Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 8 aprilie 2025.#Procedură penală împotriva lui I.R.O. și a lui F.J.L.R.#Trimitere preliminară – Parchetul European – Regulamentul (UE) 2017/1939 – Articolul 42 alineatul (1) – Acte de procedură destinate să producă efecte juridice față de terți – Control jurisdicțional de către instanțele naționale, în conformitate cu cerințele și cu procedurile prevăzute de dreptul național – Întindere – Citare de martori – Drept național care nu permite controlul jurisdicțional direct al unei asemenea măsuri – Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE – Articolele 47 și 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Principiile efectivității și echivalenței.#Cauza C-292/23.

Cauza C‑292/23

Parchetul European

împotriva

I.R.O.șiF.J.L.R.

(cerere de decizie preliminară formulată de Juzgado Central de Instrucción)

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 8 aprilie 2025

„Trimitere preliminară – Parchetul European – Regulamentul (UE) 2017/1939 – Articolul 42 alineatul (1) – Acte de procedură destinate să producă efecte juridice față de terți – Control jurisdicțional de către instanțele naționale, în conformitate cu cerințele și cu procedurile prevăzute de dreptul național – Întindere – Citare de martori – Drept național care nu permite controlul jurisdicțional direct al unei asemenea măsuri – Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE – Articolele 47 și 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Principiile efectivității și echivalenței”

Cooperare judiciară în materie penală – Parchetul European – Regulamentul 2017/1939 – Garanții procedurale – Acte de procedură ale Parchetului European destinate să producă efecte juridice față de terți – Control jurisdicțional efectuat de instanțele naționale – Conținut – Decizie a procurorului european delegat de a cita martori – Includere – Condiție – Decizie care urmărește să producă efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele persoanelor care contestă această decizie – Modificare în mod distinct a situației juridice – Obligație de a le garanta acestor persoane controlul jurisdicțional efectiv al deciziei menționate cel puțin pe cale incidentă – Respectarea principiului echivalenței

[art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE; art. 86 alin. (3) și art. 263 primul paragraf TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47 și 48; Regulamentul 2017/1939 al Consiliului, considerentele (12), (83) și (85)-(89) și art. 41 și 42]

(a se vedea punctele 48-53, 58-80 și 91 și dispozitivul)

Cooperare judiciară în materie penală – Parchetul European – Regulamentul 2017/1939 – Garanții procedurale – Control jurisdicțional al activității Parchetului European – Repartizarea competențelor între instanțele naționale și instanțele Uniunii – Controlul actelor de procedură ale Parchetului European destinate să producă efecte juridice față de terți – Competența instanțelor naționale

[art. 263 al patrulea paragraf TFUE; Regulamentul 2017/1939 al Consiliului, considerentele (86), (87) și (89) și art. 42]

(a se vedea punctele 54-57)

Rezumat

Sesizată cu titlu preliminar de Juzgado Central de Instrucción no 6 de Madrid (judecătorul central de instrucție nr. 6 din Madrid, Spania), Curtea, reunită în Marea Cameră, precizează întinderea controlului jurisdicțional de către instanțele naționale al actelor de procedură ale Parchetului European destinate să producă efecte juridice față de terți și în special al unei decizii a acestui organism de a cita martori.

I.R.O. și F.J.L.R. erau directori ai unei societăți spaniole care a obținut o subvenție pentru realizarea unui proiect finanțat din fonduri ale Uniunii Europene. Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a informat Fiscalía de área de Getafe‑Leganés (Parchetul din Getafe‑Leganés, Spania) că cheltuielile directe de personal solicitate de această societate pentru doi cercetători pe care îi angajase pentru realizarea proiectului respectiv, și anume Y.C. și I.M.B., nu erau suficient justificate. În aceste condiții, Parchetul din Getafe‑Leganés a sesizat o instanță de prim grad cu o plângere pentru fraudă privind subvențiile. La 20 aprilie 2021, această instanță a deschis o anchetă penală împotriva lui I.R.O., în cadrul căreia l‑a audiat printre alții pe Y.C., în calitate de martor.

