Hotărârea Curții (Camera a patra) din 3 iulie 2025.#Procedură penală împotriva lui P.B. și a lui R.S.#Cereri de decizie preliminară formulate de Wojskowy Sąd Okręgowy w Warszawie.#Trimitere preliminară – Stat de drept – Independența justiției – Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE – Protecție jurisdicțională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii – Principiul inamovibilității judecătorilor – Judecător militar declarat inapt pentru serviciul militar profesionist – Reglementare națională care impune pensionarea anticipată a acestui judecător.#Cauzele conexate C-646/23 și C-661/23.

Cererile de decizie preliminară privesc interpretarea articolului 2, a articolului 4 alineatele (2) și (3), precum și a articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE coroborat cu Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale (JO 2016, L 65, p. 1), a articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), a articolului 267 TFUE, precum și a principiilor supremației și efectivității dreptului Uniunii și separației puterilor.

Aceste cereri au fost formulate în cadrul unor proceduri penale declanșate împotriva lui P. B. pentru furt de carburant (cauza C‑646/23) și împotriva lui R. S. pentru neîndeplinirea obligației sale de prezență în cadrul unității sale militare (cauza C‑661/23).

Articolul 175 alineatul 1 din Konstytucja Rzeczypospolitej Polskiej (Constituția Republicii Polone, denumită în continuare „Constituția”) prevede: „În Republica Polonă, justiția este înfăptuită de [Sąd Najwyższy (Curtea Supremă, Polonia)], de instanțele de drept comun, de instanțele administrative și de instanțele militare. […]”

Potrivit articolului 176 alineatul 2 din Constituție: „Organizarea și competența instanțelor, precum și procedura jurisdicțională sunt definite prin lege.”

Articolul 179 din Constituție prevede: „Judecătorii sunt numiți de președintele Republicii, la propunerea [Krajowa Rada Sądownictwa (Consiliul Național al Magistraturii, Polonia) (denumit în continuare «KRS»)], pentru o perioadă nedeterminată.”

Articolul 180 din Constituție prevede: „1. Judecătorii sunt inamovibili. 2. Un judecător nu poate fi demis, suspendat din funcție, mutat la o altă instanță sau într‑o altă funcție împotriva voinței sale decât în conformitate cu o hotărâre judecătorească și numai în cazurile prevăzute de lege. 3. Un judecător poate fi pensionat ca urmare a unei boli sau a unei infirmități care îl face incapabil să își exercite funcția. Procedura și modalitatea de exercitare a căilor de atac în justiție sunt definite prin lege. […]”

Articolul 70 alineatele 1 și 2 din ustawa – Prawo o ustroju sądów powszechnych (Legea privind organizarea instanțelor de drept comun) din 27 iulie 2001 (Dz. U. nr. 98, poziția 1070), în versiunea aplicabilă litigiilor principale (denumită în continuare „Legea privind instanțele de drept comun”), prevede: „1. Un judecător este pensionat la cererea sa sau la cererea colegiului competent al instanței în cazul în care, în urma unei boli sau a unei infirmități, a fost declarat […] definitiv inapt să își îndeplinească funcția de judecător. 2. Cererea de pensionare și de examinare a incapacității unui judecător de a‑și îndeplini funcția și de a judeca poate fi introdusă de judecătorul în cauză sau de colegiul competent al instanței. […]”

Articolul 71 alineatele 2 și 3 din această lege prevede: „2. Un judecător poate fi pensionat dacă, fără un motiv întemeiat, nu s‑a supus examinării prevăzute la articolul 70 alineatul 2, atunci când examinarea a fost solicitată de colegiul instanței sau de ministrul justiției. 3. Un judecător poate fi de asemenea pensionat, la cererea ministrului justiției, în caz de schimbare a organizării instanțelor sau de modificare a limitelor circumscripțiilor judiciare, dacă nu a fost transferat la o altă instanță.”

Potrivit articolului 73 alineatele 1-3 din legea menționată: „1. În cazurile de pensionare a unui judecător prevăzute la articolele 70 și 71, decizia este luată de [KRS], la cererea judecătorului, a colegiului instanței competente sau a ministrului justiției. 2. Deciziile [KRS] în cazurile prevăzute la articolele 70 și 71 pot face obiectul unei acțiuni la [Sąd Najwyższy (Curtea Supremă)]. 3. Acțiunea trebuie introdusă prin intermediul [KRS] […] Acțiunea poate fi introdusă de judecător, de președintele instanței competente și de ministrul justiției […]”

Articolul 22 alineatul 1 din ustawa – Prawo o ustroju sądów wojskowych (Legea privind organizarea tribunalelor militare) din 21 august 1997 (Dz. U. nr. 117, poziția 753), în versiunea aplicabilă litigiilor principale (denumită în continuare „Legea privind tribunalele militare”), prevede: „Un judecător de la un tribunal militar […] poate fi un ofițer care efectuează un serviciu militar profesionist […]”

Potrivit articolului 23 alineatul 1 din această lege: „Un judecător al unui tribunal militar este o persoană numită în această funcție de președintele Republicii Polone și care a depus jurământul în fața președintelui Republicii Polone. […]”

Articolul 35 alineatele 1 și 4 din legea menționată prevede: „1. Un judecător nu poate fi eliberat de obligațiile serviciului său militar profesionist înainte ca raportul său de serviciu să înceteze de drept sau înainte de pierderea postului său sau de pensionarea sa. […] 4. În cazul în care un judecător este declarat definitiv inapt pentru serviciul militar profesionist printr‑o decizie a comisiei medicale militare, [KRS], la inițiativa persoanei interesate, propune președintelui Republicii Polone – fără consultarea secției de judecători competente – să îl numească pe judecătorul tribunalului militar în funcția de judecător al unei instanțe de drept comun.”

Articolul 70 alineatele 1 și 2 din aceeași lege prevede: „1. Dispozițiile […] articolelor 70, 71 [și] 73 din [Legea privind instanțele de drept comun] se aplică mutatis mutandis tribunalelor militare […] 2. În materiile nereglementate de [prezenta] lege, drepturile și obligațiile judecătorilor tribunalelor militare sunt stabilite prin dispozițiile referitoare la serviciul militar al militarilor de carieră.”

Potrivit articolului 226 punctul 3 din ustawa o obronie Ojczyzny (Legea privind apărarea patriei) din 11 martie 2022 (Dz. U., poziția 655), în versiunea intrată în vigoare la 23 martie 2022 (denumită în continuare „Legea privind apărarea patriei”): „Un militar de carieră este eliberat de obligațiile serviciului său militar profesionist ca urmare a: […] unei constatări a comisiei medicale militare care îl declară inapt pentru serviciu. […]”

Articolul 229 alineatul 2 din această lege prevede: „Eliberarea de obligațiile serviciului militar profesionist în [cazul prevăzut] la articolul 226 [punctul 3] produce efecte de drept de la data la care hotărârea relevantă a dobândit autoritate de lucru judecat sau de la data la care decizia a rămas definitivă sau de la data la care s‑au produs împrejurările care au stat la baza eliberării din serviciul militar profesionist, sub rezerva articolului 233. […]”

Potrivit articolului 233 din legea menționată: „În cazul în care un judecător de la un tribunal militar sau un procuror militar care este un militar de carieră este eliberat de obligațiile serviciului său militar profesionist, acesta este menținut în funcția sa de judecător sau procuror militar în entitatea organizațională relevantă a tribunalului sau a Ministerului Public, indiferent de numărul de posturi care există în aceste entități. […]”

Articolul 10 din ustawa o zmianie ustawy – Kodeks cywilny oraz niektórych innych ustaw (Lege de modificare a Codului civil și a altor legi) din 28 iulie 2023 (Dz. U., poziția 1615, denumită în continuare „Legea de modificare”), a modificat articolul 233 din Legea privind apărarea patriei după cum urmează: „În cazul în care un procuror militar care este un militar de carieră este eliberat de obligațiile serviciului său militar profesionist, acesta este menținut în funcția sa de procuror în cadrul entității organizaționale relevante a Ministerului Public, indiferent de numărul de posturi de procuror care există în această entitate.”

