AcasăLegislație UE62022TJ0681

Hotărârea Tribunalului (Camera a șaptea extinsă) din 11 iunie 2025.#Regatul Spaniei împotriva Comisiei Europene.#Politica comună în domeniul pescuitului – Articolul 9 din Regulamentul (UE) 2016/2336 – Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1614 – Metode și criterii de determinare a zonelor în care există sau este posibil să existe ecosisteme marine vulnerabile – Stabilirea unei liste a zonelor în care prezența ecosistemelor marine vulnerabile este dovedită sau probabilă – Stabilirea unor zone de protecție – Excepție de nelegalitate – Proporționalitate.#Cauza T-681/22.

Tip:Hotărâre a Tribunalului UE
Publicat:11.06.2025
EUR-Lex
Punctul 1
Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, Regatul Spaniei solicită anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/1614 al Comisiei din 15 septembrie 2022 de determinare a zonelor de pescuit de adâncime existente și de stabilire a unei liste a zonelor în care există sau este posibil să existe ecosisteme marine vulnerabile (JO 2022, L 242, p. 1, denumit în continuare „regulamentul atacat”), în ceea ce privește stabilirea acestei liste prevăzute la articolul 2 din regulamentul menționat și în anexa II la acesta.
Punctul 2
Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind politica comună în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1954/2003 și (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2371/2002 și (CE) nr. 639/2004 ale Consiliului și a Deciziei 2004/585/CE a Consiliului (JO 2013, L 354, p. 22), stabilește printre altele obiectivele și principiile politicii comune în domeniul pescuitului (PCP). Acesta prevede printre altele adoptarea de măsuri pentru conservarea și exploatarea durabilă a resurselor biologice marine.
Punctul 3
Regulamentul (UE) 2016/2336 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 decembrie 2016 de stabilire a unor condiții specifice privind pescuitul stocurilor de specii de adâncime din Atlanticul de Nord‑Est și a unor dispoziții referitoare la pescuitul în apele internaționale din zona Atlanticului de Nord‑Est și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2347/2002 al Consiliului (JO 2016, L 354, p. 1, denumit în continuare „regulamentul de bază”) are ca obiect să contribuie la realizarea obiectivelor Regulamentului nr. 1380/2013 în ceea ce privește speciile de adâncime și habitatele acestora, și anume asigurarea faptului ca activitățile de pescuit să asigure condiții de mediu sustenabile pe termen lung și să fie gestionate de o manieră consecventă cu obiectivele de a realiza beneficii economice, sociale și de ocupare a forței de muncă, precum și de a contribui la securitatea aprovizionării cu alimente.
Punctul 4
Articolul 7 alineatul (1) din regulamentul de bază prevede că, până la 13 iulie 2017, statele membre ale căror nave au obținut un permis de pescuit de mare largă în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 2347/2002 al Consiliului din 16 decembrie 2002 de stabilire a cerințelor specifice de acces și a condițiilor asociate care se aplică pescuitului rezervelor de specii de adâncime (JO 2002, L 351, p. 6), și în măsura în care se referă la activitățile de pescuit desfășurate de navele care capturează peste 10 tone pe an calendaristic, informează Comisia Europeană, prin intermediul registrelor VMS sau, dacă registrele VMS nu sunt disponibile, prin intermediul altor mijloace de informații relevante și verificabile, cu privire la locațiile activităților de pescuit pentru speciile de adâncime ale acestor nave în anii calendaristici de referință 2009-2011.
Punctul 5
Articolul 9 alineatul (6) din regulamentul de bază prevede adoptarea de către Comisie a unor acte de punere în aplicare în scopul stabilirii unei liste a zonelor în care există sau este posibil să existe ecosisteme marine vulnerabile (denumite în continuare „EMV”). Potrivit articolului 9 alineatul (9) din regulamentul menționat, pescuitul cu unelte de fund este interzis în toate zonele enumerate în conformitate cu alineatul (6).
Punctul 6
În luna aprilie 2017, Comisia a lansat o solicitare de date în temeiul articolului 7 alineatul (1) din regulamentul de bază. Ca răspuns la această solicitare, statele membre au prezentat registre VMS și alte date relevante și verificabile privind localizarea activităților de pescuit pentru speciile de adâncime ale acestor nave în cursul anilor calendaristici 2009-2011.
Punctul 7
În luna iulie 2017, pe baza datelor prezentate de statele membre, Comisia a solicitat Consiliului Internațional pentru Explorarea Apelor Maritime (ICES) să emită un aviz pentru a stabili zonele de pescuit de adâncime existente și pentru a identifica o listă a zonelor în care există sau este posibil să apară EMV.
Punctul 8
La 5 ianuarie 2021, după ce a obținut din partea statelor membre registre suplimentare privind EMV și VMS, pentru o perioadă care se întinde până în anul 2018 sau chiar, pentru anumite date, până în anul 2020, ICES a emis un aviz în care a stabilit zonele existente de pescuit de adâncime pentru uneltele de fund care operează la o adâncime cuprinsă între 400 și 800 de metri și a stabilit o listă a zonelor care adăpostesc sau sunt susceptibile să adăpostească EMV (denumit în continuare „avizul ICES din 2021”).
Punctul 9
La 17 noiembrie 2021, Comisia a solicitat ICES să emită un aviz suplimentar care să conțină coordonatele zonelor de pescuit de adâncime existente și ale listei zonelor de EMV situate numai în apele Uniunii din Atlanticul de Nord‑Est. Avizul menționat a fost emis la 7 februarie 2022.
Punctul 10
La 15 septembrie 2022, pe baza acestor informații, Comisia a adoptat regulamentul atacat, întemeiat printre altele pe articolul 9 alineatul (6) din regulamentul de bază.
Punctul 11
Articolul 2 alineatul (1) din regulamentul atacat prevede: „Lista zonelor în care se știe că există sau că este posibil să existe EMV este stabilită în conformitate cu coordonatele prevăzute în anexa II.”
Punctul 12
Regatul Spaniei solicită Tribunalului: – anularea regulamentului atacat, în ceea ce privește stabilirea listei zonelor în care există sau este posibil să existe EMV, prevăzută la articolul 2 din regulamentul de punere în aplicare menționat și în anexa II la acesta; – cu titlu subsidiar, constatarea nevalidității articolului 9 alineatele (6) și (9) din regulamentul de bază, în conformitate cu articolul 277 TFUE; – obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
Punctul 13
Comisia solicită Tribunalului: – respingerea acțiunii ca fiind în parte inadmisibilă și, în orice caz, ca nefondată; – obligarea Regatului Spaniei la plata cheltuielilor de judecată.
Punctul 14
Consiliul Uniunii Europene solicită Tribunalului: – respingerea celui de al doilea motiv, referitor la excepția de nelegalitate a articolului 9 alineatele (6) și (9) din regulamentul de bază; – obligarea Regatului Spaniei la plata cheltuielilor de judecată.
Punctul 15
Parlamentul European solicită Tribunalului: – respingerea celui de al doilea motiv, întemeiat pe pretinsa nelegalitate a articolului 9 alineatele (6) și (9) din regulamentul de bază, în măsura în care este în parte inadmisibil și, în orice caz, nefondat; – obligarea Regatului Spaniei la plata cheltuielilor de judecată.
Punctul 16
În susținerea acțiunii, Regatul Spaniei invocă două motive. Primul motiv este întemeiat pe încălcarea regulamentului de bază și a principiului proporționalității prin regulamentul atacat, în măsura în care stabilește lista zonelor în care există sau este posibil să existe EMV.
Punctul 17
Prin intermediul celui de al doilea motiv, Regatul Spaniei invocă, cu titlu subsidiar, o excepție de nelegalitate a articolului 9 alineatele (6) și (9) din regulamentul de bază.
Punctul 18
Acest motiv este compus din două aspecte, întemeiate pe faptul că Comisia ar fi încălcat regulamentul de bază și principiul proporționalității, pe de o parte, prin faptul că nu a analizat impactul uneltelor de pescuit fixe de adâncime și, pe de altă parte, prin metoda astfel utilizată.
Punctul 19
Regatul Spaniei pretinde că articolul 2 alineatul (1) din regulamentul atacat încalcă dispozițiile regulamentului de bază și principiul proporționalității prin faptul că stabilește o listă a zonelor în care există sau este posibil să existe EMV, fără a se întemeia pe o analiză a impactului uneltelor de pescuit fixe. În această privință, Regatul Spaniei subliniază că obiectivul regulamentului de bază și, în acest scop, al listei zonelor menționate este, potrivit articolului 1, prevenirea efectelor nocive „semnificative” asupra EMV în cadrul pescuitului de adâncime și asigurarea conservării pe termen lung a stocurilor de pești de adâncime. O astfel de abordare ar reieși de asemenea din diferitele instrumente internaționale la care face referire regulamentul de bază, precum Rezoluțiile 61/105 și 64/72 adoptate de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite sau Orientările internaționale pentru gestionarea pescuitului de adâncime în marea liberă ale Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) din 29 august 2008 (denumite în continuare „Orientările FAO din 2008”). Regatul Spaniei susține că Comisia a stabilit, în regulamentul de punere în aplicare menționat, zone în care există sau este posibil să existe EMV pe baza avizului ICES din 2021, care a utilizat o metodologie ponderată întemeiată pe aprecierea mai multor abordări posibile de gestionare a pescuitului, dar care a omis să aprecieze incidența unei părți fundamentale a activității de pescuit, și anume cea care utilizează unelte fixe. Această metodologie nu ar fi conformă nici cu regulamentul de bază, nici cu principiul proporționalității, având în vedere pilonii PCP privind beneficiile în materie economică, socială și de ocupare a forței de muncă.
Punctul 20
Comisia, susținută de Consiliu și de Parlament, contestă afirmațiile Regatului Spaniei.
Punctul 21
În ceea ce privește critica întemeiată pe încălcarea regulamentului de bază, trebuie arătat că întrebarea adresată privește interpretarea articolului 9 alineatul (6) din regulamentul menționat, printre altele pentru a stabili dacă este necesar să se examineze, în cadrul adoptării de către Comisie a unui regulament de stabilire a listei zonelor în care există sau este posibil să existe EMV, efectele nocive semnificative ale uneltelor fixe în fiecare zonă inclusă în această listă, în contextul unei abordări de gestionare a pescuitului care include evaluarea consecințelor măsurilor de protecție a EMV asupra activităților de pescuit și asupra vieții economice și sociale.
Punctul 22
Având în vedere afirmațiile sus‑menționate ale Regatului Spaniei, este necesar (a se vedea punctul 19 de mai sus), să se interpreteze articolul 9 alineatul (6) din regulamentul de bază pentru a defini criteriile de determinare a zonelor în care există sau este posibil să existe EMV care fac obiectul anexei II la regulamentul atacat și în special pentru a stabili dacă dispoziția menționată impune o evaluare a efectelor nefaste ale pescuitului cu unelte fixe în zonele vizate.
Punctul 23
În primul rând, trebuie arătat că această interpretare trebuie efectuată în lumina anumitor definiții care reies direct din articolul 4 din regulamentul de bază și că acest articol face trimitere la definițiile care figurează la articolul 4 din Regulamentul nr. 1380/2013 și la articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 734/2008 al Consiliului din 15 iulie 2008 privind protecția ecosistemelor marine vulnerabile din marea liberă împotriva efectelor nocive ale uneltelor de pescuit de fund (JO 2008, L 201, p. 8).
Punctul 24
În această privință, pe de o parte, articolul 4 alineatul (2) litera (j) din regulamentul de bază prevede că prin „indicatori ai EMV” se înțeleg cei incluși în anexa III la regulamentul menționat. Articolul 4 alineatul (2) litera (h) din acest regulament prevede că sunt considerate „interacțiuni” capturile unor cantități de specii indicatoare de EMV care depășesc pragurile stabilite în anexa IV la același regulament. Mai precis, reiese, mai întâi, din anexa III în cauză o enumerare a tipurilor de habitate de EMV, însoțite de taxonii care se pot găsi în acestea, considerate indicatori ai EMV. În continuare, anexa IV menționată mai sus literele (a) și (b) definește interacțiunea cu un posibil EMV, fie în raport cu traulele și cu alte unelte de pescuit în afara paragatelor (indicând ca pertinentă prezența unor indicatori de EMV de peste 30 kg de corali vii și/sau 400 kg de bureți vii), fie în raport cu paragatele (indicând ca pertinentă prezența unor indicatori de EMV pe 10 cârlige per 1000 de segmente de cârlig sau per 1200 m secțiune de paragat, luându‑se în considerare valoarea mai scurtă). Prin urmare, în conformitate cu aceste dispoziții, prezența EMV este demonstrată sau indicată prin elemente legate de natura și de cantitatea speciilor cu care se„interacționează” atât cu unelte mobile, cât și cu unelte fixe. Elementele menționate sunt pertinente și importante nu numai în cazul unei interacțiuni fortuite cu un EMV, în conformitate cu articolul 9 alineatele (2) și (3) din regulamentul de bază, ci și pentru stabilirea zonelor în care există sau este posibil să existe EMV, în conformitate cu dispozițiile articolului 9 alineatele (4) și (6) din același regulament, astfel cum se va analiza în continuare (a se vedea punctele 36-44 de mai jos).
