Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 26 iunie 2025.#eins energie in sachsen GmbH & Co. KG împotriva Comisiei Europene.#Recurs – Concurență – Concentrări – Decizie prin care o concentrare este declarată compatibilă cu piața internă – Acțiune formulată de un terț – Admisibilitate – Articolul 263 al patrulea paragraf TFUE – Calitate procesuală activă.#Cauza C-469/23 P.

Prin recursul formulat, eins energie in sachsen GmbH & Co. KG solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 17 mai 2023, eins energie in sachsen/Comisia (T‑318/20, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2023:262), prin care acesta a respins ca inadmisibilă acțiunea sa având ca obiect anularea Deciziei C(2019) 1711 final a Comisiei din 26 februarie 2019 prin care o concentrare este declarată compatibilă cu piața internă și cu Acordul privind SEE (cazul M.8871 – RWE/E.ON Assets) (JO 2020, C 111, p. 1, denumită în continuare „decizia în litigiu”).

Istoricul litigiului a fost prezentat la punctele 2-11 din hotărârea atacată și poate fi rezumat după cum urmează.

RWE AG este o societate de drept german care intervenea, la momentul notificării operațiunii de concentrare avute în vedere, în întregul lanț de furnizare a energiei, inclusiv în sectorul producerii, al furnizării angro, al transportului, al distribuției, al comercializării cu amănuntul de energie, precum și al serviciilor energetice pentru consumatori. RWE și filialele sale, inclusiv innogy SE, își desfășoară activitatea în mai multe state membre.

E.ON SE este o societate de drept german care, la momentul respectiv, își exercita activitățile în întregul lanț de furnizare a energiei electrice, indiferent dacă este vorba despre producția, vânzarea angro, distribuția sau comerțul cu amănuntul de energie electrică. E.ON deține și exploatează active de producție de energie electrică în mai multe state membre.

Recurenta este o întreprindere municipală de drept german care produce energie electrică atât din surse de energie convenționale, datorită centralei sale de cogenerare, cât și din surse de energie regenerabile, prin intermediul parcului său eolian și al parcurilor sale fotovoltaice. Activele sale de producție sunt situate în Germania.

Concentrarea în discuție în speță se înscrie în cadrul unui schimb complex de active între RWE și E.ON, anunțat la 11 și 12 martie 2018 de cele două întreprinderi în cauză (denumit în continuare „operațiunea globală”). Astfel, prin intermediul primei operațiuni de concentrare, și anume concentrarea în discuție în speță, RWE dorește să dobândească controlul exclusiv sau controlul în comun asupra anumitor active de producție ale E.ON. A doua operațiune de concentrare constă în dobândirea de către E.ON a controlului exclusiv asupra activităților de distribuție și de comerț cu amănuntul, precum și asupra anumitor active de producție ale innogy, controlată de RWE. În ceea ce privește a treia operațiune, aceasta prevede că RWE dobândește 16,67 % din acțiunile E.ON.

A doua operațiune de concentrare (denumită în continuare „operațiunea M.8870”) a fost notificată Comisiei la 31 ianuarie 2019. Comisia a adoptat Decizia C(2019) 6530 final din 17 septembrie 2019 prin care o concentrare este declarată compatibilă cu piața internă și cu Acordul privind SEE (cazul M.8870 – E.ON/Innogy) (JO 2020, C 379, p. 16).

A treia operațiune de concentrare a fost notificată Bundeskartellamt (Oficiul Federal al Concurenței, Germania), care a autorizat‑o prin Decizia din 26 februarie 2019 (cazul B8‑28/19).

La 22 ianuarie 2019, Comisia a primit notificarea unui proiect de concentrare în aplicarea articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului din 20 ianuarie 2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi [denumit în continuare „Regulamentul (CE) privind concentrările”] (JO 2004, L 24, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 201), prin care RWE dorea să preia, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din acest regulament, controlul exclusiv sau controlul în comun asupra anumitor active de producție ale E.ON.

La 31 ianuarie 2019, Comisia a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene notificarea prealabilă a acestei concentrări (cazul M.8871 – RWE/E.ON Assets) (JO 2019, C 38, p. 22, denumită în continuare „operațiunea M.8871”), conform articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 139/2004.

În cadrul examinării operațiunii M.8871, Comisia a realizat o investigație de piață și, prin urmare, a transmis un chestionar anumitor întreprinderi, recurenta neparticipând însă la această investigație.

