a săvârșit erori de apreciere.

În cadrul celui de al unsprezecelea motiv, reclamantul consideră în esență că, prin faptul că i‑a aplicat o sancțiune financiară, Autoritatea a încălcat de asemenea principiul legalității infracțiunilor și pedepselor.

Autoritatea susține că al șaselea motiv este inoperant, că argumentele întemeiate pe interpretarea articolului 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din Regulamentul nr. 1141/2014 prezentate în stadiul replicii sunt inadmisibile și că, în orice caz, acest motiv este nefondat.

În ceea ce privește al unsprezecelea motiv, Autoritatea apreciază că acesta trebuie respins ca nefondat.

În lumina argumentelor părților, trebuie să se examineze în prealabil caracterul operant al celui de al șaselea motiv și admisibilitatea argumentelor întemeiate pe interpretarea articolului 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din Regulamentul nr. 1141/2014 prezentate în stadiul replicii.

Autoritatea susține că al șaselea motiv este inoperant întrucât reclamantul amestecă elementele privind infracțiunea în temeiul articolului 27 alineatul (2) litera (a) punctul (iv) din Regulamentul nr. 1141/2014 coroborat cu articolul 24 alineatul (4) din acest regulament, care nu a făcut obiectul unei sancțiuni, și cele privind infracțiunea în temeiul articolului 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din același regulament, care a făcut obiectul unei sancțiuni.

Ca răspuns la o măsură de organizare a procedurii pentru răspuns în ședință, adoptată în temeiul articolului 89 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, reclamantul a arătat în esență că al șaselea motiv era operant în măsura în care privea argumentele întemeiate pe încălcarea articolului 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din Regulamentul nr. 1141/2014.

În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, în cadrul unei acțiuni în anulare, este considerat inoperant un motiv care, chiar în ipoteza în care ar fi întemeiat, ar fi inapt să determine anularea urmărită de reclamant (Ordonanța din 26 februarie 2013, Castiglioni/Comisia, T‑591/10, nepublicată, EU:T:2013:94, punctul 45, și Hotărârea din15 ianuarie 2015, Franța/Comisia,T‑1/12, EU:T:2015:17, punctul 73; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 21 septembrie 2000, EFMA/Consiliul,C‑46/98 P, EU:C:2000:474, punctul 38).

În speță, din înscrisurile reclamantului se poate deduce că acesta invocă în esență încălcarea, pe de o parte, a articolului 27 alineatul (2) litera (a) punctul (iv) din Regulamentul nr. 1141/2014 coroborat cu articolul 24 alineatul (4) din acest regulament și, pe de altă parte, a articolului 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din același regulament.

Astfel, la punctele 135 și 136 din cererea introductivă, reclamantul citează articolul 24 și articolul 27 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1141/2014. În plus, la punctul 139 din cererea introductivă, făcând trimitere la aceste dispoziții, el susține că Autoritatea nu poate condamna un partid politic european decât în ipotezele în care partidul respectiv a „furnizat în mod voluntar și intenționat informații incorecte [acesteia din urmă]”, iar la punctele 140-152 din aceeași cerere introductivă, el arată că, având în vedere cronologia evenimentelor, nu aceasta a fost situația în speță. Pe de altă parte, la punctul 159 din cererea introductivă, el arată în esență că, „[î]n măsura în care Autoritatea a putut fi în măsură să își exercite controlul asupra compunerii organelor [sale] […], din moment ce i‑a fost transmis un proces‑verbal autentic până la proba contrară și din moment ce este evident că neactualizarea (neintenționată) a site‑ului internet nu a avut niciun impact asupra controlului Autorității”, nu se poate constata nicio încălcare a articolelor 24 și 27 din Regulamentul nr. 1141/2014.

Reiese, așadar, din argumentele reclamantului menționate la punctul 48 de mai sus că acestea urmăresc să demonstreze că, pe de o parte, reclamantul a transmis Autorității informații corecte, astfel încât aceasta din urmă și‑a putut exercita competența de control, și că, prin urmare, nu i se poate reproșa nicio încălcare a articolului 27 alineatul (2) litera (a) punctul (iv) din Regulamentul nr. 1141/2014 coroborat cu articolul 24 alineatul (4) din acest regulament și, pe de altă parte, că un partid politic european nu poate fi sancționat decât dacă furnizează cu intenție informații incorecte Autorității și că, în măsura în care nu aceasta a fost situația în speță, aceasta din urmă a încălcat articolul 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din Regulamentul nr. 1141/2014.

O asemenea interpretare este confirmată de faptul că, în replică, reclamantul face referire la „[î]ncălcarea articolelor 24 și 27 din Regulamentul [nr. 1141/2014] și [la] eroarea de apreciere în aplicarea lor în speță”.

În acest context, trebuie să se considere că, așa cum a arătat în esență reclamantul în ședință, deși argumentele întemeiate pe încălcarea articolului 27 alineatul (2) litera (a) punctul (iv) din Regulamentul nr. 1141/2014 coroborat cu articolul 24 alineatul (4) din acest regulament sunt inoperante, întrucât sunt îndreptate împotriva unor motive care nu susțin dispozitivul deciziei atacate, și sunt, așadar, inapte să determine anularea acestei decizii în conformitate cu jurisprudența citată la punctul 46 de mai sus, acest lucru nu este valabil în ceea ce privește argumentele întemeiate pe încălcarea articolului 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din același regulament.

Prin urmare, al șaselea motiv este inoperant în ceea ce privește argumentele întemeiate pe încălcarea articolului 27 alineatul (2) litera (a) punctul (iv) din Regulamentul nr. 1141/2014 coroborat cu articolul 24 alineatul (4) din acest regulament și operant în măsura în care privește argumentele întemeiate pe încălcarea articolului 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din același regulament.

Prin urmare, trebuie să se continue analiza și să se examineze admisibilitatea argumentelor reclamantului întemeiate pe interpretarea articolului 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din Regulamentul nr. 1141/2014 prezentate în stadiul replicii.

În replică, reclamantul constată că sunt posibile două interpretări ale articolului 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din Regulamentul nr. 1141/2014. El susține că, potrivit interpretării extensive, această dispoziție abilitează Autoritatea să sancționeze orice difuzare de informații incorecte sau care induc în eroare, indiferent de destinatar și de suportul de comunicare și chiar dacă ea nu ar fi fost indusă în eroare. Potrivit interpretării stricte, acest articol ar abilita Autoritatea să sancționeze numai transmiterea care i‑ar fi fost făcută de informații incorecte sau care induc în eroare. În opinia reclamantului, această din urmă interpretare este conformă cu intenția legiuitorului, care este de a permite Autorității să își exercite competența de control, și reiese din modul de redactare a articolului 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din Regulamentul nr. 1141/2014, care face trimitere la situații în care partidul politic european furnizează sau ar fi trebuit să furnizeze informații.