Punctul 25
Pe de altă parte, în ceea ce privește noțiunile de „unelte de fund” și de „efecte nocive semnificative”, acestea fac parte integrantă din definiția EMV, în conformitate cu articolul 2 din Regulamentul nr. 734/2008, la care face trimitere articolul 4 din regulamentul de bază.
Punctul 26
Primo, potrivit articolului 2 litera (d) din Regulamentul nr. 734/2008, sunt unelte de fund „unelte instalate pe durata obișnuită a operațiunilor de pescuit în contact cu fundul mării”, care sunt, în articolul menționat, exemplificate („inclusiv traule de fund, drage, setci de fund, paragate de fund, vintire și capcane”). Rezultă în mod clar că „uneltele de fund”, în sensul definiției menționate mai sus, includ unelte de fund fixe, inclusiv paragate.
Punctul 27
Secundo, potrivit articolului 2 litera (b) din Regulamentul nr. 734/2008, „efectele nocive semnificative” care compromit integritatea ecosistemului, potrivit precizărilor aduse de articolul 2 litera (c) din același regulament, rezultă dintr‑un contact fizic al fundului mării cu uneltele de fund în general, pe durata obișnuită a operațiunilor de pescuit. În acest context, expresia „pe durata obișnuită a operațiunilor de pescuit” este legată de expresia „contactul fizic cu uneltele de fund”, care figurează la articolul 2 litera (b) din regulamentul menționat, și nu implică o evaluare a activităților de pescuit practicate în spațiile maritime în cauză. Această interpretare este confirmată de articolul 2 litera (d) din regulamentul menționat, potrivit căruia „uneltele de fund” sunt „unelte instalate pe durata obișnuită a operațiunilor de pescuit în contact cu fundul mării”.
Punctul 28
Tertio, definiția prevăzută la articolul 2 litera (b) din Regulamentul nr. 734/2008 include de asemenea o enumerare nelimitativă a EMV, care cuprind „recifele, munții submarini, izvoarele hidrotermale, coralii de apă rece sau bancurile de bureți de apă rece”. În această ultimă privință, astfel cum susține Comisia în fața Tribunalului, fără ca acest lucru să fie contestat, enumerarea respectivă corespunde tipurilor de habitate de EMV menționate în anexa III la regulamentul de bază, care, așa cum s‑a arătat mai sus, sunt definite pornind de la taxoni reprezentativi, indiferent de tipul de unelte de pescuit care le pot afecta. Prin urmare, caracterizarea zone în care există sau este posibil să existe EMV rezultă din aplicarea unor criterii obiective legate de prezența dovedită sau probabilă a speciilor protejate astfel cum sunt enumerate, protecția acestora fiind asigurată în raport cu pericolele legate de efectele unui pescuit cu „unelte de fund” în general. Astfel, tipul de unelte de fund, mobil sau fix, nu afectează indicatorii acestor zone și tipurile de habitate de EMV identificate de legiuitor în anexa III la regulamentul de bază. Rezultă de aici, astfel cum a susținut în mod întemeiat Comisia în ședință, că aceasta din urmă nu avea o putere de apreciere în ceea ce privește aspectul dacă habitatele marine, incluse în mod expres în enumerarea definiției menționate mai sus [articolul 2 litera (b) din Regulamentul nr. 734/2008] și reluate în anexa III la regulamentul de bază, constituiau sau nu EMV, în funcție de datele privind tipurile de unelte de fund utilizate pe durata obișnuită a operațiunilor de pescuit realizate în zonele în discuție.
Punctul 29
Quarto, potrivit articolului 2 litera (c) din Regulamentul nr. 734/2008, „efecte[le] nocive semnificative” menționate mai sus sunt evaluate individual, în combinație sau cumulativ. Prin urmare, nu este necesar să se examineze în mod distinct efectele nocive ale uneltelor de fund fixe, în măsura în care efectele nocive semnificative asupra zonelor în care există EMV pot fi deja constatate sau sunt previzibile pe baza uneltelor mobile și, astfel, ar fi, cel mult, doar consolidate în cazul constatării unor efecte nocive suplimentare cauzate de uneltele fixe. După cum s‑a arătat la punctul 28 de mai sus, prezența dovedită sau probabilă a speciilor protejate conduce la calificarea zonelor relevante drept zone în care există sau este posibil să existe EMV astfel încât să le asigure protecția împotriva „uneltelor de fund” în general.
Punctul 30
Trebuie să se concluzioneze că, contrar afirmațiilor Regatului Spaniei, potrivit articolului 2 din Regulamentul nr. 734/2008, o zonă poate fi calificată drept zonă în care există sau este posibil să existe EMV ca urmare a efectelor nocive semnificative care rezultă din simpla utilizare a uneltelor de fund mobile sau din utilizarea uneltelor de fund în general, fără ca această calificare să poată fi pusă în discuție în raport cu uneltele de fund fixe, având în vedere efectele lor (potențial mai puțin) nocive asupra ecosistemului în cauză.
Punctul 31
În al doilea rând, în măsura în care Regatul Spaniei subliniază că articolul 9 alineatul (4) din regulamentul de bază face trimitere la Orientările FAO din 2008, în scopul evaluării anuale a zonelor în care există sau este posibil să existe EMV, trebuie arătat că factorii care ar trebui utilizați drept criterii pentru identificarea EMV reies din cuprinsul punctelor 14, 15 și 42 din aceste orientări.
Punctul 32
Se arată printre altele că acești factori, care sunt legați de caracteristicile ecosistemelor propriu‑zise, în special de aspectele lor biologice și structurale, sunt următorii: – unicitatea și raritatea [i]; – importanța funcțională a habitatului [ii]; – fragilitatea [iii]; – caracteristicile ciclului biologic al speciilor care compun acest habitat și care fac dificilă recuperarea sa [iv]; – complexitatea structurală [v].
Punctul 33
Prin urmare, clasificarea unui ecosistem marin ca vulnerabil nu presupune o examinare a efectelor nocive ale uneltelor de fund fixe. Desigur, în conformitate cu punctul 15 din Orientările FAO din 2008, vulnerabilitatea unui ecosistem este apreciată în raport cu activitățile antropice și poate varia în funcție de tipurile de unelte de pescuit utilizate. Totuși, aceasta nu înseamnă că clasificarea unui ecosistem ca vulnerabil presupune aprecierea fragilității sale în mod specific în raport cu fiecare tip de unelte utilizate sau că poate fi limitată la anumite tipuri de unelte, cu excluderea altora, dat fiind că această clasificare se bazează pe caracteristicile ecosistemului propriu‑zis, acestea nefiind susceptibile să varieze în funcție de efectul fiecărui tip de unelte utilizate.
Punctul 34
În plus, din cuprinsul punctelor 17, 18 și 47 din Orientările FAO din 2008 reiese că evaluarea efectelor nocive ale pescuitului practicat sau preconizat în zonele în cauză succedă identificării EMV și ține de un stadiu ulterior al procedurii referitoare la protecția acestora, care privește luarea măsurilor de gestionare și de conservare adecvate, destinate să prevină orice efect nociv semnificativ asupra EMV.
Punctul 35
Prin urmare, Orientările FAO din 2008 nu furnizează elemente de interpretare de natură să susțină teza invocată de Regatul Spaniei cu privire la necesitatea de a evalua eventualul impact al oricărui tip de pescuit și al uneltelor care trebuie utilizate.
Punctul 36
În al treilea rând, trebuie efectuată o analiză teleologică și sistemică a articolului 9 alineatul (6) din regulamentul de bază.
Punctul 37
Primo, trebuie să se observe că identificările de către statele membre ale zonelor în care există sau este posibil să existe EMV, prevăzute la articolul 9 alineatul (4) din regulamentul de bază și luate în considerare de Comisie în scopul stabilirii listei acestor zone, se bazează printre altele pe informațiile biogeografice și pe informațiile privind întâlnirile cu EMV, care depind de cantitatea anumitor specii (a se vedea dispozițiile anexelor III și IV la regulamentul menționat) capturate în cursul unei operațiuni de pescuit. În acest caz, este vorba despre informații care se referă mai degrabă la caracteristicile biologice și structurale ale habitatelor în cauză decât la caracteristicile sau la efectele diferitelor tipuri de unelte de fund utilizate.
Punctul 38
Secundo, trebuie să se considere că, deși articolul 9 alineatul (6) din regulamentul de bază, în măsura în care privește întocmirea unei liste a zonelor în care există sau este posibil să existe EMV, instituie o condiție de conservare a EMV, este vorba totuși despre un element distinct de cel privind adoptarea de măsuri specifice pentru conservarea și exploatarea durabilă a resurselor biologice marine.
Punctul 39
În această privință, astfel cum reiese printre altele din articolul 4 alineatul (1) punctul 20 și din articolul 7 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1380/2013, tipul de unelte de pescuit utilizate sau caracteristicile sale legate de utilizarea sa pot face obiectul unor „măsur[i] tehnic[e]” menite să reglementeze impacturile asupra componentelor ecosistemelor generate de activitățile de pescuit. Constituie o astfel de măsură, care ține de „gestionarea pescuitului”, cea prevăzută la articolul 9 alineatul (9) din regulamentul de bază, potrivit căruia „pescuitul cu unelte de fund este interzis în toate zonele enumerate în conformitate cu alineatul (6)”.
Punctul 40
De asemenea, posibilitatea, prevăzută la articolul 9 alineatul (6) a doua teză din regulamentul de bază, referitoare la eliminarea unei zone de pe lista EMV, pe baza evaluării impactului și în urma adoptării unor măsuri adecvate de conservare și de gestionare care să garanteze că se împiedică efecte nocive semnificative asupra EMV din zona respectivă, presupune tocmai că astfel de măsuri au fost adoptate. Astfel, contrar celor susținute de Regatul Spaniei, nu se poate deduce din această dispoziție că o abordare de gestionare, care ar cuprinde cerința de a evalua consecințele măsurilor de conservare a EMV asupra activităților de pescuit și asupra vieții economice și sociale (a se vedea punctul 19 de mai sus), ar trebui aplicată în ceea ce privește stabilirea listei zonelor în care există sau este posibil să existe EMV.
Punctul 41
Tertio, o astfel de abordare, preconizată de Regatul Spaniei, ar fi incompatibilă cu noțiunea de „act de punere în aplicare”, din moment ce ar modifica sau ar completa regulamentul de bază în ceea ce privește elementele sale esențiale privind protecția EMV (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 februarie 2023, Fenix International, C‑695/20, EU:C:2023:127, punctele 44 și 48-51) și ar depăși cu mult competența conferită Comisiei prin articolul 9 alineatul (6) prima teză din regulamentul de bază.
Punctul 42
Această considerație nu poate fi repusă în discuție de articolul 9 alineatul (4) din regulamentul de bază, în temeiul căruia evaluarea zonelor în care există sau este posibil să se existe EMV se efectuează în conformitate cu abordarea precaută a gestionării pescuitului, prevăzută la articolul 4 alineatul (1) punctul 8 din Regulamentul nr. 1380/2013, potrivit căruia „absența unor informații științifice adecvate nu ar trebui să justifice decizia de a amâna sau a nu lua măsuri de gestionare pentru conservarea speciilor vizate, a speciilor asociate sau dependente, precum și a speciilor care nu sunt vizate și a mediului acestora”. Astfel, aplicarea abordării menționate, în ceea ce privește stabilirea listei zonelor în care există sau este posibil să existe EMV, este justificată, pe de o parte, de faptul că identificarea acestor zone face parte integrantă din protecția lor și, pe de altă parte, de probabilitatea lipsei unor date științifice suficiente (sau suficient de fiabile și credibile) în ceea ce privește caracteristicile ecosistemelor în cauză, care trebuie luate în considerare pentru identificarea EMV. Această abordare implică faptul că lipsa unor astfel de date nu ar trebui să excludă posibilitatea Comisiei, prin exercitarea puterii sale de apreciere în acest domeniu (a se vedea prin analogie Hotărârea din 22 iunie 2023, Arysta LifeScience Great Britain/Comisia, C‑259/22 P, nepublicată, EU:C:2023:513, punctul 45), de a califica zonele în cauză drept zone în care este posibil să existe EMV, dacă este cazul luând în considerare elemente care au legătură cu activitățile de pescuit practicate, pentru a aprecia probabilitatea existenței continue a EMV.
