Hotărârea Curții (Camera a doua) din 26 septembrie 2024.#Orlen S.A. împotriva Comisiei Europene.#Recurs – Concurență – Piețe ale gazelor naturale din Europa Centrală și de Est – Articolul 102 TFUE – Articolul 54 din Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) – Abuz de poziție dominantă – Furnizarea de gaze în amonte în Europa Centrală și de Est – Regulamentul (CE) nr. 1/2003 – Articolul 9 alineatul (1) – Decizie a Comisiei Europene care conferă caracter obligatoriu angajamentelor individuale propuse de o întreprindere – Acțiune în anulare – Caracter adecvat al angajamentelor în raport cu preocupările legate de concurență identificate în comunicarea privind obiecțiunile – Natura controlului instanței Uniunii – Renunțarea de către Comisie la impunerea unor angajamente privind unele dintre preocupările inițiale – Principiul bunei administrări – Principiul proporționalității – Obligația de motivare – Obiectivele politicii energetice a Uniunii Europene – Articolul 194 TFUE – Principiul solidarității energetice.#Cauza C-255/22 P.

Prin recursul formulat, Orlen S.A., fostă Polski Koncern Naftowy Orlen S.A., succesoare în drepturi a Polskie Górnictwo Naftowe i Gazownictwo S.A., solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 2 februarie 2022, Polskie Górnictwo Naftowe i Gazownictwo/Comisia (Angajamente ale Gazprom) (T‑616/18, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2022:43), prin care acesta a respins acțiunea având ca obiect anularea Deciziei C(2018) 3106 final a Comisiei din 24 mai 2018 privind o procedură inițiată în temeiul articolului 102 [TFUE] și al articolului 54 din Acordul privind SEE (cazul AT.39816 – Aprovizionarea în amonte cu gaze naturale în Europa Centrală și de Est) (denumită în continuare „decizia în litigiu”).

