Hotărârea Curții (Camera a zecea) din 30 aprilie 2026.#Comisia Europeană împotriva Republicii Bulgaria.#Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Articolul 258 TFUE – Directiva (UE) 2019/520 – Interoperabilitatea sistemelor de taxare rutieră electronică și facilitarea schimbului transfrontalier de informații cu privire la neplata taxelor rutiere în cadrul Uniunii Europene – Netranspunere – Necomunicarea eventualelor măsuri de transpunere – Articolul 260 alineatul (3) TFUE – Cerere de obligare la plata unei sume forfetare.#Cauza C-479/23.

Prin cererea introductivă, Comisia Europeană solicită Curții: – constatarea faptului că, prin neadoptarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma Directivei (UE) 2019/520 a Parlamentului European și a Consiliului din 19 martie 2019 privind interoperabilitatea sistemelor de taxare rutieră electronică și facilitarea schimbului transfrontalier de informații cu privire la neplata taxelor rutiere în cadrul Uniunii (JO 2019, L 91, p. 45) sau, în orice caz, prin necomunicarea acestor dispoziții Comisiei, Republica Bulgaria nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 32 alineatul (1) din această directivă; – obligarea Republicii Bulgaria la plata către Comisie a unei sume forfetare corespunzătoare celui mai ridicat dintre următoarele două cuantumuri: – cuantumul de 1800 de euro pe zi înmulțit cu numărul de zile care s‑au scurs din ziua următoare expirării termenului de transpunere stabilit de directiva menționată până la data încetării încălcării sau, în cazul în care încălcarea persistă, până la data pronunțării hotărârii în prezenta cauză sau – o sumă forfetară minimă de 504000 de euro; – în cazul în care neîndeplinirea obligațiilor constatată la prima liniuță persistă până la pronunțarea hotărârii Curții în prezenta cauză, obligarea Republicii Bulgaria la plata către Comisie a unei penalități cu titlu cominatoriu de 9720 de euro pe zi începând de la data pronunțării hotărârii respective și până la data la care Republica Bulgaria se conformează obligațiilor sale în temeiul Directivei 2019/520; – obligarea Republicii Bulgaria la plata cheltuielilor de judecată.

Considerentele (2) și (3) ale Directivei 2019/520 enunță: „(2) Este de dorit să se asigure utilizarea pe scară largă a sistemelor de taxare rutieră electronică în statele membre și țările învecinate și să existe, pe cât posibil, sisteme interoperabile fiabile, ușor de utilizat și eficiente din punctul de vedere al costurilor, care să permită dezvoltarea viitoare a politicii de tarifare rutieră la nivelul Uniunii și evoluțiile tehnice viitoare. Prin urmare, este necesară realizarea interoperabilității sistemelor de taxare rutieră electronică, pentru a reduce costurile și sarcinile legate de plata taxelor rutiere pe întreg teritoriul Uniunii. (3) Sistemele interoperabile de taxare rutieră electronică contribuie la atingerea obiectivelor definite de dreptul Uniunii privind perceperea taxelor rutiere.”

Articolul 1 alineatul (1) din această directivă prevede: „Prezenta directivă stabilește condițiile necesare în vederea: (a) asigurării interoperabilității sistemelor de taxare rutieră electronică pe întreaga rețea rutieră a Uniunii, autostrăzile urbane și interurbane, rutele majore și minore și diversele structuri, cum ar fi tuneluri sau poduri, și feriboturi; și (b) facilitării schimbului transfrontalier de date privind înmatricularea vehiculelor referitoare la vehiculele și proprietarii sau deținătorii vehiculelor pentru care a survenit o neplată a taxelor rutiere de orice fel în Uniune. […]”

Articolul 2 din directiva menționată prevede: „În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții: […] 2. «furnizor de servicii de taxare rutieră» înseamnă o entitate juridică care furnizează servicii de taxare rutieră în cadrul unuia sau mai multor domenii [ale serviciului european de taxare rutieră electronică (SETRE)] pentru una sau mai multe clase de vehicule; 3. «entitate care percepe taxele rutiere» înseamnă o entitate de drept public sau privat care percepe taxe rutiere pentru circulația vehiculelor într‑un domeniu SETRE; […] 16. «declarație privind taxa rutieră» înseamnă o declarație adresată unei entități care percepe taxele rutiere, care confirmă prezența unui vehicul într‑un domeniu SETRE, într‑un format agreat între furnizorul de servicii de taxare rutieră și entitatea care percepe taxele rutiere; 17. «parametri de clasificare a vehiculelor» înseamnă informațiile cu privire la vehicul, potrivit cărora se calculează taxele rutiere pe baza informațiilor privind taxa rutieră; […] 21. «taxă rutieră» înseamnă taxa care trebuie plătită de către utilizatorul căilor rutiere pentru a circula pe un anumit drum, pe o anumită rețea rutieră, pe o anumită structură cum ar fi un pod sau un tunel, sau cu feribotul; […] 26. «vehicul» înseamnă un autovehicul sau un ansamblu de vehicule articulate care este destinat sau utilizat pentru transportul rutier de persoane sau de mărfuri; […] 29. «vehicul ușor» înseamnă un vehicul cu o masă maximă autorizată care nu depășește 3,5 tone.”

Articolul 5 din aceeași directivă are următorul cuprins: „[…] (4) Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că, în cazul în care este necesar, furnizorii SETRE pe care i‑au înregistrat sau care oferă SETRE pe teritoriul lor le furnizează utilizatorilor SETRE [echipamente de bord (OBE)] care îndeplinesc cerințele stabilite în prezenta directivă, precum și în Directiv[a] 2014/53/UE [a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind armonizarea legislației statelor membre referitoare la punerea la dispoziție pe piață a echipamentelor radio și de abrogare a Directivei 1999/5/CE (JO 2014, L 153, p. 62)] și [în Directiva] 2014/30/UE [a] Parlamentului European și [a] Consiliului [din 26 februarie 2014 privind armonizarea legislațiilor statelor membre cu privire la compatibilitatea electromagnetică (JO 2014, L 96, p. 79)]. Acestea pot solicita furnizorilor SETRE în cauză dovezi care să ateste faptul că respectivele cerințe sunt îndeplinite. (5) Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că furnizorii SETRE care oferă SETRE pe teritoriul lor păstrează liste cu OBE nevalidate legate de contractele lor SETRE cu utilizatorii SETRE. Acestea iau măsurile necesare pentru a se asigura că astfel de liste sunt menținute în strictă conformitate cu normele Uniunii privind protecția datelor cu caracter personal, astfel cum este prevăzut, printre altele, în Regulamentul (UE) 2016/679 [al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) (JO 2016, L 119, p. 1)] și în Directiva 2002/58/CE [a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice (Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice) (JO 2002, L 201, p. 37, Ediție specială, 13/vol. 36, p. 63)]. […] (7) Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că furnizorii SETRE care oferă SETRE pe teritoriul lor furnizează entităților care percep taxele rutiere informațiile de care au nevoie pentru a calcula și a aplica taxa rutieră pentru vehiculele utilizatorilor SETRE sau furnizează entităților care percep taxele rutiere toate informațiile necesare pentru a le permite să verifice calculul taxei rutiere aplicate vehiculelor utilizatorilor SETRE de către furnizorii SETRE. […] (9) Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că o entitate care percepe taxele rutiere responsabilă de un domeniu SETRE pe teritoriul lor poate obține de la un furnizor SETRE date referitoare la toate vehiculele aflate în proprietatea clienților furnizorului SETRE sau deținute de aceștia, care, într‑o anumită perioadă de timp, au fost conduse pe domeniul SETRE pentru care este responsabilă entitatea care percepe taxele rutiere, precum și date referitoare la proprietarii sau deținătorii vehiculelor respective, cu condiția ca entitatea care percepe taxele rutiere să aibă nevoie de aceste date pentru a‑și respecta obligațiile față de autoritățile fiscale. Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că furnizorul SETRE oferă datele solicitate în termen de cel mult două zile de la primirea cererii. Acestea iau măsurile necesare pentru a se asigura că entitatea care percepe taxele rutiere nu divulgă astfel de date niciunui alt furnizor de servicii de taxare rutieră. Acestea iau măsurile necesare pentru a se asigura că, în cazul în care entitatea care percepe taxele rutiere este integrată cu un furnizor de servicii de taxare rutieră într‑o singură entitate, datele sunt folosite exclusiv în scopul respectării de către entitatea care percepe taxele rutiere a obligațiilor față de autoritățile fiscale. […]”

