Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 9 martie 2023.#RWE Power Aktiengesellschaft împotriva Hauptzollamt Duisburg.#Cerere de decizie preliminară formulată de Finanzgericht Düsseldorf.#Trimitere preliminară – Impozitarea produselor energetice și a electricității – Directiva 2003/96/CE – Articolul 14 alineatul (1) litera (a) – Articolul 21 alineatul (3) a doua și a treia teză – Energie electrică utilizată pentru a produce energie electrică și pentru a menține capacitatea de a produce energie electrică – Scutire – Domeniu de aplicare – Exploatări miniere de suprafață – Energie electrică utilizată pentru exploatarea stocurilor de combustibil și a mijloacelor de transport.#Cauza C-571/21.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 14 alineatul (1) litera (a) și a articolului 21 alineatul (3) din Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității (JO 2003, L 283, p. 51, Ediție specială, 09/vol. 2, p. 98).

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între RWE Power Aktiengesellschaft, pe de o parte, și Hauptzollamt Duisburg (Biroul Vamal Principal din Duisburg, Germania), pe de altă parte, în legătură cu refuzul acestuia din urmă de a scuti de impozitare energia electrică pe care RWE Power a utilizat‑o, în cursul anilor 2003 și 2004, în exploatațiile sale miniere de suprafață, precum și în centralele sale electrice în cadrul activității sale de producție de energie electrică.

Considerentele (2)-(5) și (24) ale Directivei 2003/96 au următorul cuprins: „(2) Absența dispozițiilor comunitare care să impună o rată minimă a impozitării la electricitate și la alte produse energetice decât uleiurile minerale poate afecta buna funcționare a pieței interne. (3) Buna funcționare a pieței interne și realizarea obiectivelor celorlalte politici comunitare necesită stabilirea la nivel comunitar a unor rate minime de impozitare la majoritatea produselor energetice, inclusiv electricitate, gaze naturale și cărbune. (4) Diferențele apreciabile între ratele naționale de impozitare a energiei aplicate de statele membre ar putea afecta buna funcționare a pieței interne. (5) Fixarea la nivel comunitar a unor rate minime de impozitare corespunzătoare poate permite reducerea diferențelor actuale între ratele naționale de impozitare. […] (24) Statelor membre ar trebui să li se permită și aplicarea altor scutiri sau a unor rate reduse de impozitare, în cazul în care aceasta nu dăunează bunei funcționări a pieței interne și nu conduce la denaturări ale concurenței.”

Articolul 1 din această directivă prevede: „Statele membre impozitează produsele energetice și electricitatea în conformitate cu prezenta directivă.”

Articolul 2 din directiva menționată prevede, la alineatul (1) litera (b), că, în sensul acesteia, termenul „produse energetice” se aplică printre altele produselor incluse în codul NC 2702, care se referă la „Lignit, chiar aglomerat, cu excepția gagatului”.

Articolul 14 din aceeași directivă prevede: „(1) Pe lângă dispozițiile generale prevăzute în Directiva 92/12/CEE [a Consiliului din 25 februarie 1992 privind regimul general al produselor supuse accizelor și privind deținerea, circulația și monitorizarea acestor produse (JO 1992, L 76, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 1, p. 129), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2000/47/CE a Consiliului din 20 iulie 2000 (JO 2000, L 193, p. 73, Ediție specială, 02/vol. 12, p. 257),] privind utilizările scutite ale produselor impozabile și fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, statele membre scutesc următoarele produse de la impozitare, în condițiile pe care le stabilesc în scopul de a asigura aplicarea corectă și clară a acestor scutiri și de a preveni frauda, evaziunea sau abuzul: (a) produse energetice și electricitate utilizate pentru a produce electricitate și electricitate utilizată pentru a menține capacitatea de a produce electricitate. Totuși, statele membre pot impozita aceste produse din motive de protecție a mediului, fără a trebui să respecte ratele minime de impozitare stabilite în prezenta directivă. În acest caz, impozitarea acestor produse nu se ia în considerare pentru respectarea nivelului minim de impozitare a electricității prevăzut în articolul 10; […] (c) produse energetice livrate pentru utilizare drept combustibil pentru navigație pe apele comunitare (inclusiv pescuit), alta decât pentru ambarcațiuni private de agrement, și electricitatea produsă la bordul unei ambarcațiuni. […] (2) Statele membre pot limita domeniul de aplicare a scutirilor prevăzute în alineatul (1) literele (b) și (c) la transportul internațional și intracomunitar. În plus, în cazul în care un stat membru a încheiat un acord bilateral cu un alt stat membru, el poate, de asemenea, să suspende scutirile prevăzute în alineatul (1) literele (b) și (c). În acest caz, statele membre pot aplica un nivel de impozitare inferior nivelului minim stabilit în prezenta directivă.”

