Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 19 decembrie 2024.#N. A. K. ș.a. împotriva Bundesrepublik Deutschland.#Trimitere preliminară – Spațiul de libertate, securitate și justiție – Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica în materie de azil – Directiva 2013/32/UE – Proceduri comune de acordare și de retragere a protecției internaționale – Cerere de protecție internațională – Motive de inadmisibilitate – Articolul 2 litera (q) – Noțiunea de «cerere ulterioară» – Articolul 33 alineatul (2) litera (d) – Respingerea ca inadmisibilă de către un stat membru a unei cereri de protecție internațională ca urmare a respingerii unei cereri anterioare prezentate în alt stat membru sau a încetării procedurii cu privire la cererea anterioară de către un alt stat membru.#Cauzele conexate C-123/23 și C-202/23.

Cauzele conexate C‑123/23 și C‑202/23 ( i )

N. A. K. ș.a.

împotriva

Bundesrepublik Deutschland

(cerere de decizie preliminară formulată de Verwaltungsgericht Minden)

Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 19 decembrie 2024

„Trimitere preliminară – Spațiul de libertate, securitate și justiție – Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica în materie de azil – Directiva 2013/32/UE – Proceduri comune de acordare și de retragere a protecției internaționale – Cerere de protecție internațională – Motive de inadmisibilitate – Articolul 2 litera (q) – Noțiunea de «cerere ulterioară» – Articolul 33 alineatul (2) litera (d) – Respingerea ca inadmisibilă de către un stat membru a unei cereri de protecție internațională ca urmare a respingerii unei cereri anterioare prezentate în alt stat membru sau a încetării procedurii cu privire la cererea anterioară de către un alt stat membru”

Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Proceduri de acordare și de retragere a protecției internaționale – Directiva 2013/32 – Procedură de examinare a unei cereri de protecție internațională – Cerere care poate fi considerată inadmisibilă de către statele membre – Motiv – Cerere ulterioară care nu prezintă elemente sau date noi – Noțiunea de cerere ulterioară – Reglementare națională care permite respingerea ca inadmisibilă a unei cereri de protecție internațională ca urmare a respingerii unei cereri anterioare printr‑o decizie finală adoptată de un alt stat membru – Admisibilitate

[Directiva 2013/32 a Parlamentului European și Consiliului, art. 2 lit. (b) și (q) și art. 33 alin. (2) lit. (d)]

(a se vedea punctele 44, 49, 50-57 și 62 și dispozitiv 1)

Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Proceduri de acordare și de retragere a protecției internaționale – Directiva 2013/32 – Procedură de examinare a unei cereri de protecție internațională – Cerere care poate fi considerată inadmisibilă de către statele membre – Motiv – Cerere ulterioară care nu prezintă elemente sau date noi – Noțiunea de cerere ulterioară – Reglementare națională care permite respingerea ca inadmisibilă a unei cereri de protecție internațională care a fost înaintată anterior unei decizii a unui alt stat membru de încetare a examinării unei cereri anterioare ca urmare a retragerii implicite a acesteia – Inadmisibilitate

[Directiva 2013/32 a Parlamentului European și Consiliului, art. 2 lit. (b) și (q), art. 28 alin. (1) și art. 33 alin. (2) lit. (d)]

(a se vedea punctele 69, 73, 74, 77, 78 și 80 și dispozitiv 2)

Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Proceduri de acordare și de retragere a protecției internaționale – Directiva 2013/32 – Înaintarea unei cereri de protecție internațională – Depunerea unei cereri de protecție internațională – Distincție

[Directiva 2013/32 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 6 alin. (1)-(4)]

(a se vedea punctele 75 și 76)

Rezumat

Sesizată cu titlu preliminar de Verwaltungsgericht Minden (Tribunalul Administrativ din Minden, Germania), Curtea precizează condițiile în care o cerere de protecție internațională, în sensul articolului 2 litera (b) din Directiva 2013/32 ( 1 ), prezentată unui stat membru de un resortisant al unei țări terțe sau de un apatrid care a prezentat deja unui alt stat membru o cerere de protecție internațională poate fi respinsă ca inadmisibilă.

N.A.K. și copiii săi minori, E.A.K. și Y.A.K, palestinieni apatrizi (C‑123/23), și M.E.O., cetățean libanez (C‑202/23), au intrat în Germania în luna noiembrie 2019 și, respectiv, în luna martie 2020, unde au depus cereri de azil.

