AcasăLegislație UE62023CJ0104

Hotărârea Curții (Camera a zecea) din 13 iunie 2024.#A GmbH & Co. KG împotriva Hauptzollamt B.#Cerere de decizie preliminară formulată de Bundesfinanzhof.#Trimitere preliminară – Uniunea vamală – Tariful vamal comun – Clasificarea mărfurilor – Nomenclatura Combinată – Poziția tarifară 9406 00 – Construcții prefabricate – Domeniul de aplicare al noțiunii «construcție» – Adăposturi pentru viței – Cerere de clasificare la subpoziția 9406 00 80 – Clasificare acordată la subpoziția 3926 90 97.#Cauza C-104/23.

Tip:Hotărâre a Curții de Justiție a UE
Publicat:13.06.2024
EUR-Lex
Punctul 1
Cererea de decizie preliminară privește interpretarea poziției tarifare 940600 din Nomenclatura combinată (denumită în continuare „Nomenclatura combinată”), care figurează în anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun (JO 1987, L 256, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 4, p. 3), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 1101/2014 al Comisiei din 16 octombrie 2014 (JO 2014, L 312, p. 1) (denumită în continuare „anexa I”).
Punctul 2
Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între societatea de drept german A GmbH GmbH & Co. KG, pe de o parte, și Hauptzollamt B (Biroul Vamal Principal B, Germania) (denumit în continuare „biroul vamal B”), pe de altă parte, în legătură cu clasificarea tarifară în NC a unor construcții care servesc la protejarea animalelor împotriva intemperiilor denumite „adăposturi pentru viței”.
Punctul 3
Sistemul armonizat de denumire și codificare a mărfurilor (denumit în continuare „SA”) a fost instituit prin Convenția internațională privind Sistemul armonizat de denumire și codificare a mărfurilor, încheiată la Bruxelles la 14 iunie 1983 în cadrul Organizației Mondiale a Vămilor (OMV) și aprobată, împreună cu protocolul de modificare a acesteia din 24 iunie 1986, în numele Comunității Economice Europene, prin Decizia 87/369/CEE a Consiliului din 7 aprilie 1987 (JO 1987, L 198, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 3, p. 199).
Punctul 4
În temeiul articolului 3 alineatul (1) litera (a) punctul 2 din convenția menționată, fiecare parte contractantă se angajează să aplice normele generale de interpretare a SA, precum și toate notele de la secțiuni, capitole și subpoziții ale SA și să nu modifice domeniul de aplicare al acestor secțiuni, capitole și subpoziții.
Punctul 5
Clasificarea mărfurilor în Nomenclatura SA se efectuează în conformitate cu aceste reguli generale, dintre care regula 3 prevede: „Atunci când mărfurile ar putea fi clasificate la două sau mai multe poziții prin aplicarea regulii 2(b) sau în orice alt caz, clasificarea se face după cum urmează: (a) poziția cea mai specifică trebuie să aibă prioritate față de pozițiile cu un domeniu de aplicare mai general. Cu toate acestea, în cazul în care două sau mai multe poziții se referă fiecare numai la o parte din materialele care compun un produs amestecat sau un articol compozit sau numai la o parte dintre articolele mărfurilor prezentate în seturi, condiționate pentru vânzarea cu amănuntul, aceste poziții se consideră, în raport cu produsul sau articolul, la fel de specifice, chiar dacă una dintre poziții oferă o descriere mai precisă sau mai completă; (b) produsele amestecate, articolele compuse din materiale diferite sau constituite prin asamblarea unor articole diferite și mărfurile prezentate în seturi condiționate pentru vânzarea cu amănuntul, care nu pot fi clasificate prin aplicarea regulii 3(a), se clasifică după materialul sau articolul care le conferă caracterul esențial, în cazul în care este posibilă efectuarea acestei determinări; (c) în cazul în care regulile 3(a) și 3(b) nu permit efectuarea clasificării, marfa se clasifică la poziția cu numărul cel mai mare dintre cele susceptibile a fi luate în considerare.”
Punctul 6
Capitolul 39 din SA este intitulat „Materiale plastice și articole din material plastic”.