La 26 februarie 2019, Comisia a adoptat decizia în litigiu prin care operațiunea M.8871 a fost declarată compatibilă cu piața internă în etapa examinării prevăzute la articolul 6 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 139/2004 și la articolul 57 din Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) din 2 mai 1992 (JO 1994, L 1, p. 3, Ediție specială, 11/vol. 53, p. 4).

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 27 mai 2020, recurenta a formulat o acțiune având ca obiect anularea deciziei în litigiu.

Recurenta invocă în esență șase motive de anulare, întemeiate, primul, pe o divizare eronată a analizei operațiunii globale, al doilea, pe încălcarea obligației de motivare, al treilea, pe încălcarea dreptului său de a fi ascultată, al patrulea, pe încălcarea dreptului său la protecție jurisdicțională efectivă, al cincilea, pe erori vădite de apreciere și, al șaselea, pe încălcarea obligației de diligență.

Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins acțiunea ca inadmisibilă pentru motivul că recurenta nu era vizată în mod individual de decizia în litigiu, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, și, prin urmare, nu avea calitate procesuală activă.

În această privință, la punctele 24-31 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat următoarele: „24 […] potrivit unei jurisprudențe constante, alte subiecte decât destinatarii unei decizii nu pot pretinde că aceasta le privește în mod individual decât dacă această decizie le afectează în considerarea anumitor calități care le sunt specifice sau a unei situații de fapt care le caracterizează în raport cu orice altă persoană și, ca urmare a acestui fapt, le individualizează analog cu destinatarul unei astfel de decizii (Hotărârea din 4 iulie 2006, easyJet/Comisia, T‑177/04, EU:T:2006:187, punctul 34 și jurisprudența citată). 25 În cazul unei decizii de constatare a compatibilității unei operațiuni de concentrare cu piața internă și în ceea ce privește o întreprindere terță, trebuie să se stabilească dacă aceasta este vizată individual în funcție, pe de o parte, de participarea sa la procedura administrativă și, pe de altă parte, de afectarea poziției sale pe piață. Deși o simplă participare la procedură nu este suficientă, desigur, în sine, pentru a stabili că reclamanta este vizată în mod individual de decizie, în special în domeniul concentrărilor a căror examinare minuțioasă impune un contact regulat cu numeroase întreprinderi, nu este mai puțin adevărat că participarea activă la procedura administrativă constituie un element luat în considerare în mod constant de jurisprudența în materie de concurență, inclusiv în domeniul mai specific al controlului concentrărilor, pentru a stabili, împreună cu alte circumstanțe specifice, admisibilitatea acțiunii sale (a se vedea Hotărârea din 4 iulie 2006, easyJet/Comisia, T‑177/04, EU:T:2006:187, punctul 35 și jurisprudența citată). 26 Având în vedere jurisprudența amintită la punctul 25 de mai sus, Tribunalul a adoptat o măsură de organizare a procedurii prin care urmărea să invite părțile să își prezinte, în ședință, observațiile cu privire la cauza de inadmisibilitate pe care intenționa să o invoce din oficiu. 27 Trebuie arătat că reclamanta a trimis Comisiei o scrisoare la 18 februarie 2019, dar că aceasta nu conținea, contrar susținerilor reclamantei, decât observații cu privire la [operațiunea] M.8870. În plus, aceasta nu a participat la investigația pieței realizată în cadrul procedurii referitoare la [operațiunea] M.8871, ci la cea referitoare la [operațiunea] M.8870. În ceea ce privește reuniunea individuală care a avut loc cu Comisia la 15 aprilie 2019, trebuie să se constate că aceasta a avut loc după adoptarea deciziei [în litigiu] și privea, în orice caz, [operațiunea] M.8870. În schimb, din dosar nu reiese că reclamanta a trimis o scrisoare Comisiei pentru a‑i prezenta observații cu privire la [operațiunea] M.8871 sau pentru a‑i notifica voința sa de a participa la procedura aferentă înainte de adoptarea deciziei [în litigiu]. 28 În această privință, este adevărat că, în cadrul răspunsului său la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului reclamantei de a fi ascultată, Comisia susține, în memoriul în apărare, că reclamantei i s‑a oferit posibilitatea să participe pe deplin la procedură, în special prin intermediul investigației de piață la care aceasta ar fi răspuns, și că reclamanta a fost ascultată de Comisie. Cu toate acestea, Comisia a precizat în ședință că era vorba despre o eroare materială de redactare și că reclamanta nici nu participase la investigația de piață, nici nu fusese ascultată de Comisie în urma unei cereri formulate în acest sens de reclamantă. 29 Rezultă din cele ce precedă că reclamanta nu a participat la procedura administrativă. 30 În plus, în ședință, reclamanta nu a invocat niciun alt argument prin care să demonstreze că s‑a manifestat la Comisie pentru a participa la faza administrativă. 31 Întrucât reclamanta nu a participat în mod activ la procedura privind [operațiunea] M.8871, trebuie să se considere, ținând seama, în plus, de lipsa unei împrejurări speciale referitoare la afectarea poziției sale pe piață, că nu este afectată individual de decizia [în litigiu], în sensul jurisprudenței amintite la punctul 25 de mai sus.”

