Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 28 noiembrie 2024.#Bayerische Ärzteversorgung ș.a. împotriva Deutsche Bundesbank.#Cerere de decizie preliminară formulată de Bundesverwaltungsgericht.#Trimitere preliminară – Politica economică și monetară – Sistemul european de conturi naționale și regionale – Obligații de raportare statistică aplicabile fondurilor de pensii – Sisteme de pensie speciale pentru profesii liberale – Afiliere și cotizații obligatorii.#Cauza C-758/22.

Cererile de decizie preliminară privesc interpretarea Regulamentului (UE) 2018/231 al Băncii Centrale Europene din 26 ianuarie 2018 privind cerințele de raportare de statistică pentru fondurile de pensii (JO 2018, L 45, p. 3) coroborat cu Regulamentul (UE) nr. 549/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 mai 2013 privind Sistemul european de conturi naționale și regionale din Uniunea Europeană (JO 2013, L 174, p. 1).

Aceste cereri au fost formulate în cadrul a două litigii între mai multe instituții de asigurare de pensii, și anume, pe de o parte, Bayerische Ärzteversorgung (Casa de Asigurări a Medicilor din Bavaria, Germania), Bayerische Architektenversorgung (Casa de Asigurări a Arhitecților din Bavaria), Bayerische Apothekerversorgung (Casa de Asigurări a Farmaciștilor din Bavaria), Bayerische Rechtsanwalts- und Steuerberaterversorgung (Casa de asigurări a avocaților și a contabililor din Bavaria) și Bayerische Ingenieurversorgung‑Bau m. Psychotherapeutenversorgung (Casa de asigurări a inginerilor civili, precum și a psihoterapeuților din Bavaria), în cauza C‑758/22, și, pe de altă parte, Sächsische Ärzteversorgung (Casa de asigurări a medicilor din Saxonia, Germania), în cauza C‑759/22, și Deutsche Bundesbank (Banca Federală a Germaniei), în legătură cu supunerea acestor instituții de asigurare de pensii unei obligații de declarare statistică aplicabilă fondurilor de pensii.

Potrivit considerentelor (1), (3), (12) și (14) ale Regulamentului nr. 549/2013: „(1) Elaborarea de politici în Uniune și monitorizarea economiilor statelor membre și a Uniunii Economice și Monetare (UEM) necesită informații comparabile, actualizate și fiabile cu privire la structura economiei și la evoluția situației economice din fiecare stat membru sau regiune. […] (3) Cetățenii Uniunii au nevoie de conturi economice, ca instrument de bază pentru analizarea situației economice a unui stat membru sau a unei regiuni. În interesul comparabilității, astfel de conturi ar trebui redactate pe baza unui set unic de principii care să nu lase loc unor interpretări diferite. Informațiile puse la dispoziție ar trebui să fie cât mai exacte, complete și actuale, pentru a se asigura o transparență maximă pentru toate sectoarele. […] (12) Sistemul european de conturi revizuit instituit prin prezentul regulament [denumit în continuare «SEC 2010»] include o metodologie și un program de transmitere care definește conturile și tabelele care trebuie furnizate de toate statele membre în conformitate cu termenele specificate. Comisia ar trebui să pună aceste conturi și tabele la dispoziția utilizatorilor la date precise și, după caz, în funcție de un calendar de difuzare anunțat în prealabil, în special în ceea ce privește monitorizarea convergenței economice și realizarea unei strânse coordonări a politicilor economice ale statelor membre. […] (14) SEC 2010 urmează să înlocuiască treptat toate celelalte sisteme, ca un cadru de referință de standarde, definiții, clasificări și norme contabile comune pentru întocmirea de către statele membre a conturilor pentru obiectivele Uniunii, astfel încât să se obțină rezultate comparabile între statele membre.”

Potrivit articolului 1 alineatul (2) din acest regulament: „SEC 2010 prevede: (a) o metodologie (anexa A) privind standardele, definițiile, clasificările și normele contabile comune, destinate utilizării pentru elaborarea conturilor și a tabelelor, pe baze comparabile, în scopurile Uniunii, împreună cu rezultatele cerute în temeiul articolului 3; […]”

Anexa A la regulamentul menționat cuprinde un capitol 1, intitulat „Caracteristici generale și principii de bază”, ale cărui puncte 1.34, 1.35, 1.37 și 1.57 au următorul cuprins: „1.34 Conturile sectoarelor sunt create prin alocarea unităților pe sectoare, iar acest lucru permite prezentarea pe sectoare a operațiunilor și a soldurilor contabile. Prezentarea pe sectoare evidențiază multe măsuri esențiale pentru politica economică și fiscală. Principalele sectoare sunt gospodăriile populației, administrațiile publice, societățile (financiare și nefinanciare), instituțiile fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor (IFSLSGP) și restul lumii. Distincția între activitate de piață și activitate nonpiață este importantă. O entitate care se află sub controlul administrațiilor publice și care se dovedește a fi o societate care efectuează operațiuni pe piață este clasificată în sectorul societăților, în afara sectorului administrațiilor publice. Astfel, nivelul deficitului public și al datoriei publice pentru societatea respectivă nu va fi inclus în deficitul public și datoria publică aferente administrațiilor publice. 1.35 Este important să se stabilească criterii clare și solide de distribuire a entităților pe sectoare. Sectorul public este format din toate unitățile instituționale rezidente în economie care se află sub controlul administrațiilor publice. Sectorul privat este format din toate celelalte unități rezidente. Tabelul 1.1 stabilește criteriile utilizate pentru a se face distincție între sectorul public și cel privat; în cadrul sectorului public – între sectorul administrațiilor publice și cel al societăților publice; iar în cadrul sectorului privat – între sectorul IFSLSGP și sectorul societăților private. Tabelul 1.1 Criterii Sub controlul administrațiilor publice (sectorul public) Sub control privat (sectorul privat) Producția nonpiață Administrații publice IFSLSGP Producția de piață Societăți publice Societăți private […] 1.37 Diferențierea între sectorul pieței și sectorul nonpiață, iar pentru entitățile din sectorul public, clasificarea acestora în sectorul administrațiilor publice sau în sectorul societăților depinde de următoarea regulă: O activitate este considerată drept activitate de piață în cazul în care bunurile și serviciile aferente acesteia sunt comercializate în următoarele condiții: 1. comercianții caută să‑și sporească la maximum profitul pe termen lung și în acest sens vând liber pe piață bunuri și servicii oricui poate plăti prețul solicitat; 2. cumpărătorii caută un grad cât mai ridicat de utilitate, având în vedere resursele lor limitate, cumpărând acele produse care răspund cel mai bine cerințelor lor, la prețul oferit; 3. piețele eficace sunt cele la care cumpărătorii și comercianții au acces și despre care aceștia dispun de informații. O piață eficace poate funcționa chiar dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite în totalitate. […] 1.57 Prin unități instituționale se înțeleg unitățile economice care au capacitatea de a deține bunuri și active, de a subscrie angajamente, a exercita activități economice și a realiza, în nume propriu, operațiuni cu alte unități. În sistemul SEC 2010, unitățile instituționale sunt regrupate în cinci sectoare instituționale naționale care se exclud reciproc: (a) societăți nefinanciare; (b) societăți financiare; (c) administrațiile publice; (d) gospodăriile populației; (e) instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației. Împreună, cele cinci sectoare constituie economia națională totală. Fiecare sector este, de asemenea, divizat în subsectoare. Sistemul SEC 2010 permite stabilirea unui ansamblu complet de conturi de flux și de conturi de patrimoniu pentru fiecare sector și subsector, cât și pentru economia totală. Unitățile nerezidente pot interacționa cu aceste cinci sectoare naționale și sunt evidențiate interacțiuni între cele cinci sectoare naționale și un al șaselea sector instituțional: sectorul restului lumii.”

