Hotărârea Curții (Camera a șaptea) din 30 noiembrie 2023.#Comisia Europeană împotriva Republicii Slovenia.#Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Articolul 258 TFUE – Directiva 91/271/CEE – Colectarea și tratarea apelor urbane reziduale – Articolul 4 alineatele (1) și (3) și articolele 5 și 15 – Anexa I secțiunile B și D – Tratare secundară sau echivalentă a apelor urbane reziduale care provin din aglomerări de anumite dimensiuni – Tratare mai riguroasă a evacuărilor în zonele sensibile – Supraveghere a evacuărilor care provin de la stațiile de epurare.#Cauza C-328/22.

Prin cererea introductivă, Comisia Europeană solicită Curții să constate că, prin neadoptarea măsurilor necesare pentru a asigura: – că pentru aglomerările Kočevje, Trbovlje, Tržič și Ljubljana apele urbane reziduale care intră în sistemele de colectare sunt supuse unei tratări secundare sau echivalente înainte de a fi evacuate; – că pentru aglomerările Kočevje, Trbovlje și Tržič apele urbane reziduale care intră în sistemele de colectare sunt supuse unei tratări mai riguroase înainte de a fi evacuate în zone sensibile și – o supraveghere corespunzătoare a evacuărilor de la stațiile de epurare a apelor urbane reziduale pentru aglomerările Ljubljana și Ptuj, Republica Slovenia nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 4, 5 și 15 din Directiva 91/271/CEE a Consiliului din 21 mai 1991 privind tratarea apelor urbane reziduale (JO 1991, L 135, p. 40, Ediție specială 15/vol. 2, p. 43), astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (CE) nr. 1137/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2008 (JO 2008, L 311, p. 1) (denumită în continuare „Directiva 91/271”), precum și al secțiunilor B și D din anexa I la aceasta.

Potrivit articolului 1 din Directiva 91/271: „Prezenta directivă se aplică colectării, tratării și evacuării apelor urbane reziduale, precum și tratării și evacuării apelor uzate care provin din anumite sectoare industriale. Prezenta directivă are ca obiect protejarea mediului împotriva deteriorării datorate evacuărilor de ape reziduale menționate anterior.”

Articolul 2 din această directivă prevede: „În sensul prezentei directive: 1. «ape urbane reziduale» înseamnă apele menajere uzate sau amestecul de ape menajere uzate cu ape industriale uzate și/sau ape de scurgere; 2. «ape menajere uzate» înseamnă apele uzate care provin de la așezări și servicii rezidențiale și care sunt generate, în special, de metabolismul uman și de activitățile menajere; 3. «ape industriale uzate» înseamnă toate apele uzate care provin din spațiile utilizate în scopuri comerciale sau industriale, altele decât apele menajere uzate sau apele de scurgere; 4. «aglomerare» înseamnă o zonă în care populația și/sau activitățile economice sunt concentrate suficient, astfel încât să fie posibilă colectarea apelor urbane reziduale în vederea dirijării lor către o stație de epurare sau un punct final de evacuare; 5. «sistem de colectare» înseamnă un sistem de canalizare care adună și transportă apele urbane reziduale; 6. «echivalent‑locuitor (EL)» înseamnă încărcarea organică biodegradabilă cu o cerere biochimică de oxigen în cinci zile (CBO5) de 60 de grame de oxigen pe zi; 7. «tratare primară» înseamnă tratarea apelor urbane reziduale printr‑un procedeu fizic și/sau chimic care cuprinde decantarea materiilor solide în suspensie sau prin alte procedee prin care CBO5 a apelor reziduale care intră se reduce cu cel puțin 20 % înaintea evacuării, și totalul materiilor solide în suspensie al apelor reziduale care intră, cu cel puțin 50 %; 8. «tratare secundară» înseamnă tratarea apelor urbane reziduale printr‑un procedeu care conține în general o tratare biologică cu decantare secundară sau printr‑un procedeu care permite respectarea condițiilor din tabelul 1 din anexa I; […]”

Articolul 3 din directiva menționată prevede: „(1) Statele membre veghează ca toate aglomerările să fie echipate cu sisteme de colectare a apelor urbane reziduale: – până la 31 decembrie 2000, pentru cele al căror echivalent‑locuitor (EL) este mai mare de 15000 și – până la 31 decembrie 2005, pentru cele al căror EL se situează între 2000 și 15000. Pentru evacuările de ape urbane reziduale în ape receptoare considerate ca «zone sensibile», definite la articolul 5, statele membre asigură instalarea unor sisteme de colectare până la 31 decembrie 1998, pentru aglomerările al căror EL este mai mare de 10000. Atunci când instalarea unui sistem de colectare nu se justifică, fie pentru că nu ar prezenta interes pentru mediu, fie pentru că instalarea sa presupune un cost excesiv, se utilizează sisteme individuale sau alte sisteme corespunzătoare care să asigure un nivel identic de protecție a mediului. (2) Sistemele de colectare descrise la alineatul (1) trebuie să respecte cerințele secțiunii A din anexa I. […]”