Istoricul litigiului a fost prezentat la punctele 1-36 din hotărârea atacată după cum urmează: „I. Istoricul cauzei și evoluții ulterioare introducerii acțiunii 1 Reclamanta, Polskie Górnictwo Naftowe i Gazownictwo […] este societatea‑mamă a grupului PGNiG, care este activ în sectorul gazelor naturale și al petrolului, în principal în Polonia. Acest grup [desfășoară] printre altele activități de explorare și de producție a gazelor naturale și a țițeiului, precum și de import, de vânzare și de distribuție a gazelor naturale. 2 Reclamanta solicită anularea [deciziei în litigiu], care a conferit caracter obligatoriu angajamentelor prezentate de Gazprom PJSC și de Gazprom export LLC (denumite în continuare, împreună, «Gazprom»). 3 [Decizia în litigiu] a încheiat o procedură administrativă desfășurată de Comisi[a Europeană], care a examinat, în raport cu interzicerea abuzurilor de poziție dominantă prevăzută la articolul 102 TFUE, conformitatea anumitor practici ale Gazprom care afectează sectorul gazelor naturale din anumite țări din Europa Centrală și de Est (denumite în continuare «țările din ECE»), și anume din Bulgaria, din Republica Cehă, din Estonia, din Letonia, din Lituania, din Ungaria, din Polonia și din Slovacia (denumite în continuare, împreună, «țările din ECE în cauză»). A. Cu privire la procedura administrativă care a condus la adoptarea [deciziei în litigiu] 4 Între anii 2011 și 2015, Comisia a adoptat mai multe măsuri în vederea investigării funcționării piețelor gazelor naturale în Europa Centrală și de Est. În special, în temeiul articolelor 18 și 20 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele [101] și [102 TFUE] (JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167), ea a trimis solicitări de informații diferiților actori de pe piață, inclusiv Gazprom, și unora dintre clienții săi, printre care și reclamanta, și a desfășurat inspecții, inclusiv, în anul 2011, în incinta acesteia din urmă. Procedura administrativă corespunzătoare acestei investigații și care este direct în discuție în speță a fost înregistrată sub referința «Cazul AT.39816 – Aprovizionare cu gaze naturale în amonte în Europa Centrală și de Est» (denumită în continuare «cazul AT.39816»). 5 În cadrul acestui caz, la 31 august 2012, Comisia a inițiat în mod formal o procedură în vederea adoptării, în conformitate cu articolul 11 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1/2003 și cu articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 773/2004 al Comisiei din 7 aprilie 2004 privind desfășurarea procedurilor puse în aplicare de Comisie în temeiul articolelor [101] și [102 TFUE] (JO 2004, L 123, p. 18, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 242), a unei decizii în temeiul capitolului III din Regulamentul nr. 1/2003. 6 La 22 aprilie 2015, în conformitate cu articolul 10 din Regulamentul nr. 773/2004, Comisia a trimis Gazprom o comunicare privind obiecțiunile (denumită în continuare «CO»). În această comunicare, Comisia a ajuns la concluzia preliminară că Gazprom ocupa o poziție dominantă pe piețele naționale de furnizare de gaze naturale angro în amonte în țările din ECE în cauză și că abuza de această poziție prin aplicarea unei strategii anticoncurențiale pentru a fragmenta și a izola aceste piețe și, astfel, pentru a împiedica fluxul liber de gaze naturale în țările din ECE în cauză, cu încălcarea articolului 102 TFUE. 7 Comisia apreciase că această strategie a Gazprom cuprindea trei seturi de practici anticoncurențiale care afectau clienții săi din țările din ECE în cauză (denumiți în continuare «clienții în cauză») și contractele lor încheiate cu aceasta (denumite în continuare «contractele în cauză»): – în primul rând, Gazprom ar fi impus restricții teritoriale în cadrul contractelor sale de furnizare de gaze naturale încheiate cu angrosiști, precum și cu anumiți clienți industriali din țările din ECE în cauză (denumite în continuare «obiecțiunile privind restricțiile teritoriale»), restricții care ar rezulta din clauze contractuale, care interzic exportul în afara teritoriului de livrare sau care impun utilizarea într‑un anumit teritoriu a gazelor naturale furnizate; Gazprom ar fi utilizat și alte măsuri care împiedică fluxurile transfrontaliere de gaze naturale; – în al doilea rând, aceste restricții teritoriale ar fi permis Gazprom să aplice o politică tarifară neloială în cinci dintre țările din ECE în cauză, și anume Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania și Polonia (denumite în continuare «cele cinci țări din ECE vizate de practicile tarifare»), impunând prețuri excesive în măsura în care ar fi fost semnificativ mai ridicate decât nivelul costurilor sale sau al anumitor prețuri considerate ca fiind prețuri de referință (denumite în continuare «obiecțiunile privind practicile tarifare»); – în al treilea rând, în ceea ce privește Bulgaria și Polonia, Gazprom ar fi condiționat furnizările de gaze naturale de obținerea anumitor asigurări, din partea angrosiștilor, referitoare la infrastructuri de transport de gaze naturale; aceste asigurări priveau, pe de o parte, investiții realizate de angrosistul bulgar în proiectul de gazoduct South Stream și, pe de altă parte, acceptarea de către angrosistul polonez, și anume reclamanta, a consolidării controlului Gazprom asupra gestionării tronsonului polonez al gazoductului Yamal, unul dintre principalele gazoducte de tranzit din Polonia (denumite în continuare «obiecțiunile Yamal»). 8 La 29 septembrie 2015, Gazprom a răspuns la CO contestând preocupările Comisiei în materie de concurență, iar ulterior, în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul nr. 773/2004, ea a fost ascultată în cadrul unei audieri care s‑a desfășurat la 15 decembrie 2015. 9 La 14 februarie 2017, deși a continuat să conteste preocupările în materie de concurență [care figurau în] CO, Gazprom a prezentat, în temeiul articolului 9 din Regulamentul nr. 1/2003, un proiect formal de angajamente (denumite în continuare «angajamentele inițiale»). Acest proiect a fost precedat de propuneri informale de angajamente. 10 La 16 martie 2017, pentru a obține observațiile părților interesate cu privire la angajamentele inițiale, Comisia a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene o comunicare în temeiul articolului 27 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1/2003 (JO 2017, C 81, p. 9), care conține un rezumat al cazului AT.39816, precum și conținutul esențial al angajamentelor inițiale. În temeiul aceleiași dispoziții, părțile interesate dispuneau de un termen de șapte săptămâni de la data publicării comunicării menționate pentru a‑și prezenta observațiile (denumit în continuare «testul de piață»). Comisia a primit 44 de seturi de observații de la părțile interesate, inclusiv de la reclamantă, de la guvernul polonez, de la președintele Urząd Regulacji Energetyki (Oficiul de Reglementare în domeniul Energiei din Polonia, denumit în continuare «Oficiul polonez») și de la Gaz‑System S.A., operatorul tronsonului polonez al gazoductului Yamal. 11 La 15 martie 2018, după ce a primit versiunile neconfidențiale ale observațiilor părților interesate cu privire la angajamentele inițiale, Gazprom a prezentat un proiect modificat de angajamente (denumite în continuare «angajamentele finale»). 12 În conformitate cu articolul 14 din Regulamentul nr. 1/2003, Comisia a consultat Comitetul consultativ privind înțelegerile și pozițiile dominante (denumit în continuare «Comitetul consultativ») și i‑a comunicat printre altele un proiect preliminar de decizie. La 2 mai 2018, Comitetul consultativ a emis un aviz favorabil cu privire la acest proiect preliminar. Pe de altă parte, în conformitate cu articolul 16 din Decizia 2011/695/UE a președintelui Comisiei [Europene] din 13 octombrie 2011 privind funcția și mandatul consilierului‑auditor în anumite proceduri în domeniul concurenței (JO 2011, L 275, p. 29), consilierul‑auditor și‑a prezentat raportul final la 2 mai 2018. 13 La 24 mai 2018, Comisia a adoptat [decizia în litigiu], la care au fost anexate angajamentele finale. Prin această decizie, ea a aprobat și a conferit caracter obligatoriu angajamentelor menționate și a încheiat procedura administrativă cu concluzia că nu se mai impunea ca aceasta să acționeze în ceea ce privește practicile potențial abuzive identificate inițial în CO. B. Cu privire la [decizia în litigiu] 14 În [decizia în litigiu], Comisia a expus mai întâi o evaluare preliminară a practicilor Gazprom, înainte de a prezenta angajamentele inițiale, rezultatele testului de piață, precum și angajamentele finale. În continuare, ea a expus evaluarea angajamentelor finale și motivele care au determinat‑o să le considere satisfăcătoare în raport cu preocupările sale în materie de concurență. 1. Cu privire la evaluarea preliminară a practicilor în cauză 15 În secțiunea 4 din [decizia în litigiu], care expune evaluarea preliminară, Comisia a definit piețele relevante ca fiind piețele naționale de furnizare de gaze naturale angro în amonte. În această privință, ea a constatat de asemenea că Gazprom ocupa o poziție dominantă pe piețele relevante din țările din ECE în cauză. 16 Comisia a considerat că este posibil ca Gazprom să fi abuzat de poziția sa dominantă, cu încălcarea articolului 102 TFUE, aplicând o strategie anticoncurențială prin care urmărea să împiedice fluxul liber de gaze naturale în țările din ECE în cauză și, astfel, să izoleze piețele relevante din aceste țări. Mai precis, ea a apreciat că această strategie cuprindea trei seturi de practici anticoncurențiale care corespundeau în esență preocupărilor în materie de concurență identificate în CO și prezentate la punctul 7 de mai sus. 17 În ceea ce privește obiecțiunile Yamal, deși, în cadrul testului de piață, unele dintre părțile interesate au pus în discuție lipsa unor angajamente care să remedieze aceste obiecțiuni, Comisia a explicat, în considerentul (138) al [deciziei în litigiu], că, după ce a investigat suplimentar, preocupările sale preliminare în materie de concurență nu au fost confirmate. Pe de o parte, ea a arătat că, într‑o decizie din 19 mai 2015 de certificare a Gaz‑System în calitate de operator de sistem independent (denumit în continuare «OSI») al tronsonului polonez al gazoductului Yamal (denumită în continuare «decizia de certificare»), Oficiul polonez a concluzionat printre altele că Gaz‑System exercita un control decisiv asupra deciziilor în materie de investiții referitoare la acest tronson, precum și asupra punerii lor în aplicare. Prin urmare, nici System Gazociągów Tranzytowych EuRoPol Gaz S.A. (denumită în continuare «EuRoPol»), în calitate de proprietar al gazoductului, nici Gazprom, în calitate de acționar al EuRoPol, nu erau în măsură să blocheze aceste decizii. Pe de altă parte, Comisia a subliniat caracterul interguvernamental al relațiilor dintre părțile active în sectorul gazelor naturale din Polonia, în special în ceea ce privește construirea și gestionarea tronsonului polonez al gazoductului Yamal, și a concluzionat că este posibil ca această împrejurare să fi determinat, într‑o mare măsură, comportamentul părților în cauză. 2. Cu privire la conținutul angajamentelor finale 18 Angajamentele finale, care sunt anexate la [decizia în litigiu], trebuie să răspundă preocupărilor Comisiei în materie de concurență. 19 În ceea ce privește, în primul rând, angajamentele pentru a răspunde [obiecțiunilor privind] restricțiile teritoriale (denumite în continuare «angajamentele referitoare la restricțiile teritoriale»), mai întâi, Gazprom s‑a angajat în esență să înlăture din contractele […] în cauză toate clauzele care interziceau sau împiedicau, direct sau indirect, libera circulație a gazelor naturale în regiunea constituită din [țările din ECE în cauză]. 20 În continuare, pentru a permite un flux de gaze naturale între, pe de o parte, Bulgaria și țările baltice și, pe de altă parte, celelalte țări din ECE în cauză, în pofida izolării infrastructurii celor dintâi, Gazprom s‑a angajat să adopte măsuri pentru a acorda clienților în cauză posibilitatea de a solicita ca toate sau o parte din volumele lor contractuale de gaze naturale furnizate la anumite puncte de livrare din Ungaria, din Polonia și din Slovacia să fie furnizate la un alt punct de livrare din Bulgaria sau din țările baltice. În urma testului de piață, în angajamentele finale, Gazprom și‑a consolidat printre altele propunerea referitoare la modificarea punctelor de livrare. 21 În plus, pentru a permite operatorului de transport și de sistem bulgar să controleze fluxurile din Bulgaria, Gazprom s‑a angajat în special să adopte măsuri pentru modificarea contractelor relevante de furnizare și de transport de gaze naturale pentru a permite încheierea unor acorduri de interconectare între Bulgaria și alte state membre, în special Grecia, precum și ajustarea metodei de alocare a gazelor naturale. 22 În ceea ce privește, în al doilea rând, angajamentele propuse pentru a răspunde [obiecțiunilor practicilor tarifare (denumite în continuare «obiecțiunile referitoare la practicile tarifare»), Gazprom s‑a angajat să introducă clauze de revizuire a prețurilor sau, dacă este cazul, să modifice clauzele existente în contractele încheiate cu clienții săi în cauză din Bulgaria, din Estonia, din Letonia, din Lituania și din Polonia. Aceste clauze noi sau modificate de revizuire a prețurilor prevăd printre altele că, în cazul în care părțile nu ajung la un acord cu privire la un nou preț în termen de 120 de zile, fiecare parte va putea trimite diferendul în fața unui tribunal arbitral, care va trebui să se întemeieze pe orientările tarifare incluse în aceste clauze și să fie instituit în cadrul Uniunii Europene. În plus, prețurile revizuite se vor aplica retroactiv începând de la data notificării cererii de revizuire a prețurilor. 23 În al treilea rând, în ceea ce privește angajamentele legate de preocupările în materie de concurență referitoare la condiționarea aprovizionării cu gaze naturale la un anumit preț de obținerea, din partea angrosistului bulgar, a unei asigurări privind investiții în proiectul de gazoduct South Stream, Gazprom s‑a angajat să permită partenerilor bulgari implicați în acest proiect să se retragă din acesta fără a angaja răspunderea civilă a acestora și fără a recupera reducerile la prețurile gazelor naturale pe care le‑a acordat în schimbul participării lor la proiectul menționat. Pe de altă parte, având în vedere renunțarea anunțată la tronsonul bulgar al acestui proiect de gazoduct, Gazprom s‑a angajat de asemenea să nu solicite daune interese cu titlu de compensație specifică legată de această renunțare. 3. Cu privire la evaluarea și la punerea în aplicare a angajamentelor finale 24 În [decizia în litigiu], Comisia a concluzionat în esență că angajamentele finale sunt eficace și necesare, fără a fi disproporționate, pentru a răspunde preocupărilor sale în materie de concurență, precizând în același timp că a ținut seama, în această privință, de evoluțiile de pe piețele gazelor naturale după notificarea CO. În special, ea a arătat, în primul rând, că Gazprom a adoptat deja anumite măsuri astfel încât comportamentul său să fie mai conform cu normele dreptului concurenței, în al doilea rând, că situația în materie de infrastructuri de gaze naturale s‑a îmbunătățit în unele dintre țările din ECE în cauză, și anume în Republica Cehă, în Ungaria, în Polonia și în Slovacia, astfel încât să fie posibile fluxuri transfrontaliere de gaze naturale, chiar dacă piețele gazelor naturale din țările baltice și din Bulgaria rămâneau izolate de celelalte piețe ale gazelor naturale din Uniune, și, în al treilea rând, că, în urma scăderii prețurilor petrolului, unele dintre prețurile pe termen lung ale gazelor naturale, care rezultă din formule care cuprind o indexare în raport cu prețurile produselor petroliere, au scăzut de asemenea. 25 În consecință, Comisia a decis să confere caracter obligatoriu angajamentelor finale, în temeiul articolului 9 din Regulamentul nr. 1/2003. În ceea ce privește durata lor de aplicare, [decizia în litigiu] prevede că acestea sunt aplicabile pentru o perioadă de opt ani de la data notificării către Gazprom a deciziei menționate, cu excepția angajamentelor referitoare la proiectul de gazoduct South Stream, evocate la punctul 23 de mai sus, care sunt obligatorii pentru o perioadă de 15 ani de la această dată. 26 Dispozitivul [deciziei în litigiu] are următorul cuprins: «Articolul 1 Angajamentele enumerate în anexă sunt obligatorii pentru [Gazprom], precum și pentru orice entitate juridică controlată direct sau indirect de aceasta, pentru o perioadă de opt ani, cu excepția angajamentelor identificate la punctul 21 din anexă care sunt obligatorii pentru o perioadă de 15 ani, începând de la data stabilită în angajamente. Articolul 2 Se constată că nu mai există motive [pentru acțiunea Comisiei] în acest caz […]» C. Cu privire la plângere 27 În paralel cu procedura administrativă inițiată de Comisie care a condus la adoptarea [deciziei în litigiu], reclamanta a depus, la 9 martie 2017, în temeiul articolului 5 din Regulamentul nr. 773/2004, o plângere prin care denunța pretinse practici abuzive ale Gazprom (denumită în continuare «plângerea»). Aceste practici, care coincideau, în mare parte, cu preocupările deja expuse în CO, includeau printre altele afirmații referitoare la abuzurile Gazprom legate de tronsonul polonez al gazoductului Yamal. 28 La 29 martie 2017, Comisia a confirmat primirea plângerii, care a fost înregistrată ulterior cu referința «Cazul AT.40497 – Prețul polonez al gazelor naturale» (în continuare «cazul AT.40497»). 29 Într‑o scrisoare din 31 martie 2017 adresată reclamantei, Comisia a arătat că practicile prezentate în plângere și cele vizate de angajamentele inițiale păreau să se suprapună și a invitat‑o să prezinte observații cu privire la aceste angajamente în cadrul testului de piață lansat la 16 martie 2017. După ce a obținut o prelungire a termenului aplicabil, reclamanta a depus observații la 19 mai 2017. 30 La 15 mai 2017, Gazprom a comunicat Comisiei observațiile sale cu privire la plângere. 31 Printr‑o scrisoare adresată reclamantei la 23 ianuarie 2018 (denumită în continuare «scrisoarea privind intenția de respingere»), Comisia a arătat, în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 773/2004, că intenționa să respingă plângerea și a invitat‑o să își exprime punctul de vedere în termen de patru săptămâni de la primirea scrisorii menționate. Comisia a trimis de asemenea o versiune neconfidențială a CO, precum și o versiune neconfidențială a observațiilor Gazprom referitoare la plângere, evocate la punctul 30 de mai sus. 32 La 2 martie 2018, reclamanta a depus observații ca răspuns la scrisoarea privind intenția de respingere. Pe lângă faptul că își exprima nemulțumirea cu privire la concluziile cuprinse în scrisoarea respectivă, reclamanta critica desfășurarea investigației de către Comisie și menționa că aceasta din urmă încălcase drepturile sale în calitate de autoare a plângerii în cazul AT.39816, în special în măsura în care, în pofida numeroaselor cereri, Comisia nu i‑ar fi acordat acces la CO timp de aproape un an și nici nu i‑ar fi permis să depună observații cu privire la această comunicare. 33 La 5 septembrie 2018, și anume ulterior adoptării [deciziei în litigiu], reclamanta a trimis consilierului‑auditor o cerere motivată, în sensul articolului 7 alineatul (2) litera (b) din Decizia 2011/695, în care solicita accesul la toate documentele pe care Comisia își întemeia aprecierea provizorie prezentată în scrisoarea privind intenția de respingere, printre altele accesul la o versiune a CO care să conțină mai puține informații omise. La 17 septembrie 2018, consilierul‑auditor a transferat către Direcția Generală (DG) «Concurență» a Comisiei cererile de acces formulate în această trimitere din 5 septembrie 2018. Prin scrisoarea din 25 septembrie 2018, Comisia a respins cererile de acces la documente formulate de reclamantă în scrisorile sale din 2 martie și din 5 septembrie 2018. 34 La 24 ianuarie 2019, reclamanta a trimis membrei Comisiei responsabile de concurență o scrisoare în care solicita Comisiei, în temeiul articolului 265 al doilea paragraf TFUE, să acționeze fie prin adoptarea unei decizii de respingere a plângerii, fie prin continuarea procedurii în cazul AT.40497. La 8 februarie 2019, Comisia a răspuns la această scrisoare amintind că plângerea a determinat deja mai multe schimburi de corespondență între ele. Comisia a arătat de asemenea, în ceea ce privește cazul AT.39816, că a adoptat [decizia în litigiu], care ținea seama, printre altele, de observațiile prezentate de reclamantă în cadrul testului de piață și, în ceea ce privește cazul AT.40497, că a trimis scrisoarea privind intenția de respingere, la care reclamanta a răspuns, și că finaliza analiza sa cu privire la plângere. 35 La 17 aprilie 2019, Comisia a adoptat Decizia C(2019) 3003 final referitoare la o respingere a plângerii (Cazul AT.40497 – Prețul polonez al gazelor naturale). 36 La 25 iunie 2019, reclamanta a introdus o acțiune la Tribunal împotriva acestei decizii de respingere a plângerii, înregistrată sub numărul T‑399/19.”

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 15 octombrie 2018, Polskie Górnictwo Naftowe i Gazownictwo a formulat o acțiune având ca obiect anularea deciziei în litigiu.

Printr‑un act depus la grefa Tribunalului la 26 februarie 2019, Gazprom a solicitat să intervină în susținerea concluziilor Comisiei. Prin înscrisuri depuse la grefa Tribunalului la 25, la 27 și, respectiv, la 28 februarie 2019, Overgas Inc., Republica Lituania și Republica Polonă au formulat cereri de intervenție în susținerea concluziilor formulate de Polskie Górnictwo Naftowe i Gazownictwo.

Printr‑o Decizie din 5 aprilie 2019, președinta Camerei întâi a Tribunalului a admis, după ascultarea părților principale, cererea de intervenție formulată de Republica Polonă. Prin Ordonanțe date la 17 mai 2019, aceasta a admis, după ascultarea părților principale, cererile de intervenție formulate de Republica Lituania, de Gazprom și de Overgas.

La 4 octombrie 2019, întrucât compunerea camerelor Tribunalului a fost modificată, judecătorul raportor a fost repartizat la Camera a opta, căreia, în consecință, i‑a fost atribuită cauza T‑616/18.

