Hotărârea Curții (Camera a opta) din 3 iulie 2025.#Instituto Cervantes și Regatul Spaniei împotriva Comisiei Europene.#Recurs – Atribuirea contractelor de achiziții publice de către Uniunea Europeană – Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 – Contract privind serviciile de formare lingvistică – Obligația de a depune oferte prin intermediul aplicației electronice eSubmission – Utilizarea de către un ofertant a unui hiperlink care trimite la un site internet ce conține documente descriptive ale ofertei – Refuzul administrației de a ține seama de aceste documente – Principiile securității juridice și protecției încrederii legitime – Articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Imparțialitate obiectivă – Obligația de motivare – Metodă de evaluare comparativă a ofertelor.#Cauzele conexate C-534/23 P și C-539/23 P.

Prin recursurile formulate, Instituto Cervantes (denumit în continuare „IC”) și Regatul Spaniei solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 14 iunie 2023, Instituto Cervantes/Comisia (T‑376/21, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2023:331), prin care acesta a respins acțiunea formulată de IC, având ca obiect anularea deciziei Comisiei Europene din 19 aprilie 2021 prin care aceasta din urmă a atribuit lotul nr. 3 (formare lingvistică în limba spaniolă) al contractului privind contractele‑cadru referitoare la formarea lingvistică pentru instituțiile, organele și agențiile Uniunii Europene (HR/2020/OP/0014) grupului CLL Centre de Langues‑Allingua (denumit în continuare „grupul CLL”), clasat pe prima poziție, și IC, clasat pe a doua poziție (denumită în continuare „decizia în litigiu”).

Considerentul (90) al Directivei 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE (JO 2014, L 94, p. 65) enunță: „Atribuirea contractelor ar trebui realizată pe baza unor criterii obiective care să asigure respectarea principiilor de transparență, de nediscriminare și de egalitate de tratament, cu scopul de a asigura o comparație obiectivă a valorii relative a ofertelor pentru a determina, în condiții de concurență efectivă, care dintre ele este oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. […] […]”

Potrivit articolului 67 din această directivă: „(1) […] [A]utoritățile contractante atribuie contractele de achiziții publice pe baza ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic. (2) Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic din perspectiva autorității contractante este identificată pe baza prețului sau a costului cu ajutorul unei abordări bazate pe rentabilitate […] și poate include cel mai bun raport preț‑calitate evaluat pe baza unor criterii care să includă aspecte calitative, de mediu și/sau sociale, legate de obiectul contractului de achiziții publice în cauză. […] […]”

Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 (JO 2018, L 193, p. 1) a fost abrogat prin Regulamentul (UE, Euratom) 2024/2509 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 septembrie 2024 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii (JO L, 2024/2509). Cu toate acestea, Regulamentul 2018/1046 este cel care se aplica procedurii de atribuire a contractului de achiziții publice în discuție în prezentele cauze.

Considerentul (106) al acestui regulament enunța: „Contractele ar trebui să fie atribuite pe baza ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic, în concordanță cu articolul 67 din Directiva 2014/24/UE.”

Articolul 149 din regulamentul menționat, intitulat „Transmiterea documentelor aferente cererii” și care face parte din secțiunea 3 („Sisteme informatice și e‑guvernare”) din capitolul 2 („Norme aplicabile gestiunii directe și indirecte”) din titlul V („Norme comune”) din același regulament, prevedea la alineatul (1): „Modalitățile de transmitere a documentelor aferente cererii se stabilesc de către ordonatorul de credite competent, care poate alege o modalitate exclusivă de transmitere. Mijloacele de comunicare alese sunt de așa natură încât să asigure o concurență autentică și îndeplinirea următoarelor condiții: (a) fiecare document transmis cuprinde toate informațiile necesare evaluării sale; (b) se păstrează integritatea datelor; (c) se păstrează confidențialitatea documentelor aferente cererii; (d) protecția datelor cu caracter personal se asigură […]”

Articolul 160 din Regulamentul 2018/1046, intitulat „Principii aplicabile contractelor și domeniul de aplicare”, făcea parte din capitolul 1 („Dispoziții comune”) din titlul VII („Achiziții și concesiuni”) din acesta și prevedea la alineatul (1): „Toate contractele finanțate integral sau parțial de la buget respectă principiile transparenței, proporționalității, egalității de tratament și nediscriminării.”

Articolul 167 din acest regulament, intitulat „Atribuirea contractelor”, care face parte de asemenea din capitolul 1, prevedea la alineatul (4): „Autoritatea contractantă atribuie contractele pe baza ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic, utilizând una dintre următoarele trei metode de atribuire: cel mai mic preț, cel mai mic cost sau cel mai bun raport calitate/preț. […] Pentru cel mai bun raport calitate/preț, autoritatea contractantă ține cont de preț sau de cost și de o serie de criterii de calitate legate de obiectul contractului.”

Articolul 170 din regulamentul menționat, care figurează în același capitol 1, intitulat „Decizia de atribuire și informarea candidaților sau a ofertanților”, prevedea la alineatul (3): „Autoritatea contractantă informează fiecare ofertant […] a cărui ofertă este conformă cu documentele achiziției și care formulează o cerere în scris, cu privire la oricare dintre următoarele: (a) numele ofertantului sau, în cazul unui contract‑cadru, al ofertanților cărora li se atribuie contractul și, cu excepția cazului unui contract specific atribuit în temeiul unui contract‑cadru care prevede reluarea procedurii concurențiale, caracteristicile și avantajele relative ale ofertei câștigătoare, prețul plătit sau valoarea contractului, după caz; (b) evoluția negocierilor și a dialogului cu ofertanții. […]”

Potrivit punctului 16, intitulat „Documentele achiziției”, din anexa I la același regulament: „[…] 16.2. Invitația de participare la procedura de ofertare conține: (a) normele care reglementează depunerea ofertelor, în special condițiile de menținere a confidențialității până la deschidere, data și ora limită pentru primire și adresa la care urmează să fie trimise sau depuse sau adresa de internet în cazul depunerii în format electronic; […] 16.3. Caietul de sarcini conține: (a) criteriile de excludere și de selecție; (b) criteriile de atribuire și ponderea relativă a acestora […] […]”

Articolul 88 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului prevede: „Măsurile de organizare a procedurii și măsurile de cercetare judecătorească pot fi luate sau modificate în orice stadiu al procedurii, fie din oficiu, fie la cererea unei părți principale.”

Articolul 145 din acest regulament de procedură prevede: „(1) Intervenientul poate depune un memoriu în intervenție în termenul stabilit de președinte. (2) Memoriul în intervenție cuprinde: […] (c) probele și propunerea de probe, dacă este necesar. […]”

Istoricul litigiului este prezentat la punctele 2-20 din hotărârea atacată și poate fi rezumat după cum urmează.

La 20 noiembrie 2020, Comisia Europeană a lansat, potrivit procedurii deschise, cererea de ofertă HR/2020/OP/0014, intitulată „Contracte‑cadru referitoare la formarea lingvistică pentru instituțiile, organele și agențiile Uniunii Europene”. Contractul era împărțit în opt loturi, printre care lotul nr. 3, intitulat „Formare lingvistică în limba spaniolă (ES)”.

Caietul de sarcini indica faptul că, la atribuirea contractului, autoritatea contractantă se va întemeia pe oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, în funcție de preț (ponderat la 30 %) și de calitate (ponderată la 70 %).

Calitatea, pentru care nota maximă era de 100 de puncte, trebuia apreciată în temeiul a două criterii, și anume criteriul nr. 1, intitulat „Calitatea cursurilor propuse” (notă maximă de 70 de puncte), și criteriul nr. 2, intitulat „Controlul calității și monitorizarea lucrărilor” (notă maximă de 30 de puncte).

Aceste două criterii au fost defalcate fiecare în trei subcriterii: – subcriteriul 1.1: „Conținut” (30 de puncte); – subcriteriul 1.2: „Pedagogie” (30 de puncte); – subcriteriul 1.3: „Platforme online” (10 puncte); – subcriteriul 2.1 „Metoda de selecție a personalului” (6 puncte); – subcriteriul 2.2: „Controlul calității” (15 puncte) și – subcriteriul 2.3: „Gestionarea procedurii” (9 puncte).

Caietul de sarcini preciza că, pentru a fi conforme cu cerințele minime, ofertele trebuiau să obțină cel puțin o „notă minimă” pentru fiecare criteriu și subcriteriu, care era precizată în acest caiet. Pe de altă parte, ofertele trebuiau să obțină cel puțin un număr total de puncte egal cu 70 din 100.

Potrivit caietului menționat, ofertele trebuiau să fie clasate potrivit celui mai bun raport calitate‑preț. De asemenea, contractul trebuia să fie atribuit celor două oferte clasate pe primul loc, care, în primul rând, respectă cerințele minime precizate în documentele achiziției și sunt depuse de ofertanți care au acces la procedura de atribuire a contractului, în al doilea rând, nu se află într‑o situație de excludere și, în al treilea rând, îndeplinesc criteriile de selecție. Clasamentul trebuia să stabilească ordinea în care contractele specifice sunt oferite contractanților în cursul executării contractului‑cadru.

În ceea ce privește modalitățile de depunere a ofertelor, caietul de sarcini prevedea printre altele că ofertele trebuie să fie depuse prin intermediul aplicației electronice eSubmission.