Anexa A la Regulamentul nr. 549/2013 cuprinde, în capitolul 2, intitulat „Unitățile și regruparea unităților”, punctele 2.32-2.35, 2.38, 2.40, 2.43, 2.105-2.110 și 2.117, potrivit cărora: „2.32 Fiecare sector sau subsector grupează unitățile instituționale care au comportamente economice asemănătoare. Diagrama 2.1 – Alocarea pe sectoare a unităților 2.33 Unitățile instituționale sunt clasate în sectoare în funcție de categoria de producători de care aparțin și de natura activităților și a funcțiilor lor principale, aceste două caracteristici fiind considerate ca reprezentative pentru comportamentul lor economic. 2.34 Diagrama 2.1 arată modul în care unitățile sunt alocate principalelor sectoare. Pentru a determina sectorul unei unități rezidente care nu este gospodărie a populației, conform diagramei, este necesar să se stabilească dacă aceasta este controlată sau nu de administrațiile publice și dacă este un producător de piață sau de nonpiață. 2.35 Controlul asupra societăților financiare sau nefinanciare este definit drept capacitatea de a stabili politica generală a societății, de exemplu prin alegerea directorilor adecvați, dacă este necesar. […] 2.38 O administrație publică poate exercita controlul asupra unei societăți ca rezultat al unui act normativ – lege, decret sau regulament – care îi conferă puterea să determine politica societății. Indicatorii prezentați în continuare sunt principalii factori care trebuie luați în considerare atunci când se decide dacă o societate se află sau nu sub control de stat: […] (b) controlul statului asupra consiliului de administrație sau a organismului de conducere; (c) controlul statului asupra numirii și destituirii personalului care deține funcții‑cheie; […] (f) regulamente speciale; […] Un singur indicator poate fi suficient pentru a stabili controlul, dar în alte cazuri pot fi necesari mai mulți indicatori diferiți care, împreună, să indice controlul. […] 2.40 Diferențierea între sectorul «piață» și sectorul «nonpiață» și în continuare clasarea entităților sectorului public la sectorul administrațiilor publice și sectorul societăților depinde de criteriile enunțate la punctul 1.37. […] 2.43 Categoriile de producători și activitățile și funcțiile principale care permit caracterizarea fiecărui sector figurează în tabelul 2.2. Tabelul 2.2 – Categorii de producători și activități și funcții principale pe sectoare Tip de producător Activități și funcții principale Sector Producător de piață Producția de bunuri și servicii nefinanciare de piață Societăți nefinanciare (S.11) Producător de piață Intermediere financiară, inclusiv asigurare Activități financiare auxiliare Societăți financiare (S.12) Producător nonpiață public Producția și furnizarea de bunuri și servicii nonpiață destinate consumului individual și colectiv; efectuarea operațiunilor de redistribuire a venitului și a avuției naționale Administrații publice (S.13) Producător de piață sau producător privat pentru consum final propriu Consum Producția de bunuri și servicii de piață și de bunuri și servicii pentru consum final propriu Gospodăriile populației (S.14) În calitate de consumatori În calitate de întreprinzători Producător nonpiață privat Producția și furnizarea de bunuri și servicii nonpiață pentru consum individual Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (S.15) […] Fonduri de pensii (S.129) 2.105 Definiție: subsectorul fonduri de pensii (S.129) cuprinde toate societățile și cvasisocietățile financiare a căror funcție principală constă în furnizarea de servicii de intermediere financiară rezultate din mutualizarea riscurilor sociale și necesităților persoanelor asigurate (asigurări sociale). Fondurile de pensii în calitate de sisteme de asigurări sociale asigură venituri după pensionare și, adesea, indemnizații în caz de deces sau handicap. 2.106 Subsectorul S.129 cuprinde numai fondurile de pensii de asigurări sociale care constituie unități instituționale separate de unitățile care le‑au creat. Astfel de fonduri autonome dispun de autonomie de decizie și țin o contabilitate completă. Fondurile de pensii neautonome nu sunt unități instituționale și rămân parte integrantă din unitățile instituționale care le‑au creat. 2.107 Printre contribuabilii sistemelor de fonduri de pensii se numără, de exemplu, angajații aceleiași întreprinderi sau aceluiași grup de întreprinderi, angajații din același sector sau aceeași ramură de activitate sau persoanele ce exercită aceeași profesie. Prestațiile incluse în contractul de asigurare pot fi: (a) plătite după decesul persoanei asigurate către văduv(ă) și copiii persoanei asigurate; (b) plătite după pensionare sau (c) plătite după ce persoana asigurată a devenit handicapată. 2.108 În anumite țări, toate aceste tipuri de riscuri pot fi asigurate atât de către societățile de asigurare de viață, cât și de fondurile de pensii. În alte țări, este obligatoriu ca unele dintre aceste categorii de riscuri să fie asigurate prin societăți de asigurare de viață. Spre deosebire de societățile de asigurare de viață, fondurile de pensii au fost limitate, prin lege, la anumite grupe specifice de angajați și lucrători independenți. 2.109 Sistemele de fonduri de pensii pot fi organizate de angajatori sau de stat. Ele pot fi organizate, de asemenea, prin intermediul societăților de asigurare, în numele angajaților; sau se pot stabili unități instituționale separate pentru a deține și a gestiona activele care urmează a fi utilizate pentru a onora drepturile de pensie și pentru a distribui pensiile. 2.110 Subsectorul S.129 nu cuprinde: (a) unitățile instituționale care îndeplinesc cele două criterii menționate la punctul 2.117. Acestea sunt clasificate în subsectorul S.1314; […] Administrațiile de securitate socială (S.1314) 2.117 Definiție: subsectorul administrațiilor de securitate socială reunește unitățile instituționale centrale, ale statelor federale și unitățile instituționale locale a căror activitate principală constă în a furniza prestații sociale și care îndeplinesc următoarele două criterii: (a) anumite grupuri ale populației sunt obligate să participe la sistem sau să verse cotizații în virtutea unor acte cu putere de lege sau norme administrative, precum și, (b) independent de rolul pe care îl îndeplinesc în calitate de organisme tutelare sau în calitate de angajatori, administrațiile publice sunt responsabile de gestionarea acestor unități în ceea ce privește fixarea sau aprobarea cotizațiilor și a prestațiilor. De obicei, nu există nicio legătură directă între valoarea cotizațiilor sociale vărsate de un individ și riscurile la care acesta este expus.”

