Hotărârea Tribunalului (Camera a șaptea) din 9 noiembrie 2022 (Extras).#QM împotriva Agenției Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii.#Funcție publică – Agenți temporari – Neprelungire pentru o perioadă nedeterminată a unui contract pe durată determinată – Interesul serviciului – Eroare de drept – Eroare vădită de apreciere – Dreptul de a fi ascultat – Principiul bunei administrări – Obligația de solicitudine.#Cauza T-164/21.

Prin acțiunea sa întemeiată pe articolul 270 TFUE, reclamantul, QM, solicită anularea Deciziei Agenției Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol) din 27 mai 2020 de a nu prelungi contractul său de muncă pe durată nedeterminată (denumită în continuare „decizia atacată”), precum și, în măsura în care este necesar, anularea deciziei din 18 decembrie 2020 de respingere a reclamației sale (denumită în continuare „decizia de respingere a reclamației”).

La 7 ianuarie 2020, a început procedura de prelungire a contractului reclamantului printr‑un contract pe durată nedeterminată, în conformitate cu normele aplicabile în cadrul Europol. [omissis]

La 5 mai 2020, directoarea executivă, în calitatea sa de autoritate abilitată să încheie contracte de muncă (denumită în continuare „AAIC”), l‑a informat pe reclamant cu privire la intenția sa de a nu‑i prelungi contractul cu un contract pe durată nedeterminată, precizând că, pentru a reflecta strategia Europol intitulată „Europol Strategy 2020+” (denumită în continuare „strategia Europol 2020+”) și responsabilitățile atribuite Europol în contextul programului „EU Interoperability Agenda”, viitorul șef al departamentului [confidențial] ar trebui să dispună de aptitudini și de competențe suplimentare de care el nu dispunea (în continuare „scrisoarea de informare din 5 mai 2020”).

La 12 mai 2020, reclamantul a inserat, în secțiunea 6 a formularului de prelungire a contractului, comentariile sale referitoare la intenția directoarei executive de a nu‑i prelungi contractul.

La 27 mai 2020, AAIC a adoptat decizia atacată. Printr‑un e‑mail din 2 iunie 2020, această decizie a fost notificată reclamantului.

În decizia atacată, AAIC a precizat că, „[î]n urma analizei strategiei Europol 2020+ și a «documentației de programare» a Europol, inclusiv a responsabilităților atribuite Europol în cadrul programului de interoperabilitate al Uniunii, care sunt puse în aplicare în etape progresive, a fost identificată însă necesitatea operațională de a avea un șef al departamentului [confidențial] care să dispună de competențe suplimentare, în raport cu profilul postului actual [al reclamantului]”. [omissis]

Reclamantul solicită Tribunalului: – anularea deciziei atacate și, în măsura în care este necesar, a deciziei de respingere a reclamației; – obligarea Europol la plata cheltuielilor de judecată.

Europol solicită Tribunalului: – respingerea acțiunii ca neîntemeiată; – obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea acțiunii sale în anulare, reclamantul invocă cinci motive, întemeiate, primul, pe erori săvârșite de AAIC în aplicarea criteriilor de evaluare a candidatului la prelungirea contractului pe durată nedeterminată, pe lipsa unei decizii de reorganizare și de definire a noilor nevoi ale funcției, al doilea, pe încălcarea dreptului de a fi ascultat, al treilea, pe o prejudecată în ceea ce privește aptitudinile sale de a răspunde nevoilor viitoare ale funcției, pe lipsa examinării aptitudinilor sale, pe încălcarea obligației de bună administrare și a dreptului său legitim de a fi evaluat, al patrulea, pe o eroare vădită de apreciere în ceea ce privește profilul și aptitudinile sale și, al cincilea, pe un abuz de drept și pe încălcarea obligației de solicitudine. [omissis]

Potrivit reclamantului, conform articolului 4 alineatul (3) din decizia din 28 martie 2019, termenii „evoluții viitoare previzibile” menționați la acest articol se raportează la necesitatea continuă a postului sau a funcției și, prin urmare, exclusiv la primul criteriu. Or, din motivarea deciziei atacate ar rezulta că aceasta se întemeiază numai pe al doilea criteriu prevăzut de dispoziția menționată, și anume pe aptitudinile și competențele agentului, care nu se referă la evoluțiile viitoare previzibile.

