Hotărârea Curții (Camera a doua) din 15 mai 2025.#Bundesminister für Soziales, Gesundheit, Pflege und Konsumentenschutz împotriva lui M M.#Cerere de decizie preliminară formulată de Verwaltungsgerichtshof.#Trimitere preliminară – Apropierea legislațiilor – Fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun – Directiva 2014/40/UE – Articolul 2 alineatul (40) – Noțiunea de «introducere pe piață» – Articolul 23 alineatul (2) – Monitorizarea punerii în aplicare – Domeniu de aplicare – Introducerea pe piață a produselor din tutun al căror ambalaj conține elemente care nu sunt conforme – Furnizarea produselor din tutun de către un distribuitor angro către un punct de vânzare cu amănuntul – Amendă aplicată administratorului unei societăți care acționează în calitate de distribuitor angro.#Cauza C-717/23.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 2 punctul 40, a articolului 13 alineatul (1) litera (c) și a articolului 23 alineatul (2) din Directiva 2014/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre în ceea ce privește fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe și de abrogare a Directivei 2001/37/CE (JO 2014, L 127, p. 1).

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Bundesminister für Soziales, Gesundheit, Pflege und Konsumentenschutz (ministrul federal al sănătății, afacerilor sociale, asistenței și protecției consumatorilor, Austria) (denumit în continuare „ministrul”), pe de o parte, și MM, administratorul unei societăți angro de tutun, pe de altă parte, în legătură cu o amendă aplicată de Bezirkshauptmannschaft Grieskirchen (Autoritatea administrativă a districtului Grieskirchen, Austria) (denumită în continuare „autoritatea administrativă”) în favoarea MM în urma introducerii pe piață a unor produse din tutun a căror etichetare a pachetului unitar nu respectă cerințele referitoare la prezentarea acestor produse.

Considerentele (8) și (59) ale Directivei 2014/40 enunță următoarele: „(8) În conformitate cu articolul 114 alineatul (3) [TFUE], un nivel înalt de protecție a sănătății ar trebui să constituie baza unei propuneri legislative și ar trebui să fie avute în vedere în special noile progrese științifice. Produsele din tutun nu sunt mărfuri obișnuite și, având în vedere efectele deosebit de dăunătoare ale tutunului asupra sănătății umane, protejarea sănătății ar trebui să aibă o importanță mare, în special pentru a reduce prevalența fumatului în rândul tinerilor. […] (59) […] este necesar să se asigure faptul că obligațiile impuse producătorilor, importatorilor și distribuitorilor de produse din tutun și produse conexe nu doar garantează un nivel înalt de calitate a sănătății și de protecție a consumatorilor, ci și apără toate celelalte drepturi fundamentale și sunt proporționale în raport cu buna funcționare a pieței interne. […]”

Articolul 1 din această directivă, intitulat „Obiect”, are următorul cuprins: „Scopul prezentei directive este apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre privind: […] (b) anumite aspecte ale etichetării și ambalării produselor din tutun, inclusiv avertismentele de sănătate care trebuie să figureze pe pachetele unitare ale produselor din tutun și pe orice ambalaj exterior, precum și trasabilitatea și elementele de securitate care se aplică produselor din tutun menite să asigure conformitatea acestora cu prezenta directivă; […] pentru a facilita buna funcționare a pieței interne a produselor din tutun și a produselor conexe, vizând un nivel înalt de protecție a sănătății, în special pentru tineri, și pentru a se îndeplini obligațiile Uniunii în temeiul [Convenției‑cadru pentru controlul tutunului a Organizației Mondiale a Sănătății].”

Potrivit articolului 2 din directiva menționată, intitulat „Definiții”: „În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții: […] 40. «introducere pe piață» înseamnă punerea produselor, indiferent de locul lor de fabricare, la dispoziția consumatorilor din Uniune[a Europeană], cu sau fără plată, inclusiv prin vânzare la distanță; în cazul vânzărilor transfrontaliere la distanță, produsul este considerat ca fiind introdus pe piață în statul membru în care este situat consumatorul; 41. «punct de vânzare cu amănuntul» înseamnă orice punct de vânzare prin care produsele din tutun sunt introduse pe piață, inclusiv de către o persoană fizică.”