Șase ofertanți, printre care IC, au depus o ofertă pentru lotul nr. 3.

La 10 martie 2021, raportul de evaluare a ofertelor a fost întocmit de comitetul instituit în acest scop. Contractanții propuși pentru lotul nr. 3 erau grupul CLL pe prima poziție și IC pe a doua poziție.

La 19 aprilie 2021, Comisia a adoptat decizia în litigiu potrivit recomandărilor comitetului de evaluare. În aceeași zi, ea a trimis IC o scrisoare de notificare prin care îl informa printre altele cu privire la faptul că oferta sa pentru lotul nr. 3 este câștigătoare și că este clasat pe a doua poziție cu un punctaj calitativ de 82 de puncte din 100, cu un preț al ofertei de 2670560 de euro și cu un punctaj total de 87,40 puncte din 100. Comisia preciza, pe de altă parte, că va aplica o perioadă de așteptare de zece zile înainte de semnarea contractului‑cadru.

O anexă atașată la această scrisoare preciza, sub forma unei grile de evaluare, motivele aprecierii ofertei formulate de IC, în raport cu criteriile de calitate enunțate în caietul de sarcini.

După ce a primit scrisoarea menționată, IC a solicitat Comisiei să îi comunice identitatea, caracteristicile și avantajele entității celei mai bine clasate.

Prin e‑mailul din 26 aprilie 2021, ca răspuns la această cerere, Comisia a informat IC că grupul CLL a fost clasat pe prima poziție cu un punctaj calitativ de 94 de puncte din 100, un preț al ofertei de 3469020 de euro și un punctaj total de 88,89 puncte din 100.

Aceste comunicări din 19 și din 26 aprilie 2021 evidențiau că, în ceea ce privește subcriteriile, atribuirea punctelor fusese următoarea: – subcriteriul 1.1: 28/30 pentru grupul CLL și 22/30 pentru IC; – subcriteriul 1.2: 27/30 pentru grupul CLL și 21/30 pentru IC; – subcriteriul 1.3: 10/10 atât pentru CLL, cât și pentru IC; – subcriteriul 2.1: 6/6 atât pentru grupul CLL, cât și pentru IC; – subcriteriul 2.2: 14/15 pentru grupul CLL și 15/15 pentru IC și – subcriteriul 2.3: 9/9 pentru grupul CLL și 8/9 pentru IC.

Prin e‑mailul din 10 mai 2021, ca răspuns la o cerere a IC, care invoca o comunicare insuficientă în raport cu cerințele articolului 170 alineatul (3) din Regulamentul 2018/1046, Comisia a precizat motivele aprecierii ofertei grupului CLL, în raport cu criteriile de calitate. Acest e‑mail conținea în anexă grila de evaluare a ofertei acestui grup. Această grilă relua comentarii ale comitetului de evaluare pentru fiecare dintre criteriile și subcriteriile anunțate în caietul de sarcini. În e‑mailul menționat, Comisia s‑a angajat de asemenea să respecte o nouă perioadă de așteptare de 10 zile înainte de semnarea contractului‑cadru.

Prin scrisoarea din 25 mai 2021, Comisia a furnizat explicații suplimentare, făcând trimitere în rest la informațiile deja transmise, și a arătat că perioada de așteptare expirase deja.

În grila de evaluare comunicată la 19 aprilie 2021, precum și în comunicările sale din 10 și din 25 mai 2021, Comisia a informat IC cu privire la faptul că nu a evaluat elementele pe care acesta, în scopul descrierii ofertei sale, le‑a pus la dispoziție numai prin intermediul unor hiperlinkuri integrate în această ofertă. Comisia a precizat că a respins aceste elemente pentru motivul că utilizarea unor hiperlinkuri nu este conformă cu caietul de sarcini și că exista, în cazul utilizării unor asemenea linkuri, un risc de modificare după expirarea termenului de depunere a ofertelor. În măsura în care elementele puse la dispoziție prin intermediul unor hiperlinkuri corespundeau unor documente a căror prezentare era impusă de caietul de sarcini, Comisia a considerat că aceste documente lipsesc (în continuare, „lipsa unor documente”).

Prin acțiunea introdusă la 2 iulie 2021, IC a solicitat anularea deciziei în litigiu.

Prin decizia din 3 februarie 2022, a fost admisă cererea de intervenție a Regatului Spaniei în susținerea concluziilor formulate de IC.

Prin înscrisul separat depus la 29 septembrie 2021, Comisia a ridicat o excepție de inadmisibilitate pentru motivul tardivității acțiunii.

Această excepție a fost respinsă în hotărârea atacată întrucât IC a obținut informații referitoare la evaluarea calităților ofertei grupului CLL abia prin comunicarea din 10 mai 2021. Prin urmare, aceasta ar fi data de la care IC a putut să își exercite în mod util dreptul la acțiune, iar termenul de introducere a acțiunii prevăzut la articolul 263 al șaselea paragraf TFUE a început să curgă.

Pe fond, IC, susținut de Regatul Spaniei, a invocat cinci motive în susținerea acțiunii formulate.

Prin intermediul primului motiv, acesta a reproșat Comisiei o nemotivare a deciziei în litigiu întrucât nu ar fi posibil să se cunoască avantajele relative ale ofertei grupului CLL.

Prin intermediul celui de al doilea motiv, IC a reproșat Comisiei o încălcare a articolului 167 alineatul (4) din Regulamentul 2018/1046 întrucât această instituție nu a efectuat decât o evaluare izolată a fiecăreia dintre oferte, în loc să le compare direct între ele.

Prin intermediul celui de al treilea motiv, IC a reproșat Comisiei că a săvârșit o eroare vădită de apreciere prin faptul că a exclus elementele descriptive ale ofertei puse la dispoziție prin intermediul unor hiperlinkuri.

Al patrulea motiv era subsidiar în raport cu primul motiv și era împărțit în trei aspecte. În primul rând, decizia în litigiu ar fi fost afectată de nemotivare în cadrul evaluării individuale a ofertei IC întrucât nu ar fi posibil să se înțeleagă corelația dintre comentariile formulate și nota atribuită, precum și de o eroare vădită de apreciere, din cauza caracterului ilogic al legăturii dintre evaluare și nota atribuită în cadrul subcriteriilor 1.1 și 1.2. În al doilea rând, decizia în litigiu ar fi fost afectată de o eroare vădită de apreciere întrucât Comisia ar fi conferit o importanță disproporționată lipsei unor documente. În al treilea rând, prin faptul că a conferit această importanță disproporționată lipsei unor documente, Comisia ar fi creat o nouă regulă de evaluare a posteriori.

Al cincilea motiv se întemeia pe încălcarea mai multor principii referitoare la atribuirea contractelor de achiziții publice, respectiv a principiului deschiderii piețelor spre o concurență cât se poate de extinsă, a principiului transparenței și a principiului egalității de tratament, întrucât Comisia a atribuit toate loturile aceluiași ofertant, și anume grupului CLL.

Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins fiecare dintre aceste motive și, așadar, acțiunea în totalitate.

Prin recursul formulat în cauza C‑534/23 P, IC solicită: – anularea hotărârii atacate; – anularea deciziei în litigiu și – obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin recursul formulat în cauza C‑539/23 P, Regatul Spaniei solicită: – anularea hotărârii atacate; – anularea deciziei în litigiu; – cu titlu subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului, după anularea hotărârii atacate, pentru ca acesta să procedeze la administrarea probelor refuzate în mod nejustificat și să se pronunțe pe fond.

Comisia solicită: – respingerea recursurilor și – obligarea IC și a Regatului Spaniei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia președintelui Curții din 20 noiembrie 2023, cauzele C‑534/23 P și C‑539/23 P au fost conexate.

IC invocă două motive în susținerea recursului său, întemeiate, primul, pe o denaturare a faptelor și pe nemotivare în cadrul aprecierii celui de al treilea motiv al acțiunii în fața Tribunalului și, al doilea, pe o eroare de drept și pe o denaturare a faptelor în cadrul aprecierii celui de al doilea motiv al acestei acțiuni.

Regatul Spaniei invocă patru motive în susținerea recursului formulat, întemeiate, primul, pe încălcarea articolului 41 alineatul (2) litera (c) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) și pe omisiunea Tribunalului de a constata nemotivarea deciziei în litigiu, al doilea, pe o încălcare a principiilor securității juridice și protecției încrederii legitime, al treilea, pe o încălcare a principiilor egalității de tratament și interdicției arbitrariului în aprecierea ofertelor, precum și pe o încălcare a articolului 145 litera (c) din Regulamentul de procedură al Tribunalului și, al patrulea, pe o încălcare a cerinței de imparțialitate obiectivă și a principiului transparenței.

Trebuie să se examineze mai întâi, împreună, primul motiv de recurs invocat de IC și al doilea motiv de recurs invocat de Regatul Spaniei. Cu ocazia acestei examinări se va ține seama de faptul că primul motiv invocat de IC, care se întemeiază, potrivit titlului său, pe o denaturare a faptelor și pe nemotivare, cuprinde în realitate argumente bazate pe erori de drept, care se suprapun în mare măsură cu argumentele prezentate în cadrul celui de al doilea motiv de recurs al Regatului Spaniei, întemeiat pe o încălcare a principiilor securității juridice și protecției încrederii legitime.

