Hotărârea Tribunalului (Camera a opta extinsă) din 4 martie 2026.#Çolakoğlu Metalurji AŞ împotriva Comisiei Europene.#Dumping – Importuri de anumite folii din oțel inoxidabil laminate la cald expediate din Turcia – Extinderea la aceste importuri a taxei antidumping definitive instituite asupra anumitor folii din oțel inoxidabil laminate la cald originare din Indonezia – Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/825 – Circumvenție – Noțiunea de «operațiune de asamblare» – Noțiunea de «operațiune de încheiere» – Articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2016/1036 – Eroare de drept.#Cauza T-379/23.

Prin acțiunea sa întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta, Çolakoğlu Metalurji AȘ, solicită anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/825 al Comisiei din 17 aprilie 2023 de extindere a taxei antidumping instituite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1408 asupra importurilor de anumite folii și rulouri din oțel inoxidabil laminate la cald originare din Indonezia la importurile de anumite folii și rulouri din oțel inoxidabil laminate la cald expediate din Turcia, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din Turcia (JO 2023, L 103, p. 12, denumit în continuare „regulamentul atacat”), în măsura în care acest regulament o privește.

Reclamanta este un producător‑exportator turc de folii și rulouri din oțel inoxidabil laminate la cald (denumite în continuare „FROI”). FROI sunt produse din brame din oțel inoxidabil.

La 6 octombrie 2020, Comisia Europeană a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1408 de instituire a unei taxe antidumping definitive și de colectare definitivă a taxei provizorii instituite asupra importurilor de anumite folii din oțel inoxidabil laminate la cald originare din Indonezia, Republica Populară Chineză și Taiwan (JO 2020, L 325, p. 26, denumit în continuare „regulamentul inițial”). Taxele antidumping definitive instituite prin regulamentul inițial se ridicau la 17,3 % pentru toți producătorii‑exportatori din Indonezia.

În urma unei plângeri depuse de intervenientă, Eurofer, Association européenne de l’acier, AISBL, Comisia a adoptat, la 26 iulie 2022, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1310 de deschidere a unei investigații privind o eventuală circumvenție a măsurilor antidumping instituite prin Regulamentul de punere în aplicare 2020/1408 asupra importurilor de anumite folii din oțel inoxidabil laminate la cald originare din Indonezia prin intermediul importurilor de anumite folii din oțel inoxidabil laminate la cald expediate din Turcia, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din Turcia, și de supunere a acestor importuri la înregistrare (JO 2022, L 198, p. 8), având în vedere printre altele articolul 13 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2016/1036 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene (JO 2016, L 176, p. 21, denumit în continuare „regulamentul de bază”).

La finalul acestei anchete, Comisia a adoptat regulamentul atacat. În acest regulament, ea a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 13 alineatul (1) al treilea paragraf din regulamentul de bază, necesare pentru a constata existența unei circumvenții a măsurilor antidumping în vigoare.

În ceea ce privește în special condiția potrivit căreia modificarea configurației schimburilor comerciale dintre o țară terță și Uniunea Europeană trebuie să decurgă din practici, operațiuni sau prelucrări pentru care nu există o motivație suficientă sau o justificare economică alta decât impunerea taxei, Comisia a evidențiat existența unui contract de fabricație în regim de subcontractare încheiat între reclamantă și Marcegaglia Specialties SpA, o societate de drept italian. În cadrul acestui contract de fabricație în regim de subcontractare, Marcegaglia Specialties achiziționa brame din oțel inoxidabil din Indonezia, le expedia în Turcia în vederea prelucrării ulterioare de către reclamantă pentru a le transforma în FROI, aceste FROI urmând a fi importate ulterior în Uniune.

Comisia a considerat că acest contract de fabricație în regim de subcontractare constituie o operațiune de încheiere care se încadrează în conceptul de „operațiune de asamblare” în sensul articolului 13 alineatul (2) din regulamentul de bază. În această privință, ea a precizat în esență că noțiunea de „operațiune de asamblare” prevăzută de această dispoziție include în mod explicit operațiunile de încheiere și înseamnă „nu numai operațiunile care constau în asamblarea pieselor unui articol compozit, ci și prelucrarea ulterioară, și anume finisarea unui produs”.

Comisia a arătat de asemenea, pe de o parte, că bramele din oțel inoxidabil provenite din Indonezia reprezintă aproape 100 % din valoarea totală a pieselor produsului care a făcut obiectul asamblării/încheierii fabricației și, pe de altă parte, că valoarea adăugată a pieselor încorporate în cursul operațiunii de asamblare sau de încheiere este mai mică de 25 % din costul de fabricație, conform articolului 13 alineatul (2) litera (b) din regulamentul de bază.

Considerând că au fost îndeplinite toate condițiile prevăzute la articolul 13 alineatul (1) al treilea paragraf din regulamentul de bază, Comisia a concluzionat că taxa antidumping instituită prin regulamentul inițial la importurile de FROI originare din Indonezia a făcut obiectul unei circumvenții prin importurile de anumite FROI expediate din Turcia de către reclamantă.

Ținând seama de faptul că concluziile privind practicile de circumvenție referitoare la reclamantă erau reprezentative pentru toate importurile provenite din Turcia, Comisia a decis să extindă taxa antidumping definitivă de 17,3 % aplicabilă pentru „toate celelalte societăți” din Indonezia, instituită prin regulamentul inițial, la importurile de anumite FROI expediate din Turcia, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din această țară.

Reclamanta solicită Tribunalului: – anularea regulamentului atacat în măsura în care o privește; – obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Comisia, susținută de intervenientă, solicită Tribunalului: – respingerea acțiunii; – obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă două motive, întemeiate, primul, pe încălcarea articolului 13 alineatele (1) și (2) din regulamentul de bază și, al doilea, pe încălcarea articolului 13 alineatele (1) și (4) din același regulament, a principiului proporționalității și a drepturilor procedurale fundamentale, precum și pe un abuz de putere.

Prin intermediul primului motiv, reclamanta susține că producția de FROI în Turcia nu constituie o „operațiune de asamblare” în sensul articolului 13 alineatul (1) al patrulea paragraf litera (d) și alineatul (2) din regulamentul de bază. Așadar, Comisia nu ar fi demonstrat existența unei „practici, operațiuni sau prelucrări” în sensul articolului 13 alineatul (1) al treilea paragraf din regulamentul de bază. Prin urmare, una dintre condițiile cumulative impuse de această dispoziție pentru a concluziona în sensul unei circumvenții a măsurilor antidumping în vigoare nu ar fi îndeplinită.

