Hotărârea Curții (Camera a doua) din 11 iulie 2024.#CL și alții împotriva lui DB și a Fondo de Garantía Salarial (FOGASA).#Trimitere preliminară – Politica socială – Directiva 98/59/CE – Concedieri colective – Articolul 1 alineatul (1) litera (a) și articolul 2 – Informarea și consultarea reprezentanților lucrătorilor – Domeniu de aplicare – Încetarea contractelor de muncă în urma pensionării angajatorului – Articolele 27 și 30 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.#Cauza C-196/23.

Cauza C‑196/23

C. L. și alții

împotriva

DB, acționând în calitate de moștenitoare universală a lui FC

(cerere de decizie preliminară formulată de Tribunal Superior de Justicia de Cataluña)

Hotărârea Curții (Camera a doua) din 11 iulie 2024

„Trimitere preliminară – Politica socială – Directiva 98/59/CE – Concedieri colective – Articolul 1 alineatul (1) litera (a) și articolul 2 – Informarea și consultarea reprezentanților lucrătorilor – Domeniu de aplicare – Încetarea contractelor de muncă în urma pensionării angajatorului – Articolele 27 și 30 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene”

Politica socială – Apropierea legislațiilor – Concedieri colective – Directiva 98/59 – Obligațiile de informare și de consultare a lucrătorilor – Încetarea contractului de muncă în urma pensionării angajatorului – Reglementare națională care nu califică astfel de încetări drept concedieri colective – Inadmisibilitate

[Directiva 98/59 a Consiliului, considerentul (2) și art. 1 alin. (1) și art. 2]

(a se vedea punctele 24-26 și 28-39 și dispozitiv 1)

Politica socială – Apropierea legislațiilor – Concedieri colective – Directiva 98/59 – Obligațiile de informare și de consultare a lucrătorilor – Încetarea contractului de muncă în urma pensionării angajatorului – Reglementare națională care nu califică astfel de încetări drept concedieri colective – Obligația de interpretare conformă – Limite – Reglementare națională incompatibilă cu dreptul Uniunii – Litigiu între particulari – Obligația instanței naționale de a lăsa neaplicată reglementarea în cauză – Inexistență

[Directiva 98/59 a Consiliului, art. 1 alin. (1) și art. 2]

(a se vedea punctele 41-43, 46, 47 și 57 și dispozitiv 2)

Drepturi fundamentale – Carta drepturilor fundamentale – Dreptul lucrătorilor la informare și la consultare în cadrul întreprinderii – Protecție în cazul concedierii nejustificate – Posibilitatea invocării în cadrul unui litigiu între particulari în scopul înlăturării unei dispoziții naționale neconforme cu Directiva 98/59 – Excludere

[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 27 și 30; Directiva 98/59 a Consiliului, art. 1 alin. (1) și art. 2]

(a se vedea punctele 49-56)

Rezumat

Sesizată cu titlu preliminar de Tribunal Superior de Justicia de Cataluña (Curtea Superioară de Justiție din Catalonia, Spania), Curtea își dezvoltă jurisprudența referitoare la concedierile colective, precizând că un angajator care se pensionează trebuie să se conformeze dispozițiilor Directivei 98/59 ( 1 ) și să îndeplinească obligațiile de informare și de consultare a lucrătorilor, care urmăresc evitarea încetării contractelor de muncă, reducerea numărului lor sau, cel puțin, atenuarea consecințelor acestora.

În speță, reclamantele au fost angajate în una dintre unitățile deținute de întreprinderea lui FC. La 17 iunie 2020, acestea au fost notificate de către FC cu privire la încetarea, cu efect de la 17 iulie 2020, a contractelor de muncă, ca urmare a pensionării acestuia din urmă. Această pensionare a determinat încetarea a 54 de contracte de muncă aflate în curs, printre care cele 8 contracte ale reclamantelor din litigiul principal.

Prin urmare, acestea au introdus o acțiune împotriva lui FC pentru a contesta concedierea nelegală la care au fost supuse. Sesizat în apel ca urmare a respingerii acestei acțiuni, Tribunal Superior de Justicia de Cataluña (Curtea Superioară de Justiție din Catalonia, Spania) este chemat printre altele să se pronunțe cu privire la aspectul dacă încetarea contractelor de muncă ale reclamantelor din litigiul principal trebuie considerate concedieri nule de drept, ca urmare a nerespectării procedurii de consultare a reprezentanților lucrătorilor prevăzute de statutul național al lucrătorilor ( 2 ), chiar dacă aceste încetări au fost determinate de pensionarea lui FC.

Instanța menționată ridică problema dacă, prin statutul menționat, excluderea din domeniul de aplicare al procedurii de consultare în discuție a cazurilor de încetare a contractelor de muncă ale unui număr de lucrători mai mare decât cel prevăzut la articolul 1 din Directiva 98/59, atunci când această încetare rezultă din pensionarea unui angajator, este conformă cu această directivă și, în cazul unui răspuns negativ, dacă lucrătorii în cauză pot invoca această directivă împotriva angajatorului lor persoană fizică, chiar dacă directiva menționată nu ar fi fost pusă în aplicare în mod corect în dreptul intern.

Aprecierea Curții

În ceea ce privește, în primul rând, chestiunea dacă procedura de consultare și de informare prevăzută de Directiva 98/59 trebuie să se aplice atunci când încetarea contractelor de muncă în discuție este cauzată de pensionarea unui angajator, Curtea amintește mai întâi, pe de o parte, că noțiunea de „concediere”, în sensul articolului 1 alineatul (1) litera (a) din această directivă, nu impune printre altele ca respectivele cauze care stau la baza încetării contractului de muncă să corespundă voinței angajatorului și, pe de altă parte, că încetarea contractului de muncă nu este exclusă de la aplicarea acestei directive pentru simplul fapt că depinde de împrejurări exterioare voinței angajatorului.