IC amintește, cu titlu introductiv, că, în cadrul celui de al treilea motiv al acțiunii sale în fața Tribunalului, a susținut că avea motive legitime să creadă că orice ofertă depusă prin intermediul aplicației eSubmission poate conține hiperlinkuri care trimit la documente descriptive ale ofertei disponibile pe un site internet. În temeiul acestei încrederi legitime, el a efectuat, prin intermediul unor hiperlinkuri, trimiteri la mai multe documente relevante pentru evaluarea ofertei sale, precum documente care descriu modul în care, în executarea acestui contract de servicii de formare lingvistică, ar fi asigurată interacțiunea la distanță dintre cursant și profesor.

IC arată de asemenea că, în răspuns la o întrebare adresată de Tribunal, el a depus elemente de probă din care ar reieși că și alți ofertanți au integrat hiperlinkuri în ofertele lor.

IC contestă aprecierea Tribunalului, expusă la punctul 142 din această hotărâre și întemeiată pe interdicția de modificare a documentelor menționate după expirarea termenului de depunere a ofertelor, potrivit căreia un ofertant informat în mod rezonabil și care dă dovadă de o diligență normală nu putea considera că îi era permis să includă în oferta sa hiperlinkuri care trimit la documente ce figurează pe un site internet care rămâne sub controlul său. Potrivit IC, nici Regulamentul 2018/1046, nici caietul de sarcini nu permitea să se cunoască faptul că utilizarea unor hiperlinkuri era nelegală.

IC subliniază că documentele pe care le‑a pus la dispoziție prin intermediul unor hiperlinkuri se aflau într‑un spațiu electronic închis, dedicat exclusiv contractului în cauză. Prin urmare, Comisia ar fi putut să se asigure, solicitând IC să prezinte probe în această privință, că documentele respective fuseseră anexate la aceste hiperlinkuri înainte de expirarea termenului de depunere a ofertelor și că nu fuseseră modificate ulterior. Tribunalul ar fi săvârșit, așadar, o eroare de drept atunci când a statuat, la punctul 142 din hotărârea atacată, că, în cazul utilizării unor hiperlinkuri, nu este posibil să se garanteze că documentele în cauză rămân neschimbate după expirarea acestui termen.

Prin urmare, IC contestă și aprecierea, care figurează la punctul 143 din această hotărâre, potrivit căreia Comisia putea refuza să țină seama de documentele puse la dispoziție prin intermediul unor hiperlinkuri chiar și în cazurile în care se dovedește, după verificare, că aceste documente nu au fost modificate după expirarea termenului de depunere a ofertelor.

IC critică de asemenea punctul 144 din hotărârea atacată, care menționează prezentarea făcută de responsabilul informatic al IC în ședința în fața Tribunalului, din care ar fi rezultat că documentele descriptive ale ofertei puteau să mai fie modificate din punct de vedere tehnic de IC. Potrivit acestuia din urmă, elementul menționat ar fi lipsit de relevanță, întrucât ar trebui să se stabilească numai dacă aceste documente au fost modificate, iar nu dacă puteau fi modificate. Dat fiind că orice modificare ar lăsa o urmă în sistemul informatic, IC ar fi putut demonstra că nu a modificat aceste documente după expirarea termenului de depunere a ofertelor.

În orice caz, ar fi inacceptabil ca o autoritate contractantă să înlăture documente pentru simplul motiv că nu este în măsură să stabilească dacă aceste documente sunt integrate. Documentele depuse în susținerea unei oferte nu ar putea fi înlăturate decât în cazul unei neregularități dovedite, iar nu în temeiul unei simple ipoteze de neregularitate.

IC precizează că a participat anterior la procedura de atribuire a contractului HR/2020/OP/0004, pentru care caietul de sarcini impunea, în termeni care corespund celor utilizați în caietul de sarcini în discuție în speță, depunerea ofertelor prin intermediul aplicației eSubmission. În această procedură, oferta depusă de IC prin această aplicație cuprindea un hiperlink care făcea trimitere la anexe. Or, în aprecierea acestei oferte, notificată IC de Comisie la 7 septembrie 2020, conținutul anexelor respective era descris și evaluat.

IC arată că, din cauza acestei notificări a Comisiei, care i‑a parvenit în condițiile în care își pregătea oferta pentru contractul în discuție în speță, pe de o parte, și a lipsei în documentele achiziției a unei precizări explicite potrivit căreia utilizarea unor hiperlinkuri este în prezent interzisă, pe de altă parte, a avut motive legitime să creadă că o asemenea utilizare este autorizată. Contrar celor statuate de Tribunal la punctul 148 din hotărârea atacată, ar trebui să se considere că IC se poate prevala în asemenea împrejurări de o încredere legitimă.

IC observă în acest context, mai întâi, că obligația de a utiliza aplicația eSubmission era recentă la data faptelor din speță. În aceste împrejurări, Tribunalul ar fi impus în mod eronat, la punctul 148 din hotărârea atacată, să se demonstreze că Comisia a furnizat IC asigurări „concordante”. În această privință, Tribunalul ar fi denaturat faptele prin ignorarea împrejurării că procedura de atribuire a contractului HR/2020/OP/0004 constituia singurul caz în care s‑a prezentat anterior problema utilizării unor hiperlinkuri într‑o ofertă depusă prin aplicația eSubmission.

În continuare, punctul 148 din hotărârea atacată s‑ar întemeia în mod eronat pe o jurisprudență care privește ipoteza în care o asigurare dată de Comisie nu este conformă cu o normă. În speță nu ar exista o asemenea „normă” întrucât depunerea ofertelor prin aplicația eSubmission nu este impusă nici de Regulamentul 2018/1046, nici de vreun alt instrument legislativ al Uniunii.

În sfârșit, deși admite că utilizarea în speță a unor hiperlinkuri în ofertă poate fi considerată eronată, IC arată că un număr semnificativ de ofertanți au fost determinați, în special de practica anterioară a Comisiei, să săvârșească această eroare. Acest element ar fi esențial pentru a caracteriza existența unei „încrederi legitime”, în sensul jurisprudenței Curții.

IC adaugă că a solicitat Tribunalului să oblige Comisia să prezinte informații care să permită să se stabilească dacă alți ofertanți au utilizat de asemenea hiperlinkuri în cadrul ofertelor lor și dacă Comisia a refuzat în mod sistematic să țină seama de documentele la care făceau trimitere aceste linkuri. Potrivit IC, contrar celor arătate de Tribunal la punctul 150 din hotărârea atacată pentru a motiva respingerea acestei cereri de măsuri de cercetare judecătorească, informațiile respective erau indispensabile pentru a se pronunța cu privire la argumentul întemeiat pe o încălcare a principiului protecției încrederii legitime.

Cu privire la acest aspect, IC observă că principiul protecției încrederii legitime este corolarul principiului securității juridice. Prin urmare, ar fi imperativ ca normele formulate de autoritatea contractantă în vederea atribuirii unui contract de achiziții publice să fie clare și precise și ca aplicarea lor să fie previzibilă pentru ofertanți. Or, această cerință nu poate fi considerată îndeplinită atunci când mai mulți ofertanți au interpretat o normă precum obligația de a depune oferte prin aplicația eSubmission într‑un sens diferit de cel preconizat de Comisie.

IC apreciază de altfel că Tribunalul nu a motivat corespunzător cerințelor legale respingerea celui de al treilea motiv al acțiunii.

Potrivit Regatului Spaniei, respingerea celui de al treilea motiv al acțiunii formulate de IC în fața Tribunalului este incompatibilă cu principiile securității juridice și protecției încrederii legitime.

Acest stat membru observă că exista, pe de o parte, o situație de incertitudine cauzată de tăcerea caietului de sarcini în ceea ce privește posibilitatea de a anexa documente la o ofertă prin intermediul unor hiperlinkuri și, pe de altă parte, o practică administrativă a Comisiei, comunicată IC de aceasta, care a dat naștere unei încrederi legitime a acestuia din urmă că era admisibil să se procedeze în acest mod.

Regatul Spaniei reproșează Tribunalului, mai întâi, că și‑a limitat analiza la posibilitatea ca documentele anexate la o ofertă prin intermediul unor hiperlinkuri să fie modificate după expirarea termenului de depunere a ofertelor. Acesta ar fi transformat astfel ipoteza unui risc eventual de comportament nelegal într‑un obstacol insurmontabil, care ar împiedica în totalitate utilizarea de hiperlinkuri pentru depunerea documentelor descriptive ale unei oferte.

Chiar presupunând că utilizarea unor asemenea linkuri este nelegală, din Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova (C‑336/12, EU:C:2013:647), Tribunalul ar fi dedus în mod eronat, la punctul 147 din hotărârea atacată, care privește posibilitatea de a corecta sau de a completa o ofertă în scopul clarificării sau al rectificării unor erori materiale vădite, că Comisia nu era obligată să invite IC să prezinte din nou documentele, încărcându‑le în aplicația eSubmission. Contrar celor statuate de Tribunal, această jurisprudență ar fi putut fi aplicată prin analogie pentru a concluziona că trebuia să se permită IC să prezinte direct, prin aplicația eSubmission, documentele pe care le‑a pus inițial la dispoziție prin intermediul unor hiperlinkuri sau să dovedească faptul că aceste documente nu fuseseră modificate după expirarea termenului pentru depunerea ofertelor.

