Concluziile avocatului general M. Szpunar prezentate la 6 iunie 2024.#Parfümerie Akzente GmbH împotriva KTF Organisation AB.#Cerere de decizie preliminară formulată de Svea Hovrätt.#Trimitere preliminară – Comerț electronic – Servicii ale societății informaționale – Directiva 2000/31/CE – Domeniu coordonat – Articolul 2 litera (h) – Promovarea și vânzarea online de produse cosmetice – Excluderea din domeniul coordonat a obligațiilor privind etichetarea aplicabile produselor promovate și vândute de un prestator de servicii ale societății informaționale – Directiva 75/324/CEE – Articolul 8 alineatul (2) – Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 – Articolul 19 alineatul (5) – Posibilitatea statului membru de destinație de a impune utilizarea unei limbi la alegerea sa.#Cauza C-88/23.

Curtea a avut deja de mai multe ori ocazia de a analiza principiul numit „al țării de origine”, prevăzut la articolul 3 din Directiva 2000/31/CE ( 2 ). Potrivit acestui principiu, serviciile societății informaționale intră, în principiu și în ceea ce privește cerințele care se încadrează în domeniul coordonat în sensul articolului 2 litera (h) din această directivă, sub incidența regimului juridic al statului membru în care este stabilit furnizorul acestor servicii (statul membru de origine). În conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din directiva menționată, sub rezerva derogărilor prevăzute la articolul 3 alineatul (4) din aceasta, un alt stat membru în care se află clientela vizată de serviciile societății informaționale (statul membru de destinație) nu poate restrânge libera circulație a acestor servicii.

Astfel, conceptul care se află în centrul mecanismului prevăzut la articolul 3 din Directiva 2000/31 este cel al domeniului coordonat. Prezenta cauză oferă Curții ocazia de a stabili limitele acestui concept în contextul comercializării online a unor produse neconforme cu cerințele impuse de un stat membru de destinație prin intermediul unui serviciu al societății informaționale furnizat din alt stat membru. În această privință, particularitatea prezentei cauze constă în faptul că aceste cerințe pun în aplicare posibilitatea pe care dreptul Uniunii o conferă statelor membre în materie de introducere pe piață, pe teritoriul lor, a produselor în cauză.

Articolul 1 din Directiva 2000/31, intitulat „Obiectiv și sferă de aplicare”, prevede: „(1) Prezenta directivă își propune să contribuie la buna funcționare a pieței interne prin asigurarea liberei circulații a serviciilor societății informaționale între statele membre. (2) Prezenta directivă apropie, în măsura necesară atingerii obiectivelor prevăzute la alineatul (1), anumite dispoziții de drept intern aplicabile serviciilor societății informaționale în ceea ce privește piața internă, stabilirea furnizorilor de servicii, comunicările comerciale, contractele încheiate prin mijloace electronice, răspunderea intermediarilor, codurile de conduită, soluționarea extrajudiciară a litigiilor, acțiunile în justiție și cooperarea între statele membre. (3) Prezenta directivă completează dreptul comunitar aplicabil serviciilor societății informaționale fără a aduce atingere nivelului de protecție, în special în materie de sănătate publică și interese ale consumatorilor, stabilit prin instrumente comunitare și prin legislația internă care le pune în aplicare în măsura în care aceasta nu restrânge libera prestare a serviciilor societății informaționale. (4) Prezenta directivă nu stabilește norme suplimentare de drept internațional privat și nici nu abordează competența instanțelor. […]”

Articolul 2 din această directivă, intitulat „Definiții”, prevede: „În sensul prezentei directive, următorii termeni au înțelesurile de mai jos: […] (h) «domeniu coordonat»: cerințele specificate în cadrul legislativ din statele membre, aplicabile furnizorilor de servicii ale societății informaționale, indiferent dacă sunt de natură generală sau concepute special pentru aceștia. (i) Domeniul coordonat se referă la cerințe pe care furnizorul de servicii trebuie să le respecte și care privesc: – accesul la activitatea unui serviciu al societății informaționale, cum ar fi cerințele în materie de calificare, autorizare și notificare; – desfășurarea activității unui serviciu al societății informaționale, cum ar fi cerințele privind comportamentul furnizorului de servicii, cerințe legate de calitatea sau conținutul serviciului, inclusiv în materie de publicitate și contracte sau privind răspunderea furnizorului de servicii; (ii) Domeniul coordonat nu reglementează cerințe cum ar fi: – cerințe aplicabile bunurilor ca atare; – cerințe aplicabile livrării bunurilor; – cerințe aplicabile serviciilor care nu sunt furnizate prin mijloace electronice.”

Articolul 3 din directiva menționată, intitulat „Piața internă”, are următorul cuprins: „(1) Fiecare stat membru garantează că serviciile societății informaționale prestate de un furnizor de servicii stabilit pe teritoriul său respectă dispozițiile de drept intern aplicabile în statul membru în cauză și relevante pentru domeniul coordonat. (2) Statele membre nu pot restrânge libera circulație a serviciilor societății informaționale din alte state membre invocând motive relevante pentru domeniul coordonat. […]”

Potrivit articolului 6 din aceeași directivă, care figurează în secțiunea consacrată comunicărilor comerciale, intitulat „Informații de furnizat”: „În plus față de celelalte cerințe stabilite în dreptul comunitar, statele membre veghează ca acele comunicări comerciale care fac parte dintr‑un serviciu al societății informaționale sau care constituie un astfel de serviciu să îndeplinească cel puțin următoarele condiții: (a) comunicarea comercială trebuie să poată fi identificată în mod clar ca atare; […]”

Articolul 3 din Directiva 2005/29/CE ( 3 ), intitulat „Domeniul de aplicare”, prevede la alineatul (4): „În cazul în care dispozițiile prezentei directive și alte norme comunitare care reglementează aspecte specifice ale practicilor comerciale neloiale sunt în conflict, normele comunitare prevalează și se aplică respectivelor aspecte specifice.”

Articolul 11 din această directivă, intitulat „Punerea în aplicare”, prevede la alineatul (1) primul paragraf: „Statele membre asigură existența unor mijloace adecvate și eficiente de combatere a practicilor comerciale neloiale pentru a pune în aplicare respectarea dispozițiilor prezentei directive în interesul consumatorilor.”

Articolul 8 alineatul (1) din Directiva 75/324/CEE ( 4 ) prevede că „fiecare generator de aerosoli sau, în cazul în care indicațiile nu pot fi înscrise pe generatorul de aerosoli din cauza dimensiunilor mici ale acestuia (capacitate maximă de cel mult 150 ml), o etichetă atașată acestuia trebuie să conțină […] indicații[le] [specificate în prezenta directivă], în mod vizibil, lizibil și de neșters”.

