Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 25 noiembrie 2025.#Jakub Cupriak-Trojan și Mateusz Trojan împotriva Wojewoda Mazowiecki.#Trimitere preliminară – Cetățenia Uniunii – Articolele 20 și 21 TFUE – Articolele 7 și 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Dreptul de liberă circulație și de liberă ședere pe teritoriul statelor membre – Cetățeni ai Uniunii de același sex care au încheiat o căsătorie în timpul exercitării acestui drept – Obligația statului membru de origine de a recunoaște și de a transcrie actul de căsătorie în registrul de stare civilă – Reglementare națională care nu permite o astfel de recunoaștere și o astfel de transcriere pentru motivul că nu este autorizată căsătoria între persoane de același sex.#Cauza C-713/23.

Cauza C‑713/23

Jakub Cupriak‑TrojanșiMateusz Trojan

împotriva

Wojewoda Mazowiecki

(cerere de decizie preliminară formulată de Naczelny Sąd Administracyjny)

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 25 noiembrie 2025

„Trimitere preliminară – Cetățenia Uniunii – Articolele 20 și 21 TFUE – Articolele 7 și 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Dreptul de liberă circulație și de liberă ședere pe teritoriul statelor membre – Cetățeni ai Uniunii de același sex care au încheiat o căsătorie în timpul exercitării acestui drept – Obligația statului membru de origine de a recunoaște și de a transcrie actul de căsătorie în registrul de stare civilă – Reglementare națională care nu permite o astfel de recunoaștere și o astfel de transcriere pentru motivul că nu este autorizată căsătoria între persoane de același sex”

Cetățenia Uniunii – Dispoziții ale tratatului – Dreptul de liberă circulație și de liberă ședere pe teritoriul statelor membre – Cetățeni ai Uniunii de același sex uniți printr‑o căsătorie încheiată în mod legal în timpul exercitării acestui drept într‑un alt stat membru – Obligațiile statului membru de origine al soților – Conținut – Recunoașterea căsătoriei – Includere – Transcriere a actului de căsătorie străin în registrul de stare civilă care constituie singurul mijloc de a permite această recunoaștere – Includere – Reglementare națională care nu permite o asemenea recunoaștere și o asemenea transcriere în lipsa din dreptul național a unei dispoziții care să autorizeze căsătoria între persoanele de același sex – Inadmisibilitate

(art. 4 alin. (2) TUE; art. 20 și 21 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 7, 9, 21, 51 și 52)

(a se vedea punctele 37-77 și dispozitivul)

Rezumat

Sesizată cu titlu preliminar de Naczelny Sąd Administracyjny (Curtea Administrativă Supremă, Polonia), Curtea, întrunită în Marea Cameră, precizează că dreptul de liberă circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre, consacrat la articolul 20 și la articolul 21 alineatul (1) TFUE, citite în lumina articolului 7 și a articolului 21 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), se opune reglementării unui stat membru care, pentru motivul că dreptul acestuia din urmă nu autorizează căsătoria între persoane de același sex, nu permite recunoașterea căsătoriei încheiate în mod legal între doi resortisanți de același sex ai statului membru menționat în cadrul exercitării libertății lor de circulație și de ședere într‑un alt stat membru unde aceștia și‑au întemeiat sau și‑au consolidat o viață de familie și nici transcrierea în acest scop a actului de căsătorie în registrul de stare civilă al primului stat membru atunci când această transcriere este singurul mijloc prevăzut de acesta pentru a permite recunoașterea respectivei căsătorii.

Reclamanții din litigiul principal sunt doi cetățeni ai Uniunii Europene de același sex care s‑au căsătorit în anul 2018 în Germania, unde locuiau. Unul dintre ei este resortisant polonez, iar celălalt are dublă cetățenie, poloneză și germană. Aceștia doreau să se mute în Polonia și să locuiască acolo în calitate de cuplu căsătorit. În anul 2019, unul dintre reclamanți a introdus la autoritatea competentă din Varșovia o cerere de transcriere în registrul de stare civilă polonez a actului de căsătorie încheiat în Germania. Această cerere a fost respinsă pentru motivul că dreptul polonez nu prevede căsătoria între persoane de același sex și că, prin urmare, transcrierea unui astfel de act de căsătorie străin ar încălca principiile fundamentale consacrate de ordinea juridică poloneză. Soții în discuție în litigiul principal au contestat această decizie, care a fost însă confirmată de Wojewoda Mazowiecki (voievodul Mazoviei, Polonia) și apoi de Wojewódzki Sąd Administracyjny w Warszawie (Tribunalul Administrativ Voievodal din Varșovia, Polonia), într‑o hotărâre din 1 iulie 2020. Această din urmă instanță a arătat printre altele că transcrierea unui act de căsătorie precum cel în discuție în litigiul principal ar încălca principiile fundamentale consacrate de ordinea juridică poloneză.