În continuare, Tribunalul ar fi statuat în mod eronat că era lipsit de pertinență, pe de o parte, faptul că, în cadrul procedurii de atribuire a contractului HR/2020/OP/0004, Comisia a acceptat depunerea de documente prin intermediul unor hiperlinkuri și, pe de altă parte, faptul că, după cum reiese din cuprinsul punctului 133 din hotărârea atacată, Comisia a evaluat în temeiul subcriteriului 1.3 platformele online ale ofertanților, care sunt găzduite pe servere exterioare și care sunt accesibile prin intermediul unor asemenea linkuri. În această ultimă privință, Tribunalul s‑ar fi limitat, de asemenea în mod eronat, să indice, la punctul 145 din hotărârea atacată, că IC a primit maximul de puncte pentru acest subcriteriu 1.3.

În sfârșit, Regatul Spaniei amintește că a arătat în fața Tribunalului că anumite documente puse la dispoziție prin intermediul unor hiperlinkuri erau înregistrate sub un număr ISBN (International Standard Book Number) și, prin urmare, nu puteau fi modificate. La punctul 131 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi denaturat acest argument și ar fi omis să se pronunțe cu privire la lipsa evaluării unor asemenea documente.

Comisia contestă argumentația IC și a Regatului Spaniei.

Este necesar să se amintească, mai întâi, că posibilitatea de a se prevala de principiul protecției încrederii legitime aparține oricărei persoane pe care administrația Uniunii a determinat‑o să nutrească speranțe întemeiate. Constituie asigurări de natură să dea naștere unor asemenea speranțe, indiferent de forma în care sunt comunicate, informațiile precise, necondiționate, concordante și emise de surse autorizate și de încredere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 septembrie 2024, Coppo Gavazzi ș.a./Parlamentul, C‑725/20 P, EU:C:2024:766, punctul 95 și jurisprudența citată).

În schimb, în situația în care o persoană prudentă și avizată este capabilă să prevadă adoptarea unei măsuri a Uniunii de natură a‑i afecta interesele, ea nu poate invoca beneficiul principiului protecției încrederii legitime atunci când este adoptată această măsură (Hotărârea din 19 septembrie 2024, Coppo Gavazzi și alții/Parlamentul European, C‑725/20 P, EU:C:2024:766, punctul 96 și jurisprudența citată).

În speță, Tribunalul a constatat, la punctul 142 din hotărârea atacată, că, în procedura de atribuire a contractului de achiziții publice în cauză, orice ofertant informat în mod rezonabil și care dă dovadă de o diligență normală era în măsură să știe că nu îi era permis să includă, în susținerea ofertei sale, hiperlinkuri care trimit la documente accesibile pe un site internet care rămân sub controlul său și care, așadar, pot fi modificate din punct de vedere tehnic după expirarea termenului de depunere a ofertelor.

Această apreciere se întemeiază pe elementele prezentate la punctele 138-141 din această hotărâre, care nu sunt contestate de IC.

Printre aceste elemente figurează citarea, la punctul 138 din hotărârea menționată, a unui pasaj de la pagina 79 din caietul de sarcini, potrivit căruia „[o]fertele trebuie depuse prin intermediul aplicației eSubmission, urmând instrucțiunile indicate în invitația de participare la procedura de ofertare și în ghidul practic al sistemului eSubmission”.

După cum a arătat Tribunalul în esență la punctul 139 din hotărârea atacată, această cerință din caietul de sarcini permitea să se știe că documentele descriptive ale ofertei trebuiau încărcate în aplicația eSubmission.

Este lipsită de relevanță în această privință împrejurarea, subliniată de Regatul Spaniei, că era necesar, în temeiul subcriteriului 1.3 care figurează în documentele achiziției, referitor la „Platforme online”, să se evalueze un element modificabil prin excelență, și anume platforma de formare lingvistică online propusă de ofertant. Astfel, prezentul litigiu nu privește aplicarea subcriteriului 1.3, ci aspectul dacă elementele integrate în ofertă pentru a documenta conținutul și pedagogia formării lingvistice propuse (subcriteriile 1.1 și 1.2) trebuiau încărcate în aplicația eSubmission sau puteau fi puse la dispoziție prin intermediul unor hiperlinkuri.

Având în vedere elementele prezentate la punctele 138-141 din hotărârea atacată și în special cele subliniate la punctele 75 și 76 din prezenta hotărâre, nici împrejurarea, invocată de IC și de Regatul Spaniei, potrivit căreia Comisia, în cadrul unei cereri de ofertă anterioare, a luat în considerare documentele puse la dispoziție prin intermediul unor hiperlinkuri, nici faptul, presupunând că ar fi dovedit, că alți ofertanți ar fi considerat, precum IC, că documentele furnizate în susținerea ofertei lor puteau fi prezentate în acest mod nu pot fi calificate drept „speranțe întemeiate” care decurg din „informații precise, necondiționate, concordante și emise de surse autorizate și de încredere”, în sensul jurisprudenței amintite la punctul 71 din prezenta hotărâre. În consecință, Tribunalul a considerat în mod întemeiat, la punctul 150 din hotărârea atacată, că nu era necesar pentru soluționarea litigiului să se examineze în ce măsură ceilalți ofertanți au integrat în ofertele lor hiperlinkuri care permiteau accesul la documente descriptive ale acestor oferte.

Pe de altă parte, trebuie să se constate că, într‑o situație precum cea descrisă de IC, în care Comisia ar fi evaluat, în prima și – la momentul faptelor aflate la originea prezentului litigiu – singura procedură de atribuire a contractului care a urmat utilizării obligatorii a aplicației eSubmission, documentele puse la dispoziție prin intermediul unor hiperlinkuri, caracterul în mod necesar izolat al unei astfel de prime practici a administrației împiedică în principiu să se constate, numai pe baza acestui element, existența unor asigurări concordante.

Având în vedere ceea ce precedă, Tribunalul a statuat în mod întemeiat, la punctul 148 din hotărârea atacată, că IC nu a demonstrat existența unor asigurări concordante ale Comisiei care ar permite utilizarea unor hiperlinkuri.

În continuare, în măsura în care IC și Regatul Spaniei invocă o încălcare a principiului securității juridice, al cărui corolar este principiul protecției încrederii legitime, trebuie amintit că acest prim principiu impune ca normele de drept să fie clare și precise, pentru ca aplicarea lor să fie previzibilă pentru justițiabili. O reglementare trebuie, așadar, să permită persoanelor interesate să își cunoască fără ambiguitate drepturile și obligațiile și să acționeze în consecință (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 iunie 2021, Jumbocarry Trading, C‑39/20, EU:C:2021:435, punctul 48 și jurisprudența citată).

Or, este necesar să se considere că normele în materie de prezentare de documente în susținerea unei oferte depuse în cadrul unei cereri de ofertă a Uniunii sunt suficient de clare și de precise.

În această privință, este necesar să se arate că, în conformitate cu punctul 16.2 din anexa I la Regulamentul 2018/1046, normele care reglementează depunerea ofertelor trebuie să fie enunțate în invitația de participare la procedura de ofertare. În speță, este cert că această invitație prevedea că ofertele trebuiau să fie depuse prin intermediul aplicației eSubmission și că, în acest scop, ofertanții trebuiau să urmeze instrucțiunile care figurează în ghidul practic al acestei aplicații. Această cerință era reiterată în pasajul, menționat mai sus, de la pagina 79 din caietul de sarcini, care făcea trimitere la instrucțiunile respective, potrivit cărora orice document depus în susținerea ofertei trebuie încărcat în spațiul dedicat al aplicației eSubmission.

Lipsa de ambiguitate a cerinței menționate este întărită de existența unei condiții privind „integritatea datelor”, care este consacrată, în ceea ce privește transmiterea online a documentelor prezentate în susținerea unei cereri adresate administrației Uniunii, la articolul 149 alineatul (1) din Regulamentul 2018/1046. În conformitate cu această condiție, sistemul de depunere online utilizat de ofertanți trebuie să fie organizat astfel încât documentele aferente cererii să rămână neschimbate pe parcursul întregii proceduri administrative. Procedurile de achiziții publice ale Uniunii nu fac excepție de la această regulă. Prin urmare, integritatea datelor trebuie asigurată înainte de expirarea termenului de depunere a ofertelor, ceea ce impune ca orice document prezentat în sprijinul unei oferte să fie prezentat într‑o formă și într‑un mod care să excludă orice modificare ulterioară a unui asemenea document.

Înscrierea condiției privind integritatea datelor în Regulamentul 2018/1046 infirmă, pe de altă parte, argumentul formulat de IC potrivit căruia prezentarea de documente în susținerea unei oferte în cadrul unei proceduri de achiziții publice a Uniunii nu intră sub incidența vreunei „norme”. Prin urmare, Tribunalul a constatat în mod întemeiat în esență, la punctul 148 din hotărârea atacată, că, chiar presupunând că Comisia a oferit IC asigurări în sensul că documentele descriptive ale conținutului și ale pedagogiei puteau fi depuse prin intermediul unor hiperlinkuri, aceste asigurări ar fi fost incompatibile cu normele în vigoare. Printre aceste norme figurează de altfel nu numai condiția privind integritatea datelor, ci și principiile care guvernează atribuirea contractelor de achiziții publice, printre care principiile transparenței și egalității de tratament, a căror respectare este impusă de articolul 160 din Regulamentul 2018/1046.

