Hotărârea Tribunalului (Camera a opta, judecând în complet de cinci judecători) din 3 iunie 2026.#Meta Platforms, Inc. împotriva Comisiei Europene.#Servicii digitale – Regulamentul (UE) 2022/1925 – Desemnarea unui controlor de acces – Noțiunea de «serviciu de platformă esențial» – Serviciu de rețele de socializare online – Serviciu de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere – Serviciu de intermediere online – Egalitate de tratament – Articolul 3 alineatele (2) și (5) din Regulamentul 2022/1925 – Punct de acces important prin care utilizatorii comerciali ajung la utilizatorii finali – Prezumții – Răsturnarea prezumțiilor – Articolul 17 alineatele (1) și (3) din Regulamentul 2022/1925 – Condiții pentru deschiderea unei investigații de piață – Dreptul la apărare – Obligația de motivare.#Cauza T-1078/23.

Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta, Meta Platforms, Inc., solicită anularea în parte a Deciziei C(2023) 6105 final a Comisiei din 5 septembrie 2023 de desemnare a Meta drept controlor de acces în temeiul articolului 3 din Regulamentul (UE) 2022/1925 al Parlamentului European și al Consiliului privind piețe contestabile și echitabile în sectorul digital (denumită în continuare „decizia atacată”).

Reclamanta este o întreprindere din sectorul tehnologiei, înființată în Statele Unite în anul 2004, care administrează, împreună cu societățile pe care le controlează direct sau indirect (denumite în continuare, împreună, „Meta”), rețelele de socializare online Facebook și Instagram, precum și alte servicii.

La 3 iulie 2023, reclamanta a prezentat o notificare Comisiei Europene în conformitate cu articolul 3 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul (UE) 2022/1925 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 septembrie 2022 privind piețe contestabile și echitabile în sectorul digital și de modificare a Directivelor (UE) 2019/1937 și (UE) 2020/1828 (JO 2022, L 265, p. 1, denumit în continuare „RPD”) (denumită în continuare „notificarea”). În notificare, reclamanta a susținut că serviciul său de rețele unice de socializare online finanțat prin publicitate online, care reunește Facebook, Instagram, Meta Ads, Facebook Messenger (denumit în continuare „Messenger”), Facebook Marketplace (denumit în continuare „Marketplace”), Facebook Dating și Facebook Gaming Play, trebuie să fie calificat drept serviciu de platformă esențial (denumit în continuare „SPE”) de tip rețele de socializare online în sensul RPD. În ceea ce privește Messenger și Marketplace, reclamanta a susținut că pragul prevăzut la articolul 3 alineatul (2) litera (b) din RPD nu este atins, astfel încât, în orice caz, nu se putea considera că ea îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 3 alineatul (1) din RPD pentru a fi desemnată drept controlor de acces pentru respectivele servicii. Reclamanta a prezentat de asemenea argumente și elemente de probă în temeiul articolului 3 alineatul (5) primul paragraf din RPD, prin care urmărea, dacă era cazul, să răstoarne prezumțiile prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din RPD în ceea ce privește Messenger și Marketplace.

Printr‑o scrisoare din 26 iulie 2023, Comisia a comunicat reclamantei avizul său preliminar cu privire la posibila desemnare a Meta drept controlor de acces, în conformitate cu articolul 3 alineatul (4) din RPD, printre altele pentru următoarele SPE‑uri: serviciul său de rețele de socializare online Facebook, serviciul său de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere (denumit în continuare „NIICS”) Messenger și serviciul său de intermediere online (denumit în continuare „SIL”) Marketplace (denumit în continuare „avizul preliminar”).

Printr‑o scrisoare din 3 august 2023, reclamanta a răspuns la avizul preliminar.

La 5 septembrie 2023, Comisia a adoptat decizia atacată.

În decizia atacată, în primul rând, Comisia a considerat că: – Facebook constituie un serviciu de rețele de socializare online, în sensul articolului 2 punctul 7 din RPD, și, în consecință, un SPE în sensul articolului 2 punctul 2 litera (c) din RPD; – Messenger constituie un NIICS, în sensul articolului 2 punctul 9 din RPD, distinct și autonom de serviciul de rețele de socializare online Facebook și, în consecință, un SPE în sensul articolului 2 punctul 2 litera (e) din RPD; – Marketplace constituie un SIL, în sensul articolului 2 punctul 5 din RPD, distinct de serviciul de rețele de socializare online Facebook și, în consecință, un SPE în sensul articolului 2 punctul 2 litera (a) din RPD.

În al doilea rând, Comisia a arătat în esență că Meta atinge toate pragurile prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din RPD în ceea ce privește SPE‑urile în cauză, luate în considerare în mod individual, astfel încât se putea prezuma că îndeplinește toate condițiile prevăzute la articolul 3 alineatul (1) din RPD pentru a fi desemnată drept controlor de acces în ceea ce privește aceste servicii.

În al treilea rând, Comisia a considerat că argumentele prezentate de reclamantă în conformitate cu articolul 3 alineatul (5) primul paragraf din RPD nu sunt justificate în mod suficient pentru a pune în mod vădit sub semnul întrebării prezumțiile prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din RPD în ceea ce privește Messenger și Marketplace. În consecință, Comisia a respins aceste argumente fără a deschide o investigație de piață în temeiul articolului 17 alineatul (3) din RPD.

Articolul 1 din decizia atacată are următorul cuprins: „Meta este desemnată drept controlor de acces în conformitate cu articolul 3 din [RPD].”

Articolul 2 din decizia atacată are următorul cuprins: „Următoarele [SPE‑uri] ale Meta sunt un punct de acces important prin care utilizatorii comerciali ajung la utilizatorii finali în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din [RPD]: (a) serviciul de rețele de socializare online Facebook al Meta. […] (e) [NIICS] Messenger al Meta; […] (f) [SIL] Marketplace al Meta.”

Reclamanta solicită Tribunalului: – anularea articolului 2 din decizia atacată, în măsura în care prevede că NIICS Messenger și SIL Marketplace reprezintă puncte de acces importante prin care utilizatorii comerciali ajung la utilizatorii finali (denumite în continuare „punctele de acces importante”) în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din RPD sau, cu titlu subsidiar, anularea articolului 2 literele (e) și (f) din decizia atacată; – anularea articolului 2 din decizia atacată, în măsura în care prevede că serviciul de rețele de socializare online Facebook reprezintă un punct de acces important în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din RPD sau, cu titlu subsidiar, anularea articolului 2 litera (a) din decizia atacată cel puțin în ambele cazuri, în măsura în care acest SPE exclude Messenger; – obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate de eventualii intervenienți care nu și‑ar suporta propriile cheltuieli de judecată.

Comisia, susținută de Republica Franceză, solicită Tribunalului: – respingerea acțiunii; – obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea acțiunii formulate, reclamanta invocă două motive, întemeiate, primul, pe erori de drept, pe erori vădite de apreciere, pe o motivare insuficientă și/sau pe o încălcare a unei norme fundamentale de procedură în ceea ce privește calificarea Messenger drept SPE care reprezintă un punct de acces important, în conformitate cu articolul 3 alineatul (9) din RPD, iar al doilea, pe erori de drept, pe erori vădite de apreciere, pe o motivare insuficientă și/sau pe o încălcare a unei norme fundamentale de procedură în ceea ce privește calificarea Marketplace drept SPE care reprezintă un punct de acces important, în conformitate cu articolul 3 alineatul (9) din RPD.

Înainte de a examina motivele invocate de reclamantă, trebuie să se analizeze în prealabil, pe de o parte, cererea de omitere față de public a anumitor date formulată de reclamantă și, pe de altă parte, aspectul dacă reclamanta are un interes de a exercita acțiunea în anularea deciziei atacate, în măsura în care aceasta din urmă califică Marketplace drept SPE care reprezintă un punct de acces important.

În cursul procedurii în fața Tribunalului, reclamanta a solicitat prin acte separate, în esență, în temeiul articolelor 66 și 66a din Regulamentul de procedură al Tribunalului, omiterea față de public a anumitor date, în special a anumitor informații referitoare, pe de o parte, la modificările Marketplace intervenite la 31 iulie 2023, descrise la punctul 210 de mai jos, și, pe de altă parte, la noțiunea de „power sellers”, astfel cum este utilizată de Meta în sistemul său intern pentru a identifica utilizatorii Marketplace care publică un număr mare de anunțuri sau care publică cu o frecvență ridicată.

În această privință, trebuie amintit că, pentru a reconcilia publicitatea hotărârilor judecătorești cu dreptul la protecția datelor cu caracter personal și a secretului de afaceri, instanța trebuie să caute, în împrejurările fiecărei spețe, justul echilibru, având în vedere și dreptul publicului de a avea acces, în conformitate cu principiile prevăzute la articolul 15 TFUE, la hotărârile judecătorești (a se vedea Hotărârea din 27 aprilie 2022, Sieć Badawcza Łukasiewicz – Port Polski Ośrodek Rozwoju Technologii/Comisia, T‑4/20, EU:T:2022:242, punctul 29 și jurisprudența citată).

De altfel, confidențialitatea unui element nu este justificată în cazul, de exemplu, al unor informații care sunt deja publice sau la care publicul larg sau anumite grupuri specializate pot avea acces, al unor informații care figurează și în alte pasaje sau înscrisuri din dosar pentru care partea care dorește să păstreze caracterul confidențial al informației în discuție a neglijat să formuleze o cerere în acest sens, al unor informații care nu sunt suficient de specifice sau precise pentru a dezvălui date confidențiale sau chiar al unor informații care reies în mare parte sau care se deduc din alte informații accesibile în mod legal persoanelor interesate (a se vedea Ordonanța din 14 martie 2022, Bulgarian Energy Holding ș.a./Comisia, T‑136/19, EU:T:2022:149, punctul 9 și jurisprudența citată).

În plus, trebuie să se considere că, din cauza trecerii timpului, informații care au fost secrete sau confidențiale, dar care datează de cinci ani sau mai mult sunt în principiu istorice și că și‑au pierdut din acest motiv caracterul secret sau confidențial, în afara situației în care, în mod excepțional, partea care se prevalează de acest caracter demonstrează că, în pofida vechimii lor, aceste informații constituie încă elemente esențiale ale poziției sale comerciale sau ale celor ale unor terți în cauză (a se vedea Hotărârea din 19 iunie 2018, Baumeister, C‑15/16, EU:C:2018:464, punctul 54 și jurisprudența citată).

Prin urmare, în măsura posibilului, cererea reclamantei trebuie admisă, cu condiția ca dreptul de acces al publicului la hotărârile judecătorești să nu se opună acesteia.

În speță, nu este necesar să se facă confidențiale datele referitoare la modificările intervenite la 31 iulie 2023, dat fiind că, în primul rând, reclamanta a făcut publice datele referitoare la modificările menționate pe propria sa pagină de internet, care este accesibilă publicului larg, în al doilea rând, aceste date au fost discutate în ședință și pot fi deduse din conținutul considerentelor (241) și (262) ale versiunii publice a deciziei atacate și, în al treilea rând, menționarea lor este justificată de cerința de a furniza un răspuns inteligibil la argumentele părților.

În ceea ce privește cererea de omitere față de public referitoare la noțiunea de „power sellers” formulată de Marketplace, pe de o parte, trebuie arătat că datele privind această noțiune, astfel cum sunt utilizate în sistemul intern al reclamantei, nu sunt divulgate în prezenta hotărâre. Prin urmare, este necesar să se constate că cererea de omitere față de public a datelor menționate este lipsită de obiect.

Pe de altă parte, în ceea ce privește expresia „power sellers” în sine, în primul rând, reclamanta nu indică motivul pentru care consideră că această expresie trebuie tratată în mod confidențial față de public. În speță, reclamanta se limitează să susțină în general că această expresie face trimitere la date comerciale sensibile privind modul în care ea evaluează în intern anumite categorii de utilizatori și că divulgarea acestor date ar aduce atingere în mod grav intereselor sale comerciale legitime. Or, motivarea amintită nu permite Tribunalului să înțeleagă în ce mod divulgarea expresiei „power sellers” în sine, care, de altfel, potrivit reclamantei, face trimitere la un concept vechi care nu mai era utilizat de aceasta la nivel intern cu mult înainte de adoptarea deciziei atacate, ar putea aduce prejudicii grave intereselor sale comerciale legitime. În al doilea rând, această expresie a fost divulgată în ședință. În al treilea rând, Tribunalul consideră că divulgarea acestei expresii este justificată de cerința de a furniza un răspuns inteligibil la argumentele părților.

Prin urmare, trebuie să se respingă cererea reclamantei de omitere față de public a datelor referitoare la descrierea modificărilor Marketplace intervenite la 31 iulie 2023 și la expresia „power sellers”.

Trebuie să se examineze dacă reclamanta justifică în continuare un interes de a exercita acțiunea în anularea deciziei atacate, în măsura în care aceasta din urmă califică Marketplace drept SPE care reprezintă un punct de acces important, în urma adoptării Deciziei C(2025) 2547 a Comisiei din 23 aprilie 2025, adoptată în temeiul articolului 4 alineatul (1) din RPD (Cazul DMA.100044 – META – online intermediation services – Marketplace), al cărei rezumat a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO C, 2025/4223), prin care Comisia a abrogat articolul 2 litera (f) din decizia atacată prin care Marketplace era desemnată SPE în temeiul articolului 3 alineatul (9) din RPD (denumită în continuare „decizia de modificare”).

Prin decizia de modificare, Comisia a concluzionat în esență că, având în vedere măsurile suplimentare instituite de reclamantă în decembrie 2023 și în ianuarie 2024, aceasta din urmă a demonstrat că unul dintre faptele pe care se întemeia decizia atacată a suferit o schimbare substanțială în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (a) din RPD. În special, Comisia a considerat în esență că criteriul referitor la pragul de 10000 de utilizatori comerciali prevăzut la articolul 3 alineatul (2) litera (b) din RPD nu este îndeplinit și că astfel Marketplace nu mai reprezintă un punct de acces important în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din RPD, fără a fi necesar ca aceasta să ia poziție cu privire la aspectul dacă Marketplace mai constituie la data adoptării deciziei de modificare un SIL, în sensul articolului 2 punctul 5 din RPD.

Ca răspuns la o măsură de organizare a procedurii din 2 mai 2025 prin care părților principale li se solicita să ia poziție cu privire la implicațiile deciziei de modificare asupra celui de al doilea motiv, reclamanta a arătat că menține în totalitate acest din urmă motiv.

În răspunsul său la măsura de organizare a procedurii menționată la punctul 27 de mai sus, Comisia nu a contestat interesul reclamantei de a acționa. Cu toate acestea, conform jurisprudenței (Hotărârea din 15 iulie 2025, BCE și Comisia/Corneli, C‑777/22 P și C‑789/22 P, EU:C:2025:580, punctul 98), revine Tribunalului, înainte de a se pronunța asupra fondului cauzei cu care a fost sesizat, sarcina să verifice, din oficiu dacă este necesar, dacă reclamanta are interesul de a acționa.

În această privință, trebuie arătat că interesul unui reclamant de a acționa nu dispare neapărat ca urmare a faptului că actul atacat a încetat să producă efecte în cursul procedurii. Astfel, persoana vizată de actul respectiv poate avea în continuare un interes în anularea acestuia pentru a obține o restabilire a situației sale sau pentru a determina autorul actului atacat să adopte în viitor modificările adecvate și pentru a preveni în acest fel riscul repetării nelegalității de care pretinde că este afectat actul atacat. Chiar și în cazurile în care, din cauza împrejurărilor, se dovedește imposibilă punerea în aplicare a obligației instituției emitente a actului anulat de a lua măsurile impuse de executarea hotărârii prin care s‑a pronunțat această anulare, acțiunea în anulare poate menține un interes ca temei al unei eventuale acțiuni în răspundere (a se vedea Hotărârea din 30 iunie 2022, Camerin/Comisia, C‑63/21 P, nepublicată, EU:C:2022:516, punctul 48 și jurisprudența citată).

În ceea ce privește în special abrogarea unei decizii atacate sau a unei părți a acesteia, reclamantul poate justifica în continuare un interes de a obține anularea unui act abrogat, în măsura în care abrogarea nu determină aceleași efecte juridice ca o anulare eventuală dispusă de Tribunal. Astfel, abrogarea unui act al unei instituții nu constituie o recunoaștere a nelegalității acestuia și produce efecte ex nunc, pe când anularea sa produce efecte ex tunc (a se vedea Hotărârea din 9 septembrie 2011, Dow AgroSciences ș.a./Comisia, T‑475/07, EU:T:2011:445, punctul 68 și jurisprudența citată).

În speță, partea din decizia atacată referitoare la Marketplace, în special articolul 2 litera (f) din dispozitivul acesteia din urmă, a fost abrogată, iar nu retrasă, prin decizia de modificare. Prin urmare, ea a produs efecte juridice asupra situației reclamantei în perioada care a curs până la abrogarea sa.

Într‑adevăr, după cum admit de altfel părțile, ca urmare a adoptării deciziei atacate, reclamanta trebuia, în conformitate cu articolul 3 alineatul (10) din RPD, să se conformeze obligațiilor relevante din RPD în ceea ce privește Marketplace în termen de șase luni de la această adoptare, adică cel târziu la 7 martie 2024.

Rezultă din cele ce precedă că, prin abrogarea în parte a deciziei atacate în ceea ce privește Marketplace începând de la 23 aprilie 2025, reclamanta nu a obținut o restabilire a situației sale, în sensul jurisprudenței citate la punctele 29 și 30 de mai sus, astfel încât ea își menține interesul de a exercita acțiunea în anularea deciziei atacate, în măsura în care aceasta califică Marketplace drept SPE care reprezintă un punct de acces important.

