Hotărârea Tribunalului (Camera a șaptea extinsă) din 11 iunie 2025.#Madre Querida, SL ș.a. împotriva Comisiei Europene.#Politica comună în domeniul pescuitului – Articolul 9 din Regulamentul (UE) 2016/2336 – Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1614 – Metode și criterii de determinare a zonelor în care există sau este posibil să existe ecosisteme marine vulnerabile – Stabilirea unei liste a zonelor în care prezența ecosistemelor marine vulnerabile este dovedită sau probabilă – Stabilirea unor zone de protecție – Excepție de nelegalitate – Proporționalitate.#Cauza T-781/22.

Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamantele, Madre Querida, SL și celelalte persoane juridice ale căror nume sunt prevăzute în anexă, solicită în esență anularea articolului 2 și a anexei II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1614 al Comisiei din 15 septembrie 2022 de determinare a zonelor de pescuit de adâncime existente și de stabilire a unei liste a zonelor în care există sau este posibil să existe ecosisteme marine vulnerabile (JO 2022, L 242, p. 1, denumit în continuare „regulamentul atacat”).

Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind politica comună în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1954/2003 și (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2371/2002 și (CE) nr. 639/2004 ale Consiliului și a Deciziei 2004/585/CE a Consiliului (JO 2013, L 354, p. 22) stabilește printre altele obiectivele și principiile politicii comune în domeniul pescuitului (PCP). Acesta prevede printre altele adoptarea de măsuri pentru conservarea și exploatarea durabilă a resurselor biologice marine.

Regulamentul (UE) 2016/2336 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 decembrie 2016 de stabilire a unor condiții specifice privind pescuitul stocurilor de specii de adâncime din Atlanticul de Nord‑Est și a unor dispoziții referitoare la pescuitul în apele internaționale din zona Atlanticului de Nord‑Est și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2347/2002 al Consiliului (JO 2016, L 354, p. 1, denumit în continuare „regulamentul de bază”) are ca obiect să contribuie la realizarea obiectivelor Regulamentului nr. 1380/2013 în ceea ce privește speciile de adâncime și habitatele acestora, și anume garantarea faptului ca activitățile de pescuit să asigure condiții de mediu sustenabile pe termen lung și să fie gestionate de o manieră consecventă cu obiectivele de a realiza beneficii economice, sociale și de ocupare a forței de muncă, precum și de a contribui la securitatea aprovizionării cu alimente.

Articolul 7 alineatul (1) din regulamentul de bază prevede că, până la 13 iulie 2017, statele membre ale căror nave le‑au fost eliberate, în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 2347/2002 al Consiliului din 16 decembrie 2002 de stabilire a cerințelor specifice de acces și a condițiilor asociate care se aplică pescuitului rezervelor de specii de adâncime (JO 2002, L 351, p. 6), și în măsura în care se referă la activitățile de pescuit desfășurate de navele care capturează peste 10 tone pe an calendaristic, informează Comisia Europeană, prin intermediul registrelor VMS sau, dacă registrele VMS nu sunt disponibile, prin intermediul altor mijloace de informații relevante și verificabile, cu privire la locațiile activităților de pescuit pentru speciile de adâncime ale acestor nave în anii calendaristici de referință 2009-2011.

Articolul 9 alineatul (6) din regulamentul de bază prevede adoptarea de către Comisie a unor acte de punere în aplicare în scopul stabilirii unei liste a zonelor în care se știe că există sau este posibil să existe ecosisteme marine vulnerabile (denumite în continuare „EMV”). Potrivit articolului 9 alineatul (9) din regulamentul menționat, pescuitul cu unelte de fund este interzis în toate zonele enumerate în conformitate cu alineatul (6).

În luna aprilie 2017, Comisia a lansat o solicitare de date, în temeiul articolului 7 alineatul (1) din regulamentul de bază. Ca răspuns la această solicitare, statele membre au prezentat registre VMS, precum și alte date relevante și verificabile cu privire la locațiile activităților de pescuit pentru speciile de adâncime ale acestor nave în anii calendaristici de referință 2009-2011.

În luna iulie 2017, pe baza datelor furnizate de statele membre, Comisia a solicitat Consiliului Internațional pentru Explorarea Apelor Maritime (ICES) să emită un aviz pentru a determina zonele de pescuit de adâncime existente și pentru a stabili o listă a zonelor în care există sau este posibil să existe EMV.

La 5 ianuarie 2021, după ce a obținut din partea statelor membre registre suplimentare privind EMV și VMS, pentru o perioadă de până în anul 2018 sau chiar, pentru anumite date, până în anul 2020, ICES a emis un aviz în care a determinat zonele de pescuit de adâncime existente în care se folosesc unelte de pescuit de fund la o adâncime cuprinsă între 400 și 800 de metri și a stabilit o listă a zonelor în care există sau este posibil să existe EMV (denumit în continuare „avizul ICES din 2021”).

La 17 noiembrie 2021, Comisia a solicitat ICES să emită un aviz suplimentar care să conțină coordonatele zonelor de pescuit de adâncime existente și ale listei zonelor de EMV situate numai în apele Uniunii din Atlanticul de Nord‑Est. Avizul respectiv a fost emis la 7 februarie 2022.

La 15 septembrie 2022, pe baza acestor informații, Comisia a adoptat regulamentul de punere în aplicare atacat, întemeiat printre altele pe articolul 9 alineatul (6) din regulamentul de bază.

Articolul 2 din regulamentul atacat prevede: „(1) Lista zonelor în care se știe că există sau că este posibil să existe EMV este stabilită în conformitate cu coordonatele prevăzute în anexa II. (2) Zonele în care se știe că există sau că este posibil să existe EMV fac obiectul normelor stabilite în regulamentul de bază, în special la articolul 9 alineatul (1) și la alineatul (9), privind aplicarea sa în cazul operațiunilor de pescuit cu unelte de fund la o adâncime de peste 400 de metri și interzicerea pescuitului cu unelte de fund în toate aceste zone desemnate.”

Reclamantele solicită în esență Tribunalului: – anularea articolului 2 din regulamentul atacat și a anexei II la acesta; – obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentei proceduri și a Consiliului Uniunii Europene și a Parlamentului European la plata propriilor cheltuieli de judecată.

Comisia solicită Tribunalului: – respingerea acțiunii ca fiind în parte inadmisibilă și, în orice caz, ca nefondată; – obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată și a Comunidad Autónoma de Galicia (comunitatea autonomă Galicia, Spania) la plata propriilor cheltuieli de judecată.

Consiliul solicită Tribunalului: – respingerea celui de al doilea motiv, referitor la pretinsa excepție de nelegalitate a articolului 9 alineatele (6) și (9) din regulamentul de bază; – obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.

Parlamentul solicită Tribunalului: – admiterea concluziilor prezentate de Comisie și, prin urmare, respingerea celui de al doilea motiv, întemeiat pe pretinsa nelegalitate a articolului 9 alineatele (6) și (9) din regulamentul de bază, în măsura în care este în parte inadmisibil și, în orice caz, nefondat; – obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.

Regatul Spaniei solicită în esență Tribunalului: – admiterea acțiunii în anulare; – obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Comunitatea autonomă Galicia solicită în esență Tribunalului: – anularea articolului 2 din regulamentul atacat și a anexei II la acesta; – obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentei proceduri, precum și a Parlamentului și a Consiliului la plata propriilor cheltuieli de judecată.

Astfel cum reiese din primul capăt de cerere al reclamantelor, acesta vizează anularea în tot a articolului 2 din regulamentul atacat și a anexei II la regulamentul de punere în aplicare menționat (a se vedea punctul 12 de mai sus).

În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, numai măsurile care produc efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele reclamantului, modificând în mod distinct situația juridică a acestuia, constituie acte susceptibile să facă obiectul unei acțiuni în anulare în sensul articolului 263 TFUE (Hotărârea din 11 noiembrie 1981, IBM/Comisia, 60/81, EU:C:1981:264, punctul 9, Ordonanța din 4 octombrie 1991, Bosman/Comisia, C‑117/91, EU:C:1991:382, punctul 13, și Hotărârea din 15 ianuarie 2003, Philip Morris International/Comisia, T‑377/00, T‑379/00, T‑380/00, T‑260/01 și T‑272/01, EU:T:2003:6, punctul 77).

Pentru a determina dacă o măsură a cărei anulare este solicitată poate face obiectul unei căi de atac, trebuie să se ia în considerare conținutul acestei măsuri, forma în care a fost adoptată fiind în principiu lipsită de importanță în această privință (Hotărârea din 11 noiembrie 1981, IBM/Comisia, 60/81, EU:C:1981:264, punctul 9, Hotărârea din 28 noiembrie 1991, Luxemburg/Parlamentul, C‑213/88 și C‑39/89, EU:C:1991:449, punctul 15, și Hotărârea din 24 martie 1994, Air France/Comisia, T‑3/93, EU:T:1994:36, punctele 43 și 57).

Or, trebuie să se constate că, în speță, articolul 2 alineatul (2) din regulamentul de punere în aplicare atacat, al cărui text este amintit la punctul 11 de mai sus, se limitează la a face trimitere la normele aplicabile din regulamentul de bază, fără a avea un domeniu de reglementare autonom și, în special, fără a stabili obligații suplimentare în privința persoanelor în cauză, de natură să modifice în mod distinct situația juridică a acestora. Într‑adevăr, este vorba despre o dispoziție care amintește pur și simplu cadrul juridic relevant prevăzut de regulamentul de bază și în special la articolul 9 alineatele (1) și (9) din acesta. Prin urmare, acțiunea trebuie considerată inadmisibilă în măsura în care urmărește anularea articolului 2 alineatul (2) din regulamentul de punere în aplicare atacat.

Reclamantele invocă două motive. Primul motiv este întemeiat pe faptul că regulamentul atacat ar încălca articolul 9 alineatul (6) din regulamentul de bază și principiile generale ale dreptului Uniunii Europene, mai precis principiile nediscriminării și proporționalității. Prin intermediul celui de al doilea motiv, reclamantele invocă o excepție de nelegalitate a regulamentului de bază, întemeiată pe încălcarea principiilor generale ale dreptului Uniunii de către articolul 9 alineatele (6) și (9) din regulamentul de bază menționat.

Potrivit reclamantelor, în esență, dispozițiile atacate încalcă articolul 9 alineatul (6) din regulamentul de bază și principiul nediscriminării, întrucât, în lipsa unor informații științifice, acestea ar trata în mod identic unelte de pescuit care nu sunt comparabile și ar aplica în mod inegal interdicția de a pescui în Atlanticul de Nord‑Est. Aceste dispoziții ar încălca de asemenea principiul proporționalității, întrucât ar depăși limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru realizarea obiectivelor legitime ale PCP, în măsura în care, potrivit reclamantelor, interzic pescuitul cu unelte fixe fără a ține seama de impactul respectivelor unelte asupra fundului mării, fără a delimita poligoanele de protecție a EMV în mod precis și adecvat pentru uneltele fixe și fără a ține seama de impactul socioeconomic al restricțiilor menționate asupra operatorilor economici. Aceste încălcări constituie, în opinia lor, erori vădite de apreciere ale Comisiei.

Reclamantele, susținute de Regatul Spaniei și de comunitatea autonomă Galicia, afirmă în esență că uneltele de pescuit se deosebesc prin funcționalitatea lor, după cum sunt trase în mediul marin (poate fi vorba în special despre traule, denumite în continuare „unelte mobile”) sau după cum sunt fixate într‑un punct precis din mediul marin (care poate consta, printre altele, în paragate, denumite în continuare „unelte fixe”). Reclamantele susțin că uneltele de pescuit se deosebesc de asemenea prin modul lor de operare, în funcție de adâncimea la care sunt utilizate și de proximitatea lor față de fundul mării. Potrivit acestora, uneltele fixe au un impact minim asupra suprafeței fundului mării, care, în orice caz, nu este semnificativ. Printre acestea, paragatul de fund (utilizat de reclamante) ar avea un impact neglijabil.

Faptul că uneltele de traulare de fund au un impact semnificativ mai mare asupra ecosistemelor marine și asupra fundurilor în sine, întrucât acestea sunt mult mai în contact cu aceste funduri, ar fi de asemenea subliniat de regulamentul de bază, în special în considerentul (7) și la articolul 16 alineatul (1). Conștientă de aceste diferențe, Comisia ar fi inițiat procedura legislativă care a condus la adoptarea regulamentului de bază, propunând interzicerea utilizării de traule și transformarea sa într‑o flotă cu paragate, indicând că paragatele au un impact scăzut asupra fundului mării. Reclamantele mai subliniază angajamentul Uniunii de a pune în aplicare Rezoluțiile 61/105 și 64/72 adoptate de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, precum și faptul că Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), în Orientările internaționale pentru gestionarea pescuitului de adâncime în marea liberă din 29 august 2008 (denumite în continuare „Orientările FAO din 2008”), a stabilit de asemenea o diferențiere între diferitele unelte de pescuit cu ocazia evaluării activităților de pescuit de adâncime. În pofida acestor elemente, potrivit reclamantelor, articolul 9 alineatul (9) din regulamentul de bază stabilește, fără justificare, o interdicție fără diferențiere a pescuitului care afectează toate uneltele de fund în același mod în zonele în care există sau este posibil să existe EMV.