Articolul 13 din aceeași directivă, intitulat „Prezentarea produsului”, prevede: „(1) Etichetarea unui pachet unitar și a oricărui ambalaj exterior și a produsului din tutun însuși nu include nicio caracteristică și niciun element care: […] (c) se referă la gust, miros, aromatizanți sau alți aditivi sau la absența acestora; […]”

Articolul 23 din Directiva 2014/40, intitulat „Cooperarea și asigurarea respectării”, prevede la alineatele (2) și (3): „(2) Statele membre se asigură că produsele din tutun și produsele conexe care nu sunt conforme cu prezenta directivă, inclusiv cu actele de punere în aplicare și cu actele delegate prevăzute în prezenta directivă, nu sunt introduse pe piață. Statele membre se asigură că produsele din tutun și produsele conexe nu sunt introduse pe piață dacă nu sunt respectate obligațiile de raportare prevăzute în prezenta directivă. (3) Statele membre stabilesc reglementări privind sancțiunile aplicabile în cazul încălcării dispozițiilor naționale adoptate în temeiul prezentei directive și iau toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea sancțiunilor. Sancțiunile stabilite sunt eficace, proporționale și disuasive. Eventualele sancțiuni administrative financiare care pot fi impuse în cazul unei încălcări intenționate pot fi astfel stabilite încât să acopere avantajele economice urmărite prin încălcare.”

Considerentele (12), (14) și (43) ale Regulamentului (UE) 2019/1020 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind supravegherea pieței și conformitatea produselor și de modificare a Directivei 2004/42/CE și a Regulamentelor (CE) nr. 765/2008 și (UE) nr. 305/2011 (JO 2019, L 169, p. 1) au următorul cuprins: „(12) Operatorii economici de‑a lungul întregului lanț de aprovizionare ar trebui să acționeze în mod responsabil și în deplină conformitate cu cerințele legale aplicabile atunci când introduc sau pun la dispoziție produse pe piață, astfel încât să asigure respectarea legislației de armonizare a Uniunii privind produsele. […] […] (14) Lanțurile de aprovizionare moderne cuprind o gamă largă de operatori economici, care ar trebui să fie toți obligați să asigure aplicarea legislației de armonizare a Uniunii, ținând seama în mod corespunzător de rolurile lor respective în cadrul lanțului de aprovizionare, precum și de măsura în care contribuie la punerea la dispoziție a produselor pe piața Uniunii. Prin urmare, este necesar ca prezentul regulament să se aplice operatorilor economici care sunt direct vizați de legislația de armonizare a Uniunii menționată în anexa I la prezentul regulament, […] […] (43) Autoritățile de supraveghere a pieței acționează în interesul operatorilor economici, al utilizatorilor finali și al publicului, pentru a asigura că interesele publice care intră sub incidența legislației de armonizare a Uniunii relevante privind produsele sunt permanent menținute și protejate prin intermediul unor măsuri de asigurare a aplicării legislației adecvate, precum și că respectarea acestei legislații este asigurată de‑a lungul lanțului de aprovizionare prin controale adecvate, ținându‑se seama de faptul că, în multe cazuri, simplele controale administrative nu pot înlocui controalele fizice și de laborator pentru a verifica dacă produsele sunt conforme cu legislația de armonizare a Uniunii relevantă. Prin urmare, autoritățile de supraveghere a pieței ar trebui să asigure un nivel ridicat de transparență în desfășurarea activităților lor și să pună la dispoziția publicului toate informațiile pe care le consideră relevante pentru a proteja interesele utilizatorilor finali din Uniune.”