Potrivit articolul 21 alineatul (3) din această directivă: „Consumul de produse energetice în incinta unei instituții care fabrică produse energetice nu este considerat a fi un fapt generator de impozit în cazul în care consumul constă în produse energetice produse în incinta instituției. De asemenea, statele membre pot considera ca nefiind un fapt generator consumul de electricitate și alte produse energetice care nu sunt produse în incinta unei astfel de instituții și consumul de produse energetice și de electricitate în incinta unei instituții care produce combustibili destinați a fi utilizați pentru producerea electricității. În cazul în care consumul vizează scopuri care nu au legătură cu producerea de produse energetice, în special propulsia vehiculelor, acesta este considerat fapt generator care presupune impozitarea.”

Articolul 21 alineatul (5) al treilea paragraf din directiva menționată prevede: „O entitate care produce electricitate pentru uz propriu este considerată distribuitor. Fără a aduce atingere articolului 14 alineatul (1) litera (a), statele membre pot acorda scutiri micilor producători de electricitate, cu condiția impozitării produselor energetice pe care le utilizează pentru producerea acestei electricități.”

În Germania, impozitul pe energia electrică este reglementat printre altele de Stromsteuergesetz (Legea privind impozitul pe energia electrică) din 24 martie 1999 (BGBl. 1999 I, p. 378, și BGBl. 2000 I, p. 147), astfel cum a fost modificată prin Legea din 23 decembrie 2002 (BGBl. 2002 I, p. 4602) și prin Legea din 29 decembrie 2003 (BGBl. 2003 I, p. 3076), aplicabile exercițiilor fiscale 2003 și 2004 (denumită în continuare „StromStG”).

Articolul 9 alineatul (1) punctul 2 din StromStG prevede că energia electrică consumată pentru producția de energie electrică este scutită de impozitul pe energie electrică.

Articolul 11 din StromStG autorizează Ministerul Federal al Finanțelor să adopte prin decret printre altele dispozițiile de punere în aplicare a avantajelor fiscale prevăzute la articolul 9 din StromStG.

Decretul relevant al ministerului menționat, și anume Verordnung zur Durchführung des Stromsteuergesetzes (Decretul de punere în aplicare a Legii privind impozitul pe energia electrică) din 31 mai 2000 (BGBl. 2000 I, p. 794), prevede la articolul 12 alineatul (1) punctul 1 că noțiunea de „energie electrică consumată în scopul producerii de energie electrică”, în sensul articolului 9 alineatul (1) punctul 2 din StromStG, acoperă energia electrică consumată, în sensul tehnic al termenului, în instalațiile anexe și auxiliare ale unei instalații de producție electrică pentru producerea de energie electrică, printre altele pentru tratarea apei, alimentarea cu apă pentru producția de abur, alimentarea cu aer proaspăt, aprovizionarea cu combustibil și epurarea gazelor de ardere.

RWE Power exploata, în bazinul minier din Renania, trei mine de suprafață de lignit în situri distincte, din care extrăgea lignit destinat, în principal, producerii de energie electrică în centralele sale electrice și, în proporție de 10 %, producerii de brichete și de praf de lignit în uzinele sale.

