Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 14 aprilie 2026.#CG și YN împotriva Pelham GmbH și alții.#Trimitere preliminară – Drept de autor și drepturi conexe – Directiva 2001/29/CE – Societatea informațională – Armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și ale drepturilor conexe – Articolul 2 – Dreptul de reproducere – Articolul 5 – Excepții și limitări – Articolul 5 alineatul (3) litera (k) – Noțiunea de «pastișă» – Utilizare «în cazul» pastișelor – Reproducere a părților unei fonograme (sampling) – Drepturi fundamentale – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Articolul 11 – Libertatea de exprimare – Articolul 13 – Libertatea artelor – Articolul 17 – Dreptul de proprietate.#Cauza C-590/23.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 5 alineatul (3) litera (k) din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională (JO 2001, L 167, p. 10, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 230).

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între CG și YN, care este succesoarea în drepturi a lui RL, pe de o parte, și Pelham GmbH, SD și UP (denumiți în continuare împreună „Pelham ș.a.”), pe de altă parte, în legătură cu utilizarea, în cadrul înregistrării piesei muzicale „Nur mir”, compusă de SD și UP și produsă de Pelham, a unei secvențe ritmice cu o durată de aproximativ două secunde preluată dintr‑o fonogramă a grupului muzical Kraftwerk, ai cărui membri fondatori sunt CG și RL.

Considerentele (3), (4), (9), (10), (31) și (32) ale Directivei 2001/29 enunță: „(3) Armonizarea propusă va ajuta la punerea în aplicare a celor patru libertăți ale pieței interne și se referă la respectarea principiilor fundamentale ale dreptului, în special proprietatea, inclusiv proprietatea intelectuală, libertatea de exprimare și interesul public. (4) Printr‑o certitudine juridică sporită și oferind un grad ridicat de protecție a proprietății intelectuale, un cadru juridic armonizat privind dreptul de autor și drepturile conexe va încuraja investiții substanțiale în creativitate și inovație, inclusiv în infrastructura rețelei, și va favoriza dezvoltarea și o mai mare competitivitate a industriei europene, atât în domeniul furnizării de conținut, cât și în domeniul tehnologiei informaționale și, în general, în numeroase sectoare industriale și culturale. Se va asigura astfel păstrarea locurilor de muncă și se va încuraja crearea de noi locuri de muncă. […] (9) Orice armonizare a dreptului de autor și a drepturilor conexe trebuie să aibă la bază un nivel ridicat de protecție, deoarece aceste drepturi sunt esențiale pentru creația intelectuală. Protecția lor contribuie la menținerea și dezvoltarea creativității în interesul autorilor, artiștilor interpreți sau executanți, producătorilor, consumatorilor, culturii, industriei și publicului larg. În consecință, proprietatea intelectuală a fost recunoscută ca parte integrantă a proprietății. (10) Autorii sau artiștii interpreți sau executanți trebuie să primească o remunerație adecvată pentru utilizarea operelor lor, pentru a‑și putea continua munca creativă și artistică, la fel ca și producătorii, pentru a putea finanța această muncă. Investiția necesară pentru a produce produse ca fonograme, filme sau produse multimedia și servicii, cum ar fi «serviciile la cerere», este considerabilă. Pentru a asigura o astfel de remunerație și pentru a obține un randament satisfăcător al investiției, este necesară o protecție juridică adecvată a drepturilor de proprietate intelectuală. […] (31) Trebuie păstrat un echilibru just între drepturile și interesele diverselor categorii de titulari de drepturi, precum și între acestea și drepturile și interesele utilizatorilor de obiecte protejate. Excepțiile existente și limitările de drepturi stabilite de statele membre trebuie reanalizate prin prisma noului mediu electronic. Diferențele existente între excepțiile și limitările privind anumite acte restricționate au efecte negative directe asupra funcționării pieței interne în domeniul dreptului de autor și drepturilor conexe. Asemenea diferențe ar putea deveni mai accentuate odată cu dezvoltarea exploatării în străinătate a operelor și a activităților transfrontaliere. Pentru a asigura buna funcționare a pieței interne, astfel de excepții și limitări trebuie definite într‑un mod mai armonizat. Gradul de armonizare a acestor excepții depinde de impactul lor asupra bunei funcționări a pieței interne. (32) Prezenta directivă prevede o enumerare exhaustivă a excepțiilor și limitărilor privind dreptul de reproducere și dreptul de comunicare publică. Anumite excepții sau limitări se aplică doar dreptului de reproducere, dacă este cazul. Această listă ține cont în mod corespunzător de diferitele tradiții juridice ale statelor membre, având în același timp ca scop să asigure funcționarea pieței interne. Statele membre trebuie să aplice în mod coerent aceste excepții și limitări, care vor fi evaluate cu ocazia revizuirii legislației de punere în aplicare în viitor.”