Sesizată cu un recurs împotriva acestei hotărâri, instanța de trimitere a decis să adreseze Curții întrebări privind conformitatea cu dreptul Uniunii a acestui refuz de transcriere în registrul de stare civilă polonez a actului de căsătorie încheiat în Germania, pentru motivul că dreptul polonez nu autorizează căsătoria între persoanele de același sex.

Aprecierea Curții

Cu titlu introductiv, Curtea arată că soții în discuție în litigiul principal se bucură amândoi de statutul de cetățean al Uniunii ( 1 ) și, astfel, de dreptul fundamental de liberă circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre. Resortisanții unui stat membru care, în calitate de cetățeni ai Uniunii, și‑au exercitat libertatea de circulație și de ședere într‑un alt stat membru decât statul lor membru de origine pot printre altele să se prevaleze ( 2 ), inclusiv, dacă este cazul, față de acest din urmă stat membru, de dreptul de a duce o viață de familie normală. În ceea ce îi privește pe cetățenii Uniunii care, precum în cauza principală, duc o viață comună în statul membru gazdă unde au încheiat o căsătorie în conformitate cu dreptul acestui din urmă stat membru, efectul util al drepturilor conferite de articolul 21 alineatul (1) TFUE impune ca acești cetățeni să poată avea certitudinea că își pot continua în statul lor membru de origine viața de familie pe care și‑au întemeiat‑o sau și‑au consolidat‑o într‑un alt stat membru, în special prin efectul căsătoriei lor.

În primul rând, Curtea constată că refuzul autorităților unui stat membru a cărui cetățenie o au doi cetățeni ai Uniunii de același sex de a recunoaște căsătoria pe care aceștia au încheiat‑o în mod legal în aplicarea procedurilor prevăzute în acest scop într‑un alt stat membru unde acești cetățeni ai Uniunii și‑au exercitat libertatea de circulație și de ședere constituie un obstacol în calea exercitării dreptului consacrat la articolul 21 alineatul (1) TFUE de liberă circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre. Astfel, un asemenea refuz va avea drept consecință privarea respectivilor cetățeni ai Uniunii de posibilitatea de a se întoarce în statul lor membru de origine și de a‑și continua în acest stat viața de familie întemeiată sau consolidată în statul membru gazdă. Acest refuz îi constrânge să trăiască în calitate de persoane celibatare și îi împiedică să își continue viața de familie întemeiată sau consolidată în cel de al doilea stat membru, beneficiind de acest statut juridic, cert și opozabil terților, după întoarcerea lor în primul stat membru. Astfel, există un risc concret ca un asemenea refuz să le provoace soților în cauză inconveniente majore de ordin administrativ, profesional și privat și ca aceștia să fie puși în imposibilitatea, în efectuarea unor numeroase acțiuni din viața de zi cu zi, atât în sfera publică, cât și în sfera privată, de a‑și valorifica statutul marital, care a fost totuși stabilit în mod legal în statul membru gazdă.

În al doilea rând, Curtea examinează dacă un asemenea obstacol poate fi justificat. O restricție privind libera circulație a persoanelor care, precum în cauza principală, este independentă de cetățenia persoanelor în cauză poate fi justificată dacă se întemeiază pe considerații obiective de interes general recunoscute de dreptul Uniunii și dacă ea este proporțională cu obiectivul legitim urmărit de dreptul național. În plus, atunci când o măsură a unui stat membru care vizează restrângerea unei libertăți fundamentale garantate de Tratatul FUE este justificată de un motiv imperativ de interes general, trebuie să se considere că ea pune în aplicare dreptul Uniunii, în sensul articolului 51 alineatul (1) din cartă, astfel încât ea trebuie să fie conformă cu drepturile fundamentale consacrate de aceasta din urmă.

În această privință, Curtea amintește că Uniunea respectă identitatea națională a statelor sale membre, inerentă structurilor lor fundamentale politice și constituționale, și că, în conformitate cu articolul 9 din cartă, dreptul la căsătorie și dreptul de a întemeia o familie sunt garantate în conformitate cu legile naționale care reglementează exercitarea acestor drepturi. Pe de altă parte, ca justificare a unei derogări de la o libertate fundamentală, noțiunea de „ordine publică” trebuie interpretată în mod strict, astfel încât sfera ei să nu poată fi stabilită unilateral de fiecare stat membru fără exercitarea unui control din partea instituțiilor Uniunii. Astfel, ordinea publică nu poate fi invocată decât în caz de amenințare reală și suficient de gravă care afectează un interes fundamental al societății.