Articolul 4 din aceeași directivă are următorul cuprins: „(1) Statele membre veghează ca apele urbane reziduale care intră în sistemele de colectare, înainte de a fi evacuate, să facă obiectul unei tratări secundare sau echivalente, în următoarele împrejurări: – până la 31 decembrie 2000, pentru toate evacuările care provin de la aglomerări cu EL mai mare de 15000; – până la 31 decembrie 2005, pentru toate evacuările care provin de la aglomerări cu EL cuprins între 10000 și 15000; – până la 31 decembrie 2005, pentru evacuările în apele dulci și în estuare, care provin de la aglomerări cu EL cuprins între 2000 și 10000. (2) Evacuările de ape urbane reziduale în apele situate în regiuni muntoase (la o altitudine mai mare de 1500 m), unde este dificil să se aplice o tratare biologică eficientă din cauza temperaturilor scăzute, pot face obiectul unei tratări mai puțin riguroase decât cea prevăzută la alineatul (1), cu condiția să se indice pe baza unor studii aprofundate că aceste evacuări nu deteriorează mediul. (3) Evacuările care provin din stațiile de tratare a apelor urbane reziduale descrise la alineatele (1) și (2) trebuie să respecte cerințele relevante din secțiunea B din anexa I. […] (4) Încărcarea exprimată în EL se calculează pe baza încărcării medii maxime săptămânale care intră în instalația de tratare în cursul anului, cu excepția situațiilor neobișnuite, cum ar fi cele produse de precipitații intense.”

Articolul 5 din Directiva 91/271 prevede: „(1) În sensul alineatului (2), statele membre identifică, până la 31 decembrie 1993, zonele sensibile pe baza criteriilor definite la anexa II. (2) Statele membre veghează ca apele urbane reziduale care intră în sistemele de colectare, înainte de a fi evacuate în zonele sensibile, să facă obiectul unei tratări mai riguroase decât cea descrisă la articolul 4, până la 31 decembrie 1998, pentru toate evacuările care provin din aglomerări cu EL mai mare de 10000. (3) Evacuările care provin de la stațiile de tratare a apelor urbane reziduale descrise la alineatul (2) trebuie să respecte cerințele relevante din secțiunea B din anexa I. […] (4) Cu toate acestea, condițiile impuse unei stații de epurare în conformitate cu alineatele (2) și (3) nu se aplică în mod obligatoriu zonelor sensibile, dacă se poate dovedi că procentul minim de reducere a încărcării globale care intră în toate stațiile de epurare a apelor reziduale urbane din această zonă atinge cel puțin 75 % pentru cantitatea totală de fosfor și cel puțin 75 % pentru cantitatea totală de azot. (5) Pentru evacuările de la stațiile de epurare a apelor urbane situate în bazinele hidrografice corespunzătoare zonelor sensibile și care contribuie la poluarea acestor zone, se aplică alineatele (2), (3) și (4). Atunci când bazinele hidrografice menționate la primul paragraf se situează, în totalitate sau parțial, într‑un alt stat membru, se aplică articolul 9. (6) Statele membre veghează ca lista zonelor sensibile să fie revizuită cel puțin la fiecare patru ani. (7) Statele membre veghează ca zonele identificate ca sensibile ca urmare a revizuirii prevăzute la alineatul (6) să se conformeze condițiilor menționate anterior în termen de șapte ani. (8) Un stat membru nu este obligat să identifice zonele sensibile în sensul prezentei directive, dacă acest stat aplică pe întreg teritoriul său tratarea prevăzută la alineatele (2), (3) și (4).”

Articolul 15 din această directivă prevede: „(1) Autoritățile competente sau organismele corespunzătoare supraveghează: – evacuările care provin de la stațiile de tratare a apelor urbane reziduale, pentru a verifica respectarea condițiilor din anexa I secțiunea B, în conformitate cu procedurile de control stabilite la anexa I secțiunea D; – cantitățile și compoziția nămolurilor de epurare evacuate în apele de suprafață. (2) Autoritățile competente sau organismele corespunzătoare supraveghează apele receptoare de deșeuri provenind de la stațiile de epurare a apelor urbane reziduale și din evacuări directe, cum ar fi cele descrise la articolul 13, atunci când există temeri că mediul receptor va fi puternic deteriorat de aceste evacuări. […]”

Anexa I la directiva menționată, intitulată „Dispoziții privind apele urbane reziduale”, cuprinde printre altele o secțiune A, care stabilește cerințele referitoare la sistemele de colectare, o secțiune B, care conține cerințele pe care trebuie să le îndeplinească evacuările provenind de la stațiile de epurare a apelor urbane reziduale, precum și o secțiune D, care prevede procedurile de control al evacuărilor apelor uzate.

După ce a constatat că, prin faptul că nu a asigurat că mai multe dintre aglomerările sale, inclusiv aglomerările Tržič, Ljubljana, Kočevje, Trbovlje și Ptuj, sunt echipate cu sisteme adecvate de colectare a apelor urbane reziduale, Republica Slovenia nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi reveneau în temeiul articolelor 3-5, 10 și 15 din Directiva 91/271, precum și al anexei I la aceasta, Comisia a decis să îi adreseze, la 16 februarie 2017, o scrisoare de punere în întârziere, la care autoritățile slovene au răspuns prin scrisoarea din 15 iunie 2017.

În cursul anului 2017 au avut loc mai multe reuniuni între autoritățile slovene și serviciile Comisiei, precum și o reuniune „pachet” la 23 februarie 2018. Autoritățile slovene au transmis de asemenea Comisiei rapoarte intermediare privind progresele înregistrate referitoare la aglomerările în cauză, la 29 septembrie 2017, la 27 februarie 2018 și la 23 iulie 2018.

