Hotărârea Tribunalului (Camera a patra extinsă) din 19 noiembrie 2025.#Pollinis France împotriva Comisiei Europene.#Produse fitosanitare – Substanța activă boscalid – Cerere de reînnoire a unei substanțe active – Prelungirea perioadei de aprobare – Întârziere în desfășurarea procedurii de reînnoire – Motive independente de solicitant – Cerere de reexaminare internă – Articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1367/2006 – Decizie de respingere a cererii – Articolul 17 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009.#Cauza T-94/23.

Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta, Pollinis France, solicită anularea deciziei Ares(2022) 8437051 a Comisiei din 6 decembrie 2022 de respingere a cererii sale de reexaminare internă referitoare la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/708 al Comisiei din 5 mai 2022 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 în ceea ce privește prelungirea perioadelor de aprobare a substanțelor active ester metilic al acidului 2,5-diclorbenzoic, acid acetic, aclonifen, sulfat de amoniu și aluminiu, fosfură de aluminiu, silicat de aluminiu, beflubutamid, bentiavalicarb, boscalid, carbură de calciu, captan, cimoxanil, dimetomorf, dodemorf, etefon, etilenă, extract de arbore de ceai, reziduuri de la distilarea grăsimilor, acizi grași C7-C20, fluoxastrobin, flurocloridonă, folpet, formetanat, acid giberelic, gibereline, proteine hidrolizate, sulfat de fier, fosfură de magneziu, metam, metamitron, metazaclor, metribuzin, milbemectină, fenmedifam, pirimifos‑metil, uleiuri vegetale/ulei de cuișoare, uleiuri vegetale/ulei de rapiță, uleiuri vegetale/ulei de mentă verde, propamocarb, proquinazid, protioconazol, piretrine, nisip de cuarț, ulei de pește, insectifug după miros de origine animală sau vegetală/grăsime de oaie, S‑metolaclor, feromoni de lepidoptere cu catenă liniară, sulcotrion, tebuconazol și uree (JO 2022, L 133, p. 1), în măsura în care acesta prelungește perioada de aprobare a boscalidului (denumită în continuare „decizia atacată”).

Reclamanta este o asociație fără scop lucrativ cu sediul în Paris (Franța) care are ca obiectiv printre altele promovarea protecției mediului în contextul dreptului mediului.

Boscalidul este o substanță activă utilizată în produsele fitosanitare din familia inhibitorilor succinatei deshidrogenazice.

Boscalidul a fost aprobat pentru prima dată în Uniunea Europeană prin Directiva 2008/44/CE a Comisiei din 4 aprilie 2008 de modificare a Directivei 91/414 CEE a Consiliului în vederea includerii substanțelor active bentiavalicarb, boscalid, carvonă, fluoxastrobin, Paecilomyces lilacinus și protioconazol (JO 2008, L 94, p. 13). În conformitate cu anexa la această directivă, aprobarea a intrat în vigoare la 1 august 2008 și trebuia să expire la 31 iulie 2018.

În iunie 2015, a fost depusă o cerere de reînnoire a aprobării boscalidului.

La 27 iunie 2018, perioada de aprobare a boscalidului a fost prelungită prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/917 al Comisiei din 27 iunie 2018 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 în ceea ce privește prelungirea perioadelor de aprobare a substanțelor active alfa‑cipermetrin, beflubutamid, benalaxil, bentiavalicarb, bifenazat, boscalid, bromoxinil, captan, carvonă, clorprofam, ciazofamid, desmedifam, dimetoat, dimetomorf, diquat, etefon, etoprofos, etoxazol, famoxadon, fenamidon, fenamifos, flumioxazin, fluoxastrobin, folpet, foramsulfuron, formetanat, Gliocladium catenulatum tulpina: J1446, izoxaflutol, metalaxil‑m, metiocarb, metoxifenozid, metribuzin, milbemectină, oxasulfuron, Paecilomyces lilacinus tulpina 251, fenmedifam, fosmet, pirimifos‑metil, propamocarb, protioconazol, pimetrozină și s‑metolaclor (fenmedifam, fosmet, pirimifos‑metil, propamocarb, protioconazol, pimetrozin și S‑metolaclor (JO 2018, L 163, p. 13), până la 31 iulie 2019, în temeiul articolului 17 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului (JO 2009, L 309, p. 1). Considerentul (8) al regulamentului de punere în aplicare menționat precizează că, „din cauza faptului că evaluarea substanțelor a fost amânată din motive independente de voința solicitanților, este posibil ca aprobările acestor substanțe active să expire înainte de adoptarea unei decizii privind reînnoirea lor” și că, „[p]rin urmare, este necesar să se prelungească perioadele lor de aprobare”.

În noiembrie 2018, statul membru raportor (Slovacia) și statul membru coraportor (Franța) au publicat un raport de evaluare a reînnoirii boscalidului.

În perioada 25 ianuarie-27 martie 2019, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a organizat o consultare publică cu privire la boscalid.

La 7 mai 2019, aprobarea boscalidului a fost prelungită a doua oară prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/707 al Comisiei din 7 mai 2019 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 în ceea ce privește prelungirea perioadelor de aprobare a substanțelor active alfa‑cipermetrin, beflubutamid, benalaxil, bentiavalicarb, bifenazat, boscalid, bromoxinil, captan, ciazofamid, desmedifam, dimetoat, dimetomorf, diuron, etefon, etoxazol, famoxadon, fenamifos, flumioxazin, fluoxastrobin, folpet, foramsulfuron, formetanat, metalaxil‑m, metiocarb, metribuzin, milbemectină, Paecilomyces lilacinus tulpina 251, fenmedifam, fosmet, pirimifos‑metil, propamocarb, protioconazol, s‑metolaclor și tebuconazol (JO 2019, L 120, p. 16) până la 31 iulie 2020. Considerentul (7) al regulamentului menționat reia explicația care figurează în considerentul (8) al Regulamentului de punere în aplicare 2018/917.

În august 2019, EFSA a solicitat informații suplimentare solicitantului reînnoirii cu privire la 122 de puncte.

La 16 septembrie 2019, solicitantul reînnoirii a răspuns EFSA.

La 24 iunie 2020, aprobarea boscalidului a fost prelungită a treia oară prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/869 al Comisiei din 24 iunie 2020 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 în ceea ce privește prelungirea perioadelor de aprobare a substanțelor active beflubutamid, benalaxil, bentiavalicarb, bifenazat, boscalid, bromoxinil, captan, ciazofamid, dimetomorf, etefon, etoxazol, famoxadon, fenamifos, flumioxazin, fluoxastrobin, folpet, formetanat, metribuzin, milbemectină, Paecilomyces lilacinus tulpina 251, fenmedifam, fosmet, pirimifos‑metil, propamocarb, protioconazol și S‑metolaclor (JO 2020, L 201, p. 7) până la 31 iulie 2021. Considerentul (4) al regulamentului menționat precizează că, „[d]in cauza faptului că evaluarea tuturor substanțelor respective a fost amânată din motive independente de voința solicitanților, este probabil ca aprobările substanțelor active respective să expire înainte de adoptarea unei decizii privind reînnoirea lor” și că, „[p]rin urmare, este necesar să se prelungească perioadele lor de aprobare”. Considerentul (5) adaugă că „este necesară o prelungire a perioadei de aprobare pentru [boscalid], pentru a acorda timpul necesar realizării evaluării proprietăților care perturbă sistemul endocrin în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 13 și 14 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012”.