Articolul 1 din Regulamentul 2019/1020, intitulat „Obiectul”, prevede la alineatul (1): „Obiectivul prezentului regulament este de a îmbunătăți funcționarea pieței interne prin consolidarea supravegherii pieței în ceea ce privește produsele care intră sub incidența legislației de armonizare a Uniunii menționate la articolul 2, pentru a garanta că numai produsele conforme care îndeplinesc cerințe care oferă un nivel ridicat de protecție a intereselor publice, precum sănătatea și siguranța, în general, sănătatea și siguranța la locul de muncă, protecția consumatorilor, protecția mediului și a securității publice și a oricăror alte interese publice protejate de legislația respectivă, sunt puse la dispoziție pe piața Uniunii.”

Articolul 2 din acest regulament, intitulat „Domeniul de aplicare”, prevede la alineatul (1): „Prezentul regulament se aplică produselor care fac obiectul legislației de armonizare a Uniunii care figurează în anexa I (denumită în continuare «legislația de armonizare a Uniunii»), în măsura în care nu există dispoziții specifice cu același obiectiv în legislația de armonizare a Uniunii, care reglementează în mod mai detaliat aspectele specifice legate de supravegherea pieței și asigurarea aplicării legislației.”

Potrivit articolului 3 din regulamentul menționat, intitulat „Definiții”: „În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții: 1. «punere la dispoziție pe piață» înseamnă orice furnizare a unui produs pentru distribuție, consum sau utilizare, pe piața Uniunii, în cursul unei activități comerciale, în schimbul unei plăți sau gratuit; 2. «introducere pe piață» înseamnă punere la dispoziție pentru prima oară a unui produs pe piața Uniunii; […]”

Articolul 16 din același regulament, intitulat „Măsurile de supraveghere a pieței”, prevede la alineatul (3): „În sensul alineatului (2), măsurile corective care trebuie luate de operatorul economic pot include, printre altele: […] (b) împiedicarea punerii la dispoziție a produsului pe piață; […]”

Anexa I la Regulamentul 2019/1020, intitulată „Lista legislației de armonizare a Uniunii”, enumeră actele Uniunii care intră sub incidența legislației de armonizare a Uniunii menționate la articolul 2 din acest regulament. Printre aceste acte figurează, la punctul 55 din această anexă, Directiva 2014/40.

Articolul 1 din Tabak- und Nichtraucherinnen- bzw. Nichtraucherschutzgesetz (Legea privind tutunul și protecția nefumătorilor) (BGBl. I, 431/1995), în versiunea aplicabilă litigiului principal (BGBl. I, 66/2019) (denumită în continuare „Legea privind tutunul”), prevede: „În sensul prezentei legi se aplică următoarele definiții: […] 2. «introducere pe piață» înseamnă punerea produselor, indiferent de locul lor de fabricare, la dispoziția consumatoarelor sau a consumatorilor din Uniune, cu sau fără plată, […]”

Potrivit articolului 2 alineatul (1) punctul 1 din Legea privind tutunul, este interzisă introducerea pe piață a „produselor din tutun și a produselor conexe care nu respectă articolele 4-10 sau reglementările adoptate” în temeiul acestei legi.

Articolul 5d din Legea privind tutunul are următorul cuprins: „(1) Etichetarea unui pachet unitar și a oricărui ambalaj exterior și a produsului din tutun însuși nu include niciun element și nicio caracteristică care: […] 3. se referă la gust, miros, aromatizanți sau alți aditivi sau la absența acestora; […] (3) Elementele și caracteristicile interzise în temeiul alineatelor (1) și (2) sunt în special texte, simboluri, denumiri, mărci comerciale, semne figurative sau alte semne. […]”

Articolul 14 din Legea privind tutunul prevede la alineatul (1): „Orice persoană care 1. introduce pe piață produse din tutun sau produse conexe cu încălcarea articolului 2, […] săvârșește o contravenție, cu excepția cazului în care faptele sunt pasibile de o sancțiune mai severă în temeiul altor dispoziții administrative, și trebuie sancționată cu o amendă administrativă de până la 7500 de euro, 15000 de euro în caz de recidivă. […]”