Potrivit articolului 2 din aceeași directivă, intitulat „Dreptul de reproducere”: „Statele membre prevăd dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice reproducerea directă sau indirectă, temporară sau permanentă, prin orice mijloace și în orice formă, în totalitate sau în parte: (a) pentru autori, a operelor lor; (b) pentru artiștii interpreți sau executanți, a fixărilor interpretărilor sau execuțiilor lor; (c) pentru producătorii de fonograme, a fonogramelor lor; […]”

Articolul 3 din directiva menționată, intitulat „Dreptul de comunicare publică a operelor și dreptul de a pune la dispoziția publicului alte obiecte protejate”, stipulează: „(1) Statele membre prevăd dreptul exclusiv al autorului de a autoriza sau de a interzice orice comunicare publică a operelor lor, prin cablu sau fără cablu, inclusiv punerea la dispoziția publicului a operelor lor, astfel încât oricine să poată avea acces la acestea din orice loc și în orice moment. (2) Statele membre prevăd dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice punerea la dispoziția publicului, prin cablu sau fără cablu, astfel încât oricine să poată avea acces la acestea din orice loc și în orice moment: (a) pentru artiștii interpreți sau executanți, a fixărilor interpretărilor sau execuțiilor lor; (b) pentru producătorii de fonograme, a fonogramelor lor; (c) pentru producătorii primelor fixări ale filmelor, cu privire la originalul și copiile filmelor lor; (d) pentru organismele de radiodifuziune sau televiziune, a fixărilor programelor difuzate de acestea, indiferent dacă difuzările se fac prin fir sau prin aer, inclusiv prin cablu sau prin satelit. (3) Drepturile menționate la alineatele (1) și (2) nu se epuizează prin niciun act de comunicare publică sau de punere la dispoziția publicului în sensul prezentului articol.”

Articolul 5 din aceeași directivă, intitulat „Excepții și limitări”, precizează: „[…] (3) Statele membre pot să prevadă excepții sau limitări la drepturile prevăzute la articolele 2 și 3 în următoarele cazuri: […] (k) utilizarea în cazul caricaturilor, parodierii sau pastișelor; […] (5) Excepțiile și limitările prevăzute la alineatele (1), (2), (3) și (4) se aplică numai în anumite cazuri speciale care nu intră în conflict cu exploatarea normală a operei sau a altui obiect protejat și nu aduc în mod nejustificat atingere intereselor legitime ale titularului dreptului.”

Articolul 51a din Gesetz über Urheberrecht und verwandte Schutzrechte (Urheberrechtsgesetz), Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe (Legea privind dreptul de autor) din 9 septembrie 1965 (BGBl. 1965 I, p. 1273), în versiunea aplicabilă litigiului principal (denumită în continuare „UrhG”), a intrat în vigoare la 7 iunie 2021 și prevede: „Reproducerea, distribuirea și comunicarea publică a unei opere publicate sunt permise în cazul caricaturilor, parodierii sau pastișelor. Posibilitatea prevăzută în prima teză se referă la utilizarea unei imagini sau a oricărei alte reproduceri a operei utilizate, chiar dacă respectiva imagine sau reproducere este ea însăși protejată de un drept de autor sau de un drept conex.”

Conform articolului 83 și articolului 85 alineatul (4) din UrhG, partea 1 secțiunea 6 din această lege, din care face parte articolul 51a din aceasta, se aplică mutatis mutandis drepturilor artiștilor interpreți sau executanți, precum și drepturilor producătorului de fonograme.

SD și UP sunt compozitorii piesei muzicale „Nur mir”, care a apărut pe fonograme produse de Pelham în anul 1997.

CG și RL, decedat în anul 2020, sunt membrii fondatori ai grupului muzical Kraftwerk, care a publicat în anul 1977 o fonogramă în care apare piesa muzicală „Metall auf Metall”.

CG și YN, care este succesoarea în drepturi al lui RL, susțin că Pelham ș.a. au copiat, în formă electronică, un eșantion (sample) de aproximativ două secunde al unei secvențe ritmice din piesa muzicală „Metall auf Metall” și că l‑au inclus într‑o succesiune de repetări în piesa muzicală „Nur mir”, deși ar fi fost posibil să înregistreze ei înșiși secvența menționată.

CG și YN consideră, cu titlu principal, că Pelham ș.a. au încălcat dreptul conex dreptului de autor ai cărui titulari sunt în calitatea lor de producători de fonograme. Cu titlu subsidiar, ei invocă încălcarea dreptului conex ai cărui titulari sunt în calitate de artiști interpreți sau executați și, cu titlu mai subsidiar, încălcarea dreptului de autor al lui CG asupra operei muzicale. În sfârșit, cu titlu încă mai subsidiar, susțin că Pelham ș.a. au încălcat reglementarea în materie de concurență care interzice parazitismul.

CG și RL au formulat o acțiune la Landgericht Hamburg (Tribunalul Regional din Hamburg, Germania) și au solicitat încetarea încălcării, acordarea de daune interese, furnizarea unor informații și predarea fonogramelor în scopul distrugerii.