Prin decizia din 26 iulie 2022, procurorii europeni delegați care instrumentează cazul în Spania și‑au exercitat dreptul de evocare ( 1 ) și au inițiat o investigație în privința lui I.R.O și a lui F.J. L. R. La 2 februarie 2023, printr‑o decizie adoptată în temeiul dreptului național ( 2 ), aceștia i‑au citat pe Y.C. și pe I.M.B. în fața lor în calitate de martori. La 7 februarie 2023, avocații care îi reprezentau pe I.R.O. și pe F.J.L.R. au formulat o cale de atac la Parchetul European, prin care contestau această decizie, în măsura în care privea citarea lui Y.C., invocând printre altele lipsa utilității unei astfel de măsuri de investigare. La 8 februarie 2023, respectiva cale de atac a fost notificată instanței de trimitere.

În acest context, instanța de trimitere arată că, în temeiul legislației naționale aplicabile, decizia Parchetului European de a‑i cita pe Y.C. și pe I.M.B. în calitate de martori nu este supusă căilor de atac ( 3 ). Or, articolul 42 din Regulamentul 2017/1939 autorizează controlul jurisdicțional al actelor de procedură ale acestui organism destinate să producă efecte juridice față de terți. Considerând că decizia din 2 februarie 2023 constituie un astfel de act, această instanță solicită Curții să se pronunțe cu privire la compatibilitatea unei asemenea reglementări naționale cu dreptul Uniunii.

Aprecierea Curții

Mai întâi, Curtea amintește că articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1939 prevede că actele de procedură ale Parchetului European care sunt destinate să producă efecte juridice față de terți ar trebui să facă obiectul controlului de către instanțele naționale competente în conformitate cu cerințele și cu procedurile prevăzute în dreptul intern ( 4 ).

Pentru a stabili dacă această dispoziție se opune unei reglementări naționale care nu permite persoanelor care fac obiectul unei investigații a Parchetului European să conteste direct în fața instanței naționale competente o decizie prin care procurorul european delegat care instrumentează cazul citează martori, trebuie să se verifice dacă o asemenea decizie intră în sfera noțiunii de „acte de procedură ale Parchetului European care sunt destinate să producă efecte juridice față de terți”. În această privință, Curtea observă că termenii unei dispoziții a dreptului Uniunii care nu conține nicio trimitere expresă la dreptul statelor membre pentru a stabili sensul și domeniul său de aplicare trebuie, în mod normal, să primească în întreaga Uniune o interpretare autonomă și uniformă, care trebuie stabilită ținând seama nu numai de termenii acestei dispoziții, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte.

În acest cadru, Curtea arată, în primul rând, că, în ceea ce privește domeniul de aplicare al noțiunii în cauză, articolul 42 din Regulamentul 2017/1939 nu face trimitere la dreptul statelor membre. În plus, această dispoziție urmărește printre altele să prevadă o repartizare a competențelor între instanțele naționale și instanțele Uniunii în scopul exercitării controlului jurisdicțional asupra activității Parchetului European ( 5 ). Astfel, deși articolul 42 alineatul (1) atribuie instanțelor naționale competența de a controla actele de procedură ale Parchetului European destinate să producă efecte juridice față de terți, alineatele (2)-(8) ale acestui articol enumeră cazurile în care controlul jurisdicțional al activității acestui organism este, în schimb, de competența instanțelor Uniunii. Prin urmare, „actele de procedură”, în sensul articolului 42 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1939, sunt cele a căror legalitate este controlată, în principiu, de instanțele naționale ( 6 ).

Rezultă că noțiunea de „acte de procedură ale Parchetului European care sunt destinate să producă efecte juridice față de terți” constituie o noțiune autonomă a dreptului Uniunii care trebuie interpretată pe baza unor criterii uniforme. Astfel, numai o asemenea interpretare poate să asigure în întreaga Uniune repartizarea coerentă a competențelor între instanțele naționale și instanțele Uniunii în scopul exercitării controlului jurisdicțional asupra activității Parchetului European.

În al doilea rând, Curtea examinează dacă o decizie a Parchetului European de a cita martori se încadrează în această noțiune.

În această privință, primo, expresia „acte de procedură” include printre altele actele „întreprinse de Parchetul European în cursul investigațiilor sale” ( 7 ). Or, este cert că decizia în discuție în litigiul principal constituie un „act de procedură”, în conformitate cu sensul uzual care trebuie dat acestei expresii, și că a fost adoptată în cadrul unei investigații a Parchetului European.

