Hotărârea Curții (Camera a doua) din 23 octombrie 2025.#Polskie sieci elektroenergetyczne S.A. ș.a. împotriva Agenției Uniunii Europene pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei.#Recurs – Piața internă a energiei electrice – Regulamentul (UE) 2019/942 – Camera de recurs a Agenției Uniunii Europene pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) – Regulamentul (UE) 2017/2195 – Articolele 20, 21 și 37 – Energia electrică de echilibrare – Operatori de transport și de sistem – Crearea platformelor europene pentru schimbul de energie de echilibrare – Platforma europeană pentru schimbul de energie de echilibrare din rezervele pentru restabilirea frecvenței cu activare manuală (mFRR) – Platforma europeană pentru schimbul de energie de echilibrare din rezervele pentru restabilirea frecvenței cu activare automată (aFRR) – Elaborarea și aprobarea cadrului de punere în aplicare a platformelor – Funcții necesare pentru funcționarea platformelor – Capacitate interzonală pentru schimbul de energie de echilibrare – Decizie a ACER de respingere a propunerii comune a operatorilor de sistem.#Cauzele conexate C-281/23 P și C-282/23 P.

Prin cele două recursuri formulate la 30 aprilie 2023, Polskie sieci elektroenergetyczne S.A., RTE Réseau de transport d’électricité, Svenska kraftnät și TenneT TSO BV solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 15 februarie 2023, Austrian Power Grid ș.a./ACER (T‑606/20, EU:T:2023:64), și, respectiv, a Hotărârii Tribunalului din 15 februarie 2023, Austrian Power Grid ș.a./ACER (T‑607/20, EU:T:2023:65) (denumite în continuare „hotărârile atacate”), prin care acesta a respins ca nefondate acțiunile în anulare împotriva Deciziilor A-001-2020 (consolidată) și A-002-2020 (consolidată) ale camerei de recurs a Agenției Uniunii Europene pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) din 16 iulie 2020 (denumite în continuare „deciziile în litigiu”), prin care aceasta a confirmat deciziile nr. 02/2020 și nr. 03/2020 ale ACER din 24 ianuarie 2020 (denumite în continuare „deciziile ACER”), referitoare la cadrul de punere în aplicare a platformei europene pentru schimbul de energie de echilibrare din rezervele pentru restabilirea frecvenței cu activare automată (denumită în continuare „platforma aFRR”) și la cadrul de punere în aplicare a platformei europene pentru schimbul de energie de echilibrare din rezervele pentru restabilirea frecvenței cu activare manuală (denumită în continuare „platforma mFRR”).

Potrivit considerentelor (1), (6), (7) și (10) ale Regulamentului (UE) 2017/2195 al Comisiei din 23 noiembrie 2017 de stabilire a unei linii directoare privind echilibrarea sistemului de energie electrică (JO 2017, L 312, p. 6): „(1) O piață internă a energiei pe deplin funcțională și interconectată este crucială pentru menținerea securității aprovizionării cu energie, pentru creșterea competitivității și pentru asigurarea faptului că toți consumatorii pot achiziționa energie la prețuri accesibile. […] (6) Prezentul regulament urmărește obiectivul asigurării unei gestionări optime și a unei funcționări coordonate a sistemului european de transport al energiei electrice, sprijinind în același timp atingerea obiectivelor Uniunii [Europene] privind pătrunderea producției de energie din surse regenerabile, precum și asigurarea de beneficii pentru clienți. [Operatorii de transport și de sistem (OTS)], în colaborare cu [operatorii de sisteme de distribuție (OD)] dacă este necesar, ar trebui să fie responsabili cu organizarea piețelor europene de echilibrare și să depună eforturi pentru integrarea lor, menținând echilibrul sistemului în modul cel mai eficient. În acest sens, OTS trebuie să lucreze în strânsă cooperare, atât între ei, cât și cu OD, coordonându‑și activitățile, în măsura posibilului, pentru a crea un sistem de energie electrică eficient, la nivelul tuturor regiunilor și al tuturor nivelurilor de tensiune, fără a aduce atingere dreptului concurenței. (7) […] Cu toate acestea, operatorii de transport și de sistem ar trebui să rămână responsabili pentru sarcinile care li se încredințează în temeiul [Directivei (UE) 2019/944 a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iunie 2019 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică și de modificare a Directivei 2012/27/UE (JO 2019, L 158, p. 125),] în scopul elaborării metodologiilor la nivel european, precum și pentru punerea în aplicare și pentru funcționarea platformelor de echilibrare la nivel european. În cazul în care, într‑un stat membru, expertiza și experiența în materie de decontare a dezechilibrelor sunt deținute de un terț, OTS din statul membru în cauză poate solicita celorlalți OTS și [Rețelei europene a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică (ENTSO‑E)] să permită terțului respectiv să ofere asistență la elaborarea propunerii [de clauze și condiții sau metodologii impuse de prezentul regulament]. Cu toate acestea, OTS din statul membru în cauză, în colaborare cu toți ceilalți OTS, rămâne responsabil pentru elaborarea propunerii, iar această responsabilitate nu poate fi transferată terțului. […] (10) Integrarea piețelor de echilibrare a energiei ar trebui să fie facilitată prin crearea unor platforme europene comune pentru operarea procesului de compensare a dezechilibrelor și pentru facilitarea schimbului de energie de echilibrare din rezervele pentru restabilirea frecvenței și din rezervele de înlocuire. Cooperarea dintre OTS ar trebui să se limiteze strict la ceea ce este necesar pentru proiectarea, implementarea și funcționarea eficiente și sigure ale respectivelor platforme europene.”

