Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 18 decembrie 2025.#WS ș.a. împotriva Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă.#Recurs – Politica comună în domeniul dreptului de azil și al imigrării – Regulamentul (UE) 2016/1624 – Gestionarea europeană integrată a frontierelor externe ale Uniunii Europene – Poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european – Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex) – Obligațiile Frontex în domeniul protecției drepturilor fundamentale – Operațiune comună de returnare coordonată de Frontex – Răspunderea extracontractuală a Frontex – Legătură de cauzalitate între încălcarea unor asemenea obligații și prejudiciul suferit.#Cauza C-679/23 P.

Cauza C‑679/23 P

WSșiWTșiWYșiWZșiYAșiYB

împotriva

Agenției Europene pentru Poliția de FrontierășiGarda de Coastă

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 18 decembrie 2025

„Recurs – Politica comună în domeniul dreptului de azil și al imigrării – Regulamentul (UE) 2016/1624 – Gestionarea europeană integrată a frontierelor externe ale Uniunii Europene – Poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european – Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex) – Obligațiile Frontex în domeniul protecției drepturilor fundamentale – Operațiune comună de returnare coordonată de Frontex – Răspunderea extracontractuală a Frontex – Legătură de cauzalitate între încălcarea unor asemenea obligații și prejudiciul suferit”

Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Gestionarea europeană integrată a frontierelor externe ale Uniunii – Regulamentul 2016/1624 – Obligații impuse Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex) în cadrul coordonării operațiunilor comune de returnare – Conținut – Verificarea existenței unor decizii individuale de returnare executorii privind persoanele incluse într‑o operațiune de returnare

[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 51 alin. (1); Regulamentul 2016/1624 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 2 pct. 12 și 14, art. 3, art. 16 alin. (2) și (3), art. 22 alin. (1) și (3) lit. (b), art. 27 alin. (1) și (2), art. 28 alin. (1) și art. 34 alin. (1) și (2); Directiva 2008/115 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 6 alin. (1) și art. 12 alin. (1)]

(a se vedea punctele 95-103)

Răspundere extracontractuală – Condiții – Legătură de cauzalitate – Prejudiciu suferit ca urmare a nerespectării de către Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex) a obligațiilor impuse în temeiul Regulamentului 2016/1624 – Legătură de cauzalitate între încălcarea acestor obligații și prejudiciul suferit – Criterii de apreciere

(Regulamentul 2016/1624 al Parlamentului European și al Consiliului)

(a se vedea punctele 110-112 și 149-153)

Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Gestionarea europeană integrată a frontierelor externe ale Uniunii – Regulamentul 2016/1624 – Obligații impuse Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex) în cadrul coordonării operațiunilor comune de returnare – Obligații în materie de protecție a drepturilor fundamentale – Conținut

[Regulamentul 2016/1624 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 16, art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (2), art. 28 alin. (1) și art. 29 alin. (4); Directiva 2008/115 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 8 alin. (6)]

(a se vedea punctele 130-133)

Răspundere extracontractuală – Condiții – Legătură de cauzalitate – Prejudiciu suferit ca urmare a nerespectării de către Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex) a obligațiilor impuse în temeiul Regulamentului 2016/1624 – Ruperea legăturii directe de cauzalitate care rezultă din propria alegere a recurentului – Apreciere in concreto – Criterii

(art. 340 al doilea paragraf TFUE)

(a se vedea punctele 148-161)

Răspundere extracontractuală – Condiții – Legătură de cauzalitate – Prejudiciu constituit din cheltuielile aferente procedurii precontencioase în fața ofițerului Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex) – Cheltuieli care rezultă din libera alegere a recurentului – Legătură de cauzalitate între prejudiciu și comportamentul personalului Frontex – Criterii de apreciere – Caracteristicile procedurii în cauză

[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47 al doilea paragraf; Regulamentul 2016/1624 al Parlamentului European și al Consiliului, considerentul (50) și art. 72]

(a se vedea punctele 168-173)

Rezumat

Prin hotărârea sa, Curtea, reunită în Marea Cameră, admite în parte recursul formulat de WS ș.a. (denumiți în continuare „recurenții”) împotriva Hotărârii Tribunalului în cauza WS ș.a./Frontex ( 1 ), prin care acesta a respins acțiunea lor având ca obiect repararea prejudiciilor pe care le‑ar fi suferit ca urmare a nerespectării de către Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (denumită în continuare „Frontex”) a obligațiilor care îi revin în temeiul, printre altele, al Regulamentului 2016/1624 ( 2 ). Cu această ocazie, ea aduce precizări cu privire la obligațiile impuse Frontex de acest regulament, în cadrul coordonării operațiunilor comune de returnare, precum și cu privire la consecințele, pentru răspunderea extracontractuală a acestei agenții, ale încălcării acestor obligații și ale eventualelor încălcări consecutive ale drepturilor fundamentale în cursul unor astfel de operațiuni de returnare.

