Paragraf

Cauza C‑448/23

Paragraf

Comisia Europeană

Paragraf

împotriva

Paragraf

Republicii Polone

Paragraf

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 18 decembrie 2025

Paragraf

„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Articolul 2 TUE – Articolul 4 alineatul (3) TUE – Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE – Stat de drept – Protecție jurisdicțională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii – Principiile autonomiei, supremației, efectivității și aplicării uniforme a dreptului Uniunii – Principiul efectului obligatoriu al jurisprudenței Curții – Hotărâri ale Trybunał Konstytucyjny (Curtea Constituțională, Polonia) – Hotărâri ale Curții și măsuri provizorii în temeiul articolului 279 TFUE referitoare la articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE – Respingere de către Trybunał Konstytucyjny (Curtea Constituțională) a acestor hotărâri și a acestor măsuri provizorii ca fiind ultra vires – Identitate constituțională națională – Interdicția impusă de Trybunał Konstytucyjny (Curtea Constituțională) tuturor organelor autorităților publice de a aplica articolul 2 și articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE – Articolul 47 al doilea paragraf din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Cerința unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege – Compunere nelegală a Trybunał Konstytucyjny (Curtea Constituțională)”

Paragraf

State membre – Obligații – Neîndeplinire a obligațiilor – Răspundere – Domeniu de aplicare – Jurisprudența instanței constituționale

Paragraf

(art. 258 TFUE)

Paragraf

(a se vedea punctele 100 și 101)

Paragraf

State membre – Obligații – Stabilirea căilor de atac necesare pentru asigurarea unei protecții jurisdicționale efective – Respectarea principiului independenței judecătorilor – Supremația și efectul direct ale dreptului Uniunii – Obligațiile instanțelor naționale – Obligația de a lăsa neaplicată, din oficiu, orice reglementare sau practică națională care împiedică deplina eficacitate a unei dispoziții de drept al Uniunii cu efect direct

Paragraf

[art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE]

Paragraf

(a se vedea punctele 113-117)

Paragraf

State membre – Obligații – Stabilirea căilor de atac necesare pentru asigurarea unei protecții jurisdicționale efective – Respectarea principiului independenței judecătorilor – Dreptul la o instanță judecătorească independentă și imparțială, constituită în prealabil prin lege – Supremația și efectul direct ale dreptului Uniunii – Jurisprudență constituțională care se opune aplicării de către instanțele naționale a dreptului Uniunii astfel cum a fost interpretat de Curte – Inadmisibilitate

Paragraf

[art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE]

Paragraf

(a se vedea punctele 121-125)

Paragraf

State membre – Obligații – Stabilirea căilor de atac necesare pentru asigurarea unei protecții jurisdicționale efective – Respectarea principiului independenței judecătorilor – Respectarea statului de drept – Jurisprudență constituțională prin care se refuză recunoașterea unor măsuri provizorii dispuse de Curte ce urmăresc menținerea dreptului la protecție jurisdicțională efectivă în fața unei instanțe judecătorești independente – Încălcare vădită a competenței Curții – Inadmisibilitate

Paragraf

[art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE; art. 279 TFUE]

Paragraf

(a se vedea punctele 130-133 și 138-141)

Paragraf

[art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE; art. 279 TFUE]

Paragraf

(a se vedea punctele 178-186 și 191-195)

Paragraf

State membre – Obligații – Stabilirea căilor de atac necesare pentru asigurarea unei protecții jurisdicționale efective – Respectarea principiului independenței judecătorilor – Supremația și efectul direct ale dreptului Uniunii – Principiul efectului obligatoriu al jurisprudenței Curții – Obligațiile instanțelor naționale –Jurisprudență constituțională prin care se statuează în mod unilateral și definitiv cu privire la întinderea competențelor atribuite Uniunii – Inadmisibilitate – Jurisprudență prin care se refuză respectarea deciziilor Curții și prin care se interzice tuturor organelor autorităților publice să aplice dreptul Uniunii astfel cum a fost interpretat de Curte – Inadmisibilitate – Noțiunea de identitate națională a unui stat membru – Atingere adusă acestei noțiuni care urmare a interpretării dreptului Uniunii de către Curte – Inexistență

Paragraf

[art. 4 alin. (1) și (2), art. 5 alin. (2), art. 13 alin. (2) și art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE; art. 267 și 344 TFUE]

Paragraf

(a se vedea punctele 203-214 și 218-233)

Paragraf

State membre – Obligații – Stabilirea căilor de atac necesare pentru asigurarea unei protecții jurisdicționale efective – Respectarea principiului independenței judecătorilor – Dreptul la o instanță judecătorească independentă și imparțială, constituită în prealabil prin lege – Numirea judecătorilor Curții Constituționale și a președintelui acesteia intervenită cu încălcarea vădită a normelor fundamentale care guvernează sistemul judiciar – Condiții ale numirii care au dat naștere unor îndoieli legitime în percepția justițiabililor în ceea ce privește independența și imparțialitatea acestor persoane – Compunere nelegală a acestei instanțe – Inadmisibilitate

Paragraf

[art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE; art. 258 TFUE]

Paragraf

(a se vedea punctele 273-276, 279-281, 287-291, 293 și 294)