N.A.K. introdusese anterior cereri de azil la autoritățile competente din Regatul Spaniei și din Regatul Belgiei. O cerere de reprimire adresată de Bundesamt für Migration und Flüchtlinge (Oficiul Federal pentru Migrație și Refugiați, Germania, denumit în continuare „Oficiul Federal”) autorității competente spaniole a fost respinsă de aceasta din urmă. Cererea de protecție internațională depusă de N.A.K. la autoritățile belgiene a fost respinsă în luna iulie 2019. Par décision du 25 mai 2021, Oficiul Federal a respins cererile de azil ale lui N.A.K., E.A.K. și Y.A.K. pe motivul că, în esență, nu erau întrunite condițiile prevăzute de legislația germană ( 2 ) de natură să justifice deschiderea unei noi proceduri de azil. N.A.K., E.A.K. și Y.A.K au introdus o acțiune împotriva acestei decizii la instanța de trimitere.

Anterior intrării sale în Germania, M.E.O. a prezentat o cerere de protecție internațională în Polonia. Întrucât autoritățile poloneze au acceptat să îl reprimească pe M.E.O., Oficiul Federal, prin decizia din 25 iunie 2020, a respins ca inadmisibilă cererea acestuia de azil și a dispus expulzarea sa în Polonia. Cu toate acestea, decizia de expulzare nu a putut fi executată, fără să se poată considera că M.E.O. s‑a sustras procedurii, iar termenul pentru transferul său în Polonia a expirat. Oficiul Federal a anulat atunci, la 2 februarie 2021, decizia sa de respingere a cererii de azil formulate de M.E. O. ca inadmisibilă.

Pe de altă parte, procedura inițiată prin cererea de protecție internațională introdusă de M.E.O. în Polonia a fost încheiată la 20 aprilie 2020 pentru motivul că acesta locuia în Germania și ar fi putut fi reluată, la cererea lui, cel târziu la 20 ianuarie 2021. Drept urmare, prin decizia din 14 iulie 2021, Oficiul Federal a respins cererea de azil a lui M.E.O. ca inadmisibilă și l‑a amenințat cu expulzarea în Liban. La 27 iulie 2021, M.E.O. a formulat o acțiune împotriva acestei decizii la instanța de trimitere.

Având îndoieli cu privire la posibilitatea de a respinge ca inadmisibile cererile de protecție internațională în speță, instanța de trimitere a decis să sesizeze Curtea cu titlu preliminar.

Aprecierea Curții

Curtea amintește mai întâi că, pentru interpretarea unei dispoziții de drept al Uniunii, este necesar să se țină seama nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul ei și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție.

În această privință, Curtea subliniază în primul rând că modul de redactare a articolului 33 alineatul (2) din Directiva 2013/32, care enumeră în mod exhaustiv situațiile în care statele membre pot considera o cerere de protecție internațională ca fiind inadmisibilă, nu stabilește nicio condiție potrivit căreia, pentru a fi calificată drept „cerere ulterioară” și respinsă ca inadmisibilă în lipsa unor elemente sau date noi, o nouă cerere de protecție internațională ar trebui să fi fost prezentată autorităților aceluiași stat membru care a luat decizia finală cu privire la o cerere anterioară a aceluiași solicitant.

În ceea ce privește, în al doilea rând, contextul reglementării, din articolul 40 alineatul (7) din Directiva 2013/32 coroborat cu articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul Dublin III ( 3 ), reiese că „cererea ulterioară” este o cerere nouă depusă în statul membru care a solicitat transferul după luarea unei decizii privind o cerere anterioară a aceluiași solicitant de către statul membru în care persoana în cauză trebuie transferată.

În plus, în cazul în care, pentru a fi calificată drept „cerere ulterioară”, în sensul articolului 2 litera (q) din această directivă, o cerere de protecție internațională ar trebui să fi fost prezentată autorităților competente din același stat membru precum cel care a luat o decizie cu privire la o cerere anterioară a aceluiași solicitant, trimiterea de la articolul 40 alineatul (1) din directiva menționată la o cerere ulterioară depusă „în același stat membru” ar fi fost superfluă.

În al treilea rând, interpretarea articolului 33 alineatul (2) litera (d) din Directiva 2013/32 în sensul că un stat membru poate califica drept „cerere ulterioară” și poate respinge ca inadmisibilă, dacă nu este susținută de elemente sau de date noi, o cerere suplimentară de protecție internațională depusă de un solicitant a cărui cerere anterioară a fost respinsă printr‑o decizie finală adoptată de un alt stat membru este conformă și cu obiectivul limitării circulației secundare a solicitanților de protecție internațională între statele membre, obiectiv urmărit de directiva menționată, astfel cum reiese din considerentul (13) al acesteia.