La 6 mai 2021, aprobarea boscalidului a fost prelungită a patra oară prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/745 al Comisiei din 6 mai 2021 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei în ceea ce privește prelungirea perioadelor de aprobare a substanțelor active sulfat de amoniu și aluminiu, silicat de aluminiu, beflubutamid, bentiavalicarb, bifenazat, boscalid, carbonat de calciu, captan, dioxid de carbon, cimoxanil, dimetomorf, etefon, extract de arbore de ceai, famoxadon, reziduuri de la distilarea grăsimilor, acizi grași C7-C20, flumioxazin, fluoxastrobin, flurocloridonă, folpet, formetanat, acid giberelic, gibereline, heptamaloxiloglucan, proteine hidrolizate, sulfat de fier, metazaclor, metribuzin, milbectin, Paecilomyces lilacinus tulpina 251, fenmedifam, fosmet, pirimifos‑metil, uleiuri vegetale/ulei de rapiță, hidrogenocarbonat de potasiu, propamocarb, protioconazol, nisip de cuarț, ulei de pește, insectifug după miros de origine animală sau vegetală/grăsime de oaie, S‑metolaclor, feromoni de lepidoptere cu catenă liniară, tebuconazol și uree (JO 2021, L 160, p. 89), până la 31 iulie 2022. Considerentul (5) al acestui regulament reia explicația care figurează în considerentul (4) al Regulamentului de punere în aplicare 2020/869.

La 5 mai 2022, aprobarea boscalidului a fost prelungită a cincea oară prin Regulamentul de punere în aplicare 2022/708 până la 31 iulie 2023. Considerentul (5) al regulamentului menționat explică faptul că, „[d]in cauza faptului că evaluarea substanțelor active respective a fost amânată din motive independente de voința solicitanților, este probabil ca aprobările substanțelor active respective să expire înainte de adoptarea unei decizii privind reînnoirea lor” și că, „[p]rin urmare, este necesar să se prelungească perioadele lor de aprobare, pentru a acorda timpul necesar pentru finalizarea evaluării”.

Reclamanta a introdus o cerere de reexaminare internă a Regulamentului de punere în aplicare 2022/708, în temeiul articolului 10 din Regulamentul (CE) nr. 1367/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 septembrie 2006 privind aplicarea, pentru instituțiile și organismele comunitare, a dispozițiilor Convenției de la Aarhus privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziilor și accesul la justiție în domeniul mediului (JO 2006, L 264, p. 13, Ediție specială, 15/vol. 17, p. 126), care a fost înregistrată la 4 iulie 2022.

Prin decizia atacată, Comisia Europeană a respins cererea de reexaminare internă formulată de reclamantă.

După introducerea prezentei acțiuni, Comisia a prelungit a șasea oară aprobarea boscalidului prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/918 al Comisiei din 4 mai 2023 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 în ceea ce privește prelungirea perioadelor de aprobare a substanțelor active aclonifen, ametoctradin, beflubutamid, bentiavalicarb, boscalid, captan, cletodim, cicloxidim, ciflumetofen, dazomet, diclofop, dimetomorf, etefon, fenazaquin, fluopicolid, fluoxastrobin, flurocloridonă, folpet, formetanat, Helicoverpa armigera nucleopolyhedrovirus, himexazol, acid indolilbutiric, mandipropamid, metalaxil, metaldehidă, metam, metazaclor, metribuzin, milbemectin, paclobutrazol, penoxsulam, fenmedifam, pirimifos‑metil, propamocarb, proquinazid, protioconazol, S‑metolaclor, virusul poliedrozei nucleare Spodoptera littoralis, Trichoderma asperellum tulpina T34 și Trichoderma atroviride tulpina I‑1237 (JO 2023, L 119, p. 160) până la 15 aprilie 2026. Considerentul (15) al acestui regulament explică faptul că, „pentru [boscalid], [EFSA] va avea nevoie de timp suplimentar, în conformitate cu articolul 13 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012, pentru a adopta o concluzie și, după caz, pentru a organiza o consultare a experților. În plus, este nevoie de timp suplimentar pentru emiterea subsecventă a deciziei de gestionare a riscurilor, în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012”. Considerentul 20 adaugă că, „[d]at fiind că este probabil să nu se poată lua nicio decizie cu privire la reînnoirea aprobării acestor substanțe active înainte de expirarea perioadelor lor de aprobare respective, iar motivele întârzierii înregistrate în procedurile de reînnoire a aprobării sunt independente de voința solicitanților respectivi, perioadele de aprobare a substanțelor active trebuie extinse pentru a se permite finalizarea evaluărilor necesare și a procedurilor regulamentare de luare a deciziilor privind cererile respective de reînnoire a aprobării”.

La 16 iunie 2023, reclamanta a introdus o cerere de reexaminare internă a Regulamentului de punere în aplicare 2023/918 în temeiul articolului 10 din Regulamentul nr. 1367/2006.

Prin decizia din 1 decembrie 2023, Comisia a respins cererea de reexaminare internă formulată de reclamantă.

La 9 februarie 2024, reclamanta a introdus o acțiune împotriva deciziei menționate la punctul 19 de mai sus, înregistrată cu numărul T‑75/24.

Reclamanta solicită Tribunalului: – anularea deciziei atacate; – obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Comisia, susținută de Parlamentul European, de Consiliul Uniunii Europene, de BASF SE și de CropLife Europe, solicită Tribunalului: – respingerea acțiunii; – obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta invocă patru motive în susținerea acțiunii formulate, întemeiate în esență, primul, pe o interpretare eronată a articolului 17 din Regulamentul nr. 1107/2009, al doilea, invocat cu titlu subsidiar, pe o excepție de nelegalitate a articolului menționat, al treilea, pe faptul că Comisia a considerat în mod eronat că erau îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 17 din Regulamentul nr. 1107/2009 și, al patrulea, pe de o parte, pe o eroare de drept săvârșită de Comisie atunci când a considerat, în decizia atacată, că Regulamentul de punere în aplicare 2022/708 era suficient motivat și, pe de altă parte, pe nemotivarea deciziei atacate.

BASF solicită Tribunalului să examineze dacă reclamanta își menține interesul de a exercita acțiunea în urma adoptării Regulamentului de punere în aplicare 2023/918, care a prelungit perioada de aprobare a boscalidului până la 15 aprilie 2026.

Tribunalul amintește că interesul unui reclamant de a exercita acțiunea trebuie să fie născut și actual. În raport cu obiectul acțiunii, acest interes trebuie să existe la momentul introducerii acesteia, sub sancțiunea inadmisibilității, și trebuie să existe în continuare, până la momentul pronunțării hotărârii judecătorești, sub sancțiunea nepronunțării asupra fondului (a se vedea Hotărârea din 17 septembrie 2015, Mory ș.a./Comisia, C‑33/14 P, EU:C:2015:609, punctele 56 și 57 și jurisprudența citată).

În speță, astfel cum arată BASF, un nou regulament de punere în aplicare a fost adoptat de Comisie pentru a prelungi perioada de aprobare a boscalidului după sfârșitul perioadei de prelungire prevăzute de Regulamentul de punere în aplicare 2022/708.

Cu toate acestea, în primul rând, decizia atacată nu a fost retrasă de Comisie, astfel încât litigiul și‑a păstrat obiectul (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 septembrie 2018, ClientEarth/Comisia, C‑57/16 P, EU:C:2018:660, punctul 45 și jurisprudența citată).

În al doilea rând, rezultă din jurisprudență că un reclamant își păstrează interesul de a solicita anularea unui act al unei instituții a Uniunii pentru a permite să se evite repetarea în viitor a pretinsei nelegalități de care acesta ar fi afectat. Un astfel de interes de a exercita acțiunea decurge din articolul 266 primul paragraf TFUE, în temeiul căruia instituția emitentă a actului anulat este obligată să ia măsurile impuse de executarea hotărârii Curții. Totuși, acest interes de a exercita acțiunea nu poate exista decât dacă pretinsa nelegalitate este susceptibilă să se repete în viitor, independent de împrejurările cauzei în care a fost introdusă acțiunea formulată de reclamant (Hotărârea din 7 iunie 2007, Wunenburger/ComisiaC‑362/05 P, EU:C:2007:322, punctele 50-52, și Hotărârea din 27 septembrie 2018, Mellifera/Comisia, T‑12/17, EU:T:2018:616, punctul 28).