Primul motiv este împărțit în patru aspecte, întemeiate: – primul, pe omiterea recunoașterii de către Comisie a faptului că, ținând seama de caracteristicile Messenger, acest serviciu corespundea funcționalității de discuții online a SPE‑ului de tip rețele de socializare online Facebook, care face parte integrantă din acest SPE; – al doilea, pe faptul că Comisia ar fi desemnat Messenger ca SPE de tip NIICS distinct și autonom de rețeaua de socializare online Facebook prin faptul că nu a aplicat și nu a interpretat corect dispozițiile RPD; – al treilea, pe faptul că Comisia ar fi concluzionat în mod eronat că Messenger reprezintă în mod individual un punct de acces important, respingând argumentele și elementele de probă prezentate de reclamantă în cursul procedurii administrative în temeiul articolului 3 alineatul (5) din RPD, pentru motivul că nu puneau în mod vădit sub semnul întrebării prezumțiile prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din RPD, și fără a deschide o investigație de piață în temeiul articolului 17 alineatul (1) sau alineatul (3) din RPD; – al patrulea, pe faptul că Comisia ar fi introdus elemente de probă noi pentru prima dată în decizia atacată, cu încălcarea unei norme fundamentale de procedură.

În cadrul primului aspect, reclamanta contestă aprecierea efectuată de Comisie, în urma căreia aceasta a refuzat să considere că Messenger constituie simpla funcționalitate de discuții online a SPE‑ului de tip rețea de socializare online Facebook, care face parte integrantă din acest SPE. Acest aspect este împărțit în esență în trei critici.

Reclamanta susține că Comisia a ignorat, a interpretat greșit și/sau a denaturat elementele de probă care demonstrau că Messenger corespunde doar funcționalității de discuție online a SPE‑ului de tip rețea de socializare online Facebook, care face parte integrantă din acest SPE. Comisia ar fi săvârșit o eroare de apreciere atunci când a considerat că elementele de probă aflate la dispoziția sa la momentul adoptării deciziei atacate demonstrau că Messenger constituie un serviciu distinct pe care utilizatorii finali îl puteau utiliza și pe care îl utilizau separat de Facebook.

Comisia contestă argumentația reclamantei.

Potrivit articolului 3 alineatul (1) din RPD, o întreprindere este desemnată drept controlor de acces atunci când îndeplinește trei condiții cumulative, printre care cea prevăzută la articolul 3 alineatul (1) litera (b) din acest regulament, de a furniza un SPE care reprezintă un punct de acces important.

Articolul 2 punctul 2 din RPD prevede că SPE înseamnă oricare dintre serviciile enumerate în această dispoziție și printre altele serviciile de rețele de socializare online și NIICS‑urile.

În decizia atacată, Comisia a concluzionat că, ținând seama de caracteristicile Messenger apreciate in concreto, acest serviciu constituie un SPE de tip NIICS autonom, care nu putea fi considerat drept simpla funcționalitate de discuție online a SPE‑ului de tip rețea de socializare online Facebook.

În această privință, Comisia a considerat că Meta furniza Messenger pe piață ca serviciu distinct al Facebook și că utilizarea Messenger nu era declanșată de utilizarea rețelei de socializare online Facebook pentru [confidențial] ( 1 ) majoritatea utilizatorilor.

Or, Comisia a ajuns în mod întemeiat la această concluzie. Astfel, în primul rând, această concluzie se întemeiază pe faptul că Meta a dezvoltat aplicații autonome pentru Messenger, în special pentru dispozitivele mobile. Așa cum a arătat Comisia în considerentul (177) al deciziei atacate, există o aplicație Messenger pentru dispozitivele mobile, distinctă de Facebook, care trebuie descărcată și deschisă de utilizatori pentru a citi sau a trimite mesaje. Din moment ce utilizarea pe dispozitivele mobile predomină pentru utilizarea Messenger, după cum se arată în nota de subsol 150 din decizia atacată, iar acest lucru nu a fost contestat de reclamantă, această aplicație pentru dispozitive mobile distinctă de rețeaua de socializare online Facebook constituie astfel punctul de intrare al Messenger pentru [confidențial] majoritatea utilizatorilor.

În al doilea rând, așa cum a arătat Comisia în considerentul (169) al deciziei atacate, odată identificați datorită unui identificator Facebook, utilizatorii pot utiliza Messenger indiferent dacă contul lor de Facebook este activat sau dezactivat și indiferent dacă sunt sau nu în același timp activi pe rețeaua de socializare online Facebook, ceea ce constituie un element relevant pentru a aprecia dacă Messenger și Facebook sunt servicii distincte.

În al treilea rând, aprecierea Comisiei se bazează de asemenea, în mod întemeiat, pe faptul că Meta furnizează și promovează instrumente specifice pentru Messenger care dau întreprinderilor posibilitatea de a interacționa cu o bază largă de utilizatori, permițându‑le, de exemplu, să creeze prospecte, să furnizeze un serviciu client și să utilizeze un sistem de recuperare a clienților. Astfel cum s‑a arătat în considerentul (181) al deciziei atacate, existența unor asemenea instrumente arată că Meta își concepe serviciul Messenger ca o platformă autonomă în cadrul ecosistemului său.

Pe de altă parte, argumentele invocate de reclamantă, enunțate la punctul 46 și următoarele de mai jos, nu permit repunerea în discuție a concluziei Comisiei potrivit căreia elementele de probă aflate la dispoziția sa la momentul adoptării deciziei atacate demonstrau că Messenger constituie un SPE de tip NIICS distinct și autonom de SPE‑ul de tip rețea de socializare online Facebook.

Primo, reclamanta contestă că accesul la Messenger pe dispozitivele mobile ar fi necesitat o aplicație distinctă la data adoptării deciziei atacate, astfel cum s‑a arătat la punctul 42 de mai sus. Aceasta susține, pe de o parte, că anexa A.26 la cererea introductivă arată capturi de ecran ale unui anumit număr de funcții esențiale care sunt gestionate de Messenger și la care utilizatorii au acces direct din aplicația Facebook. Reclamanta indică, pe de altă parte, că, pe dispozitivele mobile, utilizatorii care nu utilizau aplicația Facebook, ci versiunea Web a Facebook, puteau avea acces la Messenger direct prin intermediul Facebook, fără a trece prin aplicația Messenger.

În această privință, nu este necesar să se stabilească dacă argumentele menționate la punctul 46 de mai sus au fost deja invocate de reclamantă în cursul procedurii administrative și nici dacă ele ar putea fi considerate admisibile, aspect pe care Comisia îl contestă, în ipoteza în care ar fi fost invocate pentru prima dată în fața Tribunalului. Astfel, aceste argumente nu permit, în orice caz, invalidarea constatării Comisiei menționate la punctul 42 de mai sus, potrivit căreia modul în care este oferit Messenger conduce la faptul că aplicația specifică pentru dispozitive mobile Messenger constituie punctul de intrare al Messenger pentru [confidențial] majoritatea utilizatorilor. Mai precis, cele două situații invocate de reclamantă nu constituie decât excepții limitate în ceea ce privește accesul la Messenger prin intermediul aplicației dedicate.

Într‑adevăr, pe de o parte, referitor la argumentul reclamantei potrivit căruia anumite comunicații în Messenger pot fi alimentate din aplicația Facebook fără ca aplicația Messenger să fie deschisă (printre altele funcțiile care constau în partajarea unui reel, adică un material video scurt sau a unei story, adică o secvență video de scurtă durată sau de imagini), acesta nu vizează decât respectivele comunicații specifice menționate de reclamantă, care sunt concepute pentru a facilita difuzarea de conținuturi ale Facebook prin intermediul Messenger, iar nu alte funcționalități uzuale, cum sunt cele care permit compunerea și citirea unui mesaj, precum și răspunsul la acesta.

Pe de altă parte, referitor la argumentul reclamantei potrivit căruia utilizatorii serviciilor în cauză pe dispozitivele mobile ar fi avut întotdeauna posibilitatea de a accesa Messenger de la versiunea Web a Facebook fără a trece prin aplicația Messenger, acesta vizează o situație marginală în raport cu cea a [confidențial] majorității utilizatorilor, care accesează Messenger prin aplicația dedicată pentru dispozitive mobile, în măsura în care utilizarea pe dispozitivele mobile predomină în ceea ce privește Messenger, aspect pe care ce reclamanta nu îl contestă (a se vedea punctul 42 de mai sus).

Secundo, reclamanta invocă faptul că 100 % din comunicațiile efectuate pe Messenger sunt între utilizatori ai Facebook și că în anul 2022, pe de o parte, [80-100]% din utilizatorii activi lunar ai Messenger erau de asemenea utilizatori activi lunar ai altor funcționalități ale Facebook și, pe de altă parte, [80-100]% din utilizatorii activi cotidieni ai Messenger utilizau și alte funcționalități ale Facebook în aceeași zi. Totuși, aceste date nu demonstrează că Messenger și Facebook trebuie considerate un SPE unic în sensul RPD, ci demonstrează doar că reclamanta a ales să limiteze utilizarea Messenger la utilizatorii care au un identificator Facebook. Nu este mai puțin adevărat că, astfel cum a arătat Comisia în considerentul (182) al deciziei atacate, acești utilizatori pot utiliza și utilizează efectiv Messenger independent de rețeaua de socializare online Facebook.

Tertio, reclamanta reproșează Comisiei că a înlăturat în considerentul (184) al deciziei atacate datele pe care ea le prezentase cu privire la utilizatorii activi săptămânal ai Messenger, fără să le fi analizat în mod corect. Astfel, Comisia ar fi trebuit să compare aceste date privind corelația dintre utilizarea Messenger și cea a Facebook cu datele privind utilizatorii activi lunar și utilizatorii activi zilnic, menționate la punctul 50 de mai sus. Comisia ar fi trebuit cel puțin să explice motivele pentru care a ignorat cifrele prezentate.

Cu toate acestea, faptul că în decizia atacată Comisia nu a menționat în mod expres datele privind utilizatorii activi lunar și zilnic ai Messenger prezentate de reclamantă în cursul procedurii administrative și nici nu a corelat în mod explicit aceste date cu cele referitoare la utilizatorii activi săptămânal ai Messenger analizate în considerentul (184) al deciziei atacate nu înseamnă că ea nu a luat în considerare toate aceste date în cadrul aprecierii sale.

În această privință, dintr‑o jurisprudență constantă reiese că motivarea impusă la articolul 296 al doilea paragraf TFUE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței competente să își exercite controlul, însă nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, în măsura în care aspectul dacă motivarea unui act respectă cerințele articolului 296 al doilea paragraf TFUE trebuie să fie apreciat nu numai prin prisma modului său de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă (a se vedea Hotărârea din 29 iulie 2024, Ryanair și Laudamotion/Comisia, C‑591/21 P, nepublicată, EU:C:2024:635, punctul 166 și jurisprudența citată).

Or, în speță, decizia atacată menționează motivele pentru care Comisia nu a considerat elementele referitoare la corelarea dintre utilizarea Messenger și cea a Facebook ca fiind concludente. Astfel, în considerentul (182) al deciziei atacate, Comisia a arătat că faptul că toate comunicațiile pe Messenger aveau loc între utilizatori care dispun de un cont de Facebook era pur și simplu consecința conceperii acestui serviciu la data adoptării deciziei amintite. În plus, în considerentul (187) al respectivei decizii, Comisia a arătat că verificarea încrucișată parțială a utilizatorilor finali activi lunar ai Messenger cu cei ai Facebook nu era surprinzătoare, având în vedere alegerea Meta de a utiliza identificatorul Facebook ca identificator pentru utilizarea Messenger, ceea ce nu permitea repunerea în discuție a concluziei sale cu privire la caracterul autonom al utilizării Messenger de către utilizatori.

Quarto, reclamanta nu poate reproșa Comisiei că nu a ținut seama în mod corespunzător de conținutul studiului depus ca anexa A.27 la cererea introductivă, care ar confirma că utilizatorii europeni ai serviciilor de rețele de socializare online care au fost desemnați de Comisie consideră în mod sistematic funcționalitatea de discuție online a unei rețele de socializare online ca fiind un element fundamental al experienței utilizatorului acestei rețele de socializare. Astfel, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la admisibilitatea acestei anexe, nu se poate reproșa Comisiei că a ignorat rezultatele acestui studiu, în măsura în care el a fost realizat după adoptarea deciziei atacate. În orice caz, faptul că majoritatea utilizatorilor rețelelor de socializare online consideră integrarea funcțiilor de rețea de socializare și de mesagerie directă ca fiind foarte importantă pentru utilizarea acestor rețele de socializare și că sunt dezamăgiți dacă aceste funcții sunt separate nu oferă nicio informație cu privire la modul în care serviciul Messenger este furnizat utilizatorilor.

Quinto, reclamanta susține că Comisia a denaturat datele pe care ea le‑a prezentat, menționate în considerentul (185) al deciziei atacate. Astfel, reclamanta ar fi arătat că, luând în considerare prima sesiune din zi, aproximativ [10-20] de milioane de utilizatori pe dispozitivele mobile au intrat în aplicația pentru dispozitivele mobile Messenger printr‑un punct de intrare propus de Facebook, ceea ce ar corespunde cu [0-30]% din baza de utilizatori zilnici ai Messenger. Or, Comisia ar fi dedus de aici că [70-100]% din utilizarea zilnică a Messenger nu era declanșată de utilizarea Facebook. Cu toate acestea, datele furnizate de reclamantă nu ar privi decât prima sesiune din zi a utilizatorilor și, în plus, doar pe un dispozitiv mobil. Astfel, aceste date nu ar reflecta totalitatea utilizărilor zilnice ale Messenger declanșate de utilizarea Facebook.

În această privință, chiar presupunând că Comisia a săvârșit o eroare de fapt în ceea ce privește procentul de utilizare zilnică a Messenger pe dispozitivele mobile care nu este declanșată de utilizarea Facebook, argumentația reclamantei nu permite invalidarea afirmației Comisiei formulată în considerentul (185) al deciziei atacate, potrivit căreia, pentru [confidențial] majoritatea utilizatorilor aplicației pentru dispozitivele mobile Messenger, prima utilizare a Messenger în cursul zilei nu era efectuată prin accesarea unui link în aplicația Facebook, ci prin deschiderea directă a aplicației Messenger. În plus, atunci când, în cursul procedurii administrative, Comisia a solicitat reclamantei să îi furnizeze date mai detaliate în această privință, în special o defalcare pentru perioada cuprinsă între anii 2020 și 2022 a utilizatorilor care și‑au început sesiunea Messenger trecând prin pagina Web Facebook, prin aplicația Facebook, prin aplicația pentru dispozitive mobile Messenger sau prin modulul de branșat (plugin) Facebook Messenger Chat, aceasta a răspuns că nu dispune de astfel de date.

Sexto, reclamanta susține că Comisia nu a interpretat în mod corect sau că a denaturat documentele comerciale accesibile publicului, comunicările către investitori și utilizatori, precum și rapoartele financiare ale Meta, considerând că aceste texte indicau că Messenger nu corespunde funcționalității de discuție online a Facebook, care face parte integrantă din SPE‑ul de tip rețea de socializare online Facebook.

Cu toate acestea, Comisia a dedus în mod corect din documentele menționate la punctul 58 de mai sus că Meta concepe, prezintă și poziționează Messenger ca un serviciu autonom care depășește o simplă funcționalitate de discuții online a Facebook. Astfel, după cum a arătat Comisia în considerentul (180) al deciziei atacate, făcând trimitere la formularul „10-K” al Meta Platforms pentru exercițiul financiar care se încheia la 31 decembrie 2022, Meta distinge în rapoartele sale financiare următoarele patru servicii din cadrul „Familiei de produse App”: Facebook, Instagram, Messenger și WhatsApp. În alte comunicații către investitori, precum cea menționată de Comisie în nota de subsol 158 din considerentul (180) al deciziei atacate, care constă într‑o transcriere a unei conferințe telefonice din 26 octombrie 2022 cu privire la rezultatele celui de al treilea trimestru al anului 2022 al Meta, aceasta din urmă face referire la monetizarea Messenger ca atare și arată că mesageria furnizată prin intermediul WhatsApp și al Messenger constituie o „șansă de monetizare majoră” datorită dezvoltării unor produse precum reclamele „clic pentru a trimite un mesaj” (click‑to‑message) și mesageria cu plată.

Este adevărat că aspectul dacă Messenger este un SPE de tip NIICS sau o funcționalitate care face parte integrantă din SPE‑ul de tip rețea de socializare online Facebook trebuie evaluat din punctul de vedere obiectiv al utilizatorilor finali. Totuși, luarea în considerare a unor documente de tipul celor în cauză nu este complet lipsită de relevanță pentru o asemenea evaluare, întrucât acestea pot furniza informații, împreună cu alte elemente concordante, cum este cazul în speță al considerațiilor care figurează la punctele 42-44 de mai sus, cu privire la modul în care furnizorul de servicii își configurează serviciile pentru utilizatorii menționați și, prin urmare, cu privire la modul în care aceste servicii vor fi utilizate ulterior de asemenea utilizatori.

Argumentația reclamantei trebuie astfel respinsă și, prin urmare, prima critică în totalitate.

Reclamanta susține că modul în care Comisia a considerat funcționalitatea de discuții online a serviciilor de rețele de socializare ale altor întreprinderi care au fost desemnate drept controlori de acces conține incoerențe vădite, ceea ce face ca decizia atacată să fie arbitrară și discriminatorie.

Comisia contestă argumentația reclamantei.

Trebuie arătat că Comisia este obligată să efectueze o analiză individualizată a împrejurărilor proprii fiecărei cauze, fără a fi ținută de decizii anterioare care privesc alți operatori economici sau alte SPE‑uri (Hotărârea din 17 iulie 2024, Bytedance/Comisia, T‑1077/23, în prezent în recurs, EU:T:2024:478, punctele 68 și 375).

În plus, potrivit unei jurisprudențe constante, principiul egalității de tratament, care constituie un principiu general al dreptului Uniunii Europene, consacrat la articolele 20 și 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv (a se vedea Hotărârea din 16 iunie 2022, Sony Optiarc și Sony Optiarc America/Comisia, C‑698/19 P, EU:C:2022:480, punctul 153 și jurisprudența citată).