Potrivit articolului 13 din această lege: „Un judecător al unui tribunal militar eliberat de obligațiile serviciului său militar profesionist care este menținut pe postul de judecător la data intrării în vigoare a prezentei legi este pensionat de la această dată.”

În temeiul articolului 14 din legea menționată, articolele 10 și 13 din aceasta au intrat în vigoare la 15 noiembrie 2023.

P. B. și R. S., care sunt militari de carieră, fac obiectul urmăririi penale în litigiile principale pentru că, primul, a furat carburant și, al doilea, nu și‑a îndeplinit obligația de prezență în cadrul unității sale militare. Prin două hotărâri distincte, Wojskowy Sąd Garnizonowy w Warszawie (Tribunalul Militar de Primă Instanță al Orașului Varșovia, Polonia) i‑a declarat pe P. B. și pe R. S. vinovați de săvârșirea acestor infracțiuni. Primul a fost condamnat la plata unor „zile‑amendă”, în timp ce al doilea a beneficiat de amânarea condiționată a aplicării pedepsei însoțită de o perioadă de probă de un an.

P. B. și R. S. au declarat apel împotriva acestor hotărâri la Wojskowy Sąd Okręgowy w Warszawie (Tribunalul Militar Regional al Orașului Varșovia, Polonia), care este instanța de trimitere. Cele două cauze au fost atribuite unui complet de judecător unic al acestei instanțe, compus din judecătorul P. R., care a organizat o ședință la 25 octombrie 2023 în cauza care îl privește pe P. B. și la 9 noiembrie 2023 în cea care îl privește pe R. S.

În cererile sale de decizie preliminară, instanța de trimitere arată că, numit în cadrul acestei instanțe la 29 ianuarie 2013, judecătorul P. R. a fost declarat inapt pentru serviciul militar profesionist în luna iulie 2017 din cauza stării sale de sănătate, fiind totodată declarat apt să continue exercitarea atribuțiilor sale de judecător. De asemenea, în conformitate cu articolul 35 alineatul 4 din Legea privind tribunalele militare, acesta a solicitat transferul său pe un post echivalent de judecător la o instanță de drept comun.

La 25 iulie 2017, KRS a propus președintelui Republicii Polone să admită această cerere. Cu toate acestea, la 27 decembrie 2021, așadar, după mai mult de patru ani, acesta a refuzat numirea judecătorului P. R. pe postul solicitat.

În plus, în luna decembrie 2019, ministrul justiției introdusese o propunere de pensionare a judecătorului P. R. la KRS, care refuzase să o admită pentru motivul că acesta nu fusese declarat inapt pentru exercitarea funcției de judecător. Întrucât o cerere similară a fost prezentată în luna ianuarie 2022 de ministrul apărării, KRS a refuzat, la 12 iunie 2023, să pronunțe o astfel de măsură ca urmare a intrării în vigoare, la 24 aprilie 2022, a articolului 233 din Legea privind apărarea patriei, care autorizează orice magistrat militar care a fost eliberat de obligațiile serviciului său militar profesionist să își continue activitatea.

Pentru același motiv, președintele Wojskowy Sąd Okręgowy w Warszawie (Tribunalul Militar Regional al Orașului Varșovia) l‑a eliberat pe judecătorul P. R. de obligațiile serviciului său militar profesionist și l‑a menținut în funcție în cadrul instanței de trimitere, unde a judecat din nou începând din luna martie 2023.

Cu toate acestea, prin Legea de modificare, Sejm Rzeczypospolitej Polskiej (Seimul Republicii Polone), pe de o parte, a modificat articolul 233 din Legea privind apărarea patriei în sensul că posibilitatea ca un magistrat militar să fie menținut în funcție după ce a fost eliberat de obligațiile serviciului său militar profesionist nu se mai aplică decât procurorilor militari și, pe de altă parte, a prevăzut că orice judecător eliberat de obligațiile serviciului său militar profesionist, dar care a fost menținut în funcție la data intrării în vigoare a Legii de modificare, va fi pensionat din oficiu la această din urmă dată.

Instanța de trimitere are îndoieli cu privire la aspectul dacă, în urma acestei modificări legislative, ea îndeplinește criteriile unei „instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege”, în sensul dreptului Uniunii.

În această privință, ea arată că dispoziția care a eliminat posibilitatea ca judecătorul de la un tribunal militar să fie menținut pe postul său atunci când a fost eliberat de obligațiile serviciului său militar profesionist, menținând‑o în același timp pentru procurorii militari aflați totuși într‑o situație similară, a fost adoptată fără un interes public imperativ și fără nicio justificare și cu încălcarea articolului 180 alineatul 3 din Constituție, care nu prevede pensionarea anticipată a unui judecător decât în caz de boală sau de infirmitate care îl face incapabil să își exercite atribuțiile.

Această măsură de pensionare anticipată al cărei obiect îl face judecătorul P. R. prin efectul Legii de modificare ar avea o incidență asupra independenței și a imparțialității instanței de trimitere și, prin urmare, asupra legalității urmăririi penale inițiate împotriva lui P. B. și a lui R. S., precum și asupra respectării prezumției de nevinovăție, pe care Directiva 2016/343 urmărește să o garanteze.

Instanța de trimitere arată, în plus, că dispozițiile articolelor 10 și 13 din Legea de modificare nu au legătură cu ceea ce constituia obiectul inițial al acestei legi, care nu avea legătură cu organizarea judiciară.

Ea adaugă că nu poate fi efectuat niciun control al constituționalității acestor dispoziții, ținând seama de compunerea și de jurisprudența actuale ale Trybunał Konstytucyjny (Curtea Constituțională, Polonia), și că nu este posibil niciun control jurisdicțional în privința măsurii pensionării din oficiu care îl vizează pe judecătorul P. R.

În sfârșit, ea arată că articolele 10 și 13 din Legea de modificare sunt în realitate dispoziții ad hominem care nu îl vizează decât pe judecătorul P. R. Introducerea acestor dispoziții s‑ar explica prin voința guvernului polonez de a exclude acest judecător ca urmare a luărilor sale de poziție publice în favoarea statului de drept și a activităților sale anterioare în calitate de vicepreședinte al KRS, în vechea sa compunere. Judecătorul P. R. ar fi fost astfel victima unei hărțuiri atât din partea autorităților publice, cât și a presei apropiate de acest guvern. Ar fi fost vehiculate informații false cu privire la viața sa privată și ar fi fost inițiate proceduri penale împotriva sa fără temei. În plus, el ar fi fost revocat fără motiv din funcția sa de președinte al Wojskowy Sąd Garnizonowy w Warszawie (Tribunalul Militar de Primă Instanță al Orașului Varșovia) și ar fi fost supus multor presiuni pentru a‑l determina să se pensioneze anticipat.

În acest context, instanța de trimitere ridică, în primul rând, problema dacă dreptul Uniunii se opune măsurii pensionării prevăzute de Legea de modificare, în condițiile în care, mai întâi, această măsură nu privește decât un singur judecător și nu vizează procurorii militari, aflați totuși într‑o situație analogă celei a acestui judecător, iar această dispoziție este inclusă într‑o lege care nu privește organizarea instanțelor. În continuare, măsura menționată nu ar fi justificată de niciun motiv de interes public și ar avea, dimpotrivă, un caracter punitiv față de judecătorul în cauză, care ar fi expus răzbunării puterii executive din cauza activităților sale care urmăresc protejarea independenței judecătorilor. În sfârșit, jucătorul menționat nu ar avea la dispoziție nicio cale de atac pentru a contesta pensionarea sa anticipată.

