Hotărârea Tribunalului (Camera a șaptea extinsă) din 19 noiembrie 2025.#Amazon EU Sàrl, succesoare în drepturi a Amazon Services Europe Sàrl, împotriva Comisiei Europene.#Servicii digitale – Regulamentul (UE) 2022/2065 – Desemnarea unei platforme online foarte mari – Excepție de nelegalitate – Admisibilitate – Articolul 33 alineatele (1) și (4) din Regulamentul 2022/2065 – Dreptul la respectarea vieții private și de familie – Libertatea de a desfășura o activitate comercială – Dreptul de proprietate – Egalitate de tratament – Libertatea de exprimare – Protecția datelor.#Cauza T-367/23.

Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta, Amazon EU Sàrl, succesoare în drepturi a Amazon Services Europe Sàrl, solicită anularea Deciziei C(2023) 2746 final a Comisiei din 25 aprilie 2023 de desemnare a platformei sale Amazon Store drept platformă online foarte mare în temeiul articolului 33 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2022/2065 al Parlamentului European și al Consiliului (denumită în continuare „decizia atacată”).

Reclamanta exploatează platforma Amazon Store, un magazin online de produse de consum comercializate de ea însăși sau de vânzători terți. Acest magazin este accesibil de pe diferite site‑uri internet, printre care „www.amazon.fr”, „www.amazon.de”, „www.amazon.es”, „www.amazon.it”, „www.amazon.nl”, „www.amazon.pl”, „www.amazon.se” și „www.amazon.com.be”.

La 17 februarie 2023, reclamanta a indicat pe site‑urile sale internet, în temeiul articolului 24 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2022/2065 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 octombrie 2022 privind o piață unică pentru serviciile digitale și de modificare a Directivei 2000/31/CE (Regulamentul privind serviciile digitale) (JO 2022, L 277, p. 1), că numărul mediu lunar de destinatari activi din Uniunea Europeană (denumit în continuare „NML”) ai platformei Amazon Store era de peste 45 de milioane.

La 22 februarie 2023, pe de o parte, Comisia Europeană a comunicat Amazon.com, Inc. și reclamantei constatările sale preliminare potrivit cărora platforma Amazon Store îndeplinea condițiile pentru a fi desemnată drept platformă online foarte mare în temeiul articolului 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065.

Pe de altă parte, Comisia a informat Marele Ducat al Luxemburgului, în temeiul articolului 33 alineatul (4) din Regulamentul 2022/2065, cu privire la intenția sa de a desemna platforma Amazon Store drept platformă online foarte mare.

La 27 februarie 2023, Marele Ducat al Luxemburgului a informat Comisia că nu avea observații de formulat.

La 15 martie 2023, reclamanta și‑a prezentat observațiile cu privire la constatările preliminare ale Comisiei și nu a contestat faptul că platforma Amazon Store îndeplinea condițiile pentru a fi desemnată drept platformă online foarte mare în sensul articolului 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065.

Prin decizia atacată, Comisia a desemnat platforma Amazon Store, în temeiul articolului 33 alineatul (4) din Regulamentul 2022/2065, ca fiind o platformă online foarte mare în sensul articolului 33 alineatul (1) din acest regulament.

Reclamanta și Bundesverband E‑Commerce und Versandhandel Deutschland eV (bevh) solicită în esență Tribunalului: – cu titlu principal, anularea deciziei atacate; – cu titlu subsidiar, anularea în parte a deciziei atacate în măsura în care impune reclamantei, pe de o parte, obligația de a oferi, pentru fiecare sistem de recomandare, cel puțin o opțiune care nu se bazează pe crearea de profiluri în temeiul articolului 38 din Regulamentul 2022/2065 și, pe de altă parte, obligația de a compila și de a pune la dispoziția publicului un registru în temeiul articolului 39 din acest regulament; – obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Comisia, Parlamentul European și Bureau européen des unions de consommateurs (BEUC) solicită Tribunalului: – respingerea acțiunii; – obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor aferente procedurii privind măsurile provizorii.

Consiliul Uniunii Europene solicită Tribunalului respingerea acțiunii.

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă trei motive întemeiate pe excepția de nelegalitate a articolului 33 alineatul (1), a articolului 38 și, respectiv, a articolului 39 din Regulamentul 2022/2065.

Comisia, Consiliul și BEUC susțin că primul motiv nu este admisibil.

Consiliul susține că primul motiv trebuie respins ca inadmisibil pentru motivul că reclamanta nu a furnizat suficiente detalii pentru a permite aprecierea temeiniciei sale. El arată, în această privință, că există o „contradicție” între punctele 166 și 203 din cererea introductivă și că, în consecință, nu este posibil să se stabilească dacă reclamanta contestă numai legalitatea deciziei atacate sau dacă invocă, în plus, nelegalitatea anumitor dispoziții ale Regulamentului 2022/2065. Pe de altă parte, acesta susține că, în ipoteza în care reclamanta ar invoca nelegalitatea unor astfel de dispoziții, nu ar fi posibil să se stabilească dacă este vorba despre articolul 33 sau despre articolele 34-43 din regulamentul menționat.

În această privință, trebuie amintit că, în temeiul articolului 21 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, aplicabil procedurii în fața Tribunalului în temeiul articolului 53 primul paragraf din același statut, precum și al articolului 76 litera (d) din Regulamentul de procedură, cererea introductivă trebuie să cuprindă obiectul litigiului, motivele și argumentele invocate, precum și o expunere sumară a motivelor menționate. Aceste elemente trebuie să fie suficient de clare și precise pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea și Tribunalului să se pronunțe asupra acțiunii, eventual fără alte informații. În vederea garantării securității juridice și a bunei administrări a justiției, este necesar, pentru ca o acțiune să fie admisibilă, ca elementele esențiale de fapt și de drept pe care se întemeiază aceasta să rezulte în mod coerent și comprehensibil din chiar textul cererii introductive (Hotărârea din 29 martie 2012, Comisia/Estonia, C‑505/09 P, EU:C:2012:179, punctul 34).

În speță, este necesar să se sublinieze că este posibil să se determine cu suficientă precizie conținutul primului motiv din lectura cererii introductive pentru a‑i putea aprecia temeinicia.

Astfel, la punctele 10 și 12 din cererea introductivă, reclamanta precizează că, prin intermediul primului motiv, intenționează să conteste legalitatea articolului 33 din Regulamentul 2022/2065 pentru motivul că această dispoziție încalcă articolele 7, 11, 16, 17 și 20 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”). De asemenea, în cadrul argumentelor în susținerea admisibilității motivelor sale, ea amintește în esență, la punctele 134 și 135 din cererea introductivă, că excepția de nelegalitate invocată în cadrul primului motiv este îndreptată împotriva articolului 33 din acest regulament. În plus, din titlul referitor la același motiv, astfel cum figurează în cererea introductivă, reiese că reclamanta contestă legalitatea criteriului de desemnare a platformelor online foarte mari prevăzut la articolul 33 alineatul (1) din regulamentul menționat. În sfârșit, rezultă în special din cuprinsul punctelor 166-169 și 187-189 din cererea introductivă că reclamanta contestă legalitatea criteriului menționat și, prin urmare, pe cea a articolului 33 alineatul (1) din regulamentul în discuție în măsura în care acesta o supune obligațiilor prevăzute la articolele 34-43 din același regulament.

Pe de altă parte, împrejurarea, invocată de Consiliu, potrivit căreia reclamanta consideră că obligațiile prevăzute la articolele 34-43 din Regulamentul 2022/2065 sunt nelegale nu este incompatibilă cu faptul că, prin intermediul primului motiv, aceasta invocă nelegalitatea articolului 33 alineatul (1) din acest regulament întrucât îi impune astfel de obligații care ar fi, la rândul lor, nelegale.

În aceste condiții, deși reclamanta precizează, desigur, la punctul 203 din cererea introductivă, că decizia atacată îi impune obligații contrare cartei, trebuie să se considere că ea susține, în realitate, că această decizie este o măsură de aplicare a articolului 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065 care ar fi el însuși nelegal în măsura în care conduce la impunerea în sarcina sa a unor asemenea obligații.

În consecință, contrar celor susținute de Consiliu, reiese cu suficientă claritate din cererea introductivă că, prin intermediul primului motiv, reclamanta invocă nelegalitatea articolului 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065. De altfel, trebuie să se constate că însuși Consiliul a dezvoltat în înscrisurile sale o argumentație subsidiară prin care urmărea să respingă pe fond acest motiv întemeindu‑se pe o astfel de interpretare a motivului menționat.

În consecință, este necesar să se respingă cauza de inadmisibilitate invocată de Consiliu.

Comisia și BEUC susțin că primul motiv trebuie respins ca inadmisibil întrucât, prin intermediul acestui motiv, reclamanta invocă nelegalitatea unor dispoziții ale Regulamentului 2022/2065 care nu constituie temeiul juridic al deciziei atacate și nici nu au o legătură juridică directă cu aceasta.

Astfel, pe de o parte, Comisia arată că decizia atacată a fost adoptată în temeiul articolului 33 alineatul (4) din Regulamentul 2022/2065 și că reclamanta nu invocă nelegalitatea acestei dispoziții. În plus, deși Comisia susține că un motiv întemeiat pe excepția de nelegalitate a articolului 33 alineatul (1) din acest regulament ar fi fost admisibil, ea constată totuși că, deși primul motiv urmărește, în mod formal, să invoce nelegalitatea acestei dispoziții, reclamanta nu contestă, în realitate, decât faptul că piețele online pot fi supuse obligațiilor prevăzute la articolele 34-43 din acest regulament atunci când NML‑ul lor atinge 45 de milioane. Or, articolele 34-43 din regulamentul menționat nu ar avea o legătură juridică directă cu decizia atacată.

Pe de altă parte, BEUC susține că reclamanta ar fi avut dreptul să conteste aplicabilitatea obligațiilor prevăzute la articolele 34-43 din Regulamentul 2022/2065 în privința piețelor online. Totuși, acesta arată că, prin intermediul primului motiv, reclamanta contestă, în realitate, legalitatea obligațiilor respective ca atare, deși acestea nu au o legătură juridică directă cu decizia atacată.

Reclamanta, susținută de bevh, arată că primul motiv este admisibil.

Potrivit articolului 277 TFUE, sub rezerva expirării termenului prevăzut la articolul 263 al șaselea paragraf TFUE, în cazul unui litigiu privind un act cu caracter general adoptat de o instituție, de un organ, de un oficiu sau de o agenție a Uniunii Europene, orice parte se poate prevala de motivele de drept prevăzute la articolul 263 al doilea paragraf TFUE pentru a invoca în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene inaplicabilitatea acestui act.

Această dispoziție constituie expresia unui principiu general care asigură oricărei părți dreptul de a contesta, pe cale incidentă, în vederea obținerii anulării unei decizii care îi este adresată, validitatea actelor cu caracter general care constituie temeiul unei astfel de decizii (a se vedea Hotărârea din 8 septembrie 2020, Comisia și Consiliul/Carreras Sequeros ș.a., C‑119/19 P și C‑126/19 P, EU:C:2020:676, punctul 67 și jurisprudența citată).

Întrucât scopul articolului 277 TFUE nu este de a permite unei părți să conteste aplicabilitatea vreunui act cu aplicabilitate generală în cadrul oricărui tip de acțiune, actul a cărui nelegalitate este invocată trebuie să fie aplicabil, direct sau indirect, în speța care face obiectul acțiunii (a se vedea Hotărârea din 8 septembrie 2020, Comisia și Consiliul/Carreras Sequeros ș.a., C‑119/19 P și C‑126/19 P, EU:C:2020:676, punctul 68 și jurisprudența citată).

Astfel, cu ocazia unei acțiuni în anulare formulate împotriva unor decizii individuale, Curtea a admis că pot face în mod valabil obiectul unei excepții de nelegalitate dispozițiile unui act cu aplicabilitate generală care constituie temeiul deciziilor menționate sau care au o legătură juridică directă cu astfel de decizii (a se vedea Hotărârea din 8 septembrie 2020, Comisia și Consiliul/Carreras Sequeros ș.a., C‑119/19 P și C‑126/19 P, EU:C:2020:676, punctul 69 și jurisprudența citată).

În schimb, Curtea a statuat că este inadmisibilă o excepție de nelegalitate îndreptată împotriva unui act cu aplicabilitate generală a cărui decizie individuală atacată nu constituie o măsură de aplicare (a se vedea Hotărârea din 8 septembrie 2020, Comisia și Consiliul/Carreras Sequeros ș.a., C‑119/19 P și C‑126/19 P, EU:C:2020:676, punctul 70 și jurisprudența citată).