Comisia, susținută de intervenientă, apreciază că a considerat în mod întemeiat că prelucrarea bramelor din oțel inoxidabil pentru a le transforma în FROI constituie o operațiune de încheiere care se încadrează în noțiunea de „operațiune de asamblare” în sensul articolului 13 alineatul (1) al patrulea paragraf litera (d) și alineatul (2) din regulamentul de bază.

În această privință, în conformitate cu articolul 13 alineatul (1) din regulamentul de bază, taxele antidumping instituite în temeiul prezentului regulament se pot aplica și importurilor de produse similare ce provin din țări terțe cărora li s‑au adus mici modificări sau care nu au fost modificate, precum și importurilor de produse similare cărora li s‑au adus mici modificări sau de părți ale acestor produse care provin dintr‑o țară care face obiectul măsurilor, atunci când are loc o circumvenție a măsurilor în vigoare.

Potrivit articolului 13 alineatul (1) din regulamentul de bază, existența unei circumvenții a măsurilor antidumping este stabilită atunci când sunt îndeplinite patru condiții. În primul rând, trebuie să existe o modificare a configurației schimburilor comerciale dintre o țară terță și Uniune sau dintre întreprinderi din țara care face obiectul măsurilor și Uniune. În al doilea rând, această modificare trebuie să rezulte din practici, din operațiuni sau din prelucrări pentru care nu există o motivație suficientă sau o justificare economică alta decât impunerea taxei. În al treilea rând, trebuie să existe elemente care să demonstreze că industria Uniunii suferă un prejudiciu sau că efectele corective ale taxei antidumping sunt compromise. În al patrulea rând, trebuie să existe elemente de probă privind existența unui dumping [Hotărârea din 21 iunie 2023, Hangzhou Dingsheng Industrial Group ș.a./Comisia,T‑748/21, EU:T:2023:346, punctul 28 (nepublicată); a se vedea de asemenea prin analogie Hotărârea din 26 ianuarie 2017, Maxcom/Chin Haur Indonesia, C‑247/15 P, C‑253/15 P și C‑259/15 P, EU:C:2017:61, punctul 55].

În ceea ce privește a doua condiție amintită la punctul 17 de mai sus, din articolul 13 alineatul (1) al patrulea paragraf litera (d) din regulamentul de bază reiese că practicile, operațiunile sau prelucrările pentru care nu există o motivație suficientă sau o justificare economică alta decât impunerea taxei includ printre altele, „în cazurile prevăzute la [articolul 13 alineatul (2) din regulamentul de bază], operațiunile de asamblare efectuate în Uniune sau într‑o țară terță”.

În conformitate cu articolul 13 alineatul (2) din regulamentul de bază, o operațiune de asamblare într‑o țară terță este considerată ca eludând măsurile în vigoare atunci când întrunește condițiile enumerate la dispoziția menționată. Printre aceste condiții figurează cea care decurge din coroborarea articolului 13 alineatul (2) litera (a) din acest regulament cu articolul 13 alineatul (2) litera (b) din regulamentul menționat, care impune ca piesele care constituie 60 % sau mai mult din valoarea totală a pieselor produsului asamblat să provină din țara care face obiectul măsurilor (denumită în continuare „condiția referitoare la pragul de 60 %”), și cea care decurge din articolul 13 alineatul (2) litera (b) in fine din acest regulament, potrivit căreia nu se consideră în niciun caz că există circumvenție atunci când valoarea adăugată pieselor încorporate în cursul operațiunii de asamblare sau de încheiere este mai mare de 25 % din costul de fabricație (denumită în continuare „condiția referitoare la plafonul de 25 %”).

Intervenienta susține că primul motiv este inoperant în măsura în care, chiar dacă prelucrarea bramelor din oțel inoxidabil pentru a le transforma în FROI nu ar constitui o operațiune de asamblare sau de încheiere, aceasta ar constitui, în orice caz, o practică, o operațiune sau o prelucrare în sensul celei de a doua condiții prevăzute la articolul 13 alineatul (1) din regulamentul de bază.

Cu toate acestea, astfel cum a admis Comisia în răspuns la măsura de organizare a procedurii a Tribunalului, din Regulamentul de punere în aplicare 2022/1310 și din regulamentul atacat, în special din considerentele (4), (26) și (44) ale acestuia, reiese că investigația cu privire la circumvenție a fost deschisă, desfășurată și încheiată pentru motivul că operațiunile de prelucrare a bramelor din oțel inoxidabil pentru a le transforma în FROI efectuate de reclamantă în Turcia constituiau operațiuni de asamblare sau de încheiere în sensul articolului 13 alineatul (2) din regulamentul de bază. Din regulamentele menționate mai sus nu reiese că Comisia ar fi preconizat calificarea acestor operațiuni altfel decât ca fiind în mod specific operațiuni de asamblare sau de încheiere. Prin urmare, reclamanta și‑a exercitat drepturile procedurale în cursul procedurii administrative numai în privința acestei calificări.

Trebuie să se constate, așadar, că, în ipoteza în care primul motiv ar fi admis, acesta ar fi de natură să determine anularea regulamentului atacat în măsura în care o privește pe reclamantă. În consecință, argumentația intervenientei întemeiată pe faptul că primul motiv este inoperant trebuie respinsă.

Reclamanta susține că, pentru a exista o operațiune de asamblare în sensul articolului 13 alineatul (1) al patrulea paragraf litera (d) și alineatul (2) din regulamentul de bază, este necesar să existe mai multe piese, iar acestea să fie asamblate. Or, în speță bramele din oțel inoxidabil ar fi transformate în FROI fără adăugarea altor „piese”, în cadrul unei singure etape de producție.

În plus, Comisia ar fi considerat în mod eronat că transformarea bramelor din oțel inoxidabil în FROI constituie o operațiune de încheiere care se încadrează în conceptul de „operațiune de asamblare” în sensul articolului 13 alineatul (2) din regulamentul de bază. În această privință, reclamanta apreciază că, dat fiind că articolul 13 alineatul (1) al patrulea paragraf litera (d) și alineatul (2) din regulamentul de bază menționează numai operațiunile de asamblare și că referirea la operațiunile de asamblare sau de încheiere nu figurează decât în cadrul condiției referitoare la plafonul de 25 % prevăzute la articolul 13 alineatul (2) litera (b) din acest regulament, nu se poate constata că dispozițiile sus‑menționate acoperă operațiunile de încheiere care nu implică nicio asamblare.

Pe de o parte, reclamanta adaugă că condiția referitoare la plafonul de 25 % utilizează termenul „piese” la plural, astfel încât, în orice caz, operațiunea de încheiere necesită mai multe piese. Pe de altă parte, în ceea ce privește condiția referitoare la pragul de 60 %, aceasta ar fi golită de sens dacă ar fi aplicată unor operațiuni de încheiere care nu utilizează decât o singură „piesă”, precum prelucrarea bramelor din oțel inoxidabil pentru a le transforma în FROI.