În această privință, reclamanta invocă, în primul rând, Decizia C(2023) 6100 final a Comisiei din 5 septembrie 2023 privind desemnarea întreprinderii Apple drept controlor de acces în temeiul articolului 3 din RPD (Cazurile DMA.100013 Apple – online intermediation services – app stores, DMA.100025 Apple – operating systems și DMA.100027 Apple – web browsers), al cărei rezumat a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO C, C/2023/548) (denumită în continuare „decizia de desemnare a Apple”), în care Comisia a considerat că App Store constituie un SPE unic de tip SIL unic, indiferent de tipul de dispozitiv de la care acest serviciu era accesibil. Or, abordarea Comisiei referitoare la Messenger nu este contradictorie în raport cu cea adoptată în decizia de desemnare a Apple. Astfel, Comisia nu a împărțit Messenger în diferite SPE‑uri de tip NIICS în funcție de tipul de aparat utilizat pentru a avea acces la acest serviciu, ci a calificat Messenger drept SPE unic de tip NIICS, indiferent de modul în care utilizatorii aveau acces la acesta.

Referitor la serviciul iMessage al Apple, invocat în al doilea rând de reclamantă, trebuie arătat că acest serviciu nu este furnizat în legătură cu un SPE de tip rețea de socializare online. Așadar, chestiunea delimitării dintre NIICS și rețelele de socializare online nu se punea în decizia de desemnare a Apple, astfel încât respectiva decizie nu pare relevantă în această privință.

Referitor la funcționalitățile de discuție online ale TikTok și ale LinkedIn, citate în al treilea rând de reclamantă, trebuie arătat că acestea nu aveau aceleași caracteristici ca Messenger și în special că nu prezentau caracteristici principale precum cele care au determinat Comisia să considere că Messenger constituie un SPE de tip NIICS autonom și distinct, și anume, pe de o parte, faptul că Messenger putea fi utilizat în afara rețelei de socializare online Facebook, mai ales prin intermediul unei aplicații dedicate, și, pe de altă parte, faptul că Messenger putea fi utilizat și cu un cont Facebook dezactivat.

De altfel, în răspunsurile sale la întrebările scrise ale Tribunalului din 28 martie 2025, reclamanta susține că Comisia a adoptat o abordare diferită în Decizia C(2024) 3176 final din 13 mai 2024 privind o decizie adoptată în temeiul articolului 3 din RPD (Cazul DMA.100019 – BOOKING – SERVICII DE INTERMEDIERE ONLINE – INDUSTRII VERTICALE), al cărei rezumat a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO C, C/2024/4360), prin care a desemnat Booking Holdings Inc. drept controlor de acces, considerând că serviciile Booking.com și RentalCars.com constituie un singur SPE în sensul RPD, independent de existența unor aplicații și site‑uri web distincte, întrucât aceste servicii erau accesibile printr‑un cont unic, cum sunt Facebook și Messenger.

Totuși, contrar situației de fapt din speță, din Decizia C(2024) 3176 final reiese că utilizatorii puteau avea acces la toate serviciile în cauză, inclusiv la cele de închiriere de vehicule, fără a trece printr‑o aplicație separată dedicată. Or, în speță, așa cum s‑a arătat la punctul 42 de mai sus, Comisia a constatat în mod întemeiat că Meta a dezvoltat aplicații autonome pentru Messenger și că, în ceea ce privește aplicația utilizată pe dispozitivele mobile, aceasta constituie punctul de intrare al Messenger pentru [confidențial] majoritatea utilizatorilor.

Astfel, a doua critică trebuie respinsă.

Reclamanta reproșează Comisiei că s‑a întemeiat pe anexa la RPD pentru a considera că Messenger este un SPE de tip NIICS distinct și autonom de SPE‑ul de tip rețea de socializare online Facebook. În această privință, reclamanta susține că, presupunând că anexa la RPD este relevantă pentru delimitarea SPE‑urilor, fapt pe care îl contestă, decizia atacată nu aplică în mod corect anexa menționată. Astfel, punctul D.2 din anexa amintită ar impune să se considere că Messenger face parte din SPE‑ul de tip rețea de socializare online Facebook, întrucât este utilizat în aceleași scopuri precum această rețea de socializare online, și anume de a permite utilizatorilor Facebook să se conecteze, precum și să comunice între ei, să partajeze conținuturi și să descopere alți utilizatori și alte conținuturi.

Comisia contestă argumentația reclamantei.

În ceea ce privește, mai întâi, relevanța anexei la RPD pentru delimitarea SPE‑urilor propuse în mod integrat, trebuie să se arate că anexa are aceeași valoare juridică precum RPD însuși și face parte integrantă din acest regulament (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 24 noiembrie 2010, Comisia/Consiliul, C‑40/10, EU:C:2010:713, punctul 61).

Potrivit punctului A.1 din anexa la RPD, obiectivul acestei anexe este de a „specifica metodologia de identificare și de calculare a «utilizatorilor finali activi» și a «utilizatorilor comerciali activi» pentru fiecare [SPE] enumerat la articolul 2 punctul 2 [din RPD]”, pentru a permite întreprinderilor să evalueze dacă SPE‑urile lor ating pragurile cantitative prevăzute la articolul 3 alineatul (2) litera (b) din RPD și, prin urmare, se presupune că îndeplinesc condiția prevăzută la articolul 3 alineatul (1) litera (b) din RPD.

Or, dat fiind că anexa la RPD urmărește să permită întreprinderilor să identifice utilizatorii finali activi și utilizatorii comerciali activi ai fiecărui SPE enumerat la articolul 2 punctul 2 din RPD, trebuie să se constate că ea conține indicații relevante pentru delimitarea SPE‑urilor propuse de o întreprindere în mod integrat. În cazul în care Comisia ar aplica alte criterii pentru delimitarea SPE‑urilor decât cele aplicate de întreprinderi pentru calcularea utilizatorilor finali activi și a utilizatorilor comerciali activi ai SPE‑urilor lor, pentru a evalua dacă sunt atinse pragurile prevăzute la articolul 3 alineatul (2) litera (b) din RPD, întreprinderile nu ar putea beneficia de securitatea juridică pe care trebuie să le‑o ofere anexa la RPD, așa cum se prevede în considerentul (20) al acestui regulament.

În aceste condiții, trebuie de asemenea să se ia în considerare, pentru aprecierea și delimitarea SPE‑urilor în sensul RPD, indicațiile pe care le conține anexa la RPD în ceea ce privește cazurile în care serviciile furnizate de o întreprindere trebuie considerate SPE‑uri distincte, în special atunci când sunt oferite în mod integrat.

Astfel, mai concret, punctul D.2 din anexa la RPD trebuie luat în considerare în scopul evaluării împrejurărilor în care SPE‑urile furnizate de întreprinderi trebuie considerate un serviciu unic sau servicii distincte.

Punctul D.2 din anexa la RPD prevede, în scopul calculării numărului de „utilizatori finali activi” și de „utilizatori comerciali activi”, următoarele: „(c) întreprinderea care furnizează [SPE‑ul] ([SPE‑urile]) consideră drept [SPE‑uri] distincte acele servicii pe care întreprinderea relevantă le oferă într‑un mod integrat, dar care: (i) nu aparțin aceleiași categorii de [SPE‑uri] în temeiul articolului 2 punctul 2; sau (ii) sunt utilizate în scopuri diferite fie de către utilizatorii lor finali, fie de către utilizatorii lor comerciali, sau de către ambii, chiar dacă utilizatorii lor finali și utilizatorii lor comerciali pot fi aceiași și chiar dacă aparțin aceleiași categorii de [SPE‑uri] în temeiul articolului 2 punctul 2”

Astfel, punctul D.2 litera (c) punctul (i) din anexa la RPD permite confirmarea aprecierii Comisiei, cuprinsă în considerentul (172) al deciziei atacate, potrivit căreia Messenger, în calitate de SPE de tip NIICS, trebuie separat de SPE‑ul de tip rețea de socializare online Facebook în care este integrat, întrucât aceste servicii nu aparțin aceleiași categorii de SPE.

Această concluzie nu este repusă în discuție de argumentația reclamantei potrivit căreia, în conformitate cu punctul D.2 litera (c) punctul (ii) din anexa la RPD, SPE‑urile în cauză pot fi considerate SPE‑uri distincte dacă sunt utilizate în scopuri diferite, în timp ce Messenger și Facebook au aceleași scopuri de utilizare. Într‑adevăr, criteriul privind scopul utilizării serviciilor în cauză constituie, potrivit termenilor punctului D.2 litera (c) din anexa la RPD, un criteriu alternativ în raport cu cel care a fost aplicat în speță, astfel încât reclamanta nu poate deduce niciun argument din această dispoziție.

A treia critică trebuie, așadar, să fie respinsă și, prin urmare, primul aspect al primului motiv.

Reclamanta susține că Comisia nu a interpretat și nici nu a aplicat în mod corect articolul 2 punctele 7 și 9, articolul 3 alineatul (1) litera (b) și alineatul (9) din RPD atunci când a desemnat Messenger drept SPE de tip NIICS. Mai precis, reclamanta nu contestă că Messenger corespunde definiției NIICS‑ului în sensul Directivei (UE) 2018/1972 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2018 de instituire a Codului european al comunicațiilor electronice (JO 2018, L 321, p. 36, denumită în continuare „Codul comunicațiilor electronice”). Aceasta reproșează însă Comisiei că a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că un serviciu care corespunde definiției NIICS‑ului prevăzute de acest cod trebuie în mod necesar să fie calificat drept SPE de tip NIICS în sensul RPD. Potrivit reclamantei, un serviciu precum Messenger, care constituie o simplă funcționalitate de discuție online a unei rețele de socializare online, poate intra a priori în două categorii de SPE‑uri diferite, și anume cea de SPE de tip NIICS și cea de SPE de tip rețea de socializare online din care face parte acest serviciu. Prin urmare, ar trebui să se efectueze o apreciere in concreto a serviciului menționat, întemeiată pe probe, pentru a stabili cărei categorii de SPE îi corespunde cel mai bine un asemenea serviciu.

În susținerea argumentației sale, în primul rând, reclamanta arată că abordarea adoptată de Comisie în decizia atacată încalcă definiția SPE‑ului de tip rețea de socializare online prevăzută la articolul 2 punctul 7 din RPD, care impune în mod expres includerea funcției de discuție online a unei rețele de socializare online în perimetrul SPE‑ului de tip rețea de socializare online.

În al doilea rând, reclamanta susține că faptul de a considera, așa cum a făcut Comisia în decizia atacată, că un serviciu nu poate face parte dintr‑un SPE de tip rețea de socializare online dacă corespunde deja definiției NIICS‑ului echivalează cu ignorarea caracterului autonom al definiției rețelei de socializare online enunțate în RPD, întrucât aceasta nu prevede o legătură de subordonare cu definiția SPE‑ului de tip NIICS care figurează în Codul comunicațiilor electronice sau cu cea a NIICS‑ului prevăzută la articolul 2 punctul 9 din RPD.

În al treilea rând, reclamanta susține că Comisia a adoptat o abordare incoerentă și discriminatorie, întrucât a apreciat în mod diferit funcționalitățile de discuție online ale altor rețele de socializare online precum TikTok. Astfel, în Decizia C(2023) 6102 final din 5 septembrie 2023 privind o decizie adoptată în temeiul articolului 3 din RPD (Cazul DMA.100040 – BYTEDANCE – ONLINE SOCIAL NETWORKING SERVICES), al cărei rezumat a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO C, C/2023/552), care desemnează ByteDance drept controlor de acces, Comisia ar fi admis că un serviciu poate corespunde a priori definițiilor mai multor SPE‑uri și în special ar fi evaluat în mod corespunzător dacă TikTok corespunde mai mult unui serviciu de platformă de partajare a materialelor video sau unui serviciu de rețele de socializare online.

Comisia, susținută de Republica Franceză, contestă argumentația reclamantei.

Așa cum s‑a arătat la punctul 39 de mai sus, articolul 2 punctul 2 din RPD prevede că SPE înseamnă oricare dintre serviciile enumerate în această dispoziție și printre altele serviciile de rețele de socializare online și NIICS‑urile.

Articolul 2 punctul 9 din RPD precizează că, în sensul regulamentului menționat, NIICS înseamnă „un [NIICS] în sensul definiției de la articolul 2 punctul 7 [din Codul comunicațiilor electronice]”.

Articolul 2 punctul 7 din Codul comunicațiilor electronice definește NIICS‑ul drept „un serviciu de comunicații interpersonale care nu utilizează resurse publice de numerotație asignate, și anume un număr sau mai multe numere din planurile naționale sau internaționale de numerotație, sau nu permite comunicarea cu un număr sau mai multe numere din planurile naționale sau internaționale de numerotație […]”.

Pentru a înțelege noțiunea de NIICS în Codul comunicațiilor electronice, trebuie de asemenea să se țină seama de definiția „serviciului de comunicații interpersonale” prevăzută la articolul 2 punctul 5 din același cod, care înseamnă „un serviciu furnizat de regulă contra cost care permite schimbul direct de informații într‑un mod interpersonal și interactiv prin intermediul rețelelor de comunicații electronice între un număr finit de persoane, în cadrul căruia persoanele care inițiază sau participă la comunicare își stabilesc destinatarul (destinatarii) și care nu include serviciile care permit comunicarea interpersonală și interactivă doar ca un simplu element auxiliar minor care este legat în mod intrinsec de un alt serviciu”.

Primo, trebuie arătat că, în speță, în considerentele (165) și (166) ale deciziei atacate, Comisia a evaluat dacă Messenger corespunde definiției NIICS‑ului prevăzută în RPD și a concluzionat că aceasta era situația, aplicând criteriile prevăzute în Codul comunicațiilor electronice la care RPD face trimitere.

Într‑adevăr, Comisia a arătat în considerentul (166) al deciziei atacate că Messenger corespunde definițiilor serviciului de comunicații interpersonale și NIICS‑ului prevăzute la articolul 2 punctele 5 și 7 din Codul comunicațiilor electronice, întrucât acest serviciu permite schimbul interpersonal și interactiv de informații între un număr finit de persoane și nu utilizează resurse publice de numerotație asignate.

Așa cum a arătat Comisia în considerentul (167) al deciziei atacate, reclamanta nu a contestat de altfel în cursul procedurii administrative că Messenger corespunde definițiilor prevăzute la articolul 2 punctele 5 și 7 din Codul comunicațiilor electronice, poziție pe care a reiterat‑o în înscrisurile sale și, ca răspuns la o întrebare a Tribunalului, în ședință.

Secundo, trebuie arătat că Comisia a indicat în mod întemeiat în considerentele (169) și (172) ale deciziei atacate că faptul că Messenger poate fi considerat ca fiind furnizat în mod integrat cu SPE‑ul de tip rețea de socializare online Facebook, în măsura în care constituie funcționalitatea de discuții online a acestei rețele de socializare, nu împiedică considerarea acestui serviciu drept un SPE de tip NIICS, separat de această rețea de socializare online.

Astfel, mai întâi, după cum s‑a arătat la punctul 79 de mai sus, punctul D.2 litera (c) punctul (i) din anexa la RPD prevede că întreprinderea care furnizează unul sau mai multe SPE‑uri trebuie să considere drept distincte serviciile pe care le oferă într‑un mod integrat, dar care nu aparțin aceleiași categorii de SPE‑uri în temeiul articolului 2 punctul 2 din RPD.

Pe de altă parte, faptul că un NIICS precum Messenger poate fi considerat un SPE separat, deși este furnizat într‑o anumită măsură în mod integrat cu alte SPE‑uri, nu este contrar RPD.

În această privință, trebuie arătat că legiuitorul Uniunii a avut în vedere tocmai acest tip de configurație. Într‑adevăr, considerentul (64) al RPD arată că controlorii de acces furnizează adesea NIICS‑uri ca parte a ecosistemului lor de platforme, ceea ce exacerbează și mai mult barierele la intrare pentru furnizorii alternativi de asemenea servicii și crește costurile de schimbare a furnizorului pentru utilizatorii finali. Astfel, legiuitorul Uniunii era pe deplin conștient de complexitatea compunerii anumitor ecosisteme de platforme care cuprindeau printre altele servicii complementare care se puteau întrepătrunde sau interconecta, precum și, mai precis, de caracterul obișnuit al furnizării de NIICS, precum Messenger, în cadrul unor asemenea ecosisteme.

Prin urmare, Comisia a apreciat în mod întemeiat că faptul că Messenger poate fi considerat ca fiind furnizat în mod integrat cu SPE‑ul de tip rețea de socializare online Facebook, în măsura în care constituie funcționalitatea de discuție online a acestuia din urmă, nu împiedica considerarea lui ca fiind un SPE de tip NIICS separat de această rețea de socializare online.

Reclamanta susține totuși că decizia atacată este afectată de o eroare de drept, în măsura în care Comisia nu a ținut seama d e faptul că un serviciu care corespunde definiției NIICS‑ului prevăzute în Codul comunicațiilor electronice poate corespunde atât definiției SPE‑ului de tip NIICS, cât și celei a SPE‑ului de tip rețea de socializare online, făcând parte integrantă din această rețea de socializare, și că trebuia să se efectueze o apreciere in concreto a condițiilor în care acest NIICS era furnizat pentru a stabili cărui SPE îi corespundea cel mai bine. În cazul în care Comisia ar fi interpretat în mod corect criteriile juridice prevăzute în RPD pentru delimitarea SPE‑urilor, ea ar fi efectuat o asemenea apreciere în privința Messenger.

Totuși, din decizia atacată reiese că, în speță, Comisia nu s‑a limitat să constate că Messenger corespunde definiției NIICS‑ului în sensul Codului comunicațiilor electronice pentru a concluziona că acest serviciu trebuie calificat drept SPE de tip NIICS în sensul RPD. Într‑adevăr, după ce a constatat în considerentul (166) al deciziei atacate că Messenger corespunde definiției NIICS‑ului în sensul Codului comunicațiilor și a precizat în acest cadru, în considerentele (167)-(169) ale deciziei atacate, motivele pentru care el nu putea intra sub incidența excepției prevăzute pentru serviciile care fac posibilă o comunicare interpersonală și interactivă doar ca funcție minoră accesorie legată intrinsec de un alt serviciu, Comisia și‑a continuat aprecierea efectuând, în special în considerentele (176)-(190) ale deciziei atacate, o analiză concretă a condițiilor și a împrejurărilor în care era furnizat Messenger.