În această privință, primo, din cuprinsul punctelor 17-20 de mai sus rezultă că reclamanta invocă în cererea introductivă nelegalitatea articolului 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065, în măsura în care această dispoziție supune anumite piețe online obligațiilor prevăzute la articolele 34-43 din acest regulament.

Secundo, trebuie arătat că reclamanta are dreptul să invoce nelegalitatea articolului 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065, după cum recunosc în esență Comisia și BEUC.

Astfel, articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065 prevede că obligațiile suplimentare de gestionare a riscurilor sistemice, prevăzute la articolele 34-43 din acest regulament, se aplică platformelor online care au un NML egal sau mai mare de 45 de milioane și care sunt desemnate ca platforme online foarte mari în temeiul articolului 33 alineatul (4) din regulamentul menționat.

Potrivit articolului 33 alineatul (4) din Regulamentul 2022/2065, Comisia adoptă o decizie prin care desemnează o platformă drept platformă online foarte mare în cazul în care NML‑ul acesteia este mai mare sau egal cu numărul menționat la articolul 33 alineatul (1) din acest regulament.

Rezultă că, deși articolul 33 alineatul (4) din Regulamentul 2022/2065 abilitează Comisia să desemneze o platformă online ca fiind o platformă online foarte mare, articolul 33 alineatul (1) din acest regulament stabilește platformele online care trebuie să facă obiectul unei asemenea desemnări în scopul aplicării articolelor 34-43 din regulamentul menționat.

Astfel, Comisia a considerat în decizia atacată că platforma Amazon Store trebuia desemnată drept o platformă online foarte mare „în sensul articolului 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065”.

În aceste condiții, trebuie să se considere că decizia atacată, deși a fost adoptată în temeiul articolului 33 alineatul (4) din Regulamentul 2022/2065, aplică criteriul enunțat la articolul 33 alineatul (1) din acest regulament. Astfel, eventuala nelegalitate a acestei din urmă dispoziții, din care ar rezulta inaplicabilitatea sa în temeiul articolului 277 TFUE, ar trebui să determine în mod necesar anularea deciziei menționate.

În consecință, trebuie să se considere că decizia atacată are o legătură juridică directă cu articolul 33 alineatul (1) din acest regulament.

Rezultă că trebuie respinse cauzele de inadmisibilitate invocate de Comisie și de BEUC.

Astfel cum s‑a arătat la punctul 31 de mai sus, prin intermediul primului motiv, reclamanta invocă nelegalitatea articolului 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065, în măsura în care supune anumite piețe online obligațiilor prevăzute la articolele 34-43 din acest regulament.

Primul motiv este compus în esență din cinci aspecte, întemeiate pe faptul că articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065 încalcă articolul 7, articolul 11 alineatul (1), articolul 16, articolul 17 alineatul (1) și, respectiv, articolul 20 din cartă.

Reclamanta, susținută de bevh, subliniază că articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065, în măsura în care supune anumite piețe online obligațiilor prevăzute la articolele 34-43 din acest regulament, încalcă articolul 16 din cartă. Mai precis, ea susține că aceste obligații îi impun o sarcină importantă și că ele constituie, în consecință, o ingerință în libertatea de a desfășura o activitate comercială. Reclamanta adaugă că obligațiile menționate nu sunt adecvate pentru atingerea obiectivelor regulamentului menționat. Ea arată, în această privință, că obligațiile în discuție urmăresc reducerea riscurilor sistemice care nu sunt cauzate de piețe online. În plus, ea constată că piețele online nu constituie un „sistem” și că, prin urmare, acestea nu sunt susceptibile să genereze riscuri „sistemice”. În sfârșit, ea arată că legiuitorul Uniunii ar fi putut adopta alte măsuri mai puțin constrângătoare pentru a‑și atinge obiectivele.

Comisia, susținută de Parlament, de Consiliu și de BEUC, contestă argumentația reclamantei.

Reclamanta susține că articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065, în măsura în care supune anumite piețe online obligațiilor prevăzute la articolele 34-43 din acest regulament, constituie o ingerință în libertatea de a desfășura o activitate comercială consacrată la articolul 16 din cartă.

Potrivit articolului 16 din cartă, libertatea de a desfășura o activitate comercială este recunoscută în conformitate cu dreptul Uniunii și cu legislațiile și practicile naționale.

Conform articolului 6 alineatul (1) al treilea paragraf TUE și articolului 52 alineatul (7) din cartă, în vederea interpretării acesteia trebuie luate în considerare Explicațiile cu privire la cartă (JO 2007, C 303, p. 17).

În Explicațiile cu privire la cartă se precizează că „[a]rticolul [16 din cartă] se întemeiază pe jurisprudența Curții de Justiție [a Uniunii Europene], care a recunoscut libertatea de a desfășura o activitate economică sau comercială […] și libertatea contractuală […], precum și pe articolul 119 alineatele (1) și (3) [TFUE], care recunoaște libera concurență”, că „[a]cest drept se exercită, bineînțeles, cu respectarea dreptului Uniunii și a legislațiilor naționale” și că „[d]reptul poate fi supus limitărilor prevăzute la articolul 52 alineatul (1) din cartă”.

Astfel, trebuie să se considere că protecția conferită de articolul 16 din cartă include libertatea de a desfășura o activitate economică sau comercială, libertatea contractuală și libera concurență (a se vedea Hotărârea din 22 ianuarie 2013, Sky Österreich, C‑283/11, EU:C:2013:28, punctul 42 și jurisprudența citată).

Dreptul la libertatea de a desfășura o activitate comercială cuprinde în special dreptul oricărei întreprinderi de a putea utiliza în mod liber, în limitele răspunderii care îi revine pentru propriile acte, resursele economice, tehnice și financiare de care dispune (Hotărârea din 27 martie 2014, UPC Telekabel Wien, C‑314/12, EU:C:2014:192, punctul 49, și Hotărârea din 21 decembrie 2021, Bank Melli Iran, C‑124/20, EU:C:2021:1035, punctul 78).

În consecință, o măsură care impune destinatarului său o constrângere care limitează libera utilizare a resurselor aflate la dispoziția sa, întrucât îl obligă să adopte măsuri susceptibile să implice un cost important pentru el, să aibă un impact considerabil asupra organizării activităților sale sau să necesite soluții tehnice dificile și complexe, constituie o ingerință în libertatea de a desfășura o activitate economică (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 martie 2014, UPC Telekabel Wien, C‑314/12, EU:C:2014:192, punctul 50, și Hotărârea din 27 iunie 2024, Gestore dei Servizi Energetici, C‑148/23, EU:C:2024:555, punctul 64).

În speță, articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065 supune furnizorii de platforme online foarte mari, inclusiv piețele online, obligațiilor prevăzute la articolele 34-43 din acest regulament.

Din articolele 34-43 din Regulamentul 2022/2065 rezultă că furnizorii de platforme online foarte mari trebuie să identifice, să analizeze și să evalueze orice riscuri sistemice care sunt cauzate de proiectarea sau de funcționarea serviciului lor (articolul 34), că pot fi nevoiți, în consecință, să adapteze proiectarea, caracteristicile și funcționarea serviciului lor, să își modifice condițiile generale și să limiteze prezentarea comunicărilor cu caracter publicitar (articolele 35 și 36), pe care trebuie să le supună, pe propria cheltuială, unui audit independent (articolul 37), să ofere, pentru fiecare dintre sistemele lor de recomandare, o opțiune care nu se bazează pe crearea de profiluri (articolul 38), să publice, pe interfața lor, informații referitoare la comunicările cu caracter publicitar pe care le difuzează (articolul 39), să permită accesul cercetătorilor la unele dintre datele lor (articolul 40), să introducă o funcție de conformitate în cadrul acestora (articolul 41), să publice rapoarte privind transparența (articolul 42) și să plătească Comisiei o taxă de supraveghere (articolul 43).

În aceste condiții, trebuie să se considere că articolele 34-43 din Regulamentul 2022/2065 obligă furnizorii de platforme online foarte mari să ia măsuri susceptibile să reprezinte pentru ei un cost important, să aibă un impact considerabil asupra organizării activităților lor sau să necesite soluții tehnice dificile și complexe.

În consecință, este necesar să se considere că articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065 constituie o ingerință în libertatea de a desfășura o activitate comercială consacrată la articolul 16 din cartă, din moment ce impune furnizorilor de platforme online foarte mari să se supună articolelor 34-43 din acest regulament.

Conform articolului 52 alineatul (1) din cartă, orice restrângere a exercițiului drepturilor și libertăților consacrate de aceasta trebuie să fie prevăzută de lege, să respecte substanța lor și, în conformitate cu principiul proporționalității, pot fi impuse restrângeri privind aceste drepturi și libertăți numai în cazul în care acestea sunt necesare și numai dacă răspund efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți.

În această privință, trebuie amintit că principiul proporționalității impune, potrivit unei jurisprudențe constante, ca actele instituțiilor Uniunii să fie de natură să atingă obiectivele legitime urmărite de reglementarea în cauză și să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru realizarea acestor obiective (a se vedea Hotărârea din 8 aprilie 2014, Digital Rights Ireland ș.a., C‑293/12 și C‑594/12, EU:C:2014:238, punctul 46 și jurisprudența citată).

În ceea ce privește controlul jurisdicțional, Curtea a recunoscut pentru legiuitorul Uniunii, în cadrul exercitării competențelor care îi sunt conferite, o amplă putere de apreciere în cazul în care acțiunea sa implică alegeri de natură politică, economică și socială și în cazul în care acesta este chemat să efectueze aprecieri și evaluări complexe (a se vedea Hotărârea din 30 ianuarie 2019, Planta Tabak, C‑220/17, EU:C:2019:76, punctul 44 și jurisprudența citată). Curtea a precizat că acțiunea legiuitorului în domeniul protecției consumatorilor implică astfel de alegeri (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 decembrie 2015, Neptune Distribution, C‑157/14, EU:C:2015:823, punctul 76, și Hotărârea din 8 iunie 2017, Dextro Energy/Comisia, C‑296/16 P, nepublicată, EU:C:2017:437, punctul 49).

În aceste condiții, numai caracterul vădit inadecvat al unei măsuri adoptate într‑un domeniu precum cel din speță, care implică o largă putere de apreciere în raport cu obiectivul pe care instituția competentă urmărește să îl atingă, poate afecta legalitatea unei astfel de măsuri [a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 decembrie 2002, British American Tobacco (Investments) și Imperial Tobacco, C‑491/01, EU:C:2002:741, punctul 123, și Hotărârea din 4 mai 2016, Polonia/Parlamentul și Consiliul, C‑358/14, EU:C:2016:323, punctul 79].

În plus, din modul de redactare a articolului 16 din cartă rezultă că libertatea de a desfășura o activitate comercială poate face obiectul unei serii ample de intervenții ale autorității publice, susceptibile să stabilească, în interesul general, limitări privind exercitarea activității economice (Hotărârea din 22 ianuarie 2013, Sky Österreich, C‑283/11, EU:C:2013:28, punctul 46). Astfel, trebuie amintit că libertatea de a desfășura o activitate comercială nu constituie prerogative absolute și că aceasta trebuie, într‑un context precum cel în discuție în speță, să fie conciliată cu articolul 38 din cartă, care, asemenea articolului 169 TFUE, urmărește să asigure, în politicile Uniunii, un nivel ridicat de protecție a consumatorilor (Hotărârea din 23 martie 2021, Airhelp, C‑28/20, EU:C:2021:226, punctul 49). Mai precis, trebuie să se observe că importanța pe care o are obiectivul de protecție a consumatorilor poate justifica consecințe economice negative, chiar considerabile, pentru anumiți operatori economici (Hotărârea din 23 martie 2021, Airhelp, C‑28/20, EU:C:2021:226, punctul 50, și Hotărârea din 2 septembrie 2021, Association of Independent Meat Suppliers și Cleveland Meat Company, C‑579/19, EU:C:2021:665, punctul 97).

În speță, reclamanta nu contestă că articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065 nu afectează substanța libertății furnizorilor de piețe online de a desfășura o activitate comercială. De altfel, trebuie să se constate că obligațiile prevăzute la articolele 34-43 din acest regulament nu împiedică exercitarea activității antreprenoriale ca atare a acestor furnizori, și anume să le permită consumatorilor să încheie contracte la distanță cu profesioniști. De asemenea reclamanta nu contestă că aceste obligații sunt prevăzute de un act legislativ și că trebuie, în consecință, să fie considerate ca fiind prevăzute de lege în sensul articolului 52 alineatul (1) din cartă.

