Hotărârea Curții (Camera a opta) din 26 ianuarie 2023.#Parlamentul European împotriva lui Fernando Carbajo Ferrero.#Recurs – Funcție publică – Funcționari – Procedură de numire pe un post de director – Anunț pentru ocuparea unui post vacant și anunț de recrutare – Respingere a candidaturii pentru ocuparea unui post și numirea altui candidat – Neregularitatea procedurii de recrutare – Eroare vădită de apreciere – Transparență – Egalitate de tratament.#Cauza C-613/21 P.

Prin recursul formulat, Parlamentul European solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 14 iulie 2021, Carbajo Ferrero/Parlamentul (T‑670/19, nepublicată, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2021:435), prin care acesta, pe de o parte, a anulat decizia Parlamentului din 10 decembrie 2018 prin care s‑a respins candidatura domnului Fernando Carbajo Ferrero și a fost numit A, un alt candidat, pe postul de director pentru mass‑media în cadrul Direcției Generale Comunicare a Parlamentului (denumită în continuare „decizia în litigiu”) și, pe de altă parte, a obligat Parlamentul să îi plătească, cu titlu de reparare a prejudiciului material, suma de 40000 de euro.

Istoricul litigiului este prezentat la punctele 1-18 din hotărârea atacată și, în scopul prezentei proceduri, poate fi rezumat după cum urmează.

Domnul Carbajo Ferrero a intrat în serviciul Parlamentului la 21 aprilie 1986 în calitate de funcționar. A exercitat diverse funcții în cadrul Parlamentului, în domeniile presei, informării, culturii și mass‑mediei.

În scopul ocupării postului de director pentru mass‑media din cadrul Direcției Generale Comunicare (denumit în continuare „directorul pentru mass‑media”), Parlamentul a publicat, la 27 februarie 2018, un anunț pentru ocuparea unui post vacant, în temeiul articolului 29 alineatul (1) litera (a) din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „anunțul pentru ocuparea postului vacant”). Termenul‑limită pentru depunerea candidaturilor a fost stabilit pentru data de 23 martie 2018. Domnul Carbajo Ferrero a răspuns la acest anunț la 22 martie 2018.

Ca răspuns la anunțul pentru ocuparea postului vacant, Parlamentul a primit trei candidaturi. Totuși, pentru a extinde posibilitățile de alegere în vederea ocupării postului de director pentru mass‑media, acesta a publicat la 27 martie 2018 un anunț de transfer în temeiul articolului 29 alineatul (1) litera (b) din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „anunțul de transfer”). În plus, la 13 aprilie 2018, a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene un anunț de recrutare în temeiul articolului 29 alineatul (2) din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (JO 2018, C 132 A, p. 1) (denumit în continuare „anunțul de recrutare”).

Anunțul de recrutare stabilea termenul‑limită pentru depunerea candidaturilor pentru data de 27 aprilie 2018. În total, și‑au depus candidaturile 16 candidați, dintre care trei ca răspuns la anunțul de ocupare a postului vacant, unul ca răspuns la anunțul de transfer, iar ceilalți 12 ca răspuns la anunțul de recrutare. Printre acești candidați se afla și A, care și‑a depus candidatura în urma anunțului de recrutare la 26 aprilie 2018.

Începând cu luna iunie 2018, în așteptarea numirii unui director pentru mass‑media, domnul Carbajo Ferrero a îndeplinit ad interim responsabilitățile asociate acestui post, în vederea asigurării continuității serviciului din cadrul Direcției pentru mass‑media.

În contextul procedurii de numire a directorului pentru mass‑media, a fost instituit un Comitet consultativ pentru numirea înalților funcționari (denumit în continuare „Comitetul consultativ”), în conformitate cu decizia Biroului Parlamentului (denumit în continuare „Biroul”) din16 mai 2000 privind stabilirea etapelor procedurii de numire a înalților funcționari, astfel cum a fost modificată prin decizia Biroului din 18 februarie 2008 (denumită în continuare „decizia privind stabilirea etapelor procedurii”).

În ședința desfășurată la 4 octombrie 2018, Comitetul consultativ a adoptat criterii de analiză comparativă a candidaturilor (denumite în continuare „criteriile de analiză comparativă”). Pe baza acestor criterii, Comitetul consultativ a întocmit o listă a candidaților și i‑a recomandat Biroului pe cei care ar fi trebuit invitați la un interviu. Biroul a aprobat aceste recomandări în unanimitate. Printre candidații invitați la interviu s‑au aflat domnul Carbajo Ferrero, care și‑a depus candidatura în urma anunțului de ocupare a postului vacant, A, care și‑a depus candidatura ca răspuns la anunțul de recrutare, și B, singura candidată care și‑a depus candidatura ca răspuns la anunțul de transfer. Anterior audierii acestor candidați, Comitetul consultativ a stabilit șapte subiecte sau teme pentru a efectua, în cadrul interviurilor, o analiză a candidaturilor și o ierarhizare a candidaților la finalul acestor interviuri.

Interviurile au avut loc la 19 noiembrie 2018. Pe baza interviurilor respective, Comitetul consultativ a transmis Biroului un raport motivat pentru ca acesta din urmă să se pronunțe cu privire la candidaturi. În raportul respectiv, candidații erau ierarhizați în ordinea meritelor pentru a se stabili care erau cei mai calificați să ocupe postul de director pentru mass‑media, iar în anexa la raport exista o recomandare în acest sens. În reuniunea sa din 10 decembrie 2018, Comitetul consultativ a propus trei candidați pentru ocuparea postului vacant, într‑o ordine de prioritate, în cadrul căreia A s‑a clasat pe prima poziție, domnul Carbajo Ferrero pe a doua poziție, iar B pe a treia poziție. Biroul, în calitatea sa de autoritate împuternicită să facă numiri (denumită în continuare „AIPN”), a decis să urmeze recomandarea Comitetului consultativ și l‑a numit pe A pe postul în cauză.

La 11 decembrie 2018, directorul general al Direcției Generale Comunicare din cadrul Parlamentului a informat întregul personal al direcției generale respective că procedura de recrutare a fost finalizată și i‑a mulțumit domnului Carbajo Ferrero pentru responsabilitățile pe care le‑a îndeplinit ad interim, începând cu 1 iunie 2018, în Direcția pentru mass‑media din cadrul direcției generale menționate.

Prin e‑mailul din 12 decembrie 2018, secretarul general al Parlamentului a notificat domnului Carbajo Ferrero decizia în litigiu.

La 8 martie 2019, domnul Carbajo Ferrero a introdus o reclamație în temeiul articolului 90 alineatul (2) din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”) împotriva deciziei în litigiu, care a fost respinsă la 21 iunie 2019.