Prin scrisori ale grefei Tribunalului din 17 decembrie 2019, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii, Polskie Górnictwo Naftowe i Gazownictwo a fost invitată să prezinte mai multe documente, iar Comisia a fost invitată să răspundă în scris la o întrebare privind confidențialitatea anumitor informații care figurează în versiunea confidențială a CO.

Printr‑o Ordonanță din aceeași zi, Tribunalul a dispus ca, în temeiul, pe de o parte, al articolului 24 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și, pe de altă parte, al articolului 91 litera (b) și al articolului 92 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului și sub rezerva aplicării articolului 103 din acest regulament, Comisia să prezinte o copie integrală a versiunii confidențiale a CO.

Părțile au dat curs în mod corespunzător, în termenele stabilite, măsurilor de organizare a procedurii adoptate la 17 decembrie 2019, precum și acestei ordonanțe.

La 8 iunie 2020, la propunerea Camerei a opta a Tribunalului, acesta din urmă a decis să trimită cauza T‑616/18 Camerei a opta extinse. Întrucât un membru al acestei camere extinse a fost împiedicat să participe la soluționarea cauzei, președintele Tribunalului a fost desemnat pentru a completa respectiva cameră extinsă prin Decizia din 15 iunie 2020.

În ceea ce privește copia integrală a versiunii confidențiale a CO prezentată de Comisie, Tribunalul a decis să aducă acest document la cunoștința reprezentanților Polskie Górnictwo Naftowe i Gazownictwo, cu condiția ca ei să își asume în prealabil angajamente de confidențialitate pentru ca aceasta să poată prezenta observații în această privință. Întrucât reprezentanții respectivi au furnizat angajamente de confidențialitate semnate, documentul menționat le‑a fost comunicat, iar Polskie Górnictwo Naftowe i Gazownictwo și‑a prezentat observațiile la 8 decembrie 2020.

Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 18 și 19 mai 2021. Cu această ocazie, Tribunalul a arătat de asemenea că a luat notă de observațiile cu privire la raportul de ședință prezentate de Comisie la 27 aprilie 2021.

În plus, în cadrul întrebărilor adresate de Tribunal cu privire la admisibilitatea acțiunii, Comisia și‑a revizuit poziția cu privire la această admisibilitate și a susținut că Polskie Górnictwo Naftowe i Gazownictwo nu și‑a demonstrat interesul de a exercita acțiunea în prezenta cauză, astfel încât acțiunea nu ar fi fost admisibilă.

Polskie Górnictwo Naftowe i Gazownictwo a prezentat cereri de aplicare a regimului de confidențialitate față de Republica Lituania, de Republica Polonă, de Gazprom și de Overgas, în ceea ce privește anumite informații care figurează în diverse acte ale procedurii. Acestea din urmă nu au formulat obiecții cu privire la cererile respective.

În susținerea acțiunii formulate, Polskie Górnictwo Naftowe i Gazownictwo a invocat șase motive, întemeiate în esență: – primul, pe încălcarea articolului 9 din Regulamentul nr. 1/2003 coroborat cu articolul 102 TFUE și a principiului proporționalității, întrucât Comisia ar fi săvârșit o eroare vădită de apreciere atunci când a concluzionat că obiecțiunile Yamal nu erau întemeiate și a acceptat angajamente care nu ar răspunde nicidecum acestor obiecțiuni; – al doilea, pe încălcarea articolului 9 din Regulamentul nr. 1/2003 coroborat cu articolul 102 TFUE și a principiului proporționalității, întrucât Comisia a acceptat angajamentele finale, deși acestea nu ar răspunde în mod adecvat obiecțiunilor privind practicile tarifare; – al treilea, pe încălcarea articolului 9 din Regulamentul nr. 1/2003 coroborat cu articolul 102 TFUE și a principiului proporționalității, întrucât Comisia a acceptat angajamentele finale, deși acestea nu ar răspunde în mod adecvat obiecțiunilor privind restricțiile teritoriale; – al patrulea, pe încălcarea articolului 194 alineatul (1) TFUE coroborat cu articolul 7 TFUE, întrucât decizia în litigiu ar fi contrară obiectivelor politicii energetice a Uniunii, iar Comisia nu ar fi ținut seama de efectul negativ al acestei decizii pe piața europeană de furnizare de gaze naturale; – al cincilea, pe încălcarea articolului 18 alineatul (1) TFUE și a principiului egalității de tratament, întrucât Comisia ar fi operat o discriminare între clienții Gazprom activi în statele membre din Europa Occidentală și cei activi în țările din ECE în cauză, și – al șaselea, pe un abuz de putere și pe o încălcare a unor norme fundamentale de procedură, întrucât, prin decizia atacată, Comisia ar fi încălcat obiectivul articolului 9 din Regulamentul nr. 1/2003, precum și limitele competențelor sale în gestionarea procedurii administrative.

Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins toate aceste motive și, prin urmare, acțiunea în totalitate.

Prin recursul formulat, Orlen solicită Curții: – anularea hotărârii atacate; – anularea deciziei în litigiu; – cu titlu subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal pentru ca acesta să se pronunțe în conformitate cu hotărârea Curții și – obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentei proceduri și a celor aferente procedurii desfășurate în fața Tribunalului.

Comisia solicită Curții: – respingerea recursului și – obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Gazprom solicită Curții: – respingerea recursului și – obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Overgas și Republica Polonă solicită Curții admiterea recursului.

Prin recursul incident formulat, Overgas solicită Curții: – anularea hotărârii atacate și – obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Comisia solicită Curții: – respingerea recursului incident și – obligarea Overgas la plata cheltuielilor de judecată aferente acestui recurs.

Gazprom solicită Curții: – respingerea recursului incident și – obligarea Overgas la plata cheltuielilor de judecată aferente acestui recurs.

Orlen solicită Curții: – admiterea primului motiv al recursului incident și – anularea hotărârii atacate.

În susținerea recursului formulat, Orlen invocă patru motive, întemeiate, primul, pe încălcarea articolului 9 din Regulamentul nr. 1/2003, al doilea, pe încălcarea articolului 194 TFUE coroborat cu articolul 9 din acest regulament, al treilea, pe încălcarea articolului 9 alineatul (1) din regulamentul menționat, iar al patrulea, pe încălcarea articolului 9 alineatul (2) din același regulament.

Gazprom susține, fără a invoca însă în mod formal o excepție de inadmisibilitate, că recursul este inadmisibil.

Orlen nu ar avea astfel un interes născut și actual în anularea hotărârii atacate, un astfel de interes neputând privi o situație viitoare și ipotetică. Or, anularea preconizată a acestei hotărâri nu ar fi de natură să îi dea câștig de cauză, întrucât, încă din luna noiembrie a anului 2019, aceasta ar fi informat societatea Gazprom că nu avea intenția să reînnoiască contractul de furnizare a gazelor naturale pe termen lung după anul 2022. Aceasta ar fi întreprins demersurile necesare pentru a pune capăt relațiilor comerciale cu Gazprom înainte de sfârșitul acestui din urmă an. Prin urmare, Orlen și Republica Polonă nu ar mai fi interesate de furnizarea de gaze naturale de către Gazprom, astfel încât chiar rezultatul cel mai favorabil al recursului nu ar fi de natură să dea satisfacție societății Orlen.

Gazprom consideră, în plus, că lipsa de claritate suficientă a acestora trebuie să determine Curtea să înlăture ca inadmisibile obiecțiunile expuse la punctele 154 și 161 din recurs.

La rândul său, Comisia susține că sunt în parte inadmisibile primul aspect al primului motiv de recurs, în măsura în care Orlen ar contesta controlul de legalitate efectuat de Tribunal cu privire la operațiuni economice complexe, fără să fi invocat însă existența unor erori vădite de apreciere, și al doilea aspect al celui de al treilea motiv al acestui recurs, pentru o lipsă de claritate a afirmațiilor care figurează în acesta.

În primul rând, rezultă din jurisprudența constantă a Curții că orice persoană fizică sau juridică ce formulează un recurs trebuie, ca și atunci când formulează o acțiune în anulare, să aibă un interes de a exercita acțiunea, a cărui existență trebuie apreciată în funcție de obiectul acestui recurs sau al acestei acțiuni, pe de o parte, și de data introducerii acestuia, pe de altă parte. Nerespectarea acestei cerințe esențiale constituie o cauză de inadmisibilitate de ordine publică ce poate fi în orice moment invocată din oficiu de instanța Uniunii (Hotărârea din 22 septembrie 2022, IMG/Comisia, C‑619/20 P și C‑620/20 P, EU:C:2022:722, punctul 81, precum și jurisprudența citată).

În plus, acest interes de a exercita acțiunea trebuie, la fel ca obiectul litigiului însuși, să continue să existe în continuare până pronunțarea hotărârii judecătorești. În consecință, dispariția interesului menționat sau a acestui obiect în cursul judecății poate determina instanța Uniunii să constate, dacă este cazul din oficiu, că nu mai este necesar să se pronunțe asupra fondului (Hotărârea din 22 septembrie 2022, IMG/Comisia, C‑619/20 P și C‑620/20 P, EU:C:2022:722, punctul 82, precum și jurisprudența citată).

În general, atât existența, cât și menținerea interesului de a exercita acțiunea presupun ca acțiunea sau recursul să fie susceptibil, prin rezultatul său, să aducă un beneficiu persoanei fizice sau juridice care a formulat‑o. În toate cazurile, această chestiune trebuie apreciată în mod concret (Hotărârea din 22 septembrie 2022, IMG/Comisia, C‑619/20 P și C‑620/20 P, EU:C:2022:722, punctul 83, precum și jurisprudența citată).

În speță, Gazprom contestă admisibilitatea recursului pentru motivul că Orlen nu are un interes născut și actual în anularea hotărârii atacate, având în vedere în special încetarea raporturilor lor contractuale la 31 decembrie 2022. În această privință, este cert că, până la acea dată și, așadar, de asemenea ulterior introducerii recursului, la 8 aprilie 2022, între Gazprom și Polskie Górnictwo Naftowe i Gazownictwo au existat raporturi contractuale.

Din moment ce, în perioada cuprinsă între 8 aprilie 2022 și 31 decembrie 2022, decizia în litigiu a produs efecte juridice asupra pieței poloneze a gazelor naturale și a petrolului pe care își desfășoară activitatea Orlen, în măsura în care predecesoarea sa în drepturi era un partener contractual al Gazprom, Orlen s‑ar putea prevala, conform jurisprudenței Curții, de consecințele nelegalităților pe care le invocă și de natura prejudiciului pe care pretinde că l‑a suferit (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 septembrie 2023, Versobank/BCE, C‑803/21 P, EU:C:2023:630, punctul 160 și jurisprudența citată) în vederea obținerii reparării acestui prejudiciu.

Pe de altă parte, Orlen a precizat în memoriul său în replică, fără a fi contrazisă, că mai multe proceduri de arbitraj care o opun societății Gazprom cu privire la punerea în aplicare a contractului referitor la gazoductul Yamal, inclusiv aspecte legate de prețuri, erau în curs. În plus, după introducerea recursului, ar fi fost inițiată o procedură referitoare la întreruperea de către Gazprom a furnizărilor sale de gaze naturale începând cu 27 aprilie 2022.

Rezultă din cele ce precedă că Gazprom contestă în mod eronat existența unui interes născut și actual al Orlen de a solicita anularea hotărârii atacate.

În al doilea rând, conform unei jurisprudențe constante, din articolul 256 alineatul (1) al doilea paragraf TFUE, din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum și din articolul 168 alineatul (1) litera (d) și din articolul 169 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții rezultă că un recurs trebuie să indice în mod precis elementele criticate din hotărârea a cărei anulare se solicită, precum și argumentele de drept care susțin în mod specific această cerere, sub sancțiunea inadmisibilității recursului sau a motivului în cauză (Hotărârea din 11 ianuarie 2024, Foz/Consiliul, C‑524/22 P, EU:C:2024:23, punctul 26 și jurisprudența citată).

În speță, contrar susținerilor Comisiei privind caracterul insuficient de clar al celui de al doilea aspect al celui de al treilea motiv de recurs și celor ale Gazprom, de aceeași natură, referitoare la criticile expuse la punctele 154 și 161 din prezentul recurs, acesta identifică cu suficientă precizie, în fiecare dintre pasajele în discuție, elementele criticate din hotărârea atacată și expune motivele pentru care ar evidenția o nerespectare a jurisprudenței referitoare la noțiunea de eroare vădită de apreciere și o eroare de drept privind interpretarea articolului 9 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1/2003.

