Hotărârea Curții (Camera a șasea) din 15 iunie 2023.#BM și NP împotriva Ministero dell'Istruzione, dell'Università e della Ricerca - MIUR.#Cerere de decizie preliminară formulată de Tribunale Amministrativo Regionale per il Lazio.#Trimitere preliminară – Libera circulație a lucrătorilor – Articolul 45 TFUE – Regulamentul (UE) nr. 492/2011 – Articolul 3 alineatul (1) – Obstacol – Egalitate de tratament – Procedură de clasificare pentru atribuirea de posturi în anumite instituții publice naționale – Condiție de admitere legată de experiența profesională anterioară dobândită în cadrul acestor instituții – Reglementare națională care nu permite luarea în considerare a experienței profesionale dobândite în alte state membre – Justificare – Obiectivul de luptă împotriva precarității.#Cauza C-132/22.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 45 alineatele (1) și (2) TFUE, precum și a articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 492/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 aprilie 2011 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii (JO 2011, L 141, p. 1).

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între BM și NP, resortisanți italieni care au dobândit experiență profesională în alte state membre decât Republica Italiană, pe de o parte, și Ministero dell’Istruzione, dell’Università e della Ricerca – MIUR (Ministerul Educației, Universităților și Cercetării, Italia) (denumit în continuare „ministerul”), pe de altă parte, în legătură cu legalitatea unui decret ministerial care prevede că nu sunt admiși la procedura de înscriere pe liste în vederea recrutării, prin intermediul unor contracte de muncă pe durată nedeterminată și pe durată determinată, de personal în instituțiile publice de învățământ superior artistic, muzical și coregrafic italiene decât candidații care au dobândit o anumită experiență profesională în aceste instituții.

Articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 492/2011 prevede: „În domeniul de aplicare al prezentului regulament nu sunt aplicabile actele cu putere de lege și actele administrative sau practicile administrative ale unui stat membru care: […] (b) deși se aplică indiferent de cetățenie, scopul sau efectul lor exclusiv sau principal este de a împiedica accesul resortisanților altui stat membru la locurile de muncă oferite. […]”

Clauza 5 din Acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat la 18 martie 1999, care figurează în anexa la Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind Acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP (JO 1999, L 175, p. 43, Ediție specială, 05/vol. 4, p. 228), intitulată „Măsuri de prevenire a abuzurilor”, are următorul cuprins: „(1) Pentru a preveni abuzurile care rezultă din folosirea contractelor sau a raporturilor de muncă pe durată determinată succesive, statele membre, după consultarea partenerilor sociali, în conformitate cu legislația, convențiile colective și practicile naționale, și partenerii sociali introduc, acolo unde nu există măsuri legale echivalente de prevenire a abuzului, într‑un mod care să ia în considerare nevoile unor sectoare și categorii specifice de lucrători, una sau mai multe dintre următoarele măsuri: (a) motive obiective care să justifice reînnoirea unor asemenea contracte sau raporturi de muncă; (b) durata totală maximă a contractelor sau raporturilor de muncă pe durată determinată succesive; (c) numărul de reînnoiri ale unor asemenea contracte sau raporturi de muncă. (2) Statele membre, după consultarea partenerilor sociali, și partenerii sociali stabilesc, acolo unde este cazul, în ce condiții contractele sau raporturile de muncă: (a) sunt considerate «succesive»; (b) sunt considerate contracte sau raporturi de muncă pe durată nedeterminată.”