Recurenții formează o familie de șase resortisanți sirieni, de etnie kurdă, care au ajuns pe insula Milos (Grecia) la 9 octombrie 2016, într‑un grup de refugiați. La 20 octombrie, după o operațiune comună de returnare desfășurată de Republica Elenă și coordonată de Frontex, ei au fost transferați către un centru de primire temporar din Turcia. În luna noiembrie 2016, acestora li s‑au înmânat, de către autoritățile turce, documente de protecție temporară, precum și un permis de călătorie temporară. După ce s‑au instalat la Saruj (Turcia), recurenții s‑au mutat ulterior în Irak pentru a se stabili la Erbil, din teama de a fi returnați de autoritățile turce în Siria.

În anul 2017, recurenții au depus o primă plângere la ofițerul pentru drepturile fundamentale al Frontex, susținând că fuseseră returnați din Grecia în Turcia ca urmare a operațiunii de returnare desfășurate de Frontex, apoi, în anul 2018, o a doua plângere privind soluționarea celei dintâi. Declarate admisibile, aceste plângeri au fost transmise autorităților de poliție elene. În anul 2019, ofițerul i‑a informat pe recurenți cu privire la închiderea de către aceste autorități a investigației interne privind prima plângere, le‑a transmis raportul său final cu privire la plângeri și a închis procedura de examinare a acestora.

La 20 septembrie 2021, recurenții au sesizat Tribunalul cu o acțiune în despăgubire având ca obiect repararea prejudiciilor materiale și morale pe care considerau că le‑au suferit ca urmare a pretinselor comportamente nelegale săvârșite de Frontex înainte, în timpul și după operațiunea comună de returnare.

În hotărârea atacată, Tribunalul a considerat mai întâi că anumite documente prezentate de recurenți erau inadmisibile din cauza prezentării lor tardive nejustificate. În ceea ce privește fondul, după ce a arătat că condițiile de angajare a răspunderii extracontractuale a Uniunii ( 3 ) sunt cumulative, acesta a decis să examineze în primul rând condiția privind existența unei legături de cauzalitate între comportamentul reproșat Frontex și prejudiciile invocate. Astfel, Tribunalul a statuat că cheltuielile efectuate de recurenți pentru a se deplasa în Grecia nu puteau decurge în mod direct din comportamentul reproșat Frontex, din moment ce erau anterioare operațiunii de returnare în litigiu. În continuare, el a apreciat că Frontex avea ca misiune, în cadrul operațiunii de returnare în litigiu, doar să acorde sprijin tehnic și operativ statelor membre, iar nu să examineze temeinicia deciziilor de returnare a persoanelor incluse în această operațiune, întrucât aceste decizii, precum și cele referitoare la acordarea protecției internaționale sunt rezultatul unei aprecieri pe care doar statele membre sunt competente să o facă. În sfârșit, după ce a examinat argumentele referitoare la prejudiciile materiale și morale care ar fi fost suferite în cadrul operațiunii de returnare în litigiu și ulterior acesteia, Tribunalul a statuat că recurenții nu au făcut dovada unei legături de cauzalitate suficient de directe între faptele reproșate Frontex și prejudiciile invocate și, în consecință, a respins acțiunea în despăgubire în totalitate.

În susținerea recursului formulat împotriva acestei hotărâri, recurenții arată în special că Tribunalul a considerat în mod eronat, pe de o parte, că Frontex nu avea obligația de a se asigura cu privire la existența unei decizii de returnare scrise și, pe de altă parte, că nu exista o legătură de cauzalitate între comportamentele reproșate Frontex și prejudiciile invocate și că această legătură a fost ruptă de propriile lor „alegeri”.