Potrivit articolului 6 din Directiva 2019/520: „(1) În cazul în care un domeniu SETRE nu corespunde condițiilor tehnice și procedurale de interoperabilitate SETRE prevăzute în prezenta directivă, statul membru pe al cărui teritoriu se află domeniul SETRE ia măsurile necesare pentru a se asigura că entitatea responsabilă care percepe taxele rutiere evaluează problema împreună cu părțile interesate vizate și, dacă acest lucru este inclus în sfera sa de responsabilitate, ia măsuri de remediere pentru a garanta interoperabilitatea cu SETRE a sistemului de taxare rutieră. În cazul în care este necesar, statul membru actualizează registrul menționat la articolul 21 alineatul (1) cu privire la informațiile menționate la litera (a) din respectivul alineat. […] (3) Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că entitățile care percep taxele rutiere responsabile de domeniile SETRE de pe teritoriul lor acceptă în mod nediscriminatoriu orice furnizor SETRE care solicită autorizația de a furniza SETRE pe domeniile SETRE menționate. Acceptarea unui furnizor SETRE într‑un domeniu SETRE este condiționată de respectarea de către acesta a obligațiilor și a condițiilor generale stabilite în declarația privind domeniul SETRE. Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că entitățile care percep taxele rutiere nu impun furnizorilor SETRE să utilizeze niciun fel de soluții sau procese tehnice specifice care împiedică interoperabilitatea dintre elementele constitutive de interoperabilitate ale unui furnizor SETRE și sistemele de taxare rutieră electronică din alte domenii SETRE. În cazul în care o entitate care percepe taxele rutiere și un furnizor SETRE nu ajung la un acord, chestiunea poate fi deferită organismului de conciliere responsabil pentru domeniul de taxare rutieră în cauză. (4) Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a se asigura că contractele încheiate între entitatea care percepe taxele rutiere și furnizorul SETRE, în ceea ce privește furnizarea SETRE pe teritoriul statului membru în cauză, prevăd posibilitatea ca factura pentru taxa rutieră să fie eliberată direct utilizatorului SETRE de către furnizorul SETRE. Entitatea care percepe taxele rutiere poate solicita furnizorului SETRE să emită factura utilizatorului în numele entității care percepe taxele rutiere, iar furnizorul SETRE se conformează cererii respective. (5) Taxa rutieră percepută utilizatorilor SETRE de entitățile care percep taxele rutiere nu depășește taxa rutieră națională sau locală corespunzătoare. Acest lucru nu aduce atingere dreptului statelor membre de a introduce rabaturi sau reduceri pentru a promova utilizarea plăților electronice ale taxelor rutiere. Toate rabaturile sau reducerile taxelor rutiere, acordate utilizatorilor de OBE de un stat membru sau de o entitate care percepe taxele rutiere, sunt transparente, anunțate public și disponibile în aceleași condiții și pentru clienții furnizorilor SETRE. (6) Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că entitățile care percep taxele rutiere acceptă în cadrul domeniilor lor SETRE orice OBE funcțional de la furnizorii SETRE cu care au relații contractuale care a fost certificat în conformitate cu procedura definită în actele de punere în aplicare menționate la articolul 15 alineatul (7) și care nu apare pe o listă a OBE nevalidate, menționată la articolul 5 alineatul (5). (7) În cazul unei disfuncționalități a SETRE, imputabile entității care percepe taxele rutiere, aceasta asigură o modalitate de funcționare a serviciului în condiții de avarie, permițând vehiculelor dotate cu echipamentele menționate la alineatul (6) să circule în condiții de siguranță, cu o întârziere minimă și fără a fi suspectate de neplata unei taxe rutiere. […]”

Articolul 7 alineatul (3) din această directivă dispune: „Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că, în domeniile SETRE cu un furnizor de servicii principal, metodologia de calcul al remunerațiilor furnizorilor SETRE urmează aceeași structură ca în cazul remunerației unor servicii comparabile furnizate de furnizorul de servicii principal. Cuantumul remunerației furnizorilor SETRE poate diferi de remunerația furnizorului de servicii principal, dacă acest lucru este justificat de: (a) costul aferent cerințelor și obligațiilor specifice ale furnizorului de servicii principal, și nu ale furnizorilor SETRE; și (b) necesitatea de a deduce din remunerația furnizorilor SETRE taxele fixe impuse de entitatea care percepe taxele rutiere, bazate pe costurile, care îi revin entității care percepe taxele rutiere, aferente furnizării, operării și întreținerii unui sistem conform SETRE în domeniul de taxare al acesteia, inclusiv pe costurile legate de acreditare, în cazul în care aceste costuri nu sunt incluse în taxa rutieră.”

Articolul 8 din directiva menționată prevede la alineatele (2) și (3): „(2) Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că entitatea care percepe taxele rutiere are dreptul să pretindă din partea unui furnizor SETRE plata pentru orice declarație privind taxa rutieră susținută de probe și pentru orice nedeclarare a unei taxe rutiere susținută de probe, cu privire la orice cont de utilizator SETRE administrat de furnizorul SETRE respectiv. (3) Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că, în cazul în care un furnizor SETRE a transmis entității care percepe taxele rutiere o listă a OBE nevalidate, menționată la articolul 5 alineatul (5), furnizorul SETRE nu răspunde pentru plata niciunei taxe suplimentare apărute în urma utilizării acestor OBE nevalidate. Numărul elementelor din lista OBE nevalidate, formatul listei și frecvența de actualizare a acesteia sunt stabilite de comun acord între entitățile care percep taxele rutiere și furnizorii SETRE.”

Potrivit articolului 9 din aceeași directivă: „Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că persoanele juridice care furnizează servicii de taxare rutieră țin registre contabile care să permită efectuarea unei distincții clare între costurile și veniturile legate de furnizarea de servicii de taxare rutieră și costurile și veniturile aferente altor activități. Informațiile privind costurile și veniturile legate de furnizarea de servicii de taxare rutieră se transmit, la cerere, organismului de conciliere sau organismului judiciar competent. Statele membre iau, de asemenea, măsurile necesare pentru a se asigura că subvențiile încrucișate între activitățile efectuate în calitate de furnizor de servicii de taxare rutieră și alte activități nu sunt permise.”

Articolul 14 alineatul (1) din Directiva 2019/520 are următorul cuprins: „Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că interacțiunea dintre utilizatorii SETRE și entitățile care percep taxele rutiere în cadrul SETRE este limitată, după caz, la procesul de facturare în conformitate cu articolul 6 alineatul (4) și la procesul de asigurare a aplicării normelor. Interacțiunile dintre utilizatorii SETRE și furnizorii SETRE, sau OBE ale acestora, pot fi specifice pentru fiecare furnizor SETRE, fără a compromite interoperabilitatea SETRE.”

Articolul 21 alineatul (5) din această directivă prevede: „La sfârșitul fiecărui an calendaristic, autoritățile statelor membre responsabile de registre comunică pe cale electronică Comisiei registrele domeniilor SETRE și ale furnizorilor SETRE. Comisia pune aceste informații la dispoziția celorlalte state membre. Orice neconcordanță cu situația dintr‑un stat membru este adusă în atenția statului membru în care s‑a efectuat înregistrarea și Comisiei.”

Articolul 24 din directiva menționată dispune: „(1) Statul membru pe al cărui teritoriu a avut loc neplata unei taxe rutiere decide dacă inițiază sau nu procedurile ulterioare în ceea ce privește neplata unei taxe rutiere. Dacă decide să inițieze astfel de proceduri, statul membru pe al cărui teritoriu a avut loc neplata unei taxe rutiere informează, în conformitate cu legislația națională, proprietarul, deținătorul vehiculului sau persoana identificată în alt mod suspectată de neplata taxei rutiere. În conformitate cu normele de drept intern, informarea menționată prezintă consecințele juridice ale faptei respective pe teritoriul statului membru unde a avut loc neplata unei taxe rutiere în temeiul legislației statului membru respectiv. (2) Atunci când transmite scrisoarea de informare proprietarului ori deținătorului vehiculului sau persoanei identificate în alt mod suspectate de neplata taxei rutiere, statul membru pe al cărui teritoriu a avut loc neplata unei taxe rutiere include, în conformitate cu dreptul său intern, toate informațiile relevante, în special natura neplății unei taxe rutiere, locul, data și ora neplății unei taxe rutiere, titlul textelor de drept intern care au fost încălcate, dreptul la o cale de atac și dreptul de a primi informații și sancțiunea aferentă, precum și, după caz, date privind dispozitivul utilizat pentru constatarea neplății taxei rutiere. În acest scop, la redactarea scrisorii de informare, statul membru pe al cărui teritoriu a avut loc neplata unei taxe rutiere utilizează modelul prevăzut în anexa II. […]”

Potrivit articolului 25 din aceeași directivă: „(1) Statul membru pe al cărui teritoriu a avut loc neplata unei taxe rutiere poate furniza entității responsabile cu perceperea taxei rutiere datele obținute prin procedura menționată la articolul 23 alineatul (1) numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: (a) datele transferate se limitează la ceea ce este necesar pentru ca entitatea respectivă să obțină taxa rutieră datorată; (b) procedura de obținere a taxei rutiere datorate este în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 24; (c) entitatea în cauză este responsabilă de îndeplinirea acestei proceduri; și (d) respectarea ordinului de plată emis de către entitatea care primește datele pune capăt neplății unei taxe rutiere. (2) Statele membre se asigură că datele furnizate entității responsabile sunt utilizate exclusiv în scopul obținerii taxei rutiere datorate și sunt șterse imediat după achitarea taxei rutiere sau, în cazul în care taxa rutieră nu a fost plătită, într‑un termen rezonabil de la transferul datelor, care urmează să fie stabilit de statul membru.”