Întrucât a concluzionat, după examinarea răspunsurilor care figurează în aceste rapoarte și ținând seama de toate informațiile furnizate de autoritățile slovene, că, în privința anumitor aspecte, în pofida eforturilor depuse, Republica Slovenia nu își îndeplinise încă obligațiile care îi reveneau în temeiul Directivei 91/271, Comisia i‑a adresat, prin scrisoarea din 8 martie 2019, un aviz motivat, în conformitate cu articolul 258 TFUE.

În acest aviz, pe de o parte, ea a constatat că, prin faptul că nu a asigurat că, printre altele, aglomerările Tržič, Ljubljana, Kočevje, Trbovlje și Ptuj sunt echipate cu sisteme adecvate de colectare a apelor urbane reziduale, Republica Slovenia nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi reveneau în temeiul articolelor 3-5, 10 și 15 din Directiva 91/271, precum și al secțiunilor A, B și D din anexa I la aceasta și, pe de altă parte, a impus respectivului stat membru să ia măsurile necesare pentru a se conforma aceluiași aviz în termen de două luni de la primirea acestuia, și anume cel târziu la 8 mai 2019.

Republica Slovenia a răspuns la acest aviz motivat prin scrisoarea din 25 aprilie 2019, urmată de alte scrisori, datate 2 septembrie și 30 decembrie 2019, precum și 6 martie, 12 august și 15 decembrie 2020.

Deși a fost în măsură să concluzioneze, în lumina răspunsului autorităților slovene la avizul motivat și a informațiilor furnizate după reuniunea „pachet” desfășurată la Ljubljana la 21 ianuarie 2020, că toate aglomerările vizate în acest aviz îndeplineau în acel moment cerințele articolului 3 din Directiva 91/271, Comisia a concluzionat totuși că, la expirarea termenului stabilit în avizul motivat, Republica Slovenia încă nu se conformase pe deplin obligațiilor care îi reveneau în temeiul acestei directive.

În consecință, Comisia a decis să introducă prezenta acțiune.

Republica Slovenia susține, în ceea ce privește, pe de o parte, motivul întemeiat pe neîndeplinirea obligațiilor prevăzute la articolul 4 din Directiva 91/271 cu privire la aglomerările Kočevje, Trbovlje, precum și Tržič și, pe de altă parte, motivul întemeiat pe neîndeplinirea obligațiilor prevăzute la articolul 15 din această directivă cu privire la aglomerarea Ptuj, că nu a avut posibilitatea de a‑și prezenta argumentele pe fond referitoare la aceste motive în cadrul procedurii precontencioase, ceea ce ar aduce atingere dreptului său la apărare.

Comisia respinge aceste afirmații. Diferențele de formulare dintre dispozitivul avizului motivat și concluziile cererii de sesizare a instanței nu ar fi determinat nicio modificare a obiectului litigiului. Comisia ar fi vizat întotdeauna o neîndeplinire de către Republica Slovenia a obligațiilor prevăzute de aceeași dispoziție pentru aceleași aglomerări și pentru aceeași perioadă. Împrejurarea că această instituție s‑a întemeiat inițial pe principiul ierarhiei, potrivit căruia, atunci când se constată că cerințele prevăzute la articolul 3 din Directiva 91/271 nu sunt respectate, a fortiori nici obligația prevăzută la articolul 4 din această directivă nu este îndeplinită, nu poate avea ca efect faptul că, odată ce obligația de colectare prevăzută la articolul 3 menționat este respectată de Republica Slovenia, instituția respectivă nu ar mai putea reproșa acestui stat membru că nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi reveneau în temeiul articolului 4 din Directiva 91/271. Nici dreptul la apărare al Republicii Slovenia nu ar fi fost nici încălcat, acest stat membru fiind informat de la bun început că Comisia invoca o încălcare a articolului 4 amintit pentru aglomerările în cauză.

De asemenea, în cadrul procedurii precontencioase, Comisia ar fi atras atenția statului membru respectiv, printre altele, asupra unei neîndepliniri a obligațiilor referitoare la aglomerarea Ptuj pentru nerespectarea cerințelor prevăzute la articolele 3, 4 și 15 din Directiva 91/271, precum și în secțiunile B și D din anexa I la aceasta.

Dintr‑o jurisprudență constantă a Curții rezultă că procedura precontencioasă are ca scop să acorde statului membru vizat posibilitatea, pe de o parte, de a se conforma obligațiilor sale care decurg din dreptul Uniunii și, pe de altă parte, de a invoca în mod util mijloacele sale de apărare împotriva motivelor formulate de Comisie. Regularitatea acestei proceduri constituie o garanție esențială urmărită de Tratatul FUE nu numai pentru protecția drepturilor statului membru în cauză, ci și pentru a asigura că eventuala procedură contencioasă va avea ca obiect un litigiu clar definit [Hotărârea din 2 aprilie 2020, Comisia/Polonia, Ungaria și Republica Cehă (Mecanism de transfer temporar al solicitanților de protecție internațională), C‑715/17, C‑718/17 și C‑719/17, EU:C:2020:257, punctul 91, precum și jurisprudența citată].

Rezultă, printre altele, că obiectul unei acțiuni formulate în temeiul articolului 258 TFUE este delimitat de procedura precontencioasă prevăzută la acest articol. Prin urmare, acțiunea trebuie să fie întemeiată pe aceleași motive și mijloace ca avizul motivat (Hotărârea din 18 noiembrie 2010, Comisia/Portugalia, C‑458/08, EU:C:2010:692, punctul 43 și jurisprudența citată).