În cursul anului 2004, RWE Power a consumat în total 2847925,939 megawați oră (MWh) de energie electrică pentru minele de suprafață, pe care a utilizat‑o în esență, în primul rând, în pompe hidraulice destinate scăderii nivelului pânzei freatice, în al doilea rând, în utilaje grele, precum excavatoarele cu rotor, care excavau lignitul și sterilul, și în utilaje de rambleiere, care rambleiau o altă parte a minei de suprafață, în al treilea rând, pentru iluminatul minei de suprafață și, în al patrulea rând, pentru transportul lignitului în centrale cu trenuri de marfă pe linii proprii și pentru transportoare cu bandă acționate electric, care transportau atât lignit, cât și steril.

Funcționarea centralelor electrice ale RWE Power se baza pe o producție neîntreruptă de energie electrică. Pentru a o asigura, RWE Power menținea stocuri de lignit, din care cărbunele era transportat treptat către cazanele din centrale. Lignitul era depozitat în fiecare dintre minele de suprafață. Apoi, el era transportat de la aceste mine către stocurile centralelor cu un transportor electric cu bandă sau pe propria cale ferată electrificată a întreprinderii. De acolo, excavatoare electrice încărcau lignitul pe un transportor cu bandă care transporta lignitul către concasoare. În sfârșit, lignitul concasat era depozitat în rezervorul cazanului.

În cadrul unui control fiscal dispus de Biroul Vamal Principal din Duisburg s‑a constatat, într‑un raport din 20 mai 2009, că pregătirea lignitului trebuia calificată drept „fabricare a unui combustibil” și, prin urmare, supusă taxei pe energia electrică. Aceeași calificare ar fi valabilă și pentru ansamblul energiei electrice consumate pentru extracția și transportul lignitului, astfel încât impozitul pe energia electrică era datorat și pentru energia electrică consumată pentru utilizarea excavatoarelor de cărbune, a transportoarelor cu bandă și a concasoarelor.

Întrucât contestația formulată de RWE Power împotriva deciziei de impunere emise la 8 octombrie 2009 de Biroul Vamal Principal din Duisburg în urma acestui control fiscal a fost respinsă, RWE Power a sesizat Finanzgericht Düsseldorf (Tribunalul Fiscal din Düsseldorf, Germania), care este instanța de trimitere.

În fața acestei instanțe, RWE Power și‑a reiterat punctul de vedere potrivit căruia, în temeiul Directivei 2003/96, ansamblul energiei electrice necesare operațiunii de producere a energiei electrice trebuie să fie acoperit de scutirea de impozit. Toate instalațiile anexe și auxiliare fără de care o instalație de producere a energiei electrice nu poate funcționa ar trebui, în principiu, să intre sub incidența scutirii de impozitul pe energie electrică. Lignitul ar trebui considerat un combustibil, astfel încât energia electrică consumată pentru extracția sa și pentru transportul său în mina de suprafață ar fi de asemenea scutită de impozitul pe energia electrică.

Instanța de trimitere are îndoieli cu privire la domeniul exact de aplicare al scutirii prevăzute la articolul 14 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96.

În aceste condiții, Finanzgericht Düsseldorf (Tribunalul Fiscal din Düsseldorf) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „1) Articolul 14 alineatul (1) litera (a) prima teză din Directiva 2003/96, în măsura în care prevede că electricitatea utilizată pentru producerea de electricitate este scutită de la impozitare, poate fi interpretat, ținând seama de articolul 21 alineatul (3) a doua teză din Directiva 2003/96, în sensul că această scutire include de asemenea operațiuni în cadrul cărora produse energetice sunt extrase din mine de suprafață, sunt ajustate în centrale electrice prin sfărâmare, eliminare a corpurilor străine și mărunțire până la dimensiunea necesară din punct de vedere operațional în cazan, în vederea utilizării în centrale electrice? 2) Articolul 14 alineatul (1) litera (a) prima teză din Directiva 2003/96, în măsura în care prevede că electricitatea utilizată pentru a menține capacitatea de a produce electricitate este scutită de la impozitare, poate fi interpretat, ținând seama de articolul 21 alineatul (3) litera (a) a treia teză din Directiva 2003/96, în sensul că trebuie de asemenea scutită de la impozitare utilizarea de energie electrică pentru funcționarea instalațiilor de stocare și a mijloacelor de transport necesare funcționării permanente a centralelor electrice?”