Articolul 2 din acest regulament, intitulat „Definiții”, prevede: „În sensul prezentului regulament, […] [s]e aplică, de asemenea, următoarele definiții: […] 1. «echilibrare» înseamnă toate acțiunile și procesele, din toate intervalele de timp, prin care OTS asigură, într‑un mod continuu, menținerea frecvenței sistemului într‑un domeniu de stabilitate predefinit […]; […] 4. «energie de echilibrare» înseamnă energia care este utilizată de OTS pentru a realiza echilibrarea și care este furnizată de un furnizor de servicii de echilibrare; […] 24. «schimb de energie de echilibrare» înseamnă activarea ofertelor de energie de echilibrare pentru livrarea de energie de echilibrare către un OTS dintr‑o zonă de programare diferită de cea în care este racordat furnizorul de servicii de echilibrare activate; […] 39. «funcție de optimizare a activării» înseamnă funcția de operare a algoritmului aplicat pentru a optimiza activarea ofertelor de energie de echilibrare; […]”

Articolul 3 din regulamentul menționat, intitulat „Obiective și aspecte de reglementare”, prevede la alineatul (1) litera (c) și la alineatul (2) litera (c): „(1) Prezentul regulament are drept scop: […] (c) integrarea piețelor de echilibrare și promovarea posibilităților de realizare a schimburilor de servicii de echilibrare, contribuind totodată la siguranța în funcționare; […] (2) Atunci când aplică prezentul regulament, statele membre, autoritățile de reglementare competente și operatorii de sistem: […] (c) aplică principiul optimizării între cel mai mare grad de eficiență globală și cel mai scăzut nivel al costurilor totale pentru toate părțile implicate”.

Articolul 20 din același regulament, intitulat „Platforma europeană pentru schimbul de energie de echilibrare din rezervele pentru restabilirea frecvenței cu activare manuală”, prevede la alineatele (1)-(3): „(1) În termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, toți OTS elaborează o propunere privind cadrul de punere în aplicare a unei platforme europene pentru schimbul de energie de echilibrare din rezervele pentru restabilirea frecvenței cu activare manuală. (2) Platforma europeană pentru schimbul de energie de echilibrare din rezervele pentru restabilirea frecvenței cu activare manuală, operată de OTS sau prin intermediul unei entități create de OTS înșiși, se bazează pe principii comune de guvernanță și pe procese operaționale comune și este constituită cel puțin din funcția de optimizare a activării și [funcția de efectuare a decontării proceselor de cooperare între OTS (funcția de decontare OTS‑OTS)]. Această platformă europeană aplică [un model pentru schimbul de servicii de echilibrare, în cadrul căruia furnizorul de servicii de echilibrare furnizează servicii de echilibrare către OTS‑ul său conector, care apoi furnizează aceste servicii de echilibrare către OTS solicitant (model OTS‑OTS)] multilateral, cu liste cu ordine de merit comune, pentru a face schimb cu toate ofertele de energie de echilibrare din toate produsele standard de rezerve pentru restabilirea frecvenței cu activare manuală, cu excepția ofertelor indisponibile în temeiul articolului 29 alineatul (14). (3) Propunerea menționată la alineatul (1) include cel puțin: (a) proiectarea de principiu a platformei europene; […] (c) definirea funcțiilor necesare pentru funcționarea platformei europene; […]”

Articolul 21 din Regulamentul 2017/2195, intitulat „Platforma europeană pentru schimbul de energie de echilibrare din rezervele pentru restabilirea frecvenței cu activare automată”, prevede la alineatele (1)-(3): „(1) În termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, toți OTS elaborează o propunere privind cadrul de punere în aplicare a unei platforme europene pentru schimbul de energie de echilibrare din rezervele pentru restabilirea frecvenței cu activare automată. (2) Platforma europeană pentru schimbul de energie de echilibrare din rezervele pentru restabilirea frecvenței cu activare automată, operată de OTS sau prin intermediul unei entități create de OTS înșiși, se bazează pe principii de guvernanță și pe procese operaționale comune și este constituită cel puțin din funcția de optimizare a activării și din funcția de decontare OTS‑OTS. Această platformă europeană aplică un model OTS‑OTS multilateral, cu liste cu ordine de merit comune, pentru a face schimb cu toate ofertele de energie de echilibrare din toate produsele standard de rezerve pentru restabilirea frecvenței cu activare automată, cu excepția ofertelor indisponibile în temeiul articolului 29 alineatul (14). (3) Propunerea menționată la alineatul (1) include cel puțin: (a) proiectarea de principiu a platformei europene; […] (c) definirea funcțiilor necesare pentru funcționarea platformei europene; […]”

Articolul 37 din acest regulament, intitulat „Calcularea capacității interzonale”, prevede la alineatele (1)-(3): „(1) După ora de închidere a porții pieței intrazilnice interzonale, toți OTS actualizează în mod continuu disponibilitatea capacității interzonale pentru schimbul de energie de echilibrare sau pentru realizarea procesului de compensare a dezechilibrelor. Capacitatea interzonală trebuie actualizată de fiecare dată când o parte din capacitatea interzonală a fost folosită sau când capacitatea interzonală a fost recalculată. (2) Înainte de punerea în aplicare a metodologiei de calcul al capacității în temeiul alineatului (3), OTS utilizează capacitatea interzonală rămasă după ora de închidere a porții pieței intrazilnice interzonale. (3) În termen de cinci ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, toți OTS dintr‑o regiune de calcul al capacităților elaborează o metodologie de calcul al capacității interzonale în intervalul de echilibrare pentru schimbul de energie de echilibrare sau pentru realizarea procesului de compensare a dezechilibrelor. Această metodologie trebuie să evite denaturările pieței și să fie compatibilă cu metodologia de calcul al capacității interzonale aplicată în intervalul intrazilnic stabilit în Regulamentul (UE) 2015/1222 [al Comisiei din 24 iulie 2015 de stabilire a unor linii directoare privind alocarea capacităților și gestionarea congestiilor (JO 2015, L 197, p. 24)].”