În speță, Curtea constată că obligația de a recunoaște o căsătorie între cetățeni ai Uniunii de același sex încheiată în statul membru gazdă cu ocazia exercitării libertății lor de circulație și de ședere pentru a le permite să se întoarcă în statul membru ai cărui resortisanți sunt și să își continue acolo viața de familie beneficiind de statutul lor marital stabilit în mod legal în statul membru gazdă nu aduce atingere instituției căsătoriei în statul membru de origine, definită de dreptul național și care ține de competența statelor membre. Astfel, această obligație nu presupune ca acest stat membru să prevadă, în dreptul său național, instituția căsătoriei între persoane de același sex. Întrucât se limitează la a garanta recunoașterea unor asemenea căsătorii, încheiate în statul membru gazdă conform dreptului acestuia, și aceasta în scopul exercitării drepturilor conferite acestor cetățeni de dreptul Uniunii, o asemenea obligație nu aduce atingere identității naționale și nu amenință ordinea publică a statului membru de origine.

În al doilea rând, în ceea ce privește întrebarea dacă refuzul unei asemenea recunoașteri este conform cu drepturile fundamentale garantate de cartă și în special cu dreptul la respectarea vieții private și de familie, prevăzut la articolul 7 din aceasta, care corespunde articolului 8 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea arată că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare „Curtea EDO”), această din urmă dispoziție impune statelor membre o obligație pozitivă de a institui un cadru juridic care să permită recunoașterea juridică și protecția cuplurilor de persoane de același sex și că Republica Polonă a încălcat această obligație, ceea ce a determinat incapacitatea persoanelor în cauză de a‑și organiza aspecte fundamentale ale vieții lor private și de familie. În ceea ce privește persoanele de același sex care au încheiat în mod legal o căsătorie în străinătate, Curtea EDO a constatat printre altele că, prin refuzul de a înregistra această căsătorie sub orice formă, autoritățile poloneze au lăsat aceste persoane într‑un vid juridic și nu au răspuns nevoilor fundamentale de recunoaștere și de protecție ale cuplurilor de același sex angajate într‑o relație stabilă. Curtea EDO a apreciat astfel că niciunul dintre motivele de interes public invocate de guvernul polonez nu prevalează asupra interesului acestor persoane ca relațiile dintre ele să fie recunoscute și protejate în mod corespunzător prin lege.

Curtea constată că refuzul de a recunoaște căsătoria încheiată de doi cetățeni ai Uniunii de același sex cu ocazia exercitării libertății lor de circulație și de ședere, în conformitate cu dreptul statului membru gazdă, nu poate fi justificat, din moment ce este contrar drepturilor fundamentale pe care articolul 7 din cartă le garantează cuplurilor de persoane de același sex.

În al treilea rând, Curtea precizează că statele membre dispun de o marjă de apreciere în ceea ce privește modalitățile unei asemenea recunoașteri și că transcrierea actelor de căsătorie în registrul de stare civilă nu constituie decât o modalitate printre altele. Ea subliniază însă că aceste modalități nu trebuie să facă această recunoaștere imposibilă sau excesiv de dificilă, cum se întâmplă atunci când aceasta este supusă puterii de apreciere a autorităților administrative. În plus, respectivele modalități trebuie să respecte interdicția oricărei discriminări pe motiv de orientare sexuală, consacrată de articolul 21 alineatul (1) din cartă. Or, lipsa unei modalități de recunoaștere echivalente cu cea acordată cuplurilor de sex opus constituie o astfel de discriminare. Prin urmare, atunci când un stat membru alege, utilizând această marjă de apreciere, să prevadă în dreptul său național o modalitate unică de recunoaștere a căsătoriilor încheiate de cetățenii Uniunii cu ocazia exercitării libertății lor de circulație și de ședere într‑un alt stat membru, cum este transcrierea actului de căsătorie în registrul de stare civilă, acest stat membru este obligat să aplice această modalitate fără distincție căsătoriilor încheiate între persoane de același sex și celor încheiate între persoane de sex opus.

( 1 ) În temeiul articolului 20 alineatul (1) TFUE.

( 2 ) În temeiul articolului 21 alineatul (1) TFUE.