În schimb, reclamanta susține că ingerința în libertatea de a desfășura o activitate comercială este vădit disproporționată pentru motivul, în primul rând, că piețele online nu generează riscuri sistemice în sensul Regulamentului 2022/2065, în al doilea rând, că măsuri mai puțin constrângătoare pentru furnizorii acestor piețe permit atingerea obiectivelor acestui regulament și, în al treilea rând, că costurile suportate de furnizorii menționați sunt semnificative.

Articolul 1 din Regulamentul 2022/2065 prevede că scopul acestui regulament este de a contribui la buna funcționare a pieței interne pentru servicii intermediare, prin stabilirea unor norme armonizate pentru un mediu online sigur, previzibil și fiabil care facilitează inovarea și în care drepturile fundamentale consacrate în cartă, inclusiv principiul protecției consumatorilor, sunt protejate în mod eficace.

Considerentul (75) al Regulamentului 2022/2065 explică faptul că, „[a]vând în vedere importanța platformelor online foarte mari, datorită razei lor de acoperire, în special în ceea ce privește numărul de destinatari ai serviciului, facilitarea dezbaterilor publice, a tranzacțiilor economice și a diseminării către public de informații, opinii și idei și în ceea ce privește influențarea modului în care destinatarii obțin și comunică informații online, este necesar să se impună furnizorilor platformelor respective obligații specifice, pe lângă cele aplicabile tuturor platformelor online”.

Considerentul (76) al Regulamentului 2022/2065 adaugă că „[p]latformele online foarte mari […] pot cauza riscuri societale, diferite ca amploare și impact de cele cauzate de platformele mai mici”. Acest considerent precizează de asemenea că „[f]urnizorii de astfel de platforme online foarte mari […] ar trebui deci să respecte cele mai stricte standarde de diligență necesară, proporțional cu impactul lor societal”, că „[o]dată ce numărul destinatarilor activi ai unei platforme […] online, calculat ca medie pe o perioadă de șase luni, ajunge să reprezinte o proporție semnificativă din populația Uniunii, riscurile sistemice pe care le prezintă platforma online […] ar putea avea un impact disproporționat în Uniune” și că „[a]r trebui să se considere că există o astfel de acoperire semnificativă în cazul în care numărul respectiv depășește un prag operațional stabilit la 45 de milioane, și anume un număr echivalent cu 10 % din populația Uniunii”.

În această privință, trebuie arătat că articolul 34 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065 conține o listă de riscuri sistemice care pot fi generate de platformele online foarte mari.

Mai întâi, articolul 34 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul 2022/2065 prevede că riscurile sistemice includ diseminarea de conținut ilegal prin intermediul platformelor online foarte mari. În conformitate cu articolul 3 litera (h) din acest regulament, este vorba mai exact despre riscurile legate de diseminarea „[oricărei informații] care, în sine sau prin raportare la o activitate, inclusiv vânzarea de produse […], nu este conformă cu dreptul Uniunii sau cu dreptul oricărui stat membru care este conform cu dreptul Uniunii, indiferent de obiectul sau natura exactă a dreptului respectiv”.

În continuare, articolul 34 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2022/2065 prevede că riscurile sistemice includ „orice efecte negative reale sau previzibile asupra exercitării drepturilor fundamentale, în special în ce privește drepturile fundamentale la demnitatea umană, consacrat la articolul 1 din cartă, respectarea vieții private și de familie, consacrat la articolul 7 din cartă, protecția datelor cu caracter personal, consacrat la articolul 8 din cartă, libertatea de exprimare și de informare, inclusiv libertatea și pluralismul mijloacelor de informare în masă, consacrată la articolul 11 din cartă, interzicerea discriminării, consacrată la articolul 21 din cartă, respectarea drepturilor copilului, consacrate la articolul 24 din cartă, și un nivel ridicat de protecție a consumatorilor, consacrat la articolul 38 din cartă.”

În sfârșit, articolul 34 alineatul (1) literele (c) și (d) din Regulamentul 2022/2065 precizează că riscurile sistemice includ „orice efecte negative reale sau previzibile asupra discursului civic și a proceselor electorale, precum și a siguranței publice”, precum și „orice efecte negative reale sau previzibile în ceea ce privește violența bazată pe gen, protecția sănătății publice și a minorilor și consecințele negative grave asupra bunăstării fizice și mentale a persoanei”.

În această privință, în primul rând, reclamanta susține că piețele online nu generează riscuri sistemice în măsura în care acestea nu fac parte dintr‑un „sistem”, spre deosebire de instituțiile financiare. Astfel, în timp ce acestea din urmă ar forma un „sistem financiar mondial” din cauza „naturii interconectate a activităților [lor]”, piețele online nu ar fi interdependente și nu ar constitui, în consecință, un sistem. Reclamanta deduce din aceasta că piețele online nu sunt susceptibile să genereze riscuri sistemice. Ea susține de asemenea că nici piețele online, rețelele sociale, serviciile de partajare de conținut și serviciile de căutare nu constituie un „sistem” și că nu există un risc de contagiune între acestea.

Cu toate acestea, este suficient să se arate că, contrar celor sugerate de reclamantă, Regulamentul 2022/2065 nu urmărește să prevină riscurile sistemice pe care le‑ar putea prezenta piețele online în măsura în care ar face parte dintr‑un „sistem”. Astfel, după cum reiese din cuprinsul punctului 64 de mai sus, scopul acestui regulament este de a atenua riscurile sistemice pentru societate în ansamblul său, în măsura în care acestea ar putea afecta o parte semnificativă din populația Uniunii. Rezultă că împrejurarea că piețele online sunt independente unele de altele, precum și de alte tipuri de platforme online și că acestea nu constituie, împreună, un sistem nu permite să se excludă posibilitatea ca aceste piețe să genereze unele dintre riscurile sistemice menționate la articolul 34 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065.

În al doilea rând, reclamanta susține că comunicările cu caracter publicitar și comentariile clienților prezenți pe piețele online privesc în principal produsele comercializate pe aceleași piețe. Ea deduce din aceasta că piețele online nu generează riscuri legate de procesele democratice, de sănătatea publică, de dezinformare, de demnitatea umană, de libertatea de exprimare și de informare, de viața privată, de protecția datelor, de discriminare și de drepturile copilului. Aceasta adaugă că nu s‑a stabilit că platformele online foarte mari ar prezenta riscuri pentru consumatori și nici că acestea ar juca un rol important în comercializarea ilegală de animale sau de produse contrafăcute sau periculoase.

Cu toate acestea, primo, reclamanta nu contestă că destinatarii serviciului pot utiliza comunicări cu caracter publicitar sau comentarii pentru a vehicula conținuturi ilegale sau de natură politică și religioasă. Dimpotrivă, ea însăși susține că piețele online au prevăzut, în condițiile lor generale, norme care vizează prevenirea diseminării de conținut ilegal sau care are efecte negative în special asupra exercitării drepturilor fundamentale, a discursului civic, a proceselor electorale sau a protecției sănătății publice și a minorilor. Ea precizează că a interzis în mod expres, în condițiile sale generale referitoare la publicitate, „comunicările cu caracter publicitar care prezintă copii în situații periculoase, precum mersul cu bicicleta fără cască; conținutul înșelător, fals sau mincinos; publicitatea obscenă, controversată, defăimătoare, ilegală sau intruzivă cu privire la viața privată a altor persoane; conținutul politic, cum ar fi campaniile pentru sau împotriva unui politician sau a unui partid politic, sau în legătură cu alegerile, sau conținutul legat de problemele politice din dezbaterea publică; promovarea religioasă, fie pentru apărarea, fie pentru criticarea unei religii; [și] conținutul discriminatoriu”.

Secundo, reclamanta recunoaște că pe piețele online se pot comercializa produse ilegale, deși consideră că comercializarea unor astfel de produse este mai probabilă pe piețele online mici pentru motivul că piețele mari ar fi mai atente la reputația lor. În aceste condiții, trebuie să se considere că piețele online pot fi utilizate pentru diseminarea de conținut ilegal, în special în legătură cu vânzarea de produse periculoase sau neconforme, și că, în consecință, acestea pot avea un efect negativ asupra protecției consumatorilor. De altfel, reclamanta nu contestă faptul, constatat de BEUC, că pe platforma Amazon Store este efectiv prezent un conținut ilegal, în pofida eforturilor sale de a‑l elimina.

În plus, reclamanta susține că un produs periculos nu s‑ar răspândi mai rapid pe o platformă online care are un NML ridicat. Cu toate acestea, reclamanta nu prezintă niciun element care să poată susține această afirmație. Pe de altă parte, faptul că o platformă online deține un NML ridicat este de natură să sporească numărul de persoane care își pot procura produsul în cauză.

În al treilea rând, bevh arată că obligațiile prevăzute la articolele 34-43 din Regulamentul 2022/2065 nu permit îmbunătățirea protecției consumatorilor pentru a le oferi un nivel de protecție comparabil cu cel de care beneficiază offline și nici, pe cale de consecință, prevenirea riscurilor sistemice în sensul articolului 34 alineatul (1) din acest regulament. Mai precis, ea susține că obligațiile prevăzute în mod specific la articolele 34-37 din Regulamentul 2022/2065 „merg mai departe de dispozițiile referitoare la «mediul offline»” și sunt vagi.

În această privință, considerentul (12) al Regulamentului 2022/2065 precizează, desigur, că „în sensul [acestui regulament], conceptul de «conținut ilegal» ar trebui să reflecte în linii mari normele existente în mediul offline”. Cu toate acestea, pe de o parte, contrar celor sugerate de bevh, nu se poate deduce din aceasta că legiuitorul nu putea adopta măsuri mai restrictive pentru piețele online decât pentru magazinele „fizice” pentru a proteja consumatorii. Pe de altă parte, bevh nu prezintă niciun element de natură să demonstreze că lipsa de precizie a articolelor 34-43 din Regulamentul 2022/2065 nu le‑ar permite să contribuie la protecția consumatorilor.

În aceste condiții, trebuie arătat că legiuitorul nu a săvârșit o eroare vădită de apreciere atunci când a considerat că piețele online al căror NML a atins 45 de milioane erau susceptibile să genereze diverse riscuri sistemice menționate la articolul 34 alineatul (1) literele (a)-(d) din Regulamentul 2022/2065.

Reclamanta susține că legiuitorul ar fi putut adopta măsuri alternative mai puțin constrângătoare pentru a atinge obiectivele Regulamentului 2022/2065.

Cu toate acestea, din cuprinsul punctului 58 de mai sus rezultă că libertatea de a desfășura o activitate comercială nu este încălcată decât atunci când legiuitorul adoptă o măsură vădit inadecvată în raport cu obiectivul urmărit de reglementarea în cauză. Rezultă că simplul fapt că legiuitorul ar fi putut adopta măsuri mai puțin constrângătoare nu poate fi suficient pentru a demonstra o încălcare a articolului 16 din cartă.

În plus, trebuie să se constate că măsurile mai puțin constrângătoare invocate de reclamantă nu permit, în orice caz, atingerea obiectivelor Regulamentului 2022/2065 într‑un mod la fel de eficient.

Astfel, în primul rând, reclamanta arată că legiuitorul ar fi putut exclude piețele online dintre platformele online foarte mari vizate la articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065 pentru a limita aplicarea articolelor 34-43 din acest regulament numai la serviciile susceptibile să genereze riscurile sistemice menționate la articolul 34 alineatul (1) din regulamentul menționat.

Cu toate acestea, astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 77 de mai sus, piețele online sunt susceptibile să genereze numeroase riscuri sistemice menționate la articolul 34 alineatul (1) literele (a)-(d) din Regulamentul 2022/2065. În consecință, excluderea piețelor online dintre platformele online foarte mari prevăzute la articolul 33 alineatul (1) din acest regulament ar putea afecta capacitatea regulamentului menționat de a atenua riscurile amintite.

În al doilea rând, reclamanta și bevh susțin că legiuitorul ar fi putut să adopte criterii „calitative”, astfel cum ar fi procedat în alte ramuri ale dreptului Uniunii, printre care sectorul telecomunicațiilor, sau să rețină un sistem de prezumție simplă, astfel cum ar fi procedat în Regulamentul (UE) 2022/1925 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 septembrie 2022 privind piețele contestabile și echitabile în sectorul digital și de modificare a Directivelor (UE) 2019/1937 și (UE) 2020/1828 (Regulamentul privind piețele digitale) (JO 2022, L 265, p. 1). Reclamanta adaugă că desemnarea ca platforme online foarte mari nu privește decât un număr restrâns de platforme online. Ea deduce din aceasta că efortul suplimentar pretins Comisiei pentru a pune în aplicare aceste criterii nu ar fi fost disproporționat în raport cu importanța costurilor rezultate, pentru furnizorii menționați, dintr‑o astfel de desemnare.