În al doilea rând, această instanță de trimitere solicită să se stabilească dacă dreptul Uniunii îi permite să suspende provizoriu aplicarea articolelor 10 și 13 din Legea de modificare până când Curtea va fi răspuns la întrebările sale preliminare. În această privință, instanța menționată, care arată că dreptul polonez nu prevede un mecanism care să permită suspendarea acestor dispoziții, consideră că o astfel de măsură, care i‑ar permite judecătorului P. R. să continue să își exercite funcțiile jurisdicționale în așteptarea hotărârii Curții, este singura care poate asigura deplina efectivitate a dreptului Uniunii.

În al treilea și ultimul rând, aceeași instanță de trimitere solicită să se stabilească dacă, în ipoteza în care Curtea ar considera că articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE se opune aplicării articolului 13 din Legea de modificare, ar fi obligată să înlăture aplicarea acestei dispoziții și dacă, pe cale de consecință, ar rezulta că judecătorul P. R. nu ar fi pensionat.

În aceste condiții, Wojskowy Sąd Okręgowy w Warszawie (Tribunalul Militar Regional al Orașului Varșovia) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții, în cauza C‑646/23, următoarele întrebări preliminare: „1) Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf [TUE] și articolul 47 din [cartă] coroborate cu dispozițiile [Directivei 2016/343] trebuie interpretate în sensul că se opun [unor dispoziții naționale precum] articolele 10 și 13 din [Legea de modificare], care prevăd pensionarea de drept a unui judecător care se pronunță în apel într‑o cauză care intră sub incidența Directivei [2016/343], în situația în care, în primul rând, aceste dispoziții sunt concepute astfel încât să nu privească decât un singur judecător din ansamblul judecătorilor aflați în activitate, în al doilea rând, ea nu vizează procurorii aflați totuși într‑o situație echivalentă, cu toate că, în situația juridică aflată în vigoare până în prezent, procurorii și judecătorii aflați într‑o situație similară cu cea a judecătorului sesizat cu judecarea cauzei în apel erau tratați în același mod, în al treilea rând, legea în care figurează aceste dispoziții nu privește organizarea instanțelor, ci o materie complet diferită, iar expunerea de motive a acestei legi nu explică sub nicio formă motivele introducerii dispozițiilor menționate, nu indică niciun interes public important care ar impune introducerea acestora și nu justifică motivele pentru care acestea sunt proporționale cu aceste obiective și, în al patrulea rând, nici aceste dispoziții, nici vreo altă dispoziție de drept național nu prevăd posibilitatea ca o instanță judecătorească sau orice alt organ să judece o acțiune sau altă cale de atac a judecătorului vizat de aceste dispoziții pentru a controla temeinicia pensionării sale sau compatibilitatea acestor dispoziții cu legislația națională de rang superior, cu dispozițiile dreptului Uniunii sau cu dreptul internațional? 2) Pentru a răspunde la prima întrebare prezintă vreo relevanță faptul că anterior, din cauza activităților sale care vizau protecția independenței instanțelor și a independenței judecătorilor, judecătorul vizat de [articolul 13 din Legea de modificare] a făcut obiectul unor măsuri de represiune din partea puterii executive, care a încercat să îl pensioneze în temeiul legislației aflate în vigoare anterior, iar dispoziția de drept național menționată a fost adoptată ca urmare a eșecului acestor tentative? Prezintă vreo relevanță pentru acest răspuns faptul că, potrivit instanței de trimitere, dispoziția respectivă nu urmărește niciun interes public important, ci are un caracter represiv? 3) Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, articolul 47 din cartă, articolul 2 și articolul 4 alineatul (3) TUE, precum și principiile supremației dreptului Uniunii și controlului jurisdicțional efectiv trebuie interpretate, în lumina Hotărârii din 13 martie 2007, Unibet (C‑432/05, EU:C:2007:163), în sensul că o instanță în cadrul căreia își desfășoară activitatea judecătorul menționat la prima și la a doua întrebare are competența de a suspenda din oficiu aplicarea dispoziției de drept național menționate la prima întrebare, care prevede pensionarea acestuia, și de a continua să judece această cauză și alte cauze până la primirea unui răspuns din partea Curții, în măsura în care decide că un asemenea răspuns îi este necesar pentru a soluționa cauza aflată pe rolul său în conformitate cu dispozițiile aplicabile ale dreptului Uniunii? 4) Normele și principiile menționate la a treia întrebare trebuie interpretate în sensul că, în cazul în care, având în vedere circumstanțele prezentate la a doua întrebare, Curtea ar da un răspuns afirmativ la prima întrebare, dispoziția de drept național care prevede pensionarea judecătorului, menționată în această din urmă întrebare, nu poate fi aplicată, iar judecătorul nu este pensionat decât dacă există un alt temei juridic pentru aceasta?”

În cauza C‑661/23, această instanță a hotărât de asemenea să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „1) Dreptul Uniunii – inclusiv articolul 2 [TUE] și valoarea statului de drept exprimată în acesta, precum și articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE coroborat cu articolul 47 din [cartă] – trebuie interpretat în sensul că se opune unor dispoziții naționale precum: a) articolul 233 din Legea privind apărarea patriei, astfel cum a fost modificată prin [Legea de modificare], în temeiul căruia a fost suprimat dreptul unui judecător al unui tribunal militar polonez de a rămâne în postul de judecător la o anumită instanță după ce judecătorul respectiv a fost eliberat de obligațiile serviciului său militar profesionist (în special pentru motivul că a fost declarat definitiv inapt pentru serviciul militar profesionist), ceea ce include, de asemenea, dreptul judecătorului respectiv de a face parte din completul de judecată al instanței respective în cauze care i‑au fost atribuite înainte de intrarea în vigoare a acestor dispoziții; b) articolul 13 din [Legea de modificare], potrivit căruia, la data intrării în vigoare a dispozițiilor menționate la litera a), un judecător al unui tribunal militar polonez care a fost eliberat de obligațiile serviciului său militar profesionist în circumstanțele descrise mai sus este pensionat de drept? Pentru răspunsul la această întrebare prezintă relevanță faptul că dispoziția menționată la prima întrebare litera b) are în prezent și pe viitor ca destinatar un singur judecător care face parte din completul de judecată al instanței de trimitere (așa‑numitul «drept ad hominem») și că, în același timp, este menținut în privința procurorilor militari dreptul acestora din urmă de a rămâne pe postul lor de procuror militar, deși au fost eliberați de obligațiile serviciului lor militar profesionist? 2) Dreptul Uniunii, inclusiv dispozițiile menționate la prima întrebare, trebuie interpretat în sensul că pensionarea de drept a unui judecător al unui tribunal militar polonez, în condițiile menționate la prima întrebare, este lipsită de efecte, astfel încât acest judecător poate continua să facă parte din completul de judecată al instanței de trimitere și că toate autoritățile statului, inclusiv organele judiciare, sunt obligate să îi permită să continue să facă parte din acest complet de judecată în temeiul normelor anterioare? 3) Dreptul Uniunii – inclusiv, pe de o parte, articolul 2 TUE și valoarea statului de drept exprimată în acesta, articolul 4 alineatul (3) TUE și principiul cooperării loiale exprimat în acesta, articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, articolul 267 TFUE și principiile efectivității și supremației dreptului Uniunii și, pe de altă parte, articolul 2 TUE și valoarea democrației exprimată în acesta, articolul 4 alineatul (2) TUE, precum și principiul separației puterilor – trebuie interpretat în sensul că puterea sau chiar obligația instanței naționale de a suspenda aplicarea dispozițiilor naționale care fac obiectul cererii de decizie preliminară, inclusiv a dispozițiilor cu putere de lege, rezultă direct din dreptul Uniunii? Pentru răspunsul la această întrebare prezintă relevanță faptul că dreptul național nu prevede posibilitatea unei suspendări a aplicării dispozițiilor naționale de către instanța care formulează cererea de decizie preliminară și că o astfel de suspendare până la examinarea de către instanța de trimitere a elementelor de interpretare a dreptului Uniunii cuprinse în răspunsul la această cerere este necesară în circumstanțele din cauza principală?”