În acest sens, trebuie subliniat că o interpretare în sensul respingerii printr‑o decizie finală adoptată de același stat membru ar putea incita solicitanții ale căror cereri de protecție internațională au fost definitiv respinse de autoritățile competente ale unui stat membru să se deplaseze către un al doilea, ba chiar un al treilea stat membru pentru a depune o cerere nouă similară.

În plus, posibilitatea de a respinge ca inadmisibilă o nouă cerere de protecție internațională care nu se întemeiază pe elemente sau pe date noi, în cazul în care o cerere anterioară a aceluiași solicitant a fost respinsă printr‑o decizie adoptată de un alt stat membru, este conformă cu principiul încrederii reciproce între statele membre pe care se întemeiază sistemul european comun de azil.

Prin urmare, articolul 33 alineatul (2) litera (d) din Directiva 2013/32 coroborat cu articolul 2 litera (q) din această directivă trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale care prevede posibilitatea de a respinge ca inadmisibilă o cerere de protecție internațională depusă în acest stat membru de un resortisant al unei țări terțe sau de un apatrid a cărui cerere de protecție internațională anterioară, depusă în alt stat membru căruia i se aplică Directiva 2011/95, a fost respinsă printr‑o decizie finală adoptată de acest ultim stat membru.

În continuare, Curtea constată că, deși articolul 2 litera (q) din Directiva 2013/32 nu vizează în mod expres ipoteza în care statul membru în care solicitantul a depus cererea sa de protecție internațională a luat decizia de a încheia examinarea acestei cereri în urma retragerii sale implicite, o nouă cerere depusă după adoptarea unei astfel de decizii poate fi calificată de asemenea drept o „cerere ulterioară”. Cu toate acestea, calificarea drept „cerere ulterioară” a unei cereri noi a aceluiași solicitant este exclusă atunci când această cerere nouă a fost depusă înainte de adoptarea unei decizii finale cu privire la cererea anterioară a acestui solicitant.

Pe de altă parte, pentru calificarea unei cereri de protecție internațională drept „cerere ulterioară”, este relevantă numai data înaintării sale, care nu necesită nicio formalitate administrativă, iar nu cea a depunerii sale. În plus, decizia luată de autoritatea decizională de a încheia examinarea unei cereri de protecție internațională pentru motivul că solicitantul și‑a retras implicit cererea nu poate fi considerată o decizie finală atât timp cât solicitantul dispune de posibilitatea de a solicita redeschiderea cazului său sau de a depune o nouă cerere care nu va fi supusă procedurii prevăzute la articolele 40 și 41 din Directiva 2013/32.

În consecință, articolul 33 alineatul (2) litera (d) din Directiva 2013/32 coroborat cu articolul 2 litera (q) din această directivă trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care prevede posibilitatea de a respinge ca inadmisibilă o cerere de protecție internațională depusă de un resortisant al unei țări terțe sau de un apatrid care a depus deja în alt stat membru o cerere de protecție internațională, în cazul în care cererea nouă a fost depusă înainte ca autoritatea competentă a celui de al doilea stat membru să fi luat decizia de a încheia examinarea cererii anterioare ca urmare a retragerii implicite a acesteia.

( i ) Denumirea prezentei cauze este una fictivă. Aceasta nu corespunde numelui real al niciuneia dintre părțile la procedură.

( 1 ) Directiva 2013/32/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind procedurile comune de acordare și retragere a protecției internaționale (JO 2013, L 180, p. 60)

( 2 ) Potrivit articolului 71a alineatul (1) din Asylgesetz (Legea privind azilul) (BGBl. 2008 I, p. 1798), în versiunea aplicabilă situației de fapt din cauza principală, intitulat „A doua cerere”: „În cazul în care un străin, după respingerea unei cereri de azil într‑o țară terță sigură (articolul 26a), căruia i se aplică legislația [Uniunii] cu privire la responsabilitatea pentru examinarea cererilor de azil sau care a încheiat cu Republica Federală Germania un tratat internațional în această privință, depune pe teritoriul german o cerere de azil (a doua cerere), o nouă procedură de azil este necesară numai în cazul în care Republica Federală Germania este responsabilă de examinarea cererii de azil, iar condițiile prevăzute la articolul 51 alineatele 1-3 din Verwaltungsverfahrensgesetz [(Legea privind procedura administrativă) (BGBl. 2003 I, p. 102) sunt îndeplinite; examinarea acesteia revine în sarcina Oficiului Federal”.

( 3 ) Regulamentul (UE) nr. 604/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe sau de către un apatrid (JO 2013, L 180, p. 31).