Articolul 6 din Regulamentul (UE) 2019/942 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iunie 2019 de instituire a Agenției Uniunii Europene pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (JO 2019, L 158, p. 22), intitulat „Atribuțiile ACER privind autoritățile de reglementare”, prevede la alineatul (10): „[…] ACER este competentă să adopte deciziile individuale menționate la primul paragraf în următoarele situații: (a) când autoritățile de reglementare competente nu au ajuns la un acord în termen de șase luni de la data la care a fost sesizată ultima dintre aceste autorități privind cazul respectiv sau în termen de patru luni, în cazurile prevăzute la articolul 4 alineatul (7) din prezentul regulament sau la articolul 59 alineatul (1) litera (c) sau la articolul 62 alineatul (1) litera (f) din Directiva 2019/944; sau (b) la solicitarea comună a autorităților de reglementare competente. […]”

Istoricul litigiului a fost prezentat de Tribunal la punctele 2-18 din hotărârile atacate și, în scopul prezentei proceduri, poate fi rezumat după cum urmează.

Regulamentul 2017/2195 prevede punerea în aplicare a mai multor platforme europene pentru schimbul de energie de echilibrare, printre care figurează în special platformele mFRR și aFRR.

La 18 decembrie 2018, OTS‑urile au transmis tuturor autorităților naționale de reglementare (denumite în continuare „ANR”) spre aprobare propunerile lor de metodologie comune pentru punerea în aplicare a platformelor mFRR și aFRR. Printr‑o scrisoare din 24 iulie 2019, președinta Forumului autorităților de reglementare din domeniul energiei (FRE) a informat ACER, în numele tuturor ANR‑urilor, că acestea au decis în comun să îi solicite să se pronunțe cu privire la aceste propuneri.

În urma mai multor schimburi între ACER, ARN‑uri și OTS‑uri, care au condus la respingerea propunerilor 1-3 transmise de OTS‑uri, acestea din urmă au transmis ACER, la 18 decembrie 2019, o versiune modificată a celei de a treia propuneri de metodologii.

OTS‑urile au propus în esență ca o entitate unică, și anume un singur OTS sau o societate deținută de OTS‑uri, să fie însărcinată cu îndeplinirea funcțiilor necesare în mod specific pentru funcționarea platformelor aFRR și mFRR, și anume funcția de optimizare a activării și funcția de decontare OTS‑OTS, și ca, în ceea ce privește funcția de gestionare a disponibilității capacității interzonale pentru schimbul de energie de echilibrare sau pentru realizarea procesului de compensare a dezechilibrelor (denumită în continuare „funcția de gestionare a capacității”), care este o funcție multiplatformă, să poată fi încredințată unei alte entități unice, și anume un singur OTS sau o societate deținută de OTS‑uri.

La 20 decembrie 2019, ACER a întocmit o versiune finală a proiectelor sale de decizii privind metodologiile mFRR și aFRR, pe care a comunicat-o OTS‑urilor.

La 24 ianuarie 2020, ACER a adoptat două decizii privind metodologiile mFRR și aFRR. În aceste decizii, ACER a considerat în esență că toate OTS‑urile trebuiau să desemneze o entitate, fie un OTS, fie o societate deținută de OTS‑uri, însărcinată să îndeplinească funcția de optimizare a activării și funcția de decontare OTS‑OTS ale platformelor mFRR și aFRR. Cu cel mult opt luni înainte ca funcția de gestionare a capacității să devină o funcție necesară pentru funcționarea acestor platforme, toate OTS‑urile trebuiau să fi elaborat o propunere de modificare a cadrelor de aplicare a respectivelor platforme care să desemneze entitatea însărcinată cu îndeplinirea acestei din urmă funcții și să precizeze dacă platformele vor fi operate de o entitate unică sau de mai multe entități.

La 23 martie 2020, Austrian Power Grid AG, ČEPS, a.s., Polskie sieci elektroenergetyczne, Red Eléctrica de España SA, RTE Réseau de transport d’électricité, Svenska kraftnät, TenneT TSO BV și TenneT TSO GmbH au introdus la camera de recurs a ACER două căi de atac împotriva deciziilor ACER.

La 16 iulie 2020, prin deciziile în litigiu, camera de recurs a ACER a respins cele două căi de atac și a confirmat deciziile ACER.

Prin cererile introductive depuse la grefa Tribunalului la 30 septembrie 2020, recurentele au formulat două acțiuni având ca obiect anularea deciziilor în litigiu, în măsura în care le privesc.

În susținerea acestor acțiuni, recurentele au invocat trei motive. Mai întâi, prin intermediul primului motiv, care cuprinde două aspecte, ele au susținut că camera de recurs a săvârșit o eroare de drept omițând să constate că ACER depășise limitele competenței sale prin adoptarea deciziilor ACER. Recurentele au invocat în esență faptul că respectiva cameră de recurs a concluzionat în mod greșit, pe de o parte, că ACER nu s‑a îndepărtat de la poziția comună a ANR‑urilor, astfel cum era prezentată în cererile comune, și pe de altă parte, că în orice caz, ACER era autorizată să se îndepărteze de la poziția comună a ANR‑urilor.

În continuare, prin intermediul celui de al doilea motiv, care cuprinde opt aspecte, recurentele au reproșat camerei de recurs, printre altele, că a săvârșit o eroare de drept atunci când a constatat că includerea funcției de gestionare a capacității printre funcțiile necesare pentru funcționarea platformelor mFRR și aFRR nu a fost impusă OTS‑urilor de ACER, ci decurgea în mod direct din aplicarea Regulamentului 2017/2195.

În sfârșit, prin intermediul celui de al treilea motiv, ele au susținut printre alte că camera de recurs a aplicat un nivel de control incorect întrucât a efectuat doar un control restrâns al deciziilor ACER, și anume un control limitat la căutarea unor erori vădite de apreciere cu privire la aspectele de fapt complexe, de ordin tehnic.

Prin hotărârile atacate, Tribunalul a respins aceste două acțiuni.

Cu titlu introductiv, la punctele 24 și 25 din hotărârile atacate, Tribunalul a declarat inadmisibil cel de al doilea capăt de cerere al fiecăreia dintre acțiunile în anulare formulate de recurente, în măsura în care era îndreptat împotriva deciziilor ACER și a anexelor la acestea. Tribunalul a afirmat că, având în vedere că recurentele nu aveau un statut privilegiat, ele puteau ataca în fața Tribunalului doar deciziile adoptate de camera de recurs. Prin urmare, în aceste hotărâri Tribunalul s‑a limitat la controlul legalității acestor decizii.