Potrivit articolului 8 alineatul (2) din această directivă, „[s]tatele membre pot condiționa comercializarea generatoarelor de aerosoli pe teritoriul lor de redactarea etichetelor în limba sau limbile naționale”.

Articolul 19 din Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 ( 5 ), intitulat „Etichetare”, prevede la alineatul (1) că „produsele cosmetice sunt puse la dispoziție pe piață doar dacă pe recipientul și pe ambalajul produselor cosmetice sunt inscripționate […] informații[le] [specificate în acest regulament] cu caractere vizibile, de neșters și ușor lizibile”. În special, o astfel de mențiune trebuie să prezinte „precauții speciale care trebuie respectate la utilizare și cel puțin cele menționate în anexele III-VI și orice informație specială referitoare la precauțiile privind produsele cosmetice pentru uz profesional”.

Articolul 19 alineatul (5) din acest regulament precizează că „[l]imba în care sunt redactate informațiile [impuse de acest regulament] este stabilită de legislația statelor membre în care produsul este pus la dispoziția utilizatorului final”.

Lagen (2002:562) om elektronisk handel och andra informationssamhällets tjänster [Legea (2002:562) privind comerțul electronic și celelalte servicii ale societății informaționale, denumită în continuare „Legea privind comerțul electronic”], care transpune Directiva 2000/31, prevede la articolul 3: „Un furnizor de servicii al cărui stat de stabilire este un stat al [Spațiului Economic European (SEE)], altul decât Suedia, are dreptul de a presta servicii ale societății informaționale unor destinatari din Suedia, fără a aduce atingere normelor suedeze care se încadrează în domeniul coordonat. Cu toate acestea, o instanță sau o altă autoritate poate, în temeiul legii [în anumite condiții care corespund celor prevăzute la articolul 3 alineatul (4) din Directiva 2000/31,] să ia o măsură de restrângere a liberei circulații pentru un astfel de serviciu […]”

În temeiul articolului 5 din această lege, în cadrul domeniului coordonat, dreptul suedez se aplică serviciilor societății informaționale prestate de furnizori al căror stat de stabilire este Suedia, chiar dacă aceste servicii sunt destinate, în tot sau în parte, unor destinatari stabiliți în alt stat al SEE.

Marknadsföringslagen (2008:486) [Legea (2008:486) privind practicile comerciale, denumită în continuare „Legea privind practicile comerciale”], care transpune Directiva 2005/29, se aplică, potrivit articolului 2 din aceasta, printre altele în cazul în care un comerciant promovează vânzarea de produse în cadrul activității sale economice.

Potrivit articolului 3 din această lege, noțiunea de „practică comercială” include publicitatea și orice altă măsură destinată să promoveze, în cadrul activității economice a comerciantului, vânzarea de produse și accesul la acestea, inclusiv orice acțiune sau omisiune sau orice altă măsură sau conduită a comerciantului înainte, în timpul sau după vânzarea sau livrarea de produse către consumatori sau către comercianți.

Potrivit articolului 5 din legea menționată, „[o]rice practică comercială trebuie să fie conformă cu practicile comerciale loiale”.

Articolul 6 din aceeași lege are următorul cuprins: „Orice practică comercială contrară practicilor comerciale loiale în sensul articolului 5 este considerată neloială în cazul în care denaturează sau poate denatura capacitatea destinatarului de a lua o decizie comercială în cunoștință de cauză.”

Articolul 8 din Legea privind practicile comerciale prevede: „Orice practică comercială înșelătoare în sensul dispozițiilor articolelor 9, 10 sau 12-17 se consideră neloială în cazul în care denaturează sau poate denatura capacitatea destinatarului de a lua o decizie comercială în cunoștință de cauză. Practicile comerciale înșelătoare menționate la punctele 1-23 din anexa 1 la [Directiva 2005/29] sunt întotdeauna considerate neloiale.”

Articolul 10 din această lege prevede: „Practicile comerciale ale unui comerciant nu pot implica utilizarea de afirmații inexacte sau de reprezentări înșelătoare cu privire la activitățile sale sau la cele ale altui comerciant. Primul paragraf de mai sus vizează în special reprezentări privind: […] 2. originea, utilizarea și riscurile produsului, cum ar fi efectele asupra sănătății și asupra mediului; […] 4. prețul produsului, elementele de calcul al prețului, existența unui avantaj specific în ceea ce privește prețul și modalitățile de plată; 5. calificările, poziția pe piață, angajamentele, mărcile, denumirile comerciale, semnele distinctive și alte drepturi ale comerciantului sau ale altor comercianți; 6. recompensele și distincțiile acordate comerciantului; […] Un comerciant nu poate nici să omită informații semnificative cu ocazia promovării activității sale comerciale sau a celei a altor persoane. Prin omisiune înșelătoare se înțelege de asemenea comunicarea unor informații semnificative într‑o manieră neclară, neinteligibilă, ambiguă sau nepotrivită.”

Articolul 23 din legea menționată prevede că unui comerciant care face uz de practici comerciale neloiale i se poate interzice continuarea acestei promovări sau a oricărei alte măsuri similare.

Förordning (2013:413) om kosmetiska produkter [Decretul (2013:413) privind produsele cosmetice, denumit în continuare „Decretul privind produsele cosmetice”] prevede la articolul 4 primul paragraf că, atunci când un produs cosmetic este pus la dispoziția utilizatorului final pe piața suedeză, mențiunile cerute printre altele la articolul 19 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 1223/2009 trebuie să fie indicate în limba suedeză.

Potrivit articolului 3 din myndigheten för samhällsskydd och beredskaps föreskrifter om aerosolbehållare (MSBFS 2018:1) [Dispozițiile Autorității pentru Protecție Civilă referitoare la generatoarele de aerosoli (MSBFS 2018:1)], generatoarele de aerosoli introduse pe piață trebuie să respecte cerințele care decurg din aceste dispoziții și din anexa la acestea.

Articolul 4 din aceste dispoziții prevede că, fără a aduce atingere aplicării Regulamentului (CE) nr. 1272/2008 ( 6 ), pe fiecare generator de aerosoli trebuie să se specifice, într‑un mod lizibil și de neșters, în limba suedeză, numele și adresa sau marca înregistrată a persoanei care introduce pe piață generatorul de aerosoli, semnul „3” (epsilon răsturnat), informații care să permită identificarea lotului de producție, indicațiile enumerate la punctul 2.2 din anexă, precum și volumul nominal al conținutului.