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 14 alineatul (1) litera (a) prima teză din Directiva 2003/96 coroborat cu articolul 21 alineatul (3) a doua teză din această directivă trebuie interpretat în sensul că scutirea de la impozitare a „electricității utilizate pentru a produce electricitate”, prevăzută de această dispoziție, acoperă energia electrică utilizată în cadrul extracției unui produs energetic, precum lignitul, într‑o mină de suprafață și procesarea și prelucrarea ulterioare ale acestui produs energetic în centrale electrice în scopul producerii de energie electrică.

Conform articolului 14 alineatul (1) litera (a) prima teză din Directiva 2003/96, statele membre scutesc de la impozitare, în condițiile pe care le stabilesc în scopul de a asigura aplicarea corectă și clară a acestor scutiri și de a preveni frauda, evaziunea sau abuzul, produsele energetice și energia electrică utilizate pentru a produce energie electrică, precum și energia electrică utilizată pentru a menține capacitatea de a produce energie electrică.

Articolul 21 alineatul (3) prima teză din Directiva 2003/96 prevede că consumul de produse energetice în incinta unei instituții care fabrică produse energetice nu este considerat a fi un fapt generator al impozitului pe produsele energetice în cazul în care consumul constă în produse energetice produse în incinta instituției. A doua teză a acestui alineat precizează că statele membre pot de asemenea considera ca nefiind un fapt generator consumul de energie electrică și de alte produse energetice care nu sunt produse în incinta unei astfel de instituții și consumul de produse energetice și de energie electrică în incinta unei instituții care produce combustibili destinați a fi utilizați pentru producerea energiei electrice.

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că Directiva 2003/96 are ca obiect, după cum reiese din cuprinsul considerentelor (3)-(5) și din cel al articolului 1 din aceasta, stabilirea unui regim de impozitare armonizat al produselor energetice și al energiei electrice, în cadrul căruia impozitarea este regula, în conformitate cu modalitățile stabilite de această directivă (Hotărârea din 3 decembrie 2020, Repsol Petróleo, C‑44/19, EU:C:2020:982, punctul 21).

În plus, potrivit unei jurisprudențe constante, dispozițiile referitoare la scutirile prevăzute de Directiva 2003/96 trebuie să beneficieze de o interpretare autonomă, întemeiată pe modul în care acestea sunt redactate, precum și pe economia directivei menționate și pe obiectivele urmărite de aceasta (Hotărârea din 7 martie 2018, Cristal Union, C‑31/17, EU:C:2018:168, punctul 21 și jurisprudența citată).

În primul rând, în ceea ce privește modul de redactare a articolului 14 alineatul (1) litera (a) prima teză din Directiva 2003/96, din termenii „produse energetice și electricitate utilizate pentru producerea de electricitate”, care figurează în această dispoziție, reiese că utilizarea energiei electrice se caracterizează în două privințe.

Pe de o parte, utilizarea energiei electrice trebuie să aibă loc în cadrul producției de energie electrică prin participarea directă la procesul tehnologic al acestei producții (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 decembrie 2020, Repsol Petróleo, C‑44/19, EU:C:2020:982, punctul 34 și jurisprudența citată). Rezultă că, astfel cum a arătat în esență domnul avocat general la punctele 55-53 din concluzii, utilizarea energiei electrice în scopul transformării și al procesării unui produs energetic precum lignitul, cum sunt concasarea, separarea de corpuri străine, măcinarea și uscarea, este susceptibilă să intre sub incidența scutirii prevăzute la articolul 14 alineatul (1) litera (a) prima teză din Directiva 2003/96 atunci când aceste operațiuni sunt indispensabile și contribuie direct la procesul de producere a energiei electrice. În schimb, astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 39 din concluzii, scutirea de impozit în temeiul acestei dispoziții nu acoperă o utilizare a energiei electrice care are loc pur și simplu cu ocazia operațiunii de producere a energiei electrice, cum este cazul printre altele al consumului de energie electrică în clădirile administrative ale unei centrale electrice.

