Hotărârea Curții (Camera a treia) din 13 octombrie 2022.#NY împotriva Herios SARL.#Cerere de decizie preliminară formulată de Cour de cassation.#Trimitere preliminară – Directiva 86/653/CEE – Articolul 17 alineatul 2 litera (a) – Agenți comerciali independenți – Desfacerea contractului de agenție de către comitent – Indemnizația agentului – Indemnizație compensatorie – Subagenție – Dreptul subagentului la proporția indemnizației compensatorii datorate agentului principal care corespunde clientelei aduse de subagent.#Cauza C-593/21.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 17 alineatul (2) litera (a) din Directiva 86/653/CEE a Consiliului din 18 decembrie 1986 privind coordonarea legislației statelor membre referitoare la agenții comerciali independenți (JO 1986, L 382, p. 17, Ediție specială, 06/vol. 1, p. 176).

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între NY, pe de o parte, și Herios SARL, pe de altă parte, în legătură cu o indemnizație compensatorie solicitată de cel dintâi celei de a doua pe baza cifrei de afaceri pe care Herios ar fi realizat‑o în anul 2016 datorită noilor clienți dobândiți în beneficiul său de NY.

Articolul 1 din Directiva 86/653 are următorul cuprins: „(1) Armonizarea măsurilor prevăzute în prezenta directivă se aplică actelor cu putere de lege și actelor administrative din statele membre, care reglementează relațiile dintre agenții comerciali și comitenții lor. (2) În sensul prezentei directive, «agentul comercial» reprezintă intermediarul care desfășoară o activitate independentă și care este în permanență autorizat să negocieze vânzarea sau cumpărarea produselor în numele altei persoane, denumită în continuare «comitent», sau să negocieze și să încheie astfel de tranzacții pentru și în numele comitentului în cauză. […]”

Capitolul IV din această directivă este intitulat „Încheierea și rezilierea contractului de agenție”. În cadrul acestui capitol, articolul 17 prevede: „(1) Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a asigura agentului comercial, după expirarea contractului de agenție, o indemnizație potrivit alineatului (2) sau repararea prejudiciului potrivit alineatului (3). (2) (a) Agentul comercial are dreptul la indemnizație în cazul și în măsura în care: – a adus comitentului noi clienți sau a contribuit substanțial la creșterea volumului de afaceri întreprinse cu clienții existenți, iar comitentul continuă să obțină beneficii substanțiale din afacerile cu acești clienți și – plata acestei indemnizații este echitabilă având în vedere toate împrejurările și, în special, comisionul pierdut de agentul comercial în afacerea cu clienții. Statele membre pot prevedea că astfel de împrejurări includ și aplicarea sau nu a unei clauze de interdicție comercială, în înțelesul articolului 20; […]”

Potrivit articolului 19 din directiva menționată: „Părțile nu pot deroga de la articolele 17 și 18 în detrimentul agentului comercial înainte de expirarea contractului.”

Dispozițiile referitoare la contractele de agenție comercială au fost incluse în code de droit économique (Codul de drept economic) prin articolul 3 din loi du 2 avril 2014, portant insertion du livre X «Contrats d’agence commerciale, contrats de coopération commerciale et concessions de vente» dans le Code de droit économique, et portant insertion des définitions propres au livre X, dans le livre 1er du Code de droit économique (Legea din 2 aprilie 2014 privind introducerea cărții X „Contracte de agenție comercială, contracte de cooperare comercială și concesiuni de vânzare” în Codul de drept economic și privind introducerea definițiilor specifice cărții X în cartea I din Codul de drept economic (Moniteur belge din 28 aprilie 2014, p. 35053).

Articolul X.5 din Codul de drept economic prevede: „Sub rezerva unei dispoziții contrare, agentul comercial poate să recurgă, pentru îndeplinirea misiunii sale, la subagenți remunerați de el, care acționează sub răspunderea sa și al căror comitent devine.”

Articolul X.18 din acest cod enunță: „După încetarea contractului de agenție comercială, agentul comercial are dreptul la o indemnizație compensatorie în cazul în care a adus comitentului noi clienți sau a contribuit substanțial la creșterea volumului de afaceri întreprinse cu clienții existenți, în măsura în care această activitate mai poate aduce beneficii substanțiale comitentului. În cazul în care contractul de agenție comercială prevede o clauză de neconcurență, se consideră că, până la proba contrară, comitentul obține beneficii substanțiale. […]”

Herios a încheiat un contract de agenție comercială cu o societate germană denumită Poensgen, în temeiul căreia prima dispunea de dreptul exclusiv de a vinde în Belgia, în Franța și în Luxemburg produsele celei de a doua. Astfel cum reiese din decizia de trimitere, Herios și NY au recunoscut că între ei a fost încheiat un contract în cursul anului 2009.