În continuare, reclamantele subliniază că articolul 9 alineatul (6) din regulamentul de bază a prevăzut că, până la 13 ianuarie 2018, Comisia trebuia să stabilească, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, o listă a zonelor în care există sau este posibil să existe EMV. Această listă trebuia întocmită „pe baza celor mai bune informații științifice și tehnice disponibile și a evaluărilor și a identificărilor efectuate de statele membre și de organismul științific consultativ”. Nici ICES, în avizul său din 2021, nici Comisia nu ar fi dispus însă de nici cea mai mică dovadă tehnică sau științifică care să sugereze că uneltele de pescuit fixe (în special paragatul de fund) puteau avea efecte semnificative asupra EMV. Reclamantele invocă astfel încălcarea articolului 9 alineatul (6) din regulamentul de bază, întrucât Comisia ar fi procedat la delimitarea zonelor în care există EMV, în anexa II la regulamentul de punere în aplicare atacat, tratând în mod identic uneltele de pescuit mobile și fixe, în pofida diferențelor dintre acestea în ceea ce privește impactul asupra fundului mării, fără să fi ținut seama de cele mai bune informații științifice și tehnice disponibile. Comisia ar fi încălcat, așadar, principiul nediscriminării.

Comisia contestă afirmațiile reclamantelor.

În această privință, trebuie amintit că principiul general al nediscriminării sau principiul general al egalității impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv [Hotărârea din 30 aprilie 2019, Italia/Consiliul (Cota de pescuit pentru peștele‑spadă mediteraneean), C‑611/17, EU:C:2019:332, punctul 129, și Hotărârea din 4 februarie 2021, Azienda Agricola Ambla Nicola Giuseppe ș.a.,C‑640/19, EU:C:2021:97, punctul 70].

În speță, este necesar să se arate, pe de o parte, că, în măsura în care afirmațiile reclamantelor privesc articolul 2 alineatul (2) din regulamentul de punere în aplicare atacat, acestea sunt inadmisibile (a se vedea punctul 21 de mai sus). Pe de altă parte, în ceea ce le privește pe cele care privesc încălcarea articolului 9 alineatul (9) din regulamentul de bază, acestea vor trebui examinate în cadrul celui de al doilea motiv.

În ceea ce privește critica întemeiată pe încălcarea articolului 9 alineatul (6) din regulamentul de bază, este necesar, având în vedere afirmațiile reclamantelor (a se vedea punctele 24-26 de mai sus), să se interpreteze această dispoziție pentru a defini criteriile de determinare a zonelor în care există sau este posibil să existe EMV care fac obiectul anexei II la regulamentul atacat și în special să se determine dacă acestea includ o evaluare a efectelor nocive ale pescuitului cu unelte fixe în zonele vizate.

În primul rând, trebuie arătat că interpretarea articolului 9 alineatul (6) din regulamentul de bază trebuie efectuată în temeiul anumitor definiții care reies direct din articolul 4 din regulamentul menționat, precum și să se constate că acest articol face trimitere la definițiile prevăzute la articolul 4 din Regulamentul nr. 1380/2013 și la articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 734/2008 al Consiliului din 15 iulie 2008 privind protecția ecosistemelor marine vulnerabile din marea liberă împotriva efectelor nocive ale uneltelor de pescuit de fund (JO 2008, L 201, p. 8).

În această privință, pe de o parte, articolul 4 alineatul (2) litera (j) din regulamentul de bază prevede că „indicatori de EMV” înseamnă cei incluși în anexa III la regulamentul menționat. Articolul 4 alineatul (2) litera (h) din acest regulament prevede că sunt considerate „interacțiuni” capturile unor cantități de specii indicatoare de EMV care depășesc pragurile stabilite în anexa IV la același regulament. Mai precis, reiese, mai întâi, din anexa III în cauză o enumerare a tipurilor de habitat EMV, cu taxonii cel mai probabil să se găsească în acele habitate care se consideră ca fiind indicatori de EMV. În continuare, anexa IV menționată mai sus literele (a) și (b) definește interacțiunea cu un posibil EMV fie în raport cu traulele și cu alte unele de pescuit în afara paragatelor (indicând ca pertinentă prezența unor indicatori de EMV de peste 30 kg de corali vii sau de 400 kg de bureți vii), fie în raport cu paragatele (indicând ca pertinentă prezența unor indicatori de EMV pe 10 cârlige per 1000 de segmente de cârlig sau per 1200 m secțiune de paragat, luându‑se în considerare valoarea mai scurtă). Prin urmare, în conformitate cu aceste dispoziții, prezența EMV este demonstrată sau indicată prin elemente legate de natura și de cantitatea speciilor „întâlnite” atât de unelte mobile, cât și de unelte fixe. Elementele menționate sunt relevante și importante nu doar pentru aplicarea articolului 9 alineatele (2) și (3) din regulamentul de bază, ci și pentru determinarea zonelor în care există sau este posibil să existe EMV, în conformitate cu articolul 9 alineatele (4) și (6) din același regulament, astfel cum se va analiza în continuare (a se vedea punctele 44-51 de mai jos).

Pe de altă parte, în ceea ce privește noțiunile de „unelte de fund” și de „efecte nocive semnificative”, acestea fac parte integrantă din definiția EMV, în conformitate cu articolul 2 din Regulamentul nr. 734/2008, la care face trimitere articolul 4 din regulamentul de bază.

Primo, potrivit articolului 2 litera (d) din Regulamentul nr. 734/2008, unelte de fund înseamnă „unelte instalate pe durata obișnuită a operațiunilor de pescuit în contact cu fundul mării”, care sunt, în articolul menționat, exemplificate („inclusiv traule de fund […] paragate de fund”). Rezultă în mod clar că „uneltele de fund”, în sensul definiției menționate mai sus, cuprind unelte de fund fixe, inclusiv paragate.

Secundo, potrivit articolului 2 litera (b) din Regulamentul nr. 734/2008, „efectele nocive semnificative” care compromit integritatea ecosistemului, potrivit precizărilor aduse la articolul 2 litera (c) din același regulament, rezultă dintr‑un contact fizic al fundului mării cu uneltele de fund în general, pe durata obișnuită a operațiunilor de pescuit. În acest context, expresia „pe durata obișnuită a operațiunilor de pescuit” este legată de expresia „contactul fizic cu uneltele de fund”, care figurează la articolul 2 litera (b) din regulamentul menționat, și nu implică o evaluare a activităților de pescuit practicate în spațiile maritime în cauză. Această interpretare este confirmată de articolul 2 litera (d) din regulamentul în cauză, potrivit căruia „uneltele de fund” sunt „unelte instalate pe durata obișnuită a operațiunilor de pescuit în contact cu fundul mării”.

Tertio, definiția prevăzută la articolul 2 litera (b) din Regulamentul nr. 734/2008 include de asemenea o enumerare nelimitativă a EMV, care cuprind „recifele, munții submarini, izvoarele hidrotermale, coralii de apă rece sau bancurile de bureți de apă rece”. În această ultimă privință, astfel cum susține Comisia în fața Tribunalului, fără ca acest lucru să fie contestat, enumerarea respectivă corespunde tipurilor de habitate EMV menționate în anexa III la regulamentul de bază, care, astfel cum s‑a arătat mai sus, sunt definite pornind de la taxoni reprezentativi, indiferent de tipul de unelte de pescuit care le pot afecta. Prin urmare, caracterizarea zonelor în care există sau este posibil să existe EMV rezultă din aplicarea unor criterii obiective legate de prezența dovedită sau probabilă a speciilor protejate precum cele enumerate, protecția acestora fiind asigurată în raport cu pericolele legate de efectele unui pescuit cu „unelte de fund” în general. Astfel, tipul, mobil sau fix, al uneltelor de fund nu afectează indicatorii acestor zone și tipurile de habitate EMV identificate de legiuitor în anexa III la regulamentul de bază. Din acestea rezultă, astfel cum a susținut în mod întemeiat Comisia în ședință, că aceasta din urmă nu avea putere de apreciere în ceea ce privește aspectul dacă habitatele marine, incluse în mod expres în enumerarea definiției menționate mai sus [articolul 2 litera (b) din Regulamentul nr. 734/2008] și reluate în anexa III la regulamentul de bază, constituiau sau nu EMV, în funcție de datele privind tipurile de unelte de fund utilizate pe durata obișnuită a operațiunilor de pescuit realizate în zonele în cauză.

Quarto, potrivit articolului 2 litera (c) din Regulamentul nr. 734/2008, „efecte[le] nocive semnificative” menționate mai sus sunt evaluate individual, în combinație sau cumulativ. Prin urmare, nu este necesar să se examineze în mod distinct efectele nocive ale uneltelor de fund fixe, în măsura în care efectele nocive semnificative asupra zonelor în care există EMV pot fi deja constatate sau sunt previzibile pe baza uneltelor mobile și, astfel, ar fi, cel mult, consolidate în cazul constatării unor efecte nocive suplimentare cauzate de uneltele fixe. După cum s‑a arătat la punctul 36 de mai sus, prezența dovedită sau probabilă a speciilor protejate conduce la calificarea zonelor relevante drept zone în care există sau este posibil să existe EMV astfel încât să le asigure protecția împotriva „uneltelor de fund” în general.

Trebuie să se concluzioneze din acestea că, contrar susținerilor reclamantelor (a se vedea punctul 26 de mai sus), potrivit articolului 2 din Regulamentul nr. 734/2008, o zonă poate fi calificată drept zonă în care există sau este posibil să existe EMV ca urmare a efectelor nocive semnificative care rezultă din simpla utilizare a uneltelor de fund mobile sau din utilizarea uneltelor de fund în general, fără ca această calificare să poată fi pusă sub semnul întrebării în raport cu uneltele de fund fixe, având în vedere efectele lor (potențial mai puțin) nocive asupra ecosistemului în cauză. Or, în asemenea împrejurări, stabilirea listei zonelor menționate, care fac parte din anexa II la regulamentul de punere în aplicare atacat, nu poate depinde de analiza comparativă a uneltelor mobile și fixe, chiar dacă s‑ar considera că acestea din urmă pot prezenta riscuri mai mici decât uneltele mobile. Mai precis, Comisia nu putea, pe de o parte, să se limiteze doar la evaluarea efectelor nocive ale uneltelor fixe, o astfel de abordare nefiind permisă în măsura în care ar exclude luarea în considerare a riscului legat de utilizarea uneltelor mobile, demonstrat totuși. Pe de altă parte, în orice caz, nu s‑a demonstrat că luarea în considerare suplimentară a uneltelor fixe ar fi putut avea drept consecință excluderea uneia sau mai multora dintre zonele incluse în prezent în anexa II la regulamentul de punere în aplicare menționat, având în vedere existența dovedită sau potențială a EMV. Prin urmare, abordarea adoptată de Comisie nu poate fi considerată discriminatorie în privința pescuitului cu unelte fixe, care, trebuie subliniat, intră de asemenea sub incidența interdicției generale privind „uneltele de fund”, prevăzută la articolul 9 alineatul (9) din regulamentul de bază. În ceea ce privește afirmația reclamantelor referitoare la lipsa oricărui efect nociv al uneltelor fixe, aceasta va fi analizată în cadrul celui de al doilea motiv.

În al doilea rând, trebuie arătat că articolul 9 alineatul (4) din regulamentul de bază face trimitere la Orientările FAO din 2008, în scopul evaluării anuale a zonelor în care există sau este posibil să existe EMV. Factorii care ar trebui utilizați drept criterii pentru identificarea EMV reies din cuprinsul punctelor 14, 15 și 42 din aceste orientări.

Se arată printre altele că acești factori, care sunt legați de caracteristicile ecosistemelor propriu‑zise, în special de aspectele lor biologice și structurale, sunt următorii: – unicitatea și raritatea [i]; – importanța funcțională a habitatului [ii]; – fragilitatea [iii]; – caracteristicile ciclului biologic al speciilor care compun acest habitat și care fac dificilă recuperarea sa [iv]; – complexitatea structurală [v].

Prin urmare, clasificarea unui ecosistem marin ca vulnerabilă nu presupune o examinare a efectelor nocive ale uneltelor de fund fixe. Desigur, în conformitate cu punctul 15 din Orientările FAO din 2008, vulnerabilitatea unui ecosistem este apreciată în raport cu activitățile antropice și poate varia în funcție de tipurile de unelte de pescuit utilizate. Totuși, aceasta nu înseamnă că clasificarea unui ecosistem ca vulnerabilă presupune aprecierea fragilității sale în mod specific în raport cu fiecare tip de unelte utilizate sau că poate fi limitată la anumite tipuri de unelte, cu excluderea altora, având în vedere că această clasificare se bazează pe caracteristicile ecosistemului propriu‑zis, acestea nefiind susceptibile să varieze în funcție de efectul fiecărui tip de unelte utilizate.

În plus, din cuprinsul punctelor 17, 18 și 47 din Orientările FAO din 2008 reiese că evaluarea efectelor nocive ale pescuitului practicat sau preconizat în zonele în cauză are loc ulterior identificării EMV și ține de un stadiu ulterior al procedurii referitoare la protecția acestora, care privește adoptarea unor măsuri de gestionare și de conservare adecvate, destinate să prevină orice efect nociv semnificativ asupra EMV.

Prin urmare, Orientările FAO din 2008 nu furnizează elemente de interpretare care pot susține teza invocată de reclamante privind necesitatea de a evalua eventuala incidență a tipului de pescuit și a uneltelor care trebuie utilizate.

În al treilea rând, trebuie efectuată o analiză teleologică și sistemică a articolului 9 alineatul (6) din regulamentul de bază.

Primo, trebuie să se observe că identificările de către statele membre ale zonelor în care există sau este posibil să existe EMV, prevăzute la articolul 9 alineatul (4) din regulamentul de bază și luate în considerare de Comisie în scopul stabilirii listei acestor zone, se bazează în special pe informațiile biogeografice și pe informațiile privind întâlnirile cu EMV, care depind de cantitatea anumitor specii (a se vedea dispozițiile anexelor III și IV la regulamentul menționat) capturate în cursul unei operațiuni de pescuit. În acest caz, este vorba despre informații care se referă mai degrabă la caracteristicile biologice și structurale ale habitatelor în cauză decât la caracteristicile sau la efectele diferitelor tipuri de unelte de fund utilizate.