Aceasta este situația în prezenta cauză, din moment ce nelegalitatea invocată de reclamantă se întemeiază printre altele pe o interpretare a articolului 17 din Regulamentul nr. 1107/2009 pe care Comisia riscă să o reitereze cu ocazia unei cereri de reexaminare internă privind prelungirea perioadei de aprobare a boscalidului sau a unei alte substanțe. Astfel, din dosarul prezentei cauze reiese că Comisia a adoptat Regulamentul de punere în aplicare 2023/918 prin care prelungește perioada de aprobare a boscalidului și a mai multor alte substanțe pe baza criteriilor prevăzute la articolul 17 din Regulamentul nr. 1107/2009 și că a respins ulterior cererea de reexaminare internă a reclamantei privind această prelungire.

Rezultă că, în pofida adoptării Regulamentului de punere în aplicare 2023/918, reclamanta păstrează un interes de a exercita acțiunea în speță.

Prin intermediul primului și al celui de al treilea motiv, care trebuie analizate împreună având în vedere caracterul lor complementar, reclamanta susține că Comisia a interpretat în mod eronat articolul 17 din Regulamentul nr. 1107/2009, în special prin faptul că a considerat că erau îndeplinite condițiile de aplicare a acestui articol.

BASF apreciază că primul motiv prezentat de reclamantă, întemeiat pe o interpretare eronată a articolului 17 din Regulamentul nr. 1107/2009, este inadmisibil. Reclamanta nu ar contesta aprecierea cuprinsă în răspunsul la cererea sa de reexaminare internă, ci și‑ar îndrepta argumentele împotriva prelungirii perioadei de aprobare a boscalidului prin Regulamentul de punere în aplicare 2022/708, care făcea obiectul cererii de reexaminare internă. Or, atunci când un reclamant introduce o acțiune în anulare împotriva răspunsului la o cerere de reexaminare internă în temeiul articolului 12 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006, acesta poate numai să conteste legalitatea răspunsului menționat.

Tribunalul amintește că articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006 prevede că „orice organizație neguvernamentală sau alți membri ai publicului care îndeplinesc criteriile stabilite la articolul 11 sunt îndreptățiți să introducă o cerere de reexaminare internă la instituția sau organismul Uniunii care a adoptat actul administrativ sau care, în cazul unei pretinse omisiuni administrative, ar fi trebuit să adopte un astfel de act, pentru motivul că actul sau omisiunea respectivă contravine dreptului mediului”. Articolul 12 alineatul (1) din același regulament prevede că „organizația neguvernamentală care a introdus cererea de reexaminare internă în temeiul articolului 10 poate sesiza Curtea de Justiție”.

Cererea de reexaminare internă a unui act administrativ urmărește, așadar, să se constate o pretinsă nelegalitate sau lipsa temeiniciei actului vizat. Solicitantul poate apoi să sesizeze instanța Uniunii prin introducerea unei acțiuni pentru necompetență, încălcarea unor norme fundamentale de procedură, încălcarea tratatelor sau a oricărei norme de drept privind aplicarea acestora ori abuz de putere împotriva deciziei prin care a fost respinsă ca nefondată cererea de reexaminare internă (Hotărârea din 12 septembrie 2019, TestBioTech ș.a./Comisia, C‑82/17 P, EU:C:2019:719, punctul 38). Rezultă că, în cadrul acțiunii menționate, reclamantul nu este abilitat să invoce argumente prin care să conteste în mod direct legalitatea sau temeinicia actului vizat de cererea de reexaminare internă (a se vedea Hotărârea din 27 septembrie 2018, Mellifera/Comisia, T‑12/17, EU:T:2018:616, punctul 35 și jurisprudența citată). Astfel, sistemul de control jurisdicțional prevăzut de tratate nu prevede posibilitatea Tribunalului de a anula o decizie care nu face obiectul unei acțiuni în anulare directe întemeiate pe articolul 263 din TFUE (Hotărârea din 4 aprilie 2019, ClientEarth/Comisia, T‑108/17, EU:T:2019:215, punctul 28).

În speță, mai întâi, cererea introductivă indică în mod clar că obiectul acțiunii în anulare este decizia atacată.

În continuare, reiese direct din titlul primului motiv și din diferitele aspecte ale acestuia că, potrivit reclamantei, decizia atacată se întemeiază pe o interpretare eronată a articolului 17 din Regulamentul nr. 1107/2009.

În sfârșit, din lectura primului motiv în ansamblul său rezultă că, prin argumentația sa, reclamanta vizează interpretarea de către Comisie a articolului 17 din Regulamentul nr. 1107/2009 efectuată în decizia atacată. Faptul că, din cauza obiectului însuși al procedurii de reexaminare internă și a logicii articolelor 10 și 12 din Regulamentul nr. 1367/2006, poate exista o anumită suprapunere între argumentele prezentate în cadrul cererii de reexaminare internă și cele care sunt invocate în susținerea unei acțiuni în anulare împotriva deciziei de respingere ca nefondată a cererii menționate nu este de natură să modifice această concluzie.

Prin urmare, argumentația BASF potrivit căreia primul motiv este inadmisibil, întrucât nu vizează decizia atacată, trebuie respinsă.

Prin intermediul celui de al treilea aspect al primului motiv și în primul rând, reclamanta apreciază că Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că putea reînnoi prelungirea perioadei de aprobare a unei substanțe active precum boscalidul fără nicio limitare în timp. Astfel, prelungirile ar fi măsuri tranzitorii care, prin natura lor, ar trebui să rămână limitate în timp și ar trebui să aibă un caracter excepțional. În orice caz, o prelungire de cinci ani în speță nu poate fi considerată legală. În al doilea rând, reclamanta arată că riscurile pentru sănătatea umană și pentru mediu ar trebui luate în considerare la adoptarea deciziei de reînnoire.

Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al treilea motiv, reclamanta susține că durata perioadei totale de prelungire a aprobării boscalidului nu este conformă cu cerințele articolului 17 din Regulamentul nr. 1107/2009. Comisia ar fi săvârșit o eroare de drept considerând că al treilea paragraf al acestui articol nu se aplică decât situațiilor reglementate de al doilea paragraf al aceluiași articol. În plus, perioada de prelungire a aprobării boscalidului nu ar fi adecvată, iar durata totală a prelungirii ar fi excesivă.

Cu titlu introductiv, Tribunalul amintește că articolul 191 alineatul (2) TFUE prevede că politica de mediu se bazează printre altele pe principiul precauției, principiu care are de asemenea vocația să se aplice în cadrul altor politici ale Uniunii, în special al politicii de protecție a sănătății publice, precum și atunci când instituțiile Uniunii iau, în temeiul politicii agricole comune sau al politicii pieței interne, măsuri de protecție a sănătății umane (a se vedea Hotărârea din 1 octombrie 2019, Blaise ș.a., C‑616/17, EU:C:2019:800, punctul 41 și jurisprudența citată).

Revine, așadar, legiuitorului Uniunii sarcina ca, atunci când adoptă norme care reglementează introducerea pe piață a unor produse fitosanitare, astfel cum sunt cele prevăzute de Regulamentul nr. 1107/2009, să se conformeze principiului precauției în special în scopul de a asigura, în conformitate cu articolul 35 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și cu articolul 9 și cu articolul 168 alineatul (1) TFUE, un nivel ridicat de protecție a sănătății umane (a se vedea Hotărârea din 1 octombrie 2019, Blaise ș.a., C‑616/17, EU:C:2019:800, punctul 42 și jurisprudența citată).

Principiul precauției presupune că, în cazul în care persistă anumite incertitudini cu privire la existența sau la întinderea unor riscuri privind sănătatea persoanelor, pot fi luate măsuri de protecție fără a trebui să se aștepte demonstrarea deplină a caracterului real și grav al acestor riscuri (a se vedea Hotărârea din 1 octombrie 2019, Blaise ș.a., C‑616/17, EU:C:2019:800, punctul 43 și jurisprudența citată).