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 1 octombrie 2019, domnul Carbajo Ferrero a introdus o acțiune întemeiată pe articolul 270 TFUE și având ca obiect, pe de o parte, anularea deciziei în litigiu și, pe de altă parte, repararea prejudiciului pe care pretinde că l‑ar fi suferit ca urmare a acestei decizii.

În susținerea acțiunii formulate, domnul Carbajo Ferrero a invocat cinci motive.

În hotărârea atacată, Tribunalul a examinat al doilea aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe faptul că procedura de selecție a încălcat articolul 27 din statut, precum și principiile securității juridice, transparenței, bunei administrări și egalității de tratament.

În această privință, Tribunalul a considerat, la punctele 111-123 din hotărârea atacată, în esență că larga putere de apreciere de care dispune administrația în ceea ce privește modalitățile de organizare a procedurii de selecție este limitată de respectarea principiului egalității de tratament a candidaților și a obiectivității alegerii dintre aceștia, care impun, pe de o parte, ca criteriile de analiză comparativă să fie stabilite anterior recrutării în cauză și, pe de altă parte, ca aceste criterii de analiză comparativă să nu poată fi modificate în cursul procedurii de selecție pentru a preveni riscul ca criteriile menționate să poată fi adaptate în funcție de candidaturile primite. Tribunalul a arătat, la punctul 119 din hotărârea atacată, că decizia de stabilire a etapelor procedurii prevede adoptarea criteriilor de evaluare comparativă a meritelor la începutul procedurii, și anume înainte de primirea candidaturilor, și nu prevede posibilitatea ca aceste criterii să fie modificate în stadiul interviurilor.

Or, Tribunalul a constatat că, în speță, deși astfel de criterii au permis ierarhizarea candidaturilor pentru a reține doar unele dintre acestea, ele nu fuseseră aplicate în cadrul interviurilor cu candidații și nici în cadrul analizei răspunsurilor la întrebările adresate în timpul interviurilor care au condus la ierarhizarea candidaților în ordinea meritului. Astfel, în a doua etapă a procedurii de selecție, Comitetul consultativ a stabilit șapte subiecte sau teme de discuție destinate să servească pentru evaluarea candidaților, a căror ierarhizare în ordinea meritului a fost efectuată numai pe baza răspunsurilor lor la întrebările referitoare la aceste subiecte sau teme, abordate în cadrul interviurilor respective.

Tribunalul a apreciat, la punctele 124 și 125 din hotărârea atacată, că Parlamentul nu a stabilit că aceleași criterii de analiză comparativă a meritelor fuseseră utilizate în diferitele etape ale procedurii de selecție și nici că Biroul, în calitatea sa de AIPN, fusese informat cu privire la faptul că criteriile stabilite de Comitetul consultativ înainte de primirea candidaturilor nu fuseseră utilizate pentru compararea meritelor candidaților în cadrul interviurilor. Prin urmare, Tribunalul, admițând al doilea aspect al celui de al doilea motiv al acțiunii domnului Carbajo Ferrero, în măsura în care acesta critica lipsa de transparență a diferitelor etape ale procedurii de recrutare și încălcarea subsecventă a principiului bunei administrări și a principiului egalității de tratament, a considerat că decizia în litigiu fusese adoptată în urma unei proceduri nelegale.

Tribunalul a admis și al doilea aspect al celui de al treilea motiv și, prin urmare, acest motiv în totalitate, în măsura în care reclamantul susținea, prin intermediul acestui aspect, că decizia în litigiu era afectată de o eroare vădită de apreciere, care rezulta din faptul că candidatura lui A fusese aleasă fără ca AIPN să fi fost informată în mod corect cu privire la experiența profesională a domnului Carbajo Ferrero. Tribunalul a ajuns la această apreciere după ce a constatat, la punctul 139 din hotărârea atacată, că din extrasul raportului privind interviurile cu candidații, pe care s‑a întemeiat AIPN pentru adoptarea deciziei în litigiu, nu reieșea că Comitetul consultativ luase în considerare în mod corespunzător experiența profesională a domnului Carbajo Ferrero în cadrul Direcției Generale Comunicare a Parlamentului, întrucât extrasul menționat indica numai că acesta era șef de unitate în cadrul acestei direcții generale începând cu anul 2009, Parlamentul necontestând că el era în realitate șef de unitate în cadrul direcției generale respective începând din 1999. În plus, extrasul amintit nu menționa faptul că domnul Carbajo Ferrero a îndeplinit ad interim, începând de la 1 iunie 2018, responsabilitățile aferente postului care trebuia ocupat.

Prin urmare, întrucât a considerat că decizia în litigiu a fost adoptată în urma unei proceduri nelegale și că era afectată de o eroare vădită de apreciere rezultată din inexactitatea informațiilor transmise AIPN, Tribunalul a anulat această decizie fără a examina celelalte argumente invocate de domnul Carbajo Ferrero în susținerea celui de al treilea motiv și nici al patrulea și al cincilea motiv.

În plus, Tribunalul a admis în parte cererea de despăgubiri formulată de domnul Carbajo Ferrero în măsura în care privea repararea prejudiciului material și a obligat Parlamentul la plata către acesta, cu titlu de reparare a prejudiciului respectiv, a unei sume de 40000 de euro.

Prin recursul formulat, Parlamentul solicită Curții: – cu titlu principal, anularea hotărârii atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal și soluționarea odată cu fondul a cererii privind cheltuielile de judecată și – cu titlu subsidiar, anularea hotărârii atacate, respingerea acțiunii și obligarea domnului Carbajo Ferrero la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Domnul Carbajo Ferrero solicită Curții: – respingerea recursului și – obligarea Parlamentului la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea recursului, Parlamentul invocă două motive. Prin intermediul primului motiv, acesta arată că Tribunalul a săvârșit erori de drept și a denaturat fapte atunci când a statuat că procedura de selecție era afectată de nereguli. Prin intermediul celui de al doilea motiv, susține că Tribunalul a săvârșit erori de drept și a denaturat faptele și elementele de probă atunci când a constatat că decizia în litigiu era afectată de o eroare vădită de apreciere. În plus, cu titlu subsidiar, Parlamentul invocă un motiv întemeiat pe nemotivarea hotărârii atacate și pe o încălcare a principiului proporționalității în ceea ce privește omisiunea de a examina consecințele anulării deciziei în litigiu.

Primul motiv cuprinde patru aspecte, care trebuie examinate împreună.

Prin intermediul primului aspect al primului motiv, Parlamentul arată că Tribunalul, atunci când a interpretat decizia privind stabilirea etapelor procedurii, a săvârșit erori de drept și a statuat prin motive contradictorii.