Secundo, trebuie să se considere că, deși articolul 9 alineatul (6) din regulamentul de bază, în măsura în care privește întocmirea unei liste a zonelor în care există sau este posibil să existe EMV, instituie o condiție de conservare a EMV, este vorba totuși despre un element diferit de cel privind adoptarea de măsuri specifice pentru conservarea și exploatarea durabilă a resurselor biologice marine.

În această privință, astfel cum reiese printre altele din articolul 4 alineatul (1) punctul 20 și din articolul 7 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1380/2013, tipul de unelte de pescuit utilizate sau chiar caracteristicile sale legate de utilizarea sa pot face obiectul unor „măsur[i] tehnic[e]” menite să reglementeze impacturile asupra componentelor ecosistemelor generate de activitățile de pescuit. Constituie o astfel de măsură, care ține de „gestionarea pescuitului”, cea prevăzută la articolul 9 alineatul (9) din regulamentul de bază, potrivit căruia „pescuitul cu unelte de fund este interzis în toate zonele enumerate în conformitate cu alineatul (6)”.

De asemenea, posibilitatea, prevăzută la articolul 9 alineatul (6) a doua teză din regulamentul de bază, de a elimina o zonă de pe lista EMV, pe baza unei evaluări a impactului și în urma adoptării unor măsuri adecvate de conservare și gestionare, care urmăresc să garanteze că se împiedică efecte nocive semnificative asupra EMV din zona respectivă, presupune tocmai că astfel de măsuri au fost adoptate. Astfel, nu se poate deduce din această dispoziție că o abordare de gestionare, care ar cuprinde cerința de a evalua consecințele măsurilor de protecție a EMV asupra activităților de pescuit și asupra vieții economice și sociale (a se vedea punctul 23 de mai sus), ar trebui aplicată în ceea ce privește stabilirea listei zonelor în care există sau este posibil să existe EMV.

Tertio, o asemenea abordare, preconizată în esență de reclamante, ar fi incompatibilă cu noțiunea de „act de punere în aplicare”, din moment ce ar modifica sau ar completa regulamentul de bază în ceea ce privește elementele sale esențiale privind protecția EMV (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 februarie 2023, Fenix International,C‑695/20, EU:C:2023:127, punctele 44 și 48-51) și ar depăși cu mult competența conferită Comisiei la articolul 9 alineatul (6) prima teză din regulamentul de bază.

Această considerație nu poate fi repusă în discuție de articolul 9 alineatul (4) din regulamentul de bază, în temeiul căruia evaluarea zonelor în care există sau este posibil să existe EMV se efectuează în conformitate cu abordarea precaută a gestionării pescuitului, prevăzută la articolul 4 alineatul (1) punctul 8 din Regulamentul nr. 1380/2013, potrivit căruia „absența unor informații științifice adecvate nu ar trebui să justifice decizia de a amâna sau a nu lua măsuri de gestionare pentru conservarea speciilor vizate, a speciilor asociate sau dependente, precum și a speciilor care nu sunt vizate și a mediului acestora”. Astfel, aplicarea abordării menționate, în ceea ce privește stabilirea listei zonelor în care există sau este posibil să existe EMV, este justificată, pe de o parte, de faptul că identificarea acestor zone face parte integrantă din protecția lor și, pe de altă parte, de probabilitatea lipsei unor informații științifice suficiente (sau suficient de fiabile și credibile) în ceea ce privește caracteristicile ecosistemelor în cauză, care trebuie luate în considerare pentru identificarea EMV. Această abordare implică faptul că lipsa unor astfel de informații nu ar trebui să excludă ca Comisia, prin exercitarea puterii sale de apreciere în acest domeniu (a se vedea prin analogie Hotărârea din 22 iunie 2023, Arysta LifeScience Great Britain/Comisia, C‑259/22 P, nepublicată, EU:C:2023:513, punctul 45), să califice zonele în cauză drept zone în care este posibil să existe EMV, dacă este cazul luând în considerare elemente care au legătură cu activitățile de pescuit practicate, pentru a aprecia probabilitatea existenței în continuare a EMV.

Din ansamblul acestor considerații, menționate la punctele 31-50 de mai sus, reiese că, contrar celor pretinse de reclamante, articolul 9 alineatul (6) din regulamentul de bază nu impune nici o evaluare a efectelor nocive semnificative ale uneltelor fixe în fiecare zonă în care există sau este posibil să existe EMV incluse în lista în cauză, nici o abordare de gestionare sau chiar de gestionare care să cuprindă evaluarea consecințelor măsurilor de protecție a EMV asupra activităților de pescuit și asupra vieții economice și sociale.

Mai precis, reclamantele își concentrează argumentele pe aspectul dacă „efectele negative” ale uneltelor fixe, inclusiv ale paragatelor de fund, de care trebuia să se țină seama la stabilirea listei zonelor în care există sau este posibil să existe EMV, erau „semnificative” și compromiteau integritatea ecosistemului (a se vedea printre altele punctele 23 și 24 de mai sus). Or, în această privință, s‑a constatat deja la punctul 41 de mai sus că este necesară întemeierea, la întocmirea unei liste de EMV, pe caracteristicile ecosistemelor propriu‑zise, inclusiv pe fragilitatea acestora, ținând seama de riscul unor daune legate de efectele nocive semnificative care rezultă în general din utilizarea uneltelor de fund. Astfel, în măsura în care aspectul tipului concret de unealtă utilizată pentru pescuit, mobilă sau fixă, nu determină desemnarea zonelor menționate, argumentul privind discriminarea ca urmare a lipsei unei analize a efectelor uneltelor fixe nu poate fi admis.

Deși reclamantele fac trimitere, de asemenea, la considerentul (7) și la articolul 16 alineatul (1) din regulamentul de bază, la procedura legislativă, precum și la Rezoluțiile 61/105 și 64/72 adoptate de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite și la Orientările FAO din 2008 (a se vedea punctul 25 de mai sus), s‑a constatat deja că abordarea sistemică și teleologică conducea la o concluzie diferită de cea propusă de acestea din urmă. În plus, în măsura în care reclamantele încearcă să invoce, pornind de la trimiterile menționate mai sus, argumente cu privire la lipsa oricărui efect nociv al uneltelor fixe, aceste aspecte intră sub incidența celui de al doilea motiv și vor fi analizate în acest cadru. De asemenea, reclamantele nu pot deduce în mod util argumente, referitoare la legalitatea regulamentului de punere în aplicare atacat, pornind de la propunerea inițială a Comisiei cu privire la regulamentul de bază.

Reclamantele susțin de asemenea că doctrina științifică a recunoscut lipsa unui impact semnificativ al paragatelor asupra fundului mării, spre deosebire de traule. În această privință, trebuie amintite, pe de o parte, considerațiile legiuitorului, inerente definiției prevăzute la articolul 2 din Regulamentul nr. 734/2008, la care face trimitere articolul 4 din regulamentul de bază, potrivit cărora uneltele fixe pot avea efecte nocive asupra EMV. Pe de altă parte, astfel cum se va analiza mai detaliat în cadrul celui de al doilea motiv, trebuie să se constate că elementele de probă prezentate de reclamante în fața Tribunalului nu permit să se excludă posibilitatea ca uneltele fixe să poată prezenta de asemenea riscuri de efecte nocive asupra EMV, în special cu ocazia utilizării lor repetate și a recuperării lor.

În sfârșit, în măsura în care reclamantele susțin, pe de o parte, că avizul ICES din 2021, deși a indicat diferențele existente între uneltele de pescuit fixe și uneltele mobile, nu a măsurat intensitatea pescuitului cu aceste unelte fixe (precum paragatul) și, prin urmare, impactul pe care l‑ar avea asupra fundului mării, trebuie să se constate că, din metoda utilizată de ICES în avizul său din 2021, reiese că acesta a indicat în mod expres că nu a putut ține seama decât de intensitatea pescuitului în raport cu uneltele mobile, acestea fiind singurele pentru care dispunea de informații relevante. Reclamantele nu contestă, în mod clar și precis, lipsa unor informații suficient de precise cu privire la intensitatea pescuitului de către uneltele fixe. În plus, luarea în considerare a intensității respective a pescuitului cu uneltele mobile nu avea drept scop decât să aprecieze probabilitatea existenței unui EMV în zonele cu un indiciu „scăzut” de prezență, care putea fi deja deteriorat în mod ireversibil, astfel încât continuarea activităților de pescuit să nu fie de natură să cauzeze alte efecte nocive semnificative. Pe de altă parte, în ceea ce privește afirmațiile care țin de problema proporționalității măsurii adoptate, acestea vor fi apreciate în cadrul criticilor relevante ale celui de al doilea aspect al prezentului motiv.

Având în vedere cele ce precedă și sub rezerva celor constatate la punctele 29 și 38 in fine și la punctul 55 de mai sus, trebuie respinsă prima critică a primului motiv, întemeiată pe încălcarea articolului 9 alineatul (6) din regulamentul de bază și a principiului nediscriminării ca urmare a tratamentului identic, cu ocazia determinării zonelor în care există sau este posibil să existe EMV, a uneltelor de pescuit fixe și mobile fără un motiv obiectiv, ca nefondată.

Reclamantele susțin în esență că rezultă că, în mod paradoxal, în lipsa informațiilor cu privire la impactul pescuitului cu unelte de fund fixe asupra ecoregiunilor Insulelor Azore (Portugalia) și Mării Nordului, Comisia a decis să le excludă din zonele de interzicere a pescuitului cu unelte de fund fixe și mobile la o adâncime cuprinsă între 400 și 800 de metri și, în schimb, în lipsa informațiilor cu privire la impactul pe care îl au uneltele fixe asupra fundului mării în zonele situate în largul coastelor Spaniei, Portugaliei continentale, Franței și Irlandei, Comisia a decis să interzică, fără diferențiere, toate uneltele de pescuit de fund, indiferent dacă sunt fixe sau mobile. Aceasta ar arăta că interzicerea uneltelor de fund fixe în zonele delimitate de anexa II la regulamentul atacat este contrară principiului general al egalității sau nediscriminării, întrucât navele cu paragate care pescuiesc în Marea Nordului și în apele Europei Occidentale ar fi tratate în mod inegal, în condițiile în care nimic nu justifică în mod obiectiv această diferență de tratament. În plus, articolul 2 din regulamentul de punere în aplicare menționat, precum și anexa II la acesta încalcă principiul proporționalității prin faptul că dispozițiile lor depășesc limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru realizarea obiectivelor legitime, în măsura în care aceste dispoziții interzic pescuitul cu unelte fixe fără a ține seama de impactul acestora asupra fundului mării.

Comisia contestă afirmațiile reclamantelor.

În speță, astfel cum reiese din explicațiile date de Comisie, precum și din avizul ICES din 2021 [titlul „Geographical range” (întinderea geografică), p. 2 și 12], motivele neincluderii în lista în cauză a zonelor în care există sau este posibil să existe EMV în celelalte teritorii, menționate de reclamante, nu sunt legate de faptul că impactul pe care îl are pescuitul cu unelte de fund fixe asupra ecoregiunilor nu ar fi fost cunoscut, astfel cum insinuează acestea. Pentru Regiunea Insulelor Azore, pe de o parte, era relevantă tocmai lipsa informațiilor care să permită să se prevadă existența dovedită sau probabilă a zonelor menționate. Pe de altă parte, astfel cum arată Comisia, fără ca acest lucru să fie contestat, a fost solicitată ICES o analiză suplimentară, astfel încât o listă a zonelor în cauză să poată fi pregătită în viitor. În ceea ce privește apele Suediei și Danemarcei, elementul decisiv, astfel cum s‑a arătat, a fost absența oricărui tip de pescuit (și, în general, a autorizațiilor de pescuit) în zona sau zonele în cauză. Astfel, nu s‑a demonstrat că situații comparabile ar fi fost tratate de Comisie în mod diferit sau chiar că aceasta ar fi tratat situații diferite în mod identic, fără o justificare obiectivă.

În subsidiar, trebuie arătat că, chiar presupunând că Comisia nu și‑a îndeplinit obligația de a include în lista zonelor în care există sau este posibil să existe EMV anumite zone situate în Regiunea Insulelor Azore sau în apele Suediei și Danemarcei, o astfel de omisiune nu este de natură să determine nelegalitatea dispozițiilor regulamentului atacat care menționează în această listă alte zone ale Atlanticului de Nord‑Est. În sfârșit, în ceea ce privește afirmațiile privind încălcarea principiului proporționalității, acestea vor fi analizate în cadrul aspectului relevant al prezentului motiv.

În aceste împrejurări, trebuie respinsă ca nefondată a doua critică a reclamantelor, întemeiată pe faptul că regulamentul atacat nu tratează apele Uniunii din Atlanticul de Nord‑Est în mod uniform, cu încălcarea principiului general al egalității și al nediscriminării.

Reclamantele, susținute de Regatul Spaniei, pretind în esență că regulamentul atacat este contrar principiului nediscriminării în măsura în care se întemeiază pe metodologia recomandată în avizul ICES din 2021, potrivit căreia dimensiunea poligoanelor se schimbă și este cu atât mai mare cu cât aceste poligoane se situează mai la sud. Astfel, zonele enumerate în anexa II la regulamentul de punere în aplicare menționat s‑ar baza pe unitatea de măsură „pătrat C”, a cărei dimensiune depinde, potrivit reclamantelor, de latitudinea la care se situează acest „pătrat C” și, prin urmare, nu este uniformă în tot Atlanticul de Nord‑Est. Aceasta ar însemna de asemenea că regulamentul atacat nu este conform cu misiunea încredințată Comisiei în regulamentul de bază, și anume „asigurarea unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament în ceea ce privește stabilirea zonelor de pescuit existente”.

Comisia contestă argumentele reclamantelor.