Principiul precauției, principiu general de drept al Uniunii, impune autorităților în cauză să ia, în cadrul precis al exercitării competențelor care le sunt atribuite de reglementarea relevantă, măsuri adecvate în vederea prevenirii unor riscuri potențiale pentru sănătatea publică, securitate și mediu, acordând prioritate cerințelor legate de protecția acestor interese față de interesele economice [a se vedea Hotărârea din 21 octombrie 2003, Solvay Pharmaceuticals/Consiliul, T‑392/02, EU:T:2003:277, punctul 121 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 12 aprilie 2013, Du Pont de Nemours (Franța) și alții/Comisia, T‑31/07, nepublicată, EU:T:2013:167, punctul 134 și jurisprudența citată]. Principiul precauției se află la baza tuturor dispozițiilor Regulamentului nr. 1107/2009.

Considerentul (8) al Regulamentului nr. 1107/2009 precizează că este necesară aplicarea principiului precauției și că regulamentul menționat ar trebui să asigure faptul că industria dovedește că substanțele sau produsele fabricate sau introduse pe piață nu exercită niciun efect nociv asupra sănătății umane sau animale și nu au niciun efect inacceptabil asupra mediului. În această privință, trebuie să se arate că procedurile de autorizare și de aprobare prealabile instituite prin acest regulament pentru produsele fitosanitare și substanțele lor active sunt inspirate din principiul precauției (a se vedea Hotărârea din 17 martie 2021, FMC/Comisia, T‑719/17, EU:T:2021:143, punctele 60 și 61 și jurisprudența citată).

Rezultă că, atunci când își exercită competențele în cadrul Regulamentului nr. 1107/2009, Comisia trebuie să țină seama de principiul precauției. În ceea ce privește mai precis substanțele active, reiese din jurisprudență că Comisia poate să ia măsuri care limitează utilizarea unei substanțe făcând astfel să prevaleze interesul siguranței consumatorilor, fără a aștepta finalizarea procedurii de reînnoire a aprobării acestei substanțe (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 septembrie 2019, Arysta LifeScience Netherlands/Comisia, T‑476/17, EU:T:2019:618, punctul 97).

Prin urmare, pentru a răspunde argumentelor reclamantei, articolul 17 din Regulamentul nr. 1107/2009 trebuie interpretat în lumina principiului precauției, ținând seama de durata și de frecvența prelungirii aprobării boscalidului.

În această privință, potrivit unei jurisprudențe constante, în vederea interpretării unei dispoziții a dreptului Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul în care se înscrie și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte. Geneza unei dispoziții a dreptului Uniunii poate de asemenea să ofere elemente relevante pentru interpretarea sa (a se vedea Hotărârea din 2 septembrie 2021, CRCAM, C‑337/20, EU:C:2021:671, punctul 31 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 25 ianuarie 2017, Rusal Armenal/Consiliul, T‑512/09 RENV, EU:T:2017:26, punctul 56 și jurisprudența citată).

În primul rând, din modul de redactare a articolului 17 primul paragraf din Regulamentul nr. 1107/2009 reiese că, „[î]n cazul în care, din motive independente de voința solicitantului, este probabil ca aprobarea să expire înainte de a se lua o decizie cu privire la reînnoirea ei, în conformitate cu procedura de reglementare menționată la articolul 79 alineatul (3) se adoptă o decizie privind amânarea datei de expirare a perioadei de aprobare pentru respectivul solicitant, pentru o perioadă care să permită examinarea cererii”. Articolul 17 al treilea paragraf din același regulament prevede elementele care trebuie luate în considerare atunci când este stabilită perioada de prelungire, și anume: „(a) timpul necesar pentru furnizarea informațiilor cerute; (b) timpul necesar pentru finalizarea procedurii; (c) dacă este cazul, necesitatea stabilirii unui program de lucru coerent, în conformitate cu dispozițiile articolului 18”.

Astfel, din această dispoziție reiese că, în cazul în care, din motive independente de voința solicitantului, este probabil ca aprobarea să expire înainte de a se lua o decizie cu privire la reînnoirea ei, „se adoptă o decizie privind amânarea datei de expirare a perioadei de aprobare”, iar aceasta „pentru o perioadă care să permită examinarea cererii”. Deși nu se poate exclude prin modul de redactare a acestei dispoziții ca, la sfârșitul acestei perioade, să fie adoptată o nouă decizie de prelungire, această prelungire, care nu intervine decât pentru a permite completarea procedurii de reînnoire, nu poate fi decât de natură provizorie, astfel cum explică Consiliul în memoriul său în intervenție.

Prin urmare, durata perioadei de prelungire trebuie să fie adaptată împrejurărilor concrete ale speței și, în consecință, nu poate face obiectul unei aplicări automate sau chiar sistematice.

În plus, potrivit jurisprudenței, articolul 17 din Regulamentul nr. 1107/2009 are ca efect să permită prelungirea procedurii de reînnoire a aprobării substanței active ca urmare a unor împrejurări intervenite în cursul procedurii însăși, iar nu cunoscute anterior (Hotărârea din 19 septembrie 2019, Arysta LifeScience Netherlands/Comisia, T‑476/17, EU:T:2019:618, punctul 104).

În al doilea rând, trebuie să se țină seama de contextul în care se înscrie norma prevăzută la articolul 17 primul paragraf din Regulamentul nr. 1107/2009.

Această normă face parte din secțiunea din Regulamentul nr. 1107/2009 care privește aprobarea substanțelor active. Aprobările respective, precum și reînnoirea lor fac obiectul mai multor dispoziții care reglementează desfășurarea procedurii aplicabile.

Primo, o aprobare nu poate fi acordată decât pentru o perioadă de cel mult zece ani (articolul 5 din Regulamentul nr. 1107/2009), limitare care o reia pe cea prevăzută de Directiva 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar (JO 1991, L 230, p. 1, Ediție specială, 03/vol. 10, p. 30), care era în vigoare la momentul aprobării boscalidului. Astfel cum se explică în considerentul (15) al Regulamentului nr. 1107/2009, din motive de siguranță, perioada de valabilitate a aprobărilor substanțelor active este limitată în timp și trebuie să fie proporțională cu eventualele riscuri inerente utilizării substanțelor. Reînnoirea se acordă pentru o perioadă de cel mult 15 ani [articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1107/2009].

Rezultă că legiuitorul a avut grijă să prevadă perioade de aprobare și de reînnoire limitate, pentru a evita menținerea pe piață a substanțelor active care s‑ar dovedi că prezintă riscuri inacceptabile în sensul articolului 4 din Regulamentul nr. 1107/2009. Realizarea acestui obiectiv, în lumina principiului precauției, impune ca reevaluarea substanțelor să aibă loc periodic, astfel cum subliniază în mod întemeiat Comisia atunci când explică abordarea periodică a Regulamentului nr. 1107/2009.

Secundo, cererea de reînnoire trebuie depusă cu cel puțin trei ani înainte de expirarea aprobării (articolul 15 din Regulamentul nr. 1107/2009). Prin urmare, acest termen este considerat suficient, în principiu, pentru a finaliza această procedură și pentru a adopta o decizie privind reînnoirea aprobării, garantând în același timp eficacitatea abordării periodice amintite la punctul 56 de mai sus.

În acest scop, articolul 19 din Regulamentul nr. 1107/2009 a acordat Comisiei competența de a adopta, printr‑un regulament de punere în aplicare, dispozițiile necesare pentru aplicarea procedurii de reînnoire.

Astfel, a fost adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012 al Comisiei din 18 septembrie 2012 de stabilire a dispozițiilor necesare pentru punerea în aplicare a procedurii de reînnoire pentru substanțele active, prevăzută în Regulamentul nr. 1107/2009 (JO 2012, L 252, p. 26), care prevede printre altele perioadele diferitelor etape ale procedurii de reînnoire pentru a garanta faptul că aceasta funcționează în mod corespunzător (considerentul 3). Acest regulament are ca obiect punerea în aplicare a normelor deja prevăzute în Regulamentul nr. 1107/2009, asigurând în același timp condiții uniforme de aplicare în Uniune.