Potrivit reclamantei, interpretarea sa a articolului 13 din regulamentul de bază nu compromite eficacitatea taxelor antidumping și nici obiectivul de a evita circumvenția acestora. Contrar celor pretinse de Comisie, noțiunea generală de „circumvenție” este cea care, potrivit jurisprudenței, ar trebui interpretată în sens larg, iar nu noțiunea de „operațiune de asamblare”.

În ceea ce privește geneza articolului 13 din regulamentul de bază, reclamanta apreciază că, dacă legiuitorul ar fi dorit ca noțiunea de „operațiune de asamblare” să desemneze și operațiunile de încheiere care nu implică nicio asamblare, acesta ar fi utilizat expresia „operațiune de asamblare sau de încheiere” și la articolul 13 alineatul (1) al patrulea paragraf litera (d) și alineatul (2) din regulamentul de bază.

Comisia arată că noțiunea de „operațiune de asamblare” în sensul articolului 13 alineatul (1) al patrulea paragraf litera (d) și alineatul (2) din regulamentul de bază acoperă două scenarii distincte, și anume, pe de o parte, operațiunea de asamblare în sens strict, care constă într‑un procedeu de fabricație prin care sunt montate diferite piese pentru a crea un produs finit, și, pe de altă parte, operațiunea de încheiere. Noțiunea de „încheiere” ar desemna toate operațiunile care includ transformarea ulterioară, adică finisarea unui produs. Cu alte cuvinte, această noțiune ar desemna operațiunile prin care se urmărește transformarea unui produs semifinit sau a unui material, respectiv a unui factor de producție unic, într‑un produs finit.

Potrivit Comisiei, faptul că articolul 13 alineatul (1) al patrulea paragraf litera (d) din regulamentul de bază prevede că practicile, operațiunile sau prelucrările care conduc la o circumvenție includ operațiunile de asamblare „în cazurile prevăzute la [articolul 13] alineatul (2)” din regulamentul de bază presupune să se identifice semnificația noțiunii de „operațiune de asamblare” din textul articolului 13 alineatul (2) din regulamentul menționat. Or, această dispoziție ar menționa în mod specific operațiunile de asamblare sau de încheiere în cadrul condiției referitoare la plafonul de 25 %. Utilizarea conjuncției „sau” ar indica faptul că ar trebui să se atribuie o semnificație distinctă operațiunilor de asamblare și operațiunilor de încheiere.

Ar trebui să se considere că noțiunea de „piese” acoperă atât diferitele componente utilizate în cadrul unei asamblări, cât și factorii de producție semifiniți sau alți factori de producție utilizați în cadrul operațiunilor de „încheiere”, indiferent dacă acestea sunt unice, precum în speță, sau multiple.

În plus, întemeindu‑se în special pe Hotărârea din 12 septembrie 2019, Comisia/Kolachi Raj Industrial (C‑709/17 P, EU:C:2019:717), Comisia arată că articolul 13 din regulamentul de bază trebuie interpretat în sens larg în vederea menținerii eficacității sale. Or, interpretarea sa a articolului 13 alineatul (2) din regulamentul de bază ar permite combaterea tuturor practicilor de fabricare a produselor, în special a produselor din metale feroase și neferoase (fier, oțel, aluminiu), pornind de la factori de producție unici semifiniți care au fost redirecționați către țări terțe, garantând în același timp proporționalitatea sistemului și securitatea juridică a întreprinderilor.

În ceea ce privește geneza articolului 13 alineatul (2) din regulamentul de bază, aceasta ar demonstra că noțiunea de „asamblare” a avut întotdeauna un domeniu de aplicare larg și că dispoziția anticircumvenție a fost concepută pentru a fi flexibilă și delimitată exclusiv prin praguri cantitative referitoare la proporția pieselor importate din țara care face obiectul măsurilor și la valoarea adăugată acestor piese prin operațiune.

Cu titlu introductiv, trebuie arătat că sensul obișnuit al unei „asamblări” constă în acțiunea de a asambla mai multe piese pentru a forma un obiect. De altfel, părțile sunt de acord cu privire la această definiție.

Or, este cert că fabricarea de FROI este realizată într‑o singură etapă de producție care constă într‑o încălzire, apoi într‑o laminare la cald a unui factor de producție unic, și anume bramele din oțel inoxidabil. Prin urmare, după cum au confirmat părțile în ședință, procesul de transformare a bramelor din oțel inoxidabil în FROI nu constituie o asamblare în sensul definiției reținute la punctul 33 de mai sus.

Cu toate acestea, din considerentele (87) și (88) ale regulamentului atacat reiese că Comisia a calificat mai precis prelucrarea bramelor din oțel inoxidabil pentru a le transforma în FROI drept operațiune de încheiere care se încadrează în conceptul de „operațiune de asamblare” în sensul articolului 13 alineatul (2) din regulamentul de bază (a se vedea punctul 7 de mai sus).

Prin urmare, este necesar să se verifice dacă prelucrarea bramelor din oțel inoxidabil pentru a le transforma în FROI poate fi considerată o operațiune de încheiere care se încadrează în conceptul de „operațiune de asamblare” în sensul articolului 13 alineatul (2) din regulamentul de bază.

Astfel, părțile sunt în dezacord în esență cu privire la aspectul dacă noțiunea de „operațiune de încheiere”, care se încadrează în conceptul de „operațiune de asamblare”, trebuie înțeleasă în sensul că include operațiuni de transformare a unui factor de producție unic într‑un produs finit care nu implică nicio asamblare, precum prelucrarea bramelor din oțel inoxidabil pentru a le transforma în FROI, după cum arată Comisia susținută de intervenientă, sau ca incluzând numai operațiuni care implică o formă de asamblare a mai multor piese, așa cum susține reclamanta.

Prin urmare, este necesar să se stabilească domeniul de aplicare al noțiunii de „operațiune de încheiere” care figurează la articolul 13 alineatul (2) litera (b) din regulamentul de bază.

Potrivit unei jurisprudențe constante, interpretarea unei dispoziții a dreptului Uniunii impune să se țină seama nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul în care se înscrie, precum și de obiectivele și de finalitatea pe care le urmărește actul din care face parte această dispoziție. Geneza unei dispoziții a dreptului Uniunii poate de asemenea să ofere elemente relevante pentru interpretarea acesteia (a se vedea Hotărârea din 3 septembrie 2024, Illumina și Grail/Comisia, C‑611/22 P și C‑625/22 P, EU:C:2024:677, punctul 116 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 8 mai 2025, Provincie Oost‑Vlaanderen și Sogent, C‑236/24, EU:C:2025:321, punctul 21 și jurisprudența citată).