Parfümerie Akzente este o societate germană care, prin intermediul site‑ului său internet parfumdreams.se, promovează și vinde produse de îngrijire a părului și alte produse cosmetice destinate pieței suedeze și unei clientele suedeze.

Societatea KTF prestează servicii pentru o asociație profesională de întreprinderi care importă, produce și comercializează produse cosmetice și de igienă.

În februarie 2022, KTF a introdus o acțiune împotriva Parfümerie Akzente la Patent- och marknadsdomstolen (Tribunalul pentru Proprietate Industrială și Comerț, Suedia) pentru a i se interzice, sub sancțiunea unor penalități cu titlu cominatoriu, practicile neloiale care constau, în primul rând, în utilizarea anumitor mențiuni promoționale specifice în cadrul comercializării de produse cosmetice și de îngrijire pentru păr, în al doilea rând, în comercializarea anumitor produse cosmetice conținute în generatoare de aerosoli neetichetate în limba suedeză, cu încălcarea reglementării suedeze de transpunere a Directivei 75/324, și, în al treilea rând, în comercializarea anumitor produse cosmetice neetichetate în limba suedeză, cu încălcarea printre altele a articolului 19 alineatul (1) litera (d) și a anexei III la Regulamentul nr. 1223/2009.

În fața acestei instanțe, KTF a susținut că promovarea contestată constituia o practică neloială și, prin urmare, trebuia interzisă.

KTF a indicat că promovarea și vânzarea produselor în cauză vizau piața suedeză și că promovarea a avut efect în Suedia. Potrivit KTF, dispozițiile suedeze de transpunere a Directivei 2000/31, care se întemeiază pe principiul țării de origine, sunt subsidiare dispozițiilor suedeze de transpunere a Directivei 2005/29, astfel încât „principiul țării afectate”, care se aplică în general în dreptul practicilor comerciale, primează asupra principiului țării de origine.

În orice caz, Directiva 2005/29 ar realiza o armonizare completă, astfel încât normele suedeze care reglementează practicile comerciale nu pot fi considerate ca fiind mai stricte decât normele omoloage germane.

Cu toate că nu a recunoscut că a încălcat dispozițiile suedeze privind practicile comerciale, Parfümerie Akzente a admis că promovarea și vânzarea produselor în cauză vizau într‑adevăr Suedia și că nu aplicase pe produsele sale o etichetă în limba suedeză, deși acestea ar fi trebuit etichetate în modul invocat de KTF. Parfümerie Akzente apreciază însă că Directiva 2000/31 se opune ca furnizorul unui serviciu al societății informaționale să fie supus unor norme mai stricte decât cele din statul membru în care este stabilit. Principiul țării de origine ar implica în speță aplicarea dreptului german privind practicile comerciale, chiar dacă acest drept este mai puțin strict decât dreptul suedez.

Prin hotărârea din 24 septembrie 2021, instanța de prim grad de jurisdicție a admis cererile formulate de KTF. Aceasta a considerat că promovarea în cauză constituia o practică neloială și, în consecință, a interzis societății Parfümerie Akzente, în temeiul normelor suedeze care reglementează practicile comerciale, să recurgă la ea.

Într‑o primă etapă, instanța de prim grad de jurisdicție a examinat aplicabilitatea dreptului suedez în materie de practici comerciale în privința mențiunilor promoționale în cauză publicate pe site‑ul internet al Parfümerie Akzente. Aceasta a arătat că Parfümerie Akzente era un furnizor de servicii stabilit în Germania și că vânzarea online a produselor în cauză constituia un serviciu al societății informaționale. Această instanță a apreciat de asemenea că mențiunile promoționale în cauză intrau sub incidența acestui serviciu și că cerințele cărora le erau supuse se încadrau în domeniul coordonat, în sensul Directivei 2000/31. Prin urmare, instanța menționată a considerat că Parfümerie Akzente avea dreptul de a furniza serviciul său unor destinatari din Suedia fără a fi împiedicată de normele suedeze care se încadrau în domeniul coordonat.

Într‑o a doua etapă, instanța de prim grad de jurisdicție a analizat Directiva 2005/29. Aceasta a arătat că directiva menționată realizează o armonizare completă, astfel încât dispozițiile sale trebuiau să aibă același înțeles și același domeniu de aplicare în întreaga Uniune. Pe de altă parte, în condițiile în care Parfümerie Akzente nu a indicat că dreptul suedez în materie de practici comerciale era mai restrictiv decât dreptul german și în care mențiunile promoționale contestate au avut efect în Suedia, nimic nu se opunea aplicării normelor suedeze de reglementare a practicilor comerciale.

În schimb, în ceea ce privește comercializarea unor produse etichetate necorespunzător, instanța de prim grad de jurisdicție nu a efectuat o examinare similară a aplicabilității normelor suedeze.

Parfümerie Akzente a formulat apel împotriva acestei hotărâri la Svea Hovrätt, Patent- och marknadsöverdomstolen (Curtea de Apel cu sediul în Stockholm în calitate de Curte de Apel pentru Proprietate Intelectuală și Cauze Economice, Suedia), care este instanța de trimitere.

În fața acestei instanțe, KTF a precizat că Parfümerie Akzente luase mai multe măsuri de comercializare a unor produse etichetate necorespunzător, și anume promovarea lor pe site‑ul său internet, precum și vânzarea și livrarea lor. În speță, acțiunea KTF are ca obiect posibilitatea de a se opune metodelor comerciale contestate prin invocarea dreptului practicilor comerciale.

În cursul procedurii în fața instanței de trimitere au fost adresate întrebări referitoare, pe de o parte, la punerea în aplicare în Suedia a Directivei 2000/31 și la compatibilitatea acesteia cu dreptul Uniunii, precum și, pe de altă parte, la întinderea domeniului coordonat.