Ca răspuns la primul motiv, Tribunalul a constatat în esență că ACER este competentă să hotărască sau să adopte decizii individuale privind aspecte legate de reglementare sau probleme care intră în competența ARN‑urilor, precum elaborarea metodologiilor pentru punerea în aplicare a platformelor mFRR și aFRR, atunci când, precum în speță, ANR‑urile îi adresează o cerere comună în acest sens, fără ca competența sa să fie limitată doar la aspectele asupra cărora autoritățile vizate nu sunt de acord.

În această privință, Tribunalul a arătat de asemenea că din expunerile de motive ale propunerilor pentru Regulamentul 2019/942 și pentru Regulamentul (CE) nr. 713/2009, aplicabil anterior, reiese o voință clară a legiuitorului Uniunii de a face mai eficientă și mai rapidă luarea deciziilor cu privire la aspecte transfrontaliere, printr‑o consolidare a competențelor de decizie individuală ale ACER. Prin urmare, potrivit Tribunalului, la punctul 48 din hotărârile atacate, rezultă că ACER a fost dotată cu atribuții de reglementare și competențe decizionale proprii, pe care le exercită în deplină independență și pe propria răspundere, pentru a putea suplini ANR‑urile atunci când cooperarea lor voluntară nu le permite să adopte decizii individuale cu privire la aspecte sau la probleme particulare care intră în competența lor de reglementare.

În consecință, la punctul 60 din aceste hotărâri, Tribunalul a concluzionat că, prin faptul că nu a constatat că ACER a depășit limitele competenței sale statuând cu privire la puncte din metodologiile mFRR și aFRR care ar fi făcut obiectul unui acord între ARN‑uri, camera de recurs nu a săvârșit o eroare de drept. Prin urmare, Tribunalul a respins primul motiv în totalitate.

Ca răspuns la cel de al doilea motiv, Tribunalul a statuat printre altele la punctele 120, 122 și 124 din hotărârile atacate că includerea funcției de gestionare a capacității printre funcțiile necesare pentru funcționarea platformelor mFRR și aFRR nu a fost nicidecum impusă OTS‑urilor de ACER, ci decurge din aplicarea Regulamentului 2017/2195.

În această privință, Tribunalul a analizat dacă gestionarea capacității constituia una dintre funcțiile necesare pentru funcționarea platformelor mFRR și aFRR, în sensul Regulamentului 2017/2195. Acesta a precizat de la bun început că această includere este determinantă pentru a aprecia dacă propunerile elaborate de OTS‑uri trebuie să respecte cerințele suplimentare prevăzute de acest regulament atunci când, precum în speță, OTS‑urile intenționează să desemneze mai multe entități pentru a exercita diferitele funcții necesare. Astfel, la punctul 105 din hotărârile atacate, Tribunalul a constatat că, în conformitate cu regulamentul menționat, propunerile de metodologie prezentate de OTS‑uri trebuie să cuprindă definirea funcțiilor necesare pentru funcționarea platformelor mFRR și aFRR. În această privință, acesta a apreciat că, deși din interpretarea literală a aceluiași regulament reiese că aceste platforme trebuie să cuprindă cel puțin funcția de optimizare a activării și funcția de decontare OTS‑OTS, nu ar fi exclus ca o altă funcție, precum funcția de gestionare a capacității, să fie considerată de asemenea necesară pentru funcționarea acestora, în special dacă adăugarea unei astfel de funcții pare necesară pentru a asigura proiectarea de principiu a platformelor menționate care respectă principii de guvernanță și procese operaționale comune.

În plus, la punctul 110 din aceste hotărâri, Tribunalul a arătat că o interpretare a noțiunii de funcție necesară pentru funcționarea platformelor mFRR și aFRR, având în vedere contextul și obiectivele urmărite de Regulamentul 2017/2195, sugerează să se considere că este vorba despre o funcție care, atât pe plan tehnic, cât și juridic, pare a fi necesară pentru implementarea și funcționarea eficiente și sigure ale platformelor respective.

Astfel, pe plan juridic, acest regulament ar impune OTS‑urilor să actualizeze în mod continuu disponibilitatea capacității de transport interzonale pentru schimbul de energie de echilibrare sau pentru realizarea procesului de compensare a dezechilibrelor. Pe plan tehnic, actualizarea continuă a disponibilității acestei capacități, care stă la baza funcției de gestionare a capacității, ar constitui un „input esențial” al funcției de optimizare a activării. Această funcție de gestionare ar fi fost adăugată platformelor mFRR și aFRR chiar de OTS‑uri, astfel încât acestea să îndeplinească cerințele unei proiectări de principiu în termeni de eficiență și securitate impuse de regulament.

În consecință, la punctul 122 din hotărârile atacate, Tribunalul a concluzionat că funcția de actualizare continuă a capacității de transport interzonale disponibile, subiacentă funcției de gestionare a capacității, și, în consecință, funcția de gestionare a capacității însăși trebuie să fie calificate în mod global ca funcții necesare pentru funcționarea platformelor mFRR și aFRR.

În răspunsul său la cel de al cincilea și la cel de al șaselea aspect al celui de al doilea motiv invocat în fața sa, Tribunalul a statuat, la punctul 135 din hotărârile atacate, că gestionarea capacității a fost de asemenea luată în considerare în cea de a treia propunere de metodologii mFRR și aFRR, ca funcție multiplatformă a cărei îndeplinire este necesară pentru funcționarea platformelor mFRR și aFRR, chiar dacă nu a fost calificată în cadrul acestora drept funcție necesară pentru această funcționare, în sensul articolului 20 alineatul (3) litera (c) și al articolului 21 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul 2017/2195. Tribunalul a considerat cu toate acestea, conform concluziei deduse la punctul 122 din aceste hotărâri, că camera de recurs a considerat în mod întemeiat că gestionarea capacității, astfel cum a fost prevăzută la articolul 37 din acest regulament, constituie o funcție necesară pentru funcționarea platformelor mFRR și aFRR, în sensul articolului 20 alineatul (3) litera (c) și al articolului 21 alineatul (3) litera (c) din regulamentul menționat.

