Hotărârea Curții (Camera a treia) din 5 februarie 2026.#Carles Puigdemont i Casamajó ș.a. împotriva Parlamentului European.#Recurs – Drept instituțional – Membri ai Parlamentului European – Privilegii și imunități – Decizie de ridicare a imunității parlamentare a unor membri ai Parlamentului – Articolul 41 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Principiul bunei administrări – Comisia pentru afaceri juridice a Parlamentului – Cerința de imparțialitate a raportorului.#Cauza C-572/23 P.

Cauza C‑572/23 P

Carles Puigdemont i Casamajó ș.a.

împotriva

Parlamentului European

Hotărârea Curții (Camera a treia) din 5 februarie 2026

„Recurs – Drept instituțional – Membri ai Parlamentului European – Privilegii și imunități – Decizie de ridicare a imunității parlamentare a unor membri ai Parlamentului – Articolul 41 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Principiul bunei administrări – Comisia pentru afaceri juridice a Parlamentului – Cerința de imparțialitate a raportorului”

Privilegii și imunități ale Uniunii Europene – Membrii Parlamentului European – Imunitate – Cerere de ridicare a imunității – Procedura de examinare a acestei cereri – Nerespectarea cerinței de imparțialitate a raportorului desemnat de Comisia pentru afaceri juridice a Parlamentului – Încălcarea principiului bunei administrări

[Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, art. 9; Carta drepturilor fundamentale, art. 41 alin. (1); Regulamentul de procedură al Parlamentului European, art. 5, 6 și 9; Comunicarea nr. 11/2019 a Comisiei pentru afaceri juridice a Parlamentului European, pct. 6-8]

(a se vedea punctele 75, 77-80, 85-106 și 112)

Rezumat

Admițând recursul formulat de recurenți împotriva Hotărârii Puigdemont i Casamajó ș.a./Parlamentul ( 1 ), Curtea se pronunță cu privire la aplicarea dispozițiilor Protocolului (nr. 7) privind imunitățile (denumit în continuare „Protocolul nr. 7”) ( 2 ) și ale normelor interne ale Parlamentului European cu ocazia unei cereri de ridicare a imunității unui membru al Parlamentului, mai precis cu ocazia desemnării raportorului care trebuie să examineze o asemenea cerere.

Cei trei recurenți și‑au depus candidatura la alegerile pentru Parlament care au avut loc în Spania la 26 mai 2019.

La 14 octombrie și la 4 noiembrie 2019, judecătorul de instrucție al Secției penale a Tribunal Supremo (Curtea Supremă, Spania) a emis un mandat național de arestare, un mandat european de arestare și un mandat internațional de arestare împotriva fiecărui recurent pentru ca aceștia să poată fi judecați în cadrul procedurii penale declanșate în Spania împotriva lor pentru fapte care ar întruni, printre altele, elementele constitutive ale infracțiunilor de rebeliune, de sedițiune și de deturnare de fonduri publice.

În ședința plenară din 13 ianuarie 2020, Parlamentul a luat act, în urma Hotărârii Junqueras Vies ( 3 ), de alegerea în Parlament a primului și a celui de al doilea recurent cu efect de la 2 iulie 2019. În aceeași zi, președintele Curții Supreme a comunicat Parlamentului o cerere de ridicare a imunității celui dintâi și a celui de al doilea recurent.

La 10 februarie 2020, în urma retragerii Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană, care a intervenit la 31 ianuarie 2020, Parlamentul a luat act de alegerea celei de a treia recurente în calitate de deputată cu efect de la 1 februarie 2020. În aceeași zi, președintele Curții Supreme a comunicat Parlamentului o cerere de ridicare a imunității celei de a treia recurente.

Vicepreședintele Parlamentului a anunțat cererile de ridicare a imunității în ședință plenară și le‑a transmis Comisiei pentru afaceri juridice a Parlamentului. La rândul său, această comisie a însărcinat cu examinarea cererilor de ridicare a imunității un raportor unic care aparținea aceluiași grup politic ca cel la care erau afiliați deputații partidului politic național aflat la originea procedurii penale naționale inițiate împotriva recurenților.

Prin trei decizii din 9 martie 2021 ( 4 ), Parlamentul a ridicat imunitatea celor trei recurenți, care au introdus atunci la Tribunal o acțiune în anulare.

Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins această acțiune, statuând printre altele că dreptul recurenților ca cererile de ridicare a imunității care îi privesc să fie examinate în mod imparțial nu a fost încălcat.