În special, articolele 1-8 din Regulamentul de punere în aplicare nr. 844/2012 prevăd normele privind admisibilitatea cererii depuse de un producător al substanței active într‑un stat membru și prevăd anumite termene pentru această primă fază a procedurii. Conform articolului 3 din regulamentul menționat, această cerere este verificată mai întâi de statul membru raportor, care se asigură că a fost depusă în termenul prevăzut la articolul 1 alineatul (1) primul paragraf din regulamentul respectiv și că conține toate elementele prevăzute la articolul 2 din acesta. Mai precis, conform articolului 2 alineatul (2) din regulamentul menționat, cererea de reînnoire trebuie să conțină lista informațiilor noi pe care solicitantul intenționează să le prezinte și care sunt necesare în conformitate cu articolul 15 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 1107/2009. În continuare, conform articolului 6 din același regulament, după primirea răspunsului afirmativ al statului membru raportor cu privire la această verificare, solicitantul prezintă dosarele suplimentare statului membru raportor, statului membru coraportor, Comisiei și Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA). În sfârșit, conform articolului 8 din acest regulament, în cazul în care dosarele suplimentare au fost depuse în termen și conțin toate elementele prevăzute, statul membru raportor informează solicitantul, statul membru coraportor, Comisia și EFSA cu privire la data primirii dosarelor suplimentare și la admisibilitatea cererii.

De asemenea, articolele 11-14 din Regulamentul de punere în aplicare nr. 844/2012 stabilesc procedura de evaluare a cererii de reînnoire a aprobării unei substanțe active și prevăd termene precise în care diferiții actori implicați în procedură trebuie să pregătească și să comunice raportul sau concluziile lor. Mai întâi, statul membru raportor, după consultarea statului membru coraportor, întocmește și transmite Comisiei, cu o copie către EFSA, un raport care evaluează dacă este de așteptat ca substanța activă să îndeplinească criteriile de aprobare, astfel cum se prevede la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 (articolul 11 din Regulamentul de punere în aplicare nr. 844/2012). După ce a primit proiectul de raport de evaluare care i‑a fost transmis de statul membru raportor, EFSA îl transmite solicitantului și celorlalte state membre (articolul 12 din Regulamentul de punere în aplicare nr. 844/2012). La expirarea termenului pentru prezentarea de observații scrise, EFSA adoptă o concluzie în lumina cunoștințelor științifice și tehnice actuale, utilizând documentele orientative aplicabile la data depunerii dosarelor suplimentare, care precizează dacă este de așteptat ca substanța activă să îndeplinească criteriile de aprobare prevăzute la articolul 4 din Regulamentul nr. 1107/2009. EFSA organizează, după caz, o consultare a experților, inclusiv a experților din statul membru raportor și statul membru coraportor. Aceasta comunică concluziile respective solicitantului, statelor membre și Comisiei și le pune la dispoziția publicului (articolul 13 din Regulamentul de punere în aplicare nr. 844/2012). În cele din urmă, în urma primirii concluziilor EFSA și ținând seama de proiectul de raport de evaluare elaborat de statul membru raportor, de observațiile solicitantului și ale celorlalte state membre, precum și de concluziile EFSA, Comisia prezintă comitetului permanent un așa‑numit „raport de reînnoire” și un proiect de regulament. Solicitantului i se oferă posibilitatea de a prezenta observații pe marginea raportului de reînnoire [articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 844/2012]. Pe baza raportului de reînnoire și luând în considerare observațiile prezentate de solicitant, Comisia adoptă un regulament în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1107/2009 [articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 844/2012].

Numai ultima etapă a procedurii prevăzute la articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 844/2012, care privește adoptarea Regulamentului privind reînnoirea aprobării în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1107/2009, nu este însoțită de un termen.

Rezultă că procedura de reînnoire este întemeiată pe executarea unui calendar precis (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 septembrie 2019, Arysta LifeScience Netherlands/Comisia, T‑476/17, EU:T:2019:618, punctul 103). Impunerea acestor termene și necesitatea respectării lor sunt de altfel coerente cu cerința potrivit căreia întreaga procedură trebuie să nu dureze mai mult de trei ani, astfel cum reiese din articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 844/2012 (Hotărârea din 9 decembrie 2021, Agrochem‑Maks/Comisia, C‑374/20 P, nepublicată, EU:C:2021:990, punctul 82).

Respectarea acestor termene și a cerinței celerității procedurii este cu atât mai importantă cu cât un regulament de punere în aplicare adoptat în temeiul articolului 17 primul paragraf din Regulamentul nr. 1107/2009, care prelungește aprobarea substanței active în cauză pentru o anumită perioadă, are aceleași consecințe ca un regulament de punere în aplicare privind aprobarea inițială a unei astfel de substanțe în temeiul articolului 13 alineatul (2) din regulamentul menționat sau ca un regulament de reînnoire a aprobării în temeiul articolului 20 din acest regulament (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 septembrie 2018, Mellifera/Comisia, T‑12/17, EU:T:2018:616, punctele 57 și 58).

Astfel, este necesar să se considere că articolul 17 din Regulamentul nr. 1107/2009 prevede un mecanism care trebuie aplicat în mod excepțional atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acesta. O aplicare sistematică a acestui mecanism în procedurile de reînnoire a aprobării unei substanțe active nu este, așadar, compatibilă cu cerințele Regulamentului nr. 1107/2009 și, mai general, cu spiritul acestui regulament.

Dimpotrivă, Comisia trebuie, de fiecare dată când prelungește o perioadă de aprobare, să efectueze o evaluare a cazului concret și să ia în considerare elementele relevante pentru a defini „perioada suficientă” necesară pentru a finaliza evaluarea în curs.

Pe de altă parte, articolul 17 din Regulamentul nr. 1107/2009 lasă o putere de apreciere Comisiei pentru a stabili ce corespunde unei „perioade suficiente”. Această putere de apreciere nu este absolută, ci este încadrată de al treilea paragraf al articolului menționat, care prevede elementele ce trebuie luate în considerare atunci când se stabilește perioada de prelungire.

În plus, articolul 17 primul paragraf din Regulamentul nr. 1107/2009 nu poate fi interpretat și aplicat în mod izolat, ci trebuie interpretat în coroborare cu dispozițiile celui de al treilea paragraf care îl completează.

În această privință, trebuie respins argumentul Comisiei potrivit căruia al treilea paragraf al articolului 17 din Regulamentul nr. 1107/2009 nu se aplică decât situațiilor vizate de al doilea paragraf al articolului menționat.

Pe de o parte, această interpretare nu are temei în modul de redactare a articolului 17 din Regulamentul nr. 1107/2009. Astfel, primele două paragrafe ale acestui articol utilizează aceeași expresie de „perioadă [suficientă]” de prelungire și nu există niciun motiv pentru a face o distincție între cele două. În plus, al doilea paragraf al acestui articol are un caracter tranzitoriu, întrucât se aplică substanțelor a căror includere în anexa I la Directiva 91/414 a expirat înainte de 14 iunie 2014. Această situație nu se regăsește în cazul celui de al treilea paragraf, care face referire și la alte dispoziții ale Regulamentului nr. 1107/2009, și anume cele ale articolului 18, care nu au caracter tranzitoriu. Domeniul de aplicare al celui de al treilea paragraf al articolului 17 din Regulamentul nr. 1107/2009 nu se limitează, așadar, la al doilea paragraf al articolului menționat.

Pe de altă parte, în textul original al Propunerii de regulament al Parlamentului European și al Consiliului COM(2006) 388 final a Comisiei din 12 iulie 2006 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare, primul și al doilea paragraf din ceea ce este în prezent articolul 17 din Regulamentul nr. 1107/009 făceau parte din același paragraf, care era urmat direct de paragraful privind durata prelungirii. Aceasta demonstrează intenția legiuitorului de a vedea elementele care trebuie luate în considerare pentru stabilirea duratei prelungirii aplicate în situațiile vizate în prezent de primele două paragrafe ale articolului 17 din regulamentul menționat.

Rezultă că al treilea paragraf al articolului 17 din Regulamentul nr. 1107/2009 este aplicabil pentru a stabili „perioada [suficientă]” de prelungire.