Punctul 7
Capitolul 94 din SA este intitulat „Mobilă; mobilier medico‑chirurgical; articole de pat și similare; aparate de iluminat nedenumite și necuprinse în altă parte; lămpi pentru reclame luminoase, însemne luminoase, plăci indicatoare luminoase și articole similare; construcții prefabricate”.
Punctul 8
Notele explicative ale SA sunt elaborate în cadrul OMV în conformitate cu dispozițiile Convenției internaționale privind Sistemul armonizat de denumire și codificare a mărfurilor.
Punctul 9
În versiunea aplicabilă situației de fapt din litigiul principal, capitolul 39 din SA conținea o notă explicativă referitoare la „materiale plastice”, care prevedea printre altele: „(1) În nomenclatură, «materiale plastice» înseamnă materialele clasificate la pozițiile 3901-3914 care, supuse unei influențe exterioare (în general căldură și presiune, cu utilizarea unui solvent sau plastifiant, după caz), sunt capabile sau au fost capabile, în momentul polimerizării sau într‑un stadiu ulterior, să adopte prin mulare, turnare, profilare, laminare sau orice alt procedeu o formă pe care o păstrează și după ce această influență a încetat să acționeze. În nomenclatură, expresia «materiale plastice» cuprinde și fibrele vulcanizate. Cu toate acestea, termenul nu se aplică în cazul materialelor considerate materiale textile, din secțiunea XI. (2) Prezentul capitol nu cuprinde: […] (x) articolele de la capitolul 94 (de exemplu mobilier, aparate de iluminat, însemne luminoase, construcții prefabricate); […]”
Punctul 10
Nota explicativă privind capitolul 94 din SA prevedea, în versiunea aplicabilă situației de fapt din litigiul principal: „[…] 4 Se consideră ca fiind «construcții prefabricate», în sensul poziției 9406, construcțiile fie terminate în uzină, fie livrate sub forma elementelor de asamblat la fața locului, prezentate împreună, cum ar fi spații de locuit sau de șantier, birouri, școli, magazine, hangare, garaje sau construcții similare.”
Punctul 11
Nota explicativă referitoare la poziția 9406 din SA este redactată după cum urmează: „9406 – Construcțiile prefabricate: Această poziție se referă la construcțiile prefabricate, numite construcții industriale, confecționate din diverse materiale. Aceste construcții, concepute pentru utilizările cele mai variate, cum ar fi locuințe, barăci de șantier, birouri, școli, magazine, hangare, garaje și sere, se prezintă în general sub formă de: – construcții complete, în întregime asamblate, gata pentru a fi utilizate; – construcții complete, neasamblate; – construcții incomplete, asamblate sau nu, dar care prezintă în starea aceasta caracteristicile esențiale ale unei construcții prefabricate. În cazul construcțiilor prezentate în stare nemontată, elementele necesare pentru confecționarea lor pot să fie prezentate fie parțial asamblate (pereți, ferme, de exemplu) sau debitate la dimensiuni definitive (stâlpi, grinzi, în mod special) și sunt, pentru unele, de lungimea nedeterminată pentru a fi ajustate la momentul montării (grinzi de sprijin, materiale izolante etc.). Construcțiile de la această poziție pot să fie echipate sau nu. Cu toate acestea, numai echipamentul strict necesar pentru aceste construcții este admis, care poate să înglobeze, de exemplu, instalația electrică (cabluri, fișe de curent, întrerupătoare, disjunctoare, sonerii etc.), aparatură de încălzire sau de climatizare (cazane, radiatoare, climatizatoare etc.), echipamentul sanitar (băi, dușuri, încălzitoare de apă etc.) sau de bucătărie (chiuvete de spălat vase, hote, sobe de bucătărie etc.), ca și mobile încastrate sau concepute pentru a fi încastrate (dulapuri, placarde etc.). Materialele destinate să asigure asamblarea sau finisarea construcțiilor prefabricate (cuie, lipici, pastă, mortar, fire și cabluri electrice, tuburi și țevi, vopseluri, tapet, mochetă, de exemplu) trebuie să fie clasificate cu numitele construcții, cu condiția de a fi prezentate împreună cu acestea din urmă în cantități potrivite. Părțile de construcții, ca și obiectele de echipament, prezentate izolat, fie că sunt sau nu posibil de recunoscut ca fiind destinate să echipeze aceste construcții, sunt excluse de la această poziție și urmează, în toate cazurile, regimul lor propriu.”
