Hotărârea Tribunalului (Camera a opta) din 12 octombrie 2022 (Extras).#Hans-Wilhelm Saure împotriva Comisiei Europene.#Acces la documente – Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 – Corespondența Comisiei cu AstraZeneca și cu autoritățile germane referitoare la cantitățile și la termenele de livrare a vaccinurilor împotriva COVID 19 – Excepție referitoare la protecția procedurilor jurisdicționale – Documente care au fost prezentate în cadrul unei proceduri jurisdicționale finalizate la momentul adoptării deciziei prin care li se refuză accesul – Excepție privind protecția vieții private și a integrității individului – Excepția privind protecția intereselor comerciale ale unui terț.#Cauza T-524/21.

Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamantul, domnul Hans‑Wilhelm Saure, solicită anularea, pe de o parte, a Deciziei C(2021) 5327 final a Comisiei din 13 iulie 2021 prin care s‑a respins cererea de confirmare a accesului la anumite documente (denumită în continuare „prima decizie atacată”) și, pe de altă parte, a Deciziei C(2022) 870 final a Comisiei din 7 februarie 2022 prin care s‑a refuzat accesul la anumite documente (denumită în continuare „a doua decizie atacată”).

Reclamantul este jurnalist angajat la cotidianul german Bild.

Prin scrisoarea din 29 ianuarie 2021, acesta a solicitat Comisiei Europene, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO 2001, L 145, p. 43, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 76), accesul la copii ale întregii corespondențe purtate de la 1 aprilie 2020 între aceasta, pe de o parte, și AstraZeneca plc sau filialele sale, precum și cancelaria federală a Republicii Federale Germania sau Ministerul Federal al Sănătății al acestui stat membru, pe de altă parte, cu privire la această societate și la aceste filiale, în ceea ce privește în special cantitățile și termenele de livrare a vaccinurilor împotriva COVID‑19 propuse de societate. Această cerere a fost înregistrată la 1 februarie 2021 cu numărul de referință GESTDEM 2021/0550.

La 16 martie 2021, întrucât nu a primit niciun răspuns din partea Comisiei în termenul prevăzut la articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1049/2001, astfel cum a fost prelungit în conformitate cu alineatul (3) al acestei dispoziții, reclamantul i‑a adresat o cerere de confirmare.

În aceeași zi, serviciile Comisiei au confirmat primirea cererii de confirmare. La 9 aprilie 2021, și anume la expirarea termenului de soluționare a acestei cereri, serviciile respective l‑au informat pe reclamant că cererea sa era încă în curs de examinare și că acest termen a fost prelungit până la 30 aprilie, și anume la expirarea celor 15 zile lucrătoare suplimentare prevăzute la articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001.

La 23 aprilie 2021, Uniunea Europeană, reprezentată de Comisie, a introdus o procedură judiciară la tribunal de première instance francophone de Bruxelles (Tribunalul de Primă Instanță Francofon din Bruxelles, Belgia) împotriva societății AstraZeneca cu privire la executarea contractului de achiziție anticipată încheiat cu aceasta.

La 30 aprilie 2021, serviciile Comisiei au informat din nou reclamantul că nu se va putea răspunde la cererea de confirmare în termenul stabilit și au anunțat că vor face tot ce le stă în putință pentru a‑i oferi un răspuns cât mai curând posibil. La această dată, lipsa unui răspuns la cererea de confirmare a dat naștere unei decizii implicite negative referitoare la documentele solicitate, în conformitate cu articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001, împotriva căreia reclamantul a introdus o acțiune în anulare înregistrată cu numărul T‑232/21, care a fost respinsă prin Ordonanța din 18 martie 2022, Saure/Comisia (T‑232/21, nepublicată, EU:T:2022:165).

Prin Ordonanța din 18 iunie 2021, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii a obligat AstraZeneca, în cadrul procedurii jurisdicționale cu Uniunea, să livreze statelor membre ale Uniunii 50 de milioane de doze de vaccinuri suplimentare potrivit unui calendar obligatoriu, sub sancțiunea unor penalități.