De asemenea, în răspunsul său la cel de al șaptelea aspect al celui de al doilea motiv invocat în fața sa, Tribunalul a statuat, la punctul 143 din hotărârile atacate, făcând trimitere la aprecierea efectuată la punctul 122 din aceste hotărâri, că gestionarea capacității este o funcție necesară pentru funcționarea fiecărei platforme.

În răspunsul la al treilea motiv, privind intensitatea controlului efectuat de camera de recurs asupra ACER, Tribunalul a înlăturat, la punctele 200-205 din hotărârile atacate, critica întemeiată pe încălcarea obligației de a efectua un control complet al deciziilor ACER, care îi revenea acesteia.

În această privință, Tribunalul a arătat, în primul rând, că, în conformitate cu practica sa decizională de la acea dată, camera de recurs a efectuat un control complet numai cu privire la aprecierile juridice din deciziile ACER, și că s‑a limitat, în ceea ce privește aprecierile sale de fapt complexe, de ordin tehnic, să efectueze un control restrâns, limitat la căutarea unor erori vădite. Totuși, acesta a admis că din Hotărârea din 18 noiembrie 2020, Aquind/ACER (T‑735/18, EU:T:2020:542), reiese că trebuie efectuat un control complet al aprecierilor juridice și tehnice efectuate de ACER în deciziile sale de către camera de recurs.

Cu toate acestea, Tribunalul a considerat, în al doilea rând, după o examinare atentă a deciziilor în litigiu, că, pe de o parte, camera de recurs și‑a concentrat în esență controlul asupra aprecierilor juridice efectuate de ACER, în privința cărora a exercitat un control complet, și că, pe de altă parte, atunci când a fost chemată să controleze aprecieri de ordin tehnic complexe, camera de recurs a efectuat în practică un control care depășea un simplu control restrâns, astfel încât, de facto, aceasta s‑a conformat obligațiilor sale în ceea ce privește intensitatea controlului pe care trebuia să îl efectueze cu privire la deciziile ACER.

Întrucât niciunul dintre motivele invocate de recurente nu a fost admis, la punctul 214 din hotărârile atacate Tribunalul a respins acțiunile în totalitate.

Recurentele solicită Curții: – anularea, în tot sau în parte, a hotărârilor atacate; – anularea, în tot sau în parte, a deciziilor în litigiu; și – obligarea ACER la plata cheltuielilor de judecată.

ACER solicită Curții: – declararea recursurilor ca inadmisibile, în tot sau în parte, și, în orice caz, ca nefondate și respingerea acestora și – obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea recursurilor, recurentele invocă două motive. Primul motiv se întemeiază pe o eroare de drept pe care ar fi săvârșit‑o Tribunalul atunci când a concluzionat că nu a avut loc o încălcare de către camera de recurs a obligației sale de a efectua un control complet al deciziilor ACER. Al doilea motiv, care cuprinde două aspecte, se întemeiază în esență pe o eroare de drept pe care ar fi săvârșit‑o Tribunalul atunci când a considerat că, în conformitate cu Regulamentul 2017/2195, funcția de gestionare a capacității este o funcție necesară pentru funcționarea platformelor mFRR și aFRR.

ACER consideră că recursurile trebuie respinse ca inadmisibile întrucât prin intermediul motivelor de recurs se solicită doar o reexaminare a motivelor invocate în primă instanță. Or, Curtea nu ar fi competentă să efectueze o astfel de reexaminare atunci când este sesizată cu un recurs.

În plus, ACER susține că primul motiv al recursurilor este lipsit de consecințe practice și că reprezintă un aspect pur ipotetic sau teoretic, având în vedere că recurentele nu contestă aprecierea Tribunalului potrivit căreia camera de recurs a efectuat de facto un control complet al deciziilor ACER.

Recurentele susțin că recursurile sunt admisibile.

Potrivit unei jurisprudențe consacrate, atunci când un recurent contestă interpretarea sau aplicarea dreptului Uniunii de către Tribunal, aspectele de drept examinate în primă instanță pot fi rediscutate în cadrul unui recurs. Astfel, dacă un recurent nu ar putea să se bazeze în acest mod în recurs pe motive și pe argumente utilizate deja în fața Tribunalului, procedura de recurs ar fi lipsită de o parte din sensul său (a se vedea Hotărârea din 13 iulie 2000, Salzgitter/Comisia, C‑210/98 P, EU:C:2000:397, punctul 43, Hotărârea din 16 mai 2002, ARAP ș.a./Comisia, C‑321/99 P, EU:C:2002:292, punctul 49, precum și Hotărârea din 12 iunie 2025, ZR/EUIPO, C‑364/23 P, EU:C:2025:428, punctul 34).

Or, în speță, recurentele nu urmăresc să obțină o simplă reexaminare a cererilor introductive formulate în primă instanță, ci urmăresc, pe de o parte, să repună în discuție raționamentul juridic care a determinat Tribunalul să considere că nu a avut loc o încălcare de către camera de recurs a obligației de a efectua un control complet al deciziilor ACER, și, pe de altă parte, să arate că Tribunalul nu a aplicat în mod corect articolele 20, 21 și 37 din Regulamentul 2017/2195, care reglementează platforma mFRR și, respectiv, platforma aFRR, precum și funcția de gestionare a capacității, atunci când a apreciat temeiurile juridice și funcțiile necesare pentru funcționarea acestor platforme.

În această privință, recurentele susțin în special, în cadrul primului motiv de recurs, că Tribunalul nu a respectat jurisprudența Curții rezultată din Hotărârea din 9 martie 2023, ACER/Aquind (C‑46/21 P, EU:C:2023:182), din care reiese că această cameră de recurs trebuie să efectueze un control complet al aprecierilor juridice și tehnice efectuate de ACER. În special, ele nu reproșează Tribunalului aprecierea sa potrivit căreia camera de recurs ar fi efectuat de facto un control complet al deciziilor ACER, ci faptul că acesta a dedus un astfel de control din partea acestei comisii ignorând declarația explicită a acesteia din urmă, în deciziile sale, privind intenția sa de a‑și limita controlul la eroarea vădită.