În această privință, nu se contestă că Comisia indicase, în evaluarea impactului anexată la Propunerea de regulament 2022/2065, că a avut în vedere și alte criterii decât numai criteriul NML‑ului, printre care criterii „calitative” care țin seama de efectul societal și economic al platformei online avute în vedere. Cu toate acestea, Comisia a apreciat că luarea în considerare a unor astfel de criterii calitative ar necesita o abordare de la caz la caz, care ar fi condus la o incertitudine juridică și la un proces mai îndelungat și mai costisitor pentru desemnarea platformelor online foarte mari.

Or, nici reclamanta, nici bevh nu contestă că un astfel de proces ar fi fost mai îndelungat și mai costisitor pentru Comisie. În aceste condiții, este suficient să se constate că criteriile invocate de reclamantă erau de natură să întârzie punerea în aplicare a obligațiilor prevăzute la articolele 34-43 din Regulamentul 2022/2065 și să priveze Comisia de o parte din resursele sale necesare pentru buna îndeplinire a misiunilor care îi sunt încredințate prin acest regulament.

În al treilea rând, reclamanta arată că legiuitorul ar fi putut supune, prin intermediul articolului 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065, furnizorii de platforme online foarte mari obligației prevăzute la articolul 39 din acest regulament numai în măsura în care aceasta prevedea punerea la dispoziție a registrului pentru cercetători și pentru autorități, dar nu pentru public în ansamblul său.

Articolul 39 din Regulamentul 2022/2065 prevede că furnizorii de platforme online foarte mari compilează și pun la dispoziția publicului, într‑o secțiune specifică a interfeței lor online, prin intermediul unui instrument fiabil și care poate fi interogat, permițând efectuarea de căutări bazate pe criterii multiple, precum și prin intermediul interfețelor de programare a aplicațiilor, un registru care să conțină printre altele conținutul comunicării cu caracter publicitar, inclusiv denumirea produsului, a serviciului sau a mărcii și obiectul comunicării cu caracter publicitar, persoana fizică sau juridică în numele căreia este prezentată comunicarea cu caracter publicitar, perioada în care a fost prezentată comunicarea cu caracter publicitar, aspectul dacă se dorea în mod special prezentarea comunicării cu caracter publicitar unuia sau mai multor grupuri specifice de destinatari ai serviciului și, dacă da, principalii parametri utilizați în acest scop, inclusiv, dacă este cazul, principalii parametri utilizați pentru a exclude unul sau mai multe astfel de grupuri specifice și numărul total de destinatari ai serviciului cărora le‑a fost afișată comunicarea cu caracter publicitar și, după caz, numărul total, defalcat în funcție de fiecare stat membru, pentru grupul sau grupurile de destinatari către care a fost direcționată în mod specific comunicarea cu caracter publicitar.

În această privință, considerentul (69) al Regulamentului 2022/2065 precizează că destinatarii serviciului sunt supuși unor „efecte negative deosebit de grave” atunci când „li se prezintă comunicări cu caracter publicitar pe baza unor tehnici de direcționare a comunicării către un public‑țintă care sunt optimizate pentru a răspunde intereselor lor și eventual pentru a profita de vulnerabilitățile lor”. Considerentul (95) al aceluiași regulament adaugă că sistemele de publicitate utilizate de platformele online foarte mari necesită „o supraveghere publică și de reglementare suplimentară, având în vedere amploarea lor și capacitatea acestora de a viza și de a ajunge la destinatarii serviciului pe baza comportamentului lor în interiorul și în afara interfeței online” a acestor platforme, iar registrul ar trebui „să includă atât informații privind criteriile de direcționare, cât și cele de difuzare, în special atunci când comunicările cu caracter publicitar le sunt difuzate unor persoane aflate în situații vulnerabile, cum ar fi minori”.

În aceste condiții, trebuie să se constate că informațiile publicate în temeiul articolului 39 din Regulamentul 2022/2065 permit informarea consumatorilor cu privire la comunicările cu caracter publicitar la care sunt expuși. În plus, astfel cum subliniază Consiliul, acestea permit de asemenea mass‑mediei și asociațiilor de protecție a consumatorilor să controleze comunicările cu caracter publicitar difuzate pe platformele online foarte mari, în special pentru a preveni promovarea produselor ilegale sau inadecvate în rândul anumitor categorii de public, cum ar fi minorii. În consecință, trebuie să se considere că această dispoziție poate printre altele să limiteze diseminarea de conținut ilegal, să contribuie la un nivel ridicat de protecție a consumatorilor și să evite efectele negative legate de protecția minorilor. Rezultă că aceasta poate preveni diferite riscuri sistemice în temeiul articolului 34 alineatul (1) din acest regulament. Or, un astfel de obiectiv ar fi mai dificil atins dacă numai cercetătorii și autoritățile ar avea acces la informațiile în cauză.

În aceste condiții, trebuie să se considere că, pentru a dovedi o încălcare a articolului 16 din cartă, reclamanta nu poate susține în mod întemeiat că legiuitorul ar fi putut adopta măsuri alternative mai puțin constrângătoare.

Reclamanta susține că articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065 pune în sarcina furnizorilor de piețe online costuri semnificative, prin supunerea acestora la obligațiile prevăzute la articolele 34-43 din acest regulament.

În primul rând, reclamanta reproșează Comisiei că a reținut, în evaluarea sa a impactului, ipoteze economice puțin credibile și că nu a ținut seama de anumite costuri care rezultă din punerea în aplicare a articolelor 38 și 39 din Regulamentul 2022/2065. Aceasta susține că Comisia a considerat în mod eronat, în expunerea de motive care însoțește Propunerea de regulament 2022/2065, că, „[î]n ceea ce privește libertatea furnizorilor de servicii de a desfășura o activitate comercială, costurile suportate de întreprinderi [erau] compensate de reducerea fragmentării pe piața internă”, că „[p]ropunerea introduce garanții pentru a ușura sarcina furnizorilor de servicii, inclusiv măsuri împotriva notificărilor nejustificate repetate și a verificării prealabile de către autoritățile publice a notificatorilor de încredere” și că, „[î]n plus, anumite obligații vizează platformele online foarte mari, care sunt adesea expuse celor mai mari riscuri și care au capacitatea de a absorbi sarcina suplimentară”.

În această privință, trebuie arătat că legiuitorul Uniunii nu este obligat să dispună de o evaluare a impactului în orice împrejurări și că o asemenea evaluare a impactului nu este în niciun caz obligatorie pentru acesta [a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 octombrie 2024, Lituania ș.a./Parlamentul și Consiliul (Pachetul mobilitate), C‑541/20-C‑555/20, EU:C:2024:818, punctul 230]. În consecință, presupunând că chiar ar fi dovedit, faptul că Comisia s‑ar fi întemeiat, în evaluarea sa a impactului, pe ipoteze economice prea optimiste și ar fi subestimat costurile care trebuie suportate de furnizorii de platforme online foarte mari nu poate fi suficient, în sine, pentru a demonstra că dispozițiile regulamentului menționat constituie ca atare o ingerință vădit disproporționată în libertatea de a desfășura o activitate comercială.

În al doilea rând, reclamanta susține că obligația prevăzută la articolul 38 din Regulamentul 2022/2065 limitează capacitatea sa de a‑și informa clienții cu privire la ofertele propuse pe platforma sa Amazon Store. Ea arată că această obligație, pe de o parte, îi prejudiciază pe clienții săi prin faptul că nu le permite să identifice cu ușurință produsele cele mai susceptibile să îi intereseze și, pe de altă parte, nu permite prevenirea unui risc sistemic în sensul regulamentului menționat. În plus, ea consideră că sistemele de recomandare bazate pe crearea de profiluri permit promovarea produselor întreprinderilor mici și mijlocii (denumite în continuare „IMM‑uri”) și că, în lipsa acestora, ar fi obligată să le promoveze pe cele ale întreprinderilor mai cunoscute. De altfel, ea arată că din Comunicarea Comisiei din 26 aprilie 2018 către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor, intitulată„Combaterea dezinformării online: o abordare europeană” [COM(2018) 236 final], rezultă că această dispoziție urmărea să asigure accesul publicului la diverse surse de informații de pe rețelele sociale, la serviciile de partajare de conținut sau la serviciile de căutare. Or, un astfel de obiectiv nu ar fi relevant în ceea ce privește piețele online.

În această privință, articolul 38 din Regulamentul 2022/2065 prevede că furnizorii de platforme online foarte mari care utilizează sisteme de recomandare oferă, pentru fiecare dintre sistemele lor de recomandare, cel puțin o opțiune care nu se bazează pe crearea de profiluri, în sensul definiției de la articolul 4 punctul 4 din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) (JO 2016, L 119, p. 1).

Articolul 4 punctul 4 din Regulamentul 2016/679 definește crearea de profiluri ca fiind „orice formă de prelucrare automată a datelor cu caracter personal care constă în utilizarea datelor cu caracter personal pentru a evalua anumite aspecte personale referitoare la o persoană fizică, în special pentru a analiza sau prevedea aspecte privind performanța la locul de muncă, situația economică, sănătatea, preferințele personale, interesele, fiabilitatea, comportamentul, locul în care se află persoana fizică respectivă sau deplasările acesteia”.

În ceea ce privește sistemele de recomandare, considerentul (70) al Regulamentului 2022/2065 explică faptul că „[o] parte esențială a activității unei platforme online este modul în care informațiile sunt prioritizate și prezentate pe interfața sa online pentru a facilita și optimiza accesul la informații al destinatarilor serviciului” și că „[a]cest lucru se realizează, de exemplu, prin sugerarea, ierarhizarea și prioritizarea algoritmică a informațiilor, efectuarea unei distincții la nivel de text sau alte reprezentări vizuale sau prin organizarea în alt mod a informațiilor furnizate de destinatari”. Acest considerent precizează de asemenea că „[a]stfel de sisteme de recomandare pot avea un impact considerabil asupra capacității destinatarilor de a extrage informații online și de a interacționa cu acestea și pot inclusiv să le simplifice destinatarilor serviciului căutarea informațiilor de interes și pot contribui la îmbunătățirea experienței utilizatorilor” și că „[ele] joacă, de asemenea, un rol important în amplificarea anumitor mesaje, difuzarea virală a informațiilor și stimularea comportamentului online”.

Primo, trebuie arătat că articolul 38 din Regulamentul 2022/2065 urmărește să permită destinatarilor platformelor online foarte mari să aleagă, într‑o anumită măsură, informațiile la care sunt expuși, astfel cum rezultă din considerentul (70) al acestui regulament. Mai precis, articolul 38 din regulamentul menționat conferă destinatarilor posibilitatea de a li se recomanda numai produse a căror selecție nu a fost influențată de colectarea datelor lor cu caracter personal.

În aceste condiții, pe de o parte, este necesar să se constate că articolul 38 din Regulamentul 2022/2065 nu împiedică destinatarii unei platforme online foarte mari să utilizeze un sistem de recomandare bazat pe crearea de profiluri. În plus, această dispoziție permite acestor destinatari să revină la o opțiune bazată pe crearea de profiluri în ipoteza în care nu ar fi satisfăcuți de recomandările care le‑ar fi fost făcute în lipsa unei astfel de creări de profiluri.

În consecință, trebuie să se considere că, contrar celor susținute de reclamantă, articolul 38 din Regulamentul 2022/2065 nu poate cauza prejudicii consumatorilor piețelor online.

Pe de altă parte, trebuie să se considere că articolul 38 din Regulamentul 2022/2065 consolidează drepturile consumatorilor, oferindu‑le posibilitatea de a exprima o alegere în ceea ce privește produsele care le sunt oferite. Această dispoziție este, așadar, cel puțin susceptibilă să contribuie la un nivel ridicat de protecție a consumatorilor și, pe cale de consecință, să prevină un risc sistemic în temeiul articolului 34 alineatul (1) litera (b) din acest regulament.

Secundo, trebuie arătat că faptul, invocat de reclamantă, că articolul 38 din Regulamentul 2022/2065 favorizează pe piețele online respective întreprinderile mari în detrimentul IMM‑urilor nu este de natură să demonstreze o încălcare a libertății furnizorilor acestor piețe de a desfășura o activitate comercială.

În plus, pe de o parte, în măsura în care din studiul economic care figurează în anexa A.2 la cererea introductivă (denumit în continuare „studiul economic al reclamantei”) reiese că sistemele de recomandare bazate pe crearea de profiluri permit o mai bună comercializare a „produselor de nișă”, aceasta nu permite să se explice motivul pentru care marile întreprinderi nu ar fi susceptibile să dezvolte, în gama lor de produse, astfel de produse destinate unui public specializat. Astfel, chiar presupunând că sistemele de recomandare bazate pe crearea de profiluri favorizează comercializarea produselor de nișă, nu este posibil să se deducă de aici că astfel de sisteme ar fi, prin natura lor, favorabile IMM‑urilor.