Prin cererea depusă la grefa Curții la 21 iulie 2023, recurenta a introdus prezentul recurs.

În aceeași zi, recurenta, care introdusese, pe de altă parte, în cursul anului 2021, o acțiune în anularea Deciziei C(2019) 6530 final (cauza T‑59/21), încă pendinte la Tribunal la 21 iulie 2023, a solicitat suspendarea examinării prezentului recurs până la pronunțarea hotărârii Tribunalului care urma să fie pronunțată în respectiva acțiune în anulare.

Prin decizia din 19 septembrie 2023, președintele Curții, după ascultarea părților cu privire la această cerere de suspendare, precum și cu privire la o eventuală conexare a nouă recursuri – printre care prezentul recurs – în cauzele C‑464/23 P, C‑465/23 P, C‑466/23 P, C‑467/23 P, C‑468/23 P, C‑469/23 P, C‑470/23 P, C‑484/23 P și C‑485/23 P, formulate împotriva Hotărârilor Tribunalului în cauzele T‑312/20, T‑313/20, T‑314/20, T‑315/20, T‑317/20, T‑318/20, T‑319/20, T‑320/20 și T‑321/20, a respins cererea de suspendare menționată și a dispus conexarea doar a recursurilor în cauzele C‑464/23 P, C‑465/23 P, C‑467/23 P, C‑468/23 P și C‑470/23 P privind hotărârile Tribunalului pronunțate cu privire la fond, cu excluderea a patru alte recursuri, printre care prezentul recurs, formulate împotriva hotărârilor Tribunalului prin care acțiunile sunt declarate inadmisibile.

Recurenta solicită Curții: – anularea hotărârii atacate și a deciziei în litigiu; – cu titlu subsidiar și în orice caz, trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal pentru orice decizie necesară și – obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a cheltuielilor cu onorariile de avocat și cu deplasarea efectuate de recurentă în procedura în fața Tribunalului.

Comisia și celelalte părți solicită Curții: – respingerea recursului și – obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea recursului, recurenta invocă șase motive, întemeiate pe încălcarea obligației de motivare, pe denaturarea faptelor și pe încălcarea drepturilor sale procedurale (primul motiv), pe aplicarea eronată a articolului 263 al patrulea paragraf TFUE (al doilea motiv), pe neaplicarea eronată a articolului 101 TFUE (al treilea motiv), pe aplicarea eronată a articolului 3 din Regulamentul nr. 139/2004 (al patrulea motiv), pe aplicarea eronată a articolului 2 din acest regulament (al cincilea motiv) și pe încălcarea principiilor repartizării sarcinii probei (al șaselea motiv).

Trebuie analizat mai întâi al doilea motiv, apoi, în continuare, primul motiv.

Prin intermediul primului aspect al celui de al doilea motiv, recurenta arată că, în cazul unei decizii de constatare a compatibilității unei operațiuni de concentrare cu piața internă, nu este necesar, pentru ca o întreprindere terță să fie considerată ca fiind vizată în mod individual de această decizie, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, ca ea să fi participat în mod formal la procedura administrativă. Ar fi suficient, din punct de vedere procedural, ca acestei persoane să i se fi acordat drepturi de participare, de informare și de consultare în cazul unei potențiale atingeri aduse intereselor sale materiale.