Pe de altă parte, scutirea de impozit presupune ca energia electrică să fie utilizată pentru a produce energie electrică, iar nu pentru a fabrica un produs energetic cum este lignitul. În consecință, astfel cum a subliniat domnul avocat general la punctele 50 și 51 din concluzii, în măsura în care energia electrică este utilizată în cadrul oricărei operațiuni referitoare la producția de lignit, în special în cel al extracției și al transportului său în scopul stocării, acest consum nu este acoperit de scutirea prevăzută la articolul 14 alineatul (1) litera (a) prima teză din Directiva 2003/96.

Este lipsit de relevanță în această privință faptul că o materie primă, precum lignitul, este extrasă dintr‑o mină pentru a fi utilizată ulterior în cadrul unui proces integrat de producere a energiei electrice care se desfășoară în același loc de producție sau, în orice caz, în apropierea locului de extracție, astfel încât extracția lignitului și transportul său ar constitui etape intermediare inerente acestei metode speciale de producție a energiei electrice. Astfel, însăși împrejurarea că energia electrică utilizată nu conduce la producția de energie electrică decât prin intermediul unui produs energetic, care, în principiu, face el însuși obiectul impozitării prevăzute de Directiva 2003/96, demonstrează că această energie electrică nu contribuie „în mod direct” la procesul tehnologic de producere a energiei electrice, contrar cerinței care reiese din cuprinsul punctului 27 din prezenta hotărâre.

În al doilea rând, în ceea ce privește economia Directivei 2003/96, trebuie amintit că aceasta nu urmărește să instituie scutiri cu caracter general. De asemenea, din moment ce articolul 14 alineatul (1) din Directiva 2003/96 enunță în mod limitativ scutirile obligatorii impuse statelor membre în cadrul impozitării produselor energetice și a energiei electrice, dispozițiile sale nu pot fi interpretate în sens larg, în caz contrar existând riscul ca impozitarea armonizată instituită de această directivă să fie lipsită de orice efect util (Hotărârea din 7 martie 2018, Cristal Union, C‑31/17, EU:C:2018:168, punctele 24 și 25, precum și Hotărârea din 7 noiembrie 2019, Petrotel‑Lukoil, C‑68/18, EU:C:2019:933, punctul 40).

Prin urmare, deși este posibil să se considere că niciun consum de energie electrică, indiferent de etapa de producție a energiei electrice în care are loc, nu este lipsit de legătură cu energia electrică produsă în final, nu este mai puțin adevărat că, pentru a păstra efectul util al caracterului excepțional al scutirii de la impozitare, trebuie să se considere că numai o utilizare care contribuie direct la procesul tehnologic de producere a energiei electrice intră sub incidența scutirii de la impozitare în temeiul acestei dispoziții, cu excluderea în special a oricărei producții de energie electrică care are loc într‑un stadiu anterior în scopul fabricării unui produs energetic intermediar care este la rândul său utilizat pentru a produce, într‑o a doua etapă, energie electrică.

În acest context, trebuie amintit că Curtea a statuat, în ceea ce privește scutirea de la impozitare prevăzută la articolul 14 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2003/96, potrivit căreia sunt scutite de la impozitare produsele energetice livrate pentru utilizare drept combustibil pentru navigație pe apele comunitare (inclusiv pentru pescuit), alta decât pentru ambarcațiuni private de agrement, și energia electrică produsă la bordul unei ambarcațiuni, că aplicarea acestei scutiri necesită ca operațiunile de navigație să servească direct prestării unui serviciu cu titlu oneros, iar nu în orice mod (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 iulie 2017, Vakarų Baltijos laivų statykla, C‑151/16, EU:C:2017:537, punctele 29 și 30).