În duplică, Autoritatea solicită respingerea acestor argumente ca tardive și, prin urmare, inadmisibile. Ea susține că acestea nu pot fi legate nici de al șaselea motiv, nici de al unsprezecelea motiv dezvoltate în cererea introductivă.

Ca răspuns la o măsură de organizare a procedurii pentru răspuns în ședință, adoptată în temeiul articolului 89 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul de procedură, reclamantul a arătat în esență că aceste argumente erau admisibile în măsura în care, în cererea introductivă, el a prezentat argumente în acest sens.

În această privință, trebuie amintit că, potrivit articolului 84 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, pe parcursul procesului, invocarea de motive noi este interzisă, cu excepția cazului în care acestea se întemeiază pe elemente de drept și de fapt care au apărut în cursul procedurii.

Potrivit jurisprudenței, articolul 84 alineatul (1) din Regulamentul de procedură este de asemenea aplicabil motivelor sau argumentelor (a se vedea Hotărârea din 14 iulie 2021, AQ/eu‑LISA, T‑164/19, nepublicată, EU:T:2021:456, punctul 59 și jurisprudența citată).

Cu toate acestea, un motiv, o critică sau un argument care constituie dezvoltarea unui motiv, a unei critici sau a unui argument enunțat anterior, explicit sau implicit, în cererea introductivă trebuie declarat admisibil (a se vedea în acest sens Hotărârea 24 septembrie 2019, Yanukovych/Consiliul, T‑301/18, nepublicată, EU:T:2019:676, punctul 74 și jurisprudența citată).

Pentru a putea fi considerat o dezvoltare a unui motiv, a unei critici sau a unui argument enunțat anterior, un nou argument trebuie să prezinte o legătură suficient de strânsă cu motivele, cu criticile și cu argumentele expuse inițial în cererea introductivă pentru a putea fi considerat că rezultă din evoluția normală a dezbaterii în cadrul unei proceduri contencioase (a se vedea Hotărârea din 20 noiembrie 2017, Petrov ș.a./Parlamentul,T‑452/15, EU:T:2017:822, punctul 46 și jurisprudența citată).

În speță, trebuie să se constate că, astfel cum subliniază Autoritatea, în cererea introductivă, în cadrul celui de al șaselea motiv, reclamantul nu a prezentat în mod expres argumente întemeiate pe „domeniul de aplicare” al articolului 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din Regulamentul nr. 1141/2014.

Cu toate acestea, trebuie să se arate că, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 48 de mai sus, la punctul 139 din cererea introductivă, reclamantul a susținut că Autoritatea nu putea condamna un partid politic european decât în ipotezele în care acest partid i‑a „furnizat în mod voluntar și intenționat informații incorecte” și, la punctele 140-152 din aceeași cerere, el a precizat că, având în vedere cronologia evenimentelor, nu aceasta a fost situația în speță, înainte de a concluziona că, în pofida acestei împrejurări, Autoritatea a considerat în esență că comportamentul său intra „în domeniul de aplicare al articolului 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din Regulamentul [nr. 1141/2014]”. În plus, la punctul 154 din cererea introductivă, reclamantul a arătat că Autoritatea însăși a subliniat că a fost „clar informată cu privire la compunerea biroului”.

Or, aceste aprecieri corespund tocmai interpretării „stricte” dezvoltate de reclamant în replică și la care acesta subscrie, și anume cea potrivit căreia, în temeiul articolului 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din Regulamentul nr. 1141/2014, trebuie să se aplice o sancțiune doar atunci când un partid politic european furnizează cu intenție informații incorecte Autorității.

În orice caz, trebuie să se menționeze că, contrar celor susținute de Autoritate, în cadrul celui de al unsprezecelea motiv, reclamantul a arătat în esență, făcând trimitere la articolul 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din Regulamentul nr. 1141/2014, că din această dispoziție nu se deducea că Autoritatea putea sancționa un partid politic european pentru o publicare pe rețelele sociale.

În consecință, argumentele invocate de reclamant în stadiul replicii menționate la punctul 54 de mai sus prezintă o legătură suficient de strânsă cu argumentele dezvoltate în cererea introductivă și sunt, prin urmare, admisibile.

În considerentele (34)-(44) ale deciziei atacate, Autoritatea a constatat, cu titlu introductiv, că, având în vedere modul său de redactare și obiectivul său, articolul 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din Regulamentul nr. 1141/2014 trebuia interpretat în sensul că urmărea să sancționeze dezinformarea publicului de către un partid politic european cu privire la caracteristicile sale structurale și financiare. Autoritatea a arătat că, în speță, reclamantul l‑a menționat, prin publicații pe rețelele sociale, pe membrul biroului în cauză ca fiind membru actual al biroului său, deși, la data publicațiilor menționate, nu mai era membru al biroului său și a decis, la un moment necunoscut, să mențină publicațiile respective, cunoscând inexactitatea lor, astfel încât trebuia să se constate o intenție din partea sa. Autoritatea a concluzionat că reclamantul, prin menținerea pe rețelele sociale a publicațiilor care îl menționează pe membrul biroului în cauză ca fiind membru actual al biroului său, cunoscând inexactitatea acestora, a furnizat cu intenție informații incorecte și a întrunit astfel elementele constitutive ale articolului 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din Regulamentul nr. 1141/2014.

Reclamantul susține în esență că articolul 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din Regulamentul nr. 1141/2014 trebuie interpretat în sensul că privește situații în care partidul politic european furnizează cu intenție informații incorecte Autorității. El arată în esență că, prin faptul că i‑a aplicat o sancțiune financiară în temeiul acestei dispoziții pentru motivul că a menținut pe rețelele sociale publicații care îl menționau pe membrul biroului în cauză ca fiind membru actual al biroului său, cunoscând inexactitatea lor, Autoritatea a săvârșit o eroare de drept, precum și erori de apreciere și a încălcat principiul legalității infracțiunilor și pedepselor.

Autoritatea contestă argumentele reclamantului. Ea susține în esență că dintr‑o interpretare literală, contextuală și teleologică a articolului 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din Regulamentul nr. 1141/2014 reiese că informațiile incorecte puse cu intenție la dispoziția publicului, atunci când privesc statutul sau finanțarea partidelor politice europene, nu sunt excluse din domeniul său de aplicare. Aceasta consideră astfel că, prin aplicarea unei sancțiuni financiare reclamantului în temeiul dispoziției menționate, ea nu a săvârșit o eroare de drept sau erori de apreciere și nici nu a încălcat principiul securității juridice, principiul legalității infracțiunilor și pedepselor nefiind aplicabil în speță.

