Hotărârea Tribunalului (Camera a șasea extinsă) din 5 iulie 2023.#Carles Puigdemont i Casamajó și alții împotriva Parlamentului European.#Drept instituțional – Membru al Parlamentului – Privilegii și imunități – Decizie de ridicare a imunității parlamentare – Articolul 9 din Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii – Competența autorității care a emis cererea de ridicare a imunității – Securitate juridică – Eroare vădită de apreciere – Întinderea controlului Parlamentului – Procedură de examinare a cererii de ridicare a imunității – Dreptul la apărare – Imparțialitate.#Cauza T-272/21.

Cauza T-272/21

Carles Puigdemont i Casamajó,Antoni Comín i OliveresșiClara Ponsatí i Obiols

împotriva

Parlamentului European

Hotărârea Tribunalului (Camera a șasea extinsă) din 5 iulie 2023

„Drept instituțional – Membru al Parlamentului – Privilegii și imunități – Decizie de ridicare a imunității parlamentare – Articolul 9 din Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii – Competența autorității care a emis cererea de ridicare a imunității – Securitate juridică – Eroare vădită de apreciere – Întinderea controlului Parlamentului – Procedură de examinare a cererii de ridicare a imunității – Dreptul la apărare – Imparțialitate”

Privilegii și imunități ale Uniunii Europene – Membrii Parlamentului European – Imunitate – Cerere de ridicare a imunității – Condiții – Verificare de către Parlament – Întindere

[Protocolul privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, art. 8 și 9; Regulamentul de procedură al Parlamentului European, art. 5 alin. (2), art. 6 și art. 9 alin.(5) și (6)]

(a se vedea punctele 99, 100-106, 129 și 130)

Privilegii și imunități ale Uniunii Europene – Membrii Parlamentului European – Imunitate – Cerere de ridicare a imunității – Puterea de apreciere a Parlamentului – Control jurisdicțional – Întindere

(Protocolul privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, art. 9)

(a se vedea punctul 116)

Privilegii și imunități ale Uniunii Europene – Membrii Parlamentului European – Imunitate – Cerere de ridicare a imunității – Condiții – Verificare de către Parlament – Examinarea caracterului justificat al urmăririi penale naționale și a vinovăției deputatului în cauză – Excludere – Competența autorităților naționale

[Protocolul privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, art. 9; Regulamentul de procedură al Parlamentului European, art. 9 alin. (7)]

(a se vedea punctele 141 și 180)

Privilegii și imunități ale Uniunii Europene – Membrii Parlamentului European – Imunitate – Cerere de ridicare a imunității – Procedura de examinare a acestei cereri – Decizie prin care se soluționează cererea menționată – Principiul imparțialității – Aplicabilitatea acestui principiu în cazul unei asemenea decizii – Conținutul principiului menționat

(Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41; Protocolul privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, art. 9; Regulamentul de procedură al Parlamentului European, art. 9)

(a se vedea punctele 221-227 și 241-256)

Rezumat

Cei trei reclamanți și-au depus candidatura la alegerile pentru Parlamentul European care au avut loc în Spania la 26 mai 2019, în urma cărora, la 13 iunie 2019, primul și al doilea reclamant au fost proclamați aleși. La 20 iunie 2019, Junta Electoral Central (Comisia Electorală Centrală, Spania) a comunicat Parlamentului o decizie în care constata că aceștia din urmă nu au depus jurământul de respectare a Constituției spaniole impus de legea electorală spaniolă ( 1 ) și, în consecință, a declarat că locurile lor în Parlament sunt vacante. La 27 iunie 2019, președintele Parlamentului în funcție la acea dată i-a informat pe primul și pe al doilea reclamant că nu era în măsură să îi trateze ca viitori membri ai Parlamentului.

La 14 octombrie și la 4 noiembrie 2019, judecătorul de instrucție al Secției penale a Tribunal Supremo (Curtea Supremă, Spania) a emis un mandat național de arestare, un mandat european de arestare și un mandat internațional de arestare împotriva fiecărui reclamant, pentru ca aceștia să poată fi judecați în cadrul procedurii penale declanșate împotriva lor pentru fapte care constituie printre altele, în funcție de persoanele vizate, infracțiuni de rebeliune, de sedițiune și de deturnare de fonduri publice.

În ședința plenară din 13 ianuarie 2020, Parlamentul a luat act, în urma Hotărârii Junqueras Vies ( 2 ), de alegerea în Parlament a primului și a celui de al doilea reclamant cu efect de la 2 iulie 2019. La 16 ianuarie 2020, vicepreședintele Parlamentului a comunicat în ședință plenară cererile transmise de președintele Curții Supreme la 13 ianuarie 2020, având ca obiect ridicarea imunității primului și a celui de al doilea reclamant, și le-a transmis Comisiei pentru afaceri juridice a Parlamentului.

La 10 februarie 2020, în urma retragerii Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană, care a intervenit la 31 ianuarie 2020, Parlamentul a luat act de alegerea celei de a treia reclamante în calitate de deputată cu efect de la 1 februarie 2020. La 13 februarie 2020, vicepreședintele Parlamentului a comunicat în ședință plenară cererea transmisă de președintele Curții Supreme la 10 februarie 2020 privind ridicarea imunității celei de a treia reclamante și a trimis această cerere Comisiei pentru afaceri juridice a Parlamentului.

Prin trei decizii din 9 martie 2021 ( 3 ), Parlamentul a ridicat imunitatea prevăzută la articolul 9 primul paragraf litera (b) din Protocolul nr. 7 ( 4 ) a celor trei reclamanți, care au introdus în această situație la Tribunal o acțiune în anulare îndreptată împotriva acestor trei decizii.

Statuând în cameră extinsă, Tribunalul respinge acțiunea reclamanților, ceea ce îl determină în special să se pronunțe cu privire la aplicabilitatea principiului imparțialității în cazul unei decizii prin care se soluționează o cerere de ridicare a imunității unui deputat european și cu privire la conținutul acestui principiu, precum și cu privire la examinarea care trebuie efectuată de Parlament atunci când este sesizat cu o asemenea cerere.

Aprecierea Tribunalului

În primul rând, în ceea ce privește cerința imparțialității, consacrată la articolul 41 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care se impune instituțiilor în îndeplinirea misiunilor lor, Tribunalul amintește că aceasta urmărește să garanteze egalitatea de tratament care stă la baza Uniunii. Ea vizează în special evitarea situațiilor de eventuale conflicte de interese în ceea ce privește funcționarii și agenții care acționează pe seama acestor instituții. Ea se impune de asemenea membrilor Parlamentului atunci când intervin în cadrul adoptării unor decizii care intră în sfera funcțiilor administrative ale Parlamentului. Tribunalul statuează că ea se impune de asemenea membrilor Parlamentului care, în calitate de membri ai Comisiei pentru afaceri juridice, participă la faza de examinare a unei cereri de ridicare a imunității, în pofida caracterului politic al deciziei prin care se soluționează o asemenea cerere. El precizează că această cerință trebuie totuși în mod necesar să țină seama de faptul că membrii respectivi nu sunt, prin definiție, neutri din punct de vedere politic, ceea ce îi distinge de funcționarii și de agenții care acționează în numele instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii.

Tribunalul arată de asemenea că Comisia pentru afaceri juridice este un organ politic, a cărui compunere urmărește să reflecte pluralitatea existentă în cadrul Parlamentului. Această comisie desemnează, în cadrul său, raportorul potrivit unui sistem de rotație egalitar între grupurile politice. Rezultă că, dacă misiunea de raportor este încredințată unui deputat care aparține unui anumit grup politic, acest deputat acționează în cadrul unei comisii a cărei compunere reflectă echilibrul grupurilor politice în cadrul Parlamentului.

Tribunalul consideră că, în acest context, imparțialitatea unui deputat care intervine în cursul acestei faze de examinare, precum raportorul, nu poate, în principiu, să fie apreciată în lumina ideologiei sale politice, nici în lumina unei comparații între ideologia sa politică și cea a deputatului vizat de cererea de ridicare a imunității. În special, apartenența raportorului la un partid politic național sau la un grup politic constituit în cadrul Parlamentului, oricare ar fi valorile și ideile susținute de acestea din urmă și presupunând chiar că acestea sunt susceptibile să evidențieze sensibilități a priori defavorabile situației deputatului vizat de cererea de ridicare a imunității, nu are în principiu incidență asupra aprecierii imparțialității raportorului.

Tribunalul deduce de aici consecința că, în speță, apartenența raportorului la Grupul politic european al conservatorilor și reformiștilor europeni, care cuprinde și deputații, membri ai partidului politic VOX, aflați la originea procedurii penale care îi vizează pe reclamanți, nu are în principiu incidență asupra aprecierii imparțialității sale. În această privință, Tribunalul consideră că situația specifică a deputaților membri ai partidului menționat nu se poate extinde, în principiu, la toți membrii Grupului politic al conservatorilor și reformiștilor europeni pentru simplul motiv că împărtășesc, din moment ce aparțin aceluiași grup, afinități politice. În acest context, faptul că deputatul, viitor raportor în cauzele de ridicare a imunității reclamanților, și-a manifestat sprijinul pentru ideile susținute de partidul politic VOX privind în special situația politică din Catalonia, precum și opoziția față de ideile politice apărate de reclamanți nu poate fi suficient pentru a caracteriza o atingere adusă principiului imparțialității.

După ce a arătat lipsa invocării de către reclamanți a unui interes personal al raportorului în cauzele în discuție sau a unei prejudecăți de ordin personal a acestuia din urmă, disociabilă de ideologia sa politică, Tribunalul respinge critica întemeiată pe lipsa de imparțialitate a raportorului.

În al doilea rând, în ceea ce privește examinarea care trebuie efectuată de Parlament atunci când este sesizat cu o cerere de ridicare a imunității, Tribunalul amintește că Parlamentul trebuie să verifice, într-o primă etapă, dacă faptele care se află la originea acestei cereri sunt susceptibile să intre sub incidența articolului 8 din Protocolul nr. 7, ca dispoziție specială. În cazul unui răspuns afirmativ, Parlamentul trebuie să constate că ridicarea imunității este imposibilă. Numai în cazul în care această instituție concluzionează în sens negativ îi revine sarcina de a verifica, într-o a doua etapă, dacă deputatul vizat beneficiază de imunitatea prevăzută la articolul 9 din protocolul menționat pentru faptele în cauză și, dacă aceasta este situația, de a decide dacă este sau nu necesar să ridice această imunitate în temeiul articolului 9 al treilea paragraf din protocolul respectiv.

În această privință, Tribunalul constată că, în deciziile atacate, Parlamentul a arătat că faptele aflate la originea cererilor de ridicare a imunității nu intrau sub incidența articolului 8 din Protocolul nr. 7.

În continuare, în ceea ce privește aspectul dacă reclamanții beneficiau de imunitatea prevăzută la articolul 9 pentru faptele în cauză, Tribunalul consideră că, din moment ce, în cadrul competențelor sale referitoare la imunități, Parlamentul trebuie să asigure efectivitatea lor, acesta a considerat în mod implicit, dar necesar că, în împrejurările speței, numai imunitatea prevăzută la articolul 9 primul paragraf litera (b) din Protocolul nr. 7 constituie un obstacol în calea arestării reclamanților și a predării lor autorităților spaniole în temeiul mandatelor europene de arestare în litigiu.

În această privință, Tribunalul arată că, în deciziile atacate, Parlamentul a luat act de faptul că dreptul spaniol, astfel cum este interpretat de instanțele naționale, nu conferă imunitate reclamanților pentru faptele în cauză. Tribunalul consideră că, din moment ce întinderea și conținutul imunității prevăzute la articolul 9 primul paragraf litera (a) din Protocolul nr. 7 sunt determinate de dreptul național, Parlamentul a făcut trimitere în mod întemeiat la dreptul național, astfel cum este interpretat de instanțele naționale. Tribunalul consideră de asemenea că reclamanții nu au dovedit că această constatare este eronată.

Tribunalul statuează, în plus, că tăcerea deciziilor atacate cu privire la imunitatea prevăzută la articolul 9 al doilea paragraf din Protocolul nr. 7, care privește imunitatea membrilor Parlamentului pe perioada deplasării la locul reuniunii Parlamentului sau la întoarcere, nu este de natură să le confere un caracter ambiguu, întrucât imunitatea prevăzută de această dispoziție nu conferă reclamanților o protecție autonomă în raport cu cea de care beneficiau în temeiul articolului 9 primul paragraf.

În sfârșit, Tribunalul precizează că nu este de competența Parlamentului, cu ocazia examinării aspectului dacă este necesar să ridice imunitatea unuia dintre membrii săi, să aprecieze legalitatea actelor adoptate de autoritățile judiciare în cursul procedurii naționale în cauză, precum, în speță, a mandatelor de arestare naționale și europene. Acest aspect este astfel de competența exclusivă a autorităților naționale.

( 1 ) Articolul 224 alineatul 2 din Ley orgánica 5/1985 de régimen electoral general (Legea organică 5/1985 privind regimul electoral general) din 19 iunie 1985 (BOE nr. 147 din 20 iunie 1985, p. 19110).

( 2 ) Hotărârea din 19 decembrie 2019, Junqueras Vies (C-502/19, EU:C:2019:1115).

( 3 ) Deciziile P9_TA(2021)0059, P9_TA(2021)0060 și P9_TA(2021)0061 ale Parlamentului European din 9 martie 2021.

( 4 ) Acest articol din Protocolul (nr. 7) privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene (JO 2010, C 83, p. 266) prevede că, pe durata sesiunilor Parlamentului European, membrii acestuia beneficiază pe teritoriul oricărui alt stat membru de exceptare privind orice măsură de detenție sau urmărire penală.