Prin hotărârea din 8 octombrie 2004, acea instanță a admis acțiunea, iar apelul formulat de Pelham ș.a. împotriva acestei hotărâri în fața Oberlandesgericht Hamburg (Tribunalul Regional Superior din Hamburg, Germania) a fost respins prin decizia din 7 iunie 2006. În urma recursului formulat de Pelham ș.a. în fața Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție, Germania), aceasta a anulat, prin decizia din 20 noiembrie 2008, decizia pronunțată de Oberlandesgericht Hamburg (Tribunalul Regional Superior din Hamburg) și a trimis cauza spre rejudecare respectivei instanțe. Prin decizia din 17 august 2011, instanța amintită a respins din nou apelul introdus de Pelham ș.a. împotriva hotărârii din 8 octombrie 2004. Prin decizia din 13 decembrie 2012, Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție) a respins noul recurs formulat de Pelham ș.a. împotriva deciziei din 17 august 2011.

Această decizie din 13 decembrie 2012 și decizia anterioară a Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție) din 20 noiembrie 2008, precum și a doua decizie a Oberlandesgericht Hamburg (Tribunalul Regional Superior din Hamburg) din 17 august 2011 au fost anulate de Bundesverfassungsgericht (Curtea Constituțională Federală, Germania), care a trimis cauza spre rejudecare la Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție).

În cadrul acestei a treia proceduri de recurs, Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție) a sesizat Curtea cu o cerere de decizie preliminară privind printre altele interpretarea articolului 2 litera (c) și a articolului 5 alineatul (3) litera (d) din Directiva 2001/29, precum și a articolului 9 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2006/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind dreptul de închiriere și de împrumut și anumite drepturi conexe dreptului de autor în domeniul proprietății intelectuale (JO 2006, L 376, p. 28, Ediție specială, 17/vol. 3, p. 14).

Prin Hotărârea din 29 iulie 2019, Pelham ș.a. (C‑476/17, EU:C:2019:624), Curtea a declarat printre altele că articolul 2 litera (c) din Directiva 2001/29 trebuie interpretat, în lumina Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), în sensul că dreptul exclusiv conferit prin această dispoziție producătorului de fonograme de a autoriza sau de a interzice reproducerea fonogramei sale îi permite să se opună utilizării de către un terț a unui eșantion sonor, chiar foarte scurt, din fonograma sa în vederea includerii acestui eșantion într‑o altă fonogramă, cu excepția cazului în care acest eșantion este inclus sub o formă modificată și nu poate fi recunoscut în momentul ascultării. Curtea a statuat de asemenea că articolul 9 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2006/115 trebuie interpretat în sensul că o fonogramă care cuprinde eșantioane muzicale transferate de pe o altă fonogramă nu constituie o „copie”, în sensul acestei dispoziții, a acestei fonograme, în condițiile în care nu reia totalitatea sau o parte substanțială a fonogramei respective.

Prin decizia din 30 aprilie 2020, Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție) a anulat decizia pronunțată de Oberlandesgericht Hamburg (Tribunalul Regional Superior din Hamburg) la 7 iunie 2006 și a trimis cauza spre rejudecare acestuia din urmă. Prin decizia din 28 aprilie 2022, acesta a modificat hotărârea pronunțată de Landgericht Hamburg (Tribunalul Regional din Hamburg) la 8 octombrie 2004, făcând distincție, în cadrul aprecierii sale, între trei perioade diferite.

În ceea ce privește prima perioadă, și anume cea anterioară expirării termenului de transpunere a Directivei 2001/29, care a avut loc la 22 decembrie 2002, Oberlandesgericht Hamburg (Tribunalul Regional Superior din Hamburg) a înlăturat orice încălcare a unui drept de autor sau a unui drept conex în temeiul dispozițiilor UrhG în versiunea aplicabilă în acea perioadă.

În ceea ce privește a doua perioadă, cuprinsă între expirarea termenului de transpunere a Directivei 2001/29 și intrarea în vigoare, la 7 iunie 2021, a normei care definește limitările dreptului de autor prevăzute la articolul 51a din UrhG, această instanță a obligat, pe de o parte, Pelham ș.a. să furnizeze informații cu privire la numărul de fonograme care conțin înregistrări sonore ale piesei muzicale „Nur mir” produse și/sau comercializate în această perioadă, precum și să predea copiile acestor fonograme în vederea distrugerii lor și, pe de altă parte, a obligat Pelham ș.a. la plata de daune interese. Instanța amintită a considerat în special că, prin noua publicare, în cursul anului 2004, a două fonograme care conțineau înregistrări ale acestei piese, Pelham ș.a. au adus atingere dreptului de reproducere ale cărui titulari erau CG și RL în calitate de producători de fonograme, deoarece secvența preluată din piesa muzicală „Metall auf Metall” era în mod clar perceptibilă în piesa muzicală „Nur mir” și putea fi recunoscută de ascultătorul familiarizat cu prima piesă menționată. În plus, prin producerea și introducerea pe piață a celor două fonograme în cursul anului 2004, Pelham ș.a. ar fi adus atingere dreptului de autor al lui CG asupra secvenței ritmice preluate, aceasta îndeplinind condițiile pentru a fi considerată o operă protejată prin dreptul de autor.