Aprecierea Curții

Mai întâi, în ceea ce privește obligațiile specifice impuse Frontex prin Regulamentul 2016/1624, Curtea observă că această agenție își asumă, în temeiul regulamentului menționat, un ansamblu de obligații care urmăresc să garanteze respectarea drepturilor fundamentale în cadrul operațiunilor de returnare pe care le coordonează. Aceste obligații decurg, pe de o parte, din obligația generală a Poliției de frontieră și a gărzii de coastă la nivel european, care face parte din Frontex, de a garanta protecția drepturilor fundamentale în îndeplinirea sarcinilor sale în temeiul regulamentului amintit și, pe de altă parte, din obligația Frontex de a monitoriza în mod eficace respectarea drepturilor fundamentale în toate activitățile sale.

Prin urmare, potrivit Curții, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că Frontex nu avea nicio obligație privind verificarea existenței unor decizii individuale de returnare executorii adoptate în privința persoanelor vizate de o operațiune comună de returnare coordonată de această agenție pentru motivul că misiunea sa ar consta numai în acordarea unui sprijin tehnic și operativ statelor membre, fără a putea examina temeinicia acestor decizii de returnare. Curtea precizează în această privință că verificarea existenței unor astfel de decizii nu are legătură cu examinarea temeiniciei lor și, prin urmare, nu aduce atingere competenței exclusive de care dispun statele membre în această materie în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Directiva 2008/115. Astfel, Frontex este obligată să verifice existența unor decizii individuale de returnare executorii care, în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) din Directiva 2008/115, trebuie să fie emise în scris, pentru toate persoanele pe care un stat membru intenționează să le includă în asemenea operațiuni, în scopul de a garanta respectarea cerințelor care decurg din Regulamentul 2016/1624, precum și a drepturilor fundamentale ale persoanelor în cauză, în special principiul nereturnării.

În aceste condiții și având în vedere principiul cooperării loiale ( 4 ), este de asemenea afectată de o eroare de drept aprecierea Tribunalului potrivit căreia orice legătură de cauzalitate între comportamentul reproșat Frontex și prejudiciile invocate de recurenți ar trebui înlăturată pentru motivul că această agenție nu ar avea nicio obligație în ceea ce privește verificarea existenței unei decizii de returnare în privința tuturor persoanelor incluse într‑o operațiune comună de returnare coordonată de agenția menționată.

Cu toate acestea, contrar celor susținute de recurenți, faptul că Frontex are o obligație de verificare în această privință nu înseamnă că există în mod necesar o legătură de cauzalitate între o eventuală încălcare a acestei obligații și toate sau o parte din prejudiciile invocate de recurenți. Desigur, existența unei astfel de legături de cauzalitate trebuie examinată ținând seama de această obligație de verificare, precum și de celelalte obligații impuse Frontex pentru a garanta respectarea cerințelor Regulamentului 2016/1624 și a drepturilor fundamentale ale persoanelor vizate. Totuși, această examinare trebuie efectuată ținând seama de ansamblul faptelor pertinente ( 5 ) și de aprecierile juridice necesare.

În continuare, în ceea ce privește răspunderea pentru eventuale încălcări ale drepturilor fundamentale săvârșite cu ocazia unui zbor de întoarcere, Curtea constată că Tribunalul a considerat în mod eronat că statul membru gazdă ar răspunde în mod exclusiv pentru asemenea încălcări, cu excluderea oricărei răspunderi a Frontex. Astfel, ținând seama de obligațiile care revin Frontex în temeiul Regulamentului 2016/1624, nu se poate exclude a priori ca o încălcare a acestor obligații de către serviciile sale sau de către membrii personalului său, în cadrul unei operațiuni determinate, să fi putut contribui la producerea unor încălcări ale drepturilor fundamentale cu ocazia unui zbor de returnare, cu prejudicierea persoanelor îndepărtate. Este lipsit de relevanță în această privință faptul că, în conformitate cu Directiva 2008/115 ( 6 ) și după cum amintește Regulamentul 2016/1624 ( 7 ), monitorizarea returnărilor forțate revine în sarcina statelor membre. Astfel, în temeiul acestui din urmă regulament, asistența furnizată de Frontex ori coordonarea sau organizarea pe care o asigură pentru operațiunile comune de returnare trebuie să fie asigurată în conformitate cu această directivă, iar Frontex își asumă obligații de monitorizare complementare celor ale statelor membre.

În plus, în măsura în care membrii personalului Frontex participă sau pot participa la asemenea operațiuni, în calitate de ofițeri coordonatori sau de experți trimiși în cadrul acestor operațiuni, nu se poate exclude a priori posibilitatea ca acțiuni sau omisiuni culpabile ale acestor membri ai personalului să aibă o legătură de cauzalitate cu producerea unor astfel de încălcări.