În plus, în cadrul celui de al doilea motiv de recurs, ele reproșează în esență Tribunalului că nu a făcut distincție între obligațiile legale distincte, impuse la articolul 37 din Regulamentul 2017/2195, privind îndeplinirea funcțiilor necesare pentru funcționarea platformelor în cauză. De asemenea Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept prin extinderea domeniului de aplicare al articolului 20 alineatele (1) și (2) și al articolului 21 alineatele (1) și (2) din acest regulament la funcții „calificate în mod global” drept necesare pentru a justifica desemnarea funcției de gestionare a capacității ca funcție necesară pentru funcționarea platformelor.

Atunci când contestă interpretarea sau aplicarea dreptului Uniunii, recurentele au indicat corespunzător cerințelor legale fragmentele din hotărârile atacate pe care le considerau ca fiind afectate de erori de drept și au prezentat argumentele juridice care stau la baza acestor motive, ceea ce îi permite Curții să își exercite controlul.

Rezultă că motivele de inadmisibilitate invocate de ACER trebuie înlăturate și, prin urmare, recursurile trebuie declarate admisibile.

În cadrul primului motiv, recurentele contestă aprecierea Tribunalului care figurează în cuprinsul punctelor 203-205 și 214 din hotărârile atacate, în măsura în care acesta a respins critica lor întemeiată pe încălcarea obligației care revine camerei de recurs de a efectua un control complet în cadrul examinării deciziilor ACER.

Recurentele consideră în esență că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a constatat, pe de o parte, că din deciziile în litigiu reiese că această cameră a anunțat în mod eronat că efectuează doar un control restrâns al deciziilor ACER, dar, pe de altă parte, că, în pofida constatării acestei erori, din deciziile în litigiu reiese că, în practică, camera de recurs a efectuat un control care depășea un simplu control restrâns, astfel încât, de facto, aceasta s‑a conformat obligațiilor sale în ceea ce privește intensitatea controlului pe care trebuia să îl efectueze. Procedând astfel, Tribunalul nu ar fi respectat jurisprudența rezultată din Hotărârea din 9 martie 2023, ACER/Aquind (C‑46/21 P, EU:C:2023:182). Astfel, în cadrul aprecierii legalității deciziilor în litigiu, Tribunalul ar fi trebuit să se limiteze să constate că respectiva cameră a săvârșit o eroare de drept atunci când a declarat că a aplicat un nivel de control eronat. Tribunalul nu ar fi putut să nu respecte această declarație examinând nivelul de control pe care camera de recurs l‑a aplicat „de facto” sau „în practică”.

ACER susține că primul motiv trebuie respins ca vădit nefondat.

Prin intermediul primului motiv, recurentele invocă o eroare de drept săvârșită de Tribunal în aprecierea intensității controlului efectuat de camera de recurs.

În această privință, la punctele 201 și 202 din hotărârile atacate, Tribunalul a statuat în esență că controlul efectuat de camera de recurs asupra aprecierilor de ordin tehnic și economic complexe prevăzute în deciziile ACER nu trebuie să fie limitat la controlul restrâns al erorii vădite de apreciere, ci că acest control trebuie să fie complet.

Or, trebuie să se constate, în acest sens, că hotărârile atacate sunt conforme cu constatările Curții în Hotărârea din 9 martie 2023, ACER/Aquind (C‑46/21 P, EU:C:2023:182), invocată de recurente în susținerea recursurilor lor.

Astfel, trebuie să se stabilească dacă simpla constatare efectuată de Tribunal, la punctul 200 din hotărârile atacate, potrivit căreia din nota de subsol 81 din deciziile în litigiu și din alineatul (192) al acestor decizii reieșea că camera de recurs lăsase să se înțeleagă că, în conformitate cu practica sa decizională de la acea dată, această comisie se limitase să efectueze un control restrâns, ar fi trebuit să determine Tribunalul să anuleze aceste decizii.

În acest sens, trebuie să se arate că Tribunalul era îndreptățit să considere că, deși camera de recurs s‑a referit în mai multe rânduri la cerința care decurge din practica sa decizională de a aplica un control restrâns în privința deciziilor ACER, menționarea unui astfel de control nu era de natură să determine anularea deciziilor în litigiu, în măsura în care această mențiune nu a împiedicat această cameră să exercite controlul complet la care era obligată (a se vedea prin analogie Hotărârea din 8 decembrie 2011, Chalkor/Comisia, C‑386/10 P, EU:C:2011:815, punctul 82).

Acest aspect a fost verificat în mod concret de Tribunal în cadrul aprecierii care figurează la punctele 203-205 din hotărârile atacate, statuând că din deciziile în litigiu reieșea că, pe de o parte, camera de recurs și‑a concentrat în esență controlul asupra aprecierilor juridice efectuate de ACER, în privința cărora aceasta a exercitat un control complet. Pe de altă parte, acesta a considerat că, în rarele cazuri în care această cameră a fost chemată să controleze aprecieri de ordin tehnic complexe, ea a efectuat în practică un control care depășea simplul control restrâns. Tribunalul a dedus de aici că, de facto, aceasta s‑a conformat astfel obligațiilor sale în ceea ce privește intensitatea controlului care trebuie efectuat.

Or, în cadrul recursurilor formulate, recurentele nu susțin că această apreciere ar fi afectată de vreo eroare de drept.

Rezultă că primul motiv trebuie respins ca nefondat.