Articolul 32 din Directiva 2019/520 prevede: „(1) Statele membre adoptă și publică, până la 19 octombrie 2021, actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma articolelor 1-27 și anexelor I și II. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul actelor respective. Statele membre aplică măsurile respective de la 19 octombrie 2021. Atunci când statele membre adoptă actele respective, acestea cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. De asemenea, acestea conțin o mențiune care precizează că trimiterile, în cuprinsul actelor cu putere de lege și al actelor administrative în vigoare, la directiva abrogată prin prezenta directivă se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a unei astfel de trimiteri și de formulare a unei astfel de mențiuni. (2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.”

Articolul 33 din această directivă dispune: „Directiva 2004/52/CE [a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind interoperabilitatea sistemelor de taxare rutieră electronică în cadrul Comunității (JO 2004, L 166, p. 124, Ediție specială, 13/vol. 45, p. 102)] se abrogă de la 20 octombrie 2021, fără a aduce atingere obligațiilor statelor membre privind termenul de transpunere în dreptul intern a directivei, prevăzut în anexa III partea B. Trimiterile la directiva abrogată se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa IV.”

Anexa II la Directiva 2019/520 stabilește modelul de scrisoare de informare vizată la articolul 24 din această directivă.

Comunicarea 2023/C 2/01 a Comisiei, intitulată „Sancțiuni financiare în cadrul acțiunilor în constatarea neîndeplinirii obligațiilor” (JO 2023, C 2, p. 1, denumită în continuare „Comunicarea din 2023”), prevede la punctele 3 și 4 normele referitoare la „penalități cu titlu cominatoriu” și, respectiv, la „plata forfetară”.

Punctul 4.2 din această comunicare precizează metoda de calcul al sumei forfetare după cum urmează: „Suma forfetară se calculează într‑un mod în mare parte similar cu metoda de calcul al penalității cu titlu cominatoriu, și anume: – înmulțirea unei valori forfetare cu un coeficient pentru gravitate; – înmulțirea rezultatului cu factorul «n»; – înmulțirea rezultatului cu numărul de zile în care persistă încălcarea […] […]”

Punctul 4.2.1 din comunicarea menționată prevede: „Pentru a calcula suma forfetară, cuantumul zilnic se înmulțește cu numărul de zile în care persistă încălcarea. Acesta din urmă este definit după cum urmează: […] – în ceea ce privește acțiunile introduse în temeiul articolului 260 alineatul (3) [TFUE], acesta este numărul de zile al perioadei cuprinse între ziua următoare expirării termenului de transpunere prevăzut de directiva în cauză și data regularizării încălcării sau, în lipsa regularizării, data pronunțării hotărârii în temeiul articolului 260 [TFUE]. […]”

Anexa I la Comunicarea din 2023, intitulată „Date utilizate pentru stabilirea sancțiunilor financiare propuse Curții”, prevede la punctul 2 că valoarea forfetară aferentă plății forfetare menționată în secțiunea 4.2.2 din comunicarea respectivă se stabilește la 1000 de euro pe zi, și anume o treime din valoarea forfetară aferentă penalităților cu titlu cominatoriu, și, la punctul 3, că factorul „n” pentru Republica Bulgaria este stabilit la 0,18. La punctul 5 din această anexă I se precizează că suma forfetară minimă stabilită pentru Republica Bulgaria se ridică la 504000 de euro.

La 25 noiembrie 2021, Comisia a adresat Republicii Bulgaria o scrisoare de punere în întârziere prin care îi amintea că termenul de transpunere a Directivei 2019/520 a expirat la 19 octombrie 2021 și că măsurile de transpunere integrală a acestei directive nu i‑au fost încă notificate.

În răspunsul său din 24 ianuarie 2022, Republica Bulgaria a indicat Comisiei că directiva menționată urma să fie transpusă în dreptul bulgar odată cu adoptarea Zakon za izmenenie i dopalnenie na Zakona za patishtata (Legea de modificare și de completare a Legii privind drumurile), a Postanovlenie za izmenenie i dopalnenie na Naredbata za usloviyata, reda i pravilata za izgrazhdane i funktsionirane na smesena sistema za taksuvane na razlichnite kategorii patni prevozni sredstva na baza vreme i na baza izminato razstoyanie (Decretul de modificare și completare a Ordonanței privind modalitățile și normele de instituire și de exploatare a unui sistem mixt de tarifare pentru diferitele categorii de vehicule rutiere pe baza duratei și a distanței parcurse), precum și a Naredba za usloviyata, reda i pravilata za postigane na operativnata savmestimost na elektronni sistemi za patno taksuvane (Ordinul privind modalitățile și normele de punere în aplicare a interoperabilității sistemelor de taxare rutieră electronică), texte care erau în curs de adoptare.

În lipsa oricărei comunicări ulterioare privind transpunerea Directivei 2019/520, Comisia a adresat Republicii Bulgaria, la 19 mai 2022, un aviz motivat prin care o invita să ia, în termen de două luni de la primirea acestuia, măsurile necesare pentru a se conforma avizului respectiv.

Prin scrisoarea din 18 iulie 2022, Republica Bulgaria nu a contestat încălcarea reproșată, dar a precizat că proiectul de lege de modificare și de completare a Legii privind drumurile a fost aprobat de Consiliul de Miniștri la 27 mai 2022, iar ulterior a fost prezentat Adunării Naționale bulgare în aceeași zi spre adoptare. Acest stat membru a adăugat că toate proiectele și actele normative destinate să transpună integral dispozițiile acestei directive în dreptul bulgar urmau să fie adoptate până în luna septembrie 2022, dar că nu puteau fi însă excluse întârzieri.

Întrucât a considerat că, după expirarea termenului de transpunere a directivei menționate, măsurile destinate să asigure transpunerea sa completă nu fuseseră încă adoptate sau, cel puțin, nu fuseseră notificate Comisiei, această instituție a introdus prezenta acțiune.

La 12 februarie 2024, s‑a închis faza scrisă a procedurii în prezenta cauză.

Prin decizia președintelui Curții din 16 mai 2024, după ascultarea părților, procedura în prezenta cauză a fost suspendată până la finalizarea de către Comisie a analizei actelor care fuseseră adoptate între timp de Republica Bulgaria.

Printr‑un act din 31 octombrie 2024, Comisia a informat Curtea că Republica Bulgaria i‑a notificat, la 1 și la 14 februarie 2024, mai multe măsuri legislative și o măsură administrativă de transpunere a Directivei 2019/520. La 18 februarie 2024, Republica Bulgaria a indicat Comisiei că un ordin destinat să asigure transpunerea integrală a acestei directive urma să fie adoptat la 30 mai 2024. Cu ocazia comunicărilor informale ulterioare, Republica Bulgaria indicase de asemenea că măsurile destinate să transpună integral directiva menționată urmau să fie adoptate cel târziu la 30 august 2024. Cu toate acestea, nicio măsură de transpunere suplimentară nu ar fi fost notificată Comisiei după 18 februarie 2024.

În consecință, Comisia a arătat că, deși Republica Bulgaria a realizat în cursul procedurii contencioase anumite progrese în transpunerea Directivei 2019/520, această transpunere rămâne incompletă.

În aceste condiții, Comisia și‑a adaptat concluziile având ca obiect obligarea acestui stat membru atât la plata unei sume forfetare, cât și a unei penalități cu titlu cominatoriu. În ceea ce privește suma forfetară, Comisia a propus să se distingă trei perioade ale încălcării și să se solicite, pentru prima perioadă, cuprinsă între 20 octombrie 2021 și 31 ianuarie 2024, un cuantum de 1799280 de euro, pentru a doua perioadă, cuprinsă între 1 februarie 2024 și 13 februarie 2024, un cuantum de 18144 de euro și, pentru a treia perioadă, cuprinsă între 14 februarie 2024 și data pronunțării hotărârii în prezenta cauză sau, în cazul în care neîndeplinirea obligațiilor încetează înainte de această dată, data la care a încetat, un cuantum zilnic de 1080 de euro. În ceea ce privește penalitatea cu titlu cominatoriu, Comisia a solicitat Curții să o stabilească la suma de 5814 euro pe zi până la completa îndeplinire a obligației prevăzute la articolul 32 din Directiva 2019/520.

Prin decizia președintelui Curții din 6 noiembrie 2024, procedura în prezenta cauză a fost reluată.

La 9 decembrie 2024, Republica Bulgaria a prezentat observații cu privire la desistarea parțială a Comisiei și la adaptarea concluziilor acesteia din urmă.

Prin înscrisul depus la 30 septembrie 2025, Republica Bulgaria a solicitat să prezinte noi propuneri de probe menite să demonstreze transpunerea completă a Directivei 2019/520 în dreptul bulgar. Conform articolului 128 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, președintele Camerei a zecea a admis la 3 octombrie 2025 această cerere și a acordat Comisiei un termen care expira la 17 octombrie 2025 pentru a‑și exprima poziția cu privire la aceste elemente de probă.

Prin înscrisul din 15 octombrie 2025, Comisia și‑a prezentat observațiile cu privire la aceste noi elemente de probă, care îi fuseseră notificate de Republica Bulgaria la 26 septembrie 2025, și a indicat că consideră că acest stat membru și‑a îndeplinit în prezent obligația care îi revine în temeiul articolului 32 alineatul (1) din Directiva 2019/520 de a adopta și de a notifica toate actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru transpunerea directivei menționate.