Paragraf

Rezumat

Paragraf

Sesizată pentru prima dată cu o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor având ca obiect două decizii ale unei instanțe constituționale naționale prin care se constată incompatibilitatea cu Constituția națională a mai multe dispoziții și principii care fac parte din cadrul constituțional al Uniunii Europene, Curtea, reunită în Marea Cameră, admite acțiunea formulată de Comisie împotriva Poloniei. Pe de o parte, ea reafirmă în special domeniul de aplicare al principiilor supremației, autonomiei și efectivității dreptului Uniunii, precum și pe cel al efectului obligatoriu al jurisprudenței Curții. Pe de altă parte, ea se pronunță cu privire la consecințele numirii nelegale a unor membri ai unei instanțe constituționale asupra calității acesteia de „instanță judecătorească independentă și imparțială, constituită în prealabil prin lege”, în sensul articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE.

Paragraf

În luna octombrie 2015, a șaptea legislatură a Sejmului (Seimul, Polonia) a ales cinci persoane în posturi de judecător al Trybunał Konstytucyjny (Curtea Constituțională, Polonia). Trei dintre acestea trebuiau să înlocuiască judecători al căror mandat expira la 6 noiembrie 2015, iar alte două, judecători al căror mandat expira în luna decembrie 2015. O lună mai târziu, după alegerile parlamentare din 25 octombrie 2015, a opta legislatură a Seimului a adoptat cinci rezoluții prin care se constata lipsa efectelor juridice ale acestei alegeri, înainte de a alege alte cinci persoane în aceste posturi în luna decembrie 2015. Trei dintre acestea, și anume H. C., L. M. și M. M., trebuiau să înlocuiască judecătorii al căror mandat expirase la 6 noiembrie 2015, iar două dintre acestea trebuiau să înlocuiască judecătorii al căror mandat expira în luna decembrie 2015. Aceste cinci persoane au depus ulterior jurământul în fața președintelui Republicii Polone. Președintele Curții Constituționale de la acea dată a refuzat însă ca patru dintre acești judecători autorizați să facă parte din complet până la clarificarea validității alegerii lor de către Seim.

Paragraf

În acest context, Curtea Constituțională a pronunțat două hotărâri ( 1 ) prin care a declarat în esență că alegerea, în cadrul celei de a șaptea legislaturi a Seimului, a trei judecători care urmau să îi înlocuiască pe cei al căror mandat urma să se încheie la 6 noiembrie 2015 era validă, dar că Seimul nu avea dreptul de a alege, în cadrul aceleiași legislaturi, doi judecători pentru a‑i înlocui pe cei al căror mandat urma să expire în luna decembrie 2015, și anume în cursul noii legislaturi. Instanța menționată a subliniat de asemenea că președintele Republicii Polone era obligat să primească jurământul celor trei judecători aleși în octombrie 2015, el nedispunând de nicio putere discreționară în această privință.

Paragraf

Totuși, în pofida acestor decizii, niciuna dintre cele trei persoane alese în luna octombrie 2015 nu a depus jurământul în fața președintelui Republicii Polone și nici nu și‑a preluat funcția în cadrul acestei instanțe.

Paragraf

Ulterior, la 20 decembrie 2016, judecătoarea J. P., care exercita la acel moment funcția de președintă a Curții Constituționale, i‑a autorizat pe H. C., L. M. și M. M. să facă parte din această instanță.

Paragraf

În aceeași zi, ea a convocat o reuniune a adunării generale a judecătorilor acestei instanțe, prevăzută pentru aceeași zi, pentru a alege candidații la postul de președinte al Curții Constituționale și pentru a‑i prezenta președintelui republicii.

Paragraf

Dintre cei paisprezece judecători ai acestei instanțe prezenți la adunarea generală, numai șase judecători, printre care H. C., L. M. și M. M., au participat la alegerea candidaților pentru postul de președinte. Ulterior, doi candidați au fost prezentați președintelui republicii: judecătoarea J. P., care a obținut cinci voturi, și judecătorul M. M., care a obținut un vot. În ziua următoare, președintele republicii a numit‑o pe judecătoarea J. P. în funcția de președintă a Curții Constituționale.

Paragraf

La 14 iulie ( 2 ) și la 7 octombrie ( 3 ) 2021, Curtea Constituțională a pronunțat două hotărâri privind incompatibilitatea cu Constituția poloneză ( 4 ) a jurisprudenței Curții referitoare în special la obligația care decurge din articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE de a asigura o protecție jurisdicțională efectivă (denumite în continuare „hotărârile în litigiu”).

Paragraf

Considerând că, având în vedere deciziile Curții Constituționale, Polonia nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul dreptului Uniunii ( 5 ), Comisia a introdus în fața Curții o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor în temeiul articolului 258 TFUE ( 6 ).

Paragraf

Aprecierea Curții

Paragraf

Cu titlu introductiv, Curtea amintește că, în temeiul articolului 258 TFUE, o neîndeplinire a obligațiilor din partea unui stat membru poate fi constatată oricare ar fi organul acestui stat a cărui acțiune sau inacțiune este la originea neîndeplinirii obligațiilor, inclusiv atunci când jurisprudența instanței constituționale a unui stat membru poate constitui o neîndeplinire de către acest stat membru a obligațiilor sale care decurg din dreptul Uniunii.

