Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 7 noiembrie 2024.#UD și alții împotriva Presidenza del Consiglio dei Ministri și a Ministero dell'Interno.#Trimitere preliminară – Cooperarea judiciară în materie penală – Directiva 2004/80/CE – Articolul 12 alineatul (2) – Sisteme naționale de despăgubire a victimelor infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență – Infracțiunea de omor – Despăgubirea membrilor de familie apropiați ai persoanei decedate – Noțiunea de «victime» – Sistem de despăgubire «în cascadă» potrivit ordinii de devoluțiune succesorală – Reglementare națională care exclude plata unei indemnizații celorlalți membri de familie ai persoanei decedate în prezența unor copii și a unui soț supraviețuitor – Părinții, frații și surorile persoanei decedate – Despăgubire «echitabilă și corespunzătoare».#Cauza C-126/23.

Cauza C‑126/23 [Burdene] ( i )

UD și alții

împotriva

Presidenza del Consiglio dei Ministri și alții

(cerere de decizie preliminară formulată de Tribunale Ordinario di Venezia)

Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 7 noiembrie 2024

„Trimitere preliminară – Cooperarea judiciară în materie penală – Directiva 2004/80/CE – Articolul 12 alineatul (2) – Sisteme naționale de despăgubire a victimelor infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență – Infracțiunea de omor – Despăgubirea membrilor de familie apropiați ai persoanei decedate – Noțiunea de «victime» – Sistem de despăgubire «în cascadă» potrivit ordinii de devoluțiune succesorală – Reglementare națională care exclude plata unei indemnizații celorlalți membri de familie ai persoanei decedate în prezența unor copii și a unui soț supraviețuitor – Părinții, frații și surorile persoanei decedate – Despăgubire «echitabilă și corespunzătoare»”

Cooperarea judiciară în materie penală – Directiva 2004/80 – Despăgubirea victimelor infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență – Obligația statelor membre de a institui sisteme de despăgubire a victimelor – Despăgubire echitabilă și corespunzătoare a victimelor – Noțiunea de victimă – Victimă indirectă a unui act care intră în sfera infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență – Includere

[Directiva 2012/29 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 2 alin. (1) lit. (a) și (b); Directiva 2004/80 a Consiliului, considerentul (5) și art. 12 alin. (2); Decizia‑cadru 2001/220 a Consiliului, art. 1 lit. (a)]

(a se vedea punctele 35-42, 46-48, 52 și 55)

Cooperarea judiciară în materie penală – Directiva 2004/80 – Despăgubirea victimelor infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență – Obligația statelor membre de a institui sisteme de despăgubire a victimelor – Despăgubire echitabilă și corespunzătoare a victimelor – Sistem național de despăgubire a victimelor care limitează beneficiul său la membrii de familie apropiați ai persoanei decedate și care acordă prioritate unora dintre acești membri – Admisibilitate

[Directiva 2012/29 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 2 alin. (2); Directiva 2004/80 a Consiliului, art. 12 alin. (2)]

(a se vedea punctele 57-64)

Cooperarea judiciară în materie penală – Directiva 2004/80 – Despăgubirea victimelor infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență – Obligația statelor membre de a institui sisteme de despăgubire a victimelor – Despăgubire echitabilă și corespunzătoare a victimelor – Sistem național de despăgubire a victimelor care condiționează, în caz de omor, dreptul de despăgubire al unor persoane apropiate de persoana decedată de lipsa altor persoane apropiate de aceasta – Inadmisibilitate

[Directiva 2004/80 a Consiliului, art. 12 alin. (2)]

(a se vedea punctele 65-68 și dispozitivul)

Rezumat

În cadrul unei trimiteri preliminare, Curtea se pronunță asupra conformității cu Directiva 2004/80 ( 1 )a sistemului italian de despăgubire a victimelor infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență care condiționează, în caz de omor, dreptul la despăgubire al părinților persoanei decedate de lipsa unui soț supraviețuitor și a unor copii ai acesteia din urmă, iar dreptul fraților și surorilor acesteia, de absența părinților menționați.