Prin intermediul primului aspect al celui de al doilea motiv, recurentele susțin că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept, la punctele 115-124 din hotărârile atacate, în măsura în care a statuat că funcția care permite calcularea și actualizarea continuă a capacității de transport interzonale disponibile, prevăzută la articolul 37 din Regulamentul 2017/2195, trebuia considerată ca intrând în sfera funcțiilor necesare pentru funcționarea platformelor mFRR și aFRR, prevăzute la articolele 20 și 21 din acest regulament. Ele susțin că Tribunalul a inclus în mod eronat cerințele rezultate din articolul 37 din regulamentul menționat printre funcțiile vizate la aceste articole 20 și 21, deși același regulament ar prevedea regimuri juridice distincte aplicabile, pe de o parte, OTS‑urilor și, pe de altă parte, acestor platforme.

Potrivit recurentelor, contrar celor statuate de Tribunal, obligațiile impuse la articolul 37 din Regulamentul 2017/2195 nu pot fi incluse în articolele 20 și 21 din acest regulament. Astfel, OTS‑urile nu ar fi obligate, în temeiul acestor din urmă articole, să încredințeze entității responsabile pentru platformele mFRR și aFRR actualizarea sau calcularea capacității interzonale. Spre deosebire de ceea ce a considerat Tribunalul, ACER nu ar fi avut dreptul să le impună această obligație.

Astfel, deși recurentele admit că datele privind capacitatea interzonală sunt inputuri necesare pentru buna funcționare a platformei de echilibrare, ele precizează că din aceasta nu rezultă totuși că calcularea acestor date trebuie, ca funcție necesară, să fie executată de entitatea responsabilă cu operarea platformei sau de platforma însăși.

ACER susține că primul aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins.

În cadrul primului aspect al celui de al doilea motiv, trebuie să se examineze dacă Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat că, în conformitate cu articolele 20 și 21 din Regulamentul 2017/2195, funcția de gestionare a capacității este una dintre funcțiile necesare pentru funcționarea platformelor mFRR și aFRR, în sensul articolului 20 alineatul (3) litera (c) și al articolului 21 alineatul (3) litera (c) din acest regulament.

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, în vederea interpretării unei dispoziții de drept al Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție (a se vedea Hotărârea din 17 noiembrie 1983, Merck, 292/82, EU:C:1983:335, punctul 12, precum și Hotărârea din 9 martie 2023, ACER/Aquind, C‑46/21 P, EU:C:2023:182, punctul 54).

În ceea ce privește, în primul rând, interpretarea literală, trebuie arătat, astfel cum a procedat Tribunalul la punctul 103 din hotărârile atacate, că noțiunea de „funcții[…] necesare pentru funcționarea platforme[lor] [mFRR și aFRR]” nu este definită în Regulamentul 2017/2195, ci este doar utilizată la articolele 20 și 21 din acest regulament.

Cu toate acestea, în conformitate cu articolele 20 și 21 din Regulamentul 2017/2195, revine OTS‑urilor sarcina de a elabora propunerile de metodologie referitoare la cadrul de punere în aplicare a platformelor mFRR și, respectiv, aFRR. După cum a precizat în mod întemeiat Tribunalul la punctele 104 și 105 din hotărârile atacate, aceste propuneri trebuie să cuprindă cel puțin „proiectarea de principiu a platformei europene” și „definirea funcțiilor necesare pentru funcționarea [platformelor mFRR și aFRR]”. Aceste platforme, operate de OTS sau prin intermediul unei entități create de OTS înșiși, se bazează pe principii de guvernanță și pe procese operaționale comune și sunt constituite cel puțin din funcția de optimizare a activării și din funcția de decontare OTS‑OTS. Astfel, funcția de optimizare a activării și funcția de decontare OTS‑OTS sunt funcții necesare, în orice caz, pentru funcționarea platformelor mFRR și aFRR.

Astfel cum a statuat în mod întemeiat Tribunalul la punctul 105 din hotărârile atacate, nu este exclus ca, în cadrul articolelor 20 și 21 din Regulamentul 2017/2195, alte funcții să poată fi adăugate la propunerile de metodologie referitoare la cadrele de punere în aplicare a platformelor mFRR și aFRR. De fapt, după cum a arătat Tribunalul la aceste puncte, articolul 20 alineatul (2) și articolul 21 alineatul (2) din acest regulament prevăd că platformele mFRR și aFRR sunt constituite „cel puțin din funcția de optimizare a activării și funcția de decontare OTS‑OTS”. În această privință, expresia „cel puțin” indică faptul că această sintagmă nu prevede o listă exhaustivă. Având în vedere sintagma menționată, Tribunalul putea constata în mod corect că aceste dispoziții nu exclud ca, în cadrul proiectării acestor platforme, o funcție, alta decât optimizarea activării și decontarea OTS‑OTS, cum ar fi gestionarea capacității, să fie de asemenea considerată drept necesară pentru funcționarea platformelor respective.

În plus, trebuie arătat că Tribunalul s‑a întemeiat de asemenea pe constatarea că adăugarea unei astfel de funcții pare a fi deosebit de necesară pentru proiectarea de principiu a acestor platforme, care trebuie să răspundă unor principii de guvernanță și unor procese operaționale comune. Astfel, din cuprinsul punctului 106 din hotărârile atacate reiese că Tribunalul nu a reținut o interpretare izolată a articolului 20 alineatul (2) și a articolului 21 alineatul (2) din Regulamentul 2017/2195, ci s‑a întemeiat de asemenea, conform metodei constante de interpretare a dispozițiilor de drept al Uniunii, pe o interpretare teleologică și contextuală a noțiunii de „funcți[i] necesare pentru funcționarea platforme[lor] [mFRR și aFRR]” pentru a concluziona că gestionarea capacității trebuie, la fel ca optimizarea activării și decontarea OTS‑OTS, să fie considerată o asemenea funcție necesară.