Or, Tribunalul s‑ar fi întemeiat, la punctele 27-31 din hotărârea atacată, numai pe lipsa participării formale a recurentei la procedura referitoare la operațiunea M.8871. Deși participarea la o procedură poate fi reținută ca un indiciu pentru a stabili dacă o persoană este vizată în mod individual de un act, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, această participare nu poate constitui o condiție imperativă în cazul unei operațiuni complexe și efectuate în mai multe tranșe, precum operațiunea globală. Ceea ce este decisiv este faptul că, prin intermediul unui studiu întocmit de o societate de consultanță economică privind Residual Supply Index (indicele rezidual de aprovizionare), pe care ea l‑a cofinanțat, recurenta a influențat conținutul deciziei atacate, astfel cum atestă textul acestei decizii. Pe de altă parte, procedura referitoare la operațiunea M.8871 ar fi fost disociată în mod artificial de Comisie de procedura referitoare la operațiunea M.8870.

Comisia, susținută de E.ON și de RWE, contestă argumentele recurentei.

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, în conformitate cu articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, o persoană fizică sau juridică poate formula o acțiune împotriva unei decizii adresate unei alte persoane numai dacă decizia respectivă o privește în mod direct și individual.

În această privință, reiese dintr‑o jurisprudență constantă a Curții că alte subiecte decât destinatarii unei decizii nu pot pretinde că aceasta le privește în mod individual decât dacă această decizie le afectează în considerarea anumitor calități care le sunt specifice sau a unei situații de fapt care le caracterizează în raport cu orice altă persoană și, ca urmare a acestui fapt, le individualizează analog cu destinatarul unei astfel de decizii (Hotărârea din 14 septembrie 2023, Land Rheinland‑Pfalz/Deutsche Lufthansa, C‑466/21 P, EU:C:2023:666, punctul 77 și jurisprudența citată).

În cazul unei decizii de constatare a compatibilității unei operațiuni de concentrare cu piața internă și în ceea ce privește o întreprindere terță, trebuie să se stabilească dacă aceasta este vizată individual în funcție de o serie de indicii concordante sau de fapte care pot privi atât participarea acestei întreprinderi la procedura administrativă, cât și afectarea poziției sale pe piață. Deși o simplă participare la procedură nu este suficientă, desigur, în sine, pentru a stabili că recurenta este vizată în mod individual de decizie, în special în domeniul concentrărilor a căror examinare minuțioasă impune un contact regulat cu numeroase întreprinderi, nu este mai puțin adevărat că participarea activă la procedura administrativă constituie un element luat în considerare în mod constant de jurisprudența în materie de concurență, inclusiv în domeniul mai specific al controlului concentrărilor, pentru a stabili, împreună cu alte circumstanțe specifice, admisibilitatea acțiunii sale. În plus, poziția actuală și viitoare a unei întreprinderi terțe față de o concentrare pe o piață care poate fi influențată de această operațiune trebuie să fie afectată în mod substanțial pentru ca această întreprindere să poată fi vizată în mod individual de decizia prin care se constată compatibilitatea operațiunii menționate cu piața internă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 31 martie 1998, Franța ș.a./Comisia, C‑68/94 și C‑30/95, EU:C:1998:148, punctele 54-56, precum și jurisprudența citată).

Rezultă că, în aprecierile care figurează la punctele 24 și 25 din hotărârea atacată și care reiau în esență această jurisprudență – din care rezultă că simpla participare la procedura administrativă nu este suficientă pentru a considera că o întreprindere terță este vizată în mod individual, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE – Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare de drept.

În continuare, Tribunalul a constatat, la punctul 29 din hotărârea atacată, că recurenta nu participase la procedura referitoare la operațiunea M.8871 și a adăugat, la punctul 30 din această hotărâre, că nu prezentase, în ședință, niciun argument prin care să demonstreze că s‑a manifestat la Comisie pentru a participa la această procedură. Or, recurenta nu contestă aceste constatări ale Tribunalului.

În ceea ce privește argumentul recurentei potrivit căruia nu ar fi decisivă problema participării sale formale la procedura referitoare la operațiunea M.8871, ci influența sa concretă, prin intermediul studiului menționat la punctul 25 din prezenta hotărâre, asupra conținutului deciziei în litigiu, trebuie să se observe că, în considerentele (59)-(65) ale acestei decizii, Comisia a examinat, desigur, mai multe studii privind Residual Supply Index (indicele rezidual de aprovizionare) care i‑au fost prezentate atât de părțile la concentrare, cât și de terți. Cu toate acestea, simpla împrejurare că recurenta a cofinanțat unul dintre aceste studii nu este suficientă pentru a considera că aceasta a participat în mod activ la procedura administrativă, în sensul jurisprudenței amintite la punctul 29 din prezenta hotărâre.