Cu toate acestea, cerința menționată nu poate merge până la a impune, în toate situațiile, o coincidență perfectă între enunțul motivelor din dispozitivul avizului motivat și concluziile cererii introductive, în condițiile în care obiectul litigiului, astfel cum a fost definit în avizul motivat, nu a fost extins sau modificat (Hotărârea din 18 noiembrie 2010, Comisia/Portugalia, C‑458/08, EU:C:2010:692, punctul 44 și jurisprudența citată).

În speță, Comisia reproșează Republicii Slovenia, în cadrul prezentei acțiuni, încălcări ale dispozițiilor Directivei 91/271 care au fost deja vizate, în ceea ce privește aglomerările în cauză, atât în scrisoarea de punere în întârziere, cât și în avizul motivat.

Trebuie să se constate însă că, în cursul procedurii precontencioase, Comisia nu a dedus pretinsa neîndeplinire a obligațiilor prevăzute la articolul 4 din Directiva 91/271 pentru aglomerările Kočevje, Trbovlje și Tržič decât din pretinsa neîndeplinire a obligațiilor prevăzute la articolul 3 din această directivă și nu a făcut referire, în acest context, decât la jurisprudența Curții potrivit căreia, atunci când se constată că aglomerările în cauză nu dispun de sisteme care permit colectarea tuturor apelor urbane reziduale evacuate de aceste aglomerări, nu este îndeplinită, a fortiori, nici obligația de a supune toate evacuările unei tratări secundare sau unei tratări echivalente (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 octombrie 2007, Comisia/Grecia, C‑440/06, EU:C:2007:642, punctul 25 și jurisprudența citată).

Comisia a prezentat abia în cadrul cererii sale introductive, pentru prima dată, o afirmație specifică privind pretinsa neîndeplinire de către Republica Slovenia a obligațiilor prevăzute la articolul 4 din Directiva 91/271, potrivit căreia, dintr‑o comparare a datelor referitoare, pe de o parte, la încărcătura totală a aglomerărilor în cauză și, pe de altă parte, la încărcătura maximă tratată, astfel cum au fost comunicate de autoritățile slovene, ar decurge că nu toate evacuările de ape urbane din aceste aglomerări erau supuse unei tratări secundare sau echivalente.

Desigur, în măsura în care, în cadrul procedurii precontencioase, Comisia aprecia că, în ceea ce privește aglomerările în cauză, Republica Slovenia nu își îndeplinise obligațiile care decurg din articolul 3 din Directiva 91/271, ea era îndreptățită, în acest stadiu al procedurii și conform jurisprudenței citate la punctul 23 din prezenta hotărâre, să invoce, pe cale de consecință, și neîndeplinirea obligațiilor prevăzute la articolul 4 din această directivă.

Este de asemenea adevărat că faptul că un stat membru respectă cerințele articolului 3 din Directiva 91/271 privind echiparea aglomerărilor de sisteme de colectare a apelor urbane reziduale nu implică în mod necesar că situația este aceeași în ceea ce privește cerințele care decurg din articolul 4 din această directivă. Astfel, în temeiul acestui din urmă articol, apele urbane reziduale care intră în sistemele de colectare, înainte de a fi evacuate, trebuie să facă obiectul unei tratări secundare sau echivalente, întrucât aceste evacuări trebuie să îndeplinească cerințele pertinente din secțiunea B din anexa I la directiva menționată. Pe de altă parte, Curtea a statuat deja că, pe de o parte, prevederile articolului 4 alineatul (1) din Directiva 91/271 nu sunt respectate în ceea ce privește aglomerările care suferă de o subcapacitate a instalațiilor de tratare secundară sau echivalentă a apelor urbane reziduale și, pe de altă parte, din moment ce evacuările de ape care nu au făcut obiectul niciunei tratări nu îndeplinesc cerințele prevăzute în secțiunea B din anexa I la această directivă, tratarea apelor urbane reziduale prin instalații în subcapacitate nu poate fi considerată conformă cu articolul 4 alineatul (3) din directiva în discuție [a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 martie 2019, Comisia/Irlanda (Sistem de colectare și de tratare a apelor uzate), C‑427/17, EU:C:2019:269, punctele 152 și 154].

Nu este însă mai puțin adevărat că, în cadrul procedurii precontencioase, Republica Slovenia nu a putut să invoce în mod util mijloacele sale de apărare împotriva argumentației Comisiei menționate la punctul 24 din prezenta hotărâre, întrucât ea a fost formulată pentru prima dată de această instituție în cererea sa de sesizare a instanței și se sprijină pe un temei juridic și factual complet diferit de cel prezentat de instituție în cadrul procedurii precontencioase, amintit la punctul 23 din prezenta hotărâre.

În plus, contrar celor susținute de Comisie în memoriul său în replică, ar fi fost suficient, pentru a respecta dreptul la apărare al Republicii Slovenia, să se adreseze acestui stat membru un aviz motivat suplimentar, fără a fi necesară deschiderea unei noi proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.

În ceea ce privește pretinsa neîndeplinire a obligațiilor prevăzute la articolul 15 din Directiva 91/271 cu privire la aglomerarea Ptuj, trebuie arătat că avizul motivat adresat Republicii Slovenia nu cuprindea nicio argumentație specifică în această privință.