Printr‑o decizie din 30 mai 2022, autoritatea administrativă i‑a aplicat lui MM, administratorul unei societăți care acționează în calitate de distribuitor angro de tutun, o amendă administrativă de 1000 de euro, susceptibilă, în cazul în care nu este recuperată, să fie transformată într‑o pedeapsă privativă de libertate care se substituie unei amenzi, pentru motivul că această societate a livrat unei tutungerii țigări într‑un pachet unitar pe care figurau mențiunile „perfect rotunjite” și „cu slow curing”, care ar evoca un gust, cu încălcarea articolului 14 alineatul (1) punctul 1 din Legea privind tutunul coroborat cu articolul 2 alineatul (1) punctul 1 și cu articolul 5d alineatul (1) punctul 3 din această lege.

MM a introdus o acțiune împotriva acestei decizii la Landesverwaltungsgericht Oberösterreich (Tribunalul Administrativ Regional din Austria Superioară, Austria). Prin hotărârea din 1 septembrie 2022, acesta a admis acțiunea, a anulat decizia din 30 mai 2022 și a pus capăt procedurii de sancționare administrativă inițiate împotriva MM.

Această instanță a considerat că, în decizia sa, autoritatea administrativă s‑a întemeiat pe faptul că livrarea produsului din tutun către tutungerie determinase „introducerea pe piață” a acestuia, în sensul articolului 1 punctul 2 din Legea privind tutunul. Or, întrucât această dispoziție reia definiția noțiunii de „introducere pe piață” care figurează la articolul 2 punctul 40 din Directiva 2014/40, instanța menționată a apreciat că această noțiune trebuie interpretată în mod restrictiv, în sensul că vizează punerea produselor, indiferent de locul lor de fabricație, la dispoziția consumatorilor, cu sau fără plată. Întrucât această directivă nu definește ceea ce trebuie să se înțeleagă printr‑o asemenea „punere la dispoziție”, aceeași instanță a considerat că trebuia să se întemeieze pe definiția noțiunii de „punct de vânzare cu amănuntul”, care figurează la articolul 2 punctul 41 din directiva menționată.

Ar rezulta că un produs ar trebui considerat ca fiind „introdus pe piață” atunci când este disponibil la punctele de vânzare cu amănuntul sau prin vânzare la distanță. Ar intra astfel sub incidența unei „puneri la dispoziție” deținerea unui stoc de produse din tutun în vederea unei furnizări directe către consumatori, cu alte cuvinte în ultima etapă care precedă vânzarea către consumatori, care are loc în general într‑o tutungerie.

Landesverwaltungsgericht Oberösterreich (Tribunalul Administrativ Regional din Austria Superioară) a concluzionat că societatea al cărei administrator este MM nu a efectuat o „introducere pe piață” a produsului din tutun în cauză, întrucât aceasta l‑a livrat unui punct de vânzare cu amănuntul care este o întreprindere, iar nu un consumator.

Autoritatea administrativă a formulat recurs împotriva deciziei din 1 septembrie 2022 la Verwaltungsgerichtshof (Curtea Administrativă, Austria), instanța de trimitere. Ulterior, ministrul a intervenit în locul autorității administrative în această procedură.

Instanța de trimitere consideră că, pentru a se pronunța cu privire la litigiul principal, trebuie să decidă dacă interdicția de a introduce pe piață un produs din tutun al cărui pachet unitar dispune de o etichetare care nu respectă cerințele referitoare la prezentarea acestui produs prevăzute atât de dreptul Uniunii, cât și de dreptul național se aplică încă din etapa furnizării produsului respectiv de către un distribuitor angro la un punct de vânzare cu amănuntul sau numai din cea a furnizării sale de la acest punct de vânzare cu amănuntul către un consumator.