Astfel, reclamantul susține că, prin faptul că i s‑a solicitat să demonstreze aptitudini noi având în vedere evoluțiile viitoare previzibile, decizia atacată s‑ar întemeia în realitate pe modificarea funcției pe care o ocupa, care nu făcuse obiectul niciunei decizii de reorganizare, în timp ce noile necesități ale acestei funcții nu erau definite la momentul deciziei de neprelungire a contractului său.

În această privință, primo, invocând Hotărârea din 16 decembrie 2020, VP/Cedefop (T‑187/18, nepublicată, EU:T:2020:613), reclamantul arată că, pentru a aprecia interesul său de a prelungi sau nu contractul unuia dintre agenții săi, Europol putea să se refere la reorganizări viitoare numai în ipoteza în care reorganizările menționate erau previzibile. Astfel, prin faptul că a decis să nu prelungească contractul reclamantului pe durată nedeterminată pentru motivul că erau necesare alte aptitudini pentru îndeplinirea sarcinilor încredințate viitorului șef al departamentului [confidențial], în condițiile în care descrierea funcțiilor aferente acestui post nu fusese încă modificată, directoarea executivă ar fi săvârșit o eroare.

Secundo, reclamantul arată că decizia atacată nu precizează aptitudinile care vor fi necesare pentru ocuparea postului de șef al departamentului [confidențial] în viitor. De asemenea, în opinia sa, niciun document invocat de Europol nu definește noile competențe pe care ar trebui să le posede următorul șef al departamentului [confidențial].

Astfel, consideră că aptitudinile și competențele sale ar fi trebuit să fie examinate pentru a se verifica dacă acesta corespundea profilului postului, după cum era avut în vedere în acel moment. În fapt, Europol ar fi trebuit să evalueze competențele și aptitudinile reclamantului pe baza unui proces sau a unui test, iar nu pe baza performanțelor profilului postului actual.

Reclamantul susține, pe de altă parte, că a demonstrat că avea aptitudinile și competențele cerute la momentul respectiv sau, cel puțin, că a știut să demonstreze pe parcursul întregii sale cariere că era perfect capabil să își adapteze profilul în funcție de competențele sale și invers.

Reclamantul susține de asemenea că anunțul pentru ocuparea postului vacant publicat la [confidențial] cuprindea descrierea unui post analog cu cel pe care îl ocupa. În această privință, el susține că, atunci când se afla în post, descrierea postului său nu a evoluat niciodată, în pofida adaptării atribuțiilor sale.

Tertio, reclamantul nu este de acord cu faptul că postul de șef al departamentului [confidențial] a fost încadrat printre posturile numite „restrânse”. El susține că această schimbare nu îi poate fi opusă în mod valabil, întrucât modificarea tipului postului în cursul exercitării atribuțiilor nu poate aduce atingere agentului care ocupă postul în cauză. Or, această schimbare, care ar genera o obligație de rotație a agenților temporari, ar fi avut drept consecință faptul că l‑a împiedicat pe reclamant să candideze din cauza perioadei de latență de trei ani.

Quarto, reclamantul invocă o diferență de tratament, precum și încălcarea articolului 27 din statut. Acesta susține că persoana angajată în [confidențial] pe postul de șef al departamentului [confidențial] nu dispunea de competențe suplimentare în raport cu cele ale sale și că profilul acesteia este analog cu al său. Singura diferență dintre această persoană și reclamant ar fi cetățenia. Reclamantul adaugă că selecția unui agent [confidențial] pentru postul de șef de departament [confidențial] în care doi șefi de unitate sunt de asemenea [confidențial] ar aduce atingere echilibrului dintre cetățeniile funcționarilor și ale agenților și principiului prevăzut la articolul 27 din statut.