În ceea ce privește perioada începând de la intrarea în vigoare, la 7 iunie 2021, a articolului 51a din UrhG, instanța menționată a înlăturat orice atingere adusă dreptului de autor și drepturilor conexe, considerând că preluarea, prin eșantionare, a secvenței ritmice din piesa muzicală „Metall auf Metall” constituie o utilizare în cazul „pastișelor”, autorizată în temeiul acestei dispoziții.

CG și YN au introdus recurs la Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție), care este instanța de trimitere, împotriva părții din această decizie din 28 aprilie 2022 prin care le‑au fost respinse cererile care se referă la perioada de după 7 iunie 2021.

Această instanță consideră că Oberlandesgericht Hamburg (Tribunalul Regional Superior din Hamburg) a constatat în mod întemeiat existența unei atingeri aduse drepturilor ai căror titulari sunt reclamanții din litigiul principal în calitate de producători de fonograme și de artiști interpreți sau executanți pentru motivul că Pelham ș.a. au preluat secvența ritmică în cauză într‑o formă care, deși ușor modificată, putea fi totuși recunoscută în momentul ascultării.

Ea apreciază că Oberlandesgericht Hamburg (Tribunalul Regional Superior din Hamburg) a considerat de asemenea fără a săvârși o eroare de drept că această secvență ritmică constituie o operă muzicală care poate fi protejată prin dreptul de autor.

Totuși, instanța de trimitere arată că, în temeiul articolului 51a prima teză din UrhG, reproducerea, distribuirea și comunicarea publică a unei opere publicate sunt permise în cazul caricaturilor, parodierii și pastișelor. Ea adaugă că, în conformitate cu articolul 83 și cu articolul 85 alineatul (4) din UrhG, această dispoziție este aplicabilă drepturilor conexe ale artiștilor interpreți sau executanți și ale producătorului de fonograme.

Apreciind că preluarea secvenței ritmice în discuție nu îndeplinește condițiile necesare pentru a fi considerară o „caricatură” sau o „parodiere”, dat fiind că niciun element nu permite să se considere că piesa muzicala „Nur mir” ar constitui o manifestare a umorului sau o persiflare, Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție) urmărește să se stabilească dacă se poate considera că preluarea în litigiu este o „pastișă”, în sensul articolului 5 alineatul (3) litera (k) din Directiva 2001/29, deoarece articolul 51a din UrhG trebuie interpretat conform cu această dispoziție pe care urmărește să o transpună în dreptul german.

În acest sens, Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție) ridică, în primul rând, problema dacă norma care definește limitările dreptului de autor și ale drepturilor conexe referitoare la utilizarea unei opere sau a unui alt obiect protejat în cazul pastișelor, în sensul articolului 5 alineatul (3) litera (k) din Directiva 2001/29, are un caracter rezidual (Auffangtatbestand) și intră sub incidența acesteia în orice caz o confruntare artistică cu o operă sau cu un alt obiect de referință existente, inclusiv sub formă de „eșantionare” (sampling), sau dacă noțiunea de „pastișă” este supusă unor criterii restrictive, cum ar fi o cerință de a produce un efect umoristic, de imitare a stilului sau de omagiere.

Acest aspect ar fi determinant pentru soluționarea litigiului principal, ținând seama de constatarea făcută de Oberlandesgericht Hamburg (Tribunalul Regional Superior din Hamburg) potrivit căreia piesa muzicală „Nur mir” evocă secvența ritmică preluată din piesa muzicală „Metall auf Metall”, prezentând în același timp diferențe perceptibile în raport cu aceasta, dar nu constituie nici o imitare a stilului acestei secvențe ritmice, nici o manifestare a umorului sau o persiflare. Această instanță ar fi constatat, pe de altă parte, că piesa muzicală „Nur mir” constituie o confruntare artistică cu secvența ritmică menționată, în măsura în care aceasta din urmă este preluată dintr‑o piesă de alt gen, fiind în același timp ușor de recunoscut ca o aluzie la original, în pofida reducerii tempoului și a decalajului ritmic.

Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție) arată, în acest sens, că din faptul că excepțiile privind pastișele, caricaturile și parodierea sunt reglementate de aceeași dispoziție ar putea rezulta că aceste trei excepții prezintă caracteristici esențiale comune, în special aceea de a evoca o operă existentă, prezentând în același timp diferențe perceptibile în raport cu aceasta. În schimb, nu ar fi cert dacă noțiunea de „pastișă” este supusă și altor caracteristici esențiale, precum aceea de a constitui o persiflare sau o manifestare a umorului, necesară în cazul caricaturilor și parodierii, sau aceea de a imita stilul operei în discuție ori de a exprima în privința acesteia o formă de omagiu. Astfel, obiectivul articolului 5 alineatul (3) litera (k) din Directiva 2001/29, care constă în asigurarea unui just echilibru între, pe de o parte, drepturile și interesele autorilor și, pe de altă parte, drepturile utilizatorilor de obiecte protejate, în special libertatea lor de exprimare și libertatea artelor, garantate la articolele 11 și 13 din cartă, ar putea milita în favoarea unei interpretări potrivit căreia excepția referitoare la pastișe are un caracter rezidual și sub incidența acesteia intră în orice caz o confruntare artistică cu o operă de referință existentă, inclusiv sub forma unei eșantionări.

În al doilea rând, Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție) ridică problema dacă constatarea existenței utilizării unei opere sau a unui alt obiect protejat prin dreptul de autor „în cazul” pastișelor presupune ca utilizatorul să aibă intenția de a utiliza opera sau obiectul protejat în acest scop, întrucât Oberlandesgericht Hamburg (Tribunalul Regional Superior din Hamburg) a considerat că o astfel de intenție nu era necesară și că, prin urmare, nu se impunea să facă constatări în această privință.

În aceste condiții, Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție) a decis să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „1) Limitarea utilizării în cazul pastișelor în sensul articolului 5 alineatul (3) litera (k) din Directiva 2001/29 constituie o prevedere cu un caracter rezidual (Auffangtatbestand), cel puțin pentru abordarea artistică a unei opere preexistente sau a altui obiect de referință, inclusiv pentru «eșantionare» (sampling)? Noțiunii de pastișă i se aplică criterii restrictive cum ar fi cerința de a produce efect umoristic, de imitare a stilului sau de omagiere? 2) Utilizarea «în cazul» pastișelor, în sensul articolului 5 alineatul (3) litera (k) din Directiva 2001/29, impune constatarea unei intenții a utilizatorului de a se folosi de un obiect protejat prin dreptul de autor în cazul unei pastișe sau este suficient dacă pastișa este recunoscută ca atare de o persoană care cunoaște obiectul protejat prin dreptul de autor la care se face referire și care are capacitatea intelectuală necesară să perceapă pastișa?”

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 5 alineatul (3) litera (k) din Directiva 2001/29 trebuie interpretat în sensul că excepția referitoare la „pastișe”, în sensul acestei dispoziții, are un caracter rezidual (Auffangtatbestand) care acoperă, în orice caz, orice confruntare artistică cu o operă existentă, inclusiv prin „eșantionare” (sampling), fără a fi necesar ca această confruntare să constituie o manifestare a umorului, o imitare a stilului sau expresia unui omagiu.

Potrivit articolului 5 alineatul (3) litera (k) din Directiva 2001/29, statele membre pot să prevadă excepții sau limitări de la drepturile exclusive de reproducere și de comunicare publică prevăzute la articolele 2 și 3 din această directivă atunci când este vorba despre utilizarea în cazul caricaturilor, parodierii sau pastișelor.

Întrucât noțiunea de „pastișă” nu este definită de Directiva 2001/29, iar articolul 5 alineatul (3) litera (k) din aceasta nu face nicio trimitere la dreptul statelor membre în ceea ce privește înțelesul care trebuie dat acestei noțiuni, aceasta trebuie considerată, în temeiul unei jurisprudențe constante, o noțiune autonomă a dreptului Uniunii, care trebuie interpretată în mod uniform pe teritoriul Uniunii, în conformitate cu sensul obișnuit al termenului în discuție în limbajul curent și ținând seama de contextul în care se înscrie noțiunea menționată, precum și de obiectivele urmărite de această dispoziție (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 septembrie 2014, Deckmyn și Vrijheidsfonds, C‑201/13, EU:C:2014:2132, punctele 14, 15 și 19, precum și Hotărârea din 29 iulie 2019, Spiegel Online, C‑516/17, EU:C:2019:625, punctele 62 și 65).

În ceea ce privește, în primul rând, sensul obișnuit al termenului „pastișă”, trebuie arătat, după cum a procedat în esență domnul avocat general la punctele 49-57 din concluzii, că acest termen este puțin uzitat în limbajul curent și că, deși este utilizat în mod obișnuit pentru a desemna o creație într‑un stil care imită stilul unei opere, al unui artist sau al unor opere aparținând aceluiași curent artistic, el acoperă totuși o varietate de înțelesuri.

Astfel, potrivit anumitor accepțiuni, chiar și imitația ascunsă, realizată cu intenție înșelătoare, poate fi calificată drept „pastișă”, în timp ce alte accepțiuni impun utilizarea într‑o manieră deschisă, recognoscibilă, a unor elemente caracteristice ale uneia sau mai multor opere anterioare în cadrul unei creații noi care imită această operă sau aceste opere anterioare pentru a stabili un dialog artistic sau creativ cu ele.