Instanța menționată arată în această privință că, potrivit articolului 23 alineatul (2) din Directiva 2014/40, statele membre trebuie să se asigure că produsele din tutun și produsele conexe care nu sunt conforme nu sunt introduse pe piață. În temeiul articolului 2 punctul 40 din directiva menționată, noțiunea de „introducere pe piață” ar desemna punerea produselor, indiferent de locul lor de fabricare, la dispoziția consumatorilor din Uniune, cu sau fără plată, inclusiv prin vânzare la distanță. Cu toate acestea, aceeași directivă nu ar conține o definiție a noțiunii de „punere la dispoziție a produselor”, care ar fi totuși esențială pentru interpretarea noțiunii de „introducere pe piață” citată anterior.

În acest context, instanța menționată subliniază, în primul rând, că versiunea în limba germană a articolului 2 punctul 40 din Directiva 2014/40 nu exclude o interpretare a noțiunii de „introducere pe piață” care ar include punerea produsului la dispoziția unui punct de vânzare cu amănuntul.

În al doilea rând, Curtea ar fi statuat, la punctul 20 din Hotărârea din 9 martie 2023, Pro Rauchfrei II (C‑356/22, EU:C:2023:174), că, în conformitate cu sensul uzual al termenilor „punere la dispoziție” utilizați în această dispoziție, un produs din tutun trebuie considerat ca făcând obiectul unei „introduceri pe piață” atunci când consumatorii pot să și‑l procure. Aceasta ar fi situația numai atunci când acest produs este disponibil la vânzare, chiar înainte de a fi fost cumpărat și plătit.

Cu toate acestea, cauza în care s‑a pronunțat această hotărâre, care viza interpretarea unei alte dispoziții din această directivă, se referea la aplicarea noțiunii de „introducere pe piață” în ceea ce privește o formă specifică de vânzare de produse din tutun către consumatori la un punct de vânzare cu amănuntul, iar nu, precum în cauza principală, în ceea ce privește punerea de către un distribuitor angro la dispoziția unui punct de vânzare cu amănuntul a unor produse din tutun. Prin urmare, instanța de trimitere ridică problema dacă interpretarea reținută de Curte în hotărârea menționată trebuie înțeleasă în sensul că o „introducere pe piață” a unor produse din tutun presupune întotdeauna, indiferent de dispoziția vizată din directiva respectivă, ca produsul din tutun să fie pus la dispoziția unui consumator în mod direct, iar nu într‑o etapă anterioară a lanțului de aprovizionare.

În al treilea rând, această instanță arată că, spre deosebire de legiuitorul austriac, legiuitorul german a precizat, în scopul definirii noțiunii de „introducere pe piață”, că punerea la dispoziție a unor produse cuprinde orice furnizare a unui produs destinat distribuirii, consumului sau utilizării pe piața Uniunii în cadrul unei activități comerciale. Legiuitorul german ar fi reținut astfel definiția noțiunii de „introducere pe piață” care figurează în prezent la articolul 3 punctul 2 din Regulamentul 2019/1020, pentru a asigura o coerență între dispozițiile de fond și măsurile de supraveghere a pieței.

În aceste condiții, Verwaltungsgerichtshof (Curtea Administrativă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară: „Articolul 23 alineatul (2) coroborat cu articolul 2 punctul 40 și cu articolul 13 alineatul (1) litera (c) din [Directiva 2014/40] trebuie interpretat în sensul că interdicția privind introducerea pe piață a unui produs din tutun al cărui pachet unitar prezintă elemente sau caracteristici care se referă la gust vizează de asemenea furnizarea acestui produs din tutun de către un distribuitor angro către un punct de vânzare cu amănuntul sau doar vânzarea la un punct de vânzare cu amănuntul către consumatori?”