Această interpretare este confirmată de dispozițiile articolului 21 alineatul (3) a doua teză din Directiva 2003/96, potrivit cărora, printre altele, statele membre pot considera, cu titlu derogatoriu, ca nefiind un fapt generator al impozitului consumul de energie electrică ce nu este produsă în incinta unei instituții care produce produse energetice, precum și consumul de energie electrică în incinta unei instituții care produce combustibili destinați a fi utilizați pentru producerea energiei electrice.

Astfel, după cum a arătat domnul avocat general la punctul 59 din concluzii, această scutire facultativă ar fi lipsită de efect util dacă energia electrică utilizată în cadrul fabricării unui produs energetic, care este utilizat la rândul său pentru producerea de energie electrică, ar intra deja sub incidența scutirii obligatorii prevăzute la articolul 14 alineatul (1) litera (a) prima teză din această directivă, pentru simplul motiv al proximității celor două locuri de producție. Cu toate acestea, în speță, potrivit indicațiilor care figurează în decizia de trimitere, Republica Federală Germania nu a utilizat opțiunea prevăzută de a doua teză a alineatului (3) al acestui articol 21.

În al treilea rând, în ceea ce privește finalitățile urmărite de Directiva 2003/96, trebuie, mai întâi, să se observe că această directivă, prin faptul că prevede un regim de impozitare armonizat pentru produsele energetice și pentru energia electrică, urmărește, astfel cum reiese din cuprinsul considerentelor (2)-(5) și (24) ale acesteia, să promoveze buna funcționare a pieței interne în sectorul energiei, evitând printre altele denaturările concurenței (Hotărârea din 7 martie 2018, Cristal Union, C‑31/17, EU:C:2018:168, punctul 29).

În acest scop, în ceea ce privește producerea de energie electrică, legiuitorul Uniunii Europene a ales, astfel cum reiese printre altele de la pagina 5 din expunerea de motive a Propunerii de directivă a Consiliului privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității (JO 1997, C 139, p. 14), să impună statelor membre, în conformitate cu articolul 1 din Directiva 2003/96, impozitarea energiei electrice produse, produsele energetice utilizate pentru producerea acesteia trebuind, în mod corelativ, să fie scutite de la impozitare, cu scopul de a se evita dubla impozitare a energiei electrice (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 martie 2018, Cristal Union, C‑31/17, EU:C:2018:168, punctul 30).

Or, dacă energia electrică utilizată pentru producerea de energie electrică de o instalație de producție precum cea în discuție în litigiul principal nu ar fi scutită de impozitare în temeiul articolului 14 alineatul (1) litera (a) prima teză din Directiva 2003/96, din aceasta ar rezulta tocmai un risc de dublă impozitare, din moment ce energia electrică astfel produsă ar fi la rândul ei impozitată, conform articolului 1 din această directivă.

Desigur, Directiva 2003/96 nu exclude orice risc de dublă impozitare din moment ce un stat membru poate, în conformitate cu articolul 14 alineatul (1) litera (a) a doua teză din această directivă, să impoziteze produsele energetice utilizate pentru a produce energie electrică din motive de protecție a mediului (a se vedea Hotărârea din 4 iunie 2015, Kernkraftwerke Lippe‑Ems, C‑5/14, EU:C:2015:354, punctul 51).

Cu toate acestea, astfel cum au arătat în mod întemeiat pârâta din litigiul principal și Comisia Europeană, dacă energia electrică utilizată pentru extracția și transportul lignitului nu ar fi supusă impozitării, cu excepția cazurilor prevăzute la articolul 21 alineatul (3) a doua teză din Directiva 2003/96, ar exista o inegalitate de tratament între, pe de o parte, întreprinderile care, precum RWE Power, exploatează centrale electrice și extrag lignit pentru producerea de energie electrică și, pe de altă parte, întreprinderile care achiziționează de la terți lignit pentru a produce energie electrică, din cauza sarcinilor fiscale diferite, ceea ce ar constitui o sursă de denaturare a concurenței (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 iunie 2018, Turbogás, C‑90/17, EU:C:2018:498, punctul 42).