De la bun început, astfel cum a arătat Comisia în considerentul (88) al regulamentului atacat, trebuie să se constate că noțiunea de „operațiune de încheiere” care figurează la articolul 13 alineatul (2) litera (b) din regulamentul de bază nu este definită în acest regulament.

În plus, trebuie să se constate, asemenea Comisiei, că există divergențe în formularea anumitor versiuni lingvistice ale articolului 13 alineatul (2) litera (b) din regulamentul de bază în ceea ce privește expresia „operațiune de încheiere” în cadrul condiției referitoare la plafonul de 25 %. Astfel, cu titlu de exemplu, în versiunile engleză (completion operation), italiană (operazione di completamento), neerlandeză (voltooiingswerkzaamheden), germană (Fertigstellung) și greacă (diadikasia symplírosis) ale acestei dispoziții, termenii utilizați fac trimitere numai la noțiunea de „încheiere”. În schimb, versiunile franceză (opération d’achèvement de la fabrication) și slovenă (končne izdelave) ale dispoziției menționate precizează că este vorba despre o încheiere „a fabricației”. În ceea ce privește versiunile portugheză (operação de fabrico), estonă (valmistamise) și finlandeză (valmistuksessa) ale aceleiași dispoziții, ele se referă la noțiunea de „operațiuni de fabricație”, iar nu la ideea de încheiere.

Potrivit unei jurisprudențe constante, formularea utilizată în una dintre versiunile lingvistice ale unei dispoziții a dreptului Uniunii nu poate constitui singurul temei pentru interpretarea acestei dispoziții și nici nu se poate atribui respectivei formulări un caracter prioritar în raport cu celelalte versiuni lingvistice. O asemenea abordare ar fi incompatibilă cu cerința de aplicare uniformă a dreptului Uniunii. În caz de divergențe între versiunile lingvistice, dispoziția în cauză trebuie să fie interpretată în funcție de economia generală și de finalitatea reglementării din care face parte (a se vedea Hotărârea din 4 septembrie 2025, Hakamp, C‑203/24, EU:C:2025:662, punctul 34 și jurisprudența citată).

În ceea ce privește contextul, trebuie arătat că, spre deosebire de operațiunile de asamblare, operațiunile de încheiere nu figurează printre practicile, operațiunile sau prelucrările enumerate la articolul 13 alineatul (1) al patrulea paragraf literele (a)-(d) din Regulamentul antidumping de bază, susceptibile să constituie o circumvenție în sensul articolului 13 alineatul (1) al treilea paragraf din același regulament. Referirea la noțiunea de „încheiere” din partea din articolul 13 alineatul (2) litera (b) din regulamentul de bază care precizează condițiile în care se consideră că o operațiune de asamblare reprezintă o circumvenție a măsurilor în vigoare permite totuși să se constate că operațiunile de încheiere intră în domeniul de aplicare al articolului 13 alineatul (2) din regulamentul menționat. În aceste condiții, operațiunile de încheiere pot fi interpretate ca fiind o variație a operațiunilor de asamblare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 decembrie 2024, PGTEX Morocco/Comisia, T‑245/22, EU:T:2024:879, punctele 112-114, și Hotărârea din 4 decembrie 2024, PGTEX Morocco/Comisia, T‑246/22, EU:T:2024:880, punctele 133-135).

În plus, Tribunalul a statuat că, deși, desigur, noțiunile de „operațiune de asamblare” și de „operațiune de încheiere” sunt diferite, după cum o confirmă utilizarea conjuncției „sau” între aceste două noțiuni la articolul 13 alineatul (2) litera (b) din regulamentul de bază, acest lucru nu împiedică totuși să se poată considera noțiunea de „încheiere” ca fiind o noțiune susceptibilă să fie cuprinsă în cea de „asamblare” și, prin urmare, să se admită că operațiunile de încheiere pot fi incluse în operațiunile de asamblare în sensul articolului 13 alineatul (2) din regulamentul de bază (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 decembrie 2024, PGTEX Morocco/Comisia, T‑245/22, EU:T:2024:879, punctul 116, și Hotărârea din 4 decembrie 2024, PGTEX Morocco/Comisia, T‑246/22, EU:T:2024:880, punctul 137).

Dat fiind că, potrivit jurisprudenței citate la punctele 43 și 44 de mai sus, operațiunile de încheiere sunt incluse în operațiunile de asamblare și constituie o variantă a acestora, trebuie să se constate, asemenea reclamantei, că operațiunile de încheiere nu pot include operațiuni de transformare a unui factor de producție unic într‑un produs finit care nu implică nicio asamblare, înțeleasă ca reunirea mai multor piese pentru a forma un obiect (a se vedea punctul 33 de mai sus).

În plus, contrar celor sugerate de Comisie, nu se poate deduce din faptul că noțiunea de „operațiune de încheiere” are o semnificație distinctă de cea de „operațiune de asamblare” că operațiunile de încheiere pot acoperi operațiuni de transformare a unui factor de producție unic într‑un produs finit care nu implică nicio asamblare.

Astfel, după cum reiese din jurisprudența citată la punctele 43 și 44 de mai sus, chiar dacă noțiunea de „încheiere” este distinctă de cea de „asamblare”, ea rămâne totuși cuprinsă în aceasta din urmă.

În această privință, independent de teza invocată de reclamantă potrivit căreia operațiunea de încheiere s‑ar produce după operațiunea de asamblare, trebuie să se constate că, potrivit jurisprudenței, există o varietate de operațiuni care se încadrează în noțiunea de „asamblare” (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 decembrie 2024, PGTEX Morocco/Comisia, T‑245/22, EU:T:2024:879, punctul 116, și Hotărârea din 4 decembrie 2024, PGTEX Morocco/Comisia, T‑246/22, EU:T:2024:880, punctul 137 și jurisprudența citată).

În orice caz, este suficient să se arate, după cum reiese din jurisprudența citată la punctele 43 și 44 de mai sus, că operațiunile de încheiere nu pot avea o întindere care să o depășească pe cea a categoriei căreia îi aparțin, și anume operațiunile de asamblare.

În primul rând, concluzia potrivit căreia operațiunile de încheiere constituie o variantă a operațiunilor de asamblare și, prin urmare, nu pot include operațiuni de transformare a unui factor de producție unic care nu implică nicio asamblare este confirmată de considerentul (20) din regulamentul de bază, în care se face referire la „asamblarea simplă a mărfurilor în Uniune sau într‑o țară terță” ca exemplu de practică care permite circumvenția măsurilor antidumping, pe care legislația Uniunii urmărește să o contracareze, fără să se menționeze noțiunea de „operațiune de încheiere”.