Potrivit unei jurisprudențe constante, în cadrul procedurii de cooperare între instanțele naționale și Curte instituite prin articolul 267 TFUE, este de competența acesteia din urmă să ofere instanței naționale un răspuns util, care să îi permită să soluționeze litigiul cu care este sesizată. Din această perspectivă, Curtea trebuie, dacă este cazul, să reformuleze întrebările care îi sunt adresate. În această privință, îi revine sarcina de a extrage din ansamblul elementelor furnizate de instanța națională și mai ales din motivarea deciziei de trimitere elementele de drept al Uniunii care necesită o interpretare, având în vedere obiectul litigiului [a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 noiembrie 1978, Redmond, 83/78, EU:C:1978:214, punctul 26, Hotărârea din 28 noiembrie 2000, Roquette Frères, C‑88/99, EU:C:2000:652, punctul 18, și Hotărârea din 30 aprilie 2024, M.N. (EncroChat), C‑670/22, EU:C:2024:372, punctul 78].

În speță, astfel cum reiese din decizia de trimitere, este cert că societatea al cărei administrator este MM a livrat unui punct de vânzare cu amănuntul produse din tutun în cazul cărora etichetarea pachetelor unitare includea un element sau o caracteristică ce se referă la gust, în sensul articolului 13 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2014/40. Din această decizie nu reiese însă că interpretarea acestei dispoziții este necesară pentru a permite instanței de trimitere să se pronunțe cu privire la litigiul principal.

În aceste condiții, este necesar să se considere că, prin intermediul întrebării formulate, instanța respectivă solicită în esență să se stabilească dacă articolul 23 alineatul (2) din Directiva 2014/40 coroborat cu articolul 2 punctul 40 din aceasta trebuie interpretat în sensul că obligația impusă statelor membre de a se asigura că nu sunt introduse pe piață produse din tutun în cazul cărora etichetarea pachetului unitar nu respectă cerințele referitoare la prezentarea acestor produse este circumscrisă etapei furnizării lor de la un punct de vânzare cu amănuntul către consumator.

În temeiul articolului 23 alineatul (2) din Directiva 2014/40, statele membre se asigură că produsele din tutun și produsele conexe care nu sunt conforme cu această directivă, precum și cu actele de punere în aplicare și cu actele delegate prevăzute în aceasta nu sunt introduse pe piață. Articolul 2 punctul 40 din directiva menționată definește noțiunea de „introducere pe piață” drept punerea produselor, indiferent de locul lor de fabricare, la dispoziția consumatorilor din Uniune, cu sau fără plată, inclusiv prin vânzare la distanță.

Pe baza acestei definiții, Curtea a statuat că trebuie să se considere că un produs din tutun a făcut obiectul unei „introduceri pe piață” atunci când consumatorii pot să și‑l procure, cu alte cuvinte de îndată ce acest produs este disponibil la vânzare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 martie 2023, Pro Rauchfrei II, C‑356/22, EU:C:2023:174, punctul 20).

Totuși, această interpretare a noțiunii de „introducere pe piață”, întemeiată pe sensul uzual al termenilor „punere[…] la dispoziți[e]” care figurează la articolul 2 punctul 40 din Directiva 2014/40, nu permite, după cum a arătat în esență domnul avocat general la punctele 46 și 49 din concluzii, să se stabilească dacă statele membre sunt obligate, pentru a respecta obligația impusă la articolul 23 alineatul (2) din această directivă, să exercite un control numai în etapa vânzării de la punctul de vânzare cu amănuntul către consumator sau și într‑o etapă anterioară a lanțului de aprovizionare.

Pe de altă parte, nici versiunea în limba germană a acestei dispoziții, la care se referă instanța de trimitere, care diferă în special de versiunile dispoziției menționate în limbile franceză sau engleză, nu poate fi determinantă. Astfel, conform unei jurisprudențe constante, formularea utilizată în una dintre versiunile lingvistice ale unei dispoziții a dreptului Uniunii nu poate constitui singurul temei pentru interpretarea acestei dispoziții și nici nu se poate atribui respectivei formulări un caracter prioritar în raport cu celelalte versiuni lingvistice (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 noiembrie 1969, Stauder, 29/69, EU:C:1969:57, punctul 3, și Hotărârea din 21 martie 2024, Cobult, C‑76/23, EU:C:2024:253, punctul 25).