În anexa A la acest regulament figurează un capitol 3, intitulat „Operațiuni cu produse și active neproduse”, ale cărui puncte 3.17-3.19, 3.24 și 3.26-3.28 au următorul cuprins: „3.17 Definiție: producția de piață reprezintă producția introdusă pe piață sau destinată introducerii pe piață. 3.18 Producția de piață cuprinde: (a) produsele vândute la prețuri semnificative din punct de vedere economic; […] 3.19 Definiție: prețurile semnificative din punct de vedere economic sunt prețuri care au un efect substanțial asupra cantităților de produse pe care producătorii sunt dispuși să le ofere și asupra cantităților de produse pe care cumpărătorii doresc să le cumpere. Astfel de prețuri survin în cazul în care se aplică următoarele două condiții: (a) producătorul are interesul să ajusteze oferta, fie cu scopul de a face un profit pe termen lung, fie cel puțin de a‑și acoperi cheltuielile de capital și alte costuri, precum și (b) consumatorii au libertatea de a cumpăra sau de a nu cumpăra și fac această alegere pe baza prețurilor practicate. Prețurile nesemnificative din punct de vedere economic sunt susceptibile de a fi practicate atunci când se urmărește creșterea unor venituri sau obținerea unor reduceri în cererea excesivă care ar putea să apară atunci când se furnizează servicii complet gratuit. Prețul semnificativ din punct de vedere economic al unui produs este definit în relație cu unitatea instituțională și cu [unitatea de activitate economică la nivel local (denumită în continuare «UAE locală»)] care a realizat producția. De exemplu, totalitatea producției întreprinderilor neconstituite în societăți deținute de gospodăriile populației care este vândută altor unități instituționale este vândută la prețuri semnificative din punct de vedere economic, adică se consideră producție de piață. Pentru producția altor unități instituționale, capacitatea de a desfășura o activitate de piață la prețuri semnificative din punct de vedere economic va fi verificată îndeosebi prin intermediul unui criteriu cantitativ (criteriul 50 %), utilizând raportul vânzări/cost de producție. Pentru a fi un producător de piață, unitatea publică recuperează cel puțin 50 % din costuri prin vânzările sale de‑a lungul unei perioade multianuale lungi. […] 3.24 Definiție: producătorii de piață sunt UAE locale sau unități instituționale a căror producție este în cea mai mare parte producție de piață. În cazul în care o UAE locală sau o unitate instituțională este un producător de piață, producția sa principală este prin definiție o producție de piață deoarece conceptul de producție de piață este definit după ce unității cu activitate economică locale și unității instituționale care au realizat producția respectivă le‑a fost aplicată distincția între producția de piață, pentru consum final propriu și nonpiață. […] 3.26 Definiție: producătorii nonpiață sunt UAE locale sau unități instituționale a căror producție este în cea mai mare parte oferită gratuit sau la prețuri nesemnificative din punct de vedere economic. Unități instituționale: distincția între piață, pentru consumul final propriu și nonpiață 3.27 Pentru unitățile instituționale ca producători, distincția între piață, pentru consumul final propriu și nonpiață este rezumată în tabelul 3.1. Clasificarea pe sectoare este și ea redată. Tabelul 3.1 – Distincția între producătorii de piață, cei pentru consumul final propriu și cei nonpiață din perspectiva unităților instituționale Tip de unitate instituțională Clasificare Privată sau publică? Instituție fără scop lucrativ sau nu? Producător de piață? Tip de producător Sector (sectoare) 1. Producători privați 1.1 Întreprinderi neconstituite în societăți deținute de gospodării populației (exclusiv întreprinderile cvasisocietăți deținute de gospodăriile populației) 1.1= de piață sau pentru consumul final propriu Gospodăriile populației 1.2 Alți producători privați (inclusiv întreprinderile cvasisocietăți deținute de gospodăriile populației) 1.2.1 IFSL private 1.2.1.1 Da 1.2.1.1 = Piață Societăți 1.2.1.2 Nu 1.2.1.2 = Non piață IFSLSGP 1.2.2 Alți producători privați care nu sunt IFSL 1.2.2 = Piață Societăți 2. Producători publici 2.1 Da 2.1 = Piață Societăți 2.2 Nu 2.2 = Nonpiață Administrații publice 3.28 Tabelul 3.1 arată că, pentru a stabili dacă o unitate instituțională ar trebui clasificată ca producător de piață, producător pentru consumul final propriu sau producător nonpiață, se efectuează secvențial câteva distincții. Prima distincție este între producătorii privați și cei publici. Un producător public este un producător care este controlat de administrațiile publice, deținerea controlului fiind definită la punctul 2.38.”

Anexa A la regulamentul menționat conține un capitol 17, al cărui punct 17.43 prevede: „Definiție: sistemele de pensii de securitate socială sunt sisteme de asigurări contractuale ale căror beneficiari, în calitate de participanți la un sistem de asigurări sociale, sunt obligați de administrațiile publice să se asigure împotriva bătrâneții și a altor riscuri legate de bătrânețe, precum incapacitatea, sănătatea etc. Pensiile de securitate socială sunt furnizate beneficiarilor de administrațiile publice.”

Capitolul 20 din această anexă A, intitulat „Conturile administrațiilor publice”, cuprinde printre altele punctele 20.05, 20.15, 20.32-20.34, 20.38, 20.39, 20.306, 20.309 și 20.310, care prevăd: „DEFINIREA SECTORULUI ADMINISTRAȚIILOR PUBLICE 20.05. Sectorul administrații publice (S.13) cuprinde toate unitățile administrației publice și toate instituțiile fără scop lucrativ (IFSL) nonpiață care sunt controlate de unități ale administrației publice. Acesta cuprinde și alți producători nonpiață, astfel cum sunt descriși la punctele 20.18-20.39. […] IFSL clasificate în sectorul administrațiilor publice […] 20.15 Controlul unei IFSL este definit drept capacitatea de a determina politica sau programul IFSL. Intervenția publică sub forma normelor generale aplicabile tuturor unităților care au același obiect de activitate nu este relevantă atunci când se decide dacă administrațiile publice dețin controlul asupra unei unități individuale. Pentru a determina dacă o IFSL este controlată de administrațiile publice, trebuie luați în considerare următorii cinci indicatori de control: […] (b) alte prevederi din actul de înființare, cum ar fi obligațiile din statutul IFSL; […] (e) expunerea la risc. Un singur indicator poate fi suficient pentru a stabili deținerea controlului. Cu toate acestea, dacă o IFSL care este finanțată în principal de administrația publică rămâne capabilă să își determine politica sau programul în măsură semnificativă în acord cu ceilalți indicatori, atunci aceasta nu ar fi considerată ca fiind controlată de administrația publică. În cele mai multe cazuri, o serie de indicatori vor indica în mod colectiv deținerea controlului. O decizie bazată pe acești indicatori va fi una rațională. […] Intermedierea financiară și limitele administrațiilor publice 20.32 Cazul unităților angajate în activități financiare necesită considerații speciale. Intermedierea financiară este activitatea prin care unitățile achiziționează active financiare și, în același timp, subscriu angajamente pe cont propriu prin intermediul operațiunilor financiare. 20.33 Un intermediar financiar își asumă riscuri prin subscrierea de angajamente pe cont propriu. De exemplu, dacă o unitate financiară publică administrează active, dar nu își asumă riscuri prin subscrierea de angajamente pe cont propriu, aceasta nu va fi considerată un intermediar financiar, iar unitatea se clasifică în sectorul administrațiilor publice și cel al societăților financiare. 20.34 Aplicarea criteriului cantitativ al testului piață/nonpiață societăților publice implicate în intermediere financiară sau în administrarea de active este, în general, irelevantă deoarece câștigurile lor provin atât din venituri din proprietate, cât și din câștiguri din deținere. […] Fondurile de pensii 20.38 Sistemele de pensii ale angajatorilor sunt acorduri înființate pentru a oferi participanților prestații aferente pensionării pe baza unei relații contractuale angajator‑salariat. Acestea includ sisteme finanțate, nefinanțate și parțial finanțate. 20.39 Un sistem finanțat cu cotizație predefinită, stabilit de o unitate a administrației publice, nu este tratat ca un sistem de securitate socială, în cazul în care nu beneficiază de garanții guvernamentale cu privire la valoarea pensiei datorate, valoarea pensiei fiind incertă deoarece depinde de performanța activelor. Prin urmare, unitatea care administrează sistemul – precum și fondul însuși, dacă este o unitate instituțională separată – este considerată societate financiară, clasificată în subsectorul societăți de asigurare și fonduri de pensii. […] SECTORUL PUBLIC […] 20.306 Toate unitățile instituționale incluse în sectorul public sunt unități rezidente controlate de administrațiile publice, fie direct, fie indirect prin intermediul unităților sectorului public în ansamblu. Controlul asupra unei entități este definit ca abilitatea de a determina politica generală a respectivei entități. Acest aspect este descris mai detaliat în continuare. […] Deținerea controlului în sectorul public 20.309 Deținerea controlului asupra unei unități rezidente din sectorul public este definită ca abilitatea de a determina politica generală a unității. Acesta se poate exercita prin drepturi directe ale unei singure unități din sectorul public sau prin drepturi colective ale mai multora. În vederea stabilirii deținerii controlului se iau în considerare următorii indicatori: […] (h) deținerea controlului prin intermediul unei reglementări excesive. Când reglementarea este atât de strictă încât dictează efectiv politica generală a întreprinderii, aceasta este o formă de exercitare a controlului. Autoritățile publice pot, în unele cazuri, să se implice puternic în reglementare, în special în domenii cum ar fi monopolurile și utilitățile privatizate în care există un element de serviciu public. Este posibil să existe implicare în reglementare în domenii importante, cum ar fi stabilirea prețurilor, fără ca o entitate să cedeze controlul asupra politicii generale. Alegerea de a intra într‑un mediu foarte reglementat sau de a opera în acesta este, de asemenea, un indicator că entitatea nu este supusă exercitării controlului; (i) altele. Deținerea controlului poate să decurgă, de asemenea, din puteri sau drepturi statutare cuprinse în statutul unei entități, de exemplu, limitarea activităților, obiectivelor și aspectelor legate de funcționare, aprobarea bugetelor sau împiedicarea schimbării de către entitate a statutului, autodizolvării, aprobării acordării dividendelor sau încheierii relației sale cu sectorul public. O entitate care este în întregime sau aproape în întregime finanțată de sectorul public este considerată controlată în cazul în care controlul asupra fluxului de finanțare respectiv este suficient de restrictiv pentru a dicta politica generală în domeniul respectiv. 20.310 Fiecare caz de clasificare trebuie să fie evaluat pe baza aspectelor proprii și nu toți acești indicatori pot fi relevanți în cazul individual respectiv. Unii indicatori, cum ar fi cei menționați la punctul 20.309 literele (a), (c) și (d), sunt suficienți prin ei înșiși pentru a stabili existența deținerii controlului. În alte cazuri, deținerea controlului ar putea fi indicată în ansamblu de o serie de indicatori separați.”