Articolul 1 alineatele 653 și 655 din legge n. 205 – Bilancio di previsione dello Stato per l’anno finanziario 2018 e bilancio pluriennale per il triennio 2018-2020 (Legea nr. 205 privind bugetul de stat pentru exercițiul financiar 2018 și bugetul multianual pentru perioada trienală 2018-2020) din 27 decembrie 2017 (GURI nr. 302 din 29 decembrie 2017) (denumită în continuare „Legea nr. 205/2017”) prevede: „653. Pentru a remedia precaritatea în instituțiile de învățământ superior artistic, muzical și coregrafic, se alocă 1 milion de euro pentru anul 2018, 6,6 milioane de euro pentru anul 2019, 11,6 milioane de euro pentru anul 2020, 15,9 milioane de euro pentru anul 2021, 16,4 milioane de euro pentru anul 2022, 16,8 milioane de euro pentru fiecare dintre anii 2023-2025, 16,9 milioane de euro pentru anul 2026, 17,5 milioane de euro pentru anul 2027, 18,1 milioane de euro pentru anul 2028 și 18,5 milioane de euro pe an începând din anul 2029. […] […] 655. Personalul didactic care nu deține deja un contract pe durată nedeterminată în instituțiile menționate la alineatul 653, care a promovat un concurs de selecție în vederea includerii în listele de candidați eligibili ale școlilor și care a predat, până în anul universitar 2020/2021 inclusiv, timp de cel puțin trei ani universitari, chiar cu întrerupere, în ultimii opt ani universitari, în una dintre instituțiile menționate, la cursurile prevăzute la articolul 3 din regulamentul menționat în Decretul Președintelui Republicii nr. 212 din 8 iulie 2005 și la cursurile de formare prevăzute la articolul 3 alineatul 3 din Regulamentul de punere în aplicare a Decretului ministrului educației, universităților și cercetării nr. 249 din 10 septembrie 2010, este înscris în clasificările naționale speciale pentru atribuirea de posturi didactice permanente și pe durată determinată, subordonate clasificărilor naționale existente pe bază de diplome și celor prevăzute la alineatul 653, în limita posturilor vacante disponibile. Înscrierea pe listă se efectuează potrivit unor modalități definite prin decret al ministrului educației, universităților și cercetării.”

Articolul 2 alineatul 1 din decreto ministeriale n. 597 – Costituzione graduatorie riservate per il personale docente delle Istituzioni AFAM (Decretul ministerial nr. 597 privind procedura de stabilire a clasificării rezervate personalului didactic din instituțiile de învățământ superior artistic, muzical și coregrafic) din 14 august 2018 (denumit în continuare „Decretul ministerial nr. 597/2018”) prevede că pot participa la această procedură numai candidații care au predat timp de cel puțin trei ani universitari la cursurile prevăzute la articolul 3 din Decretul Președintelui Republicii nr. 212 din 8 iulie 2005 sau la cursurile de formare prevăzute la articolul 3 alineatul 3 din Decretul ministrului educației, universităților și cercetării nr. 249 din 10 septembrie 2010.

Articolul 8 alineatul 1 litera A din Decretul ministerial nr. 597/2018 prevede posibilitatea de a lua în considerare, în scopul evaluării calificărilor candidaților admiși să participe la procedura menționată, experiența profesională dobândită în cadrul unor instituții de același nivel cu instituțiile italiene de învățământ superior artistic, muzical și coregrafic din străinătate.

Prin acțiuni distincte introduse în cursul anului 2018 la Tribunale amministrativo regionale per il Lazio (Tribunalul Administrativ Regional din Lazio, Italia), care este instanța de trimitere, reclamanții din litigiul principal au solicitat anularea Decretului ministerial nr. 597/2018, susținând printre altele că, prin nerecunoașterea, în vederea participării la procedura de atribuire de posturi didactice, pe durată nedeterminată și pe durată determinată, în instituțiile publice de învățământ superior artistic, muzical și coregrafic italiene, prevăzută la articolul 1 alineatul 655 din Legea nr. 205/2017, experiența profesională de trei ani universitari sau mai mult dobândită în instituții de același nivel situate în alte state membre decât Republica Italiană, decretul ministerial menționat încalcă articolul 45 TFUE și articolul 3 din Regulamentul nr. 492/2011.