În consecință, Comisia, pe de o parte, s‑a desistat din nou parțial de acțiunea sa, retrăgându‑și cererea având ca obiect obligarea Republicii Bulgaria la plata unei penalități cu titlu cominatoriu, și, pe de altă parte, și‑a modificat concluziile privind obligarea acestui stat membru la plata unei sume forfetare, solicitând în acest temei un cuantum total de 2458296 de euro, din care 1801440 de euro pentru perioada cuprinsă între 20 octombrie 2021 și 31 ianuarie 2024, 19656 de euro pentru perioada cuprinsă între 1 februarie 2024 și 13 februarie 2024 și 637200 de euro pentru perioada cuprinsă între 14 februarie 2024 și 25 septembrie 2025.

Prin înscrisul din 3 noiembrie 2025, Republica Bulgaria a solicitat Curții, pe de o parte, admiterea desistării parțiale de acțiune a Comisiei în măsura în care privește impunerea unei penalități cu titlu cominatoriu și, pe de altă parte, respingerea în totalitate a cererii Comisiei având ca obiect obligarea la plata unei sume forfetare de 2458296 de euro sau, cu titlu subsidiar, reducerea cuantumului acesteia la minimul posibil în raport cu împrejurările speței.

În speță, Comisia constată că, la expirarea termenului stabilit în avizul motivat, Republica Bulgaria nu adoptase măsurile necesare pentru transpunerea Directivei 2019/520 în dreptul său național.

În plus, Republica Bulgaria nu și‑ar fi îndeplinit obligația de a comunica imediat Comisiei textul acestor măsuri.

În această privință, Comisia amintește că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, în special Hotărârea din 27 octombrie 2011, Comisia/Polonia (C‑362/10, EU:C:2011:703, punctul 46), și Hotărârea din 15 octombrie 2015, Comisia/Germania (C‑137/14, EU:C:2015:683, punctul 51), dispozițiile unei directive trebuie puse în aplicare cu o forță obligatorie incontestabilă, cu specificitatea, cu precizia și cu claritatea necesare pentru îndeplinirea cerinței securității juridice. În plus, atunci când o directivă prevede în mod expres că măsurile de transpunere a acesteia cuprind o trimitere la aceasta sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale, astfel cum prevede în speță articolul 32 alineatul (1) al treilea paragraf din Directiva 2019/520, ar fi în orice caz necesar să se adopte un act pozitiv de transpunere. Comisia invocă în această privință punctul 49 din Hotărârea din 11 iunie 2015, Comisia/Polonia (C‑29/14, EU:C:2015:379).

Întemeindu‑se pe punctele 51 și 59 din Hotărârea din 8 iulie 2019, Comisia/Belgia [articolul 260 alineatul (3) TFUE – Rețele de mare viteză] (C‑543/17, EU:C:2019:573), Comisia arată că statele membre sunt, pe de altă parte, obligate să îi furnizeze informații clare și precise cu privire la transpunerea unei directive. Acestea ar trebui să indice fără ambiguitate actele cu putere de lege și actele administrative prin intermediul cărora consideră că și‑au îndeplinit diferitele obligații impuse de această directivă. Statele membre ar fi de asemenea ținute să indice, pentru fiecare dispoziție a directivei menționate, măsura sau măsurile naționale care asigură transpunerea sa, această comunicare putând fi însoțită, dacă este cazul, de un tabel de corespondență.

În memoriul în apărare, Republica Bulgaria răspunde că, în cursul procedurii precontencioase, și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul principiului cooperării loiale și a furnizat Comisiei toate informațiile necesare în timp util. În plus, autoritățile naționale implicate în transpunerea Directivei 2019/520 ar fi depus cu bună‑credință toate eforturile de transpunere a dispozițiilor acesteia.

Republica Bulgaria justifică întârzierile în transpunere prin instabilitatea politică cauzată de dizolvarea succesivă a Adunării Naționale.

Ea arată că s‑a aflat în imposibilitatea obiectivă de a pune în aplicare dispozițiile Directivei 2019/520 în lipsa unui organ legislativ care să poată fi în măsură să adopte legi de transpunere și că această situație constituie un caz de forță majoră.

Comisia nu ar fi ținut seama în mod corespunzător de împrejurările pe care le‑a invocat acest stat membru, și anume de situația politică bulgară complexă și de consecințele sale asupra activității legislative, precum și de pandemia de COVID-19, deși dispune de o marjă de apreciere în temeiul articolelor 258 și 260 TFUE în acest scop.

În orice caz, deși Directiva 2019/520 nu este încă transpusă integral, diferitele legi existente ar pune deja în aplicare unele dintre cerințele sale.

În special, noțiunile definite la articolul 2 punctele 2, 3, 16, 17, 21, 26 și 29 din această directivă ar figura în Zakon za patishtata (Legea privind drumurile) (DV nr. 26 din 29 martie 2000), în Zakon za dvizhenie po patishtata (Legea privind circulația rutieră) (DV nr. 20 din 5 martie 1999) și în Naredba za usloviyata, reda i pravilata za izgrazhdane i funktsionirane na smesena sistema za taksuvane na razlichnite kategorii patni prevozni sredstva na baza vreme i na baza izminato razstoyanie (Ordonanța privind modalitățile și normele de instituire și de exploatare a unui sistem mixt de tarifare pentru diferitele categorii de vehicule rutiere pe baza duratei și a distanței parcurse).

În plus, dispozițiile bulgare existente ar urmări punerea în aplicare a articolului 5 alineatele (5) și (7), a articolului 6 alineatele (3), (5) și (7), precum și a articolului 8 alineatul (2) din Directiva 2019/520.

În memoriul său în replică, Comisia arată că și‑a îndeplinit obligația de a stabili existența pretinsei neîndepliniri a obligațiilor și nu s‑a întemeiat în această privință pe vreo prezumție.

În orice caz, chiar dacă ar exista, într‑o anumită măsură, o suprapunere între dispozițiile dreptului național bulgar în vigoare înainte de data adoptării Directivei 2019/520 și dispozițiile modificate după această dată, Republica Bulgaria nu ar fi notificat măsurile naționale de transpunere a acestei directive, încălcând astfel dispozițiile articolului 32 din aceasta.

Întemeindu‑se pe Hotărârea din 10 ianuarie 2008, Comisia/Portugalia (C‑70/06, EU:C:2008:3, punctele 21 și 22), Comisia obiectează, pentru a înlătura argumentul Republicii Bulgaria privind pretinsa imposibilitate obiectivă de a transpune dispozițiile Directivei 2019/520, că un stat membru nu poate invoca dificultăți interne, inclusiv de ordin constituțional, pentru a justifica nerespectarea obligațiilor care rezultă din dreptul Uniunii, în special a termenelor prevăzute de o directivă.

În ceea ce privește argumentul privind pandemia de COVID-19, invocat de asemenea de Republica Bulgaria, Comisia amintește că, în conformitate cu jurisprudența Curții și în special cu punctele 130-132 din Hotărârea din 13 decembrie 2001, Comisia/Franța (C‑1/00, EU:C:2001:687), statele membre pot invoca forța majoră ca circumstanță exoneratoare numai dacă evidențiază dificultăți insurmontabile speciale care le împiedică temporar să își îndeplinească obligațiile specifice care decurg din dreptul Uniunii. Aceasta apreciază că din cuprinsul punctelor 54 și 55 din Hotărârea din 25 ianuarie 2017, Vilkas (C‑640/15, EU:C:2017:39), rezultă că statele membre sunt obligate să stabilească o legătură concretă între împrejurările invocate ca forță majoră, pe de o parte, și o încălcare specifică a dreptului Uniunii, pe de altă parte.

Or, în speță, Republica Bulgaria nu ar fi demonstrat că împrejurările legate de pandemia de COVID-19 au constituit dificultăți insurmontabile specifice și nu ar fi stabilit o legătură între aceste împrejurări și netranspunerea Directivei 2019/520.

În plus, în conformitate cu o jurisprudență constantă, amintită în contextul pandemiei de COVID-19, forța majoră nu poate fi invocată decât pentru perioada necesară pentru remedierea unor dificultăți de această natură.

Or, în speță, întârzierea transpunerii nu ar fi proporțională cu necesitatea de a remedia dificultățile legate de această pandemie întrucât prezenta acțiune a fost introdusă la 26 iulie 2023, și anume la mai mult de 21 luni de la expirarea termenului de transpunere a Directivei 2019/520, iar această transpunere nu era încă finalizată la momentul depunerii memoriului în replică.

În memoriul său în duplică, Republica Bulgaria menționează lucrările legislative finalizate în cursul anului 2024 în vederea transpunerii în dreptul bulgar a Directivei 2019/520.

În ceea ce privește argumentul referitor la instabilitatea politică, acest stat membru subliniază caracterul extraordinar al acestei instabilități datorate faptului că pe parcursul unor perioade îndelungate nu era posibil să se legifereze și, prin urmare, să se asigure transpunerea acestei directive.

În ceea ce privește pandemia de COVID-19, Republica Bulgaria face referire la durata sa importantă și la caracterul său grav, care a împiedicat puterea legislativă să finalizeze transpunerea menționată în termenele prevăzute.