La 13 iulie 2021, secretarul general al Comisiei a adoptat prima decizie atacată ca răspuns la cererea de confirmare din 16 martie 2021. În particular, această decizie a identificat diverse documente și a arătat că accesul la aceste documente trebuia refuzat deoarece intrau sub incidența excepției întemeiate pe protecția procedurilor jurisdicționale, prevăzută la articolul 4 alineatul (2) a doua liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001, dat fiind că o astfel de procedură era pendinte la tribunal de première instance francophone de Bruxelles (Tribunalului de Primă Instanță Francofon din Bruxelles).

La 3 septembrie 2021, într‑un comunicat de presă, Comisia a arătat că Uniunea și AstraZeneca au ajuns la un acord prin care se punea capăt în special litigiului aflat pe rolul tribunal de première instance francophone de Bruxelles (Tribunalul de Primă Instanță Francofon din Bruxelles). Această instanță a luat act de renunțarea la acțiune printr‑o hotărâre din 15 octombrie 2021.

La 7 februarie 2022, ținând seama de încheierea acestei proceduri jurisdicționale, secretarul general al Comisiei, după reexaminarea cererii de confirmare din 16 martie 2021, a adoptat a doua decizie atacată, în temeiul articolului 4 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1049/2001, din care reiese că ea înlocuiește prima decizie atacată.

În primul rând, Comisia a arătat că excepția referitoare la protecția procedurilor jurisdicționale se aplica tuturor documentelor următoare: – o anexă la oferta făcută de AstraZeneca (denumită în continuare „documentul nr. 1.2”); – un document din 12 iunie 2020, care a făcut obiectul unui schimb între AstraZeneca și guvernele mai multor state membre în vederea negocierii și a încheierii unui contract de finanțare (denumit în continuare „documentul nr. 2”); – un proiect de contract de finanțare transmis de AstraZeneca la 24 iunie 2020 guvernelor mai multor state membre (denumit în continuare „documentul nr. 3”); – un document din 20 noiembrie 2020 privind efectuarea celei de a doua plăți eșalonate prevăzute în contractul de achiziție anticipată încheiat cu AstraZeneca (denumit în continuare „documentul nr. 5”); – prezentările utilizate de AstraZeneca în cadrul reuniunilor comitetului de coordonare din 4 decembrie 2020, din 22 ianuarie, din 1, 11, 19 și 23 februarie, precum și din 11 martie 2021 (denumit în continuare „documentul nr. 6”); – o prezentare utilizată de AstraZeneca în cadrul unei reuniuni din 7 decembrie 2020 (denumită în continuare „documentul nr. 7”); – o prezentare utilizată de AstraZeneca în cadrul unei reuniuni din 19 ianuarie 2021 (denumită în continuare „documentul nr. 8”); – un document privind datele de livrare a vaccinurilor (denumit în continuare „documentul nr. 9”) însoțit de cinci anexe (denumite în continuare „documentele nr. 9.1-.9.5”); – o prezentare utilizată de AstraZeneca în cadrul unei reuniuni a comitetului de coordonare din 25 ianuarie 2021 (denumită în continuare „documentul nr. 10”).

În plus, Comisia a refuzat parțial accesul la schimbul de e‑mailuri dintre Comisie și AstraZeneca din data de 27 iulie 2020 (denumit în continuare „documentul nr. 11”), în temeiul excepției referitoare la protecția procedurilor jurisdicționale.

În al doilea rând, Comisia a refuzat parțial, în temeiul excepției referitoare la protecția vieții private și integrității individului, prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1049/2001, accesul la anumite documente, din care a ocultat datele cu caracter personal ale reprezentanților AstraZeneca și ale membrilor personalului Comisiei care nu ocupau funcții de conducere. Este vorba despre următoarele documente: – e‑mailul trimis Comisiei conținând oferta societății AstraZeneca (denumit în continuare „documentul nr. 1.1.”); – schimbul de e‑mailuri dintre AstraZeneca, Comisie și guvernul german în perioada 2-13 iulie 2020 (denumite în continuare „documentul nr. 4”); – documentul nr. 11; – contractul de achiziție anticipată încheiat la 27 august 2020 între AstraZeneca și Comisie (denumit în continuare „documentul nr. 12”).

În al treilea rând, Comisia a arătat că excepția referitoare la protecția intereselor comerciale, prevăzută la articolul 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001, justifica acordarea unui acces doar parțial la următoarele documente: – procesele‑verbale ale reuniunilor comitetului de coordonare din 4 decembrie 2020, din 22 ianuarie, din 1, 11, 19 și 23 februarie, precum și din 11 martie 2021 (denumite în continuare „documentele nr. 6.1-6.6”); – documentul nr. 12.