În lumina argumentelor părților, trebuie să se procedeze în prealabil la interpretarea articolului 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din Regulamentul nr. 1141/2014.

Astfel cum s‑a amintit la punctul 29 de mai sus, articolul 27 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1141/2014 are următorul cuprins: „(2) Autoritatea impune sancțiuni financiare în următoarele situații: (a) infracțiuni necuantificabile: […] (vi) în cazurile în care partidul politic european sau fundația politică europeană în cauză, în orice moment și cu intenție, a omis să furnizeze informații sau a furnizat informații incorecte sau care induc în eroare sau în cazul în care unul dintre organismele autorizate prin prezentul regulament să auditeze ori să efectueze controale asupra beneficiarilor fondurilor din bugetul general al Uniunii Europene constată apariția unor inexactități în situațiile financiare anuale care sunt considerate a fi omisiuni semnificative sau înregistrări eronate ale elementelor în conformitate cu standardele internaționale de contabilitate definite la articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 1606/2002[.]”

Din motivele deciziei atacate, astfel cum au fost amintite la punctul 66 de mai sus, reiese că Autoritatea a aplicat reclamantului o sancțiune financiară în temeiul articolului 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din Regulamentul nr. 1141/2014 pentru motivul că acesta a furnizat cu intenție informații incorecte.

Prin urmare, interpretarea articolului 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din Regulamentul nr. 1141/2014 trebuie limitată la situațiile în care partidul politic european în cauză a furnizat, în orice moment și cu intenție, informații incorecte.

Conform unei jurisprudențe constante, trebuie să se procedeze la o interpretare literală, contextuală și teleologică a articolului 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din Regulamentul nr. 1141/2014 [a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 iunie 2020, A ș.a. (Turbine eoliene la Aalter și la Nevele), C‑24/19, EU:C:2020:503, punctul 37 și jurisprudența citată]. În acest context, este necesar să se țină cont de faptul că textele de drept al Uniunii sunt redactate în mai multe limbi și că toate versiunile lingvistice sunt autentice, ceea ce poate necesita o comparare a acestor versiuni (a se vedea Hotărârea din 14 iulie 2016, Letonia/Comisia,T‑661/14, EU:T:2016:412, punctul 39 și jurisprudența citată; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 26 ianuarie 2021, Hessischer Rundfunk,C‑422/19 și C‑423/19, EU:C:2021:63, punctul 65).

În primul rând, trebuie să se constate că, astfel cum susține Autoritatea, articolul 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din Regulamentul nr. 1141/2014 nu precizează destinatarul sau modul de transmitere a informațiilor incorecte.

Cu toate acestea, trebuie să se arate că termenul „furnizat” utilizat de dispoziția respectivă face trimitere în special, în sensul obișnuit al limbajului curent, la ideea de a prezenta, de a comunica sau de a produce ceea ce este necesar.

În plus, trebuie să se constate că termenul „a furniza”, asociat cu cuvântul „informații”, este utilizat în alte dispoziții ale Regulamentului nr. 1141/2014 pentru a evoca transmiterea de către partidele politice europene și fundațiile politice europene către diferite autorități competente a unor informații solicitate într‑un cadru procedural. Acesta este printre altele cazul articolului 23 alineatul (4), al articolului 24 alineatul (4) primul paragraf, al articolului 25 alineatul (6) sau al articolului 29 alineatul (1) din regulamentul menționat.

În schimb, trebuie să se observe că, atunci când Regulamentul nr. 1141/2014 evocă transmiterea de informații către public, acesta utilizează expresia „puse la dispoziția”, astfel cum reiese din considerentul (41) al acestuia, și că, atunci când prelucrează informații destinate să fie publicate pe internet, termenii utilizați sunt „disponibile online” și „publicate” sau „făcute publice”, astfel cum reiese din articolul 7 alineatul (1) și, respectiv, din articolul 32 din acesta.

Pe de altă parte, trebuie să se observe că nu există divergențe între versiunea în limba franceză și alte versiuni lingvistice, printre altele în limbile engleză, germană, italiană și spaniolă, ale Regulamentului nr. 1141/2014 cu privire la acest aspect.

În acest context, expresia „a furnizat informații incorecte” utilizată la articolul 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din Regulamentul nr. 1141/2014 militează în favoarea unei interpretări potrivit căreia aceasta face trimitere la ideea de a prezenta, de a comunica sau de a produce informațiile solicitate incorecte.

În al doilea rând, trebuie să se arate că locuțiunea adverbială „cu intenție” face referire, în sensul obișnuit al limbajului curent, la un act îndeplinit în mod intenționat, deliberat.

Expresia „cu intenție […] a furnizat informații incorecte” pledează în acest caz pentru o interpretare potrivit căreia partidul politic european, atunci când prezintă, comunică sau produce informațiile solicitate, este conștient de inexactitatea acestora, dar decide în mod deliberat să le prezinte, să le comunice sau să le producă.

În al treilea rând, expresia „în orice moment” indică, în sensul obișnuit al limbajului curent, că ceva poate surveni oricând într‑o anumită perioadă.

În contextul articolului 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din Regulamentul nr. 1141/2014, expresia „în orice moment” conduce la o interpretare potrivit căreia partidul politic european decide, la un moment oarecare, să prezinte, să comunice sau să producă în mod deliberat informații solicitate incorecte.

Contrar celor susținute de Autoritate, din punct de vedere redacțional, utilizarea expresiei „în orice moment” nu are vocația de a sublinia voința legiuitorului de a nu impune un element constitutiv care să limiteze aplicabilitatea la anumite împrejurări privind transmiterea, ci mai degrabă de a adăuga o precizare temporală.

Considerațiile care precedă pledează în favoarea unei interpretări literale a articolului 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din Regulamentul nr. 1141/2014 potrivit căreia această dispoziție se aplică situațiilor în care partidul politic european decide în mod deliberat, la un moment oarecare, să prezinte, să comunice sau să producă informații solicitate incorecte, cunoscând inexactitatea acestora.

În primul rând, trebuie amintit că, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 22 de mai sus, Regulamentul nr. 1141/2014 reglementează cadrul juridic și financiar al partidelor politice europene.