În primul rând, ar reieși din cuprinsul punctului 4 din decizia privind stabilirea etapelor procedurii pentru selecția înalților funcționari că această procedură cuprinde două etape, dintre care prima, facultativă, constă în analiza comparativă a meritelor candidaților pe baza actelor de candidatură și întocmirea unei liste de candidați, iar a doua constă în interviuri cu candidații care figurează pe lista respectivă. Parlamentul precizează că criteriile de analiză comparativă nu sunt utilizate decât în prima etapă a acesteia, întrucât decizia menționată nu impune în niciun caz utilizarea acelorași criterii de analiză comparativă în cadrul celei de a doua etape, nici nu interzice adoptarea, eventual, a unor noi criterii. Arată că, în cadrul procedurii de selecție în discuție, Comitetul consultativ a adoptat trei criterii de analiză comparativă, iar ulterior a stabilit șapte subiecte în vederea discutării lor în interviurile cu candidații. Parlamentul susține că Tribunalul, prin faptul că a apreciat, la punctele 117-119 din hotărârea atacată, că nu putea, în cadrul celei de a doua etape a procedurii de selecție și al ierarhizării candidaților în ordinea meritelor, să modifice criteriile de analiză comparativă a candidaturilor care fuseseră utilizate în cadrul primei etape de selecție, a săvârșit o eroare de drept. Procedând astfel, Tribunalul ar fi privat administrația de o foarte largă putere de apreciere în ceea ce privește stabilirea modalităților procedurii de selecție.

În al doilea rând, Parlamentul arată că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat, la punctele 120-124 din hotărârea atacată, că în mod eronat Comitetul consultativ nu a informat Biroul cu privire la neutilizarea criteriilor de analiză comparativă în etapa interviurilor cu candidații.

În al treilea rând, Parlamentul invocă o contradicție în motivarea hotărârii atacate. Amintește că, la punctul 65 din aceasta, Tribunalul a invocat o critică formulată de domnul Carbajo Ferrero în susținerea excepției sale de nelegalitate îndreptate împotriva deciziei de stabilire a etapelor procedurii, potrivit căreia „decizia menționată nu ar prevedea că Comitetul consultativ își stabilește criterii pentru compararea meritelor candidaților în cadrul interviurilor lor în vederea unei ierarhizări în ordinea meritului și nici ca aceste criterii să fie comunicate AIPN”. Or, ar fi contradictoriu ca Tribunalul, fără a se pronunța în mod explicit cu privire la această critică, să respingă în totalitate această excepție de nelegalitate, dar, la punctele 120-124 din hotărârea atacată, să considere necomunicarea către Birou a unor criterii de analiză comparativă a meritelor ca fiind o eroare de drept.

Prin intermediul celui de al doilea aspect al primului motiv, Parlamentul susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a interpretat, la punctele 111 și 112 din hotărârea atacată, principiul egalității de tratament în sensul că ar decurge din acesta o obligație generală de a adopta criteriile menționate înainte de primirea candidaturilor, însoțită de o interdicție de a le modifica pe parcursul procedurii de selecție.

În această privință, Parlamentul contestă pertinența Hotărârii din 3 martie 1993, Booss și Fischer/Comisia (T‑58/91, EU:T:1993:15), pe care s‑a întemeiat Tribunalul pentru a statua, la punctele 111 și 112 din hotărârea atacată, că criteriile de analiză comparativă nu trebuie modificate pe parcursul procedurii de selecție. Parlamentul subliniază că în cauza în care s‑a pronunțat această hotărâre era vorba despre un anunț de ocupare a unui post vacant, publicat în temeiul articolului 29 alineatul (1) litera (a) din statut, în timp ce, în speță, Biroul a decis să își extindă posibilitățile de alegere publicând un anunț de recrutare în temeiul articolului 29 alineatul (2) din statut. Or, această din urmă dispoziție ar prevedea o procedură specială, în cursul căreia AIPN poate aplica criterii care nu erau indicate în anunțul pentru ocuparea unui post vacant. Parlamentul consideră că argumentația sa este susținută de Hotărârea din 19 mai 1983, Mavridis/Parlamentul (289/81, EU:C:1983:142, punctul 16), și de Hotărârea din 19 mai 1983, Verros/Parlamentul (306/81, EU:C:1983:143, punctul 16).

Parlamentul adaugă că interdicția generală de modificare a criteriilor de analiză comparativă pe parcursul procedurii de selecție nu este compatibilă cu articolul 5 primul și al treilea paragraf din anexa III la statut.

Parlamentul reproșează de asemenea Tribunalului că a aplicat în mod eronat în speță principiul egalității de tratament. În această privință, arată, pe de o parte, că Tribunalul nu a considerat niciodată că nu a respectat cadrul legal stabilit prin anunțurile pentru ocuparea postului vacant, de transfer și de recrutare. Pe de altă parte, Parlamentul susține că Tribunalul nu a verificat dacă subiectele discutate în cursul interviurilor cu candidații aveau sau nu legătură cu condițiile prevăzute în anunțul de recrutare și dacă anumitor candidați li s‑a acordat un avantaj față de alți candidați.

Prin intermediul celui de al treilea aspect al primului motiv, Parlamentul arată că Tribunalul, prin faptul că a statuat, la punctele 120-124 din hotărârea atacată, că Parlamentul a încălcat principiul transparenței întrucât Biroul, în calitatea sa de AIPN, nu a fost informat în legătură cu pretinsa înlocuire a criteriilor de analiză comparativă a meritelor cu cele șapte subiecte sau teme stabilite pentru interviurile cu candidații, a săvârșit o eroare de drept. Mai mult, Parlamentul susține că Tribunalul s‑a pronunțat ultra petita, din moment ce, în prima instanță, domnul Carbajo Ferrero a invocat o încălcare a principiului transparenței față de candidați, iar nu față de Birou.

Prin intermediul celei de al patrulea aspect al primului motiv, Parlamentul susține că Tribunalul a denaturat faptele întrucât a considerat, la punctul 119 din hotărârea atacată, că ierarhizarea efectuată în ordinea meritelor nu se poate baza „doar” pe răspunsurile furnizate de candidați la cele șapte subiecte sau teme de discuție abordate în cadrul interviurilor. În această privință, Parlamentul subliniază că niciun element din dosar nu indică faptul că, în vederea ierarhizării, Biroul nu a luat în considerare experiența profesională și competența candidaților. Această împrejurare ar fi chiar recunoscută de Tribunal la punctul 12 din hotărârea atacată.

Domnul Carbajo Ferrero susține că acest motiv trebuie înlăturat.

Potrivit jurisprudenței Curții, deși AIPN dispune de o largă marjă de apreciere în compararea meritelor candidaților și poate să o exercite, printre altele, cu ocazia examinării candidaturilor pentru postul care urmează să fie ocupat, este obligată să procedeze astfel în cadrul pe care și l‑a impus ea însăși prin anunțul de ocupare a postului vacant (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 februarie 1990, Culin/Comisia, C‑343/87, EU:C:1990:49, punctul 19 și jurisprudența citată).