Europol contestă argumentele reclamantului.

În această privință, trebuie amintit cu titlu introductiv că, potrivit unei jurisprudențe constante, posibilitatea de a prelungi contractul de muncă al unui agent temporar constituie o simplă posibilitate lăsată la aprecierea autorității competente, instituțiile dispunând de o putere largă de apreciere în ceea ce privește organizarea serviciilor lor în funcție de misiunile care le sunt acordate și în ceea ce privește repartizarea, în vederea îndeplinirii acestora, a personalului care se află la dispoziția lor, cu condiția ca această repartizare să se realizeze în interesul serviciului (a se vedea Hotărârea din 10 octombrie 2014, EMA/BU, T‑444/13 P, EU:T:2014:865, punctul 28 și jurisprudența citată).

Această jurisprudență este cu atât mai pertinentă atunci când este vorba despre înlocuirea unui contract pe durată determinată cu un contract pe durată nedeterminată, care creează o legătură mai stabilă și fără limită de timp între instituție și agentul vizat (Hotărârea din 26 ianuarie 2022, MN/Europol, T‑586/20, nepublicată, EU:T:2022:24, punctul 34).

Organizarea și funcționarea serviciului țin de competența exclusivă a instituției, iar autoritatea ierarhică este singura responsabilă de organizarea serviciilor. Numai aceasta are dreptul să aprecieze nevoile serviciului, repartizând, în consecință, personalul pe care îl are la dispoziție (a se vedea Hotărârea din 16 decembrie 2020, VP/Cedefop, T‑187/18, nepublicată, EU:T:2020:613, punctul 104 și jurisprudența citată).

Astfel, instituțiile și agențiile Uniunii au libertatea de a‑și structura unitățile administrative, ținând seama de un ansamblu de factori precum natura și amploarea atribuțiilor care le sunt acordate și posibilitățile bugetare. Or, această libertate implică libertatea de a desființa posturi și de a modifica atribuirea sarcinilor, în interesul unei eficiențe crescute a organizării muncii sau pentru a răspunde unor cerințe bugetare de desființare a unor posturi impuse de autoritățile politice ale Uniunii, precum și competența de a reatribui sarcini exercitate anterior de titularul postului desființat, fără ca această desființare a postului să fie în mod necesar supusă condiției ca toate atribuțiile impuse să fie efectuate de un număr mai puțin important de persoane decât înainte de reorganizare (a se vedea Hotărârea din 16 decembrie 2020, VP/Cedefop, T‑187/18, nepublicată, EU:T:2020:613, punctul 105 și jurisprudența citată).

Pe de altă parte, spre deosebire de funcționari, a căror stabilitate a locului de muncă este garantată de statut, agenții temporari intră în sfera unui alt regim, la baza căruia se află contractul de muncă încheiat cu instituția vizată. Reiese din articolul 47 alineatul (1) litera (b) din RAA că durata raportului de muncă dintre o instituție și un agent temporar angajat pe perioadă determinată este reglementată tocmai de condițiile stabilite în contractul încheiat între părți (Hotărârea din 13 decembrie 2018, Wahlström/Frontex, T‑591/16, nepublicată, EU:T:2018:938, punctul 46).

Cu toate acestea, trebuie arătat că, atunci când o administrație a adoptat, prin directivă internă, un regim specific, destinat în special să garanteze transparența procesului de prelungire a contractelor, precum și aplicarea corectă a anumitor condiții de procedură, acest regim se analizează ca o autolimitare a puterii de apreciere a instituției, de la care administrația nu se poate îndepărta, cu riscul de a încălca principiul egalității de tratament, decât precizând în mod clar motivele care pot justifica această schimbare (Hotărârea din 26 septembrie 2017, Hanschmann/Europol, T‑562/16, nepublicată, EU:T:2017:664, punctul 67).