Tertio, așa cum s‑a amintit la punctele 41-46 de mai sus, principiul precauției stă la baza tuturor dispozițiilor Regulamentului nr. 1107/2009.

În acest context, expresia „perioadă [suficientă]”, utilizată la articolul 17 primul paragraf din Regulamentul nr. 1107/2009, trebuie înțeleasă în sensul că impune definirea unei perioade care nici nu este mai scurtă și nici nu depășește ceea ce este necesar pentru a completa procedura de reînnoire pentru fiecare caz în parte.

În al treilea rând, trebuie să se țină seama de obiectivele urmărite de Regulamentul nr. 1107/2009.

În temeiul articolului 1 alineatul (3) din acesta, scopul Regulamentului nr. 1107/2009 este de a asigura un nivel ridicat de protecție atât a sănătății oamenilor și a animalelor, cât și a mediului și de a îmbunătăți funcționarea pieței interne prin armonizarea normelor de introducere pe piață a produselor fitosanitare, îmbunătățind în același timp producția agricolă. Prin urmare, Comisia susține în mod întemeiat că obiectivul Regulamentului nr. 1107/2009 este multiplu. Totuși, astfel cum reiese din considerentul (24) al Regulamentului nr. 1107/2009, atunci când se acordă autorizații pentru produse fitosanitare, obiectivul protejării sănătății umane și animale și a mediului, în special, ar trebui să prevaleze asupra obiectivului îmbunătățirii producției vegetale.

Prin impunerea menținerii unui nivel ridicat de protecție a mediului, Regulamentul nr. 1107/2009 aplică articolul 11 TFUE, care prevede că cerințele de protecție a mediului trebuie integrate în definirea și în punerea în aplicare a politicilor și acțiunilor Uniunii, în special pentru promovarea dezvoltării durabile, și articolul 114 alineatul (3) TFUE, care concretizează această obligație. Acesta din urmă prevede efectiv că, în formularea propunerilor sale, printre altele în domeniul protecției mediului, făcute în temeiul apropierii legislațiilor care au ca obiect instituirea și funcționarea pieței interne, Comisia pornește de la premisa asigurării unui nivel ridicat de protecție, ținând seama în special de orice evoluție nouă, întemeiată pe fapte științifice, și că, în cadrul atribuțiilor ce le revin, Parlamentul European și Consiliul depun eforturi de asemenea pentru realizarea acestui obiectiv. Această protecție are o importanță preponderentă în raport cu considerațiile economice, astfel încât este de natură să justifice consecințe economice negative, chiar considerabile, pentru anumiți operatori (a se vedea Hotărârea din 17 martie 2021, FMC/Comisia, T‑719/17, EU:T:2021:143, punctul 59 și jurisprudența citată).

Rezultă că, printre diferitele obiective ale Regulamentului nr. 1107/2009, Comisia trebuie să acorde o importanță deosebită celui care constă în asigurarea unui nivel ridicat de protecție a sănătății umane și animale și a mediului atunci când gestionează o procedură de reînnoire a aprobării unei substanțe active, a fortiori atunci când această procedură depășește cadrul temporal prevăzut pentru desfășurarea sa, și că ea acordă o prelungire a perioadei de aprobare în temeiul articolului 17 din regulamentul menționat.

Din ansamblul considerațiilor care precedă pot fi desprinse următoarele principii. Primo, prelungirea perioadei de aprobare este de natură provizorie și excepțională și este permisă din cauza împrejurărilor care au intervenit în cursul procedurii înseși și care nu erau cunoscute anterior. Aceasta trebuie adoptată având în vedere împrejurările concrete ale speței și, în consecință, nu poate face obiectul unei aplicări automate sau chiar sistematice. Secundo, durata prelungirii trebuie să fie suficientă pentru a permite examinarea cererii de reînnoire. Atunci când stabilește această durată, Comisia trebuie să ia în considerare elementele prevăzute la articolul 17 al treilea paragraf din Regulamentul nr. 1107/2009 și să efectueze o evaluare de la caz la caz. Tertio, această perioadă nu trebuie nici să fie mai scurtă și nici să depășească ceea ce este necesar pentru finalizarea procedurii de reînnoire.

Quarto, într‑un mod mai general, atunci când intenționează să aplice articolul 17 din Regulamentul nr. 1107/2009, Comisia trebuie să țină seama de durata globală a procedurii de reînnoire, pentru a se asigura că aceasta rămâne în limite rezonabile în raport cu principiul celerității procedurii amintit la punctul 64 de mai sus. În special, ținând seama de durata limitată a unei aprobări și de abordarea periodică aleasă de legiuitor, care se întemeiază pe o reevaluare a riscurilor substanțelor active la intervale regulate, nu se poate admite ca prelungirea aprobării, care are un caracter provizoriu și excepțional, să permită menținerea pe piață a unei substanțe active pentru o perioadă care o depășește în mod semnificativ pe cea a aprobării inițiale, în caz contrar sistemul de reînnoire instituit prin acest regulament fiind lipsit de orice efect util.

Interpretat astfel, articolul 17 din Regulamentul nr. 1107/2009 exprimă o evaluare comparativă a diferitor interese în cauză compatibilă cu obiectivele regulamentului menționat și cu principiul precauției. Pe de o parte, sunt luate în considerare interesele care pledează în favoarea faptului că o substanță care a fost aprobată în conformitate cu normele Uniunii nu este interzisă în mod imprevizibil din cauza întârzierilor în calendarul procedurii de reînnoire care sunt independente de voința solicitantului.

Pe de altă parte, prelungirea acordată nu este decât provizorie, aceasta poate fi întreruptă printr‑o decizie de nereînnoire sau poate fi însoțită de limitări în utilizarea substanțelor și mai ales nu trebuie să depășească ceea ce este necesar, având în vedere circumstanțele fiecărui caz în parte.

În speță, în decizia atacată, primo, Comisia apreciază că al treilea paragraf al articolului 17 din Regulamentul nr. 1107/2009 nu se aplică decât situațiilor care intră în domeniul de aplicare al celui de al doilea paragraf al acestui articol și, prin urmare, nu se aplică prelungirii perioadei de aprobare a boscalidului. Secundo, Comisia justifică prelungirea în cauză prin faptul că aștepta raportul EFSA. Aceasta consideră că o prelungire cu o durată mai scurtă, care ar putea fi reînnoită dacă este necesar, este preferabilă unei singure prelungiri cu o durată mai lungă. Tertio, argumentul întemeiat pe faptul că perioada de aprobare a boscalidului fusese deja prelungită de mai multe ori ar fi lipsit de relevanță. Potrivit Comisiei, nu ar exista o limitare în ceea ce privește frecvența de aplicare a articolului 17 din regulamentul menționat. Comisia subliniază de asemenea că condițiile prevăzute la acest articol erau îndeplinite în speță și că mecanismul de prelungire a fost prevăzut de legiuitor în interesul securității juridice.

În plus, în decizia atacată, Comisia contestă că ar fi acordat prelungiri nelimitate. Comisia recunoaște că există probleme în ceea ce privește respectarea termenelor la nivelul statelor membre, dar consideră că aceste probleme sistemice nu sunt de natură să determine nelegalitatea unei decizii de prelungire.

Pe de altă parte, în ceea ce privește principiul precauției, Comisia explică, în decizia atacată, că aplicarea articolului 17 din Regulamentul nr. 1107/2009 nu impune nici o analiză, nici o alegere pe fond, o decizie pe fond fiind adoptată la finalul procedurii de reînnoire. Marja sa de apreciere este limitată la alegerea duratei perioadei de prelungire și numai în această alegere se aplică principiul precauției. Aplicarea acestui principiu ar însemna, pentru Comisie, că prelungirea trebuie să fie cât mai scurtă cu putință pentru a obține rezultatele științifice necesare, în conformitate cu Regulamentul nr. 1107/2009, și că nu este necesar să se aștepte sfârșitul perioadei de prelungire pentru a adopta o decizie de reînnoire sau de neprelungire.