Prin decizia președintelui Curții din 6 decembrie 2023, cauzele C‑646/23 și C‑661/23 au fost conexate pentru buna desfășurare a fazei scrise și a fazei orale ale procedurii, precum și în vederea pronunțării hotărârii.

Instanța de trimitere a solicitat Curții judecarea prezentelor trimiteri preliminare potrivit procedurii accelerate prevăzute la articolul 105 din Regulamentul de procedură al Curții.

În susținerea acestor cereri, ea a arătat în esență că întrebările preliminare privesc dreptul fundamental la protecție jurisdicțională efectivă în fața unei instanțe judecătorești independente, imparțiale și constituite în prealabil prin lege și că considerații atât de importante justifică un răspuns prompt al Curții.

Potrivit articolului 105 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, la cererea instanței de trimitere sau, cu titlu excepțional, din oficiu, președintele Curții poate, după ascultarea judecătorului raportor și a avocatului general, în cazul în care natura cauzei impune examinarea acesteia în termen scurt, să decidă judecarea trimiterii preliminare potrivit procedurii accelerate care derogă de la prevederile acestui regulament.

Prin Ordonanța din 30 ianuarie 2024, Lita (C‑646/23 și C‑661/23, EU:C:2024:107), președintele Curții a decis, după ascultarea judecătorului raportor și a avocatei generale, că cererile de judecare a prezentelor trimiteri preliminare potrivit procedurii accelerate trebuiau respinse pentru motivul, pe de o parte, că reglementarea națională care prevede pensionarea din oficiu, la 15 noiembrie 2023, a unui judecător al unui tribunal militar declarat inapt pentru serviciul militar profesionist nu afecta decât un singur judecător militar, iar nu un număr important de magistrați, astfel încât aplicarea acestei reglementări nu era susceptibilă să repună în discuție funcționarea ordinii judiciare poloneze în mod sistemic și, pe de altă parte, că recurgerea la o procedură accelerată nu ar fi permis Curții să pronunțe o decizie într‑un termen care să îi fi dat instanței de trimitere posibilitatea de a soluționa litigiile principale înainte de intrarea în vigoare a reglementării menționate.

Printr‑o scrisoare din 19 aprilie 2024, instanța de trimitere a arătat că judecătorul P. R. a introdus la Sąd Rejonowy dla Warszawy‑Śródmieścia w Warszawie (Tribunalul Districtual Varșovia – Centru, Polonia) o cerere având ca obiect constatarea existenței raportului său de muncă și că, în urma unor măsuri asigurătorii adoptate de această instanță, el a fost repus temporar în funcția sa jurisdicțională de președinte al Wojskowy Sąd Okręgowy w Warszawie (Tribunalul Militar Regional al Orașului Varșovia).

Ca răspuns la o cerere de informații a Curții, instanța de trimitere a precizat însă că, în cadrul procedurii privind aprecierea existenței unui raport de muncă în ceea ce îl privește pe judecătorul P. R., Sąd Rejonowy dla Warszawy‑Śródmieścia w Warszawie (Tribunalul Districtual Varșovia – Centru) nu poate nici să se pronunțe cu privire la validitatea articolelor 10 și 13 din Legea de modificare, nici să repună în discuție efectele deja produse de aceste dispoziții.

La 29 ianuarie 2025, instanța de trimitere a transmis Curții o ordonanță din 7 ianuarie 2025, prin care Sąd Rejonowy dla Warszawy‑Śródmieścia w Warszawie (Tribunalul Districtual Varșovia – Centru) a suspendat procedura pendinte în fața sa în așteptarea deciziei Curții.

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, în temeiul unei jurisprudențe constante, revine Curții însăși să analizeze condițiile în care este sesizată de instanța națională în scopul de a‑și verifica propria competență sau admisibilitatea cererii cu care este sesizată (Hotărârea din 11 iulie 2024, Hann‑Invest ș.a., C‑554/21, C‑622/21 și C‑727/21, EU:C:2024:594, punctul 29, precum și jurisprudența citată).

Întrebările preliminare privesc interpretarea articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE coroborat cu articolele 2 și 4 TUE, precum și cu Directiva 2016/343, precum și interpretarea articolului 47 din cartă.

În ceea ce privește, în primul rând, articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, această dispoziție are vocația de a se aplica, din punct de vedere material, oricărei instanțe naționale care se poate pronunța asupra unor chestiuni referitoare la interpretarea sau la aplicarea dreptului Uniunii și care intră astfel în domeniile reglementate de acest drept, în sensul dispoziției menționate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 februarie 2018, Associação Sindical dos Juízes Portugueses, C‑64/16, EU:C:2018:117, punctele 32-40, Hotărârea din 26 martie 2020, Miasto Łowicz și Prokurator Generalny, C‑558/18 și C‑563/18, EU:C:2020:234, punctul 34, și Hotărârea din 25 februarie 2025, Sąd Rejonowy w Białymstoku și Adoreikė, C‑146/23 și C‑374/23, EU:C:2025:109, punctul 34, precum și jurisprudența citată).

Or, din indicațiile care figurează în cererile de decizie preliminară, confirmate de explicațiile furnizate de guvernul polonez în observațiile sale scrise, reiese că aceasta este situația, în speță, a instanței de trimitere, care poate fi chemată, în calitatea sa de instanță militară, să se pronunțe cu privire la chestiuni legate de aplicarea sau de interpretarea dreptului Uniunii.

În ceea ce privește, în al doilea rând, articolul 47 din cartă, reiese dintr‑o jurisprudență constantă că, în cadrul unei trimiteri preliminare în temeiul articolului 267 TFUE, Curtea poate interpreta dreptul Uniunii numai în limitele competențelor care îi sunt atribuite [Hotărârea din 6 martie 2025, D. K. (Înlăturarea unui judecător de la examinarea unor cauze),C‑647/21 și C‑648/21, EU:C:2025:143, punctul 37, precum și jurisprudența citată].

Or, articolul 51 alineatul (1) din cartă prevede că dispozițiile sale se adresează statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii, această din urmă dispoziție confirmând jurisprudența constantă potrivit căreia drepturile fundamentale garantate de ordinea juridică a Uniunii au vocația de a fi aplicate în toate situațiile reglementate de dreptul Uniunii, însă nu în afara unor asemenea situații [Hotărârea din 14 noiembrie 2024, S. (Modificarea completului de judecată),C‑197/23, EU:C:2024:956, punctul 37, precum și jurisprudența citată].

În speță, instanța de trimitere nu a furnizat vreo informație potrivit căreia litigiile principale ar privi interpretarea sau aplicarea unei norme de drept al Uniunii care va fi pusă în aplicare la nivel național. Astfel, chiar dacă prima întrebare în cauza C‑646/23 se referă la Directiva 2016/343, această întrebare nu este adresată în raport cu dispozițiile directivei respective, iar instanța de trimitere nu furnizează nicio explicație cu privire la legătura care ar exista între directiva menționată și această cauză [a se vedea prin analogie Hotărârea din 6 martie 2025, D. K. (Înlăturarea unui judecător de la examinarea unor cauze),C‑647/21 și C‑648/21, EU:C:2025:143, punctul 39].

În consecință, în conformitate cu articolul 51 alineatul (1) din cartă, articolul 47 din aceasta nu este, ca atare, aplicabil în cauzele menționate.

Cu toate acestea, din moment ce articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE impune tuturor statelor membre să prevadă căi de atac necesare pentru a asigura o protecție jurisdicțională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii, în sensul printre altele al articolului 47 din cartă, această din urmă dispoziție trebuie luată în considerare în mod corespunzător în vederea interpretării articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE [a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 martie 2021, A.B. ș.a. (Numirea judecătorilor la Curtea Supremă – Căi de atac), C‑824/18, EU:C:2021:153, punctul 143, și Hotărârea din 25 februarie 2025, Sąd Rejonowy w Białymstoku și Adoreikė, C‑146/23 și C‑374/23, EU:C:2025:109, punctul 43, precum și jurisprudența citată].