În ceea ce privește cadrul juridic, din articolul 8 alineatul (1) și din articolul 9 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1141/2014 reiese că partidele politice europene depun cererea lor de înregistrare la Autoritate și că ea o examinează pentru a stabili dacă aceste partide îndeplinesc condițiile pentru înregistrare și dacă respectă prevederile privind guvernanța legate în special de statut și adoptă sau nu o decizie de înregistrare. În plus, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 24 de mai sus, în conformitate cu articolul 9 alineatul (5) din acest regulament, partidele politice europene notifică Autorității orice modificări aduse documentelor ori statutului prezentate ca parte a cererii de înregistrare. La rândul său, în temeiul articolului 10 alineatul (1) și alineatul (3) al patrulea paragraf din regulamentul menționat, Autoritatea verifică periodic dacă condițiile de înregistrare și prevederile privind guvernanța continuă să fie îndeplinite de partidele politice europene și, în caz contrar, poate decide anularea înregistrării acestora. De asemenea, potrivit articolului 24 alineatul (2) primul paragraf din același regulament, Autoritatea verifică respectarea de către partidele politice europene a obligațiilor referitoare la aceste condiții și prevederi.

În ceea ce privește cadrul financiar, partidele politice europene, odată înregistrate, pot, în anumite condiții, în temeiul articolului 17 alineatul (1) și al articolului 20 alineatele (1) și (7) din Regulamentul nr. 1141/2014, să solicite Parlamentului finanțare din bugetul general al Uniunii, să accepte donații de la persoane fizice sau juridice și să primească contribuții din partea membrilor lor. Ele sunt însă obligate, în temeiul articolului 23 alineatul (1) și al articolului 20 alineatele (2)-(4) din acest regulament, să depună la Autoritate propriile situații financiare anuale și note de însoțire, un raport de audit extern cu privire la acestea din urmă, precum și lista tuturor donatorilor și contribuitorilor lor și a donațiilor și contribuțiilor lor respective. Respectarea obligațiilor legate de finanțare este asigurată, în temeiul articolului 24 alineatul (2) din același regulament, de Autoritate și de ordonatorul de credite al Parlamentului.

Din dispozițiile menționate la punctul 88 de mai sus reiese că partidele politice europene sunt obligate să furnizeze informații Autorității, atât la momentul înregistrării lor, cât și pe tot parcursul existenței lor, cu privire la condițiile de înregistrare și la prevederile privind guvernanța legate în special de statut, precum și cu privire la situația lor financiară, depunând printre altele propriile situații financiare anuale, un raport de audit extern, precum și lista donatorilor și a contribuitorilor lor și a donațiilor și a contribuțiilor respective ale acestora din urmă.

În al doilea rând, pe de o parte, trebuie să se observe că, în temeiul articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1141/2014, Autoritatea ține și gestionează un registru al partidelor politice europene și fundațiilor politice europene.

Trebuie să se arate de asemenea că din considerentul (2) și din articolul 1 din Regulamentul delegat (UE, Euratom) 2015/2401 al Comisiei din 2 octombrie 2015 cu privire la conținutul și la funcționarea registrului de repertoriere a partidelor politice europene și a fundațiilor politice europene (JO 2015, L 333, p. 50), adoptat în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1141/2014, reiese că registrul partidelor politice europene și al fundațiilor politice europene repertoriază date, informații și documente prezentate alături de cererile de înregistrare ca partide politice europene sau ca fundații politice europene, precum și pe cele eventual transmise ulterior.

Potrivit considerentului (5) și articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul delegat 2015/2401, Autoritatea stabilește extrasele standard din registrul partidelor politice europene și al fundațiilor politice europene și le pune la dispoziția oricărei persoane fizice sau juridice, la cerere.

Astfel, în conformitate cu considerentul (4) al Regulamentului delegat 2015/2401, registrul partidelor politice europene și al fundațiilor politice europene furnizează un serviciu public ale cărui beneficii sunt transparența, asumarea responsabilității și securitatea juridică, iar Autoritatea gestionează acest registru într‑un mod care să permită un acces corespunzător la informațiile pe care le conține, precum și certificarea acestor informații.

Pe de altă parte, trebuie să se constate că din considerentul (33) al Regulamentului nr. 1141/2014 reiese că, din motive de transparență și pentru consolidarea controlului, precum și a răspunderii democratice a partidelor politice europene, informațiile privind partidele politice europene considerate a fi de interes public major privind în special statutul, calitatea de membru, declarațiile financiare, donatorii și donațiile acestora din urmă, contribuțiile și granturile pe care le‑au primit de la bugetul general al Uniunii ar trebui publicate.

În conformitate cu articolul 32 alineatul (1) literele (a) și (d)-(f) din Regulamentul nr. 1141/2014, Parlamentul publică, sub autoritatea ordonatorului său de credite ori sub cea a Autorității, pe un site internet creat în acest scop, în special statutele tuturor partidelor politice europene, documentele prezentate ca parte a cererilor lor de înscriere și, ulterior acestei date, orice modificare notificată în această privință, precum și situațiile lor financiare anuale și rapoartele lor de audit extern, numele donatorilor lor și donațiile corespunzătoare raportate ale acestora din urmă sau contribuțiile lor raportate.

Din dispozițiile care precedă reiese că informațiile privind partidele politice europene, în special cele considerate a fi de interes public major, trebuie să fie puse la dispoziția publicului de autoritățile competente, dintre care face parte Autoritatea, pentru ca acesta să poată avea un acces adecvat la informațiile respective.

În schimb, trebuie să se arate că Regulamentul nr. 1141/2014 nu prevede nicio obligație pentru partidele politice europene de a pune informații la dispoziția publicului. Astfel, singurele dispoziții din Regulamentul nr. 1141/2014 care se referă la punerea la dispoziție de către partidele politice europene a informațiilor destinate publicului sunt, pe de o parte, considerentul (32) și, pe de altă parte, articolul 31, intitulat „Furnizarea de informații pentru cetățeni”, care prevăd că, în contextul alegerilor pentru Parlament, partidele politice europene pot informa cetățenii Uniunii cu privire la afilierile dintre acestea și partidele politice naționale și candidații naționali. Astfel, pe lângă faptul că aceste dispoziții limitează sfera informațiilor destinate cetățenilor la împrejurări speciale, și anume contextul alegerilor pentru Parlament și subiectul specific al afilierilor dintre partidele politice europene și partidele politice naționale și candidații naționali, ele prevăd posibilitatea, iar nu obligația partidelor politice europene de a informa cetățenii.

