Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 26 iunie 2025.#enercity AG împotriva Comisiei Europene.#Recurs – Concurență – Concentrări – Decizie prin care o concentrare este declarată compatibilă cu piața internă – Acțiune formulată de un terț – Admisibilitate – Articolul 263 al patrulea paragraf TFUE – Calitate procesuală activă.#Cauza C-485/23 P.

Prin recursul formulat, enercity AG solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 17 mai 2023, enercity/Comisia (T‑321/20, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2023:253), prin care acesta a respins ca inadmisibilă acțiunea sa având ca obiect anularea Deciziei C(2019) 1711 final a Comisiei din 26 februarie 2019 prin care o concentrare este declarată compatibilă cu piața internă și cu Acordul privind SEE (cazul M.8871 – RWE/E.ON Assets) (JO 2020, C 111, p. 1, denumită în continuare „decizia în litigiu”).

Istoricul litigiului a fost prezentat la punctele 2-14 din hotărârea atacată și poate fi rezumat după cum urmează.

RWE AG este o societate de drept german care intervenea, la momentul notificării operațiunii de concentrare avute în vedere, în întregul lanț de furnizare a energiei, inclusiv în sectorul producerii, al furnizării angro, al transportului, al distribuției, al comercializării cu amănuntul de energie, precum și al serviciilor energetice pentru consumatori. RWE și filialele sale, inclusiv innogy SE, își desfășoară activitatea în mai multe state membre.

E.ON SE este o societate de drept german care, la momentul respectiv, își exercita activitățile în întregul lanț de furnizare a energiei electrice, indiferent dacă este vorba despre producția, vânzarea angro, distribuția sau comerțul cu amănuntul de energie electrică. E.ON deține și exploatează active de producție de energie electrică în mai multe state membre.

Recurenta este o întreprindere regională de furnizare și de producție de energie în Germania.

Concentrarea în discuție în speță se înscrie în cadrul unui schimb complex de active între RWE și E.ON, anunțat la 11 și 12 martie 2018 de cele două întreprinderi în cauză (denumit în continuare „operațiunea globală”). Astfel, prin intermediul primei operațiuni de concentrare, și anume concentrarea în discuție în speță, RWE dorește să dobândească controlul exclusiv sau controlul în comun asupra anumitor active de producție ale E.ON. A doua operațiune de concentrare constă în dobândirea de către E.ON a controlului exclusiv asupra activităților de distribuție și de comerț cu amănuntul, precum și asupra anumitor active de producție ale innogy, societate controlată de RWE. În ceea ce privește a treia operațiune, aceasta prevede că RWE dobândește 16,67 % din acțiunile E.ON.

La 24 iulie 2018, recurenta a trimis Comisiei Europene o scrisoare prin care a exprimat dorința să participe la procedura privind prima și a doua operațiune de concentrare și, în consecință, să primească documentele aferente.

La 3 octombrie 2018, a avut loc o întâlnire între recurentă și Comisie.

A doua operațiune de concentrare (denumită în continuare „operațiunea M.8870”) a fost notificată Comisiei la 31 ianuarie 2019. Comisia a adoptat Decizia C(2019) 6530 final din 17 septembrie 2019 prin care o concentrare este declarată compatibilă cu piața internă și cu Acordul privind SEE (cazul M.8870 – E.ON/Innogy) (JO 2020, C 379, p. 16).

A treia operațiune de concentrare a fost notificată Bundeskartellamt (Oficiul Federal al Concurenței, Germania), care a autorizat‑o prin Decizia din 26 februarie 2019 (cazul B8‑28/19).

La 22 ianuarie 2019, Comisia a primit notificarea unui proiect de concentrare în aplicarea articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului din 20 ianuarie 2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi [denumit în continuare „Regulamentul (CE) privind concentrările”] (JO 2004, L 24, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 201), prin care RWE dorea să preia, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din acest regulament, controlul exclusiv sau controlul în comun asupra anumitor active de producție ale E.ON.

La 31 ianuarie 2019, Comisia a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene notificarea prealabilă a acestei concentrări (cazul M.8871 – RWE/E.ON Assets) (JO 2019, C 38, p. 22, denumită în continuare „operațiunea M.8871”), conform articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 139/2004.

În cadrul examinării operațiunii M.8871, Comisia a realizat o investigație de piață și, prin urmare, a transmis anumitor întreprinderi, printre care și recurenta, un chestionar la care aceasta a răspuns la 4 februarie 2019.

Prin scrisoarea din 28 ianuarie 2019, recurenta a solicitat consilierului‑auditor să îi recunoască statutul de terț interesat în vederea audierii în cadrul procedurii privind operațiunea M.8871. Acesta a dat curs cererii respective prin scrisoarea din 7 februarie 2019.