Astfel, mai întâi, în considerentul (177) al deciziei atacate, Comisia a arătat că reiese din modul în care este furnizat Messenger și în special din faptul că Meta a dezvoltat o aplicație separată și autonomă pentru acest serviciu pentru dispozitivele mobile, care constituia punctul de intrare către Messenger pentru [confidențial] majoritatea utilizatorilor, după cum s‑a arătat la punctul 42 de mai sus, că acest serviciu a evoluat pentru a oferi utilizatorului o experiență distinctă de cea a Facebook și pentru a deveni un NIICS autonom. În continuare, în considerentele (177)-(180) ale deciziei atacate, Comisia a considerat că comunicațiile Meta către investitorii săi, comunicațiile comerciale destinate publicului, comunicațiile către utilizatori și rapoartele financiare confirmau că Meta însăși concepe Messenger ca un serviciu autonom, așa cum s‑a arătat la punctul 59 de mai sus. În sfârșit, în considerentul (181) al deciziei atacate Comisia a constatat că, prin furnizarea și prin promovarea unor instrumente specifice care permit întreprinderilor să interacționeze cu utilizatorii pe Messenger, Meta a conceput Messenger ca o platformă autonomă în cadrul ecosistemului său, după cum s‑a arătat la punctul 44 de mai sus.

Comisia a concluzionat că Messenger constituie un serviciu distinct pe care consumatorii îl pot utiliza și pe care îl utilizează separat, astfel încât trebuia calificat drept SPE de tip NIICS distinct și autonom de rețeaua de socializare online Facebook.

În aceste condiții, trebuie să se constate că în speță, chiar presupunând că argumentația reclamantei enunțată la punctul 100 de mai sus ar fi întemeiată, această argumentație nu ar putea determina anularea deciziei atacate în cadrul prezentei acțiuni, dat fiind că, în orice caz, Comisia a efectuat o analiză concretă a condițiilor și a împrejurărilor în care era furnizat Messenger.

Această apreciere in concreto a condițiilor în care Messenger era furnizat utilizatorilor este de altfel contestată de reclamantă în cadrul primului aspect al primului motiv.

Prin urmare, argumentația principală a reclamantei enunțată la punctul 100 de mai sus, precum și argumentele prezentate în susținerea acesteia trebuie considerate inoperante.

Ținând seama de considerațiile care precedă, al doilea aspect al primului motiv trebuie respins ca fiind în parte nefondat și în parte inoperant.

Reclamanta susține că, chiar și în ipoteza în care Comisia nu ar fi săvârșit o eroare atunci când a calificat Messenger drept SPE de tip NIICS, ea nu a interpretat și nici nu a aplicat în mod corect articolul 3 alineatul (1) litera (b) și alineatul (9) din RPD atunci când a concluzionat că acest serviciu reprezintă în mod individual un punct de acces important.

Al treilea aspect este structurat în trei critici.

Reclamanta susține că Comisia nu a demonstrat în decizia atacată că Messenger reprezintă un punct de acces important în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din RPD. În această privință, ea afirmă în special că Comisia a ignorat sau a înlăturat în mod eronat elementele de probă pe care ea le‑a prezentat pentru a respinge prezumția prevăzută la articolul 3 alineatul (2) litera (b) din RPD.

Comisia, susținută de Republica Franceză, contestă argumentele reclamantei.

Așa cum s‑a arătat la punctul 38 de mai sus, potrivit articolului 3 alineatul (1) din RPD, o întreprindere este desemnată drept controlor de acces atunci când îndeplinește trei condiții cumulative, printre care aceea de a furniza un SPE care reprezintă un punct de acces important.

Potrivit articolului 3 alineatul (2) litera (b) din RPD, se prezumă că o întreprindere îndeplinește condiția referitoare la furnizarea unui SPE care reprezintă un punct de acces important, pentru a fi desemnată drept controlor de acces, în cazul în care, în ultimul exercițiu financiar, SPE‑ul în cauză a avut lunar cel puțin 45 de milioane de utilizatori finali activi stabiliți în Uniune sau aflați pe teritoriul acesteia și, anual, cel puțin 10000 de utilizatori comerciali activi stabiliți în Uniune.

Articolul 3 alineatul (5) din RPD prevede că prezumțiile prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din RPD pot fi răsturnate atunci când o întreprindere prezintă „împreună cu notificarea sa, argumente justificate în mod suficient pentru a demonstra că, în mod excepțional, deși atinge toate pragurile prevăzute la [acest] alineat (2), din cauza circumstanțelor în care funcționează [SPE‑ul] relevant, nu îndeplinește condițiile enumerate la alineatul (1) [al articolului 3 din RPD]”.

În speță, trebuie să se examineze dacă, așa cum susține reclamanta, Comisia a concluzionat în mod eronat că argumentele pe care ea le‑a prezentat nu erau justificate în mod suficient, în sensul articolului 3 alineatul (5) din RPD, pentru a pune în mod vădit sub semnul întrebării prezumția prevăzută la articolul 3 alineatul (2) litera (b) din RPD.

În primul rând, reclamanta arată că a demonstrat în cursul procedurii administrative că Messenger privea doar [0-5]% din traficul de comunicații business‑to‑consumer (denumit în continuare „B2C”) în Spațiul Economic European (SEE), principalele mijloace utilizate de utilizatorii comerciali pentru a contacta utilizatorii finali fiind telefonul și e‑mailul. Aprecierea acestui element în decizia atacată ar fi vădit eronată și nu ar fi suficient motivată.

În această privință, primo, trebuie arătat că articolul 3 alineatul (5) din RPD nu prevede o listă exhaustivă de elemente care pot fi prezentate pentru a răsturna prezumțiile prevăzute la alineatul (2) al aceluiași articol, ci se limitează să facă referire la „circumstanțele în care funcționează [SPE‑ul] în cauză” (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 iulie 2024, Bytedance/Comisia, T‑1077/23, în prezent în recurs, EU:T:2024:478, punctul 50). În plus, în considerentul (23) al RPD se precizează că, „[î]n evaluarea pe care o realizează cu privire la probele și argumentele prezentate [în temeiul articolului 3 alineatul (5) primul paragraf din RPD], Comisia ar trebui să ia în considerare numai elementele care au o legătură directă cu criteriile cantitative, și anume: impactul întreprinderii care furnizează [SPE‑uri] asupra pieței interne dincolo de venituri sau de capitalizarea bursieră, cum ar fi dimensiunea întreprinderii în termeni absoluți și numărul de state membre în care este prezentă; cifra cu care numărul real al utilizatorilor comerciali și al utilizatorilor finali depășește pragurile și importanța [SPE‑ului] întreprinderii, având în vedere dimensiunea generală a activităților respectivului [SPE], și numărul de ani în care au fost atinse pragurile”. Lista elementelor care pot fi luate în considerare, citate în considerentul menționat, nu este exhaustivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 iulie 2024, Bytedance/Comisia, T‑1077/23, în prezent în recurs, EU:T:2024:478, punctul 49).

Secundo, din considerentul (23) al RPD reiese că, pentru a fi luate în considerare, argumentele și elementele de probă prezentate de întreprinderea în cauză ar trebui să aibă o „legătură directă cu criteriile cantitative”, precizându‑se că termenii „criteriile cantitative” vizează pragurile cantitative stabilite la articolul 3 alineatul (2) din RPD (Hotărârea din 17 iulie 2024, Bytedance/Comisia, T‑1077/23, în prezent în recurs, EU:T:2024:478, punctul 47). Asemenea argumente și elemente de probă sunt direct legate de aceste praguri cantitative atunci când urmăresc să răstoarne în mod concret și specific una dintre cele trei prezumții prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din RPD (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 iulie 2024, Bytedance/Comisia, T‑1077/23, în prezent în recurs, EU:T:2024:478, punctul 326).

Astfel, nu se poate exclude a priori că elementele de probă referitoare la importanța Messenger în toate comunicările B2C sunt relevante pentru a justifica împrejurările în care funcționează acest SPE, cu condiția ca aceste elemente să fie în „legătură directă”, în sensul considerentului (23) al RPD, cu pragurile cantitative stabilite la articolul 3 alineatul (2) litera (b) din acest regulament.

Trebuie să se constate însă că Comisia a examinat argumentele reclamantei întemeiate pe pretinsa importanță redusă a Messenger în toate comunicările B2C din SEE și a concluzionat în mod întemeiat că aceste argumente nu erau justificate în mod suficient pentru a pune în mod vădit sub semnul întrebării prezumția prevăzută la articolul 3 alineatul (2) litera (b) din RPD.

În această privință, nivelul probatoriu necesar pentru a pune în mod vădit sub semnul întrebării prezumțiile prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din RPD a fost stabilit chiar de legiuitorul Uniunii, care a impus întreprinderii în cauză, căreia îi revenea sarcina probei, să prezinte argumente justificate în mod suficient care pună în mod vădit sub semnul întrebării aceste prezumții (Hotărârea din 17 iulie 2024, Bytedance/Comisia, T‑1077/23, în prezent în recurs, EU:T:2024:478, punctul 61). Reiese fără cea mai mică ambiguitate din termenii „în mod excepțional” și „în mod vădit” care figurează la articolul 3 alineatul (5) din RPD că nivelul probatoriu impus întreprinderii în cauză este ridicat, în sensul că argumentele prezentate de aceasta din urmă trebuie să fie de natură să demonstreze, cu un grad ridicat de plauzibilitate, că prezumțiile prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din RPD sunt puse sub semnul întrebării (Hotărârea din 17 iulie 2024, Bytedance/Comisia, T‑1077/23, în prezent în recurs, EU:T:2024:478, punctul 71).

Or, în speță, Comisia a constatat că argumentele prezentate de reclamantă în cursul procedurii administrative nu erau concludente, întrucât cuantumul invocat de aceasta, menționat la punctul 116 de mai sus, se întemeia pe o metodă de calcul pe care Comisia o utilizează în domeniul dreptului concurenței, fără a explica relevanța sa în contextul respingerii prezumției în cauză. Astfel, fără a săvârși o eroare de apreciere, Comisia a indicat în considerentul (226) al deciziei atacate că reclamanta nu a furnizat date sau explicații pentru a‑și susține argumentele în această privință.

Pe de altă parte, în considerentul (227) al deciziei atacate, Comisia a indicat în mod întemeiat că argumentele menționate la punctul 116 de mai sus erau infirmate de împrejurarea potrivit căreia reclamanta furnizează instrumente utilizate pe scară largă de utilizatorii comerciali pentru a contacta utilizatorii finali prin Messenger, ceea ce demonstra importanța Messenger în calitate de canal de comunicare B2C.

În plus, trebuie să se constate, așa cum a procedat Comisia în considerentul (220) al deciziei atacate, că Messenger depășea în mod semnificativ pragul referitor la utilizatorii comerciali prevăzut la articolul 3 alineatul (2) litera (b) din RPD, întrucât numărul de întreprinderi care utilizau acest serviciu era mai mare de [confidențial] milioane pentru fiecare dintre anii 2020-2022, în timp ce pragul menționat era stabilit la 10000. Or, în conformitate cu considerentul (23) al RPD, măsura în care numărul de utilizatori comerciali depășește acest prag este relevantă în cadrul analizei argumentelor unei întreprinderi prin care se urmărește să se pună sub semnul întrebării prezumția care decurge din articolul 3 alineatul (2) litera (b) din RPD.

În sfârșit, în ceea ce privește pretinsa lipsă de motivare invocată de reclamantă în acest context, trebuie să se constate că considerentele (226)-(228) ale deciziei atacate conțin explicații care evidențiază în mod clar și neechivoc raționamentul Comisiei referitor la respingerea argumentelor reclamantei. Astfel, această motivare îndeplinește cerințele care decurg din articolul 296 TFUE, așa cum sunt amintite la punctul 53 de mai sus.

În al doilea rând, reclamanta susține că Comisia nu a luat în considerare în mod suficient împrejurarea potrivit căreia, chiar și în categoria mai restrânsă a „serviciilor de discuție online”, exista o gamă largă de servicii, altele decât Messenger, precum serviciile de rețele de socializare (TikTok, X și Snapchat), serviciile de conferință la distanță (Microsoft Teams, Zoom) și NIICS‑urile (WhatsApp, Signal și Telegram). Ea subliniază de asemenea prezența utilizării concomitente a mai multor platforme, din moment ce 73 % din utilizatorii finali utilizează mai mult de un serviciu de discuții online. Urmând abordarea Comisiei care constă în a nu ține seama decât de serviciile din cadrul categoriei SPE‑ului relevant, și anume, în speță, categoria NIICS‑urilor, nu s‑ar ține seama de faptul că activitățile Messenger sunt eclipsate de cele ale poștei electronice, precizându‑se că, în special în anul 2020, 67 de milioane de conversații B2C aveau loc zilnic prin mesaje electronice, în timp ce doar [0-5] milioane de conversații B2C aveau loc prin intermediul Messenger.

În această privință, trebuie amintit că sarcina probei în cadrul răsturnării prezumțiilor prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din RPD revine reclamantei. Or, argumentele și elementele de probă pe care aceasta din urmă le‑a prezentat nu priveau decât existența altor servicii, precum și a utilizării concomitente a mai multor platforme în general. În special, aceste argumente nu erau susținute de date precise referitoare la utilizarea acestor diferite servicii și la caracteristicile specifice și concrete ale utilizării concomitente a mai multor platforme, și anume mai ales intensitatea sa, cu alte cuvinte, timpul consacrat de un utilizator fiecăruia dintre serviciile relevante. Referitor la informația numerică privind utilizarea concomitentă a mai multor platforme citată de reclamantă, și anume faptul că 73 % din utilizatorii finali ar utiliza mai mult de un serviciu de discuții online, Comisia putea considera că acesta nu era justificat în mod suficient pentru a pune în mod vădit sub semnul întrebării prezumția prevăzută la articolul 3 alineatul (2) litera (b) din RPD, în măsura în care cifra menționată nu privea decât utilizatorii din Germania pentru un anumit an, și anume 2021, și, prin urmare, nu era suficientă pentru a aprecia situația Uniunii în ansamblul său.

În plus, referitor la relevanța nivelurilor de utilizare a serviciilor de poștă electronică, precum Microsoft Outlook și Gmail, la care face referire reclamanta, argumentele pe care aceasta din urmă le‑a prezentat în această privință nu sunt suficiente pentru a repune în discuție diferențele dintre aceste servicii și Messenger. În special, NIICS‑ul reclamantei nu permite nici utilizatorilor comerciali, nici utilizatorilor finali să comunice în mod liber cu utilizatorii altor servicii, spre deosebire de poșta electronică, ce permite trimiterea și primirea de mesaje de la alți furnizori ai acestui serviciu.

În al treilea rând, reclamanta susține că Messenger este un serviciu utilizat în mod masiv în contextul consumer‑to‑consumer (denumit în continuare „C2C”), ceea ce pune sub semnul întrebării prezumția potrivit căreia acesta reprezintă un punct de acces important.

În această privință, din considerentul (15) al RPD reiese că faptul că este posibil ca o întreprindere care furnizează SPE‑uri să intermedieze nu numai între utilizatorii comerciali și utilizatorii finali, ci și între utilizatorii finali, de exemplu în cazul NIICS‑urilor, nu exclude concluzia că o astfel de întreprindere este sau ar putea fi un punct de acces important.

În consecință, simplul fapt că un SPE are, pe lângă caracteristicile sale B2C, caracteristici C2C, precum în speță, nu îi permite să se sustragă calificării drept punct de acces important.

În al patrulea rând, reclamanta susține că comunicările B2C pe Messenger nu pot fi inițiate decât de utilizatorii finali, astfel încât utilizatorii comerciali nu pot utiliza Messenger ca punct de acces important pentru a ajunge la utilizatorii menționați.

Trebuie arătat că reclamanta se întemeiază în această privință pe anexa A.28 la cererea introductivă pentru a susține că utilizatorii finali trebuie să își dea acordul pentru a primi mesaje de la utilizatorii comerciali. Totuși, astfel cum a confirmat reclamanta în ședință, această anexă a fost prezentată pentru prima dată în cererea introductivă și nu a fost furnizată Comisiei în cursul procedurii administrative. Or, întreprinderea în cauză nu poate prezenta pentru prima dată în fața Tribunalului argumente sau elemente de probă, în temeiul articolului 3 alineatul (5) din RPD, pe care nu le‑a prezentat în cursul procedurii administrative pentru a răsturna prezumțiile prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din RPD (Hotărârea din 17 iulie 2024, Bytedance/Comisia, T‑1077/23, în prezent în recurs, EU:T:2024:478, punctul 234). Așadar, anexa A.28 la cererea introductivă este inadmisibilă.

În orice caz, posibilitatea de a „ajunge la utilizatori finali” prevăzută la articolul 3 alineatul (1) litera (b) din RPD nu înseamnă că utilizatorii comerciali trebuie în mod necesar să aibă posibilitatea de a intra în contact cu utilizatorii menționați. Nici articolul 3 din RPD, nici definiția utilizatorilor comerciali activi prevăzută la punctul E din anexa la RPD, care privește întreprinderile „care, cel puțin o dată în cursul anului, au utilizat un cont comercial sau au inițiat sau participat în orice alt mod la o comunicare prin intermediul [NIICS‑ului] pentru a comunica direct cu un utilizator final”, nu impun decât ca o asemenea posibilitate să existe.

Acest lucru este valabil cu atât mai mult în speță cu cât, după cum a arătat Comisia în considerentul (222) al deciziei atacate, Messenger oferă posibilitatea de a iniția o conversație ca reacție la o publicitate prin funcția „clic pentru a trimite un mesaj”, care permite „dirijarea către o conversație pe Messenger”, un astfel de mijloc putând stimula utilizatorii finali să contacteze utilizatorii comerciali.

În al cincilea rând, reclamanta arată că proiectul de raport al Organismului Autorităților Europene de Reglementare în Domeniul Comunicațiilor Electronice (OAREC) privind reglementarea ex ante a controlorilor de acces digital, datat 11 martie 2021, propunea ca NIICS‑urile să nu fie considerate încă SPE‑uri furnizate de controlori de acces.

Totuși, acest document nu tratează cazul specific al Meta și al serviciilor relevante, astfel încât nu repune în discuție evaluarea individualizată a Meta și a serviciilor menționate în decizia atacată. În orice caz, versiunea finală a raportului respectiv nu mai conține nicio rezervă cu privire la calificarea NIICS‑urilor drept puncte de acces importante.

