Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 11 decembrie 2025.#ABLV Bank AS, în lichidare, împotriva Comitetului unic de rezoluție.#Recurs – Politica economică și monetară – Uniunea bancară – Regulamentul (UE) nr. 806/2014 – Mecanismul unic de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții – Articolul 7 – Repartizarea sarcinilor în cadrul mecanismului unic de rezoluție – Articolul 18 – Procedură de rezoluție – Condiții – Decizie a Comitetului unic de rezoluție (SRB) de a nu adopta o schemă de rezoluție – Competența SRB.#Cauza C-602/22 P.

Cauza C‑602/22 P

ABLV Bank AS, în lichidare

împotriva

Comitetului unic de rezoluție

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 11 decembrie 2025

„Recurs – Politica economică și monetară – Uniunea bancară – Regulamentul (UE) nr. 806/2014 – Mecanismul unic de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții – Articolul 7 – Repartizarea sarcinilor în cadrul mecanismului unic de rezoluție – Articolul 18 – Procedură de rezoluție – Condiții – Decizie a Comitetului unic de rezoluție (SRB) de a nu adopta o schemă de rezoluție – Competența SRB”

Politica economică și monetară – Politica economică – Mecanismul unic de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții – Decizie de a nu adopta o schemă de rezoluție – Competență exclusivă a Comitetului unic de rezoluție – Condiție – Neîntrunirea condițiilor cumulative de deschidere a unei proceduri de rezoluție

[Regulamentul nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 18 alin. (1)-(6)]

(a se vedea punctele 71-84)

Instituțiile Uniunii Europene – Exercitarea competențelor – Delegări – Condiții – Delegare de competențe decizionale agențiilor – Tipuri de delegări și efecte – Delegare a competențelor de executare delimitate net – Inexistența unei modificări semnificative a competențelor afectate – Delegarea unei puteri discreționare care implică o marjă largă de apreciere cu privire la chestiunile fundamentale ale domeniului politic în cauză – Deplasare potențială a responsabilității

(art. 290 TFUE)

(a se vedea punctele 87-90)

Instituțiile Uniunii Europene – Exercitarea competențelor – Delegări – Condiții – Delegare de competențe decizionale Comitetului unic de rezoluție (SRB) – Adoptarea de către SRB a unei scheme de rezoluție – Putere largă de apreciere – Dispoziții normative prin care se evită o deplasare a responsabilității de la Comisie către SRB

[Regulamentul nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 18 alin. (1)-(7)]

(a se vedea punctele 91, 92, 97 și 99)

Acțiune în anulare – Acte supuse căilor de atac – Noțiune – Acte care produc efecte juridice obligatorii – Acte pregătitoare – Decizie de adoptare a unei scheme de rezoluție de către Comitetul unic de rezoluție (SRB) – Intrare în vigoare – Lipsa producerii de efecte juridice obligatorii – Excludere – Decizie de aprobare de către Comisie sau chiar de către Consiliul Uniunii Europene, prin care este stabilit definitiv conținutul acestei scheme – Includere

[art. 263 TFUE; Regulamentul nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 18 alin. (1)-(8) și art. 30 alin. (1) și (2)]

(a se vedea punctele 94 și 96)

Dreptul Uniunii Europene – Principii – Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă – Consacrare prin Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Control jurisdicțional al deciziilor adoptate de Comitetul unic de rezoluție (SRB) – Control limitat la verificarea exactității materiale a faptelor și la inexistența unei erori vădite de apreciere – Încălcare – Inexistență

(art. 263 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47)

(a se vedea punctele 129-132)

Politica economică și monetară – Politica economică – Mecanismul unic de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții – Adoptarea unei scheme de rezoluție – Condiții – Luare în considerare a împrejurărilor aflate la originea situației de dificultate în care se află sau este susceptibilă de a se afla o entitate – Excludere

[Regulamentul nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului, considerentul (58) și art. 18 alin. (1) și (4)]

(a se vedea punctul 156)

Rezumat

Sesizată cu un recurs împotriva Hotărârii Tribunalului din 6 iulie 2022, ABLV Bank/SRB (T‑280/18, EU:T:2022:429), pe care îl respinge, Curtea, reunită în Marea Cameră, se pronunță pentru prima dată cu privire la competența Comitetului unic de rezoluție (denumit în continuare „SRB”) de a lua o decizie de a nu adopta o schemă de rezoluție.