Normele menționate, precum și considerații de bună administrare pot justifica faptul că cerința de a încărca documentele prezentate în susținerea ofertei se aplică ansamblului acestor documente, fără să fie prevăzute excepții pentru anumite categorii de documente a căror modificare ulterioară ar fi, din motive tehnice sau juridice, extrem de dificilă sau chiar imposibilă. Prin urmare, chiar presupunând că argumentul Regatului Spaniei întemeiat pe caracterul nemodificabil al documentelor înregistrate sub un număr ISBN (International Standard Book Number) este exact și, astfel cum afirmă acest stat membru, a fost interpretat în mod greșit de Tribunal, o asemenea împrejurare nu ar fi susceptibilă să vicieze printr‑o eroare raționamentul, în sine decisiv, urmat în hotărârea atacată, potrivit căruia IC nu putea aștepta din partea Comisiei ca aceasta să evalueze documente neîncărcate în aplicația eSubmission, ci puse la dispoziție numai prin intermediul unor hiperlinkuri.

Întrucât Tribunalul a concluzionat, fără a încălca principiile securității juridice și protecției încrederii legitime, că, având în vedere necesitatea de a garanta că ansamblul dosarului depus de fiecare ofertant rămâne neschimbat, documentele puse la dispoziție prin intermediul unor hiperlinkuri nu puteau fi luate în considerare în evaluarea ofertelor, acesta a considerat, de asemenea în mod întemeiat, la punctele 143, 144, 146 și 147 din hotărârea atacată, că Comisia nu era obligată să examineze, solicitând probe din partea ofertanților care au utilizat hiperlinkuri, dacă documentele puse la dispoziție prin intermediul unor asemenea linkuri au rămas neschimbate după expirarea termenului de depunere a ofertelor.

În această privință, Tribunalul a arătat în mod întemeiat, la punctul 147 din hotărârea atacată, că jurisprudența rezultată din Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova (C‑336/12, EU:C:2013:647), nu putea fi înțeleasă în sensul că Comisia trebuia să invite IC să îndrepte neregularitatea depunerii documentelor în cauză. Astfel, această hotărâre privește posibilitatea autorității contractante de a invita un ofertant să îndrepte neregularitatea depunerii ofertei sale prin introducerea unor documente descriptive cu privire la situația acestui ofertant. Or, pe lângă faptul că documentele vizate în cauza în care s‑a pronunțat hotărârea menționată nu priveau, contrar prezentei spețe, oferta însăși, aceeași hotărâre nu introduce o obligație a autorității contractante de a solicita îndreptarea neregularității.

În sfârșit, din considerațiile care precedă reiese că Tribunalul și‑a motivat aprecierile în mod clar și neechivoc, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de justificările deciziei luate, iar Curții să își exercite controlul jurisdicțional. Prin urmare, afirmația IC potrivit căreia hotărârea atacată este insuficient motivată, care se întemeiază exclusiv pe argumentele de fond care tocmai au fost respinse și cu care se confundă, trebuie înlăturată ca vădit nefondată.

Rezultă din tot ceea ce precedă că primul motiv de recurs invocat de IC și al doilea motiv de recurs invocat de Regatul Spaniei trebuie respinse.

IC amintește că, prin intermediul celui de al doilea motiv invocat în fața Tribunalului, a reproșat Comisiei că a omis să efectueze o examinare comparativă a calității ofertelor concurente. Astfel, această instituție s‑ar fi limitat să efectueze o evaluare izolată a fiecăreia dintre oferte și să clasifice aceste oferte în funcție de rezultatele obținute la finalul acestor evaluări izolate.

Tribunalul ar fi respins acest motiv arătând în esență că compararea ofertelor nu impune corelarea propunerilor ofertanților pentru a identifica caracteristicile și avantajele unora față de celelalte.

Acest raționament ar fi reflectat în special la punctul 165 din hotărârea atacată, la care Tribunalul a constatat că oferta grupului CLL a fost evaluată în raport cu criteriile de atribuire care figurează în caietul de sarcini, la fel ca oferta prezentată de IC, astfel încât nimic nu permitea să se considere că Comisia nu s‑ar fi conformat cerinței de a identifica oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic pe baza unor criterii obiective care să asigure respectarea principiilor transparenței și egalității de tratament.

Potrivit IC, o asemenea abordare a comparării ofertelor este eronată în drept. Atunci când, precum în speță, aplicarea criteriului de atribuire al ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic impune identificarea ofertei care prezintă cel mai bun raport calitate‑preț, ar trebui să se pună în legătură calitatea ofertelor respective. Numai această abordare de confruntare directă a ofertelor ar asigura o „comparație obiectivă a valorii relative a ofertelor pentru a determina, în condiții de concurență efectivă, care dintre ele este oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”, în sensul considerentului (90) al Directivei 2014/24. Acest considerent (90) ar fi relevant pentru interpretarea domeniului de aplicare al articolului 67 din această directivă, acest articol 67 fiind el însuși relevant, astfel cum reiese din considerentul (106) al Regulamentului 2018/1046, pentru a înțelege sensul criteriului de atribuire al ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic impus de articolul 167 alineatul (4) din acest regulament.

Oferta depusă de grupul CLL pentru ansamblul loturilor ar fi trebuit să facă obiectul unei comparații efective cu ofertele celorlalți ofertanți, separat pentru fiecare lot. O asemenea examinare comparativă ar fi putut conduce la o evaluare diferită a ofertei grupului CLL pentru fiecare lot. Or, comitetul de evaluare ar fi atribuit o notă identică ofertei acestui grup pentru fiecare dintre loturi, deși caietul de sarcini preciza că, în cazul depunerii unei oferte pentru mai multe loturi, va fi efectuată o evaluare a fiecărui lot. Astfel, Tribunalul ar fi acceptat în mod eronat, la punctul 166 din hotărârea atacată, evaluarea uniformă a ofertei grupului CLL.

Faptul că oferta grupului CLL era în esență identică pentru fiecare dintre loturi ar fi irelevant în această privință întrucât ofertele celorlalți ofertanți erau diferite de la un lot la altul, ceea ce ar trebui să garanteze o valoare relativă distinctă de la un lot la altul a ofertei grupului CLL în raport cu cea a concurenților săi.

Respingerea celui de al doilea motiv al acțiunii ar fi, în plus, afectată de o motivare contradictorie.

În această privință, IC observă că, la punctul 174 din hotărârea atacată, se constată că „Comisia a evaluat comparativ propunerile tehnice. În acest sens, Comisia a constatat efectiv că oferta [prezentată de IC] prezintă o deficiență privind autoformarea. În speță trebuie să se constate că oferta a fost evaluată ca fiind de o calitate mai puțin bună decât cea a grupului CLL, din moment ce aceasta nu a specificat autoformarea”. Potrivit IC, printr‑o asemenea exprimare, Tribunalul a lăsat să se înțeleagă că autoritatea contractantă trebuie să evalueze propunerile concurente unele în raport cu celelalte, ceea ce ar fi contradictoriu cu celelalte motive ale hotărârii atacate care au condus la respingerea celui de al doilea motiv al acțiunii. În mod implicit, ar trebui să se considere că, la acest punct 174, Tribunalul a constatat că ofertele concurente au fost efectiv comparate de Comisie unele în raport cu celelalte. Această constatare ar fi, într‑o asemenea ipoteză, incoerentă cu celelalte constatări ale Tribunalului din hotărârea atacată și ar constitui, în orice caz, o denaturare a faptelor întrucât, în realitate, Comisia nu a pus în legătură propunerile tehnice concurente pentru a determina caracteristicile și avantajele relative ale acestora.

Comisia contestă această argumentație.

Astfel cum reiese din faptele constatate de Tribunal și rezumate la punctul 15 din prezenta hotărâre, Comisia trebuia, în vederea atribuirii contractului de achiziții publice în cauză, să se întemeieze, în conformitate cu articolul 167 alineatul (4) din Regulamentul 2018/1046, pe criteriul ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic, acest criteriu putând, conform acestei dispoziții, să fie aplicat potrivit metodei prețului celui mai scăzut, a costului celui mai scăzut sau a celui mai bun raport calitate/preț.

Din aceste fapte rezultă de asemenea că metoda urmată în speță a fost cea a celui mai bun raport calitate‑preț.

Este adevărat, așa cum subliniază IC, că această metodă impune o comparație obiectivă a „valorii relative” a ofertelor. Această cerință reiese în special din considerentul (90) al Directivei 2014/24, care este relevant pentru interpretarea domeniului de aplicare al articolului 67 din această directivă, acest articol 67 fiind el însuși, astfel cum reiese din considerentul (106) al Regulamentului 2018/1046, relevant pentru interpretarea articolului 167 alineatul (4) din regulamentul respectiv.

Cu toate acestea, contrar celor susținute de IC, aprecierea Tribunalului potrivit căreia o asemenea comparație obiectivă în funcție de valoarea relativă a ofertelor a fost realizată în speță nu este afectată de o eroare de drept sau de o denaturare a faptelor.

În această privință, Tribunalul a constatat, la punctele 165 și 166 din hotărârea atacată, că ofertele formulate de grupul CLL și de IC au fost evaluate, fiecare, în raport cu criteriile stabilite în caietul de sarcini. Astfel cum s‑a amintit la punctele 23 și 26 din prezenta hotărâre, aceste evaluări au condus la un punctaj total de 88,89 puncte din 100 pentru grupul CLL și de 87,40 puncte din 100 pentru IC.

Aceste fapte nu sunt contestate de IC.