Ministerul susține că Decretul ministerial nr. 597/2018 nu poate fi considerat nelegal, întrucât a fost adoptat în temeiul Legii nr. 205/2017, care ar urmări, astfel cum ar reieși din articolul 1 alineatul 653 din acesta, remedierea precarității istorice a sectorului învățământului superior artistic, muzical și coregrafic și ar plasa ministerul într‑o situație de competență nediscreționară. În plus, nu ar exista o încălcare a articolului 45 TFUE și nici a Regulamentului nr. 492/2011, întrucât nu ar exista o diferență de tratament întemeiată pe cetățenia candidaților, procedura prevăzută la articolul 1 alineatul 655 din Legea nr. 205/2017 fiind deschisă atât cetățenilor italieni, cât și străinilor. Pe de altă parte, a permite persoanelor care au dobândit o experiență în alte state membre să participe la această procedură ar denatura logica legislației naționale în cauză, care ar urmări să favorizeze dispariția treptată a locului de muncă precar din instituțiile publice italiene de învățământ superior artistic, muzical și coregrafic prin întocmirea de liste de profesori care au dobândit experiența lor profesională în aceste instituții, iar nu în străinătate.

Instanța de trimitere arată că, la adoptarea Decretului ministerial nr. 597/2018, ministerul trebuia să se refere la dispozițiile Legii nr. 205/2017 pentru a identifica condițiile de participare la procedura prevăzută la articolul 1 alineatul 655 din această lege.

Potrivit instanței de trimitere, Legea nr. 205/2017 pare să constituie o restricție privind libera circulație a lucrătorilor, din moment ce limitează accesul la procedura de atribuire a posturilor de cadre didactice, pe durată nedeterminată și pe durată determinată, în instituțiile publice de învățământ superior artistic, muzical și coregrafic italiene, rezervându‑l numai profesorilor care au o experiență prealabilă de cel puțin trei ani în aceste instituții.

Cu toate acestea, din Hotărârea din 10 octombrie 2019, Krah (C‑703/17, EU:C:2019:850), și din Hotărârea din 23 aprilie 2020, Land Niedersachsen (Perioade anterioare de activitate relevantă) (C‑710/18, EU:C:2020:299), ar rezulta că pot fi admise măsuri care restrâng libertatea de circulație a lucrătorilor atunci când urmăresc unul dintre obiectivele enunțate în Tratatul FUE sau sunt justificate de motive imperative de interes general și respectă principiul proporționalității.

În ceea ce privește problema dacă obiectivul „de a eradica fenomenul locurilor de muncă precare” din instituțiile publice de învățământ superior artistic, muzical și coregrafic italiene, prevăzut de Legea nr. 205/2017, constituie un obiectiv de interes general care poate justifica această restricție și dacă aceasta este proporțională în raport cu acest obiectiv, instanța de trimitere arată, în primul rând, că ar rezulta din Hotărârea din 26 noiembrie 2014, Mascolo și alții (C‑22/13, C‑61/13-C‑63/13 și C‑418/13, EU:C:2014:2401), că adoptarea de către statele membre a unor măsuri de combatere a fenomenului precarității locurilor de muncă în administrația publică, care rezultă din încheierea repetată de contracte pe durată determinată, urmărește realizarea nu numai a unor interese naționale, ci și a celor ale Uniunii Europene.

În al doilea rând, participarea la procedura prevăzută la articolul 1 alineatul 655 din Legea nr. 205/2017 nu ar reprezenta singura cale pentru a obține un post de cadru didactic pe durată nedeterminată sau determinată în instituțiile publice de învățământ superior artistic, muzical și coregrafic italiene. Astfel, până la jumătate din personalul permanent al acestor instituții ar fi recrutat pe baza unor liste de clasificări naționale speciale, în timp ce restul acestui personal ar fi recrutat în urma unor proceduri de selecție publice pe bază de dosare și de examene. Pe de altă parte, contractele de muncă pe durată determinată ar fi încheiate cu prioritate cu cadrele didactice înscrise pe aceste liste. În cazul în care nu ar fi posibilă ocuparea tuturor posturilor vacante în acest mod, instituțiile în cauză ar putea lansa cereri de candidaturi pentru a întocmi liste specifice fiecărei instituții.

