Hotărârea Curții (Camera a opta) din 5 decembrie 2024.#Network One Distribution SRL împotriva Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti ș. a.#Cerere de decizie preliminară formulată de Curtea de Apel Bucureşti.#Trimitere preliminară – Uniunea vamală – Naștere și recuperare ulterioară a datoriei vamale – Regulamentul (UE) nr. 952/2013 – Recuperarea taxelor antidumping aferente unor importuri originare din China – Perceperea de dobânzi de întârziere în temeiul Regulamentului nr. 952/2013 – Reglementare națională care prevede aplicarea, suplimentar unor dobânzi de întârziere, a unei penalități de întârziere.#Cauza C-506/23.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 114 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (JO 2013, L 269, p. 1, denumit în continuare „Codul vamal”).

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Network One Distribution SRL (denumită în continuare „Network One”), societate comercială impozabilă în scopuri de taxă pe valoare adăugată (TVA) în România, pe de o parte, și Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București (România), Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (România), Autoritatea Vamală Română – Direcția Regională Vamală București (România) și Ministerul Finanțelor – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor (România), pe de altă parte, în legătură cu obligarea Network One, pentru motivul că nu a achitat o taxă antidumping în termenul stabilit, la plata atât de dobânzi de întârziere, cât și de penalități de întârziere.

Titlul II din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene (JO 1995, L 312, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 1, p. 166), intitulat „Măsuri și sancțiuni administrative”, cuprinde articolul 4 din acesta, care prevede: „(1) Ca regulă generală, orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obținut nejustificat: – prin obligația de a vărsa sumele datorate sau de a rambursa sumele primite nejustificat; […] (2) Aplicarea măsurilor menționate la alineatul (1) se limitează la retragerea avantajului obținut, la care se adaugă, dacă acest lucru este prevăzut, dobânda care poate fi calculată pe bază forfetară. […] (4) Măsurile prevăzute în acest articol nu sunt considerate sancțiuni.”

Articolul 5 din acest regulament prevede: „(1) Abaterile intenționate sau cele săvârșite din neglijență pot să atragă următoarele sancțiuni administrative: […] (b) plata unei sume mai mari decât sumele primite nejustificat sau sustrase, la care se adaugă dobânda, dacă este cazul; această sumă suplimentară este calculată sub formă de procentaj stabilit prin reguli specifice și nu poate depăși nivelul strict necesar pentru a constitui un factor de descurajare; […] (g) alte sancțiuni cu caracter pur economic, având o natură și un domeniu de aplicare echivalente, prevăzute în normele sectoriale adoptate de către Consiliu[l Uniunii Europene] în lumina cerințelor specifice ale sectoarelor interesate și potrivit atribuțiilor executive conferite Comisiei de către Consiliu. (2) Fără a aduce atingere dispozițiilor prevăzute de normele sectoriale existente la data intrării în vigoare a prezentului regulament, alte abateri pot să atragă numai acele sancțiuni care nu sunt echivalente unei sancțiuni penale, prevăzute la alineatul (1), cu condiția ca sancțiunile respective să fie esențiale pentru aplicarea corectă a acestor norme.”

Articolul 1 din Regulamentul (UE) nr. 502/2013 al Consiliului din 29 mai 2013 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 990/2011 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de biciclete originare din Republica Populară Chineză în urma unei reexaminări intermediare în conformitate cu articolul 11 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 (JO 2013, L 153, p. 17) prevedea la alineatele (1) și (4): „(1) Se instituie o taxă antidumping definitivă la importurile de biciclete și alte vehicule similare (inclusiv triciclurile pentru livrări de marfă, dar excluzând monociclurile), fără motor, care se încadrează la codurile NC 87120030 și ex87120070 (coduri TARIC 8712007091 și 8712007099), originare din Republica Populară Chineză. […] (4) În lipsa unor dispoziții contrare, se aplică dispozițiile în vigoare în materie de taxe vamale.”