În prezenta cauză, trebuie arătat, în primul rând, că decizia din 28 martie 2019, care definește politica generală a Europol în materia prelungirii contractelor, constituie o directivă internă în sensul jurisprudenței citate la punctul 87 de mai sus. Astfel, această decizie are ca efect instituirea unui regim specific care condiționează prelungirea contractelor pe durată nedeterminată de îndeplinirea a trei condiții cumulative.

În această privință, trebuie amintit că, potrivit articolului 4 alineatul (3) din decizia din 28 martie 2019, prelungirea contractului pe perioadă nedeterminată este supusă îndeplinirii a trei criterii, și anume, în primul rând, necesitatea continuă a postului sau a funcției, inclusiv în lumina evoluțiilor viitoare previzibile, în al doilea rând, aptitudinile și competențele agentului și relevanța lor pentru postul sau funcția ocupată și, în al treilea rând, performanța constantă a agentului vizat.

În speță, din decizia atacată reiese în esență că, deși necesitatea continuă a postului, precum și performanța constantă a reclamantului nu sunt contestate, totuși, aptitudinile și competențele sale, precum și relevanța lor pentru postul ocupat sunt în discuție în lumina evoluțiilor viitoare previzibile.

Astfel, Europol a aplicat, în speță, primele două criterii, și anume, pe de o parte, necesitatea continuă a postului și a funcției, în lumina evoluțiilor viitoare previzibile, și, pe de altă parte, aptitudinile și competențele agentului și relevanța lor pentru funcția ocupată și a constatat o lipsă de adecvare între aptitudinile și competențele reclamantului și evoluțiile viitoare previzibile în materie de [confidențial].

Trebuie analizat dacă o asemenea aplicare contestată de reclamant este, după cum acesta afirmă în esență, nejustificată și incoerentă.

În primul rând, este necesar să se considere că, în interesul serviciului, Europol ar fi trebuit, înainte de a lua decizia cu privire la prelungirea contractului, să evalueze în mod responsabil viitoarele modificări și evoluțiile previzibile.

În speță, pe de o parte, Europol, ținând seama de numeroasele documente strategice de programare referitoare la activitatea sa, a considerat că departamentul [confidențial] trebuia să desfășoare activități operaționale, iar nu doar activități de sprijin pentru activitățile operaționale ale celorlalte departamente, astfel încât șeful departamentului [confidențial] trebuia să aibă competențe suplimentare.

Pe de altă parte, Europol, după ce a evaluat aptitudinile și competențele reclamantului, ținând seama de dosarul personal și de comentariile acestuia, prezentate în cadrul procedurii de prelungire a contractului, a considerat că acestea nu corespundeau evoluțiilor viitoare în materie de [confidențial].

În al doilea rând, dacă, astfel cum susține reclamantul, criteriile stabilite la articolul 4 alineatul (3) din decizia din 28 martie 2019 ar urma să fie aplicate în mod complet autonom, o astfel de aplicare ar putea conduce la o situație în care Europol ar trebui să prelungească contractul unui agent, chiar dacă competențele sale nu ar corespunde cerințelor, previzibile în mod rezonabil în viitor, ale postului ocupat, ceea ce ar fi vădit contrar interesului serviciului și obiectivului procedurii prevăzute la articolul menționat.

Astfel, în lumina acestor observații și ținând seama de larga putere de apreciere a AAIC în materia prelungirii contractelor pe durată determinată cu contracte pe durată nedeterminată, nu rezultă că se poate reproșa Europol săvârșirea unei erori de drept în aplicarea criteriilor de evaluare a candidatului la prelungirea contractului.

În al doilea rând, astfel cum reiese din decizia atacată, aceasta nu se întemeiază pe o reorganizare viitoare a agenției, ci pe faptul că aptitudinile și competențele reclamantului nu corespundeau profilului postului în lumina evoluțiilor viitoare și previzibile ale acestuia.

Postul de șef al departamentului [confidențial] a fost menținut în organigrama Europol, însă necesitățile postului corespunzătoare unor noi competențe au fost redefinite, astfel încât postul respectiv impune competențe suplimentare, fără a face însă obiectul unei desființări sau al unei reorganizări.

