AcasăLegislație UE62022CJ0219_SUM

Hotărârea Curții (Camera a patra) din 5 octombrie 2023.#Proces penal împotriva lui QS.#Trimitere preliminară – Spațiul de libertate, securitate și justiție – Cooperare judiciară în materie penală – Decizia-cadru 2008/675/JAI – Luarea în considerare a condamnărilor în statele membre în cadrul unui nou proces penal – Articolul 1 alineatul (1) – Domeniu de aplicare – Articolul 3 alineatele (1), (3) și (4) – Obligația de a recunoaște condamnărilor anterioare pronunțate în alte state membre efecte echivalente cu cele conferite condamnărilor la nivel național – Condiții – Condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere – Infracțiune nouă săvârșită în termenul de supraveghere – Revocarea suspendării și executarea efectivă a pedepsei privative de libertate – Influență asupra condamnării anterioare și asupra oricărei hotărâri referitoare la executarea sa – Decizia-cadru 2008/947/JAI – Articolul 14 alineatul (1) – Recunoașterea condamnărilor în vederea supravegherii măsurilor de probațiune și a eventualei revocări a suspendării executării.#Cauza C-219/22.

Tip:Hotărâre a Curții de Justiție a UE
Publicat:05.10.2023
EUR-Lex
Paragraf
Cauza C-219/22
Paragraf
Procedură penală
Paragraf
împotriva
Paragraf
(cerere de decizie preliminară formulată de Rayonen sad Nesebar)
Paragraf
Hotărârea Curții (Camera a patra) din 5 octombrie 2023
Paragraf
„Trimitere preliminară – Spațiul de libertate, securitate și justiție – Cooperare judiciară în materie penală – Decizia-cadru 2008/675/JAI – Luarea în considerare a condamnărilor în statele membre în cadrul unui nou proces penal – Articolul 1 alineatul (1) – Domeniu de aplicare – Articolul 3 alineatele (1), (3) și (4) – Obligația de a recunoaște condamnărilor anterioare pronunțate în alte state membre efecte echivalente cu cele conferite condamnărilor la nivel național – Condiții – Condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere – Infracțiune nouă săvârșită în termenul de supraveghere – Revocarea suspendării și executarea efectivă a pedepsei privative de libertate – Influență asupra condamnării anterioare și asupra oricărei hotărâri referitoare la executarea sa – Decizia-cadru 2008/947/JAI – Articolul 14 alineatul (1) – Recunoașterea condamnărilor în vederea supravegherii măsurilor de probațiune și a eventualei revocări a suspendării executării”
Paragraf
Cooperarea judiciară în materie penală – Luarea în considerare a hotărârilor de condamnare între statele membre ale Uniunii Europene cu ocazia unei noi proceduri penale – Decizia-cadru 2008/675 – Domeniu de aplicare – Proces penal desfășurat într-un stat membru împotriva unei persoane care a făcut obiectul unei condamnări definitive pronunțate anterior într‑un alt stat membru pentru fapte diferite – Includere
Paragraf
[Decizia-cadru 2008/675 a Consiliului, considerentele (2) și (7) și art. 1 alin. (1), art. 2 și art. 3 alin. (2)]
Paragraf
(a se vedea punctele 23-31)
Paragraf
Cooperarea judiciară în materie penală – Luarea în considerare a hotărârilor de condamnare între statele membre ale Uniunii Europene cu ocazia unei noi proceduri penale – Decizia-cadru 2008/675 – Persoană care a făcut obiectul, într-un stat membru, al unei condamnări definitive la o pedeapsă, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, care nu a fost integral executată – Nou proces penal desfășurat împotriva acestei persoane într‑un alt stat membru pentru fapte diferite – Instanță a acestui alt stat membru sesizată în cadrul acestei proceduri cu o cerere de executare a condamnării anterioare – Reglementare națională care îi permite să revoce suspendarea și să dispună executarea efectivă a acestei pedepse – Admisibilitate – Condiție – Transmiterea și recunoașterea condamnării în statul membru aflat la originea noului proces
Paragraf
[Decizia-cadru 2008/675 a Consiliului, considerentele (2), (5)-(7) și (14) și art. 3 alin. (1), 3 și 4 și Decizia-cadru 2008/947 a Consiliului, art. 1 alin. (3) lit. (a) și art. 14 alin. (1)]
Paragraf
(a se vedea punctele 32-43 și 47-49 și dispozitivul)
Paragraf
A se vedea textul deciziei.