Astfel, primo, în decizia atacată, Comisia a refuzat în mod explicit aplicabilitatea elementelor prevăzute la al treilea paragraf al articolului 17 din Regulamentul nr. 1107/2009 (a se vedea punctele 69 și 83 de mai sus). Secundo, aceasta apreciază că criteriile prevăzute la acest articol erau îndeplinite, fără a examina însă diferitele elemente ale speței pentru a se asigura că aceasta aplica o prelungire cu o durată suficientă pentru a permite examinarea cererii de reînnoire a aprobării boscalidului.

În această privință, rezultă că Regulamentul de punere în aplicare 2022/708 aplică aceeași perioadă de prelungire, și anume un an, la 50 de substanțe diferite. Deși este adevărat, astfel cum arată Comisia în înscrisurile sale, că nu este obligată să adopte 50 de regulamente de punere în aplicare diferite care să privească fiecare o substanță diferită, o perioadă de prelungire identică pentru 50 de substanțe, care nu este însoțită de explicații cu privire la alegerea acestei durate, poate fi cu greu conciliată cu cerința unei analize de la caz la caz. Argumentele Comisiei potrivit cărora nu era obligată să efectueze o analiză de fond și nu ar fi putut lăsa să expire aprobarea acestor substanțe din cauza cererilor de informații suplimentare nu au incidență asupra obligației sale de a efectua o analiză in concreto a ceea ce este o perioadă „suficientă” în cazul prelungirii perioadei de aprobare a fiecărei substanțe, printre care boscalidul.

Tertio, abordarea Comisiei exprimată în decizia atacată, potrivit căreia aceasta a optat pentru extinderi pentru o perioadă limitată, care putea fi prelungită din nou dacă este necesar, mai degrabă decât pentru o singură perioadă mai lungă, încalcă articolul 17 din Regulamentul nr. 1107/2009, care impune, astfel cum s‑a explicat la punctul 79 de mai sus, ca perioada de prelungire să fie calculată in concreto și în funcție de etapele procedurii care trebuie îndeplinite și să nu depășească ceea ce este necesar pentru finalizarea procedurii de reînnoire.

Quarto, Comisia săvârșește o eroare de drept atunci când afirmă, în decizia atacată, că prelungirile succesive ale aprobării boscalidului nu trebuie luate în considerare și că nu există o limitare în ceea ce privește frecvența de utilizare a articolului 17 din Regulamentul nr. 1107/2009. O asemenea abordare este contrară principiului enunțat la punctul 80 de mai sus.

Argumentele Comisiei prin care aceasta susține că perioadele de prelungire nu pot fi cumulate și că noțiunea de durată acumulată, în cursul căreia aprobarea unei substanțe este prelungită în temeiul articolului 17 din Regulamentul nr. 1107/2009, nu este cunoscută în regulamentul menționat nu sunt de natură să repună în discuție această concluzie.

Desigur, Regulamentul de punere în aplicare 2022/708 prevede prelungirea perioadei de aprobare a boscalidului cu un an și numai acest regulament constituie obiectul cererii de reexaminare internă. Este de asemenea cert că Comisia nu putea reexamina legalitatea decât a acestui regulament.

Totuși, având în vedere natura provizorie a prelungirii perioadei de aprobare a substanțelor active și faptul că este vorba despre o măsură care intervine în cursul unei proceduri de reînnoire din care constituie o eventuală etapă, nu este posibil ca această prelungire să fie înțeleasă în mod izolat în raport cu întreaga procedură din care face parte.

În speță, Regulamentul de punere în aplicare 2022/708 prevede o a cincea prelungire a perioadei de aprobare a boscalidului, făcând astfel ca perioada de examinare a cererii de reînnoire a aprobării acestei substanțe să treacă la opt ani și prelungind aprobarea cu cinci ani.

Dacă acest context ar trebui ignorat, rezultatul examinării legalității prelungirilor succesive ar fi de fiecare dată similar cu cel al unei prime prelungiri. Or, un asemenea rezultat ar fi contrar principiilor enunțate la punctele 79 și 80 de mai sus.

O analiză izolată a fiecărei perioade de prelungire ar contribui în plus la agravarea a ceea ce Comisia descrie în decizia atacată ca fiind probleme „sistemice” legate de respectarea termenelor procedurii de reînnoire.

Prin urmare, aceste argumente ale Comisiei trebuie respinse.

În consecință, se impune admiterea celui de al treilea aspect al primului motiv și a celui de al doilea aspect al celui de al treilea motiv, fără a fi necesară examinarea celorlalte aspecte ale primului motiv.

Prin intermediul primului aspect al celui de al treilea motiv, reclamanta susține că Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că întârzierea în procedura de reînnoire era cauzată de motive independente de voința solicitantului.

De la bun început, trebuie să se constate că diferitele versiuni lingvistice ale articolului 17 primul paragraf din Regulamentul nr. 1107/2009 prezintă divergențe. Astfel, deși anumite versiuni, inclusiv versiunea franceză, utilizează expresia „motive independente de voința reclamantului”, conceptul de „voință” nu se regăsește în alte versiuni lingvistice. Astfel, anumite alte versiuni lingvistice, inclusiv engleza, utilizează noțiunea de „control”. Alte versiuni lingvistice, precum germana, utilizează conceptul de „răspundere” sau chiar noțiunea de influență. Alte versiuni se limitează, la rândul lor, să menționeze motive „independente de solicitant”.

Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, formularea utilizată în una dintre versiunile lingvistice ale unei dispoziții de drept al Uniunii nu poate constitui singurul temei pentru interpretarea acestei dispoziții și nici nu se poate atribui respectivei formulări, în această privință, un caracter prioritar în raport cu celelalte versiuni lingvistice. Astfel, dispozițiile dreptului Uniunii trebuie interpretate și aplicate în mod uniform, în lumina versiunilor existente în toate limbile Uniunii. În caz de neconcordanță între diferitele versiuni lingvistice ale unui text de drept al Uniunii, dispoziția în cauză trebuie să fie interpretată în funcție de contextul și de finalitatea reglementării din care face parte (a se vedea Hotărârea din 12 septembrie 2019, A ș.a., C‑347/17, EU:C:2019:720, punctul 38 și jurisprudența citată).

Astfel, articolul 17 primul paragraf din Regulamentul nr. 1107/2009 și, mai precis, expresia „motive independente de voința solicitantului” trebuie interpretate ținând seama atât de finalitatea acestei dispoziții, cât și de contextul în care se înscrie.

În ceea ce privește contextul în care se înscrie această normă, în primul rând, trebuie să se facă trimitere la considerațiile expuse la punctul 54 și următoarele de mai sus. În al doilea rând, trebuie să se examineze rolul solicitantului reînnoirii în cadrul articolului 17 din Regulamentul nr. 1107/2009.

Astfel, atât procedura de aprobare, cât și procedura de reînnoire sunt lansate la inițiativa producătorului substanței active, ulterior, eventual, solicitantul reînnoirii, după cum reiese din articolul 7 din Regulamentul nr. 1107/2009 și, respectiv, din articolul 1 din Regulamentul de punere în aplicare nr. 844/2012. Producătorul substanței active, ulterior, eventual, solicitantul reînnoirii este un actor central pe tot parcursul procedurilor de aprobare și reînnoire și este un interlocutor principal pentru organismele implicate în aceste proceduri.

În ceea ce privește mai precis procedura de reînnoire, solicitantul reînnoirii este responsabil de conținutul cererii (articolul 3 din Regulamentul de punere în aplicare nr. 844/2012), de depunerea dosarelor suplimentare (articolele 6 și 7 din Regulamentul de punere în aplicare nr. 844/2012) și de furnizarea de informații suplimentare statului membru raportor sau EFSA [articolul 11 alineatul (5) și articolul 13 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 844/2012] și poate prezenta EFSA observații cu privire la proiectul de raport de evaluare al statului membru raportor sau la raportul de reînnoire [articolul 12 alineatul (3) și articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 844/2012]. Toate aceste interacțiuni cu solicitantul reînnoirii sunt supuse unor termene precise.