Aprecierea Curții

Cu titlu introductiv, Curtea subliniază că imunitatea parlamentară nu este un privilegiu personal al deputatului, ci o garanție pentru independența Parlamentului în ansamblu și a membrilor săi. Ea arată că, în temeiul articolului 9 al treilea paragraf din Protocolul nr. 7, Parlamentul are dreptul de a ridica imunitatea unuia dintre membrii săi și că procedura aferentă – deși este desfășurată de responsabili politici – și decizia de ridicare a imunității nu au o natură politică, ci o natură juridică. Este adevărat că această instituție dispune de o largă putere de apreciere pentru a determina normele aplicabile cu ocazia examinării cererilor de ridicare a imunității, care sunt adoptate și aplicate de membri ai Parlamentului, care aparțin unor grupuri politice constituite în cadrul acestuia. Cu toate acestea, Parlamentul este ținut să respecte, cu ocazia examinării unor asemenea cereri, normele și principiile juridice care se aplică acestei imunități, precum și Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”). În plus, exercitarea de către deputatul în cauză a mandatului său poate fi împiedicată printr‑o decizie de ridicare a imunității. Prin urmare, astfel de cereri, care sunt susceptibile să aducă atingere atât mandatului deputatului în cauză, cât și bunei funcționări a Parlamentului în ansamblul său, trebuie examinate în raport cu drepturile persoanei în cauză și cu principiile democrației reprezentative și separației puterilor, iar nu în funcție de orientări politice.

Pe baza acestor considerații, mai întâi, Curtea subliniază că procedura care poate conduce la adoptarea unei decizii de ridicare a imunității trebuie să fie compatibilă cu dreptul la bună administrare ( 5 ), care prevede că orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într‑un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii și că acest drept, care este conferit oricărei persoane, este conferit și oricărui membru al Parlamentului vizat de o cerere de ridicare a imunității. În plus, ea amintește că cerința de imparțialitate cuprinde două componente, și anume, pe de o parte, imparțialitatea subiectivă, în temeiul căreia niciunul dintre membrii instituției în cauză, care este însărcinată cu soluționarea cauzei, nu trebuie să fie părtinitor sau să aibă prejudecăți personale, și, pe de altă parte, imparțialitatea obiectivă, în conformitate cu care această instituție trebuie să ofere garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă cu privire la o eventuală prejudecată.

În continuare, Curtea arată că, în exercitarea largii sale puteri de apreciere, Parlamentul a adoptat norme care concretizează protecția împotriva riscului de parțialitate, care sunt prevăzute atât în Regulamentul său de procedură ( 6 ), cât și în Comunicarea nr. 11/2019 ( 7 ), adoptată de comisia sa pentru afaceri juridice și aplicabilă la momentul faptelor din speță. Mai concret, ea arată că, potrivit acestei comunicări, Comisia pentru afaceri juridice numește un raportor pentru fiecare cerere de ridicare a imunității potrivit unui sistem de rotație în condiții de echitate prin împărțire între grupurile politice, raportorul neputând totuși să fie membru al aceluiași grup politic și neputând să fie ales în același stat membru ca deputatul a cărui imunitate este pusă în discuție.

Astfel, Curtea observă că Comunicarea nr. 11/2019 concretizează cerința de imparțialitate potrivit căreia un raportor care provine din același grup politic ca cel din care face parte deputatul a cărui imunitate este pusă în discuție nu poate cerceta cererea de ridicare a acestei imunități, această abordare fiind întemeiată pe considerația că, din cauza apartenenței lor la același grup politic, acest raportor și acest deputat ar putea împărtăși anumite afinități, motiv pentru care nu ar putea fi excluse îndoieli legitime cu privire la o eventuală prejudecată a raportorului menționat în favoarea deputatului respectiv.

În continuare, Curtea arată că respectarea articolului 41 alineatul (1) din cartă impune o aplicare coerentă a garanțiilor instituite de instituția în cauză pentru a evita orice îndoială legitimă de parțialitate și pentru a permite o examinare echitabilă a cererilor de ridicare a imunității. Ea precizează că, în vederea unei asemenea aplicări, cerința de imparțialitate trebuie în egală măsură să fie pusă în aplicare astfel încât raportorul care face parte dintr‑un alt grup politic decât cel al deputatului a cărui imunitate este pusă în discuție să apară ca fiind imparțial în mod obiectiv. Astfel, având în vedere obiectivele imunităților prevăzute în beneficiul membrilor Parlamentului, această cerință înseamnă că acest deputat nu trebuie să poată avea îndoieli legitime cu privire la faptul că raportorul care este chemat să cerceteze cererea menționată nu este ghidat de considerații care l‑ar împiedica să își îndeplinească în mod obiectiv atribuțiile de pregătire a deciziei Parlamentului referitoare la eventuala existență a unui atingeri aduse independenței Parlamentului.