În aceste condiții, Svea Hovrätt, Patent- och marknadsöverdomstolen (Curtea de Apel cu sediul în Stockholm în calitate de Curte de Apel pentru Proprietate Intelectuală și Cauze Economice) a hotărât, prin decizia din 13 februarie 2023, primită de Curte la 15 februarie 2023, să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „1) Având în vedere dreptul Uniunii în general și punerea sa efectivă în aplicare, articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2000/31 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care determină lăsarea neaplicată a unor norme naționale relevante pentru domeniul coordonat, inclusiv a unor norme naționale de transpunere a Directivei [2005/29], în cazul în care furnizorul de servicii este stabilit în alt stat membru și furnizează servicii ale societății informaționale din respectivul stat și nu există nicio cerință pentru a se aplica vreo excepție care decurge din dispozițiile naționale de transpunere a articolului 3 alineatul (4) din Directiva 2000/31? 2) Domeniul coordonat include, în temeiul Directivei 2000/31, promovarea pe website‑ul vânzătorului și vânzarea online a unui produs despre care se pretinde că ar fi etichetat cu încălcarea cerințelor aplicabile unor astfel de bunuri în statul membru în care se află consumatorul care le cumpără? 3) În cazul unui răspuns afirmativ la a doua întrebare, astfel de cerințe aplicabile livrării și produselor sunt de asemenea excluse din sfera domeniului coordonat, în conformitate cu articolul 2 litera (h) punctul (ii) din Directiva 2000/31, în cazul în care livrarea produselor constituie o etapă necesară în cadrul promovării și al vânzărilor online, sau livrarea produselor trebuie considerată un element accesoriu și inseparabil în raport cu promovarea și cu vânzările online? 4) Ce relevanță are, dacă are vreuna, pentru a doua și a treia întrebare împrejurarea că cerințele aplicabile produselor ca atare decurg din dispozițiile naționale care transpun și completează legislația sectorială a Uniunii, inclusiv articolul 8 alineatul (2) din Directiva [75/324] și articolul 19 alineatul (5) din Regulamentul [nr. 1223/2009], și care presupun ca cerințele aplicabile produselor să fie îndeplinite pentru a le putea introduce pe piață sau a le livra consumatorilor finali în statul membru în cauză?”

Părțile din litigiul principal, guvernele italian și suedez, precum și Comisia Europeană au depus observații scrise. KTF, guvernele suedez și francez, precum și Comisia au fost reprezentate la ședința care a avut loc la 13 martie 2024.

De la bun început, observăm că întrebările preliminare presupun că comercializarea produselor în cauză de către Parfümerie Akzente pe site‑ul său internet constituie un „serviciu al societății informaționale” în sensul Directivei 2000/31 și că această societate trebuie, așadar, să fie considerată un furnizor de astfel de servicii. Dat fiind că această calificare pare justificată în lumina prezentei trimiteri preliminare și nu este contestată de persoanele interesate, plecăm de la premisa că serviciul furnizat de Parfümerie Akzente intră, la modul general, în sfera noțiunii de „servicii ale societății informaționale”.

Tot cu titlu introductiv, constatăm că instanța de trimitere a adresat Curții patru întrebări preliminare privind două aspecte intrinsec legate de reglementarea promovării și a vânzării produselor online în Uniune.

Astfel, prima întrebare preliminară privește marja de manevră de care dispune un stat membru de destinație pentru a aplica unui furnizor stabilit în alt stat membru propriile dispoziții care se încadrează în domeniul coordonat în sensul articolului 2 litera (h) din Directiva 2000/31, în timp ce întrebările a doua‑a patra privesc limitele acestui domeniu. În aceste condiții, considerăm oportun să începem analiza întrebărilor preliminare prin examinarea celor axate pe conceptul de domeniu coordonat, și anume a doua, a treia și a patra întrebare.

În litigiul principal, KTF reproșează Parfümerie Akzente, pe de o parte, că a utilizat anumite mențiuni promoționale în cadrul comercializării produselor în cauză și, pe de altă parte, că a comercializat anumite produse care nu erau etichetate în conformitate cu normele suedeze. Deși trimiterea preliminară nu furnizează detalii cu privire la aceste mențiuni promoționale, se pare că era vorba despre mențiuni cu caracter general ( 7 ). Întrebările preliminare a doua‑a patra nu sunt adresate sub aspectul mențiunilor promoționale respective. În schimb, acestea sunt legate de îndoielile instanței de trimitere în ceea ce privește comercializarea produselor pretins etichetate necorespunzător.

Mai precis, prin intermediul întrebărilor a doua‑a patra, pe care propunem să le examinăm împreună, instanța de trimitere urmărește să afle în esență dacă articolul 2 litera (h) din Directiva 2000/31 trebuie interpretat în sensul că domeniul coordonat, în sensul acestei dispoziții, acoperă interdicția promovării și a vânzării online ale unui produs pretins a fi etichetat cu încălcarea cerințelor aplicabile produsului ca atare în statul membru pe teritoriul căruia se află consumatorii vizați de aceste măsuri de comercializare online și edictate de acest stat membru, în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) din Directiva 75/324 și cu articolul 19 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1223/2009.

Desigur, formularea celei de a doua întrebări preliminare poate sugera că instanța de trimitere urmărește să afle dacă promovarea și vânzarea online intră în domeniul coordonat și atunci când acestea privesc un produs pretins a fi etichetat cu încălcarea cerințelor aplicabile produsului ca atare.

În această privință, observăm că, din punct de vedere tehnic, domeniul coordonat nu acoperă activitățile desfășurate online, ci cerințele aplicabile unor asemenea activități. Astfel, după cum reiese din articolul 2 litera (h) din Directiva 2000/31, acest domeniu acoperă cerințele aplicabile furnizorilor de servicii ale societății informaționale și unor asemenea servicii.

În aceste condiții și pentru a aminti un fapt evident, „domeniul coordonat”, în sensul articolului 2 litera (h) din Directiva 2000/31, cuprinde printre altele cerințele referitoare la „desfășurarea activității unui serviciu al societății informaționale, cum ar fi cerințele privind comportamentul furnizorului de servicii, cerințe legate de calitatea sau conținutul serviciului, inclusiv în materie de publicitate și contracte sau privind răspunderea furnizorului de servicii”. Această dispoziție exclude în schimb din domeniul coordonat menționat printre altele „cerințe[le] aplicabile bunurilor ca atare [și cele] aplicabile livrării bunurilor[, precum și cele] aplicabile serviciilor care nu sunt furnizate prin mijloace electronice”.

Astfel, o examinare superficială a întrebărilor preliminare ar conduce la răspunsul că cerințele referitoare la promovarea și la vânzarea online a produselor în cauză intră în domeniul coordonat, în timp ce cerințele referitoare la aceste produse ca atare și la livrarea lor sunt excluse. Deși această concluzie este în mod intuitiv cea firească, instanța de trimitere solicită totuși Curții să o examineze în raport cu specificul prezentei cauze.

Astfel, în cererea de decizie preliminară, instanța de trimitere explică faptul că a doua întrebare privește aspectul „dacă domeniul coordonat, în sensul Directivei 2000/31, include cerințe privind promovarea și vânzarea efectuate online ale unui produs pretins neconform cu cerințele aplicabile produsului ca atare”. Or, după cum reiese din trimiterea preliminară, a treia întrebare preliminară este adresată în cazul în care, în funcție de răspunsul la a doua întrebare, „domeniul coordonat [ar acoperi] cerințele aplicabile promovării și vânzării online”, astfel încât ar fi „legal ca produsul să fie promovat și vândut online consumatorului”.

