Hotărârea Curții (Camera întâi) din 21 septembrie 2023.#Staatssecretaris van Justitie en Veiligheid împotriva lui E. și a lui S.#Trimitere preliminară – Spațiul de libertate, securitate și justiție – Sistemul de la Dublin – Regulamentul (UE) nr. 604/2013 – Criterii și mecanisme de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională – Responsabilitatea statului membru care a eliberat solicitantului un permis de ședere – Articolul 2 litera (l) – Noțiunea de «permis de ședere» – Carte de identitate diplomatică eliberată de un stat membru – Convenția de la Viena cu privire la relațiile diplomatice.#Cauza C-568/21.

Cauza C‑568/21

Staatssecretaris van Justitie en Veiligheid

împotriva

E.,

S.,

(cerere de decizie preliminară formulată de Raad van State)

Hotărârea Curții (Camera întâi) din 21 septembrie 2023

„Trimitere preliminară – Spațiul de libertate, securitate și justiție – Sistemul de la Dublin – Regulamentul (UE) nr. 604/2013 – Criterii și mecanisme de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională – Responsabilitatea statului membru care a eliberat solicitantului un permis de ședere – Articolul 2 litera (l) – Noțiunea de «permis de ședere» – Carte de identitate diplomatică eliberată de un stat membru – Convenția de la Viena cu privire la relațiile diplomatice”

Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Criterii și mecanisme de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională – Regulamentul nr. 604/2013 – Noțiunea de permis de ședere – Carte de identitate diplomatică eliberată în temeiul Convenției de la Viena din 1961 cu privire la relațiile diplomatice – Includere

[Regulamentul nr. 604/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, considerentele (4) și (5) și art. 2 lit. (l) și art. 12-14]

(a se vedea punctele 35-37, 44-48, 53 și dispozitivul)

Rezumat

Un resortisant al unei țări terțe a lucrat la ambasada țării sale de origine stabilite în statul membru X. El a locuit pe teritoriul acestuia din urmă împreună cu soția sa și cu copiii lor. Cu ocazia acestei șederi, familiei i s‑au eliberat cărți de identitate diplomatice de către Ministerul Afacerilor Externe din acest stat membru, conform Convenției de la Viena cu privire la relațiile diplomatice ( 1 ). După câțiva ani, familia a părăsit statul membru X și a depus cereri de protecție internațională în Țările de Jos.

În luna ianuarie 2020, autoritatea competentă din Țările de Jos a refuzat să examineze cererile de protecție internațională ale reclamanților din litigiul principal, considerând că statul membru X era responsabil de examinarea acestora, în temeiul articolului 12 alineatul (1) din Regulamentul Dublin III ( 2 ). Astfel, cărțile de identitate diplomatice eliberate de autoritățile acestui stat membru ar constitui permise de ședere, în sensul articolului 2 litera (l) din acest regulament, de natură să determine competența statului membru menționat pentru examinarea cererilor.

În luna martie a anului 2020, rechtbank Den Haag (Tribunalul din Haga, Țările de Jos), sesizat de reclamanții din litigiul principal, a admis acțiunile acestora, considerând că cărțile de identitate diplomatice eliberate de autoritățile statului membru X nu puteau fi considerate o autorizație de ședere, întrucât reclamanții din litigiul principal dispuneau deja de un drept de ședere în statul membru respectiv în temeiul Convenției de la Viena, independent de eliberarea cărților de identitate diplomatice.

Autoritatea competentă din Țările de Jos a declarat apel împotriva acestei hotărâri la Raad van State (Consiliul de Stat, Țările de Jos). Pentru a determina statul membru responsabil de examinarea cererilor de protecție internațională depuse de reclamanții din litigiul principal, această instanță a sesizat Curtea cu întrebarea dacă o carte de identitate diplomatică eliberată de un stat membru în temeiul Convenției de la Viena constituie un „permis de ședere” în sensul articolului 2 litera (l) din Regulamentul Dublin III. Prin hotărârea sa, Curtea răspunde afirmativ la această întrebare.