Potrivit considerentului (2) al Regulamentului 2018/231: „Scopul impunerii de obligații de raportare statistică în sarcina FP [fonduri de pensii] este acela de a asigura [Băncii Centrale Europene (BCE)] statistici adecvate cu privire la activitățile financiare din subsectorul FP din statele membre a căror monedă este euro […], care sunt privite ca un singur teritoriu economic. Colectarea de informații statistice privind FP este necesară pentru satisfacerea nevoilor analitice periodice și spontane, pentru susținerea BCE în efectuarea analizei monetare și financiare, precum și pentru contribuția SEBC la stabilitatea sistemului financiar.”

Articolul 1 din acest regulament prevede: „În sensul prezentului regulament: 1. «fond de pensii» (subsectorul S.129 din SEC 2010) înseamnă o societate sau cvasisocietate financiară a cărei activitate principală constă în furnizarea de servicii de intermediere financiară rezultate din mutualizarea riscurilor sociale și necesităților persoanelor asigurate (asigurări sociale). Fondul de pensii în calitate de sistem de asigurări sociale asigură venituri după pensionare și poate oferi indemnizații în caz de deces sau handicap. În definiție nu sunt incluse următoarele: […] (f) fondurile de securitate socială, astfel cum sunt definite la punctul 2.117 din SEC 2010; […]”

În Bavaria, instituțiile de asigurare de pensii fac obiectul, printre altele, al articolului 1, intitulat „Forma juridică, sediu, domeniu de aplicare, competență de reglementare”, din Gesetz über das öffentliche Versorgungswesen (Legea privind sistemul public de asigurări) din 16 iunie 2008 (BayGVBl. p. 182), în versiunea aplicabilă situației de fapt din cauza C‑758/22 (denumită în continuare „VersoG”).

Articolul 9 din VersoG, intitulat „Principii care guvernează activitățile comerciale”, prevede la alineatele (1)-(3): „(1) Instituțiile de asigurare de pensii își exercită activitățile pe baza reciprocității și exclusiv în scopuri de utilitate publică. Acestea sunt obligate să pună în aplicare o gestiune rentabilă și prudentă. Activele instituțiilor de asigurare de pensii trebuie să fie separate. (2) Instituțiile de asigurare de pensii acoperă cheltuielile lor administrative, inclusiv remunerațiile funcționarilor, ale angajaților și ale muncitorilor, precum și prestațiile acordate succesorilor în drepturi, prin intermediul propriilor resurse. Repartizarea între diferitele instituții de asigurare de pensii se efectuează în funcție de costurile suportate în mod efectiv. (3) Resursele și activele instituțiilor de asigurare de pensii nu pot fi utilizate decât pentru îndeplinirea misiunii lor de asigurare de pensii. În cazul dizolvării unei instituții, fondurile rămase revin membrilor, asiguraților și beneficiarilor, în conformitate cu dispozițiile statutului.”

Articolul 10 din VersoG, intitulat „Statutul”, prevede la alineatele (1)-(3): „(1) Instituțiile de asigurare de pensii își soluționează diferendele prin statut în conformitate cu prezenta lege. (2) Statutul trebuie să conțină, pe lângă elementele menționate în mod specific în prezenta lege, dispoziții privind: 1. componența, durata mandatului și convocarea consiliului de administrație și a comitetelor; 2. propunerea și plecarea membrilor consiliului de administrație și a supleanților acestora […]; 3. începerea și încetarea raporturilor de afiliere, de asigurare și de pensie; 4. cuantumul cotizațiilor, precum și scadența acestora sau principiile pentru stabilirea repartizărilor; 5. condițiile, natura și cuantumul, precum și stingerea drepturilor membrilor, ale asiguraților și ale beneficiarilor de prestații; 6. procedura de pensionare. (3) Statutul și modificările acestuia se stabilesc de către președintele Consiliului de administrație după aprobarea prudențială și se publică în Bayerischer Staatsanzeiger. Acestea intră în vigoare în ziua următoare datei publicării lor, cu excepția cazului în care se stabilește o altă dată.”

A doua parte din VersoG, intitulată „Casa de asigurări sociale a medicilor din Bavaria, Casa de asigurări sociale a farmaciștilor din Bavaria, Casa de asigurări sociale a arhitecților din Bavaria, Casa de asigurări sociale a inginerilor civili și a psihoterapeuților din Bavaria, Casa de asigurări sociale a avocaților și a contabililor din Bavaria”, conține un capitol 1 referitor la „Dispoziții comune”, în care figurează articolul 28 din această lege, intitulat „Misiuni”. Acest articol prevede în a treia teză că „instituțiile de asigurare de pensii trebuie să îndeplinească condițiile de scutire a membrilor lor de obligația de a se asigura la asigurarea obligatorie de pensii”.

Articolul 30 din VersoG, intitulat „Aderarea”, prevede la alineatele (1)-(3): „(1) Afilierea la instituțiile de asigurare de pensii este obligatorie. (2) Statutul poate prevedea excepții și scutiri de la afilierea obligatorie, în special atunci când membrul profesiei: 1. își desfășoară activitatea profesională doar temporar sau la scară mică; 2. își începe activitatea profesională la o vârstă avansată sau se afiliază la ordinul profesional; 3. este afiliat la un alt regim de asigurare profesională. […] (3) Membrii obligatorii care au încetat să mai fie afiliați pot rămâne membri în mod voluntar, în conformitate cu dispozițiile statutului.”