Articolul 42 din Codul vamal, intitulat „Aplicarea sancțiunilor”, prevede la alineatele (1) și (2): „(1) Fiecare stat membru prevede sancțiuni în caz de încălcare a legislației vamale. Aceste sancțiuni sunt efective, proporționate și cu efect de descurajare. (2) În cazul în care se aplică sancțiuni administrative, acestea pot lua, inter alia, una sau ambele forme de mai jos: (a) o sancțiune pecuniară aplicată de autoritățile vamale, inclusiv o tranzacție aplicată în locul unei sancțiuni penale, dacă este cazul; (b) revocarea, suspendarea sau modificarea oricărei autorizații deținute de persoana în cauză.”

Articolul 114 din acest cod, intitulat „Dobânda la arierate”, prevede la alineatele (1) și (2): „(1) Penalitățile de întârziere se percep la cuantumul taxelor la import sau export, pentru perioada cuprinsă între data la care a expirat termenul fixat și data plății. În cazul unui stat membru a cărui monedă este euro, rata penalității de întârziere este egală cu rata dobânzii, astfel cum este publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, aplicată de Banca Centrală Europeană asupra principalelor sale operațiuni de refinanțare în prima zi a lunii în care s‑a împlinit scadența, majorată cu două puncte procentuale. Pentru un stat membru a cărui monedă nu este euro, rata penalității de întârziere este egală cu rata aplicată de banca centrală națională respectivă asupra principalelor sale operațiuni de refinanțare în prima zi a lunii în cauză, majorată cu două puncte procentuale, sau, în cazul unui stat membru pentru care nu este disponibilă rata băncii centrale naționale, rata cu gradul cel mai ridicat de echivalență aplicată pe piața monetară a statului membru respectiv în prima zi a lunii în cauză, majorată cu două puncte procentuale. (2) În cazul în care datoria vamală ia naștere în baza articolului 79 sau a articolului 82 sau în cazul în care notificarea datoriei vamale rezultă dintr‑un control ulterior, penalitățile de întârziere se percep în plus față de cuantumul taxelor la import sau la export, de la data la care a luat naștere datoria vamală și până la data notificării acesteia. Rata penalităților de întârziere se calculează în conformitate cu alineatul (1).”

Articolul 1 din Legea nr. 207/2015 din 20 iulie 2015 privind Codul de procedură fiscală (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015) (denumită în continuare „Codul de procedură fiscală”) prevede la punctele 20 și 33: „20. dobândă – obligația fiscală accesorie reprezentând echivalentul prejudiciului creat titularului creanței fiscale principale ca urmare a neachitării la scadență de către debitor a obligațiilor fiscale principale; […] 33. penalitate de întârziere – obligația fiscală accesorie reprezentând sancțiunea pentru neachitarea la scadență de către debitor a obligațiilor fiscale principale.”

Articolul 173 alineatul (1) din acest cod prevede: „Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor fiscale principale, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere.”

Articolul 174 alineatele (1) și (5) din codul menționat prevede: „(1) Dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv. […] (5) Nivelul dobânzii este de 0,02 % pentru fiecare zi de întârziere.”

Articolul 176 din același cod prevede la alineatele (1)-(3): „(1) Penalitățile de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv. Dispozițiile articolului 174 alineatele (2)-(4) și [ale] articolului 175 sunt aplicabile în mod corespunzător. (2) Nivelul penalității de întârziere este de 0,01 % pentru fiecare zi de întârziere. (3) Penalitatea de întârziere nu înlătură obligația de plată a dobânzilor.”

Între 18 martie 2016 și 28 septembrie 2017, Network One a importat în România biciclete tradiționale, biciclete electrice și piese de schimb, pentru care a efectuat la autoritățile vamale române, în perioada cuprinsă între 30 martie 2016 și 28 septembrie 2017, diferite declarații de punere în liberă circulație. Aceste declarații indicau că Thailanda era țara de origine a mărfurilor importate.

În urma unui control vamal cu privire la originea reală a acestor mărfuri, efectuat la 30 iulie 2018, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București – Direcția Regională București a ajuns la concluzia că mărfurile respective erau originare din China, iar nu din Thailanda.