Aprecierea Curții

Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea precizează, în primul rând, că termenii „orice autorizație” care sunt folosiți la articolul 2 litera (l) din Regulamentul Dublin III au o sferă largă. Definiția pe care această dispoziție o dă noțiunii de „permis de ședere” nu face referire la caracterul constitutiv sau declarativ al autorizației și nici nu exclude în mod expres cărțile de identitate diplomatice eliberate în temeiul Convenției de la Viena.

În al doilea rând, în ceea ce privește contextul în care se înscrie această dispoziție, Curtea subliniază că noțiunea de „permis de ședere” constituie unul dintre criteriile determinante pentru aplicarea articolului 12 din Regulamentul Dublin III. Astfel, în aplicarea articolului 12 alineatul (1) din regulamentul menționat, în cazul în care solicitantul este titularul unui permis de ședere valabil, responsabilitatea pentru examinarea cererii de protecție internațională revine statului membru care l‑a eliberat. Or aplicarea diferitelor criterii de determinare a statului membru responsabil enunțate la articolele 12-14 din Regulamentul Dublin III trebuie, ca regulă generală, să permită să se atribuie statului membru care se află la originea intrării sau a șederii unui resortisant al unei țări terțe pe teritoriul statelor membre responsabilitatea de a examina cererea de protecție internațională prezentată de acest resortisant, ținând seama de rolul jucat de statul membru respectiv în prezența acestui resortisant pe teritoriul statelor membre. În această privință, Curtea arată că, în cadrul Convenției de la Viena, statului acreditar i se recunosc anumite prerogative în ceea ce privește admiterea pe teritoriul său a unor persoane în calitate de membri ai personalului diplomatic al unei misiuni, precum posibilitatea de a declara o persoană non grata sau neacceptabilă, de a refuza să recunoască persoanei în cauză calitatea de membru al misiunii ( 3 ) sau de a refuza agrementul unei persoane propuse ca șef al misiunii ( 4 ). În aceste condiții, eliberarea unei cărți de identitate diplomatice unei persoane de către un stat membru reflectă acceptarea de către acesta din urmă a șederii acestei persoane pe teritoriul său în calitate de membru al personalului diplomatic al unei misiuni și demonstrează astfel rolul jucat de acest stat membru în prezența persoanei menționate pe teritoriul statelor membre.

În al treilea rând, în ceea ce privește finalitatea urmărită de Regulamentul Dublin III, considerentele (4) și (5) ale acestuia subliniază importanța unei metode clare și operaționale pentru determinarea statului membru responsabil, întemeiată pe criterii obiective și echitabile atât pentru statele membre, cât și pentru persoanele în cauză și care să permită ca acest stat membru să fie stabilit rapid. Or, luarea în considerare a eliberării unei cărți de identitate diplomatice contribuie la acest obiectiv de celeritate și permite astfel evitarea pericolului ca resortisanți ai unor țări terțe să poată alege statul membru în care introduc o cerere de protecție internațională.

( 1 ) Convenția de la Viena cu privire la relațiile diplomatice, încheiată la Viena la 18 aprilie 1961 și intrată în vigoare la 24 aprilie 1964 (Recueil des traités des Nations unies, vol. 500, p. 95, denumită în continuare „Convenția de la Viena”).

( 2 ) Regulamentul (UE) nr. 604/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională prezentate într‑unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe sau de către un apatrid (JO 2013, L 180, p. 31, denumit în continuare „Regulamentul Dublin III”). Potrivit articolului 12 alineatul (1) din acest regulament: „În cazul în care solicitantul se află în posesia unui permis de ședere valabil, statul membru care a eliberat documentul este responsabil de examinarea cererii de protecție internațională.”

( 3 ) A se vedea articolul 9 din Convenția de la Viena.

( 4 ) A se vedea articolul 4 din Convenția de la Viena.