Articolul 31 din VersoG, intitulat „Cotizații, tranziție”, prevede la alineatele (1) și (4): „(1) Membrii au obligația de a plăti cotizații, în conformitate cu dispozițiile statutului. Statutul poate prevedea cotizații minime independente de venit. Aceștia pot stipula că, pentru a menține protecția pensiei, trebuie plătite cotizații adecvate pentru perioadele fără activitate profesională sau lucrativă sau fără venituri. Cotizația obligatorie nu trebuie să depășească limita care determină scutirea de impozitul pe profit de care beneficiază instituția de asigurare de pensii. […] (4) Statutul poate permite plăți suplimentare în mod voluntar pentru majorarea drepturilor de pensie. Acestea, adăugate la cotizația obligatorie, nu trebuie să depășească limita stabilită la alineatul (1) a patra teză.”

Articolele 33-36 și 38 din VersoG precizează normele referitoare la afilierea obligatorie la instituțiile de asigurare de pensii în cauză.

Articolul 6 din Sächsisches Heilberufekammergesetz (Legea privind colegiile profesiilor medicale din Saxonia) din 24 mai 1994 (SächsGVBl. p. 935), în versiunea aplicabilă în cauza C‑759/22, intitulat „Instituția de asigurare de pensii”, prevede: „(1) Colegiile pot, prin statutele lor, să înființeze o instituție de asigurare de pensii pentru a asigura pensia afiliaților lor și a membrilor familiilor acestora. […] Afiliații colegiilor sunt membri ai instituției de asigurare de pensii în conformitate cu statutul. […] (3) Statutele stabilesc norme privind: 1. misiunile, formarea, componența, alegerea și durata mandatului organelor instituției de asigurare de pensii, precum și reprezentarea sa jurisdicțională și extrajudiciară, în măsura în care acest lucru nu este deja reglementat de dispoziții legale; 2. începutul și încetarea afilierii obligatorii, precum și condițiile în care sunt permise excepțiile și scutirile de la afilierea obligatorie; 3. condițiile în care este autorizată afilierea în mod voluntar, în special ca urmare a încetării afilierii la colegiu; 4. condițiile în care drepturile pot fi majorate după o convenție de divorț; 5. condițiile unei afilieri retroactive; 6. obligația de participare a persoanelor afiliate, începutul și încetarea obligației de cotizare, procedura de stabilire a cotizațiilor, precum și scadența și detaliile privind cuantumul cotizațiilor, care sunt calculate în funcție de venituri a) provenite dintr‑o activitate profesională independentă sau salariată; b) un capital, în măsura în care veniturile provin de la societăți de capitaluri al căror obiect urmărește de asemenea să furnizeze prestații medicale, stomatologice, veterinare sau de farmacie și c) din activități comerciale, în măsura în care prestațiile medicale, stomatologice, veterinare sau farmaceutice rezultă de asemenea din acestea, și care nu trebuie să depășească cuantumul care rezultă din [legea relevantă], în versiunea în vigoare; 7. valoarea reducerilor și a scutirilor de cotizații care pot fi acordate în situații speciale; 8. condițiile și cuantumul eventualelor penalități de întârziere pentru cotizațiile scadente; 9. condițiile în care cotizațiile sau penalitățile de întârziere pot fi amânate, remise sau desființate; 10. condițiile de acordare și cuantumul prestațiilor, al pensiei pentru limită de vârstă, al pensiei de invaliditate și al pensiei de urmaș; […] Statutul poate prevedea condițiile în care o persoană afiliată poate transfera cotizațiile pe care le‑a plătit la instituția de asigurare de pensii către o altă instituție de asigurare de drept public sau către o altă instituție de asigurare de pensii din categoria sa profesională (instituție de asigurare de pensii profesională), precum și condițiile și cuantumul dreptului la rambursarea cotizațiilor plătite la data încetării afilierii. (4) Activele instituției de asigurare de pensii constituie un patrimoniu special care nu este disponibil decât pentru a răspunde obligațiilor instituției de asigurare de pensii. Acesta trebuie gestionat separat de celelalte active ale colegiului. Acesta nu poate fi utilizat decât în scopuri autorizate de lege, inclusiv compensarea costurilor administrative necesare.”

În cursul anilor 2018 și 2019, reclamantele din litigiul principal au primit comunicări din partea Băncii Federale a Germaniei în care li se preciza că, în temeiul articolelor 1 și 2 din Regulamentul 2018/231, erau supuse, în calitate de fond de pensii, unor obligații de raportare statistică în temeiul cărora trebuiau să îi transmită acesteia, începând cu 30 septembrie 2019, date mai precise cu privire la situația lor financiară, pe bază trimestrială pentru anumite reclamante și pe bază anuală pentru altele.

Reclamantele din litigiul principal au sesizat Verwaltungsgericht Frankfurt am Main (Tribunalul Administrativ din Frankfurt pe Main, Germania) cu acțiuni având ca obiect, cu titlu principal, anularea acestor comunicări și, cu titlu subsidiar, constatarea faptului că nu sunt supuse obligațiilor de raportare statistică sus‑menționate.

Instanța menționată a respins aceste acțiuni pentru motivul că reclamantele din litigiul principal sunt fonduri de pensii, în sensul articolului 1 punctul 1 din Regulamentul 2018/231, și că, în consecință, ele sunt supuse unor obligații de raportare în temeiul articolului 2 alineatul (1) din acest regulament. Potrivit acestei instanțe, instituțiile de asigurare de pensii precum reclamantele din litigiul principal fac parte, în calitate de producători de piață, dintre societățile de capitaluri financiare și, prin urmare, fac parte din subsectorul fonduri de pensii (S.129) din SEC 2010 prevăzut de Regulamentul nr. 549/2013. În cadrul activității lor principale, ele furnizează servicii de asigurare de pensii. În acest scop, ele stabilesc prețuri semnificative din punct de vedere economic. Același lucru este valabil și în cazul prestațiilor obligatorii. În lipsa ajutoarelor de stat, instituțiile de asigurare de pensii ar fi obligate să reglementeze cotizațiile și prestațiile astfel încât să garanteze capacitatea lor de plată. În orice caz, calificarea prestațiilor obligatorii drept producție de piață ar rezulta în special din punctul 3.19 din anexa A la Regulamentul nr. 549/2013, întrucât reclamantele din litigiul principal au acoperit timp de mai mulți ani cel puțin 50 % din costurile lor din vânzarea produselor lor. Instanța menționată arată că punctul 1.37 din anexa A la acest regulament nu s‑ar opune unei asemenea calificări, întrucât această dispoziție se aplică numai entităților din sectorul public, dintre care reclamantele din litigiul principal nu fac parte în măsura în care nu sunt controlate de stat. În consecință, ar fi de asemenea exclusă o alocare în subsectorul administrații de securitate socială (S.1314) din SEC 2010, căruia nu i se aplică obligația de informare. Punctul 20.39 din anexa A la regulamentul menționat ar confirma calificarea reclamantelor din litigiul principal drept fonduri de pensii. În temeiul acestei dispoziții, un sistem de cotizații prestabilite gestionat de o entitate publică nu ar trebui considerat un sistem de securitate socială dacă funcționează, cum este cazul reclamantelor din litigiul principal, fără o garanție din partea statului cu privire la cuantumul prestațiilor care trebuie plătite, iar această sumă, care depinde de rentabilitatea activelor administrate, este în mod necesar incertă.