Rezultă astfel că „valoarea relativă” a ofertelor a fost efectiv evaluată, valoarea ofertei grupului CLL fiind estimată ca fiind mai mare cu 1,49 puncte în raport cu valoarea ofertei formulate de IC.

În plus, IC nu a prezentat niciun element care să permită să se demonstreze că reglementarea Uniunii impune autorității contractante să compare în alt mod ofertele ofertanților sau care să susțină afirmația sa potrivit căreia punctul 174 din hotărârea atacată ar trebui interpretat în acest sens. În această ultimă privință, trebuie arătat că, la respectivul punct 174, care se referă la punctele 165-168 din această hotărâre, Tribunalul nu formulează nicio apreciere care le‑ar contrazice pe cele care figurează la aceste din urmă puncte. Astfel, se constată numai că, prin evaluarea fiecăreia dintre ofertele tehnice în raport cu caietul de sarcini, Comisia a „evaluat comparativ propunerile tehnice”, cu alte cuvinte, a putut să le compare. Aceasta corespunde în esență cu ceea ce figurează la punctele 165-168 menționate.

IC nu și‑a susținut nici afirmația potrivit căreia aprecierea valorii ofertei grupului CLL a fost uniformă pentru ansamblul loturilor contractului de achiziții publice în cauză. Deși a rezultat, este adevărat, că toate loturile acestui contract au fost atribuite grupului CLL clasat pe prima poziție, nu reiese, în schimb, nici din faptele constatate de Tribunal, nici din cele invocate de IC că punctajele obținute de ofertanții clasați pe a doua poziție pentru diferitele loturi ale contractului menționat au fost identice. Prin urmare, nimic nu permite să se considere că „valoarea relativă” a ofertei grupului CLL a fost uniformă pentru ansamblul loturilor.

În consecință, niciunul dintre argumentele prezentate de IC în susținerea celui de al doilea motiv de recurs nu permite să se stabilească faptul că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept sau a denaturat faptele atunci când a constatat, la punctul 165 din hotărârea atacată, că nimic nu permite să se considere că Comisia nu s‑ar fi conformat cerinței de a identifica oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic pe baza unor criterii obiective care să asigure respectarea principiilor transparenței, nediscriminării și egalității de tratament.

Rezultă că al doilea motiv de recurs formulat de IC este nefondat.

Regatul Spaniei arată că, prin faptul că a omis să constate că decizia în litigiu este afectată de nemotivare, Tribunalul a încălcat întinderea obligației de motivare consacrate la articolul 41 alineatul (2) litera (c) din cartă.

Acest stat membru arată, pe de o parte, că punctajul total atribuit ofertei grupului CLL nu a fost mai mare decât cu 1,49 puncte față de cel al ofertei IC. Pe de altă parte, lipsa unor documente nu ar fi privit decât anumite elemente ale subcriteriilor 1.1 și 1.2. Această lipsă a unor documente ar fi fost unul dintre motivele pentru care IC a obținut notele 22/30 și 21/30 în cadrul evaluării acestor subcriterii.

Or, decizia în litigiu nu ar permite să se cunoască motivele exacte pentru care aceste note au fost atribuite ofertei IC.

Acordarea accesului la o grilă de evaluare care conține o succesiune de comentarii cu privire la diferite elemente ale unui subcriteriu, fără indicarea punctelor adăugate sau deduse pentru fiecare dintre aceste elemente, ar fi insuficientă.

Este adevărat că Tribunalul ar fi amintit în mod întemeiat, la punctul 65 din hotărârea atacată, că, pentru ca obligația de motivare să fie îndeplinită, este suficient ca ofertantul necâștigător să poată înțelege motivul pentru care oferta câștigătoare este superioară ofertei necâștigătoare. Cu toate acestea, în speță, Tribunalul ar fi omis în mod eronat să constate că decizia în litigiu nu permitea IC să înțeleagă motivul pentru care oferta grupului CLL a fost notată mai favorabil.

Regatul Spaniei subliniază că nu repune în discuție marja largă de apreciere a autorității contractante pentru a repartiza punctele din fiecare subcriteriu între diferitele elemente ale acestuia. Acesta afirmă însă că Comisia trebuie să precizeze câte puncte atribuie fiecăruia dintre aceste elemente. În susținerea acestui argument, el se referă la punctele 247-254 din Hotărârea din 27 aprilie 2016, European Dynamics Luxembourg ș.a./EUIPO (T‑556/11, EU:T:2016:248).

Din această hotărâre ar reieși că lipsa unei corelații între, pe de o parte, comentariile pozitive și negative atribuite fiecărui element evaluat și, pe de altă parte, o atribuire sau o deducere specifică de puncte constituie o încălcare a obligației de motivare.

Prin urmare, prin faptul că a statuat în esență, la punctele 63, 102, 117 și 118 din hotărârea atacată, că această lipsă de corelare este lipsită de relevanță, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept.

Tribunalul ar fi constatat, la punctul 90 din hotărârea atacată, că, în speță, caietul de sarcini este mai puțin detaliat decât cel în discuție în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 27 aprilie 2016, European Dynamics Luxembourg ș.a./EUIPO (T‑556/11, EU:T:2016:248). Potrivit Regatului Spaniei, acest raționament al Tribunalului este eronat în drept, întrucât echivalează cu a afirma că precizia cu care este redactat caietul de sarcini este cea care determină întinderea obligației de motivare. Or, întinderea acestei obligații nu poate depinde de documentele achiziției. În speță, ceea ce ar fi trebuit considerat de Tribunal ca fiind determinant ar fi fost faptul, constatat la punctele 76-78 și 90 din hotărârea atacată, că fiecare subcriteriu conținea diferite elemente și că aceste elemente au făcut obiectul unei aprecieri specifice prin comentarii pozitive sau negative.

În definitiv, potrivit Regatului Spaniei, ar trebui ca decizia luată de administrație să indice ponderea efectiv atribuită în cadrul aprecierii fiecăruia dintre elementele care a făcut obiectul unei evaluări independente.

Comisia contestă această argumentație.

În ceea ce privește obligația de motivare care revine Comisiei în temeiul articolului 296 al doilea paragraf TFUE și al articolului 41 alineatul (2) litera (c) din cartă, trebuie amintit că motivarea trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul autorului acestui act, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de justificările actului menționat, iar instanței competente să își exercite controlul [a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 ianuarie 2024, Agentsia Patna infrastruktura (Finanțare europeană de infrastructuri rutiere), C‑471/22, EU:C:2024:99, punctul 25 și jurisprudența citată].

Întinderea exactă a cerinței motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul de a primi explicații pe care îl pot avea destinatarii actului sau alte persoane vizate de actul respectiv. Prin urmare, nu este obligatoriu ca motivarea unui act să specifice toate elementele de fapt și de drept care ar putea fi considerate pertinente [Hotărârea din 30 ianuarie 2024, Agentsia Patna infrastruktura (Finanțare europeană de infrastructuri rutiere), C‑471/22, EU:C:2024:99, punctul 26 și jurisprudența citată].

Regatul Spaniei reproșează Tribunalului că a omis să constate o încălcare de către Comisie a obligației sale de motivare în privința IC. Deși nu contestă că IC a fost informat, pe de o parte, cu privire la punctajele obținute de el însuși și de grupul CLL în temeiul fiecărui criteriu și al fiecărui subcriteriu de atribuire și, pe de altă parte, cu privire la comentariile pozitive și negative care au fost formulate de comitetul de evaluare, acest stat membru apreciază că Comisia era obligată să precizeze corelația existentă între fiecare dintre aceste comentarii și punctajul obținut, astfel încât IC să fie în măsură să cunoască numărul de puncte care au fost adăugate sau deduse în mod specific în funcție de fiecare dintre comentariile menționate.

Cu toate acestea, după cum Curtea a arătat deja, nu se poate impune autorității contractante să transmită unui ofertant a cărui ofertă nu a fost câștigătoare, pe de o parte, în afară de motivele de respingere a acesteia, un rezumat minuțios al modalității în care fiecare detaliu din oferta sa a fost luat în considerare pentru evaluarea acesteia și, pe de altă parte, în cadrul comunicării caracteristicilor și a avantajelor relative ale ofertei câștigătoare, o analiză comparativă minuțioasă a acesteia și a ofertei ofertantului necâștigător (Hotărârea din 3 mai 2018, EUIPO/European Dynamics Luxembourg ș.a., C‑376/16 P, EU:C:2018:299, punctul 57 și jurisprudența citată).

În plus, obligația de motivare nu impune în principiu să se acorde o pondere specifică fiecărui comentariu negativ sau pozitiv din cadrul evaluării. Cu toate acestea, în cazul în care documentele achiziției conțin ponderi numerice specifice asociate criteriilor sau subcriteriilor, principiul transparenței impune ca acestor criterii sau subcriterii să le fie acordată o evaluare numerică (Hotărârea din 3 mai 2018, EUIPO/European Dynamics Luxembourg ș.a., C‑376/16 P, EU:C:2018:299, punctul 63).

În speță, este cert că în caietul de sarcini se prevedea o ponderare a punctelor la nivelul criteriilor și al subcriteriilor, însă acesta distingea de asemenea, în cadrul fiecărui subcriteriu, diverse elemente care, la rândul lor, nu erau însoțite în mod individual de o ponderare specifică a punctelor.