La 26 februarie 2019, Comisia a adoptat decizia în litigiu prin care operațiunea M.8871 a fost declarată compatibilă cu piața internă în etapa examinării prevăzute la articolul 6 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 139/2004 și la articolul 57 din Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) din 2 mai 1992 (JO 1994, L 1, p. 3, Ediție specială, 11/vol. 53, p. 4).

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 27 mai 2020, recurenta a formulat o acțiune având ca obiect anularea deciziei în litigiu.

Recurenta a invocat în esență șase motive de anulare întemeiate, primul, pe încălcarea dreptului său la protecție jurisdicțională efectivă, al doilea, pe încălcarea dreptului său de a fi ascultată, al treilea, pe o divizare eronată a analizei operațiunii globale, al patrulea, pe erori vădite de apreciere, al cincilea, pe încălcarea obligației de diligență și, al șaselea, pe abuzul de putere.

Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins acțiunea ca inadmisibilă pentru motivul că recurenta nu era vizată în mod individual de decizia în litigiu, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, și, prin urmare, nu avea calitate procesuală activă.

În această privință, la punctele 28-58 din hotărârea atacată, Tribunalul a examinat amploarea și importanța participării recurentei la faza administrativă referitoare la operațiunea M.8871 și a arătat în esență că observațiile formulate de aceasta, deși prezentau un anumit interes și au fost analizate de Comisie, nu erau determinante pentru a aprecia efectele operațiunii menționate asupra pieței relevante. Astfel, după ce a respins anumite argumente ale recurentei prin care urmărea să repună în discuție această apreciere, Tribunalul a ajuns la concluzia că aceasta nu participase în mod activ la faza administrativă referitoare la operațiunea M.8871. Ținând seama, pe de altă parte, de lipsa unor împrejurări speciale referitoare la afectarea, prin această operațiune, a poziției recurentei pe piață, Tribunalul a statuat că aceasta nu era vizată în mod individual de decizia în litigiu, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.

Prin cererea depusă la grefa Curții la 27 iulie 2023, recurenta a introdus prezentul recurs.

În aceeași zi, recurenta, care introdusese, pe de altă parte, în cursul anului 2021, o acțiune în anularea Deciziei C(2019) 6530 final (cauza T‑65/21), încă pendinte la Tribunal la 27 iulie 2023, a solicitat suspendarea examinării prezentului recurs până la pronunțarea hotărârii Tribunalului care urma să fie pronunțată în respectiva acțiune în anulare.

Prin decizia din 19 septembrie 2023, președintele Curții, după ascultarea părților cu privire la această cerere de suspendare, precum și cu privire la o eventuală conexare a nouă recursuri – printre care prezentul recurs – în cauzele C‑464/23 P, C‑465/23 P, C‑466/23 P, C‑467/23 P, C‑468/23 P, C‑469/23 P, C‑470/23 P, C‑484/23 P și C‑485/23 P, formulate împotriva Hotărârilor Tribunalului în cauzele T‑312/20, T‑313/20, T‑314/20, T‑315/20, T‑317/20, T‑318/20, T‑319/20, T‑320/20 și T‑321/20, a respins cererea de suspendare menționată și a dispus conexarea doar a recursurilor în cauzele C‑464/23 P, C‑465/23 P, C‑467/23 P, C‑468/23 P și C‑470/23 P privind hotărârile Tribunalului pronunțate cu privire la fond, cu excluderea a patru alte recursuri, printre care prezentul recurs, formulate împotriva hotărârilor Tribunalului prin care acțiunile sunt declarate inadmisibile.

Recurenta solicită Curții: – anularea hotărârii atacate și a deciziei în litigiu; – cu titlu subsidiar, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal și – obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul celor două proceduri.

Comisia și celelalte părți solicită Curții: – respingerea recursului și – obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea recursului, recurenta invocă patru motive, întemeiate pe o interpretare eronată a articolului 263 al patrulea paragraf TFUE (primul motiv), pe încălcarea principiului și a normelor statului de drept (al doilea motiv), pe o divizare eronată a procedurilor administrative (al treilea motiv) și pe erori în luarea în considerare a Investor Relationship Agreement (Acord de relații între investitori) încheiat între RWE și E.ON (al patrulea motiv).

Trebuie analizat, mai întâi, primul motiv, în ceea ce privește primul și al treilea aspect ale acestuia, în continuare, al doilea motiv, apoi, în sfârșit, primul motiv, în ceea ce privește al doilea aspect al acestuia.

Prin intermediul primului aspect al primului motiv, recurenta susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când s‑a referit numai la gradul său de participare la procedură și atunci când a considerat, ulterior, că participarea sa la procedura administrativă fusese nesemnificativă și că contribuția sa nu era de natură să influențeze rezultatul acestei proceduri. Caracterul eronat al unei astfel de aprecieri ar fi atestat de faptul că, pe baza aprecierii de către Comisie a influenței efective asupra rezultatului procedurii, aceasta ar fi în măsură să decidă cu privire la calitatea procesuală activă. În realitate, ar fi suficient ca contribuția reclamantului interesat să poată doar influența rezultatul procedurii. În plus, recurenta apreciază că, după cum demonstrează considerentele (68) și (69) ale deciziei în litigiu, Comisia a ținut seama de observațiile pe care aceasta le exprimase, astfel încât ea ar fi influențat rezultatul procedurii. În consecință, poziția Tribunalului privind insuficiența contribuției recurentei nu ar avea niciun temei în drept sau în fapt.