Curtea este, prin urmare, competentă să răspundă la întrebările adresate de instanța de trimitere.

Prin intermediul primelor două întrebări din cauza C‑646/23 și al primei întrebări din cauza C‑661/23, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care prevede pensionarea anticipată din oficiu, începând de la intrarea în vigoare a acestei reglementări, a unui judecător militar declarat inapt pentru serviciul militar profesionist, în împrejurări în care, mai întâi, reglementarea menționată nu explică motivele care justifică introducerea dispozițiilor sale și nici nu indică vreun interes public căruia acestea din urmă i‑ar răspunde, în continuare, aceeași reglementare nu se aplică procurorilor militari declarați inapți pentru serviciul militar profesionist, deși aceste două categorii de magistrați erau anterior supuse acelorași norme, și nu afectează în fapt decât un singur judecător, înscriindu‑se în același timp într‑o serie de măsuri, luate în privința acestui judecător, având caracter de sancțiune și, în sfârșit, nicio cale de atac jurisdicțională nu este deschisă judecătorului menționat pentru a contesta măsura pensionării anticipate din oficiu al cărei obiect îl face astfel.

Pentru a răspunde la aceste întrebări, trebuie amintit, în primul rând, că, în temeiul articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, statele membre stabilesc căile de atac necesare pentru a asigura justițiabililor respectarea dreptului lor la protecție jurisdicțională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii.

Principiul protecției jurisdicționale efective la care se referă acest articol constituie un principiu general al dreptului Uniunii care a fost consacrat printre altele la articolul 6 paragraful 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare „CEDO”), căruia îi corespunde articolul 47 al doilea paragraf din cartă.

Pe de altă parte, în măsura în care carta prevede drepturi ce corespund celor garantate prin CEDO, articolul 52 alineatul (3) din cartă urmărește să asigure coerența necesară între drepturile cuprinse în aceasta și drepturile corespunzătoare garantate de CEDO, fără ca aceasta să aducă atingere autonomiei dreptului Uniunii. Potrivit Explicațiilor cu privire la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (JO 2007, C 303, p. 17), articolul 47 al doilea paragraf din cartă corespunde articolului 6 paragraful 1 din CEDO. În consecință, Curtea trebuie să se asigure că interpretarea pe care o dă în prezentele cauze asigură un nivel de protecție care nu îl încalcă pe cel garantat la articolul 6 paragraful 1 din CEDO, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului [a se vedea prin analogie Hotărârea din 15 februarie 2016, N., C‑601/15 PPU, EU:C:2016:84, punctele 47 și 77, Hotărârea din 11 iulie 2024, Hann‑Invest ș.a., C‑554/21, C‑622/21 și C‑727/21, EU:C:2024:594, punctul 46, precum și Hotărârea din 6 martie 2025, D. K. (Înlăturarea unui judecător de la examinarea unor cauze),C‑647/21 și C‑648/21, EU:C:2025:143, punctul 64 și jurisprudența citată].

În al doilea rând, astfel cum rezultă dintr‑o jurisprudență constantă, pentru a garanta că o instanță chemată să se pronunțe în chestiuni legate de aplicarea sau de interpretarea dreptului Uniunii este în măsură să asigure protecția jurisdicțională efectivă impusă în temeiul articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, prezervarea independenței acesteia este primordială, după cum se confirmă la articolul 47 al doilea paragraf din cartă, care menționează accesul la o instanță judecătorească „independentă” printre cerințele legate de dreptul fundamental la o cale de atac efectivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 februarie 2018, Associação Sindical dos Juízes Portugueses, C‑64/16, EU:C:2018:117, punctul 41, și Hotărârea din 7 septembrie 2023, Asociația Forumul Judecătorilor din România,C‑216/21, EU:C:2023:628, punctul 61, precum și jurisprudența citată).

Această cerință de independență a instanțelor, care este inerentă activității de judecată, ține de substanța dreptului la o protecție jurisdicțională efectivă și a dreptului fundamental la un proces echitabil, care au o importanță esențială, în calitate de garanții ale protecției ansamblului drepturilor conferite justițiabililor de dreptul Uniunii și al menținerii valorilor comune ale statelor membre prevăzute la articolul 2 TUE, în special a valorii statului de drept [a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 iulie 2018, Minister for Justice and Equality (Deficiențele sistemului judiciar),C‑216/18 PPU, EU:C:2018:586, punctele 48 și 63, precum și Hotărârea din 6 martie 2025, D. K. (Înlăturarea unui judecător de la examinarea unor cauze),C‑647/21 și C‑648/21, EU:C:2025:143, punctul 66 și jurisprudența citată].

Curtea a statuat astfel că aceste garanții postulează existența unor norme, în special în ceea ce privește compunerea instanței, numirea, durata funcției, precum și cauzele de abținere, de recuzare și de revocare a membrilor săi, care să permită înlăturarea oricărei îndoieli legitime, în percepția justițiabililor, referitoare la impenetrabilitatea instanței respective în privința unor elemente exterioare și la neutralitatea sa în raport cu interesele care se înfruntă [Hotărârea din 25 iulie 2018, Minister for Justice and Equality (Deficiențele sistemului judiciar),C‑216/18 PPU, EU:C:2018:586, punctul 66, și Hotărârea din 13 ianuarie 2022, Minister Sprawiedliwości, C‑55/20, EU:C:2022:6, punctul 65, precum și jurisprudența citată].

În plus, astfel cum rezultă dintr‑o jurisprudență consacrată, indispensabila libertate a judecătorilor în privința oricăror intervenții sau presiuni exterioare necesită anumite garanții de natură să protejeze persoana celor care au îndatorirea de a judeca, precum inamovibilitatea [Hotărârea din 25 iulie 2018, Minister for Justice and Equality (Deficiențele sistemului judiciar),C‑216/18 PPU, EU:C:2018:586, punctul 64, și Hotărârea din 13 ianuarie 2022, Minister Sprawiedliwości, C‑55/20, EU:C:2022:6, punctul 66, precum și jurisprudența citată].

Principiul inamovibilității, a cărui importanță cardinală a fost subliniată de Curte cu mai multe ocazii, impune printre altele ca judecătorii să poată rămâne în funcție cât timp nu au împlinit vârsta obligatorie de pensionare sau până la expirarea mandatului lor, atunci când acesta are o durată determinată. Fără a avea un caracter absolut, acest principiu nu poate face obiectul unor excepții decât cu condiția ca motive legitime și imperative să justifice aceasta, cu respectarea principiului proporționalității. Astfel, se acceptă în general ca judecătorii să poată fi revocați dacă sunt inapți să își continue funcțiile ca urmare a unei incapacități sau a unei încălcări grave, cu respectarea procedurilor corespunzătoare [Hotărârea din 24 iunie 2019, Comisia/Polonia (Independența Curții Supreme),C‑619/18, EU:C:2019:531, punctul 76, Hotărârea din 5 noiembrie 2019, Comisia/Polonia (Independența instanțelor de drept comun),C‑192/18, EU:C:2019:924, punctul 113, și Hotărârea din 17 mai 2024, NADA ș.a.,C‑115/22, EU:C:2024:384, punctul 43, precum și jurisprudența citată].

Garanția inamovibilității membrilor unei instanțe impune astfel ca situațiile de revocare a membrilor săi să fie stabilite printr‑o reglementare specifică, prin intermediul unor dispoziții legislative exprese care să ofere garanții care să le depășească pe cele prevăzute de normele generale ale dreptului administrativ și ale dreptului muncii aplicabile în cazul revocării abuzive (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 mai 2024, NADA ș.a.,C‑115/22, EU:C:2024:384, punctul 44 și jurisprudența citată).