Pe această bază, Tribunalul a arătat în mod întemeiat, la punctul 139 din Hotărârea din 28 septembrie 2017, Hristov/Comisia și EMA (T‑495/16 RENV I și T‑495/16 RENV II, nepublicată, EU:T:2017:676), că AIPN dispune, în special atunci când postul care urmează să fie ocupat este foarte înalt, de o largă putere de apreciere în compararea meritelor candidaților pentru ocuparea unui astfel de post. Totuși, această largă putere de apreciere trebuie exercitată cu respectarea riguroasă a reglementărilor relevante, respectiv nu numai a anunțului pentru ocuparea postului vacant, ci și a unor eventuale norme de procedură instituite de autoritate pentru exercitarea puterii sale de apreciere. Astfel, normele aplicabile procedurii de numire constituie de asemenea o parte din cadrul legal pe care AIPN trebuie să îl respecte cu rigurozitate în exercitarea largii sale puteri de apreciere.

Așa cum subliniază în esență doamna avocată generală la punctele 48-52 din concluzii, decizia de stabilire a etapelor procedurii face parte din aceste reglementări pertinente, iar etapele menționate, legate între ele, formează o procedură de selecție unică. În conformitate cu caracterul unic al acestei proceduri, adoptarea criteriilor de analiză comparativă de către Comitetul consultativ, prevăzută la punctul 4 litera (a) din această decizie, constituie baza întregii proceduri și orice subiect sau temă utilizate în cadrul interviurilor cu candidații, prevăzute la punctul 4 litera (e) din aceeași decizie, trebuie să decurgă din aceste criterii, pentru ca Comitetul consultativ să poată aprecia capacitatea candidaților care au fost invitați la interviuri în raport cu fiecare criteriu.

Prin urmare, trebuie să se constate că Tribunalul nu a efectuat o interpretare eronată a punctului 4 din decizia de stabilire a etapelor procedurii prin faptul că a considerat, la punctele 111, 112, 114 și 119 din hotărârea atacată, că larga putere de apreciere a administrației, de care aceasta dispune în ceea ce privește modalitățile de organizare a procedurii de selecție, este limitată astfel încât, pe de o parte, criteriile de analiză comparativă trebuie să fie stabilite, pe baza anunțurilor de ocupare a postului vacant, de transfer și de recrutare, înainte de prima etapă a procedurii de selecție, anterior recrutării în discuție, adică înainte de primirea candidaturilor, și, pe de altă parte, aceste criterii nu trebuie să fie modificate pe parcursul procedurii de selecție.

Astfel, Tribunalul a apreciat în mod întemeiat, la punctul 118 din hotărârea atacată, că întrebările adresate în cadrul interviurilor cu candidații nu trebuiau să devină noi criterii de analiză comparativă a meritelor adoptate după preselecția candidaților ce urmau să fie convocați la interviurile respective.

De altfel, Tribunalul s‑a întemeiat în mod corect, la punctele 111 și 112 din hotărârea atacată, pe punctul 67 din Hotărârea din 3 martie 1993, Booss și Fischer/Comisia (T‑58/91, EU:T:1993:15), care face trimitere la punctele 38-40 din Hotărârea din 30 octombrie 1974, Grassi/Consiliul (188/73, EU:C:1974:112), și la punctele 20-22 din Hotărârea din 7 februarie 1990, Culin/Comisia (C‑343/87, EU:C:1990:49), potrivit cărora principiul egalității de tratament în cadrul desfășurării unei proceduri de selecție a funcționarilor impune ca criteriile de analiză comparativă să fie stabilite anterior recrutării în cauză și să nu fie modificate în cursul procedurii.

Parlamentul invocă Hotărârea din 19 mai 1983, Mavridis/Parlamentul (289/81, EU:C:1983:142, punctul 16), și Hotărârea din 19 mai 1983, Verros/Parlamentul (306/81, EU:C:1983:143, punctul 16), potrivit cărora, în cadrul procedurii speciale prevăzute la articolul 29 alineatul (2) din statut sau atunci când a fost desemnat un comitet de selecție căruia AIPN i‑a delegat competența sa de selecție, aceasta din urmă nu este obligată să aplice dispozițiile din anexa III la statut privind anunțurile de concurs și poate de asemenea să aplice, în cursul procedurii, criterii care nu sunt stabilite prin anunțul pentru ocuparea unui post vacant. Totuși, aceste hotărâri nu au fost pronunțate în contextul unei proceduri de selecție pentru care o decizie, adoptată în mod special în vederea stabilirii etapelor acestei proceduri, a prevăzut că trebuiau stabilite criterii de analiză comparativă de către Comitetul consultativ pe baza textului anunțului de recrutare. Prin urmare, hotărârile menționate nu permit susținerea argumentației Parlamentului potrivit căreia era posibilă modificarea criteriilor de analiză comparativă în cursul procedurii de selecție în cauză.

În consecință, Parlamentul nu poate susține că, la punctele 117-119 din hotărârea atacată, Tribunalul, considerând că Comitetul consultativ a omis să informeze Biroul, în calitatea sa de AIPN, cu privire la faptul că criteriile de analiză comparativă a meritelor stabilite pentru prima etapă a procedurii de selecție nu fuseseră utilizate pentru compararea meritelor candidaților în cadrul interviurilor, a privat Biroul de o modalitate proprie de organizare a procedurii de selecție, care se încadrează în puterea sa de apreciere foarte largă. Astfel, la aceste puncte, Tribunalul s‑a limitat să precizeze că modalitatea în cauză nu îndeplinea cerința potrivit căreia aprecierea comparativă a calificărilor și a competențelor candidaților trebuie efectuată pe baza unor criterii de analiză comparativă a meritelor stabilite, anterior primirii candidaturilor, pe baza anunțurilor privind postul vacant, de transfer și de recrutare și care nu pot fi modificate în cursul procedurii de selecție.

De asemenea, trebuie înlăturate argumentele Parlamentului potrivit cărora Tribunalul ar fi săvârșit erori de drept la punctele 120-124 din hotărârea atacată.

În primul rând, Parlamentul nu poate susține în mod întemeiat că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că în mod eronat Comitetul consultativ nu a comunicat Biroului, în calitatea sa de AIPN, faptul că, în cadrul interviurilor, criteriile de analiză comparativă a meritelor stabilite inițial nu fuseseră utilizate.