Prin susținerile lor, reclamantele, întemeindu‑se pe principiul nediscriminării, contestă în esență caracterul adecvat al metodologiei utilizate de Comisie, astfel încât se suprapun cu cele prezentate în cadrul celei de a doua critici din cadrul celui de al doilea aspect al prezentului motiv, care a fost respinsă ca nefondată (a se vedea punctele 80-85 de mai jos). În consecință, trebuie respinse de asemenea afirmațiile reclamantelor invocate în cadrul prezentei critici.

Reclamantele, susținute de Regatul Spaniei și de comunitatea autonomă Galicia, arată în esență că articolul 2 din regulamentul atacat și anexa II la acesta încalcă principiul proporționalității, întrucât stabilesc o interdicție fără diferențiere a pescuitului cu unelte de fund, în primul rând, în lipsa unei evaluări a impactului uneltelor fixe, în al doilea rând, potrivit unei metodologii și a unor informații inadecvate pentru determinarea dimensiunii „pătratelor C”, în al treilea rând, prin încorporarea, în plus, a unor zone‑tampon în „pătratele C” în care există sau este posibil să existe EMV pentru uneltele fixe, cu toate că este imposibil ca aceste unelte să ajungă la EMV menționate, și, în al patrulea rând, prin neluarea în considerare a impactului socioeconomic al măsurilor adoptate asupra operatorilor economici.

În esență, reclamantele, susținute de Regatul Spaniei și de comunitatea autonomă Galicia, afirmă că articolul 2 alineatul (2) din regulamentul atacat interzice pescuitul cu unelte mobile și cu unelte fixe, în primul rând, pe baza unei analize a datelor privind exclusiv uneltele mobile, în măsura în care această analiză utilizează un indice „swept‑area ratio” (raportul de suprafață măturată, denumit în continuare „SAR”), care nu ia în considerare decât impactul uneltelor mobile asupra fundului „pătratelor C”, iar nu pe cel al uneltelor fixe (scenariul 2 din avizul ICES din 2021), și, în al doilea rând, prin alegerea versiunii celei mai represive (scenariul 2 opțiunea 1 din același aviz), astfel încât include „pătrate C” acolo unde pragul SAR nici măcar nu este depășit și unde, în consecință, „impactul negativ semnificativ” nici măcar nu este cert în ceea ce privește uneltele mobile, care sunt mult mai „agresive” decât uneltele fixe. Regulamentul atacat ar constitui o măsură vădit inadecvată și disproporționată, dată fiind lipsa unei analize, de către Comisie, a impactului uneltelor de pescuit fixe asupra fundului mării și, încă și mai precis, al paragatului cu un „impact zero sau neglijabil”, cu ocazia determinării zonelor de pescuit care le sunt interzise.

Comisia și‑a prezentat observațiile în această privință în cadrul primului aspect al prezentului motiv.

În primul rând, în măsura în care reclamantele susțin că regulamentul atacat „interzice” pescuitul cu unelte mobile și cu unelte fixe, trebuie să se constate că este vorba despre o critică inadmisibilă (a se vedea punctul 21 de mai sus).

În al doilea rând, în ceea ce privește afirmațiile referitoare la pretinsul caracter vădit inadecvat și disproporționat al măsurii în cauză, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că principiul proporționalității, la care face trimitere Regulamentul nr. 1380/2013, el însuși menționat în regulamentul de bază, face parte dintre principiile generale ale dreptului Uniunii și impune ca mijloacele puse în aplicare printr‑o dispoziție de drept al Uniunii să fie apte să realizeze obiectivele legitime urmărite de reglementarea în cauză și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestora (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 iunie 2010, Vodafone ș.a.,C‑58/08, EU:C:2010:321, punctul 51 și jurisprudența citată).

În această privință, trebuie amintit de asemenea că principiul proporționalității impune ca actele instituțiilor Uniunii să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru realizarea obiectivelor legitime urmărite de reglementarea în cauză (a se vedea Hotărârea din 11 ianuarie 2017, Spania/Consiliul, C‑128/15, EU:C:2017:3, punctul 71 și jurisprudența citată). Rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că, pentru a îndeplini testul de proporționalitate, o măsură trebuie să poată contribui la obiectivul urmărit, iar nu neapărat să îl îndeplinească prin ea însăși (Hotărârea din 13 iunie 2018, Deutscher Naturschutzring, C‑683/16, EU:C:2018:433, punctul 49 și jurisprudența citată).

În această privință, după cum reiese din tabelul 1 din avizul ICES din 2021, acesta a prevăzut patru moduri diferite de delimitare a zonelor care conțin EMV (potrivit scenariului și opțiunii relevante), în prima coloană a tabelului, precum și implicațiile asupra gestionării lor, în a doua coloană a sa. Din aceste elemente din avizul ICES din 2021, precum și din explicațiile care le însoțesc reiese că nivelul activității de pescuit nu a fost luat în considerare în cadrul unei abordări de gestionare a pescuitului sau de evaluare comparativă a intereselor concurente, ci mai degrabă pentru a aprecia probabilitatea existenței unui EMV în zone cu un indice „scăzut” de prezență, care putea fi deja deteriorat în mod ireversibil, astfel încât continuarea activităților de pescuit să nu fie de natură să cauzeze alte efecte nocive semnificative. În special, din avizul ICES din 2021 reiese că scenariul 2 ținea seama de SAR stabilite pe baza unor date empirice pentru nivelul activității de pescuit, legate de impactul negativ semnificativ și, prin urmare, permiteau evaluarea efectelor pescuitului asupra prezenței sau a absenței EMV. După cum s‑a explicat la punctul 50 de mai sus, o asemenea abordare nu poate fi exclusă în cadrul aplicării principiului precauției.

Chiar ținând seama de a doua coloană a tabelului 1 din avizul ICES din 2021, privind opțiunea 1 din scenariul 2 și referitoare la „[i]mplicații pentru gestionare”, nu reiese de aici o logică diferită. Astfel, se menționează că această opțiune „acordă prioritate protecției EMV atunci când prezența lor este «dovedită» sau «probabilă»” și include „pătratele C cu indice EMV scăzut în care activitatea de pescuit este de asemenea scăzută și în care efectele negative importante (SAI) cauzate de activitățile de pescuit din trecut sunt mai puțin probabile”. Aceste elemente indică, în ansamblu, o abordare legată de caracteristicile zonelor în cauză. În orice caz, partea finală a acestei descrieri a implicațiilor pentru gestionare, potrivit căreia aceasta „oferă o protecție a EMV cu costuri scăzute pentru pescar și o protecție maximă a EMV în amprenta de pescuit”, constituie pur și simplu o apreciere a efectelor scenariului menționat în ceea ce privește protecția EMV și impactul său asupra pescuitului, care nu a fost totuși utilizată ca factor suplimentar pentru determinarea zonelor în care există sau este posibil să existe EMV în plus față de elementele indicate la pagina 5 din avizul ICES din 2021, care coincid cu ceilalți factori indicați la punctul 40 de mai sus și în prima coloană a tabelului 1, prevăzută la pagina 6 din acest aviz.

În ceea ce privește afirmația reclamantelor potrivit căreia Comisia ar fi ținut seama de opțiunea cea „mai represivă”, în sensul că, spre deosebire de o opțiune care, potrivit acestora, „[ar] acord[a] prioritate protecției EMV ținând seama de impactul activităților de pescuit asupra acestora din urmă” (opțiunea 2 din scenariul 2 din avizul ICES din 2021), aceasta a ales un scenariu „care [ar] acord[a] prioritate protecției EMV independent de activitatea de pescuit” (opțiunea 1 din scenariul 2 din același aviz), aceasta trebuie respinsă din moment ce Comisia, prin întocmirea listei zonelor în cauză, în conformitate cu articolul 9 alineatul (6) din regulamentul de bază, nu putea efectua, în cadrul competențelor care îi erau atribuite pentru a adopta un regulament de punere în aplicare, vreo evaluare comparativă între protecția EMV și alte obiective ale PCP. Astfel, critica reclamantelor în ceea ce privește alegerea opțiunii celei „mai represive”, în contextul utilizării indicelui SAR, nu este fondată, iar abordarea adoptată de Comisie nu poate fi nici aceasta considerată, pe baza criticii menționate mai sus, ca fiind contrară jurisprudenței amintite la punctele 69 și 70 de mai sus. Mai precis, este necesar să se constate că opțiunea 1 menționată din scenariul 2, prevăzută de avizul ICES din 2021 și care a fost ulterior adoptată de Comisie în regulamentul de punere în aplicare atacat, nu se întemeiază pe o evaluare comparativă între protecția EMV și alte obiective ale PCP sau chiar pe o abordare de gestionare a pescuitului care ar putea, în plus, să fie definită ca fiind cea „mai represivă”, în special în raport cu opțiunea 2 din scenariul 2, desemnată ca „ținând seama de impactul activităților de pescuit asupra [EMV]” (a se vedea de asemenea punctul 55 de mai sus).

Prin urmare, reclamantele nu sunt îndreptățite în speță să critice Comisia susținând că măsurile în cauză erau vădit inadecvate și disproporționate ca urmare a lipsei totale a luării în considerare și a analizei de către aceasta din urmă a impactului uneltelor de pescuit fixe asupra fundului mării în determinarea zonelor de pescuit interzise tocmai acestor unelte fixe, în general, și al paragatului în special, prin alegerea versiunii celei „mai represive” dintre opțiunile propuse de ICES în avizul său din 2021.

În aceste împrejurări, prima critică din cadrul prezentului aspect al primului motiv trebuie respinsă ca nefondată.

Reclamantele, susținute de Regatul Spaniei și de comunitatea autonomă Galicia, arată că avizul ICES din 2021 a utilizat informațiile din propria bază de date pentru delimitarea „pătratelor C”. Cu toate acestea, Comisia ar fi fost informată de Instituto Español de Oceanografía (IEO, Institutul Spaniol de Oceanografie), înainte de adoptarea regulamentului de punere în aplicare atacat, că informațiile de care dispuneau statele membre permiteau definirea „pătratelor C” într‑un mod mult mai precis, pe baza tehnicilor de colectare a datelor și a modelelor de distribuție la scări mai mici și la o rezoluție mai ridicată. Potrivit IEO, Comisia cunoștea aceste informații provenite din proiecte cofinanțate de ea, precum proiectele Indemares și Intemares.

Cu toate acestea, Comisia nu ar fi ținut seama de aceste informații atunci când a delimitat zonele din anexa II la regulamentul de punere în aplicare atacat, astfel încât statele membre nu au putut completa zonele cartografiate de ICES cu propriile lor informații. Astfel, aceasta nu ar fi utilizat cele mai bune informații disponibile, astfel cum impune articolul 9 alineatul (6) din regulamentul de bază. Această omisiune este, potrivit reclamantelor, incompatibilă cu realizarea obiectivului de protecție a acestor ecosisteme și, în orice caz, „disproporționată pentru realizarea obiectivului de pescuit sustenabil” prevăzut de regulamentul de bază și de PCP însăși. Potrivit acestora, faptul că statele membre utilizează metoda „pătratelor C” pentru a furniza informații cu privire la activitățile de pescuit nu este în contradicție cu faptul că această metodă este vădit inadecvată pentru a defini zonele în care există sau este posibil să existe EMV.

Potrivit reclamantelor, contrar celor afirmate de Comisie, Organizația de Pescuit în Atlanticul de Nord‑Vest (NAFO) nu utilizează această metodă, ci recurge la estimarea densității desemnate drept metoda „Kernel” [Durán Muñoz, P., „Cold‑water corals and deep‑sea sponges by‑catch mitigation: Dealing with groundfish survey data in the management of the Northwest Atlantic Ocean high seas fisheries” (Reducerea capturilor accidentale de corali de apă rece și de bureți de mare adâncime: prelucrarea datelor de investigație privind peștii de adâncime în gestionarea pescuitului în marea liberă din nord‑vestul Oceanului Atlantic), în Marine Policy, vol. 116, 2020].

Comisia contestă afirmațiile reclamantelor.

În ceea ce privește criticile reclamantelor referitoare la metodologia bazată pe unitatea „pătrat C”, ale cărei limitări ar conduce, potrivit afirmațiilor lor, la o abordare incompatibilă cu realizarea obiectivului de protecție a EMV și, în orice caz, disproporționată pentru realizarea obiectivului de pescuit sustenabil prevăzut de regulamentul de bază și de PCP (a se vedea punctul 77 de mai sus), trebuie să se observe cu titlu introductiv că articolul 9 din regulamentul de bază (inclusiv Orientările FAO la care face trimitere) nu cuprinde norme specifice în ceea ce privește metodologia concretă care trebuie utilizată cu ocazia pregătirii listei zonelor în care există sau este posibil să existe EMV, în special în ceea ce privește grila tehnică sau sistemul coordonatelor care trebuie utilizate ca registru cartografic, și, prin urmare, trebuie să se considere că acestea se încadrează în marja de apreciere de care beneficiază Comisia în ceea ce privește aplicarea criteriilor de stabilire a listei zonelor menționate (a se vedea punctul 50 de mai sus). În acest cadru, pentru a putea atinge în mod eficient obiectivele care îi sunt stabilite și ținând seama de evaluările tehnice complexe pe care trebuie să le realizeze, Comisiei trebuie să îi fie recunoscută o largă putere de apreciere (a se vedea prin analogie Hotărârea din 19 ianuarie 2012, Xeda International și Pace International/Comisia, T‑71/10, nepublicată, EU:T:2012:18, punctul 69 și jurisprudența citată). Ținând seama de aceste elemente, numai caracterul vădit inadecvat al unei măsuri adoptate în acest domeniu în raport cu obiectivul pe care Comisia intenționează să îl urmărească poate afecta legalitatea unei astfel de măsuri, în cadrul examinării de către Tribunal a respectării principiului proporționalității (a se vedea prin analogie Hotărârea din 9 septembrie 2020, Slovenia/Comisia, T‑626/17, EU:T:2020:402, punctul 173).