La 18 septembrie 2018, Tribunale di Padova (Tribunalul din Padova, Italia) l‑a condamnat pe autorul omorului fostei sale partenere la o pedeapsă cu închisoarea de 30 de ani și a dispus ca acesta să plătească o despăgubire provizorie: 400000 de euro fiecăruia dintre cei doi copii ai persoanei decedate, 120000 de euro tatălui său, mamei sale și surorii sale, precum și 30000 de euro soțului supraviețuitor, de care era separată, dar nu divorțată. În conformitate cu reglementarea națională, din moment ce autorul omorului nu avea nici patrimoniu, nici venit și fusese admis pentru asistență judiciară gratuită, statul italian a plătit, numai fiecăruia dintre cei doi copii, câte o despăgubire în cuantum de 20000 de euro, în timp ce soțului, de care victima era separată, i s‑a acordat o despăgubire în cuantum de 16666,66 euro. La 1 februarie 2022, părinții, sora și copiii victimei au sesizat Tribunale Ordinario di Venezia (Tribunalul Ordinar din Veneția, Italia) cu cereri prin care au solicitat ca sumele solicitate statului italian cu titlu de despăgubire să fie stabilite ținând seama de cuantumul prejudiciului stabilit prin hotărârea prin care a fost condamnat autorul acestui omor.

Având îndoieli cu privire la conformitatea cu dreptul Uniunii a reglementării naționale care prevede stabilirea sumelor datorate membrilor familiei victimei omorului în funcție de gradul de rudenie, Tribunalul Ordinar din Veneția a sesizat Curtea cu titlu preliminar.

Aprecierea Curții

Cu titlu introductiv, Curtea precizează că noțiunea de „victime”, în sensul articolului 12 alineatul (2) din Directiva 2004/80, trebuie înțeleasă ca fiind susceptibilă să includă victimele indirecte ale unei infracțiuni intenționate săvârșite prin violență, precum membrii familiei apropiați ai persoanei decedate ca urmare a acestei infracțiuni, atunci când ei suportă, prin ricoșeu, consecințele acesteia.

Astfel, întrucât Directiva 2004/80 nu conține nicio definiție a noțiunii de „victime” și nu face nicio trimitere la legislațiile naționale în ceea ce privește semnificația sa, această noțiune trebuie considerată o noțiune autonomă de drept al Uniunii, care trebuie interpretată în mod uniform pe teritoriul acesteia în conformitate cu sensul obișnuit al termenului în discuție în limbajul curent, ținând seama de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte și de contextul în care este utilizat.

În ceea ce privește, în primul rând, sensul obișnuit al termenului „victime” în limbajul curent, acesta poate fi înțeles în sensul că vizează atât persoanele care au fost ele însele supuse infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență, în calitatea lor de victime directe, cât și membrii familiei apropiați de acestea atunci când suportă, prin ricoșeu, consecințele acestor infracțiuni, în calitatea lor de victime indirecte.

În ceea ce privește, în al doilea rând, obiectivul urmărit de articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2004/80, această dispoziție urmărește să garanteze cetățeanului Uniunii dreptul la o despăgubire echitabilă și corespunzătoare pentru prejudiciile suferite pe teritoriul statului membru în care se află, impunând fiecărui stat membru să adopte un sistem de despăgubire a victimelor pentru orice infracțiune intenționată săvârșită prin violență pe teritoriul său. Dacă noțiunea de „victime”, în sensul articolului 12 alineatul (2) din Directiva 2004/80, ar trebui interpretată în sensul că include exclusiv în domeniul de aplicare ratione personae al acestei dispoziții victimele directe ale infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență, infracțiunile care se încadrează în această categorie care au condus la decesul persoanei supuse acestora nu ar intra în domeniul de aplicare ratione materiae al dispoziției menționate, cu încălcarea obiectivului său. În realitate, potrivit unei astfel de interpretări, statul membru în cauză nu ar fi obligat să plătească nicio despăgubire în temeiul sistemului național de despăgubire pe care această dispoziție îi impune să o instituie, întrucât, într‑un asemenea caz, numai „victima” infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență a decedat și nicio altă persoană, precum printre altele soțul supraviețuitor sau copiii, nu ar trebui în principiu să fie despăgubită în aceeași calitate. O asemenea interpretare ar conduce la privarea articolului 12 alineatul (2) din Directiva 2004/80 de cea mai mare parte a efectului său util, din moment ce ar impune statelor membre instituirea unui sistem național de despăgubire pentru infracțiunile intenționate săvârșite prin violență numai atunci când persoana care a fost supusă acestei infracțiuni supraviețuiește rănilor sale, dar nu și atunci când această persoană decedează ca urmare a lor.