La 25 septembrie 2019, această autoritate a adoptat un proces‑verbal de control, precum și o decizie de regularizare a situației (denumită în continuare „decizia de regularizare”), din care reiese că în sarcina Network One a fost aplicată o taxă antidumping în temeiul Regulamentului nr. 502/2013, în cuantum de 1739090 de lei (RON) (aproximativ 366896 de euro). De asemenea, autoritatea menționată a constatat că Network One datora și obligații fiscale accesorii constituite, pe de o parte, din dobânzi de întârziere pentru taxa antidumping, în sumă totală de 183209 RON (aproximativ 38652 de euro), stabilite în temeiul articolului 114 din Codul vamal, și, pe de altă parte, din penalități de întârziere, în sumă totală de 158312 RON (aproximativ 33399 de euro), stabilite în temeiul articolului 176 din Codul de procedură fiscală.

La 7 octombrie 2019, Network One a plătit sumele corespunzătoare taxei antidumping prevăzute de Regulamentul nr. 502/2013 și penalităților.

Această societate a formulat ulterior contestație împotriva procesului‑verbal de control menționat și a deciziei de regularizare, care a fost respinsă prin decizia administrativă din 25 iunie 2020 a Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili – Serviciul soluționare contestații (România).

La 7 decembrie 2020, Network One a sesizat Tribunalul București (România) cu o acțiune împotriva acestei decizii, precum și împotriva deciziei de regularizare. În această privință, societatea menționată a susținut în special că articolul 114 din Codul vamal a unificat dobânzile și penalitățile într‑o cotă unică și a contestat aplicarea suplimentară a penalităților prevăzute de Codul de procedură fiscală, din moment ce, în opinia sa, aceste penalități erau legate de aceeași obligație fiscală principală. Cu privire la acest aspect, Network One a arătat că practica respectivă încălca articolul 114 din Codul vamal menționat, întrucât avea drept consecință creșterea nejustificată a penalităților aplicate. Acțiunea a fost respinsă printr‑o sentință din 6 aprilie 2021.

Network One a sesizat Curtea de Apel București (România), care este instanța de trimitere, cu recurs împotriva acestei sentințe.

Această instanță ridică problema dacă articolul 114 din Codul vamal permite unei autorități vamale naționale să solicite unui debitor care nu a achitat o datorie vamală în termenul prevăzut, în plus față de dobânzile de întârziere, plata unor penalități de întârziere în temeiul dreptului național.

În această privință, instanța de trimitere arată, în primul rând, că Codul de procedură fiscală, care se aplică în completarea Codului vamal, permite aplicarea, în sarcina contribuabilului care nu a achitat obligațiile fiscale în termenul prevăzut, a unor dobânzi de întârziere și a unor penalități de întârziere, ale căror obiective sunt diferite. Astfel, în timp ce dobânzile ar asigura repararea prejudiciului cauzat bugetului de stat ca urmare a neachitării la scadență de către debitor a obligațiilor fiscale, penalitățile ar constitui în schimb o sancțiune pronunțată împotriva acelui debitor. Asemenea obiective distincte ar face posibilă, precum în speță, aplicarea în mod cumulat a dobânzilor de întârziere și a unei penalități de întârziere.

În al doilea rând, instanța de trimitere amintește că, în conformitate cu jurisprudența Curții, atunci când o reglementare a Uniunii nu prevede sancțiuni specifice în cazul încălcării dispozițiilor sale sau face trimitere în acest sens la dispozițiile naționale, statele membre au obligația de a adopta toate măsurile necesare pentru a garanta aplicabilitatea și eficiența dreptului Uniunii.

Or, deși Regulamentul nr. 502/2013 nu prevede nicio sancțiune în cazul încălcării dispozițiilor sale, acesta prevede la articolul 1 alineatul (4) că, în principiu, sunt aplicabile dispozițiile în materie de taxe vamale, ceea ce ar fi permis în speță aplicarea articolului 114 din Codul vamal. De altfel, tocmai în temeiul acestui articol autoritățile vamale ar fi impus „penalități de întârziere” în plus față de taxa antidumping, de la data la care a luat naștere datoria vamală și până la data notificării acesteia.