Pentru a răspunde la întrebarea adresată de instanța de trimitere, trebuie, așadar, să se țină seama de contextul în care se înscrie articolul 23 alineatul (2) din Directiva 2014/40 și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 ianuarie 2019, Planta Tabak, C‑220/17, EU:C:2019:76, punctul 60).

În ceea ce privește, în primul rând, contextul în care se înscrie articolul 23 alineatul (2) din Directiva 2014/40, trebuie să se observe, primo, că această dispoziție are un domeniu de aplicare transversal în măsura în care urmărește ca produsele din tutun și produsele conexe care nu sunt conforme cu oricare dintre dispozițiile acestei directive, inclusiv cu actele de punere în aplicare și cu actele delegate prevăzute în aceasta, să nu fie introduse pe piață.

Secundo, pentru a garanta efectivitatea dispoziției menționate, articolul 23 alineatul (3) din directiva respectivă impune statelor membre să stabilească reglementări privind sancțiunile aplicabile în cazul încălcării dispozițiilor naționale adoptate în temeiul aceleiași directive și să ia toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea acestor sancțiuni. După cum a arătat domnul avocat general la punctul 55 din concluzii, instituirea acestor reglementări privind sancțiunile privește toate dispozițiile Directivei 2014/40, indiferent de etapa lanțului de aprovizionare în care se aplică, și nu este astfel limitată la etapa furnizării de produse din tutun care nu sunt conforme de la un punct de vânzare cu amănuntul către consumatori.

În aceste condiții, reținerea unei interpretări a obligației impuse statelor membre la articolul 23 alineatul (2) din Directiva 2014/40, care ar fi limitată la punerea la dispoziția consumatorilor a produselor din tutun, nu numai că ar fi incompatibilă cu posibilitatea, prevăzută la alineatul (3) al acestui articol 23, de a sancționa orice comportament care nu este conform cu dispozițiile acestei directive, indiferent de etapa lanțului de aprovizionare căruia i se aplică aceste dispoziții, ci ar aduce de asemenea atingere efectivității obligației de asigurare a respectării impuse statelor membre și, prin urmare, directivei înseși.

Tertio, interpretarea acestei obligații impuse statelor membre potrivit căreia obligația menționată vizează diferitele etape ale lanțului de aprovizionare fără a se limita numai la etapa furnizării de produse din tutun de la un punct de vânzare cu amănuntul către consumatori este confirmată și de contextul normativ mai larg în care se înscrie Directiva 2014/40.

În această privință, din articolul 2 din Regulamentul 2019/1020 și din cuprinsul punctului 55 din anexa I la acest regulament reiese că regulamentul menționat se aplică produselor care intră sub incidența Directivei 2014/40. Potrivit articolului 1 din același regulament, obiectivul Regulamentului 2019/1020 constă în consolidarea supravegherii pieței în ceea ce privește produsele care intră sub incidența legislației de armonizare a Uniunii care intră în domeniul său de aplicare pentru a garanta că numai produsele conforme sunt puse la dispoziție pe piața Uniunii.

Potrivit articolului 3 punctul 2 din Regulamentul 2019/1020, noțiunea de „introducere pe piață” trebuie înțeleasă ca „punere la dispoziție pentru prima oară a unui produs pe piața Uniunii”, cu alte cuvinte, în conformitate cu articolul 3 punctul 1 din acest regulament, prima „furnizare a unui produs pentru distribuție, consum sau utilizare, pe piața Uniunii, în cursul unei activități comerciale, în schimbul unei plăți sau gratuit”.