Punctul 43
În plus, Regatul Spaniei invocă de asemenea articolul 9 alineatul (8) din regulamentul de bază, potrivit căruia „[s]e solicită noi evaluări ale impactului în cazul în care se produc schimbări semnificative ale tehnicilor utilizate pentru desfășurarea activităților de pescuit cu unelte de fund sau dacă apar noi informații științifice care indică prezența unor EMV într‑o anumită zonă”. Acesta susține că, deși diferitele tehnici utilizate pentru pescuitul cu unelte de fund constituie un element important pentru revizuirea listei zonelor în care există sau este posibil să existe EMV, trebuie să fie vorba în mod necesar despre un element important pentru elaborarea listei menționate. Cu toate acestea, argumentul menționat trebuie înlăturat. Astfel, articolul 9 alineatul (8) din regulamentul de bază impune noi „evaluări ale impactului”, deși asemenea evaluări nu sunt necesare pentru stabilirea zonelor menționate în temeiul articolului 9 alineatul (6) prima teză din regulamentul menționat, ci mai degrabă pentru eliminarea unei zone de pe listă, în temeiul celei de a doua teze a acestei dispoziții, care prevede condiții procedurale și materiale.
Punctul 44
Din ansamblul acestor considerații, care figurează la punctele 19-43 de mai sus, reiese că, contrar celor pretinse de Regatul Spaniei, articolul 9 alineatul (6) prima teză din regulamentul de bază nu impune nici o evaluare a efectelor nocive semnificative ale uneltelor de pescuit fixe în fiecare zonă în care există sau este posibil să existe EMV inclusă în lista în cauză, nici o abordare de gestionare a pescuitului sau chiar de gestionare care să cuprindă evaluarea consecințelor măsurilor de protecție a EMV în cauză asupra activităților de pescuit și asupra vieții economice și sociale.
Punctul 45
În ceea ce privește critica întemeiată pe încălcarea principiului proporționalității, la care face trimitere Regulamentul nr. 1380/2013 (a se vedea punctul 42 de mai sus), el însuși menționat de regulamentul de bază, trebuie amintit că rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că principiul proporționalității face parte dintre principiile generale ale dreptului Uniunii și impune ca mijloacele puse în aplicare printr‑o dispoziție de drept al Uniunii să fie apte să realizeze obiectivele legitime urmărite de reglementarea în cauză și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestora (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 iunie 2010, Vodafone și alții, C‑58/08, EU:C:2010:321, punctul 51 și jurisprudența citată).
Punctul 46
În această privință, trebuie amintit de asemenea că principiul proporționalității impune ca actele instituțiilor Uniunii să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru realizarea obiectivelor legitime urmărite de reglementarea în cauză (a se vedea Hotărârea din 11 ianuarie 2017, Spania/Consiliul, C‑128/15, EU:C:2017:3, punctul 71 și jurisprudența citată). Rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că, pentru a îndeplini criteriul proporționalității, o măsură trebuie să poată contribui la obiectivul urmărit, iar nu neapărat să îl îndeplinească prin ea însăși (Hotărârea din 13 iunie 2018, Deutscher Naturschutzring, C‑683/16, EU:C:2018:433, punctul 49 și jurisprudența citată).
Punctul 47
În speță, în măsura în care Regatul Spaniei își concentrează argumentele pe aspectul dacă „efectele negative” asupra mediului marin ale diferitelor tipuri de unelte de pescuit, în special ale uneltelor fixe, erau „semnificative” sau „considerabile”, compromițând integritatea ecosistemului (a se vedea de asemenea punctul 19 de mai sus), ceea ce ar exclude luarea în considerare a acestor din urmă unelte, și în ceea ce privește afirmația sa prezentată în replică, potrivit căreia nu era rezonabil să se accepte premisa în virtutea căreia vulnerabilitatea ecosistemelor era o chestiune inerentă acestora și obiectivă care nu depindea decât de ecosistem și de caracteristicile sale, s‑a constatat deja la punctul 33 de mai sus că, atunci când se întocmește o listă a zonelor în care există sau este posibil să existe EMV, este necesar să se țină seama de caracteristicile ecosistemelor propriu‑zise, inclusiv fragilitatea acestora, luând în considerare riscul producerii de daune legate de efectele nocive semnificative care rezultă în general din utilizarea „uneltelor de fund”. Astfel, nici lipsa unei analize efectuate de ICES și de Comisie cu privire la efectele dăunătoare ale uneltelor fixe asupra zonelor incluse în lista menționată care figurează în anexa II la regulamentul atacat nu constituie o încălcare a principiului proporționalității.
Punctul 48
Pentru motivele indicate la punctele 21-47 de mai sus, Regatul Spaniei nu poate susține în mod întemeiat că, în raport cu PCP și cu principiul proporționalității, nu era necesar să se dezvolte un pilon referitor la mediu, fără a lua în considerare celelalte două, și anume pilonii economic și social. În special, mai trebuie subliniat că, prin întocmirea listei zonelor în care există sau este posibil să existe EMV în conformitate cu articolul 9 alineatul (6) din regulamentul de bază, Comisia nu putea efectua, în cadrul competențelor care îi erau atribuite pentru a adopta un regulament de punere în aplicare, vreo evaluare comparativă între protecția EMV și alte obiective ale PCP (a se vedea punctul 41 de mai sus). Astfel, nu poate fi urmată afirmația Regatului Spaniei potrivit căreia „interzicerea pescuitului cu unelte fixe prevăzută de regulamentul de punere în aplicare [atacat nu ar fi] justificată de obiectivul de protecție a EMV din moment ce impactul negativ major nu a fost demonstrat” și ar fi „disproporționată în raport cu acest obiectiv și cu celelalte obiective ale PCP, împiedicând astfel o parte substanțială a flotei de pescuit […] să contribuie la bogăția economică și la securitatea aprovizionării cu alimente”.
Punctul 49
În această privință, este necesar să se adauge că, contrar celor susținute de Regatul Spaniei, opțiunea 1 din scenariul 2, care figurează în avizul ICES din 2021 și care a fost ulterior adoptată de Comisie în regulamentul atacat, nu se întemeiază pe o asemenea evaluare comparativă între protecția EMV și alte obiective ale PCP sau pe o abordare de gestionare a pescuitului.
Punctul 50
Astfel, din avizul ICES menționat reiese că baza sa de date conține două tipuri de date, și anume, pe de o parte, cele care confirmă existența EMV, înregistrate ca habitate de EMV, și, pe de altă parte, cele care nu oferă aceeași certitudine în ceea ce privește prezența EMV, întrucât acestea nu au fost observate în mod direct pe fundul mării, ci adesea eșantionate de la distanță. Pentru aceste înregistrări, ICES a elaborat o metodă de combinare a înregistrărilor individuale într‑o anumită zonă marină (un „pătrat C”), pe baza criteriilor FAO și a tuturor datelor disponibile privind abundența într‑un „indice EMV” care prezintă o probabilitate ridicată, medie și scăzută de „pătrat C” care conține un habitat real de EMV.
Punctul 51
Pe această bază, avizul ICES din 2021 identifică mai multe „abordări de gestionare” legate de întocmirea listei zonelor în care există sau este posibil să existe EMV.
Punctul 52
În conformitate cu rezoluțiile Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite și cu Orientările FAO din 2008, ICES a elaborat două scenarii, fiecare cuprinzând două opțiuni. Astfel cum reiese din tabelul 1 din avizul ICES din 2021, acesta a prevăzut patru moduri diferite de a delimita zone cu EMV (potrivit scenariului și opțiunii pertinente), în prima coloană a tabelului, precum și implicațiile asupra gestionării lor, în a doua coloană a acestuia.
Punctul 53
Din aceste elemente din avizul ICES din 2021, precum și din explicațiile care le însoțesc reiese că nivelul activității de pescuit nu a fost luat în considerare în cadrul unei abordări de gestionare a pescuitului sau de ponderare a intereselor concurente, ci mai degrabă pentru a aprecia probabilitatea existenței unui EMV în zone cu un indice „scăzut” de prezență, care putea fi deja deteriorat în mod ireversibil, astfel încât continuarea activităților de pescuit să nu fie de natură să cauzeze alte efecte nocive semnificative. În special, din avizul ICES din 2021 reiese că scenariul 2 ținea seama de pragurile „swept‑area ratio” (raportul de suprafață baleiată, denumit în continuare „SAR”), stabilite pe baza unor date empirice, pentru nivelul activității de pescuit, legate de efectele negative semnificative și, prin urmare, permiteau evaluarea efectelor pescuitului asupra prezenței sau a absenței EMV. După cum s‑a explicat la punctul 44 de mai sus, o asemenea abordare este compatibilă cu articolul 9 alineatul (6) din regulamentul de bază.
Punctul 54
Chiar ținând seama de a doua coloană a tabelului 1 din avizul ICES din 2021, privind opțiunea 1 din scenariul 2 referitoare la „[i]mplicații pentru gestionare”, nu reiese de aici o logică diferită. Astfel, se face referire la faptul că această opțiune „acordă prioritate protecției EMV atunci când prezența lor este «dovedită» sau «probabilă»” și include „pătratele C cu indice scăzut de EMV în care activitatea de pescuit este de asemenea scăzută și în care efectele negative importante (SAI) cauzate de activitățile de pescuit din trecut sunt mai puțin probabile”. Aceste elemente indică, în ansamblu, o abordare legată de caracteristicile zonelor în cauză. În orice caz, partea finală a acestei descrieri a implicațiilor pentru gestionare, potrivit căreia aceasta „oferă o protecție a EMV cu costuri reduse pentru pescar și o protecție maximă a EMV în amprenta de pescuit”, constituie pur și simplu o apreciere a efectelor scenariului menționat în ceea ce privește protecția EMV și impactul acesteia asupra pescuitului, care nu a fost însă utilizată ca factor suplimentar pentru determinarea zonelor în care există sau este posibil să existe EMV în plus față de elementele indicate la pagina 5 din avizul ICES din 2021, care coincid cu ceilalți factori indicați la punctul 32 de mai sus și în prima coloană a tabelului 1, care figurează la pagina 6 din acest aviz.
Punctul 55
În plus, trebuie adăugat, în ceea ce privește metoda utilizată de ICES, că din avizul său din 2021 reiese că acesta a indicat în mod expres că nu a putut ține seama decât de intensitatea pescuitului în raport cu uneltele mobile, acestea fiind singurele pentru care dispunea de informații pertinente (și anume date privind intensitatea pescuitului), deși s‑a constatat în mod expres că astfel de informații lipseau în raport cu uneltele fixe. Or, Regatul Spaniei nu contestă, în mod clar și precis, lipsa unor informații suficient de precise cu privire la intensitatea pescuitului cu unelte fixe în mediul marin în cauză.
Punctul 56
În ceea ce privește argumentul Regatului Spaniei potrivit căruia, în esență, ICES ar fi luat decizia, în raport cu anumite zone din jurul insulelor Azore (Portugalia), de a nu le include în avizul său din 2021 privind stabilirea listei zonelor în care există sau este posibil să existe EMV, chiar dacă era vorba tocmai despre zone în care pescuitul era realizat în principal cu unelte fixe, este suficient să se arate că, pe de o parte, era pertinentă lipsa unor informații suficiente care să permită să se prevadă existența dovedită sau probabilă a zonelor menționate și, pe de altă parte, după cum a arătat Comisia în fața Tribunalului fără ca acest fapt să fie contestat, o analiză suplimentară a fost solicitată ICES, în această zonă geografică, astfel încât să poată fi pregătită în viitor o listă a zonelor în care există sau este posibil să existe EMV care o acoperă. Astfel, neincluderea acestei zone în lista zonelor în cauză care figurează în anexa II la regulamentul atacat nu este de natură să demonstreze vreo încălcare a principiului proporționalității.
Punctul 57
În sfârșit, în ceea ce privește argumentul Regatului Spaniei potrivit căruia, în esență, Comisia dispunea de alte alternative decât cea pe care a adoptat‑o în cele din urmă, chiar pe baza avizului ICES din 2021, care prevedea în mod expres „posibilitatea de a combina diferite scenarii în diferite zone în funcție de diferitele lor caracteristici, în special de datele referitoare la activitățile de pescuit”, și a propunerii Regatului Spaniei de a alege „un scenariu și o opțiune care să permită ca zonele cu indicatori slabi de prezență a EMV și cu activitate de pescuit cu unelte de pescuit fixe să nu fie închise”, în conformitate cu obiectivele PCP și cu principiul proporționalității, trebuie arătat că opțiunea astfel preconizată de Regatul Spaniei se întemeiază pe o abordare de gestionare a pescuitului, iar nu pe cea care vizează o desemnare a unor zone în care există sau este posibil să existe EMV având în vedere caracteristicile lor inerente. În plus, Regatul Spaniei nu dovedește că metodologia urmată nu era adecvată, că aceasta nu era de natură să contribuie la obiectivul urmărit (în sensul jurisprudenței amintite la punctul 46 de mai sus) sau că o altă metodologie ar fi fost mai eficientă pentru delimitarea zonelor menționate.