Paragraf

Cu privire la primul motiv

Paragraf

În ceea ce privește, într‑o primă etapă, incompatibilitatea invocată dintre articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și hotărârea din 7 octombrie 2021, Curtea amintește că această dispoziție impune statelor membre să prevadă un sistem de căi de atac și de proceduri care să asigure justițiabililor respectarea dreptului lor la protecție jurisdicțională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii. Printre cerințele pe care trebuie să le îndeplinească instanțele naționale figurează independența și imparțialitatea acestor instanțe, concretizând astfel valoarea fundamentală a statului de drept consacrată la articolul 2 TUE, a cărei respectare se impune atât Uniunii, cât și statelor membre.

Paragraf

Revine Curții sarcina de a preciza aceste cerințe în cadrul misiunii care îi este încredințată prin articolul 19 alineatul (1) primul paragraf TUE și care constă în a asigura respectarea dreptului în interpretarea și în aplicarea tratatelor.

Paragraf

În această privință, Curtea observă că articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE pune în sarcina statelor membre o obligație de rezultat clară, precisă și necondiționată, al cărei efect direct implică, în conformitate cu principiul supremației dreptului Uniunii, să se lase neaplicată orice dispoziție, jurisprudență sau practică națională contrară acestui articol.

Paragraf

În consecință, este incompatibilă cu cerințele inerente înseși naturii acestui drept orice dispoziție sau orice practică națională care diminuează eficacitatea dreptului Uniunii, negând instanței competente prerogativa de a face, în momentul aplicării acestui drept, tot ceea ce este necesar pentru a înlătura dispozițiile legislative naționale care ar putea împiedica deplina eficacitate a normelor direct aplicabile ale dreptului Uniunii.

Paragraf

Potrivit Curții, interpretarea Constituției poloneze efectuată de Curtea Constituțională în hotărârea din 7 octombrie 2021 se opune astfel ca cerințele care decurg din articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, astfel cum a fost interpretat de Curte în jurisprudența sa ( 7 ), să își poată produce efectele în Polonia și să asigure deplina eficacitate a acestei dispoziții.

Paragraf

În primul rând, prin această hotărâre, Curtea Constituțională a respins, în privința instanțelor naționale, efectele aplicării articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE astfel cum a fost interpretat de Curte, înlăturând în mod general competența acestor instanțe de a controla legalitatea rezoluțiilor KRS prin care se propune numirea unor candidați în funcții judiciare. În al doilea rând, această instanță a înlăturat competența instanțelor naționale de a controla legalitatea procedurilor de numire a judecătorilor, inclusiv actele de numire, de a se pronunța cu privire la caracterul defectuos al procesului de numire a unui judecător și, în consecință, de a considera neavenită decizia pronunțată de un judecător numit în cadrul unei astfel de proceduri, atunci când o asemenea consecință este indispensabilă având în vedere situația procedurală în cauză. Or, Curtea precizează că exercitarea de către o instanță națională a misiunilor care îi sunt încredințate prin tratate și respectarea obligațiilor care îi revin în temeiul acestora, dând efect unei dispoziții precum articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, nu pot, prin definiție, să îi fie interzise.

Paragraf

În ultimul rând, Curtea concluzionează că, în măsura în care hotărârea din 7 octombrie 2021 se opune ca instanțele poloneze să poată aplica articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE astfel cum a fost interpretat de Curte și să pună în aplicare orice măsură necesară pentru a asigura respectarea dreptului justițiabililor în cauză la protecție jurisdicțională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii, această hotărâre este în mod evident incompatibilă cu cerințele inerente acestei dispoziții, astfel cum a fost interpretată de Curte în cadrul competenței sale exclusive de a furniza interpretarea definitivă și obligatorie a dreptului Uniunii.

Paragraf

În ceea ce privește, într‑o a doua etapă, incompatibilitatea invocată între articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și hotărârea din 14 iulie 2021, Curtea observă că articolul 279 TFUE îi conferă competența de a dispune orice măsură provizorie pe care o consideră necesară pentru a garanta deplina eficacitate a unei hotărâri definitive care urmează să fie pronunțată și pentru a evita o lacună în protecția juridică asigurată de Curte, precum și pentru a asigura aplicarea efectivă a dreptului Uniunii. Din acest motiv, dispozițiile naționale care reglementează organizarea justiției pot face obiectul unor măsuri provizorii dispuse de Curte și având ca obiect, printre altele, suspendarea dispozițiilor menționate. Or, acest mecanism ar fi repus în discuție dacă o dispoziție de drept național ar putea să se opună recunoașterii efectului obligatoriu al măsurilor provizorii dispuse de Curte și să împiedice, în consecință, instanța națională sesizată cu un litigiu guvernat de dreptul Uniunii să pună în aplicare aceste măsuri provizorii.

Paragraf

În speță, măsurile provizorii dispuse de Curte în Ordonanța Comisia/Polonia ( 8 ) erau destinate să garanteze deplina eficacitate a hotărârii care urma să fie pronunțată în cadrul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor inițiate de Comisie împotriva Poloniei, permițând astfel evitarea unei lacune în protecția juridică asigurată de Curte în temeiul articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE.