Argumentele reclamantelor trebuie examinate în lumina acestor considerații, precum și a celor amintite la punctele 69 și 70 de mai sus.

În primul rând, ICES a explicat în avizul său din 2021 că, în esență, abordarea în discuție, și anume utilizarea sistemului „pătratelor C”, la o rezoluție de 0,05° longitudine pe 0,05° latitudine [aproximativ 15 km2 (3 km × 5 km) la o latitudine de 60° nord], constituia o scară practică pentru colectarea, explorarea și evaluarea datelor referitoare la activitățile de pescuit în mediul marin. El a făcut referire, în acest context, la datele de batimetrie ale Rețelei europene de observare și date privind mediul marin (EMODnet) modelate, precum și la lucrările NAFO, subliniind în mod efectiv anumite imprecizii sau deficiențe ce reies din utilizarea metodologiei „pătratelor C”. Totuși, cu privire la acest aspect, ICES a concluzionat că anumite variații criticabile, ce reies din utilizarea metodologiei în discuție, „nu [puteau] fi soluționate cu datele disponibile și [necesitau] modificări fundamentale ale solicitării de date a VMS al ICES [sau] ale analizei la scară precisă de către diferitele state membre ale Uniunii”.

În al doilea rând, în timp ce, desigur, reclamantele și Regatul Spaniei susțin, în special prin trimitere la IEO (a se vedea punctul 76 de mai sus), că erau accesibile informații mai precise, rezultate în principal din proiectele Indemares și Intemares, aceste elemente nu sunt suficiente pentru a considera că Comisia și‑ar fi depășit în mod vădit marja de apreciere prin utilizarea metodologiei „pătratului C”, și anume cea luată în considerare de ICES în avizul său din 2021, sau că aceasta nu ar fi utilizat cele mai bune informații științifice și tehnice disponibile. Astfel, Comisia se întemeiază în argumentația sa nu numai pe faptul că era obligată să utilizeze datele disponibile, constituite prin intermediul metodologiei menționate, ci susține de asemenea că abordarea sa lua în considerare caracteristicile pescuitului de fund, precum și necesitatea de a asigura o aplicare uniformă a regulamentului de bază. În această privință, ea a făcut trimitere la metoda întemeiată pe „pătratele C”, utilizată atât de statele membre pentru identificarea activităților de pescuit, cât și de organizații precum Comisia pentru pescuit în Atlanticul de Nord‑Est (CPANE), din care face parte Uniunea, pentru a delimita interdicții de pescuit legate de EMV, similare cu interdicția stabilită de regulamentul de bază. În plus, reclamantele și Regatul Spaniei nu indică o alternativă eficientă și realistă, având în vedere necesitatea de a armoniza abordările statelor membre și de a pune în aplicare în mod uniform articolul 9 alineatul (6) din regulamentul menționat.

Nu reiese nici din trimiterea la IEO (a se vedea punctul 76 de mai sus), nici din afirmațiile legate de aceasta (a se vedea punctul 77 de mai sus) că celelalte date prezentate ar fi mai precise pentru ansamblul spațiilor maritime relevante, luate în considerare de ICES în avizul său din 2021 și de Comisie în regulamentul de punere în aplicare atacat, în special la data adoptării acestuia din urmă, sau chiar că una sau mai multe date concrete, utilizate de ICES și de Comisie, ar putea fi considerate ca făcând vădit inadecvată metodologia utilizată pe baza informațiilor furnizate de reclamante și de Regatul Spaniei sau ca urmare a posibilității de a utiliza alte metode, precum metoda „Kernel” menționată ca fiind o metodă de estimare a densității, metodă cantitativă ce permite determinarea distribuției și a întinderii zonelor în care există EMV pretins a fi fost utilizată de NAFO (a se vedea punctul 78 de mai sus). În plus, trebuie arătat că ICES s‑a întemeiat în special, în avizul său din 2021, pe date de batimetrie extrase din baza de date a EMODnet, care sunt constituite cu ajutorul unui ansamblu important de părți interesate. Pe de altă parte, astfel cum a subliniat Comisia în ședință, fără a fi contrazisă de reclamante sau de Regatul Spaniei, cu toate că articolul 9 alineatul (6) din regulamentul de bază prevedea că statele membre puteau elabora o listă a zonelor în care există sau este posibil să existe EMV pe care Comisia se putea întemeia (pe lângă avizul ICES), Regatul Spaniei nu a propus Comisiei o asemenea listă.

Prin urmare, din aceste afirmații nu reiese că Comisia ar fi utilizat, prin metoda „pătratelor C”, o metodologie vădit inadecvată în raport cu informațiile disponibile și nici că abordarea sa ar fi disproporționată în raport cu obiectivul urmărit. Prin urmare, a doua critică a reclamantelor trebuie respinsă ca nefondată.

Reclamantele, susținute de Regatul Spaniei și de comunitatea autonomă Galicia, invocă, vizând în esență zonele‑tampon, că metodologia utilizată de Comisie pentru a delimita dimensiunea „pătratelor C”, ca parte a unui sistem de grile care depinde de identificarea într‑un anumit punct a unui EMV, este vădit eronată și disproporționată atunci când este aplicată uneltelor fixe și nu s‑ar baza pe niciun temei tehnic sau științific. Acestea subliniază că abordarea adoptată de ICES în avizul său din 2021, potrivit căreia, în esență, amplasarea uneltelor de pescuit mobile (plase și unelte) poate să difere considerabil de cea a navei (a se vedea punctul 90 de mai jos), ar fi adecvată pentru a asigura protecția habitatelor EMV în fiecare „pătrat C” ținând seama de deplasarea necontrolată a plaselor uneltelor mobile atunci când nava le deplasează. În schimb, acest raționament ar fi lipsit de logică în cazul uneltelor fixe, în măsura în care acestea sunt calate într‑un anumit punct al mediului acvatic, iar deplasarea lor nu este semnificativă. Potrivit acestora, este „imposibil ca activitățile de pescuit cu unelte fixe în zonele‑tampon să nu poată intra niciodată în contact cu [EMV]”.

Reclamantele adaugă că vicepreședintele Consiliului consultativ al ICES, atunci când a explicat Parlamentului raportul utilizat de Comisie ca informație științifică în susținerea regulamentului de punere în aplicare atacat, a subliniat că „analiza și poligoanele care au fost selectate au fost realizate pe baza uneltelor [mobile], iar nu a uneltelor fixe”.

Potrivit reclamantelor, regulamentul atacat nu ține seama de aceasta și ar impune astfel, în contextul zonelor‑tampon, o restricție a pescuitului cu unelte fixe care, departe de a fi măsura cea mai adecvată pentru realizarea obiectivului de protecție a EMV, ar fi extrem de împovărătoare și nejustificată, punând în pericol viabilitatea pescuitului cu aceste unelte. Faptul că legiuitorul Uniunii a stabilit o „zonă de siguranță” la articolul 9 alineatul (2) din regulamentul de bază nu ar confirma poziția Comisiei. Prin urmare, Comisia ar fi adoptat articolul 2 și anexa II la regulamentul de punere în aplicare atacat, în esență, cu încălcarea principiului proporționalității, depășind limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru realizarea obiectivelor legitime ale PCP.

Comisia contestă afirmațiile reclamantelor.

Cu titlu introductiv, trebuie arătat că, în ceea ce privește zonele‑tampon din jurul „pătratelor C” închise, avizul ICES din 2021 menționează următoarele: „Sistemele moderne de navigație furnizează o localizare foarte precisă a navelor de pescuit pe mare. Cu toate acestea, atunci când pescuitul se desfășoară la adâncimi cuprinse între 400 și 800 de metri, poziția uneltelor de pescuit poate diferi semnificativ de cea a navei. ICES estimează că o zonă‑tampon de jumătate dintr‑un pătrat C în jurul fiecărui pătrat C ar fi adecvată pentru a asigura protecția habitatelor EMV răspândite la marginea pătratului C. Alegerea unei zone‑tampon de o jumătate dintr‑un pătrat C, în locul unei alte distanțe, a fost utilizată în principal pentru ușurința punerii sale în aplicare (ICES, 2020b). Anterior, ICES recomandase (ICES, 2013) […], pentru EMV prezente pe fundul mării plat sau nu, o zonă‑tampon de aproximativ două (mai mică de 500 m adâncime) sau de trei ori (mai mare de 500 m de adâncime) adâncimea locală […]. Ținând seama de complexitatea punerii în aplicare a recomandărilor în avizul actual, ICES a optat pentru o zonă‑tampon de jumătate dintr‑un pătrat C în jurul fiecărui pătrat C.”

În ceea ce privește criticile reclamantelor privind stabilirea unor „buffer zone” (zone de protecție), care constau în esență în adăugarea unei „jumătăți dintr‑un pătrat C” la „pătratele C” deja protejate care conțin EMV, trebuie să se constate că stabilirea unor zone de protecție era necesară pentru a asigura efectul util al articolului 9 alineatele (6) și (9) din regulamentul de bază și protecția eficientă a EMV urmărită prin aplicarea coroborată a acestor dispoziții.

Astfel, având în vedere explicațiile relevante prevăzute de avizul ICES din 2021 (a se vedea punctul 90 de mai sus), stabilirea acestor zone‑tampon urmărește să garanteze, în conformitate cu principiul precauției, protecția habitatelor EMV care ar putea fi repartizate la marginea„pătratelor C” și ar putea fi, așadar, amenințate de activitățile de pescuit ale navelor care s‑ar afla în apropierea acestor „pătrate C”, din cauza diferenței probabile dintre poziția navei și cea a uneltelor de pescuit, potențial semnificativă, în raport cu adâncimile relevante (între 400 și 800 de metri).

În consecință, deși aceste zone‑tampon nu conțin indicatori de EMV și, prin urmare, nu există posibilitatea ca, în interiorul acestora, potrivit datelor accesibile ICES și Comisiei, să existe EMV, stabilirea lor, ca parte esențială a zonelor în care există sau este posibil să existe EMV, este conformă cu obiectivele de protecție a EMV menționate, urmărite la articolul 9 din regulamentul de bază, și este necesară pentru punerea în aplicare eficientă și uniformă a acestuia (a se vedea prin analogie Hotărârea din 8 iunie 2010, Vodafone ș.a.,C‑58/08, EU:C:2010:321, punctul 51 și jurisprudența citată). Astfel, critica reclamantelor potrivit căreia includerea zonelor‑tampon în zonele în care există sau este posibil să existe EMV, stabilite prin regulamentul de punere în aplicare atacat, ar fi o măsură vădit inadecvată pentru a proteja fundul mării și disproporționată (a se vedea punctul 86 de mai sus), nu poate fi admisă și nici afirmațiile de ordin socioeconomic legate de viabilitatea activităților de pescuit cu uneltele fixe (a se vedea punctul 88 de mai sus), care nu sunt luate în considerare în acest stadiu al analizei.

În plus, întrucât protecția EMV prevăzută la articolul 9 din regulamentul de bază privește riscul legat de pescuitul cu unelte de fund în general, faptul că riscul menționat mai sus este creat în special de uneltele mobile nu este de natură să excludă sau să limiteze posibilitatea Comisiei de a stabili astfel de zone în cadrul exercitării competenței sale. În această logică este de asemenea inoperantă, în ceea ce privește însăși delimitarea zonelor‑tampon, problema dacă era posibil să se stabilească „autorizația de pescuit” cu unelte fixe în zonele‑tampon, măsură susținută de reclamante în înscrisurile lor în fața Tribunalului. În orice caz, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 149 și 151 de mai jos, nu se poate exclude ca, din cauza curenților de apă sau a mișcărilor laterale din timpul recuperării acestora, uneltele fixe să se poată deplasa (sau chiar să fie pierdute) în mod accidental, astfel încât să cauzeze daune EMV.

În ceea ce privește critica reclamantelor referitoare la încălcarea principiului proporționalității ca urmare a întinderii zonelor‑tampon (a se vedea punctul 88 de mai sus), trebuie să se mai observe că, ținând seama de caracterul esențialmente tehnic al elementelor metodologiei urmate de Comisie, controlul Tribunalului se limitează, conform jurisprudenței amintite la punctul 80 de mai sus, la o examinare a caracterului vădit inadecvat al dimensiunii acestor zone în raport cu obiectivul stabilirii lor, care este legat de prevenirea riscului probabil menționat mai sus, care este el însuși legat de pescuitul cu unelte de fund în general. Însă reclamantele nu au reușit să demonstreze caracterul vădit inadecvat al dimensiunii zonelor în cauză.

Astfel, reclamantele nu au prezentat elemente concrete și detaliate din care ar fi posibil să se deducă faptul că era vădit inadecvată abordarea privind opțiunea constând în adăugarea unei zone‑tampon de o „jumătate dintr‑un pătrat C” în jurul fiecărui „pătrat C”, bazată pe diferența, potențial semnificativă, dintre poziția navei și cea a uneltelor de pescuit, cu ocazia pescuitului efectuat la adâncimi cuprinse între 400 și 800 de metri. Deși, desigur, calculele referitoare la dimensiunile zonelor‑tampon efectuate de Organizația pescarilor din Bretania, prezentate de reclamante, precum și datele stabilite de către părți ca răspuns la o întrebare adresată de Tribunal în ședință stabilesc importanta anvergură a zonelor‑tampon, nu este vorba despre un element care poate modifica analizele care precedă.