Punctul 12
Așa cum rezultă din articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2658/87, NC instituită de Comisia Europeană reglementează clasificarea tarifară a mărfurilor importate în Uniunea Europeană. Potrivit articolului 3 alineatul (1) din acest regulament, în nomenclatura menționată sunt reluate pozițiile și subpozițiile de șase cifre ale SA, doar a șaptea și a opta cifră constituind subdiviziuni care îi sunt proprii.
Punctul 13
În temeiul articolului 12 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2658/87, Comisia adoptă în fiecare an un regulament care include versiunea completă a NC, împreună cu ratele taxelor vamale în conformitate cu articolul 1, astfel cum rezultă din măsurile adoptate de Consiliul Uniunii Europene sau de Comisie. Regulamentul respectiv se publică până la 31 octombrie cel mai târziu în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și se aplică de la 1 ianuarie anul următor.
Punctul 14
Din dosarul de care dispune Curtea reiese că versiunea NC aplicabilă în cauza principală este cea rezultată din Regulamentul de punere în aplicare nr. 1101/2014, care a modificat NC cu începere de la 1 ianuarie 2015.
Punctul 15
Potrivit regulilor generale pentru interpretarea NC, care figurează în partea I, intitulată „Dispoziții preliminare”, secțiunea I litera A din anexa I: „Clasificarea mărfurilor în [NC] se efectuează în conformitate cu următoarele principii: 1. Enunțurile titlurilor secțiunilor, capitolelor sau subcapitolelor sunt considerate ca având numai o valoare indicativă, clasificarea mărfurilor considerându‑se legal determinată atunci când este în concordanță cu textele pozițiilor și notelor de secțiuni și de capitole și, atunci când nu sunt contrare termenilor utilizați în acele poziții și note, după următoarele reguli. 2. (a) Orice referire la un articol de la o poziție determinată acoperă acest articol, chiar incomplet sau nefinit, cu condiția ca acesta să prezinte, ca atare, caracteristicile esențiale ale articolului complet sau finit. Această regulă se aplică și la articolul complet sau finit sau considerat ca atare, în temeiul dispozițiilor precedente, atunci când articolul este prezentat nemontat sau demontat. […] 3. Atunci când mărfurile ar putea fi clasificate la două sau mai multe poziții prin aplicarea regulii 2 (b) sau în orice alt caz, clasificarea se face după cum urmează: (a) poziția cea mai specifică trebuie să aibă prioritate față de pozițiile cu un domeniu de aplicare mai general. […] (b) produsele amestecate, articolele compuse din materiale diferite sau constituite prin asamblarea unor articole diferite și mărfurile prezentate în seturi condiționate pentru vânzarea cu amănuntul, care nu pot fi clasificate prin aplicarea regulii 3 (a), se clasifică după materialul sau articolul care le conferă caracterul esențial, în cazul în care este posibilă efectuarea acestei determinări; […] 4. Mărfurile care nu pot fi clasificate prin aplicarea regulilor anterioare se clasifică la poziția corespunzătoare mărfurilor celor mai asemănătoare. […] 6. Clasificarea mărfurilor la subpozițiile unei aceleiași poziții se efectuează, în mod legal, cu respectarea textelor acelor subpoziții și a notelor de subpoziții, precum și, mutatis mutandis, cu respectarea regulilor anterioare, înțelegând prin aceasta că nu pot fi comparate decât subpozițiile aflate pe același nivel. În sensul acestei reguli, se utilizează și notele de secțiuni și capitole corespunzătoare, cu excepția cazului în care contextul impune altfel.”
Punctul 16
Partea a II‑a, intitulată „Tabelul drepturilor”, din această anexă I cuprinde secțiunea VII, intitulată „Materiale plastice și articole din material plastic; cauciuc și articole din cauciuc”, în care se regăsește capitolul 39, care se intitulează „Materiale plastice și articole din material plastic”.