Pe de altă parte, întrucât a considerat că documentul care conținea oferta depusă de AstraZeneca (denumit în continuare „documentul nr. 1”) făcea obiectul unei prezumții generale de confidențialitate în temeiul excepției privind protecția intereselor comerciale, Comisia a refuzat în totalitate accesul la documentul respectiv.

În al patrulea rând, Comisia a acordat un acces complet la cele două anexe la documentul nr. 11.

În cererea introductivă, reclamantul solicită Tribunalului: – anularea primei decizii atacate; – obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

În cererea de nepronunțare asupra fondului cauzei, Comisia solicită Tribunalului: – constatarea că nu mai este necesară pronunțarea asupra fondului acțiunii; – obligarea fiecărei părți să suporte propriile cheltuieli de judecată.

În memoriul în adaptarea cererii introductive, reclamantul solicită Tribunalului anularea celei de a doua decizii atacate.

În răspunsul la memoriul în adaptarea cererii introductive, Comisia solicită Tribunalului: – respingerea acțiunii, astfel cum a fost modificată; – obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea cererii de anulare a celei de a doua decizii atacate, reclamantul invocă trei motive, întemeiate pe inaplicabilitatea celor trei excepții invocate de Comisie pentru a justifica refuzul de a acorda accesul la documentele solicitate.

Reclamantul susține că excepția referitoare la protecția procedurilor judiciare s‑ar aplica atât timp cât un litigiu este pendinte pe rolul unei instanțe naționale. Or, întrucât procedura de pe rolul tribunal de première instance francophone de Bruxelles (Tribunalul de Primă Instanță Francofon din Bruxelles) s‑a încheiat, divulgarea documentelor solicitate nu ar mai putea aduce atingere niciunei proceduri jurisdicționale în sensul articolului 4 alineatul (2) a doua liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001. Pe de altă parte, acesta arată că articolul 871 bis din code judiciaire (Codul judiciar) belgian nu ar permite să se deroge de la modul clar de redactare a acestui articol.

Comisia arată că, chiar și după închiderea procedurii jurisdicționale, excepția referitoare la protecția procedurilor jurisdicționale ar continua să se aplice în speță anumitor documente prezentate în cadrul procedurii menționate. Aceasta consideră că refuzul accesului la documentele în cauză era necesar pentru a garanta în special respectarea integrității procedurii jurisdicționale.

Comisia se prevalează de asemenea de obligația sa de cooperare loială cu autoritățile judiciare, care i‑ar impune să nu divulge anumite documente prezentate în cursul acestei proceduri și calificate drept confidențiale în temeiul articolului 871 bis din Codul judiciar belgian.

În plus, reclamantul nu ar fi invocat niciun interes public superior susceptibil să justifice divulgarea publică a acestor documente.

Potrivit articolului 4 alineatul (2) a doua liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001, instituțiile resping cererile de acces la un document în cazul în care divulgarea conținutului ar putea aduce atingere protecției procedurilor jurisdicționale, cu excepția cazului în care un interes public superior justifică divulgarea conținutului documentului în cauză.

Pe de altă parte, potrivit primei teze a articolului 4 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1049/2001, excepțiile prevăzute la alineatele (1)-(3) se aplică numai în perioada în care protecția se justifică prin conținutul documentului.

Rezultă că aplicarea excepției prevăzute la articolul 4 alineatul (2) a doua liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001 este în mod necesar limitată în timp întrucât se opune divulgării documentelor doar atât timp cât, având în vedere conținutul lor, persistă riscul de prejudiciere a unei proceduri jurisdicționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 februarie 2020, Compañía de Tranvías de la Coruña/Comisia, T‑485/18, EU:T:2020:35, punctul 43 și jurisprudența citată).

Potrivit jurisprudenței, protecția acestor proceduri se explică prin necesitatea de a asigura respectarea principiului egalității armelor, precum și al bunei administrări a justiției (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 septembrie 2010, Suedia și alții/API și Comisia, C‑514/07 P, C‑528/07 P și C‑532/07 P, EU:C:2010:541, punctul 85).