Punctul 58
Având în vedere cele de mai sus, primul aspect al primului motiv, întemeiat pe încălcarea regulamentului de bază și a principiului proporționalității ca urmare a lipsei unei analize a impactului uneltelor de pescuit fixe de adâncime, trebuie respins ca nefondat.
Punctul 59
Susținerile Regatului Spaniei în cadrul prezentului aspect al primului motiv pot fi împărțite în patru critici. În primul rând, potrivit Regatului Spaniei, unele dintre zonele în care există sau este posibil să existe EMV, desemnate de Comisie în regulamentul atacat, s‑ar afla la o adâncime mai mică de 400 de metri, ceea ce ar fi contrar regulamentului de bază. În al doilea rând, Regatul Spaniei critică metodologia utilizată în avizul ICES din 2021, bazată pe unitatea „pătrat C”. În al treilea rând, Regatul Spaniei contestă stabilirea „buffer zones” (zone de protecție), care constă în esență în adăugarea unui „semipătrat C” la „pătratele C” identificate în sensul că conțin EMV. În al patrulea rând, Regatul Spaniei critică închiderea pentru pescuit a zonelor, pretins fără prezența EMV, închise între „pătrate C” identificate în sensul că conțin EMV.
Punctul 60
Regatul Spaniei subliniază că articolul 2 din regulamentul atacat stabilește, prin trimitere la anexa II la acesta, lista zonelor în care există sau este posibil să existe EMV, în conformitate cu articolul 9 din regulamentul de bază. Articolul 9 alineatul (1) menționat din regulamentul de bază se aplică operațiunilor de pescuit care utilizează unelte de fund la o adâncime de peste 400 de metri. În plus, potrivit articolului 9 alineatul (9) din regulamentul menționat, pescuitul cu unelte de fund este interzis în toate zonele enumerate în conformitate cu alineatul (6). Cu toate acestea, potrivit Regatului Spaniei, regulamentul atacat pare să prevadă o interdicție generală a pescuitului cu unelte de fund în zonele vizate în listă, indiferent dacă adâncimea este de peste 400 de metri. De fapt, anumite zone, printre care zonele 4, 6, 17, 23, 31, 35, 39, 40, 48 și 78, cuprinse în anexa II la regulamentul de punere în aplicare menționat, s‑ar afla la o adâncime sub 400 de metri. Prin urmare, articolul 9 din regulamentul de bază și, mai precis, interzicerea pescuitului cu unelte de fund, prevăzută la alineatul (9) al acestuia, nu ar trebui să li se aplice. Includerea acestor zone în listă ar depăși ceea ce permite regulamentul de bază, care impune respectarea întregului articol 9 menționat numai pentru zonele cu o adâncime de peste 400 de metri.
Punctul 61
Comisia contestă această argumentație.
Punctul 62
În această privință, trebuie amintit că, deși modul de redactare a articolului 9 alineatul (6) din regulamentul de bază nu conține o referință limitativă în ceea ce privește adâncimea zonelor incluse în lista zonelor în care există sau este posibil să existe EMV, articolul 9 alineatul (1) din regulamentul de bază prevede că acesta se aplică operațiunilor de pescuit care utilizează unelte de fund la o adâncime de peste 400 de metri. Articolul 9 alineatul (2) din acest regulament privește aceeași categorie de operațiuni de pescuit și indică datele care trebuie luate în considerare pentru evaluarea și identificarea EMV. Se poate deduce de aici că zonele vizate de articolul 9 alineatul (6) din regulamentul menționat trebuie să se afle cel puțin în parte la o adâncime de peste 400 de metri, după cum admite de altfel Comisia.
Punctul 63
Astfel, ca răspuns la întrebările adresate de Tribunal în cadrul măsurilor de organizare a procedurii, Comisia a afirmat că toate zonele în care există sau este posibil să existe EMV, astfel cum sunt delimitate în anexa II la regulamentul atacat, inclusiv cele evidențiate de Regatul Spaniei, se aflau, cel puțin în parte, la o adâncime de peste 400 de metri. Niciuna dintre acestea nu era situată, în ansamblul său, la o adâncime mai mică sau egală cu 400 de metri. Comisia a anexat la răspunsul său un tabel care indica adâncimea minimă și maximă a fiecăreia dintre zonele enumerate în anexa II la regulamentul atacat în conformitate cu datele Rețelei europene de observare a datelor privind mediul marin (denumită în continuare „EMODnet”), care erau de asemenea la dispoziția statelor membre.
Punctul 64
În plus, astfel cum reiese în special din considerentul (6) al regulamentului atacat, avizul ICES din 2021 urmărea să enumere EMV „cu un indice de prezență ridicat, mediu și scăzut în pătratele C la o adâncime cuprinsă între 400 și 800 de metri”. Avizul ICES din 2021 explică motivele pentru care, în anumite cazuri, anumite părți din „pătratele C” se puteau afla în afara adâncimii cuprinse între 400 și 800 de metri.
Punctul 65
În plus, Comisia a susținut că, deși zonele în care există sau este posibil să existe EMV, enumerate în anexa II la regulamentul atacat, includeau toate cele în care era probabil sau s‑a dovedit că sunt prezente EMV, interdicția de pescuit nu se aplică, în schimb, decât la o adâncime de peste 400 de metri, în conformitate cu dispozițiile articolului 9 alineatele (1) și (9) din regulamentul de bază. În ședință, Comisia a confirmat de altfel că aceeași logică se aplică atât „pătratelor C”, cât și zonelor‑tampon.
Punctul 66
Din datele și din informațiile furnizate de Comisie reiese că, deși, desigur, adâncimea zonelor desemnate în sensul că există sau este posibil să existe EMV ar putea varia, astfel încât o parte a zonelor menționate să se poată afla chiar în afara limitei de 400-800 de metri, niciuna dintre zonele în cauză nu era în ansamblul său situată la o adâncime cuprinsă între 0 și 400 de metri. Or, datele sus‑menționate, furnizate de Comisie, nu au fost contestate în mod concret și precis de Regatul Spaniei. Prin urmare, nu s‑a dovedit că criteriul de adâncime prevăzut la articolul 9 alineatul (1) din regulamentul de bază (a se vedea punctul 62 de mai sus) a fost încălcat în speță.
Punctul 67
În aceste împrejurări, prima critică invocată de Regatul Spaniei, în măsura în care vizează pretinsa includere de către Comisie în lista în cauză (în conformitate cu coordonatele indicate în anexa II la regulamentul atacat) a unor zone situate complet la o adâncime care nu este cuprinsă între 400 și 800 de metri, trebuie respinsă.
Punctul 68
Regatul Spaniei critică avizul ICES din 2021 în măsura în care acesta utilizează o metodologie aprobată în esență prin regulamentul atacat, bazată pe unitatea „pătrat C”, la 0,05 grade, creând, în opinia sa, celule cuprinse între 15 și 25 de kilometri pătrați, în funcție de latitudine. În esență, astfel cum ar recunoaște ICES, acest sistem ar presupune ca celulele să nu fie uniforme în funcție de latitudine. În plus, această metodologie ar închide zone excesiv de extinse în jurul celor în care au fost detectate EMV, în special zone de platformă continentală îngustă, precum în nordul Spaniei, spre deosebire de zone foarte întinse, cum ar fi platforma continentală a Mării Nordului. Prin utilizarea acestei metodologii, punctele de prezență a EMV, identificate prin video sau fotografii (în cazul habitatelor) sau prin alte tehnici, cum ar fi traulele (în cazul indicatorilor fizici ai EMV), se combină cu grila celulelor de „pătrate C” pentru a stabili zonele de închidere. Toate cele de mai sus ar presupune ca același „pătrat C” să poată lua în considerare diverși indicatori ai EMV, zone de pescuit și batimetrii. Această lipsă de definire ar epuiza orice tip de analiză. Însuși avizul ICES din 2021 ar recunoaște că această metodologie prezintă limitări importante privind eventualul impact al unei scări inferioare de separare între existența EMV și suprapunerea cu activitatea de pescuit.
Punctul 69
Regatul Spaniei susține că regulamentul de bază impune ca lista elaborată de Comisie în sensul articolului 9 din acesta să se limiteze la zonele în care există sau este posibil să existe EMV, în timp ce, în afara unor astfel de zone, pescuitul ar fi permis sub rezerva unei autorizații. Nimic nu ar justifica o închidere nediscriminatorie, ca urmare a unei metodologii puțin precise care nu ține seama de cele mai bune informații științifice și tehnice disponibile, a zonelor adiacente, în care astfel de ecosisteme nu ar fi fost identificate. Potrivit Regatului Spaniei, existau informații mai precise și ar fi fost puse la dispoziția ICES pentru elaborarea avizului său.
Punctul 70
Comisia contestă susținerile Regatului Spaniei.
Punctul 71
Cu titlu introductiv, trebuie arătat că regulamentul atacat se întemeiază pe avizul ICES din 2021, din care reiese că: „Sistemul pătratelor C este un sistem de grilă. ICES utilizează o rezoluție pătrat C de 0,05° longitudine [per] 0,05° latitudine [aproximativ 15 km2 (3 km × 5 km) la o latitudine de 60° nord]. Această rezoluție constituie un eșalon practic pentru colectarea, explorarea și evaluarea datelor privind activitățile de pescuit în mediul marin.”
Punctul 72
În plus, trebuie să se observe că articolul 9 din regulamentul de bază (inclusiv Orientările FAO din 2008 la care face trimitere) nu conține norme specifice în ceea ce privește metodologia concretă care trebuie utilizată la pregătirea listei zonelor în care există sau este posibil să existe EMV, în special în ceea ce privește grila tehnică sau sistemul de coordonate care trebuie utilizat ca referință cartografică. Prin urmare, trebuie să se considere că acestea se încadrează în marja de apreciere de care beneficiază Comisia în ceea ce privește aplicarea criteriilor de întocmire a listei zonelor menționate (a se vedea punctul 42 de mai sus). Într‑un astfel de cadru, pentru a putea urmări în mod eficient obiectivul care îi este stabilit și ținând seama de evaluările tehnice complexe pe care trebuie să le realizeze, Comisiei trebuie să i se recunoască o largă putere de apreciere (a se vedea prin analogie Hotărârea din 19 ianuarie 2012, Xeda International și Pace International/Comisia, T‑71/10, nepublicată, EU:T:2012:18, punctul 69 și jurisprudența citată). Ținând seama de aceste elemente, numai caracterul vădit inadecvat al unei măsuri adoptate în acest domeniu în raport cu obiectivul pe care Comisia urmărește să îl atingă poate afecta legalitatea unei astfel de măsuri în cadrul examinării de către Tribunal a respectării principiului proporționalității (a se vedea prin analogie Hotărârea din 9 septembrie 2020, Slovenia/Comisia, T‑626/17, EU:T:2020:402, punctul 173).
Punctul 73
Argumentele Regatului Spaniei trebuie examinate în lumina acestor considerații.
Punctul 74
În primul rând, ICES a explicat în avizul său din 2021 că, în esență, abordarea în discuție, și anume utilizarea sistemului „pătratelor C” cu o rezoluție de 0,05° longitudine [per] 0,05° latitudine [aproximativ 15 km2 (3 km × 5 km) la o latitudine de 60° Nord], constituia un eșalon practic pentru colectarea, explorarea și evaluarea datelor referitoare la activitățile de pescuit în mediul marin (a se vedea punctul 71 de mai sus). El a făcut referire, în acest context, la datele de batimetrie modelate ale EMODnet, precum și la lucrările Organizației de Pescuit în Atlanticul de Nord‑Vest (NAFO), subliniind într‑adevăr anumite imprecizii sau deficiențe care reies din utilizarea metodologiei „pătratelor C”. ICES a concluzionat totuși cu privire la acest aspect că anumite variații criticabile care reies din utilizarea metodologiei în discuție „nu [puteau] fi soluționate cu datele disponibile și [necesitau] modificări fundamentale ale apelului la date VMS al ICES [sau] analizei la scară precisă efectuate de diferitele state membre ale Uniunii”.