În ceea ce privește, în al doilea rând, această interpretare teleologică și contextuală, Tribunalul s‑a întemeiat mai întâi, la punctele 107-109 din hotărârile atacate, pe obiectivele urmărite de Regulamentul 2017/2195, astfel cum reies acestea din considerentele (1), (6), (7) și (10) ale acestui regulament, precum și din articolul 3 alineatul (1) litera (c) și alineatul (2) litera (c) din regulamentul menționat. Aceste obiective se referă printre altele la crearea, precum și la funcționarea eficiente și sigure ale platformelor de echilibrare a energiei la nivel european. Ca urmare a acestei interpretări, care de altfel nu este contestată de recurente, Tribunalul a putut concluziona în mod întemeiat că aceste obiective pledează în favoarea includerii funcției de gestionare a capacității printre funcțiile necesare pentru funcționarea platformelor mFRR și aFRR, în măsura în care, atât pe plan tehnic, cât și pe plan juridic, această funcție apare ca fiind necesară pentru realizarea obiectivelor menționate.

În această privință, pe de o parte, Tribunalul a arătat la punctul 113 din hotărârile atacate că, pe plan tehnic, după cum recunosc de altfel înseși recurentele, actualizarea continuă a capacității de transport interzonale disponibile este un „input esențial” al funcției de optimizare a activării, care este ea însăși o funcție necesară a platformelor mFRR și aFRR. Această ultimă funcție urmărește optimizarea activării ofertelor de energie de echilibrare cel mai bine clasate, ținând seama de capacitățile de transport interzonale limitate care sunt disponibile. Astfel, Tribunalul putea considera în mod întemeiat că funcția de gestionare a capacității, în cadrul căreia se efectuează actualizarea continuă a capacității de transport interzonale disponibile, este un element indispensabil din punct de vedere tehnic pentru buna funcționare a acestor platforme.

Pe de altă parte, Tribunalul a ținut seama în mod întemeiat, la punctele 114 din hotărârile atacate, în cadrul interpretării contextuale a articolelor 20 și 21 din Regulamentul 2017/2195, de cerințele care decurg din articolul 37 din acest regulament, care impun OTS‑urilor obligația juridică de a calcula capacitatea interzonală.

Într‑adevăr, astfel cum susțin recurentele, aceste cerințe se adresează la prima vedere în esență OTS‑urilor. Nu este mai puțin adevărat că articolele 20 și 21 din Regulamentul 2017/2195 impun OTS‑urilor responsabilitatea punerii în aplicare a platformelor mFRR și aFRR cu respectarea obiectivelor urmărite de acest regulament. În această privință, din articolul 20 alineatele (2) și (3), precum și din articolul 21 alineatele (2) și (3) din regulamentul menționat reiese că proiectarea acestor platforme, indiferent dacă sunt operate de OTS‑uri sau de o entitate creată de acestea din urmă, trebuie să fie de principiu și să răspundă unor principii de guvernanță și unor procese operaționale comune.

Rezultă că o funcție care, deși se adresează OTS‑urilor în cadrul articolului 37 din Regulamentul 2017/2195, apare ca fiind necesară pentru ca punerea în aplicare a platformelor menționate de către OTS‑uri să răspundă acestor obiective trebuie considerată o funcție care intră sub incidența „funcțiilor necesare pentru funcționarea platforme[lor] mFRR și aFRR”, în sensul articolului 20 alineatul (3) litera (c) și al articolului 21 alineatul (3) litera (c) din acest regulament, care trebuie să fie executată de entitatea responsabilă cu operarea acestor platforme sau de către platformele respective înseși, iar nu de OTS‑uri.

Or, recurentele însele recunosc că datele privind capacitatea interzonală sunt inputuri necesare pentru buna funcționare a respectivelor platforme. Astfel, contrar celor susținute de recurente, aceasta înseamnă că funcția care permite calcularea și actualizarea continuă a capacității de transport interzonale disponibile trebuie executată de entitatea responsabilă cu operarea platformelor mFRR și aFRR sau de aceste platforme înseși, iar nu de OTS‑uri.

Prin urmare, Tribunalul a statuat în mod întemeiat, la punctul 115 din hotărârile atacate, că funcția care permite calcularea și actualizarea capacității de transport interzonale disponibile, ca funcție subiacentă gestionării capacității, trebuie considerată o funcție necesară pentru funcționarea platformelor mFRR și aFRR, în conformitate cu articolul 20 alineatul (3) litera (c) și cu articolul 21 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul 2017/2195.

Ținând seama de ansamblul considerațiilor care precedă, primul aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins ca nefondat.

În cadrul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, recurentele reproșează Tribunalului că a săvârșit o eroare de drept la punctele 122, 135 și 143 din hotărârile atacate, întrucât nu a făcut distincție între, pe de o parte, obligațiile care revin OTS‑urilor în ceea ce privește funcțiile „necesare” pentru funcționarea platformelor mFRR și aFRR și, pe de altă parte, drepturile OTS‑urilor de a include funcții suplimentare în aceste platforme. Procedând astfel, Tribunalul ar fi extins în mod eronat domeniul de aplicare al articolului 20 alineatele (1) și (2), precum și al articolului 21 alineatele (1) și (2) din Regulamentul 2017/2195 la funcții „calificate în mod global” ca necesare pentru a justifica desemnarea funcției de gestionare a capacității ca „funcție necesară” pentru funcționarea platformelor.

ACER susține că cel de al doilea aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins.

De la bun început, trebuie să se arate că primul și al doilea aspect ale celui de al doilea motiv sunt strâns legate.

Având în vedere motivele care figurează la punctele 65-78 din prezenta hotărâre, Tribunalul a calificat, fără a săvârși o eroare de drept, la punctele 122, 135 și 143 din hotărârile atacate, funcția de gestionare a capacității drept funcție „necesară” pentru funcționarea platformelor mFRR și aFRR.

În aceste condiții, al doilea aspect al celui de al doilea motiv trebuie de asemenea respins și, prin urmare, al doilea motiv trebuie respins în totalitate.

Întrucât niciunul dintre motivele invocate nu a fost admis, recursurile trebuie respinse în totalitate.

În conformitate cu articolul 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul este respins ca nefondat, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.

Articolul 138 alineatul (1) din acest regulament de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, prevede că partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

Întrucât recurentele au căzut în pretenții, iar ACER a solicitat obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată, se impune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua)

23 octombrie 2025 ( *1 )

Hotărâre

Cu privire la cheltuielile de judecată