Paragraf

Totuși, în hotărârea sa din 14 iulie 2021, Curtea Constituțională a statuat că aceste măsuri provizorii fuseseră adoptate ultra vires, Uniunea nefiind abilitată să se pronunțe cu privire la organizarea și la competențele instanțelor poloneze și nici cu privire la procedura în fața acestor instanțe. Potrivit hotărârii menționate, măsurile respective sunt, așadar, incompatibile cu caracterul obligatoriu erga omnes și definitiv al hotărârilor acestei instanțe care rezultă din articolul 190 alineatul 1 din Constituția poloneză. Astfel, prin adoptarea acestei decizii, Curtea Constituțională, pe de o parte, a pus în discuție însuși principiul obligației Poloniei de a respecta obligațiile care decurg din articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE în materie de organizare a justiției și, pe de altă parte, a refuzat să recunoască, în mod general și cu încălcarea vădită a competenței Curții, măsuri provizorii dispuse de aceasta din urmă și prin care se urmărește menținerea dreptului la protecție jurisdicțională efectivă în fața unei instanțe judecătorești independente în Polonia, prevăzut la articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE.

Paragraf

În aceste condiții, Curtea constată că Polonia nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, având în vedere interpretarea Constituției poloneze efectuată de Curtea Constituțională în hotărârile sale din 14 iulie 2021 și din 7 octombrie 2021.

Paragraf

Cu privire la al doilea motiv

Paragraf

În ceea ce privește, în primul rând, încălcarea principiilor autonomiei, supremației, efectivității și aplicării uniforme a dreptului Uniunii, Curtea amintește că ordinea juridică a Uniunii dispune de un cadru constituțional și de principii fondatoare care îi sunt proprii, aceste caracteristici esențiale dând naștere unei rețele structurate de principii, de norme și de relații juridice mutual interdependente care leagă reciproc Uniunea și statele sale membre.

Paragraf

În ceea ce privește principiul supremației dreptului Uniunii, Curtea amintește că acesta impune tuturor instanțelor din statele membre să dea efect deplin diferitelor norme ale Uniunii. Astfel, invocarea de către un stat membru a unor dispoziții de drept național, inclusiv de ordin constituțional, nu poate aduce atingere unității și nici eficacității dreptului Uniunii.

Paragraf

Curtea subliniază că respectarea egalității statelor membre în raport cu tratatele, în temeiul articolului 4 alineatul (2) TUE, nu este posibilă decât dacă statele membre se află, în temeiul principiului supremației dreptului Uniunii, în imposibilitatea de a face să prevaleze o măsură unilaterală, indiferent de natura acesteia, împotriva ordinii juridice a Uniunii. În același context, Curtea arată că aplicarea uniformă a dreptului Uniunii constituie o cerință fundamentală a ordinii juridice a Uniunii. Astfel, o asemenea cerință este inerentă înseși existenței unei comunități de drept și este necesară pentru a asigura respectarea egalității statelor membre în raport cu tratatele.

Paragraf

Curtea amintește în plus că Uniunea regrupează state care au aderat în mod liber și voluntar la o serie de valori comune, respectarea și promovarea acestora constituind premisa fundamentală a încrederii reciproce dintre statele membre. Respectarea acestor valori, concretizate în principii care implică obligații imperative din punct de vedere juridic pentru statele membre, nu poate fi redusă la o obligație ce revine unui stat candidat în vederea aderării la Uniune și de la care s‑ar putea sustrage după aderare.

Paragraf

Or, chiar dacă, după cum reiese din articolul 4 alineatul (2) TUE, Uniunea respectă identitatea națională a statelor membre, inerentă structurilor lor fundamentale politice și constituționale, așa încât aceste state dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a asigura punerea în aplicare a principiilor statului de drept, nu rezultă nicidecum că această obligație de rezultat poate varia de la un stat membru la altul. Astfel, deși dispun de identități naționale distincte, pe care Uniunea le respectă, statele membre aderă la o noțiune de „stat de drept” pe care o împărtășesc, ca valoare comună tradițiilor lor constituționale proprii, și pe care s‑au angajat să o respecte în mod continuu. Prin urmare, statele membre sunt obligate să se conformeze, pe de o parte, cerinței de independență a instanțelor care decurge din articolul 2 și din articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și, pe de altă parte, principiului supremației dreptului Uniunii, precum și obligației de a se abține de la adoptarea unor măsuri care încalcă autonomia ordinii juridice a Uniunii.

Paragraf

În plus, prin ratificarea actului său de aderare, Polonia a acceptat însăși concepția Uniunii ca ordine juridică comună statelor membre și a aderat la această ordine juridică, întemeiată în special pe principiul cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alineatul (3) primul paragraf TUE.

Paragraf

În ceea ce privește afirmațiile Curții Constituționale din hotărârile sale, potrivit cărora, pe de o parte, articolul 2 și articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și, pe de altă parte, articolul 4 alineatul (3) TUE și articolul 279 TFUE astfel cum au fost interpretate de Curte sunt contrare unor principii diverse consacrate în Constituția poloneză și aduc atingere identității constituționale poloneze, Curtea statuează că cerințele care decurg din respectarea unor valori și principii precum statul de drept, protecția jurisdicțională efectivă și independența justiției nu sunt susceptibile să afecteze identitatea națională a unui stat membru, în sensul articolului 4 alineatul (2) TUE. Prin urmare, această din urmă dispoziție, la fel ca articolul 4 alineatul (3) TUE și articolul 279 TFUE, nu poate scuti statele membre de respectarea acestor cerințe.