Cu toate acestea, „cerințele referitoare la promovarea și la vânzarea online”, a căror aplicabilitate în cazul furnizorului serviciilor societății informaționale este în discuție în prezenta cauză, nu sunt clar definite în trimiterea preliminară. Prin urmare, trebuie să se stabilească cum înțelege instanța de trimitere aceste cerințe.

Nimic din trimiterea preliminară nu indică faptul că reproșul adresat Parfümerie Akzente se limitează la faptul că această societate nu a inclus pe site‑ul său internet toate indicațiile și mențiunile care, potrivit Directivei 75/324 și Regulamentului nr. 1223/2009, ar trebui să figureze în mod normal pe eticheta produsului.

În aceste condiții, pentru a furniza orice element de interpretare util, vom examina aspectul dacă Directiva 75/324 și Regulamentul nr. 1223/2009 impun ca indicațiile și mențiunile pe care le prevăd să fie utilizate și în cadrul promovării și al vânzării online a produselor în cauză. Astfel, deși această problemă nu se ridică în cazul vânzărilor tradiționale, întrucât consumatorul are în general acces la produsul pe care îl cumpără, situația este diferită în cadrul activității online.

Într‑o primă etapă, articolul 8 alineatul (2) din Directiva 75/324 autorizează statele membre să condiționeze „comercializarea […] pe teritoriul lor” a generatoarelor de aerosoli de redactarea conținutului etichetelor în limba națională.

În această privință, din interpretarea articolului 8 alineatul (1) din Directiva 75/324 reiese că această dispoziție privește indicațiile și mențiunile care trebuie să figureze pe produs sau, eventual, pe o etichetă atașată acestuia. În plus, această directivă are drept finalitate armonizarea cerințelor referitoare la caracteristicile tehnice ale generatoarelor de aerosoli pentru a facilita schimburile comerciale în cadrul Uniunii ( 8 ) și, astfel cum se poate deduce din conținutul indicațiilor impuse la articolul 8, interpretat în lumina punctului 2.2 din anexa la directiva menționată ( 9 ), pentru a asigura siguranța celor care utilizează produsele în cauză. În schimb, nimic nu sugerează că aceste indicații și aceste mențiuni sunt necesare pentru a permite consumatorului o alegere în cunoștință de cauză, aspectul promoțional al comercializării generatoarelor de aerosoli nefiind reglementat de aceeași directivă.

Astfel, în opinia noastră, Directiva 75/324 nu impune ca indicațiile necesare să fie utilizate și în practicile comerciale referitoare la promovarea și vânzarea generatoarelor de aerosoli online.

Într‑o a doua etapă, potrivit articolului 19 alineatele (1) și (5) din Regulamentul nr. 1223/2009, „[l]imba în care sunt redactate [anumite] informații [impuse de acest regulament pentru ca un produs cosmetic să poată fi pus la dispoziție pe piață] este stabilită de legislația statelor membre în care produsul este pus la dispoziția utilizatorului final”.

În această privință, noțiunea de „punere la dispoziție pe piață” este definită la articolul 2 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 1223/2009 ca fiind „furnizarea unui produs cosmetic pentru distribuție, consum sau utilizare pe piața comunitară în cursul unei activități comerciale, contra cost sau în mod gratuit” ( 10 ).

Desigur, această noțiune este suficient de largă pentru a acoperi și practicile comerciale legate de vânzarea unor astfel de produse ( 11 ). Cu toate acestea, legiuitorul Uniunii nu a intenționat să încadreze în mod detaliat și complet în Regulamentul nr. 1223/2009 formularea informațiilor necesare în contextul comercializării online a produselor cosmetice.

Astfel, Regulamentul nr. 1223/2009 urmărește să armonizeze exhaustiv regulile în vigoare în Uniunea Europeană pentru a institui o piață internă a produselor cosmetice, asigurând în același timp un nivel înalt de protecție a sănătății umane ( 12 ). În această privință, informațiile impuse la articolul 19 alineatul (5) din regulamentul menționat trebuie să fie redactate într‑o limbă stabilită de statul membru în care produsul este furnizat utilizatorului final, respectiv unui consumator sau unui profesionist care utilizează produsul cosmetic ( 13 ). Astfel, indicațiile și mențiunile au ca obiect numai să asigure siguranța produselor cosmetice cu ocazia utilizării lor. În schimb, acestea nu sunt necesare pentru a permite consumatorului să aleagă un produs în cunoștință de cauză. Astfel, consumatorul final nu este neapărat cel care a achiziționat produsele cosmetice ( 14 ).

În această ordine de idei, cerințele în materie de etichetare prevăzute la articolul 19 din Regulamentul nr. 1223/2009 nu pot fi confundate cu cele referitoare la mențiunile privind produsele cosmetice prevăzute la articolul 20 din regulamentul menționat ( 15 ), acestea din urmă aplicându‑se oricărei comunicări textuale legate de produsele respective ( 16 ), inclusiv comunicării care permite consumatorului să aleagă un produs în cunoștință de cauză ( 17 ).

Astfel, cerințele în materie de etichetare prevăzute de Directiva 75/324 și de Regulamentul nr. 1223/2009 au ca obiect protecția utilizatorilor produselor în cauză și, ca atare, își îndeplinesc funcția în contextul utilizării unor asemenea produse. Prin urmare, aceste cerințe privesc prin excelență siguranța produselor respective. În schimb, indicațiile și mențiunile impuse de aceste două acte ale dreptului Uniunii nu privesc promovarea acestor produse și nu au ca obiect să permită unui consumator să ia o decizie privind achiziționarea unui produs specific în cunoștință de cauză. Prin urmare, acestea nu trebuie să fie utilizate neapărat în cadrul promovării și al vânzării online ale produselor în cauză.

Întrucât am înlăturat interpretarea potrivit căreia indicațiile și mențiunile impuse de Directiva 75/324 și de Regulamentul nr. 1223/2009 trebuie utilizate și în cadrul promovării și al vânzării online, referirea instanței de trimitere la „cerințele privind promovarea și vânzarea efectuate online ale unui produs pretins neconform cu cerințele aplicabile produsului ca atare” trebuie înțeleasă în sensul că această instanță are îndoieli în ceea ce privește posibilitatea de a interzice Parfümerie Akzente promovarea și vânzarea online ale produselor care nu sunt etichetate în limba suedeză.