În al treilea rând, din jurisprudența Corte costituzionale (Curtea Constituțională, Italia) ar rezulta că norme care, precum cele în discuție în litigiul cu care este sesizată instanța de trimitere, prevăd concursuri extraordinare sunt în principiu conforme cu Constituția italiană, din moment ce sunt adoptate pentru a asigura buna funcționare a administrației, pentru a conferi securitate raporturilor juridice, precum și pentru a remedia precaritatea locului de muncă și nu restrâng în mod nerezonabil dreptul de acces la posturile publice și nici principiul concursului general.

În aceste condiții, Tribunale amministrativo regionale per il Lazio (Tribunalul Administrativ Regional din Lazio) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară: „Articolul 45 alineatele (1) și (2) TFUE și articolul 3 alineatul (1) litera (b) din [Regulamentul nr. 492/2011] trebuie interpretate în sensul că se opun unei norme precum cea prevăzută la articolul 1 alineatul 655 din Legea nr. 205/2017, potrivit căreia, pentru participarea la procedura de înscriere pe listele de candidați eligibili în vederea încheierii ulterioare a unor contracte de predare pe durată nedeterminată și pe durată determinată în instituțiile italiene de [învățământ superior artistic, muzical și coregrafic], se ține seama exclusiv de experiența profesională dobândită de candidați în cadrul unor astfel de instituții naționale, iar nu și în instituții de același nivel din alte țări europene, având în vedere finalitatea specială a procedurii în cauză, și anume combaterea fenomenului precarității locurilor de muncă pe plan național, iar, în cazul în care Curtea de Justiție ar considera că, în mod abstract, reglementarea italiană nu contravine cadrului legislativ european, măsurile pe care aceasta le prevede pot fi considerate, în mod concret, proporționale cu obiectivul de interes general care trebuie atins, menționat anterior?”

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 45 TFUE și articolul 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 492/2011 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale care prevede că numai candidații care au dobândit o anumită experiență profesională în instituțiile publice naționale de învățământ superior artistic, muzical și coregrafic pot fi admiși la o procedură de înscriere pe listele stabilite în vederea recrutării, prin intermediul unor contracte de muncă pe durată nedeterminată și pe durată determinată, de personal în aceste instituții și care împiedică astfel luarea în considerare, în scopul admiterii la această procedură, a experienței profesionale dobândite în alte state membre.

În această privință, trebuie amintit că ansamblul dispozițiilor Tratatului FUE referitoare la libera circulație a persoanelor urmărește facilitarea exercitării activităților profesionale de orice natură de către resortisanții statelor membre pe teritoriul Uniunii și se opune măsurilor care i‑ar putea defavoriza atunci când doresc să exercite o activitate economică pe teritoriul unui alt stat membru [Hotărârea din 23 aprilie 2020, Land Niedersachsen (Perioade anterioare de activitate relevantă), C‑710/18, EU:C:2020:299, punctul 24, și Hotărârea din 28 aprilie 2022, Gerencia Regional de Salud de Castilla y León, C‑86/21, EU:C:2022:310, punctul 21].

Reiese din jurisprudență că condițiile de recrutare intră în domeniul de aplicare al articolului 45 TFUE, în special pentru locurile de muncă din administrația publică, altele decât cele prevăzute la alineatul (4) al acestei dispoziții (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 mai 1982, Comisia/Belgia, 149/79, EU:C:1982:195, punctul 11, precum și Hotărârea din 11 februarie 2021, Katoen Natie Bulk Terminals și General Services Antwerp, C‑407/19 și C‑471/19, EU:C:2021:107, punctul 82).

Prevederile naționale care împiedică sau descurajează un lucrător resortisant al unui stat membru să își părăsească statul de origine pentru a‑și exercita dreptul la liberă circulație constituie restricții privind această libertate, în sensul articolului 45 alineatul (1) TFUE, chiar dacă se aplică independent de cetățenia lucrătorilor în cauză (Hotărârea din 28 aprilie 2022, Gerencia Regional de Salud de Castilla y León, C‑86/21, EU:C:2022:310, punctul 23, precum și jurisprudența citată).