În această privință, din cuprinsul punctului 123 din hotărârea atacată, al cărui conținut nu este contestat în cadrul procedurii de recurs, reiese că, deși Parlamentul a susținut, în prima instanță, că lista subiectelor sau a temelor abordate în cadrul interviurilor cu candidații fusese comunicată Biroului în calitatea sa de AIPN, criteriile de analiză comparativă a meritelor candidaților stabilite inițial nu fuseseră aplicate în cadrul interviurilor sau în cadrul analizei răspunsurilor la întrebările adresate în timpul interviurilor care au condus la ierarhizarea candidaților în ordinea meritelor și că Biroul nu a fost informat de către Comitetul consultativ cu privire la neaplicarea acestor criterii. Or, Tribunalul a constatat, la punctul 113 din hotărârea atacată, că criteriile de analiză comparativă a meritelor trebuiau să fie transmise AIPN pentru a‑i permite să cunoască și să înțeleagă modul în care meritele candidaților fuseseră apreciate atât în cadrul selecției candidaților ce trebuiau invitați la un interviu, cât și în cadrul interviurilor cu candidații în vederea ierarhizării lor potrivit unei ordini de preferință. În consecință, întrucât nu a demonstrat în fața Tribunalului că subiectele sau temele stabilite pentru interviuri corespundeau criteriilor de analiză comparativă a meritelor candidaților stabilite inițial și se înscriau în continuarea acestora, Parlamentul nu poate critica Tribunalul pentru că a verificat, la punctele 120-124 din hotărârea atacată, dacă Biroul, în calitatea sa de AIPN, fusese informat cu privire la faptul că criteriile de analiză comparativă a meritelor nu fuseseră aplicate în cadrul interviurilor cu candidații.

În al doilea rând, Parlamentul susține în mod greșit că Tribunalul s‑a pronunțat ultra petita, la punctele 120-124 din hotărârea atacată, cu privire la nerespectarea principiului transparenței. Tribunalul a constatat o astfel de nerespectare în contextul unei încălcări a principiului bunei administrări, referitoare la nerespectarea obligației de a informa Biroul, pe de o parte, cu privire la legăturile dintre temele sau subiectele care trebuiau abordate în cadrul interviurilor cu candidații și criteriile de analiză comparativă stabilite înainte de primirea candidaturilor, precum și, pe de altă parte, la neutilizarea acestor criterii în cadrul interviurilor.

În al treilea rând, contrar celor susținute de Parlament, nu există o contradicție de motivare între punctele 66-73, pe de o parte, și punctele 120-124, pe de altă parte, din hotărârea atacată. Astfel, la punctele 66-73 din hotărârea atacată, Tribunalul se limitează să constate că decizia de stabilire a etapelor procedurii instituie cadrul general al procedurii de selecție și că faptul că această decizie nu prevede în detaliu modul în care este redactată recomandarea și nu precizează nici că dosarele candidaților sunt puse la dispoziția Biroului împreună cu raportul privind interviurile și recomandarea nu este suficient pentru a considera că decizia menționată încalcă principiile bunei administrări, egalității de tratament și nediscriminării. Astfel cum arată doamna avocată generală la punctul 61 din concluzii, în acest stadiu al raționamentului său, Tribunalul nu a examinat încă problema coerenței criteriilor aplicate în cursul procedurii de selecție și nici pe cea a obligației de a informa Biroul, astfel încât constatarea care figurează la punctul 74 din hotărârea atacată nu repune în discuție constatarea efectuată la punctele 120-124 din aceasta.

În ceea ce privește argumentul, invocat de Parlament pentru a demonstra o interpretare eronată a principiului egalității de tratament, potrivit căruia o interdicție de modificare a criteriilor de analiză comparativă în cursul procedurii de selecție nu este compatibilă cu articolul 5 primul și al treilea paragraf din anexa III la statut, trebuie arătat, asemenea domnului Carbajo Ferrero, că această anexă III nu se aplică procedurilor întemeiate pe articolul 29 alineatul (2) din statut.

În ceea ce privește critica referitoare la aplicarea principiului egalității de tratament în speță, trebuie să se constate, mai întâi, că este inoperantă în măsura în care se consideră că Tribunalul nu a examinat, și nici nu a statuat, că Parlamentul a încălcat cadrul legal stabilit prin anunțurile de ocupare a postului vacant, de transfer și de recrutare. Astfel, după cum reiese din cuprinsul punctului 112 din hotărârea atacată, modificarea criteriilor de analiză comparativă a meritelor implică riscul ca aceste criterii să poată fi adaptate în funcție de candidații care au depus candidaturi pentru postul ce urmează să fie ocupat. Or, în această privință, este lipsită de relevanță examinarea aspectului dacă o astfel de modificare încălca cadrul respectiv.

În continuare, aceeași apreciere se impune în ceea ce privește examinarea aspectului dacă cele șapte subiecte sau teme stabilite pentru interviurile cu candidații și care sunt urmate exclusiv în cadrul acestora au fost stabilite pe baza anunțului de recrutare. În plus, dat fiind că Parlamentul nu a invocat în mod expres și nici, a fortiori, nu a demonstrat în primă instanță o astfel de corespondență, acesta nu poate susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că nu a efectuat această examinare.

În sfârșit, în ceea ce privește riscul ca criteriile de analiză comparativă a meritelor să poată fi adaptate în funcție de candidații care și‑au depus candidatura pentru postul ce trebuia ocupat, Parlamentul susține în esență că un astfel de risc ipotetic nu este suficient în sine și că, prin urmare, Tribunalul ar fi trebuit să verifice dacă subiectele sau temele abordate în cadrul interviurilor au avantajat efectiv anumiți candidați. În susținerea argumentului său, Parlamentul se întemeiază pe Hotărârea din 6 februarie 1986, Vlachou/Curtea de Conturi (143/84, EU:C:1986:55), precum și pe Hotărârea din 13 iulie 1989, Caturla‑Poch și de la Fuente Pascual/Parlamentul (361/87 și 362/87, EU:C:1989:317), din care ar rezulta că, atunci când o comisie de evaluare stabilește criterii de apreciere după ce a primit lista candidaților admiși să participe la examene, o încălcare a principiului egalității de tratament nu poate fi constatată decât după ce s‑a examinat dacă aceste criterii sunt în mod obiectiv de natură să avantajeze anumiți candidați și să îi dezavantajeze pe alții.

Or, astfel cum subliniază doamna avocată generală la punctul 63 din concluzii, pe de o parte, din această jurisprudență nu rezultă că, pentru a constata o încălcare a principiului egalității de tratament într‑o procedură de selecție este necesar, în fiecare caz în parte, să se examineze dacă anumiți candidați au fost avantajați, iar alții dezavantajați. Pe de altă parte, cauzele în care s‑au pronunțat aceste două hotărâri ridicau o problemă diferită de cea aflată în centrul prezentei cauze, și anume relația existentă între criteriile de analiză comparativă a meritelor și subiectele sau temele care trebuie abordate în cadrul interviurilor cu aceștia, stabilite pentru a reține candidatul cel mai apt.