Astfel, pe de o parte, instanța de prim grad de jurisdicție a admis concluziile KTF prin care a solicitat interzicerea comercializării produselor pretins etichetate necorespunzător care, potrivit societății menționate, nu pot face obiectul promovării sau nu pot fi vândute în mod legal utilizatorilor finali în Suedia. Pe de altă parte, Parfümerie Akzente a recunoscut că promovase și vânduse produsele în cauză, că aceste produse ar fi trebuit etichetate în modul invocat de KTF și că eticheta lor nu era redactată în limba suedeză. Prin recursul formulat la instanța de trimitere, Parfümerie Akzente pare să conteste aplicabilitatea normelor suedeze în special în privința promovării și a vânzării online ale produselor menționate în acest stat membru.

Astfel, cerințele aplicabile promovării și vânzării online vizate de instanța de trimitere se rezumă la interdicția de a promova și de a vinde produse etichetate cu încălcarea normelor în materie de siguranță aplicabile produselor comercializate pe teritoriul suedez sau furnizate consumatorilor finali în Suedia.

Articolul 8 alineatul (2) din Directiva 75/324 permite statului membru de comercializare să impună ca întreaga etichetă a unui generator de aerosoli să fie redactată în limba sau limbile naționale ale acestui stat membru. De asemenea, informațiile menționate la articolul 19 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1223/2009 trebuie să fie accesibile în limba stabilită de statul membru în care produsul cosmetic este pus la dispoziția utilizatorului final.

Articolul 4 din Directiva 75/324 și articolul 9 din Regulamentul nr. 1223/2009 prevăd în termeni cvasiidentici că statele membre, din motive legate de cerințele cuprinse în aceste acte de drept al Uniunii, nu pot refuza, interzice sau limita comercializarea pe teritoriul lor a unui produs care îndeplinește cerințele acestor acte. În schimb, în speță, este vorba despre produse care nu respectă regimul lingvistic stabilit de Regatul Suediei în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) din această directivă și cu articolul 19 alineatul (5) din acest regulament. Problema care se ridică este aceea dacă acest stat membru poate interzice promovarea și vânzarea online ale unor astfel de produse către consumatori în statul membru menționat.

A priori, o asemenea interzicere de către un stat membru de destinație a promovării și a vânzării online ar fi contrară mecanismului prevăzut la articolul 3 din Directiva 2000/31. Astfel, potrivit articolului 1 alineatul (3) din directiva menționată, interdicția se aplică serviciilor societății informaționale fără a aduce atingere nivelului de protecție, în special în materie de sănătate publică și interese ale consumatorilor, stabilit prin instrumente de drept al Uniunii și prin legislația internă care le pune în aplicare, în măsura în care nu restrânge libera circulație a unor asemenea servicii. Astfel, mecanismul prevăzut la articolul 3 din directiva menționată are prioritate față de normele de protecție care restrâng circulația serviciilor online.

În aceste condiții, libera circulație a serviciilor societății informaționale este reglementată la articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2000/31. Potrivit acestei dispoziții, statele membre nu pot restrânge libera circulație a unor astfel de servicii din alte state membre invocând motive relevante pentru domeniul coordonat. Interdicția în cauză privește promovarea și vânzarea online ale unor produse care nu sunt conforme cu cerințele referitoare la bunuri ca atare. Această interdicție ține, prin excelență, de motive care nu se încadrează în domeniul coordonat și urmărește să asigure eficacitatea cerințelor respective.

În continuarea acestui raționament, astfel cum reiese din articolul 2 litera (h) punctul (i) din Directiva 2000/31, domeniul coordonat cuprinde cerințe pe care furnizorii unui serviciu al societății informaționale trebuie să le respecte pentru ca desfășurarea unei activități a acestui serviciu să fie legală din perspectiva unui anumit stat membru. Nelegalitatea comercializării în cauză nu ține de o modalitate de comercializare sau de un aspect specific al acestei comercializări, ci rezultă în mod direct și exclusiv din faptul că produsele comercializate nu respectă normele în materie de siguranță aplicabile produselor în temeiul legislației statului membru de destinație.

În plus, interpretarea potrivit căreia nici interzicerea comercializării online a unor produse neconforme cu normele în materie de siguranță a produselor nu intră în acest domeniu este confirmată și de concluziile care se desprind din Hotărârea Ker‑Optika ( 18 ) în care Curtea a examinat comercializarea prin internet a lentilelor de contact din perspectiva Directivei 2000/31.

Astfel, în această hotărâre, Curtea a arătat că pot fi distinse mai multe elemente în cadrul unei asemenea comercializări, și anume printre altele, în primul rând, actul de vânzare propriu‑zis care se caracterizează prin oferta de contractare online și prin încheierea unui contract prin mijloace electronice, în al doilea rând, livrarea produsului vândut și, în al treilea rând și facultativ, un element prealabil vânzării sau livrării cum ar fi consultarea unui medic de către client ( 19 ).

Odată stabilită această distincție, Curtea a considerat, pe de o parte, că dispozițiile naționale care interzic în special oferta online și încheierea contractului prin mijloace electronice ( 20 ) se înscriu în domeniul coordonat. Pe de altă parte, Curtea a declarat fără nicio rezervă că, „potrivit chiar articolului 2 litera (h) punctul (ii) din Directiva 2001/31, domeniul coordonat nu acoperă cerințele aplicabile livrării de bunuri pentru care a fost încheiat un contract prin mijloace electronice” și că, prin urmare, normele naționale care privesc condițiile în care o marfă vândută prin internet poate fi livrată pe teritoriul unui stat membru nu intră în domeniul de aplicare al acestei directive ( 21 ). În continuare, Curtea a considerat că, în măsura în care reglementarea națională prin care se interzice „comercializarea lentilelor de contact prin internet [privea] o modalitate de vânzare caracterizată prin livrarea unor astfel de lentile la domiciliul consumatorului”, această reglementare nu trebuia examinată în lumina directivei menționate, ci în raport cu tratatul ( 22 ).

Astfel, pe de o parte, nu se poate considera că interzicerea comercializării online a unor produse neconforme cu cerințele aplicabile bunurilor ca atare se încadrează în domeniul coordonat. Pe de altă parte, articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2000/31 nu împiedică un stat membru de destinație să interzică promovarea și vânzarea online ale unor astfel de produse.

În aceste condiții, rămâne de examinat dacă, așa cum se prezumă în a treia întrebare preliminară, astfel cum a fost formulată de instanța de trimitere, această concluzie este contrazisă de considerațiile Hotărârii A (Publicitate și vânzare de medicamente online) ( 23 ), în condițiile în care din hotărârea menționată reiese că anumite activități indisociabile și accesorii activităților online se încadrează în domeniul coordonat.