Punctul 17
Acest capitol cuprinde printre altele poziția 3926 din NC, care este structurată după cum urmează: Codul NC Denumirea mărfurilor Rata dreptului convențional (%) Unitate suplimentară 3926 Alte articole din materiale plastice și articole din alte materiale de la pozițiile 3901-3914: 3926 10 00 – Articole de birou și articole școlare 6,5 – 3926 20 00 – Articole și accesorii de îmbrăcăminte (inclusiv mănuși, mitene și mănuși cu un deget) 6,5 – 3926 30 00 – Garnituri pentru mobilă, caroserii sau similare 6,5 – 3926 40 00 – Statuete și alte obiecte de ornament 6,5 – 3926 90 – altele 3926 90 50 – – Grătare și articole similare pentru filtrarea apei la intrarea în canalul de scurgere 6,5 – – – altele 3926 90 92 – – – Fabricate din foi 6,5 – 3926 90 97 – – – altele 6,5 […] –
Punctul 18
Partea a II‑a din NC cuprinde, în plus, secțiunea XX, intitulată „Mărfuri și produse diverse”, în care figurează capitolul 94 care este intitulat „Mobilă; mobilier medico‑chirurgical; articole de pat și similare; aparate de iluminat nedenumite și necuprinse în altă parte; lămpi pentru reclame luminoase, însemne luminoase, plăci indicatoare luminoase și articole similare; construcții prefabricate”.
Punctul 19
Acest capitol cuprinde printre altele poziția 940600 din NC, care este structurată după cum urmează: Codul NC Denumirea mărfurilor Rata dreptului convențional (%) Unitate suplimentară 9406 00 Construcții prefabricate 9406 00 11 – Case transportabile 2,7 – – altele 9406 00 20 – – Din lemn 2,7 – – – Din fier sau oțel 9406 00 31 – – – Sere 2,7 – 9406 00 38 – – – altele 2,7 – 9406 00 80 – – Din alte materiale 2,7 –
Punctul 20
Notele 1 și 2 din capitolul 39 din NC prevăd: „1. În nomenclatură, «materiale plastice» înseamnă materialele clasificate la pozițiile 3901-3914 care, supuse unei influențe exterioare (în general căldură și presiune, cu utilizarea unui solvent sau plastifiant, după caz), sunt capabile sau au fost capabile, în momentul polimerizării sau într‑un stadiu ulterior, să adopte prin mulare, turnare, profilare, laminare sau orice alt procedeu o formă pe care o păstrează și după ce această influență a încetat să acționeze. În nomenclatură, expresia «materiale plastice» cuprinde și fibrele vulcanizate. Cu toate acestea, termenul nu se aplică în cazul materialelor considerate materiale textile, din secțiunea XI. 2 Prezentul capitol nu cuprinde: […] (x) articolele de la capitolul 94 (de exemplu mobilier, aparate și corpuri de iluminat, însemne luminoase, construcții prefabricate); […]”
Punctul 21
Nota 4 din capitolul 94 din NC prevede: „Se consideră ca fiind «construcții prefabricate», în sensul poziției 9406, construcțiile fie terminate în uzină, fie livrate sub forma elementelor de asamblat la fața locului, prezentate împreună, cum ar fi spații de locuit sau de șantier, birouri, școli, magazine, hangare, garaje sau construcții similare.”
Punctul 22
La 5 august 2015, A solicitat Biroului Vamal B furnizarea unei informații tarifare obligatorii (denumită în continuare „ITO”) referitoare la adăposturile pentru viței pe care le importa în Germania.
Punctul 23
Din decizia de trimitere reiese că adăposturile pentru viței în discuție în cauza principală sunt instalate de regulă în afara grajdurilor, fiind folosite pentru a proteja animalele împotriva intemperiilor. Acestea se compun dintr‑o carcasă alcătuită din pereți și acoperiș, precum și, în funcție de model, dintr‑o podea. Acestea sunt prevăzute cu deschideri pentru litieră și aerisire, precum și cu o deschidere pentru intrare în față, în general fără ușă, aceasta fiind disponibilă ca accesoriu opțional pentru anumite modele.