Secundo, în ceea ce privește aspectul dacă o astfel de decizie constituie un act de procedură „destinat să producă efecte juridice față de terți”, această expresie corespunde criteriului utilizat la articolul 263 primul paragraf TFUE pentru a defini sfera actelor atacabile în fața instanțelor Uniunii în cadrul acțiunii în anulare prevăzute la acest articol 263. Curtea deduce de aici că, referindu‑se la un criteriu analog celui prevăzut la articolul 263 primul paragraf TFUE, legiuitorul Uniunii a intenționat să extindă controlul jurisdicțional obligatoriu al actelor de procedură ale Parchetului European la orice act de natură procedurală care urmărește să producă efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele unor terți, modificând în mod distinct situația lor juridică, în special la cele adoptate în cadrul unei proceduri de anchetă penală ( 8 ). În plus, pentru a stabili într‑un anumit caz dacă actul atacat urmărește să producă efecte juridice obligatorii, este necesar să se examineze substanța acestuia și să se evalueze efectele sale în lumina unor criterii obiective.

În consecință, problema dacă o decizie a unui procuror european delegat de a cita martori urmărește să producă efecte juridice obligatorii de natură să afecteze drepturile persoanelor care fac obiectul unei anchete, precum reclamanții din litigiul principal, modificând în mod distinct situația lor juridică, nu poate fi soluționată în mod abstract și general, ci impune o apreciere in concreto. O astfel de apreciere trebuie să țină seama în special de calitatea „terțului” care contestă actul respectiv, de conținutul său, de contextul în care a fost adoptat și de competențele organului care este emitentul acestuia.

În acest temei, controlul jurisdicțional al actelor de procedură destinate să producă efecte juridice față de terți permite să se garanteze respectarea de către Parchetul European a drepturilor fundamentale ale persoanelor în privința cărora aceste acte de procedură produc asemenea efecte și în special să se controleze respectarea de către acest organism a caracterului echitabil al procedurii și a dreptului la apărare al persoanelor suspectate și acuzate, în conformitate cu articolele 47 și 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene ( 9 ). Mai precis, un asemenea control implică verificarea respectării nu numai a drepturilor procedurale ale persoanelor suspectate și acuzate prevăzute de dreptul Uniunii, care sunt vizate la articolul 41 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1939, ci și, în conformitate cu articolul 41 alineatul (3) din acesta, a tuturor drepturilor procedurale acordate de dreptul intern aplicabil acestor persoane, precum și celorlalte persoane implicate în procedurile desfășurate de Parchetul European. Întrucât perimetrul garanțiilor procedurale acordate diferitelor categorii de persoane poate varia, așadar, în funcție de normele de procedură naționale ale statului membru în cauză, perimetrul actelor de procedură pe care aceste persoane sunt îndreptățite să le conteste în fața instanțelor naționale este, în consecință, și el susceptibil să varieze în funcție de dreptul național aplicabil. Aprecierea efectelor unei decizii de a cita martori asupra drepturilor persoanelor vizate de o investigație depinde deci, într‑o anumită măsură, de normele procedurale naționale, precum și de contextul specific al investigației penale în care Parchetul European a adoptat această decizie, astfel încât instanțele naționale competente să efectueze controlul jurisdicțional prevăzut la articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1939 sunt cele mai în măsură să o efectueze.

Rezultă că revine instanțelor naționale competente sarcina de a aprecia dacă o decizie a unui procuror european delegat privind citarea de martori urmărește să producă efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele persoanelor care contestă această decizie, precum, în speță, persoanele vizate de această investigație, modificând în mod distinct situația lor juridică, în special prin afectarea drepturilor lor procedurale. Dacă situația se prezintă astfel, decizia menționată este supusă controlului acestor instanțe.

În al treilea rând, în ceea ce privește aspectul dacă acest control jurisdicțional trebuie, dacă este cazul, să se efectueze în cadrul unei acțiuni directe împotriva aceleiași decizii, Curtea arată că modul de redactare a articolului 42 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1939 nu impune statelor membre să prevadă o asemenea cale de atac. În schimb, această dispoziție prevede că controlul jurisdicțional se efectuează „în conformitate cu cerințele și procedurile prevăzute în dreptul intern”. Prin urmare, în măsura în care drepturile consacrate la articolele 47 și 48 din cartă sunt pe deplin garantate, aceeași dispoziție nu exclude ca un astfel de control jurisdicțional să poată fi efectuat pe cale incidentală.