În al doilea rând, concluzia enunțată la punctul 50 de mai sus este confirmată și de utilizarea termenului „piesele” în cadrul condiției referitoare la pragul de 60 % și al celei referitoare la plafonul de 25 %.

Astfel, după cum reiese din cuprinsul punctului 19 de mai sus, potrivit acestor condiții, pentru a demonstra că o operațiune de asamblare procedează la o circumvenție a măsurilor antidumping în vigoare, pe de o parte, „piesele” care provin din țara care face obiectul măsurilor trebuie să constituie 60 % sau mai mult din valoarea totală a „pieselor produsului asamblat” și, pe de altă parte, în esență valoarea adăugată „pieselor încorporate” în cursul operațiunii de asamblare sau de încheiere trebuie să fie mai mică de 25 % din costul de fabricație.

Or, așa cum susține în mod întemeiat reclamanta, utilizarea termenului „piesele” la plural la articolul 13 alineatul (2) litera (b) din regulamentul de bază, asociat termenilor „produsului asamblat”, la singular, susține interpretarea potrivit căreia această dispoziție se referă la operațiuni de asamblare sau de încheiere în cadrul cărora sunt asamblate mai multe piese pentru a forma un obiect unic.

Prin urmare, trebuie respins argumentul Comisiei potrivit căruia termenul „piesele” ar putea desemna factori de producție multipli, dar și, precum în speță, un factor de producție unic.

În plus, deși este adevărat, așa cum susține Comisia, că utilizarea termenului „piesele” la plural la articolul 13 alineatul (2) litera (b) din regulamentul de bază nu înseamnă în mod necesar că acesta trebuie interpretat în sensul că desemnează piese de tip diferit, nu este mai puțin adevărat că aceasta implică existența mai multor piese, indiferent de natura lor identică sau nu.

Pe de altă parte, utilizarea termenilor „pieselor încorporate” în cadrul condiției referitoare la plafonul de 25 % implică de asemenea faptul că mai multe piese sunt adăugate în cursul operațiunii de încheiere.

În al treilea rând, concluzia enunțată la punctul 50 de mai sus este confirmată de analiza condiției referitoare la pragul de 60 %, care necesită să se verifice dacă 60 % sau mai mult din valoarea totală a pieselor produsului asamblat provine din țara care face obiectul măsurilor.

Astfel, după cum susține în mod întemeiat reclamanta, această condiție își pierde efectul util în cazul unei transformări a unui factor de producție unic, în măsura în care pragul de 60 % este în mod necesar fie îndeplinit în cazul transformării unui factor de producție unic provenit din țara care face obiectul măsurilor, fie nu este îndeplinit în cazul transformării unui factor de producție unic care nu provine din țara care face obiectul măsurilor. În această ipoteză, lipsa asamblării mai multor piese face inutilă calcularea proporției pieselor provenite din țara care face obiectul măsurilor în raport cu valoarea totală a pieselor produsului în cauză.

În sfârșit, Tribunalul amintește că, în cazul în care o dispoziție a dreptului Uniunii poate primi mai multe interpretări, trebuie să se acorde prioritate celei care este de natură să îi păstreze efectul util (a se vedea Hotărârea din 1 august 2025, Tradeinn Retail Services, C‑76/24, EU:C:2025:593, punctul 43 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 25 iunie 2025, RWE Supply & Trading/ACER, T‑95/23, EU:T:2025:632, punctul 38 și jurisprudența citată).

În plus, argumentul Comisiei potrivit căruia condiția referitoare la pragul de 60 % ar putea fi evaluată la nivelul producției globale a întreprinderii, ținând seama de toți factorii de producție utilizați în procesul de fabricație a produsului în perioada investigației cu privire la circumvenție, este infirmat de utilizarea termenilor „valoarea totală a pieselor produsului asamblat” la articolul 13 alineatul (2) litera (b) din regulamentul de bază. Astfel, acești termeni presupun calcularea proporției pieselor provenite din țara care face obiectul măsurilor în raport cu valoarea totală a pieselor utilizate pentru fabricarea fiecărui produs individual.

În sfârșit, trebuie arătat că argumentul Comisiei în răspuns la o măsură de organizare a procedurii a Tribunalului, potrivit căruia Hotărârea din 4 decembrie 2024, PGTEX Morocco/Comisia (T‑245/22, EU:T:2024:879), și Hotărârea din 4 decembrie 2024, PGTEX Morocco/Comisia (T‑246/22, EU:T:2024:880), confirmă faptul că transformarea factorilor de producție intră în sfera noțiunii de „operațiune de încheiere”, nu poate fi admis. Astfel, este suficient să se constate că, în aceste hotărâri, Tribunalul nu s‑a pronunțat cu privire la aspectul dacă această noțiune poate desemna operațiuni de transformare a unui factor de producție unic care nu implică nicio asamblare. În plus, chiar dacă în aceste hotărâri Tribunalul a concluzionat că Comisia putea examina procesul de coasere‑tricotare a semitorturilor din fibră de sticlă în discuție în cauzele în care s‑au pronunțat hotărârile menționate mai sus prin prisma noțiunii de „încheiere”, este suficient să se constate că, după cum a admis Comisia în ședință, procesul de coasere‑tricotare presupune asamblarea mai multor semitorturi din fibre de sticlă. Dat fiind că acest proces presupune o formă de asamblare, nu se poate trage nicio concluzie din aceste hotărâri în ceea ce privește aspectul dacă operațiunile de transformare a unui factor de producție unic care nu presupune nicio asamblare, precum în speță, pot fi considerate operațiuni de încheiere care se încadrează în conceptul de „operațiune de asamblare”.

Rezultă din ceea ce precedă că teza Comisiei potrivit căreia operațiunile de încheiere, care se încadrează în conceptul de „operațiune de asamblare”, pot desemna operațiuni de transformare a unui factor de producție unic care nu implică nicio asamblare nu este susținută de interpretarea literală și contextuală a articolului 13 alineatul (2) din regulamentul de bază.

Teza Comisiei nu este susținută nici de analiza finalității urmărite de regulamentul de bază.

Potrivit jurisprudenței, un regulament de extindere a unei taxe antidumping are ca unic obiect asigurarea eficienței acesteia și evitarea circumvenției sale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 septembrie 2019, Comisia/Kolachi Raj Industrial, C‑709/17 P, EU:C:2019:717, punctul 96, Hotărârea din 4 decembrie 2024, PGTEX Morocco/Comisia, T‑245/22, EU:T:2024:879, punctul 46, și Hotărârea din 4 decembrie 2024, PGTEX Morocco/Comisia, T‑246/22, EU:T:2024:880, punctul 42).

