Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 16 aprilie 2026.#FB împotriva European Lotto and Betting Ltd și a Deutsche Lotto-und Sportwetten ltd.#Trimitere preliminară – Articolul 56 TFUE – Libera prestare a serviciilor – Titular al unei licențe eliberate de un stat membru care autorizează organizarea de jocuri de noroc online – Reglementare a unui alt stat membru care supune autorizării organizarea de jocuri de noroc online – Motive imperative de interes general – Jocuri de tip slot machine online – Loterii secundare – Rambursarea mizelor pierdute – Abuz de drept.#Cauza C-440/23.

Cauza C‑440/23

împotriva

European Lotto and Betting LtdșiDeutsche Lotto Und Sportwetten ltd

(cerere de decizie preliminară formulată de Prim’Awla tal‑Qorti Ċivili)

Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 16 aprilie 2026

„Trimitere preliminară – Articolul 56 TFUE – Libera prestare a serviciilor – Titular al unei licențe eliberate de un stat membru care autorizează organizarea de jocuri de noroc online – Reglementare a unui alt stat membru care supune autorizării organizarea de jocuri de noroc online – Motive imperative de interes general – Jocuri de tip slot machine online – Loterii secundare – Rambursarea mizelor pierdute – Abuz de drept”

Libera prestare a serviciilor – Restricții – Jocuri de noroc – Reglementare națională care interzice organizarea online de jocuri de cazinou și de jocuri de pariuri – Excluderea jocurilor de pariuri sportive și hipice online oferite de operatori licențiați – Excluderea intermedierii de către operatori privați a vânzării de produse de loterii de stat și de alte loterii cu licență – Justificare – Protecția consumatorilor și a ordinii sociale – Admisibilitate – Reglementare care autorizează jocuri similare în locații fizice – Lipsa incidenței – Operator care deține o licență într‑un alt stat membru care are o reglementare care urmărește aceleași obiective – Lipsa incidenței

(art. 56 TFUE)

(a se vedea punctele 64-66, 76-83, 90-93 și 96 și dispozitiv 1)

Întrebări preliminare – Competența Curții – Întrebare menită să permită instanței naționale să aprecieze compatibilitatea legislației unui alt stat membru cu dreptul Uniunii – Includere

(art. 267 TFUE)

(a se vedea punctul 75)

Libera prestare a serviciilor – Restricții – Jocuri de noroc – Reglementare națională care interzice organizarea online de jocuri de cazinou și de jocuri de pariuri – Reformă care înlocuiește această interdicție cu un sistem de autorizare prealabilă – Autorizare a acestor jocuri în anumite condiții în cursul unei perioade de tranziție – Recunoaștere de către o instanță națională a consecințelor juridice ale interdicției pentru fapte anterioare reformei – Admisibilitate

(art. 56 TFUE)

(a se vedea punctele 103-105 și dispozitiv 2)

Libera prestare a serviciilor – Restricții – Jocuri de noroc – Reglementare națională a unui stat membru care rezervă operatorilor publici organizarea loteriilor – Contract între un consumator cu reședința în acest stat membru și un operator privat care oferă servicii de loterii secundare online dintr‑un alt stat membru – Recunoașterea nulității acestui contract – Admisibilitate

(art. 56 TFUE)

(a se vedea punctele 107-109 și dispozitiv 3)

Libera prestare a serviciilor – Restricții – Jocuri de noroc – Reglementare națională care interzice organizarea online de jocuri de cazinou și de jocuri de pariuri – Participare a unui consumator care are reședința în acest stat membru la jocuri de noroc online – Operator care dispune de o licență eliberată de un alt stat membru – Acțiune civilă a consumatorului în restituirea mizelor plasate, întemeiată pe nulitatea contractului – Admisibilitate

(art. 56 TFUE)

(a se vedea punctele 112 și 115 și dispozitiv 4)

Dreptul Uniunii Europene – Principii – Interzicerea abuzului de drept – Întindere – Exercitare abuzivă a unui drept care decurge dintr‑o dispoziție de drept național – Excludere

(a se vedea punctele 113 și 114)

Rezumat

Sesizată cu titlu preliminar de Prim’Awla tal‑Qorti Bouyivili (Camera întâi a Tribunalului Civil, Malta), Curtea se pronunță cu privire la conformitatea cu articolul 56 TFUE a unei reglementări naționale care prevede o interdicție generală a jocurilor de noroc online.

Cesionarul unei creanțe deținute de un consumator cu reședința obișnuită în Germania a introdus o acțiune la instanța de trimitere împotriva a două societăți cu sediul în Malta, având ca obiect recuperarea mizelor pierdute în jocuri de tip slot‑machine online și în pariuri bazate pe rezultatele extragerilor de loterie. În acest scop, el susține că aceste societăți, care nu dispuneau decât de o licență malteză, au furnizat jucătorului în mod nelegal aceste servicii de jocuri, interzise în Germania. Această nelegalitate ar fi determinat nulitatea contractului încheiat între acestea din urmă și jucător.

La rândul lor, societățile pârâte din litigiul principal consideră că, încălcându‑li‑se libertatea de a presta servicii garantată la articolul 56 TFUE, le‑a fost imposibil să obțină o autorizație de a furniza în Germania servicii de jocuri de tip slot‑machine și de loterii secundare. Interdicția impusă în acest mod ar fi fost cea nelegală, iar nu furnizarea serviciilor în cauză.