De altfel, în ceea ce privește argumentul potrivit căruia procedura referitoare la operațiunea M.8871 a fost disociată în mod artificial de procedura referitoare la operațiunea M.8870, trebuie arătat că recurenta nu prezintă în această privință niciun element de natură să demonstreze o eroare de drept pe care ar fi săvârșit‑o Tribunalul în interpretarea condițiilor de admisibilitate prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE. Astfel, prin acest argument, recurenta nu urmărește, în realitate, să critice puncte specifice din hotărârea atacată, ci decizia adoptată pe fond de Comisie de a aproba fiecare dintre aceste două operațiuni în mod individual. Prin urmare, argumentul menționat trebuie respins ca inadmisibil.

În aceste condiții, primul aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins.

Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, recurenta susține, în primul rând, că Tribunalul nu a ținut seama de faptul că condiția potrivit căreia o persoană trebuie să fie vizată în mod individual de actul a cărui anulare o solicită poate fi stabilită prin „alte împrejurări specifice”. În special, Tribunalul s‑ar fi abținut să examineze elementele invocate în cererea sa introductivă, precum particularitățile pieței, valoarea considerabilă a investițiilor pe care le consimțise, poziția sa de concurentă directă a RWE sau consecințele concentrării asupra poziției sale concurențiale.

În al doilea rând, recurenta susține că, în caz de pluralitate de reclamanți, o acțiune în ansamblul său este admisibilă atunci când numai unul dintre reclamanți este vizat în mod individual și adaugă că situația este aceeași în cazul acțiunilor formulate separat de mai mulți reclamanți. De asemenea, potrivit recurentei, Tribunalul a săvârșit o eroare în raport cu articolul 263 al patrulea paragraf TFUE prin faptul că nu a dispus conexarea acțiunii sale cu alte acțiuni paralele declarate admisibile.

Comisia, susținută de E.ON și de RWE, contestă argumentele recurentei.

În ceea ce privește primul argument al recurentei, trebuie arătat că, prin intermediul acestuia, ea reproșează Tribunalului, în esență, că nu a examinat elementele pe care le‑a invocat în cererea sa introductivă pentru a demonstra existența, în speță, a unor împrejurări specifice care să permită să se stabilească faptul că era vizată în mod individual de decizia în litigiu.

În această privință, reiese de asemenea din jurisprudența Curții, pe de o parte, că, în cadrul recursului, controlul Curții are ca obiect în special să verifice dacă Tribunalul a răspuns corespunzător cerințelor legale tuturor argumentelor invocate de recurent și, pe de altă parte, că motivul întemeiat pe lipsa unui răspuns din partea Tribunalului la argumentele invocate în primă instanță echivalează în esență cu invocarea unei încălcări a obligației de motivare (Hotărârea din 14 septembrie 2023, Land Rheinland‑Pfalz/Deutsche Lufthansa, C‑466/21 P, EU:C:2023:666, punctul 93 și jurisprudența citată).

Acest prim argument privește astfel obligația de motivare a Tribunalului, care face obiectul primului motiv și va fi, în consecință, examinat în cadrul acestui motiv.

În ceea ce privește al doilea argument, potrivit căruia decizia Tribunalului de a nu conexa acțiunea sa cu alte acțiuni îndreptate de asemenea împotriva deciziei în litigiu, dar declarate admisibile ar fi constituit o eroare în raport cu articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, care ar fi împiedicat obținerea admisibilității pe care ar fi necesitat‑o totuși economia procedurii, trebuie să se observe că o decizie privind conexarea sau disjungerea cauzelor constituie o măsură de organizare internă a Tribunalului, care nu intră sub incidența controlului Curții (a se vedea în acest sens Ordonanța din 14 decembrie 1995, Hogan/Curtea de Justiție, C‑173/95 P, EU:C:1995:461, punctul 15).

De altfel, întrucât o ordonanță de conexare nu afectează independența și natura autonomă a cauzelor vizate de aceasta (Hotărârea din 21 iunie 2001, Moccia Irme ș.a./Comisia, C‑280/99 P‑C‑282/99 P, EU:C:2001:348, punctul 66), o acțiune introdusă de un reclamant care nu îndeplinește condițiile de admisibilitate impuse la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE este inadmisibilă independent de o eventuală conexare, în aplicarea articolului 68 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, cu o altă acțiune pe care Tribunalul a considerat‑o admisibilă.

În aceste condiții și sub rezerva exprimată la punctul 40 din prezenta hotărâre, se impune respingerea celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv și, prin urmare, a celui de al doilea motiv în totalitate.