În această privință, trebuie arătat că globalizarea comerțului internațional oferă întreprinderilor posibilitatea de a transfera în diferite țări producția bunurilor. Prin urmare, este important ca Uniunea să dispună de instrumente de protecție comercială apte să răspundă în mod efectiv provocărilor pe care le ridică un asemenea mediu de afaceri, prin asigurarea unei protecții eficiente a industriei Uniunii împotriva importurilor de produse care fac obiectul dumpingului. Printre aceste instrumente, normele anticircumvenție joacă un rol fundamental pentru a asigura eficacitatea măsurilor antidumping adoptate de Uniune (Concluziile avocatului general Pitruzzella prezentate în cauza Comisia/Kolachi Raj Industrial, C‑709/17 P, EU:C:2019:303, punctul 1).

Cu toate acestea, necesitatea de a garanta eficacitatea măsurilor antidumping în vigoare nu poate justifica o interpretare extensivă a noțiunii de „operațiune de încheiere”, care se încadrează în conceptul de „operațiune de asamblare” prevăzut la articolul 13 alineatul (2) litera (b) din regulamentul de bază, potrivit căreia operațiunile de încheiere pot desemna operațiuni de transformare a unui factor de producție unic care nu implică nicio asamblare.

Astfel, chiar presupunând că dispozițiile privind circumvenția s‑ar fi dovedit insuficiente pentru a controla anumite operațiuni susceptibile să aibă un impact semnificativ asupra eficacității măsurilor antidumping, trebuie arătat că modul clar de redactare a articolului 13 alineatul (1) al patrulea paragraf litera (d) și alineatul (2) din regulamentul de bază, care vizează operațiunile de asamblare ce desemnează operațiunile de asamblare a mai multor piese pentru a forma un obiect (a se vedea punctul 33 de mai sus), nu poate în principiu să fie repus în discuție de o interpretare teleologică a noțiunii de „operațiune de încheiere”, care se încadrează în conceptul de „operațiune de asamblare”, cu riscul de a extinde domeniul de aplicare al acestuia din urmă, ceea ce intră exclusiv în competența de decizie a legiuitorului Uniunii (a se vedea prin analogie Hotărârea din 1 octombrie 2020, Entoma, C‑526/19, EU:C:2020:769, punctul 42; a se vedea de asemenea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 3 septembrie 2024, Illumina și Grail/Comisia, C‑611/22 P și C‑625/22 P, EU:C:2024:677, punctul 216). O asemenea interpretare nu poate acționa contra legem (a se vedea prin analogie Hotărârea din 1 octombrie 2020, Entoma, C‑526/19, EU:C:2020:769, punctul 43).

În orice caz, trebuie remarcat faptul că articolul 13 alineatul (1) din regulamentul de bază cuprinde o listă de practici, operațiuni sau prelucrări care pot constitui o circumvenție, care includ operațiunile de asamblare. Aceste tipuri diferite de practici de circumvenție se regăsesc însă doar cu titlu exemplificativ, astfel cum este ilustrat de expresia „printre altele” [a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 aprilie 2018, Asia Leader International (Cambodia)/Comisia, T‑462/15, EU:T:2018:196, punctele 56 și 57, și Hotărârea din 4 decembrie 2024, PGTEX Morocco/Comisia, T‑246/22, EU:T:2024:880, punctul 109].

Trebuie amintit că definiția „circumvenției” este formulată la articolul 13 alineatul (1) din regulamentul de bază în termeni foarte generali, care lasă o marjă largă de apreciere instituțiilor Uniunii (Hotărârea din 4 septembrie 2014, Simon, Evers & Co., C‑21/13, EU:C:2014:2154, punctul 48, și Hotărârea din 21 iunie 2023, Hangzhou Dingsheng Industrial Group ș.a./Comisia,T‑748/21, EU:T:2023:346, punctul 44).

Prin urmare, după cum susține în mod întemeiat reclamanta, Comisia are posibilitatea, utilizând marja sa largă de manevră, să examineze în ce măsură transformarea într‑o țară terță a unui factor de producție unic provenit dintr‑o țară vizată de măsurile antidumping în vigoare pentru a forma un produs identic sau similar cu cel care face obiectul măsurilor menționate poate constitui o circumvenție, chiar dacă o asemenea practică nu corespunde operațiunilor de încheiere care se încadrează în conceptul de „operațiune de asamblare”, cu condiția ca celelalte condiții impuse de articolul 13 alineatul (1) al treilea paragraf din regulamentul de bază să fie îndeplinite.

Prin urmare, Comisia nu poate susține în mod întemeiat că respingerea interpretării sale cu privire la noțiunea de „operațiune de încheiere” ar aduce o atingere gravă capacității Uniunii de a combate în mod eficient circumvenția.

Așadar, teza Comisiei potrivit căreia operațiunile de încheiere, care se încadrează în conceptul de „operațiune de asamblare”, pot desemna operațiuni de transformare a unui factor de producție unic care nu implică nicio asamblare nu este susținută de interpretarea teleologică a articolului 13 alineatul (2) din regulamentul de bază.

Teza Comisiei nu este susținută nici de analiza genezei acestei dispoziții.

Trebuie arătat că, pentru a combate practica constând în substituirea exportului de produse finite cu exportul de piese detașate asamblate ulterior pe teritoriul unui stat membru în „uzine‑șurubelniță”, Regulamentul (CEE) nr. 1761/87 al Consiliului din 22 iunie 1987 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 2176/84 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping sau al unor subvenții din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Economice Europene (JO 1987, L 167, p. 9) a încorporat la articolul 13 din Regulamentul (CEE) nr. 2176/84 al Consiliului din 23 iulie 1984 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping sau al unor subvenții din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Economice Europene (JO 1984, L 201, p. 1) un alineat (10) care prevede, în anumite condiții, instituirea unei taxe antidumping definitive pentru produsele introduse pe piața Uniunii după ce au fost asamblate sau fabricate în Uniune (Concluziile avocatului general Bot prezentate în cauza Simon, Evers & Co., C‑21/13, EU:C:2014:261, punctul 9).

Mai precis, Regulamentul nr. 1761/87 prevedea posibilitatea de a institui o taxă antidumping definitivă pentru produsele importate în Uniune după ce au fost asamblate sau fabricate de o întreprindere afiliată sau asociată unuia dintre fabricanții ale căror exporturi de produse similare sunt supuse unei taxe antidumping definitive, cu condiția printre altele ca „valoarea pieselor sau a materialelor utilizate în operațiunile de asamblare sau de fabricație […] să depășească cu cel puțin 50 % valoarea tuturor celorlalte piese sau a tuturor celorlalte materiale utilizate”.