În plus, nici chiar în cazurile în care încetarea definitivă a activității întreprinderii nu depinde de voința angajatorului și în care s‑ar dovedi că aplicarea integrală a Directivei 98/59 nu este posibilă, aplicarea acestei directive nu ar putea fi exclusă în totalitate. În special, potrivit articolului 2 alineatul (2) primul paragraf din directiva menționată, consultările cu reprezentanții lucrătorilor au ca scop nu numai reducerea sau evitarea concedierilor colective, ci privesc și posibilitățile de atenuare a consecințelor unor astfel de concedieri prin recurgerea la măsuri sociale însoțitoare vizând printre altele sprijin pentru recalificarea sau reconversia lucrătorilor concediați. Aceste consultări rămân, așadar, relevante atunci când încetările contractelor de muncă avute în vedere sunt legate de pensionarea angajatorului.

În această privință, Curtea mai arată că particularitățile unei situații în care angajatorul persoană fizică a decedat ( 3 ), atunci când nu există nici o decizie de reziliere a contractelor de muncă, nici intenția prealabilă de a efectua o astfel de reziliere, nici posibilitatea angajatorului în cauză de a proceda la actele de consultare și de informare pe care le prevede Directiva 98/59, nu se regăsesc în cazul în care încetarea contractelor de muncă este consecința pensionării unui astfel de angajator. Astfel, în această din urmă situație, angajatorul care are în vedere astfel de încetări ale contractelor de muncă în perspectiva pensionării sale este, în principiu, în măsură să efectueze consultări prin care să urmărească în special evitarea acestor încetări sau reducerea numărului lor ori, în orice caz, atenuarea consecințelor acestora.

Încetarea contractelor de muncă ale unui număr de lucrători mai mare decât cel prevăzut la articolul 1 alineatul (1) din Directiva 98/59, în urma pensionării angajatorului, intră, în consecință, sub incidența noțiunii de „concediere colectivă” în sensul acestei directive și trebuie să conducă la consultarea și la informarea prevăzută la articolul 2 din această directivă.

În ceea ce privește, în al doilea rând, chestiunea dacă o instanță națională sesizată cu un litigiu între particulari trebuie să lase neaplicată o astfel de reglementare națională din cauza contrarietății acesteia cu dispozițiile menționate ale Directivei 98/59, Curtea răspunde negativ.

În această privință, Curtea amintește că o directivă, netranspusă sau incorect transpusă, nu poate, prin ea însăși, să creeze obligații în sarcina unui particular și, prin urmare, nu poate fi invocată ca atare împotriva lui.

Același lucru este valabil și pentru articolele 27 ( 4 ) și 30 ( 5 ) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), menționate de instanța de trimitere. Astfel, reiese cu claritate din modul de redactare a acestor dispoziții că, pentru ca acestea să își producă pe deplin efectele, trebuie să fie precizate prin dispoziții de drept al Uniunii sau de drept național. Or, norme precum cele cuprinse în dispozițiile articolului 1 alineatul (1) și ale articolului 2 din Directiva 98/59, adresate statelor membre și care stabilesc ipotezele în care trebuie să aibă loc o procedură de informare și de consultare a reprezentanților lucrătorilor în cazul concedierii colective a acestora, precum și condițiile de fond și de procedură pe care trebuie să le îndeplinească această informare și această consultare nu pot fi deduse, ca norme de drept direct aplicabile, din modul de redactare a articolului 27 sau 30 din cartă. În plus, în măsura în care aceste articole nu sunt suficiente prin ele însele pentru a conferi particularilor un drept care să poată fi invocat ca atare, situația nu poate fi diferită în cazul coroborării cu articolele vizate din Directiva 98/59.

Prin urmare, articolele 27 și 30 din cartă nu pot fi invocate, ca atare sau în coroborare cu articolul 1 alineatul (1) și cu articolul 2 din Directiva 98/59, într‑un litigiu între particulari precum cel în discuție în litigiul principal, pentru a concluziona că trebuie înlăturate dispoziții naționale neconforme cu dispozițiile menționate ale acestei directive.

( 1 ) Directiva 98/59/CE a Consiliului din 20 iulie 1998 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la concedierile colective (JO 1998, L 225, p. 16, Ediție specială, 5/vol. 5, p. 95).

( 2 ) Articolul 51 din Estatuto de los Trabajadores (Statutul lucrătorilor) în versiunea rezultată din Real Decreto legislativo 2/2015, por el que se aprueba el texto refundido de la Ley del Estatuto de los Trabajadores (Decretul regal legislativ 2/2015 de aprobare a textului consolidat al Legii privind statutul lucrătorilor) din 23 octombrie 2015 (BOE nr. 255 din 24 octombrie 2015, p. 100224) (denumit în continuare „Statutul lucrătorilor”).

( 3 ) Ipoteză în discuție în Hotărârea din 10 decembrie 2009, Rodríguez Mayor și alții (C‑323/08, EU:C:2009:770), care privea de asemenea dispoziții din Statutul lucrătorilor.

( 4 ) Intitulat „Dreptul lucrătorilor la informare și la consultare în cadrul întreprinderii”, care prevede că lucrătorilor li se garantează, la diferite niveluri, informarea și consultarea în cazurile și în condițiile prevăzute de dreptul Uniunii, precum și de legislațiile și practicile naționale.

( 5 ) Intitulat „Protecție în cazul concedierii nejustificate”, care prevede că orice lucrător are dreptul la protecție împotriva oricărei concedieri nejustificate, în conformitate cu dreptul Uniunii și cu legislațiile și practicile naționale.