Hotărârea Curții (Camera a doua) din 30 mai 2024.#Expedia Inc. împotriva Autorità per le Garanzie nelle Comunicazioni.#Trimitere preliminară – Regulamentul (UE) 2019/1150 – Articolele 1, 15, 16 și 18 – Obiectiv – Aplicare – Control – Reexaminare – Măsuri adoptate de un stat membru – Obligația de a furniza informații referitoare la situația economică a unui furnizor de servicii de intermediere online.#Cauza C-663/22.

Cauza C‑663/22

Expedia Inc.

împotriva

Autorità per le Garanzie nelle Comunicazioni

(cerere de decizie preliminarăformulată de Tribunale Amministrativo Regionale per il Lazio)

Hotărârea Curții (Camera a doua) din 30 mai 2024

„Trimitere preliminară – Regulamentul (UE) 2019/1150 – Articolele 1, 15, 16 și 18 – Obiectiv – Aplicare – Control – Reexaminare – Măsuri adoptate de un stat membru – Obligația de a furniza informații referitoare la situația economică a unui furnizor de servicii de intermediere online”

Apropierea legislațiilor – Comerț electronic – Regulamentul 2019/1150 – Servicii de intermediere online – Măsuri adoptate de un stat membru – Obligație impusă furnizorilor unor astfel de servicii de a transmite, sub rezerva aplicării unor sancțiuni în caz de neconformare, informații referitoare la situația lor economică – Justificare în vederea aplicării adecvate și efective a acestui regulament – Inexistență

[Regulamentul 2019/1150 al Parlamentului European și al Consiliului, considerentele (7), (46) și (51) și art. 1 alin. (5), art. 15, art. 16 și art. 18]

(a se vedea punctele 41-44, 47 și 52-58 și dispozitivul)

Rezumat

Sesizată cu titlu preliminar de Tribunale amministrativo regionale per il Lazio (Tribunalul Administrativ Regional pentru Lazio, Italia), Curtea interpretează pentru prima dată Regulamentul 2019/1150 ( 1 ), furnizând precizări cu privire la marja de manevră de care dispun statele membre atunci când adoptă măsuri naționale pentru a asigura aplicarea adecvată și efectivă a acestui regulament ( 2 ).

Expedia Inc., o societate cu sediul în Seattle (Statele Unite), gestionează platforme informatice prin intermediul cărora sunt furnizate servicii online de rezervare pentru hoteluri și călătorii. În calitate de furnizor de servicii de intermediere online în Italia, aceasta are obligația de a trimite la Autorità per le Garanzie nelle Comunicazioni (Autoritatea de Supraveghere a Comunicațiilor, Italia) (denumită în continuare „AGCOM”) un document denumit „Informativa economica di sistema” (declarația economică sistematică) ( 3 ), în care trebuie introduse informații privind situația sa economică. Netrimiterea acestei declarații la AGCOM sau comunicarea unor date inexacte sunt pasibile de sancțiuni.

Având îndoieli cu privire la compatibilitatea unei astfel de obligații cu dreptul Uniunii, instanța de trimitere a decis să solicite Curții, în esență, să stabilească dacă Regulamentul 2019/1150 trebuie interpretat în sensul că justifică adoptarea de către un stat membru a unor măsuri în temeiul cărora, sub rezerva aplicării unor sancțiuni în caz de neconformare, furnizorii de servicii de intermediere online sunt supuși, în vederea prestării serviciilor lor în respectivul stat membru, obligației de a trimite periodic unei autorități a acestuia un document referitor la situația lor economică, în care trebuie să fie detaliate numeroase informații, referitoare printre altele la veniturile realizate de acești furnizori.

Aprecierea Curții

Cu titlu introductiv, Curtea amintește că, în măsura în care punerea în aplicare a anumitor dispoziții ale unui regulament o impune, statele membre pot adopta, în anumite condiții, măsuri de aplicare a acestuia.

În speță, Curtea examinează obiectivul urmărit de Regulamentul 2019/1150, precum și dispozițiile acestuia care atribuie un rol statelor membre în aplicarea sa.

În primul rând, Curtea arată că Regulamentul 2019/1150 ( 4 ) impune furnizorilor serviciilor în cauză obligații specifice privind transparența, precum și echitatea condițiilor aplicate întreprinderilor utilizatoare de servicii de intermediere online ( 5 ) și prevede dispoziții privind soluționarea extrajudiciară și judiciară a litigiilor dintre asemenea furnizori și aceste întreprinderi utilizatoare. Astfel, informațiile pe care statele membre sunt ținute să le furnizeze, la cerere, Comisiei Europene în temeiul articolelor 16 și 18 din Regulamentul 2019/1150 trebuie să fie pertinente pentru a permite acestei instituții să supravegheze modificările relațiilor printre altele dintre furnizorii de servicii de intermediere online și întreprinderile utilizatoare menționate sau să redacteze rapoarte cu privire la evaluarea acestui regulament.