Ulterior, problema circumvenției măsurilor antidumping a fost discutată în cadrul negocierilor prealabile Acordului General pentru Tarife și Comerț 1994 (JO 1994, L 336, p. 11, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 14, denumit în continuare „GATT 1994”) și Acordului privind aplicarea articolului VI din GATT 1994 (JO 1994, L 336, p. 103, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 112), care figurează în anexa la Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), aprobat prin Decizia 94/800/CE a Consiliului din 22 decembrie 1994 privind încheierea, în numele Comunității Europene, referitor la domeniile de competența sa, a acordurilor obținute în cadrul negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay (1986-1994) (JO 1994, L 336, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 3). În special, proiectul de act final al Comitetului pentru negocieri comerciale al GATT din 20 decembrie 1991 care preia rezultatele negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay (MTN.TNC/W/FA) (denumit în continuare „proiectul Dunkel”) prevedea o dispoziție care permitea statelor să includă în domeniul de aplicare al unei măsuri antidumping existente care se aplică unui produs importat piesele sau componentele destinate asamblării sau prelucrării finale în țara importatoare, sub rezerva îndeplinirii mai multor condiții. Cu toate acestea, întrucât nu s‑a putut ajunge la un acord la nivelul OMC cu privire la problema circumvenției, GATT 1994 nu conține în final nicio dispoziție cu privire la acest aspect (a se vedea în acest sens Concluziile avocatului general Bot prezentate în cauza Simon, Evers & Co., C‑21/13, EU:C:2014:261, punctul 10, și Concluziile avocatului general Pitruzzella prezentate în cauza Comisia/Kolachi Raj Industrial, C‑709/17 P, EU:C:2019:303, punctul 37).

În aceste condiții, prin Regulamentul (CE) nr. 3283/94 al Consiliului din 22 decembrie 1994 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (JO 1994, L 349, p. 1), Uniunea a decis să adopte în mod unilateral măsuri noi, care se deosebeau de măsurile anterioare prin faptul că, pe de o parte, se extindeau la alte forme de circumvenție decât circumvenția constituită din operațiunile de asamblare și, pe de altă parte, vizau, în ceea ce privește operațiunile de asamblare, atât pe cele care erau realizate în țările terțe, cât și pe cele care erau realizate într‑un stat membru (a se vedea în acest sens Concluziile avocatului general Bot prezentate în cauza Simon, Evers & Co., C‑21/13, EU:C:2014:261, punctul 11).

Articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 3283/94 prevedea o definiție generală a circumvenției, iar articolul 13 alineatul (2) din regulamentul menționat era consacrat în mod specific operațiunilor de asamblare. Acest din urmă alineat prevedea că „se consideră că o operațiune de asamblare în Comunitate sau într‑o țară terță contribuie la o circumvenție a măsurilor în vigoare atunci când: […] (ii) piesele constituie 60 % sau mai mult din valoarea totală a pieselor produsului asamblat și dacă valoarea adăugată pieselor încorporate în cursul operațiunii de asamblare sau de încheiere este mai mare de 25 % din costul de fabricație”.

Conținutul articolului 13 din Regulamentul nr. 3283/94 a fost apoi preluat fără modificări majore în regulamentele adoptate ulterior, inclusiv în regulamentul de bază.

Or, trebuie arătat că, contrar celor susținute de Comisie, din geneza articolului 13 din regulamentul de bază nu reiese că operațiunile de încheiere, care figurează în prezent la articolul 13 alineatul (2) litera (b) din regulamentul de bază și care se încadrează în conceptul de „operațiune de asamblare”, pot desemna operațiuni de transformare a unui factor de producție unic într‑un produs finit care nu implică nicio asamblare.

Desigur, deși dispoziția inițială privind circumvenția a fost instituită pentru a combate practica constând în substituirea exportului de produse finite cu piese de schimb destinate asamblării pe teritoriul unui stat membru în „uzine‑șurubelniță”, este adevărat că, după cum reiese din cuprinsul punctului 75 de mai sus, la articolul 13 din Regulamentul nr. 2176/84, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 1761/87, se utilizau termenii „asamblare sau fabricație” și „piese sau materiale”. Așa cum susține Comisia, acești termeni par să aibă un domeniu de aplicare mai larg decât termenii „operațiune de asamblare” și „piese” care figurează în prezent la articolul 13 din regulamentul de bază.

Cu toate acestea, trebuie să se constate, asemenea reclamantei, că textul inițial al dispoziției privind circumvenția s‑a modificat la momentul adoptării Regulamentului nr. 3283/94. Astfel, la articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul nr. 3283/94, care prevede condițiile care permit să se constate că o operațiune de asamblare, efectuată în Uniune sau într‑o țară terță, procedează la o circumvenție a măsurilor antidumping în vigoare, legiuitorul a abandonat termenii „fabricație” și „materiale”. Așadar, cu excepția condiției referitoare la plafonul de 25 %, acesta s‑a limitat la a desemna forma de circumvenție vizată de această dispoziție ca operațiuni de asamblare pe baza „pieselor”.

În ceea ce privește mai precis condiția referitoare la plafonul de 25 %, introdusă prin Regulamentul nr. 3283/94, care menționează termenii „operațiune de asamblare sau de încheiere”, trebuie să se constate că, astfel cum reiese din Propunerea legislativă COM (94) 414 final a Comisiei aflată la originea Regulamentului nr. 3283/94, „dispozițiile referitoare la asamblarea în țara importatoare sau într‑o țară terță se inspiră în cea mai mare măsură posibilă din dispoziția referitoare la țara importatoare care figurează în «proiectul Dunkel»” (a se vedea punctul 76 de mai sus).

Potrivit articolului 12 din proiectul Dunkel, „autoritățile puteau include în domeniul de aplicare al unei taxe antidumping definitive existente care se aplică unui produs importat piesele sau componentele destinate asamblării sau prelucrării finale în țara importatoare” dacă erau îndeplinite mai multe condiții. În special, potrivit uneia dintre aceste condiții enunțate la articolul 12.1 litera (v) din proiectul Dunkel, „piesele și componentele nu intră în niciun caz în domeniul de aplicare al măsurilor definitive în cazul în care valoarea adăugată prin operațiunea de asamblare sau de prelucrare finală este mai mare de 25[%] din costul franco fabrică al produsului similar asamblat sau finit pe teritoriul țării importatoare”.