În actul său de desistare parțială, Comisia susține că transpunerea Directivei 2019/520 nu poate fi considerată completă.

Acest stat membru nu ar fi comunicat toate măsurile de transpunere a dispozițiilor anexei II la această directivă.

În special, obligația prevăzută la articolul 24 alineatul (2) din Directiva 2019/520, care face trimitere la anexa II la aceasta, nu ar fi transpusă integral.

Republica Bulgaria ar fi informat Comisia că articolul 5 alineatul (4), articolul 6 alineatul (6), articolul 8 alineatul (3), articolul 9 și articolul 21 alineatul (5), precum și articolul 25 din Directiva 2019/520 ar fi „transpuse parțial”. Acest stat membru nu ar fi comunicat însă Comisiei reglementarea națională care asigură transpunerea completă a acestor dispoziții.

În ceea ce privește articolul 5 alineatul (9) ultima teză și articolul 6 alineatul (1) ultima teză din Directiva 2019/520, Comisia consideră că măsurile naționale menționate în mod specific de Republica Bulgaria în tabelul de corespondență, transmis de acest stat membru, nu acoperă obligațiile prevăzute de aceste dispoziții.

În ceea ce privește articolul 14 alineatul (1) a doua teză din Directiva 2019/520, Republica Bulgaria ar fi indicat că legislația bulgară în vigoare este perfect conformă cu această dispoziție, dat fiind că nu prevede nicio restricție în privința furnizorilor SETRE sau a echipamentelor de bord ale acestora, fără a compromite interoperabilitatea acestui serviciu. Cu toate acestea, Comisia consideră că această dispoziție trebuie transpusă în mod explicit pentru a garanta specificitățile serviciului menționat.

În plus, Republica Bulgaria ar fi susținut că anumite dispoziții ale Directivei 2019/520 nu sunt aplicabile pe teritoriul său, fără a prezenta însă argumente convingătoare în susținerea acestui raționament.

În special, Comisia consideră că caracterul facultativ al articolului 6 alineatul (4) al doilea paragraf din această directivă privește punerea sa în aplicare de către entitatea care percepe taxele rutiere, iar nu obligația de transpunere, care revine statului membru.

În ceea ce privește articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2019/520, chiar și în lipsa unui furnizor principal în domeniile SETRE situate pe teritoriul Republicii Bulgaria, această dispoziție ar trebui transpusă, având în vedere că în viitor un furnizor principal ar putea începe să furnizeze servicii pe piața din acest stat membru.

În ceea ce privește articolul 14 alineatul (1) prima teză din Directiva 2019/520, Republica Bulgaria ar fi susținut că, potrivit dreptului bulgar, entitatea care percepe taxele rutiere nu are o legătură directă cu utilizatorii SETRE. Comisia consideră că această dispoziție trebuie transpusă în mod explicit pentru a stabili normele de interacțiune între entitatea care percepe taxele rutiere și utilizatorii acestui serviciu.

Comisia concluzionează că Republica Bulgaria nu a transpus „aproximativ 30 %” dintre dispozițiile Directivei 2019/520.

În răspunsul său la primul act de desistare parțială al Comisiei, Republica Bulgaria arată că afirmația acestei instituții, potrivit căreia cerința prevăzută la articolul 6 alineatul (1) ultima teză din Directiva 2019/520 nu este transpusă în dreptul bulgar, este eronată. Astfel, această cerință ar fi prevăzută la articolul 38 din Ordonanța privind modalitățile și normele de instituire și de exploatare a unui sistem mixt de tarifare pentru diferitele categorii de vehicule rutiere pe baza duratei și a distanței parcurse, notificată în sistemul Themis la 1 februarie 2024 sub numărul MNE (2024) 00609.

Articolul 24 alineatul (2) din Directiva 2019/520, care face trimitere la anexa II la aceasta, ar fi, deși parțial, transpus la articolul 189i alineatul (4) din Legea privind circulația rutieră, notificat în sistemul Themis la 1 februarie 2024 sub numărul MNE (2024) 00606.

În ceea ce privește cerința prevăzută la articolul 5 alineatul (9) ultima teză din Directiva 2019/520, în dreptul bulgar furnizorul SETRE ar fi întotdeauna o altă persoană decât entitatea care percepe taxele rutiere. Furnizorul acestui serviciu ar fi un comerciant, în sensul articolului 10h alineatul (3) din Legea privind drumurile, în timp ce entitatea care percepe taxele rutiere ar fi Agentsia za patna infrastruktura (Agenția pentru Infrastructură Rutieră, Bulgaria), care este o autoritate publică. În consecință, cerința prevăzută la articolul 5 alineatul (9) din această directivă nu ar fi aplicabilă Republicii Bulgaria.

În plus, Republica Bulgaria își reiterează argumentația dezvoltată în memoriul său în apărare, potrivit căreia instabilitatea politică cu care s‑a confruntat a pus‑o în imposibilitatea absolută de a evita întârzierile în transpunerea dispozițiilor Directivei 2019/520.

Potrivit articolului 32 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2019/520, statele membre adoptă și publică până la 19 octombrie 2021 actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma articolelor 1-27, precum și anexelor I și II la această directivă. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul actelor respective. Potrivit celui de al treilea paragraf al alineatului (1), atunci când statele membre adoptă actele respective, acestea cuprind o trimitere la directiva menționată sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. De asemenea acestea conțin o mențiune care precizează că trimiterile, în cuprinsul actelor cu putere de lege și al actelor administrative în vigoare, la Directiva 2004/52 abrogată prin Directiva 2019/520 se interpretează ca trimiteri la această din urmă directivă. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a unei astfel de trimiteri și de formulare a unei astfel de mențiuni.

Potrivit unei jurisprudențe constante, existența unei neîndepliniri a obligațiilor trebuie apreciată în funcție de situația din statul membru astfel cum se prezenta aceasta la momentul expirării termenului stabilit în avizul motivat al Comisiei, schimbările intervenite ulterior neputând fi luate în considerare de Curte [Hotărârea din 25 februarie 2021, Comisia/Spania (Directiva privind datele cu caracter personal – Domeniul penal), C‑658/19, EU:C:2021:138, punctul 15, precum și Hotărârea din 25 aprilie 2024, Comisia/Polonia (Directiva privind avertizorii), C‑147/23, EU:C:2024:346, punctul 28 și jurisprudența citată].

În speță, Republica Bulgaria nu contestă că nu a adoptat la expirarea termenului stabilit în avizul motivat din 19 mai 2022 dispozițiile destinate să asigure o transpunere completă a Directivei 2019/520 care să cuprindă o trimitere la aceasta sau care să fie însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale, în conformitate cu articolul 32 alineatul (1) din această directivă.

Acest stat membru precizează totuși că legislația națională existentă pune deja în aplicare unele dintre cerințele prevăzute de directiva menționată.

Această argumentație, prin care respectivul stat membru încearcă să demonstreze că și‑a încălcat doar parțial obligațiile care rezultă din Directiva 2019/520 ca urmare a existenței unor dispoziții ale dreptului național care pun deja în aplicare unele dintre aceste cerințe, nu poate totuși decât să fie respinsă.

Astfel, este suficient să se amintească faptul că, deși transpunerea unei directive poate fi asigurată prin norme de drept intern deja în vigoare, această situație nu se regăsește în speță. În orice caz, statele membre nu sunt scutite, în această ipoteză, de obligația formală de a informa Comisia cu privire la existența acestor norme, pentru ca aceasta să poată fi în măsură să aprecieze conformitatea lor cu directiva respectivă [Hotărârea din 22 mai 2025, Comisia/Bulgaria (Directiva privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public), C‑237/23, EU:C:2025:373, punctul 66 și jurisprudența citată]. Pe de altă parte, atunci când, precum în speță, o directivă prevede în mod expres obligația statelor membre de a se asigura că dispozițiile necesare pentru punerea sa în aplicare cuprind o trimitere la această directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale, este necesar, în orice caz, ca aceste state membre să adopte un act pozitiv de transpunere a directivei în cauză [a se vedea Hotărârea din 14 martie 2024, Comisia/Letonia (Codul european al comunicațiilor electronice), C‑454/22, EU:C:2024:235, punctul 33 și jurisprudența citată].

Republica Bulgaria arată de asemenea că se afla în imposibilitatea obiectivă de a asigura transpunerea completă a Directivei 2019/520 din cauza, pe de o parte, a instabilității politice din Bulgaria provocată de schimbările frecvente de guvern, precum și de dizolvarea Adunării Naționale și, pe de altă parte, a pandemiei de COVID-19, care ar fi provocat întârzieri în lucrările legislative, aceste două elemente constituind de asemenea cazuri de forță majoră.

Argumentul referitor la instabilitatea politică nu poate fi reținut din moment ce, potrivit jurisprudenței constante a Curții, un stat membru nu poate invoca dispoziții, practici sau situații din ordinea sa juridică internă pentru a justifica nerespectarea obligațiilor care rezultă din dreptul Uniunii, precum netranspunerea unei directive în termenul stabilit [Hotărârea din 25 februarie 2021, Comisia/Spania (Directiva privind datele cu caracter personal – Domeniul penal), C‑658/19, EU:C:2021:138, punctul 19 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 25 aprilie 2024, Comisia/Polonia (Directiva privind avertizorii), C‑147/23, EU:C:2024:346, punctul 33].