În plus, deși anumite accepțiuni limitează noțiunea de „pastișă” la imitații cu caracter umoristic sau satiric, iar altele la imitații stilistice, multe accepțiuni admit că utilizarea la care se referă această noțiune poate lua diverse forme și poate fi făcută cu diferite intenții, precum acelea de a aduce un omagiu operei sau operelor pastișate, de a constitui o exprimare umoristică sau critică ori de a se dedica unui pur exercițiu stilistic.

În consecință, având în vedere că sensul obișnuit a termenului „pastișă” nu este univoc, interpretarea acestuia trebuie să se bazeze pe contextul în care se înscrie acest termen și pe obiectivele urmărite prin articolul 5 alineatul (3) litera (k) din Directiva 2001/29.

În ceea ce privește, în al doilea rând, contextul în care se înscrie noțiunea de „pastișă”, trebuie să se constate că, pe lângă pastișă, articolul 5 alineatul (3) litera (k) din Directiva 2001/29 menționează „caricaturile” și „parodierea”, în rândul excepțiilor de la drepturile exclusive de reproducere și de comunicare publică prevăzute la articolele 2 și 3 din această directivă.

Asocierea celor trei noțiuni în cadrul aceleiași dispoziții permite să se considere că, în percepția legiuitorului Uniunii, acestea prezintă anumite caracteristici esențiale comune, și anume în special faptul de a evoca o operă existentă, prezentând în același timp diferențe perceptibile în raport cu aceasta (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 septembrie 2014, Deckmyn și Vrijheidsfonds, C‑201/13, EU:C:2014:2132, punctul 20).

Cu toate acestea, după cum a arătat în esență domnul avocat general la punctele 62 și 69 din concluzii, prin enumerarea, în condiții egale, a celor trei noțiuni distincte la articolul 5 alineatul (3) litera (k) din Directiva 2001/29, legiuitorul Uniunii a înțeles să permită trei categorii de utilizare care, deși se pot suprapune parțial, trebuie totuși să primească o interpretare care să asigure efectul util al fiecăreia dintre aceste excepții. Prin urmare, Curtea trebuie să se abțină de la interpretarea uneia sau a mai multe dintre aceste noțiuni ca fiind redundante din punct de vedere juridic.

Rezultă, pe de o parte, că, deși pastișa poate constitui, la fel ca parodierea și caricatura, o manifestare a umorului sau o persiflare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 septembrie 2014, Deckmyn și Vrijheidsfonds, C‑201/13, EU:C:2014:2132, punctul 20), nu se poate impune ca acesta să fie cazul în mod necesar, deoarece o asemenea interpretare a noțiunii de „pastișă” ar avea ca efect să confere acestei excepții un înțeles identic cu cel al noțiunilor de „parodiere” sau de „caricatură”, compromițând astfel efectul său util.

Pe de altă parte, noțiunea de „pastișă” nu poate fi interpretată în sensul că acoperă orice creație care evocă o operă existentă și prezintă diferențe perceptibile în raport cu aceasta, deoarece o asemenea interpretare ar avea ca efect, după cum reiese din cuprinsul punctului 40 din prezenta hotărâre, să facă redundante celelalte două excepții enumerate la articolul 5 alineatul (3) litera (k) din Directiva 2001/29.

În plus, așa cum a arătat în esență domnul avocat general la punctele 69 și 71 din concluzii și după cum reiese din cuprinsul punctului 40 din prezenta hotărâre, nimic din contextul articolului 5 alineatul (3) litera (k) din Directiva 2001/29 și nici, mai general, din acest articol 5 nu indică faptul că excepția referitoare la „pastișe” ar fi fost concepută de legiuitorul Uniunii ca având un caracter rezidual care să acopere orice formă de utilizare creativă a materialului protejat de dreptul de autor.

În ceea ce privește, în al treilea rând, obiectivul urmărit de articolul 5 alineatul (3) litera (k) din Directiva 2001/29, din considerentele (3) și (31) ale Directivei 2001/29 rezultă că articolul 5 alineatul (3) litera (k) din aceasta urmărește să mențină, în special în mediul electronic, un echilibru just între, pe de o parte, interesul titularilor drepturilor de autor și ai drepturilor conexe pentru protecția dreptului lor de proprietate intelectuală și, pe de altă parte, protecția intereselor și a drepturilor fundamentale ale utilizatorilor de obiecte protejate – și în special a libertății lor de exprimare și a libertății lor artistice, garantate de articolele 11 și 13 din cartă –, precum și a interesului general (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 septembrie 2014, Deckmyn și Vrijheidsfonds, C‑201/13, EU:C:2014:2132, punctele 25 și 26, precum și Hotărârea din 29 iulie 2019, Pelham ș.a.,C‑476/17, EU:C:2019:624, punctul 32).