În aceste condiții, după cum a arătat Tribunalul la punctul 102 din hotărârea atacată, Comisia nu era obligată să calculeze și nici, prin urmare, să indice în decizia sa ori în grilele de evaluare transmise IC în ce măsură precisă, exprimată în puncte, fiecare comentariu privind un element individual al unui subcriteriu contribuia la punctajul obținut în temeiul acestui subcriteriu.

Este adevărat că situația poate fi diferită atunci când se prevede atribuirea unor fracțiuni de punct pentru unul sau mai multe elemente ale unui subcriteriu. În acest caz, principiul transparenței și obligația de motivare impun ca fracțiunile de punct atribuite în funcție de comentariile pozitive și negative cu privire la aceste elemente ale subcriteriului respectiv să fie comunicate persoanei interesate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 mai 2018, EUIPO/European Dynamics Luxembourg ș.a., C‑376/16 P, EU:C:2018:299, punctele 65-67). Cu toate acestea, în speță reiese că diferitele elemente ale subcriteriilor nu erau însoțite în mod individual de o ponderare specifică a punctelor. Astfel cum s‑a amintit la punctul 126 din prezenta hotărâre, autoritatea contractantă poate limita evaluarea numerică exclusiv la nivelul criteriilor și al subcriteriilor. Prin urmare, aceasta nu este obligată să identifice, în interiorul punctajului atribuit pentru un subcriteriu, fracțiuni de punctaj pentru fiecare componentă individuală a acestui subcriteriu. Așadar, Tribunalul a putut constata fără a săvârși o eroare de drept că comentariile pozitive și negative exprimate cu privire la aceste componente nu trebuiau să conducă la atribuirea unei ponderi numerice pentru fiecare dintre aceste comentarii.

În consecință, al doilea motiv de recurs al Regatului Spaniei trebuie respins.

Regatul Spaniei observă că al doilea motiv al acțiunii formulate de IC în fața Tribunalului privea lipsa unei comparații între ofertele formulate de grupul CLL și de IC și că, prin intermediul celui de al cincilea motiv al acțiunii, IC reproșa Comisiei faptul că a atribuit toate loturile contractului unui singur prestator de servicii.

Acest stat membru amintește că, pentru a susține aceste motive formulate de IC, a invocat în fața Tribunalului o încălcare a principiului egalității de tratament, ilustrând în mod concret diferența de tratament suferită de IC.

Această argumentație ar fi fost examinată în mod eronat de Tribunal în hotărârea atacată.

În această privință, în primul rând, Regatul Spaniei observă că el a subliniat în cursul procedurii în fața Tribunalului că Comisia nu a efectuat nicio apreciere specifică a conținutului ofertei grupului CLL privind etapa formării lingvistice așa‑numită „evaluări sumative finale”. În ceea ce privește oferta IC, aceasta ar fi exprimat, în schimb, un comentariu negativ cu privire la acest aspect.

La punctul 176 din hotărârea atacată, deși recunoaște această diferență, Tribunalul s‑ar fi limitat să considere că ea era justificată de lipsa unor documente din oferta IC. Or, potrivit Regatului Spaniei, deși lipsa unor documente poate explica comentariul negativ referitor la această ofertă, el nu poate explica lipsa comentariului referitor la evaluările sumative finale în ceea ce privește oferta grupului CLL.

În al doilea rând, Regatul Spaniei arată că a invocat în fața Tribunalului faptul că, în cadrul evaluării subcriteriului 1.1, Comisia a formulat comentarii pozitive referitoare la oferta grupului CLL în ceea ce privește anumite instrumente digitale propuse de acest grup, în timp ce, în legătură cu instrumentele digitale propuse în oferta IC, această instituție s‑a limitat să indice că oferta respectivă enumeră asemenea instrumente, fără a le evalua.

La punctele 179 și 180 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi respins acest argument considerând că, în ceea ce privește instrumentele digitale, comentariul referitor la oferta IC era echivalent cu cel referitor la oferta grupului CLL. O asemenea apreciere a Tribunalului ar fi eronată întrucât, în ceea ce privește acest element al subcriteriului 1.1, Comisia ar fi omis să formuleze o evaluare a ofertei IC.

În realitate, având în vedere lipsa unei măsuri de cercetare judecătorească prin care Comisia să fie obligată să ofere explicații cu privire la acest subiect, Tribunalul nu ar fi fost în măsură să știe dacă Comisia a atribuit aceeași notă grupului CLL și IC pentru elementul menționat al subcriteriului 1.1.

Regatul Spaniei amintește că a cerut, prin urmare, Tribunalului să solicite Comisiei prezentarea evaluării complete a subcriteriilor 1.1 și 1.2. Potrivit acestui stat membru, respectiva măsură de cercetare judecătorească era necesară pentru a susține argumentul potrivit căruia Comisia, în cadrul evaluării subcriteriului 1.1, a menționat și a evaluat în mod specific instrumentele digitale propuse de grupul CLL, dar nu și pe cele propuse de IC, acestea din urmă nefiind evaluate pentru a stabili printre altele dacă facilitează consolidarea cunoștințelor sau dacă permit o evaluare continuă.

Statul membru menționat adaugă că, la punctul 150 din hotărârea atacată, Tribunalul a respins această cerere de măsuri de cercetare judecătorească pentru motivul că din articolul 88 din Regulamentul de procedură al Tribunalului ar reieși că o asemenea cerere nu poate fi formulată de un intervenient. O asemenea interpretare a acestui articol 88 ar fi însă eronată întrucât se întemeiază în mod izolat pe dispoziția respectivă, fără a ține seama de contextul în care se înscrie aceasta. Acest context ar include articolul 145 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul de procedură, care ar permite intervenienților să prezinte probe și propuneri de probe.

În al treilea rând, Regatul Spaniei observă că a susținut în fața Tribunalului că Comisia a evaluat metodele de formare propuse în oferta IC, dar nu și pe cele propuse în oferta grupului CLL.

Respingând acest argument la punctul 178 din hotărârea atacată, pentru motivul că acceptarea acestuia „ar însemna să se acorde un tratament și mai favorabil [IC]”, Tribunalul ar fi denaturat argumentul menționat. În lipsa acestei denaturări, Tribunalul ar fi putut constata că diferența de tratament menționată la punctul anterior din prezenta hotărâre este inacceptabilă întrucât, în cazul în care Comisia ar fi evaluat metodele de formare propuse de grupul CLL, ea ar fi putut ajunge la o evaluare negativă a acestora.

În al patrulea rând, Regatul Spaniei arată că a susținut în fața Tribunalului că Comisia s‑a limitat, în cadrul aprecierii ofertei grupului CLL referitoare la elementul „organizarea conținutului” vizat la subcriteriul 1.1, la o analiză formală care a condus la formularea comentariului că această organizare este detaliată și prezintă o structură foarte clară, în timp ce, în cadrul aprecierii ofertei IC, aceasta a formulat comentarii privind conținutul cursurilor.

La punctul 182 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi respins în mod eronat acest argument pentru motivul că Comisia a emis un comentariu pozitiv referitor la conținutul cursurilor, în timp ce Regatul Spaniei critica faptul că Comisia nu a efectuat nicio evaluare în ceea ce privește organizarea acestui conținut.

Având în vedere aceste patru exemple, Regatul Spaniei concluzionează că Tribunalul a omis să constate că Comisia a aplicat o metodologie diferită la evaluarea ofertelor formulate de IC și de grupul CLL. În plus, hotărârea atacată ar încălca articolul 145 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul de procedură al Tribunalului.

Comisia contestă această argumentație.

Astfel cum arată Regatul Spaniei, punctele din hotărârea atacată pe care le contestă prin intermediul celui de al treilea motiv al recursului său răspund unor argumente pe care le‑a invocat în susținerea celui de al doilea și a celui de al cincilea motiv ale acțiunii formulate de IC, prin care acesta din urmă critica printre altele faptul că toate loturile contractului de achiziții publice în cauză au fost atribuite grupului CLL. Acest rezultat favorabil grupului CLL ar fi fost consecința unor lacune sau chiar a unui tratament arbitrar în compararea ofertelor. Potrivit acestor argumente ale Regatului Spaniei prezentate în fața Tribunalului, din grilele de evaluare a ofertelor formulate de grupul CLL și de IC privind lotul nr. 3 reieșea că evaluarea ofertei grupului CLL nu fusese, cu privire la anumite aspecte, la fel de aprofundată ca evaluarea ofertei formulate de IC și, cu privire la alte aspecte, fusese mai aprofundată decât aceasta.

În această privință, este necesar să se arate că faptul că există divergențe, în ceea ce privește conținutul sau gradul de detaliere, între comentariile formulate de comitetul de evaluare cu privire la diferitele oferte nu este, în sine, un indiciu al existenței unei inegalități de tratament sau a unui tratament arbitrar. Din moment ce ofertele diferă una de cealaltă, acestea conduc la formularea de comentarii care pot, cu privire la anumite aspecte, să fie mai detaliate în privința unui ofertant decât în privința altuia.

Deși este adevărat că existența unei inegalități de tratament sau a unui tratament arbitrar trebuie constatată atunci când sunt prezentate indicii precise și concordante ale unui asemenea comportament nelegal, trebuie totuși să se constate că din cuprinsul punctelor din hotărârea atacată vizate de al treilea motiv de recurs al Regatului Spaniei nu reiese că asemenea indicii au fost găsite în grilele de evaluare a ofertelor formulate de grupul CLL și de IC privind lotul nr. 3.