În plus, Tribunalul ar fi neglijat faptul că participarea recurentei la procedura referitoare la operațiunea M.8871 trebuia examinată împreună cu participarea sa la procedura referitoare la operațiunea M.8870.

Comisia, susținută de E.ON și de RWE, contestă argumentele recurentei.

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, în conformitate cu articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, o persoană fizică sau juridică poate formula o acțiune împotriva unei decizii adresate unei alte persoane numai dacă decizia respectivă o privește în mod direct și individual.

În această privință, reiese dintr‑o jurisprudență constantă a Curții că alte subiecte decât destinatarii unei decizii nu pot pretinde că aceasta le privește în mod individual decât dacă această decizie le afectează în considerarea anumitor calități care le sunt specifice sau a unei situații de fapt care le caracterizează în raport cu orice altă persoană și, ca urmare a acestui fapt, le individualizează analog cu destinatarul unei astfel de decizii (Hotărârea din 14 septembrie 2023, Land Rheinland‑Pfalz/Deutsche Lufthansa, C‑466/21 P, EU:C:2023:666, punctul 77 și jurisprudența citată).

În cazul unei decizii de constatare a compatibilității unei operațiuni de concentrare cu piața internă și în ceea ce privește o întreprindere terță, trebuie să se stabilească dacă aceasta este vizată individual în funcție de o serie de indicii concordante sau de fapte care pot privi atât participarea acestei întreprinderi la procedura administrativă, cât și afectarea poziției sale pe piață. Astfel cum Tribunalul a arătat în mod corect la punctul 29 din hotărârea atacată, deși o simplă participare la procedura administrativă nu este, desigur, suficientă în sine pentru a stabili că decizia o privește individual pe recurentă, în special în domeniul concentrărilor a căror examinare minuțioasă necesită un contact regulat cu numeroase întreprinderi, nu este mai puțin adevărat că participarea activă la această procedură constituie un element luat în considerare în mod regulat de jurisprudența în materie de concurență, inclusiv în domeniul mai specific al controlului concentrărilor, pentru a stabili, împreună cu alte împrejurări specifice, admisibilitatea acțiunii. În plus, poziția actuală și viitoare a unei întreprinderi terțe față de o concentrare pe o piață care poate fi influențată de această operațiune trebuie să fie afectată în mod substanțial pentru ca această întreprindere să poată fi vizată în mod individual de decizia prin care se constată compatibilitatea operațiunii menționate cu piața internă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 31 martie 1998, Franța ș.a./Comisia, C‑68/94 și C‑30/95, EU:C:1998:148, punctele 54-56, precum și jurisprudența citată).

În ceea ce privește critica referitoare la aprecierea Tribunalului potrivit căreia participarea recurentei la procedura administrativă ar fi fost prea redusă pentru a fi calificată drept activă, această apreciere nu este afectată de nicio eroare de drept.

Astfel, pe de o parte, Tribunalul a amintit în mod corect, la punctele 28 și 29 din hotărârea atacată, jurisprudența aplicabilă, și anume jurisprudența menționată la punctele 31 și 32 din prezenta hotărâre.

Pe de altă parte, la punctul 32 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat, fără a fi contrazis, că, în cadrul reuniunii din 3 octombrie 2018 cu Comisia, care trebuia să privească operațiunile M.8870 și M.8871, prezentarea pregătită de recurentă nu privea decât marginal operațiunea M.8871 și, mai precis, numai avantajul concurențial obținut de RWE în atribuirea subvențiilor pentru dezvoltarea și construirea de noi active de producție provenite din energii regenerabile. În plus, tot la acest punct 32, Tribunalul a arătat că procesul‑verbal al acestei reuniuni evidenția de asemenea că discuțiile priviseră în esență operațiunea M.8870.

După ce a descris, la punctele 31-34 din această hotărâre, diferitele modalități ale participării recurentei la procedura administrativă, Tribunalul a reținut, la punctul 35 din hotărârea menționată, fără să fi fost făcută proba contrară, că, în ceea ce privește operațiunea M.8871, singura în discuție în speță, observațiile recurentei s‑au rezumat la o pagină din cele douăzeci ale prezentării pregătite de aceasta din urmă, al cărei conținut a fost reluat în mod exhaustiv în cele trei puncte ale procesului‑verbal al reuniunii din 3 octombrie 2018 referitoare la această concentrare. În ceea ce privește observațiile formulate de recurentă în scrisoarea din 24 iulie 2018, Tribunalul a arătat că acestea erau de ordin general și urmăreau în principal să demonstreze interesul acesteia pentru procedură cu scopul ca, ulterior, să i se poată admite expunerea mai pe larg și mai precis a avizului său Comisiei, astfel încât aceste observații nu erau determinante.