Prin intermediul primului aspect al primului motiv, recurenta susține că Tribunalul a respins acțiunea sa pentru motivul că nu a participat la procedura administrativă referitoare la operațiunea M.8871. Hotărârea atacată nu ar preciza dacă atingerea materială adusă poziției sale pe piață, invocată de recurentă, este lipsită de relevanță și nici motivul pentru care aceasta ar fi irelevantă, ci s‑ar limita la menționarea, la punctul 31, a unei „lipse a unei împrejurări speciale referitoare la afectarea poziției sale pe piață”. Din cuprinsul acestui punct 31 nu ar reieși că Tribunalul a verificat dacă, în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, o parte poate fi vizată individual chiar și în lipsa unei participări formale la procedură. Recurenta ar fi invocat poziția sa de concurentă directă a RWE, precum și atingerea concretă adusă intereselor sale. Or, o motivare care nu răspunde la argumente de această natură ar fi afectată de eroare.

Prin intermediul celui de al doilea aspect al primului motiv, recurenta susține că cererea introductivă în primă instanță, completată în special de observațiile sale scrise din 7 iulie 2021 cu privire la memoriul în intervenție al RWE și observațiile sale orale în ședință, conținea o expunere completă privind investițiile sale și amploarea lor, activitățile sale în concurență cu RWE în producția de energie electrică, modul în care este vizată în mod specific, precum și atingerea adusă poziției sale pe piață. Or, prin constatarea sa care figurează la punctul 31 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi sugerat că aceasta nu invocase nicio împrejurare specială, denaturând astfel argumentele sale.

Prin intermediul celui de al treilea aspect al primului motiv, recurenta arată că dreptul la o cale de atac efectivă și la imparțialitate în cadrul unui proces echitabil, consacrat la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, presupune ca Tribunalul să ia cunoștință de observațiile părților și să țină seama de acestea atunci când pronunță decizia, chiar dacă nu este ținut de conținutul acestor observații. Ar rezulta de asemenea din acest drept că Tribunalul trebuie să indice motivele pertinente ale deciziei sale și să răspundă la obiecții. Cu cât o împrejurare sau un argument juridic este mai semnificativ, cu atât ar fi mai important ca motivarea să răspundă la argumentele părților. Or, afectarea pe plan material ar constitui un aspect central al admisibilității, cu privire la care Tribunalul ar fi trebuit să se pronunțe în cadrul examinării sale din oficiu.

Comisia, susținută de E.ON și de RWE, afirmă că Tribunalul a motivat suficient raționamentele pentru care poziția recurentei pe piață nu era afectată, îndeplinind cerințele impuse de Curte în materie de motivare a hotărârilor. Tribunalul ar fi precizat că nu a identificat o împrejurare specială referitoare la afectarea acestei poziții și, procedând astfel, ar fi constatat că nimic nu deosebea recurenta în raport cu ceilalți concurenți.

Prin intermediul celor trei aspecte ale primului motiv, precum și prin argumentul menționat la punctul 38 din prezenta hotărâre, formulat în cadrul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, care trebuie analizate împreună, recurenta invocă, în realitate, o încălcare de către Tribunal a obligației de motivare în ceea ce privește calitatea sa procesuală activă.

Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, motivarea unei hotărâri trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul Tribunalului (Hotărârea din 11 iunie 2015, EMA/Comisia, C‑100/14 P, EU:C:2015:382, punctul 67 și jurisprudența citată), obligația de motivare care revine Tribunalului în temeiul articolului 36 și al articolului 53 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene neimpunând acestuia să prezinte o expunere care să urmeze în mod exhaustiv și unul câte unul toate raționamentele formulate de părțile în litigiu. Deși motivarea poate fi, așadar, implicită, aceasta trebuie totuși să permită persoanelor interesate să cunoască motivele pentru care Tribunalul nu a admis argumentele lor, iar Curții să dispună de elemente suficiente pentru a‑și exercita controlul în cadrul unui recurs (Hotărârea din 18 iunie 2020, Primart/EUIPO, C‑702/18 P, EU:C:2020:489, punctul 61 și jurisprudența citată).

În speță, după ce a amintit, la punctul 21 din hotărârea atacată, că, în conformitate cu articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, o persoană fizică sau juridică nu poate formula o acțiune împotriva unei decizii adresate unei alte persoane decât dacă decizia menționată o privește în mod direct și individual, Tribunalul a expus, la punctele 24-31 din această hotărâre, motivele pe care s‑a întemeiat pentru a concluziona că recurenta nu era vizată în mod individual de decizia în litigiu, în sensul acestei dispoziții.