În al treilea rând, din jurisprudență reiese că un stat membru nu își poate modifica legislația astfel încât să determine un regres al protecției valorii statului de drept, valoare care este concretizată printre altele de articolul 19 TUE. Statele membre sunt, așadar, obligate să asigure evitarea oricărui regres, în raport cu această valoare, al legislației lor în materie de organizare a justiției, abținându‑se să adopte norme care ar aduce atingere independenței judecătorilor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 aprilie 2021, Repubblika, C‑896/19, EU:C:2021:311, punctele 63 și 64, precum și Hotărârea din 7 septembrie 2023, Asociația Forumul Judecătorilor din România, C‑216/21, EU:C:2023:628, punctul 69 și jurisprudența citată).

În acest context, Curtea a statuat deja în esență că articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE trebuie interpretat în sensul că se opune unor dispoziții naționale care țin de organizarea justiției, de natură să constituie un regres, în statul membru în cauză, al protecției valorii statului de drept, în special a garanțiilor de independență a judecătorilor (Hotărârea din 20 aprilie 2021, Repubblika, C‑896/19, EU:C:2021:311, punctul 65 și jurisprudența citată).

În speță, din indicațiile furnizate de instanța de trimitere rezultă că reglementarea națională în discuție în litigiul principal, care reglementează situația unui judecător militar declarat inapt pentru serviciul militar profesionist, a cunoscut mai multe modificări succesive.

Într‑o primă etapă, sub imperiul articolului 35 alineatul 4 din Legea privind tribunalele militare, judecătorul militar care se afla într‑o astfel de situație putea sesiza KRS pentru ca acesta să propună președintelui Republicii Polone numirea sa într‑o funcție echivalentă într‑o instanță de drept comun, președinte care dispunea în acest caz de o putere discreționară pentru a efectua o astfel de numire.

Într‑o a doua etapă, legiuitorul polonez a introdus, la articolul 233 din Legea privind apărarea patriei, intrată în vigoare la 23 martie 2022, norma potrivit căreia judecătorul sau procurorul militar eliberat de obligațiile sale de serviciu militar profesional era menținut de drept în funcția pe care o ocupa.

Într‑o a treia etapă, această normă privind menținerea în funcție a fost eliminată, pentru judecătorii militari, prin modificarea adusă acestui articol 233 din Legea privind apărarea patriei prin articolul 10 din Legea de modificare. Din explicațiile furnizate de guvernul polonez în observațiile sale scrise reiese că această modificare a condus la revenirea la stadiul dreptului anterior intrării în vigoare a Legii privind apărarea patriei, astfel încât judecătorii militari eliberați de obligațiile serviciului lor militar profesionist pot, în principiu, să solicite din nou să fie numiți de președintele Republicii Polone, la propunerea KRS, într‑o funcție echivalentă în cadrul unei instanțe de drept comun în temeiul articolului 35 alineatul 4 din Legea privind tribunalele militare. Cu toate acestea, în temeiul articolului 13 din Legea de modificare, se face excepție de la acest principiu pentru judecătorii militari care au fost eliberați de obligațiile serviciului lor militar profesionist înainte de data intrării în vigoare a acestei legi, și anume 15 noiembrie 2023, dar care au fost menținuți în funcția de judecător militar, în conformitate cu articolul 233 din Legea privind apărarea patriei. În temeiul acestui articol 13, judecătorii în cauză sunt pensionați din oficiu de la data intrării în vigoare a Legii de modificare.

Va reveni instanței de trimitere sarcina de a aprecia dacă această reglementare națională care a instituit, în împrejurările amintite la punctul anterior, o măsură de pensionare anticipată a judecătorilor militari eliberați de obligațiile serviciului lor militar profesionist încalcă cerințele care decurg din principiul independenței judecătorilor, astfel cum rezultă acesta din articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE. Astfel, trebuie amintit că articolul 267 TFUE nu abilitează Curtea să aplice normele dreptului Uniunii unei spețe determinate, ci numai să se pronunțe cu privire la interpretarea tratatelor și a actelor adoptate de instituțiile Uniunii. Totuși, conform unei jurisprudențe constante, în cadrul cooperării judiciare create prin acest articol 267 TFUE, Curtea, plecând de la elementele dosarului de care dispune, poate furniza instanței naționale elementele de interpretare a dreptului Uniunii care ar putea să îi fie utile în aprecierea efectelor uneia sau ale alteia dintre dispozițiile acestuia (Hotărârea din 17 octombrie 2024, NFŠ, C‑28/23, EU:C:2024:893, punctul 39 și jurisprudența citată).

Primo, din cererile de decizie preliminară și din observațiile guvernului polonez reiese că nu se poate găsi niciun motiv, printre altele în lucrările pregătitoare ale Legii de modificare, pentru a justifica reglementarea națională care prevede pensionarea anticipată din oficiu, la 15 noiembrie 2023, a judecătorilor militari care, deși au fost eliberați de obligațiile serviciului lor militar profesionist, fuseseră menținuți în funcția lor de judecător militar. În plus, rezultă că această lege se aplică numai judecătorilor militari, iar nu și procurorilor militari, deși aceste două categorii de magistrați erau anterior supuse acelorași norme de menținere în activitate după eliberarea de obligațiile serviciului lor militar profesionist. De asemenea, rezultă că această diferență de tratament nu a fost justificată de legiuitorul polonez prin existența unei diferențe obiective de situație între aceste două categorii de judecători în raport cu scopul acestei reglementări În aceste condiții și sub rezerva verificărilor a căror efectuare revine instanței naționale, rezultă că o reglementare națională precum cea în discuție în litigiile principale încalcă cerința, amintită la punctul 64 din prezenta hotărâre, potrivit căreia excepțiile de la principiul inamovibilității judecătorilor trebuie să fie justificate de motive legitime și imperative.

Secundo, potrivit indicațiilor care figurează în cererile de decizie preliminară și confirmate de guvernul polonez în observațiile sale scrise, pe de o parte, Legea de modificare rezultă dintr‑un amendament parlamentar, fără să se poată stabili vreo legătură între acest amendament privind tribunalele militare și obiectul proiectului de lege inițial. Pe de altă parte, articolul 13 din această lege nu l‑ar fi vizat, în fapt, decât pe judecătorul P. R. Astfel, numai acesta din urmă s‑ar fi aflat în situația unui judecător militar care, la data de 15 noiembrie 2023, fusese menținut în funcție în cadrul unui tribunal militar după ce a fost eliberat de obligațiile serviciului său militar profesional. Or, în această ipoteză, deși ia forma unei dispoziții cu aplicabilitate generală, reglementarea menționată trebuie considerată ca fiind, în fapt, o măsură individuală.

În această privință, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în conformitate cu jurisprudența sa constantă, a subliniat, printre altele la punctele 59 și 115-117 din Hotărârea din 23 iunie 2016, Baka împotriva Ungariei (CE:ECHR:2016:0623JUD002026112), în esență că o ingerință în exercitarea unui drept trebuie să se întemeieze în principiu pe un instrument cu aplicabilitate generală.

Tertio, atât din cererile de decizie preliminară, cât și din observațiile scrise ale guvernului polonez reiese că măsura pensionării anticipate a judecătorului P. R. nu a fost adoptată din cauza faptului că acest judecător ar fi inapt să își îndeplinească atribuțiile în urma unei incapacități sau a unei încălcări grave a obligațiilor sale, ci din cauza criticilor exprimate public de judecătorul menționat cu privire la reforma justiției din Polonia. Astfel cum arată Comisia în observațiile sale scrise, evoluția carierei și a statutului aceluiași judecător, rezumată la punctele 22-26 din prezenta hotărâre, tinde de altfel să confirme existența unei legături de cauzalitate între, pe de o parte, exercitarea de către acesta a libertății sale de exprimare cu privire la aspecte legate de reformele sistemului judiciar polonez și, pe de altă parte, măsura pensionării anticipate luată în privința sa în temeiul articolului 13 din Legea de modificare. Prin urmare, sub rezerva verificărilor care trebuie efectuate de instanța de trimitere, această măsură pare să se înscrie într‑o serie de măsuri, luate în privința acestui judecător, care au caracter de sancțiune.