În al treilea rând, trebuie să se observe că celelalte tipuri de infracțiuni în afară de cea menționată la punctul 72 de mai sus prevăzute la articolul 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din Regulamentul nr. 1141/2014 prevăd sancțiuni în cazul nerespectării de către partidele politice europene a cerințelor de comunicare a unor informații către autoritățile competente. Astfel, în ceea ce privește cazurile în care „partidul politic european sau fundația politică europeană în cauză, în orice moment și cu intenție, a omis să furnizeze informații”, este suficient să se amintească, după cum s‑a precizat la punctul 97 de mai sus, că nicio dispoziție din Regulamentul nr. 1141/2014 nu impune ca partidele politice europene să furnizeze informații publicului, astfel încât o sancțiune pentru omisiunea intenționată de a furniza informații nu poate fi interpretată decât în sensul că vizează informațiile pe care partidele politice europene sunt obligate să le comunice autorităților de control în cadrul obligațiilor care le revin în temeiul regulamentului menționat.

În ceea ce privește cazurile în care „unul dintre organismele autorizate prin [Regulamentul nr. 1141/2014] să auditeze ori să efectueze controale asupra beneficiarilor fondurilor din bugetul general al Uniunii […] constată apariția unor inexactități în situațiile financiare anuale care sunt considerate a fi omisiuni semnificative sau înregistrări eronate ale elementelor în conformitate cu standardele internaționale de contabilitate”, este suficient să se observe că acest tip de infracțiune sancționează partidele politice europene atunci când organismele autorizate să auditeze ori să efectueze controale constată apariția unor inexactități în situațiile financiare anuale ale acestora.

Tot ceea ce precedă militează în favoarea unei interpretări contextuale a articolului 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din Regulamentul nr. 1141/2014 potrivit căreia această dispoziție se aplică în cazurile în care partidul politic european furnizează cu intenție informații incorecte autorităților competente, dintre care face parte Autoritatea.

Deși Autoritatea susține că, în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1141/2014, ea este obligată, în temeiul competențelor sale de verificare, să se asigure de fiabilitatea răspunsurilor pe care partidele politice europene i le comunică direct, este suficient să se constate că această dispoziție prevede că Autoritatea verifică periodic dacă condițiile de înregistrare prevăzute la articolul 3, precum și prevederile privind guvernanța prevăzute la articolul 4 alineatul (1) literele (a), (b) și (d)-(f) și la articolul 5 alineatul (1) literele (a)-(e) și (g) din Regulamentul nr. 1141/2014 continuă să fie îndeplinite de partidele politice europene și fundațiile politice europene înregistrate. Or, trimiterea la aceste din urmă dispoziții confirmă că partidele politice europene înregistrate trebuie să furnizeze informații corecte Autorității în cadrul obligațiilor care le revin în temeiul acestui regulament.

În primul rând, primo, trebuie să se arate că considerentul (1) al Regulamentului nr. 1141/2014 face trimitere la articolul 10 alineatul (4) TUE și la articolul 12 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, potrivit cărora partidele politice la nivel european contribuie la formarea conștiinței politice europene și la exprimarea voinței cetățenilor Uniunii. În plus, potrivit considerentului (23) al aceluiași regulament, criteriile de alocare a unor resurse limitate din bugetul general al Uniunii ar trebui să reflecte „obiectivul partidelor politice europene de a participa pe deplin la viața democratică a Uniunii și de a deveni actori activi în democrația reprezentativă a Europei, pentru a exprima în mod real părerile, opiniile și voința politică a cetățenilor Uniunii”. Din aceste considerații reiese că obiectivul final urmărit de Regulamentul nr. 1141/2014 este de a consolida conștiința politică europeană și democrația reprezentativă a Europei.

Secundo, trebuie să se observe că considerentul (24) al Regulamentului nr. 1141/2014 face referire la ideea de a spori transparența finanțării partidelor politice europene și de a evita posibilele abuzuri privind normele de finanțare. Același lucru este valabil în ceea ce privește considerentul (34) al acestui regulament, care evocă ideea unui „interes[…] public legitim pentru transparență în ceea ce privește finanțarea partidelor politice europene”, și considerentul (38) al aceluiași regulament, care face trimitere la dorința de a asigura transparența finanțării partidelor politice europene și a componenței acestora. În ceea ce privește considerentul (33) al regulamentului menționat, acesta arată că, „[d]in motive de transparență […], informațiile considerate a fi de interes public major […] ar trebui publicate”. Rezultă că sporirea transparenței partidelor politice europene este un alt obiectiv urmărit de Regulamentul nr. 1141/2014.

Tertio, trebuie remarcat că considerentul (26) al Regulamentului nr. 1141/2014 enunță ideea de a mări „gradul de responsabilizare și responsabilitatea partidelor politice europene”. În plus, considerentul (33) al acestui regulament face referire la „răspunderea democratică” a partidelor politice europene. Rezultă că mărirea gradului de responsabilizare a partidelor politice europene se înscrie de asemenea printre obiectivele urmărite de Regulamentul nr. 1141/2014.

În al doilea rând, trebuie să se constate că, în considerentul (33) al Regulamentului nr. 1141/2014, legiuitorul precizează că, „[d]in motive de transparență și pentru consolidarea controlului și a răspunderii democratice a partidelor politice europene și a fundațiilor politice europene, informațiile considerate a fi de interes public major privind, în special, statutul lor, calitatea de membru, declarațiile financiare, donatorii și donațiile, contribuțiile și granturile primite de la bugetul general al Uniunii Europene, precum și informațiile legate de deciziile adoptate de Autoritate și de ordonatorul de credite al Parlamentului European cu privire la înregistrare, finanțare și sancțiuni ar trebui publicate”. El indică de asemenea că „[s]tabilirea unui cadru de reglementare de natură să asigure că aceste informații sunt disponibile pentru public reprezintă mijlocul cel mai eficace de promovare a unor condiții de egalitate și a unei concurențe echitabile la nivelul forțelor politice, precum și de desfășurare a unor procese legislative și electorale deschise, transparente și democratice, consolidându‑se astfel încrederea cetățenilor și a alegătorilor în democrația reprezentativă la nivel european și, la nivel general, prevenindu‑se cazurile de corupție și abuz de putere”.

Astfel cum reiese din cuprinsul punctului 95 de mai sus, în temeiul articolului 32 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1141/2014, informațiile menționate în considerentul (33) sunt publicate de Parlament, sub autoritatea ordonatorului său de credite ori sub cea a Autorității, pe un site internet creat în acest scop.

În plus, potrivit considerentului (34) al Regulamentului nr. 1141/2014, „[d]ezvăluirea donațiilor a căror valoare depășește 3000 [de euro] pe an și pe donator ar trebui să permită controlul și supravegherea publică efectivă a relațiilor dintre donatori și partidele politice europene”.