Această evaluare efectuată de Tribunal, care este de natură factuală, nu poate face obiectul controlului Curții în cadrul unui recurs.

Astfel, după cum reiese din articolul 256 alineatul (1) TFUE și din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, recursul se limitează la chestiuni de drept. Prin urmare, Tribunalul este singurul competent să constate și să aprecieze faptele pertinente, precum și elementele de probă. Aprecierea faptelor și a elementelor de probă nu constituie, cu excepția cazului denaturării acestora, o chestiune de drept supusă ca atare controlului Curții în cadrul unui recurs (Hotărârea din 13 martie 2025, PKK/Consiliul, C‑72/23 P, EU:C:2025:182, punctul 113 și jurisprudența citată). În speță, argumentele Regatului Spaniei privesc aprecierea faptelor efectuată de Tribunal, fără indicarea unor elemente de fapt care ar fi fost denaturate.

În consecință, în măsura în care al treilea motiv de recurs invocat de Regatul Spaniei este întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament și a interdicției arbitrariului în aprecierea ofertelor, acest motiv este inadmisibil.

În schimb, în măsura în care Regatul Spaniei arată că respingerea, la punctul 150 din hotărârea atacată, a cererii sale de măsuri de cercetare judecătorească se întemeiază pe o interpretare eronată a articolului 88 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului și lipsește astfel de efect util articolul 145 alineatul (2) litera (c) din respectivul regulament de procedură, acest stat membru ridică o problemă de drept.

Articolul 88 alineatul (1) din Regulamentul de procedură prevede că măsurile de cercetare judecătorească pot fi luate fie din oficiu, fie la cererea unei părți principale.

După cum reiese fără ambiguitate din această dispoziție, intervenienții nu sunt autorizați să introducă cereri de măsuri de cercetare judecătorească în fața Tribunalului.

Contrar celor susținute de Regatul Spaniei, această excludere a intervenienților nu privează de efect util articolul 145 alineatul (2) litera (c) din același regulament de procedură. Astfel, această dispoziție, care impune ca memoriul în intervenție să cuprindă probele și propunerea de probe pe care se întemeiază motivele și argumentele invocate de intervenient, privește probele prezentate sau propuse de intervenientul însuși, iar nu probele pe care o altă parte le‑ar prezenta ca urmare a unei măsuri de cercetare judecătorească luate de Tribunal.

În consecință, în măsura în care se întemeiază pe o încălcare a articolului 145 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, al treilea motiv de recurs al Regatului Spaniei este nefondat.

Rezultă din ceea ce precedă că acest motiv trebuie respins.

Regatul Spaniei amintește că dreptul la bună administrare, consacrat la articolul 41 din cartă, cuprinde printre altele cerințele de imparțialitate obiectivă și de transparență. Prin respingerea celui de al cincilea motiv al acțiunii formulate de IC, Tribunalul nu ar fi respectat aceste cerințe.

În această privință, Regatul Spaniei arată că, într‑o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice care se întemeiază pe criteriul de atribuire al celui mai bun raport calitate‑preț, evaluarea calității ofertei trebuie efectuată separat de evaluarea prețului. O asemenea separare ar garanta că evaluarea calității nu este influențată de preț. Astfel, s‑ar evita ca o ofertă mai scumpă să fie considerată, prin acest simplu fapt, ca fiind de o calitate mai bună.

La punctul 209 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi constatat în mod întemeiat că prin acest argument Regatul Spaniei nu intenționa să invoce o parțialitate subiectivă din partea membrilor comitetului de evaluare. Cu toate acestea, la punctul 208 din această hotărâre, Tribunalul ar fi interpretat în mod eronat argumentul menționat, care se întemeiază pe cerința de imparțialitate obiectivă, în sensul că prin acesta Regatul Spaniei reproșa Comisiei că a evaluat mai întâi prețul și apoi calitatea ofertelor. Această interpretare a argumentației sale ar fi eronată întrucât, în realitate, preocuparea acestui stat membru ar privi riscul de a nu fi garantată separarea dintre aceste două evaluări.

Potrivit Regatului Spaniei, Tribunalul ar fi trebuit să constate că nu se putea exclude că Comisia a evaluat simultan prețul și calitatea ofertelor și că, în acest mod, ar fi fost influențată de prețul ridicat al ofertei grupului CLL pentru a concluziona, pe baza prețului, că această ofertă este de calitate ridicată.

În această privință, statul membru respectiv amintește că, pentru a se demonstra că organizarea procedurii administrative nu oferă garanții suficiente pentru excluderea oricărei îndoieli legitime cu privire la o eventuală prejudecată, nu este necesar să se demonstreze existența unei lipse de imparțialitate. Ar fi suficient ca o îndoială legitimă să existe și să nu poată fi înlăturată.

Comisia contestă această argumentație.

Dreptul fundamental la bună administrare, prevăzut la articolul 41 din cartă, include, potrivit alineatului (1) al acestei dispoziții, dreptul de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial. Această cerință de imparțialitate cuprinde o componentă subiectivă și o componentă obiectivă. În conformitate cu această din urmă componentă, fiecare instituție, organ, oficiu și agenție a Uniunii trebuie să ofere garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă cu privire la o eventuală prejudecată (Hotărârea din 14 martie 2024, D & A Pharma/Comisia și EMA, C‑291/22 P, EU:C:2024:228, punctele 72 și 73 și jurisprudența citată).

În speță, după cum reiese din faptele constatate de Tribunal în legătură cu criteriile de evaluare, rezumate la punctele 15-19 din prezenta hotărâre, caietul de sarcini prevedea o evaluare distinctă a prețului, cu o pondere de 30 %, și a calității, cu o pondere de 70 %. Această distincție prevăzută în caietul de sarcini este strictă. Astfel, din descrierea criteriilor și a subcriteriilor privind calitatea rezultă că niciunul dintre acestea nu are nicio legătură cu prețul ofertei.

La punctele 208 și 209 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat că Regatul Spaniei nu a prezentat nicio probă și niciun indiciu potrivit căruia Comisia nu ar fi respectat această distincție sau ar fi organizat procedura așa încât evaluarea întemeiată pe calitate să fie influențată de cea întemeiată pe preț.

Regatul Spaniei nu invocă nicio denaturare a faptelor pentru a contesta această apreciere a Tribunalului.

Or, aprecierea menționată a Tribunalului a permis în mod corespunzător respingerea argumentului Regatului Spaniei întemeiat pe o încălcare a cerinței de imparțialitate. Astfel, presupunând chiar că preocuparea exprimată de acest stat membru cu privire la o eventuală prejudecată în favoarea ofertei celei mai scumpe ar avea vreo pertinență, ar rămâne valabil faptul că o distincție, precum cea efectuată în documentele achiziției, între evaluarea întemeiată pe preț și cea întemeiată pe calitate furnizează garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă cu privire la o asemenea eventuală prejudecată.

În consecință, în măsura în care al patrulea motiv de recurs al Regatului Spaniei este întemeiat pe o încălcare a cerinței de imparțialitate obiectivă, acesta trebuie respins ca nefondat.

În sfârșit, Regatul Spaniei susține că Tribunalul nu a respectat cerința de transparență, fără a prezenta însă nicio argumentație specifică în această privință. Or, conform unei jurisprudențe constante, din articolul 256 alineatul (1) al doilea paragraf TFUE, din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și din articolul 168 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul de procedură al Curții reiese că un recurs trebuie să indice cu precizie elementele criticate din hotărârea a cărei anulare se solicită, precum și argumentele juridice care susțin în mod concret această cerere, sub sancțiunea inadmisibilității recursului sau a motivului în cauză (Hotărârea din 4 octombrie 2024, thyssenkrupp/Comisia, C‑581/22 P, EU:C:2024:821, punctele 57 și 58). Rezultă că motivul invocat de Regatul Spaniei întemeiat pe nerespectarea cerinței de transparență este inadmisibil.

Prin urmare, acest motiv trebuie respins.

Întrucât niciun motiv invocat în susținerea recursurilor nu a fost admis, aceste recursuri trebuie respinse în totalitate.

În temeiul articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul nu este fondat, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.

Articolul 138 alineatul (1) din acest regulament de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din regulamentul de procedură menționat, prevede că partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

Întrucât Comisia a solicitat obligarea IC și a Regatului Spaniei la plata cheltuielilor de judecată, iar acestea din urmă au căzut în pretenții, se impune obligarea acestora să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și pe cele efectuate de Comisie în cadrul recursurilor.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a opta)

3 iulie 2025 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Directiva 2014/24/UE

Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046

Regulamentul de procedură al Tribunalului

Istoricul litigiului

Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată

Concluziile părților și procedura în fața Curții

Cu privire la recursuri

Cu privire la primul motiv de recurs invocat de IC și la al doilea motiv de recurs invocat de Regatul Spaniei

Argumentația părților

Aprecierea Curții

Cu privire la al doilea motiv de recurs

Argumentația părților

Aprecierea Curții

Cu privire la primul motiv de recurs al Regatului Spaniei

Argumentația părților

Aprecierea Curții

Cu privire la al treilea motiv de recurs al Regatului Spaniei

Argumentația părților

Aprecierea Curții

Cu privire la al patrulea motiv de recurs al Regatului Spaniei

Argumentația părților

Aprecierea Curții

Cu privire la cheltuielile de judecată