Hotărârea Curții (Camera a opta) din 8 decembrie 2022.#GV împotriva Caisse nationale d’assurance pension.#Trimitere preliminară – Libera circulație a persoanelor – Articolul 45 TFUE – Lucrători – Regulamentul (UE) nr. 492/2011 – Articolul 7 alineatele (1) și (2) – Egalitate de tratament – Avantaje sociale – Pensie de urmaș – Membri ai unui parteneriat civil – Reglementare națională care condiționează acordarea unei pensii de urmaș de înscrierea în registrul național a unui parteneriat încheiat și înscris în mod valabil într‑un alt stat membru.#Cauza C-731/21.

Cauza C‑731/21

împotriva

Caisse nationale d’assurance pension

[cerere de decizie preliminară formulată de Cour de cassation du Grand‑Duché de Luxembourg (Curtea de Casație a Marelui Ducat al Luxemburgului, Luxemburg)]

Hotărârea Curții (Camera a opta) din 8 decembrie 2022

„Trimitere preliminară – Libera circulație a persoanelor – Articolul 45 TFUE – Lucrători – Regulamentul (UE) nr. 492/2011 – Articolul 7 alineatele (1) și (2) – Egalitate de tratament – Avantaje sociale – Pensie de urmaș – Membri ai unui parteneriat civil – Reglementare națională care condiționează acordarea unei pensii de urmaș de înscrierea în registrul național a unui parteneriat încheiat și înscris în mod valabil într‑un alt stat membru”

Libera circulație a persoanelor – Lucrători – Egalitate de tratament – Avantaje sociale – Pensie de urmaș – Membri ai unui parteneriat civil – Reglementare națională care condiționează acordarea unei pensii de urmaș de înscrierea în registrul național a unui parteneriat încheiat și înscris în mod valabil într‑un alt stat membru – Discriminare indirectă întemeiată pe cetățenie – Justificare – Proporționalitate – Inexistență – Inadmisibilitate

(art. 45 TFUE; Regulamentul nr. 492/2011 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 7)

(a se vedea punctele 31-34, 36, 37 și 40-43 și dispozitivul)

Rezumat

În decembrie 2015, reclamanta din litigiul principal și partenerul său, resortisanți francezi cu reședința în Franța și salariați în Luxemburg, au înregistrat, în mod corespunzător, o declarație comună de pact civil de solidaritate (PACS) la tribunal d’instance de Metz (Tribunalul de Primă Instanță din Metz, Franța). Întrucât partenerul reclamantei din litigiul principal a decedat în anul 2016 în urma unui accident de muncă, aceasta din urmă a solicitat acordarea unei pensii de urmaș la caisse nationale d’assurance pension [Casa Națională de Asigurări de Pensii (Luxemburg)]. Această cerere a fost respinsă pentru motivul că PACS înregistrat în Franța nu fusese înscris în repertoriul civil luxemburghez în timpul vieții celor două părți contractante și că, în consecință, nu era opozabil terților. Această respingere a fost confirmată în cadrul acțiunii formulate de reclamantă în fața instanțelor sociale competente.

Sesizată cu recurs, Cour de cassation (Curtea de Casație, Luxemburg) solicită Curții să se pronunțe cu privire la existența unei eventuale discriminări indirecte ( 1 ), în măsura în care obligația impusă de dreptul luxemburghez ( 2 ) partenerilor care și‑au înregistrat deja parteneriatul în alt stat membru de a‑l înscrie și în repertoriul civil luxemburghez pentru a beneficia de o pensie de urmaș afectează în special lucrătorii frontalieri.

Curtea declară că articolul 45 TFUE și articolul 7 din Regulamentul nr. 492/2011, care vizează garantarea egalității de tratament a lucrătorilor, se opun unei reglementări a unui stat membru gazdă care prevede că acordarea, partenerului supraviețuitor al unui parteneriat valabil încheiat și înscris într‑un alt stat membru, a unei pensii de urmaș, datorată ca urmare a exercitării în primul stat membru a unei activități profesionale de către partenerul decedat, este subordonată condiției înscrierii prealabile a parteneriatului într‑un repertoriu ținut de respectivul stat.

Aprecierea Curții

Curtea arată, în primul rând, că legislația luxemburgheză stabilește, în privința unui parteneriat încheiat și înregistrat într‑un alt stat membru potrivit normelor relevante ale acestui stat, o condiție la care nu este supus un parteneriat încheiat în Luxemburg.

Astfel, în timp ce un parteneriat încheiat și declarat în Luxemburg este înscris în repertoriul civil luxemburghez automat și la inițiativa ofițerului de stare civilă în fața căruia a fost declarat parteneriatul, pentru un parteneriat deja înregistrat într‑un alt stat membru, aceeași înregistrare implică prezentarea de către parteneri a unei cereri în acest sens la parquet général [Parchetul general] luxemburghez. În consecință, o inegalitate de tratament întemeiată indirect pe cetățenie este instituită de legislația luxemburgheză.

Verificând, în al doilea rând, dacă această inegalitate de tratament este justificată în mod obiectiv și proporțională, Curtea constată că nu aceasta este situația. În această privință, înscrierea în repertoriul civil luxemburghez a parteneriatelor încheiate în alte state membre nu este o obligație, ci doar o posibilitate. Or, în lipsa caracterului său obligatoriu, o astfel de înscriere nu poate fi considerată, în mod coerent, ca reprezentând o formalitate indispensabilă pentru a verifica dacă un parteneriat înregistrat într‑un alt stat membru îndeplinește condițiile de fond impuse de Legea din 9 iulie 2004 și pentru a asigura opozabilitatea unui astfel de parteneriat față de terți.

În orice caz, refuzul de a acorda o pensie de urmaș pentru motivul că parteneriatul pe care se întemeiază cererea de pensie nu a fost înregistrat în Luxemburg depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului urmărit și încalcă astfel principiul proporționalității.

Astfel, pe de o parte, prezentarea unui document oficial emis de autoritatea competentă a statului membru în care a fost încheiat parteneriatul apare ca fiind suficientă pentru a asigura opozabilitatea acestui parteneriat față de autoritățile unui alt stat membru însărcinate cu plata unei pensii de urmaș, cu excepția cazului în care există indicii că exactitatea acestui document poate fi pusă la îndoială. Într‑un astfel de caz, orice eventuală îndoială a autorităților acestui din urmă stat membru ar putea fi ridicată prin intermediul unei cereri de informații adresate autorităților care au înregistrat parteneriatul menționat pentru a se asigura cu privire la autenticitatea acestuia din urmă.

Pe de altă parte, în lipsa, în legislația națională aplicabilă, a unei condiții privind termenul de înscriere a parteneriatului în cauză, nimic nu se opune ca această înscriere să fie efectuată la data la care se solicită acordarea pensiei de urmaș, ceea ce ar permite de asemenea atingerea scopului urmărit de această legislație. Or, din decizia de trimitere nu reiese că această posibilitate a fost utilizată în litigiul principal.

( 1 ) Cererea de decizie preliminară se întemeiază pe articolele 18, 45 și 48 TFUE, precum și pe articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 492/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 aprilie 2011 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii (JO 2011, L 141, p. 1), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2016/589 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 aprilie 2016 (JO 2016, L 107, p. 1) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 492/2011”).

( 2 ) Este vorba despre articolul 4-1 din Legea din 9 iulie 2004 privind efectele juridice ale anumitor parteneriate (Mémorial A 2004, p. 2020), astfel cum a fost modificată prin Legea din 3 august 2010 (Mémorial A 2010, p. 2190) (denumită în continuare „Legea din 9 iulie 2004”).