În al șaselea rând, reclamanta repune în discuție anumite argumente suplimentare ale Comisiei care figurează în considerentele (222) și (227) ale deciziei atacate și care privesc în esență relevanța instrumentelor suplimentare de conectare puse la dispoziția utilizatorilor comerciali pentru a comunica prin Messenger cu utilizatorii finali.

În această privință, trebuie să se constate că din considerentul (222) al deciziei atacate reiese că împrejurarea potrivit căreia o întreprindere furnizează astfel de instrumente suplimentare nu a fost considerată, ca atare, decisivă de către Comisie, ci constituia doar un argument care întărește respingerea, în considerentele (220)-(223) ale deciziei atacate, a argumentelor și a elementelor de probă prezentate de reclamantă în cadrul răsturnării prezumției prevăzute la articolul 3 alineatul (2) litera (b) din RPD.

În plus, reclamanta nu contestă că Meta oferă instrumentele menționate mai sus utilizatorilor comerciali. Pe de o parte, ea se limitează să susțină că întreprinderile respective nu sunt în măsură să inițieze o comunicare pe Messenger. Or, acest argument a fost deja respins la punctele 133-135 de mai sus. Pe de altă parte, ea arată că asemenea instrumente sunt furnizate în mod curent de alte servicii de rețele de socializare pentru funcționalitățile lor de discuție online. Or, reclamanta nu precizează în ce mod simplul fapt că alte întreprinderi furnizează instrumente similare ar permite răsturnarea prezumției prevăzute la articolul 3 alineatul (2) litera (b) din RPD.

În al șaptelea rând, abordarea Comisiei ar conduce la o inegalitate de tratament între Messenger și alte întreprinderi și serviciile acestora, care au fost de asemenea supuse procedurilor DMA, și anume serviciul de browser internet al Samsung și serviciul iMessage al Apple, întrucât pentru aceste servicii Comisia ar fi acceptat argumente asemănătoare celor invocate de reclamantă. Referitor la serviciile Gmail ale Alphabet și Outlook ale Microsoft, abordarea Comisiei ar fi incoerentă, întrucât aceasta din urmă ar fi considerat că au fost prezentate argumente justificate în mod suficient pentru aceste servicii pentru a fi răsturnată prezumția prevăzută la articolul 3 alineatul (2) litera (b) din RPD, în pofida faptului că respectivele servicii cuprindeau mai multe milioane de utilizatori comerciali și de utilizatori finali.

Cu toate acestea, primo, reclamanta nu reușește să explice în ce mod situația sa referitoare la Messenger ar fi comparabilă cu cea a unor întreprinderi care gestionează un alt tip de SPE, precum Samsung în privința browserului său internet.

Secundo, referitor la serviciile iMessage al Apple, Gmail al Alphabet și Outlook al Microsoft, reclamanta nu a demonstrat că, în afară de faptul că era vorba despre același tip de SPE, situația lor era comparabilă cu cea a Messenger. În plus, comparația efectuată de reclamantă cu serviciile Gmail al Alphabet și Outlook al Microsoft se întemeiază doar pe împrejurarea că aceste servicii cuprind un anumit număr de utilizatori comerciali și de utilizatori finali, fără să fi fost luate în considerare toate împrejurările în care operau aceste servicii.

În consecință, având în vedere cele ce precedă, este necesar să se respingă argumentele prezentate de reclamantă pentru a răsturna prezumția prevăzută la articolul 3 alineatul (2) litera (b) din RPD.

Prin urmare, prima critică din cadrul celui de al treilea aspect al primului motiv trebuie respinsă ca nefondată.

Reclamanta susține că, la articolul 3 alineatul (9) din RPD, termenul „în mod individual” înseamnă că fiecare SPE trebuie să fie apreciat separat și distinct, inclusiv în ceea ce privește calculul numărului de utilizatori finali în scopul aprecierii pragurilor prevăzute la articolul 3 alineatul (2) litera (b) din RPD. Ea susține în esență că Comisia era, așadar, obligată să aplice o metodă de calculare a utilizatorilor finali ai Messenger ținând seama doar de utilizatorii finali care utilizau acest serviciu în mod distinct de utilizarea ca funcționalitate de discuție online a serviciului de rețea de socializare online Facebook. Abordarea diferită adoptată de Comisie în decizia atacată ar echivala cu includerea utilizatorilor unui alt SPE și ar conduce astfel la o dublă contabilizare a utilizatorilor.

Pe de altă parte, în ceea ce privește numărul de utilizatori comerciali activi, Comisia nu s‑ar putea limita să se întemeieze pe datele referitoare la o săptămână din anul 2020.

Comisia, susținută de Republica Franceză, contestă argumentele reclamantei.

Așa cum s‑a arătat la punctul 113 de mai sus, potrivit articolului 3 alineatul (2) litera (b) din RPD, se prezumă că o întreprindere îndeplinește condiția de a furniza un SPE care reprezintă un punct de acces important dacă, în cursul acestui ultim exercițiu financiar, SPE‑ul menționat a avut, lunar, cel puțin 45 de milioane de utilizatori finali activi lunar stabiliți în Uniune sau aflați pe teritoriul acesteia și, anual, cel puțin 10000 de utilizatori comerciali activi stabiliți în Uniune.

Potrivit articolului 3 alineatul (9) din RPD, „[p]entru fiecare întreprindere desemnată drept controlor de acces în temeiul alineatului (4) sau al alineatului (8), Comisia enumeră în decizia de desemnare [SPE‑urile] relevante care sunt furnizate în cadrul respectivei întreprinderi și care, în mod individual, reprezintă un punct de acces important prin care utilizatorii comerciali ajung la utilizatorii finali, astfel cum se menționează la alineatul (1) litera (b)”.

În primul rând, trebuie arătat că termenii „în mod individual” care figurează la articolul 3 alineatul (9) din RPD nu implică faptul că Comisia era obligată să aplice o metodă de calculare a utilizatorilor finali ai Messenger care ține seama doar de utilizatorii finali care utilizează acest serviciu în mod distinct de utilizarea ca funcționalitate de discuție online a serviciului de rețea de socializare online Facebook.

Astfel, articolul 2 punctul 20 din RPD prevede că „utilizator final” înseamnă „orice persoană fizică sau juridică care utilizează [SPE‑uri] în altă calitate decât cea de utilizator comercial”. Potrivit punctului 21 al aceluiași articol, utilizator comercial este „orice persoană fizică sau juridică ce acționează în scop comercial sau profesional și care utilizează [SPE‑uri] în scopul sau în cursul furnizării de bunuri sau servicii către utilizatorii finali”.

Considerentul (20) al RPD are următorul cuprins: „[…] Utilizatorii finali și utilizatorii comerciali activi ar trebui să fie identificați și calculați în așa fel încât să reprezinte în mod adecvat rolul și impactul [SPE‑ului] specific în cauză. Pentru a oferi securitate juridică controlorilor de acces, ar trebui să fie prevăzute, într‑o anexă la prezentul regulament, elementele necesare pentru stabilirea numărului de utilizatori finali și utilizatori comerciali activi pentru fiecare [SPE]. […]”

În ceea ce privește utilizatorii finali activi ai unui NIICS, tabelul care figurează la punctul E, intitulat „Definiții specifice”, din anexa la RPD precizează că acești utilizatori sunt cei „care, cel puțin o dată în cursul unei luni, au inițiat sau au participat în orice mod la o comunicare prin intermediul [NIICS‑ului]”.

Astfel, în conformitate cu definiția „utilizatorului final” al unui NIICS prevăzută în anexa la RPD, faptul de a utiliza Messenger, și anume de a iniția o comunicare sau de a participa la aceasta prin intermediul Messenger o dată în cursul unei luni, în pofida utilizării oricărui alt serviciu sau SPE, este suficient pentru a fi considerat utilizator final activ, în sensul articolului 3 alineatul (2) litera (b) din RPD. A lua în considerare, după cum propune reclamanta, doar o parte dintre acești utilizatori, în special pe cei care au un cont Facebook dezactivat sau pe cei care au utilizat „doar Messenger”, nu ar permite „să [se] reprezinte în mod corect rolul și impactul” Messenger, așa cum preconizează considerentul (20) al RPD.

În al doilea rând, din considerentul (197) al deciziei atacate rezultă că Comisia a ținut seama de numărul de utilizatori finali ai Messenger activi lunar. Astfel, Comisia a ținut seama de utilizatorii care au folosit Messenger, iar împrejurarea că ei au utilizat sau nu și un alt serviciu, în special rețeaua de socializare online a Facebook, nu a avut nicio incidență.

În această privință, după cum s‑a arătat la punctul 98 de mai sus, considerentul (64) al RPD se referă în mod expres la faptul că controlorii de acces furnizează adesea NIICS‑uri în cadrul unui ecosistem de platformă. Astfel, este posibil ca un NIICS să fie furnizat în mod integrat cu un SPE de tip rețea de socializare online și ca, într‑o asemenea configurație, o parte din utilizatorii finali să folosească cele două SPE‑uri. În pofida acestei configurații, punctul D.2 litera (c) punctul (i) din anexa la RPD impune întreprinderilor care furnizează unul sau mai multe SPE‑uri să considere serviciile pe care le oferă într‑un mod integrat, dar care nu aparțin aceleiași categorii de SPE‑uri definite la articolul 2 punctul 2 din RPD, ca fiind SPE‑uri distincte (a se vedea punctul 79 de mai sus). În plus, punctul A.3 din anexa la RPD prevede că „aceeași persoană fizică sau juridică poate constitui simultan un «utilizator final activ» sau un «utilizator comercial activ» pentru diferite [SPE‑uri]”. Astfel, Comisia a aplicat în mod corect aceste dispoziții ținând cont de utilizatorii finali activi ai Messenger fără a ține seama de faptul că aceiași utilizatori foloseau sau nu în plus SPE‑ul de tip rețea de socializare online Facebook.

În al treilea rând, referitor la argumentul reclamantei potrivit căruia Comisia nu se putea limita să se întemeieze, în vederea calculării numărului de utilizatori comerciali activi ai Messenger, pe numărul de utilizatori comerciali ai acestui serviciu în cursul unei săptămâni din anul 2020, trebuie arătat că revine întreprinderii în cauză sarcina de a identifica și de a calcula numărul de utilizatori finali activi și de utilizatori comerciali activi, după cum reiese din cuprinsul punctului A.1 din anexa la RPD. Așa cum se precizează la punctele 4.1 și 4.2 din anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/814 al Comisiei din 14 aprilie 2023 privind modalitățile detaliate de desfășurare a anumitor proceduri de către Comisie în temeiul [RPD] (JO 2023, L 102, p. 6), aceste date trebuiau incluse în notificare. Pe de altă parte, deși revine astfel în primul rând întreprinderii în cauză sarcina de a ajunge la cea mai bună estimare posibilă în ceea ce privește calcularea numărului de utilizatori comerciali și de utilizatori finali, nimic nu împiedică Comisia să solicite întreprinderii care furnizează SPE‑uri să comunice toate informațiile necesare pentru identificarea utilizatorilor comerciali activi sau a utilizatorilor finali activi și pentru calcularea numărului acestora.

În speță, reclamanta însăși este cea care a furnizat, împreună cu notificarea sa, datele relevante referitoare la luna septembrie 2020, date care au fost extrapolate pentru anii 2020-2022, la cererea Comisiei. În plus, în considerentul (199) al deciziei atacate, Comisia a arătat că reclamanta nu prezentase nicio altă estimare și nicio altă informație pe care se putea întemeia o asemenea estimare.

În lumina celor ce precedă, Comisia a considerat în mod întemeiat în considerentul (202) al deciziei atacate că modul de calcul al numărului de utilizatori comerciali activi ai Messenger se întemeia pe cea mai bună estimare posibilă și a putut constata pe această bază că pragul prevăzut la articolul 3 alineatul (2) litera (b) din RPD este atins în ceea ce privește utilizatorii comerciali.

În al patrulea rând, trebuie respins argumentul reclamantei referitor la o pretinsă descurajare tehnologică. În această privință, reclamanta susține că metoda reținută de Comisie pentru a calcula numărul de utilizatori finali activi ai Messenger descurajează dezvoltarea unor funcționalități autonome suplimentare în cadrul unui serviciu, în măsura în care acestea pot fi calificate drept SPE‑uri distincte, supuse obligațiilor din RPD. Totuși, reclamanta nu explică corespunzător cerințelor legale motivele pentru care o asemenea descurajare, presupunând că este dovedită, ar trebui luată în considerare în cadrul procesului de desemnare a unei întreprinderi drept controlor de acces în sensul RPD. În această privință, este adevărat că, după cum reiese printre altele din considerentul (107) al RPD, obiectivul RPD este asigurarea contestabilității și a echității sectorului digital în general și a SPE‑urilor în special, în vederea promovării, printre altele, a inovării. Cu toate acestea, trebuie să se constate că articolul 3 din RPD, referitor la desemnarea controlorilor de acces, nu prevede luarea în considerare a inovării tehnologice printre criteriile acestei desemnări.

În consecință, a doua critică din cadrul celui de al treilea aspect al primului motiv trebuie respinsă ca nefondată.

Reclamanta susține că Comisia nu putea concluziona că Messenger reprezintă un punct de acces important fără a deschide o investigație de piață, în temeiul articolului 17 alineatul (1) sau alineatul (3) din RPD. Potrivit reclamantei, în măsura în care ea a prezentat argumente justificate în mod suficient care demonstrau că Messenger nu reprezintă în mod individual un punct de acces important, RPD și principiul bunei administrări impuneau Comisiei să efectueze o examinare mai aprofundată a tuturor elementelor relevante. În plus, Comisia ar fi săvârșit o eroare de drept și o eroare de apreciere atunci când a sugerat că articolul 17 alineatul (1) din RPD are ca obiect deschiderea unei investigații de piață numai pentru situațiile în care un SPE nu atinge pragurile cantitative stabilite la articolul 3 alineatul (2) din RPD.

Comisia, susținută de Republica Franceză, contestă argumentele reclamantei.

Potrivit articolului 17 alineatul (1) din RPD, Comisia „poate efectua o investigație de piață cu scopul de a examina dacă o întreprindere care furnizează [SPE‑uri] ar trebui desemnată drept controlor de acces în temeiul articolului 3 alineatul (8) sau pentru a identifica [SPE‑urile] care trebuie enumerate în decizia de desemnare în temeiul articolului 3 alineatul (9)” și „[aceasta] depune eforturi pentru a‑și încheia investigația de piață în termen de 12 luni de la data [deschiderii respectivei investigații de piață]”.

Potrivit articolului 17 alineatul (3) din RPD, „[î]n cazul în care întreprinderea care furnizează [SPE‑uri] atinge pragurile prevăzute la articolul 3 alineatul (2), dar a prezentat argumente justificate în mod suficient în conformitate cu articolul 3 alineatul (5) care au pus în mod vădit sub semnul întrebării prezumția de la articolul 3 alineatul (2), Comisia depune eforturi pentru a încheia investigația de piață în termen de cinci luni de la data [deschiderii respectivei investigații de piață]”.

Din modul de redactare a dispozițiilor citate la punctul 165 și, respectiv, la punctul 166 de mai sus rezultă că acestea privesc situații diferite.

În cazul vizat la articolul 17 alineatul (1) din RPD, este necesar să se examineze dacă o întreprindere trebuie să fie desemnată în temeiul articolului 3 alineatul (8) din RPD sau să se stabilească SPE‑urile care trebuie enumerate în decizia de desemnare în temeiul articolului 3 alineatul (9) din RPD, în pofida faptului că întreprinderea menționată sau SPE‑urile menționate nu ating pragurile prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din RPD. Trimiterea la articolul 3 alineatul (9) din RPD care figurează la articolul 17 alineatul (1) din același regulament acoperă astfel situațiile în care anumite SPE‑uri ale unei întreprinderi ating pragurile respective, în timp ce alte SPE‑uri nu le ating. În aceste cazuri, Comisia are posibilitatea de a deschide o investigație de piață în temeiul articolului 17 alineatul (1) din RPD pentru a evalua dacă aceste servicii îndeplinesc cerințele prevăzute la articolul 3 alineatul (1) din RPD.

În schimb, situația prevăzută la articolul 17 alineatul (3) din RPD se aplică întreprinderilor care furnizează SPE‑uri care ating pragurile prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din RPD. În această ipoteză, este necesar să se examineze dacă întreprinderea a prezentat argumente justificate în mod suficient în temeiul articolului 3 alineatul (5) din RPD, și anume argumente prin care se urmărește să se demonstreze că, în mod excepțional, deși atinge toate pragurile prevăzute de dispoziția în discuție și din cauza circumstanțelor în care funcționează SPE‑ul, ea nu îndeplinește cerințele enumerate la articolul 3 alineatul (1) din RPD.

Prin urmare, întreprinderile care furnizează SPE‑uri care ating pragurile prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din RPD, cum este cazul reclamantei în ceea ce privește Messenger, nu intră în domeniul de aplicare al articolului 17 alineatul (1) din RPD.

Referitor la argumentul potrivit căruia Comisia ar fi trebuit să deschidă o investigație de piață în temeiul articolului 17 alineatul (3) din RPD, trebuie să se constate că, după cum reiese din examinarea primei și a celei de a doua critici din cadrul celui de al treilea aspect al primului motiv, Comisia a considerat în mod întemeiat că reclamanta nu a prezentat argumente justificate în mod suficient pentru a demonstra că, în mod excepțional, deși a atins toate pragurile prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din RPD, din cauza circumstanțelor în care gestiona Messenger, ea nu îndeplinea cerințele enumerate la articolul 3 alineatul (1) din RPD. Așadar, condițiile prevăzute la articolul 17 alineatul (3) din RPD pentru deschiderea unei investigații de piață nu erau, în orice caz, îndeplinite, iar argumentul reclamantei trebuie astfel să fie respins.