Desigur, după cum reiese din considerentele (4), (9) și (10) ale Directivei 2001/29, aceasta urmărește să asigure un nivel ridicat de protecție a dreptului de autor și a drepturilor conexe, conferind, la articolele 2 și 3, drepturi exclusive de reproducere și de comunicare publică. Cu toate acestea, dreptul de proprietate intelectuală, consacrat la articolul 17 alineatul (2) din cartă, nu este absolut, ci trebuie evaluat comparativ cu celelalte drepturi fundamentale, printre care figurează în special libertatea artelor, care este garantată la articolul 13 din cartă și care ține de libertatea de exprimare, protejată ea însăși de articolul 11 din cartă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iulie 2019, Pelham ș.a.,C‑476/17, EU:C:2019:624, punctele 33 și 34, precum și jurisprudența citată).

Rezultă că interpretarea și aplicarea, într‑o situație concretă, a excepțiilor prevăzute la articolul 5 alineatul (3) litera (k) din Directiva 2001/29 trebuie să respecte un echilibru just între, pe de o parte, interesele și drepturile persoanelor prevăzute la articolele 2 și 3 din această directivă și, pe de altă parte, libertatea de exprimare și libertatea artistică garantate utilizatorilor unor obiecte protejate de dreptul de autor, precum și interesul general (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 septembrie 2014, Deckmyn și Vrijheidsfonds, C‑201/13, EU:C:2014:2132, punctul 27).

În special, ținând seama de obiectivul urmărit de articolul 5 alineatul (3) litera (k) din Directiva 2001/29 și de faptul că excepțiile prevăzute la această dispoziție cuprind ele însele drepturi în favoarea utilizatorilor de obiecte protejate care urmăresc să garanteze respectarea libertăților fundamentale, noțiunea de „pastișă” nu trebuie interpretată în mod strict, ci în deplină conformitate cu acest obiectiv și cu aceste libertăți (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iulie 2019, Funke Medien NRW, C‑469/17, EU:C:2019:623, punctele 69-71, și Hotărârea din 29 iulie 2019, Spiegel Online, C‑516/17, EU:C:2019:625, punctele 53-55).

În aceste condiții, trebuie arătat, pe de o parte, că noțiunea de „pastișă” nu poate acoperi imitațiile ascunse ale unor obiecte protejate ori plagiatele. Astfel, chiar presupunând că asemenea forme de utilizare a unor obiecte protejate de dreptul de autor pot, în anumite condiții, să intre sub incidența libertății de exprimare sau a libertății artelor, o interpretare a acestei noțiuni potrivit căreia aceste forme ar fi permise, în temeiul articolului 5 alineatul (3) litera (k) din Directiva 2001/29, fără autorizarea prealabilă a titularilor de drepturi nu ar fi aptă să realizeze justul echilibru pe care legiuitorul Uniunii a urmărit să îl stabilească între protecția dreptului de proprietate intelectuală al acestor titulari și protecția drepturilor fundamentale ale utilizatorilor de obiecte protejate, precum și a interesului general. Prin urmare, noțiunea menționată presupune că este vorba despre forme de utilizare deschisă a unor obiecte protejate care să poată fi recunoscute ca atare.

Pe de altă parte, în ceea ce privește problema formelor de utilizare deschisă a obiectelor protejate care intră în mod concret în sfera noțiunii de „pastișă”, este necesar să se considere, ținând seama de obiectivul urmărit de articolul 5 alineatul (3) litera (k) din Directiva 2001/29, care constă în asigurarea respectării libertății de exprimare și a libertății artelor, și de considerațiile expuse la punctele 35-43 din prezenta hotărâre, că această noțiune vizează creații care evocă una sau mai multe opere existente, prezentând în același timp diferențe perceptibile în raport cu acestea, cu scopul de a iniția cu aceste opere o formă de dialog artistic sau creativ care să poată fi recunoscută ca atare.

În această privință, trebuie să se constate mai întâi că, pentru ca un astfel de dialog să poată fi inițiat, este necesar ca elementele utilizate în noua creație să fie caracteristice operei sau operelor din care provin.

În continuare, după cum a arătat în esență domnul avocat general la punctele 65 și 66 din concluzii, în măsura în care numai utilizarea unor elemente ale unei opere care, individual sau împreună, sunt protejate de dreptul de autor poate necesita autorizarea titularului drepturilor, excepția referitoare la pastișe trebuie, într‑o anumită măsură, să permită utilizarea unor astfel de elemente protejate, în caz contrar aceasta fiind lipsită de efect util.

În sfârșit, dialogul artistic sau creativ cu opera sau cu operele din care provin elementele utilizate poate lua diferite forme, printre care cea a unei imitații stilistice a acestor opere, a unui omagiu adus acestora sau a unei confruntări umoristice sau critice cu operele menționate.