Reclamantele din litigiul principal au formulat recurs împotriva acestei hotărâri la Bundesverwaltungsgericht (Curtea Administrativă Federală, Germania), care este instanța de trimitere. Reclamantele arată că nu sunt producători de piață. Prestațiile lor obligatorii, care constituie cea mai mare parte a producției lor, nu ar fi vândute la prețuri semnificative din punct de vedere economic. În această privință, persoanele afiliate care au o obligație de afiliere nu ar putea alege liber să achiziționeze prestațiile de asigurare de pensie pe baza cotizațiilor solicitate, ceea ce încalcă una dintre condițiile ce caracterizează existența unor asemenea prețuri, mai precis cea prevăzută la punctul 3.19 primul paragraf litera (b) din anexa A la Regulamentul nr. 549/2013, potrivit căreia „consumatorii au libertatea de a cumpăra sau de a nu cumpăra și fac această alegere pe baza prețurilor practicate”. Criteriul de 50 % prevăzut la punctul 3.19 al treilea paragraf din anexa A la acest regulament, care permite clasificarea ca producător de piață a unei unități instituționale care recuperează în mod continuu și durabil cel puțin 50 % din costurile sale de producție prin vânzările sale nu ar fi pertinent, întrucât nu ar servi decât la stabilirea valorii producției. În orice caz, instituțiile de asigurare de pensii ar ține, precum asigurarea obligatorie de pensii, de securitatea socială.

Banca Federală a Germaniei susține că hotărârea pronunțată de Verwaltungsgericht Frankfurt am Main (Tribunalul Administrativ din Frankfurt pe Main) nu este afectată de erorile de drept invocate.

Instanța de trimitere are îndoieli cu privire la calificarea reclamantelor din litigiul principal, având în vedere în special articolul 1 punctul 1 litera (f) din Regulamentul 2018/231 și punctele 1.37, 2.107, 2.117, 3.17-3.19, 3.24, 3.26, 17.43, 20.10, 20.12 și 20.39 din anexa A la Regulamentul nr. 549/2013. Aceasta ridică problema dacă trebuie calificate drept fonduri de pensii sau administrații de securitate socială sau dacă se încadrează la altă calificare.

Această instanță subliniază că reclamantele din litigiul principal sunt instituții de drept public dotate cu personalitate juridică. Ele nu pot exercita decât o activitate de interes general și nu își pot utiliza resursele și patrimoniul decât pentru a‑și îndeplini misiunea lor de serviciu public. Acestea trebuie să suporte cheltuielile lor administrative, inclusiv remunerarea personalului lor și prestațiile acordate succesorilor în drepturi, din propriile resurse.

Instanța de trimitere arată că, în temeiul dreptului german, marea majoritate a persoanelor afiliate la sistemele reclamantelor din litigiul principal sunt supuse unei afilieri obligatorii datorită faptului că își exercită profesia în Bavaria sau în Saxonia. În cazul în care această afiliere obligatorie încetează, este posibilă continuarea afilierii în mod voluntar, pentru dobândirea în continuare a unor drepturi de pensie. Reclamantele din litigiul principal stabilesc în statutele lor perceperea unor cotizații sau contribuții la finanțarea misiunii lor, precum și condițiile, natura, cuantumul și desființarea drepturilor de pensie. Sunt posibile și plăți suplimentare în mod voluntar, dar acestea sunt limitate la un nivel maxim autorizat. Reclamantele din litigiul principal furnizează peste 50 % din prestațiile lor persoanelor afiliate care fac obiectul unei afilieri obligatorii.

În aceste condiții, Bundesverwaltungsgericht (Curtea Administrativă Federală) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare, care sunt formulate în termeni identici în cauzele C‑758/22 și C‑759/22: „1) a) Punctul 3.19 primul paragraf litera (b) din anexa A la Regulamentul nr. 549/2013 impune ca toți consumatorii produselor oferite de producători să aibă libertatea de a alege dacă le cumpără sau nu și să facă această alegere pe baza prețurilor practicate? În cazul unui răspuns negativ: b) Atunci când majoritatea acestor consumatori, care nu are această libertate de alegere, primește de la producător, în temeiul afilierii legale obligatorii, produse într‑un cuantum ce depășește jumătate din producția sa și care trebuie să plătească cotizații obligatorii stabilite de producător, este suficient, pentru ca cerințele acestei dispoziții să fie îndeplinite, faptul că o minoritate a consumatorilor are posibilitatea de a adera în mod voluntar la producător și face acest lucru pentru a primi produse plătind aceleași cotizații pe care le datorează persoanele afiliate obligatoriu? 2) Există o producție de piață la prețuri semnificative din punct de vedere economic în sensul punctelor 3.17-3.19 din anexa A la Regulamentul nr. 549/2013, în toate cazurile în care este îndeplinit «criteriul 50 %», definit la punctul 3.19 al treilea paragraf a treia și a patra teză din aceeași anexă A, potrivit căruia cel puțin jumătate din costuri sunt recuperate prin vânzări de‑a lungul unei perioade multianuale, sau acest criteriu nu trebuie considerat suficient (în sine), ci o cerință necesară care se adaugă celor două condiții prevăzute la punctul 3.19 primul paragraf a doua teză literele (a) și (b) din anexa A menționată? 3) Pentru a verifica dacă unitățile instituționale sunt producători de piață în conformitate cu punctul 3.24 din anexa A la Regulamentul nr. 549/2013, trebuie să se țină seama, pe lângă punctele 3.17, 3.19 și 3.26 din anexa A, și de cerințele suplimentare prevăzute la punctul 1.37 al doilea paragraf din anexa A menționată? 4) a) Clasificarea unei unități instituționale în subsectorul S.129, punctul 2.107 din anexa A la Regulamentul nr. 549/2013 presupune în mod imperativ ca toate prestațiile sale către toate persoanele afiliate să fie furnizate în temeiul unui acord contractual? În cazul unui răspuns afirmativ: b) Cerința ca prestațiile să fie furnizate în temeiul unui contract este astfel îndeplinită dacă, într‑adevăr, afilierea obligatorie, cotizațiile obligatorii și prestațiile obligatorii ale unității instituționale sunt reglementate prin statut de administrațiile publice, dar persoanele afiliate obligatoriu au de asemenea dreptul la prestații suplimentare datorită cotizațiilor suplimentare plătite voluntar? 5) Articolul 1 punctul 1 [al doilea paragraf] litera (f) din Regulamentul 2018/231 trebuie interpretat în sensul că exclude din noțiunea de fond de pensii menționată [la primul paragraf] al acestei dispoziții numai acele unități instituționale care îndeplinesc ambele criterii de la punctul 2.117 din anexa A la Regulamentul nr. 549/2013 sau în sensul că sunt excluse și alte unități instituționale care trebuie considerate, în conformitate cu punctul 17.43 din această anexă A, fonduri de pensii de securitate socială, deși nu îndeplinesc toate cerințele prevăzute la punctul 2.117 din anexa A menționată? 6) a) Noțiunea de «administrație publică» de la punctul 2.117 litera (b) și de la punctul 17.43 din anexa A la Regulamentul nr. 549/2013 desemnează numai unitatea primară vizată sau include și fondurile de pensii instituite prin lege, autonome din punct de vedere juridic, organizate pe principiul afilierii obligatorii și finanțate prin cotizații, care dispun de dreptul de autoadministrare și de contabilitate proprie? În cazul unui răspuns afirmativ: b) Fixarea cotizațiilor și a prestațiilor prevăzută la punctul 2.117 litera (b) din anexa A la Regulamentul nr. 549/2013 înseamnă fixarea cuantumului acestora sau este suficient dacă legea prevede riscurile minime asigurate și nivelul minim de asigurare și reglementează principiile și limitele de percepere a cotizațiilor, lăsând însă fondurilor de asigurare sarcina de a stabili în acest cadru cuantumul cotizațiilor și al prestațiilor? c) Noțiunea de «unitate a administrației publice» în sensul punctului 20.39 din anexa A la Regulamentul nr. 549/2013 cuprinde numai unitățile instituționale care îndeplinesc toate condițiile de la punctele 20.10 și 20.12 din această anexă A?”