Pe de altă parte, astfel cum arată în esență Comisia, reclamanta nu explică motivul pentru care piețele online nu ar fi în măsură să permită consumatorilor să efectueze pe interfața lor căutări pe criterii care să permită identificarea produselor de nișă.

În consecință, reclamanta nu dovedește că articolul 38 din Regulamentul 2022/2065 este de natură să genereze costuri semnificative pentru IMM‑uri și nici, pe cale de consecință, pentru furnizorii de piețe online.

Tertio, este necesar să se constate că reclamanta nu poate invoca în mod util Comunicarea COM(2018) 236, care emană numai de la Comisie și care nu are valoare obligatorie, pentru a repune în discuție legalitatea Regulamentului 2022/2065. De altfel, deși din această comunicare reiese că Comisia dorea ca „utilizatorii” platformelor online să poată avea acces la „instrumente care să permită o experiență online personalizată și interactivă pentru a facilita descoperirea conținutului și accesul la diferite surse de știri care să reprezinte puncte de vedere diferite” și, astfel, să combată dezinformarea, nu se poate deduce de aici că articolul 38 din regulamentul menționat nu ar putea permite, în plus, îmbunătățirea informării consumatorilor cu privire la piețele online.

În al treilea rând, reclamanta arată că articolul 39 din Regulamentul 2022/2065 conduce la divulgarea de informații confidențiale referitoare la activitățile publicitare ale persoanelor care își fac publicitate pe platforma Amazon Store. Ea deduce de aici că această platformă va fi mai puțin atractivă pentru persoanele care își fac publicitate, în special în ceea ce privește platformele online care nu sunt desemnate drept platforme online foarte mari. Pe de altă parte, aceasta arată că punerea în aplicare a obligației prevăzute de dispoziția menționată generează costuri superioare celor estimate de Comisie în evaluarea sa a impactului.

Astfel cum s‑a arătat la punctul 87 de mai sus, articolul 39 din Regulamentul 2022/2065 prevede diseminarea de informații către public care includ printre altele conținutul comunicării cu caracter publicitar, inclusiv denumirea produsului, a serviciului sau a mărcii și obiectul comunicării cu caracter publicitar, persoana fizică sau juridică în numele căreia este prezentată comunicarea cu caracter publicitar, perioada în care a fost prezentată comunicarea cu caracter publicitar, aspectul dacă se dorea în mod special prezentarea comunicării cu caracter publicitar unuia sau mai multor grupuri specifice de destinatari ai serviciului și, dacă da, principalii parametri utilizați în acest scop, inclusiv, dacă este cazul, principalii parametri utilizați pentru a exclude unul sau mai multe astfel de grupuri specifice și numărul total de destinatari ai serviciului cărora le‑a fost afișată comunicarea cu caracter publicitar și, după caz, numărul total, defalcat în funcție de fiecare stat membru, pentru grupul sau grupurile de destinatari către care a fost direcționată în mod specific comunicarea cu caracter publicitar.

Or, reclamanta nu prezintă niciun element susceptibil să dovedească faptul că diseminarea informațiilor menționate la articolul 39 din Regulamentul 2022/2065 ar avea un impact negativ asupra atractivității platformei Amazon Store pentru persoanele care își fac publicitate.

Astfel, studiul economic al reclamantei se limitează să arate că informații referitoare la conținutul, la direcționarea și la succesul unei comunicări cu caracter publicitar ar permite concurenților persoanei care își face publicitate să copieze strategia sa. Acest studiu precizează, în această privință, că informațiile referitoare la „succesul” unei comunicări cu caracter publicitar sunt „cruciale”.

Cu toate acestea, anumite informații, printre care cele referitoare la conținutul comunicărilor cu caracter publicitar, sunt, prin natura lor, accesibile publicului, independent de articolul 39 din Regulamentul 2022/2065. În plus, reclamanta nu dezvoltă nicio argumentație prin care să demonstreze că informațiile referitoare la direcționare nu ar putea fi deduse prin observarea platformei vizate și ținând seama de natura produsului care face obiectul comunicării cu caracter publicitar în cauză. De altfel, spre deosebire de informațiile referitoare la succesul unei comunicări cu caracter publicitar, ea nu le califică drept „cruciale”.

În ceea ce privește informațiile referitoare la succesul unei comunicări cu caracter publicitar, studiul economic al reclamantei face trimitere la un studiu economic anterior din anul 1953, ale cărui concluzii nu este sigur că pot fi aplicabile platformelor online. În plus, acest studiu al reclamantei nu precizează modul în care definește succesul unei publicități. În cazul în care reclamanta intenționează să facă referire la o eventuală creștere a vânzărilor produsului care face obiectul publicității în cauză, atunci este suficient să se arate că articolul 39 din Regulamentul 2022/2065 nu prevede diseminarea de informații în această privință.

În al patrulea rând, reclamanta arată că articolul 40 alineatele (4) și (12) din Regulamentul 2022/2065 o constrânge să divulge o cantitate „nelimitată” de date, printre care date confidențiale, în scopul de a studia „riscuri sistemice”, deși existența unor astfel de riscuri nu ar fi stabilită.

Potrivit articolului 40 alineatul (4) din Regulamentul 2022/2065, la cererea motivată a coordonatorului serviciilor digitale din statul membru de stabilire, furnizorii de platforme online foarte mari oferă într‑un termen rezonabil, specificat în cerere, acces la date cercetătorilor agreați care îndeplinesc cerințele prevăzute la articolul 40 alineatul (8) din acest regulament, în unicul scop de a desfășura activități de cercetare care contribuie la detectarea, identificarea și înțelegerea riscurilor sistemice din cadrul Uniunii, astfel cum se prevede la articolul 34 alineatul (1) din regulamentul menționat, precum și la evaluarea caracterului adecvat, a eficacității și a impactului măsurilor de atenuare a riscurilor în temeiul articolului 35 din același regulament.

Printre condițiile prevăzute la articolul 40 alineatul (8) din Regulamentul 2022/2065, cercetătorii trebuie să demonstreze că sunt în măsură să respecte cerințele specifice în materie de securitate și de confidențialitate a datelor care corespund fiecărei cereri, precum și să protejeze datele cu caracter personal. În plus, aceștia trebuie să descrie în cererea lor măsurile tehnice și organizatorice adecvate pe care le‑au instituit în acest sens.

Pe de altă parte, articolul 40 alineatul (5) din Regulamentul 2022/2065 precizează că furnizorii de platforme online foarte mari pot solicita coordonatorului serviciilor digitale din statul membru de stabilire să modifice cererea, în cazul în care consideră că nu sunt în măsură să ofere acces la datele solicitate, în special pentru motivul că acordarea accesului la date va conduce la vulnerabilități semnificative la adresa securității serviciului lor sau a protecției informațiilor confidențiale, în special a secretelor comerciale.

În sfârșit, articolul 40 alineatul (12) din Regulamentul 2022/2065 adaugă că furnizorii de platforme online foarte mari acordă acces, fără întârzieri nejustificate, la date, inclusiv, atunci când acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic, la date în timp real, cu condiția ca datele să fie accesibile publicului în interfața lor online pentru cercetători, inclusiv pentru cei afiliați la organisme, organizații și asociații non‑profit, care respectă condițiile prevăzute la articolul 40 alineatul (8) literele (b), (c), (d) și (e) și care utilizează datele numai pentru efectuarea de activități de cercetare care contribuie la detectarea, identificarea și înțelegerea riscurilor sistemice din cadrul Uniunii în temeiul articolului 34 alineatul (1) din același regulament.

În această privință, primo, astfel cum s‑a arătat la punctul 77 de mai sus, piețele online al căror NML atinge 45 de milioane sunt susceptibile să genereze diverse riscuri sistemice menționate la articolul 34 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065. Rezultă că, contrar celor susținute de reclamantă, articolul 40 din acest regulament, care urmărește să permită cercetări care contribuie la detectarea, la identificarea și la înțelegerea acestor riscuri sistemice, este de natură să contribuie la reducerea riscurilor sistemice pe care le prezintă aceste piețe online.

Secundo, trebuie arătat că articolul 40 alineatul (5) din Regulamentul 2022/2065 prevede posibilitatea ca furnizorul unei platforme online foarte mari să solicite modificarea cererii de acces la date în scopul protecției datelor confidențiale. În plus, dacă, în pofida modificării cererii, furnizorul menționat ar trebui să comunice astfel de date, trebuie să se constate că articolul 40 alineatul (8) din Regulamentul 2022/2065 impune cercetătorilor în cauză să demonstreze că sunt în măsură să păstreze confidențialitatea datelor pe care le primesc. În această privință, contrar celor susținute de reclamantă, legiuitorul nu era obligat să descrie în acest regulament măsurile concrete pe care cercetătorii trebuiau să le adopte pentru a păstra confidențialitatea datelor pe care le primesc. Astfel, acesta se putea limita să oblige cercetătorii, pe de o parte, să demonstreze că aveau, pentru fiecare cerere de acces, capacitatea de a păstra securitatea și confidențialitatea datelor care fac obiectul acestei cereri și, pe de altă parte, să descrie ei înșiși măsurile tehnice și organizatorice pe care le luaseră în acest scop.

În al cincilea rând, reclamanta și bevh susțin că instituirea obligațiilor care figurează la articolele 34-43 din Regulamentul 2022/2065 impune furnizorilor de piețe online sarcini importante, inclusiv pentru a aduce modificări complexe sistemelor lor informatice. Cu toate acestea, ele nu prezintă nicio estimare a costurilor legate de aceste modificări, inclusiv în studiul economic al reclamantei. Pe de altă parte, presupunând că aceste costuri ar fi cu adevărat semnificative, inclusiv pentru furnizorii de platforme online foarte mari care pot avea acces la resurse vaste, este necesar să se arate că, astfel cum s‑a arătat la punctul 59 de mai sus, importanța pe care o are obiectivul de protecție a consumatorilor poate justifica consecințe economice negative, chiar considerabile, pentru anumiți operatori economici.

În aceste condiții, reclamanta și bevh nu pot susține în mod întemeiat că articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065 este vădit inadecvat pentru atingerea obiectivelor acestui regulament și nici, în consecință, că încalcă articolul 16 din cartă.

În consecință, primul aspect al primului motiv trebuie respins, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la admisibilitatea, contestată de Comisie, a anumitor argumente invocate în susținerea acestuia în memoriul în replică.

Reclamanta, susținută de bevh, arată că articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065, în măsura în care supune anumite piețe online obligațiilor prevăzute la articolele 34-43 din acest regulament, încalcă articolul 17 alineatul (1) din cartă. Ea susține că aceste obligații au un impact semnificativ asupra activităților sale și că ele constituie, în consecință, o ingerință în dreptul său de proprietate.

Comisia, susținută de Parlament, de Consiliu și de BEUC, contestă argumentația reclamantei.

Potrivit articolului 17 alineatul (1) din cartă, „orice persoană are dreptul de a deține în proprietate, de a folosi, de a dispune și de a lăsa moștenire bunurile pe care le‑a dobândit în mod legal” și „[n]imeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decât pentru o cauză de utilitate publică, în cazurile și condițiile prevăzute de lege și în schimbul unei despăgubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit‑o”. Acest articol prevede de asemenea că „[f]olosința bunurilor poate fi reglementată prin lege în limitele impuse de interesul general”.

Protecția conferită de articolul 17 alineatul (1) din cartă privește drepturi care au o valoare patrimonială din care rezultă, având în vedere ordinea juridică, o poziție juridică deja stabilită care permite o exercitare autonomă a acestor drepturi de către și în beneficiul titularului lor (Hotărârea din 22 ianuarie 2013, Sky Österreich, C‑283/11, EU:C:2013:28, punctul 34). Astfel, Curtea a statuat că sarcinile de natură administrativă nu constituie o ingerință în dreptul de proprietate (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 11 iulie 1989, Schräder HS Kraftfutter, 265/87, EU:C:1989:303, punctele 16 și 17).

În speță, este necesar să se constate, asemenea Comisiei, că reclamanta nu dezvoltă nicio argumentație în susținerea afirmației sale potrivit căreia obligațiile prevăzute la articolele 34-43 din Regulamentul 2022/2065 constituie o ingerință în dreptul său de proprietate.

În plus, trebuie arătat că obligațiile prevăzute la articolele 34-43 din Regulamentul 2022/2065 și descrise la punctul 52 de mai sus impun, desigur, sarcini administrative furnizorilor de platforme online foarte mari, dar nu îi privează pe aceștia din urmă de proprietatea asupra platformelor menționate. În plus, chiar presupunând că aceste obligații pot fi considerate ingerințe în dreptul de proprietate al furnizorilor în discuție, este necesar să se considere că aceste ingerințe ar fi, în orice caz, justificate de motive analoage celor expuse la punctele 62-120 de mai sus în ceea ce privește articolul 16 din cartă.