În plus, articolul 45 TFUE are ca obiect în special să evite ca un lucrător care, făcând uz de dreptul său la liberă circulație, a ocupat locuri de muncă în mai mult de un stat membru să fie tratat, fără o justificare obiectivă, mai puțin favorabil decât cel a cărui întreagă carieră s‑a desfășurat într‑un singur stat membru (Hotărârea din 28 aprilie 2022, Gerencia Regional de Salud de Castilla y León, C‑86/21, EU:C:2022:310, punctul 24, precum și jurisprudența citată).

Într‑adevăr, libera circulație a persoanelor nu ar fi pe deplin realizată dacă statele membre ar putea să refuze beneficiul acestei dispoziții acelora dintre resortisanții lor care au făcut uz de facilitățile prevăzute în dreptul Uniunii și care au dobândit, în temeiul acestora, calificări profesionale în alt stat membru decât cel a cărui cetățenie o dețin (Hotărârea din 28 aprilie 2022, Gerencia Regional de Salud de Castilla y León, C‑86/21, EU:C:2022:310, punctul 25, precum și jurisprudența citată).

În aceste condiții, Curtea a statuat că o reglementare națională care nu ia în considerare în integralitate perioadele anterioare de activitate echivalentă care au fost realizate într‑un alt stat membru decât cel de origine al lucrătorului migrant este susceptibilă să facă mai puțin atractivă libertatea de circulație a lucrătorilor, cu încălcarea articolului 45 alineatul (1) TFUE [a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 septembrie 2003, Köbler, C‑224/01, EU:C:2003:513, punctul 74, Hotărârea din 10 octombrie 2019, Krah, C‑703/17, EU:C:2019:850, punctul 54, Hotărârea din 23 aprilie 2020, Land Niedersachsen (Perioade anterioare de activitate relevantă), C‑710/18, EU:C:2020:299, punctul 26 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 28 aprilie 2022, Gerencia Regional de Salud de Castilla y León, C‑86/21, EU:C:2022:310, punctul 26].

Pe de altă parte, reiese din jurisprudență că, atunci când un organism public al unui stat membru, cu ocazia recrutării de personal pentru posturi care nu intră în domeniul de aplicare al articolului 45 alineatul (4) TFUE, prevede luarea în considerare a activităților profesionale anterioare exercitate de candidați în cadrul unei administrații publice, acest organism nu poate face distincție după cum aceste activități au fost exercitate în serviciul public al acestui stat membru sau în cel al unui alt stat membru (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 februarie 1994, Scholz, C‑419/92, EU:C:1994:62, punctul 12, și Hotărârea din 12 mai 2005, Comisia/Italia, C‑278/03, EU:C:2005:281, punctul 14).

Trebuie arătat că reglementarea națională în discuție în litigiul principal poate descuraja un lucrător să își exercite dreptul la liberă circulație prevăzut la articolul 45 TFUE, în măsura în care impune o condiție minimă de experiență profesională în vederea înscrierii candidaților pe listele stabilite în temeiul Decretului ministerial nr. 597/2018 în vederea recrutării, prin intermediul unor contracte de muncă pe durată determinată și pe durată nedeterminată, de personal în instituțiile publice italiene de învățământ superior artistic, muzical și coregrafic, însă împiedică luarea în considerare în acest scop a experienței dobândite în alte state membre decât Republica Italiană.

Astfel, un asemenea lucrător poate fi descurajat să își părăsească statul membru de origine pentru a merge să lucreze sau pentru a se stabili în alt stat membru dacă această împrejurare îl privează de posibilitatea ca, la întoarcerea în primul stat membru, experiența sa profesională dobândită în al doilea stat membru să fie luată în considerare în vederea înscrierii pe aceste liste.