Referitor la pretinsa nemotivare a deciziei atacate din cauza neexplicării motivelor care au determinat Comisia să nu deschidă o investigație de piață, trebuie arătat, în ceea ce privește aplicarea articolului 17 alineatul (1) din RPD, că, în considerentele (215)-(218) ale deciziei atacate, Comisia a explicat motivele pentru care nu era obligată să deschidă o investigație de piață în temeiul acestei dispoziții, care nu viza situația Messenger, așa cum s‑a confirmat la punctul 170 de mai sus. Referitor la motivarea deciziei Comisiei de a nu deschide o investigație de piață în temeiul articolului 17 alineatul (3) din RPD, în considerentele (215)-(232) ale deciziei atacate, așa cum s‑a arătat la punctele 115-144 de mai sus, Comisia a evaluat argumentele reclamantei prezentate în temeiul articolului 3 alineatul (5) din RPD și a concluzionat că argumentele menționate nu erau justificate în mod suficient pentru a pune în mod vădit sub semnul întrebării prezumțiile prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din RPD și că, prin urmare, ele puteau fi respinse fără deschiderea unei investigații de piață în temeiul articolului 17 alineatul (3) din RPD. Întrucât aceste explicații sunt, conform jurisprudenței citate la punctul 53 de mai sus, clare și neechivoce, argumentația reclamantei trebuie respinsă.

În plus, trebuie respinse argumentele reclamantei întemeiate pe o pretinsă inegalitate în raport cu tratamentul aplicat serviciilor Bing, Edge și Microsoft Advertising ale Microsoft, precum și serviciului iMessage al Apple în deciziile de a deschide în privința lor o investigație de piață în temeiul articolului 17 alineatul (3) din RPD.

Astfel, după cum s‑a arătat la punctele 64 și 65 de mai sus, pe de o parte, Comisia este obligată să efectueze o analiză individualizată a împrejurărilor proprii fiecărei cauze, fără a fi ținută de decizii anterioare care privesc alți operatori economici sau alte SPE‑uri, și, pe de altă parte, principiul general al egalității de tratament se aplică situațiilor comparabile.

Or, în speță, mai întâi, din modul de redactare a articolului 3 alineatul (5) din RPD reiese că Comisia „poate” deschide o investigație de piață în circumstanțele prevăzute la articolul 17 alineatul (3) din RPD, ceea ce înseamnă că ea dispune de o marjă de apreciere în această privință.

În continuare, în ceea ce privește serviciile Bing, Edge și Microsoft Advertising, care, de altfel, nu aparțin aceleiași categorii de SPE‑uri ca Messenger, reclamanta nu a explicat motivele pentru care acestea s‑ar afla într‑o situație comparabilă cu cea a Messenger.

În sfârșit, în ceea ce privește serviciul iMessage, este necesar să se arate că Comisia a decis să deschidă o investigație de piață cu privire la acest serviciu după ce a concluzionat că Apple a prezentat argumente justificate în mod suficient, punând în mod vădit sub semnul întrebării prezumțiile prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din RPD. Or, așa cum s‑a arătat la punctele 115-144 de mai sus, reclamanta nu a prezentat asemenea argumente.

Astfel, este necesar să se respingă a treia critică și, prin urmare, al treilea aspect al primului motiv.

Reclamanta susține că Comisia i‑a încălcat dreptul la apărare prin introducerea unor noi elemente de probă pe care s‑a întemeiat în decizia atacată fără să îi fi dat posibilitatea de a le comenta în cadrul procedurii administrative.

Comisia, susținută de Republica Franceză, contestă argumentele reclamantei.

În pofida faptului că deciziile adoptate în temeiul articolului 3 alineatul (5) al doilea paragraf din RPD, precum decizia atacată, nu sunt menționate la articolul 34 alineatul (1) din RPD, intitulat „Dreptul de a fi ascultat și dreptul de acces la dosar”, revine instanței Uniunii sarcina de a garanta toate drepturile la apărare ale controlorilor de acces, inclusiv dreptul lor de a fi ascultați (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 iulie 2024, Bytedance/Comisia, T‑1077/23, în prezent în recurs, EU:T:2024:478, punctele 340-343).

Dreptul de a fi ascultat garantează oricărei persoane posibilitatea de a‑și exprima în mod util și efectiv punctul de vedere în cursul procedurii administrative și înainte de adoptarea oricărei decizii susceptibile să îi afecteze în mod defavorabil interesele (a se vedea Hotărârea din 17 iulie 2024, Bytedance/Comisia, T‑1077/23, în prezent în recurs, EU:T:2024:478, punctul 344 și jurisprudența citată).

Astfel, Comisia nu poate pretinde că, prin faptul că a inclus în avizul preliminar „principalele puncte de dezacord potențial cu privire la anumite aspecte‑cheie incluse în notificare” și „principalele argumente pe baza cărora constatările [sale] preliminare […] erau diferite de cele prezentate de [reclamantă] în notificarea sa”, ea a depășit nivelul de protecție a dreptului de a fi ascultat prevăzut în RPD. Într‑adevăr, întrucât dreptul de a fi ascultat se extinde la toate elementele de fapt sau de drept care constituie temeiul actului decizional, revenea Comisiei sarcina de a asculta reclamanta cu privire la aspectele menționate.

Deși dreptul de a fi ascultat este aplicabil în ceea ce privește toate elementele de fapt sau de drept care constituie temeiul actului decizional, acesta nu este aplicabil și în ceea ce privește poziția finală pe care administrația intenționează să o adopte (a se vedea Hotărârea din 17 iulie 2024, Bytedance/Comisia, T‑1077/23, în prezent în recurs, EU:T:2024:478, punctul 349 și jurisprudența citată).

În speță, reiese din dosar că, înainte de adoptarea deciziei atacate, reclamanta a fost ascultată în mai multe rânduri. Astfel, mai întâi, înainte de notificare, au avut loc cel puțin șase reuniuni între reclamantă și Comisie, care s‑au ținut la 26 octombrie, la 8 și la 15 decembrie 2022, la 9 ianuarie, la 16 mai și la 6 iunie 2023. În plus, din dosar reiese că cel puțin șapte solicitări de informații au fost adresate reclamantei în perioada anterioară notificării menționate. Ulterior, după prezentarea notificării, care a avut loc la 3 iulie 2023, Comisia a comunicat reclamantei la 26 iulie 2023 avizul preliminar și i‑a dat posibilitatea de a‑și susține poziția, ceea ce aceasta din urmă a făcut prin două scrisori, din 3 și, respectiv, din 13 august 2023.

Reclamanta susține însă că, în pofida schimburilor menționate la punctul 185 de mai sus, nu a avut ocazia să își prezinte observațiile cu privire la argumentele și la elementele de probă cuprinse în notele de subsol 144-148, 151, 154, 158 și 193-195 din decizia atacată, care servesc drept temei pentru considerentele (177), (179), (180), (221) și (222) ale deciziei menționate.

În primul rând, la notele de subsol 144-148 și 151 din decizia atacată, care figurează în considerentul (177) al deciziei menționate, Comisia a menționat argumente și elemente de probă prin care urmărea să își susțină poziția potrivit căreia Messenger evoluase pentru a deveni un NIICS distinct de SPE‑ul de tip rețea de socializare online Facebook. Astfel, în notele menționate, Comisia a indicat că au fost dezvoltate aplicații distincte ale Messenger pentru dispozitivele mobile care utilizează sistemele de operare iOS și Android (nota de subsol nr. 144), pentru Windows și iMac (nota de subsol nr. 145), pentru iPad‑uri (nota de subsol nr. 146) și pentru dispozitivele de realitate augmentată ale reclamantei (nota de subsol nr. 147) și că există un site internet al reclamantei dedicat Messenger (nota de subsol nr. 148). Pe de altă parte, la nota de subsol nr. 151, Comisia a citat o declarație publică a președintelui‑director general (PDG) al reclamantei, în care acesta prezenta Messenger ca exemplu pentru a‑și ilustra argumentul potrivit căruia anumite funcționalități ale Facebook s‑au dezvoltat pentru a deveni „experiențe distincte”.

Considerentul (177) al deciziei atacate se înscrie în cadrul aprecierii Comisiei potrivit căreia Messenger constituie un SPE de tip NIICS, iar nu simpla funcționalitate de discuții online a SPE‑ului de tip rețea de socializare online Facebook. Mai precis, în considerentul menționat, Comisia a apreciat că Messenger a evoluat pentru a deveni un NIICS distinct de SPE‑ul de tip rețea de socializare online Facebook.

Or, chestiunea evoluției Messenger pentru a deveni un SPE de tip NIICS distinct a fost discutată în cadrul procedurii administrative. În special, argumentele care figurează în considerentul (177) al deciziei atacate au fost incluse la punctul 39 litera (d) din avizul preliminar. Reclamanta a răspuns la argumentele menționate în special la punctul 3.9 litera (a) punctul (ii) din scrisoarea sa din 3 august 2023. Astfel, reclamanta a avut ocazia să își prezinte observațiile cu privire la poziția Comisiei, susținută printre altele de elementele care figurează în notele de subsol nr. 144-148 și 151, potrivit căreia Messenger a evoluat în fapt pentru a deveni un SPE distinct.

În orice caz, notele de subsol în cauză aveau caracter suplimentar în raport cu elementele de probă care urmăreau să demonstreze că Messenger a evoluat pentru a deveni un SPE distinct. Astfel, în considerentele (176)-(182) ale deciziei atacate, Comisia a susținut că Messenger este un SPE distinct întemeindu‑se pe alte argumente și elemente de probă cu privire la care reclamanta nu susține că nu a avut ocazia să își prezinte observațiile, în special cele menționate la notele de subsol nr. 149, 150, 152, 153, 155-157 și 160 din decizia atacată, precum și în considerentele (176)-(182) ale acestei decizii.

În al doilea rând, la nota de subsol nr. 154 din decizia atacată, care figurează în considerentul (179) al deciziei menționate, Comisia a citat ca argument o pagină de pe site‑ului internet Facebook privind posibilitatea de a utiliza Messenger ca un canal de comunicare pe Instagram în locul funcționalității Instagram Direct.

Considerentul (179) al deciziei atacate se înscrie în cadrul aprecierii Comisiei potrivit căreia Meta, în propriile comunicări comerciale, precum și în comunicările pentru investitori și pentru utilizatori, preconiza, prezenta și poziționa Messenger ca un SPE distinct. Mai precis, în acest considerent, Comisia a constatat printre altele că din comunicările amintite rezulta că legătura pretins intrinsecă dintre Messenger și rețeaua de socializare online Facebook nu era, contrar celor susținute de reclamantă, atât de importantă, ținând seama de existența unor legături similare între NIICS‑ul menționat și alte servicii ale Meta, în special între Messenger și Instagram.

În această privință, primo, trebuie să se observe că legătura dintre Messenger și Facebook a fost discutată în cadrul procedurii administrative. Astfel, la punctul 39 litera (d) in fine din avizul preliminar, Comisia a repus în discuție afirmația reclamantei privind legătura menționată. În plus, prin solicitări de informații din 9 martie și din 30 mai 2023, Comisia a adresat întrebări reclamantei cu privire la posibilitatea de a utiliza Messenger pe Instagram. Așadar, reclamanta a avut ocazia să își prezinte observațiile cu privire la constatările de fapt care figurează în considerentul (179) al deciziei atacate, referitoare la posibilitatea de a utiliza Messenger pentru a comunica pe Instagram și la consecințele care puteau fi deduse din acestea în privința legăturii dintre Messenger și Facebook.

Secundo, concluzia Comisiei, dedusă în considerentul (179), potrivit căreia legătura dintre Facebook și Messenger nu era atât de importantă precum susținea reclamanta se întemeia pe alte argumente și elemente de probă cu privire la care reclamanta nu susține că nu a avut ocazia să își prezinte observațiile, în special cele care figurează la notele de subsol nr. 152, 153, 155 și 156 din decizia atacată.

Tertio, după cum rezultă din cuprinsul punctului 23 din răspunsul său la solicitarea de informații din 9 martie 2023, precum și din cuprinsul punctului 23 litera (c) din răspunsul său la solicitarea de informații din 30 mai 2023, în cadrul procedurii administrative, reclamanta nu a contestat că era posibil ca Messenger să fie utilizat ca un canal de comunicații pe Instagram în locul funcționalității Instagram Direct.

În al treilea rând, la nota de subsol nr. 158 din decizia atacată, care figurează în considerentul (180) al deciziei menționate, Comisia a citat ca element de probă o declarație publică a reclamantei, provenită dintr‑o teleconferință privind rezultatele (earnings call), care menționează că Messenger reprezintă o șansă de monetizare majoră.

Considerentul (180) al deciziei atacate se înscrie de asemenea în cadrul aprecierii Comisiei potrivit căreia Meta, în propriile comunicări comerciale, precum și în comunicările destinate investitorilor și utilizatorilor, preconiza, prezenta și poziționa Messenger ca un SPE distinct. Mai precis, în considerentul menționat, Comisia a constatat printre altele că, în comunicările destinate investitorilor, reclamanta sublinia posibilitățile de monetizare a serviciului Messenger ca atare, referindu‑se la instrumentele de publicitate „clic pentru a trimite un mesaj” și de mesagerie cu plată.

În această privință, primo, aspectul strategiei de poziționare a Messenger ca un serviciu distinct, care rezulta printre altele din comunicările Meta destinate investitorilor, a fost discutat în cadrul procedurii administrative. Într‑adevăr, la punctul 39 litera (d) din avizul preliminar, Comisia a constatat, bazându‑se pe comunicările de natură comercială și financiară ale acesteia către utilizatorii și investitorii săi, că Meta a dezvoltat o strategie prin care urmărea să poziționeze Messenger ca un serviciu distinct. Astfel, la nota de subsol nr. 59 din avizul preliminar, Comisia a citat un exemplu al unei asemenea comunicări, și anume formularul 10‑K pentru exercițiul fiscal care s‑a încheiat la 31 decembrie 2022, menționat de asemenea la nota de subsol nr. 157 din decizia atacată. Reclamanta a reacționat la acest argument în special la punctul 3.9 din scrisoarea sa din 3 august 2023.

Secundo, în considerentul (180) al deciziei atacate, Comisia a susținut, întemeindu‑se pe elementul de probă menționat la nota de subsol nr. 157 din decizia atacată, cu privire la care reclamanta nu susține că nu a avut ocazia să își prezinte observațiile, că, în strategia sa, Meta a poziționat Messenger ca un SPE distinct.

Tertio, după cum rezultă din cuprinsul punctului 3.9 din scrisoarea reclamantei din 3 august 2023, aceasta nu a contestat în cadrul procedurii administrative că Meta a dezvoltat o strategie constând în poziționarea Messenger ca un serviciu distinct, ci doar a repus în discuție relevanța luării în considerare a strategiei menționate pentru calificarea Messenger drept NIICS în scopul RPD.

În al patrulea rând, la nota de subsol nr. 193 din decizia atacată, care figurează în considerentul (221) al deciziei menționate, Comisia a citat ca element de probă investigația de pe Statista, precum și un raport al OAREC privind percepțiile și comportamentele consumatorilor din Uniunea Europeană pe platformele digitale de comunicare. În ceea ce privește investigația de pe Statista, reclamanta susține că, fără a‑i fi oferit posibilitatea de a‑și prezenta observațiile, Comisia a utilizat acest element de probă pentru a demonstra că Messenger depășea „într‑o foarte mare măsură” pragurile cantitative aplicabile în vederea desemnării ca punct de acces important.

Considerentul (221) al deciziei atacate face parte din analiza răsturnării prezumției prevăzute la articolul 3 alineatul (2) litera (b) din RPD, înțelegându‑se că Comisia a constatat că Messenger este unul dintre serviciile de comunicații online cele mai utilizate în Uniune.

În această privință, primo, aspectul poziției Messenger în raport cu celelalte servicii de comunicații a fost discutat în cadrul procedurii administrative. Astfel, la punctul 47 litera (b) din avizul preliminar, Comisia a constatat că, potrivit rapoartelor publice și altor surse accesibile publicului, Meta este unul dintre cei mai utilizați furnizori de servicii de comunicații din Uniune. Pe de altă parte, la nota de subsol nr. 77 din avizul preliminar, Comisia a citat raportul OAREC menționat la nota de subsol nr. 193 din decizia atacată. Reclamanta a prezentat observații cu privire la acest element de probă în special la punctul 3.17 din scrisoarea sa din 3 august 2023.

Secundo, faptul că Messenger a depășit pragurile cantitative „într‑o foarte mare măsură” este demonstrat prin datele privind utilizatorii comerciali și utilizatorii finali ai serviciului menționat, comunicate Comisiei de reclamantă, raportul de pe Statista servind doar la confirmarea acestor alte elemente de probă. De altfel, respingerea de către Comisie a argumentului reclamantei potrivit căruia Messenger nu reprezintă un punct de acces important nu se întemeiază exclusiv pe faptul că acest serviciu depășea în mod semnificativ pragurile aplicabile, ci și pe argumente și pe elemente de probă în privința cărora reclamanta nu susține că nu a avut ocazia să își prezinte observațiile, în special raportul OAREC, care demonstrează că Messenger este a doua aplicație de comunicare în țările studiate, după WhatsApp, precum și pe nivelul important de penetrare a Messenger în rândul utilizatorilor finali din Uniune.

În al cincilea rând, referitor la considerentul (222) al deciziei atacate, care se întemeiază pe elementele de probă ce figurează în notele de subsol nr. 194 și 195 din decizia menționată, trebuie arătat că acesta face de asemenea parte din analiza răsturnării prezumției prevăzute la articolul 3 alineatul (2) litera (b) din RPD. În special, Comisia a constatat că Messenger oferă instrumente pentru utilizatorii comerciali pentru ca aceștia să poată comunica cu utilizatorii finali. La nota de subsol nr. 194, Comisia a citat site‑ul internet al Meta, care confirma că instrumentele în cauză au fost propuse. Comisia a constatat de asemenea că Meta a oferit întreprinderilor instrumente de publicitate care urmăreau ca utilizatorii să fie direcționați spre o conversație Messenger și că asemenea campanii au constituit o sursă importantă de venituri pentru Meta. La nota de subsol nr. 195, pentru a susține constatarea potrivit căreia instrumentele de publicitate „clic pentru a trimite un mesaj” pe Messenger constituiau o sursă de venituri semnificativă pentru Meta, Comisia a citat o declarație publică, provenită dintr‑o teleconferință privind rezultatele, precum și o declarație a președintelui‑director general al reclamantei care figura într‑un articol de presă.