Reclamanta, ABLV Bank AS, este o instituție de credit cu sediul în Letonia și societatea‑mamă a grupului ABLV. ABLV Bank Luxembourg este o instituție de credit cu sediul în Luxemburg și una dintre filialele grupului ABLV, al cărei unic acționar este reclamanta. Aceste două instituții erau calificate fiecare drept „entitate semnificativă” și, în acest temei, făceau obiectul supravegherii Băncii Centrale Europene (BCE) în cadrul mecanismului unic de supraveghere (MUS) ( 1 ).

La 13 februarie 2018, United States Department of the Treasury (Departamentul de Trezorerie al Statelor Unite ale Americii) a anunțat un proiect de măsură având ca obiect desemnarea reclamantei drept instituție ce reprezintă un risc major în materie de spălare a banilor. Ca urmare a acestui anunț, reclamanta nu a mai fost în măsură să efectueze plăți în dolari americani. BCE a invitat Finanšu un kapitāla tirgus komisija (Comisia pentru Piețele Financiare și de Capital, Letonia) și Commission de surveillance du secteur financier (Comisia de Supraveghere a Sectorului Financiar, Luxemburg) să suspende plățile obligațiilor financiare ale reclamantei și, respectiv, ale ABLV Bank Luxembourg. La 23 februarie 2018, BCE a constatat că reclamanta și ABLV Bank Luxembourg se aflau sau erau susceptibile de a se afla în dificultate. Prin două decizii din 23 februarie 2018, referitoare la reclamantă și, respectiv, la ABLV Bank Luxembourg, Comitetul unic de rezoluție (SRB), însușindu‑și concluzia BCE cu privire la existența unei situații de dificultate în care acestea se aflau sau erau susceptibile de a se afla, a considerat totuși că o măsură de rezoluție în privința lor nu era necesară în interes public ( 2 ).

Aprecierea Curții

În ceea ce privește eroarea de drept invocată de recurentă referitoare la interpretarea dată de Tribunal articolului 18 din Regulamentul nr. 806/2014, care a respins motivul întemeiat pe lipsa competenței SRB de a lua o decizie formală de a nu adopta o schemă de rezoluție în sensul acestei dispoziții, Curtea amintește, în primul rând, că, potrivit jurisprudenței sale constante referitoare la interpretarea unei dispoziții de drept al Uniunii Europene, trebuie să se țină seama nu numai de termenii acesteia, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte ( 3 ).

Mai întâi, textul articolului 18 din acest regulament enunță ( 4 ) că SRB adoptă o schemă de rezoluție în privința printre altele a instituțiilor și a grupurilor financiare considerate semnificative numai dacă apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de regulamentul menționat ( 5 ), și anume, în primul rând, situația de dificultate în care se află sau este susceptibilă de a se afla entitatea, în al doilea rând, lipsa unor măsuri alternative în raport cu rezoluția, precum și, în alt treilea rând, necesitatea acesteia în interes public.

În această privință, referitor la prima dintre aceste condiții, din Regulamentul nr. 806/2014 ( 6 ) reiese că BCE realizează evaluarea dificultății în care se află sau este susceptibilă de a se afla entitatea sau grupul în cauză (denumită în continuare „evaluarea”) după consultarea Comitetului unic de rezoluție, și că acesta din urmă poate realiza o astfel de evaluare numai dacă, după informarea BCE cu privire la intenția sa, aceasta nu realizează evaluarea în termen de trei zile calendaristice de la primirea acestei informări. O asemenea evaluare de către BCE are drept consecință inițierea procedurii prevăzute la articolul 18 din acest regulament și, prin urmare, examinarea de către SRB a respectivelor condiții prevăzute de regulament ( 7 ). Prin urmare, această dispoziție prevede competența SRB de a examina aceste condiții în toate cazurile în care procedura de rezoluție este inițiată pe baza evaluării BCE sau realizată eventual de el însuși, chiar dacă nu este menționată nicio indicație explicită cu privire la urmarea acestei proceduri atunci când SRB consideră că aceste condiții nu sunt îndeplinite. În plus, deși dispozițiile Regulamentului nr. 806/2014 ( 8 ) condiționează intrarea în vigoare a schemei de rezoluție de aprobarea acesteia de către Comisie, în lipsa opunerii din partea acesteia sau din partea Consiliului, o asemenea participare a acestora din urmă nu este prevăzută în ipoteza în care nu este adoptată o schemă de rezoluție, ceea ce constituie, într‑o asemenea ipoteză, etapa finală a procedurii de rezoluție prevăzute de acest regulament.