Punctul 24
Aceste adăposturi pentru viței sunt fabricate din polietilenă (conținând 8 % dioxid de titan) și au un cadru metalic ca element de bază al fiecărui adăpost, precum și un alt cadru metalic sudat în tocul ușii, atunci când este prevăzută o astfel de ușă. Proporția acestor componente metalice în structura de ansamblu variază între 12 % și 21 %. Cel mai mic dintre modele are o lungime de 147 cm, o lățime de 109 cm și o înălțime de 117 cm. Adăpostul comun are dimensiunea 220 cm × 273 cm × 183 cm.
Punctul 25
A solicitat ca aceste adăposturi să beneficieze de o clasificare tarifară la subpoziția 94060080 din NC ca „construcție prefabricată din alte materiale”, pentru care taxa vamală la import aplicabilă este de 2,7 %.
Punctul 26
Prin decizia din 29 septembrie 2015, cu valoare de ITO, Biroul Vamal B a realizat clasificarea tarifară a respectivelor adăposturi la subpoziția 39269097 din NC, ca „alte articole din materiale plastice și articole din alte materiale de la pozițiile 3901-3914, altele decât cele încadrate la subpozițiile 3926 10 00‑3926 90 92”, supuse unei taxe vamale de 6,5 %. A formulat o contestație împotriva acestei decizii.
Punctul 27
În urma respingerii contestației, A a sesizat Finanzgericht (Tribunalul Fiscal, Germania), care nu i‑a admis acțiunea. Potrivit acestei instanțe, materialul plastic polietilenă conferă adăposturilor pentru viței caracterul lor esențial. În plus, din moment ce adăposturile pentru viței dispun pe întreaga lor față înainte de o deschidere a intrării care nu este închisă printr‑o ușă sau printr‑un dispozitiv similar, acestea nu formează un „spațiu închis”, ceea ce ar fi totuși o condiție necesară pentru clasificarea unei mărfi drept „construcție”. Astfel, aceste adăposturi nu ar constitui mărfuri care intră sub incidența capitolului 94 și cu atât mai puțin nu se încadrează la poziția 940600 din NC. Instanța menționată a considerat deci că Biroul Vamal B le‑a clasificat în mod corect la subpoziția 39269097 din NC.
Punctul 28
A a formulat recurs împotriva acestei hotărâri la Bundesfinanzhof (Curtea Federală Fiscală, Germania), care este instanța de trimitere.
Punctul 29
În fața acestei instanțe, părțile au opinii divergente în esență cu privire la aspectul dacă „construcțiile prefabricate”, în sensul NC, trebuie să formeze în mod necesar un spațiu închis și să fie accesibile persoanelor astfel încât acestea să poată sta în poziție verticală.
Punctul 30
Instanța de trimitere arată că, în conformitate cu regulile generale de interpretare a NC, adăposturile pentru viței ar trebui să fie clasificate la poziția 3926, cu excepția cazului în care acestea sunt excluse, în conformitate cu nota 2 litera (x) din capitolul 39 din NC, pentru motivul că ar fi construcții prefabricate cărora le este aplicabil capitolul 94. Contrar soluției reținute de Finanzgericht (Tribunalul Fiscal), instanța de trimitere înclină să ia în considerare faptul că poziția 9406 din NC, având în vedere modul său de formulare, nu impune ca o construcție prefabricată să fie alcătuită dintr‑un spațiu complet închis. Cu toate acestea, instanța menționată este de asemenea de părere că, pentru a fi inclusă la poziția 9406 din NC, o construcție prefabricată trebuie să permită unor persoane de statură medie să intre înăuntrul ei stând drept și să o utilizeze stând în picioare, ceea ce nu este cazul mărfurilor în discuție în litigiul principal întrucât înălțimea lor este prea mică.
Punctul 31
În aceste condiții, Bundesfinanzhof (Curtea Federală Fiscală) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „1) Poziția 9406 din [NC] impune în mod obligatoriu ca o construcție prefabricată să fie alcătuită dintr‑un spațiu complet închis pe toate părțile? 2) În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare, poziția 9406 din [NC] impune ca o construcție prefabricată să fie suficient de înaltă pentru a permite intrarea unei persoane de statură medie și, în acest scop, este necesar să existe cel puțin un spațiu accesibil în care o asemenea persoană să poată sta în poziție verticală sau este suficient dacă poate intra în poziție aplecată?”