Quarto, din indicațiile care figurează în cererile de decizie preliminară reiese că, în timp ce articolul 73 alineatele 2 și 3 din Legea privind instanțele de drept comun prevede că împotriva deciziei de pensionare anticipată din oficiu a unui judecător din cauza incapacității sale de a‑și îndeplini atribuțiile poate fi exercitată o cale de atac, Legea de modificare nu a prevăzut nicio cale de atac pentru magistratul care face obiectul unei măsuri de pensionare anticipată în temeiul articolului 13 din această lege, justificată nu prin faptul că ar fi inapt să exercite funcția de judecător, ci prin aceea că ar fi inapt pentru serviciul militar profesionist. Sub rezerva verificărilor care trebuie efectuate de instanța de trimitere, această apreciere nu pare contrazisă de împrejurarea că judecătorul P. R. a putut exercita o acțiune la Sąd Rejonowy dla Warszawy‑Śródmieścia w Warszawie (Tribunalul Districtual Varșovia – Centru) pentru a se constata existența raportului său de muncă. Astfel, după cum reiese din cuprinsul punctului 44 din prezenta hotărâre, ca răspuns la cererea de informații care i‑a fost adresată de Curte, instanța de trimitere a precizat că o decizie prin care se constată lipsa încetării raportului de muncă al judecătorului P. R. ar avea un domeniu de aplicare limitat, întrucât nu ar determina nici anularea retroactivă a efectelor deja produse de măsura pensionării anticipate în temeiul articolului 13 din Legea de modificare, nici reintegrarea acestui judecător în funcțiile sale jurisdicționale în cadrul instanței în care își exercita funcțiile.

Or, din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului reiese că magistrații au dreptul la o protecție împotriva arbitrariului și că numai controlul legalității unei decizii de revocare de către o instanță independentă este de natură să asigure caracterul efectiv al acestui drept (a se vedea în acest sens Curtea EDO, 24 octombrie 2023, Pająk și alții împotriva Poloniei, CE:ECHR:2023:1024JUD002522618, § 194, precum și jurisprudența citată).

Quinto, prin eliminarea dreptului judecătorului militar care a fost eliberat de obligațiile serviciului său militar profesionist de a fi menținut în funcție în cadrul instanței militare în care fusese numit și prin impunerea pensionării anticipate, la data de 15 noiembrie 2023, a judecătorului militar care fusese astfel menținut în funcție în temeiul legii, dispozițiile articolelor 10 și 13 din Legea de modificare sunt, sub rezerva verificărilor care trebuie efectuate de instanța de trimitere, de natură să determine un regres al legislației poloneze în materie de organizare a justiției, cu încălcarea principiului menținerii nivelului de protecție amintit la punctele 66 și 67 din prezenta hotărâre.

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, se impune ca la primele două întrebări în cauza C‑646/23 și la prima întrebare în cauza C‑661/23 să se răspundă că articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care prevede pensionarea anticipată din oficiu, începând de la intrarea în vigoare a acestei reglementări, a unui judecător militar declarat inapt pentru serviciul militar profesionist, în împrejurări în care, mai întâi, reglementarea menționată nu explică motivele care justifică introducerea dispozițiilor sale și nici nu indică vreun interes public căruia acestea din urmă i‑ar răspunde, în continuare, aceeași reglementare nu se aplică procurorilor militari declarați inapți pentru serviciul militar profesionist, deși aceste două categorii de magistrați erau anterior supuse acelorași norme, și nu afectează în fapt decât un singur judecător, înscriindu‑se în același timp într‑o serie de măsuri, luate în privința acestui judecător, având caracter de sancțiune și, în sfârșit, nicio cale de atac jurisdicțională nu este deschisă judecătorului menționat pentru a contesta măsura pensionării anticipate din oficiu al cărei obiect îl face astfel.

Prin intermediul celei de a doua întrebări în cauza C‑661/23 și al celei de a patra întrebări în cauza C‑646/23, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și principiul supremației dreptului Uniunii trebuie interpretate în sensul că impun unei instanțe naționale și oricărei alte autorități a statului membru în cauză să lase neaplicată o reglementare națională care impune pensionarea anticipată a unui judecător, atunci când această reglementare a fost adoptată cu încălcarea articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și dacă din aceasta rezultă că judecătorul pensionat în temeiul reglementării menționate trebuie reintegrat în funcție.

Pentru a răspunde la aceste întrebări, trebuie reamintit că, în temeiul unei jurisprudențe constante, principiul supremației dreptului Uniunii consacră prevalența acestui drept asupra dreptului statelor membre. Acest principiu impune, prin urmare, tuturor autorităților statelor membre să confere efect deplin diferitelor norme ale Uniunii, întrucât dreptul statelor membre nu poate aduce atingere efectului recunoscut acestor norme pe teritoriul statelor menționate [Hotărârea din 19 noiembrie 2019, A. K. ș.a. (Independența Camerei Disciplinare a Curții Supreme),C‑585/18, C‑624/18 și C‑625/18, EU:C:2019:982, punctele 157 și 158, și Hotărârea din 6 martie 2025, D. K. (Înlăturarea unui judecător de la examinarea unor cauze),C‑647/21 și C‑648/21, EU:C:2025:143, punctul 88, precum și jurisprudența citată].

Principiul amintit impune astfel printre altele oricărei instanțe naționale însărcinate cu aplicarea, în cadrul competenței sale, a dispozițiilor dreptului Uniunii obligația de a asigura efectul deplin al cerințelor acestui drept în litigiul cu care este sesizată, lăsând dacă este necesar neaplicată, din oficiu, orice reglementare sau practică națională care este contrară unei dispoziții de drept al Uniunii care are efect direct, fără a trebui să solicite sau să aștepte eliminarea prealabilă a acestei reglementări sau practici naționale pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional [Hotărârea din 9 martie 1978, Simmenthal, 106/77, EU:C:1978:49, punctul 24, Hotărârea din 24 iunie 2019, Popławski, C‑573/17, EU:C:2019:530, punctul 58, și Hotărârea din 6 martie 2025, D. K. (Înlăturarea unui judecător de la examinarea unor cauze),C‑647/21 și C‑648/21, EU:C:2025:143, punctul 89, precum și jurisprudența citată].

Or, articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, interpretat în lumina articolului 47 din cartă, care stabilește în sarcina statelor membre o obligație de rezultat clară și precisă și care nu este însoțită de nicio condiție, printre altele în ceea ce privește independența și imparțialitatea instanțelor chemate să interpreteze și să aplice dreptul Uniunii și cerința ca acestea să fie stabilite în prealabil prin lege, beneficiază de un asemenea efect direct care presupune să fie lăsată neaplicată orice dispoziție, jurisprudență sau practică națională contrară acestor dispoziții ale dreptului Uniunii, astfel cum au fost interpretate de Curte [Hotărârea din 6 martie 2025, D. K. (Înlăturarea unui judecător de la examinarea unor cauze),C‑647/21 și C‑648/21, EU:C:2025:143, punctul 90, precum și jurisprudența citată].

Curtea a statuat, în contextul unei măsuri de suspendare din funcție a unui judecător, adoptată de o instanță disciplinară cu încălcarea articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, că instanța națională, în vederea îndeplinirii printre altele a obligațiilor amintite la punctele 82-84 din prezenta hotărâre, trebuie să înlăture aplicarea acestei măsuri atunci când acest lucru este indispensabil având în vedere situația procedurală în cauză pentru a garanta supremația dreptului Uniunii [a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 iulie 2023, YP ș.a. (Ridicarea imunității unui judecător și suspendarea sa din funcție), C‑615/20 și C‑671/20, EU:C:2023:562, punctul 65, precum și jurisprudența citată].