În speță, instanța de trimitere urmărește să se stabilească în special dacă preluarea, prin eșantionare (sampling), a unei secvențe ritmice dintr‑o piesă muzicală poate intra sub incidența excepției referitoare la „pastișe”, prevăzută la articolul 5 alineatul (3) litera (k) din Directiva 2001/29.

În această privință, trebuie amintit, pe de o parte, că această tehnică, care constă, în cazul unui utilizator, în a prelua, cel mai adesea cu ajutorul echipamentelor electronice, un eșantion dintr‑o fonogramă, și a‑l utiliza pentru crearea unei noi opere, constituie o formă de exprimare artistică ce ține de libertatea artelor, protejată prin articolul 13 din cartă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iulie 2019, Pelham ș.a.,C‑476/17, EU:C:2019:624, punctul 35).

Pe de altă parte, dreptul exclusiv conferit prin articolul 2 litera (c) din Directiva 2001/29 producătorului de fonograme de a autoriza sau de a interzice reproducerea fonogramei sale îi permite în principiu să se opună utilizării de către un terț a unui eșantion sonor din fonograma sa în scopul includerii acestui eșantion într‑o altă fonogramă într‑un mod în care să rămână identificabil în momentul ascultării. Acest lucru este conform cu obiectivul specific al dreptului exclusiv al producătorului de fonograme, enunțat în considerentul (10) al directivei menționate, care este de a proteja investiția realizată de producător. Astfel, după cum a arătat legiuitorul Uniunii în acest considerent, investiția necesară pentru a produce fonograme este considerabilă, motiv pentru care este necesar să se garanteze producătorilor acestora posibilitatea de a obține un randament satisfăcător al investiției (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iulie 2019, Pelham ș.a.,C‑476/17, EU:C:2019:624, punctele 29-31).

În același timp, justul echilibru care trebuie asigurat între protecția libertății artelor și protecția dreptului de autor și drepturilor conexe este atins atunci când intră sub incidența excepției referitoare la „pastișe” o preluare, prin eșantionare, a secvenței ritmice dintr‑o piesă muzicală, în măsura în care eșantionul astfel preluat este utilizat în scopul creării unei opere care îndeplinește cerințele enunțate la punctele 49-53 din prezenta hotărâre.

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se răspundă la prima întrebare că articolul 5 alineatul (3) litera (k) din Directiva 2001/29 trebuie interpretat în sensul că excepția referitoare la „pastișe”, în sensul acestei dispoziții, nu are un caracter rezidual (Auffangtatbestand), ci acoperă creații care evocă una sau mai multe opere existente, prezentând în același timp diferențe perceptibile în raport cu acestea, și care utilizează, inclusiv prin „eșantionare” (sampling), unele dintre elementele lor caracteristice protejate de dreptul de autor, cu scopul de a iniția un dialog artistic sau creativ cu aceste opere care să poată fi recunoscut ca atare și care poate lua diverse forme, printre care forma unei imitații stilistice deschise a operelor menționate, a unui omagiu adus acestora sau a unei confruntări umoristice sau critice cu operele respective.

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 5 alineatul (3) litera (k) din Directiva 2001/29 trebuie interpretat în sensul că pentru utilizarea „în cazul” pastișelor, în sensul acestei dispoziții, este necesar să se constate, în privința utilizatorului care dorește să se prevaleze de această dispoziție, intenția de a se folosi de o operă existentă în acest scop sau dacă este suficient ca acest caracter de „pastișă” să poată fi recunoscut de o persoană care cunoaște opera și care are capacitatea intelectuală necesară.

După cum rezultă din răspunsul la prima întrebare, calificarea drept pastișă implică în special ca în noua creație, care poate lua diverse forme, să fie utilizate elemente caracteristice protejate ale operei existente, cu scopul de a iniția cu aceasta un dialog artistic sau creativ care poate fi recunoscut ca atare.

Totuși, așa cum a arătat în esență domnul avocat general la punctul 82 din concluzii, pentru a garanta securitatea juridică, problema dacă această situație se regăsește trebuie apreciată în mod obiectiv, astfel încât caracterul de „pastișă” trebuie să poată fi recunoscut de persoanele care cunosc opera existentă din care sunt împrumutate aceste elemente.

Rezultă că trebuie să se răspundă la a doua întrebare că articolul 5 alineatul (3) litera (k) din Directiva 2001/29 trebuie interpretat în sensul că, pentru a constata utilizarea „în cazul” pastișelor, în sensul acestei dispoziții, este suficient ca acest caracter de „pastișă” să poată fi recunoscut de o persoană care cunoaște opera existentă din care sunt împrumutate elemente.

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

HOTĂRÂREA CURȚII (Marea Cameră)

14 aprilie 2026 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Dreptul german

Litigiul principal și întrebările preliminare

Cu privire la întrebările preliminare

Cu privire la prima întrebare

Cu privire la a doua întrebare

Cu privire la cheltuielile de judecată