În plus, Tribunalul a arătat, la punctele 37 și 38 din hotărârea atacată, în ceea ce privește numai considerațiile exprimate de recurentă cu privire la operațiunea M.8871, care figurează pe pagina menționată a prezentării sale, că acestea nu fuseseră determinante, din moment ce fuseseră examinate de Comisie cu titlu suplimentar, după ce această instituție concluzionase deja în sensul lipsei unei îndoieli serioase cu privire la compatibilitatea operațiunii M.8871 cu piața internă.

În sfârșit, Tribunalul a concluzionat, la punctele 41-48 din hotărârea atacată, fără a fi contrazis, că recurenta primise într‑adevăr chestionarul de investigație de piață, dar că nu răspunsese la acesta și a observat în mod întemeiat, la punctul 50 din această hotărâre, că răspunsul la un astfel de chestionar nu putea, în orice caz, să fie considerat, ca atare, un element suficient pentru a individualiza un operator.

În măsura în care recurenta susține că Tribunalul nu a ținut seama de faptul că din cuprinsul considerentelor (68) și (69) ale deciziei în litigiu reiese că Comisia a ținut seama de observațiile sale în cursul procedurii administrative, trebuie să se constate că, în aceste considerente, Comisia răspunde preocupărilor anumitor terți la concentrare fără să se stabilească faptul că recurenta făcea parte dintre acești terți.

În plus, recurenta invocă fără succes Hotărârea din 3 aprilie 2003, BaByliss/Comisia (T‑114/02, EU:T:2003:100), și Hotărârea din 4 iulie 2006, easyJet/Comisia (T‑177/04, EU:T:2006:187), pentru a deduce de aici că ea ar fi participat la procedura administrativă dincolo de ceea ce impune jurisprudența. Astfel, trebuie să se observe că, în cauzele în care s‑au pronunțat aceste hotărâri, părțile prezentaseră, contrar situației din prezenta cauză, observații detaliate cu privire la procedura în cauză, au răspuns la întrebări ale Comisiei și au participat la discuții în această privință.

Tot fără succes, recurenta susține, referindu‑se la Hotărârea Curții din 28 ianuarie 1986, Cofaz ș.a./Comisia (169/84, EU:C:1986:42), precum și la Hotărârea Tribunalului din 21 octombrie 2004, Lenzing/Comisia (T‑36/99, EU:T:2004:312), că ar fi suficient, pentru a caracteriza existența unei participări active la procedura administrativă, ca contribuția unei părți interesate să fie susceptibilă numai să influențeze rezultatul acestei proceduri. Astfel, independent de faptul că o participare nu poate influența rezultatul procedurii menționate decât dacă introduce în cadrul acesteia informații suficient de pertinente și de importante în acest scop, ceea ce, după cum reiese din cuprinsul punctului 35 din prezenta hotărâre, nu a fost cazul în speță, trebuie arătat că, în fiecare dintre cauzele în care s‑au pronunțat hotărârile invocate de recurentă, participarea părții interesate determinase desfășurarea și rezultatul procedurii administrative.

În ceea ce privește argumentul potrivit căruia aprecierea participării recurentei la procedura referitoare la operațiunea M.8871 ar fi trebuit efectuată împreună cu cea a participării sale la procedura referitoare la operațiunea M.8870, Tribunalul nu a luat în considerare în mod întemeiat decât participarea recurentei referitoare la prima dintre aceste proceduri, singura relevantă pentru verificarea calității sale de a exercita acțiunea în anularea deciziei în litigiu adoptate la finalul acestei prime proceduri.

Din considerațiile care precedă rezultă că, contrar celor pretinse de recurentă, Tribunalul a verificat în mod adecvat și aprofundat problema participării sale la procedura administrativă și nu a viciat printr‑o eroare de drept concluzia sa potrivit căreia această participare nu constituia o participare „activă”, în sensul jurisprudenței menționate la punctul 32 din prezenta hotărâre.

În aceste condiții, trebuie respins primul aspect al primului motiv.

Prin intermediul celui de al treilea aspect al primului motiv, recurenta arată că calitatea sa procesuală activă rezulta deja din încălcarea articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Astfel, divizarea procedurilor administrative și examinarea în paralel a diferitelor părți ale operațiunii globale de către Comisie și de către Oficiul Federal al Concurenței ar fi condus la o diminuare a protecției jurisdicționale a întreprinderilor în cauză.

Or, Tribunalul nu ar fi abordat această problemă și nu ar fi ținut seama de influența considerabilă exercitată de părțile la concentrare, precum și de Comisie asupra acestei protecții jurisdicționale. Astfel, ar fi fost posibil să se aprobe operațiunea globală tocmai datorită divizării intenționate a operațiunii globale în mai multe operațiuni care, considerate individual, aparent nu suscită sau suscită într‑o mică măsură îndoieli în materia dreptului concurenței.

