Hotărârea Curții (Camera a doua) din 15 mai 2025.#Metsä Fibre Oy.#Cerere de decizie preliminară formulată de Helsingin hallinto-oikeus.#Trimitere preliminară – Schemă de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră – Registrul Uniunii – Regulamentul (UE) nr. 389/2013 – Consemnarea unei restituiri a unor astfel de cote în acest registru – Irevocabilitatea tranzacțiilor – Articolul 40 – Anularea proceselor finalizate – Articolul 70 – Restituire în temeiul unei dispoziții a Uniunii invalidate ulterior de Curte – Imposibilitatea operatorului de a recupera cotele în cauză pentru perioada în cauză – Validitate.#Cauza C-414/23.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua)

15 mai 2025(*)

„ Trimitere preliminară – Schemă de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră – Registrul Uniunii – Regulamentul (UE) nr. 389/2013 – Înregistrarea în acest registru a unei restituiri a unor astfel de certificate – Finalitatea tranzacțiilor – Articolul 40 – Anularea unor procese finalizate – Articolul 70 – Restituire în temeiul unei dispoziții a Uniunii invalidate ulterior de Curte – Imposibilitatea operatorului de a recupera certificatele în discuție pentru perioada în cauză – Validitate ”

În cauza C‑414/23,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Helsingin hallinto‑oikeus (Tribunalul Administrativ din Helsinki, Finlanda), prin decizia din 30 iunie 2023, primită de Curte la 6 iulie 2023, în procedura

Metsä Fibre Oy,

cu participarea:

Energiavirasto,

CURTEA (Camera a doua),

compusă din doamna K. Jürimäe, președintă de cameră, domnul K. Lenaerts, președintele Curții, îndeplinind funcția de judecător al Camerei a doua, și domnii M. Gavalec, Z. Csehi (raportor) și F. Schalin, judecători,

avocat general: domnul M. Campos Sánchez‑Bordona,

grefier: doamna C. Strömholm, administratoare,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 17 octombrie 2024,

luând în considerare observațiile prezentate:

– pentru Metsä Fibre Oy, de A.‑S. Roubier și M. af Schultén, asianajajat, precum și de J. Kauppinen, oikeustieteen maisteri;

– pentru Energiavirasto, de N. Kankaanrinta și J. Pakkala, în calitate de agenți;

– pentru guvernul finlandez, de A. Laine și H. Leppo, în calitate de agenți;

– pentru Comisia Europeană, de B. De Meester, I. Söderlund și G. Wils, în calitate de agenți,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 12 decembrie 2024,

pronunță prezenta

Hotărâre

1 Cererea de decizie preliminară privește validitatea și interpretarea articolelor 40 și 70 din Regulamentul (UE) nr. 389/2013 al Comisiei din 2 mai 2013 de creare a registrului Uniunii în conformitate cu Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului și cu Deciziile nr. 280/2004/CE și nr. 406/2009/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 920/2010 și (UE) nr. 1193/2011 ale Comisiei (JO 2013, L 122, p. 1), precum și interpretarea articolului 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).

2 Această cerere a fost formulată în cadrul unei acțiuni introduse de Metsä Fibre Oy împotriva unei decizii a Energiavirasto (Agenția pentru Energie, Finlanda), pe de altă parte, în legătură cu certificatele de emisii de gaze cu efect de seră pe care această societate a trebuit să le restituie în temeiul dispozițiilor dreptului Uniunii privind schema de comercializare a acestor certificate existentă în cadrul Uniunii Europene, care au fost declarate ulterior nevalide de către Curte.

Cadrul juridic

Directiva 2003/87/CE

3 Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unei scheme de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului (JO 2003, L 275, p. 32, Ediție specială, 15/vol. 10, p. 78), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 (JO 2009, L 140, p. 63) (denumită în continuare „Directiva 2003/87”), a stabilit, conform articolului 1 din aceasta, o schemă de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră pentru a promova reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră într‑un mod rentabil și eficient din punct de vedere economic.

4 Articolul 19 din această directivă, intitulat „Registre”, prevede:

„(1) Certificatele emise începând cu 1 ianuarie 2012 sunt înregistrate în registrul comunitar în vederea executării proceselor referitoare la menținerea conturilor de depozit deschise în statul membru și la alocarea, restituirea și anularea certificatelor în conformitate cu regulamentul menționat la alineatul (3).