În ceea ce privește respectarea principiului egalității armelor, s‑a statuat în special că, în cazul în care conținutul documentelor care prezintă poziția unei instituții într‑un litigiu ar trebui să facă obiectul unei dezbateri publice, criticile formulate împotriva acestora ar risca să influențeze în mod nejustificat poziția pe care o apără instituția în fața instanțelor în cauză (a se vedea Hotărârea din 6 februarie 2020, Compañía de Tranvías de la Coruña/Comisia, T‑485/18, EU:T:2020:35, punctul 39 și jurisprudența citată).

În ceea ce privește buna administrare a justiției și integritatea procedurii jurisdicționale, excluderea activității jurisdicționale din domeniul de aplicare al dreptului de acces la documente se justifică prin necesitatea de a garanta, pe parcursul întregii proceduri jurisdicționale, că dezbaterile dintre părți, precum și deliberările instanței în discuție cu privire la cauza pendinte se desfășoară netulburat, fără presiuni externe asupra activității judiciare (a se vedea Hotărârea din 6 februarie 2020, Compañía de Tranvías de la Coruña/Comisia, T‑485/18, EU:T:2020:35, punctul 40 și jurisprudența citată).

Trebuie arătat în speță că documentele la care Comisia a refuzat accesul privesc cantitățile și livrarea vaccinurilor fabricate de AstraZeneca și că este vorba despre documente pe care această instituție le deținea înainte de 16 martie 2021, dată la care reclamantul a formulat o cerere de confirmare a accesului.

Abia ulterior aceste documente au fost prezentate în cadrul unei proceduri jurisdicționale inițiate la tribunal de première instance francophone de Bruxelles (Tribunalul de Primă Instanță Francofon din Bruxelles) la 23 aprilie 2021 în legătură cu livrarea de vaccinuri în temeiul contractului de achiziție anticipată încheiat cu AstraZeneca. Procedura menționată s‑a încheiat la 15 octombrie 2021, dată la care instanța națională a luat act de renunțarea la acțiune, ce a avut ca efect încetarea definitivă a acestei proceduri.

Prin urmare, la data la care a fost adoptată a doua decizie atacată, 7 februarie 2022, procedura jurisdicțională care putea justifica aplicarea excepției referitoare la protecția procedurilor jurisdicționale era încheiată.

În acest context, trebuie amintit că un document care nu a fost elaborat în contextul unei proceduri jurisdicționale specifice este, desigur, susceptibil să fie protejat în temeiul excepției prevăzute la articolul 4 alineatul (2) a doua liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001 dacă, la data la care s‑a răspuns la cererea de acces, acesta a fost prezentat într‑o astfel de procedură jurisdicțională (Hotărârea din 29 octombrie 2020, Intercept Pharma și Intercept Pharmaceuticals/EMA, C‑576/19 P, EU:C:2020:873, punctul 48).

Cu toate acestea, pe de o parte, din definiția largă a noțiunii de „document”, astfel cum a fost enunțată la articolul 3 litera (a) din Regulamentul nr. 1049/2001, precum și din formularea și din existența însăși a unei excepții privind protecția procedurilor jurisdicționale, rezultă că legiuitorul Uniunii nu a vrut să excludă activitatea contencioasă a instituțiilor din sfera de aplicare a dreptului de acces al cetățenilor, ci a prevăzut în această privință ca acestea să refuze divulgarea documentelor privind o procedură judiciară în cazurile în care o asemenea divulgare ar aduce atingere procedurii la care se referă (a se vedea Hotărârea din 27 februarie 2015, Breyer/Comisia, T‑188/12, EU:T:2015:124, punctul 43 și jurisprudența citată).

Pe de altă parte, din prima teză a articolului 4 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1049/2001 reiese că, pentru a stabili dacă un document intră sub incidența uneia dintre excepțiile de la dreptul de acces la documente prevăzute la alineatele (1)-(3) ale acestui articol, se ține seama numai de conținutul documentului solicitat (Hotărârea din 29 octombrie 2020, Intercept Pharma și Intercept Pharmaceuticals/EMA, C‑576/19 P, EU:C:2020:873, punctul 36).