În aceste circumstanțe, instanța de trimitere a decis să suspende judecata și să adreseze Curții întrebări preliminare.

Aprecierea Curții

În cadrul examinării admisibilității, Curtea arată, pe de o parte, că jucătorul are reședința obișnuită în Germania, țară către care pârâtele din litigiul principal și‑au direcționat oferta de jocuri de noroc online. Prin urmare, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul Roma I ( 1 ), contractul încheiat între acest jucător și aceste societăți este reglementat de dreptul german.

Această considerație nu poate fi afectată de faptul că jucătorul respectiv a cedat ulterior creanța sa sau că condițiile generale aplicabile acestui contract făceau trimitere la dreptul maltez.

În orice caz, pentru a stabili dacă contractul în discuție în litigiul principal avea un obiect nelegal, trebuie să se țină seama de interdicțiile prevăzute de dreptul țării în care trebuia executat acest contract, și anume în speță dreptul german.

Pe de altă parte, Curtea constată că nu rezultă că problema cu care este sesizată instanța de trimitere este ipotetică și nici că litigiul principal este fictiv.

În cadrul examinării fondului, Curtea precizează că, atunci când instanțele naționale sunt chemate să aplice reglementarea în materie de jocuri de noroc a unui alt stat membru, acestea trebuie să utilizeze orice instrument procedural aflat la dispoziția lor și, dacă este cazul, procedura instituită prin articolul 267 TFUE. În prezența unor întrebări destinate să permită unei instanțe naționale să aprecieze conformitatea cu dreptul Uniunii a unei astfel de reglementări, Curtea poate furniza elementele de interpretare a dreptului Uniunii care vor permite acestei instanțe să soluționeze problema juridică cu care este sesizată.

În speță, Curtea apreciază mai întâi că articolul 56 TFUE nu se opune unei reglementări naționale care impune o interdicție a organizării online a jocurilor de cazinou atunci când obiectivul său constă în orientarea instinctului natural al populației de a practica jocuri de noroc către canale ordonate și supravegheate, precum și în combaterea dezvoltării și a răspândirii jocurilor de noroc neautorizate pe piețele paralele.

Împrejurarea că anumite tipuri de jocuri de noroc online nu fac obiectul acestei interdicții nu afectează capacitatea acestei reglementări de a atinge obiectivul urmărit. În special, pariurile sportive diferă în mod substanțial de alte jocuri de noroc online, în măsura în care, pe de o parte, având în vedere obiectul lor, se adresează unui cerc de jucători mai restrâns și, pe de altă parte, frecvența lor depinde de cea a evenimentelor sportive la care se referă. În schimb, jocurile de cazinou pe internet, a căror frecvență potențială de acces nu cunoaște în principiu nicio limită, sunt susceptibile să atragă orice tip de public și în special un public deosebit de tânăr.

Pe de altă parte, chiar dacă s‑ar considera că două state membre urmăresc, în cadrul reglementărilor lor respective în materie de jocuri de noroc, obiective similare sau chiar identice, pe de o parte, nivelul de protecție urmărit de fiecare dintre ele și mijloacele de atingere a acestuia sunt susceptibile să difere și, pe de altă parte, dificultățile în evaluarea calităților și a probității profesionale a operatorilor stabiliți în primul stat membru de autoritățile din cel de al doilea stat membru nu pot fi considerate în mod necesar înlăturate.

Curtea subliniază în continuare că adoptarea, ulterior faptelor în litigiu, a unei decizii de înlocuire a acestei interdicții cu un sistem de autorizare prealabilă și instituirea unei perioade de tranziție, în cursul căreia ofertele de jocuri susceptibile să fie conforme cu viitoarea reglementare vor fi acceptate sub rezerva respectării anumitor cerințe, nu pot avea efect asupra consecințelor juridice care ar trebui să fie recunoscute interdicției în cauză. Astfel, pe de o parte, un asemenea regim tranzitoriu de exceptare pare să urmărească să asigure că trecerea de la regimul în discuție în litigiul principal la un regim mai permisiv se va efectua în cele mai bune condiții de securitate juridică posibile. Pe de altă parte, aplicabilitatea unui astfel de regim tranzitoriu nu poate fi decât ipotetică în ceea ce privește un furnizor de jocuri precum pârâtele din litigiul principal.

În sfârșit, nulitatea unui contract precum cel încheiat între jucător și pârâtele din litigiul principal a cărui cauză ar fi nelegală potrivit acestei reglementări nu poate constitui o restricție distinctă privind libera prestare a serviciilor, care necesită o apreciere distinctă a legalității sale, ci ar fi consecința nelegalității acestui contract. În speță, deși nu este exclus ca jucătorul să fi putut utiliza serviciile oferite, fiind pe deplin conștient de o interdicție precum cea aplicabilă acestui litigiu și de eventualele sale consecințe, o problemă privind un eventual abuz de drept din partea acestui jucător nu poate fi soluționată decât în temeiul dreptului național aplicabil.

( 1 ) Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale (Roma I) (JO 2008, L 177, p. 6, denumit în continuare „Regulamentul Roma I”).