În continuare, în ceea ce privește contextul, Curtea arată, pe de o parte, că articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 806/2014 nu este de natură să excludă competența SRB de a lua o decizie de a nu adopta o schemă de rezoluție. Deși există o neconcordanță între versiunile lingvistice ale acestei dispoziții, Curtea amintește că, potrivit unei jurisprudențe constante, o interpretare pur literală a uneia sau mai multor versiuni lingvistice ale unui text de drept al Uniunii, cu excluderea celorlalte, nu poate să aibă întâietate în fața aplicării uniforme a normelor Uniunii care impune interpretarea acestora în lumina, printre altele, a versiunilor existente în toate limbile. Pe de altă parte, considerentul (33) al Regulamentului nr. 806/2014 precizează că SRB ar trebui să pregătească toate „deciziile privind procedura de rezoluție” și, în măsura posibilului, să adopte aceste decizii, ceea ce arată că legiuitorul Uniunii a reținut o concepție largă a tipurilor de decizii pe care SRB este însărcinat să le adopte în cadrul Mecanismului unic de rezoluție.

În sfârșit, în ceea ce privește obiectivele urmărite de Regulamentul nr. 806/2014, din considerentele ( 9 ) acestuia reiese că acesta urmărește, prin instituirea unui proces decizional uniform și centralizat în materie de rezoluție, să instituie un proces decizional mai rapid și mai eficient pentru rezoluția în cadrul uniunii bancare, în special pentru a asigura o mai mare previzibilitate în ceea ce privește rezultatul intrării în dificultate a unei bănci, pentru a menține stabilitatea financiară, pentru a asigura continuitatea serviciilor financiare esențiale și pentru protecția deponenților. Or, o evaluare a BCE potrivit căreia entitatea în cauză se află sau este susceptibilă de a se afla în dificultate ( 10 ) are drept consecință inițierea procedurii prevăzute la articolul 18 din acest regulament și, prin urmare, examinarea de către SRB a condițiilor prevăzute de această dispoziție.

Prin urmare, Curtea consideră că o interpretare a articolului 18 menționat în sensul că SRB nu este competent să ia o decizie de a nu adopta o schemă de rezoluție atunci când apreciază că aceste condiții nu sunt îndeplinite nu ar permite să se asigure o transparență suficientă în ceea ce privește rezultatul procedurii de rezoluție desfășurate de SRB ca urmare a constatării situației de dificultate în care se află sau este susceptibilă de a se afla o entitate și să se garanteze astfel o anumită previzibilitate în ceea ce privește consecințele unei asemenea situații de dificultate, în special în ceea ce privește măsurile care vor fi luate în urma unei asemenea constatări. În această privință, Curtea amintește că, în ipoteza în care SRB apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile menționate, o asemenea concluzie constituie etapa finală a procedurii de rezoluție ( 11 ). Or, din motive de transparență, este important ca autoritățile naționale competente să fie informate cu privire la rezultatul procedurii de rezoluție desfășurate de SRB.

În consecință, Curtea apreciază că Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că articolul 18 din Regulamentul nr. 806/2014 trebuie interpretat în sensul că SRB este competent să ia o decizie de a nu adopta o schemă de rezoluție atunci când apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alineatul (1) al acestui articol.

În al doilea rând, Curtea consideră că această concluzie nu este repusă în discuție de jurisprudența sa rezultată din Hotărârea din 13 iunie 1958, Meroni/Înalta Autoritate (9/56, EU:C:1958:7), și din Hotărârea din 18 iunie 2024, Comisia/SRB (C‑551/22 P, EU:C:2024:520).

În această privință, Curtea amintește că regimul instituit de Regulamentul nr. 806/2014 se întemeiază pe constatarea ( 12 ) că exercitarea competențelor de rezoluție ține de politica Uniunii în materie de rezoluție, pe care numai instituțiile Uniunii o pot elabora, și că o marjă discreționară continuă să existe pentru adoptarea fiecărei scheme de rezoluție, având în vedere impactul lor considerabil asupra stabilității financiare și a suveranității fiscale ale statelor membre, precum și asupra Uniunii înseși. De altfel, legiuitorul Uniunii a considerat necesar să prevadă participarea adecvată a Consiliului și a Comisiei, consolidând astfel independența operațională necesară a SRB, respectând în același timp principiile delegării de competențe către agenții, stabilite de jurisprudența Curții ( 13 ).