Punctul 32
Prin intermediul celor două întrebări preliminare, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă poziția 940600 din NC trebuie interpretată în sensul că o marfă din material plastic folosită pentru a proteja animalele împotriva intemperiilor, denumită „adăpost pentru viței”, care dispune de un acoperiș și de pereți, dar care nu alcătuiește neapărat un spațiu închis pe toate părțile și ale cărui dimensiuni nu permit unei persoane de statură medie să intre înăuntru stând drept și să desfășoare activități stând în picioare intră în sfera noțiunii de „construcție prefabricată” care figurează la această poziție.
Punctul 33
Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, atunci când Curtea este sesizată cu o trimitere preliminară în materia clasificării tarifare, funcția sa constă mai curând în a oferi clarificări instanței naționale cu privire la criteriile a căror punere în aplicare îi va permite acesteia să clasifice în mod corect produsele în cauză potrivit NC decât în a efectua ea însăși o astfel de clasificare. Această clasificare se efectuează în urma unei aprecieri pur factuale pe care Curtea nu este chemată să o facă în cadrul unei trimiteri preliminare (Hotărârea din 20 octombrie 2022, Mikrotīkls, C‑542/21, EU:C:2022:814, punctul 21 și jurisprudența citată).
Punctul 34
Trebuie totodată amintit că, în conformitate cu regula generală 1 pentru interpretarea NC, clasificarea tarifară a mărfurilor se determină potrivit textului pozițiilor și al notelor de secțiuni sau de capitole din această nomenclatură.
Punctul 35
Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, în interesul securității juridice și al facilitării controalelor, criteriul decisiv pentru clasificarea tarifară a acestor mărfuri trebuie să aibă în vedere în general caracteristicile și proprietățile obiective ale acestora, astfel cum sunt definite de textul poziției din NC și al notelor de secțiuni sau de capitole corespunzătoare. Destinația produsului în cauză poate constitui un criteriu obiectiv de clasificare, în măsura în care este inerentă acestui produs, și trebuie apreciată în funcție de caracteristicile și de proprietățile obiective ale acestuia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 octombrie 2022, Mikrotīkls, C‑542/21, EU:C:2022:814, punctul 22 și jurisprudența citată).
Punctul 36
În plus, Curtea a statuat în repetate rânduri că, deși notele explicative ale SA și ale NC nu au forță obligatorie, ele constituie instrumente importante de asigurare a unei aplicări uniforme a Tarifului vamal comun și oferă prin ele însele elemente valabile pentru interpretarea acestuia (Hotărârea din 20 octombrie 2022, Mikrotīkls, C‑542/21, EU:C:2022:814, punctul 23 și jurisprudența citată).
Punctul 37
În speță, întrucât litigiul principal urmărește să stabilească dacă mărfurile în cauză trebuie clasificate la o subpoziție a poziției 3926 sau la subpoziția 940600 din NC, trebuie de asemenea amintit că o astfel de clasificare este, în temeiul regulii generale 6 pentru interpretarea NC, determinată potrivit textului acestor subpoziții și al notelor de subpoziții, notele de secțiuni și de capitole corespunzătoare fiind și ele aplicabile, cu excepția cazului în care există dispoziții contrare.
Punctul 38
Conform notei 2 litera (x) din capitolul 39 din NC, acest capitol nu cuprinde articolele de la capitolul 94 din NC. În consecință, acesta este motivul pentru care, dacă o marfă intră sub incidența capitolului 94, ea este exclusă din capitolul 39 din NC.
Punctul 39
Poziția 940600 din capitolul 94 din NC, la care se referă întrebările adresate, este denumită „Construcții prefabricate”.
Punctul 40
Nici NC, nici SA nu definesc noțiunea de „construcție”.
Punctul 41
Potrivit unei jurisprudențe constante, determinarea sensului și a sferei termenilor pentru care dreptul Uniunii nu oferă nicio definiție trebuie realizată în funcție de sensul lor obișnuit în limbajul curent, ținând cont de contextul în care sunt utilizați și de obiectivele urmărite de reglementarea din care fac parte (Hotărârea 31 ianuarie 2013, McDonagh, C‑12/11, EU:C:2013:43, punctul 28).