În al treilea rând, instanța de trimitere consideră că îndoielile sale cu privire la posibilitatea de a fi aplicate în mod cumulat, în temeiul articolului 114 din Codul vamal, dobânzi de întârziere și penalități de întârziere în cazul neachitării unei datorii vamale în termenul stabilit nu sunt înlăturate de jurisprudența Curții referitoare la Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar (JO 1992, L 302, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 1, p. 1), care a fost abrogat și înlocuit de Codul vamal.

În aceste condiții, Curtea de Apel București (România) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară: „Dreptul Uniunii Europene și, în special, articolul 114 din [Codul vamal] trebuie interpretate în sensul că se opun unei practici administrative care, în împrejurări precum cele din litigiul principal, față de cuantumul taxei antidumping, impune în sarcina unui contribuabil, suplimentar penalității de întârziere prevăzute de articolul 114 din [acest cod], și o penalitate de întârziere prevăzută distinct în legislația națională (Codul de procedură fiscală)[?]”

Prin intermediul întrebării preliminare, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 114 din Codul vamal trebuie interpretat în sensul că se opune unei practici administrative naționale în temeiul căreia poate fi impusă o penalitate de întârziere prevăzută de legislația națională, suplimentar dobânzilor de întârziere prevăzute la acest articol.

În primul rând, trebuie să se arate că, în cuprinsul întrebării sale preliminare, instanța de trimitere se referă la o „penalitate de întârziere” care ar fi prevăzută la articolul 114 din Codul vamal, iar nu la „dobânzi de întârziere”. Cu toate acestea, chiar dacă versiunea în limba română a acestui articol menționează în mod repetat expresia „penalitate de întârziere” („penalitățile de întârziere”), din titlul său („Dobânda la arierate”) reiese în mod expres că măsura pe care o prevede este perceperea de „dobânzi de întârziere”, iar nu aplicarea unei penalități.

În această privință, conform unei jurisprudențe constante, formularea utilizată în unele versiuni lingvistice ale unei dispoziții din dreptul Uniunii nu poate constitui singurul temei pentru interpretarea acestei dispoziții și nici nu se poate atribui respectivei formulări un caracter prioritar în raport cu celelalte versiuni lingvistice. Astfel, necesitatea aplicării și, prin urmare, a interpretării uniforme a unui act al Uniunii exclude posibilitatea ca acesta să fie privit în mod izolat, prin raportare la una dintre versiunile sale, dar impune ca dispoziția în cauză să fie interpretată în funcție de economia generală și de finalitatea reglementării din care face parte, în special în lumina tuturor versiunilor lingvistice existente [Hotărârea din 21 martie 2024, CBR (Hemianopsie), C‑703/22, EU:C:2024:261, punctul 34 și jurisprudența citată).

Or, pe de o parte, în ceea ce privește economia generală și finalitatea Codului vamal, este necesar să se observe că acesta nu are ca obiect să prevadă sancțiuni sau penalități în cazul încălcării legislației vamale. Într‑adevăr, din articolul 42 alineatul (1) din acest cod reiese că este de competența statelor membre să prevadă asemenea sancțiuni.

Pe de altă parte și în orice caz, în numeroase versiuni lingvistice, articolul 114 din Codul vamal se referă mai degrabă la noțiunea „dobândă de întârziere” decât la cea de „penalitate de întârziere”, precum, printre altele, în versiunile în limba spaniolă („Intereses de demora”), în limba germană („Verzugszinsen”), în limba engleză („Interest on arrears”), în limba franceză („Intérêts de retard”), în limba italiană („Interesse di mora”), în limba neerlandeză („Vertragingsrente”), în limba polonă („Odsetki za zwłokę”), în limba portugheză („Juros de mora”), în limba finlandeză („Viivästyskorko”) sau în limba suedeză („Dröjsmålsränta”) ale acestui articol.

Având în vedere cele ce precedă, din menționarea expresiei „penalitate de întârziere” în versiunea în limba română a articolului 114 din Codul vamal nu se poate deduce că măsura prevăzută la acest articol este mai degrabă aplicarea unei penalități de întârziere decât perceperea unei dobânzi de întârziere.