[…]

(3) Pentru punerea în executare a prezentei directive, Comisia adoptă un regulament privind un sistem standardizat și securizat de registre sub formă de baze de date electronice standardizate care conțin elemente de date comune folosite la urmărirea emiterii, deținerii, transferului și anulării cotelor, pentru a asigura accesul publicului și confidențialitatea în mod corespunzător și pentru a garanta că nu se efectuează transferuri incompatibile cu obligațiile care decurg din Protocolul de la Kyoto [la Convenția‑cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice, aprobată în numele Comunității Europene prin Decizia 2002/358/CE a Consiliului din 25 aprilie 2002 (JO 2002, L 130, p. 1) (denumit în continuare «Protocolul de la Kyoto»)]. […]”

Regulamentul nr. 389/2013

5 Regulamentul nr. 389/2013 a fost adoptat în temeiul articolului 19 din Directiva 2003/87. Deși a fost abrogat, cu efect de la 1 ianuarie 2021, prin Regulamentul delegat (UE) 2019/1122 al Comisiei din 12 martie 2019 de completare a Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește funcționarea registrului Uniunii (JO 2019, L 177, p. 3), acesta rămâne totuși aplicabil, în conformitate cu articolul 88 al doilea paragraf din acest regulament delegat, până la 1 ianuarie 2026, pentru toate operațiunile necesare în legătură cu perioada de comercializare cuprinsă între 2013 și 2020, cu cea de a doua perioadă de angajament a Protocolului de la Kyoto și cu perioada de conformitate definită la articolul 3 punctul 30 din regulamentul respectiv.

6 Considerentul (8) al Regulamentului nr. 389/2013 are următorul cuprins:

„Deoarece atât certificatele, cât și unitățile Kyoto există doar în stare dematerializată și sunt fungibile, dreptul de proprietate asupra unui certificat sau asupra unei unități Kyoto trebuie să fie stabilit prin existența lor în contul registrului Uniunii în care sunt păstrate. Mai mult, pentru a se reduce riscurile asociate anulării tranzacțiilor introduse într‑un registru și perturbării în consecință a sistemului și a pieței pe care o astfel de anulare o poate provoca, este necesar să se asigure că certificatele și unitățile Kyoto sunt complet fungibile. În special, tranzacțiile nu pot fi anulate, revocate sau invalidate, altfel decât este stabilit în regulile de funcționare ale registrului, după un anumit moment prevăzut de regulile respective. Nicio dispoziție a prezentului regulament nu trebuie să împiedice un titular de cont sau o parte terță să își exercite sau să revendice un drept de recuperare sau restituire prevăzut de lege rezultat dintr‑o tranzacție care a intrat în sistem, de exemplu în caz de eroare tehnică sau fraudă, atât timp cât aceasta nu are ca rezultat anularea, revocarea sau invalidarea tranzacției. În plus, achiziționarea cu bună-credință a unui certificat sau a unei unități Kyoto trebuie să fie protejată.”

7 Articolul 40 din regulamentul menționat, intitulat „Caracterul certificatelor și finalitatea tranzacțiilor”, prevede la alineatele (3) și (4):

„(3) Fungibilitatea certificatelor și a unităților Kyoto implică faptul că orice obligații de recuperare sau restituire care ar putea apărea în temeiul legislației naționale cu privire la un certificat sau la o unitate Kyoto se aplică doar certificatului sau unității Kyoto în natură.

Sub rezerva articolului 70 și a procesului de reconciliere prevăzut la articolul 103, o tranzacție devine finală și irevocabilă din momentul finalizării sale conform articolului 104. Fără a se aduce atingere niciunei dispoziții sau căi de atac din dreptul intern care ar putea genera o cerință sau un ordin de executare a unei noi tranzacții în registrul Uniunii, niciun act cu putere de lege și nicio reglementare, normă sau uzanță privind anularea contractelor sau a tranzacțiilor nu duce la invalidarea în registru a unei tranzacții care a devenit finală și irevocabilă în temeiul prezentului regulament.

Niciun titular de cont sau terță parte nu este împiedicat(ă) să își exercite orice drept sau revendicare ce rezultă din tranzacție și care îi revine conform legii, inclusiv de recuperare, de restituire sau de solicitare de daune, în legătură cu o tranzacție care a devenit finală în registrul Uniunii, de exemplu în caz de fraudă sau de eroare tehnică, atât timp cât acest lucru nu are ca rezultat anularea, revocarea sau invalidarea tranzacției din registru.