În cadrul relației lor contractuale, Herios a devenit comitentul lui NY și NY a devenit agentul comercial al Herios, având ca misiune negocierea produselor Poensgen pe teritoriul statelor membre menționate.

La sfârșitul anului 2015, NY, Herios și Poensgen au inițiat discuții privind continuarea agenției comerciale direct de către NY după încetarea activităților Herios. Aceste discuții s‑au dovedit infructuoase, iar Poensgen a notificat Herios, la 8 iunie 2016, desfacerea contractului care îi unea. Raporturile lor contractuale au încetat la 31 decembrie 2016, după expirarea unui preaviz de șase luni.

Prin scrisoarea din 23 februarie 2017, Herios a reziliat, la rândul său, contractul încheiat cu NY, din cauza unor împrejurări excepționale care au făcut definitiv imposibilă orice colaborare profesională între comitent și agent, și anume încetarea contractului principal încheiat între Poensgen și Herios. În acest interval, NY a devenit, de altfel, agentul comercial al Poensgen.

La 22 mai 2017, Herios și Poensgen au ajuns la un acord privind printre altele plata unei indemnizații compensatorii către Herios.

Apreciind că avea și el dreptul la o indemnizație compensatorie pentru noii clienți pe care i‑a obținut în favoarea Herios și pentru care aceasta din urmă a fost despăgubită de Poensgen, NY a introdus o acțiune împotriva lui Herios prin care a solicitat plata unei indemnizații compensatorii evaluate în raport cu cifra de afaceri pe care Herios ar fi realizat‑o în anul 2016 datorită noilor clienți obținuți.

Prin hotărârea pronunțată în primă instanță, a fost admisă cererea lui NY. În schimb, cour d’appel de Liège (Curtea de Apel din Liège, Belgia) a modificat această hotărâre printr‑o hotărâre din 16 ianuarie 2020 și a considerat că nu era datorată o indemnizație compensatorie. NY a declarat recurs împotriva acestei hotărâri la Cour de cassation (Curtea de Casație, Belgia), în speță instanța de trimitere.

În cadrul recursului formulat, NY reproșează cour d’appel de Liège (Curtea de Apel din Liège) că i‑a respins cererea de acordare a unei indemnizații compensatorii pentru motivul că cea obținută de Herios nu ar constitui un „beneficiu substanțial” în sensul articolului X.18 alineatul 1 din Codul de drept economic, care transpune articolul 17 alineatul (2) litera (a) din Directiva 86/653. Potrivit cour d’appel de Liège (Curtea de Apel din Liège), nu ar putea fi vorba despre un asemenea beneficiu întrucât, pe de o parte, indemnizația primită de Herios nu ar fi un beneficiu viitor, ci o indemnizație datorată în temeiul legii. Pe de altă parte, NY ar continua să lucreze și să beneficieze de clientela constituită cu fostul comitent principal.

Instanța de trimitere consideră că examinarea motivului invocat de NY în susținerea recursului său necesită interpretarea articolului 17 alineatul (2) litera (a) prima liniuță din Directiva 86/653 pentru a stabili dacă indemnizația compensatorie percepută de Herios constituie un „beneficiu substanțial” în sensul acestei dispoziții. În cazul unui răspuns afirmativ, NY ar avea astfel posibilitatea de a solicita Herios, în conformitate cu dispoziția menționată, plata unei indemnizații compensatorii pentru încetarea contractului de agenție comercială care a fost încheiat între ei.

În aceste condiții, Cour de cassation (Curtea de Casație) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară: „Articolul 17 alineatul (2) litera (a) prima liniuță din [Directiva 86/653] trebuie interpretat în sensul că, într‑o situație precum cea în discuție, indemnizația compensatorie datorată agentului principal care corespunde clientelei aduse de subagent nu constituie «un beneficiu substanțial» oferit agentului principal?”

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, în cadrul procedurii de cooperare între instanțele naționale și Curte instituite prin articolul 267 TFUE, este de competența acesteia din urmă să ofere instanței naționale un răspuns util, care să îi permită să soluționeze litigiul cu care este sesizată. Din această perspectivă, Curtea trebuie, dacă este cazul, nu numai să reformuleze întrebarea care îi este adresată, ci și să ia în considerare norme de drept al Uniunii la care instanța națională nu a făcut referire în enunțul întrebării sale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 mai 2019, Plessers, C‑509/17, EU:C:2019:424, punctul 32 și jurisprudența citată).