Astfel, Hotărârea din 16 decembrie 2020, VP/Cedefop (T‑187/18, nepublicată, EU:T:2020:613), prin care decizia de neprelungire a contractului unui agent a fost anulată pentru motivul că decizia respectivă se întemeia pe o reorganizare viitoare, în condițiile în care nu fusese adoptată nicio decizie concretă în această privință, nu poate fi aplicată în speță.

În al treilea rând, în ceea ce privește argumentul întemeiat pe faptul că decizia atacată nu precizează aptitudinile necesare pentru a ocupa postul de șef al departamentului [confidențial] în viitor, trebuie amintit că, în decizia atacată, AAIC a precizat că [confidențial] sunt competențe cruciale, iar „capacitatea de a conduce [confidențial] va fi primordială pentru șeful departamentului [confidențial]”.

De asemenea, reiese din diferite înscrisuri din dosar, atât de natură strategică, precum strategia Europol 2020+, cât și de natură programatică, în special documentația de programare a Europol și în special cea din perioada 2020-2022, inclusiv responsabilitățile atribuite Europol în cadrul programului de interoperabilitate al Uniunii, la care reclamantul, în calitatea sa de șef de departament [confidențial], a contribuit și pe care acesta nu îl putea ignora, că discuțiile cu privire la aceste nevoi viitoare în materie de [confidențial] au fost inițiate în anul 2019.

În acest context, decizia atacată, precum și precizările aduse în scrisoarea de informare din 5 mai 2020 și documentele accesibile reclamantului, cum ar fi strategia Europol 2020+, foaia de parcurs a Europol pentru interoperabilitate, documentul de programare al Europol 2020-2022, proiectul de document de programare 2021-2023, raportul Europol pentru intervenienții externi, Planul Europol de interoperabilitate al Uniunii și rapoartele Europol cu privire la punerea în aplicare a strategiei Europol 2020+, i‑au permis în mod necesar acestuia să înțeleagă aptitudinile și competențele cerute pentru postul de șef de departament [confidențial].

În ceea ce privește afirmația potrivit căreia Europol ar fi trebuit să evalueze competențele și aptitudinile reclamantului pe baza unui proces sau a unui test, este necesar să se arate că un astfel de test nu este prevăzut în decizia din 28 martie 2018, care definește procedura de prelungire a contractelor. Competențele și aptitudinile agentului sunt examinate de directorul executiv ținând seama de rezultatele obținute de agent, de dosarul personal al acestuia, inclusiv de curriculum vitae și de comentariile prezentate în cadrul procedurii de prelungire, procedură căreia AAIC i s‑a conformat în speță. Punerea în aplicare a unei proceduri suplimentare, sub forma unui test sau a unei discuții solicitate de reclamant, nu ar fi respectat termenii deciziei din 28 martie 2018 și ar fi putut determina o încălcare a principiului egalității de tratament.

În al patrulea rând, în ceea ce privește încadrarea postului de șef al departamentului [confidențial] printre posturile numite „restrânse”, este suficient să se constate că această schimbare a avut loc, în speță, după adoptarea deciziei atacate și, prin urmare, nu poate avea vreun efect asupra legalității acesteia. Prin urmare, aspectul dacă schimbarea menționată era sau nu opozabilă reclamantului este lipsit de relevanță.

În al cincilea rând, în ceea ce privește critica potrivit căreia persoana nou‑angajată în calitate de șef al departamentului [confidențial] nu ar dispune de competențe suplimentare în raport cu cele ale reclamantului, trebuie arătat că aceste afirmații se întemeiază pe percepția sa personală despre informațiile accesibile publicului. Or, astfel cum susține Europol, aceste informații nu pot înlocui un dosar de candidatură în cadrul unei proceduri de selecție.

În ceea ce privește afirmația reclamantului potrivit căreia numirea unui agent [confidențial] în postul de șef al departamentului [confidențial] în care alți doi șefi de unitate sunt de asemenea [confidențial] ar aduce atingere articolului 27 din statut, trebuie constatat că persoana selectată pentru postul de șef al departamentului [confidențial] are cetățenie [confidențial], în timp ce alți doi șefi de unitate au cetățenie [confidențial].