În ceea ce privește argumentul referitor la pandemia de COVID-19, este suficient să se amintească faptul că, deși noțiunea de „forță majoră” nu presupune o imposibilitate absolută de a se conforma obligațiilor care rezultă din dreptul Uniunii, aceasta impune totuși ca neîndeplinirea obligațiilor în discuție să fie cauzată de împrejurări străine celui care o invocă, neobișnuite și imprevizibile, ale căror consecințe nu s‑ar fi putut evita în pofida diligenței manifestate, o situație de forță majoră neputând, în plus, să fie invocată decât pentru perioada necesară pentru a înlătura aceste dificultăți [Hotărârea din 8 iunie 2023, Comisia/Slovacia (Dreptul de reziliere fără plata unui comision), C‑540/21, EU:C:2023:450, punctul 81, și Hotărârea din 25 aprilie 2024, Comisia/Polonia (Directiva privind avertizorii), C‑147/23, EU:C:2024:346, punctul 36].

Deși o criză sanitară de o anvergură precum cea a pandemiei de COVID-19 este un eveniment străin Republicii Bulgaria, anormal și imprevizibil, nu este mai puțin adevărat că revenea acestui stat membru sarcina de a acționa cu toată diligența necesară, informând în timp util Comisia cu privire la dificultățile întâmpinate, cel puțin înainte de expirarea termenului stabilit în avizul motivat din 19 mai 2022 [a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 aprilie 2024, Comisia/Polonia (Directiva privind avertizorii), C‑147/23, EU:C:2024:346, punctul 36]. Or, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 6-8 din memoriul în duplică și după cum a confirmat Comisia în actul din 31 octombrie 2024 prin care se desistează parțial de concluziile sale, Republica Bulgaria nu a transpus în mod complet Directiva 2019/520 la această din urmă dată.

Pe de altă parte, nu se susține de către acest stat membru că pandemia de COVID-19 justifică în sine totalitatea întârzierii imputate acestuia în transpunerea directivei menționate. În sfârșit, dacă legiuitorul Uniunii ar fi considerat că efectele acestei pandemii, care a afectat întregul teritoriu al Uniunii, erau de așa natură încât statele membre erau împiedicate să se conformeze obligațiilor care le revin în temeiul aceleiași directive, acesta ar fi decis să îi prelungească termenul de transpunere, ceea ce nu a făcut [a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 mai 2025, Comisia/Bulgaria (Directiva privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public), C‑237/23, EU:C:2025:373, punctul 65 și jurisprudența citată].

Ținând seama de aceste considerații, trebuie să se constate că prin neadoptarea, la expirarea termenului stabilit în avizul motivat din 19 mai 2022, a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma Directivei 2019/520 și, prin urmare, prin necomunicarea acestor acte Comisiei, Republica Bulgaria nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 32 alineatul (1) din această directivă.

În cererea introductivă, Comisia arată că, într‑o Uniune întemeiată pe respectarea statului de drept, toate directivele trebuie considerate ca având o importanță egală și trebuie transpuse integral de statele membre în termenele stabilite în acestea.

Această instituție se întemeiază de asemenea pe Hotărârea din 8 iulie 2019, Comisia/Belgia [articolul 260 alineatul (3) TFUE – Rețele de mare viteză] (C‑543/17, EU:C:2019:573, punctele 51 și 59), pentru a aminti obligația statelor membre de a comunica informații suficient de clare și de precise cu privire la dispozițiile naționale care transpun dispozițiile corespunzătoare ale unei directive.

Considerând că neîndeplinirea obligațiilor imputată Republicii Bulgaria persista la data la care Comisia a sesizat Curtea cu prezenta acțiune, această instituție propune, în temeiul articolului 260 alineatul (3) TFUE, obligarea acestui stat membru la plata unei sume forfetare.

În vederea stabilirii acestei sancțiuni financiare, Comisia se întemeiază pe principiile generale menționate la punctul 2 din Comunicarea din 2023, precum și pe metoda de calcul care figurează la punctul 4 din această comunicare. În special, această instituție arată că stabilirea cuantumului sumei forfetare trebuie să se întemeieze pe criteriile fundamentale reprezentate de gravitatea încălcării, de durata acesteia și de necesitatea de a asigura efectul disuasiv al sancțiunii pentru a evita recidivele.

Ținând seama de aceste elemente, Comisia propune, în primul rând, aplicarea în speță a unui coeficient pentru gravitate de 10.

În al doilea rând, în ceea ce privește necesitatea de a asigura efectul disuasiv al sancțiunii în considerarea capacității de plată a statului membru în cauză, Comisia arată că, în temeiul punctului 3 din anexa I la Comunicarea din 2023, factorul „n” pentru Republica Bulgaria este de 0,18.

Având în vedere aceste elemente, Comisia propune calcularea cuantumului sumei forfetare în conformitate cu punctul 4.2 din Comunicarea din 2023, înmulțind valoarea sumei forfetare, stabilită la 1000 de euro pe zi, cu coeficientul pentru gravitate de 10 reținut în speță, apoi cu factorul „n” al acestui stat membru (0,18). Produsul acestor elemente conduce la un cuantum zilnic de 1800 de euro, care ar trebui apoi înmulțit cu numărul de zile în care a persistat încălcarea.

În consecință, Comisia propune obligarea Republicii Bulgaria la plata unei sume forfetare de 1800 de euro pe zi, suma forfetară minimă fiind de 504000 de euro, în conformitate cu punctul 5 din anexa I la Comunicarea din 2023.

În memoriul în apărare, Republica Bulgaria solicită, cu titlu principal, respingerea cererii Comisiei de impunere a unor sancțiuni financiare și, cu titlu subsidiar, reducerea cuantumului acestora pentru motivul că cuantumul propus de Comisie este vădit disproporționat în raport cu pretinsa încălcare.

În ceea ce privește gravitatea încălcării, acest stat membru consideră că ar trebui să se țină seama de instabilitatea politică, precum și de consecințele pandemiei de COVID-19. În această privință, Comisia ar fi trebuit să țină seama și de faptul că legislația bulgară existentă îndeplinește parțial cerințele Directivei 2019/520.

Deși legislația menționată nu face referire în mod expres la Directiva 2019/520, aceasta nu ar împiedica particularii să o invoce și să deducă drepturi din aceasta.

Republica Bulgaria susține că în cauze privind domenii sensibile Comisia a propus același coeficient pentru gravitate precum cel pe care îl solicită în prezenta cauză sau chiar, în unele dintre aceste cauze, un coeficient pentru gravitate mai redus. Ea citează în acest sens cauzele în care s‑au pronunțat Hotărârea din 7 septembrie 2016, Comisia/Grecia (C‑584/14, EU:C:2016:636), și Hotărârea din 26 iulie 2017, Comune di Corridonia ș.a. (C‑196/16 și C‑197/16, EU:C:2017:589).

În speță, efectele unei transpuneri incomplete a Directivei 2019/520 nu ar pune în mod direct în pericol sănătatea umană și nu ar cauza daune mediului și nici pierderi de resurse proprii ale Uniunii.

Prin urmare, Republica Bulgaria solicită Curții respingerea în totalitate a cererii de plată a unei sume forfetare sau, în ipoteza în care Curtea ar considera necesar să aplice această sancțiune, stabilirea cuantumului acesteia la nivel minim.

În memoriul său în replică, Comisia susține că din situația de fapt din speță nu reiese că cuantumul sancțiunii financiare solicitate este inadecvat și că Curtea ar trebui să îl reducă.

Această instituție subliniază că Republica Bulgaria nu i‑a comunicat nicio măsură de transpunere a Directivei 2019/520 înainte de data-limită de transpunere a acesteia, și anume 19 octombrie 2021, și nici după această dată.

În aceste condiții, impunerea sumei forfetare ar fi o măsură proporțională cu neîndeplinirea obligațiilor săvârșită.

Comisia arată că Directiva 2019/520 consolidează eficiența condițiilor‑cadru de pe piața colectării electronice a taxelor rutiere, prin îmbunătățirea interoperabilității sistemelor și prin stabilirea unui temei juridic pentru schimbul transfrontalier de informații privind vehiculele și proprietarii sau deținătorii acestora care se găsesc în situație de neplată a taxelor rutiere în Uniune. În plus, această directivă ar contribui la finalizarea pieței interne și a pieței unice digitale.

Aceasta apreciază că toate cazurile de netranspunere și de necomunicare a unor eventuale măsuri de transpunere a unei directive a Uniunii constituie o neîndeplinire a obligațiilor de o gravitate egală, natura directivei în cauză neavând incidență asupra coeficientului pentru gravitate care va fi reținut.

Coeficientul pentru gravitate de 10 din 20 ar fi deosebit de moderat în cazul netranspunerii unei directive și al necomunicării dispozițiilor naționale de transpunere.

În memoriul său în duplică, Republica Bulgaria amintește că Comisia ar fi trebuit să țină seama, în cererea sa de aplicare a unei sancțiuni financiare, de împrejurările proprii legate de situația politică națională, precum și de pandemia de COVID-19, care au determinat dificultăți serioase în ceea ce privește activitatea puterii legislative însărcinate cu transpunerea dispozițiilor Directivei 2019/520.