Or, Curtea consideră că, deși opoziția unui atare raportor față de ideile politice ale deputatului a cărui imunitate este pusă în discuție nu poate, în sine, să implice lipsa de imparțialitate a acestui raportor, situația nu este aceeași în ceea ce privește apartenența raportorului la grupul politic din care fac parte și membrii unui partid politic care se află la originea procedurii penale îndreptate împotriva acestui deputat pe care se întemeiază cererea de ridicare a imunității, partid care are un interes special în rezultatul acestei proceduri. Nu se poate considera că această cerință de imparțialitate nu este valabilă decât în ipoteza apartenenței raportorului la grupul politic din care provine deputatul vizat de o astfel de cerere, cu excluderea oricărei situații de apartenență a acestui raportor la un alt grup politic. Prin urmare, dat fiind că Parlamentul a instituit norma potrivit căreia este înlăturat orice raportor membru al grupului politic din care face parte deputatul vizat de o cerere de ridicare a imunității, această instituție trebuie în egală măsură să înlăture, pentru a respecta articolul 41 alineatul (1) din cartă, un raportor membru al unui grup politic căruia îi aparțin deputați din partidul politic care se află la originea procedurii penale îndreptate împotriva acestui deputat, pe care se întemeiază această cerere, partid care are un interes special în rezultatul acestei proceduri.

Prin urmare, Curtea constată că, atunci când este numit raportor pentru cercetarea unei cereri de ridicare a imunității, în cadrul Comisiei pentru afaceri juridice, un membru care face parte dintr‑un grup politic căruia îi aparțin membri provenind dintr‑un partid politic care se află la originea procedurii penale îndreptate împotriva acestui deputat pe care se întemeiază această cerere, un astfel de raportor nu oferă garanții suficiente care să permită excluderea oricărei îndoieli legitime a deputatului vizat de cererea menționată cu privire la o eventuală prejudecată în privința sa și, așadar, nu poate fi considerat ca fiind imparțial, potrivit standardului stabilit chiar de Parlament, motiv pentru care o asemenea numire trebuie să fie considerată ca fiind efectuată cu încălcarea articolului 41 alineatul (1) din cartă.

În sfârșit, Curtea adaugă că faptele constatate de Tribunal – referitoare la organizarea de către raportorul numit pentru cercetarea cererilor de ridicare a imunității formulate împotriva recurenților a unui eveniment constând într‑o intervenție a secretarului general al partidului politic care se afla la originea procedurii penale îndreptate împotriva recurenților – erau relevante pentru a aprecia dacă acest raportor putea, fără a aduce atingere cerinței de imparțialitate, să fie numit raportor în cadrul Comisiei pentru afaceri juridice care examinează cererile de ridicare a imunității recurenților. Astfel, la momentul organizării acestui eveniment, acest partid politic se afla deja la originea acestei proceduri penale. Organizarea – de către persoana numită ulterior raportor – a acestui eveniment era, așadar, de natură să indice nu numai o susținere a ideilor politice ale partidului menționat, ci și o poziție favorabilă urmăririi penale a recurenților.

În consecință, Curtea anulează hotărârea atacată, precum și cele trei decizii ale Parlamentului din 9 martie 2021.

( 1 ) Hotărârea din 5 iulie 2023, Puigdemont i Casamajó ș.a./Parlamentul (T‑272/21, EU:T:2023:373) (denumită în continuare „hotărârea atacată”).

( 2 ) Protocolul (nr. 7) privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene (JO 2008, C 115, p. 266).

( 3 ) Hotărârea din 19 decembrie 2019, Junqueras Vies (C‑502/19, EU:C:2019:1115).

( 4 ) Deciziile P9_TA(2021)0059, P9_TA(2021)0060 și P9_TA(2021)0061 din 9 martie 2021 ale Parlamentului European.

( 5 ) Consacrat la articolul 41 alineatul (1) din cartă.

( 6 ) Regulamentul de procedură al Parlamentului European aplicabil celei de a noua legislaturi (2019-2024), în versiunea anterioară modificării sale prin Decizia Parlamentului din 17 ianuarie 2023.

( 7 ) Comunicare către membri privind principiile aplicabile cererilor de ridicare a imunității, din 19 noiembrie 2019.