RWE Power susține, desigur, că, din cauza inexistenței unei piețe naționale și internaționale de livrare a lignitului, o centrală pe lignit nu poate funcționa decât dacă se află în apropierea unei mine de suprafață. Astfel, întrucât livrarea de lignit nu se face pe distanțe mari, orice exploatare eficientă din punct de vedere economic ar impune un model de exploatare care se bazează pe un concept de proces integrat, care ar include atât extracția, cât și transportul lignitului ca materie primă pentru încălzirea cazanelor și producerea de energie electrică rezultată din aceasta.

Aceste considerații, chiar dacă s‑ar presupune că sunt dovedite, nu repun însă în discuție analiza care figurează la punctul 39 din prezenta hotărâre, din moment ce scutirea energiei electrice utilizate pentru producerea lignitului ar determina, în orice caz, prin favorizarea întreprinderilor integrate cum este RWE Power, o denaturare a concurenței pe piața energiei electrice.

Prin urmare, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 14 alineatul (1) litera (a) prima teză din Directiva 2003/96 coroborat cu articolul 21 alineatul (3) a doua teză din această directivă trebuie interpretat în sensul că scutirea de la impozitare a „electricității utilizate pentru a produce electricitate”, prevăzută de această dispoziție, nu acoperă energia electrică utilizată în cadrul extracției unui produs energetic, precum lignitul, într‑o mină de suprafață, dacă această energie electrică nu este utilizată în cadrul procesului tehnologic de producere a energiei electrice, ci pentru fabricarea unui produs energetic. În schimb, această scutire este susceptibilă să acopere procesarea și prelucrarea ulterioare ale acestui produs energetic în centrale electrice în scopul producerii de energie electrică, cu condiția ca aceste operațiuni să fie indispensabile și să contribuie direct la procesul tehnologic al acestei producții.

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 14 alineatul (1) litera (a) prima teză din Directiva 2003/96 coroborat cu articolul 21 alineatul (3) a treia teză din această directivă trebuie interpretat în sensul că scutirea de la impozitare a „electricității utilizate pentru a menține capacitatea de a produce electricitate”, prevăzută de această dispoziție, acoperă energia electrică destinată funcționării unor instalații de depozitare a unui produs energetic, precum lignitul, și a mijloacelor de transport care permit transportul acestui produs de la minele de suprafață către centralele electrice.

În această privință, trebuie arătat de la bun început că scutirea de la impozitare a energiei electrice utilizate pentru a menține capacitatea de a produce energie electrică figurează la articolul 14 alineatul (1) litera (a) prima teză din Directiva 2003/96, la fel ca cea care vizează produsele energetice și energia electrică utilizate pentru a produce energie electrică.

În aceste condiții, este necesar să se considere că această dispoziție prevede două ipoteze ale căror domenii de aplicare respective nu pot fi confundate, în caz contrar existând riscul de a lipsi una sau alta dintre aceste ipoteze de orice efect util.

De altfel, după cum a explicat domnul avocat general la punctul 67 din concluzii, această interpretare este confirmată de geneza Directivei 2003/96. Astfel, în propunerea inițială a Comisiei nu era prevăzută decât o scutire de impozitare care corespundea în esență primei ipoteze [a se vedea articolul 13 alineatul (1) litera (b) din propunerea Comisiei (JO 1997, C 139, p. 14)]. A doua ipoteză a fost adăugată de Consiliul Uniunii Europene numai într‑o fază ulterioară a procedurii legislative. Trebuie să se concluzioneze de aici că, prin această adăugare, legiuitorul Uniunii a intenționat să creeze un caz suplimentar de scutire de la impozitare, care vizează o situație diferită de cea acoperită de prima ipoteză.

În consecință, scutirea de la impozitare prevăzută în cea de a doua ipoteză nu vizează activități care țin de producția de energie electrică, ci utilizarea de energie electrică ce se situează în amonte sau în aval față de această producție atunci când această utilizare servește la menținerea capacității de producție a energiei electrice.