În continuare, în ceea ce privește conformitatea cu dreptul Uniunii a sistemului italian de despăgubire pentru infracțiunile intenționate săvârșite prin violență, Curtea precizează că articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2004/80 se opune unei reglementări a unui stat membru care prevede un sistem de despăgubire pentru infracțiunile intenționate săvârșite prin violență care condiționează, în caz de omor, dreptul la despăgubire al părinților persoanei decedate de lipsa unui soț supraviețuitor și a unor copii ai acesteia din urmă, iar dreptul fraților și surorilor acesteia, de absența părinților menționați.

Cu siguranță, statele membre pot, în exercitarea marjei de apreciere de care dispun, să decidă, asemenea Republicii Italiene, să instituie un sistem național de despăgubire a victimelor infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență care să limiteze beneficiul acestui sistem la membrii familiei apropiați de persoana decedată, acordând astfel prioritate unora dintre acești membri, precum soțul supraviețuitor și copiii, față de alți membri ai acestei familii, precum părinții, ca și frații și surorile.

Cu toate acestea, un asemenea sistem nu poate, în aplicarea logicii devoluțiunii succesorale, să excludă în mod automat anumiți membri ai familiei de la beneficiul oricărei despăgubiri ca urmare a simplei prezențe a altor membri ai familiei, fără să se poată ține seama de alte considerații decât această ordine de devoluțiune, precum printre altele consecințele materiale care rezultă pentru acești membri ai familiei din decesul ca urmare a unui omor al persoanei în cauză sau faptul că membrii menționați se aflau în întreținerea persoanei decedate sau locuiau împreună cu aceasta.

Astfel, un asemenea regim național de despăgubire nu ține seama de suferința și de gravitatea consecințelor infracțiunii pentru acești membri ai familiei și, prin urmare, nu contribuie în mod adecvat la repararea prejudiciului lor material și moral. În special, privarea în principiu a anumitor membri ai familiei de orice despăgubire trebuie considerată incompatibilă cu asemenea cerințe în cazul în care, precum în cauza principală, o instanță penală le‑a acordat acestor membri de familie daune interese, de altfel neneglijabile, pentru prejudiciul suferit ca urmare a decesului persoanei care a fost supusă infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență, însă autorul infracțiunii nu este în măsură, din cauza insolvenței sale, să plătească el însuși aceste daune interese.

Rezultă că un astfel de sistem în care sunt excluse victime fără a se lua în considerare întinderea prejudiciilor lor, ca urmare a unei ordini de prioritate predefinite între diferitele victime care au vocația de a fi despăgubite și întemeiat numai pe natura legăturilor de familie, din care sunt deduse simple prezumții cu privire la existența sau la importanța prejudiciilor, nu poate conduce la o „despăgubire echitabilă și corespunzătoare”, în sensul articolului 12 alineatul (2) din Directiva 2004/80.

( i ) Numele prezentei cauze este un nume fictiv. El nu corespunde numelui real al niciuneia dintre părțile din procedură.

( 1 ) Directiva 2004/80/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind despăgubirea victimelor infracționalității (JO 2004, L 261, p. 15, Ediție specială, 19/vol. 7, p. 31). Potrivit articolului 12 alineatul (2) din această directivă, „[t]oate statele membre asigură că dispozițiile de drept intern prevăd existența unui sistem de despăgubire a victimelor infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență pe teritoriile lor respective care să garanteze o despăgubire echitabilă și corespunzătoare a victimelor”.