Paragraf

În al doilea rând, în ceea ce privește încălcarea principiului efectului obligatoriu al jurisprudenței Curții, Curtea arată că obligațiile Poloniei ( 9 ) se aplică și normelor care reglementează sistemul jurisdicțional al Uniunii și, prin urmare, repartizării competențelor jurisdicționale între Curte și instanțele naționale, așa cum aceasta rezultă din tratate.

Paragraf

În această privință, Curtea arată că, în temeiul articolului 267 primul paragraf TFUE, ea este singura competentă să se pronunțe cu privire la validitatea actelor Uniunii și să furnizeze interpretarea definitivă și obligatorie a dreptului Uniunii. Or, obligația instanțelor naționale ale căror decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern de a adresa întrebări preliminare Curții, așa cum rezultă din al treilea paragraf al acestei dispoziții, are drept scop în special evitarea formării în vreun stat membru a unei jurisprudențe naționale care să nu corespundă normelor dreptului Uniunii și constituie, așadar, corolarul competenței exclusive a Curții în această privință. Această competență exclusivă este de altfel confirmată de articolul 344 TFUE, potrivit căruia statele membre se angajează să nu supună un diferend cu privire la interpretarea sau la aplicarea tratatelor unui alt mod de soluționare decât cele prevăzute de acestea.

Paragraf

În plus, Curtea subliniază că normele și principiile prevăzute la articolul 4 alineatul (1), la articolul 5 alineatul (2), precum și la articolul 13 alineatul (2) prima teză TUE nu permit instanțelor naționale să se pronunțe în mod unilateral și definitiv cu privire la întinderea competențelor atribuite Uniunii și nici cu privire la respectarea limitelor acestor competențe. Astfel, stabilirea întinderii competențelor Uniunii, asemenea controlului respectării limitelor acestor competențe, implică în mod necesar interpretarea dispozițiilor tratatelor, a căror interpretare definitivă și obligatorie revine Curții, la fel ca interpretarea tuturor celorlalte dispoziții ale dreptului Uniunii.

Paragraf

De altfel, posibilitatea instanțelor naționale de a se pronunța cu privire la întinderea competențelor atribuite Uniunii nici nu ar putea fi conciliată cu necesara coerență a sistemului de protecție jurisdicțională instituit prin tratate. Revine, desigur, instanțelor naționale competente sarcina de a interpreta constituția statului lor membru și de a stabili eventualele limite pe care acea constituție le impune aderării statului membru respectiv la Uniune. Totuși, începând de la data aderării sale la Uniune, un stat membru este ținut fără nicio rezervă, cu excepția celor eventual prevăzute de actul de aderare, de ansamblul dispozițiilor dreptului primar, precum și de actele adoptate de instituțiile Uniunii anterior aderării astfel cum au fost interpretate de Curte.

Paragraf

Prin urmare, în cazul în care o instanță națională ridică problema întinderii competențelor Uniunii într‑un anumit domeniu sau are îndoieli cu privire la validitatea unui act de drept al Uniunii ca urmare a faptului că acesta depășește sfera competențelor Uniunii sau încalcă cerința ca Uniunea să respecte identitatea națională a statelor membre, inerentă structurilor lor fundamentale politice și constituționale, revine exclusiv Curții, în cadrul unei proceduri de trimitere preliminară, sarcina de a furniza interpretarea definitivă și obligatorie a dispozițiilor de drept al Uniunii în cauză și de a constata, dacă este cazul, nevaliditatea acestui act.

Paragraf

Așadar, o instanță a unui stat membru nu poate, pe baza propriei interpretări a dispozițiilor dreptului Uniunii, să statueze în mod valabil că Curtea a pronunțat o decizie care încalcă limitele competențelor atribuite Uniunii și să refuze să dea curs acestei decizii sau chiar să interzică autorităților publice ale statului membru din care face parte această instanță să se conformeze jurisprudenței Curții sau să aplice dispoziții ale dreptului Uniunii astfel cum au fost interpretate de Curte. Situația este aceeași în cazul unei decizii a unei instanțe constituționale sau a unei curți supreme a unui stat membru prin care se refuză respectarea unei decizii a Curții în special în temeiul faptului că Curtea și‑ar fi depășit competența sau că această decizie ar fi încălcat identitatea constituțională a statului membru în cauză, din perspectiva articolului 4 alineatul (2) TUE.

Paragraf

În ceea ce privește această din urmă dispoziție, Curtea arată că ea nu are nici ca obiect, nici ca efect să autorizeze o curte constituțională sau supremă a unui stat membru să înlăture aplicarea unei norme de drept al Uniunii pentru motivul că această normă ar încălca identitatea națională a statului membru menționat definită ca atare de curtea constituțională sau supremă respectivă. Astfel, articolul 4 alineatul (2) TUE, care trebuie interpretat ținând seama de structura și de obiectivele Uniunii, nu conferă statelor membre competența de a deroga în mod unilateral de la dispozițiile dreptului Uniunii invocând această identitate națională.