La fel și în mod analog cu cele statuate la punctele 26-42 din prezenta hotărâre pentru prima ipoteză, trebuie să se considere, în ceea ce privește scutirea de la impozitare a energiei electrice utilizate pentru menținerea capacității de a produce energie electrică, că această scutire trebuie de asemenea interpretată în mod restrictiv, astfel încât aplicarea sa impune ca energia electrică să fie utilizată pentru a menține în mod direct capacitatea procesului tehnologic de producție a energiei electrice.

În speță, din decizia de trimitere reiese că funcționarea centralelor electrice ale RWE Power era întemeiată pe o producție neîntreruptă de energie electrică. Pentru a garanta o astfel de producție de energie electrică, RWE Power prevăzuse stocuri de trei dimensiuni și având funcții diferite, din care lignitul era transportat treptat spre cazane în centrale. Mai precis, lignitul era mai întâi depozitat în fiecare dintre minele de suprafață într‑un stoc cu o capacitate corespunzătoare unui număr de șase zile de funcționare a centralei și, ulterior, era transportat către stocurile centralelor care ofereau o capacitate corespunzătoare unui număr de una sau două zile de funcționare a centralei.

Pe baza acestei descrieri factuale, rezultă, sub rezerva verificării de către instanța de trimitere, că s‑ar putea considera că numai operațiunile de depozitare și de transport al lignitului care au loc în centrala electrică sunt indispensabile și contribuie în mod direct la menținerea capacității procesului tehnologic de producție a energiei electrice, în măsura în care aceste operațiuni ar fi necesare pentru a garanta menținerea capacității de a produce neîntrerupt energie electrică, astfel încât asemenea operațiuni ar putea fi scutite, în temeiul articolului 14 alineatul (1) litera (a) prima teză din Directiva 2003/96.

În schimb, operațiunile de depozitare a lignitului care au loc în minele de suprafață par legate mai degrabă, aspect a cărui verificare revine acestei instanțe, de procesul de extracție a lignitului decât de procesul tehnologic de producție a energiei electrice. În această măsură, energia electrică utilizată pentru stocarea lignitului în aceste mine nu ar intra sub incidența acestei scutiri.

În acest context, mai trebuie precizat că, în speță, este lipsit de relevanță articolul 21 alineatul (3) a treia teză din Directiva 2003/96, menționat de instanța de trimitere, în temeiul căruia consumul de energie electrică ce vizează scopuri care nu au legătură cu fabricarea de produse energetice, cum ar fi printre altele propulsia vehiculelor, este considerat ca fiind un fapt generator care presupune impozitarea. Astfel, în măsura în care privește utilizarea de energie electrică vizată în a doua teză a alineatului (3) al acestui articol 21, această a treia teză privește un regim facultativ care, astfel cum s‑a arătat la punctul 34 din prezenta hotărâre, nu a fost pus în aplicare de Republica Federală Germania. În plus, a treia teză menționată are ca unic obiect restrângerea domeniului de aplicare al scutirilor menționate în prima și în a doua teză ale acestuia.

Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că articolul 14 alineatul (1) litera (a) prima teză din Directiva 2003/96 trebuie interpretat în sensul că scutirea de la impozitare a „electricității utilizate pentru a menține capacitatea de a produce electricitate”, prevăzută de această dispoziție, este susceptibilă să acopere energia electrică destinată funcționării unor instalații de depozitare a unui produs energetic, precum lignitul, și a mijloacelor de transport care permit transportul acestui produs, atunci când aceste operațiuni au loc în interiorul centralelor electrice, cu condiția ca ele să fie indispensabile și să contribuie direct la menținerea capacității procesului tehnologic de producție de energie electrică, în măsura în care asemenea operațiuni sunt necesare pentru a asigura menținerea capacității de a produce în mod neîntrerupt energie electrică.

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a cincea)

9 martie 2023 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Dreptul german

Litigiul principal și întrebările preliminare

Cu privire la întrebările preliminare

Cu privire la prima întrebare

Cu privire la cea de a doua întrebare

Cu privire la cheltuielile de judecată