În sfârșit, întemeindu‑se pe jurisprudența sa referitoare la caracterul direct al legăturii de cauzalitate dintre comportamentul reproșat și prejudiciul invocat, care este necesară pentru angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii, Curtea subliniază că Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept atunci când, pe de o parte, a considerat că faptul că comportamentul reproșat a constituit o condiție necesară pentru producerea unui prejudiciu, care nu s‑ar fi produs în lipsa acestui comportament, nu este suficient pentru stabilirea unei legături de cauzalitate și, pe de altă parte, a examinat, în speță, posibilitatea ca legătura de cauzalitate dintre comportamentul reproșat Frontex și prejudiciile în discuție să fi fost ruptă de anumite acte ale recurenților.

Curtea precizează însă că o astfel de examinare trebuie în mod necesar să fie efectuată in concreto, cu luarea în considerare a tuturor împrejurărilor relevante care caracterizează situația persoanei vătămate. În ceea ce privește în special membrii unei familii care au fugit din țara lor de origine pentru a solicita protecție internațională și care se confruntă cu împrejurări excepționale și cu riscuri imprevizibile, trebuie să se țină seama de faptul că solicitanții de azil pot fi deosebit de vulnerabili ca urmare a parcursului lor migrator și a experiențelor traumatizante pe care le‑au putut trăi, această vulnerabilitate putându‑le afecta judecata. Într‑o asemenea situație excepțională, legătura de cauzalitate dintre comportamentul reproșat și prejudiciul invocat poate continua să existe, chiar dacă a fost luată o decizie a părții vătămate, intervenită între acest comportament și prejudiciul respectiv. Această decizie poate fi considerată rezonabilă ținând seama de toate circumstanțele care au caracterizat situația menționată.

În consecință, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat că alegerile recurenților referitoare la instalarea lor temporară în Turcia, la fuga lor în Irak și la instalarea lor în această din urmă țară au rupt orice legătură de cauzalitate suficient de directă între comportamentul reproșat Frontex și prejudiciile invocate, fără a efectua o apreciere in concreto a caracterului rezonabil al acestor alegeri în raport cu ansamblul împrejurărilor care au caracterizat contextul în care au intervenit alegerile respective.

În aceste condiții, Curtea anulează în parte hotărârea atacată ( 8 ) și, nefiind în măsură să statueze pe fond întrucât Tribunalul nu s‑a pronunțat cu privire la majoritatea motivelor recurenților, trimite cauza spre rejudecare acestuia din urmă.

( 1 ) Hotărârea din 6 septembrie 2023, WS ș.a./Frontex (T‑600/21, EU:T:2023:492, denumită în continuare „hotărârea atacată”).

( 2 ) Regulamentul (UE) 2016/1624 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 septembrie 2016 privind Poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european și de modificare a Regulamentului (UE) 2016/399 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 863/2007 al Parlamentului European și al Consiliului, a Regulamentului (CE) nr. 2007/2004 al Consiliului și a Deciziei 2005/267/CE a Consiliului (JO 2016, L 251, p. 1).

( 3 ) Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii în temeiul articolului 340 al doilea paragraf TFUE este supusă întrunirii mai multor condiții, și anume existența unei încălcări suficient de grave a unei norme de drept care conferă drepturi particularilor, caracterul real al prejudiciului și existența unei legături de cauzalitate directe între încălcarea obligației ce revine autorului actului și prejudiciul suferit de persoanele vătămate. În cazul în care una dintre aceste condiții nu este îndeplinită, acțiunea trebuie respinsă în întregime, fără a fi necesară examinarea celorlalte condiții ale răspunderii extracontractuale a Uniunii, iar instanța Uniunii nu are obligația să examineze aceste condiții într‑o ordine determinată.

( 4 ) Enunțat la articolul 4 alineatul (3) TUE și amintit la articolul 9 din Regulamentul 2016/1624.

( 5 ) A căror constatare este de competența Tribunalului.

( 6 ) În conformitate, în speță, cu articolul 8 alineatul (6) din Directiva 2008/115.

( 7 ) Amintire care figurează la articolul 29 alineatul (4).

( 8 ) Hotărârea atacată este anulată cu excepția părții în care, pe de o parte, se înlătură ca inadmisibile anumite documente prezentate de recurenți și, pe de altă parte, se constată lipsa unei legături de cauzalitate între comportamentul reproșat Frontex și prejudiciile invocate de recurenți în ceea ce privește cheltuielile efectuate pentru deplasarea în Grecia.