Mai exact, în ceea ce privește dispozițiile articolului 18 din Regulamentul nr. 806/2014, Curtea a statuat că acestea sunt de natură să evite o deplasare a responsabilității ( 14 ). Astfel, deși încredințează Comitetului unic de rezoluție competența de a aprecia îndeplinirea condițiilor de adoptare a unei scheme de rezoluție și pe aceea de a determina instrumentele necesare în scopul unei asemenea scheme, aceste dispoziții conferă Comisiei sau, dacă este cazul, Consiliului responsabilitatea aprecierii finale a aspectelor discreționare ale acesteia care țin de politica Uniunii în materie de rezoluție a instituțiilor de credit. Aceste ultime aspecte implică o ponderare specifică a diferitelor obiective și interese, referitoare la menținerea stabilității financiare a Uniunii și a integrității pieței interne, la luarea în considerare a suveranității bugetare a statelor membre, precum și la protecția intereselor acționarilor și ale creditorilor.

Pe de altă parte, Curtea arată că, deși Comitetului unic de rezoluție îi este conferită o largă putere de apreciere în ceea ce privește oportunitatea inițierii unei proceduri de rezoluție, aceasta este încadrată de criterii și condiții obiective care delimitează domeniul de acțiune al SRB, care țin atât de condițiile, cât și de instrumentele de rezoluție. În plus, Regulamentul nr. 806/2014 prevede participarea Comisiei și a Consiliului la procedura care conduce la adoptarea unei scheme de rezoluție care, pentru a intra în vigoare, trebuie să primească aprobarea Comisiei și, dacă este cazul, a Consiliului ( 15 ).

Astfel, Curtea a considerat că, deși Regulamentul nr. 806/2014 ( 16 ) prevede că SRB este responsabil să elaboreze și să adopte o schemă de rezoluție, acesta din urmă nu are însă competența de a adopta un act care produce efecte juridice autonome și a precizat că, în cadrul unei asemenea proceduri, aprobarea Comisiei constituie un element indispensabil atât pentru intrarea în vigoare, cât și pentru determinarea conținutului unei asemenea scheme. Cu toate acestea, Curtea subliniază că nu se poate deduce de aici că ea a statuat că SRB nu dispune în niciun caz de competența de a adopta un act care produce efecte juridice autonome. Astfel, considerațiile Hotărârii din 18 iunie 2024, Comisia/SRB (C‑551/22 P, EU:C:2024:520), urmăresc să justifice aprecierea potrivit căreia o schemă de rezoluție nu poate produce efecte juridice obligatorii independent de decizia de aprobare a Comisiei. Aceste considerații nu vizează decât ipoteza unor scheme de rezoluție.

În plus, deși Curtea a statuat că o participare adecvată a Comisiei și a Consiliului era necesară în cadrul adoptării unei scheme de rezoluție pentru a evita o deplasare a responsabilității, ea s‑a întemeiat pe un cumul de elemente care caracterizează adoptarea de către SRB a unei astfel de scheme. Or, întrunirea unor elemente lipsește în cazul unei decizii de a nu adopta o schemă de rezoluție.

Pe de o parte, Curtea a dedus din cuprinsul articolului 18 alineatul (6) din Regulamentul nr. 806/2014 că, în vederea adoptării unei scheme de rezoluție, SRB trebuie să aprecieze, în mod discreționar, două aspecte distincte ale situației în cauză: primul ține de condițiile care justifică adoptarea unei astfel de scheme ( 17 ), iar al doilea de stabilirea instrumentelor de rezoluție necesare ( 18 ) în acest scop, precum și, dacă este cazul, recurgerea la FUR. Or, luarea de către SRB a unei decizii de a nu adopta o schemă de rezoluție necesită doar ca acesta să constate că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative care justifică adoptarea unei astfel de scheme, ceea ce îl dispensează de obligația de a determina instrumentele necesare rezoluției, printre care necesara recurgere la o ponderare specifică a diferitelor obiective și interese, citate anterior.