Punctul 42
În ceea ce privește sensul obișnuit în limbajul curent al termenului „construire”, trebuie să se constate că acest termen face trimitere în special la o structură construită de o anumită dimensiune, în principiu prevăzută cu pereți și cu un acoperiș, utilizată în general de persoane pentru a locui în ea, pentru a exercita activități sau pentru a depozita obiecte înăuntrul ei.
Punctul 43
În ceea ce privește contextul în care noțiunea de „construcție” este utilizată la poziția 940600 din NC, trebuie amintit că nota 4 din capitolul 94 din NC prevede în esență că se consideră ca fiind „«construcții prefabricate», în sensul poziției 9406, construcțiile fie terminate în uzină, fie livrate sub forma elementelor de asamblat la fața locului, prezentate împreună, cum ar fi spații de locuit sau de șantier, birouri, școli, magazine, hangare, garaje sau construcții similare”. Astfel, deși această listă este prezentată cu titlu de exemplu, nu este mai puțin adevărat că această notă enumeră, fără excepție, structuri care implică facilitarea activității umane și în care persoanele pot intra și se mișcă stând în picioare, în special pentru a exercita activități înăuntrul ei.
Punctul 44
Prin urmare, ținând seama de sensul obișnuit al termenului „construcție” în limbajul curent și de contextul în care este utilizat, precum și de obiectivele amintite la punctul 35 din prezenta hotărâre, noțiunea de „construcție” care figurează la poziția 940600 din NC în sintagma „construcții prefabricate” trebuie înțeleasă în sensul că se referă la o structură în care persoanele pot intra stând drept și se pot mișca stând în picioare, în special pentru a‑și desfășura activitățile înăuntrul ei.
Punctul 45
În această privință, mai trebuie arătat că, pentru a permite o astfel de utilizare, nu este indispensabil ca structura în cauză să formeze un spațiu complet închis. Astfel, din nota 4 de la capitolul 94 din NC, al cărei text este amintit la punctul 43 din prezenta hotărâre, reiese că sunt considerate „construcții prefabricate”, în sensul poziției 9406, în special hangarele. Or, deși hangarele sunt prevăzute cu acoperișuri și pereți, acestea nu dispun în mod necesar de patru pereți și nici nu alcătuiesc neapărat un spațiu închis.
Punctul 46
În plus, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței constante a Curții, deși concluziile Comitetului Codului vamal sunt lipsite de forță juridică obligatorie, ele constituie totuși mijloace importante pentru asigurarea unei aplicări uniforme a Codului vamal de către autoritățile vamale ale statelor membre și pot fi considerate ca atare mijloace valabile pentru interpretarea lui (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 februarie 1977, Dittmeyer, 69/76 și 70/76, EU:C:1977:25, punctul 4, precum și Hotărârea din 10 septembrie 2020, BMW, C‑509/19, EU:C:2020:694, punctul 21 și jurisprudența citată). Or, astfel cum a arătat în esență și avocatul general la punctul 26 din concluzii, cu ocazia celei de a 227-a reuniuni, Comitetul Codului vamal a apreciat că o „construcție prefabricată”, în sensul poziției 940600 din NC, nu trebuie să dețină neapărat patru pereți, ci trebuie să aibă un acoperiș și câțiva pereți.
Punctul 47
Având în vedere ansamblul motivelor care precedă, este necesar să se răspundă la întrebările adresate că poziția 940600 din NC trebuie interpretată în sensul că o marfă din material plastic folosită pentru a proteja animalele împotriva intemperiilor, denumită „adăpost pentru viței”, care dispune de un acoperiș și de pereți, dar care nu alcătuiește neapărat un spațiu închis pe toate părțile și ale cărui dimensiuni nu permit unei persoane de statură medie să intre înăuntru stând drept și să desfășoare activități stând în picioare nu intră în sfera noțiunii de „construcție prefabricată” care figurează la această poziție.
Punctul 48
Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Paragraf
HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a zecea)
Paragraf
13 iunie 2024 ( *1 )
Paragraf
Hotărâre
Paragraf
Cadrul juridic
Paragraf
SA
Paragraf
Notele explicative ale SA
Paragraf
NC
Paragraf
Notele NC
Paragraf
Litigiul principal și întrebările preliminare
Paragraf
Cu privire la întrebările preliminare
Paragraf
Cu privire la cheltuielile de judecată