Instanța de trimitere consideră că, în cazul vânzărilor online în care vânzările furnizorului sunt destinate integral consumatorilor din alt stat membru în care acest furnizor nu este stabilit, livrarea produsului face obligatoriu parte din serviciu și ar putea constitui deci un element indisociabil și accesoriu al acestuia. Astfel, în acest caz, livrarea produsului ca atare ar fi o condiție esențială a vânzării online. Această linie de gândire, inspirată din Hotărârea A (Publicitate și vânzare de medicamente online), ar însemna să se considere că cerințele referitoare la livrare sau la produs ca atare se încadrează în domeniul coordonat, asemenea cerințelor referitoare la activitatea online. În practică, Parfümerie Akzente ar fi, așadar, autorizată să furnizeze consumatorilor în Suedia produse cosmetice etichetate conform legii statului membru în care este stabilită.

Nu suntem convinși de acest raționament. Astfel, a urma logica ce stă la baza celei de a treia întrebări ar însemna să se considere că, din perspectiva Directivei 2000/31, livrarea oricărui produs vândut online constituie de asemenea un element necesar și indisociabil al serviciului societății informaționale.

Nici considerațiile desprinse din Hotărârea A (Publicitate și vânzare de medicamente online) nu pledează pentru acest raționament. Astfel, în acea hotărâre, Curtea trebuia să stabilească dacă o campanie publicitară multicanal, efectuată atât prin suporturi electronice, cât și prin suporturi fizice, se încadra în totalitate în domeniul coordonat.

În această privință, Curtea a considerat mai întâi că „o astfel de publicitate urmărește, în ansamblul său și independent de metoda prin care este efectuată în mod concret, să atragă potențiali consumatori către site‑ul internet [al prestatorului serviciilor societății informaționale în cauză] și să promoveze vânzarea online a produselor sale” ( 24 ), fapt ce stă la baza întregului său sens economic ( 25 ). În continuare, Curtea a arătat că ar fi artificial să se considere că partea din publicitate realizată online se încadrează în domeniul coordonat și să se excludă din acest domeniu partea publicității realizată prin intermediul unor suporturi fizice ( 26 ). În sfârșit, aceasta a făcut referire la modul de redactare a articolului 2 litera (h) punctul (i) din Directiva 2000/31, care prevede că, printre altele, cerințele în materie de publicitate se încadrează în domeniul coordonat ( 27 ).

Ținând seama de aceste considerații, Curtea a statuat că publicitatea în cauză constituia un element accesoriu și indisociabil al serviciului de vânzare online și se încadra în acest sens în totalitate în „domeniul coordonat” în sensul Directivei 2000/31 ( 28 ).

Această jurisprudență nu poate fi însă transpusă în speță.

Astfel, în primul rând, etichetarea produselor nu este accesorie, în sensul Hotărârii A (Publicitate și vânzare de medicamente online), în raport cu promovarea și vânzarea online ale acestora, întrucât nu servește pentru a promova aceste produse în rândul consumatorilor, ci pentru a le permite acestora să dispună de o informație referitoare la folosirea produsului și la modul său de utilizare în vederea atingerii obiectivului care constă în asigurarea unui nivel înalt de protecție a sănătății umane ( 29 ).

În al doilea rând, în timp ce articolul 2 litera (h) punctul (i) din Directiva 2000/31 lasă o anumită marjă de manevră pentru a considera că cerințele referitoare la activitatea de publicitate se încadrează în domeniul coordonat, articolul 2 litera (h) punctul (ii) din directiva menționată exclude din acest domeniu în definitiv cerințele aplicabile bunurilor ca atare. Această interpretare este confirmată de considerentul (21) al directivei menționate, care enunță că domeniul coordonat nu privește cerințele juridice ale statelor membre referitoare la bunuri, cum ar fi printre altele standardele de securitate sau obligațiile privind etichetarea.

În al treilea rând, astfel cum am observat ( 30 ), interpretarea potrivit căreia obligațiile în materie de etichetare sunt excluse din domeniul coordonat în pofida legăturii lor cu activitatea online este confirmată de considerațiile Hotărârii Ker‑Optika ( 31 ). Desigur, în acea hotărâre, Curtea s‑a axat pe cerințele aplicabile livrării de bunuri vândute online, în timp ce prezenta cauză privește cerințele aplicabile bunurilor ca atare. Cu toate acestea, Directiva 2000/31 tratează aceste două tipuri de cerințe în același mod.

În această privință, se poate însă identifica o caracteristică a cerințelor aplicabile bunurilor ca atare, care, din punctul de vedere al legăturii lor cu promovarea și cu vânzarea online, le distinge de cerințele aplicabile livrării. Astfel, niciun element al livrării nu apare în mod direct în cadrul promovării și al vânzării online, în timp ce anumite elemente ale unei etichete pot fi reproduse în cadrul comercializării online a produselor în cauză. Argumentațiile guvernelor italian și francez reflectă această caracteristică a cerințelor în materie de etichetare.

Totuși, după cum am subliniat deja, nimic nu indică faptul că reproșul adresat Parfümerie Akzente se limitează la faptul că această societate nu a inclus pe site‑ul său internet toate indicațiile și mențiunile care ar trebui să figureze în mod normal pe eticheta produsului ( 32 ), potrivit Directivei 75/324 și Regulamentului nr. 1223/2009. În orice caz, informațiile pe care cele două acte ale dreptului Uniunii le stabilesc a fi necesare nu trebuie să fie utilizate neapărat în cadrul promovării și al vânzării online ale produselor în cauză ( 33 ).

În sfârșit, în al patrulea rând, interpretarea potrivit căreia cerințele referitoare la bunuri ca atare sunt excluse din domeniul coordonat în pofida legăturii lor cu activitatea online (ceea ce implică faptul că furnizorul unui serviciu al societății informaționale nu se poate prevala de principiul țării de origine pentru a nu fi ținut de aceste cerințe) nu poate fi repusă în discuție de faptul că un consumator suedez poate, ignorând asemenea cerințe în vigoare în statul său membru, să se deplaseze în alt stat membru și să cumpere acolo produsele etichetate într‑o limbă pe care nu o înțelege. O astfel de situație foarte specifică nu corespunde ipotezei vânzării de produse în Suedia de către un prestator stabilit în alt stat membru ( 34 ). Prin urmare, împrejurarea că, în cadrul Uniunii, un consumator se poate deplasa pentru a‑și procura un produs conform cerințelor locale nu repune în discuție aplicarea distributivă în Uniune a cerințelor prevăzute de statele membre vizate și aplicabile produselor ca atare, creând astfel un fel de mozaic legislativ. Astfel, potrivit logicii mecanismului prevăzut la articolul 3 din Directiva 2000/31, fiecare stat membru poate impune asemenea cerințe pe teritoriul său.