În special, la punctul 24 din hotărârea menționată, Tribunalul a amintit jurisprudența constantă menționată la punctul 28 din prezenta hotărâre.

La punctul 25 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat că, în cazul unei decizii de constatare a compatibilității unei operațiuni de concentrare cu piața internă și în ceea ce privește o întreprindere terță, trebuie să se stabilească dacă aceasta este vizată individual în funcție, pe de o parte, de participarea sa la procedura administrativă și, pe de altă parte, de afectarea poziției sale pe piață. La acest punct 25, Tribunalul a adăugat că, deși o simplă participare la procedură nu este suficientă, desigur, în sine, pentru a stabili că recurenta este vizată în mod individual de decizie, în special în domeniul concentrărilor a căror examinare minuțioasă impune un contact regulat cu numeroase întreprinderi, nu este mai puțin adevărat că participarea activă la procedura administrativă constituie un element luat în considerare în mod constant de jurisprudența în materie de concurență, inclusiv în domeniul mai specific al controlului concentrărilor, pentru a stabili, împreună cu alte circumstanțe specifice, admisibilitatea acțiunii sale.

În continuare, Tribunalul a examinat, la punctele 27-30 din hotărârea atacată, problema dacă se putea considera că recurenta participase la procedura referitoare la operațiunea M.8871 și a concluzionat că nu participase în mod activ la această procedură.

În sfârșit, la punctul 31 din această hotărâre, Tribunalul a arătat că, întrucât recurenta nu a participat în mod activ la procedura menționată, trebuia să se considere, ținând seama, în plus, de lipsa unei împrejurări speciale referitoare la afectarea poziției sale pe piață, că aceasta nu este afectată în mod individual de decizia în litigiu.

Or, astfel cum arată recurenta în susținerea recursului, aceasta invocase, atât în cererea introductivă, cât și în observațiile cu privire la memoriul în intervenție al RWE, un anumit număr de elemente privind afectarea, pretins substanțială, a poziției sale pe piață în urma operațiunii M.8871, care erau, în opinia sa, apte să demonstreze că decizia în litigiu o privește individual, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.

Trebuie să se constate că, limitându‑se să constate lipsa unei împrejurări speciale referitoare la afectarea poziției recurentei pe piață, Tribunalul nu a furnizat niciun element de motivare, chiar succint, care să permită, pe de o parte, recurentei să înțeleagă dacă argumentele pe care aceasta le‑a prezentat pentru a susține că poziția sa pe piață era afectată în mod substanțial au fost examinate și, în această ipoteză, care sunt motivele pentru care au fost considerate inapte să stabilească o asemenea afectare și, pe de altă parte, Curții să dispună de elemente suficiente pentru a‑și exercita controlul, astfel cum impune jurisprudența amintită la punctul 49 din prezenta hotărâre.

În aceste condiții, Tribunalul a încălcat obligația de motivare care îi revine în temeiul articolului 36 și al articolului 53 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Rezultă că primul motiv, precum și argumentul menționat la punctul 38 din prezenta hotărâre, formulat în cadrul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, trebuie admise.

În consecință, se impune anularea hotărârii atacate în măsura în care Tribunalul a constatat, la punctul 31 din această hotărâre, lipsa unei împrejurări speciale referitoare la afectarea poziției recurentei pe piață și a concluzionat, la punctul 32 din hotărârea menționată, întemeindu‑se, printre altele, pe acest motiv, că recurenta nu este vizată în mod individual de decizia în litigiu, astfel încât acțiunea sa trebuia respinsă ca inadmisibilă.

Conform articolului 61 primul paragraf a doua teză din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cazul anulării hotărârii Tribunalului, Curtea poate să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul, atunci când acesta este în stare de judecată.

Aceasta este situația în speță.