În aceste condiții, este necesar să se respingă ca fiind inadmisibile concluziile Comisiei prin care se urmărește constatarea neîndeplinirii de către Republica Slovenia a obligațiilor prevăzute la articolul 4 din Directiva 91/271 în ceea ce privește aglomerările Kočevje, Trbovlje și Tržič, precum și la articolul 15 din directiva menționată în ceea ce privește aglomerarea Ptuj.

În sfârșit, în măsura în care în cererea introductivă Comisia se limitează să susțină, în ceea ce privește aglomerările Kočevje, Trbovlje și Tržič, că existența unei încălcări a dispozițiilor articolului 4 din Directiva 91/271 determină o încălcare a dispozițiilor articolului 5 din aceasta, trebuie respinse ca inadmisibile și concluziile Comisiei prin care se urmărește constatarea neîndeplinirii obligațiilor prevăzute de această din urmă dispoziție.

Se poate adăuga, cu titlu suplimentar, că, referitor la aglomerarea Ptuj, Comisia a admis în orice caz, în ședință, că informațiile furnizate de Republica Slovenia în anexa la memoriul său în duplică demonstrau, în ceea ce privește anii în cauză, o conformitate a acestei aglomerări cu prevederile articolului 15 din Directiva 91/271.

Comisia susține că, în ceea ce privește aglomerarea Ljubljana, Republica Slovenia nu s‑a conformat cerințelor care decurg din articolele 4 și 15 din Directiva 91/271.

Ea arată că Republica Slovenia a indicat în răspunsul său din 25 aprilie 2019 la avizul motivat că vor fi aduse modificări sistemelor de tratare a apelor uzate pentru a asigura conformitatea situației aglomerării Ljubljana cu articolul 4 din Directiva 91/271 și a precizat că apele urbane reziduale din această aglomerare erau tratate, la acea dată, de două stații de epurare și că una singură, și anume cea mai mică, stația Brod, nu îndeplinea cerințele articolului 4. Statul membru menționat nu ar contesta, așadar, în această privință, încălcarea cerințelor articolului 4 prin lipsa infrastructurilor. Acesta ar afirma, dimpotrivă, că nerespectarea acestei dispoziții ar fi remediată prin închiderea stațiilor de tratare Brod și Rakova Jelša și prin alocarea încărcăturii rămase stației de epurare Zalog în cadrul proiectului „Evacuarea și tratarea apelor uzate în pânzele freatice ale câmpiei Ljubljana”, cofinanțat din Fondul de coeziune. În același răspuns, Republica Slovenia ar fi indicat, în ceea ce privește aglomerarea Ljubljana și stația de epurare Brod, că faza de construcție a acestui proiect trebuia să se încheie în luna decembrie 2020 și că faza operațională trebuia să înceapă în cursul anului următor. Cu toate acestea, în scrisoarea sa din 6 martie 2020, acest stat membru ar fi precizat că proiectul menționat nu va fi finalizat decât la sfârșitul anului 2023.

Nu ar fi îndeplinite nici cerințele articolului 15 din Directiva 91/271, întrucât din informațiile furnizate de Republica Slovenia ar reieși că, în ceea ce privește stația de epurare Brod, care tratează apele urbane reziduale ale aglomerării Ljubljana, patru probe (din douăsprezece în total) ar fi prezentat valori ale concentrației de CBO5 și/sau CCO superioare valorilor‑limită stabilite în tabelul 1 care figurează în secțiunea D din anexa I la Directiva 91/271. În cazul a trei probe, valorile concentrației de CBO5 ar fi fost depășite cu mai mult de 100 % și, în cazul unei probe, valoarea concentrației de CCO ar fi fost depășită cu mai mult de 100 %. Numărul de probe neconforme ar depăși de asemenea limitele stabilite de această directivă.

Potrivit Republicii Slovenia, cele două motive ale Comisiei sunt nefondate.

În răspunsurile sale la scrisoarea de punere în întârziere și la avizul motivat, Republica Slovenia ar fi urmat afirmația Comisiei potrivit căreia există o încălcare a articolului 4 din Directiva 91/271 dacă valorile rezultate din stația de epurare depășesc pragurile stabilite de directiva menționată. De altfel, acesta ar fi motivul pentru care Republica Slovenia a admis încălcarea articolului 4 din Directiva 91/271 în cursul procedurii precontencioase. Din jurisprudența Curții ar reieși însă că obligația prevăzută la articolul 4 din Directiva 91/271 este îndeplinită dacă statul membru în cauză poate prezenta o probă care să îndeplinească cerințele prevăzute în secțiunea B din anexa I la această directivă. Or, în ceea ce privește stația de epurare a apelor urbane reziduale Brod, care ar dispune de o tehnologie secundară de tratare a apelor, ar reieși din rezultatele supravegherii la care au fost supuse apele tratate de această stație, furnizate de Republica Slovenia în răspunsul său la scrisoarea de punere în întârziere și la avizul motivat, că probele prelevate în acest context ar fi fost în mai multe rânduri conforme cu cerințele secțiunii B din anexa I la Directiva 91/271. Astfel, Republica Slovenia ar fi prezentat șase probe conforme în ceea ce privește anul 2016 și opt în ceea ce privește anul 2018.