Această interpretare este confirmată de considerentul (88) al Regulamentului 2017/1939, care arată că, referitor la controlul legalității sus‑menționat, trebuie asigurate căi de atac efective în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE ( 10 ). Or, deși această din urmă dispoziție impune statelor membre obligația de a se asigura că oricărei persoane i se recunoaște dreptul de a contesta în justiție un act cauzator de prejudicii de natură să aducă atingere drepturilor și libertăților garantate de dreptul Uniunii, ea nu implică în mod necesar că titularul acestui drept dispune de o cale de atac directă.

Astfel, controlul jurisdicțional prevăzut la articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1939 poate lua de asemenea forma unui control incident, în special de către instanța penală de judecată, cu condiția ca aceste modalități procedurale să garanteze un drept la o cale de atac efectivă, ceea ce presupune ca instanța sesizată cu litigiul să fie competentă să examineze toate aspectele de drept și de fapt pertinente pentru soluționarea acestui litigiu.

Totuși, în temeiul principiului echivalenței, atunci când dispozițiile procedurale naționale privind acțiuni similare de natură internă prevăd posibilitatea de a contesta în mod direct o decizie analogă, o asemenea posibilitate trebuie oferită, în cadrul controlului jurisdicțional prevăzut la articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1939, și persoanelor care contestă o decizie prin care, în cadrul unei investigații, procurorul european delegat care instrumentează cazul respectiv citează martori, cum sunt persoanele care fac obiectul acestei investigații.

( 1 ) Drept exercitat în conformitate cu articolul 27 din Regulamentul (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (JO 2017, L 283, p. 1).

( 2 ) Articolul 43 din Ley Orgánica 9/2021, de aplicación del Reglamento (UE) 2017/1939 del Consejo, de 12 de octubre de 2017, por el que se establece una cooperación reforzada para la creación de la Fiscalía Europea [Legea organică 9/2021 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European] din 1 iulie 2021 (BOE nr. 157 din 2 iulie 2021, p. 78523, denumită în continuare „legea organică”).

( 3 ) În temeiul articolelor 42 și 43 din legea organică coroborate cu articolul 90 din aceasta, controlul jurisdicțional al actelor de procedură ale Parchetului European este posibil numai dacă este autorizat în mod expres de această lege organică. Întrucât citarea martorilor nu figurează printre actele cu privire la care legea organică menționată autorizează un astfel de control, nu există o cale de atac jurisdicțională împotriva unei asemenea decizii.

( 4 ) Această dispoziție a fost adoptată în temeiul articolului 86 alineatul (3) TFUE, care permite legiuitorului Uniunii să stabilească norme speciale aplicabile în cazul controlului jurisdicțional al actelor de procedură adoptate de Parchetul European în îndeplinirea funcțiilor sale.

( 5 ) A se vedea articolul 42 din Regulamentul 2017/1939, interpretat în lumina considerentelor (86), (87) și (89) ale acestuia.

( 6 ) Cu excepția însă a actelor de procedură prevăzute la articolul 42 alineatul (3) din Regulamentul 2017/1939 și spre deosebire de deciziile referitoare la protecția datelor cu caracter personal și de „deciziile administrative” ale Parchetului European, în sensul articolului 42 alineatul (8) din acest regulament, care intră în domeniul de aplicare al articolului 263 TFUE.

( 7 ) A se vedea considerentul (87) al Regulamentului 2017/1939.

( 8 ) În acest context, termenul „terț”, menționat la articolul 42 din Regulamentul 2017/1939, desemnează o categorie de persoane căreia îi aparțin nu numai „suspectul” și „victima”, ci și „alte persoane interesate ale căror drepturi ar putea fi afectate în mod negativ de aceste acte” [a se vedea considerentul (87) al Regulamentului 2017/1939].

( 9 ) Denumită în continuare „carta”.

( 10 ) Această dispoziție impune statelor membre obligația de a stabili căile de atac necesare pentru a asigura o protecție jurisdicțională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii. Potrivit jurisprudenței Curții, această obligație corespunde dreptului la o cale de atac efectivă al oricărei persoane ale cărei drepturi și libertăți garantate de dreptul Uniunii au fost încălcate, enunțat la articolul 47 primul paragraf din cartă.