Astfel, în lipsă de alte probe, nu rezultă că, prin numirea ca șef al departamentului [confidențial] a unui agent [confidențial] de cetățenie [confidențial], în timp ce doi șefi de unitate ai acestui departament au cetățenia [confidențial], Europol a încălcat articolul 27 din statut, care impune printre altele agențiilor Uniunii să recruteze personal pe o bază geografică cât mai largă posibil dintre resortisanții statelor membre ale Uniunii și care le interzice să rezerve posturi resortisanților unui anumit stat membru.

Rezultă din ansamblul celor ce precedă că primul motiv trebuie respins.

În cadrul celui de al patrulea motiv, reclamantul susține că experiențele sale profesionale, aptitudinile și capacitatea sa de a se adapta în funcție de necesități demonstrează că are calitățile necesare pentru a ocupa postul de șef al departamentului [confidențial] și că directoarea executivă a săvârșit, așadar, o eroare vădită de apreciere în ceea ce privește capacitățile sale de a‑și îndeplini sarcinile în lumina evoluțiilor viitoare și previzibile ale postului de șef al departamentului [confidențial].

De asemenea, reclamantul amintește că nu avea cunoștință de noile necesități ale organizației, în măsura în care competențele necesare nu făceau parte dintre cerințele sau descrierile postului disponibil.

În orice caz, reclamantul nu ar fi făcut obiectul unui tratament egal în raport cu ceilalți candidați la postul de șef al departamentului [confidențial] în ceea ce privește modalitățile de evaluare a aptitudinilor sale.

Europol contestă argumentele reclamantului.

Cu titlu introductiv, trebuie arătat că, deși administrația dispune de o largă putere de apreciere la prelungirea unui contract pe durată determinată cu un contract pe durată nedeterminată, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 82 și 83 de mai sus, Tribunalul, sesizat cu o acțiune în anulare îndreptată împotriva unui act adoptat în exercițiul unei astfel de competențe, exercită totuși un control de legalitate, care se manifestă sub mai multe aspecte. Referitor la o cerere de anulare a unei decizii de neprelungire a unui contract de agent temporar, care constituie un act care lezează, controlul instanței Uniunii trebuie să se limiteze la verificarea inexistenței unei erori de drept, a unei erori vădite de apreciere în evaluarea interesului serviciului care a putut justifica această decizie, a unui abuz de putere, precum și la verificarea inexistenței unei atingeri aduse obligației de solicitudine ce revine unei administrații atunci când aceasta trebuie să se pronunțe asupra prelungirii unui contract încheiat între aceasta și unul dintre agenții săi. De asemenea, Tribunalul controlează dacă administrația a săvârșit neregularități procedurale sau inexactități materiale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 decembrie 2018, Wahlström/Frontex, T‑591/16, nepublicată, EU:T:2018:938, punctul 47).

Pe de altă parte, o eroare poate fi calificată drept vădită numai atunci când poate fi percepută cu ușurință și iese în evidență din perspectiva criteriilor de care depinde exercitarea puterii decizionale în discuție. În consecință, pentru a stabili dacă administrația a săvârșit o eroare vădită în aprecierea faptelor care este de natură să justifice anularea unei decizii, elementele de probă pe care trebuie să le aducă reclamantul trebuie să fie suficiente pentru a înlătura caracterul plauzibil al aprecierilor reținute de administrație. Cu alte cuvinte, motivul întemeiat pe o eroare vădită trebuie respins dacă, în pofida elementelor prezentate de reclamant, aprecierea contestată poate fi totuși considerată adevărată sau valabilă (a se vedea Hotărârea din 15 decembrie 2021, HB/BEI, T‑689/20, nepublicată, EU:T:2021:891, punctul 37 și jurisprudența citată).

Prin urmare, argumentele invocate de reclamantă în susținerea celui de al patrulea motiv trebuie examinate în lumina considerațiilor precedente.