Comisia, susținută de E.ON și de RWE, contestă argumentele recurentei.

Potrivit unei jurisprudențe constante, deși condițiile de admisibilitate prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE trebuie interpretate în lumina dreptului fundamental la o protecție jurisdicțională efectivă, nu este mai puțin adevărat că o astfel de interpretare nu poate conduce la înlăturarea condițiilor expres prevăzute de tratatul menționat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 iulie 2002, Unión de Pequeños Agricultores/Consiliul, C‑50/00 P, EU:C:2002:462, punctul 44, și Hotărârea din 1 aprilie 2004, Comisia/Jégo‑Quéré, C‑263/02 P, EU:C:2004:210, punctul 36).

Prin urmare, recurenta invocă în mod eronat o pretinsă încălcare a articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale pentru a susține existența unei calități procesuale active pe care Tribunalul ar fi trebuit să o constate.

În plus, în măsura în care recurenta pretinde că, dacă participarea sa la procedurile referitoare la operațiunile M.8870 și M.8871 ar fi fost considerată în ansamblul său, aceasta ar fi fost considerată suficientă pentru a‑i conferi calitate procesuală activă în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, trebuie arătat că recurenta nu invocă în această privință niciun element de natură să demonstreze o eroare de drept pe care ar fi săvârșit‑o Tribunalul în interpretarea condițiilor de admisibilitate prevăzute la această dispoziție. Astfel, prin acest argument, recurenta nu urmărește în realitate să critice puncte specifice din hotărârea atacată, ci decizia adoptată pe fond de Comisie de a aproba fiecare dintre aceste două operațiuni în mod individual. Prin urmare, argumentul menționat trebuie respins ca inadmisibil.

În aceste condiții, al treilea aspect al primului motiv trebuie respins.

Prin intermediul primului aspect al celui de al doilea motiv, recurenta susține că Tribunalul nu a ținut seama de împrejurarea că, întrucât s‑a bazat pe scrisoarea consilierului‑auditor din 7 februarie 2019 prin care i se indica, printre altele, că i s‑ar acorda un termen pentru a‑și prezenta observațiile scrise, aceasta nu luase alte măsuri de participare activă în cele 19 zile care precedă adoptarea deciziei în litigiu. Fără această scrisoare, recurenta ar fi continuat să prezinte argumente, astfel cum anunțase deja în e‑mailul său din 28 ianuarie 2019.

Desigur, Tribunalul ar fi constatat că, în pofida acestei indicații, Comisia nu stabilise un termen pentru prezentarea de observații scrise cu privire la operațiunea M.8871. Cu toate acestea, Tribunalul nu ar fi ținut seama de acest element și ar fi preferat să menționeze o pretinsă contradicție în comportamentul recurentei, arătând că aceasta, pe de o parte, pretindea că a participat activ și, pe de altă parte, explica faptul că nu a prezentat mai multe argumente având încredere în consilierul‑auditor. Acest punct de vedere ar ignora principiul protecției încrederii legitime. Dat fiind că numai această încredere legitimă a recurentei în consilierul‑auditor ar fi făcut ca participarea sa să nu fi atins un nivel care a fost considerat suficient de Tribunal, ar trebui să se admită calitatea sa procesuală activă numai pentru acest motiv, cu atât mai mult cu cât consilierul‑auditor a recunoscut recurentei statutul de terț interesat și că acordarea acestui statut a creat astfel o situație de încredere legitimă.

Comisia, susținută de E.ON și de RWE, contestă argumentele recurentei.

Recurenta reproșează Tribunalului că nu a constatat o încălcare de către Comisie a încrederii legitime, pe care ar fi determinat‑o scrisoarea consilierului‑auditor din 7 februarie 2019, în faptul că i s‑ar acorda un termen ulterior pentru a prezenta observații.

În această privință, la punctul 53 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat că, în ședința desfășurată în fața sa, recurenta indicase că, contrar celor anunțate în decizia consilierului‑auditor din 7 februarie 2019, Comisia nu îi stabilise un termen pentru prezentarea de observații scrise cu privire la operațiunea M.8871. La punctul 54 din această hotărâre, Tribunalul a examinat acest argument și, după ce a constatat, printre altele, că el fusese invocat pentru prima dată în ședință, l‑a respins ca vădit inadmisibil.

Cu toate acestea, în fața Curții, deși recurenta reproșează Tribunalului că nu a examinat argumentația sa în această privință pe fond, ea se limitează, în realitate, să repete esențialul acestei argumentații, fără a demonstra însă în ce mod Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept atunci când a constatat că argumentația menționată, astfel cum a fost prezentată în fața sa, era vădit inadmisibilă.