Trebuie amintit, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 29 din prezenta hotărâre, că, în vederea aprecierii calității procesuale active a recurentei, poziția actuală și viitoare a unei întreprinderi terțe față de o operațiune de concentrare pe o piață care poate fi influențată de această operațiune trebuie să fie afectată în mod substanțial pentru ca această întreprindere să poată fi vizată individual de decizia de constatare a compatibilității operațiunii menționate cu piața internă. Referitor la acest ultim aspect, simpla împrejurare că un act precum decizia în litigiu poate exercita o anumită influență asupra raporturilor de concurență care există pe piața relevantă și că întreprinderea în cauză se afla într‑o oarecare relație cu beneficiarul acestui act nu poate, în orice caz, să fie suficientă pentru ca întreprinderea respectivă să poată fi considerată vizată individual de actul menționat (a se vedea prin analogie Hotărârea din 22 noiembrie 2007, Spania/Lenzing, C‑525/04 P, EU:C:2007:698, punctul 32).

Or, trebuie să se constate că considerațiile prezentate de recurentă în acțiunea sa în fața Tribunalului, în măsura în care privesc propria poziție pe piață a acesteia, constau în esență în menționarea acționariatului său, a numărului de salariați pe care îi angajează, a activităților sale pe piață sau a particularităților acesteia din urmă, fără a demonstra totuși în ce mod aceste împrejurări și activități, fie în calitate de concurent, fie de investitor, sunt de natură să o individualizeze în mod analog destinatarilor deciziei în litigiu. Astfel, împrejurările și activitățile menționate sunt susceptibile să caracterizeze orice alt producător de energie și nu permit distingerea recurentei în mod singular în raport cu ceilalți concurenți ai săi de pe piață.

Aceeași constatare se impune în raport cu celelalte argumente invocate de reclamantă în acțiunea sa, referitoare, în primul rând, la faptul că trebuie să cumpere energie electrică din rețeaua în amonte pentru a garanta siguranța aprovizionării clienților săi, care trebuie să suporte creșterea tarifelor aferente acestora observată în ultimii ani, și, în al doilea rând, la consolidarea rolului RWE în calitate de partener al furnizorilor de energie, precum și în raport cu argumentul său, prezentat în cadrul observațiilor sale din 7 iulie 2021 referitor la memoriul în intervenție al RWE și întemeiat pe crearea unui „gigant în domeniul producției care dăunează concurenței”.

Rezultă că recurenta nu a dovedit că poziția sa pe piață este afectată în mod substanțial de operațiunea în cauză. Pe de altă parte, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 29 din prezenta hotărâre, nici chiar o participare activă la procedura administrativă referitoare la o operațiune de concentrare, de altfel nedovedită în speță, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 31 și 32 din prezenta hotărâre, nu poate fi considerată suficientă pentru a stabili că o decizie prin care această operațiune este declarată compatibilă cu piața internă privește în mod individual o întreprindere, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.

În consecință, recurenta nu a dovedit că ea este vizată în mod individual de decizia în litigiu, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE. Întrucât condițiile afectării directe și individuale prevăzute de această dispoziție sunt cumulative, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 27 din prezenta hotărâre, acțiunea sa în anulare trebuie respinsă ca inadmisibilă.

În aceste condiții, nu este necesară pronunțarea cu privire la al treilea‑al șaselea motiv de recurs, care cuprind argumente de fond întemeiate pe premisa eronată potrivit căreia acțiunea în primă instanță era admisibilă.

Potrivit articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul este fondat, iar Curtea soluționează ea însăși în mod definitiv litigiul, aceasta se pronunță asupra cheltuielilor de judecată. Articolul 138 alineatul (3) din acest regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, prevede că, în cazul în care părțile cad, fiecare, în pretenții cu privire la unul sau mai multe capete de cerere, fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

În speță, întrucât primul motiv de recurs al recurentei, precum și argumentul menționat la punctul 38 din prezenta hotărâre au fost admise, iar acțiunea sa în anulare a fost respinsă, trebuie să se decidă că fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

Articolul 140 alineatul (1) din același regulament, de asemenea aplicabil procedurii de recurs, prevede că statele membre care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. În consecință, Republica Federală Germania va suporta propriile cheltuieli de judecată.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a cincea)

26 iunie 2025 ( *1 )

Hotărâre

Istoricul litigiului

Contextul concentrărilor

Procedura administrativă

Decizia în litigiu

Acțiunea în fața Tribunalului și hotărârea atacată

Procedura în fața Curții și concluziile părților în recurs

Cu privire la recurs

Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe o aplicare eronată a articolului 263 al patrulea paragraf TFUE

Cu privire la primul aspect

Cu privire la al doilea aspect

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare, pe denaturarea faptelor și pe încălcarea drepturilor procedurale ale recurentei

Argumentația părților

Aprecierea Curții

Cu privire la acțiunea în fața Tribunalului

Cu privire la cheltuielile de judecată