În ceea ce privește stația de epurare a apelor urbane reziduale Brod, despre care este vorba la punctul 34 din prezenta hotărâre, Republica Slovenia arată că modernizarea acesteia nu este oportună sau justificată din punct de vedere economic, întrucât va fi închisă în cadrul punerii în aplicare a proiectului „Evacuarea și tratarea apelor uzate în pânzele freatice ale câmpiei Ljubljana”, finanțat din resursele Fondului de coeziune. Încărcătura stației de epurare Brod ar fi astfel deviată către sistemul de colectare publică racordat la stația de epurare a apelor urbane reziduale Zalog.

Republica Slovenia subliniază în acest context că partea din aglomerarea Ljubljana care este conectată la stația de epurare Brod nu se află la originea evacuărilor necontrolate în mediu de ape netratate. Măsurătorile efectuate la nivelul stației de epurare Brod ar demonstra că cea mai mare parte a apelor reziduale este tratată, numai patru probe nefiind conforme în anul 2018 și doar două în anul 2016.

Pentru aceleași motive, obligația Republicii Slovenia de a asigura că evacuările respectă standardele de calitate prevăzute la articolul 15 din Directiva 91/271 și în secțiunea D din anexa I la aceasta nu ar fi realizabilă pentru partea din aglomerarea Ljubljana racordată la stația de epurare Brod. În aceste condiții, până la punerea în aplicare finală a proiectului menționat la punctul 38 din prezenta hotărâre, Republica Slovenia s‑ar fi asigurat că apele reziduale ale unei părți a aglomerării Ljubljana sunt tratate în stația de epurare Brod, care ar fi controlată în mod regulat de autoritățile de inspecție, fiind efectuate în fiecare an 12 măsurători cu acest titlu. Rezultatele conforme în ceea ce privește anii 2016 și 2018, menționate la punctul 39 din prezenta hotărâre, ar fi fost colectate în cadrul acestor controale regulate.

Trebuie amintit că, deși, în cadrul unei proceduri în constatarea neîndeplinirii obligațiilor în temeiul articolului 258 TFUE, revine Comisiei obligația de a dovedi existența pretinsei neîndepliniri a obligațiilor, prezentând Curții toate elementele necesare pentru ca aceasta să verifice existența respectivei neîndepliniri a obligațiilor, fără a se putea întemeia pe vreo prezumție, trebuie să se țină seama de faptul că, pentru a verifica aplicarea corectă în practică a dispozițiilor naționale destinate să asigure punerea în aplicare efectivă a unei directive, Comisia, care nu dispune de puteri proprii de investigare în materie, este în mare măsură tributară elementelor puse la dispoziție de eventuali petiționari, precum și de statul membru în cauză (Hotărârea din 2 decembrie 2010, Comisia/Portugalia, C‑526/09, EU:C:2010:734, punctul 21 și jurisprudența citată).

Rezultă în special că, în cazul în care Comisia a furnizat suficiente elemente care evidențiază că dispozițiile naționale de transpunere a unei directive nu sunt aplicate corect în practică pe teritoriul statului membru pârât, sarcina de a contesta în mod temeinic și detaliat elementele astfel prezentate și consecințele care decurg din acestea îi revine statului membru respectiv (Hotărârea din 2 decembrie 2010, Comisia/Portugalia, C‑526/09, EU:C:2010:734, punctul 22 și jurisprudența citată).

Trebuie amintit de asemenea că existența unei neîndepliniri a obligațiilor trebuie apreciată în funcție de situația din statul membru astfel cum se prezenta aceasta la momentul expirării termenului stabilit în avizul motivat, iar schimbările intervenite ulterior nu pot fi luate în considerare de Curte (Hotărârea din 28 ianuarie 2016, Comisia/Portugalia, C‑398/14, EU:C:2016:61, punctul 49 și jurisprudența citată).

În speță, avizul motivat, datat 8 martie 2019, acorda Republicii Slovenia un termen de două luni de la primirea acestui aviz pentru a se conforma obligațiilor sale care rezultă printre altele din articolele 4 și 15 din Directiva 91/271. Termenul acordat pentru această conformare expira astfel la 8 mai 2019.

Articolul 4 alineatul (1) din Directiva 91/271 prevede că toate apele urbane reziduale care intră în sisteme de colectare trebuie să facă obiectul unei tratări secundare sau echivalente înainte de a fi evacuate.

Potrivit articolului 4 alineatul (3) din directiva menționată, această tratare secundară sau echivalentă trebuie să fie asigurată de stațiile de epurare ale căror evacuări corespund cerințelor din secțiunea B din anexa I la Directiva 91/271.

Mai precis, rezultă din cuprinsul punctului 4 din secțiunea B din anexa I la această directivă că evacuările care provin de la stațiile de epurare a apelor urbane reziduale trebuie să îndeplinească cerințele care figurează în tabelul 1 din aceasta.

În conformitate cu anexa XIII la Actul privind condițiile de aderare a Republicii Cehe, a Republicii Estonia, a Republicii Cipru, a Republicii Letonia, a Republicii Lituania, a Republicii Ungare, a Republicii Malta, a Republicii Polone, a Republicii Slovenia și a Republicii Slovace la Uniunea europeană și adaptările tratatelor care stau la baza Uniunii Europene (JO 2003, L 236, p. 33), aceste cerințe reveneau Republicii Slovenia, în ceea ce privește aglomerările cu EL mai mare de 15000, începând de la 1 ianuarie 2011.