În plus, în măsura în care afirmațiile reclamantelor, amintite la începutul punctului 86 de mai sus, ar putea fi interpretate eventual în sensul că vizează și închiderea zonelor în care se presupune că nu se găsesc EMV, închise între „pătrate C” care conțin EMV, este necesar să se arate, pe de o parte, că explicațiile date de ICES în avizul din 2021 privesc faptul că era puțin probabil ca navele de pescuit să fie în măsură să pescuiască în mod eficient în zone foarte mici fără a risca să afecteze zone închise adiacente și că, în zonele în care există sau este posibil să existe EMV, trebuia să se evite riscul de prejudiciu provenit din activitățile de pescuit efectuate în zonele adiacente (a se vedea avizul ICES din 2021, pagina 16). Prin urmare, aceste considerații sunt analoage celor deja analizate în contextul zonelor‑tampon de o „jumătate dintr‑un pătrat C” și țin de obiectivul de a asigura un efect util protecției zonelor în care există sau este posibil să existe EMV.

Pe de altă parte, reiese de asemenea din avizul ICES din 2021 că zonele izolate în cauză „erau mai susceptibile să conțină EMV decât alte zone lipsite de date, întrucât erau înconjurate de zone (pătrate C) cu EMV”. S‑a dedus de aici că acestea puteau pur și simplu să prezinte o lipsă de date referitoare la prezența EMV. O astfel de explicație cu privire la motivele închiderii acestor zone este suficientă în raport cu principiul precauției, ținând seama în același timp de marja de apreciere pe care o avea Comisia în acest domeniu (a se vedea punctul 50 de mai sus).

Având în vedere cele ce precedă, nu s‑a dovedit că Comisia ar fi acționat în mod vădit inadecvat și ar fi încălcat principiul proporționalității cu ocazia proiectării poligoanelor enumerate în anexa II la regulamentul de punere în aplicare atacat, care includ zone‑tampon. În aceste împrejurări, trebuie să se respingă a treia critică a reclamantelor.

Reclamantele, susținute de Regatul Spaniei și de comunitatea autonomă Galicia, afirmă că conservarea resurselor biologice ale mării în cadrul PCP reprezintă o competență exclusivă a Uniunii în temeiul articolului 3 alineatul (1) litera (d) TFUE. Potrivit reclamantelor, Regulamentul nr. 1380/2013 include în domeniul său de aplicare conservarea resurselor biologice marine și gestionarea pescuitului și a flotelor care exploatează respectivele resurse. Acestea susțin de asemenea că articolul 2 alineatul (1) din regulamentul menționat prevede că PCP garantează că activitățile de pescuit asigură condiții de mediu sustenabile pe termen lung și, în plus, că sunt gestionate „de o manieră consecventă cu obiectivele de realizare de beneficii economice, sociale și de ocupare a forței de muncă și de contribuire la disponibilitatea aprovizionării cu alimente”. În consecință, potrivit reclamantelor, în conformitate cu PCP, atât regulamentul de bază, cât și regulamentul atacat trebuie să prevadă măsuri care să contribuie la gestionarea activităților de pescuit în condiții de mediu sustenabile și într‑o manieră consecventă cu realizarea de beneficii economice, sociale și de ocupare a forței de muncă.

În speță, potrivit reclamantelor, Comisia nu a luat în considerare niciun tip de informații economice sau sociale pentru a stabili lista zonelor în care există sau este posibil să existe EMV. Potrivit acestora, Comisia ignoră în totalitate impactul concret pe care interdicțiile impuse de regulamentul atacat îl vor avea asupra volumului capturilor, a cifrei de afaceri, a rentabilității, a viabilității și a ocupării forței de muncă ale întreprinderilor în cauză. În lipsa unei astfel de analize, Comisia nu era în măsură să aprecieze ce măsuri ar fi putut fi mai puțin constrângătoare și, prin urmare, mai adecvate și proporționale în scopul realizării obiectivelor de protecție a fundului mării. Procedând în acest mod, Comisia ar fi depășit limitele care se impun puterii sale de apreciere. Astfel, potrivit reclamantelor, în primul rând, niciuna dintre abordările propuse de ICES nu include considerații economice sau socioeconomice concrete privind impactul interdicțiilor aplicate activității de pescuit. În al doilea rând, Comisia nici nu ar fi colectat informații de natură economică sau socială sau referitoare la ocuparea forței de muncă prin alte canale decât ICES, nici nu ar fi consultat sectorul în cauză în această privință. În consecință, potrivit reclamantelor, Comisia nu a putut evalua dacă măsura adoptată era proporțională și cea mai puțin constrângătoare în scopul realizării obiectivelor vizate și nici conformitatea sa cu articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1380/2013.

Comisia contestă susținerile reclamantelor și consideră că acestea fac parte dintr‑un răspuns comun cu alte afirmații privind încălcarea principiului proporționalității, în cadrul celui de al doilea motiv.

Astfel cum s‑a constatat deja la punctele 31-51 de mai sus, articolul 9 alineatul (6) din regulamentul de bază nu impune nici o evaluare a efectelor nocive semnificative ale uneltelor fixe în fiecare zonă în care există sau este posibil să existe EMV care sunt prevăzute în lista în cauză, nici o abordare de gestionare sau chiar de gestionare care să cuprindă evaluarea consecințelor măsurilor de protecție a EMV asupra activităților de pescuit și asupra vieții economice și sociale. Cu privire la argumentele reclamantelor referitoare la regulamentul de bază (a se vedea punctul 100 de mai sus), asupra acestor aceste aspecte se vor face aprecieri în cadrul celui de al doilea motiv.

Sub această rezervă, trebuie respinsă ca nefondată cea de a patra critică a reclamantelor, întemeiată pe faptul că neluarea în considerare a impactului economic și social în delimitarea zonelor enumerate în anexa II la regulamentul atacat ar fi contrară principiului proporționalității și PCP și, prin urmare, primul motiv trebuie respins în totalitate.

În cadrul celui de al doilea motiv, reclamantele invocă o excepție de nelegalitate a regulamentului de bază în ipoteza în care primul motiv nu ar fi admis. Acest motiv cuprinde două aspecte. Primul aspect privește articolul 9 alineatul (6) din regulamentul de bază prin faptul că trimiterea la un act de punere în aplicare pentru a completa elementele esențiale pe care acesta le prevede ar încălca articolul 291 alineatul (2) TFUE. Al doilea aspect este întemeiat pe faptul că interdicția fără diferențiere a pescuitului cu unelte de fund în zonele în care există sau este posibil să existe EMV, stabilită la articolul 9 alineatul (9) din același regulament, ar încălca normele PCP și principiul proporționalității.

Ar exista o legătură de conexitate între regulamentul atacat și norma a cărei pretinsă nelegalitate se invocă. Pe de o parte, Comisia ar fi adoptat regulamentul de punere în aplicare menționat pentru a pune în aplicare articolul 9 din regulamentul de bază, în special alineatul (6) al acestuia, care îi încredințează elaborarea listei zonelor în care există sau este posibil să existe EMV. Pe de altă parte, includerea în lista menționată, în conformitate cu articolul 9 alineatul (9) din acest regulament, implică interzicerea pescuitului cu unelte de fund în zona în cauză.

Comisia, susținută de Consiliu și de Parlament, apreciază că al doilea motiv este inadmisibil în măsura în care acesta ridică o excepție de nelegalitate, în temeiul articolului 277 TFUE, împotriva articolului 9 alineatul (9) din regulamentul de bază. Or, în esență, articolul 2 din regulamentul atacat s‑ar întemeia exclusiv pe articolul 9 alineatul (6) din regulamentul de bază.

Reiese din jurisprudență că scopul articolului 277 TFUE nu este de a permite unei părți să conteste aplicabilitatea vreunui act cu caracter general în cadrul oricărui tip de acțiune. Actul a cărui nelegalitate este invocată trebuie să fie aplicabil, direct sau indirect, în speța care face obiectul acțiunii (Hotărârea din 13 iulie 1966, Italia/Consiliul și Comisia, 32/65, EU:C:1966:42, p. 594; a se vedea de asemenea Hotărârea din 16 martie 2023, Comisia/Calhau Correia de Paiva, C‑511/21 P, EU:C:2023:208, punctul 45 și jurisprudența citată).

Pe de altă parte, există o legătură juridică directă între actul atacat și actul general în discuție, a cărui nelegalitate este invocată, în special atunci când actul general constituie temeiul juridic al măsurii, individuale sau normative, atacate în mod direct (a se vedea Hotărârea din 17 decembrie 2020, BP/FRA, C‑601/19 P, nepublicată, EU:C:2020:1048, punctul 29, în ceea ce privește măsurile individuale).

În speță, trebuie arătat că nu se contestă că articolul 9 alineatul (6) din regulamentul de bază constituie temeiul juridic al articolului 2 din regulamentul de punere în aplicare atacat, care se referă la acesta în referirile sale, ceea ce face ca excepția de nelegalitate să fie admisibilă în privința dispoziției menționate, în conformitate cu jurisprudența citată la punctele 108 și 109 de mai sus.

În schimb, în ceea ce privește cauza de inadmisibilitate invocată de Comisie, precum și de Consiliu și de Parlament, referitoare la excepția de nelegalitate a articolului 9 alineatul (9) din regulamentul de bază, Tribunalul consideră oportun să aprecieze temeinicia excepției menționate fără a examina problema admisibilității sale.

Reclamantele susțin în esență că, pentru ca atribuirea, în favoarea Comisiei, a unei competențe de executare să fie compatibilă cu articolul 291 alineatul (2) TFUE, competența de executare menționată trebuie să creeze condiții unitare de punere în aplicare a actelor obligatorii din punct de vedere juridic ale Uniunii și nu trebuie să lase nicio marjă de apreciere Comisiei în executarea lor.

În speță, potrivit reclamantelor, lista zonelor în care există sau este posibil să existe EMV, adoptată de Comisie, rezulta dintr‑o alegere realizată de instituție pe baza scenariilor care i‑au fost prezentate de ICES și care erau întemeiate pe variabile ale ICES care permiteau adoptarea unor combinații multiple și a unor alternative. Acestea ofereau niveluri diferite de protecție a EMV și de impact asupra activităților de pescuit. Astfel, Comisia nu s‑ar fi limitat să asigure punerea în aplicare uniformă a regulamentului de bază, ci ar fi efectuat un exercițiu de apreciere și de alegere evaluând comparativ interese divergente, atunci când a adoptat lista zonelor menționate, pe baza opțiunii 1 din scenariul 2 prezentate de ICES. În plus, aceasta ar fi decis, în mod discreționar, să excludă din domeniul de aplicare apele Mării Nordului și ale Insulelor Azore. În consecință, această listă constituie o alegere politică ce ar fi trebuit lăsată legiuitorului Uniunii.

Potrivit reclamantelor, articolul 9 alineatele (6) și (9) din regulamentul de bază nu poate face trimitere la un act de punere în aplicare sau la un act delegat pentru stabilirea listei zonelor în care există sau este posibil să existe EMV, din moment ce această listă nu stabilește condiții uniforme de punere în aplicare și urmărește, în plus, să completeze sau să modifice elemente esențiale. În replică, reclamantele susțin că, contrar celor susținute de Comisie, competența de executare pe care i‑o conferă articolul 9 alineatul (6) din regulamentul de bază încalcă articolul 291 alineatul (2) TFUE, în măsura în care nu garantează că interdicția pescuitului cu toate uneltele de fund se aplică în condiții uniforme.

Comisia, susținută de Consiliu și de Parlament, contestă afirmațiile reclamantelor.

Potrivit articolului 291 alineatul (2) TFUE, în cazul în care sunt necesare condiții unitare de punere în aplicare a actelor obligatorii din punct de vedere juridic ale Uniunii, aceste acte conferă Comisiei competențe de executare sau, în cazuri speciale și temeinic justificate, precum și în cazurile prevăzute la articolele 24 și 26 TUE, Consiliului.

În ceea ce privește limitele competențelor de executare prevăzute la articolul 291 alineatul (2) TFUE, trebuie amintit că adoptarea normelor esențiale ale unei materii este rezervată competenței legiuitorului Uniunii. În consecință, dispozițiile care stabilesc elementele esențiale ale unei reglementări de bază, a căror adoptare necesită efectuarea unor alegeri politice care se numără printre sarcinile proprii ale acestui legiuitor, nu pot fi adoptate în acte de punere în aplicare și nici în acte delegate prevăzute la articolul 290 TFUE (Hotărârea din 28 februarie 2023, Fenix International, C‑695/20, EU:C:2023:127, punctul 41).

Pe de altă parte, identificarea elementelor unei materii care trebuie considerate esențiale trebuie să se întemeieze pe elemente obiective care pot face obiectul unui control jurisdicțional și impune luarea în considerare a caracteristicilor și a particularităților domeniului vizat (Hotărârea din 28 februarie 2023, Fenix International, C‑695/20, EU:C:2023:127, punctul 42).

Competențele de executare conferite Comisiei și Consiliului în temeiul articolului 291 alineatul (2) TFUE presupun în esență competența de a adopta măsuri care sunt necesare sau utile pentru punerea în aplicare uniformă a dispozițiilor actului legislativ în temeiul căruia sunt adoptate și care se limitează la a preciza conținutul acestora, cu respectarea obiectivelor generale esențiale urmărite de acest act, fără a‑l modifica sau a‑l completa, în ceea ce privește elementele sale esențiale sau neesențiale (Hotărârea din 28 februarie 2023, Fenix International, C‑695/20, EU:C:2023:127, punctul 49).

În special, trebuie să se considere că o măsură de punere în aplicare se limitează la a preciza dispozițiile actului legislativ în cauză atunci când ea urmărește numai, în mod general sau pentru anumite cazuri particulare, să clarifice domeniul de aplicare al acestor dispoziții sau să stabilească modalitățile de aplicare ale acestora, cu condiția totuși ca, procedând astfel, această măsură să evite orice contradicție cu obiectivele dispozițiilor menționate și să nu modifice, în vreun fel, conținutul normativ al actului respectiv sau domeniul de aplicare al acestuia (Hotărârea din 28 februarie 2023, Fenix International,C‑695/20, EU:C:2023:127, punctul 50).