Faptul de a impune statelor membre o sumă forfetară ar risca să compromită calitatea transpunerii directivelor Uniunii, statele membre fiind astfel încurajate să le transpună în termenul acordat fără a ține seama în mod necesar de calitatea acestei transpuneri. O astfel de abordare ar încălca principiul proporționalității prevăzut la articolul 5 alineatul (4) TUE și nu ar fi compatibilă cu obligația de cooperare loială a Comisiei.

În actul său de desistare parțială din 31 octombrie 2024, Comisia propune, ținând seama de progresele realizate de Republica Bulgaria în transpunerea Directivei 2019/520 de la introducerea prezentei acțiuni, reducerea coeficientului pentru gravitate în funcție de numărul de dispoziții naționale de transpunere care i‑au fost notificate. Astfel, Comisia propune să se distingă două noi perioade ale încălcării, prima cuprinsă între 1 februarie 2024, data primei notificări a măsurilor de transpunere, și 13 februarie 2024 și a doua, care curge de la 14 februarie 2024, data celei de a doua notificări a măsurilor de transpunere, până la data pronunțării hotărârii în prezenta cauză sau, în cazul în care neîndeplinirea obligațiilor a încetat înainte de această dată, până la data la care a încetat, și să li se aplice un coeficient pentru gravitate care se ridică la 7 și, respectiv, la 5.

În schimb, ea arată că recurge, pentru calcularea sumei forfetare, în ceea ce privește factorul „n” și sumele forfetare minime pe stat membru, la cifrele actualizate care figurează în comunicarea sa publicată la 26 ianuarie 2024, intitulată „Actualizarea datelor utilizate pentru calcularea sancțiunilor financiare propuse de Comisie Curții de Justiție a Uniunii Europene în cadrul procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor” (JO C, C/2024/1123). Valoarea actualizată a sumei forfetare, prevăzută la punctul 2 din anexa la această comunicare, este stabilită la 1080 de euro pe zi, factorul „n” pentru Republica Bulgaria, prevăzut la punctul 3 din aceasta, este de 0,2, iar suma forfetară minimă pentru acest stat membru, prevăzută la punctul 5 din anexa respectivă, se ridică la 603000 de euro.

Prin urmare, în ceea ce privește suma forfetară, Comisia distinge trei perioade ale încălcării și propune să se stabilească cuantumul zilnic în vederea stabilirii acestei sume, aplicabil fiecăreia dintre ele, după cum urmează: – pentru perioada cuprinsă între 20 octombrie 2021 (ziua următoare datei expirării termenului de transpunere a directivei) și 31 ianuarie 2024 (ziua anterioară primei notificări a măsurilor de transpunere), prin înmulțirea cuantumului actualizat al sumei forfetare stabilit la 1080 de euro cu un coeficient pentru gravitate de 10 și cu factorul „n” al Republicii Bulgaria stabilit la 0,2, ceea ce corespunde unui cuantum zilnic de 2160 de euro, înmulțit la rândul său cu numărul de zile în care a persistat încălcarea, și anume 833 de zile. Cuantumul sumei forfetare pentru această perioadă s‑ar ridica la 1799280 de euro; – pentru perioada cuprinsă între 1 februarie 2024 (data primei notificări a măsurilor de transpunere) și 13 februarie 2024 (ziua anterioară celei de a doua notificări a măsurilor de transpunere), prin înmulțirea cuantumului actualizat al sumei forfetare (1080 de euro) cu un coeficient pentru gravitate de 7 și cu factorul „n” al Republicii Bulgaria stabilit la 0,2, ceea ce corespunde unui cuantum zilnic de 1512 euro, înmulțit la rândul său cu numărul de zile în care a persistat încălcarea, și anume 12 zile. Cuantumul sumei forfetare pentru această perioadă s‑ar ridica la 18144 de euro; – pentru perioada cuprinsă între 14 februarie 2024 (data celei de a doua notificări a măsurilor de transpunere) și data încetării încălcării sau data pronunțării hotărârii în prezenta cauză, prin înmulțirea cuantumului actualizat al sumei forfetare (1080 de euro) cu un coeficient pentru gravitate de 5 și cu factorul „n” al Republicii Bulgaria stabilit la 0,2, ceea ce corespunde unui cuantum zilnic de 1080 de euro, care ar trebui înmulțit cu numărul de zile cuprins între prima dată și una dintre celelalte două date.

Aceasta adaugă că cuantumurile pe care le‑a stabilit astfel îl depășesc pe cel al sumei forfetare minime de 603000 de euro pentru Republica Bulgaria, care nu ar mai fi, așadar, relevant.

În răspunsul său la actul de desistare parțială al Comisiei, Republica Bulgaria invită Curtea să respingă cererea de sancționare sau, cu titlu subsidiar, să reducă la minimum cuantumul sumei forfetare solicitate.

Prin concluziile suplimentare din 15 octombrie 2025, depuse în urma noilor probe prezentate de Republica Bulgaria, Comisia propune stabilirea cuantumului total al sumei forfetare solicitate la 2458296 de euro, ceea ce corespunde sumei de 1801440 de euro pentru perioada cuprinsă între 20 octombrie 2021 și 31 ianuarie 2024, la 19656 de euro pentru perioada cuprinsă între 1 februarie 2024 și 13 februarie 2024 și la 637200 de euro pentru perioada cuprinsă între 14 februarie 2024 și 25 septembrie 2025.

Articolul 260 alineatul (3) TFUE prevede la primul paragraf că, în cazul în care sesizează Curtea printr‑o acțiune în temeiul articolului 258 TFUE, considerând că statul respectiv nu și‑a îndeplinit obligația de a comunica măsurile de transpunere a unei directive adoptate în conformitate cu o procedură legislativă, această instituție poate indica, în cazul în care consideră necesar, cuantumul sumei forfetare sau al penalității cu titlu cominatoriu care urmează a fi plătită de statul membru respectiv și pe care îl consideră adecvat situației. În conformitate cu al doilea paragraf al acestui articol 260 alineatul (3), în cazul în care constată neîndeplinirea obligației, Curtea poate impune statului membru respectiv plata unei sume forfetare sau a unei penalități cu titlu cominatoriu, în limita valorii indicate de Comisie, obligația de plată intrând în vigoare la data stabilită de Curte prin hotărârea sa.

Având în vedere că, după cum reiese din cuprinsul punctului 84 din prezenta hotărâre, s‑a stabilit că, la expirarea termenului prevăzut în avizul motivat din 19 mai 2022, Republica Bulgaria nici nu adoptase și, prin urmare, nici nu comunicase Comisiei actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru transpunerea în dreptul său intern a dispozițiilor Directivei 2019/520, neîndeplinirea obligațiilor astfel constatată intră în domeniul de aplicare al articolului 260 alineatul (3) TFUE.

Rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că, pentru a aprecia oportunitatea aplicării unei sancțiuni financiare, revine Curții, în fiecare cauză și în funcție de împrejurările speței cu care este sesizată și de nivelul de persuasiune și de disuasiune pe care îl consideră necesar, competența de a adopta sancțiunile financiare adecvate, în special pentru a preveni repetarea unor încălcări ale dreptului Uniunii similare celor din speță [Hotărârea din 25 aprilie 2024, Comisia/Polonia (Directiva privind avertizorii), C‑147/23, EU:C:2024:346, punctul 62 și jurisprudența citată].

În ceea ce privește impunerea unei sume forfetare, trebuie să se considere că ansamblul elementelor juridice și factuale care însoțesc neîndeplinirea obligațiilor constatată, și anume lipsa totală de necomunicare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru transpunerea Directivei 2019/520 la expirarea termenului stabilit în avizul motivat din 19 mai 2022, constituie un indicator al faptului că prevenirea efectivă a repetării unor încălcări ale dreptului Uniunii similare celor din speță este de natură să necesite adoptarea unei măsuri disuasive precum impunerea unei sume forfetare [a se vedea în acest sens Hotărârea din25 februarie 2021, Comisia/Spania (Directiva privind datele cu caracter personal – Domeniul penal), C‑658/19, EU:C:2021:138, punctul 70, și Hotărârea din 29 februarie 2024, Comisia/Irlanda (Servicii mass‑media audiovizuale), C‑679/22, EU:C:2024:178, punctul 73].

În vederea calculării sumei forfetare la plata căreia un stat membru poate fi obligat în temeiul articolului 260 alineatul (3) TFUE, revine Curții, în exercitarea puterii sale de apreciere, sarcina de a stabili cuantumul sumei menționate astfel încât acesta să fie, pe de o parte, adaptat împrejurărilor și, pe de altă parte, proporțional cu încălcarea săvârșită. Printre factorii pertinenți în această privință se numără în special elemente cum ar fi gravitatea neîndeplinirii obligațiilor constatate, perioada în care aceasta a persistat, precum și capacitatea de plată a statului membru în cauză [Hotărârea din 20 martie 2025, Comisia/Bulgaria (Directiva privind promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic), C‑480/23, EU:C:2025:194, punctul 89 și jurisprudența citată].