Rezultă că reclamanta și bevh nu pot susține în mod întemeiat că articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065 încalcă articolul 17 din cartă.

În consecință, al doilea aspect al primului motiv trebuie respins.

Reclamanta, susținută de bevh, arată că articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065, în măsura în care supune anumite piețe online obligațiilor prevăzute la articolele 34-43 din acest regulament, încalcă principiul egalității de tratament consacrat la articolul 20 din cartă. În această privință, ea constată că articolul 33 alineatul (1) din regulamentul menționat tratează în același mod diferitele tipuri de platforme online și, de altfel, și motoarele de căutare online, în timp ce acestea din urmă, rețelele sociale și serviciile de partajare de conținut generează riscuri specifice pe care piețele online nu le generează. În plus, ea subliniază că această dispoziție tratează în mod diferit situații comparabile, excluzând din domeniul său de aplicare comercianții cu amănuntul și piețele online al căror NML este mai mic de 45 de milioane.

Comisia, susținută de Parlament, de Consiliu și de BEUC, contestă argumentația reclamantei.

În această privință, trebuie amintit că principiul egalității de tratament constituie un principiu general al dreptului Uniunii, consacrat în special la articolul 20 din cartă, care prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii.

Reiese dintr‑o jurisprudență constantă că principiul egalității de tratament impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv [Hotărârea din 14 septembrie 2010, Akzo Nobel Chemicals și Akcros Chemicals/Comisia ș.a., C‑550/07 P, EU:C:2010:512, punctul 55, și Hotărârea din 6 iunie 2023, O. G. (Mandat european de arestare împotriva unui resortisant al unui stat terț), C‑700/21, EU:C:2023:444, punctul 42]. Pentru a putea stabili dacă există sau nu o astfel de încălcare a principiului menționat, trebuie în special să se țină seama de obiectul și de scopul urmărit de dispoziția despre care se pretinde că l‑ar încălca (a se vedea Hotărârea din 6 septembrie 2018, Piessevaux/Consiliul, C‑454/17 P, nepublicată, EU:C:2018:680, punctul 79 și jurisprudența citată).

În plus, într‑un domeniu precum cel din speță, în care legiuitorul dispune de o largă putere de apreciere, principiul egalității de tratament nu este încălcat decât atunci când acest legiuitor efectuează o diferențiere arbitrară sau vădit inadecvată în raport cu obiectivul urmărit de reglementarea în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 iulie 2022, Comisia/VW ș.a., C‑116/21 P-C‑118/21 P, C‑138/21 P și C‑139/21 P, EU:C:2022:557, punctul 127, și Hotărârea din 9 martie 2023, Grossetête/Parlamentul, C‑714/21 P, nepublicată, EU:C:2023:187, punctul 48).

În speță, în primul rând, reclamanta susține că piețele online, pe de o parte, și rețelele sociale, serviciile de partajare de conținut și motoarele de căutare online, pe de altă parte, nu se află într‑o situație comparabilă în vederea aplicării obligațiilor prevăzute la articolele 34-43 din Regulamentul 2022/2065. Mai precis, ea subliniază că aceste obligații urmăresc să prevină riscurile care pot fi generate de rețelele sociale, de serviciile de partajare de conținut și de motoarele de căutare online, dar nu de piețele online. Ea deduce de aici că articolul 33 alineatul (1) din regulamentul menționat se aplică în mod eronat acestora din urmă.

Cu toate acestea, primo, este necesar să se arate că, astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 77 de mai sus, piețele online al căror NML atinge 45 de milioane sunt susceptibile să genereze numeroase riscuri sistemice menționate la articolul 34 alineatul (1) literele (a)-(d) din Regulamentul 2022/2065.

Secundo, în măsura în care reclamanta afirmă, fără nicio explicație, că „multe” dintre obligațiile prevăzute la articolele 34-43 din Regulamentul 2022/2065 nu ar urmări să protejeze consumatorii sau să prevină comercializarea de produse contrafăcute sau periculoase, este suficient să se arate că aceasta nu identifică dispozițiile la care face referire. În plus, deși susține, pe de altă parte, că articolul 38 din acest regulament nu permite reducerea probabilității ca un consumator să fie expus la oferte de produse ilegale, trebuie să se constate că această dispoziție contribuie totuși la consolidarea drepturilor consumatorilor pentru motivele indicate la punctul 101 de mai sus. Pe de altă parte, din cuprinsul punctelor 71-74 și 77 de mai sus rezultă că, contrar celor sugerate de reclamantă, riscurile generate de piețele online nu se limitează în niciun caz la cele care au un efect negativ asupra protecției consumatorilor și nici la cele referitoare la comercializarea de produse contrafăcute sau periculoase.

Tertio, reclamanta susține că, în ceea ce privește „diseminarea de discursuri, de conținut și de informații”, piețele online ar trebui tratate în același mod ca serviciile de cloud computing și ca serviciile de găzduire de site‑uri internet, care nu constituie platforme online în sensul Regulamentului 2022/2065 și care, în consecință, nu sunt vizate de articolul 33 alineatul (1) din acest regulament.

În această privință, trebuie arătat că considerentul (13) al Regulamentului 2022/2065 precizează că „serviciile de cloud computing și serviciile de găzduire web nu ar trebui să fie considerate platforme online în cazul în care diseminarea anumitor informații către public constituie o caracteristică minoră și auxiliară sau o funcție minoră a unor astfel de servicii”. Or, reclamanta nu contestă că diseminarea de informații către public la cererea unui destinatar al serviciului nu constituie o caracteristică minoră și accesorie sau o funcție minoră a piețelor online. Pe cale de consecință, este necesar să se considere că articolul 33 alineatul (1) din regulamentul menționat, în măsura în care vizează piețele online, iar nu anumite servicii de cloud computing și anumite servicii de găzduire de site‑uri internet, nu efectuează o diferențiere arbitrară sau vădit inadecvată în vederea prevenirii riscurilor sistemice menționate la articolul 34 alineatul (1) din regulamentul menționat.

În aceste condiții, trebuie să se considere că articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065, în măsura în care se aplică atât piețelor online, rețelelor sociale, serviciilor de partajare de conținut și motoarelor de căutare online, nu este vădit inadecvat pentru a preveni riscurile sistemice menționate la articolul 34 alineatul (1) din acest regulament.

În al doilea rând, reclamanta arată că toți furnizorii de piețe online, independent de NML‑ul lor, ar trebui tratați în același mod în scopul aplicării obligațiilor prevăzute la articolele 34-43 din Regulamentul 2022/2065. Ea deduce de aici că articolul 33 alineatul (1) din acest regulament se aplică în mod eronat furnizorilor de piețe online al căror NML este mai mare sau egal cu 45 de milioane.

În această privință, primo, reclamanta susține că riscurile referitoare la diseminarea de conținut ilegal sunt mai importante pe piețele online mici decât pe cele mari și că este, așadar, paradoxal să se impună obligații suplimentare furnizorilor de piețe online mari. Mai precis, aceasta arată că produsele ilegale, printre care produsele periculoase sau contrafăcute, sunt comercializate în principal pe piețele online mici, prin intermediul rețelelor sociale sau pe darknet. Aceasta susține că riscul ca astfel de produse să poată fi comercializate pe piețe online mari este redus. Ea adaugă că din considerentul (72) al Regulamentului 2022/2065 rezultă că acest regulament impune tuturor piețelor online diferite obligații pentru a‑i „descuraja […] să vândă produse sau servicii cu încălcarea normelor aplicabile”. Aceasta deduce de aici că legiuitorul însuși recunoștea că riscurile legate de comercializarea de produse ilegale nu constituiau riscuri sistemice și că acestea nu creșteau odată cu numărul de destinatari activi.

Cu toate acestea, pe de o parte, reclamanta recunoaște că piețele online, indiferent de dimensiunea lor, pot fi utilizate pentru a facilita comercializarea de produse periculoase sau ilegale.

Pe de altă parte, chiar presupunând că este dovedit, faptul că reclamanta sau ceilalți furnizori de piețe online al căror NML atinge 45 de milioane au efectuat, până în prezent, un control eficient al informațiilor diseminate pe platformele lor nu este de natură să excludă posibilitatea ca acestea din urmă să expună în viitor un număr mare de persoane la un conținut ilegal, având în vedere că NML‑ul lor ar rămâne mai mare sau egal cu 45 de milioane. În consecință și astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 73, 74 și 77 de mai sus, trebuie să se considere că o piață al cărei NML atinge 45 de milioane este susceptibilă să expună o parte semnificativă a Uniunii la conținut ilegal și, prin urmare, să cauzeze un risc sistemic în sensul articolului 34 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul 2022/2065.

În aceste condiții, trebuie arătat, asemenea legiuitorului în considerentul (76) al Regulamentului 2022/2065, că piețele online al căror NML atinge 45 de milioane pot genera riscuri pentru societate care diferă, prin amploarea și prin impactul lor, de cele care sunt imputabile platformelor mai mici.

Pe de altă parte, faptul, invocat de reclamantă, că Regulamentul 2022/2065 impune obligații tuturor piețelor online care vizează prevenirea comercializării de produse periculoase sau ilegale nu este suficient pentru a stabili că obligațiile suplimentare impuse piețelor online al căror NML atinge 45 de milioane ar fi vădit inadecvate pentru a preveni riscurile sistemice menționate la articolul 34 alineatul (1) din regulamentul amintit.

Secundo, reclamanta susține că, pentru a ajunge la un NML care se ridică la 45 de milioane, platformele online foarte mari trebuie, în practică, să își desfășoare activitatea în mod necesar în mai multe state membre. Ea deduce de aici că obligațiile impuse furnizorilor acestor platforme online foarte mari nu se aplică furnizorilor de platforme online care își desfășoară activitatea într‑un singur stat membru, inclusiv atunci când o parte importantă a populației acestui stat membru este expusă la conținuturile platformelor menționate. Ea arată, în această privință, că diferența de tratament menționată nu este justificată de prevenirea anumitor riscuri sistemice, printre care cele referitoare la procesul democratic, riscuri care ar prezenta un caracter național.

Cu toate acestea, pe de o parte, reclamanta nu explică motivul pentru care anumite riscuri nu ar prezenta decât un caracter național, chiar dacă există, la nivelul Uniunii, un proces democratic, astfel cum rezultă din articolul 10 TUE și din articolul 22 alineatul (2) TFUE.

Pe de altă parte, din articolul 33 alineatul (2) din Regulamentul 2022/2065 și din considerentul (76) al acestui regulament rezultă că legiuitorul a considerat că o platformă online este susceptibilă să genereze riscuri sistemice la nivelul Uniunii atunci când NML‑ul său atinge sau depășește 10 % din populația Uniunii. Or, trebuie arătat că platformele online care ar fi prezente numai într‑un singur stat membru și al căror NML ar fi mai mic de 45 de milioane, chiar dacă o parte importantă a populației acestui stat membru ar fi expusă la conținuturile lor, ar fi mai puțin susceptibile să genereze riscuri sistemice la nivelul Uniunii decât platformele online al căror NML ar depăși 45 de milioane.

În consecință, este necesar să se considere că articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065, în măsura în care nu se aplică decât furnizorilor de piețe online al căror NML atinge 45 de milioane, nu efectuează o diferențiere arbitrară sau vădit inadecvată în vederea prevenirii riscurilor sistemice menționate la articolul 34 alineatul (1) din acest regulament.

În al treilea rând, reclamanta arată că furnizorii de piețe online ar trebui tratați în același mod ca și comercianții cu amănuntul în scopul aplicării obligațiilor prevăzute la articolele 34-43 din Regulamentul 2022/2065. Astfel, aceasta constată că comercianții cu amănuntul, și anume întreprinderile care comercializează pe internet numai propriile produse, nu sunt vizați de articolul 33 alineatul (1) din acest regulament, deși, asemenea piețelor online, aceștia permit de asemenea consumatorilor să încheie contracte la distanță cu un comerciant.

Cu toate acestea, pe de o parte, spre deosebire de site‑urile internet ale comercianților cu amănuntul, platformele online diseminează informații furnizate de un destinatar al serviciului. Astfel, în timp ce site‑urile internet ale comercianților cu amănuntul diseminează, în principiu, numai propriile informații, platformele online pot disemina informații care provin de la un număr mare de persoane. Reiese astfel din studiul economic al reclamantei că mai multe milioane de vânzători își comercializează produsele pe platforma Amazon Store.