Punctul 75
În al doilea rând, desigur, Regatul Spaniei susține că dispunea de informații mai precise, rezultate în principal din proiectele Indemares și Intemares de cunoștințe privind mediul marin pentru gestionarea spațiilor rețelei Natura 2000 cofinanțate de Uniune și din campanii de cercetare destinate să răspundă strategiilor marine. În opinia sa, aceste informații georeferențiate și precise ar fi fost comunicate EMODnet, care permitea accesul la datele marine europene clasificate în șapte discipline (batimetrie, biologie, chimie, geologie, activități umane, fizică și habitate ale fundului mării) și la baza de date OSPAR, care constituia un mecanism prin care 15 guverne și Uniunea cooperau pentru a proteja mediul marin al Atlanticului de Nord‑Est. Potrivit Regatului Spaniei, Comisia ar recunoaște de asemenea că metoda întemeiată pe „pătratele C” nu ar fi cea mai precisă care există și nu ar furniza un răspuns privind diferența de dimensiune a celulelor care rezultă din latitudine, în detrimentul Regatului Spaniei. În sfârșit, potrivit Regatului Spaniei, afirmațiile Comisiei privind comunicarea pretins tardivă a datelor de către statele membre către ICES nu erau pertinente. Decizia unilaterală a ICES de a‑și întemeia avizele exclusiv pe propria bază de date privind EMV, ignorând datele produse de statele membre prin intermediul diferitelor rețele și infrastructuri de schimb de date ale Uniunii, ar constitui, potrivit Regatului Spaniei, o nouă restricție privind utilizarea celor mai bune informații științifice și tehnice disponibile.
Punctul 76
Or, aceste elemente nu sunt suficiente pentru a considera că Comisia și‑ar fi depășit în mod vădit marja de apreciere prin utilizarea metodologiei „pătratului C”, cu alte cuvinte a celei luate în considerare de ICES în avizul său din 2021, sau că nu ar fi utilizat cele mai bune informații științifice și tehnice disponibile (a se vedea punctele 69 și 75 in fine de mai sus). Astfel, Comisia se întemeiază în argumentația sa nu numai pe faptul că era obligată să utilizeze datele disponibile, constituite prin intermediul metodologiei menționate, ci susține de asemenea că abordarea sa lua în considerare caracteristicile pescuitului de fund, precum și necesitatea de a asigura o aplicare uniformă a regulamentului de bază. În acest sens, Comisia a făcut referire la metoda „pătratelor C”, utilizată atât de statele membre pentru identificarea activităților de pescuit, cât și de organizații precum Comisia pentru pescuit în Atlanticul de Nord‑Est (NEAFC), din care face parte Uniunea, pentru a delimita interdicții de pescuit legate de EMV similare cu cele stabilite în regulamentul de bază. În plus, Regatul Spaniei nu indică o alternativă eficientă și realistă, având în vedere necesitatea de a armoniza abordările statelor membre și de a pune în aplicare în mod uniform articolul 9 alineatul (6) din regulamentul de bază.
Punctul 77
Nu reiese nici din metodele propuse de Regatul Spaniei (a se vedea punctul 75 de mai sus) că acestea ar fi mai precise pentru ansamblul spațiilor maritime pertinente, luate în considerare de ICES în avizul său din 2021 și de Comisie în regulamentul atacat, în special la data adoptării acestuia din urmă, sau că s‑ar putea considera că una sau mai multe date concrete utilizate de ICES și de Comisie fac ca metodologia lor să fie vădit inadecvată pe baza informațiilor furnizate de Regatul Spaniei sau ca urmare a posibilității de a utiliza alte metode, precum „metoda Kernel” evocată în ședință ca fiind o metodă de estimare a densității, metodă cantitativă care permite să se determine distribuția și întinderea zonelor în care se află EMV pretins utilizată de NAFO. În plus, trebuie arătat că, contrar celor susținute de Regatul Spaniei (a se vedea punctul 75 de mai sus), ICES s‑a întemeiat printre altele, în avizul său din 2021, pe date de batimetrie extrase tocmai din baza de date a EMODnet, evidențiată de Regatul Spaniei. Pe de altă parte, astfel cum a subliniat Comisia în ședință, fără a fi contrazisă de Regatul Spaniei, deși articolul 9 alineatul (6) din regulamentul de bază prevedea că statele membre puteau elabora o listă a zonelor în care există sau este posibil să existe EMV pe care Comisia se putea întemeia (pe lângă avizul ICES), Regatul Spaniei nu i‑a propus o asemenea listă.
Punctul 78
Prin urmare, a doua critică a Regatului Spaniei prin care este criticată metodologia utilizată în avizul ICES din 2021 bazată pe unitatea „pătrat C” trebuie respinsă ca nefondată.
Punctul 79
Potrivit Regatului Spaniei, „pătratele C” care identifică prezența EMV ar fi completate cu zone adiacente de siguranță care corespund unui „semipătrat C” pentru a asigura protecția habitatelor situate în limita „pătratului C” menționat. Este vorba despre o distanță de securitate care o depășește, în opinia sa, pe cea recomandată în alte avize anterioare, de două până la de trei ori mai mare decât adâncimea zonei în cauză. Or, potrivit Regatului Spaniei, aceste închideri se întemeiază pe considerații asociate în mod clar cu uneltele de pescuit mobile. Ar rezulta de aici o listă de zone care conduc, în practică, la închideri mult mai extinse decât cele impuse de regulamentul de bază, ceea ce ar încălca dispozițiile acestuia și principiul proporționalității. Astfel, regulamentul de bază nu ar permite decât închiderea zonelor în care există sau este posibil să existe EMV, ținând seama de efectul nociv semnificativ pe care activitățile de pescuit l‑ar putea avea asupra ecosistemelor menționate. În plus, închiderea zonelor‑tampon cu un „semipătrat C” în jurul fiecărui „pătrat C” ar submina obiectivul de a menține o activitate de pescuit sustenabilă și de a obține beneficii economice și sociale, precum și obiectivul de a contribui la securitatea aprovizionării cu alimente la prețuri rezonabile.
Punctul 80
Comisia contestă susținerile Regatului Spaniei.
Punctul 81
Cu titlu introductiv, trebuie arătat că, în ceea ce privește zonele‑tampon spațiale din jurul „pătratelor C” închise, avizul ICES din 2021 arată următoarele: „Sistemele moderne de navigație oferă o localizare foarte precisă a navelor de pescuit pe mare. Cu toate acestea, atunci când pescuitul se desfășoară la adâncimi cuprinse între 400 și 800 de metri, amplasarea uneltelor de pescuit poate diferi semnificativ de cea a navei. ICES estimează că o zonă‑tampon de jumătate dintr‑un pătrat C în jurul fiecărui pătrat C ar fi adecvat pentru a asigura protecția habitatelor EMV răspândite la marginea pătratului C. Alegerea unei zone‑tampon de o jumătate de pătrat C în loc de o altă distanță a fost făcută în principal pentru ușurința sa de punere în aplicare (ICES, 2020b). Anterior, ICES recomandase (ICES, 2013) ca, pentru EMV prezente pe fundul mării, plat sau nu, o zonă‑tampon de aproximativ două (sub 500 m adâncime) sau de trei ori (peste 500 m de adâncime) adâncimea locală […]. Având în vedere complexitatea punerii în aplicare a acestei recomandări în avizul actual, ICES a optat pentru o zonă‑tampon de jumătate de pătrat C în jurul fiecărui pătrat C.”
Punctul 82
În speță, trebuie să se constate că stabilirea unor zone de protecție era necesară pentru a asigura efectul util al articolului 9 alineatele (6) și (9) din regulamentul de bază și protecția eficientă a EMV urmărită prin aplicarea coroborată a acestor dispoziții. Astfel, având în vedere explicațiile pertinente care figurează în avizul ICES din 2021, stabilirea acestor zone‑tampon urmărește să garanteze, în conformitate cu principiul precauției, protecția habitatelor de EMV care ar putea fi adiacente „pătratelor C” și ar fi, așadar, susceptibile să fie amenințate de activitățile de pescuit ale navelor care s‑ar afla în apropierea „pătratelor C menționate”, din cauza diferenței probabile dintre amplasarea navei și cea a uneltelor de pescuit, potențial semnificativă, în raport cu adâncimile pertinente (între 400 și 800 de metri).
Punctul 83
În consecință, deși aceste zone‑tampon nu conțin indicatori de EMV și, prin urmare, nu sunt zone în care este posibil să existe EMV, potrivit datelor accesibile de către ICES și Comisie, stabilirea lor, ca parte esențială a zonelor în care există sau este posibil să existe EMV, este conformă cu obiectivele de protecție a EMV menționate, urmărite de articolul 9 din regulamentul de bază, și este necesară pentru punerea în aplicare eficientă și uniformă a acestuia. Astfel, critica Regatului Spaniei potrivit căreia includerea zonelor‑tampon în zonele în care există sau este posibil să existe EMV, stabilite prin regulamentul atacat, ar încălca articolul 9 alineatul (6) din regulamentul de bază nu poate fi admisă.
Punctul 84
În plus, dat fiind că protecția EMV prevăzută la articolul 9 din regulamentul de bază privește riscul legat de pescuitul cu unelte de fund în general, faptul că acesta privește mai mult uneltele mobile decât uneltele fixe nu este de natură să excludă sau să limiteze posibilitatea Comisiei de a stabili astfel de zone. În orice caz, după cum reiese din cuprinsul punctelor 135 și 138 de mai jos, nu se poate exclude ca, din cauza curenților de apă sau a mișcărilor laterale în timpul recuperării lor, utilajele fixe să se poată deplasa (sau chiar să fie pierdute) în mod accidental, astfel încât să cauzeze daune EMV.
Punctul 85
În ceea ce privește critica Regatului Spaniei, amintită la punctul 79 de mai sus, care privește încălcarea principiului proporționalității (a se vedea de asemenea punctele 45 și 46 de mai sus), ca urmare a întinderii zonelor‑tampon, trebuie să se observe, în primul rând, că acestea sunt apte să realizeze obiectivul legitim urmărit de reglementarea în cauză, care este legat de prevenirea riscului legat de pescuitul cu unelte de fund, așa cum s‑a amintit la punctul 82 de mai sus.
Punctul 86
În al doilea rând, în ceea ce privește caracterul disproporționat al acestor zone în raport cu obiectivul menționat mai sus, ținând seama de caracterul esențial tehnic al acestui element al metodologiei urmate de Comisie, controlul Tribunalului se limitează, conform jurisprudenței amintite la punctul 72 de mai sus, la o examinare a caracterului vădit disproporționat al dimensiunii acestor zone în raport cu obiectivul stabilirii lor, care privește prevenirea riscului probabil legat de pescuitul cu unelte de fund în general. Cu toate acestea, Regatul Spaniei nu a demonstrat caracterul vădit disproporționat al dimensiunii zonelor în cauză. În această ultimă privință, singurul argument concret prezentat de Regatul Spaniei este întemeiat pe diferențele care există în avizele consecutive ale ICES în ceea ce privește întinderea zonelor‑tampon. Acesta trebuie respins ca nefondat. Astfel, aceste diferențe par să fie legate de o metodă alternativă de calcul, care servește drept bază pentru delimitarea zonelor‑tampon. În special, astfel cum reiese și din avizul ICES din 2021 (a se vedea punctul 81 de mai sus), în timp ce, anterior, problema era tratată în funcție de adâncimea pe care o prezentau zonele în care există sau este posibil să existe EMV (avizul ICES din 2013), ulterior, zona de siguranță a fost delimitată prin referire la un „semipătrat C” suplimentar în principal pentru facilitatea și, așadar, pentru eficacitatea punerii în aplicare a măsurii menționate. În orice caz, modificarea unui element al metodologiei propuse în avizele ICES nu este în sine susceptibilă să demonstreze că măsura în cauză ar depăși în mod vădit ceea ce este necesar pentru atingerea sa.
Punctul 87
În aceste împrejurări, Regatul Spaniei nu a prezentat suficiente elemente concrete și circumstanțiate din care ar fi posibil să se deducă faptul că abordarea privind opțiunea care constă în adăugarea unei zone‑tampon de „semipătrat C” în jurul fiecărui „pătrat C”, bazată pe diferența, potențial semnificativă, dintre amplasarea navei și cea a uneltei de pescuit, în cadrul pescuitului efectuat la adâncimi cuprinse între 400 și 800 de metri, încălca principiul proporționalității.
Punctul 88
Prin urmare, a treia critică a Regatului Spaniei, referitoare la stabilirea zonelor de protecție prin adăugarea unui „semipătrat C” la „pătratele C”, trebuie respinsă ca nefondată.
Punctul 89
Potrivit Regatului Spaniei, la elementele pe care le critică prin intermediul primelor trei critici s‑ar adăuga închiderea zonelor „cu mai puțin de trei pătrate C” fără prezență de EMV, incluse în zone închise, pentru motivul că zonele deschise „cu mai puțin de trei pătrate C «nu sunt practice»”. Pe lângă invocarea, prin analogie, a argumentelor amintite la punctul 79 de mai sus, Regatul Spaniei arată în special că aceste închideri ar fi întemeiate pe considerații clar asociate cu echipamentele de pescuit mobile.
Punctul 90
Comisia contestă susținerile Regatului Spaniei.