În ceea ce privește critica invocată de Parlament îndreptată împotriva motivului care figurează la punctul 119 din hotărârea atacată, potrivit căruia niciun document din dosar nu indică faptul că ierarhizarea în ordinea meritului candidaților s‑a întemeiat „numai” pe răspunsurile furnizate în cadrul interviurilor, este suficient să se arate că utilizarea acestui termen se înscrie în aprecierea efectuată de Tribunal. Astfel, Tribunalul a utilizat termenul „numai” ca urmare, pe de o parte, a faptului că, la punctul 118 din această hotărâre, a apreciat că întrebările adresate candidaților în cadrul unui interviu nu trebuiau să devină noi criterii de analiză comparativă a meritelor, adoptate în cursul procedurii de selecție, după ce candidaturile fuseseră deja primite și „triate”, și, pe de altă parte, a faptului că, la punctul 123 din hotărârea atacată, acesta a constatat că criteriile de analiză comparativă a meritelor candidaților nu au fost aplicate în cadrul interviurilor și al analizei răspunsurilor la întrebările adresate în cadrul interviurilor care au condus la ierarhizarea candidaților în ordinea meritelor.

Având în vedere aceste considerații, primul motiv de recurs trebuie înlăturat.

Al doilea motiv cuprinde două aspecte. Prin intermediul primului aspect al acestui motiv, Parlamentul susține că Tribunalul a săvârșit erori de drept atunci când a apreciat că decizia în litigiu era afectată de o eroare vădită de apreciere care rezultă din inexactitatea informațiilor furnizate Biroului cu privire la parcursul profesional al domnului Carbajo Ferrero. Prin intermediul celui de al doilea aspect al motivului menționat, arată că această pretinsă eroare vădită de apreciere rezultă dintr‑o denaturare a elementelor de fapt și de probă.

Trebuie analizat în primul rând al doilea aspect al celui de al doilea motiv.

Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, Parlamentul consideră că Tribunalul a denaturat faptele și elementele de probă la punctele 132, 139 și 176 din hotărârea atacată.

În primul rând, Parlamentul susține, pe de o parte, că motivul care figurează la punctul 139 din hotărârea atacată, potrivit căruia experiența profesională a domnului Carbajo Ferrero în cadrul Direcției Generale Comunicare nu a fost luată în considerare în mod corespunzător, nu reia în mod fidel teza introductivă a părții din raportul Comitetului consultativ cu privire la interviuri referitoare la domnul Carbajo Ferrero și, pe de altă parte, că formularea „este în prezent [ș]ef de [u]nitate în cadrul [Direcției Generale Comunicare] din anul 2009”, din această parte a raportului, nu face decât să reproducă poziția domnului Carbajo Ferrero la momentul depunerii candidaturii sale.

În al doilea rând, potrivit Parlamentului, Tribunalul a săvârșit o denaturare vădită a elementelor de probă prin faptul că a constatat, la punctul 132 din hotărârea atacată, că, „în ședință, Parlamentul a recunoscut că extrasul din raportul privind interviurile conținea o inexactitate în ceea ce privește data la care domnul Carbajo Ferrero a fost numit șef de unitate în cadrul [Direcției Generale Comunicare]”. Acesta susține, întemeindu‑se pe înregistrarea ședinței, că nu a confirmat existența unei astfel de inexactități.

În al treilea rând, Parlamentul, contestând motivul care figurează la punctul 176 din hotărârea atacată, potrivit căruia s‑a opus măsurii de organizare a procedurii referitoare la prezentarea versiunii complete a raportului privind interviurile și a recomandării întocmite de Comitetul consultativ, arată că, în ședință, a precizat în mod expres că era dispus să furnizeze o versiune anonimizată a raportului privind interviurile și că voința sa a fost blocată de răspunsul Tribunalului, care a considerat că o astfel de transmitere era tardivă. Parlamentul subliniază că, în temeiul articolului 88 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, utilitatea măsurilor de organizare a procedurii și decizia în privința acestora țin de puterea discreționară a Tribunalului.

Domnul Carbajo Ferrero susține că al doilea aspect al celui de al doilea motiv trebuie înlăturat.

Trebuie arătat mai întâi că Tribunalul a arătat, la punctul 139 din hotărârea atacată, că domnul Carbajo Ferrero „era șef de unitate în cadrul DG «Comunicare» începând cu anul 2009”, în timp ce din extrasul din raportul privind interviurile anexat la decizia de respingere a reclamației reiese că acesta „este în prezent” șef de unitate în cadrul acestei direcții generale începând cu anul 2009. Această eroare este însă lipsită de incidență asupra constatării, efectuată la același punct 139, potrivit căreia „reclamantul [a precizat], fără a fi contestat cu privire la acest aspect de Parlament, că a fost șef de unitate în cadrul direcției generale menționate începând cu anul 1999”.

În continuare, Parlamentul invocă fără succes înregistrarea sonoră a ședinței desfășurate în fața Tribunalului, pentru a demonstra că nu a confirmat, în această ședință, că extrasul din raportul privind interviurile conținea o inexactitate referitoare la data la care domnul Carbajo Ferrero a fost numit șef de unitate în cadrul Direcției Generale Comunicare.

Astfel, chiar presupunând că Parlamentul nu a recunoscut, în ședință, că extrasul din raportul privind interviurile conținea o asemenea inexactitate, acesta nu repune în discuție constatarea efectuată de Tribunal la punctul 139 din hotărârea atacată cu privire la data la care domnul Carbajo Ferrero a fost numit șef de unitate în cadrul direcției generale respective. Având în vedere împrejurarea că acest element de probă a fost prezentat de domnul Carbajo Ferrero chiar în cererea sa introductivă, printre altele la punctele 7, 94, 99, la nota de subsol 21 și în anexa A.5 la aceasta, și că Parlamentul nu demonstrează că l‑a respins în mod expres în primă instanță, acesta din urmă nu poate susține că Tribunalul s‑a întemeiat în mod greșit pe existența inexactității menționate, denaturând un element de probă.

În sfârșit, nici ultima critică a celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv nu poate fi admisă. Astfel, din cuprinsul punctului 177 din hotărârea atacată rezultă că Tribunalul a motivat refuzul de a dispune măsura de organizare a procedurii solicitată de domnul Carbajo Ferrero prin faptul că elementele puse la dispoziția sa erau suficiente pentru a aprecia legalitatea deciziei în litigiu, iar nu din cauza vreunei opoziții a Parlamentului.

În aceste condiții, acest aspect al celui de al doilea motiv trebuie înlăturat.

Prin intermediul primului aspect al celui de al doilea motiv, Parlamentul susține că Tribunalul, la punctele 139, 143 și 146 din hotărârea atacată, a săvârșit erori de drept atunci când a apreciat că decizia în litigiu era afectată de o eroare vădită de apreciere care rezultă din inexactitatea informațiilor furnizate membrilor Biroului cu privire la parcursul profesional al domnului Carbajo Ferrero.