Această interpretare se aplică și în contextul, comparabil, al cauzelor principale, caracterizat prin adoptarea unei reglementări care impune pensionarea anticipată a unui judecător cu încălcarea articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE.

Întrucât aprecierea finală a faptelor, precum și aplicarea și interpretarea dreptului național revin, în cadrul unei proceduri prevăzute la articolul 267 TFUE, exclusiv instanței de trimitere, aceasta este cea căreia îi revine sarcina să determine consecințele concrete care decurg, în procedurile principale, din principiul amintit la punctul anterior. Cu toate acestea, astfel cum s‑a amintit la punctul 72 din prezenta hotărâre, Curtea poate, plecând de la elementele dosarului de care dispune, să îi furnizeze acestei instanțe elementele de interpretare a dreptului Uniunii care i‑ar putea fi utile în acest scop.

În această privință, din răspunsul la primele două întrebări în cauza C‑646/23 și la prima întrebare în cauza C‑661/23 rezultă că supremația, precum și efectul direct al articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE presupun ca instanța de trimitere să înlăture aplicarea unei reglementări naționale care, cu încălcarea dispoziției menționate, impune pensionarea anticipată a judecătorului unic care o compune. Această instanță trebuie de asemenea să poată continua, în aceeași compunere, examinarea procedurilor cu care era sesizată la data pensionării acestui judecător, care trebuie, prin urmare, să fie reintegrat în funcție, organele judiciare competente în materie de stabilire și de modificare a completelor de judecată ale instanței naționale fiind obligate să asigure această reintegrare [a se vedea prin analogie Hotărârea din 13 iulie 2023, YP ș.a. (Ridicarea imunității unui judecător și suspendarea sa din funcție), C‑615/20 și C‑671/20, EU:C:2023:562, punctul 72, și Hotărârea din 6 martie 2025, D. K. (Înlăturarea unui judecător de la examinarea unor cauze),C‑647/21 și C‑648/21, EU:C:2025:143, punctul 95, precum și jurisprudența citată].

Se impune, așadar, ca la a doua întrebare în cauza C‑661/23 și la a patra întrebare în cauza C‑646/23 să se răspundă că articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și principiul supremației dreptului Uniunii trebuie interpretate în sensul că impun unei instanțe naționale și oricărei alte autorități a statului membru în cauză să lase neaplicată o reglementare națională care impune pensionarea anticipată a unui judecător, atunci când această reglementare a fost adoptată cu încălcarea articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, ceea ce implică faptul că judecătorul pensionat în temeiul reglementării menționate trebuie reintegrat în funcție. Organele judiciare competente în materie de stabilire și de modificare a compunerii completelor de judecată sunt obligate să asigure această reintegrare.

Prin intermediul celei de a treia întrebări adresate în cauza C‑646/23 și al celei de a treia întrebări adresate în cauza C‑661/23, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE trebuie interpretat în sensul că o instanță națională care decide să suspende judecarea cauzei și să adreseze întrebări preliminare Curții are dreptul să suspende provizoriu aplicarea unei reglementări naționale care prevede pensionarea anticipată din oficiu a judecătorului unic care o compune, și aceasta până la pronunțarea deciziei sale adoptate în urma răspunsului Curții, chiar dacă, în temeiul dreptului național, ea nu ar avea competența să dispună o astfel de suspendare. Instanța de trimitere solicită de asemenea să se stabilească dacă, eventual, o astfel de suspendare implică faptul că judecătorul menționat trebuie să fie autorizat să continue examinarea celorlalte cauze cu care era sesizat la data intrării în vigoare a măsurii pensionării anticipate din oficiu care l‑a avut ca obiect.

Potrivit unei jurisprudențe constante, deplina eficacitate a dreptului Uniunii impune ca instanța sesizată cu un litigiu guvernat de acest drept să poată încuviința măsurile provizorii care permit garantarea deplinei eficacități a hotărârii judecătorești care urmează a fi pronunțată cu privire la existența unor drepturi invocate în temeiul acestui drept. Astfel, în cazul în care instanța națională care suspendă judecarea cauzei până când Curtea răspunde la întrebarea sa preliminară nu ar putea încuviința măsuri provizorii până la pronunțarea deciziei sale adoptate în urma răspunsului Curții, efectul util al sistemului instituit prin articolul 267 TFUE ar fi diminuat. Efectivitatea acestui sistem ar fi compromisă și în cazul în care autoritatea aferentă unor asemenea măsuri provizorii ar putea fi încălcată printre altele de o autoritate publică din statul membru în care au fost adoptate măsurile menționate [Hotărârea din 6 octombrie 2021, W.Ż. (Camera de control extraordinar și cauze publice a Curții Supreme – Numire), C‑487/19, EU:C:2021:798, punctul 142 și jurisprudența citată].

În plus, Curtea a precizat că, dacă este cazul, instanța națională trebuie să înlăture aplicarea normelor de drept intern care s‑ar opune acestei competențe de a încuviința măsuri provizorii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 iunie 1990, Factortame ș.a., C‑213/89, EU:C:1990:257, punctul 21, și Ordonanța președintelui Curții din 25 februarie 2021, Sea Watch, C‑14/21 și C‑15/21, EU:C:2021:149, punctul 32, precum și jurisprudența citată).

Rezultă că instanța de trimitere trebuie să poată suspenda aplicarea dispozițiilor Legii de modificare care au ca efect să îi impună din oficiu o măsură de pensionare până la pronunțarea cu privire la procedurile penale din litigiile principale în urma răspunsului Curții. Această suspendare provizorie a aplicării acestei reglementări și, prin urmare, a măsurii pensionării anticipate a judecătorului unic care compune această instanță implică de asemenea că aceasta din urmă nu poate fi înlăturată de la judecarea celorlalte cauze cu care era sesizată la data intrării în vigoare a acestei măsuri pentru motive legate de aplicarea acesteia, astfel încât ea trebuie să poată continua examinarea cauzelor respective, cel puțin în perioada acoperită de suspendarea provizorie menționată.

Având în vedere considerațiile care precedă, se impune ca la a treia întrebare adresată în cauza C‑646/23 și la a treia întrebare adresată în cauza C‑661/23 să se răspundă că articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE trebuie interpretat în sensul că o instanță națională care decide să suspende judecarea cauzei și să adreseze întrebări preliminare Curții are dreptul să suspende provizoriu aplicarea unei reglementări naționale care prevede pensionarea anticipată din oficiu a judecătorului unic care o compune, și aceasta până la pronunțarea deciziei sale adoptate în urma răspunsului Curții, chiar dacă, în temeiul dreptului național, ea nu ar avea competența să dispună o astfel de suspendare. Această suspendare provizorie implică faptul că judecătorul vizat de măsura pensionării din oficiu trebuie să poată continua examinarea celorlalte cauze cu care era sesizat la data intrării în vigoare a acestei măsuri.

Întrucât, în privința părților din litigiile principale, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a patra)

3 iulie 2025 ( *1 )

Hotărâre

Dreptul polonez

Constituția

Legea privind instanțele de drept comun

Legea privind tribunalele militare

Legea privind apărarea patriei

Legea de modificare

Litigiile principale și întrebările preliminare

Procedura în fața Curții

Cu privire la conexarea cauzelor

Cu privire la cererea de aplicare a procedurii preliminare accelerate

Evoluțiile intervenite ulterior introducerii cererilor de decizie preliminară

Cu privire la competența Curții

Cu privire la întrebările preliminare

Cu privire la primele două întrebări în cauza C‑646/23 și la prima întrebare în cauza C‑661/23

Cu privire la a doua întrebare în cauza C‑661/23 și la a patra întrebare în cauza C‑646/23

Cu privire la a treia întrebare din cauza C‑646/23 și a treia întrebare din cauza C‑661/23

Cu privire la cheltuielile de judecată