Ținând seama de ansamblul acestor considerații, este necesar să se răspundă la a doua, la a treia și la a patra întrebare preliminară că articolul 2 litera (h) din Directiva 2000/31 trebuie interpretat în sensul că interdicția privind promovarea și vânzarea online ale unui produs etichetat cu încălcarea cerințelor aplicabile produsului ca atare în statul membru pe teritoriul căruia se află consumatorii vizați de aceste măsuri de comercializare online și edictate de statul membru respectiv nu intră, în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) din Directiva 75/324 și cu articolul 19 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1223/2009, în domeniul coordonat în sensul dispoziției sus‑menționate.

Din motive de exhaustivitate, observăm că, deși această interdicție nu se încadrează în domeniul coordonat în sensul Directivei 2000/31, ea trebuie totuși să fie conformă cu celelalte dispoziții relevante ale dreptului Uniunii. Cu toate acestea, întrebările instanței de trimitere se limitează la aspectul dacă interdicția menționată se încadrează în domeniul coordonat. Prin urmare, nu este necesar să se analizeze conformitatea acesteia cu dreptul Uniunii.

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere urmărește să afle în esență dacă articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2000/31 se opune ca, la transpunerea acestei dispoziții în dreptul național, un stat membru să instituie un principiu potrivit căruia, sub rezerva derogărilor prevăzute la articolul 3 alineatul (4) din această directivă, normele naționale care se încadrează în domeniul coordonat, în sensul articolului 2 litera (h) din directiva menționată, nu se aplică unui furnizor de servicii ale societății informaționale stabilit în alt stat membru și nici serviciului pe care îl furnizează acesta.

Această întrebare pare să fie adresată în cazul în care Curtea ar răspunde la a doua, la a treia și la a patra întrebare preliminară în sensul că interzicerea promovării și a vânzării online a produselor pretins etichetate necorespunzător se încadrează în domeniul coordonat.

În această privință, astfel cum rezultă din analiza noastră cu privire la aceste trei întrebări, nici cerințele în materie de etichetare a produselor în discuție în procedura principală, nici interzicerea promovării și a vânzării online a unui produs care este etichetat cu încălcarea acestor cerințe nu se încadrează în domeniul coordonat în sensul Directivei 2000/31. Astfel, răspunsul nostru la întrebările menționate ar trebui să fie suficient pentru a înlătura îndoielile instanței de trimitere. Prin urmare, nu este necesar să se răspundă la prima întrebare preliminară.

Cu titlu suplimentar, trebuie arătat că această întrebare poate fi înțeleasă în sensul că nu își are originea în concluziile formulate de KTF referitoare la comercializarea produselor pretins etichetate necorespunzător, ci în concluziile sale potrivit cărora Parfümerie Akzente ar fi utilizat anumite mențiuni promoționale cu caracter general pe site‑ul său internet ( 35 ).

În această privință, arătăm că instanța de prim grad de jurisdicție nu a examinat în detaliu dacă normele suedeze privind practicile comerciale neloiale se aplică comercializării produselor pretins etichetate necorespunzător. Această instanță a ridicat însă problema dacă normele respective se aplică mențiunilor promoționale cu caracter general și a considerat în esență că se aplică ( 36 ).

În aceste împrejurări, nu se poate exclude ca instanța de trimitere să considere că dispoziția suedeză care transpune articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2000/31 se opune aplicării normelor suedeze în materie de practici comerciale neloiale în privința acestor mențiuni promoționale și, pentru acest motiv, să ridice problema compatibilității acestei dispoziții de transpunere cu dreptul Uniunii.

Totuși, chiar presupunând că interpretarea primei întrebări pe care tocmai am prezentat‑o corespunde îndoielilor instanței de trimitere, o asemenea problemă nu reiese în mod clar din cererea de decizie preliminară și, în orice caz, rămâne în mare măsură ipotetică și abstractă.

Astfel, deși întrebarea preliminară vizează articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2000/31, instanța de trimitere nu identifică nicio limitare potențială privind libera circulație a serviciilor societății informaționale pe care această dispoziție de drept al Uniunii urmărește să o garanteze.

Tot în acest context, potrivit acestei interpretări a primei întrebări, cauza principală privește aspectul dacă, pentru ca furnizorul unui serviciu al societății informaționale din alt stat membru să poată face obiectul unei sancțiuni, este necesar ca normele în materie de practici comerciale neloiale prevăzute de statul membru de destinație să se aplice acestui serviciu. Or, articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2000/31 stabilește mai degrabă situațiile în care normele acestui dintâi stat membru nu se pot aplica unui asemenea serviciu.

În sfârșit, instanța de trimitere sugerează însă că, în cazul în care normele suedeze nu sunt aplicabile, comportamentul care constituie o practică comercială neloială nu poate fi sancționat într‑o procedură în fața instanțelor suedeze. Astfel, aceste instanțe nu ar putea nici să aplice normele privind practicile comerciale neloiale ale statului membru de origine ( 37 ). Totuși, instanța de trimitere nu adresează o întrebare referitoare la domeniul de aplicare teritorial al Directivei 2005/29 și al dispozițiilor de transpunere a acestei directive și, în consecință, nu oferă Curții oportunitatea de a analiza premisa care s‑ar putea afla la originea îndoielilor care ar trebui înlăturate pentru ca instanța menționată să se poată pronunța cu privire la litigiul cu care este sesizată.

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Svea Hovrätt, Patent- och marknadsöverdomstolen (Curtea de Apel cu sediul în Stockholm în calitate de Curte de Apel pentru Proprietate Intelectuală și Cauze Economice, Suedia) după cum urmează: Articolul 2 litera (h) din Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă (Directiva privind comerțul electronic) trebuie interpretat în sensul că: interdicția privind promovarea și vânzarea online a unui produs etichetat cu încălcarea cerințelor aplicabile produsului ca atare în statul membru pe teritoriul căruia se află consumatorii vizați de aceste măsuri de comercializare online și edictate de statul membru respectiv nu intră, în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) din Directiva 75/324/CEE a Consiliului din 20 mai 1975 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la generatoarele de aerosoli și cu articolul 19 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind produsele cosmetice, în domeniul coordonat în sensul dispoziției sus‑menționate.

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DOMNUL MACIEJ SZPUNAR

prezentate la 6 iunie 2024 ( 1 )