În această privință, din jurisprudența Curții rezultă că, în cazul în care se dovedește că standardele CBO/CCO prevăzute în secțiunea B din anexa I la Directiva 91/271, precum și în tabelul 1 din această anexă nu sunt respectate, trebuie să se considere că apele uzate ale aglomerării în cauză nu fac obiectul unei tratări adecvate înainte de evacuare, astfel încât un motiv întemeiat pe neconformitatea cu articolul 4 alineatul (3) din Directiva 91/271 coroborat cu secțiunea B din anexa I la această directivă și cu tabelul 1 din anexa menționată trebuie considerat întemeiat în ceea ce privește o astfel de aglomerare [a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 martie 2019, Comisia/Irlanda (Sistem de colectare și de tratare a apelor uzate), C‑427/17, EU:C:2019:269, punctele 155 și 157].

Pe de altă parte, Curtea a statuat deja că prevederile articolului 4 alineatul (1) din Directiva 91/271 nu sunt respectate în ceea ce privește aglomerările care suferă de o subcapacitate a instalațiilor de tratare secundară sau echivalentă a apelor urbane reziduale. Astfel, din moment ce evacuările de ape care nu au făcut obiectul niciunei tratări nu îndeplinesc cerințele prevăzute în secțiunea B din anexa I la această directivă, tratarea apelor urbane reziduale prin instalații în subcapacitate nu poate fi considerată conformă cu articolul 4 alineatul (3) din directiva menționată [a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 martie 2019, Comisia/Irlanda (Sistem de colectare și de tratare a apelor uzate), C‑427/17, EU:C:2019:269, punctele 152 și 154].

Or, în răspunsul său la avizul motivat, Republica Slovenia nu a contestat afirmația Comisiei potrivit căreia stația de epurare Brod nu îndeplinea cerințele articolului 4 din Directiva 91/271, întrucât au fost constatate în mai multe rânduri valori neconforme ale concentrației de CBO5. Aceasta a admis în special că rezultatele supravegherii menționate la punctul 37 din prezenta hotărâre arătau că stația de epurare Brod „nu garant[a] efectiv eliminarea nutrienților (tratament terțiar)”.

De asemenea, în memoriul în apărare, ca răspuns la afirmația Comisiei, care figurează în cererea sa introductivă, potrivit căreia Republica Slovenia nu contesta neîndeplinirea cerințelor prevăzute la articolul 4 din Directiva 91/271 ca urmare a lipsei infrastructurilor, respectivul stat membru admite existența unor „dificultăți legate de aglomerarea Ljubljana”, adăugând totodată că acestea vor fi remediate în cadrul punerii în aplicare a proiectului „Evacuarea și tratarea apelor uzate în pânzele freatice ale câmpiei Ljubljana”.

În aceste condiții, este necesar să se considere că neîndeplinirea obligațiilor prevăzute la articolul 4 din Directiva 91/271 este dovedită în ceea ce privește aglomerarea Ljubljana.

Această constatare nu poate fi repusă în discuție de faptul, invocat de Republica Slovenia în memoriul său în apărare, că rezultatele supravegherii la care au fost supuse apele tratate de stația de epurare Brod și la care acest stat membru a făcut referire în răspunsul la punerea în întârziere și la avizul motivat, „demonstrează că probele au fost adecvate de mai multe ori și îndeplineau, așadar, cerințele prevăzute în secțiunea B din anexa I la Directiva [91/271]”.

Desigur, Curtea a statuat că, din moment ce un stat membru este în măsură să prezinte o probă care să corespundă prevederilor secțiunii B din anexa I la Directiva 91/271, obligațiile care decurg din articolul 4 din această directivă trebuie considerate îndeplinite [Hotărârea din 2 septembrie 2021, Comisia/Suedia (Stații de epurare), C‑22/20, EU:C:2021:669, punctul 49 și jurisprudența citată].

Cu toate acestea, jurisprudența menționată privește situații în care existența în statul membru în cauză a unor capacități suficiente de tratare a apelor urbane reziduale nu era contestată de Comisie, astfel încât Curtea a înlăturat argumentul acestei instituții potrivit căruia, pentru a demonstra conformitatea situației sale în raport cu cerințele articolului 4 din Directiva 91/271, acest stat membru ar fi încă obligat să furnizeze probe pe o perioadă de 12 luni (a se vedea printre altele în acest sens Hotărârea din 10 martie 2016, Comisia/Spania, C‑38/15, EU:C:2016:156, punctele 24 și 35-39).

În speță, după cum s‑a arătat la punctul 52 din prezenta hotărâre, Republica Slovenia admite insuficiența capacităților existente de tratare a apelor urbane reziduale în aglomerarea Ljubljana.

Trebuie adăugat că Curtea a statuat de asemenea că instalațiile nu puteau fi considerate ca fiind în conformitate cu noțiunea de „cel[e] mai avansate cunoștințe tehnice, fără a atrage costuri excesive”, în sensul secțiunii A din anexa I la Directiva 91/271, din moment ce, pe de o parte, statul membru în cauză s‑a angajat într‑un program amplu de lucrări de modernizare, dovedind că, în vederea atenuării problemei deversărilor excesive de ape reziduale, există soluții tehnologice, dar nu sunt aplicate și, pe de altă parte, acest stat membru a decis să finanțeze asemenea lucrări, astfel încât costurile aferente acestora nu pot fi considerate excesive [Hotărârea din 28 martie 2019, Comisia/Irlanda (Sistem de colectare și de tratare a apelor uzate), C‑427/17, EU:C:2019:269, punctul 120 și jurisprudența citată].