În cadrul analizei excepției de nelegalitate a articolului 9 alineatul (6) din regulamentul de bază, este necesar să se examineze dacă acesta din urmă urmărește stabilirea unor elemente care depășesc ceea ce prevede jurisprudența menționată mai sus.

În speță, trebuie, așadar, să se examineze dacă articolul 9 din regulamentul de bază face trimitere la un act de punere în aplicare doar pentru a preciza dispozițiile acestuia sau pentru a le completa în elementele sale, esențiale sau chiar neesențiale, în mod contrar articolului 291 TFUE, după cum susțin reclamantele.

Astfel cum afirmă Comisia, susținută de Consiliu și de Parlament, trebuie să se arate că actele de punere în aplicare menționate la articolul 9 alineatul (6) prima teză din regulamentul de bază, care se referă la stabilirea unei liste a zonelor în care există sau este posibil să existe EMV, se limitează să precizeze aceste zone și, prin urmare, să concretizeze ratione loci regimul de protecție a EMV adoptat de acest articol, ținând seama de realitățile privind fundul mării și mediile marine care reies din datele disponibile, și acest lucru pe baza procedurii și în aplicarea criteriilor materiale prevăzute la acest articol. În această privință, trebuie amintit că elementele esențiale privind definiția și criteriile de identificare a unui EMV (Regulamentul nr. 734/2008, Orientările FAO din 2008 și principiul precauției), indicatorii EMV (anexele III și IV la regulamentul de bază) și procedura de stabilire a listei acestor ecosisteme (ținând seama de cele mai bune informații științifice și tehnice disponibile, precum și de evaluările și identificările efectuate de statele membre și de organismul științific consultativ al Comisiei) rezultă deja din articolul 9 din regulamentul de bază. Pentru a răspunde necesității de a stabili condiții uniforme de punere în aplicare a măsurilor de protecție introduse prin acest articol, acestea trebuiau stabilite la nivelul Uniunii.

Comisia a întocmit lista zonelor în care există sau este posibil să existe EMV, prevăzută la articolul 9 alineatul (6) din regulamentul de bază, în aplicarea unor criterii materiale ale EMV suficient de clare și de precise și urmând o procedură de asemenea definită de regulamentul de bază. Desigur, dispoziția menționată i‑a conferit o anumită marjă de apreciere în ceea ce privește aplicarea acestor criterii. Totuși, acest lucru este compatibil cu competența sa de executare, în conformitate cu jurisprudența potrivit căreia, în cadrul punerii în aplicare a regulamentului de bază, Comisia nu este lipsită de orice putere de apreciere, în special cu ocazia stabilirii metodologiei precise referitoare la aplicarea criteriilor prevăzute de legiuitor în regulamentul menționat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 septembrie 2015, Țările de Jos/Comisia,T‑261/13 și T‑86/14, EU:T:2015:671, punctul 44).

În plus, în ceea ce privește argumentele reclamantelor, potrivit cărora, în esență, Comisia a efectuat, în speță, alegeri discreționare, politice și economice, ca urmare a atribuirii unor competențe care încalcă articolul 291 TFUE (a se vedea argumentele amintite la punctele 113 și 114 de mai sus) și, după cum s‑a constatat deja în cadrul primului motiv, trebuie subliniat că Comisia nu a fost abilitată să efectueze astfel de alegeri care țin de conservarea ecosistemelor marine și a resurselor (a se vedea punctele 45-51 de mai sus). Pe de altă parte, în măsura în care afirmațiile menționate mai sus ale reclamantelor privesc acțiunea întreprinsă efectiv de Comisie, cu ocazia adoptării regulamentului de punere în aplicare atacat, acestea sunt inoperante în cadrul excepției de nelegalitate care vizează regulamentul de bază.

În mod mai general, în ceea ce privește competențele de gestionare a politicii în domeniul pescuitului care ar fi fost atribuite Comisiei, s‑a arătat deja, în cadrul primului motiv, că, contrar susținerilor reclamantelor, Comisia se situa într‑adevăr în cadrul competențelor sale de executare, iar nu de gestionare a politicii în domeniul pescuitului (a se vedea în special punctele 50 și 51 de mai sus). În acest context, s‑a observat, de asemenea, că aceasta putea lua în considerare elemente care aveau legătură cu operațiunile de pescuit desfășurate pentru a evalua probabilitatea existenței (în continuare) a EMV, a căror integritate ar putea fi amenințată de uneltele de fund cu efecte nocive semnificative. Această abordare era legată de obiectivul de a ține seama de realitățile privind fundul mării și mediile marine care reies din datele disponibile (a se vedea punctul 123 de mai sus).

În aceste împrejurări, primul aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 291 alineatul (2) TFUE, întrucât articolul 9 alineatul (6) din regulamentul de bază ar face trimitere la un act de punere în aplicare pentru a completa elementele sale esențiale, trebuie respins ca nefondat.

Reclamantele, susținute de Regatul Spaniei și de comunitatea autonomă Galicia, arată în esență că interdicția fără diferențiere instituită la articolul 9 alineatul (9) din regulamentul de bază ar fi incompatibilă cu normele PCP și cu principiul proporționalității. Potrivit acestora, o interdicție de pescuit diferențiată în funcție de unelte, conform impactului acestora asupra fundului mării, pe baza celor mai bune informații științifice, tehnice și economice, ar fi fost o măsură adecvată și proporțională. O astfel de afirmație, care vizează lipsa unei diferențieri operate de legiuitor, poate fi de asemenea interpretată ca urmărind să invoce o critică potrivit căreia legiuitorul nu și‑a îndeplinit obligația de motivare a alegerii măsurii în cauză.

Conform reclamantelor, pe de o parte, articolul 9 alineatul (9) din regulamentul de bază interzice fără diferențiere pescuitul cu unelte de fund, fără ca conținutul exact al acestei interdicții să fie cunoscut. Pe de altă parte, potrivit acestora, regulamentul de bază descrie în mod expres, în considerentul (7), traulele de fund drept unelte al căror impact asupra fundului mării prezintă „un risc mai mare pentru EMV în comparație cu celelalte unelte utilizate și raportează cele mai mari procentaje de capturi neintenționate de specii de adâncime”. În conformitate cu această observație, articolul 8 alineatul (4) din regulamentul menționat interzice eliberarea oricărei autorizații pentru „pescuitul cu traule de fund la o adâncime de sub 800 de metri”.

Prin urmare, potrivit reclamantelor, este paradoxal și nelegal faptul că regulamentul de bază identifică el însuși traulele de fund drept unelte care au un impact major asupra fundului mării, dar prevede totuși că, în viitor, pescuitul cu toate uneltele de fund, oricare ar fi tipul de pescuit de fund în cauză, trebuie interzis fără diferențiere, indiferent de impactul lor real asupra ecosistemelor marine și indiferent de impactul socioeconomic al unei astfel de interdicții. Aceasta ar fi total disproporționată.

În replică, reclamantele susțin în esență că regulamentul de bază trebuia să prevadă măsuri care să contribuie la gestionarea activităților de pescuit sustenabil din punctul de vedere al mediului și în mod consecvent cu realizarea de beneficii economice, sociale și de ocupare a forței de muncă (obiectivele PCP). Potrivit acestora, niciunul dintre elementele invocate de instituții nu este util pentru a demonstra că uneltele fixe, în special paragatul, au un efect semnificativ asupra ecosistemelor marine.

În sfârșit, referindu‑se la modificările care au avut loc în cursul procedurii legislative care a condus la adoptarea regulamentului de bază, reclamantele arată că Acordul interinstituțional între Parlament, Consiliu și Comisie privind o mai bună legiferare (JO 2016, L 123, p. 1, punctul 15) prevede că, atunci când consideră că este adecvat și necesar pentru procesul legislativ, Parlamentul și Consiliul vor efectua evaluări ale impactului în legătură cu „modificările substanțiale”, pe care le aduc propunerii Comisiei. Potrivit reclamantelor, în speță, în pofida introducerii unei modificări substanțiale la articolul 9 alineatul (9) din regulamentul de bază, întrucât o interdicție generală a fost adăugată în raport cu „măsurile mai puțin stricte” pe care le propunea Comisia, legiuitorul nu a efectuat nicio evaluare a impactului care să demonstreze caracterul adecvat și necesar al modificării sale și nici nu ar fi ținut seama de evaluarea impactului realizată de Comisie.

În lumina considerațiilor care precedă, trebuie să se concluzioneze, potrivit reclamantelor, că interzicerea pescuitului cu orice unealtă de pescuit de fund, prevăzută la articolul 9 alineatul (9) din regulamentul de bază, încalcă principiul proporționalității și este vădit inadecvată pentru atingerea obiectivului de protecție a fundului mării.

Comisia, susținută de Consiliu și de Parlament, contestă afirmațiile reclamantelor, ale Regatului Spaniei și ale comunității autonome Galicia.

În această privință, trebuie arătat, cu titlu introductiv, că rezultă în special din articolul 2 alineatele (1)-(3) și alineatul (5) literele (a), (f), (i) și (j), precum și din articolul 4 alineatul (1) punctele 8 și 9 din Regulamentul nr. 1380/2013, în esență, că sustenabilitatea pe termen lung, din punctul de vedere al mediului a activităților de pescuit, implică reducerea la minimum a impactului acestor activități asupra ecosistemului marin prin aplicarea abordării precaute a gestionării pescuitului, precum și a abordării ecosistemice.

În special, în ceea ce privește sustenabilitatea, abordarea precaută și abordarea ecosistemică, articolul 2 din Regulamentul nr. 1380/2013, intitulat „Obiective”, este redactat după cum urmează: „(1) PCP garantează că activitățile de pescuit și de acvacultură asigură condiții de mediu sustenabile pe termen lung și sunt gestionate de o manieră consecventă cu obiectivele de realizare de beneficii economice, sociale și de ocupare a forței de muncă și de contribuire la disponibilitatea aprovizionării cu alimente. (2) PCP aplică abordarea precaută a gestionării pescuitului și urmărește să garanteze că exploatarea resurselor biologice marine vii duce la refacerea și menținerea populațiilor de specii recoltate peste nivelurile care permit obținerea producției maxime sustenabile. […] (3) PCP pune în aplicare abordarea ecosistemică a gestionării pescuitului, pentru a garanta că impacturile negative ale activităților de pescuit asupra ecosistemului marin sunt reduse la minimum și vizează să asigure faptul că activitățile de acvacultură și pescuit evită degradarea mediului marin. […]”

Articolul 4 alineatul (1) punctele 9 și 20 din Regulamentul nr. 1380/2013, intitulat „Definiții”, este redactat după cum urmează: „(1) În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții: […] 9. prin «abordare ecosistemică a gestionării pescuitului» se înțelege o abordare integrată a gestionării pescuitului cu limite valabile din punct de vedere ecologic care urmărește să gestioneze utilizarea resurselor naturale, ținând cont de activitățile de pescuit și de alte activități umane, menținând totodată atât bogăția biologică, cât și procesele biologice necesare pentru păstrarea compoziției, structurii și funcționării habitatelor din ecosistemul afectat, ținând cont de cunoștințele și incertitudinile legate de componentele biotice, abiotice și umane ale ecosistemelor; […] 20. prin «măsură tehnică» se înțelege o măsură care reglementează compoziția capturilor în funcție de specii și dimensiuni și impacturile asupra componentelor ecosistemelor generate de activitățile de pescuit prin stabilirea de condiții privind utilizarea și structura uneltelor de pescuit și de restricții privind accesul la zonele de pescuit; […]”

Articolul 6 din Regulamentul nr. 1380/2013, intitulat „Dispoziții generale”, care face parte din titlul „Măsuri de conservare”, prevede, la alineatul (1), următoarele: „(1) În scopul realizării obiectivelor PCP privind conservarea și exploatarea sustenabilă a resurselor biologice marine, astfel cum sunt prevăzute la articolul 2, Uniunea adoptă măsuri de conservare astfel cum sunt prevăzute la articolul 7.”

Potrivit articolului 7 din Regulamentul nr. 1380/2013, intitulat „Tipuri de măsuri de conservare”: „(1) Măsurile pentru conservarea și exploatarea durabilă a resurselor biologice marine pot include, printre altele, următoarele: […] (b) ținte pentru conservarea și exploatarea durabilă a stocurilor și măsuri conexe de reducere la minimum a impactului pescuitului asupra mediului marin; […] (j) măsuri tehnice menționate la alineatul (2). […] (2) Măsurile tehnice pot include, printre altele, următoarele: (a) caracteristicile uneltelor de pescuit și norme în ceea ce privește utilizarea acestora; […] (c) limitări sau interdicții ale utilizării anumitor unelte de pescuit, precum și ale activităților de pescuit în anumite zone sau perioade; […]”

În cadrul evaluării comparative a intereselor în cauză, care este inerentă adoptării măsurilor de conservare a resurselor biologice marine (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 aprilie 2021, Țările de Jos/Consiliul și Parlamentul, C‑733/19, nepublicată, EU:C:2021:272, punctul 52), legiuitorul beneficiază de o largă marjă de apreciere, care corespunde responsabilităților politice pe care i le atribuie articolele 40-43 TFUE. Alegerea sa de a adopta astfel de măsuri, care urmăresc reducerea la minimum a impactului activităților de pescuit asupra ecosistemului marin prin aplicarea abordării precaute în materie de gestionare a pescuitului, precum și a abordării ecosistemice, ține de un control al instanței Uniunii care trebuie să se limiteze la a verifica dacă exercitarea acestei competențe nu este afectată de o eroare vădită sau de un abuz de putere ori dacă autoritatea în discuție nu a depășit în mod vădit limitele puterii sale de apreciere [a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 ianuarie 2024, Friends of the Irish Environment (Posibilități de pescuit mai mari de zero), C‑330/22, EU:C:2024:19, punctul 80].