(4) Dacă acționează cu bună-credință, cumpărătorul sau deținătorul unui certificat sau al unei unități Kyoto obține titlul de proprietate asupra certificatului sau unității Kyoto degrevat de orice sarcină aferentă titlului de proprietate al persoanei care transferă.”

8 Articolul 70 din regulamentul menționat, intitulat „Anularea proceselor finalizate care au la bază o eroare”, prevede la alineatele (1) și (2):

„(1) În cazul în care un titular de cont sau un administrator național acționând în numele titularului de cont a inițiat, în mod involuntar sau eronat, una dintre tranzacțiile menționate la alineatul (2), titularul contului poate propune administratorului contului, printr‑o cerere scrisă, să efectueze anularea tranzacției finalizate. Cererea se semnează în mod corespunzător de reprezentantul sau reprezentanții autorizați ai titularului contului care sunt abilitați să inițieze tipul de tranzacție ce urmează să fie anulată și se trimite prin poștă în termen de cinci zile lucrătoare de la finalizarea procesului. Cererea trebuie să conțină o declarație care să indice faptul că tranzacția a fost inițiată în mod eronat sau involuntar.

(2) Titularii de cont pot propune anularea următoarelor tranzacții:

(a) restituirea de certificate;

(b) eliminarea de certificate;

(c) schimbul de credite internaționale.”

Litigiul principal și întrebările preliminare

9 Metsä Fibre exploatează o fabrică de bioproduse la Äänekoski (Finlanda). În cursul anilor 2013-2017, această întreprindere a restituit certificate de emisii de gaze cu efect de seră care îi fuseseră atribuite pentru instalația respectivă.

10 Prin Hotărârea din 19 ianuarie 2017, Schaefer Kalk (C‑460/15, denumită în continuare „Hotărârea Schaefer Kalk”, EU:C:2017:29), Curtea a declarat nevalide anumite dispoziții ale Regulamentului (UE) nr. 601/2012 al Comisiei din 21 iunie 2012 privind monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră în conformitate cu Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO 2012, L 181, p. 30), care erau în vigoare din anul 2013 până în anul 2018 și care includeau în mod sistematic dioxidul de carbon (CO2) transferat către o altă instalație în vederea producerii de carbonat de calciu precipitat în emisiile unei instalații de ardere a varului, indiferent dacă acest dioxid de carbon este eliberat sau nu în atmosferă.

11 Printr‑o decizie din 26 aprilie 2022, Agenția pentru Energie a efectuat o nouă evaluare a cantităților totale de emisii de CO2 ale instalației de la Äänekoski pentru anii 2013-2017. Aceasta a considerat, în lumina Hotărârii Schaefer Kalk, că, pentru acești ani, Metsä Fibre a restituit cu aproximativ 115 000 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră în plus registrului Uniunii și a autorizat‑o să reporteze acest excedent pentru anul 2021. În schimb, agenția menționată a apreciat că nu era posibil să reintroducă în contul acestei instalații o cantitate egală cu certificatele restituite în plus, din moment ce termenele stabilite de Regulamentul nr. 389/2013 pentru anularea unei tranzacții eronate în registrul Uniunii expiraseră. În plus, decizia menționată arată că acest regulament nu prevede posibilitatea de a transfera un sold indicativ al stării de conformitate care este pozitiv în contul unei alte instalații a societății Metsä Fibre.

12 Potrivit Metsä Fibre, corecția astfel efectuată de Agenția pentru Energie nu ar fi dedus însă toate consecințele Hotărârii Schaefer Kalk în măsura în care nu îi permitea să dispună pe deplin de aceste certificate de emisii de gaze cu efect de seră excedentare. Astfel, întrucât nu sunt înregistrate în registrul Uniunii, aceste cote nu ar avea o existență efectivă, astfel încât Metsä Fibre nu le‑ar putea vinde.

13 Or, Metsä Fibre arată că, în urma unor investiții importante realizate în instalația sa de la Äänekoski, aceasta nu mai emite aproape deloc dioxid de carbon. Prin urmare, aceasta nu ar putea practic să utilizeze cele 115 000 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră excedentare de care dispune în cadrul unor viitoare restituiri de certificate. În această privință, Agenția pentru Energie însăși recunoaște că, având în vedere nivelul actual al emisiilor anuale ale acestei instalații, care este mai mic de 20 de tone de dioxid de carbon, ar fi necesari aproximativ șase până la șapte mii de ani pentru a utiliza aceste 115 000 de certificate.