În al doilea rând, trebuie amintit că Curtea a considerat, în ceea ce privește articolul 232 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2913/92, care instituia Codul vamal comunitar și care a fost abrogat și înlocuit prin Codul vamal, că „[d]obânzile pentru întârziere urmăresc […] să remedieze consecințele care decurg din depășirea termenului de plată și în special să evite ca debitorul datoriei vamale să obțină un avantaj necuvenit din faptul că sumele datorate în temeiul acestei datorii rămân la dispoziția sa dincolo de termenul stabilit pentru achitarea acesteia” (Hotărârea din 31 martie 2011, Aurubis Balgaria, C‑546/09, EU:C:2011:199, punctul 29).

Astfel, dobânzile de întârziere urmăresc să remedieze consecințele care decurg din depășirea unui termen de plată și să compenseze avantajele pe care operatorul economic le obține în mod nejustificat din întârzierea înregistrată pentru a achita o obligație fiscală, iar nu să sancționeze o asemenea întârziere.

În plus, așa cum s‑a amintit la punctul 28 din prezenta hotărâre, alineatul (1) al articolului 42 din Codul vamal prevede în esență că este de competența statelor membre să sancționeze încălcările legislației vamale și că sancțiunile aplicate trebuie să fie efective, proporționale și cu efect de descurajare. Alineatul (2) al acestui articol precizează de altfel că sancțiunile pot lua forma, inter alia, precum în speță, a unei sancțiuni pecuniare aplicate de autoritățile vamale.

În această privință, Curtea a amintit de altfel că, în lipsa unei armonizări a legislației Uniunii în domeniul sancțiunilor aplicabile în caz de nerespectare a condițiilor prevăzute de un sistem instituit prin legislația vamală, statele membre rămân competente să aleagă sancțiunile care le par adecvate. Ele sunt însă obligate să își exercite competențele cu respectarea dreptului Uniunii și a principiilor sale generale și, în consecință, cu respectarea principiului proporționalității (Hotărârea din 4 martie 2020, Schenker, C‑655/18, EU:C:2020:157, punctul 42 și jurisprudența citată).

În special, Curtea a precizat că măsurile administrative sau represive permise de legislația națională trebuie să nu depășească limitele a ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor urmărite în mod legitim de această reglementare și, în plus, să nu fie disproporționate în raport cu obiectivele respective (Hotărârea din 4 martie 2020, Schenker, C‑655/18, EU:C:2020:157, punctul 43 și jurisprudența citată).

Pe de altă parte, articolul 4 din Regulamentul nr. 2988/95 prevede în esență că o abatere atrage, ca regulă generală, retragerea avantajului obținut nejustificat și că această retragere poate fi majorată cu dobânzi care pot fi calculate pe bază forfetară. Acesta precizează că măsurile pe care le prevede nu sunt considerate sancțiuni. În schimb, articolul 5 din regulamentul menționat prevede că abaterile intenționate sau cele săvârșite din neglijență pot să atragă sancțiuni administrative, și anume, printre altele, plata unei sume mai mari decât sumele primite nejustificat sau sustrase, la care se adaugă dobânda, dacă este cazul.

În speță, din decizia de trimitere reiese că penalitățile de întârziere prevăzute la articolul 176 din Codul de procedură fiscală reprezintă o sancțiune pecuniară aplicată debitorului care nu a achitat o obligație fiscală la termenul de scadență prevăzut.

Astfel, având în vedere ansamblul celor ce precedă, este necesar să se considere că o asemenea sancțiune prevăzută de dreptul național nu este, în principiu, incompatibilă cu dreptul Uniunii, sub rezerva verificărilor care trebuie efectuate de instanța de trimitere cu privire la proporționalitatea acestei sancțiuni.

Având în vedere ansamblul motivelor care precedă, este necesar să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 114 din Codul vamal trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei practici administrative naționale în temeiul căreia poate fi impusă o penalitate de întârziere prevăzută de legislația națională, suplimentar dobânzilor de întârziere prevăzute la acest articol.

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a opta)

5 decembrie 2024 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95

Regulamentul (UE) nr. 502/2013

Codul vamal

Dreptul român

Litigiul principal și întrebarea preliminară

Cu privire la întrebarea preliminară

Cu privire la cheltuielile de judecată