Din considerentele și din dispozițiile sus‑menționate reiese că, prin adoptarea Regulamentului nr. 1141/2014, legiuitorul a dorit să atingă obiectivele menționate la punctele 102-104 de mai sus prin stabilirea unui cadru de reglementare de natură să asigure că informațiile privind partidele politice europene considerate a fi de interes public major sunt puse la dispoziția publicului de autoritățile competente pentru a permite publicului să aibă un acces adecvat la aceste informații și să supravegheze în mod efectiv activitatea acestor partide.

În această privință, este suficient să se observe că, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 105 de mai sus, în considerentul (33) al Regulamentului nr. 1141/2014, legiuitorul a precizat în mod expres că stabilirea unui astfel de cadru de reglementare reprezintă „mijlocul cel mai eficace […] de desfășurare a unor procese legislative și electorale deschise, transparente și democratice, consolidându‑se astfel încrederea cetățenilor și a alegătorilor în democrația reprezentativă la nivel european”.

Considerațiile care precedă permit să se ajungă la o interpretare teleologică a articolului 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din Regulamentul nr. 1141/2014 potrivit căreia această dispoziție se aplică în cazurile în care partidul politic european furnizează cu intenție informații incorecte autorităților competente în cadrul de reglementare menționat la punctul 108 de mai sus.

De altfel, este ceea ce Autoritatea susține ea însăși, la punctul 96 din memoriul său în apărare, precizând că obiectivul articolului 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din Regulamentul nr. 1141/2014 este de „a garanta capacitatea Autorității de a‑și îndeplini sarcinile de control […] și de a publica, în special pe baza informațiilor obținute de la partidele politice europene, elemente structurale și financiare exacte destinate publicului”.

Contrar celor susținute de Autoritate, o asemenea interpretare nu este contrară nici articolului 10 alineatul (4) TUE, nici „obiectivului de integritate datorat cetățenilor”, astfel cum a fost evocat de această Autoritate. În această privință, trebuie să se considere că, prin furnizarea de informații corecte Autorității pentru ca publicul să aibă acces la informații considerate a fi de interes public major fiabile, partidele politice europene contribuie fără îndoială la formarea conștiinței politice europene și la „obiectivul de integritate datorat cetățenilor”, astfel cum a fost evocat de Autoritate.

De altfel, contrar celor arătate de Autoritate, o asemenea interpretare este de natură să asigure efectul util al Regulamentului nr. 1141/2014. Astfel, sancționarea partidelor politice europene pentru informații incorecte furnizate cu intenție Autorității urmărește să încurajeze partidele menționate să comunice acesteia din urmă informații corecte, așa încât publicul să poată avea un acces adecvat la informațiile considerate a fi de interes public major.

Deși Autoritatea arată că informațiile care îi sunt transmise sunt nevalide dacă nu corespund celor pe care partidele politice europene le comunică publicului, este suficient să se arate, asemenea Autorității înseși, că, în temeiul articolului 24 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 1141/2014, aceasta dispune de competențe de control și că, potrivit alineatului (4) al acestui articol, partidele politice europene au obligația de a‑i furniza informațiile necesare în scopul desfășurării controalelor pentru care este responsabilă.

În aceeași ordine de idei, în măsura în care Autoritatea susține că nu există o prezumție potrivit căreia informațiile care îi sunt transmise sunt „mai veridice” decât cele comunicate publicului, trebuie să se arate că, spre deosebire de informațiile comunicate publicului, Regulamentul nr. 1141/2014 impune obligații în ceea ce privește informațiile furnizate Autorității și că, în caz de îndoială, Autoritatea dispune de mijloacele necesare pentru a se asigura de exactitatea informațiilor care îi sunt transmise.

În plus, în ceea ce privește afirmațiile Autorității potrivit cărora cetățenii și‑ar pierde orice încredere în ea, iar rațiunea de a fi a comunicărilor care îi sunt destinate ar fi pusă în discuție în cazul transmiterii de informații cu un conținut diferit de cele publicate de partidele politice europene, este suficient să se amintească faptul că, așa cum s‑a precizat la punctul 109 de mai sus, în considerentul (33) al Regulamentului nr. 1141/2014, legiuitorul a precizat în mod expres că stabilirea unui cadru de reglementare de natură să asigure că informațiile privind partidele politice europene considerate a fi de interes public major sunt puse la dispoziția publicului de autoritățile competente reprezintă „mijlocul cel mai eficace […] de desfășurare a unor procese legislative și electorale deschise, transparente și democratice, consolidându‑se astfel încrederea cetățenilor și a alegătorilor în democrația reprezentativă la nivel european”. Așadar, cadrul de reglementare prevăzut de Regulamentul nr. 1141/2014 ține deja seama de preocupările exprimate de Autoritate în această privință.

În lumina tuturor considerațiilor care precedă, articolul 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din Regulamentul nr. 1141/2014, în măsura în care vizează cazurile în care partidul politic european în cauză, în orice moment și cu intenție, a furnizat informații incorecte, trebuie interpretat în sensul că se aplică în cazurile în care partidul politic european furnizează cu intenție informații incorecte autorităților competente, dintre care face parte Autoritatea, în cadrul obligațiilor care îi revin în temeiul regulamentului menționat.

Este necesar să se continue analiza și să se examineze aplicarea acestei dispoziții în speță.

Astfel cum reiese din cuprinsul punctului 66 de mai sus, Autoritatea a aplicat reclamantului o sancțiune financiară în temeiul articolului 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din Regulamentul nr. 1141/2014 pentru motivul că acesta din urmă a menținut pe rețelele sociale publicații care îl menționau pe membrul biroului în cauză ca fiind membru actual al biroului său, cunoscând inexactitatea lor.

Or, pe de o parte, trebuie să se constate că, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 117 de mai sus, articolul 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din Regulamentul nr. 1141/2014 se aplică în cazurile în care partidul politic european furnizează cu intenție informații incorecte Autorității în cadrul obligațiilor care îi revin în temeiul regulamentului menționat.

Pe de altă parte, astfel cum reiese din modul său de redactare, articolul 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din Regulamentul nr. 1141/2014 se aplică în cazurile în care un partid politic european „furnizează” cu intenție informații incorecte. Or, verbul „a menține”, care înseamnă, în sensul obișnuit al limbajului curent, „a păstra”, „a conserva în mod durabil” sau „a nu modifica”, nu are același domeniu de aplicare precum verbul „a furniza”, care face trimitere în special, astfel cum se precizează la punctul 75 de mai sus, la ideea de a prezenta, de a comunica sau de a produce ceea ce este necesar.