Or, potrivit jurisprudenței Curții, un recurs nu poate să se limiteze la a se repeta motivele și argumentele care au fost deja prezentate în fața Tribunalului fără a se aduce argumente pentru a stabili că acesta ar fi săvârșit o eroare de drept (Hotărârea din 2 aprilie 2009, France Télécom/Comisia, C‑202/07 P, EU:C:2009:214, punctul 69 și jurisprudența citată).

În consecință, primul aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins ca inadmisibil.

Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, recurenta consideră că se pune problema dacă calitatea procesuală activă nu ar trebui să se întemeieze pe criterii obiective care pot fi verificate. Cu privire la acest aspect, ea consideră că trebuie să se examineze situația juridică din statul membru în mod deosebit interesat, și anume Republica Federală Germania, unde Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție, Germania) ar fi statuat, într‑o decizie din 7 noiembrie 2006, că calitatea procesuală activă există atunci când persoana în cauză îndeplinește condițiile subiective ale intervenției în procedura administrativă, indiferent dacă a fost efectiv asociată sau dacă cererea sa de intervenție a fost respinsă pentru simple motive de economie procedurală. Această instanță națională ar fi precizat că, dacă autoritatea competentă ar alege o întreprindere dintre cele care solicită să intervină și ale căror interese sunt similare și ar respinge cererile altor întreprinderi care pot susține de asemenea că interesele lor economice sunt afectate în mod semnificativ de decizia așteptată, ar exista o inegalitate de tratament în protecția jurisdicțională.

În opinia recurentei, situația nu ar fi diferită în speță. În cazul în care hotărârea atacată ar fi confirmată, Comisia ar putea în viitor, în funcție de posibilitățile de participare la procedura administrativă pe care o acordă, să autorizeze sau să refuze exercitarea unei căi de atac persoanelor vizate.

Comisia, susținută de E.ON și de RWE, contestă argumentele recurentei.

Trebuie să se constate că, prin intermediul prezentului aspect, recurenta se limitează să invoce considerații generale care nu vizează niciun punct din hotărârea atacată. Acest aspect este, așadar, inadmisibil în raport cu cerințele articolului 169 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții.

Al doilea aspect al celui de al doilea motiv și, prin urmare, al doilea motiv în totalitate trebuie, prin urmare, respinse.

Prin intermediul celui de al doilea aspect al primului motiv, recurenta susține că Tribunalul a ignorat existența unor împrejurări specifice, altele decât participarea la procedură, pe care aceasta le invocase în fața Tribunalului, astfel încât hotărârea atacată ar fi afectată de o eroare de drept.

Ea precizează că una dintre aceste împrejurări specifice ar fi afectarea poziției sale pe piață, întrucât ar fi unul dintre principalii concurenți ai RWE și ai E.ON în segmentul său de piață. În plus, tocmai ca urmare a unei asemenea situații de concurență și a afectării care rezultă de aici pentru poziția pe piață, în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 4 iulie 2006, easyJet/Comisia (T‑177/04, EU:T:2006:187), Tribunalul a admis existența unei afectări individuale. În speță, recurenta ar fi principalul furnizor de energie din regiunea Hanovra (Germania) și din împrejurimile acesteia și ar figura printre primii furnizori de energie electrică verde din Germania. În plus, producția sa de energie electrică ar fi de aproape zece ori mai mare decât cea a întreprinderii care a introdus o acțiune împotriva deciziei în litigiu în cauza T‑312/20, în cadrul căreia Tribunalul ar fi admis existența afectării individuale a poziției pe piață. Aceste elemente ar demonstra că simplul fapt de a aduce atingere poziției recurentei pe piață este suficient pentru a stabili afectarea sa individuală.

În sfârșit, Curtea ar fi admis că există împrejurări care permit să se constate o individualizare, în special atunci când grupul persoanelor vizate este, la data deciziei în cauză, cunoscut prin numărul său și prin persoanele care îl compun. Or, în speță, recurenta ar îndeplini această condiție. Astfel cum aceasta ar fi susținut deja în fața Tribunalului, numeroase împrejurări ar distinge‑o de restul persoanelor și ar individualiza situația sa într‑un mod analog celui în care ar fi individualizat destinatarul. Printre aceste împrejurări ar figura faptul că i s‑a recunoscut statutul de terț interesat în procedura referitoare la operațiunea M.8871. Or, Tribunalul nu ar fi ținut seama de faptul că, din cunoștințele recurentei, numai 18 întreprinderi obținuseră, în acest cadru, un asemenea statut.

Comisia, susținută de E.ON și de RWE, contestă argumentele recurentei.

Prin argumentele pe care le invocă în cadrul prezentului aspect, recurenta invocă, în realitate, o încălcare de către Tribunal a obligației de motivare în ceea ce privește calitatea sa procesuală activă.

Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, motivarea unei hotărâri trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul Tribunalului (Hotărârea din 11 iunie 2015, EMA/Comisia, C‑100/14 P, EU:C:2015:382, punctul 67 și jurisprudența citată), obligația de motivare care revine Tribunalului în temeiul articolului 36 și al articolului 53 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene neimpunând acestuia să prezinte o expunere care să urmeze în mod exhaustiv și unul câte unul toate raționamentele formulate de părțile în litigiu. Deși motivarea poate fi, așadar, implicită, aceasta trebuie totuși să permită persoanelor interesate să cunoască motivele pentru care Tribunalul nu a admis argumentele lor, iar Curții să dispună de elemente suficiente pentru a‑și exercita controlul în cadrul unui recurs (Hotărârea din 18 iunie 2020, Primart/EUIPO, C‑702/18 P, EU:C:2020:489, punctul 61 și jurisprudența citată).

Reiese de asemenea din jurisprudența Curții, pe de o parte, că, în cadrul recursului, controlul Curții are ca obiect în special să verifice dacă Tribunalul a răspuns corespunzător cerințelor legale tuturor argumentelor invocate de recurent și, pe de altă parte, că motivul întemeiat pe lipsa unui răspuns din partea Tribunalului la argumentele invocate în primă instanță echivalează în esență cu invocarea unei încălcări a obligației de motivare (Hotărârea din 14 septembrie 2023, Land Rheinland‑Pfalz/Deutsche Lufthansa, C‑466/21 P, EU:C:2023:666, punctul 93 și jurisprudența citată).

În speță, mai întâi, la punctul 29 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat că, în cazul unei decizii de constatare a compatibilității unei operațiuni de concentrare cu piața internă și în ceea ce privește o întreprindere terță, trebuie să se stabilească dacă aceasta este vizată individual în funcție, pe de o parte, de participarea sa la procedura administrativă și, pe de altă parte, de afectarea poziției sale pe piață. La acest punct 29, Tribunalul a adăugat că, deși o simplă participare la procedură nu este suficientă, desigur, în sine, pentru a stabili că recurenta este vizată în mod individual de decizie, în special în domeniul concentrărilor a căror examinare minuțioasă impune un contact regulat cu numeroase întreprinderi, nu este mai puțin adevărat că participarea activă la procedura administrativă constituie un element luat în considerare în mod constant de jurisprudența în materie de concurență, inclusiv în domeniul mai specific al controlului concentrărilor, pentru a stabili, împreună cu alte circumstanțe specifice, admisibilitatea acțiunii sale.

În continuare, Tribunalul a examinat, la punctele 30-56 din hotărârea atacată, problema dacă se putea considera că recurenta participase în mod activ la procedura referitoare la operațiunea M.8871 și a concluzionat că nu participase în mod activ la această procedură.

În sfârșit, la punctul 57 din această hotărâre, Tribunalul a arătat că, întrucât recurenta nu a participat în mod activ la procedura menționată, trebuia să se considere, ținând seama, în plus, de lipsa unei împrejurări speciale referitoare la afectarea poziției sale pe piață, că aceasta nu este afectată în mod individual de decizia în litigiu.

Or, astfel cum arată recurenta în susținerea recursului, aceasta invocase, în cererea sa introductivă, un anumit număr de elemente privind afectarea, pretins substanțială, a poziției sale pe piață în urma operațiunii M.8871, care erau, în opinia sa, apte să demonstreze că decizia în litigiu o privește individual, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.

Trebuie să se constate că, limitându‑se să constate lipsa unei împrejurări speciale referitoare la afectarea poziției recurentei pe piață, Tribunalul nu a furnizat niciun element de motivare, chiar succint, care să permită, pe de o parte, recurentei să înțeleagă dacă argumentele pe care aceasta le‑a invocat pentru a susține că poziția sa pe piață era afectată în mod substanțial au fost examinate și, în această ipoteză, care sunt motivele pentru care au fost considerate inapte să stabilească o asemenea afectare și, pe de altă parte, Curții să dispună de elemente suficiente pentru a‑și exercita controlul, astfel cum impune jurisprudența amintită la punctul 70 din prezenta hotărâre.

În aceste condiții, Tribunalul a încălcat obligația de motivare care îi revine în temeiul articolului 36 și al articolului 53 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Rezultă că al doilea aspect al primului motiv trebuie respins.

În consecință, se impune anularea hotărârii atacate în măsura în care Tribunalul a constatat, la punctul 45 din această hotărâre, lipsa unei împrejurări speciale referitoare la afectarea poziției recurentei pe piață și a concluzionat, la punctul 46 din hotărârea menționată, întemeindu‑se, printre altele, pe acest motiv, că recurenta nu este vizată în mod individual de decizia în litigiu, astfel încât acțiunea sa trebuia respinsă ca inadmisibilă.

Conform articolului 61 primul paragraf a doua teză din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cazul anulării hotărârii Tribunalului, Curtea poate să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul, atunci când acesta este în stare de judecată.

Aceasta este situația în speță.