Introducerea condiției plafonului de 25 % la articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul nr. 3283/94, care conține termenii „operațiune de asamblare sau de încheiere”, poate fi considerată ca fiind inspirată de termenii „asamblare sau prelucrare finală” care figurează la articolul 12.1 litera (v) din proiectul Dunkel.

Cu toate acestea, trebuie să se constate că termenii „asamblare sau prelucrare finală” erau utilizați împreună, în mod sistematic, la articolul 12 din proiectul Dunkel. Prin urmare, acești termeni desemnau în mod global forma de circumvenție pe care proiectul Dunkel urmărea să o contracareze.

În schimb, articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul nr. 3283/94 nu viza operațiunile de asamblare sau de încheiere, ci numai operațiunile de asamblare. Numai condiția referitoare la plafonul de 25 % menționa termenii „operațiune de asamblare sau de încheiere”.

În aceeași ordine de idei, trebuie remarcat faptul că articolul 12.1 din proiectul Dunkel prevedea posibilitatea de a extinde taxele antidumping în vigoare „la piesele sau componentele” produsului care a făcut obiectul unei asamblări sau al unei prelucrări finale pe baza acestor piese sau componente în țara importatoare. Or, numai termenul „piese” figura la articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul nr. 3283/94.

Prin urmare, nimic nu indică faptul că legiuitorul Uniunii, atunci când s‑a inspirat din proiectul Dunkel și a introdus condiția referitoare la plafonul de 25 % în regulamentul de bază, a intenționat să confere noțiunii de „operațiune de încheiere” un domeniu de aplicare distinct și mai larg decât cel al noțiunii de „asamblare”.

Pe de altă parte, celelalte argumente ale Comisiei referitoare la interpretarea istorică a articolului 13 alineatul (2) din regulamentul de bază nu pot fi admise.

Pe de o parte, Comisia nu se poate întemeia pe faptul că Regulamentul nr. 3283/94 a extins domeniul de aplicare al dispoziției anticircumvenție pentru a constata că noțiunea de „asamblare” are de asemenea un domeniu de aplicare larg. Astfel, este adevărat că, prin acest regulament, legiuitorul a decis să extindă domeniul de aplicare al dispoziției anticircumvenție pentru a viza și alte forme de circumvenție decât operațiunile de asamblare și, în ceea ce privește în mod specific acestea din urmă, pentru a le viza atât pe cele realizate în țări terțe, cât și pe cele realizate într‑un stat membru. Totuși, așa cum susține reclamanta, aceasta nu înseamnă că definiția operațiunilor de asamblare a fost de asemenea extinsă. Dimpotrivă, la momentul adoptării Regulamentului nr. 3283/94, domeniul de aplicare al acestei noțiuni a fost limitat la „asamblarea”„pieselor”, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 82 de mai sus.

Pe de altă parte, Comisia nu se poate întemeia pe faptul că, încă de la început, dispoziția anticircumvenție prevedea un prag cantitativ drept condiție pentru a constata că o operațiune de asamblare procedează la o circumvenție a măsurilor antidumping în vigoare și că acest prag constituie elementul decisiv al acestei dispoziții.

Este adevărat că dispoziția anticircumvenție a prevăzut întotdeauna un prag cantitativ referitor la proporția pieselor care provin din țara care face obiectul măsurilor antidumping (a se vedea punctul 75 de mai sus), iar articolul 13 alineatul (2) din regulamentul de bază cuprinde în continuare condițiile referitoare la pragul de 60 % și la plafonul de 25 %.

Cu toate acestea, trebuie să se distingă, pe de o parte, etapa prin care se urmărește calificarea unei anumite operațiuni drept operațiune de asamblare sau de încheiere și, pe de altă parte, etapa subsecventă prin care se urmărește să se verifice dacă această operațiune de asamblare procedează la o circumvenție a măsurilor antidumping în vigoare. Contrar celor sugerate de Comisie, nu se poate constata că respectarea condițiilor referitoare la pragul de 60 % și la plafonul de 25 % determină calificarea unei anumite operațiuni drept operațiune de asamblare sau de încheiere.

Prin urmare, din geneza articolului 13 alineatul (2) din regulamentul de bază nu reiese că legiuitorul Uniunii a intenționat să confere un domeniu de aplicare larg noțiunii de „operațiune de încheiere” sau celei de „operațiune de asamblare”, astfel încât să includă în aceasta operațiuni de transformare a unui factor de producție unic care nu implică nicio asamblare. Prin urmare, teza Comisiei nu este susținută de interpretarea istorică a articolului 13 alineatul (2) din regulamentul de bază.

Având în vedere tot ceea ce precedă, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la relevanța dreptului vamal invocat de reclamantă ca element de context în vederea interpretării noțiunii de „operațiune de încheiere”, trebuie să se concluzioneze că teza Comisiei potrivit căreia „operațiunile de încheiere”, care se încadrează în conceptul de „operațiune de asamblare”, pot desemna operațiuni de transformare a unui factor de producție unic într‑un produs finit care nu implică nicio asamblare nu este susținută de o interpretare literală, contextuală, teleologică și istorică a articolului 13 alineatul (2) din regulamentul de bază.

Așadar, Comisia a considerat în mod eronat, în regulamentul atacat, că prelucrarea bramelor din oțel inoxidabil pentru a le transforma în FROI, corespunzătoare transformării unui factor de producție unic într‑un produs finit care nu implică nicio asamblare (a se vedea punctul 33 de mai sus), constituie o operațiune de încheiere care se încadrează în conceptul de „operațiune de asamblare” în sensul articolului 13 alineatul (2) din regulamentul de bază.

În consecință, Comisia a considerat în mod eronat că a doua condiție necesară pentru a constata o circumvenție a măsurilor antidumping în vigoare, menționată la punctul 17 de mai sus, este îndeplinită.

Se impune astfel admiterea primului motiv și, în consecință, a acțiunii în ansamblul său, fără a fi necesară examinarea celui de al doilea motiv.

Prin urmare, regulamentul atacat trebuie anulat în măsura în care o privește pe reclamantă.

Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

Întrucât Comisia a căzut în pretenții, se impune ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, să fie obligată să suporte și cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă, conform concluziilor acesteia din urmă.

În temeiul articolului 138 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, intervenienta va suporta propriile cheltuieli de judecată.

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a opta, judecând în complet de cinci judecători)

4 martie 2026 ( *1 )

Hotărâre

Istoricul litigiului

Concluziile părților

În drept

Cu privire la caracterul operant al primului motiv

Cu privire la temeinicia primului motiv

Cu privire la interpretările literală și contextuală

Cu privire la interpretarea teleologică

Cu privire la interpretarea istorică

Concluzie

Cu privire la cheltuielile de judecată