În această privință, primo, chestiunea instrumentelor pe care Meta le oferea utilizatorilor comerciali pe Messenger a fost discutată în cadrul procedurii administrative. Astfel, la punctul 47 literele (a) și (b) din avizul preliminar, Comisia arătase deja că reclamanta oferea instrumente pentru întreprinderile utilizatoare pe Messenger. Reclamanta a răspuns la acest element de probă în special la punctul 3.16 litera (d) din scrisoarea sa din 3 august 2023.

Secundo, reclamanta nu susține că nu a avut ocazia să își prezinte observațiile cu privire la conținutul considerentului (222) al deciziei atacate, potrivit căruia ea oferea instrumente suplimentare de conectare la o mesagerie.

Tertio, după cum rezultă din cuprinsul punctului 3.16 litera (d) din scrisoarea sa din 3 august 2023, în cadrul procedurii administrative, reclamanta contesta doar pertinența luării în considerare a faptului că ea oferea instrumente pentru întreprinderile utilizatoare pe Messenger, iar nu acest fapt în sine.

Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se constate că dreptul reclamantei de a fi ascultată nu a fost încălcat. În consecință, al patrulea aspect al primului motiv trebuie respins ca nefondat și, astfel, primul motiv în integralitate.

Al doilea motiv este împărțit în cinci aspecte, întemeiate: – primul, pe faptul că Comisia nu ar fi interpretat și nici nu ar fi aplicat în mod corect articolul 2 punctul 5 din RPD atunci când a desemnat Marketplace drept un SPE de tip SIL, ținând seama în special de criteriul juridic pentru aprecierea definiției unui SIL dezvoltat de Comisie în considerentul (266) al deciziei atacate, potrivit căruia, pentru ca un serviciu să corespundă acestei definiții, contează ca întreprinderile să fi avut „posibilitatea în practică” să ofere bunuri sau servicii consumatorilor; – al doilea, pe faptul că, chiar dacă Tribunalul ar trebui să considere în cadrul primului aspect că criteriul juridic enunțat în considerentul (266) al deciziei atacate este corect, decizia menționată nu ar demonstra că Marketplace îndeplinește acest criteriu, în special întrucât Comisia ar fi omis în mod eronat să țină seama de modificările intervenite la 30 ianuarie 2023, prin care Meta a pus capăt posibilității care era oferită întreprinderilor în Franța și în Germania de a‑și utiliza pagina de Facebook profesională pentru a indica anumite categorii de articole, și anume vehiculele și bunurile imobile, pe Marketplace; – al treilea, pe faptul că Comisia nu ar fi luat în considerare modificările intervenite la 31 iulie 2023, potrivit cărora utilizatorii Marketplace nu puteau publica în total mai mult de 20 de anunțuri în fiecare categorie de „articole” în cursul unei luni și nu mai mult de 5 anunțuri în fiecare dintre categoriile „vehicule”, „piese și accesorii pentru automobile” și „case de vânzare sau de închiriat” („modificările din 31 iulie 2023”) și cu privire la care Comisia ar fi fost informată de reclamantă înainte de adoptarea deciziei atacate; – al patrulea, pe faptul că Comisia ar fi concluzionat în mod eronat că Marketplace reprezintă în mod individual un punct de acces important, respingând argumentele și elementele de probă prezentate de reclamantă în cursul procedurii administrative în temeiul articolului 3 alineatul (5) din RPD ca nepunând în mod vădit sub semnul întrebării prezumțiile prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din RPD, fără a deschide o investigație de piață în temeiul articolului 17 alineatul (1) sau alineatul (3) din RPD; – al cincilea, pe faptul că Comisia ar fi introdus elemente de probă noi pentru prima dată în decizia atacată, cu încălcarea unei norme fundamentale de procedură.

Tribunalul consideră oportun să înceapă prin analizarea argumentelor referitoare la cadrul temporal luat în considerare de Comisie în decizia atacată pentru a califica Marketplace drept SIL și la caracterul insuficient al motivării deciziei atacate în ceea ce privește modificările din 31 iulie 2023.

În cadrul celui de al doilea și al celui de al treilea aspect ale celui de al doilea motiv, reclamanta susține printre altele că, omițând să ia în considerare faptele pertinente privind Marketplace care au avut loc între ianuarie 2023 și adoptarea deciziei atacate, în special modificările intervenite la 30 ianuarie și modificările din 31 iulie 2023, sau cel puțin prin faptul că nu le‑a acordat o importanță suficientă, decizia atacată este afectată de erori de drept și de erori vădite de apreciere.

În special, Comisia ar fi apreciat în mod eronat că nu era obligată să ia în considerare modificările aduse Marketplace care au fost puse în aplicare în anul 2023, înainte de adoptarea deciziei atacate, pentru a stabili dacă Marketplace putea fi desemnată drept un SPE de tip SIL. Prin adoptarea acestei abordări, Comisia ar fi săvârșit o eroare de drept în măsura în care articolul 2 punctele 2 și 5 din RPD ar trebui interpretat în sensul că aplicarea acestor dispoziții trebuie să se întemeieze pe toate elementele de probă existente la momentul desemnării. În plus, Comisia și‑ar fi încălcat obligația de a examina dosarul în mod diligent și imparțial pentru a dispune, la momentul adoptării deciziei sale, de cele mai complete și fiabile elemente posibile.

Pe de altă parte, reclamanta susține că decizia atacată este insuficient motivată în ceea ce privește desemnarea Marketplace ca SPE de tip SIL. În plus, ea susține că, neluând în considerare modificările din 31 iulie 2023, Comisia nu și‑a îndeplinit obligația de bună administrare. Ca răspuns la măsura de organizare a procedurii din 28 martie 2025, prin care Tribunalul a solicitat părților să ia poziție cu privire la aspectul dacă decizia atacată are o motivare suficientă în privința modificărilor din 31 iulie 2023, reclamanta a adăugat că decizia atacată nu conține nicio motivare serioasă care să explice de ce, în urma modificărilor din 31 iulie 2023, Comisia a considerat că ar mai putea exista un număr important de întreprinderi utilizatoare pe Marketplace și cu atât mai puțin de ce sau în ce măsură numărul acestor întreprinderi justifică considerarea acestui serviciu drept un punct de acces important pentru acestea din urmă.

În plus, reclamanta susține că modificările din 31 iulie 2023 au avut drept consecință faptul că niciun utilizator al Marketplace nu mai putea fi calificat drept power seller în sensul indicatorului utilizat în decizia atacată pentru a identifica utilizatorii comerciali ai Marketplace, și anume în sensul de utilizator, stabilit în Uniune sau aflat pe teritoriul acesteia, care a creat cel puțin 28 de anunțuri timp de cel puțin o lună din anul financiar și ale cărui anunțuri în proporție de cel puțin 80 % aparțin aceleiași categorii (denumit în continuare „power seller”). Într‑adevăr, aceste modificări au limitat numărul de anunțuri la 20 în aceeași categorie de anunțuri și la 5 în fiecare dintre categoriile „vehicule”, „piese și accesorii pentru automobile” și „case de vânzare sau de închiriat” în cursul aceleiași luni. Astfel, Marketplace nu ar mai fi avut utilizatori comerciali la data adoptării deciziei atacate, potrivit abordării Comisiei întemeiate pe indicatorul referitor la power sellers, pe care ea însăși a ales să se întemeieze. Prin urmare, decizia atacată nu ar fi motivată corespunzător cerințelor legale în ceea ce privește utilizarea B2C a Marketplace în urma acestor modificări.

Referitor la cadrul temporal aplicat pentru a califica Marketplace drept SIL, Comisia și‑a menținut în memoriul în apărare poziția exprimată în considerentul (256) al deciziei atacate, care figurează la punctul 5.6.1 din această decizie, consacrat calificării și delimitării Marketplace, potrivit căreia, în vederea desemnării în temeiul articolului 3 din RPD, ea trebuia să ia în considerare informațiile din ultimele trei exerciții financiare care au precedat desemnarea în litigiu, și anume cele din anii 2020-2022. Prin urmare, potrivit acestui considerent, faptul că Meta a pus în aplicare modificări în ianuarie 2023 și că intenționa să pună în aplicare alte modificări, toate urmărind să limiteze posibilitatea ca Marketplace să fie utilizată de utilizatorii comerciali, nu a avut niciun impact asupra concluziei Comisiei potrivit căreia Marketplace nu este o platformă exclusiv C2C.

În plus, Comisia a arătat că a ținut seama efectiv de toate elementele de probă de care dispunea la momentul adoptării deciziei atacate, în special de modificările din 31 iulie 2023, pentru a verifica dacă Marketplace constituie un SIL în conformitate cu articolul 2 punctul 5 din RPD. Astfel, argumentația reclamantei referitoare la cadrul temporal relevant pentru a aprecia calificarea unui SPE ar fi inoperantă.

Referitor la motivarea deciziei atacate privind modificările din 31 iulie 2023, Comisia susține că a expus în mod suficient în decizia atacată motivele care justificau poziția sa. În special, ca răspuns la măsura de organizare a procedurii din 28 martie 2025, Comisia a arătat că considerentele (256)-(262) ale deciziei menționate expun motivele pentru care modificările din 31 iulie 2023 nu au schimbat nimic din aprecierea sa cu privire la faptul că reclamanta permite utilizatorilor comerciali să utilizeze Marketplace pentru a propune articole consumatorilor și, prin urmare, la faptul că Marketplace constituie un SIL.

Articolul 3 alineatul (1) din RPD prevede că o întreprindere este desemnată drept controlor de acces atunci când îndeplinește următoarele trei cerințe cumulative: „(a) are un impact semnificativ asupra pieței interne; (b) furnizează un serviciu de platformă esențial care reprezintă un punct de acces important […]; […] (c) beneficiază de o poziție solidă și durabilă, în ceea ce privește operațiunile sale, sau este previzibil că va beneficia de o astfel de poziție în viitorul apropiat.”

Potrivit articolului 3 alineatul (2) litera (b) din RPD, se prezumă că o întreprindere îndeplinește condiția corespunzătoare de la alineatul (1) litera (b) al acestui articol în cazul în care furnizează un SPE care, în ultimul exercițiu financiar, a avut lunar cel puțin 45 de milioane de utilizatori finali activi stabiliți în Uniune sau aflați pe teritoriul acesteia și anual cel puțin 10000 de utilizatori comerciali activi stabiliți în Uniune, identificați și calculați în conformitate cu metodologia și indicatorii prevăzuți în anexa la RPD.

Potrivit articolului 3 alineatul (2) litera (c) din RPD, se prezumă că o întreprindere îndeplinește condiția prevăzută la alineatul (1) litera (c) al acestui articol în cazul în care pragurile prevăzute la alineatul (1) litera (b) al articolului menționat au fost atinse în fiecare dintre ultimele trei exerciții financiare.

Având în vedere dispozițiile menționate mai sus, este adevărat, așa cum arată în esență Comisia în considerentul (265) al deciziei atacate, că aspectul dacă o întreprindere atinge pragurile prevăzute la articolul 3 alineatul (2) litera (c) din RPD impune o examinare retrospectivă care să cuprindă ultimele trei exerciții financiare care au precedat desemnarea.

În această privință, trebuie amintit că RPD prevede un sistem de reglementare ex ante potrivit căruia utilizatorii comerciali și utilizatorii finali ai SPE‑urilor furnizate de controlori de acces, desemnați ca atare de Comisie, ar trebui să beneficieze de anumite garanții de reglementare [a se vedea în acest sens considerentul (7) al RPD]. Astfel, potrivit articolului 3 alineatul (10) din RPD, o întreprindere desemnată drept controlor trebuie să se conformeze obligațiilor prevăzute la articolele 5-7 din regulamentul menționat în termen de șase luni de la momentul când un SPE a fost enumerat în decizia de desemnare.

Or, chestiunea calificării unui SPE în sensul articolului 2 punctul 2 din RPD, care cuprinde o apreciere calitativă legată de natura SPE‑ului, este diferită de cea dacă o întreprindere atinge pragurile cantitative prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din RPD în privința acestui serviciu, care, presupunând că sunt atinse, permite să se prezume că sunt îndeplinite cerințele prevăzute la alineatul (1) al acestui articol.

În special, contrar celor prevăzute pentru aprecierea aspectului dacă pragurile cantitative prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din RPD sunt atinse, legiuitorul Uniunii nu a prevăzut că aprecierea calificării unui serviciu drept SPE, în temeiul articolului 2 punctul 2 din RPD, trebuie să se efectueze pe baza unor informații referitoare la o perioadă anterioară anului desemnării.

În lipsa unei asemenea limitări temporale în cadrul calificării unui serviciu, trebuie arătat că legalitatea unui act al Uniunii trebuie apreciată în funcție de elementele de fapt și de drept existente la data adoptării actului (a se vedea Hotărârea din 18 iulie 2013, Schindler Holding ș.a./Comisia, C‑501/11 P, EU:C:2013:522, punctul 31 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 4 octombrie 2024, García Fernández ș.a./Comisia și SRB, C‑541/22 P, EU:C:2024:820, punctul 327 și jurisprudența citată). În plus, Comisia este obligată, în interesul unei bune administrări, să își desfășoare examinarea cu diligență și imparțialitate, pentru ca, la momentul adoptării deciziei finale, să dispună de cele mai complete și fiabile elemente posibile în acest scop (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 14 mai 2020, Agrobet CZ, C‑446/18, EU:C:2020:369, punctele 43 și 44 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 10 noiembrie 2022, Comisia/Valencia Club de Fútbol, C‑211/20 P, EU:C:2022:862, punctul 78 și jurisprudența citată).

Astfel, ca răspuns la întrebările Tribunalului în această privință adresate în ședință, Comisia a precizat că, în opinia sa, modificările aduse Marketplace începând din luna ianuarie 2023 și înainte de adoptarea deciziei atacate erau într‑adevăr relevante pentru a ști dacă Marketplace constituie un SIL. Așadar, Comisia a arătat că nu își mai menține poziția, rezumată la punctul 216 de mai sus, referitoare la cadrul temporal relevant pentru aprecierea calificării unui serviciu drept SPE care figurează în considerentul (256) al deciziei atacate.

Trebuie adăugat că poziția inițială a Comisiei care figurează în considerentul (256) al deciziei atacate nu este, de altfel, compatibilă cu articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare 2023/814, ce prevede printre altele obligația unei întreprinderi care efectuează o notificare de a comunica, în cazul în care examinarea notificării sale este în curs, orice modificare substanțială a faptelor prezentate în notificare Comisiei fără întârzieri nejustificate.

În aceste condiții, este necesar, într‑o primă etapă, să se concluzioneze că, în decizia atacată, Comisia s‑a plasat într‑un cadru temporal eronat în drept pentru a aprecia dacă Marketplace trebuia calificată drept SPE de tip SIL, în măsura în care poziția sa care figurează în considerentul (256) al deciziei atacate confundă cadrul temporal relevant pentru a examina aspectul dacă pragul care figurează la articolul 3 alineatul (2) litera (c) din RPD este atins, care este limitat la ultimele trei exerciții financiare anterioare desemnării, cu cel relevant pentru aprecierea calificării unui serviciu drept SPE, în conformitate cu articolul 2 punctul 2 din RPD, pentru care legiuitorul Uniunii nu a prevăzut o asemenea examinare retrospectivă.

Într‑o a doua etapă, trebuie să se examineze incidența acestei erori de drept asupra legalității deciziei atacate, întrucât Comisia susține cu titlu subsidiar că a ținut totuși seama de modificările din 31 iulie 2023, concluzionând că Marketplace constituia, la momentul adoptării deciziei atacate, un SPE de tip SIL în sensul articolului 2 punctul 2 din RPD.

Potrivit jurisprudenței, o eroare în motivarea actului atacat nu determină anularea actului respectiv dacă, în împrejurările specifice ale speței, această eroare nu a putut avea o influență decisivă asupra rezultatului (a se vedea Hotărârea din 17 iulie 2024, Bytedance/Comisia, T‑1077/23, în prezent în recurs, EU:T:2024:478, punctul 112 și jurisprudența citată).

În această privință, este necesar să se examineze caracterul suficient al motivării care figurează în decizia atacată referitoare la modificările din 31 iulie 2023, această chestiune fiind ridicată în cadrul celui de al treilea aspect al celui de al doilea motiv (a se vedea punctele 214 și 215 de mai sus).

În considerentul (247) al deciziei atacate, Comisia a amintit că articolul 2 punctul 5 din RPD definește SIL‑urile ca fiind serviciile de intermediere online în sensul articolului 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2019/1150 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind promovarea echității și a transparenței pentru întreprinderile utilizatoare de servicii de intermediere online (JO 2019, L 186, p. 57). Potrivit acestei din urmă dispoziții, pentru a corespunde definiției unui SIL, un serviciu trebuie, printre alte condiții, să permită întreprinderilor utilizatoare de servicii de intermediere online să ofere bunuri sau servicii consumatorilor, cu scopul de a facilita inițierea unor tranzacții directe între respectivele întreprinderi și consumatori, indiferent de locul în care se încheie în final respectivele tranzacții (denumită în continuare „a doua condiție din definiția unui SIL”).

În cadrul calificării Marketplace drept SIL în sensul articolului 2 punctul 5 din RPD, Comisia a recurs la indicatorul privind power sellers pentru a identifica utilizatorii comerciali ai Marketplace.

Astfel, Comisia a explicat în considerentul (258) al deciziei atacate că, la data adoptării acestei decizii, utilizatorii comerciali puteau acționa în scopuri comerciale sau profesionale prin publicarea anunțurilor de produse și servicii destinate consumatorilor pe Marketplace trecând prin profilul lor personal Facebook. Deși reclamanta nu a efectuat o „identificare oficială” a acestor utilizatori, Comisia a considerat că un număr ridicat de anunțuri de același tip putea indica faptul că un utilizator acționa cu titlu profesional sau comercial și că acești utilizatori trebuiau de asemenea considerați utilizatori comerciali. În această privință, Comisia a constatat că reclamanta utiliza în scopuri interne un indicator referitor la power sellers similar pentru a identifica utilizatorii care publicau un număr ridicat de anunțuri sau care publicau cu o frecvență ridicată și a arătat că, prin utilizarea indicatorului referitor la power sellers, potrivit cifrelor furnizate de reclamantă, numărul acestor utilizatori comerciali se ridica la [> 100000] în 2020, la [> 100000] în 2021 și la [> 100000] în 2022.