Punctul 91
Astfel, pe de o parte, explicațiile furnizate de ICES în avizul din 2021 privesc faptul că era puțin probabil ca navele de pescuit să fie în măsură să pescuiască în mod eficient în zone foarte mici fără a risca să afecteze zone închise adiacente și că trebuia să se evite riscul de prejudiciu în zonele în care există sau este posibil să existe EMV provenind din activitățile de pescuit desfășurate în zonele adiacente (a se vedea avizul ICES din 2021, pagina 16). Prin urmare, aceste considerații sunt similare celor deja analizate în contextul zonelor‑tampon ale unui „semipătrat C” și țin de obiectivul de a asigura un efect util protecției zonelor menționate.
Punctul 92
Pe de altă parte, în avizul său din 2021, ICES a arătat de asemenea că zonele fără ieșire la mare în cauză „erau mai susceptibile să conțină EMV decât alte zone lipsite de date, întrucât erau înconjurate de zone (pătrate C) cu EMV”. S‑a dedus de aici că ele puteau, pur și simplu, să prezinte o lipsă de date în raport cu EMV prezente. O astfel de explicație în ceea ce privește motivele închiderii acestor zone este suficientă în raport cu principiul precauției, ținând seama în același timp de marja de apreciere pe care o avea Comisia în acest domeniu (a se vedea punctul 42 de mai sus).
Punctul 93
Având în vedere cele ce precedă, nu s‑a dovedit că Comisia a încălcat articolul 9 alineatul (6) din regulamentul de bază sau principiul proporționalității prin includerea zonelor sus‑menționate în anexa II la regulamentul atacat. În aceste împrejurări, al patrulea motiv invocat de Regatul Spaniei trebuie respins.
Punctul 94
Rezultă din cele ce precedă că trebuie de asemenea să se respingă al doilea aspect al primului motiv și, pe cale de consecință, acesta în totalitate.
Punctul 95
În cadrul celui de al doilea motiv, Regatul Spaniei invocă o excepție de nelegalitate a regulamentului de bază în ipoteza în care primul motiv nu ar fi admis. Acest motiv cuprinde două aspecte. Primul aspect este întemeiat pe încălcarea articolului 291 TFUE în măsura în care articolul 9 alineatul (6) din regulamentul de bază face trimitere la un act de punere în aplicare pentru a completa elementele esențiale pe care le prevede. Al doilea aspect este întemeiat pe încălcarea normelor PCP și a principiului proporționalității ca urmare a interzicerii nediferențiate a pescuitului cu unelte de fund în zonele determinate la articolul 9 alineatul (9) din același regulament.
Punctul 96
Ar exista un raport de conexitate între regulamentul atacat și normele a căror nelegalitate se invocă. Pe de o parte, Comisia ar fi adoptat regulamentul de punere în aplicare menționat pentru a pune în aplicare dispozițiile articolului 9 din regulamentul de bază și în special alineatul (6) al acestuia, care îi încredințează elaborarea listei zonelor în care există sau este posibil să existe EMV. Pe de altă parte, includerea în lista menționată, în conformitate cu articolul 9 alineatul (9) din acest regulament, ar implica interzicerea pescuitului cu unelte de fund în zona în cauză.
Punctul 97
Comisia, susținută de Consiliu și de Parlament, apreciază că al doilea motiv este inadmisibil în măsura în care ridică o excepție de nelegalitate, în temeiul articolului 277 TFUE, a articolului 9 alineatul (9) din regulamentul de bază. Or, în esență, articolul 2 din regulamentul atacat s‑ar întemeia numai pe articolul 9 alineatul (6) din regulamentul de bază.
Punctul 98
Reiese din jurisprudență că, întrucât scopul articolului 277 TFUE nu este de a permite unei părți să conteste aplicabilitatea vreunui act cu caracter general în cadrul oricărui tip de acțiune, actul a cărui nelegalitate este invocată trebuie să fie aplicabil, direct sau indirect, în speța care face obiectul acțiunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 iulie 1966, Italia/Consiliul și Comisia, 32/65, EU:C:1966:42, p. 594; a se vedea de asemenea Hotărârea din 16 martie 2023, Comisia/Calhau Correia de Paiva, C‑511/21 P, EU:C:2023:208, punctul 45 și jurisprudența citată).
Punctul 99
Pe de altă parte, o legătură juridică directă între actul atacat și actul general în discuție, a cărui nelegalitate se invocă, există în special atunci când actul general constituie temeiul juridic al măsurii, individuală sau normativă, atacate în mod direct (a se vedea Hotărârea din 17 decembrie 2020, BP/FRA, C‑601/19 P, nepublicată, EU:C:2020:1048, punctul 29, în ceea ce privește măsurile individuale).
Punctul 100
În speță, trebuie arătat că nu se contestă că articolul 9 alineatul (6) din regulamentul de bază constituie temeiul juridic al articolului 2 din regulamentul atacat, care face trimitere la acesta în referirile sale, ceea ce face ca excepția de nelegalitate să fie admisibilă în privința dispoziției menționate, conform jurisprudenței citate la punctele 98 și 99 de mai sus.
Punctul 101
În schimb, în ceea ce privește cauza de inadmisibilitate invocată de Comisie, precum și de Consiliu și de Parlament, referitoare la excepția de nelegalitate a articolului 9 alineatul (9) din regulamentul de bază, Tribunalul consideră oportun să aprecieze temeinicia excepției menționate fără a examina problema admisibilității sale.
Punctul 102
În primul rând, potrivit Regatului Spaniei, trebuie subliniată incoerența internă a regulamentului de bază. Astfel, articolul 17 alineatele (2), (3) și (6) din regulamentul menționat face trimitere, în mai multe rânduri, la „actele delegate” menționate la articolul 9 alineatul (6) din același regulament. Cu toate acestea, din cuprinsul considerentelor (13) și (14) ale acestuia ar reieși că regulamentul de bază pretindea să delege competențe Comisiei, în conformitate cu articolul 290 TFUE, în vederea modificării listei indicatorilor EMV care figurează în anexa III, la care face trimitere articolul 9 alineatul (7) din regulamentul de bază. Articolul 17 din acest regulament ar viza articolul 9 alineatul (7), iar nu alineatul (6), din același regulament. Cu toate acestea, în lipsa modificării sau a rectificării, pentru a adopta oricare dintre actele menționate la articolul 9 alineatul (6) din regulamentul de bază, Comisia ar fi trebuit să supună actul menționat procedurii obiecțiilor Parlamentului European și ale Consiliului, ceea ce nu a făcut.
Punctul 103
În al doilea rând, chiar admițând că regulamentul de bază face trimitere la un act de punere în aplicare, Regatul Spaniei apreciază că această atribuire de competențe încalcă articolul 291 alineatul (2) TFUE, care limitează actele de punere în aplicare la ipotezele în care sunt necesare condiții unitare de punere în aplicare a actelor obligatorii din punct de vedere juridic ale Uniunii. În special, în materie de PCP, ar constitui o decizie politică fundamentală decizia de a proteja EMV de diferitele activități de pescuit în funcție de gradul de conservare dorit și potrivit unei ponderări a intereselor care reprezintă obiectivul primordial al PCP, și anume o activitate de pescuit durabil în cadrul Uniunii. Potrivit Regatului Spaniei, în speță, pentru a determina zonele în care există sau este posibil să existe EMV, Comisia a ales unul dintre diferitele scenarii propuse în avizul ICES din 2021, tocmai prin intermediul unei ponderări între diferite grade de protecție a ecosistemelor și de afectare concomitentă a activităților de pescuit, fără a lua însă în considerare diferitele unelte de pescuit existente. În plus, Comisia ar fi adoptat anumite decizii privind stabilirea listei zonelor menționate care evidențiază exercitarea unor puteri discreționare de apreciere, ceea ce ar depăși exercitarea prevăzută la articolul 9 alineatul (6) din regulamentul de bază, în special prin excluderea zonelor din jurul insulelor Azore, precum și a anumitor alte zone în care este posibil să existe EMV. Prin urmare, articolul 9 alineatul (6) din regulamentul de bază ar efectua o atribuire nelegală de competențe Comisiei pentru determinarea unui element esențial al sistemelor de protecție a EMV.
Punctul 104
Comisia, susținută de Consiliu și de Parlament, contestă afirmațiile Regatului Spaniei.
Punctul 105
În această privință, în primul rând, având în vedere modul clar de redactare a articolului 9 alineatul (6) din regulamentul de bază, care face trimitere la un act de punere în aplicare, precum și considerentele (13) și (14) ale acestui regulament, referirea, efectuată de Regatul Spaniei, la articolul 17 din regulamentul menționat, care privește adoptarea de acte delegate de către Comisie, și la modul său de redactare (a se vedea punctul 102 de mai sus) nu poate conduce la o constatare a unei incoerențe interne a regulamentului de bază și nici, în consecință, la o constatare a temeiniciei excepției de nelegalitate. Pe de altă parte, acest din urmă articol a făcut între timp obiectul unei rectificări pentru a înlocui mențiunea inițial eronată de la articolul 9 alineatul (6) din regulamentul de bază cu cea de la articolul 9 alineatul (7) din același regulament [rectificare la Regulamentul 2016/2336 (JO 2023, L 39, p. 63)].
Punctul 106
În al doilea rând, în ceea ce privește limitele competențelor de executare menționate la articolul 291 alineatul (2) TFUE, trebuie amintit că adoptarea normelor esențiale ale unei materii este rezervată competenței legiuitorului Uniunii. În consecință, dispozițiile care stabilesc elementele esențiale ale unei reglementări de bază, a căror adoptare necesită efectuarea unor alegeri politice care se numără printre sarcinile proprii ale acestui legiuitor, nu pot fi adoptate în acte de punere în aplicare și nici în acte delegate prevăzute la articolul 290 TFUE (Hotărârea din 28 februarie 2023, Fenix International, C‑695/20, EU:C:2023:127, punctul 41).
Punctul 107
Pe de altă parte, identificarea elementelor unei materii care trebuie considerată esențială trebuie să se întemeieze pe elemente obiective care pot face obiectul unui control jurisdicțional și impune luarea în considerare a caracteristicilor și a particularităților domeniului vizat (Hotărârea din 28 februarie 2023, Fenix International, C‑695/20, EU:C:2023:127, punctul 42).
Punctul 108
Competențele de executare conferite Comisiei și Consiliului în temeiul articolului 291 alineatul (2) TFUE presupun în esență competența de a adopta măsuri care sunt necesare sau utile pentru punerea în aplicare uniformă a dispozițiilor actului legislativ în temeiul căruia sunt adoptate și care se limitează la a preciza conținutul acestora, cu respectarea obiectivelor generale esențiale urmărite de acest act, fără a‑l modifica sau a‑l completa, în ceea ce privește elementele sale esențiale sau neesențiale (Hotărârea din 28 februarie 2023, Fenix International, C‑695/20, EU:C:2023:127, punctul 49).
Punctul 109
În special, trebuie să se considere că o măsură de punere în aplicare se limitează la a preciza dispozițiile actului legislativ în cauză atunci când ea urmărește numai, în mod general sau pentru anumite cazuri particulare, să clarifice domeniul de aplicare al acestor dispoziții sau să stabilească modalitățile de aplicare ale acestora, cu condiția totuși ca, procedând astfel, această măsură să evite orice contradicție cu obiectivele dispozițiilor menționate și să nu modifice, în vreun fel, conținutul normativ al actului respectiv sau domeniul de aplicare al acestuia (Hotărârea din 28 februarie 2023, Fenix International, C‑695/20, EU:C:2023:127, punctul 50).
Punctul 110
În cadrul analizei excepției de nelegalitate care vizează articolul 9 alineatul (6) din regulamentul de bază, este necesar să se examineze dacă acesta din urmă tinde să stabilească elemente care depășesc ceea ce prevede jurisprudența sus‑menționată.
Punctul 111
În speță, trebuie, așadar, să se examineze aspectul dacă articolul 9 din regulamentul de bază efectuează o trimitere la un act de punere în aplicare doar pentru a‑i preciza dispozițiile ori pentru a completa elementele sale esențiale sau chiar neesențiale, cu încălcarea articolului 291 TFUE, așa cum susține Regatul Spaniei.
Punctul 112
După cum afirmă Comisia, susținută de Consiliu și de Parlament, trebuie arătat că actele de punere în aplicare menționate la articolul 9 alineatul (6) prima teză din regulamentul de bază, privind stabilirea unei liste a zonelor în care există sau este posibil să existe EMV, se limitează să precizeze aceste zone și, prin urmare, să concretizeze ratione loci regimul de protecție a EMV adoptat de acest articol, ținând seama de realitățile privind fundul mării și mediul marin care reies din datele disponibile, pe baza procedurii și în aplicarea criteriilor materiale prevăzute de acest articol. În această privință, trebuie amintit că elementele esențiale privind definirea și criteriile de identificare a unui EMV (Regulamentul nr. 734/2008, Orientările FAO din 2008 și principiul precauției), indicatorii EMV (anexele III și IV la regulamentul de bază) și procedura de întocmire a listei acestor ecosisteme (ținând seama de cele mai bune informații științifice și tehnice disponibile, precum și de evaluările și de identificările efectuate de statele membre și de organismul științific consultativ al Comisiei) reies deja din articolul 9 din regulamentul de bază. Așa cum susține în mod întemeiat Consiliul, pentru a răspunde necesității de a stabili condiții uniforme de punere în aplicare a măsurilor de protecție introduse prin acest articol, acestea trebuiau stabilite la nivelul Uniunii.