Din cuprinsul punctelor 43 și 44 de mai sus rezultă că împrejurarea că un document a fost prezentat în cadrul unei proceduri jurisdicționale implică numai că un astfel de document este susceptibil să fie protejat în temeiul excepției prevăzute la articolul 4 alineatul (2) a doua liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001, aspect care trebuie verificat în raport cu conținutul acestui document, conform articolului 4 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1049/2001.

Cu alte cuvinte, pentru a evalua dacă, așa cum arată reclamantul, excepția referitoare la protecția procedurilor jurisdicționale nu mai putea justifica refuzul accesului la documentele în litigiu după închiderea acestei proceduri, trebuie să se examineze dacă, având în vedere conținutul acestor documente, Comisia a demonstrat că divulgarea conținutului lor ar aduce în continuare atingere unei astfel de proceduri.

Or, în speță, Comisia nu reușește să explice în ce mod accesul la documentele în discuție ar putea, având în vedere conținutul lor, să continue să aducă atingere în mod concret și efectiv unei proceduri jurisdicționale care era încheiată la momentul adoptării deciziei de respingere a cererii de acces.

Prin urmare, în lipsa unei asemenea explicații care să rezulte dintr‑o examinare concretă a conținutului documentelor în litigiu, reclamantul susține în mod întemeiat, în esență, că divulgarea unui document prezentat în cadrul procedurii jurisdicționale în cauză nu mai riscă să aducă atingere activității jurisdicționale a instanței naționale sesizate, din moment ce această activitate este, după încheierea procedurii, terminată. De asemenea, în astfel de circumstanțe, această divulgare nu mai poate, în principiu, să compromită apărarea autorului documentului menționat și, prin urmare, să aducă atingere principiului egalității armelor, astfel cum a recunoscut Comisia în ședință, în cursul căreia s‑a concentrat asupra necesității de a garanta respectarea integrității procedurii jurisdicționale. Or, cu privire la acest din urmă aspect, trebuie totodată să se constate că, după încheierea procedurii, dezbaterile dintre părți, precum și deliberările instanței în discuție cu privire la cauza pendinte au putut să se desfășoare netulburate, fără presiuni exterioare asupra activității jurisdicționale.

Această concluzie nu este infirmată de punctul 132 din Hotărârea din 21 septembrie 2010, Suedia și alții/API și Comisia (C‑514/07 P, C‑528/07 P și C‑532/07 P, EU:C:2010:541), la care Comisia a făcut referire în ședință. Astfel, în acea cauză, Curtea a statuat că o instituție poate refuza accesul la memorii redactate în cadrul unei proceduri jurisdicționale finalizate atunci când, în urma unei examinări a conținutului acestor memorii, s‑ar dovedi că ele conțineau argumente utilizate în susținerea poziției juridice adoptate de această instituție într‑o altă procedură jurisdicțională similară aflată încă pe rol. Într‑un atare caz, nu se poate exclude faptul că divulgarea acestor memorii aduce atingere acestei din urmă proceduri.

Or, în speță, nicio altă procedură jurisdicțională nu era pendinte și nici măcar iminentă la momentul adoptării celei de a doua decizii atacate.

În pofida acestei constatări, Comisia arată totuși că, independent de conținutul documentelor în litigiu, era obligată să refuze accesul la acestea pentru a se conforma cerințelor care decurg din articolul 871 bis din Codul judiciar belgian.

Acest articol are următorul cuprins: „Părțile […] care, ca urmare a participării lor la o procedură judiciară sau a accesului lor la documente depuse într‑o astfel de procedură jurisdicțională, au avut cunoștință de un secret comercial sau de un presupus secret comercial […] pe care instanța, ca răspuns la cererea motivată corespunzător formulată de o parte interesată sau din oficiu, l‑a calificat drept confidențial nu sunt autorizate să utilizeze sau să divulge acest secret comercial sau acest presupus secret comercial. Această obligație de confidențialitate […] continuă după finalizarea procedurii jurisdicționale.”

Cu alte cuvinte, o parte la o procedură jurisdicțională nu este autorizată să divulge un secret comercial sau un presupus secret comercial de care a luat cunoștință ca urmare a participării sale la procedură nici după încheierea acesteia, în cazul în care instanța a decis că un astfel de secret trebuie să rămână confidențial.

Comisia nu se poate prevala însă de acest articol pentru a justifica aplicarea articolului 4 alineatul (2) a doua liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001 și, prin urmare, respingerea cererii de acces la documentele în cauză.