În aceste condiții, trebuie arătat că, spre deosebire de comercianții cu amănuntul, furnizorii de platforme online nu au în mod necesar cunoștință de ansamblul informațiilor diseminate pe platformele lor. De altfel, trebuie arătat că aceștia beneficiază, pentru acest motiv, de exonerări de răspundere, a căror legalitate nu este contestată de reclamantă. Astfel, din articolul 6 din Regulamentul 2022/2065 rezultă că acești furnizori nu sunt responsabili pentru informațiile stocate la cererea unui destinatar al serviciului atunci când nu au cunoștință despre o activitate ilegală sau despre un conținut ilegal. Articolul 8 din acest regulament adaugă, în această privință, că aceiași furnizori nu sunt supuși niciunei obligații generale de monitorizare a informațiilor pe care le transmit sau le stochează ori de a căuta în mod activ fapte sau circumstanțe care să indice activități ilegale.

Prin urmare, trebuie remarcat faptul că, spre deosebire de comercianții cu amănuntul, furnizorii de platforme online mari pot facilita diseminarea de conținut ilegal fără știrea lor și fără să poată fi trași la răspundere.

Pe de altă parte, Comisia a subliniat, în evaluarea sa a impactului, că „situația unică în care se află cele mai mari platforme online, cum ar fi rețelele sociale sau piețele online, constitui[a] un factor important al problemelor identificate”, că „[u]n număr relativ limitat de platforme online concentr[a] un număr foarte mare de utilizatori, atât consumatori, cât și profesioniști” și că „[p]latformele foarte mari prezent[au] un nivel mai ridicat de risc societal și economic, întrucât au devenit de facto spații publice și juc[au] un rol sistemic pentru milioane de cetățeni și de întreprinderi”. Comisia a arătat de asemenea că, „[c]u alte cuvinte, acestea [aveau] un impact mult mai important asupra societății și asupra pieței unice decât platformele mai mici, deoarece acestea ajung[eau] la un public larg”. Comisia subliniase astfel că platformele online foarte mari jucau un rol semnificativ atât pentru consumatori, cât și pentru vânzătorii care își comercializează produsele pe aceste platforme. Or, nu se contestă că comercianții cu amănuntul nu joacă un astfel de rol, cel puțin în ceea ce îi privește pe acești vânzători.

În aceste condiții, este necesar să se considere că articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065, în măsura în care se aplică furnizorilor de piețe online; iar nu comercianților cu amănuntul, nu efectuează o diferențiere arbitrară sau vădit inadecvată în vederea prevenirii riscurilor sistemice menționate la articolul 34 alineatul (1) din acest regulament.

Rezultă că reclamanta și bevh nu pot susține în mod întemeiat că articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065 încalcă articolul 20 din cartă.

În consecință, al treilea aspect al primului motiv trebuie respins.

Reclamanta, susținută de bevh, arată că articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065, în măsura în care supune anumite piețe online obligației prevăzute la articolul 38 din acest regulament, încalcă libertatea de exprimare și de informare consacrată la articolul 11 alineatul (1) din cartă. Prin urmare, ea subliniază că această obligație constă în a oferi, pentru fiecare sistem de recomandare, o opțiune care nu se bazează pe crearea de profiluri. Astfel, obligația menționată ar aduce atingere libertății de exprimare comercială a piețelor online în măsura în care le‑ar împiedica să prezinte produsele cele mai pertinente consumatorilor. În plus, aceasta ar împiedica capacitatea vânzătorilor terți prezenți pe piețe online de a‑și promova în mod eficient produsele și de a comunica cu clienții lor. În sfârșit, aceasta nu ar fi justificată pentru a preveni riscurile sistemice menționate de regulamentul amintit.

Comisia, susținută de Parlament, de Consiliu și de BEUC, contestă argumentația reclamantei.

Potrivit articolului 11 alineatul (1) din cartă, orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere.

În Explicațiile cu privire la cartă se precizează că articolul 11 din cartă corespunde articolului 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare „CEDO”).

Este necesar să se amintească, în această privință, că reiese din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului că articolul 10 din CEDO, care protejează libertatea de exprimare și de informare, se aplică în special difuzării de către un întreprinzător a informațiilor cu caracter comercial, în special sub forma unor mesaje publicitare (a se vedea Hotărârea din 3 februarie 2021, Fussl Modestraße Mayr, C‑555/19, EU:C:2021:89, punctul 81 și jurisprudența citată).

Astfel cum s‑a amintit la punctul 95 de mai sus, articolul 38 din Regulamentul 2022/2065 prevede că furnizorii de platforme online foarte mari care utilizează sisteme de recomandare oferă, pentru fiecare dintre sistemele lor de recomandare, cel puțin o opțiune care nu se bazează pe crearea de profiluri.

În această privință, pe de o parte, trebuie arătat că reclamanta nu explică motivul pentru care articolul 38 din Regulamentul 2022/2065, care nu se aplică decât furnizorilor de platforme online foarte mari, ar fi de natură să poată restrânge modul în care vânzătorii care comercializează produse pe o piață își pot prezenta informațiile cu caracter comercial, inclusiv mesajele lor publicitare. Rezultă că reclamanta nu poate susține în mod întemeiat că această dispoziție constituie o ingerință în libertatea de exprimare și de informare a vânzătorilor respectivi.

Pe de altă parte, trebuie subliniat că articolul 38 din Regulamentul 2022/2065, în măsura în care obligă furnizorii de platforme online foarte mari să ofere cel puțin o opțiune pentru fiecare dintre sistemele lor de recomandare care nu se bazează pe crearea de profiluri, restrânge modul în care acești furnizori pot prezenta produsele comercializate pe platformele lor în ipoteza în care destinatarul ar alege o asemenea opțiune.

Articolul 38 din Regulamentul 2022/2065 constituie, așadar, o ingerință în libertatea de exprimare și de informare a piețelor online.

Cu toate acestea, trebuie amintit că drepturile consacrate la articolul 11 din cartă nu sunt prerogative absolute, ci trebuie luate în considerare în raport cu funcția lor în societate (Hotărârea din 6 octombrie 2020, Privacy International, C‑623/17, EU:C:2020:790, punctul 63). Astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 55 de mai sus, orice restrângere a acestor drepturi trebuie să fie prevăzută de lege, să respecte substanța lor și, în conformitate cu principiul proporționalității, să fie necesară și să răspundă efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți.

Or, în speță, primo, nu se contestă că restrângerea care rezultă din articolul 38 din Regulamentul 2022/2065 este prevăzută de un act legislativ și că, în consecință, aceasta trebuie considerată ca fiind prevăzută de lege.

Secundo, substanța libertății de exprimare și de informare a furnizorilor de platforme online foarte mari nu este afectată. Astfel, pe de o parte, articolul 38 din Regulamentul 2022/2065 nu conține norme care restrâng libertatea de care beneficiază acești furnizori de a prezenta produsele comercializate pe platformele lor în cadrul unui sistem de recomandare care nu se bazează pe crearea de profiluri. Pe de altă parte, această dispoziție nu interzice furnizorilor menționați să ofere sisteme de recomandare bazate pe crearea de profiluri, având în vedere că aceștia oferă, în plus, o opțiune, pentru fiecare dintre aceste sisteme, care să nu se bazeze pe crearea de profiluri.

Tertio, restrângerea ce rezultă din articolul 38 din Regulamentul 2022/2065 urmărește un obiectiv de interes general recunoscut de Uniune. Astfel, după cum s‑a arătat la punctul 101 de mai sus, această dispoziție poate contribui la un nivel ridicat de protecție a consumatorilor consacrat la articolul 38 din cartă.

Quarto, în ceea ce privește proporționalitatea ingerinței constatate, trebuie subliniat că reiese din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la articolul 10 alineatul (2) din CEDO că autoritățile în cauză dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a statua cu privire la existența unei nevoi sociale imperative susceptibile să justifice o restricție privind libertatea de exprimare. Potrivit acestei jurisprudențe, acest lucru este indispensabil în special în materie comercială și în special într‑un domeniu atât de complex și de fluctuant precum publicitatea (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 februarie 2021, Fussl Modestraße Mayr, C‑555/19, EU:C:2021:89, punctul 91).

În această privință, este necesar să se arate că obligația de a oferi, pentru fiecare sistem de recomandare, cel puțin o opțiune care nu se bazează pe crearea de profiluri, care figurează la articolul 38 din Regulamentul 2022/2065, provine dintr‑o evaluare comparativă între libertatea de exprimare cu caracter comercial a furnizorilor de platforme online foarte mari și protecția consumatorilor. Astfel, legiuitorul a putut considera, fără a‑și depăși marja largă de apreciere, că protecția consumatorilor necesita ca aceștia din urmă să poată avea acces, dacă doreau, la o opțiune care nu se baza pe crearea de profiluri pentru fiecare dintre sistemele de recomandare utilizate pe platformele online foarte mari.

În consecință, trebuie să se considere că reclamanta și bevh nu pot susține în mod întemeiat că articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065 încalcă articolul 11 din cartă.

Rezultă că al patrulea aspect al primului motiv trebuie respins.

Reclamanta, susținută de bevh, arată că articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065, în măsura în care supune anumite piețe online obligațiilor prevăzute la articolul 39 și la articolul 40 alineatele (4) și (12) din acest regulament, încalcă protecția datelor confidențiale consacrată la articolul 7 din cartă. Astfel, pe de o parte, diseminarea către public a informațiilor menționate la articolul 39 din regulamentul amintit ar putea cauza furnizorilor de piețe online un prejudiciu comercial important. Pe de altă parte, articolul 40 alineatele (4) și (12) din același regulament ar putea conduce la comunicarea unui număr mare de informații cercetătorilor. În plus, această dispoziție nu ar prevedea garanții suficiente pentru a păstra confidențialitatea acestor informații. În sfârșit, nici articolul 39, nici articolul 40 alineatele (4) și (12) din regulamentul în cauză nu ar fi justificate pentru a preveni riscurile sistemice vizate de acest regulament.

Comisia, susținută de Parlament, de Consiliu și de BEUC, contestă argumentația reclamantei.

În conformitate cu articolul 7 din cartă, orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului și a secretului comunicațiilor.

În Explicațiile cu privire la cartă se precizează că drepturile garantate la articolul 7 din cartă corespund celor garantate de articolul 8 din CEDO. Rezultă că, în conformitate cu articolul 52 alineatul (3) din cartă, restrângerile care le pot fi aduse în mod legitim sunt aceleași cu cele tolerate în cadrul articolului 8 din CEDO.

Este necesar să se amintească, în această privință, că reiese din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului că noțiunea de „viață privată” nu exclude activitățile profesionale sau comerciale ale persoanelor fizice și ale persoanelor juridice (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 februarie 2008, Varec, C‑450/06, EU:C:2008:91, punctul 48, și Hotărârea din 29 iulie 2024, Belgian Association of Tax Lawyers ș.a., C‑623/22, EU:C:2024:639, punctul 126).

În speță, pe de o parte, astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 87 de mai sus, articolul 39 din Regulamentul 2022/2065 prevede că furnizorii de platforme online foarte mari compilează și pun la dispoziția publicului un registru care să conțină informații referitoare la activitățile lor publicitare, pe întreaga durată a perioadei în care prezintă comunicările cu caracter publicitar în cauză și pentru o durată de un an după ce acestea au fost prezentate ultima dată. Această dispoziție precizează, în plus, că furnizorii menționați trebuie să se asigure că registrul nu conține date cu caracter personal ale destinatarilor serviciului cărora le‑au fost prezentate sau le‑ar fi putut fi prezentate aceste comunicări cu caracter publicitar.

Pe de altă parte, din cuprinsul punctelor 114 și 117 de mai sus rezultă că articolul 40 alineatele (4) și (12) din Regulamentul 2022/2065 prevede că furnizorii de platforme online foarte mari pot fi obligați să comunice diferite informații, printre care informații confidențiale, cercetătorilor autorizați la cererea motivată a coordonatorului serviciilor digitale din statul membru de stabilire.

În aceste condiții, trebuie arătat că articolul 39 și articolul 40 alineatele (4) și (12) din Regulamentul 2022/2065, în măsura în care obligă furnizorii de platforme online foarte mari să divulge informații care pot fi confidențiale, constituie o ingerință în dreptul la respectarea vieții private garantat la articolul 7 din cartă.

Cu toate acestea, drepturile consacrate la articolul 7 din cartă nu sunt prerogative absolute, ci trebuie luate în considerare în raport cu funcția lor în societate (Hotărârea din 16 iulie 2020, Facebook Ireland și Schrems, C‑311/18, EU:C:2020:559, punctul 172, și Hotărârea din 29 iulie 2024, Belgian Association of Tax Lawyers ș.a., C‑623/22, EU:C:2024:639, punctul 134). Astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 55 de mai sus, orice restrângere a acestor drepturi trebuie să fie prevăzută de lege, să respecte substanța lor și, în conformitate cu principiul proporționalității, să fie necesară și să răspundă efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți.