Rezultă că nici noțiunea „cel[e] mai avansate cunoștințe tehnice, fără a atrage costuri excesive” nu poate fi invocată în mod util în speță de Republica Slovenia, din moment ce, pe de o parte, acest stat membru s‑a angajat, în cadrul proiectului „Evacuarea și tratarea apelor uzate în pânzele freatice ale câmpiei Ljubljana”, să modernizeze infrastructurile de tratare a apelor urbane reziduale, dar că nu aceasta era situația la data expirării termenului menționat în avizul motivat, și, pe de altă parte, acest stat membru nu a încercat să demonstreze caracterul eventual disproporționat al costurilor pentru modernizarea instalațiilor de tratare a apelor urbane reziduale din respectiva aglomerare, în măsura în care afirmă că finanțarea menționată va fi asigurată „din propriile resurse, precum și din resursele europene” [a se vedea prin analogie Hotărârea din 28 martie 2019, Comisia/Irlanda (Sistem de colectare și de tratare a apelor uzate), C‑427/17, EU:C:2019:269, punctul 177].

Prin urmare, este necesar să se considere că, la data expirării termenului stabilit în avizul motivat, nu era asigurată o tratare secundară sau echivalentă a tuturor apelor urbane reziduale care pătrund în sistemele de colectare ale aglomerării Ljubljana și că cerințele prevăzute la articolul 4 din Directiva 91/271 coroborat cu secțiunea B din anexa I la această directivă nu erau, așadar, respectate.

Potrivit articolului 15 alineatul (1) prima liniuță din Directiva 91/271, autoritățile competente sau organismele corespunzătoare ale statului membru în cauză supraveghează evacuările care provin de la stațiile de tratare a apelor urbane reziduale pentru a verifica respectarea condițiilor din secțiunea B din anexa I la directiva menționată, în conformitate cu procedurile de control stabilite în secțiunea D din anexa I la aceasta.

Mai exact, din cuprinsul punctului 4 din secțiunea D din anexa I la Directiva 91/271 rezultă că se consideră că apele uzate tratate respectă valorile fixate pentru diferiți parametri dacă, pentru fiecare parametru în parte, probele prelevate arată că se respectă valorile corespunzătoare, în funcție în special de următoarele dispoziții: pe de o parte, pentru parametrii care figurează la articolul 2 punctul 7 din această directivă și în tabelul 1 din această anexă, numărul maxim de probe care pot să nu corespundă valorilor de concentrație și/sau procentelor de reducere indicate în acesta nu depășește maximul precizat în tabelul 3 din anexa menționată, și anume 2 pentru un număr total de 12 probe prelevate. Pe de altă parte, pentru parametrii care figurează în tabelul 1 din aceeași anexă și care sunt exprimați în valori de concentrație, numărul maxim de probe prelevate în condiții de exploatare normale nu trebuie să se abată cu mai mult de 100 % de la valorile parametrilor.

Or, Republica Slovenia se limitează să indice că numai două dintre cele douăsprezece probe prelevate de la stația de epurare Brod în cursul anului 2016 nu erau conforme cu aceste cerințe și că, pentru anul 2018, numai patru nu erau conforme, fără a repune în discuție afirmațiile Comisiei potrivit cărora aceste patru probe prezentau, în plus, valori ale concentrației de CBO5 și/sau de CCO superioare valorilor‑limită stabilite în tabelul 1 care figurează în anexa I la Directiva 91/271. Totodată, aceasta admite că, până la punerea în aplicare finală a proiectului „Evacuarea și tratarea apelor uzate în pânzele freatice ale câmpiei Ljubljana”, obligația care îi revine de a se asigura că evacuările respectă standardele de calitate prevăzute la articolul 15 din directiva menționată și în secțiunea D din anexa I la aceasta este „nerealizabilă” pentru partea din aglomerarea Ljubljana racordată la stația de epurare Brod. În aceste condiții, este necesar să se considere că neîndeplinirea obligațiilor care decurg din aceste dispoziții este de asemenea dovedită.

Ținând seama de ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se constate că, întrucât nu a luat măsurile necesare pentru a asigura, în ceea ce privește aglomerarea Ljubljana: – că apele urbane reziduale care intră în sistemele de colectare sunt supuse unei tratări secundare sau echivalente înainte de a fi evacuate și – o supraveghere corespunzătoare a evacuărilor de la stațiile de epurare a apelor urbane reziduale, Republica Slovenia nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 4 alineatele (1) și (3) din Directiva 91/271 coroborat cu secțiunea B din anexa I la această directivă, și, respectiv, al articolului 15 alineatul (1) prima liniuță din directiva menționată coroborat cu secțiunea D din anexa I la aceasta.

Este necesar să se respingă în rest acțiunea.

În temeiul articolului 138 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Curții, în cazul în care părțile cad, fiecare, în pretenții cu privire la unu sau mai multe capete de cerere, fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

În speță, întrucât Comisia și Republica Slovenia au căzut fiecare în pretenții cu privire la anumite motive, acestea suportă propriile cheltuieli de judecată.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a șaptea)

30 noiembrie 2023 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Directiva 91/271

Procedura precontencioasă

Cu privire la acțiune

Cu privire la admisibilitate

Argumentația părților

Aprecierea Curții

Cu privire la fond

Argumentația părților

Aprecierea Curții

Cu privire la cheltuielile de judecată