În primul rând, trebuie arătat că articolul 871 bis din Codul judiciar belgian are ca obiect transpunerea articolului 9 alineatul (1) din Directiva (UE) 2016/943 a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția know‑how‑ului și a informațiilor de afaceri nedivulgate (secrete comerciale) împotriva obținerii, utilizării și divulgării ilicite (JO 2016, L 157, p. 1).

Or, considerentul (11) al directivei menționate enunță că aceasta nu ar trebui să aducă atingere aplicării normelor Uniunii sau normelor naționale care impun divulgarea de informații, inclusiv a unor secrete comerciale, către public sau către autoritățile publice. Aceasta nu ar trebui nici să aducă atingere aplicării normelor care permit autorităților publice să obțină informații în exercițiul atribuțiilor lor sau normelor care permit ori impun orice divulgare subsecventă din partea acestor autorități a unor informații relevante pentru public. Aceste norme cuprind în special norme privind divulgarea de către instituțiile și organele Uniunii sau de către autoritățile publice naționale a informațiilor comerciale pe care le dețin mai ales în temeiul Regulamentului nr. 1049/2001.

Rezultă din cele arătate că Comisia nu se poate prevala de o dispoziție de drept național care transpune această directivă pentru a eluda obligațiile care îi revin în temeiul Regulamentului nr. 1049/2001.

În al doilea rând, pe de o parte, trebuie amintit că, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 39 de mai sus și cum a confirmat Comisia în ședință, documentele în litigiu nu sunt documente pe care Comisia le deține ca urmare a participării sale la procedura judiciară în sensul articolului 871 bis din Codul judiciar belgian, dat fiind că ele se aflau deja în posesia sa înainte de inițierea acestei proceduri.

Pe de altă parte, trebuie observat că, în a doua decizie atacată, Comisia s‑a referit la o ordonanță a instanței naționale prin care s‑ar fi decis că anumite documente prezentate în cadrul acestei proceduri ar rămâne sub incidența obligației de protejare a confidențialității lor conform articolului 871 bis din Codul judiciar belgian.

Reiese însă în esență din răspunsurile Comisiei la o măsură de organizare a procedurii că instanța națională sesizată nu a adoptat nicio decizie în temeiul acestui articol. Astfel, părțile însele sunt cele care au încheiat un acord la finalul căruia anumite documente prezentate în cursul acestei proceduri ar rămâne confidențiale în temeiul articolului menționat, acord care avea de altfel vocația de a înlocui o decizie a instanței în acest sens.

În această privință trebuie să se constate în special că, în documentul prin care au informat instanța națională cu privire la acordul lor amiabil, părțile au solicitat tribunal de première instance francophone de Bruxelles (Tribunalul de Primă Instanță Francofon din Bruxelles) în mod expres, în dispozitivul concluziilor lor, „[s]ă consemneze […] că obligația de confidențialitate, astfel cum este prevăzută în scrisorile [lor] […], rămâne aplicabilă după încheierea procedurii judiciare, conform articolului 871 bis [alineatul] (1) [al treilea] paragraf din Codul judiciar”.

Or, în hotărârea din 15 octombrie 2021, instanța națională s‑a limitat, pe de o parte, să ia „act de renunțarea la acțiune a reclamanților” și, pe de altă parte, să ia „act de acordul părților cu privire la soluționarea cererii privind cheltuielile de judecată”, fără a adopta o poziție cu privire la capătul de cerere prin care părțile îi solicitau să „confirme” că anumite documente ar rămâne confidențiale după încheierea procedurii.

Nici din ordonanța privind măsurile provizorii din 18 iunie 2021 nu reiese că instanța a decis că anumite documente prezentate în cursul procedurii jurisdicționale trebuiau calificate drept confidențiale în temeiul articolului 871 bis din Codul judiciar. Astfel, această ordonanță se limitează să constate că, „[î]n ședința din 26 mai 2021 și la cerere, părțile au confirmat că mențiunea confidențial aplicată pe anumite înscrisuri și extrase din concluziile lor nu împiedică posibilitatea de a reproduce în această ordonanță unele dintre pasaje”, fără a menționa acest articol sau conținutul său.