În speță, întrucât se solicită Curții să se pronunțe cu privire la domeniul de aplicare al articolului 17 alineatul (2) litera (a) prima liniuță din Directiva 86/653 în împrejurările specifice în care agentul comercial a perceput o indemnizație compensatorie după ce subagentul pe care îl angajase a devenit el însuși, ca urmare a desfacerii contractului de agenție principală, agentul comercial al comitentului principal, întrebarea adresată trebuie înțeleasă ca vizând în esență problema dacă articolul 17 alineatul (2) litera (a) prima și a doua liniuță din Directiva 86/653 trebuie interpretat în sensul că indemnizația compensatorie percepută de agentul principal ce corespunde clientelei aduse de subagent poate constitui, în privința agentului principal, un beneficiu substanțial atunci când acest subagent a devenit agentul principal al comitentului.

Acestea fiind amintite, în vederea interpretării unei dispoziții de drept al Uniunii, în speță a articolului 17 alineatul (2) litera (a) din Directiva 86/653, trebuie să se țină seama nu numai de formularea acestei dispoziții, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte.

Potrivit primei liniuțe a acestei dispoziții, agentul comercial are dreptul la indemnizație, după încetarea contractului, în cazul și în măsura în care a adus comitentului noi clienți sau a contribuit substanțial la creșterea volumului de afaceri întreprinse cu clienții existenți, iar comitentul continuă să obțină beneficii substanțiale din afacerile cu acești clienți.

Din utilizarea termenilor „continuă” și „substanțiale”, precum și din precizarea potrivit căreia beneficiile pe care le percepe comitentul trebuie să rezulte din afacerile cu clienții aduși de agent sau care au fost dezvoltate în mod substanțial de acesta rezultă că comitentul trebuie să profite, după încetarea contractului, de un beneficiu care prezintă, pe de o parte, o anumită importanță și care, pe de altă parte, are legătură cu prestațiile anterioare ale agentului. În schimb, modul de redactare a dispoziției menționate nu aduce nicio precizare cu privire la natura acestui beneficiu.

Rezultă că noțiunea de „beneficii substanțiale” vizată la articolul 17 alineatul (2) litera (a) prima liniuță din Directiva 86/653 este susceptibilă să cuprindă toate avantajele pe care comitentul le obține ca urmare a eforturilor agentului după încetarea contractului, inclusiv indemnizația compensatorie pe care acesta a perceput‑o de la propriul comitent.

Această concluzie este confirmată de obiectivele urmărite de respectiva directivă.

Astfel, Directiva 86/653 urmărește în special protejarea agentului comercial în raporturile cu comitentul (Hotărârea din 19 aprilie 2018, CMR, C‑645/16, EU:C:2018:262, punctul 33).

În această privință, Curtea a statuat că articolul 17 din respectiva directivă este de o importanță determinantă. În consecință, se impune ca termenii alineatului (2) al acestui articol să fie interpretați într‑un sens care să contribuie la protecția agentului comercial și care să ia pe deplin în considerare meritele acestuia în îndeplinirea operațiunilor cu care este mandatat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 aprilie 2016, Marchon Germany, C‑315/14, EU:C:2016:211, punctul 33). Orice interpretare a acestei dispoziții care s‑ar putea dovedi a fi prejudiciabilă pentru agentul comercial este exclusă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 martie 2009, Semen, C‑348/07, EU:C:2009:195, punctul 21, și Hotărârea din 19 aprilie 2018, CMR, C‑645/16, EU:C:2018:262, punctul 35).

Or, o interpretare potrivit căreia noțiunea de „beneficii substanțiale”, în sensul articolului 17 alineatul (2) litera (a) prima liniuță din Directiva 86/653, nu ar include printre altele o indemnizație compensatorie pe care comitentul a perceput‑o în funcție de clientela adusă agentului comercial și pentru care acesta din urmă nu mai este remunerat l‑ar putea prejudicia pe agentul respectiv.

Astfel, după cum arată NY în observațiile sale scrise, în ipoteza în care încetarea contractului este consecința, printre altele, a unei cesiuni de întreprindere sau a vânzării fondului de comerț al comitentului și în care prețul variază în funcție de importanța clientelei, o interpretare restrictivă a articolului 17 alineatul (2) litera (a) prima liniuță din Directiva 86/653 ar priva agentul comercial de despăgubiri referitoare la supravaloarea pe care a adus‑o totuși comitentului.

În consecință, este necesar să se considere că o interpretare potrivit căreia noțiunea de „beneficii substanțiale”, în sensul articolului 17 alineatul (2) litera (a) prima liniuță din Directiva 86/653, nu ar include o indemnizație compensatorie pe care comitentul a perceput‑o în funcție de clientela adusă de agentul comercial și pentru care acesta din urmă nu mai este remunerat ar contraveni obiectivului de protecție a agentului comercial urmărit de Directiva 86/653.

Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că articolul 17 alineatul (2) litera (a) prima liniuță din Directiva 86/653 trebuie interpretat în sensul că indemnizația compensatorie care a fost plătită de comitent agentului principal și care corespunde clientelei aduse de subagent poate constitui, în privința agentului principal, un beneficiu substanțial.

Pentru a oferi instanței de trimitere un răspuns complet, mai trebuie însă să se stabilească dacă faptul că subagentul a devenit el însuși agentul comitentului principal are o incidență asupra dreptului său de a primi indemnizația compensatorie prevăzută de respectiva dispoziție.

În această privință, trebuie amintit că comportamentul agentului comercial este un element care poate fi luat în considerare în cadrul analizei privind stabilirea caracterului echitabil al indemnizației compensatorii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 octombrie 2010, Volvo Car Germany, C‑203/09, EU:C:2010:647, punctul 44), acest caracter echitabil fiind o condiție sine qua non a plății respectivei indemnizații potrivit articolului 17 alineatul (2) litera (a) a doua liniuță din Directiva 86/653.

Astfel, conform acestei dispoziții, agentul comercial are dreptul la o indemnizație compensatorie în cazul și în măsura în care plata acestei indemnizații este echitabilă având în vedere toate împrejurările și, în special, comisionul pierdut de agentul comercial în afacerile cu clienții pe care i‑a adus sau a căror afaceri le‑a dezvoltat în mod substanțial.

În aceste împrejurări, clientela pe care agentul o poate exploata pentru el însuși sau în beneficiul unui alt comitent face parte în mod necesar din „împrejurările” prevăzute la articolul 17 alineatul (2) litera (a) a doua liniuță din Directiva 86/653 și de care trebuie să se țină seama în scopul plății indemnizației prevăzute la această dispoziție.

Astfel, dreptul la indemnizație enunțat la articolul 17 alineatul (2) din Directiva 86/653 are o finalitate în esență remunerativă din punctul de vedere al agentului. O asemenea indemnizație urmărește, așadar, să remunereze agentul pentru eforturile pe care le‑a depus, în măsura în care comitentul continuă să beneficieze de avantajele economice rezultate din eforturile respective, chiar și după încetarea contractului de agenție (a se vedea în acest sens Concluziile avocatului general Wahl prezentate în cauza Quenon K., C‑338/14, EU:C:2015:503, punctele 35 și 36).

Deși această dispoziție nu poate face obiectul unei interpretări restrictive, după cum s‑a arătat la punctul 35 din prezenta hotărâre, pentru a nu priva agentul comercial de despăgubirile referitoare la supravaloarea pe care a adus‑o totuși comitentului, indemnizația prevăzută la dispoziția menționată nu poate, în schimb, să acopere prejudicii care nu sunt direct legate de pierderea clientelei de către agent.

Or, așa cum se arată în raportul privind aplicarea articolului 17 din Directiva 86/653, prezentat de Comisie la 23 iulie 1996 [COM(96) 364 final], în cazul în care agentul continuă să răspundă necesităților acelorași clienți pentru aceleași produse, dar pe seama unui alt comitent, plata unei indemnizații ar fi inechitabilă, întrucât prejudiciul specific pe care este destinată să îl repare nu există, agentul nepierzând beneficiul clientelei sale.

Prin urmare, atunci când subagentul își continuă activitățile de agent comercial față de aceiași clienți și pentru aceleași produse, dar în cadrul unei relații directe cu comitentul principal, iar aceasta în locul agentului principal care îl angajase anterior, acest subagent nu suferă, a fortiori, nicio consecință negativă a încetării contractului său de agenție comercială cu acest agent principal.

Revine însă instanței naționale sarcina de a aprecia echitatea plății indemnizației compensatorii în raport cu ansamblul împrejurărilor speței cu care este sesizată.

Din ansamblul motivelor care precedă rezultă că trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 17 alineatul (2) litera (a) din Directiva 86/653 trebuie interpretat în sensul că indemnizația compensatorie care a fost plătită de comitent agentului principal și care corespunde clientelei aduse de subagent poate constitui, în privința agentului principal, un beneficiu substanțial. Totuși, plata unei indemnizații compensatorii către subagent poate fi considerată inechitabilă, în sensul dispoziției menționate, atunci când acesta își desfășoară activitățile de agent comercial față de aceiași clienți și pentru aceleași produse, dar în cadrul unei relații directe cu comitentul principal, iar aceasta în locul agentului principal care îl angajase anterior.

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a treia)

13 octombrie 2022 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Dreptul belgian

Litigiul principal și întrebarea preliminară

Cu privire la întrebarea preliminară

Cu privire la cheltuielile de judecată