Mai precis, în cadrul menționat, legiuitorul nu este obligat să efectueze o evaluare comparativă specifică și motivată a interesului protecției mediului marin, legat de exploatarea sustenabilă a resurselor biologice marine, cu interesele persoanelor care desfășoară activități de pescuit și cu aspectele socioeconomice ale acestor activități. Astfel, în contextul măsurilor tehnice, autorul actului nu este obligat să prevadă o motivare specifică pentru alegerea sa dacă din actul contestat reiese esențialul obiectivului urmărit [Hotărârea din 16 noiembrie 2023, Spania/Consiliul (Măsuri de conservare suplimentare în vestul Mării Mediterane), C‑224/22, nepublicată, EU:C:2023:891, punctele 36 și 44]. În măsura în care reclamantele par să susțină că legiuitorul nu și‑a îndeplinit obligația de a motiva alegerea măsurii în cauză (a se vedea punctul 128 de mai sus), motivare care trebuia, potrivit acestora, să includă evaluarea specifică a impactului uneltelor de fund fixe asupra EMV, pentru a evalua comparativ interesul protecției mediului marin împotriva acestor efecte cu aspectele socioeconomice ale activităților de pescuit cu ajutorul uneltelor menționate și cu consecințele socioeconomice ale interdicției în cauză, această obiecție trebuie respinsă.

Astfel, pe de o parte, este necesar să se arate că considerentul (1) al regulamentului de bază face trimitere la principiile precauției și abordării ecosistemice.

Pe de altă parte, astfel cum reiese din considerentul (9) al regulamentului de bază, măsura prevăzută la articolul 9 alineatul (9) din acest regulament urmărește tocmai să reducă la minimum posibilul impact al activităților de pescuit care au loc în apele de adâncime asupra EMV. Prin urmare, este vorba într‑adevăr despre o măsură care face parte din cadrul punerii în aplicare a abordărilor fundamentale prevăzute la articolul 2 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 1380/2013, căreia îi sunt aplicabile considerațiile menționate la punctele 140 și 141 de mai sus.

Cu toate acestea, reclamantele nu au reușit să demonstreze că legiuitorul a depășit în mod vădit limitele puterii sale de apreciere prin adoptarea interdicției prevăzute la articolul 9 alineatul (9) din regulamentul de bază.

În primul rând, astfel cum reiese din articolul 9 alineatul (1) din regulamentul de bază, acesta nu se aplică decât operațiunilor de pescuit cu unelte de fund sub o adâncime de 400 de metri. În consecință, interdicția prevăzută la articolul 9 alineatul (9) din acest regulament nu se aplică pescuitului cu uneltele menționate la o adâncime mai mică sau egală cu 400 de metri.

În al doilea rând, considerațiile legiuitorului, potrivit cărora uneltele fixe pot avea efecte nocive asupra EMV, sunt inerente definiției prevăzute la articolul 2 din Regulamentul nr. 734/2008, la care face trimitere articolul 4 din regulamentul de bază (a se vedea punctele 31-36 de mai sus). Reclamantele nu contestă legalitatea acestor dispoziții, care sunt de altfel concordante cu abordarea adoptată de CPANE în Recomandarea 19:2014 din 23 iunie 2014 [Recommendation on area management measures for the protection of vulnerable marine ecosystems in the NEAFC Regulatory Area (Recomandarea privind măsurile de gestionare a zonelor stabilite pentru protecția EMV în zona de reglementare a Convenției CPANE)].

În al treilea rând, trebuie să se constate că, deși reclamantele contestă posibilitatea ca uneltele fixe, în special paragatele de fund, să poată prezenta de asemenea riscuri de efecte nocive asupra EMV, acestea nu au reușit să demonstreze că un astfel de risc ar fi complet exclus, în special cu ocazia utilizării lor repetate și a recuperării lor. În această privință, trebuie să se constate că o posibilitate a unor asemenea riscuri este, în plus, menționată în documentul Parlamentului (Departamentul tematic Politici structurale și de coeziune) din 7 decembrie 2007, intitulat „Atelierul privind gestionarea stocurilor de adâncime”, în care se arată că „uneltele tractate, dar și plasele fixe și paragatele pot fi astfel dăunătoare coralilor de apă rece” și că „plasele pierdute pe fundul mării ar continua, printre altele, să captureze pești, un efect cunoscut sub denumirea de «pescuit fantomă»”. Această posibilitate este de altfel confirmată și într‑un prim aviz al ICES din 28 iunie 2018 [Advice on locations and likely locations of [vulnerable marine ecosystems] in EU waters of the NE Atlantic, and the fishing fotprint of 2009-2011 (Recomandări privind zonele în care există sau este posibil să existe [ecosisteme marine vulnerabile] în apele Uniunii Europene a Atlanticului de Nord‑Est și privind amprenta de pescuit 2009-2011)]. Astfel, elementele de probă prezentate de reclamante în fața Tribunalului, coroborate, nu demonstrează corespunzător cerințelor legale lipsa efectelor nocive ale uneltelor fixe, ci mai degrabă efecte mai reduse în raport cu uneltele mobile (a se vedea punctul 151 de mai jos).

Pe acest plan, articolul autorilor Pham, Ch. K., Diogo, H., Menezes, G., Porteiro, F., Braga‑Henriques, A., Vandeperre, F., și Morato, T., „Deep‑water lonline fishing has reduced impact on Vulnerable Marine Ecosystems” (Pescuitul cu paragate în ape de adâncime are un impact redus asupra EMV), în Scientific reports, nr. 4/4837, aprilie 2014, prezentat de Parlament, admite un anumit efect nociv al uneltelor fixe (longlines, paragate), subliniind în același timp, pe de o parte, că acest risc este mult mai mic decât cel al uneltelor mobile și, pe de altă parte, că datele existente privind paragatele sunt limitate. În plus, se constată că impactul paragatelor putea privi în special organisme care prezintă o morfologie complexă, cu efecte destabilizatoare asupra ecosistemului în cauză.

Indicații similare referitoare la efectele negative legate de uneltele fixe sunt prezente în cadrul altor elemente de probă, precum articolul autorilor Clark, M. R., Althaus, F., Schlacher, T. A., Williams, A., Bowden, D. A., și Rowden, A. A., „The impacts of deep‑sea fisheries on benthic communities: a review” (Impactul pescuitului în marea liberă asupra comunităților bentonice: un raport), în ICES Journal of Marine Science, vol. 73, 2016, p. i51-i69, care este prezentat de Parlament, potrivit căruia „studiile recente privind paragatele demonstrează că impactul acestora este mai mic în raport cu uneltele mobile, [dar că poate,] totuși să fie semnificativ”. Potrivit aceluiași articol, „în anumite împrejurări, de exemplu în timpul recuperării lor, uneltele [fixe] se pot deplasa în lateral de‑a lungul fundului mării, ceea ce are efecte asupra habitatului și a biocenozei” și „[s‑]a observat că paragatele au impact asupra coralilor și a bureților, de exemplu prin faptul că balasturile le sparg sau liniile le taie la deplasările laterale în timpul pescuitului sau al recuperării”.

În plus, astfel cum reiese din definiția prevăzută la articolul 2 din Regulamentul nr. 734/2008, efectele nocive ale uneltelor de fund sunt evaluate individual, în combinație sau cumulativ. Prin urmare, efectele uneltelor fixe le pot agrava pe cele ale uneltelor mobile, a căror importanță nu este de altfel contestată de reclamante. Această abordare permite protecția EMV într‑un mod compatibil cu abordarea precaută și ecosistemică a gestionării pescuitului, care fac parte integrantă din PCP, în temeiul articolului 2 din Regulamentul nr. 1380/2013.

Astfel, reclamantele nu au prezentat elemente de probă suficient de precise și de convingătoare de natură să demonstreze că uneltele fixe erau lipsite de efecte nocive, așa încât să fie posibil, într‑o abordare ecosistemică și de precauție, să se excludă riscul, stabilit corespunzător cerințelor legale prin elementele indicate la punctele 148-150 de mai sus, pe care aceste unelte de pescuit le prezintă în raport cu EMV. Nu pot fi considerate concludente în această privință nici referirile făcute în ședință la faptul că uneltele fixe, în special paragatele, sunt fixe și sunt prevăzute cu dispozitive de geolocalizare. În fapt, după cum s‑a constatat la punctul 149 de mai sus, nu se poate exclude ca, din cauza curenților de apă sau a mișcărilor laterale cu ocazia recuperării lor, acestea să se poată deplasa (sau chiar să se piardă) în mod accidental, astfel încât să cauzeze daune EMV ca urmare a contactului lor cu fundul mării sau cu recife care pot fi deosebit de sensibile (a se vedea punctul 148 de mai sus). Or, având în vedere principiul precauției, la care face trimitere Regulamentul nr. 1380/2013, el însuși menționat de regulamentul de bază, legiuitorul nu era obligat să demonstreze în mod concludent existența unor efecte importante ale uneltelor fixe. Deși este adevărat că reclamantele au prezentat de asemenea în fața Tribunalului, în anexa la cererea introductivă, un studiu al Xunta de Galicia (Guvernul comunității autonome Galicia), „Estudio Comportamiento e Impacto de las Artes de Pesca en el Fondo Marino” (Studiu: Comportamentul și impactul uneltelor de pescuit asupra fundului mării), din care reiese, cel puțin pentru paragatele de fund, că acestea erau lipsite de efecte negative, trebuie să se constate, pe de o parte, că este vorba despre un document pregătit în contextul prezentei proceduri (astfel cum au subliniat reclamantele înseși în ședință), fiind imposibil să se aprecieze independența autorului acestuia în raport cu intervenienta (comunitatea autonomă Galicia), și, pe de altă parte, că, în orice caz, ar fi vorba despre un singur aviz științific contrar celor deja analizate mai sus, ceea ce nu este suficient pentru a le pune la îndoială. În plus, nu s‑a demonstrat că un studiu similar exista la data adoptării regulamentului de bază. Pentru motive similare, sunt lipsite de orice relevanță referirile făcute de reclamante în ședință la anumite analize recente ale IEO, de altfel neprezentate în timpul fazei scrise a procedurii în fața Tribunalului și care, așadar, nu fac parte din dosarul cauzei.

Având în vedere cele de mai sus, legiuitorul Uniunii, exercitându‑și larga sa putere de apreciere în materie (a se vedea prin analogie Hotărârea din 23 martie 2006, Unitymark și North Sea Fishermen’s Organisation, C‑535/03, EU:C:2006:193, punctul 57), putea considera drept necesară pentru a evita riscul efectelor dăunătoare ale uneltelor fixe asupra EMV, în pofida efectelor negative socioeconomice probabile, interzicerea pescuitului cu unelte de fund în general în zonele în care există sau este posibil să se adăpostească EMV. În acest cadru, astfel cum s‑a constatat la punctul 140 de mai sus, legiuitorul nu era obligat să realizeze o evaluare comparativă specifică și motivată a interesului protecției mediului marin cu interesele persoanelor care desfășoară activități de pescuit și cu aspectele socioeconomice ale acestor activități. În această privință, trebuie amintit că asigurarea unor condiții de mediu sustenabile pe termen lung de către activitățile de pescuit constituie un obiectiv fundamental al PCP [articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1380/2013], a cărui realizare servește nu numai protecției ecosistemului marin, ci și viabilității, pe termen lung, pe planurile economic și social, a activităților de pescuit.

Trebuie adăugat că, astfel cum a susținut Comisia în cadrul ședinței și astfel cum acest lucru reiese de asemenea din afirmațiile Consiliului și ale Parlamentului, legiuitorul a acționat ținând seama de analiza de impact, pe care o pregătise Comisia, de mai multe opțiuni ce reieșeau din propunerea sa inițială, dintre care una a fost cea reținută, în cele din urmă, de acesta. Toate aceste elemente au fost luate în considerare de către legiuitor în cadrul exercitării puterii sale de apreciere la momentul adoptării măsurilor de conservare.

În al patrulea rând, astfel cum arată Parlamentul, alegerea legiuitorului era asemănătoare cu cea care intră sub incidența reglementării CPANE. Abordarea legiuitorului corespundea de asemenea, în esență, cu obiectivul prevăzut la alineatul (83) litera (c) din Rezoluția 61/105 a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.

Trebuie să se concluzioneze că reclamantele nu au prezentat elemente care să permită să se stabilească faptul că legiuitorul ar fi depășit în mod vădit limitele largii sale puteri de apreciere, cu încălcarea principiului proporționalității, prin interzicerea pescuitului cu unelte de fund la o adâncime de peste 400 de metri, în zonele identificate în care există sau este posibil să existe EMV, pentru a reduce la minimum impactul activităților de pescuit de adâncime asupra EMV în cadrul aplicării principiului precauției și al punerii în aplicare a abordării ecosistemice a gestionării pescuitului.

În aceste împrejurări, fără a fi necesar să se examineze admisibilitatea sa, trebuie să se respingă al doilea aspect al celui de al doilea motiv și, pe cale de consecință, acest motiv în ansamblul său, inclusiv susținerile reclamantelor, prezentate în cadrul primului motiv, dar interpretate în sensul că fac parte din cel de al doilea motiv (a se vedea punctele 29, 38 in fine și 103 de mai sus).

Prin urmare, acțiunea trebuie respinsă în totalitate.

Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamantele au căzut în pretenții, se impune ca acestea să fie obligate să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, cheltuielile de judecată efectuate de Comisie, conform concluziilor acesteia din urmă.

Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, statele membre și instituțiile care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. În consecință, Regatul Spaniei, Parlamentul și Consiliul vor suporta propriile cheltuieli de judecată.

Potrivit articolului 138 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, Tribunalul poate decide ca un intervenient, altul decât cei menționați la alineatele (1) și (2) ale articolului respectiv, să suporte propriile cheltuieli de judecată. În speță, s‑a decis astfel ca comunitatea autonomă Galicia să suporte propriile cheltuieli de judecată.

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șaptea extinsă)

11 iunie 2025 ( *1 )

Hotărâre