În aceste condiții, trebuie să se considere că, prin intermediul unui simplu acord încheiat cu o societate terță, Comisia nu poate restrânge dreptul de acces la documentele deținute de această instituție pe care orice cetățean al Uniunii îl are în mod direct în temeiul articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1049/2001. În același sens, a admite că o instituție se poate prevala de un atare acord pentru a refuza accesul la documente pe care le deține ar însemna să se permită eludarea obligației acesteia de a acorda acces la documente, cu excepția cazului în care divulgarea lor ar aduce atingere unuia dintre interesele protejate prin articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001.

Din cele de mai sus rezultă de asemenea că, în măsura în care părțile au convenit ele însele să califice anumite documente drept confidențiale, fără altă intervenție a instanței naționale decât cea menționată la punctele 61-63 de mai sus, Comisia nu se poate prevala de obligația sa de cooperare loială cu autoritățile judiciare ale statelor membre pentru a justifica refuzul accesului la aceste documente.

În al treilea rând, trebuie să se observe că finalitatea articolului 871 bis din Codul judiciar belgian, în măsura în care urmărește să protejeze secretele comerciale, diferă de cea a articolului 4 alineatul (2) a doua liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001, care urmărește să asigure respectarea principiului egalității armelor, precum și a principiului bunei administrări a justiției și integrității procedurii jurisdicționale. Astfel, simplul fapt că documentele în litigiu ar conține secrete comerciale sau presupuse secrete comerciale nu permite, în orice caz, să se explice cum ar putea în mod concret și efectiv accesul la aceste documente să continue să aducă atingere procedurii jurisdicționale care era încheiată la momentul adoptării celei de a doua decizii atacate.

Prin urmare, deși nu este exclus ca un document care conține un secret comercial să poată intra sub incidența uneia sau a alteia dintre excepțiile prevăzute la articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001, precum excepția referitoare la protecția intereselor comerciale, aspect care trebuie verificat de instituția în cauză în raport cu conținutul documentului în discuție, simpla împrejurare că un astfel de secret comercial a fost dezvăluit în cadrul unei proceduri jurisdicționale finalizate în prezent și a fost calificat de părțile din proces drept confidențial, în sensul articolului 871 bis din Codul judiciar belgian, nu este suficientă pentru a justifica aplicarea în cazul documentelor în cauză a excepției prevăzute la articolul 4 alineatul (2) a doua liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001.

Având în vedere toate cele de mai sus, primul motiv trebuie admis. [omissis]

Întrucât primul motiv trebuie admis, iar Comisia nu a invocat nicio altă excepție în a doua decizie atacată pentru a justifica respingerea cererii de acces la documentele nr. 1.2, 2, 3, 5, 6, 7, 8, 9, 9.1-9.5 și 10, precum și la o parte din documentul nr. 11, se impune anularea deciziei menționate în măsura în care prin aceasta i se refuză reclamantului accesul la aceste documente.

Mai precis, în ceea ce privește documentul nr. 1.2, constituit dintr‑o anexă la oferta făcută de AstraZeneca (documentul nr. 1), trebuie arătat că, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 97 de mai sus, Comisia a indicat, desigur, în a doua decizie atacată că oferta și anexele la aceasta intrau sub incidența unei prezumții generale de confidențialitate potrivit căreia divulgarea lor ar aduce atingere protecției intereselor comerciale ale AstraZeneca. Cu toate acestea, ca răspuns la o întrebare adresată de Tribunal în ședință, Comisia a precizat că nu intenționa să invoce excepția referitoare la protecția intereselor comerciale în ceea ce privește documentul nr. 1.2, în cazul căruia era aplicabilă exclusiv excepția referitoare la protecția procedurilor jurisdicționale.

În schimb, în măsura în care este îndreptată împotriva celei de a doua decizii atacate în sensul în care privește refuzul accesului la documentele nr. 1, 1.1, 4, 6.1-6.6 și 12, precum și la datele din documentul nr. 11 cărora le este aplicabilă excepția referitoare la viața privată și la integritatea individului, prezenta acțiune trebuie respinsă. [omissis]

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a opta)

12 octombrie 2022 ( *1 )

Hotărâre ( 1 )

Istoricul cauzei

Concluziile părților

În drept

Cu privire la concluziile privind anularea celei de a doua decizii atacate

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe inaplicabilitatea articolului 4 alineatul (2) a doua liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001

Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe inaplicabilitatea articolului 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001