Cu titlu introductiv, în ceea ce privește faptul că Comisia invocă, pentru calculul sumelor în discuție în speță, comunicarea sa publicată la 26 ianuarie 2024, menționată la punctul 108 din prezenta hotărâre, este suficient să se arate că, potrivit ultimului paragraf al acesteia din urmă, „Comisia va aplica cifrele actualizate în cazul deciziilor pe care le ia pentru a sesiza Curtea de Justiție în temeiul articolului 260 TFUE începând cu data publicării prezentei comunicări în Jurnalul Oficial”.

În orice caz, trebuie amintit de asemenea că, în cadrul puterii de apreciere de care dispune Curtea în temeiul articolului 260 alineatul (3) TFUE, linii directoare precum cele cuprinse în comunicările Comisiei, care prevăd ca norme indicative variabile matematice, nu sunt obligatorii pentru Curte, ci contribuie la garantarea transparenței, a caracterului previzibil și a securității juridice în privința acțiunii întreprinse de Comisie însăși, atunci când această instituție prezintă propuneri Curții [Hotărârea din 25 aprilie 2024, Comisia/Polonia (Directiva privind avertizorii), C‑147/23, EU:C:2024:346, punctul 69 și jurisprudența citată].

În ceea ce privește, mai întâi, gravitatea încălcării săvârșite, aceasta nu poate fi stabilită prin aplicarea automată a unui coeficient pentru gravitate [Hotărârea din 20 martie 2025, Comisia/Bulgaria (Directiva privind promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic), C‑480/23, EU:C:2025:194, punctul 90 și jurisprudența citată]. În special, întrucât presupune că încălcarea obligației de comunicare a măsurilor de transpunere a unei directive trebuie considerată ca având aceeași gravitate, indiferent de directiva în cauză, Comisia nu este în măsură să adapteze sancțiunile pecuniare în funcție de consecințele neexecutării acestei obligații asupra intereselor private și publice. În această privință, este evident că consecințele neexecutării obligațiilor care revin statelor membre asupra intereselor private și publice în cauză pot varia nu numai de la un stat membru la altul, ci și în funcție de conținutul normativ al directivei netranspuse [Hotărârea din 22 mai 2025, Comisia/Bulgaria (Directiva privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public), C‑237/23, EU:C:2025:373, punctul 92 și jurisprudența citată].

Pentru a examina gravitatea încălcării constatate în prezenta cauză, trebuie amintit că obligația de a adopta dispoziții pentru a asigura transpunerea completă a unei directive și obligația de a comunica aceste dispoziții Comisiei constituie obligații esențiale ale statelor membre în vederea asigurării deplinei efectivități a dreptului Uniunii și că neîndeplinirea acestor obligații trebuie, prin urmare, să fie considerată ca fiind de o gravitate certă [Hotărârea din 20 martie 2025,Comisia/Bulgaria (Directiva privind promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic), C‑480/23, EU:C:2025:194, punctul 91 și jurisprudența citată].

În speță, este necesar să se sublinieze că Directiva 2019/520 este un instrument al dreptului Uniunii de o importanță certă în măsura în care urmărește, pe de o parte, să asigure interoperabilitatea sistemelor de taxare rutieră electronică pe întreaga rețea rutieră a Uniunii, autostrăzile urbane și interurbane, rutele majore și minore și diversele structuri, cum ar fi tuneluri sau poduri, și feriboturi și, pe de altă parte, să faciliteze schimbul transfrontalier de date privind înmatricularea vehiculelor referitoare la vehiculele și proprietarii sau deținătorii vehiculelor pentru care a survenit o neplată a taxelor rutiere de orice fel în Uniune.

Or, netranspunerea dispozițiilor acestei directive aduce atingere efectivității depline a dreptului Uniunii, precum și aplicării sale uniforme.

În această privință, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 75 din prezenta hotărâre, Republica Bulgaria nu adoptase, la expirarea termenului stabilit în avizul motivat din 19 mai 2022, nicio dispoziție destinată să asigure o transpunere completă a Directivei 2019/520 care să cuprindă o trimitere la aceasta sau care să fie însoțită de o asemenea trimitere la data publicării oficiale, în conformitate cu articolul 32 alineatul (1) din această directivă.

Republica Bulgaria invocă, în primul rând, împrejurările care țin atât de contextul său politic național, cât și de pandemia de COVID-19, împrejurări care ar fi trebuit, potrivit acestui stat membru, să fie luate în considerare la stabilirea coeficientului pentru gravitate al încălcării în discuție în speță. Or, această argumentație nu poate fi admisă, pentru motivele indicate la punctele 80-83 din prezenta hotărâre.

În al doilea rând, Republica Bulgaria face trimitere la argumentația sa prezentată la punctele 45-47 din prezenta hotărâre, care ar demonstra că dispozițiile legislației bulgare existente îndeplineau o parte dintre cerințele Directivei 2019/520, aspect care nu ar fi fost apreciat de Comisie.

Cu privire la acest aspect, trebuie amintit că, deși este adevărat că afirmația unui stat membru potrivit căreia cadrul legislativ existent la momentul adoptării unei directive ar fi fost deja suficient pentru a considera că acest stat membru nu și‑a încălcat obligațiile și că netranspunerea acesteia din urmă nu a avut decât o incidență limitată nu poate fi relevantă pentru aprecierea oportunității de a impune o sancțiune precum cea în discuție în speță, această afirmație poate fi luată în considerare în vederea aprecierii gravității neîndeplinirii obligațiilor în cauză în vederea calculării cuantumului sumei forfetare [Hotărârea din 22 mai 2025, Comisia/Bulgaria (Directiva privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public), C‑237/23, EU:C:2025:373, punctul 99 și jurisprudența citată].

În speță, așa cum arată de altfel Comisia în memoriul său în replică, unele dintre obligațiile stabilite în Directiva 2019/520 erau deja prevăzute în Decizia 2009/750/CE a Comisiei din 6 octombrie 2009 privind definirea serviciului european de taxare rutieră electronică și a elementelor tehnice ale acestuia (JO 2009, L 268, p. 11). Cu toate acestea, nu se contestă că, astfel cum arată și această instituție, Directiva 2019/520 a adus modificări importante legislației anterioare și că aceasta cuprinde numeroase dispoziții noi.

Prin urmare, nu se poate considera că existența unor norme naționale anterioare adoptării Directivei 2019/520, precum cele invocate de Republica Bulgaria în speță, poate constitui un factor care să atenueze în mod considerabil gravitatea încălcării în cauză. Acestea fiind spuse, nu s‑a dovedit că consecințele neîndeplinirii obligațiilor constatate în speță asupra intereselor private și publice au fost la fel de importante ca în cazul în care nicio dispoziție cu conținut similar celui al dispozițiilor Directivei 2019/520 nu ar exista în cadrul ordinii juridice bulgare.

În continuare, în ceea ce privește durata încălcării, reiese în special din cuprinsul punctelor 33 și 34 din prezenta hotărâre că aceasta a persistat timp de aproape patru ani.

În sfârșit, în ceea ce privește stabilirea capacității de plată a Republicii Bulgaria, potrivit jurisprudenței Curții, nu este necesar să se țină seama, în metoda de calcul al factorului „n”, de importanța populației acestui stat membru [a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 martie 2025, Comisia/Bulgaria (Directiva privind promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic), C‑480/23, EU:C:2025:194, punctul 101 și jurisprudența citată].

În schimb, trebuie să se ia în considerare produsul intern brut (PIB) al Republicii Bulgaria ca factor predominant. În această privință, trebuie de asemenea să se țină seama de evoluția recentă a PIB‑ului acestui stat membru, astfel cum se prezintă la data examinării faptelor de către Curte [Hotărârea din 20 martie 2025, Comisia/Bulgaria (Directiva privind promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic), C‑480/23, EU:C:2025:194, punctul 102 și jurisprudența citată].

Având în vedere aceste considerații și ținând seama de puterea de apreciere recunoscută Curții prin articolul 260 alineatul (3) TFUE, care prevede că, în ceea ce privește suma forfetară a cărei plată o impune, Curtea nu poate stabili un cuantum care să îl depășească pe cel indicat de Comisie, trebuie să se considere că prevenirea efectivă a repetării unor încălcări similare celei care rezultă din încălcarea articolului 32 alineatul (1) din Directiva 2019/520 și care aduc atingere efectivității depline a dreptului Uniunii impune aplicarea unei sume forfetare al cărei cuantum trebuie să fie stabilit la 1900000 de euro.

Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a solicitat obligarea Republicii Bulgaria la plata cheltuielilor de judecată, iar aceasta a căzut în pretenții, se impune obligarea sa la suportarea, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și a celor efectuate de Comisie.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a zecea)

30 aprilie 2026 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Directiva 2019/520

Comunicarea din 2023

Procedura precontencioasă

Procedura în fața Curții

Cu privire la acțiune

Cu privire la neîndeplinirea obligațiilor în temeiul articolului 258 TFUE

Argumentația părților

Aprecierea Curții

Cu privire la cererea formulată în temeiul articolului 260 alineatul (3) TFUE

Argumentația părților

Aprecierea Curții

Cu privire la cheltuielile de judecată