Rezultă că, prin aplicarea unei sancțiuni financiare reclamantului în temeiul articolului 27 alineatul (2) litera (a) punctul (vi) din Regulamentul nr. 1141/2014, pentru motivul că acesta din urmă a menținut pe rețelele sociale publicații care îl menționau pe fostul membru al biroului în cauză ca fiind membru actual al biroului său, cunoscând inexactitatea lor, Autoritatea a săvârșit o eroare de drept de natură să determine anularea deciziei atacate.

În lumina tuturor considerațiilor care precedă, se impune anularea deciziei atacate, fără a fi necesar să se examineze celelalte argumente prezentate în cadrul celui de al șaselea și al celui de al unsprezecelea motiv sau celelalte motive invocate de reclamant.

Reclamantul solicită obligarea Autorității la repararea prejudiciilor pe care consideră că le‑a suferit. El identifică două prejudicii, pe care le evaluează la 55000 de euro.

Autoritatea contestă argumentele reclamantului.

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că acțiunea în despăgubiri constituie o cale de atac autonomă, care nu tinde la înlăturarea unei măsuri determinate, ci la repararea unui prejudiciu cauzat de o instituție (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 decembrie 1971, Zuckerfabrik Schöppenstedt/Consiliul,5/71, EU:C:1971:116, punctul 3).

Astfel, în conformitate cu articolul 340 al doilea paragraf TFUE, în materie de răspundere extracontractuală, Uniunea este obligată să repare, în conformitate cu principiile generale comune ordinilor juridice ale statelor membre, prejudiciile cauzate de instituțiile sale sau de agenții săi în exercițiul funcțiunilor lor.

Potrivit unei jurisprudențe consacrate, angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii și exercitarea dreptului la repararea prejudiciului suferit, în temeiul articolului 340 al doilea paragraf TFUE, depind de îndeplinirea unui ansamblu de condiții legate de nelegalitatea comportamentului imputat instituțiilor, de existența prejudiciului și a unei legături de cauzalitate între acest comportament și prejudiciul invocat (a se vedea Hotărârea din 18 martie 2010, Trubowest Handel și Makarov/Consiliul și Comisia, C‑419/08 P, EU:C:2010:147, punctul 40 și jurisprudența citată).

Mai întâi, în ceea ce privește condiția referitoare la conduita ilicită imputată instituției sau organului în cauză, jurisprudența impune să fie demonstrată existența unei încălcări suficient de grave a unei norme de drept care are ca obiect conferirea de drepturi particularilor. În ceea ce privește cerința ca încălcarea să fie suficient de gravă, criteriul decisiv pentru a considera că cerința este îndeplinită îl reprezintă nerespectarea manifestă și gravă de către instituția sau organul Uniunii în cauză a limitelor impuse puterii sale de apreciere. Atunci când această instituție nu dispune decât de o marjă de apreciere considerabil redusă, chiar inexistentă, simpla încălcare a dreptului Uniunii poate fi suficientă pentru a stabili existența unei încălcări suficient de grave (a se vedea Hotărârea din 8 noiembrie 2017, De Nicola/Curtea de Justiție a Uniunii Europene, T‑99/16, nepublicată, EU:T:2017:790, punctul 22 și jurisprudența citată).

În continuare, în ceea ce privește condiția referitoare la caracterul real al prejudiciului, răspunderea Uniunii nu poate fi angajată decât dacă reclamantul a suferit în mod efectiv un prejudiciu „real și cert”. În consecință, reclamantului îi revine obligația de a prezenta instanței Uniunii elemente de probă pentru a dovedi existența și întinderea unui astfel de prejudiciu (a se vedea Hotărârea din 8 noiembrie 2017, De Nicola/Curtea de Justiție a Uniunii Europene, T‑99/16, nepublicată, EU:T:2017:790, punctul 23 și jurisprudența citată).

În sfârșit, în ceea ce privește condiția referitoare la existența unei legături de cauzalitate între comportamentul pretins și prejudiciul invocat, prejudiciul respectiv trebuie să decurgă în mod suficient de direct din comportamentul imputat, acesta din urmă trebuind să constituie cauza determinantă a prejudiciului, în condițiile în care nu există obligația de a repara orice consecință prejudiciabilă, chiar îndepărtată, a unei situații nelegale. Revine reclamantului sarcina de a face dovada existenței unei legături de cauzalitate între comportamentul imputat și prejudiciul invocat (a se vedea Hotărârea din 8 noiembrie 2017, De Nicola/Curtea de Justiție a Uniunii Europene, T‑99/16, nepublicată, EU:T:2017:790, punctul 25 și jurisprudența citată).

În cazul în care una dintre cele trei condiții de angajare a răspunderii extracontractuale a Uniunii nu este îndeplinită, pretențiile de despăgubire trebuie să fie respinse, fără a fi necesar să se examineze dacă sunt îndeplinite celelalte două condiții. Pe de altă parte, instanța Uniunii nu este obligată să examineze aceste condiții într‑o ordine determinată (a se vedea Hotărârea din 8 noiembrie 2017, De Nicola/Curtea de Justiție a Uniunii Europene, T‑99/16, nepublicată, EU:T:2017:790, punctul 26 și jurisprudența citată).

În lumina acestor considerații trebuie analizate cererile de despăgubire formulate de reclamant.

Reclamantul arată că, întrucât a suferit o sancțiune financiară în cuantum echivalent cu 5 % din bugetul său anual, el a trebuit să compenseze prin alte mijloace diminuarea bugetului său. În plus, el ar fi suportat cheltuieli, în special onorarii de avocat și cheltuieli de mobilizare a personalului său, pentru sarcini neprevăzute inițial în vederea asigurării apărării sale. El evaluează prejudiciul material la 25000 de euro.

Autoritatea contestă argumentele reclamantului.

În primul rând, în măsura în care reclamantul arată că a trebuit să plătească onorarii de avocat, este suficient să se amintească faptul că dintr‑o jurisprudență constantă reiese că cheltuielile efectuate de părți în cadrul procedurii jurisdicționale nu pot fi considerate, ca atare, ca reprezentând un prejudiciu distinct de cheltuielile de judecată (Hotărârea din 10 iunie 1999, Comisia/Montorio,C‑334/97, EU:C:1999:290, punctul 54, și Ordonanța din 14 septembrie 2005, Ehcon/Comisia,T‑140/04, EU:T:2005:321, punctul 79; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 8 noiembrie 2011, Idromacchine ș.a./Comisia,T‑88/09, EU:T:2011:641, punctul 98). Prin urmare, această cerere trebuie să fie respinsă.