În speță, decizia atacată se întemeiază pe motivul că aptitudinile și competențele reclamantului nu răspundeau nevoilor Europol pentru postul de șef al departamentului [confidențial] în lumina evoluțiilor viitoare previzibile.

În primul rând, în ceea ce privește argumentul reclamantului potrivit căruia rezultatele, experiența și capacitatea sa de adaptare demonstrează că acesta avea aptitudinile și competențele necesare pentru ocuparea postului de șef al departamentului [confidențial], trebuie arătat că Europol nu contestă nici performanțele ridicate ale reclamantului, nici capacitatea sa de adaptare. Motivul care a justificat neprelungirea contractului reclamantului constă în caracterul inadecvat al profilului reclamantului pentru nevoile viitoare ale Europol, și anume în raport cu o capacitate necesară din acel moment [confidențial]. Rezultă că au fost identificate noi nevoi și domenii de expertiză suplimentare și că, potrivit Europol, competențele reclamantului nu sunt suficiente pentru a răspunde la acestea.

În cazul în care reclamantul declară că deține competențele și aptitudinile nou‑identificate, nu este necesar să se precizeze aceste competențe și, prin urmare, să se demonstreze că experiența sa în cadrul Europol sau experiența sa anterioară ar putea răspunde nevoii Europol de a dispune de o persoană care beneficiază de o capacitate de [confidențial] și încă [confidențial].

De asemenea, deși reclamantul susține că descrierea postului din anunțul pentru ocuparea postului vacant, publicat la 7 ianuarie 2021, nu cuprindea nicio competență suplimentară în raport cu sarcinile sale, Tribunalul constată totuși că, în urma neprelungirii contractului reclamantului, Europol a publicat un anunț pentru ocuparea postului vacant de șef al departamentului [confidențial], în care mai multe sarcini nu făceau parte din atribuțiile reclamantului, în special cele de [confidențial].

Rezultă că sarcinile încredințate reclamantului în cadrul Europol nu corespundeau cerințelor viitoare și previzibile impuse de postul de șef al departamentului [confidențial] și că reclamantul nu a reușit să dovedească o eroare vădită de apreciere din partea Europol cu privire la faptul că nu deținea competențele necesare pentru ocuparea acestui post în viitor, în cadrul unui contract pe durată nedeterminată.

În al doilea rând, în ceea ce privește argumentele reclamantului potrivit cărora nu îi erau cunoscute noile nevoi ale organizației, trebuie să se facă trimitere la aprecierea primului și a celui de al doilea motiv, subliniindu‑se că evoluțiile viitoare în materie de tehnologia informației și de comunicare au fost identificate în mod clar în numeroase documente strategice la elaborarea cărora a fost asociat și reclamantul și cu privire la care acesta a avut posibilitatea să își prezinte observațiile de două ori în cadrul procedurii de prelungire și să descrie acele aptitudini ale sale care nu ar fi fost preluate în dosarul său personal.

Având în vedere cele ce precedă, reclamantul nu prezintă elemente suficiente de natură să lipsească de plauzibilitate aprecierile reținute de Europol în ceea ce privește caracterul inadecvat al profilului său în raport cu noile nevoi ale serviciului, conform jurisprudenței citate la punctul 115 de mai sus.

În consecință, nu reiese din dosar că Europol ar fi săvârșit o eroare vădită de apreciere atunci când a considerat că reclamantul nu dispunea de aptitudini și de competențe adecvate noilor sale nevoi. În consecință, al patrulea motiv invocat de reclamant trebuie înlăturat. [omissis]

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șaptea)

9 noiembrie 2022 ( *1 )

Hotărâre ( 1 )

Istoricul litigiului

Concluziile părților

În drept

Cu privire la concluziile prin care se solicită anularea deciziei atacate

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe erori săvârșite de AAIC în aplicarea criteriilor de evaluare a candidatului la prelungirea contractului pe durată nedeterminată, pe lipsa unei decizii de reorganizare și de definire a noilor nevoi ale funcției

Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere