Paragraf
Hotărârea Tribunalului (Camera întâi) din 21 decembrie 2022 – Pshonka/Consiliul
Paragraf
(Cauza T-243/21) ( 1 )
Paragraf
„Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive adoptate având în vedere situația din Ucraina – Înghețarea fondurilor – Lista persoanelor, entităților și organismelor cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice – Menținerea numelui reclamantului pe listă – Obligația Consiliului de a verifica dacă decizia unei autorități dintr-un stat terț a fost adoptată cu respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă”
Paragraf
Uniunea Europeană – Controlul jurisdicțional al legalității actelor instituțiilor – Măsuri restrictive adoptate având în vedere situația din Ucraina – Înghețarea fondurilor persoanelor implicate în deturnări de fonduri publice și ale persoanelor fizice sau juridice, ale entităților sau ale organismelor care le sunt asociate – Întinderea controlului
Paragraf
[art. 275 al doilea paragraf TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47 și 48; Decizia (PESC) 2021/394 a Consiliului, Regulamentul nr. 2021/391 al Consiliului]
Paragraf
(a se vedea punctele 60 și 61)
Paragraf
Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive adoptate având în vedere situația din Ucraina – Decizie de înghețare a fondurilor – Adoptare sau menținere pe baza unei proceduri judiciare desfășurate de autoritățile unui stat terț în materie de deturnare de fonduri publice sau de abuz de putere săvârșit de titularul unei funcții publice – Admisibilitate – Condiție – Decizie națională adoptată cu respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă – Obligație de verificare ce revine Consiliului – Obligația de motivare – Conținut – Stat terț care a aderat la Convenția europeană a drepturilor omului – Lipsa incidenței – Obiectiv al măsurilor restrictive care vizează consolidarea statului de drept și a drepturilor omului
Paragraf
[art. 21 alin. 2 lit. (b) TUE; Decizia 2014/119/PESC a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia (PESC) 2021/394, considerentul (2) și anexa; Regulamentul nr. 208/2014 al Consiliului, anexa I; Regulamentul nr. 2021/391 al Consiliului]
Paragraf
(a se vedea punctele 62-68)
Paragraf
Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive adoptate având în vedere situația din Ucraina – Decizie de înghețare a fondurilor – Adoptare sau menținere pe baza unei proceduri judiciare desfășurate de autoritățile unui stat terț în materie de deturnare de fonduri publice sau de abuz de putere săvârșit de titularul unei funcții publice – Condiții – Decizie națională adoptată cu respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă – Obligația autorității competente a Uniunii de a stabili, în caz de contestare, temeinicia motivelor reținute împotriva persoanelor sau a entităților vizate – Obligația Consiliului de verificare a respectării drepturilor menționate – Încălcare
Paragraf
[Decizia 2014/119/PESC, astfel cum a fost modificată prin Decizia (PESC) 2021/394, anexa; Regulamentul nr. 208/2014 al Consiliului, anexa I; Regulamentul nr. 2021/391]
Paragraf
(a se vedea punctele 73, 75-83, 86-92 și 112)
Paragraf
Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive adoptate având în vedere situația din Ucraina – Decizie de înghețare a fondurilor – Adoptare sau menținere pe baza unei decizii naționale de înghețare a fondurilor adoptate de o autoritate a unui stat terț – Admisibilitate – Condiție – Decizie națională adoptată cu respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă – Obligație de verificare ce revine Consiliului – Proba verificării – Sarcina probei
Paragraf
[Decizia 2014/119/PESC a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia (PESC) 2021/394; Regulamentul nr. 208/2014 al Consiliului; Regulamentul nr. 2021/391 al Consiliului]
Paragraf
(a se vedea punctele 91-94 și 111)
Paragraf
Dreptul Uniunii Europene – Principii – Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă – Respectarea unui termen rezonabil – Măsuri restrictive adoptate având în vedere situația din Ucraina – Procedură judiciară într-o țară terță care servește drept temei pentru decizia de adoptare a măsurilor restrictive – Obligația de verificare a Consiliului – Conținut
Paragraf
[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47 și art. 52 alin. (3)]
Paragraf
(a se vedea punctele 95-108)
Paragraf
Dispozitivul
Paragraf
Anulează Decizia (PESC) 2021/394 a Consiliului din 4 martie 2021 de modificare a Deciziei 2014/119/PESC privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/391 al Consiliului din 4 martie 2021 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 208/2014 privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina în măsura în care numele domnului Viktor Pavlovych Pshonka a fost menținut pe lista persoanelor, entităților și organismelor cărora li se aplică aceste măsuri restrictive.
Paragraf
Obligă Consiliul Uniunii Europene la plata cheltuielilor de judecată.
Paragraf
( 1 ) JO C 263, 5.7.2021.