Prin intermediul întrebărilor formulate, instanța de trimitere urmărește să afle în esență dacă dispozițiile anexei A la Regulamentul nr. 549/2013 trebuie interpretate în sensul că intră în sfera noțiunii de „fonduri de pensii”, în sensul punctului 2.105 din această anexă, și, în consecință, trebuie să fie supuse obligațiilor de raportare statistică prevăzute de Regulamentul 2018/231 instituțiile de asigurare de pensii care oferă prestații care acoperă riscurile de pensie, de deces și de invaliditate în favoarea persoanelor afiliate supuse majoritar unei obligații de afiliere ca urmare a exercitării unei profesii determinate.

Trebuie amintit că din considerentul (14) al Regulamentului nr. 549/2013 reiese că SEC 2010 stabilește un cadru de referință pentru obiectivele Uniunii și în special pentru definirea și pentru monitorizarea politicilor economice și sociale ale Uniunii, pentru întocmirea de către statele membre a conturilor. În această privință, potrivit considerentului (3) al acestui regulament, redactarea acestor conturi ar trebui să se efectueze pe baza unui set unic de principii care să nu lase loc unor interpretări diferite, astfel încât să permită obținerea unor rezultate comparabile (Hotărârea din 13 iulie 2023, Ferrovienord, C‑363/21 și C‑364/21, EU:C:2023:563, punctul 64, precum și jurisprudența citată).

Astfel cum rezultă din articolul 1 alineatul (2) litera (a) din regulamentul menționat, SEC 2010 prevede o metodologie care figurează în anexa A, privind standardele, definițiile, clasificările și normele contabile comune, destinate utilizării pentru elaborarea conturilor și a tabelelor, pe baze comparabile, în scopurile Uniunii.

Potrivit punctului 1.01 din această anexă, SEC 2010 constituie „un cadru contabil compatibil pe plan internațional care permite descrierea analitică și sistematică a unei «economii totale» (cu alte cuvinte, o regiune, o țară sau un grup de țări), a componentelor sale și a relațiilor acesteia cu alte economii totale”.

Anexa menționată, concepută ca un manual, este alcătuită din 24 de capitole, care sunt prezentate pe scurt la punctele 1.03 și 1.04. din aceasta. Capitolul 1 se referă la caracteristicile de bază ale SEC din punctul de vedere al conceptelor utilizate, el prezintă principiile SEC și descrie unitățile statistice fundamentale și regruparea acestora. Acest capitol oferă o imagine generală a secvenței conturilor și o descriere scurtă a agregatelor principale. Capitolul 2 descrie unitățile instituționale utilizate la măsurarea economiei și prezintă modul în care aceste unități sunt clasificate pe sectoare și în alte grupuri pentru a permite efectuarea de analize. Capitolul 20 este consacrat conturilor pentru sectorul administrațiilor publice.

Punctele 1.34 și 1.57 din anexa A la Regulamentul nr. 549/2013 prevăd alocarea oricărei unități instituționale – definite ca unitate economică ce dispune de capacitatea de a deține bunuri și active, de a subscrie angajamente, de a exercita activități economice și de a realiza, în nume propriu, operațiuni cu alte unități – unuia dintre cele șase sectoare principale identificate de SEC 2010, și anume societățile nefinanciare, societățile financiare, administrațiile publice, gospodăriile populației, instituțiile fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor și restul lumii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 iulie 2023, Ferrovienord, C‑363/21 și C‑364/21, EU:C:2023:563, punctul 66, precum și jurisprudența citată).

Din aceste dispoziții, precum și din cuprinsul punctului 2.41 din această anexă reiese că aceste sectoare se exclud reciproc, astfel încât o unitate instituțională nu poate aparține decât unui singur sector sau subsector. În conformitate cu punctul 2.32 din aceeași anexă, fiecare sector sau subsector grupează unitățile instituționale care au comportamente economice asemănătoare.

Subsectorul fonduri de pensii face parte din sectorul societăților financiare, astfel cum se precizează la punctul 2.66 din anexa A la Regulamentul nr. 549/2013. În consecință, la fel ca orice unitate instituțională din acest sector, fondurile de pensii sunt clasificate ca „producători de piață”, în conformitate cu definiția noțiunii de „societăți financiare” care figurează la punctul 2.55 din această anexă.

În ceea ce privește această clasificare a fondurilor de pensii ca „producători de piață”, trebuie subliniată existența unei particularități proprii activităților acestor fonduri, care sunt detaliate la punctele 2.105-2.110 din anexa menționată. Astfel, din cuprinsul punctului 2.108 din aceeași anexă reiese că, spre deosebire de societățile de asigurare de viață, „fondurile de pensii au fost limitate, prin lege, la anumite grupe specifice de angajați și lucrători independenți”. Astfel, subsectorul fonduri de pensii regrupează societăți financiare care nu sunt libere să își ofere serviciile publicului larg.

În speță, din deciziile de trimitere preliminară reiese că instituțiile de asigurare de pensii în discuție în litigiul principal, care își desfășoară activitatea în Bavaria (cauza C‑758/22) și în Saxonia (cauza C‑759/22), le garantează afiliaților lor prestații în caz de pensionare, de deces și de invaliditate și sunt organizate pe bază sectorială, în sensul că cea mai mare parte a afiliaților lor sunt supuși unei obligații legale de afiliere ca urmare a exercitării unei profesii determinate precum cea de medic, de farmacist, de avocat sau de arhitect.

De altfel, această organizație sectorială a instituțiilor de asigurare de pensii și obligația corelativă de afiliere a membrilor lor sunt cele care au determinat instanța de trimitere să ridice problema dacă activitățile acestor instituții pot intra sub incidența noțiunii de „producție de piață” sau a noțiunii de „activitate comercială” în sensul anexei A la Regulamentul nr. 549/2013.

Cu toate acestea, trebuie să se sublinieze că o astfel de organizare sectorială a fondurilor de pensii este avută în vedere în mod expres la punctele 2.107 și 2.108 din anexa A la Regulamentul nr. 549/2013, astfel cum s‑a precizat la punctul 37 din prezenta hotărâre. În pofida acestei particularități, legiuitorul Uniunii a ales să clasifice fondurile de pensii ca societăți financiare și, prin urmare, ca producători de piață. Prin urmare, nu este necesar în speță să se ridice problema interpretării noțiunii de „producție de piață” sau a noțiunii de „activitate comercială”, ci să se determine dacă instituții de asigurare de pensii precum cele în discuție în litigiul principal pot fi calificate drept „fonduri de pensii” în lumina criteriilor stabilite la punctele 2.105-2.110 din această anexă.

În această privință, din modul de redactare a punctelor 2.105-2.110 din anexa A la Regulamentul nr. 549/2013 se poate deduce că activitățile fondurilor de pensii îndeplinesc următoarele criterii.

În primul rând, din cuprinsul punctelor 2.105 și 2.107 din această anexă reiese că fondurile de pensii, a căror funcție principală este de a furniza servicii de intermediere financiară rezultate din mutualizarea riscurilor sociale și a necesităților persoanelor asigurate, garantând prestații persoanei asigurate după pensionare. Aceste fonduri pot garanta, de asemenea, prestații pentru persoana asigurată în caz de invaliditate, precum și prestații acordate după decesul persoanei asigurate către văduv(ă) și copiii persoanei asigurate.

În al doilea rând, punctul 2.106 din aceeași anexă arată că fondurile de pensii, care sunt separate de unitățile care le‑au creat, dispun de autonomie de decizie și țin o contabilitate completă.

În al treilea rând și astfel cum s‑a precizat la punctul 37 din prezenta hotărâre, punctele 2.107 și 2.108 din anexa A la Regulamentul nr. 549/2013 precizează că, spre deosebire de societățile de asigurare de viață, fondurile de pensii sunt obligate în mod legal să își rezerve serviciile unor grupuri determinate de salariați și de lucrători independenți, cum ar fi în special persoanele care exercită aceeași profesie.

În al patrulea rând, punctul 2.110 din această anexă exclude din noțiunea de „fonduri de pensii” administrațiile de securitate socială prevăzute la punctul 2.117 din anexa menționată. Potrivit acestui din urmă punct, administrațiile de securitate socială, a căror activitate principală constă în furnizarea de prestații sociale, se caracterizează prin faptul că, pe de o parte, anumite grupuri ale populației sunt obligate în mod legal să participe la sistem sau să verse cotizații și, pe de altă parte, administrațiile publice stabilesc sau aprobă cotizațiile și prestațiile, fără să existe în mod obișnuit o legătură directă între valoarea cotizațiilor vărsate de o persoană și riscurile la care aceasta este expusă.

În această ultimă privință, din cuprinsul punctului 20.39 din anexa A la Regulamentul nr. 549/2013, care face parte din capitolul 20 din această anexă, intitulat „Conturile administrațiilor publice”, reiese că un sistem de pensii, chiar instituit de o unitate a administrației publice, nu poate fi considerat un sistem de securitate socială și trebuie clasificat în subsectorul fonduri de pensii atunci când nivelul prestațiilor nu este garantat de administrațiile publice și este incert, întrucât depinde de performanța activelor.

Potrivit unei jurisprudențe constante, în cadrul procedurii prevăzute la articolul 267 TFUE, întemeiată pe o separare clară a funcțiilor între instanțele naționale și Curte, aceasta din urmă nu este competentă să interpreteze dreptul național și că revine numai instanței naționale sarcina să constate și să aprecieze situația de fapt din litigiul principal, precum și să determine domeniul de aplicare exact al actelor cu putere de lege și al actelor administrative naționale (Hotărârea din 28 aprilie 2022, SeGEC ș.a., C‑277/21, EU:C:2022:318, punctul 21, precum și jurisprudența citată).

Cu toate acestea, Curtea, care este chemată să ofere un răspuns util acestei instanțe, este competentă să dea indicații întemeiate pe dosarul cauzei principale, precum și pe observațiile scrise care i‑au fost prezentate, de natură să permită instanței menționate să se pronunțe (Hotărârea din 28 aprilie 2022, SeGEC ș.a., C‑277/21, EU:C:2022:318, punctul 22, precum și jurisprudența citată).

În speță, din explicațiile furnizate de instanța de trimitere reiese că activitățile instituțiilor de asigurare de pensii în discuție în litigiile principale prezintă următoarele caracteristici.

Primo, este cert că aceste instituții de asigurare de pensii le garantează afiliaților lor prestații în caz de pensionare, de deces și de invaliditate.

Secundo, din indicațiile furnizate de instanța de trimitere reiese că instituțiile de asigurare de pensii în discuție în cauza C‑758/22, care sunt dotate cu personalitate juridică, beneficiază de un drept de autogestiune și țin o contabilitate proprie. Potrivit acelorași indicații, instituția de asigurare de pensii în discuție în cauza C‑759/22, deși este un organism cu personalitate juridică parțială al Colegiului medicilor, este independentă pe plan organizațional și economic, se bucură de o largă autonomie, dispune de un patrimoniu propriu și ține o contabilitate completă. Astfel de instituții de asigurare de pensii, care beneficiază de autonomie de gestiune și țin o contabilitate proprie, îndeplinesc criteriul enunțat la punctul 43 din prezenta hotărâre.

Tertio, din indicațiile furnizate de instanța de trimitere menționate la punctul 38 din prezenta hotărâre reiese de asemenea că marea majoritate a persoanelor afiliate la instituțiile de asigurare de pensii în discuție în litigiul principal sunt supuse unei obligații legale de afiliere ca urmare a exercitării unei anumite activități profesionale, înțelegându‑se că aceste instituții de asigurare de pensii nu sunt în principiu autorizate să își furnizeze prestațiile altor persoane. În consecință, astfel de instituții par să îndeplinească criteriul vizat la punctul 44 din prezenta hotărâre.

Quarto, din deciziile de trimitere preliminară reiese că nivelul prestațiilor oferite persoanelor afiliate, care nu este garantat de administrațiile publice, depinde de cuantumul cotizațiilor plătite, precum și de performanțele instituției de asigurare de pensii în cauză în gestionarea activelor. Pe de altă parte, instanța de trimitere a arătat că instituțiile de asigurare de pensii în discuție în litigiul principal stabilesc, în cadrul stabilit de dispozițiile legale, cuantumul cotizațiilor pe care le încasează și cuantumul prestațiilor pe care le oferă. Prin urmare, astfel de instituții de asigurare de pensii îndeplinesc criteriile menționate la punctele 45 și 46 din prezenta hotărâre, care exclud calificarea drept sistem de securitate socială în favoarea celei de fond de pensii.

Rezultă că, dacă activitățile instituțiilor de asigurare de pensii în discuție în litigiile principale prezintă efectiv caracteristicile enumerate la punctele 50-53 din prezenta hotărâre, ceea ce revine instanței de trimitere să constate, aceste instituții pot fi clasificate în subsectorul „fonduri de pensii” în sensul punctului 2.105 din anexa A la Regulamentul nr. 549/2013.

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebările adresate că dispozițiile anexei A la Regulamentul nr. 549/2013 trebuie interpretate în sensul că intră în sfera noțiunii de „fonduri de pensii” în sensul punctului 2.105 din această anexă și, în consecință, trebuie să fie supuse în principiu obligațiilor de raportare statistică prevăzute de Regulamentul 2018/231 instituțiile de asigurare de pensii ale căror activități prezintă ansamblul caracteristicilor următoare: – aceste instituții de asigurare de pensii oferă prestații care acoperă riscurile de pensionare, de deces și de invaliditate; – beneficiază de autonomie de gestiune și țin o contabilitate completă; – marea majoritate a afiliaților lor sunt supuși unei obligații legale de afiliere ca urmare a exercitării unei anumite profesii, dat fiind că instituțiile de asigurare de pensii menționate nu sunt în principiu autorizate să își furnizeze serviciile altor persoane; – nivelul prestațiilor oferite persoanelor afiliate, care nu este garantat de administrațiile publice, depinde de cuantumul cotizațiilor plătite, precum și de performanțele instituției de asigurare de pensii în cauză în gestionarea activelor.

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a cincea)

28 noiembrie 2024 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Regulamentul nr. 549/2013

Regulamentul 2018/231

Dreptul german

VersoG

Legea privind colegiile profesiilor medicale din Saxonia

Litigiile principale și întrebările preliminare

Cu privire la întrebările preliminare

Cu privire la cheltuielile de judecată