În plus, trebuie amintit că articolul 45 alineatul (2) TFUE prevede că libera circulație a lucrătorilor implică eliminarea oricărei discriminări pe motiv de cetățenie între lucrătorii statelor membre în ceea ce privește încadrarea în muncă, remunerarea și celelalte condiții de muncă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 aprilie 2022, Gerencia Regional de Salud de Castilla y León, C‑86/21, EU:C:2022:310, punctul 29, precum și jurisprudența citată).

Trebuie amintit în această privință că principiul egalității de tratament, prevăzut la articolul 45 TFUE, interzice nu numai discriminările directe, întemeiate pe cetățenie, ci și orice forme indirecte de discriminare care, prin aplicarea altor criterii de diferențiere, conduc, în fapt, la același rezultat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 aprilie 2022, Gerencia Regional de Salud de Castilla y León, C‑86/21, EU:C:2022:310, punctul 30, precum și jurisprudența citată).

În acest context, Curtea a precizat că o dispoziție de drept național, chiar dacă este aplicabilă fără distincție tuturor lucrătorilor indiferent de cetățenia acestora, trebuie considerată ca fiind indirect discriminatorie dacă, prin însăși natura sa, este susceptibilă să îi afecteze mai mult pe lucrătorii resortisanți ai altor state membre decât pe lucrătorii naționali și, în consecință, dacă prezintă riscul de a‑i defavoriza în special pe primii, cu excepția cazului în care ea este justificată în mod obiectiv și proporțională cu obiectivul urmărit (Hotărârea din 28 aprilie 2022, Gerencia Regional de Salud de Castilla y León, C‑86/21, EU:C:2022:310, punctul 31, precum și jurisprudența citată).

Pentru ca o măsură să poată fi calificată ca indirect discriminatorie, nu este necesar ca ea să aibă ca efect să îi favorizeze pe toți resortisanții naționali sau să nu îi defavorizeze decât pe resortisanții celorlalte state membre, cu excluderea resortisanților naționali (Hotărârea din 28 aprilie 2022, Gerencia Regional de Salud de Castilla y León, C‑86/21, EU:C:2022:310, punctul 32, precum și jurisprudența citată).

În speță, prin refuzul de a lua în considerare experiența profesională echivalentă dobândită de un lucrător migrant în cadrul unei instituții a unui alt stat membru decât Republica Italiană, reglementarea națională în discuție în litigiul principal este susceptibilă să îi afecteze mai mult pe lucrătorii migranți decât pe lucrătorii naționali, defavorizându‑i în special pe primii în măsura în care ei vor fi dobândit foarte probabil o experiență profesională într‑un alt stat membru decât Republica Italiană înainte de a se integra în instituțiile italiene de învățământ superior artistic, muzical și coregrafic (a se vedea prin analogie Hotărârea din 28 aprilie 2022, Gerencia Regional de Salud de Castilla y León, C‑86/21, EU:C:2022:310, punctul 33). Această reglementare este, așadar, susceptibilă să instituie o diferență de tratament întemeiată indirect pe cetățenie.

În aceste condiții, trebuie să se considere că reglementarea în discuție în litigiul principal constituie o restricție privind libera circulație a lucrătorilor, interzisă, în principiu, de articolul 45 TFUE.

În ceea ce privește justificarea unei astfel de restricții, rezultă dintr‑o jurisprudență consacrată că măsurile naționale susceptibile să îngreuneze sau să facă mai puțin atractivă exercitarea libertăților fundamentale garantate de tratat nu pot fi admise decât cu condiția ca ele să urmărească un obiectiv de interes general, să fie de natură să asigure realizarea acestuia și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului urmărit (Hotărârea din 28 aprilie 2022, Gerencia Regional de Salud de Castilla y León, C‑86/21, EU:C:2022:310, punctul 35, precum și jurisprudența citată).

Din informațiile furnizate de instanța de trimitere reiese că reglementarea națională în discuție în litigiul principal urmărește să remedieze precaritatea istorică a ocupării forței de muncă în sectorul învățământului superior artistic, muzical și coregrafic în Italia, favorizând eliminarea locurilor de muncă precare în acest sector.