Din moment ce Regulamentul 2019/1150 are ca obiectiv crearea unui mediu de afaceri online echitabil, previzibil, durabil și fiabil în cadrul pieței interne, în care întreprinderile utilizatoare să beneficieze de o transparență adecvată, de echitate și de căi de atac eficiente, informațiile colectate de autoritățile naționale nu pot fi calificate drept „pertinente”, în sensul articolelor 16 și 18 din acest regulament, decât dacă prezintă o legătură suficient de directă cu acest obiectiv. În schimb, un stat membru nu poate să colecteze, în vederea aplicării Regulamentului 2019/1150, informații alese în mod arbitrar pentru motivul că acestea ar putea fi solicitate ulterior de Comisie în exercitarea misiunii sale de monitorizare și de reexaminare a respectivului regulament, întrucât acesta nu impune statelor membre să colecteze din proprie inițiativă asemenea informații.

În al doilea rând, atunci când un stat membru încredințează unei autorități administrative misiunea de a controla, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul 2019/1150, aplicarea acestuia din urmă, informațiile pe care respectiva autoritate le poate obține în temeiul exercitării acestei misiuni nu sunt adecvate pentru realizarea obiectivului regulamentului menționat decât dacă prezintă o legătură suficient de directă cu acesta. Această situație nu se regăsește în cazul informațiilor referitoare la situația economică a furnizorilor de servicii de intermediere online în raport cu obiectivul Regulamentului 2019/1150. Astfel, informațiile solicitate furnizorilor acestor servicii în temeiul Regulamentului 2019/1150 trebuie să privească condițiile serviciului prestat, în special pentru a permite autorităților competente să cunoască și să evalueze caracterul echitabil al condițiilor contractuale stabilite de acești furnizori întreprinderilor utilizatoare de servicii de intermediere online în cadrul Uniunii. Or, legătura dintre, pe de o parte, situația economică a unui furnizor de asemenea servicii și, pe de altă parte, modalitățile în care aceste servicii sunt prestate în beneficiul întreprinderilor utilizatoare, presupunând că există, nu poate fi decât indirectă.

În consecință, Curtea consideră că Regulamentul 2019/1150 nu justifică, în vederea aplicării adecvate și efective a acestui regulament, adoptarea de către un stat membru a unor măsuri în temeiul cărora, sub rezerva aplicării unor sancțiuni în caz de neconformare, furnizorii de servicii de intermediere online sunt supuși, în vederea prestării serviciilor lor în respectivul stat membru, obligației de a trimite periodic unei autorități a acestuia un document referitor la situația lor economică, în care trebuie să fie detaliate numeroase informații referitoare printre altele la veniturile realizate de acești furnizori.

( 1 ) Regulamentul (UE) 2019/1150 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind promovarea echității și a transparenței pentru întreprinderile utilizatoare de servicii de intermediere online (JO 2019, L 186, p. 57).

( 2 ) Trebuie observat că hotărârile pronunțate în aceeași zi în cauzele conexate C‑662/22 și C‑667/22, Airbnb Ireland și Amazon Services Europe, în cauzele conexate C‑664/22 și C‑666/22, Google Ireland și Eg Vacation Rentals Ireland, precum și în cauza C‑665/22, Amazon Services Europe, care se referă printre altele la interpretarea Regulamentului 2019/1150, privesc o problematică similară celei în discuție în prezenta cauză. Aceste alte hotărâri se concentrează însă pe interpretarea Directivei 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă (Directiva privind comerțul electronic) (JO 2000, L 178, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 29, p. 257) și pe relația acesteia cu regulamentul menționat.

( 3 ) În urma modificărilor aduse cadrului juridic de către autoritățile italiene și în special a adoptării de către AGCOM a delibera n. 161/21/CONS – Modifiche alla delibera n. 397/13 del 25 giugno 2013„Informativa Economica di Sistema” (Decizia nr. 161/21/CONS privind modificarea Deciziei nr. 397/13 din 25 iunie 2013„Declarația economică sistematică”).

( 4 ) A se vedea considerentele (7) și (51), precum și articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul 2019/1150.

( 5 ) A se vedea articolul 2 punctul 1 din Regulamentul 2019/1150.