Mai întâi, potrivit Parlamentului, Tribunalul nu a respectat rolul raportului privind interviurile, care este de a informa Biroul cu privire la prestațiile candidaților în cadrul interviurilor, iar nu de a‑i furniza acestuia elemente referitoare la experiența profesională a candidaților. Acesta amintește că informațiile privind competențele și experiența profesională a candidaților fuseseră deja comunicate Biroului în cadrul primei etape a procedurii de selecție și că informațiile respective au rămas la dispoziția sa pe întregul parcurs al procedurii menționate. Acesta ar fi motivul pentru care raportul privind interviurile nu reia decât cu titlu introductiv funcția exercitată și indicată de candidați la momentul depunerii candidaturilor lor.

În continuare, Parlamentul consideră că Tribunalul nu a respectat propria jurisprudență potrivit căreia deținerea de către AIPN a tuturor dosarelor candidaților la un post care urmează să fie ocupat este suficientă pentru a înlătura un motiv întemeiat pe existența unor eventuale erori în calificările unui candidat care figurează într‑o recomandare transmisă AIPN de un comitet de selecție.

În sfârșit, potrivit Parlamentului, Tribunalul a statuat în mod eronat, la punctul 139 din hotărârea atacată, că Comitetul consultativ nu a ținut seama în mod corespunzător de experiența domnului Carbajo Ferrero pentru a aprecia candidatura sa pentru postul care urma să fie ocupat, omițând să ia în considerare experiența sa de responsabil ad interim al Direcției pentru mass‑media din cadrul Direcției Generale Comunicare de la 1 iunie 2018. Or, acesta din urmă nu ar fi indicat în actul său de candidatură experiența respectivă, care a început după data-limită prevăzută pentru depunerea candidaturilor.

Domnul Carbajo Ferrero susține că acest aspect al celui de al doilea motiv trebuie înlăturat.

În ceea ce privește prima critică a Parlamentului, trebuie arătat, pe de o parte, că, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 137 din hotărârea atacată, era de competența Tribunalului să examineze dacă administrația nu a utilizat în mod vădit eronat puterea sa de apreciere în ceea ce privește meritele domnului Carbajo Ferrero. Pe de altă parte, așa cum rezultă din cuprinsul punctului 90 din hotărârea atacată, descriind conținutul deciziei de respingere a reclamației formulate de acesta din urmă, Biroul a adoptat decizia sa în condițiile în care a dispus, în sală, de toate documentele utile, și anume dosarele personale ale tuturor candidaților (curriculum vitae și scrisori de motivare), de un tabel care rezuma candidaturile lor și de raportul privind interviurile întocmit de Comitetul consultativ, astfel încât membrii Biroului care ar fi dorit să consulte aceste documente înainte de ședința acestuia ar fi fost în măsură să o facă.

Totuși, din moment ce membrii Biroului aveau doar posibilitatea de a consulta documentele menționate în cazul în care ar fi dorit să facă acest lucru, dar, așa cum reiese din cuprinsul punctului 143 din hotărârea atacată, Parlamentul nu a demonstrat că au făcut uz de această posibilitate în ceea ce privește dosarul domnului Carbajo Ferrero, Tribunalul a considerat în mod întemeiat că trebuia să stabilească, având în vedere raportul privind interviurile, dacă AIPN fusese informată corect de Comitetul consultativ cu privire la experiența profesională a domnului Carbajo Ferrero. Prin urmare, această critică nu este întemeiată.

În ceea ce privește a doua critică, Parlamentul nu poate invoca Hotărârea din 13 decembrie 1990, Kalavros/Curtea de Justiție (T‑160/89 și T‑161/89, EU:T:1990:86). Astfel, în cauza în care s‑a pronunțat această hotărâre, contrar prezentei spețe, pe de o parte, documentul care conținea pretinse erori fusese prezentat AIPN în cadrul unei prime examinări a candidaturilor, iar reclamantul din această cauză figura printre candidații reținuți la finalul acestei prime selecții, astfel încât erorile respective, presupunând că au fost stabilite, nu fuseseră de natură să îi cauzeze prejudicii. Pe de altă parte, în cauza respectivă, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 53 din hotărârea menționată, în cadrul selecției finale, membrii comitetului administrativ, iar apoi cei ai Curții dispuneau de dosarul complet al fiecăruia dintre candidați, ceea ce nu corespunde unei situații în care există numai o simplă posibilitate de consultare înainte de reuniunea AIPN, contrar celor constatate în speță la punctul 90 din hotărârea atacată. Prin urmare, această critică nu este fondată.

În ceea ce privește a treia critică, Curtea a statuat deja că, în principiu, revine candidaților sarcina de a furniza comisiei de evaluare toate informațiile pe care le consideră utile pentru examinarea candidaturii lor (Hotărârea din 12 iulie 1989, Belardinelli și alții/Curtea de Justiție, 225/87, EU:C:1989:309, punctul 24). Astfel, îi revenea domnului Carbajo Ferrero sarcina de a indica în mod expres experiența sa în calitate de responsabil ad interim al Direcției pentru mass‑media din cadrul Direcției Generale Comunicare, cu atât mai mult cu cât această experiență începuse după data‑limită prevăzută pentru depunerea candidaturilor. În plus, trebuie arătat că domnul Carbajo Ferrero era în măsură să facă referire la experiența menționată în cadrul interviului cu Comitetul consultativ.

Cu toate acestea, deși Parlamentul susține în mod întemeiat că Tribunalul a considerat în mod eronat că Comitetul consultativ nu luase în considerare în mod corespunzător experiența domnului Carbajo Ferrero pe postul care urma să fie ocupat, în calitate de responsabil ad interim pe acest post de la 1 iunie 2018, această neluare în considerare nu este de natură să repună în discuție motivul care figurează la punctul 145 din hotărârea atacată, potrivit căruia decizia în litigiu este afectată de o eroare vădită de apreciere, rezultată din faptul că a fost aleasă candidatura lui A fără ca AIPN să fi fost informată în mod corespunzător cu privire la experiența profesională a domnului Carbajo Ferrero. În consecință, această critică este inoperantă.

Astfel, după cum reiese din cuprinsul punctelor 132 și 139 din hotărârea atacată, extrasul din raportul privind interviurile menționa că domnul Carbajo Ferrero era șef de unitate în cadrul Direcției Generale Comunicare din anul 2009, deși acesta fusese numit șef de unitate în cadrul direcției generale menționate în anul 1999.

În aceste condiții, acest aspect al celui de al doilea motiv și, prin urmare, acest motiv în ansamblul său trebuie înlăturate.