Aceste cauze de inadmisibilitate trebuie, așadar, înlăturate.

În ceea ce privește inadmisibilitatea, susținută de Comisie, a primului aspect al primului motiv de recurs, în ceea ce privește neinvocarea de către Orlen a existenței unei erori vădite de apreciere privind operațiuni economice complexe, aceasta trebuie respinsă. Astfel, Orlen a prezentat acest prim aspect în cadrul unui motiv întemeiat pe încălcarea de către Tribunal a articolului 9 din Regulamentul nr. 1/2003. Aceasta a susținut, deși în mod succint, că Tribunalul ar fi trebuit să verifice dacă, prin acceptarea angajamentelor societății Gazprom, Comisia le‑a analizat în mod corect în lumina CO, „cu alte cuvinte fără a săvârși o eroare vădită”. Astfel, Orlen a oferit pe deplin Curții posibilitatea de a identifica domeniul de aplicare al primului aspect menționat și de a se pronunța cu privire la temeinicia analizei care figurează în această privință în hotărârea atacată.

Rezultă din tot ceea ce precedă că recursul este admisibil.

Rezultă din articolul 9 din Regulamentul nr. 1/2003 că, atunci când intenționează să adopte o decizie care impune încetarea unei încălcări, Comisia poate să facă obligatorii angajamentele propuse de întreprinderile în cauză, atunci când acestea sunt de natură să răspundă preocupărilor în legătură cu care a informat aceste întreprinderi în evaluarea sa preliminară.

Acest articol vizează asigurarea unei aplicări eficiente a normelor de concurență prevăzute de Tratatul FUE prin intermediul adoptării unor decizii care fac obligatorii angajamentele propuse de părți și considerate adecvate de Comisie în vederea furnizării unei soluții mai rapide pentru problemele de concurență pe care aceasta le‑a identificat, în loc de a acționa pe calea constatării oficiale a unei încălcări. Mai precis, articolul menționat este inspirat de considerente de economie de procedură și permite întreprinderilor să participe pe deplin la procedură și să propună soluțiile pe care le consideră cele mai adecvate și în măsură să răspundă preocupărilor respective ale Comisiei (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iunie 2010, Comisia/Alrosa, C‑441/07 P, EU:C:2010:377, punctul 35).

Deși, spre deosebire de articolul 7 din Regulamentul nr. 1/2003, articolul 9 din acesta din urmă nu se referă în mod expres la noțiunea de proporționalitate, nu este mai puțin adevărat că, în calitate de principiu general al dreptului Uniunii, principiul proporționalității constituie un criteriu al legalității oricărui act al instituțiilor Uniunii, inclusiv a deciziilor pe care Comisia le adoptă în calitatea sa de autoritate competentă în domeniul concurenței (Hotărârea din 29 iunie 2010, Comisia/Alrosa, C‑441/07 P, EU:C:2010:377, punctul 36).

Având în vedere că articolul 9 din acest regulament prevede doar că, în cadrul unei proceduri inițiate în temeiul acestui articol, astfel cum confirmă considerentul (13) al regulamentului menționat, Comisia este dispensată de obligația de a califica și de a constata încălcarea, rolul său limitându‑se la examinarea și la eventuala acceptare a angajamentelor propuse de întreprinderile în cauză, în lumina problemelor pe care le‑a identificat în evaluarea sa preliminară și în raport cu scopurile pe care le urmărește. Aplicarea de către Comisie a principiului proporționalității în contextul articolului 9 menționat se limitează la verificarea faptului că angajamentele în discuție răspund preocupărilor cu privire la care aceasta a informat întreprinderile în cauză și că acestea nu au propus angajamente mai puțin constrângătoare care să răspundă la fel de adecvat acestor preocupări (Hotărârea din 29 iunie 2010, Comisia/Alrosa, C‑441/07 P, EU:C:2010:377, punctele 40 și 41).

În exercitarea acestei verificări, Comisia trebuie totuși să ia în considerare interesele terților, întrucât împrejurarea că angajamentele individuale propuse de o întreprindere au fost făcute obligatorii de către Comisie nu implică faptul că alte întreprinderi sunt lipsite de posibilitatea de a‑și proteja eventualele drepturi în cadrul raporturilor lor cu această întreprindere (Hotărârea din 29 iunie 2010, Comisia/Alrosa, C‑441/07 P, EU:C:2010:377, punctele 41 și 49). Atunci când Comisia nu verifică angajamentele sub aspectul capacității lor de a răspunde preocupărilor sale în materie de concurență, ci în ceea ce privește efectele asupra intereselor unor terți, principiul proporționalității impune cel puțin ca drepturile ai căror titulari sunt aceștia din urmă să nu fie lipsite de conținut (Hotărârea din 9 decembrie 2020, Groupe Canal +/Comisia, C‑132/19 P, EU:C:2020:1007, punctul 106).

Din considerațiile care precedă rezultă că, având în vedere natura specifică a articolului 9 din Regulamentul nr. 1/2003, pe de o parte, astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 39 din concluzii, criteriul adecvat, având în vedere preocupările Comisiei astfel cum au fost exprimate în evaluarea sa preliminară, este acela dacă angajamentele sunt suficiente pentru a răspunde în mod adecvat acestor preocupări, fără ca Comisia să fie obligată să caute ea însăși soluții mai puțin stricte sau mai moderate decât angajamentele care i‑au fost propuse și, pe de altă parte, controlul jurisdicțional al analizei acestora din urmă de către Comisie se limitează numai la a verifica dacă această instituție a săvârșit o eroare vădită de apreciere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iunie 2010, Comisia/Alrosa, C‑441/07 P, EU:C:2010:377, punctul 42).

În consecință, așa cum a arătat domnul avocat general la punctul 97 din concluzii, un astfel de control nu urmărește ca analiza Comisiei să fie lipsită de orice neregularitate, o anumită marjă de apreciere fiindu‑i permisă acesteia, cu condiția ca nivelul unei erori vădite să nu fie depășit.

Pe de altă parte, pe plan procedural, trebuie subliniat că articolul 9 din Regulamentul nr. 1/2003 lasă Comisiei libertatea de a defini forma pe care trebuie să o prezinte „evaluarea sa preliminară”, menționată la alineatul (1) al acestui articol. În practică, așa cum a confirmat Comisia în ședință, această evaluare corespunde adesea unei comunicări privind obiecțiunile, adresată întreprinderii căreia i se impută comportamente contrare articolului 101 sau articolului 102 TFUE, în temeiul articolului 7 din acest regulament. Atunci când aceasta este situația, așa cum a fost cazul în speță, jurisprudența referitoare la astfel de acte de procedură își găsește aplicarea, întrucât nicio dispoziție din regulamentul menționat nu justifică tratarea în mod diferit a unei comunicări privind obiecțiunile după cum aceasta servește drept fundament unei decizii adoptate în temeiul articolului 7 sau al articolului 9 din același regulament, acest din urmă articol neprevăzând în mod special ipoteza unei revizuiri a evaluării preliminare.

Rezultă, în această privință, dintr‑o jurisprudență constantă că, pe de o parte, Curtea a statuat că o comunicare privind obiecțiunile este un document cu caracter procedural și pregătitor care, pentru a asigura exercitarea eficientă a dreptului la apărare, delimitează obiectul procedurii administrative inițiate de Comisie, împiedicând‑o astfel pe aceasta din urmă să rețină alte obiecțiuni în decizia sa prin care finalizează procedura vizată. Prin urmare, este inerent naturii acestei comunicări să fie provizorie și susceptibilă de modificări la momentul evaluării efectuate ulterior de Comisie, pe baza observațiilor care i‑au fost prezentate ca răspuns de către părți și a altor constatări de fapt. Astfel, Comisia trebuie să țină seama de elementele ce rezultă din întreaga procedură administrativă, fie pentru a înlătura obiecțiuni care ar fi nefondate, fie pentru a rectifica și a completa atât în fapt, cât și în drept argumentarea sa în susținerea obiecțiunilor pe care le reține (Hotărârea din 28 ianuarie 2021, Qualcomm și Qualcomm Europe/Comisia, C‑466/19 P, EU:C:2021:76, punctul 66, precum și jurisprudența citată).

Astfel, Comisia nu este obligată să explice, într‑o decizie pe care o adoptă în temeiul articolului 9 din Regulamentul nr. 1/2003, motivele pentru care a renunțat la una sau mai multe obiecțiuni care corespundeau unora dintre preocupările sale inițiale, nici în privința întreprinderii ale cărei angajamente devin obligatorii, singurul destinatar al comunicării privind obiecțiunile, și nici, într‑un mod mai general, în privința evaluării preliminare prevăzute la acest articol 9 sau în privința terților interesați (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 ianuarie 2021, Qualcomm și Qualcomm Europe/Comisia, C‑466/19 P, EU:C:2021:76, punctul 67, precum și jurisprudența citată).

Desigur, acest lucru nu se opune ca, din proprie inițiativă, Comisia să considere că este util să furnizeze indicații în această privință pentru a permite o mai bună înțelegere a acestei decizii.

La punctul 83 din hotărârea atacată, Tribunalul a statuat că, „în condițiile din speță și în special în lipsa unei evaluări preliminare revizuite, articolul 9 din Regulamentul nr. 1/2003 impunea Comisiei, contrar celor susținute de aceasta, să aibă motive care să justifice lipsa unui angajament care să răspundă obiecțiunilor Yamal”. Tribunalul a adăugat, la punctul 85 din această hotărâre, că, „[în speță, în orice caz, trebuie să se constate că Comisia a prezentat motivele pentru care nu a impus un angajament care să răspundă obiecțiunilor Yamal, care iau forma celor două motive care figurează în considerentul (138) al [deciziei în litigiu]”, și anume decizia de certificare și caracterul interguvernamental al relațiilor din sectorul gazelor naturale din Polonia.

În memoriul său în răspuns, Comisia a subliniat că această analiză constituia o eroare de drept, însă a arătat că aceasta era în continuare lipsită de incidență asupra dispozitivului hotărârii atacate și, prin urmare, nu putea conduce la anularea acesteia din urmă. Prin urmare, Comisia a solicitat Curții să procedeze la o înlocuire a motivelor în această privință.

Trebuie să se admită această cerere și să se statueze, în lumina considerațiilor expuse la punctele 49-52 din prezenta hotărâre, că în mod greșit a menționat Tribunalul necesitatea, pentru Comisie, în cazul renunțării la anumite obiecțiuni care figurează în CO, care a reprezentat o evaluare preliminară în sensul articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003, de a efectua o evaluare preliminară revizuită.

În aceste condiții, eroarea respectivă nu a afectat dispozitivul hotărârii atacate, întrucât Tribunalul a arătat în mod corect că Comisia a motivat decizia în litigiu în ceea ce privește rațiunile renunțării la obiecțiunile Yamal, astfel cum s‑a amintit la punctul 53 din prezenta hotărâre, ceea ce avea posibilitatea să facă.

Trebuie adăugat că, din cauza renunțării la aceste obiecțiuni, numai în măsura în care Orlen ar demonstra că această renunțare a făcut ca angajamentele asumate de Gazprom și aprobate de Comisie să devină în mod vădit insuficiente, Orlen ar fi îndreptățită să conteste legalitatea deciziei în litigiu ca urmare a renunțării menționate.

Primul motiv al recursului principal, întemeiat pe încălcarea articolului 9 din Regulamentul nr. 1/2003, cuprinde trei aspecte.

Prin intermediul primului aspect al primului motiv, Orlen susține că Tribunalul a încălcat articolul 9 din Regulamentul nr. 1/2003 atunci când a considerat că Comisia a apreciat în mod corect caracterul adecvat al angajamentelor propuse de Gazprom, deși acestea nu au răspuns preocupărilor pe care le‑a enunțat în CO și nu au fost prospective, și anume în măsură, prin natura lor, să prevină încălcări viitoare similare. Or, în speță, Tribunalul ar fi trebuit să verifice dacă Comisia a analizat caracterul adecvat al acestor angajamente în lumina preocupărilor în materie de concurență pe care le identificase în CO.

În special, Orlen apreciază că, la punctele 208, 209 și 237 din hotărârea atacată, Tribunalul a analizat caracterul adecvat al angajamentelor menționate, separându‑le în totalitate de CO.

Procedând astfel, Tribunalul ar fi adus atingere principiului protecției încrederii legitime, și anume a încrederii societății Orlen, întrucât decizia care conferă caracter obligatoriu acelorași angajamente, deși nu are același caracter precum o decizie întemeiată pe articolul 7 din Regulamentul nr. 1/2003, răspunde tuturor preocupărilor Comisiei și pune capăt încălcărilor săvârșite de Gazprom.

Comisia contestă această argumentație.

Argumentația Orlen nu poate fi primită.

Primo, rezultă că, cel puțin implicit, atunci când a criticat neluarea în considerare în mod exhaustiv de către Tribunal, pentru a aprecia caracterul suficient al angajamentelor asumate de Gazprom, a obiecțiunilor expuse în CO, Orlen include obiecțiunile Yamal, care au fost abandonate de Comisie înainte de adoptarea deciziei în litigiu, așa cum rezultă din cuprinsul punctului 17 din hotărârea atacată, reprodus la punctul 2 din prezenta hotărâre. Prin urmare, această argumentație este în parte inoperantă.

Secundo, așa cum a arătat Comisia în mod întemeiat, Orlen nu stabilește, în cadrul primului aspect al primului său motiv, existența unei erori vădite de apreciere în evaluarea de către Comisie a caracterului adecvat al angajamentelor propuse de Gazprom pentru a remedia preocupările pe care le‑a exprimat în CO, nici lipsa cenzurării de către Tribunal a unei asemenea erori vădite de apreciere. Orlen se limitează, în această privință, la simple afirmații. Or, astfel cum s‑a amintit la punctele 47 și 48 din prezenta hotărâre, controlul jurisdicțional al unei decizii adoptate în temeiul articolului 9 din Regulamentul nr. 1/2003 se limitează numai la a verifica dacă Comisia a săvârșit o astfel de eroare, ceea ce trebuie demonstrat în mod concret de partea care face afirmația.

Tertio, criticile prezentate de Orlen referitoare la lipsa unei analize prospective care servește la aprecierea caracterului adecvat al angajamentelor propuse de Gazprom, pe de o parte, nu permit să se stabilească existența unei erori vădite de apreciere în această privință și, pe de altă parte, privesc concluzii deduse de Tribunal din constatări de fapt care nu au fost repuse în discuție de Orlen, și anume că, cel puțin pentru un anumit număr de contracte în cauză, nu se putea considera că acestea includeau trimiteri, în clauzele de stabilire sau de revizuire a prețurilor, la prețuri de referință concurențiale și clar definite. Tribunalul a dedus de aici în mod suveran că, în clauzele de revizuire a prețurilor, lipsa unui preț de referință clar definit, concurențial și disponibil public, precum prețurile de pe platformele concurențiale de comercializare a gazelor naturale, era unul dintre principalii factori care ar fi putut conduce la prețuri inechitabile în cele cinci țări din ECE vizate de practicile tarifare.

Quarto, rezultă dintr‑o interpretare eronată a hotărârii atacate și a deciziei în litigiu afirmația potrivit căreia Tribunalul ar fi confirmat alegerea Comisiei de a permite corectarea ulterioară a angajamentelor propuse. În primul rând, simpla menționare, la punctul 423 din această hotărâre, a faptului că instituțiile Uniunii sau autoritățile naționale de reglementare în sectorul gazelor naturale pot interveni pentru a modifica reglementarea în acest sector sau, dacă este cazul, pentru a asigura respectarea acestora nu se raportează, contrar afirmațiilor societății Orlen, la posibilitatea de a corecta astfel de angajamente. În al doilea rând, simplul fapt că Comisia amintește că angajamentele în cauză pot determina, dacă nu sunt respectate de întreprinderea respectivă, o redeschidere a procedurii în temeiul articolului 9 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 reflectă voința nu de a completa ex post aceste angajamente, ci pe aceea de a asigura respectarea lor.

Quinto, trebuie amintit că, în temeiul unei jurisprudențe consacrate, principiul protecției încrederii legitime face parte dintre principiile fundamentale ale Uniunii, iar posibilitatea de a se prevala de acesta este deschisă oricărui operator economic pe care o instituție, prin furnizarea unor asigurări precise, l‑a determinat să nutrească speranțe întemeiate (Hotărârea din 12 ianuarie 2017, Timab Industries și CFPR/Comisia, C‑411/15 P, EU:C:2017:11, punctul 134, precum și jurisprudența citată).

Or, un operator economic nu se poate întemeia pe conținutul unei comunicări privind obiecțiunile, al cărei caracter pregătitor și provizoriu a fost amintit la punctul 50 din prezenta hotărâre, inclusiv atunci când aceasta ține loc de evaluare preliminară, a cărei denumire reflectă caracterul nedefinitiv, pentru a considera că Comisia i‑a furnizat asigurări precise cu privire la faptul că toate preocupările care figurează în astfel de documente ar corespunde unor angajamente care figurează în decizia finală (a se vedea prin analogie Hotărârea din 12 ianuarie 2017, Timab Industries și CFPR/Comisia, C‑411/15 P, EU:C:2017:11, punctul 135, precum și jurisprudența citată).

Prin urmare, primul aspect al primului motiv trebuie înlăturat.

Prin intermediul celui de al doilea aspect al primului motiv, Orlen susține că Tribunalul a denaturat în mod vădit faptele, în numeroase rânduri, ceea ce l‑ar fi condus la o aplicare incorectă a articolului 9 din Regulamentul nr. 1/2003 și la concluzia eronată potrivit căreia Comisia nu a săvârșit o eroare vădită de apreciere în ceea ce privește caracterul adecvat al angajamentelor propuse de Gazprom.

Astfel, mai întâi, Tribunalul ar fi considerat în mod eronat că practica societății Gazprom consta în esență în a împiedica importurile de gaze naturale, deși practicile sale urmăreau în principal, în realitate, astfel cum acest lucru ar fi descris în mod explicit în CO, să împiedice reexportul de gaze naturale de către operatorii din țările din ECE în cauză, ceea ce ar fi avut repercusiuni directe asupra fluidității pieței angro de gaze naturale. Procedând astfel, Tribunalul nu ar fi sesizat esența chestiunii restricțiilor teritoriale aplicate de Gazprom, indicate în CO, care constau în a împiedica nu importurile de gaze naturale către țările din ECE, ci revânzarea lor de către acestea din urmă. În lipsa unei asemenea denaturări, Tribunalul ar fi fost obligat să admită că Gazprom nu a răspuns în mod adecvat la obiecțiunile privind restricțiile teritoriale formulate în CO.

În continuare, acesta ar fi statuat în mod eronat că Comisia a identificat în CO patru forme de procedee extracontractuale și a omis amenințarea cu măsuri de retorsiune, de natură diversă, din partea Gazprom, ceea ce ar fi determinat‑o să considere în mod eronat că angajamentul acesteia din urmă, care nu corespundea tuturor preocupărilor Comisiei enunțate în CO, era totuși adecvat.

În sfârșit, acesta ar fi indicat în mod eronat că faptul că instanțele naționale pot admite o cerere de anulare a unei hotărâri arbitrale atunci când apreciază că o astfel de hotărâre este contrară articolului 102 TFUE sau unei decizii întemeiate pe articolul 9 din Regulamentul nr. 1/2003 poate determina tribunalele arbitrale să se asigure că hotărârile lor respectă dispozițiile Tratatului FUE, deși o asemenea afirmație ar fi speculativă și nesusținută.

Comisia contestă această argumentație.

Trebuie arătat din nou că obiectivul urmărit de Comisie, atunci când adoptă o decizie care conferă caracter obligatoriu angajamentelor unei întreprinderi, în temeiul articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003, este de a răspunde preocupărilor pe care le‑a exprimat cu privire la existența unor comportamente anticoncurențiale și, din motive de economie de procedură, de a obține rapid, datorită acestor angajamente, o funcționare concurențială satisfăcătoare pe piața relevantă. În aceste condiții, în speță, nu este exclus ca, după adoptarea deciziei în litigiu, remediile obiective aprobate de Comisie prin care se urmărește restabilirea pe piața poloneză, pe care își desfășoară activitatea Orlen, a condițiilor de aprovizionare și de distribuție a gazelor pe deplin concurențiale să nu își fi produs de la bun început efectele sau să nu fi corespuns așteptărilor subiective ale unui anumit operator economic, în speță Orlen. Nu trebuie să se deducă însă că această decizie este afectată de erori vădite de apreciere, pe care Tribunalul ar fi omis să le sancționeze.

În special, după cum susține Comisia, Tribunalul a evaluat în mod corect importurile de gaze naturale din Germania în Polonia în cadrul aprecierii sale privind obligația de modificare a punctelor de livrare, ceea ce era deja menționat în cuprinsul considerentului (170) al deciziei în litigiu. Astfel, nu se contestă că, de la adoptarea CO, Polonia a beneficiat de îmbunătățirea infrastructurii transfrontaliere de transport de gaze naturale într‑o măsură importantă, întrucât importurile au devenit posibile fără modificarea punctului de livrare. Prin urmare, Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare de drept în cadrul controlului aprecierii de către Comisie a problemei importurilor de gaze naturale către Polonia în legătură cu evaluarea caracterului adecvat al lipsei unor angajamente din partea Gazprom referitoare la instituirea unui număr mai mare de puncte de livrare susceptibile de modificare și care să afecteze Polonia.

Deși Orlen susține că Tribunalul a omis să ia în considerare, în ceea ce privește evaluarea caracterului adecvat al angajamentelor Gazprom, acte precum diversele amenințări cu măsuri de retorsiune din partea acesteia, rezultă că un asemenea argument este neîntemeiat în fapt, întrucât Tribunalul a menționat în mod special astfel de comportamente la punctul 95 din hotărârea atacată.

În sfârșit, Tribunalul a arătat în mod întemeiat că tribunalele arbitrale ar fi dispuse să se asigure că hotărârea arbitrală adoptată respectă articolul 102 TFUE, această considerație neputând, în orice caz, să determine anularea hotărârii atacate.

Prin urmare, cel de al doilea aspect al primului motiv trebuie înlăturat.

Prin intermediul celui de al treilea aspect al primului motiv, Orlen arată că Tribunalul a omis să ia în considerare obligația Comisiei de a acționa, în cadrul exercitării puterii sale legale de apreciere a chestiunilor economice și tehnice complexe, cu respectarea dispozițiilor Tratatului FUE, precum și a principiilor fundamentale ale ordinii juridice a Uniunii. Principiul solidarității energetice, întemeiat pe articolul 194 TFUE și având statutul de principiu general al dreptului Uniunii, ar face parte din aceste principii fundamentale. Puterea discreționară de care dispune Comisia în materie ar fi, așadar, limitată de obligația care îi este impusă de a acționa în conformitate cu dispozițiile Tratatului FUE și cu principiile generale ale dreptului Uniunii.

Prin limitarea criteriilor care ar trebui să ghideze Comisia cu ocazia examinării angajamentelor în cauză, Tribunalul ar fi încălcat articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003, întrucât Comisia, întemeindu‑se pe o interpretare prea restrictivă a liniilor directoare care decurg din Hotărârea din 29 iunie 2010, Comisia/Alrosa (C‑441/07 P, EU:C:2010:377), și din Hotărârea Tribunalului din 15 septembrie 2016, Morningstar/Comisia (T‑76/14, EU:T:2016:481), nu numai că ar fi omis să țină seama de principiul solidarității energetice, ci ar fi ignorat de asemenea faptul că natura cauzei ține de domeniul energetic.

Comisia contestă aceste argumente.

Curtea consideră oportun să examineze al treilea aspect al primului motiv împreună cu al doilea motiv.

Al doilea motiv invocat de Orlen privește încălcarea articolului 194 TFUE coroborat cu articolul 9 din Regulamentul nr. 1/2003. Tribunalul ar fi săvârșit astfel numeroase erori atunci când a interpretat articolul 194 TFUE.

Ar rezulta din jurisprudența cea mai recentă, ilustrată prin Hotărârea din 15 iulie 2021, Germania/Comisia (C‑848/19 P, EU:C:2021:598, punctele 43, 44, 47, 50 și 51), că principiul solidarității care figurează la acest din urmă articol stă la baza ansamblului obiectivelor politicii Uniunii în materie de energie, regrupându‑le și dându‑le coerență, și că, în consecință, actele adoptate de instituțiile Uniunii, inclusiv de Comisie în temeiul acestei politici, trebuie interpretate, iar legalitatea lor trebuie apreciată, în lumina acestui principiu, fără ca aplicabilitatea sa să depindă de invocarea unor chestiuni care țin de domeniul energetic în cadrul procedurii desfășurate de Comisie. Principiul menționat nu poate fi asimilat sau limitat la cerința de a asigura securitatea aprovizionării.

Interpretarea corectă a articolului 194 TFUE s‑ar rezuma, așadar, la un test care cuprinde trei etape. În primul rând, ar trebui să se aprecieze dacă este vorba despre un act din domeniul energetic. În al doilea rând, indiferent dacă părțile au invocat sau nu chestiuni referitoare la acest domeniu, organele Uniunii ar fi obligate să verifice dacă adoptarea acestui act ar aduce atingere intereselor diferiților actori interesați. În al treilea rând, ar trebui să se evalueze dacă avantajele obținute prin adoptarea actului menționat prevalează asupra efectelor sale negative.

În speță, ar fi incontestabil că decizia în litigiu ține de domeniul energetic, din moment ce, prin această decizie, Comisia ar fi obligat societatea Gazprom să își modifice modalitățile de colaborare cu clienții în cauză și, prin urmare, această decizie a produs efecte asupra pieței de gaze naturale a Uniunii și asupra condițiilor care prevalau în cadrul acesteia pentru cel puțin opt ani după adoptarea sa. De altfel, Comisia ar fi prezentat procedura care a condus la adoptarea aceleiași decizii ca fiind un element esențial al măsurilor de promovare a unei piețe deschise și integrate în sectorul gazelor naturale. Cu toate acestea, Tribunalul, ca și Comisia, ar fi omis complet faptul că decizia în litigiu se încadra în domeniul energetic, sugerând în mod eronat printre altele că Comisia nu era ținută, în cadrul examinării angajamentelor societății Gazprom, de principiul solidarității energetice. Or, nimic nu ar permite să se susțină că aplicarea acestui principiu este exclusă sau limitată în cadrul acțiunii Comisiei întemeiate pe Regulamentul nr. 1/2003, inclusiv pe articolul 9 din acesta din urmă, atunci când această acțiune poate fi identificată ca încadrându‑se în domeniul energetic.

Potrivit societății Orlen, abordarea Tribunalului ar lipsi articolul 194 TFUE de orice efect util în privința acțiunii Comisiei care urmărește să pună în aplicare atât obiectivele dreptului concurenței în sens larg, cât și pe cele legate de funcționarea pieței energetice a Uniunii. Lipsa unei analize a acestor angajamente din perspectiva principiului menționat ar lipsi de efect util și articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003.

Comisia contestă această argumentație.

Trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței Curții, nimic nu permite să se considere că principiul solidarității care figurează la articolul 194 alineatul (1) TFUE nu poate, ca atare, să producă efecte juridice obligatorii pentru statele membre și pentru instituțiile Uniunii. Dimpotrivă, acest principiu, astfel cum rezultă din însuși modul de redactare și din structura acestei dispoziții, stă la baza ansamblului obiectivelor politicii Uniunii în materie de energie, regrupându‑le și dându‑le coerență (Hotărârea din 15 iulie 2021, Germania/Polonia, C‑848/19 P, EU:C:2021:598, punctul 43).

Rezultă în special că actele adoptate de instituțiile Uniunii, inclusiv de Comisie în cadrul acestei politici, trebuie interpretate, iar legalitatea lor trebuie apreciată în lumina principiului solidarității energetice (Hotărârea din 15 iulie 2021, Germania/Polonia, C‑848/19 P, EU:C:2021:598, punctul 44).

Acest principiu, asemenea principiilor generale ale dreptului Uniunii, constituie un criteriu de apreciere a legalității măsurilor adoptate de instituțiile Uniunii (Hotărârea din 15 iulie 2021, Germania/Polonia, C‑848/19 P, EU:C:2021:598, punctul 45).

Așadar, principiul solidarității energetice, prevăzut la articolul 194 TFUE, trebuie luat în considerare de instituțiile Uniunii, precum și de statele membre în cadrul instituirii sau al funcționării pieței interne și în special a celei a gazelor naturale, asigurând siguranța aprovizionării cu energie în Uniune, ceea ce presupune nu numai să se facă față unor situații de urgență atunci când acestea se produc, ci și să se adopte măsuri de prevenire a situațiilor de criză. În acest scop, este necesar să se evalueze existența unor riscuri pentru interesele energetice ale statelor membre și ale Uniunii și în special pentru siguranța aprovizionării cu energie (Hotărârea din 15 iulie 2021, Germania/Polonia, C‑848/19 P, EU:C:2021:598, punctul 69).

În speță, în primul rând, la punctul 420 din hotărârea atacată, Tribunalul a subliniat că angajamentele asumate în urma unei proceduri întemeiate pe articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003 nu pot conduce la un rezultat care ar fi contrar dispozițiilor specifice ale tratatelor. Rezultă că Tribunalul a reținut astfel în mod întemeiat, pe de o parte, că Comisia, acționând în temeiul acestei dispoziții, trebuia totuși să se conformeze obligației de a acționa în conformitate cu dispozițiile Tratatului FUE și cu principiile generale ale dreptului Uniunii și, pe de altă parte, că îi revenea sarcina de a verifica dacă angajamentele propuse în cadrul acestei proceduri nu încălcau, ca atare, dispozițiile Tratatului FUE, inclusiv articolul 194 alineatul (1) TFUE.

Aceste obligații implică faptul că, astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 58 din concluzii, Comisia nu ar putea accepta angajamente care ar risca să se dovedească contrare articolului 194 TFUE și să pună, așadar, în pericol obiectivele urmărite de principiul solidarității energetice sau de siguranța aprovizionării cu energie a Uniunii, în pofida faptului că aceste angajamente ar putea răspunde preocupărilor în materie de concurență ale Comisiei pe piața relevantă. Totuși, acest lucru nu înseamnă că Comisia, acționând în calitate de autoritate de reglementare în domeniul concurenței în cadrul procedurii prevăzute de Regulamentul nr. 1/2003, ar deține competența de a impune obligații independente și care le depășesc pe cele menite să răspundă preocupărilor în materie de concurență identificate în cadrul investigației sale solicitând în acest temei angajamente mai constrângătoare.

Prin urmare, fără a săvârși o eroare de drept, la punctul 422 din hotărârea atacată, Tribunalul a refuzat să asimileze aplicarea principiului solidarității energetice de către Comisie cu impunerea unor obligații pozitive imputabile acesteia din urmă, care depășesc cadrul obiecțiunilor ridicate împotriva Gazprom, sau cu impunerea unor obligații mai constrângătoare.

Pe de altă parte, Orlen nu indică modul în care decizia în litigiu ar încălca obiectivele specifice ale politicii energetice a Uniunii.

În această privință, faptul că Comisia nu a evocat în mod expres principiul solidarității energetice în decizia în litigiu nu înseamnă că ea nu a ținut seama de acesta și că această decizie nu îl respectă.

Dimpotrivă, decizia în litigiu conține elemente care indică în mod clar că Comisia, la momentul adoptării acestei decizii, a ținut seama de obiectivele politicii Uniunii în domeniul energiei, asigurând, printre altele, libera circulație transfrontalieră a gazelor naturale și furnizarea către consumatorii din țările vecine a țărilor din ECE în cauză de aprovizionări alternative, precum și garantarea faptului că prețurile nu se îndepărtează de indicii de concurență din Europa Occidentală, atunci când a apreciat caracterul adecvat al angajamentelor asumate de Gazprom.

Prin urmare, este necesar să se înlăture al treilea aspect al primului motiv și, prin urmare, să se respingă primul motiv în totalitate, precum și al doilea motiv.

Prin intermediul celui de al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003, Orlen susține că Tribunalul a interpretat în mod eronat noțiunea de „eroare vădită de apreciere” atunci când a examinat aprecierea de către Comisie a aspectelor economice și tehnice complexe referitoare la analiza caracterului adecvat al angajamentelor asumate de Gazprom. Această noțiune ar corespunde, potrivit jurisprudenței Curții, unui număr de patru situații, și anume lipsei unei aprecieri corecte a faptelor relevante care stau la baza analizei autorului deciziei, neluării în considerare de către acesta din urmă a unor elemente esențiale, faptului de a fi întemeiat această analiză pe un element nerelevant și nerespectării nivelului probatoriu. În aceste condiții, Tribunalul ar fi obligat în special să aprecieze dacă elementele de probă pe care s‑a întemeiat Comisia sunt suficient de precise, de fiabile și de coerente, dacă ele constituie un ansamblu de date relevante care trebuie luate în considerare pentru aprecierea unei situații complexe, dacă sunt de natură să susțină concluziile deduse de Comisie și, în sfârșit, dacă permit, prin calitatea lor, efectuarea unei analize prospective.

Acest motiv cuprinde două aspecte.

Prin intermediul primului aspect al celui de al treilea motiv, referitor la neluarea în considerare de către Tribunal a efectului cumulativ al erorilor Comisiei asupra analizei sale globale a caracterului adecvat al angajamentelor asumate de Gazprom, Orlen arată în special că necesitatea de a ține seama de acest efect cumulativ rezultă dintr‑o jurisprudență constantă a instanței Uniunii. Or, Tribunalul ar fi considerat în mod eronat, în hotărârea atacată, că putea să evalueze aceste erori independent unele de altele, cu alte cuvinte să analizeze separat orice măsură și orice eroare potențială a Comisiei, renunțând astfel la o apreciere globală a acțiunii acestei instituții. Tribunalul ar fi conchis în temeiul unor astfel de analize separate în sensul lipsei unei erori vădite de apreciere, deși o luare în considerare cumulată a erorilor menționate l‑ar fi determinat să recunoască existența unei asemenea erori vădite, dat fiind că diferitele elemente ale angajamentelor Gazprom nu erau nici izolate, nici lipsite de incidență unele asupra celorlalte. Astfel, angajamentele asumate de Gazprom cu privire la practicile tarifare și la restricțiile teritoriale ar fi mecanisme complexe, compuse din elemente care ar fi în mare măsură interdependente.

O astfel de aplicare eronată a criteriilor de control al erorii vădite de apreciere ar fi prezentă în special în aprecierea de către Tribunal a renunțării de către Comisie la obiecțiunile Yamal.

În orice caz, decizia în litigiu ar fi trebuit de asemenea să fie anulată de Tribunal în măsura în care nu ar răspunde tuturor preocupărilor în materie de concurență exprimate de Comisie.

Comisia contestă această argumentație.

Primo, în ceea ce privește argumentele referitoare la renunțarea la obiecțiunile Yamal și la lipsa unui răspuns la totalitatea preocupărilor inițiale ale Comisiei care includ aceste obiecțiuni, acestea trebuie respinse prin trimiterea la punctele 57 și 64 din prezenta hotărâre.

Secundo, trebuie amintit că revine recurentei, care solicită anularea unei decizii adoptate de Comisie în temeiul articolului 9 din Regulamentul nr. 1/2003, sarcina de a demonstra că aceasta a săvârșit o eroare vădită de apreciere. Or, în speță, Orlen se limitează la un raționament abstract, întemeiat pe ideea unui cumul de erori, fără a demonstra pertinența concretă a acestuia. În această privință, Comisia precizează că Orlen nu a susținut de altfel în fața Tribunalului că ar fi trebuit efectuată o evaluare de ansamblu a tuturor erorilor reproșate Comisiei. Astfel, din cuprinsul punctului 398 din hotărârea atacată reiese că numai Overgas a invocat un asemenea argument, care a fost examinat, iar ulterior a fost respins în mod întemeiat de Tribunal.

Tertio, contrar celor susținute de Orlen, nu reiese nici din decizia în litigiu, nici din hotărârea atacată că Comisia sau Tribunalul ar fi renunțat să efectueze o analiză globală a angajamentelor subscrise de Gazprom.

Astfel, în ceea ce privește Comisia, trebuie să se observe mai întâi că abordarea globală pe care aceasta a adoptat‑o în cadrul examinării angajamentelor este atestată de considerentele (160)-(164) ale deciziei în litigiu. În această privință, alegerea acestei instituții de a prezenta separat proporționalitatea fiecărui angajament în raport cu preocupările pe care le invocase nu poate fi suficientă pentru a repune în discuție această abordare globală.

În ceea ce privește Tribunalul, din cuprinsul punctelor 195-202 și, respectiv, 310-319 din hotărârea atacată reiese că Tribunalul a efectuat o apreciere globală atât a angajamentelor privind practicile tarifare, cât și a celor referitoare la restricțiile teritoriale. Punctul 398 din hotărârea atacată, menționat deja la punctul 109 din prezenta hotărâre, constituie un alt exemplu al unei evaluări de ansamblu pentru a aprecia existența eventuală a unei erori vădite de apreciere.

Quarto, trebuie respinsă afirmația societății Orlen potrivit căreia Tribunalul ar fi trebuit să constate că o eroare vădită de apreciere a Comisiei decurgea în speță din acumularea unor simple erori pe care aceasta le‑ar fi săvârșit. Acest lucru nu ar putea fi exact decât dacă Tribunalul ar fi constatat caracterul inadecvat al cel puțin unuia dintre angajamentele acceptate de Comisie susceptibil să repună în discuție și alte angajamente dacă s‑ar fi demonstrat că acestea prezentau o legătură între ele. Or, nu aceasta este situația.

Deși este adevărat că, în cadrul analizei sale privind caracterul adecvat al angajamentelor referitoare la punctele de livrare, Tribunalul a evidențiat anumite nereguli care afectează evaluarea acestor angajamente de către Comisie, el nu a considerat totuși că neregulile respective ar fi de natură să aibă vreo incidență asupra efectivității acestora din urmă. Astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 96 din concluzii, considerațiile critice ale Tribunalului în privința aprecierii Comisiei privesc mai degrabă abordarea metodologică reținută de aceasta în cadrul analizei sale decât insuficiența angajamentelor.

Trebuie amintit de asemenea, astfel cum s‑a subliniat la punctul 48 din prezenta hotărâre, că existența unei erori vădite de apreciere nu poate corespunde prezenței unei simple nereguli sau omisiuni din partea Comisiei, fiind necesar să se atingă un anumit nivel de gravitate, susceptibil să repună în discuție temeinicia analizei pe care aceasta a efectuat‑o.

În consecință, primul aspect al celui de al treilea motiv trebuie înlăturat.

Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al treilea motiv, întemeiat pe neluarea în considerare a caracterului prospectiv al angajamentelor asumate de Gazprom, în cadrul analizei caracterului adecvat al diferitelor elemente care le alcătuiesc pe acestea din urmă, Orlen susține că, potrivit jurisprudenței Curții, în ceea ce privește angajamentele prin care se urmărește eliminarea preocupărilor în materie de concurență (și anume încetarea practicilor anticoncurențiale identificate de Comisie în evaluarea preliminară, restabilirea concurenței pe piață și evitarea repetării încălcărilor), Comisia trebuie să abordeze cu o prudență specială ipotezele care prevăd o evoluție negativă a situației. În acest context, Tribunalul ar fi obligat să verifice dacă Comisia a efectuat în mod corect această analiză întemeindu‑se atât pe „experiența istorică aplicabilă”, cât și pe „verificarea probabilității ca toate condițiile să fie respectate, care trebuie îndeplinite cumulativ”.

În speță, analiza caracterului adecvat al angajamentului constând în inserarea unei clauze de revizuire a prețurilor numai în raport cu situația existentă pe piață la data adoptării deciziei în litigiu, făcându‑se abstracție în totalitate de elementul prospectiv, ar constitui primul exemplu de eroare săvârșită de Tribunal.

Un al doilea exemplu al unei asemenea lipse a controlului de către Tribunal asupra existenței unei analize prospective suficiente a Comisiei ar consta în lipsa verificării numărului de condiții cumulative care trebuie îndeplinite pentru atingerea obiectivului angajamentului tarifar, enunțat la punctul 135 din decizia în litigiu, care urmărește să asigure clienților societății Gazprom un drept contractual clar menit să garanteze că prețurile lor la gaze naturale rămân echitabile și concurențiale în viitor.

Prin urmare, Tribunalul nu ar fi apreciat în mod corect faptele pertinente care stau la baza analizei sale și fiecare dintre erorile sus‑menționate ar fi avut o incidență directă asupra deciziei în litigiu.

Comisia contestă această argumentație.

Afirmațiile societății Orlen sunt infirmate de conținutul atât al deciziei în litigiu, cât și al hotărârii atacate.

Astfel, contrar celor susținute de Orlen, Comisia și Tribunalul au luat în mod clar în considerare evoluția viitoare potențială a pieței, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 158 din hotărârea atacată, motiv pentru care, la punctul 155 din această hotărâre, Tribunalul a considerat suficient ca angajamentele finale să conțină o clauză de revizuire a prețurilor, iar nu o modificare imediată a formulelor tarifare prevăzute de clauzele existente.

Orlen face o interpretare eronată a acestui din urmă punct din hotărârea atacată, susținând că Tribunalul nu a apreciat caracterul adecvat al clauzei de revizuire a prețurilor, propusă de Gazprom, decât în raport cu situația pieței existente la momentul adoptării deciziei în litigiu. Tribunalul a confirmat la punctul respectiv numai că, în cadrul aprecierii sale, Comisia a luat de asemenea în considerare în mod corect situația pieței existente la momentul adoptării acestei decizii. Pe de altă parte, reiese cu claritate din cuprinsul punctelor 156-158 din hotărârea atacată că Tribunalul a controlat în mod efectiv exactitatea aprecierii prospective a Comisiei. În această privință, faptul că, la adoptarea deciziei menționate, prețurile erau competitive trebuia înțeles în legătură cu acordarea către Gazprom a unui termen de zece săptămâni pentru modificarea tuturor contractelor și pentru introducerea în cuprinsul acestora a unei clauze de revizuire a prețurilor.

În plus, Tribunalul a apreciat de asemenea în mod suficient modul în care, datorită clauzelor de revizuire a prețurilor introduse prin angajamente, era posibil să se evite repetarea unei situații în care prețurile ar fi fost excesive.

În consecință, al doilea aspect al celui de al treilea motiv trebuie înlăturat și, prin urmare, acest motiv trebuie respins.

Al patrulea motiv este întemeiat pe o încălcare a articolului 9 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003.

Acest motiv cuprinde două aspecte.

Prin intermediul primului aspect al celui de al patrulea motiv, Orlen susține că Tribunalul a întemeiat posibilitatea, prevăzută la articolul 9 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, de a redeschide procedura privind încălcarea unui angajament al cărui conținut a fost interpretat de acesta pornind de la motivele deciziei în litigiu, iar nu de la dispozitivul acesteia.

Ar rezulta în mod clar din respectivul articol 9 alineatul (2) litera (b) că, în cazul neexecutării de către întreprinderea în cauză a angajamentelor care fuseseră acceptate de Comisie, aceasta din urmă este autorizată să redeschidă procedura. Prin urmare, ar fi esențial să se determine fără ambiguitate conținutul angajamentului în cauză.

În această privință, interpretarea dispozitivului deciziei în litigiu nu ar trebui să constea în completarea conținutului angajamentelor care figurează în acest dispozitiv, așa cum ar fi procedat Tribunalul, ci în interpretarea acestora, în special în cazul unor îndoieli cu privire la interpretarea literală a dispozitivului menționat. Acest lucru ar fi confirmat de jurisprudența potrivit căreia, în principiu, o acțiune trebuie să fie îndreptată împotriva dispozitivului unui act juridic, iar nu împotriva motivării acestuia, cu excepția cazului în care conținutul acestora din urmă are un efect asupra substanței deciziei care figurează în dispozitivul actului respectiv sau constituie suportul necesar al acestuia.

Or, Tribunalul nu numai că ar fi interpretat conținutul angajamentelor privind practicile tarifare, care face parte din dispozitivul deciziei în litigiu, în lumina motivelor acesteia, ci, pe de o parte, ar fi extins în mod eronat acest conținut prin includerea unor elemente care, în mod evident, nu figurau în acest dispozitiv și, pe de altă parte, ar fi menționat, în temeiul acestei decizii astfel extinse, posibilitatea de a redeschide procedura, în special în cazul nerespectării de către instanțele arbitrale a datelor referitoare la „prețurile de pe platforme” care permit definirea prețurilor revizuite. Întrucât Comisia nu a precizat în mod clar ce înțelegea prin neexecutarea unui angajament în lumina motivelor de redeschidere a procedurii, Tribunalul nu ar fi putut deduce în mod legal un argument în favoarea caracterului adecvat al angajamentului în cauză.

Pe de altă parte, Comisia nu ar fi obligată să redeschidă procedura în cazul încălcării de către Gazprom a angajamentelor sale, întrucât ar dispune, în această privință, de o largă putere discreționară. Prin urmare, nu ar fi întemeiat argumentul potrivit căruia posibilitatea de a redeschide procedura de care dispune Comisia în cazul încălcării acestor angajamente ar dovedi caracterul adecvat al acestora.

Comisia contestă această argumentație.

Astfel cum s‑a menționat deja la punctul 67 din prezenta hotărâre, simplul fapt de a aminti că angajamentele pot determina, dacă nu sunt respectate de întreprinderea în cauză, o redeschidere a procedurii în temeiul articolului 9 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 reflectă nu voința de a completa ex post aceste angajamente, ci de a asigura respectarea lor. În același spirit, Tribunalul a evocat posibilitatea de a redeschide procedura și de a aplica o amendă, în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul nr. 1/2003, în cazul neîndeplinirii de către Gazprom a angajamentelor sale. Este vorba despre o simplă atenționare care urmărea ca Gazprom să se conformeze acestora din urmă.

Pe de altă parte, este perfect logic ca Tribunalul să fi interpretat conținutul dispozitivului deciziei în litigiu în lumina motivelor acesteia. Faptul de a se întemeia pe motivarea acestei decizii pentru a susține interpretarea corectă a dispozitivului acesteia nu constituie o eroare de drept, ci ține de o tehnică de interpretare uzuală. Procedând astfel, contrar celor afirmate de Orlen, Tribunalul nu a completat dispozitivul menționat cu elemente care nu figurau în acesta, ci doar l‑a interpretat în lumina conținutului acestei motivări. În special, Tribunalul s‑a limitat să explice, ca răspuns la cele susținute de Orlen, ceea ce trebuia să se înțeleagă prin angajamentul descris la punctul 19 subpunctul (iv) din angajamentele finale, fără a contrazice și fără a depăși modul de redactare a acestui punct, dar efectuând o interpretare rezonabilă a acestui angajament pe baza conținutului și a obiectivului său.

Prin urmare, primul aspect al celui de al patrulea motiv trebuie înlăturat.

Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al patrulea motiv, Orlen invocă argumentul potrivit căruia Tribunalul a întemeiat posibilitatea, prevăzută la articolul 9 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1/2003, de a redeschide procedura prin invocarea unor împrejurări pe care decizia în litigiu nu era întemeiată și care nu prezentau nicio legătură cu obiectul acesteia din urmă.

Interpretarea exactă a acestei dispoziții ar permite Comisiei să redeschidă procedura atunci când unul dintre faptele pe care se întemeiază decizia în cauză suferă o schimbare importantă. Dispoziția menționată ar privi, așadar, fapte care existau la momentul la care Comisia a adoptat decizia și care, din acest motiv, fuseseră examinate de aceasta. Or, Tribunalul nu ar fi ținut seama de această interpretare atunci când a aplicat‑o în special în privința a două tipuri de împrejurări.

Pe de o parte, Tribunalul ar fi considerat că, chiar dacă convergența prețurilor gazelor naturale și petrolului era un fapt de scurtă durată, orice lipsă de convergență în viitor ar constitui o schimbare a circumstanțelor existente la momentul adoptării deciziei în litigiu, care ar autoriza Comisia să acționeze în temeiul aceleiași dispoziții.