Paragraf

În consecință, Curtea statuează că, atunci când se invocă în fața unei instanțe naționale o chestiune referitoare la întinderea competențelor Uniunii sau la legalitatea unui act de drept derivat, această instanță este obligată, în cazul în care întrebarea respectivă ține de interpretarea dreptului Uniunii și indiferent de motivul de nevaliditate invocat, să respecte competența exclusivă a Curții, care constituie o caracteristică fundamentală a sistemului jurisdicțional al Uniunii.

Paragraf

Mai precis, în cazul în care o curte constituțională sau supremă a unui stat membru consideră, pe de o parte, că o dispoziție de drept derivat al Uniunii astfel cum a fost interpretată de Curte încalcă obligația de a respecta identitatea națională a statului membru respectiv, acea instanță trebuie să suspende judecarea cauzei și să sesizeze Curtea cu o cerere de decizie preliminară, în temeiul articolului 267 TFUE, în vederea aprecierii validității acestei dispoziții în lumina articolului 4 alineatul (2) TUE, Curtea fiind singura competentă să constate nevaliditatea unui act al Uniunii.

Paragraf

În ceea ce privește, pe de altă parte, dreptul primar, atunci când o instanță a unui stat membru apreciază că interpretarea de către Curte a unei dispoziții care intră sub incidența acestui drept încalcă cerințele care decurg din articolul 4 alineatul (2) TUE, ea nu poate, pe baza propriei interpretări a dreptului Uniunii, să statueze în mod valabil că Curtea a pronunțat o decizie care depășește sfera sa de competență și, prin urmare, să refuze să dea curs acestei decizii. Într‑o asemenea ipoteză, ea are obligația, dacă este cazul, să adreseze Curții o cerere de decizie preliminară pentru ca aceasta din urmă să poată aprecia eventuala incidență asupra interpretării menționate a necesității de a lua în considerare identitatea națională a statului membru în cauză.

Paragraf

Curtea concluzionează că, având în vedere interpretarea Constituției poloneze efectuată de Curtea Constituțională în hotărârile în litigiu, Polonia nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul principiilor autonomiei, supremației, efectivității și aplicării uniforme a dreptului Uniunii, precum și în temeiul principiului efectului obligatoriu al jurisprudenței Curții.

Paragraf

Cu privire la al treilea motiv

Paragraf

Într‑o primă etapă, Curtea examinează împrejurările procedurii de numire a lui H. C., a lui L. M. și a lui M. M. la Curtea Constituțională în luna decembrie 2015. În această privință, având în vedere obligația statelor membre de a prevedea un sistem de căi de atac și de proceduri care să asigure justițiabililor respectarea dreptului lor la protecție jurisdicțională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii, Curtea amintește că Curtea Constituțională, în calitate de instanță judecătorească în sensul dreptului Uniunii, se poate pronunța cu privire la chestiuni legate de aplicarea și de interpretarea dreptului Uniunii. Prin urmare, ea trebuie să îndeplinească cerințele unei protecții jurisdicționale efective, în special cerința referitoare la instanța judecătorească constituită în prealabil prin lege. Această cerință și cea de independență includ procesul de numire a judecătorilor și necesită respectarea normelor fundamentale privind procedura de numire a acestora.

Paragraf

Curtea subliniază că independența și imparțialitatea unui judecător nu sunt repuse în discuție de orice neregularitate care poate interveni în cursul procedurii de numire a acestui judecător. Totuși, cerința unei instanțe judecătorești constituite în prealabil prin lege este încălcată atunci când, pe baza unei aprecieri globale, printre altele, natura și gravitatea acestei neregularități creează un risc real ca alte ramuri ale puterii, în special executivul, să poată exercita o putere discreționară nejustificată care să pună în pericol integritatea rezultatului la care conduce procesul de numire și să semene în acest mod o îndoială legitimă, în percepția justițiabililor, în ceea ce privește independența și imparțialitatea judecătorului sau a judecătorilor în cauză. Aceasta este situația atunci când sunt implicate norme fundamentale care fac parte integrantă din instituirea și din funcționarea sistemului judiciar respectiv.

Paragraf

În acest cadru, referindu‑se la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ( 10 ), Curtea concluzionează că numirea a trei dintre membrii Curții Constituționale, precum și preluarea funcției acestora din urmă au intervenit cu încălcarea vădită a normelor fundamentale referitoare la procedura de numire a judecătorilor acestei instanțe, care fac parte integrantă din instituirea și din funcționarea sistemului judiciar polonez. Aceste împrejurări sunt de natură să dea naștere unor îndoieli legitime, în percepția justițiabililor, referitoare la impenetrabilitatea acestor judecători în privința unor elemente exterioare, la neutralitatea lor în raport cu interesele care se înfruntă, precum și la independența și la imparțialitatea lor, aceste îndoieli fiind de natură să aducă atingere încrederii pe care justiția trebuie să o inspire justițiabililor într‑o societate democratică și într‑un stat de drept.

Paragraf

Analizând, într‑o a doua etapă, presupusele neregularități care însoțesc numirea președintei Curții Constituționale în luna decembrie 2016, Curtea subliniază că persoana care ocupă acest post joacă un rol fundamental în funcționarea instanței menționate prin faptul că ea conduce lucrările acesteia, o reprezintă și exercită alte funcții prevăzute de lege. Prin urmare, este deosebit de important ca ea să acționeze, în cadrul exercitării funcțiilor sale, în mod obiectiv și imparțial și ca normele fundamentale care guvernează procedura de numire în acest post să fie concepute și respectate astfel încât să nu poată da naștere niciunei îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor și a funcțiilor președintelui ca instrument de influență asupra activității judiciare a instanței menționate sau chiar de control politic al acestei activități și, mai general, cu privire la impenetrabilitatea aceleiași instanțe în privința unor elemente exterioare și la neutralitatea sa în raport cu interesele care se înfruntă.

Paragraf

Or, în primul rând, potrivit Curții, atât prezentarea lui J. P. și a lui M. M. în fața președintelui Republicii Polone în calitate de candidați pentru postul de președinte al Curții Constituționale, cât și numirea lui J. P. în acest post de către acesta din urmă au intervenit cu încălcarea normei fundamentale referitoare la procedura de desemnare a președintelui respectiv ( 11 ).

Paragraf

În această privință, chiar dacă prezentarea lui J. P. și a lui M. M. în calitate de candidați la postul de președinte al Curții Constituționale ar putea părea a fi fost efectuată în conformitate cu această normă fundamentală, Curtea arată că cei trei judecători a căror numire a fost afectată de o încălcare vădită a articolului 194 alineatul 1 din Constituția poloneză și de o nerespectare a cerințelor care decurg din articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, și anume H. C., L. M. și M. M., figurau printre cei șase judecători care au participat, în cursul adunării generale, la alegerea candidaților pentru postul de președinte al Curții Constituționale. Din acest motiv, atât participarea lor la adunarea generală, cât și voturile lor în vederea selectării candidaților la postul amintit de președinte erau nelegale, ceea ce are drept consecință faptul că J. P. nu a obținut în mod legal cele cinci voturi impuse de Legea privind dispozițiile introductive.

Paragraf

În al doilea rând, Curtea constată că numirea lui J. P. a avut loc de asemenea cu încălcarea vădită a articolului 194 alineatul 2 din Constituția poloneză ( 12 ), care constituie o normă fundamentală a procedurii de numire în acest post, această dispoziție împiedicând astfel prezentarea în fața președintelui Republicii Polone a unor candidați propuși de grupuri minoritare sau numai de anumiți judecători.

Paragraf

Curtea concluzionează că aceste neregularități pot da naștere unei îndoieli legitime, în percepția justițiabililor, cu privire la utilizarea de către J. P. a prerogativelor și a funcțiilor aferente funcției de președinte al Curții Constituționale ca instrument de influență asupra activității judiciare a acestei instanțe sau chiar de control politic al acestei activități și, prin urmare, cu privire la independența și la imparțialitatea instanței menționate.

Paragraf

Pe de altă parte, Curtea arată că deciziile la adoptarea cărora au participat H. C., L. M., M. M. și J. P. continuau să existe în ordinea juridică poloneză la data expirării termenului stabilit în avizul motivat.

Paragraf

Având în vedere aceste considerații, Curtea statuează că, din moment ce Curtea Constituțională nu îndeplinește cerințele unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege, din cauza neregularităților care au afectat procedurile de numire a trei dintre membrii săi în luna decembrie 2015 și a președintei sale în luna decembrie 2016, Polonia nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE.

Paragraf

( 1 ) Hotărârea din 3 decembrie 2015 (cauza K 34/15) și hotărârea din 9 decembrie 2015 (cauza K 35/15).

Paragraf

( 2 ) În hotărârea din 14 iulie 2021 (cauza P 7/20), Curtea Constituțională a examinat compatibilitatea cu Constituția poloneză a măsurilor provizorii impuse Republicii Polone de către Curte, în special a celei care îi impunea să suspende aplicarea dispozițiilor legislative care conferă Izba Dyscyplinarna (Camera disciplinară) a Sąd Najwyższy (Curtea Supremă, Polonia) competența în cauzele disciplinare referitoare la judecători. Curtea Constituțională a concluzionat că, în măsura în care Curtea impunea Poloniei, în temeiul articolului 4 alineatul (3) al doilea paragraf TUE coroborat cu articolul 279 TFUE, obligații ultra vires prin adoptarea unor măsuri provizorii referitoare la organizarea și la competența instanțelor poloneze și la procedura în fața acestor instanțe, jurisprudența care interpretează aceste dispoziții era contrară Constituției poloneze. Pe de altă parte, potrivit Curții Constituționale, „normele create […] de Curte” nu trebuiau să beneficieze de principiile supremației și efectului direct al dreptului Uniunii. Hotărârea menționată avea efecte ex tunc și se adresa tuturor destinatarilor care aplicau dreptul Uniunii pe teritoriul Republicii Polone.

Paragraf

( 3 ) Prin hotărârea sa din 7 octombrie 2021 (cauza K 3/21), Curtea Constituțională a statuat că, în măsura în care organele Uniunii depășesc competențele transferate de Republica Polonă, iar Constituția poloneză încetează să constituie norma supremă a ordinii juridice naționale, compromițând astfel exercitarea suveranității poloneze, articolul 1 primul și al doilea paragraf coroborat cu articolul 4 alineatul (3) TUE este contrar Constituției poloneze. Interpretarea articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, care conferă instanțelor naționale competența de a înlătura dispozițiile Constituției poloneze sau de a‑și întemeia deciziile pe dispoziții abrogate de legiuitor sau declarate neconstituționale de Curtea Constituțională, ar încălca de asemenea Constituția poloneză. De asemenea, articolul 2 și articolul 19 alineatul (1) TUE ar fi contrare Constituției poloneze în măsura în care conferă instanțelor naționale competențe de a controla legalitatea procedurii de numire a judecătorilor, de a controla legalitatea rezoluțiilor Krajowa Rada Sądownictwa (Consiliul Național al Magistraturii, Polonia) (denumit în continuare „KRS”) prin care sunt prezentate propuneri de numire Președintelui Republicii sau de a repune în discuție statutul unui judecător.

Paragraf

( 4 ) Konstytucja Rzeczypospolitej Polskiej (Constituția Republicii Polone, denumită în continuare „Constituția poloneză”).

Paragraf

( 5 ) Comisia apreciază, în primul rând, că Polonia, având în vedere interpretarea Constituției poloneze efectuată de Curtea Constituțională în deciziile sale din 14 iulie 2021 și din 7 octombrie 2021, nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE. În al doilea rând, având în vedere hotărârile menționate, Polonia nu și‑ar fi îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul principiilor generale ale autonomiei, supremației, efectivității și aplicării uniforme a dreptului Uniunii și în temeiul principiului efectului obligatoriu al hotărârilor Curții. În al treilea rând, tot potrivit Comisiei, întrucât Curtea Constituțională nu îndeplinește cerințele unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege, din cauza unor neregularități în procedurile de numire a trei dintre membrii săi în luna decembrie 2015 și a președintei sale în luna decembrie 2016, Polonia nu și‑a îndeplinit de asemenea obligațiile care îi revin în temeiul articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE.

Paragraf

( 6 ) În memoriul său în duplică, Polonia a admis pe deplin motivele invocate de Comisie. Într‑o astfel de situație, revine totuși Curții sarcina de a constata dacă neîndeplinirea obligațiilor imputată există sau nu, chiar dacă statul în cauză nu contestă sau nu mai contestă această neîndeplinire a obligațiilor.

Paragraf

( 7 ) În special Hotărârea din 2 martie 2021, A. B. ș.a. (Numirea judecătorilor la Curtea Supremă – Căi de atac) (C‑824/18, EU:C:2021:153), și Hotărârea din 6 octombrie 2021, W.Ż. (Camera de control extraordinar și cauze publice a Curții Supreme – Numire) (C‑487/19, EU:C:2021:798).

Paragraf

( 8 ) Ordonanța din 8 aprilie 2020, Comisia/Polonia (C‑791/19 R, EU:C:2020:277).

Paragraf

( 9 ) În temeiul principiului cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alineatul (3) primul paragraf TUE și în temeiul articolului 4 alineatul (3) al doilea paragraf TUE.

Paragraf

( 10 ) Prin Hotărârea din 7 mai 2021, Xero Flor w Polsce sp. z o.o. împotriva Poloniei (CE:ECHR:2021:0507JUD000490718, § 290 și 291), Curtea Europeană a Drepturilor Omului, sesizată de o societate a cărei cale de atac privind constituționalitatea fusese respinsă de Curtea Constituțională, a statuat că numirea în cadrul acestei instanțe a judecătorului M. M., unul dintre judecătorii care au făcut parte din colegiul care a examinat calea sa de atac privind constituționalitatea, fusese afectată de neregularități grave, încălcând însăși esența dreptului la o „instanță instituită de lege” consacrat la articolul 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950. Instanța menționată a concluzionat că reclamanta fusese privată de acest drept din cauza participării lui M. M. la procedura în fața Curții Constituționale. A se vedea de asemenea Hotărârea din 15 martie 2022, Grzęda împotriva Poloniei (CE:ECHR:2022:0315JUD00435721, § 277).

Paragraf

( 11 ) Articolul 21 alineatele 7 și 8 din ustawa przepisy wprowadzające ustawo organizacji i trybia postępowania przed Trybunałem Konstytucyjnym oraz o statusie sędziów Trybunału Konstytucyjnego (Legea privind dispozițiile introductive ale Legii privind organizarea și procedura în fața Curții Constituționale și Legea privind statutul judecătorilor Curții Constituționale, denumită în continuare „Legea privind dispozițiile introductive”) prevede: „7. Adunarea generală prezintă drept candidați la postul de președinte [al Curții Constituționale], sub forma unei rezoluții, toți judecătorii [Curții Constituționale] care au obținut cel puțin cinci voturi cu ocazia votului menționat la alineatul 5. 8. În cazul în care numărul necesar de voturi menționat la alineatul 7 este obținut de un singur judecător [al Curții Constituționale], adunarea generală prezintă drept candidați la postul de președinte [al Curții Constituționale], sub forma unei rezoluții, judecătorul [Curții Constituționale] care a obținut numărul necesar de minim cinci voturi și judecătorul [Curții Constituționale] care a obținut cea mai mare susținere dintre judecătorii [Curții Constituționale] care nu au atins numărul necesar de cel puțin cinci voturi.”

Paragraf

( 12 ) În temeiul acestei dispoziții, președintele și vicepreședintele Curții Constituționale sunt numiți de președintele Republicii Polone dintre candidații prezentați de adunarea generală a judecătorilor Curții Constituționale.