Prin intermediul acestui motiv, Parlamentul arată că, în măsura în care de decizia în litigiu beneficiază un terț, instanța Uniunii are obligația de a verifica, în prealabil, pe baza unei examinări de la caz la caz, dacă o sancțiune de anulare nu este excesivă. Această examinare ar trebui să țină seama de natura nelegalității săvârșite, de interesele reclamantului, de cele ale terților și de cele ale serviciului, instanța fiind obligată, în plus, să evalueze comparativ interesele în cauză. Parlamentul se întemeiază în această privință în special pe Hotărârea din 5 decembrie 2017, Spadafora/Comisia (T‑250/16 P, nepublicată, EU:T:2017:866, punctul 110), și subliniază că lipsa unei astfel de examinări în hotărârea atacată constituie o nemotivare și o încălcare a principiului proporționalității.

Domnul Carbajo Ferrero susține că acest motiv trebuie înlăturat.

Trebuie arătat că punctul 110 din Hotărârea din 5 decembrie 2017, Spadafora/Comisia (T‑250/16 P, nepublicată, EU:T:2017:866), invocat de Parlament, pe de o parte, enunță principiul restabilirii situației juridice în care se afla reclamantul anterior neregularității săvârșite de comitetul de selecție și o excepție de la acest principiu, atunci când anularea unor acte destinate terților și care sunt favorabile acestora, pe care o implica această restabilire, ar constitui o sancțiune excesivă a neregularității săvârșite. Pe de altă parte, acest punct face referire la Hotărârea din 31 martie 2004, Girardot/Comisia (T‑10/02, EU:T:2004:94), și, indirect, la Hotărârea din 5 iunie 1980, Oberthür/Comisia (24/79, EU:C:1980:145).

În ceea ce privește excepția menționată, trebuie amintit că, în această din urmă hotărâre, Curtea a constatat că procedura de promovare a celor 40 de funcționari fusese afectată de o neregularitate în ceea ce o privea pe reclamanta din cauza în care s‑a pronunțat hotărârea respectivă, pentru motivul că raportul său de evaluare nu fusese încă întocmit la momentul la care comitetul de promovare fusese sesizat cu propuneri de promovare, în timp ce rapoartele de evaluare pentru aceeași perioadă referitoare la alți funcționari promovabili fuseseră prezentate acestui comitet, precum și AIPN, ceea ce a plasat‑o pe reclamantă într‑o situație mai puțin favorabilă decât a celorlalți funcționari promovabili. Totuși, Curtea a statuat că anularea promovărilor celor 40 de funcționari promovați efectiv ar constitui o sancțiune excesivă a neregularității săvârșite și că acordarea unei despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă în această cauză constituia forma de reparație care corespundea cel mai bine atât intereselor reclamantei, cât și cerințelor serviciului (Hotărârea din 5 iunie 1980, Oberthür/Comisia, 24/79, EU:C:1980:145, punctele 13 și 14).

În conformitate cu această jurisprudență, Tribunalul, în Hotărârea din 31 martie 2004, Girardot/Comisia (T‑10/02, EU:T:2004:94, punctul 87), a considerat, reținând motivul potrivit căruia Comisia nu a dovedit că a examinat în mod corespunzător meritele reclamantei înainte de a respinge candidaturile acesteia la opt posturi permanente și de a reține alți opt candidați, că anularea deciziilor de numire pe posturile în cauză ar constitui o sancțiune excesivă a nelegalității săvârșite de Comisie, dat fiind că ar fi contrar principiilor proporționalității și protecției încrederii legitime, precum și interesului serviciului privarea candidaților reținuți, deveniți funcționari, de beneficiul numirii lor doar pentru acest motiv.

Fără a fi necesar să se precizeze limitele domeniului de aplicare al acestei excepții, susceptibil să varieze în funcție de particularitățile fiecărei cauze, este necesar să se constate că excepția nu avea vocația de a se aplica în speță și că Tribunalul, având în vedere specificitățile litigiului cu care era sesizat, nu era obligat să examineze caracterul eventual excesiv al anulării deciziei de numire a lui A pe postul de director pentru mass‑media.

Astfel, trebuie arătat că, așa cum reiese din cuprinsul punctelor 123, 124, 144 și 145 din hotărârea atacată, neregularitatea procedurii de selecție care rezultă din neaplicarea criteriilor de analiză comparativă a meritelor candidaților în cadrul interviurilor cu aceștia, pe de o parte, și eroarea vădită de apreciere și compararea eronată a meritelor candidaților care rezultă din inexactitatea informațiilor transmise AIPN, pe de altă parte, nu afectau numai evaluarea candidaturii domnului Carbajo Ferrero, ci și pe cea a candidaturii lui A.

În plus, trebuie să se constate că interesul domnului Carbajo Ferrero de a beneficia de anularea deciziei în litigiu este evident și că numai interesul lui A este cel afectat de această anulare, în condițiile în care acesta din urmă nu se poate prevala de o încredere legitimă în menținerea numirii sale, din moment ce această decizie a fost contestată în termenele de introducere a căii de atac de către domnul Carbajo Ferrero.

În ceea ce privește interesul serviciului, trebuie arătat că Parlamentul nu susține că a prezentat argumente care urmăresc să demonstreze că anularea deciziei în litigiu ar întâmpina dificultăți deosebite. În orice caz, este cert că, începând de la 1 iunie 2018, în așteptarea numirii unui director pentru mass‑media, domnului Carbajo Ferrero i s‑au atribuit responsabilitățile ad interim aferente acestui post, în vederea asigurării continuității serviciului Direcției pentru mass‑media. Niciun element din dosar nu permite să se considere că exercitarea ad interim a atribuțiilor de director pentru mass‑media ar implica existența vreunei dificultăți în cadrul acestei direcții.

Dat fiind că, în împrejurările speței, nu era necesar ca Tribunalul să examineze dacă anularea deciziei în litigiu nu era disproporționată în raport cu natura neregularităților constatate, cu interesul lui A și cu interesul serviciului și că, prin urmare, hotărârea atacată nu este afectată de nemotivare în această privință, motivul invocat cu titlu subsidiar trebuie respins.

Întrucât niciunul dintre motivele prezentului recurs nu a fost admis, acesta trebuie respins în totalitate.

Potrivit articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul nu este fondat, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată. Conform articolului 138 alineatul (1) din acest regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

Întrucât domnul Carbajo Ferrero a solicitat obligarea Parlamentului la plata cheltuielilor de judecată, iar acesta a căzut în pretenții, se impune obligarea Parlamentului să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și pe cele efectuate de domnul Carbajo Ferrero.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a opta)

26 ianuarie 2023 ( *1 )

Hotărâre

Istoricul litigiului

Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată

Concluziile formulate de părți în fața Curții

Cu privire la recurs

Cu privire la primul motiv

Argumentația părților

Aprecierea Curții

Cu privire la al doilea motiv

Cu privire la al doilea aspect al celui de al doilea motiv

Cu privire la primul aspect al celui de al doilea motiv

Cu privire la motivul invocat cu titlu subsidiar

Argumentația părților

Aprecierea Curții

Cu privire la cheltuielile de judecată