14 În acest context, Metsä Fibre a solicitat anularea deciziei menționate la Helsingin hallinto‑oikeus (Tribunalul Administrativ din Helsinki, Finlanda), care este instanța de trimitere. Aceasta susține că decizia menționată mai sus este contrară dreptului primar al Uniunii, printre altele ca urmare a faptului că o situație în care un operator nu reușește să beneficieze efectiv de corectarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră încalcă dreptul de proprietate și principiul egalității și este, în plus, contrară logicii economice. Metsä Fibre se consideră, de facto, lipsită de protecție juridică, în măsura în care norma de drept care rezultă din Hotărârea Schaefer Kalk nu îi este aplicată.

15 În aceste condiții, Helsingin hallinto‑oikeus (Tribunalul Administrativ din Helsinki) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1) Dispozițiile articolelor 70 și 40 din Regulamentul nr. 389/2013, referitoare la termenele pentru anularea tranzacțiilor și la caracterul definitiv și irevocabil al tranzacțiilor, sunt nevalide în raport cu dreptul de proprietate prevăzut la articolul 17 din cartă […] și cu alte drepturi protejate de carta menționată, în măsura în care aceste dispoziții împiedică restituirea unor certificate de emisii în patrimoniul Metsä Fibre Oy într‑o situație în care restituirea excedentului de certificate la registrul Uniunii rezulta din aplicarea unor dispoziții care au fost declarate nevalide prin Hotărârea Schaefer Kalk, iar această întreprindere nu poate beneficia de un sold indicativ pozitiv al stării de conformitate, ca urmare a cantității actuale scăzute de emisii produse de instalația de la Äänekoski?

2) În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare, dispozițiile articolelor 70 și 40 din Regulamentul nr. 389/2013 sunt aplicabile în situația în care restituirea excedentară de certificate de emisii către registrul Uniunii rezulta din respectarea dispozițiilor declarate nevalide prin Hotărârea [Schaefer Kalk], iar nu dintr‑o tranzacție inițiată în mod accidental sau eronat de un titular de cont sau de un administrator național care acționează în numele acestuia?

3) În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare și al unui răspuns afirmativ la a doua întrebare, există un alt mijloc autorizat de dreptul Uniunii de a plasa Metsä Fibre Oy, în ceea ce privește exploatarea certificatelor de emisii, în aceeași situație cu cea în care s‑ar fi aflat dacă nu ar fi existat dispozițiile declarate nevalide prin Hotărârea [Schaefer Kalk] și, prin urmare, această întreprindere nu ar fi restituit certificatele excedentare?”

Cu privire la întrebările preliminare

Cu privire la prima întrebare

16 Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă dispozițiile articolelor 40 și 70 din Regulamentul nr. 389/2013 referitoare la caracterul definitiv și final al tranzacțiilor și la termenele de anulare a acestora sunt valide în raport cu carta.

17 Instanța de trimitere pornește astfel de la premisa potrivit căreia aceste dispoziții se opun unei anulări a unei restituiri de certificate de emisii de gaze cu efect de seră într‑o situație în care, pe de o parte, restituirea în exces a acestora către registrul Uniunii de către societății Metsä Fibre rezulta din aplicarea unor dispoziții ale Regulamentului nr. 601/2012 declarate nevalide prin Hotărârea Schaefer Kalk și, pe de altă parte, acest operator nu va putea utiliza cele 115 000 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră de care dispune, ca urmare a cantității reduse de emisii pe care le produce în prezent instalația de la Äänekoski.

18 Considerând că articolele 40 și 70 din Regulamentul nr. 389/2013 împiedică să se deducă consecințele Hotărârii Schaefer Kalk în privința societății Metsä Fibre, instanța de trimitere are îndoieli cu privire la validitatea lor în special în raport cu dreptul de proprietate garantat la articolul 17 din cartă.