Punctul 113
Comisia a întocmit lista zonelor în care există sau este posibil să existe EMV, prevăzute la articolul 9 alineatul (6) din regulamentul de bază, în aplicarea unor criterii materiale ale EMV suficient de clare și de precise și urmând o procedură definită de asemenea de regulamentul de bază. Desigur, dispoziția menționată i‑a conferit o anumită marjă de apreciere în ceea ce privește aplicarea acestor criterii. Totuși, acest lucru este compatibil cu competența sa de executare, în conformitate cu jurisprudența potrivit căreia, în cadrul punerii în aplicare a regulamentului de bază, Comisia nu este lipsită de orice putere de apreciere, în special cu ocazia stabilirii metodologiei precise în ceea ce privește aplicarea criteriilor prevăzute de legiuitor în regulamentul menționat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 septembrie 2015, Țările de Jos/Comisia, T‑261/13 și T‑86/14, EU:T:2015:671, punctul 44).
Punctul 114
În plus, contrar susținerilor Regatului Spaniei, potrivit cărora, în esență, Comisia a efectuat în speță alegeri politice și economice ca urmare a atribuirii unor competențe care încalcă articolul 291 TFUE (a se vedea argumentele amintite la punctul 103 de mai sus) și după cum s‑a constatat deja în cadrul primului motiv, Comisia nu a fost abilitată să efectueze astfel de alegeri care țin de conservarea ecosistemelor marine și a resurselor (a se vedea punctele 37-44 de mai sus). Pe de altă parte, în măsura în care afirmațiile Regatului Spaniei menționate mai sus privesc acțiunea întreprinsă efectiv de Comisie, cu ocazia adoptării regulamentului atacat, acestea sunt inoperante în cadrul excepției de nelegalitate care vizează regulamentul de bază.
Punctul 115
Într‑un mod mai general, în ceea ce privește argumentele prezentate de Regatul Spaniei referitoare la competențele de gestionare a politicii în domeniul pescuitului care ar fi fost atribuite Comisiei (a se vedea punctul 103 de mai sus), s‑a arătat deja, în cadrul primului motiv, că Comisia se situa într‑adevăr în cadrul competențelor sale de executare, iar nu de gestionare a politicii în domeniul pescuitului (a se vedea în special punctele 42 și 44 de mai sus). În acest context, s‑a observat de asemenea că Comisia poate lua în considerare elemente legate de operațiunile de pescuit desfășurate pentru a evalua probabilitatea existenței (continue) a EMV, a căror integritate ar putea fi amenințată de uneltele de fund care au efecte nocive semnificative. Această abordare se încadrează în obiectivul de a se ține seama de realitățile privind fundul mării și mediile marine, care reies din datele disponibile (a se vedea punctul 112 de mai sus).
Punctul 116
În aceste împrejurări, primul aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 291 TFUE, întrucât articolul 9 alineatul (6) din regulamentul de bază ar face trimitere la un act de punere în aplicare pentru a completa elementele sale esențiale, trebuie respins ca nefondat.
Punctul 117
În cadrul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, Regatul Spaniei susține în esență că interdicția nediscriminatorie instituită prin articolul 9 alineatul (9) din regulamentul de bază ar fi incompatibilă cu normele PCP și cu principiul proporționalității, întrucât legiuitorul a adoptat‑o fără a face distincție între uneltele de pescuit în funcție de impactul acestora, ponderând diferitele obiective ale PCP, stabilite prin articolul 2 din Regulamentul nr. 1380/2013. O astfel de afirmație poate fi interpretată de asemenea în sensul că urmărește să invoce o critică potrivit căreia legiuitorul și‑ar fi încălcat obligația de a motiva alegerea măsurii în cauză. Potrivit Regatului Spaniei, dispoziția sus‑menționată din regulamentul de bază ar prevedea o interdicție, chiar fără a cunoaște în prealabil concretizarea sa în mediul marin, legată de impactul său economic și social.
Punctul 118
În această privință, Regatul Spaniei arată că închiderea zonelor istorice de pescuit care utilizează unelte fixe ar avea consecințe substanțiale, atât sociale, cât și economice, asupra populațiilor costiere din aceste zone, care își întemeiază dezvoltarea pe un pescuit artizanal și durabil. Or, sectorul nu ar fi avut oportunitatea de a‑și prezenta evaluarea și datele de impact, incluzând o deplasare a flotei către alte zone în care există deja o activitate de pescuit, din cauza lipsei oricărei consultări în acest scop. Potrivit Regatului Spaniei, în ceea ce privește estimarea Comisiei potrivit căreia efectul regulamentului atacat ar fi limitat la 17 % din apele cărora li se aplica, o astfel de închidere a zonelor de pescuit ar putea avea un efect real important dacă zonele închise ar fi cele care prezintă capturi cu o valoare economică ridicată, ceea ce nu ar fi fost evaluat în mod real de Comisie.
Punctul 119
Prin urmare, Regatul Spaniei susține că articolul 9 alineatul (9) din regulamentul de bază, care a fost pus în aplicare prin regulamentul atacat, trebuie să fie declarat contrar normelor PCP și principiului proporționalității.
Punctul 120
Comisia, susținută de Consiliu și de Parlament, contestă afirmațiile Regatului Spaniei.
Punctul 121
În această privință, trebuie arătat, cu titlu introductiv, că rezultă printre altele din articolul 2 alineatele (1)-(3) și alineatul (5) literele (a), (f), (i) și (j), precum și din articolul 4 alineatul (1) punctele 8 și 9 din Regulamentul nr. 1380/2013, în esență, că durabilitatea pe termen lung, din punctul de vedere al mediului a activităților de pescuit, implică reducerea la minimum a impactului acestor activități asupra ecosistemului marin, aplicând abordarea precaută în materie de gestionare a pescuitului, precum și abordarea ecosistemică.
Punctul 122
În special, în ceea ce privește durabilitatea, abordarea precaută și abordarea ecosistemică, articolul 2 din Regulamentul nr. 1380/2013, intitulat „Obiective”, are următorul cuprins: „(1) PCP garantează că activitățile de pescuit și de acvacultură asigură condiții de mediu sustenabile pe termen lung și sunt gestionate de o manieră consecventă cu obiectivele de realizare de beneficii economice, sociale și de ocupare a forței de muncă și de contribuire la disponibilitatea aprovizionării cu alimente. (2) PCP aplică abordarea precaută a gestionării pescuitului și urmărește să garanteze că exploatarea resurselor biologice marine vii duce la refacerea și menținerea populațiilor de specii recoltate peste nivelurile care permit obținerea producției maxime sustenabile. […] (3) PCP pune în aplicare abordarea ecosistemică a gestionării pescuitului, pentru a garanta că impacturile negative ale activităților de pescuit asupra ecosistemului marin sunt reduse la minimum și vizează să asigure faptul că activitățile de acvacultură și pescuit evită degradarea mediului marin. […]”
Punctul 123
Articolul 4 alineatul (1) punctele 9 și 20 din Regulamentul nr. 1380/2013, intitulat „Definiții”, are următorul cuprins: „(1) În sensul prezentului regulament se aplică următoarele definiții: […] 9. prin «abordare ecosistemică a gestionării pescuitului» se înțelege o abordare integrată a gestionării pescuitului cu limite valabile din punct de vedere ecologic care urmărește să gestioneze utilizarea resurselor naturale, ținând cont de activitățile de pescuit și de alte activități umane, menținând totodată atât bogăția biologică, cât și procesele biologice necesare pentru păstrarea compoziției, structurii și funcționării habitatelor din ecosistemul afectat, ținând cont de cunoștințele și incertitudinile legate de componentele biotice, abiotice și umane ale ecosistemelor; […] 20. prin «măsură tehnică» se înțelege o măsură care reglementează compoziția capturilor în funcție de specii și dimensiuni și impacturile asupra componentelor ecosistemelor generate de activitățile de pescuit prin stabilirea de condiții privind utilizarea și structura uneltelor de pescuit și de restricții privind accesul la zonele de pescuit; […]”
Punctul 124
Articolul 6 din Regulamentul nr. 1380/2013, intitulat „Dispoziții generale”, care face parte din titlul „Măsuri de conservare”, prevede la alineatul (1) următoarele: „(1) În scopul realizării obiectivelor PCP privind conservarea și exploatarea sustenabilă a resurselor biologice marine, astfel cum sunt prevăzute la articolul 2, Uniunea adoptă măsuri de conservare astfel cum sunt prevăzute la articolul 7.”
Punctul 125
Potrivit articolului 7 din Regulamentul nr. 1380/2013, intitulat „Tipuri de măsuri de conservare”: „(1) Măsurile pentru conservarea și exploatarea durabilă a resurselor biologice marine pot include, printre altele, următoarele: […] (b) ținte pentru conservarea și exploatarea durabilă a stocurilor și măsuri conexe de reducere la minimum a impactului pescuitului asupra mediului marin; […] (j) măsuri tehnice menționate la alineatul (2). […] (2) Măsurile tehnice pot include, printre altele, următoarele: (a) caracteristicile uneltelor de pescuit și norme în ceea ce privește utilizarea acestora; […] (c) limitări sau interdicții ale utilizării anumitor unelte de pescuit, precum și ale activităților de pescuit în anumite zone sau perioade; […]”
Punctul 126
În cadrul evaluării comparative a intereselor în cauză, care este inerentă adoptării măsurilor de conservare a resurselor biologice ale mării (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 aprilie 2021, Țările de Jos/Consiliul și Parlamentul, C‑733/19, nepublicată, EU:C:2021:272, punctul 52), legiuitorul beneficiază de o largă marjă de apreciere, care corespunde responsabilităților politice pe care i le atribuie articolele 40-43 TFUE. Alegerea sa de a adopta astfel de măsuri, care urmăresc reducerea la minimum a impactului activităților de pescuit asupra ecosistemului marin prin aplicarea abordării precaute în materie de gestionare a pescuitului, precum și a abordării ecosistemice, este supusă unui control al instanței Uniunii care trebuie să se limiteze la a verifica dacă măsura în cauză nu este afectată de o eroare vădită sau de un abuz de putere ori dacă legiuitorul nu a depășit în mod vădit limitele puterii sale de apreciere [a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 ianuarie 2024, Friends of the Irish Environment (Posibilități de pescuit peste zero), C‑330/22, EU:C:2024:19, punctul 80].
Punctul 127
Mai precis, în cadrul menționat, legiuitorul nu este obligat să efectueze o ponderare specifică și motivată a interesului protecției mediului marin, legat de exploatarea durabilă a resurselor biologice marine, cu interesele persoanelor care desfășoară activități de pescuit și cu aspectele socioeconomice ale acestor activități. Astfel, în contextul măsurilor tehnice, autorul actului nu este obligat să prevadă o motivare specifică pentru alegerea sa dacă din actul contestat reiese esențialul obiectivului urmărit [Hotărârea din 16 noiembrie 2023, Spania/Consiliul (Măsuri de conservare suplimentare în vestul Mării Mediterane), C‑224/22, nepublicată, EU:C:2023:891, punctele 36 și 44]. În măsura în care Regatul Spaniei pare să susțină, subliniind că legiuitorul nu a făcut distincție între uneltele de pescuit în funcție de impactul acestora (a se vedea punctul 117 de mai sus), că acesta nu și‑ar fi îndeplinit obligația de a motiva alegerea măsurii în cauză, evaluând în mod specific efectele uneltelor de fund fixe asupra EMV, pentru a pondera interesul protecției mediului marin împotriva acestor efecte cu aspectele socioeconomice ale activităților de pescuit cu ajutorul uneltelor menționate și consecințele socioeconomice ale interdicției în cauză, această obiecție trebuie respinsă.
Punctul 128
Astfel, pe de o parte, este necesar să se arate că considerentul (1) al regulamentului de bază face referire la principiul precauției și la abordarea ecosistemică.
Punctul 129
Pe de altă parte, astfel cum reiese din considerentul (9) al regulamentului de bază, măsura prevăzută la articolul 9 alineatul (9) din acest regulament urmărește tocmai să reducă la minimum impactul activităților de pescuit care au loc în apele de adâncime asupra EMV. Prin urmare, este vorba într‑adevăr despre o măsură care face parte din cadrul punerii în aplicare a abordărilor fundamentale prevăzute la articolul 2 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 1380/2013, căreia îi sunt aplicabile considerațiile care figurează la punctele 126 și 127 de mai sus.