În speță, în primul rând, nu se contestă că restrângerile ce rezultă din articolul 39 și din articolul 40 alineatele (4) și (12) din Regulamentul 2022/2065 sunt prevăzute de un act legislativ și că, în consecință, acestea trebuie considerate ca fiind prevăzute de lege.

În al doilea rând, substanța dreptului la viață privată al furnizorilor de platforme online foarte mari nu este afectată.

Astfel, primo, articolul 39 din Regulamentul 2022/2065 nu prevede diseminarea de informații decât pentru o durată limitată și numai în ceea ce privește o parte restrânsă a activității economice a piețelor online. În această privință, reclamanta recunoaște ea însăși că veniturile sale din publicitate nu reprezintă decât 7 % din totalul veniturilor sale. În plus, astfel cum s‑a arătat la punctele 110 și 112 de mai sus, această dispoziție nu prevede diseminarea informațiilor referitoare la succesul unei comunicări cu caracter publicitar, despre care reclamanta susține că sunt cele mai sensibile la nivel comercial. Pe de altă parte, o parte dintre aceste informații, precum cele referitoare la conținutul comunicărilor cu caracter publicitar, la produsele și la mărcile care fac obiectul comunicărilor cu caracter publicitar în cauză, nu sunt confidențiale. În sfârșit, aceeași dispoziție exclude diseminarea oricăror date cu caracter personal ale destinatarilor serviciului expuși la comunicările cu caracter publicitar menționate.

De altfel, este adevărat că reclamanta a susținut, drept răspuns la o întrebare adresată de Tribunal în ședință, că articolul 39 alineatul (2) literele (b) și (c) din Regulamentul 2022/2065 ar impune divulgarea identității persoanei fizice în numele căreia era prezentată publicitatea sau care plătise pentru aceasta. Trebuie să se constate însă că o asemenea divulgare nu permite, prin ea însăși, să se obțină o perspectivă completă asupra vieții private și de familie a persoanei în cauză. În aceste condiții, nu rezultă că doar divulgarea identității unei persoane care își face publicitate poate constitui o atingere adusă substanței drepturilor garantate la articolul 7 din cartă [a se vedea în acest sens și prin analogie Avizul 1/15 (Acordul PNR UE‑Canada) din 26 iulie 2017, EU:C:2017:592, punctele 150 și 151; Hotărârea din 22 noiembrie 2022, Luxembourg Business Registers, C‑37/20 și C‑601/20, EU:C:2022:912, punctele 50-52, și Hotărârea din 21 martie 2024, Landeshauptstadt Wiesbaden, C‑61/22, EU:C:2024:251, punctele 80 și 81).

Secundo, articolul 40 alineatele (4) și (12) din Regulamentul 2022/2065 nu prevede comunicarea de informații decât la cererea motivată a coordonatorului serviciilor digitale din statul membru de stabilire și pentru uzul cercetătorilor autorizați care au demonstrat printre altele, în conformitate cu articolul 40 alineatul (8) litera (d) din acest regulament, că sunt în măsură să respecte cerințele specifice în materie de securitate și de confidențialitate a datelor.

În al treilea rând, în ceea ce privește respectarea principiului proporționalității, trebuie să se asigure, primo, că obligațiile prevăzute la articolul 39 și la articolul 40 alineatele (4) și (12) din Regulamentul 2022/2065 sunt apte să realizeze un obiectiv de interes general recunoscut de Uniune, secundo, că ingerința în dreptul fundamental la respectarea vieții private care poate rezulta din obligațiile menționate este limitată la strictul necesar, în sensul că obiectivul urmărit nu ar putea fi atins în mod rezonabil la fel de eficient prin alte mijloace care să afecteze mai puțin acest drept, și, tertio, în măsura în care aceasta ar fi efectiv situația, această ingerință nu este disproporționată și nu ocazionează inconveniente disproporționate în raport cu obiectivul menționat, ceea ce implică în special o ponderare a importanței acestuia și a gravității ingerinței menționate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iulie 2024, Belgian Association of Tax Lawyers ș.a., C‑623/22, EU:C:2024:639, punctul 139). În această privință, trebuie amintit totuși că dreptul de ingerință în viața privată poate merge mai departe pentru activități profesionale sau comerciale decât în alte cazuri (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 octombrie 2002, Roquette Frères, C‑94/00, EU:C:2002:603, punctul 29, și Hotărârea din 29 iulie 2024, Belgian Association of Tax Lawyers ș.a., C‑623/22, EU:C:2024:639, punctul 127).

Or, în primul rând, contrar celor susținute de bevh, restrângerile ce rezultă din articolul 39 și din articolul 40 alineatele (4) și (12) din Regulamentul 2022/2065 sunt apte să realizeze un obiectiv de interes general recunoscut de Uniune. Astfel, după cum s‑a arătat la punctele 89 și 118 de mai sus, aceste dispoziții urmăresc să reducă riscurile sistemice pentru a contribui în special la nivelul ridicat de protecție a consumatorilor consacrat la articolul 38 din cartă.

În al doilea rând, astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 86-89 de mai sus, măsurile alternative la articolul 39 din Regulamentul 2022/2065, invocate de reclamantă, nu ar permite atingerea aceluiași nivel de protecție a consumatorilor.

În plus, reclamanta nu prezintă niciun alt element susceptibil să facă dovada că articolul 39 din Regulamentul 2022/2065 ar depăși ceea ce este strict necesar pentru a permite consumatorilor să cunoască comunicările cu caracter publicitar difuzate pe platformele online foarte mari, inclusiv cele la care nu ar fi expuși ținând seama de parametrii de direcționare utilizați, și să înțeleagă motivele pentru care, având în vedere parametrii menționați, sunt expuși mai degrabă la anumite comunicări cu caracter publicitar decât la altele. Ea nu prezintă nici elemente de natură să facă dovada că această dispoziție ar depăși ceea ce este strict necesar pentru a permite mass‑mediei și asociațiilor de protecție a consumatorilor să controleze publicitățile difuzate pe platformele online foarte mari, în special pentru a preveni promovarea produselor ilegale sau inadecvate în rândul anumitor categorii de public, cum ar fi minorii.

De asemenea reclamanta nu prezintă niciun element care să permită să se considere că articolul 40 alineatele (4) și (12) din Regulamentul 2022/2065 ar depăși ceea ce este strict necesar pentru a putea efectua detectarea, identificarea și înțelegerea riscurilor sistemice în Uniune. De altfel, reclamanta nu invocă existența unor măsuri alternative la această dispoziție care să permită atingerea acestui obiectiv.

În al treilea rând, pe de o parte, astfel cum s‑a arătat la punctele 111 și 188 de mai sus, trebuie arătat că informațiile diseminate în temeiul articolului 39 din Regulamentul 2022/2065 nu privesc decât o parte limitată a activității economice a piețelor online. În plus, o parte dintre aceste informații, precum cele referitoare la conținutul comunicărilor cu caracter publicitar, la produsele și la mărcile care fac obiectul comunicărilor cu caracter publicitar în cauză, nu sunt confidențiale, iar informațiile cele mai sensibile din punct de vedere comercial pentru reclamantă, și anume cele referitoare la succesul unei comunicări cu caracter publicitar, nu fac parte dintre informațiile diseminate în temeiul dispoziției menționate.

În plus, în măsura în care reclamanta a invocat în ședință divulgarea identității persoanelor fizice vizate la articolul 39 alineatul (2) literele (b) și (c) din Regulamentul 2022/2065, este necesar să se arate că această divulgare nu privește decât persoanele care își fac publicitate care au ales să afișeze comunicări cu caracter publicitar pe o platformă online foarte mare. În plus, din dispoziția menționată rezultă că registrul nu conține informații referitoare la o persoană fizică atunci când comunicarea cu caracter publicitar a fost prezentată și plătită de o persoană juridică. Astfel, aceste persoane care își fac publicitate au în continuare posibilitatea de a înființa o persoană juridică pentru a nu își divulga identitatea.

Pe de altă parte, articolul 40 alineatele (4) și (12) din Regulamentul 2022/2065 se limitează să prevadă, în cazuri speciale, comunicarea de informații cercetătorilor autorizați, astfel încât să se păstreze eventualul caracter confidențial al acestora.

Pe de altă parte, Curtea a pus accentul în jurisprudența sa pe natura și pe importanța interesului public reprezentat de protecția consumatorilor, care se găsesc într‑o situație de inferioritate față de profesioniști (a se vedea Hotărârea din 3 aprilie 2019, Aqua Med, C‑266/18, EU:C:2019:282, punctul 43 și jurisprudența citată). Or, obiectivul de a proteja consumatorii este cu atât mai important față de furnizorii de platforme online foarte mari, precum reclamanta, care, astfel cum s‑a arătat la punctul 77 de mai sus, pot genera riscuri sistemice pentru societate.

În aceste condiții, trebuie să se considere că articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065, în măsura în care supune anumite piețe online obligațiilor prevăzute la articolul 39 și la articolul 40 alineatele (4) și (12) din acest regulament, nu constituie o ingerință disproporționată în dreptul la respectarea vieții private garantat la articolul 7 din cartă și nu generează inconveniente disproporționate în raport cu obiectivele urmărite.

Rezultă că reclamanta și bevh nu pot susține în mod întemeiat că articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065 încalcă articolul 7 din cartă.

În sfârșit, bevh susține că articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065 încalcă protecția datelor cu caracter personal protejată la articolul 8 din cartă, în măsura în care supune anumite piețe online obligațiilor prevăzute la articolul 39 din acest regulament. Ea arată că printre informațiile difuzate în temeiul acestei din urmă dispoziții figurează „identitatea sau persoana juridică în numele căreia este prezentată și plătită comunicarea cu caracter publicitar”. Or, este suficient să se constate că datele cu caracter personal nu pot avea legătură decât cu persoanele fizice, iar nu cu persoanele juridice, astfel cum rezultă din Explicațiile cu privire la cartă și din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (JO 1995, L 281, p. 31, Ediție specială 13/vol.17, p. 10), la care fac trimitere aceste explicații. În plus, presupunând că bevh intenționa să facă referire la persoanele fizice vizate la articolul 39 alineatul (2) literele (b) și (c) din Regulamentul 2022/2065, este necesar să se arate că o încălcare a articolului 8 din cartă ar fi, în orice caz, exclusă pentru motivele expuse la punctele 189 și 197 de mai sus.

În consecință, al cincilea aspect al primului motiv trebuie respins, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la admisibilitatea, contestată de Comisie, a anumitor argumente invocate în susținerea acestuia în memoriul în replică.

În consecință, primul motiv trebuie respins în totalitate.

Prin intermediul celui de al doilea și al celui de al treilea motiv, reclamanta invocă nelegalitatea articolului 38 și, respectiv, a articolului 39 din Regulamentul 2022/2065.

Reclamanta susține că argumentația dezvoltată în cadrul celui de al doilea și al celui de al treilea motiv trebuie înțeleasă ca fiind dezvoltată și în cadrul primului motiv.

Mai precis, astfel cum s‑a arătat la punctele 19 și 31 de mai sus, prin intermediul primului motiv, reclamanta susține că articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul 2022/2065 este nelegal pentru motivul că supune anumite piețe online obligațiilor prevăzute la articolele 34-43 din acest regulament care ar fi ele însele nelegale. Din cuprinsul punctului 32 din memoriul în replică rezultă că argumentația sa referitoare în mod specific la articolele 38 și 39 din regulamentul menționat, dezvoltată în cadrul primului motiv, trebuie considerată ca fiind dezvoltată și în cadrul celui de al doilea și al celui de al treilea motiv și invers.

În consecință, din moment ce primul motiv a fost înlăturat ca nefondat, este necesar, pe cale de consecință, să se înlăture și al doilea și al treilea motiv ca nefondate, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la admisibilitatea acestora, contestată de Comisie, de Parlament, de Consiliu și de BEUC.

Rezultă din tot ceea ce precedă că acțiunea trebuie respinsă în totalitate, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la admisibilitatea, contestată de Comisie, a celui de al doilea capăt de cerere.

Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Comisie, inclusiv a celor aferente procedurii măsurilor provizorii, conform concluziilor acesteia din urmă.

În plus, potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, instituțiile care intervin în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. Prin urmare, Parlamentul și Consiliul vor suporta propriile cheltuieli de judecată.

De asemenea, în temeiul articolului 138 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, BEUC și bevh vor suporta propriile cheltuieli de judecată.

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șaptea extinsă)

19 noiembrie 2025 ( *1 )

Hotărâre