19 Conform articolului 40 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 389/2013, o tranzacție efectuată în cadrul sistemului de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră devine finală și irevocabilă din momentul finalizării sale în conformitate cu modalitățile prevăzute de acest regulament. Această dispoziție precizează în plus că, în principiu, niciun act cu putere de lege și nicio reglementare, normă sau uzanță privind anularea contractelor sau a tranzacțiilor nu duce la invalidarea în registru a unei tranzacții care a devenit finală și irevocabilă în temeiul regulamentului menționat.

20 Astfel cum reiese din articolul 40 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 389/2013, acest regim se aplică sub rezerva dispozițiilor articolului 70 din acest regulament și fără a se aduce atingere niciunei dispoziții sau căi de atac din dreptul intern care ar putea genera o cerință sau un ordin de executare a unei noi tranzacții în registrul Uniunii.

21 În această privință, din articolul 70 alineatul (1) din Regulamentul nr. 389/2013 rezultă că o tranzacție poate fi anulată atunci când a fost inițiată în mod eronat sau involuntar și cu condiția ca titularul de cont să solicite anularea în termen de cinci zile lucrătoare de la finalizarea tranzacției.

22 Regulamentul nr. 389/2013 a introdus astfel un regim strict de anulare a tranzacțiilor, care urmărește să garanteze, în măsura posibilului, finalitatea acestora.

23 Acest regim nu permite printre altele să se invoce declararea nevalidității unor dispoziții de drept al Uniunii care reglementează calculul emisiilor unei instalații care intră sub incidența sistemului de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră pentru a solicita anularea unei tranzacții finalizate, în sensul articolului 70 din Regulamentul nr. 389/2013.

24 Pe de altă parte, situațiile prevăzute la articolul 70 alineatul (1) din Regulamentul nr. 389/2013 vizează erori săvârșite de operatorii în cauză și reglementează, așadar, situații fundamental diferite de situația în discuție în litigiul principal, în care este invocată nelegalitatea unei dispoziții de drept al Uniunii constatată ex post. Prin urmare, această dispoziție nu poate fi aplicată prin analogie în speță. Acest lucru este valabil cu atât mai mult cu cât o asemenea aplicare ar necesita să se facă abstracție de termenele stricte pe care dispoziția menționată le impune.

25 Deși dispozițiile articolului 40 alineatul (3) al doilea paragraf și ale articolului 70 alineatul (1) din Regulamentul nr. 389/2013 se opun, așadar, ca Hotărârea Schaefer Kalk să fie luată în considerare pentru a permite anularea restituirilor certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră restituite în plus, această împrejurare nu poate conduce totuși la nevaliditatea lor în raport cu dreptul de proprietate al unui operator care se află într‑o situație precum cea a societății Metsä Fibre, garantat de articolul 17 din cartă, din moment ce articolul 40 alineatul (3) al treilea paragraf din acest regulament permite să se garanteze că, în orice caz, aplicarea dispozițiilor menționate nu impune unui astfel de operator o sarcină disproporționată.

26 Astfel, articolul 40 alineatul (3) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 389/2013 coroborat cu considerentul (8) al acestui regulament arată că un titular de cont sau terță parte nu este împiedicat(ă) să își exercite orice drept sau revendicare ce rezultă din tranzacție și care îi revine conform legii, inclusiv de recuperare, de restituire sau de solicitare de daune, în legătură cu o tranzacție care a devenit finală în registrul Uniunii, de exemplu în caz de fraudă sau de eroare tehnică, atâta timp cât acest lucru nu are ca rezultat anularea, revocarea sau invalidarea tranzacției din registrul Uniunii.

27 Rezultă astfel că acest articol 40 alineatul (3) al treilea paragraf are în vedere în mod expres ipoteza în care o tranzacție a rămas definitivă în registrul Uniunii. Într‑un astfel de caz, revine în special titularului de cont sarcina de a exercita dreptul la o recuperare, la o restituire sau la o solicitare de daune, cu condiția ca această acțiune să nu determine anularea, revocarea sau invalidarea tranzacției în acest registru, caracterul alternativ al acestor trei acțiuni dovedind echivalența lor.

28 Această posibilitate de a solicita o recuperare, o restituire sau o solicitare de daune, despre care articolul 40 alineatul (3) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 389/2013 prevede că este deschisă „de exemplu în caz de fraudă sau de eroare tehnică”, trebuie, a fortiori, să fie accesibilă titularului de cont care a făcut o aplicare exactă a unei reglementări a Uniunii invalidate ulterior de Curte. Acest lucru este valabil cu atât mai mult cu cât, după cum demonstrează locuțiunea „de exemplu”, seria de evenimente prevăzute de această dispoziție nu constituie o enumerare exhaustivă.