În al doilea rând, în măsura în care reclamantul susține că a trebuit să își mobilizeze personalul pentru sarcini neprevăzute inițial pentru a‑și asigura de urgență apărarea, trebuie amintit că Tribunalul a statuat deja că a recunoaște cheltuielilor efectuate în cadrul procedurii precontencioase calitatea de prejudiciu reparabil în contextul unei acțiuni în despăgubire ar fi în contradicție cu caracterul nerecuperabil al cheltuielilor de judecată efectuate în cursul acestei faze [a se vedea Hotărârea din 16 iunie 2021, CE/Comitetul Regiunilor,T‑355/19, EU:T:2021:369, punctul 144 (nepublicat) și jurisprudența citată]. Acest lucru este valabil și în ceea ce privește cheltuielile pretins suportate de reclamant ca urmare a mobilizării personalului său pentru a‑și asigura apărarea. În consecință, această cerere trebuie de asemenea să fie respinsă.

În al treilea rând, în ceea ce privește împrejurarea potrivit căreia reclamantul a „trebuit să compenseze prin alte mijloace diminuarea bugetului său”, trebuie să se constate că reclamantul nu aduce nicio dovadă a caracterului real și a importanței acestor elemente constitutive ale prejudiciului pe care pretinde că l‑a suferit. Or, conform jurisprudenței citate la punctul 130 de mai sus, reclamantului îi revine obligația de a prezenta instanței Uniunii elemente de probă pentru a dovedi existența și întinderea unui prejudiciu. Astfel, nici o asemenea cerere nu poate fi admisă.

Prin urmare, cererea de despăgubire formulată de reclamant, în măsura în care vizează prejudiciul material, trebuie să fie respinsă.

Reclamantul susține că a suferit un prejudiciu moral întrucât a fost constrâns să își reducă, din cauza diminuării bugetului său, acțiunile de comunicare și operațiunile militante. În plus, acest prejudiciu ar fi agravat de un prejudiciu de imagine ca urmare a difuzării deciziei atacate. El evaluează prejudiciul moral la 30000 de euro.

Autoritatea contestă argumentele reclamantului.

În primul rând, în ceea ce privește împrejurarea potrivit căreia reclamantul ar fi fost constrâns să își reducă, din cauza diminuării bugetului său, acțiunile de comunicare și operațiunile militante, trebuie să se arate că, potrivit jurisprudenței, deși prezentarea de probe sau propunerea de probe nu este neapărat considerată o condiție a recunoașterii unui prejudiciu moral, reclamantului îi revine cel puțin sarcina de a dovedi că comportamentul imputat instituției în cauză era de natură să îi cauzeze un astfel de prejudiciu (a se vedea Hotărârea din 16 octombrie 2014, Evropaïki Dynamiki/Comisia, T‑297/12, nepublicată, EU:T:2014:888, punctul 31 și jurisprudența citată; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 28 ianuarie 1999, BAI/Comisia,T‑230/95, EU:T:1999:11, punctul 39).

Or, în speță, reclamantul nu identifică nicio împrejurare obiectivă care ar putea susține afirmația menționată la punctul 140 de mai sus și nu prezintă niciun element de probă referitor la reducerea acțiunilor sale de comunicare și a operațiunilor sale militante care ar permite să se stabilească existența prejudiciului moral invocat.

În al doilea rând, în ceea ce privește prejudiciul de imagine, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, o persoană juridică poate în principiu să fie despăgubită pentru un prejudiciu moral (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 ianuarie 1999, BAI/Comisia,T‑230/95, EU:T:1999:11, punctul 37, și Hotărârea din 15 octombrie 2008, Camar/Comisia, T‑457/04 și T‑223/05, nepublicată, EU:T:2008:439, punctul 56 și jurisprudența citată) și că un asemenea prejudiciu poate lua forma unei atingeri aduse imaginii sau reputației persoanei menționate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 iulie 1999, New Europe Consulting și Brown/Comisia, T‑231/97, EU:T:1999:146, punctele 53 și 69, Hotărârea din 8 noiembrie 2011, Idromacchine ș.a./Comisia,T‑88/09, EU:T:2011:641, punctele 70-76, și Hotărârea din 25 noiembrie 2014, Safa Nicu Sepahan/Consiliul,T‑384/11, EU:T:2014:986, punctele 80-85).

Trebuie amintit de asemenea că anularea unui act afectat de nelegalitate poate constitui în sine repararea adecvată și în principiu suficientă a oricărui prejudiciu moral pe care acest act l‑a putut cauza, cu excepția situației în care reclamantul demonstrează că a suferit un prejudiciu moral care poate fi separat de nelegalitatea care constituie temeiul anulării și care nu poate fi reparat integral prin această anulare (a se vedea Hotărârea din 14 septembrie 2017, Bodson ș.a./BEI,T‑504/16 și T‑505/16, EU:T:2017:603, punctul 77 și jurisprudența citată).

În speță, trebuie să se constate că reclamantul se limitează la a afirma că „Autoritatea a făcut o comunicare abundentă, pe propriile suporturi de comunicare”, a deciziei atacate, dar nu aduce niciun element susceptibil să dovedească faptul că această comunicare a afectat comportamentul unor persoane sau al unor entități terțe în privința sa. Prin urmare, nu pare că această comunicare a atras mai multă atenție decât ar atrage constatarea subsecventă a nelegalității deciziei atacate. Prin urmare, reclamantul nu a demonstrat existența unui prejudiciu moral care poate fi separat de nelegalitatea care constituie temeiul anulării deciziei atacate.

Rezultă că cererea de despăgubire formulată de reclamant, în măsura în care vizează prejudiciul moral, trebuie să fie de asemenea respinsă.

Având în vedere tot ceea ce precedă, concluziile în despăgubire formulate de reclamant trebuie să fie respinse.

Potrivit articolului 134 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, în cazul în care părțile cad în pretenții cu privire la unul sau mai multe capete de cerere, fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

În speță, în măsura în care capătul de cerere al reclamantului prin care se solicită anularea deciziei atacate a fost admis, în timp ce capătul de cerere al acestuia prin care se solicită angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii a fost respins, se impune obligarea reclamantului și a Autorității să suporte, fiecare, propriile cheltuieli de judecată, inclusiv cheltuielile de judecată aferente procedurii măsurilor provizorii.

În plus, potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, statele membre și instituțiile care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. Prin urmare, Parlamentul, Consiliul și Comisia suportă, fiecare, propriile cheltuieli de judecată.

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șasea extinsă)

10 septembrie 2025 ( *1 )

Hotărâre

Cu privire la cheltuielile de judecată