În considerentul (259) al deciziei atacate, Comisia a apreciat că argumentul reclamantei potrivit căruia utilizatorii finali puteau crea în mod legitim un număr ridicat de anunțuri în aceeași categorie în cursul aceleiași luni din motive necomerciale nu era relevant, întrucât aceasta nu excludea, în orice caz, folosirea de către utilizatorii comerciali a Marketplace prin intermediul profilului lor personal pentru a publica anunțuri cu titlu comercial sau profesional. Comisia a constatat că, presupunând chiar că anumiți utilizatori finali pot crea un număr ridicat de anunțuri din motive necomerciale, datele bazate pe proxy, astfel cum este utilizat în sistemul intern al reclamantei, identificau un număr de utilizatori care depășea cu mult pragul anual de utilizatori comerciali activi prevăzut la articolul 3 alineatul (2) litera (b) din RPD.

În considerentul (260) al deciziei atacate, Comisia a arătat că, în consecință, modificările aduse Marketplace de reclamantă începând din ianuarie 2023 nu aveau incidență asupra împrejurării potrivit căreia utilizatorii comerciali puteau fi activi în continuare pe Marketplace prin intermediul profilului lor personal. Potrivit Comisiei, această concluzie era valabilă chiar dacă modificările au avut drept consecință faptul că un anumit număr de utilizatori comerciali care publicau anunțuri prin intermediul paginii lor Facebook profesionale părăsiseră platforma sau își publicau anunțurile prin intermediul profilului lor personal. În orice caz, în opinia sa, majoritatea utilizatorilor comerciali ai Marketplace publicau anunțuri de bunuri prin intermediul profilului lor personal.

În plus, în considerentul (261) al deciziei atacate, Comisia a reprodus trei capturi de ecran care, în opinia sa, constituiau exemple recente, printre altele, de anunțuri publicate pe Marketplace de utilizatori comerciali prin intermediul profilului lor personal.

În considerentul (262) al deciziei atacate, Comisia a arătat că aspectul dacă un utilizator trebuia considerat utilizator comercial din cauza numărului și a frecvenței anunțurilor pe care le publicase pe Marketplace depinde de circumstanțele fiecărei cauze. Comisia a constatat că, în această privință, utilizatorii care creează lunar 20 de anunțuri pentru bunuri mobile sau 5 anunțuri pentru case de vânzare sau de închiriat, în funcție de viitoarele limitări pe care Meta urma să le pună în aplicare, ar putea fi în continuare considerați utilizatori comerciali în funcție de circumstanțele de fapt.

Așa cum s‑a arătat le punctul 53 de mai sus, potrivit unei jurisprudențe constante, motivarea impusă la articolul 296 al doilea paragraf TFUE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței competente să își exercite controlul. Cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul de a primi explicații pe care îl pot avea destinatarii actului sau alte persoane vizate în mod direct și individual de acesta. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, în măsura în care problema dacă motivarea unui act respectă cerințele articolului 296 al doilea paragraf TFUE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă.

Reiese de asemenea din jurisprudență că motivarea unei decizii adoptate de o instituție sau de un organ al Uniunii trebuie să fie, printre altele, lipsită de contradicții pentru a permite persoanelor interesate să ia cunoștință de motivele reale ale acestei decizii în vederea apărării drepturilor lor în fața instanței competente, iar acesteia din urmă să își exercite controlul [a se vedea Hotărârea din 22 ianuarie 2025, Norddeutsche Landesbank – Girozentrale/SRB (Contribuții ex ante pentru anul 2022), T‑407/22, nepublicată, EU:T:2025:56, punctul 193 și jurisprudența citată].

În lumina acestor considerații trebuie analizat caracterul suficient al motivării care figurează în decizia atacată referitoare la modificările din 31 iulie 2023.

În primul rând, trebuie să se constate că modificările din 31 iulie 2023 sunt tratate în decizia atacată într‑un mod cel mult marginal.

Primo, raționamentul care figurează în considerentul (262) al deciziei atacate este vag și ipotetic. Astfel, după ce a făcut trimitere la limitările viitoare pe care Meta urma să le pună în aplicare în ceea ce privește posibilitatea utilizatorilor Facebook de a‑și folosi profilul personal în scopuri profesionale – ceea ce, potrivit Comisiei, trebuia înțeles ca o trimitere la modificările din 31 iulie 2023 –, Comisia constată că acești utilizatori „ar putea fi întotdeauna considerați utilizatori comerciali în funcție de circumstanțele de fapt”.

Or, în considerentul (262) al deciziei atacate, Comisia nu prezintă nicio analiză concretă a modificărilor din 31 iulie 2023 pentru a‑și susține concluzia potrivit căreia Marketplace îndeplinea a doua condiție din definiția unui SIL, în pofida punerii în aplicare a modificărilor menționate.

În plus, potrivit considerentului (262) al deciziei atacate, aspectul dacă un utilizator ar trebui considerat utilizator comercial din cauza numărului și a frecvenței anunțurilor pe care le‑a publicat „depinde de circumstanțele fiecărei cauze”. Or, Comisia nu precizează împrejurările pe care le‑a considerat pertinente în speță pentru a înlătura impactul modificărilor din 31 iulie 2023, astfel încât motivarea sa rămâne incompletă.

Secundo, reclamanta a arătat în răspunsul său din 3 august 2023 la avizul preliminar, precum și în înscrisurile sale prezentate Tribunalului, fără a fi contrazisă în acest sens de Comisie, că modificările din 31 iulie 2023 au avut drept consecință faptul că nu mai exista niciun utilizator comercial al Marketplace identificat pe baza indicatorului referitor la power sellers utilizat de Comisie.

Într‑adevăr, după cum s‑a arătat la punctul 215 de mai sus, modificările din 31 iulie 2023 prevedeau o limitare a numărului de anunțuri pe care un utilizator le putea publica, și anume maximum 20 de anunțuri din aceeași categorie de anunțuri în cursul unei luni, acest număr maxim de anunțuri fiind inferior pragului dincolo de care un asemenea utilizator era considerat un power seller.

Or, după cum s‑a arătat la punctul 234 de mai sus, Comisia însăși este cea care a ales să se întemeieze pe indicatorul referitor la power sellers pentru a identifica utilizatorii comerciali ai Marketplace.

Astfel, considerentul (262) al deciziei atacate nu permite să se înțeleagă în mod clar și neechivoc motivele pentru care Comisia a concluzionat că a doua condiție din definiția unui SIL, referitoare la utilizarea serviciului de către utilizatorii comerciali, era îndeplinită la data adoptării deciziei atacate.

Tertio, tot potrivit considerentului (262) al deciziei atacate, Comisia a tratat modificările din 31 iulie 2023 ca „limitări viitoare pe care Meta urma să le pună în aplicare”.

În această privință, din dosar reiese că reclamanta a informat în mod corespunzător Comisia, în faza administrativă, cu privire la natura și la întinderea modificărilor din 31 iulie 2023, precum și cu privire la impactul lor asupra criteriului pe care Comisia a ales să se întemeieze pentru a identifica utilizatorii comerciali ai Marketplace.

Într‑adevăr, în notificarea din 3 iulie 2023, reclamanta a indicat Comisiei că urma să pună în aplicare decizia de a limita numărul de anunțuri pe care un utilizator final le putea publica pe Marketplace în cursul unei luni la maximum 20 de anunțuri în categoria „articole” și 5 anunțuri din categoriile „vehicule” și „case de vânzare sau de închiriat”. Astfel, ea a arătat că, odată efectuate aceste modificări, nu ar mai exista power sellers pe Marketplace.

Ulterior, în răspunsul său din 3 august 2023 la avizul preliminar, reclamanta a informat Comisia cu privire la natura și la conținutul exact al modificărilor pe care tocmai le‑a pus în aplicare la 31 iulie 2023.

În consecință, la data adoptării deciziei atacate, Comisia fusese informată cu privire la faptul că modificările din 31 iulie 2023 nu erau limitări viitoare pe care Meta urma să le pună în aplicare, ci limitări pe care Meta le pusese deja în aplicare, după ce le anunțase în notificarea sa. Or, așa cum s‑a stabilit la punctele 219-229 de mai sus, Comisia era obligată să le ia în considerare.

Decizia atacată nu conține însă un raționament care să permită să se înțeleagă motivul pentru care, în pofida informațiilor menționate, Comisia a tratat respectivele modificări în considerentul (262) al acestei decizii ca reprezentând „limitări viitoare pe care Meta urma să le pună în aplicare”.

Pentru toate aceste motive, considerentul (262) al deciziei atacate nu menționează în mod clar și neechivoc motivele pentru care, în urma modificărilor din 31 iulie 2023, Comisia considera că Marketplace îndeplinește a doua condiție din definiția unui SIL.

În al doilea rând, contrar celor susținute de Comisie în răspunsul la măsura de organizare a procedurii din 28 martie 2025, celelalte considerente ale deciziei atacate nu pot remedia această insuficiență a motivării.

În răspunsul său la măsura de organizare a procedurii din 28 martie 2025, Comisia arată că considerentele (256)-(261) ale deciziei atacate prezintă motivele pentru care modificările din 31 iulie 2023 nu au schimbat cu nimic poziția sa potrivit căreia Meta permite utilizatorilor comerciali să utilizeze Marketplace pentru a propune articole consumatorilor și, prin urmare, Marketplace îndeplinește a doua condiție din definiția unui SIL.

Cu toate acestea, simpla afirmație potrivit căreia un utilizator poate acționa în scopuri comerciale prin publicarea de anunțuri pe Marketplace prin intermediul profilului său de Facebook personal, chiar însoțită de două capturi de ecran ulterioare modificărilor din 31 iulie 2023, nu permite să se înțeleagă în mod clar și neechivoc de ce, în urma modificărilor din 31 iulie 2023, Comisia considera că Marketplace îndeplinește a doua condiție din definiția unui SIL.

Pe de altă parte, argumentul Comisiei potrivit căruia, în avizul său preliminar, ea îi comunicase deja reclamantei opinia sa privind modificările din 31 iulie 2023, atunci când acestea nu fuseseră încă puse în aplicare, nu poate fi admis. Astfel, în avizul menționat, Comisia a arătat că modificările viitoare pe care Meta urma să le pună în aplicare pentru a împiedica utilizarea Marketplace de către utilizatorii comerciali nu păreau să fie în măsură să schimbe calificarea Marketplace drept SIL, întrucât acestea „nu împiedicau utilizatorii să își folosească profilul personal în scopuri comerciale sau profesionale pentru a furniza sau pentru a încerca să furnizeze bunuri sau servicii utilizatorilor finali”. Or, trebuie arătat că, pentru aceleași motive care stau la baza concluziei care figurează la punctul 260 de mai sus, motivul expus în avizul menționat nu constituie o motivare clară și neechivocă care să permită reclamantei și Tribunalului să înțeleagă de ce, după modificările din 31 iulie 2023, a doua condiție a definiției unui SIL era îndeplinită.

Prin urmare, trebuie să se concluzioneze că reclamanta nu este în măsură să cunoască justificarea calificării Marketplace drept SIL în urma modificărilor din 31 iulie 2023 și că instanța Uniunii se află în imposibilitatea de a‑și exercita controlul în această privință, astfel încât motivarea deciziei atacate cu privire la acest aspect nu îndeplinește cerințele jurisprudenței amintite la punctele 240 și 241 de mai sus.

Celelalte argumente ale Comisiei nu infirmă această concluzie.

Primo, Comisia susține că un utilizator ar putea fi considerat utilizator comercial în funcție de circumstanțe, în măsura în care ar putea, respectând totodată limitarea numărului de anunțuri impusă de modificările din 31 iulie 2023, să publice 240 de anunțuri noi pe an în aceeași categorie. În plus, un singur anunț ar putea privi punerea în vânzare a mai multor articole sau a mai multor variante de articole.

Cu toate acestea, nici posibilitatea unui utilizator de a publica 240 de anunțuri pe an în aceeași categorie, nici afirmația ipotetică potrivit căreia un utilizator ar putea, în funcție de împrejurări, să reprezinte un utilizator comercial prin publicarea unui singur anunț privind punerea în vânzare a unui număr mare de articole nu sunt menționate în decizia atacată. În orice caz, după cum s‑a arătat la punctul 247 de mai sus, reclamanta a indicat, fără a fi contrazisă în acest sens de Comisie, că modificările din 31 iulie 2023 au avut drept consecință faptul că Marketplace nu mai avea niciun utilizator comercial pe baza indicatorului referitor la power sellers pe care însăși Comisia alesese să îl rețină pentru a‑i identifica. Astfel, acest argument nu poate repune în discuție concluzia care figurează la punctul 262 de mai sus, potrivit căreia motivarea deciziei atacate cu privire la luarea în considerare a modificărilor din 31 iulie 2023 nu îndeplinește cerințele jurisprudenței amintite la punctele 240 și 241 de mai sus.

Secundo, deși este adevărat că, după cum susține Comisia, o simplă modificare formală a condițiilor aplicabile utilizatorilor comerciali nu este suficientă, în principiu, pentru a exclude faptul că un serviciu constituie un SIL, această împrejurare nu scutește Comisia de obligația de a prezenta motive adecvate și suficiente pentru a explica modul în care a luat în considerare o asemenea modificare, cu atât mai mult cu cât, așa cum s‑a arătat la punctul 247 de mai sus, potrivit reclamantei și fără ca aceasta să fie contrazisă în acest sens de Comisie, modificările menționate au avut drept consecință faptul că Marketplace nu avea niciun utilizator comercial pe baza indicatorului referitor la power sellers utilizat de Comisie în decizia atacată pentru a‑i identifica.

Tertio, Comisia susține că pragul de 10000 de utilizatori comerciali prevăzut la articolul 3 alineatul (2) litera (b) din RPD a fost depășit cu mult în fiecare dintre ultimele trei exerciții financiare anterioare desemnării. Astfel, potrivit Comisiei, nu ar fi evident că o simplă limitare la 20 de anunțuri pe lună în fiecare categorie de „articole”, cu maximum 5 anunțuri în fiecare dintre categoriile „vehicule”, „piese și accesorii pentru automobile” și „case de vânzare sau de închiriat”, poate elimina atâți utilizatori comerciali de pe Marketplace încât numărul lor nu mai depășește pragul de 10000 menționat.

Or, revenea Comisiei în decizia atacată sarcina de a explica modul în care Marketplace putea, în urma modificărilor din 31 iulie 2023, să fie considerat un serviciu care îndeplinește a doua condiție din definiția unui SIL. Însă, așa cum s‑a arătat la punctele 244 și 245 de mai sus, din decizia atacată nu reiese că Comisia ar fi efectuat o analiză concretă a modificărilor menționate. În plus, după cum s‑a statuat la punctele 219-229 de mai sus, Comisia nu putea, în cadrul calificării Marketplace drept SPE de tip SIL, să se limiteze la informațiile privind ultimele trei exerciții financiare care au precedat desemnarea. Astfel, împrejurarea potrivit căreia pragul în cauză a fost larg depășit în cursul acestor exerciții financiare nu constituie un motiv suficient care să justifice concluzia potrivit căreia Marketplace îndeplinea la data deciziei atacate a doua condiție din definiția unui SIL.

Prin urmare, argumentele suplimentare ale Comisiei trebuie respinse.

Având în vedere tot ceea ce precedă, trebuie să se admită, pe de o parte, al doilea și al treilea aspect ale celui de al doilea motiv, întrucât Comisia a săvârșit o eroare de drept în stabilirea cadrului temporal aplicabil pentru a califica Marketplace drept SIL, în măsura în care a apreciat că nu era obligată să ia în considerare decât informațiile din ultimele trei exerciții financiare care au precedat desemnarea, și, pe de altă parte, al treilea aspect al celui de al doilea motiv, întrucât Comisia și‑a încălcat obligația de motivare referitoare la justificarea calificării Marketplace drept SIL, în pofida modificărilor din 31 iulie 2023.

Prin urmare, este necesar să se anuleze articolul 2 litera (f) din decizia atacată, fără a fi necesar să se examineze celelalte argumente invocate de reclamantă în susținerea celui de al doilea motiv, și să se respingă în rest acțiunea.

Potrivit articolului 134 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, în cazul în care părțile cad fiecare în pretenții cu privire la unul sau mai multe capete de cerere, fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

În speță, întrucât fiecare parte a căzut parțial în pretenții, Tribunalul consideră că se realizează o justă apreciere a împrejurărilor cauzei prin obligarea fiecărei părți la suportarea propriilor cheltuieli de judecată.

În plus, potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, statele membre care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. În consecință, Republica Franceză va suporta propriile cheltuieli de judecată.

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI(Camera a opta, judecând în complet de cinci judecători)

3 iunie 2026 ( *1 )

Hotărâre

Istoricul cauzei

Concluziile părților

În drept

Cu privire la cererea de omitere față de public a unor date

Cu privire la menținerea interesului reclamantei de a exercita acțiunea în anularea deciziei atacate, în măsura în care aceasta din urmă califică Marketplace drept SPE care reprezintă un punct de acces important

Cu privire la primul motiv, referitor la calificarea Messenger drept SPE care reprezintă un punct de acces important

Cu privire la primul aspect, referitor la aprecierea in concreto a Messenger și la calificarea sa drept SPE de tip NIICS

Cu privire la al doilea aspect, referitor la criteriile juridice aplicabile pentru calificarea unui serviciu precum Messenger drept SPE de tip NIICS

Cu privire la al treilea aspect, referitor la repunerea sub semnul întrebării a prezumției potrivit căreia Messenger reprezintă un punct de acces important

Cu privire la al patrulea aspect, întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare

Cu privire la al doilea motiv, referitor la calificarea Marketplace drept SPE care reprezintă un punct de acces important

Cu privire la cheltuielile de judecată

Cuprins