Rezultă că solicitantul reînnoirii este un actor care participă la toate etapele procedurii prin furnizarea de date sau prin prezentarea de observații, ceea ce îi permite să influențeze desfășurarea procedurii. Astfel, legiuitorul a decis să supună prelungirea perioadei de aprobare condiției ca eventuala întârziere să fie „independentă de voința solicitantului” reînnoirii.

În schimb, în ceea ce privește prelungirea perioadei de aprobare, solicitantul reînnoirii nu trebuie să depună o cerere și nu este prevăzută o procedură de consultare cu acesta. Procedura este inițiată din oficiu, iar Comisia trebuie să verifice dacă întârzierea în desfășurarea procedurii de reînnoire nu se datorează unor motive „independente de voința solicitantului”.

Astfel, comportamentul solicitantului trebuie apreciat în raport cu diferitele etape ale procedurii de reînnoire care precedă o eventuală prelungire a perioadei de aprobare, în care acesta a jucat un rol participativ.

În această privință, articolul 17 din Regulamentul nr. 1107/2009 exprimă o evaluare comparativă a diferitor interese în cauză care este compatibilă cu obiectivele regulamentului menționat și cu principiul precauției.

În ceea ce privește obiectivele prevăzute la articolul 17 primul paragraf din Regulamentul nr. 1107/2009, trebuie să se facă trimitere la punctele 75-78 de mai sus și în special la faptul că Comisia trebuie să acorde o importanță deosebită obiectivului de a asigura un nivel ridicat de protecție a sănătății umane și animale și a mediului atunci când gestionează o procedură de reînnoire a unei substanțe active.

Atunci când examinează rolul solicitantului reînnoirii în întârzierile observate în cadrul unei proceduri de reînnoire, Comisia trebuie să se asigure nu numai că acest solicitant a acționat cu respectarea termenelor, ci și că întârzierea în desfășurarea procedurii de reînnoire este independentă de acțiunile sale, cu alte cuvinte nu a acționat astfel încât să cauzeze întârzieri sau să contribuie la întârzieri.

Rezultă că o abordare care ar impune un element intențional din partea solicitantului cu privire la întârzierile în desfășurarea procedurii este prea restrictivă și riscă să perturbe echilibrul atins de legiuitor în favoarea intereselor solicitantului reînnoirii. O astfel de abordare restrictivă favorabilă solicitantului reînnoirii ar fi de asemenea contrară jurisprudenței, care impune ca nivelul ridicat de protecție a sănătății umane și a mediului să aibă o importanță preponderentă în raport cu considerațiile economice (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 martie 2021, FMC/Comisia, T‑719/17, EU:T:2021:143, punctul 59 și jurisprudența citată), precum și în contextul în care se înscrie norma prevăzută la articolul 17 primul paragraf din Regulamentul nr. 1107/2009 și care este compus dintr‑un cadru normativ care definește în mod detaliat participarea solicitantului reînnoirii la procedură.

Pentru a respecta evaluarea comparativă efectuată de legiuitor, articolul 17 primul paragraf din Regulamentul nr. 1107/2009 trebuie interpretat în sensul că impune o analiză obiectivă și in concreto a motivelor întârzierii pentru a stabili că această întârziere este independentă de voința solicitantului, care trebuie să fi respectat cu diligență toate normele care se aplică cererii și procedurii de reînnoire. În această privință, faptul că întârzierea se datorează, cel puțin în parte, transmiterii tardive a unui raport sau a unor concluzii de către una sau mai multe autorități implicate în procedura de reînnoire nu poate fi suficient pentru a înlătura orice rol al solicitantului, acesta putând el însuși să se afle la originea unei astfel de întârzieri, chiar dacă a respectat termenele care îi erau impuse de Regulamentul nr. 1107/2009.

În speță, în decizia atacată, Comisia consideră că întârzierea este independentă de voința solicitantului reînnoirii atunci când această întârziere poate fi atribuită altor actori ai procedurii de reînnoire, de exemplu statului membru raportor, EFSA sau ei înseși ori unor cazuri de forță majoră. Comisia explică faptul că ea trebuie doar să stabilească faptul că întârzierea nu se datorează solicitantului reînnoirii, fără a trebui să examineze motivul întârzierii sau cine ar putea fi considerat „vinovat” și nici să supravegheze ceilalți actori care intervin în procedura de reînnoire. Primo, Comisia explică faptul că întârzierea în discuție în speță era cauzată de prezentarea tardivă a proiectului de raport revizuit de statul membru raportor, ceea ce ar constitui o împrejurare care îndeplinește în mod clar condiția prevăzută la articolul 17 din Regulamentul nr. 1107/2009, potrivit căreia întârzierea nu trebuie să fie atribuită solicitantului reînnoirii. Secundo, Comisia subliniază că afirmațiile reclamantei potrivit cărora lacunele în date identificate în proiectul de raport de reînnoire și faptul că EFSA a solicitat informații suplimentare ar fi putut contribui la întârziere trebuie respinse ca speculative. Tertio și în orice caz, aceste afirmații ar fi întemeiate pe o confuzie între caracterul complet al dosarelor suplimentare și concluziile care pot fi deduse din evaluarea dosarelor prezentate. Solicitantul reînnoirii ar trebui să prezinte dosare suplimentare care să respecte cerințele privind datele din cadrul de reglementare aplicabil pentru a‑și susține cererea de reînnoire. În consecință, potrivit Comisiei, un solicitant de reînnoire nu poate fi responsabil, în sensul articolului 17 din Regulamentul nr. 1107/2009, de lacunele în date sau de cererile de informații suplimentare care rezultă din acestea în temeiul Regulamentului de punere în aplicare nr. 844/2012.

În această privință, din decizia atacată reiese că Comisia nu a considerat necesar să efectueze o verificare concretă, nici măcar sumară, a rolului solicitantului reînnoirii în raport cu faptul că procedura de reînnoire a cunoscut întârzieri.

În înscrisurile sale, Comisia susține, pe de altă parte, că o întârziere cauzată, cel puțin în parte, de un alt actor decât solicitantul reînnoirii, în speță statul membru raportor, nu poate fi înțeleasă ca ținând de responsabilitatea sau de voința solicitantului. Comisia consideră că nu trebuie să examineze ponderea pe care o reprezintă contribuția solicitantului reînnoirii într‑o întârziere.

Or, întrucât nu a efectuat o analiză in concreto a rolului solicitantului, a aplicat o abordare restrictivă a rolului solicitantului reînnoirii în eventualele întârzieri ale procedurii de reînnoire și a ignorat orice rol eventual al acestuia din urmă atunci când un alt actor ar fi contribuit, chiar și în parte, la întârziere, Comisia a săvârșit o eroare de drept în interpretarea articolului 17 din Regulamentul nr. 1107/2009 și nu a respectat evaluarea comparativă efectuată de legiuitor (a se vedea punctele 111 și 112 de mai sus).

Rezultă că primul aspect al celui de al treilea motiv trebuie de asemenea admis.

Prin urmare, decizia atacată trebuie anulată în măsura în care privește boscalidul, fără a fi necesară examinarea celui de al doilea și a celui de al patrulea motiv.

Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a căzut în pretenții, se impune să fie obligată să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă, conform concluziilor acesteia din urmă.

În temeiul articolului 138 alineatele (1) și (3) din Regulamentul de procedură, Parlamentul, Consiliul, BASF și CropLife Europe suportă propriile cheltuieli de judecată.

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a patra extinsă)

19 noiembrie 2025 ( *1 )

Hotărâre

Istoricul litigiului și situația de fapt ulterioară introducerii acțiunii

Concluziile părților

În drept

Cu privire la menținerea interesului de a exercita acțiunea

Cu privire la primul și la al treilea motiv, întemeiate pe o interpretare eronată a articolului 17 din Regulamentul nr. 1107/2009

Cu privire la admisibilitatea primului motiv

Cu privire la al treilea aspect al primului motiv și la al doilea aspect al celui de al treilea motiv

Cu privire la primul aspect al celui de al treilea motiv

Cu privire la cheltuielile de judecată