Or, o interpretare a obligației impuse statelor membre la articolul 23 alineatul (2) din Directiva 2014/40, care ar fi limitată la furnizarea de produse din tutun de la un punct de vânzare cu amănuntul către consumatori, nu ar fi coerentă cu obiectul Regulamentului 2019/1020. Acest lucru este valabil cu atât mai mult cu cât, astfel cum reiese din considerentele (12) și (14) ale acestui regulament, regulamentul respectiv trebuie să se aplice tuturor operatorilor economici care intervin în lanțurile de aprovizionare și care sunt direct vizați de legislațiile de armonizare ale Uniunii menționate de acesta.

În plus, considerentul (43) al aceluiași regulament enunță că autoritățile de supraveghere a pieței acționează în interesul operatorilor economici, al utilizatorilor finali și al publicului pentru ca respectarea legislațiilor respective să fie asigurată de‑a lungul lanțului de aprovizionare prin controale adecvate. Or, printre măsurile de supraveghere a pieței care pot fi impuse de aceste autorități figurează, la articolul 16 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul 2019/1020, posibilitatea de a împiedica punerea la dispoziție a unui produs pe piață.

Reiese astfel din contextul în care se înscrie articolul 23 alineatul (2) din Directiva 2014/40 că obligația impusă statelor membre prevăzută de această dispoziție nu poate fi interpretată ca fiind limitată la etapa furnizării de produse din tutun de la un punct de vânzare cu amănuntul către consumatori.

În al doilea rând, obiectivul de protecție a sănătății și a consumatorilor urmărit de această directivă confirmă o asemenea interpretare.

Întemeiată pe articolul 114 TFUE, directiva menționată urmărește, potrivit articolului 1 din aceasta, un dublu obiectiv, care constă în facilitarea bunei funcționări a pieței interne a produselor din tutun și a produselor conexe, vizând un nivel înalt de protecție a sănătății umane, în special pentru tineri (Hotărârea din 4 mai 2016, Polonia/Parlamentul și Consiliul, C‑358/14, EU:C:2016:323, punctul 80, precum și Hotărârea din 30 ianuarie 2019, Planta Tabak, C‑220/17, EU:C:2019:76, punctul 38). Voința legiuitorului Uniunii de a garanta un nivel ridicat de protecție a sănătății și a consumatorilor este exprimată fără ambiguitate în considerentele (8) și (59) ale Directivei 2014/40.

Dacă obligația de asigurare a respectării impusă statelor membre la articolul 23 alineatul (2) din Directiva 2014/40 ar trebui să fie limitată la etapa furnizării de produse din tutun de la un punct de vânzare cu amănuntul către consumatori, ar rezulta din aceasta, după cum a subliniat domnul avocat general la punctul 69 din concluzii, un risc ce nu este neglijabil ca produse care nu sunt conforme cu această directivă și, prin urmare, sunt dăunătoare pentru sănătatea consumatorilor să poată fi puse la dispoziția lor.

Pentru a atinge obiectivul de a garanta un nivel ridicat de protecție a sănătății și a consumatorilor, această obligație de control presupune exercitarea unei supravegheri în diferitele etape ale lanțului de aprovizionare, asigurând că, pentru fiecare operațiune care conduce la punerea în cele din urmă a produsului la dispoziția consumatorilor, statele membre asigură respectarea cerințelor Directivei 2014/40.

Având în vedere ansamblul motivelor care precedă, este necesar să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 23 alineatul (2) din Directiva 2014/40 coroborat cu articolul 2 punctul 40 din aceasta trebuie interpretat în sensul că obligația impusă statelor membre de a se asigura că nu sunt introduse pe piață produse din tutun în cazul cărora etichetarea pachetului unitar nu respectă cerințele referitoare la prezentarea acestor produse nu este limitată la etapa furnizării lor de la un punct de vânzare cu amănuntul către consumator.

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua)

15 mai 2025 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Directiva 2014/40

Regulamentul (UE) 2019/1020

Dreptul austriac

Litigiul principal și întrebarea preliminară

Cu privire la întrebarea preliminară

Cu privire la cheltuielile de judecată