În această privință, trebuie arătat că, presupunând chiar că acest obiectiv trebuie considerat un obiectiv legitim de interes general, susceptibil să justifice o restricție privind libera circulație a lucrătorilor, restricția în discuție în litigiul principal nu apare ca fiind de natură să garanteze realizarea obiectivului menționat.

Astfel, după cum a arătat în mod întemeiat Comisia Europeană, excluderea candidaților care au dobândit o experiență profesională într‑un alt stat membru decât Republica Italiană de la procedura prevăzută la articolul 1 alineatul 655 din Legea nr. 205/2017 nu pare să fie, în sine, necesară pentru a favoriza dispariția locurilor de muncă precare, cu alte cuvinte creșterea proporției de lucrători pe durată nedeterminată, în sectorul învățământului superior artistic, muzical și coregrafic în Italia, din moment ce această procedură permite recrutarea de către unitățile din acest sector atât a unor astfel de lucrători, cât și a unor lucrători pe durată determinată.

În plus, chiar presupunând că procedura menționată ar permite să fie recrutați mai mulți lucrători pe durată nedeterminată decât lucrători pe durată determinată, obiectivul de a crește proporția acestei prime categorii în sectorul în cauză ar putea fi atins într‑un mod la fel de eficient prin deschiderea aceleiași proceduri candidaților care au dobândit o experiență profesională într‑un alt stat membru decât Republica Italiană, fără a rezerva locurile de muncă pe durată nedeterminată lucrătorilor pe durată determinată „pe termen lung” din sectorul menționat.

Pe de altă parte, o astfel de măsură nu ar împiedica Republica Italiană să remedieze în mod specific situația precară a acestor din urmă lucrători, care rezultă, după cum precizează instanța de trimitere, din încheierea repetată de contracte pe durată determinată, în special prin punerea în aplicare a măsurilor prevăzute în clauza 5 din Acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată sau prin titularizarea acestor lucrători.

În aceste condiții, trebuie să se considere că restricția privind libera circulație a lucrătorilor pe care o creează reglementarea națională în discuție în litigiul principal nu este justificată.

În ceea ce privește articolul 3 din Regulamentul nr. 492/2011, al cărui alineat (1) reia în termeni neschimbați textul alineatului (1) al articolului 3 din Regulamentul (CEE) nr. 1612/68 al Consiliului din 15 octombrie 1968 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Comunității (JO 1968, L 257, p. 2, Ediție specială, 05/vol. 1, p. 11) (Hotărârea din 5 februarie 2015, Comisia/Belgia, C‑317/14, EU:C:2015:63, punctul 2), este suficient să se amintească faptul că acesta nu face decât să explice drepturile care decurg deja din articolul 45 TFUE în ceea ce privește în special accesul la încadrarea în muncă și trebuie, prin urmare, să fie interpretat în același mod ca acest din urmă articol (a se vedea prin analogie Hotărârea din 23 februarie 1994, Scholz, C‑419/92, EU:C:1994:62, punctul 6, precum și Hotărârea din 12 mai 2005, Comisia/Italia, C‑278/03, EU:C:2005:281, punctele 3 și 15).

Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea preliminară că articolul 45 TFUE și articolul 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 492/2011 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale care prevede că numai candidații care au dobândit o anumită experiență profesională în instituțiile publice naționale de învățământ superior artistic, muzical și coregrafic pot fi admiși la o procedură de înscriere pe listele întocmite în vederea recrutării, prin intermediul unor contracte de muncă pe durată nedeterminată și pe durată determinată, de personal în aceste instituții și care împiedică astfel luarea în considerare, în scopul admiterii la această procedură, a experienței profesionale dobândite în alte state membre.

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a șasea)

15 iunie 2023 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Regulamentul nr. 492/2011

Acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată

Dreptul italian

Litigiul principal și întrebarea preliminară

Cu privire la întrebarea preliminară

Cu privire la cheltuielile de judecată