Trebuie amintit, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 32 din prezenta hotărâre, că, în vederea aprecierii calității procesuale active a recurentei, poziția actuală și viitoare a unei întreprinderi terțe față de o operațiune de concentrare pe o piață care poate fi influențată de această operațiune trebuie să fie afectată în mod substanțial pentru ca această întreprindere să poată fi vizată individual de decizia de constatare a compatibilității operațiunii menționate cu piața internă. Referitor la acest ultim aspect, simpla împrejurare că un act precum decizia în litigiu poate exercita o anumită influență asupra raporturilor de concurență care există pe piața relevantă și că întreprinderea în cauză se afla într‑o oarecare relație cu beneficiarul acestui act nu poate, în orice caz, să fie suficientă pentru ca întreprinderea respectivă să poată fi considerată vizată individual de actul menționat (a se vedea prin analogie Hotărârea din 22 noiembrie 2007, Spania/Lenzing, C‑525/04 P, EU:C:2007:698, punctul 32).

Or, trebuie să se constate că considerațiile prezentate de recurentă în acțiunea sa în fața Tribunalului, în măsura în care privesc propria poziție pe piață a acesteia, constau în esență în menționarea cifrei sale de afaceri în raport cu cea a altor producători de energie din Germania, a importanței sale cantitative în calitate de furnizor regional de energie electrică, a numărului de salariați pe care îi angajează, precum și a unora dintre activitățile pe care le desfășoară în calitate de concurentă a părților la operațiunea M.8871, fără a demonstra însă în ce mod aceste împrejurări și activități, fie în calitate de concurent, fie de investitor, sunt de natură să o individualizeze în mod analog destinatarilor deciziei în litigiu. Astfel, împrejurările și activitățile menționate sunt susceptibile să caracterizeze orice alt producător de energie din Germania și nu permit distingerea recurentei în mod singular în raport cu ceilalți concurenți ai săi de pe piață.

Aceeași constatare se impune în raport cu celelalte argumente invocate de recurentă în acțiunea sa, referitoare la consolidarea rolului RWE, precizându‑se că considerațiile prezentate la punctele menționate cu privire la E.ON sunt, la rândul lor, lipsite de pertinență, operațiunea în discuție în speță fiind operațiunea M.8871, iar nu operațiunea M.8870 menționată la punctul 9 din prezenta hotărâre.

Rezultă că recurenta nu a dovedit că poziția sa pe piață este afectată în mod substanțial de operațiunea în cauză. Pe de altă parte, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 32 din prezenta hotărâre, nici chiar o participare activă la procedura administrativă referitoare la o operațiune de concentrare, de altfel nedovedită în speță, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 43 din prezenta hotărâre, nu poate fi considerată suficientă pentru a stabili că o decizie prin care această operațiune este declarată compatibilă cu piața internă privește în mod individual o întreprindere, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.

În consecință, recurenta nu a dovedit că ea este vizată în mod individual de decizia în litigiu, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE. Întrucât condițiile afectării directe și individuale prevăzute de această dispoziție sunt cumulative, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 30 din prezenta hotărâre, acțiunea sa în anulare trebuie respinsă ca inadmisibilă.

În aceste condiții, nu este necesară pronunțarea cu privire la al treilea și la al patrulea motiv de recurs, care cuprind argumente de fond întemeiate pe premisa eronată potrivit căreia acțiunea în primă instanță era admisibilă.

Potrivit articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, atunci când recursul este fondat, iar Curtea soluționează ea însăși în mod definitiv litigiul, aceasta se pronunță asupra cheltuielilor de judecată. Articolul 138 alineatul (3) din acest regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, prevede că, în cazul în care părțile cad, fiecare, în pretenții cu privire la unul sau mai multe capete de cerere, fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

În speță, întrucât al doilea aspect al primului motiv de recurs al recurentei a fost admis, iar acțiunea sa în anulare a fost respinsă, trebuie să se decidă că fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

Articolul 140 alineatul (1) din regulamentul menționat, de asemenea aplicabil procedurii de recurs, prevede că statele membre care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. În consecință, Republica Federală Germania va suporta propriile cheltuieli de judecată.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a cincea)

26 iunie 2025 ( *1 )

Hotărâre

Istoricul litigiului

Contextul concentrărilor

Procedura administrativă

Decizia în litigiu

Acțiunea în fața Tribunalului și hotărârea atacată

Procedura în fața Curții și concluziile părților în recurs

Cu privire la recurs

Referitor la primul motiv, întemeiat pe o interpretare eronată a articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, în ceea ce privește primul și al treilea aspect ale acestuia

Cu privire la primul aspect

Cu privire la al treilea aspect

Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului și a normelor statului de drept

Cu privire la primul aspect

Cu privire la al doilea aspect

Referitor la primul motiv întemeiat pe interpretarea eronată a articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, în ceea ce privește al doilea aspect al acestuia

Argumentația părților

Aprecierea Curții

Cu privire la acțiunea în fața Tribunalului

Cu privire la cheltuielile de judecată