Prin urmare, întinderea aprecierilor discreționare care trebuie efectuate de SRB pentru a decide să nu adopte o schemă de rezoluție este în mod necesar mai restrânsă decât cea care vizează adoptarea unei asemenea scheme. Astfel, competența Comitetului unic de rezoluție de a aprecia îndeplinirea condițiilor prevăzute la articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 este încadrată de criterii și de condiții obiective care delimitează domeniul de acțiune al SRB ( 19 ).

Pe de altă parte, spre deosebire de o schemă de rezoluție, o decizie de a nu adopta o schemă de rezoluție nu poate avea ca efect, prin ea însăși, impunerea unor măsuri concrete sau angajarea de fonduri, singurul său efect fiind să pună capăt procedurii de rezoluție desfășurate de SRB.

În consecință, având în vedere ansamblul acestor considerații, Curtea înlătură ca nefondată argumentația recurentei potrivit căreia interpretarea articolului 18 alineatul (1) din regulamentul menționat reținută de Tribunal în hotărârea atacată nu și-ar găsi niciun temei în modul de redactare a acestei dispoziții și nici în același regulament și ar încălca limitele competențelor Comitetului unic de rezoluție definite de dispoziția menționată, astfel cum reies acestea din jurisprudența Curții rezultată din Hotărârea din 13 iunie 1958, Meroni/Înalta Autoritate (9/56, EU:C:1958:7), și din Hotărârea din 18 iunie 2024, Comisia/SRB (C‑551/22 P, EU:C:2024:520).

Apreciind, pe de altă parte, că celelalte argumente și motive invocate de recurentă trebuie înlăturate, Curtea respinge recursul.

( 1 ) În temeiul Regulamentului (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului din 15 octombrie 2013 de conferire a unor atribuții specifice Băncii Centrale Europene în ceea ce privește politicile legate de supravegherea prudențială a instituțiilor de credit (JO 2013, L 287, p. 63).

( 2 ) În sensul articolului 18 din Regulamentul (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 iulie 2014 de stabilire a unor norme uniforme și a unei proceduri uniforme de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții în cadrul unui mecanism unic de rezoluție și al unui fond unic de rezoluție și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 (JO 2014, L 225, p. 1, denumit în continuare „Regulamentul MUR”).

( 3 ) A se vedea Hotărârea din 17 noiembrie 1983, Merck (292/82, EU:C:1983:335, punctul 12), și Hotărârea din 25 februarie 2025, BSH Hausgeräte (C‑339/22, EU:C:2025:108, punctul 27).

( 4 ) Articolul 18 alineatele (1) și (6).

( 5 ) Articolul 18 alineatul (1) literele (a)-(c) din Regulamentul nr. 806/2014.

( 6 ) Articolul 18 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 806/2014.

( 7 ) În acest sens Hotărârea din 6 mai 2021, ABVL Bank ș.a./BCE (C‑551/19 P și C‑552/19 P, EU:C:2021:369, punctul 67).

( 8 ) Articolul 18 alineatul (7) din Regulamentul nr. 806/2014.

( 9 ) Considerentele (2), (10)-(12), (31), (58) și (122).

( 10 ) În sensul articolului 18 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 806/2014.

( 11 ) Articolul 18 din Regulamentul nr. 806/2014.

( 12 ) În esență în considerentele (24) și (26) ale Regulamentului nr. 806/2014.

( 13 ) Hotărârea din 13 iunie 1958, Meroni/Înalta Autoritate (9/56, EU:C:1958:7). A se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 22 ianuarie 2014, Regatul Unit/Parlamentul și Consiliul (C‑270/12, EU:C:2014:18), precum și Hotărârea din 18 iunie 2024, Comisia/SRB (C‑551/22 P, EU:C:2024:520, punctul 69).

( 14 ) În sensul jurisprudenței rezultate din Hotărârea din 13 iunie 1958, Meroni/Înalta Autoritate (9/56, EU:C:1958:7).

( 15 ) Hotărârea din 18 iunie 2024, Comisia/SRB (C‑551/22 P, EU:C:2024:520, punctul 77).

( 16 ) Articolele 7 și 18.

( 17 ) Articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014.

( 18 ) Articolul 22 alineatul (2) din Regulamentul nr. 806/2014.

( 19 ) Articolul 18 alineatele (1), (4) și (5) din Regulamentul nr. 806/2014.