29 Dispoziția menționată permite astfel titularului contului în cauză să își valorifice dreptul la repararea prejudiciilor cauzate de o tranzacție care, ex post, s‑a dovedit excesivă în lumina unei hotărâri a Curții, dar care, fiind irevocabilă și definitivă, nu mai poate fi anulată. Întrucât tranzacția în cauză nu este anulată în registrul Uniunii, funcționarea acestui registru nu este pusă sub semnul întrebării.

30 În această privință, titularul contului în cauză trebuie să se poată prevala de dreptul său la recuperare, la restituire sau la solicitare de daune în fața unei autorități naționale competente, statele membre fiind obligate să asigure respectarea articolului 40 alineatul (3) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 389/2013, printre altele prin instituirea, în acest scop, a unor căi de atac efective.

31 În aceste condiții, în conformitate cu considerațiile care figurează la punctele 26-30 din prezenta hotărâre, un operator al unei instalații precum Metsä Fibre poate invoca drepturile sau pretențiile prevăzute la articolul 40 alineatul (3) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 389/2013, inclusiv dreptul de a obține o despăgubire, pentru a fi plasat, în ceea ce privește utilizarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, în aceeași situație precum cea în care s‑ar fi aflat dacă dispozițiile considerate nevalide prin Hotărârea Schaefer Kalk nu ar fi existat și dacă acest operator nu ar fi restituit, așadar, cote în plus.

32 În cazul în care o cerere având ca obiect o astfel de despăgubire este supusă modalităților și condițiilor aplicabile în mod obișnuit cererilor de această natură, trebuie să se mai precizeze că, având în vedere faptul că Agenția pentru Energie a creditat conturile celorlalte instalații afectate de Hotărârea Schaefer Kalk cu un număr de certificate de emisii de gaze cu efect de seră echivalent cu numărul de certificate de emisii restituite în plus în vederea unei utilizări în perioade viitoare de comercializare de certificate, o despăgubire întemeiată pe articolul 40 alineatul (3) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 389/2013 trebuie, în principiu, într‑o situație precum cea din litigiul principal, să conducă la plasarea operatorului instalației în cauză într‑o poziție echivalentă din punct de vedere material pe plan economic cu cea a operatorilor instalațiilor ale căror conturi au fost astfel creditate.

33 Într‑adevăr, operatorul unei instalații care și‑a modificat procesul de producție pentru a reduce emisiile de CO2 și, astfel, pentru a respecta într‑o mai mare măsură obiectivele Uniunii în ceea ce privește protecția mediului nu poate fi dezavantajat ca urmare a faptului că cantitatea redusă de emisii produse în prezent de această instalație diminuează pentru el interesul de a fi creditat cu certificate de emisii pentru o utilizare în perioade viitoare de comercializare de certificate.

34 Din ansamblul motivelor care precedă rezultă că articolele 40 și 70 din Regulamentul nr. 389/2013 nu se opun remedierii efective a efectelor cauzate de aplicarea unor dispoziții din dreptul Uniunii declarate ulterior nevalide printr‑o hotărâre a Curții.

35 În aceste condiții, este necesar să se constate că analiza primei întrebări nu a evidențiat niciun element de natură să afecteze validitatea dispozițiilor articolelor 40 și 70 din Regulamentul nr. 389/2013 referitoare la caracterul definitiv și final al tranzacțiilor și la termenele de anulare a acestora.

Cu privire la a doua și la a treia întrebare

36 Având în vedere răspunsul dat la prima întrebare, nu este necesar să se răspundă la a doua și la a treia întrebare.

Cu privire la cheltuielile de judecată

37 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:

Analiza primei întrebări preliminare nu a scos în evidență niciun element de natură să afecteze validitatea articolelor 40 și 70 din Regulamentul (UE) nr. 389/2013 al Comisiei din 2 mai 2013 de creare a registrului Uniunii în conformitate cu Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului și cu Deciziile nr. 280/2004/CE și nr. 406/2009/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 920/2010 și (UE) nr. 1193/2011 ale Comisiei referitoare la caracterul definitiv și final al tranzacțiilor și la termenele de anulare a acestora.

Semnături

* Limba de procedură: finlandeza.