Punctul 130
Cu toate acestea, Regatul Spaniei nu a reușit să demonstreze că legiuitorul a depășit în mod vădit limitele puterii sale de apreciere prin adoptarea interdicției prevăzute la articolul 9 alineatul (9) din regulamentul de bază.
Punctul 131
În primul rând, astfel cum reiese din articolul 9 alineatul (1) din regulamentul de bază, acesta nu se aplică decât operațiunilor de pescuit care utilizează unelte de fund la o adâncime de peste 400 de metri. În consecință, interdicția prevăzută la articolul 9 alineatul (9) din acest regulament nu se aplică pescuitului cu uneltele menționate la o adâncime mai mică sau egală cu 400 de metri.
Punctul 132
În al doilea rând, considerațiile legiuitorului, potrivit cărora uneltele fixe pot avea efecte nefaste asupra EMV, sunt inerente definiției prevăzute la articolul 2 din Regulamentul nr. 734/2008, la care face trimitere articolul 4 din regulamentul de bază (a se vedea punctele 25-29 de mai sus). Regatul Spaniei nu contestă legalitatea acestor dispoziții, care sunt de altfel coerente cu abordarea adoptată de CPANE în Recomandarea 19:2014 din 23 iunie 2014 [Recommendation on area management measures for the protection of vulnerable marine ecosystems in the NEAFC Regulatory Area (Recomandarea privind măsurile de gestionare a zonelor stabilite pentru protecția EMV în zona de reglementare a Convenției CPANE)].
Punctul 133
În al treilea rând, trebuie să se constate că Regatul Spaniei nu prezintă niciun element de natură să repună în discuție posibilitatea ca uneltele fixe să poată prezenta de asemenea riscuri de efecte nocive asupra EMV, în special cu ocazia desfășurării lor repetate și a recuperării lor. Existența posibilă a unor astfel de riscuri este, în plus, menționată în documentul intitulat „Atelier privind gestionarea stocurilor de specii de adâncime”, datat 7 decembrie 2007, al Departamentului tematic pentru politici structurale și de coeziune al Parlamentului, la care acesta din urmă face trimitere în înscrisurile sale și care arată că „uneltele remorcate, dar și setcile fixe și paragatele pot fi astfel dăunătoare coralilor de apă rece” și că „setcile pierdute pe fundul mării ar continua printre altele să captureze pești, un efect cunoscut sub denumirea de «pescuit fantomă»”. Această posibilitate este de altfel confirmată și într‑un prim aviz al ICES din 28 iunie 2018 [Advice on locations and likely locations of [vulnerable marine ecosystems] in EU waters of the NE Atlantic, and the fishing fotprint of 2009-2011 (Îndrumări privind amplasamentele și potențialele amplasamente ale EMV în apele Uniunii Europene a Atlanticului de Nord‑Est și privind amprenta de pescuit 2009-2011)]. În fapt, Regatul Spaniei susține mai degrabă că efectele menționate sunt mult mai puțin importante decât cele ale echipamentelor mobile, fără însă ca vreunul dintre elementele de probă pe care le prezintă în fața Tribunalului să demonstreze o lipsă totală a efectelor nocive ale uneltelor fixe (a se vedea punctul 138 care urmează).
Punctul 134
Astfel, printre altele, articolul scris de Pham, Ch. K., Diogo, H., Menezes, G., Porteiro, F., Braga‑Henriques, A., Vandeperre, F., și Morato, T., „Deep‑water lonline fishing has reduced impact on Vulnerable Marine Ecosystems” (Pescuitul cu paragate în ape de adâncime are un impact redus asupra ecosistemelor marine vulnerabile) în Scientific reports, nr. 4/4837, aprilie 2014, care face obiectul anexei 5 la cererea introductivă, admite un anumit efect nociv al uneltelor fixe (longlines, paragate), subliniind totodată, pe de o parte, că acest risc este mult mai mic în comparație cu cel al echipamentelor mobile și, pe de altă parte, că datele existente privind paragatele sunt limitate. În plus, se constată că impactul paragatelor putea privi în special organisme care prezintă o morfologie complexă, cu efecte destabilizatoare asupra ecosistemului în cauză.
Punctul 135
Indicații similare cu privire la posibilele efecte negative ale uneltelor fixe sunt prezente în alte elemente de probă, cum ar fi articolul scris de Parker, S. J., „Identifying taxonomic groups vulnerable to bottom lonline fishing gear in the Ross Sea region” (Identificarea grupurilor taxonomice vulnerabile la uneltele de pescuit cu paragate de fund în regiunea Mării Ross), în CCAMLR Science, vol. 17, 2010, p. 105-127, sau articolul scris de Clark, M. R., Althaus, F., Schlacher, T. A., Williams, A., Bowden, D. A., și Rowden, A. A., „The impacts of deep‑sea fisheries on benthic communities: a review” (Impactul pescuitului în marea liberă asupra comunităților bentonice: un raport), în ICES Journal of Marine Science, vol. 73, 2016, p. i51-i69, potrivit căruia „studiile recente privind paragatele demonstrează că impactul acestora este mai mic în raport cu echipamentele mobile[, dar că poate] totuși să fie semnificativ”. Potrivit aceluiași articol, „în anumite împrejurări, de exemplu în timpul recuperării, uneltele [fixe] se pot deplasa lateral de‑a lungul fundului mării, ceea ce are efecte asupra habitatului și a biocenozei” și „[s]‑a observat că paragatele au un impact asupra coralilor și a bureților, de exemplu prin faptul că balasturile le sparg sau liniile le taie la deplasările laterale în timpul pescuitului sau al recuperării”.
Punctul 136
În sfârșit, elemente similare reies din prezentările efectuate în cadrul unei audieri privind pescuitul de adâncime care a avut loc în fața Parlamentului, la 17 iunie 2013, și la care acesta face referire în înscrisurile sale. Astfel cum s‑a arătat, doamna L. D., din cadrul Fisheries Ecosystems Advisory Services (Marine Institute) (Serviciul de consultare în ecosisteme marine, Institutul Marin), a declarat în concluzia prezentării sale că paragatele de fond pot avea de asemenea un impact asupra EMV. O concluzie identică reiese din prezentarea realizată de Morato, T., și Pham, Ch. K., intitulată „The impact of deep‑water longline on epibenthic invertebrates” (Impactul pescuitului cu paragate în ape adânci asupra nevertebratelor epibentice), efectuată de Parlament.
Punctul 137
În plus, astfel cum reiese din definiția care figurează la articolul 2 din Regulamentul nr. 734/2008, efectele nocive ale uneltelor de fund sunt evaluate individual, în combinație sau cumulativ. Prin urmare, efectele uneltelor fixe le pot agrava pe cele ale uneltelor mobile, a căror importanță nu este de altfel contestată de Regatul Spaniei. Această abordare permite protecția EMV într‑un mod compatibil cu principiul precauției și cu abordarea ecosistemică a gestionării pescuitului, care fac parte integrantă din PCP, în temeiul articolului 2 din Regulamentul nr. 1380/2013.
Punctul 138
Astfel, Regatul Spaniei nu a prezentat elemente de probă suficient de precise și de convingătoare de natură să demonstreze că uneltele fixe erau lipsite de efecte nocive, astfel încât să fie posibil, într‑o abordare ecosistemică și în aplicarea principiului precauției, să se excludă riscul, dovedit corespunzător cerințelor legale de elementele indicate la punctele 134-137 de mai sus, pe care aceste unelte de pescuit le prezintă în raport cu EMV. Nu pot fi considerate concludente în această privință nici referirile făcute în ședință la faptul că uneltele fixe, în special paragatele, sunt imobile și sunt prevăzute cu dispozitive de geolocalizare. Astfel, după cum s‑a constatat la punctele 135 și 136 de mai sus, nu se poate exclude ca, din cauza curenților de apă sau a mișcărilor laterale în timpul recuperării lor, acestea să se poată deplasa (sau chiar să fie pierdute) în mod accidental, astfel încât să cauzeze daune EMV, ca urmare a contactului lor cu fundul mării sau cu recife care pot fi deosebit de sensibile (a se vedea punctele 133 și 134 de mai sus).
Punctul 139
Având în vedere cele de mai sus, legiuitorul Uniunii, exercitându‑și larga sa putere de apreciere în materie (a se vedea prin analogie Hotărârea din 23 martie 2006, Unitymark și North Sea Fishermen’s Organisation, C‑535/03, EU:C:2006:193, punctul 57), putea considera necesară pentru a evita riscul efectelor dăunătoare ale uneltelor de pescuit fixe, în pofida efectelor negative socioeconomice probabile, interzicerea pescuitului cu unelte de fund în general în zonele în care există sau este posibil să existe EMV. În acest cadru, astfel cum s‑a constatat la punctul 127 de mai sus, legiuitorul nu era obligat să realizeze o ponderare specifică și motivată a interesului protecției mediului marin cu interesele persoanelor care desfășoară activități de pescuit și cu aspectele socioeconomice ale acestor activități. În această privință, trebuie amintit că obiectivul sustenabilității ecologice pe termen lung a activităților de pescuit constituie un obiectiv fundamental al PCP [articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1380/2013], a cărui realizare servește nu numai protecției ecosistemului marin, ci și viabilității economice și sociale pe termen lung a activităților de pescuit.
Punctul 140
Trebuie adăugat că, astfel cum a susținut Comisia în ședință și astfel cum reiese și din afirmațiile Consiliului și ale Parlamentului, legiuitorul a acționat ținând seama de evaluarea impactului pregătită de Comisie pornind de la mai multe opțiuni care reies din propunerea sa inițială, dintre care una corespundea celei reținute în final de acesta. Toate aceste elemente au fost luate în considerare de legiuitor în cadrul exercitării puterii sale de apreciere cu ocazia adoptării măsurilor de conservare.
Punctul 141
În al patrulea rând, astfel cum arată Parlamentul, alegerea legiuitorului era asemănătoare cu cea care intră sub incidența reglementării CPANE. Abordarea legiuitorului corespundea de asemenea, în esență, obiectivului prevăzut la alineatul (83) litera (c) din Rezoluția 61/105 a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.
Punctul 142
Trebuie să se concluzioneze că Regatul Spaniei nu a prezentat elemente care să permită să se stabilească faptul că legiuitorul ar fi încălcat principiul proporționalității, normele PCP sau o pretinsă obligație de motivare specifică alegerilor efectuate prin interzicerea pescuitului cu unelte de fund fixe, la o adâncime de peste 400 de metri, în zonele identificate ca zone în care există sau este posibil să existe EMV, pentru a reduce la minimum repercusiunile activităților de pescuit de adâncime asupra EMV în cadrul aplicării principiului precauției și al punerii în aplicare a abordării ecosistemice în gestionarea pescuitului.
Punctul 143
În aceste împrejurări, fără a fi necesar să se examineze admisibilitatea sa, este necesar să se respingă al doilea aspect al celui de al doilea motiv și, prin urmare, al doilea motiv. În consecință, este necesar să se respingă acțiunea în întregime.
Punctul 144
Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Regatul Spaniei a căzut în pretenții, se impune ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, să fie obligat să suporte și cheltuielile de judecată efectuate de Comisie, conform concluziilor acesteia din urmă.
Punctul 145
Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, instituțiile membre care intervin în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. Prin urmare, Parlamentul și Consiliul suportă propriile cheltuieli de judecată.
Paragraf
HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șaptea extinsă)
Paragraf
11 iunie 2025 ( *1 )
Paragraf
Hotărâre
Paragraf
Istoricul cauzei
Paragraf
Concluziile părților
Paragraf
În drept
Paragraf
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea regulamentului de bază și a principiului proporționalității în măsura în care regulamentul atacat stabilește zonele în care există sau este posibil să existe EMV
Paragraf
Cu privire la primul aspect, întemeiat pe încălcarea regulamentului de bază și a principiului proporționalității ca urmare a lipsei unei analize a impactului uneltelor de pescuit fixe de adâncime
Paragraf
Cu privire la al doilea aspect al primului motiv, întemeiat pe încălcarea regulamentului de bază și a principiului proporționalității prin metoda de stabilire a zonelor în care există sau este posibil să existe EMV
Paragraf
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe excepția de nelegalitate a articolului 9 alineatele (6) și (9) din regulamentul de bază
Paragraf
Considerații introductive cu privire la excepția de nelegalitate
Paragraf
Cu privire la primul aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 291 TFUE, întrucât articolul 9 alineatul (6) din regulamentul de bază ar face trimitere la un act de punere în aplicare pentru a completa elementele sale esențiale
Paragraf
Cu privire la al doilea aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea normelor PCP și a principiului proporționalității ca urmare a interzicerii nediferențiate a pescuitului cu unelte de pescuit de fund în toate zonele în care există sau este posibil să existe EMV, precum și pe insuficiența motivării în această privință
Paragraf
Cu privire la cheltuielile de judecată