Pe de altă parte, Orlen arată că Tribunalul a apreciat de asemenea că lipsa anumitor împrejurări la momentul adoptării acestei decizii, precum caracterul neoperațional al gazoductului Nord Stream 2, lipsa unor restricții privind aprovizionarea cu gaze naturale din partea Gazprom sau lipsa unor condiții noi pentru furnizarea de gaze naturale impuse de Gazprom, trebuia luată în considerare, întrucât, dacă asemenea fapte s‑ar manifesta în viitor, ele ar fi susceptibile să determine o redeschidere a procedurii de către Comisie în temeiul articolului 9 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1/2003.

Prin urmare, Tribunalul ar fi apreciat că evenimente viitoare și nedeterminate în ceea ce privește întinderea și caracterul lor, care, prin natura lor, nu constituiau fapte care să stea la baza deciziei în litigiu, ar justifica o astfel de redeschidere, ceea ce ar fi contrar interpretării corecte a acestei dispoziții.

Comisia contestă această argumentație.

Așa cum a arătat Comisia în memoriul său în răspuns, articolul 9 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1/2003 ilustrează faptul că angajamentele aprobate de această instituție au o rațiune de a fi numai în măsura în care împrejurările care au condus la adoptarea lor nu suferă schimbări substanțiale, în caz contrar fiind necesară o redeschidere a procedurii pentru a ajusta angajamentele în cauză la noile împrejurări.

În primul rând, contrar celor susținute de Orlen, Tribunalul s‑a limitat să amintească, la punctul 426 din hotărârea atacată, că Comisia putea, dacă era cazul, să utilizeze posibilitatea, prevăzută de această dispoziție, de a redeschide procedura în cazul în care intervine o schimbare esențială privind oricare dintre faptele pe care s‑a fundamentat decizia, printre altele în cazul evoluției piețelor gazelor naturale.

În al doilea rând, Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare de drept în interpretarea termenilor „în cazul în care intervine o schimbare esențială privind oricare dintre faptele pe care s‑a fundamentat decizia”, care figurează în dispoziția menționată. În special, acesta nu a arătat că toate evenimentele viitoare la care se raportau temerile societății Orlen, în special în ceea ce privește gazoductul Nord Stream 2, constituiau o asemenea schimbare.

Prin urmare, Tribunalul nu a extins în mod excesiv domeniul de aplicare al articolului 9 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 1/2003.

În consecință, al doilea aspect al celui de al patrulea motiv trebuie înlăturat.

Din toate cele ce precedă rezultă că este necesar să se respingă acest motiv și, prin urmare, recursul în totalitate.

Prin recursul incident formulat, Overgas solicită anularea hotărârii atacate.

Gazprom susține că Overgas nu are interes să formuleze recursul incident. În plus, hotărârea atacată nu ar privi‑o în mod direct. În consecință, acest recurs ar fi inadmisibil.

Pe de o parte, angajamentele finale nu ar aduce atingere intereselor economice sau juridice ale societății Overgas. Chiar dacă Comisia recunoaște că ar trebui probabil să existe angajamente mai bune, acest lucru nu ar dovedi că angajamentele finale îi aduc prejudicii acesteia din urmă.

Pe de altă parte, invalidarea angajamentelor finale nu ar conferi niciun avantaj societății Overgas. Dimpotrivă, dacă acestea ar fi trebuit să fie invalidate, nu ar fi fost sigur că Comisia ar fi conferit caracter obligatoriu unor angajamente mai stricte sau că Gazprom ar fi fost dispusă să își asume asemenea angajamente. Simpla posibilitate ipotetică și teoretică a existenței unor angajamente pretins „mai bune” nu ar fi suficientă pentru a stabili admisibilitatea recursului incident.

În memoriul în replică, Overgas arată că recursul incident este admisibil, întrucât decizia în litigiu o privește în mod direct, în sensul articolului 56 alineatul (2) din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene. Ar fi în mod clar în interesul său economic să obțină o decizie mai favorabilă din partea Comisiei, care să constea în măsuri juridice eficiente. Un astfel de rezultat nu ar putea fi atins de iure atât timp cât decizia în litigiu nu este anulată.

Orlen solicită de asemenea admisibilitatea recursului incident.

Este suficient să se constate că interesul Overgas de a formula recursul incident este stabilit, chiar dacă aceasta își desfășoară activitatea pe piața gazelor naturale din Bulgaria, care nu face în mod direct obiectul angajamentelor finale cărora li s‑a conferit caracter obligatoriu prin decizia în litigiu, dat fiind că era intervenientă în primă instanță în susținerea concluziilor Polskie Górnictwo Naftowe i Gazownictwo și că, prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins acțiunea acesteia din urmă.

Overgas invocă două motive în susținerea recursului incident.

Prin intermediul primului motiv, Overgas susține că Tribunalul a încălcat articolul 40 alineatul (2) coroborat cu articolul 53 alineatul (1) din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, întrucât a considerat că argumentele prezentate de Overgas în memoriul său în intervenție erau inadmisibile în măsura în care priveau sistemul bulgar de gaze naturale.

Tribunalul ar fi considerat în mod eronat că aceste argumente depășeau obiectul litigiului. Nu ar fi de competența Tribunalului, ci numai a recurentului, și anume, în speță, Polskie Górnictwo Naftowe i Gazownictwo, să determine obiectul litigiului în cadrul unei acțiuni în anulare. Or, Polskie Górnictwo Naftowe i Gazownictwo ar fi definit în sens larg obiectul litigiului, inclusiv în ceea ce privește restricțiile teritoriale. Prin urmare, angajamentele cu privire la Bulgaria s‑ar înscrie în rândul acestora. În plus, interpretarea dată de Tribunal abordării adoptate de Polskie Górnictwo Naftowe i Gazownictwo, în special în ceea ce privește limitările potențiale ale obiectului litigiului, ar fi în parte contradictorie, în mare măsură ambiguă și, în general, ireconciliabilă cu poziția clară a Polskie Górnictwo Naftowe i Gazownictwo, astfel cum a fost expusă în cererea sa introductivă.

În susținerea acestei analize, Overgas declară că motivele invocate în primă instanță de Polskie Górnictwo Naftowe i Gazownictwo priveau o serie de probleme și de erori evidențiate în cuprinsul deciziei în litigiu, pentru care piața poloneză, în privința căreia această din urmă societate avea o mai bună cunoaștere, nu era decât un exemplu printre altele, fără ca aceasta să implice excluderea pieței bulgare de gaze naturale din obiectul litigiului.

Orlen apreciază că trebuie să se admită primul motiv și concluzia Overgas prin care se urmărește ca hotărârea atacată să fie anulată în totalitate.

La rândul său, Comisia solicită respingerea primului motiv.

Mai întâi, trebuie amintit că, în cadrul angajamentului referitor la Bulgaria, Gazprom s‑a angajat să modifice contractele de furnizare și de transport de gaze naturale pentru a elimina obstacolele contractuale pentru operatorul de transport și de sistem bulgar și pentru a alinia astfel această rețea la cerințele dreptului derivat al Uniunii. Aceste cerințe privesc, printre altele, punerea în aplicare a unui sistem de intrare/ieșire, încheierea unor acorduri de interconectare între operatorii de sistem din țările vecine și normele de repartizare a volumelor de gaze naturale între mai mulți utilizatori ai rețelei la punctele de interconectare. Cerințele amintite facilitează comerțul transfrontalier cu gaze naturale, promovează concurența și garantează integrarea pieței interne.

Apoi, în cererea sa introductivă în fața Tribunalului, Polskie Górnictwo Naftowe i Gazownictwo nu a făcut referire la angajamentul cu privire la Bulgaria decât o singură dată și nu a invocat niciun motiv privind caracterul adecvat al acestui angajament. Dimpotrivă, aceasta a susținut că Gazprom ar fi trebuit să propună un angajament analog celui referitor la Bulgaria și Comisia ar fi trebuit să îi confere caracter obligatoriu pentru alte piețe de gaze naturale din țările din ECE, inclusiv din Polonia. Astfel, nu există nicio îndoială că acest din urmă angajament depășea obiectul litigiului dedus judecății Tribunalului.

În sfârșit, este adevărat că la punctul 409 din hotărârea atacată, Tribunalul a răspuns la motivul invocat de Polskie Górnictwo Naftowe i Gazownictwo cu privire la caracterul inadecvat al angajamentelor referitoare la restricțiile teritoriale în ansamblul lor și a constatat, în această privință, că Comisia nu a săvârșit o eroare vădită de apreciere. Cu toate acestea, Tribunalul a ținut seama, în aprecierea sa, de faptul că Polskie Górnictwo Naftowe i Gazownictwo nu a contestat nicidecum caracterul adecvat al angajamentului referitor la Bulgaria.

Prin urmare, este cert că angajamentul referitor la Bulgaria nu intra sub incidența obiectului litigiului, după cum a fost delimitat în cererea introductivă depusă la Tribunal, astfel încât acesta din urmă a statuat în mod întemeiat că argumentele expuse de Overgas în memoriul său în intervenție erau inadmisibile în măsura în care priveau sistemul bulgar de gaze naturale.

În consecință, primul motiv trebuie respins.

Prin intermediul celui de al doilea motiv, Overgas susține că Tribunalul a încălcat obligația de motivare care îi revine în conformitate cu articolul 36 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene coroborat cu articolul 53 alineatul (1) din acesta.

În special, Tribunalul nu ar fi specificat modalitățile de calculare a celor patru factori care limitează domeniul de aplicare al angajamentelor referitoare la punctele de livrare, modul în care trebuiau măsurate efectele cumulate ale acestor patru factori și nici punctul de referință utilizat pentru a ajunge la concluzia potrivit căreia chiar aceste efecte cumulate nu reflectau o eroare vădită de apreciere săvârșită de Comisie la momentul acceptării acestor angajamente. Tribunalul nu ar fi furnizat nicio explicație cu privire la metoda pe care ar fi aplicat‑o în această privință și cu atât mai puțin cu privire la aplicarea acesteia la împrejurările proprii speței.

Orlen nu ia poziție în ceea ce privește al doilea motiv. Comisia consideră că acesta este inadmisibil, întrucât este prea imprecis.

Trebuie amintit că obligația de motivare care revine Tribunalului îi impune numai să prezinte în mod clar și neechivoc raționamentul pe care l‑a urmat, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile deciziei luate, iar Curții să își exercite controlul jurisdicțional (Hotărârea din 26 iulie 2017, Staatliche Porzellan‑Manufaktur Meissen/EUIPO, C‑471/16 P, EU:C:2017:602, punctul 28 și jurisprudența citată), dar nu și să furnizeze o motivare care să răspundă în mod exhaustiv la toate argumentele invocate de părțile în litigiu (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 martie 2021, Liaño Reig/SRB, C‑947/19 P, EU:C:2021:172, punctul 27 și jurisprudența citată).

În speță, rezultă în special din cuprinsul punctelor 77 și 114 din prezenta hotărâre că Tribunalul a controlat și a motivat analiza efectuată de acesta cu privire la aprecierea de către Comisie a angajamentelor privind punctele de livrare. Împrejurarea că pasajele vizate din hotărârea atacată nu sunt la fel de detaliate precum ar fi dorit Overgas nu permite să se conchidă că Tribunalul a motivat insuficient această hotărâre în această privință.

Prin urmare, se impune respingerea celui de al doilea motiv și, pe cale de consecință, a recursului incident în totalitate.

Articolul 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții prevede că, atunci când recursul nu este fondat, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.

Conform articolului 138 alineatul (1) din acest regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din regulamentul menționat, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

În speță, întrucât Orlen a căzut în pretenții în ceea ce privește recursul, se impune ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, să fie obligată să suporte cheltuielile de judecată efectuate de Comisie și de Gazprom în cadrul acestui recurs, conform concluziilor acestora din urmă. Întrucât Overgas a căzut în pretenții în recursul incident, se impune ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, să fie obligată să suporte cheltuielile de judecată efectuate de Comisie și de Gazprom în cadrul acestui recurs incident, conform concluziilor acestora din urmă.

Pe de altă parte, articolul 140 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, de asemenea aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acest regulament, prevede că statele membre și instituțiile care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. Republica Polonă, intervenientă în primă instanță, va suporta, așadar, propriile cheltuieli de judecată.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua)

26 septembrie 2024 ( *1 )

Hotărâre