Hotărârea Curții (Camera a treia) din 13 octombrie 2022.#Rigall Arteria Management Sp. z o.o. sp. k. împotriva Bank Handlowy w Warszawie S.A.#Cerere de decizie preliminară formulată de Sąd Najwyższy.#Trimitere preliminară – Directiva 86/653/CEE – Articolul 7 alineatul (1) litera (b) – Agenți comerciali independenți – Operațiune încheiată cu un terț pe care agentul comercial l-a câștigat anterior în calitate de client – Remunerație – Natura imperativă sau supletivă a dreptului agentului la comision.#Cauza C-64/21.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 86/653/CEE a Consiliului din 18 decembrie 1986 privind coordonarea legislației statelor membre referitoare la agenții comerciali independenți (JO 1986, L 382, p. 17, Ediție specială, 06/vol. 1, p. 176).

Această cerere a fost prezentată în cadrul unui litigiu între Rigall Arteria Management sp. z o.o. sp.k., pe de o parte, și Bank Handlowy w Warszawie S.A. (denumită în continuare „Bank Handlowy”), pe de altă parte, cu privire la furnizarea informațiilor necesare pentru a permite primei societăți să determine cuantumul comisionului care i‑ar fi datorat în legătură cu contractele încheiate de Bank Handlowy cu terți care fuseseră câștigați anterior în calitate de clienți prin intermediul Rigall Arteria Management.

Al doilea și al treilea considerent ale Directivei 86/653 au următorul cuprins: „întrucât diferențele dintre legislațiile interne privind reprezentarea comercială afectează în mod considerabil condițiile de concurență și de derulare a activității respective în cadrul Comunității și dăunează atât protecției agenților comerciali în raporturile cu comitenții lor, cât și siguranței tranzacțiilor comerciale; întrucât, în plus, diferențele respective inhibă în mod substanțial încheierea și derularea contractelor de reprezentanță comercială în care comitentul și agentul comercial sunt stabiliți în state membre diferite; întrucât schimbul de mărfuri între statele membre trebuie să aibă loc în condiții similare celor de pe piața unică, iar acest lucru necesită apropierea sistemelor juridice din statele membre în asemenea măsură încât să satisfacă buna funcționare a pieței comune; întrucât, în această privință, regulile referitoare la conflictul dintre legi nu înlătură, în materie de reprezentare comercială, incompatibilitățile sus‑menționate și nici nu ar putea să o facă chiar dacă ar fi uniformizate și, prin urmare, că armonizarea propusă este necesară făcând abstracție de existența regulilor respective;”

Potrivit articolului 1 alineatul (2) din această directivă: „În sensul prezentei directive, «agentul comercial» reprezintă intermediarul care desfășoară o activitate independentă și care este în permanență autorizat să negocieze vânzarea sau cumpărarea produselor în numele altei persoane, denumită în continuare «comitent», sau să negocieze și să încheie astfel de tranzacții pentru și în numele comitentului în cauză.”

Capitolul III din directiva menționată este intitulat „Remunerația”. Acesta cuprinde articolele 6-12. Primul dintre aceste articole prevede: „(1) În absența unui acord între părți asupra acestei probleme și fără să aducă atingere aplicării dispozițiilor obligatorii ale statelor membre cu privire la nivelul remunerației, agentul comercial are dreptul la remunerația de care agenții comerciali numiți pentru comercializarea produsele care fac obiectul contractului său de agenție beneficiază în mod obișnuit în locul în care acesta își desfășoară activitățile. În lipsa unei astfel de uzanțe, agentul comercial este îndreptățit să primească o remunerație rezonabilă, având în vedere toate aspectele tranzacției. (2) Orice parte din remunerație care variază în funcție de numărul sau valoarea tranzacțiilor comerciale se consideră comision în sensul prezentei directive. (3) Articolele 7-12 nu se aplică dacă agentul comercial nu este remunerat, în tot sau în parte, prin comision.”

Articolul 7 alineatul (1) din aceeași directivă prevede: „(1) Agentul comercial are dreptul la comision pentru tranzacțiile comerciale încheiate în termenul prevăzut în contractul de agenție: (a) în cazul în care tranzacția a fost încheiată ca rezultat al acțiunii sale sau (b) în cazul în care tranzacția a fost încheiată cu un terț pe care acesta l‑a câștigat anterior în calitate de client pentru tranzacții de același fel.”

În conformitate cu articolul 10 din Directiva 86/653: „(1) Comisionul devine exigibil de îndată ce și în măsura în care una din următoarele condiții este îndeplinită: (a) comitentul a executat tranzacția sau (b) comitentul ar fi trebuit să execute tranzacția, potrivit înțelegerii cu terțul, sau (c) terțul a executat tranzacția. (2) Comisionul devine exigibil cel mai târziu atunci când terțul și‑a executat partea sa din tranzacție sau ar fi trebuit să o facă în cazul în care comitentul și‑a executat partea sa din tranzacție, așa cum ar fi trebuit. (3) Comisionul se plătește cel târziu în ultima zi a lunii următoare trimestrului în care el devine exigibil. (4) Nu se poate deroga prin acord de la alineatele (2) și (3), în detrimentul agentului comercial.”

Articolul 11 din această directivă are următorul cuprins: „(1) Dreptul la comision se poate stinge numai dacă și în măsura în care: – s‑a stabilit că nu va fi executat contractul dintre terț și comitent și – acest fapt este rezultatul unei cauze pentru care comitentul nu este vinovat. (2) Comisioanele percepute deja de agentul comercial se rambursează, în cazul în care dreptul la acest comision s‑a stins. (3) Nu se poate deroga prin acord de la alineatul (1), în detrimentul agentului comercial.”

Potrivit articolului 12 din directiva menționată: „(1) Comitentul transmite agentului său comercial o situație a comisionului exigibil cel mai târziu în ultima zi din luna următoare trimestrului în care comisionul devine exigibil. Această situație va stabili principalele componente folosite la calcularea valorii comisionului. (2) Agentul comercial are dreptul să ceară să i se asigure toate informațiile și, în special, un extras din evidențele contabile, pe care comitentul său le deține și de care are nevoie pentru a verifica valoarea comisionului ce i se cuvine. (3) Nu se poate deroga prin acord de la alineatele (1) și (2), în detrimentul agentului comercial. […]”

Articolul 7 alineatul (1) din Directiva 86/653 a fost transpus în dreptul polonez prin articolul 761 alineatul 1 din ustawa – Kodeks cywilny (Legea privind Codul civil) din 23 aprilie 1964 (Dz. U. din 2019, poziția 1145) (denumită în continuare „Codul civil”). Potrivit acestei dispoziții: „Agentul poate solicita un comision pentru contractele încheiate pe durata contractului de agenție, dacă acestea au fost încheiate ca urmare a activității sale sau dacă au fost încheiate cu clienți pe care agentul i‑a câștigat anterior în calitate de clienți pentru contracte de același fel.”

Rigall Arteria Management și Bank Handlowy au încheiat contracte de agenție între 1 iunie 1999 și 30 iunie 2015. Ultimul dintre aceste contracte lua forma unui contract‑cadru completat cu contracte de agenție specifice. Contractele încheiate între părțile la litigiul principal priveau desfășurarea unei activități de intermediere financiară, inclusiv intermedierea în exercitarea unor activități accesorii și promoționale legate de serviciu și de achiziționarea de carduri de credit, precum și a altor servicii financiare propuse de Bank Handlowy.

Aceste contracte precizau modul de remunerare a agentului și impuneau, printre altele, calculul remunerației sale în funcție de numărul de contracte încheiate. În majoritatea cazurilor, era vorba de o sumă determinată percepută pentru fiecare card de credit emis sau pentru fiecare cerere de credit aprobată. Niciunul dintre aceste contracte nu definea o altă formă de remunerare prin comision decât cea datorată în temeiul contractelor încheiate cu intervenția directă a agentului. În plus, la încetarea contractului de agenție, agentul avea dreptul la o prestație compensatorie al cărei cuantum era stabilit în contract. Acest contract indica de asemenea că această sumă epuiza întreaga prestație compensatorie la care avea dreptul agentul.

În urma rezilierii contractului‑cadru de către Bank Handlowy la 17 decembrie 2014, Rigall Arteria Management i‑a solicitat să furnizeze informații cu privire la comisionul care îi era datorat pentru perioada cuprinsă între 1 iunie 1999 și 31 ianuarie 2015. Ca răspuns la cereri repetate, Bank Handlowy a arătat că informațiile comunicate până atunci corespundeau remunerației totale datorate în temeiul contractelor de agenție încheiate și că, în consecință, nu exista niciun motiv pentru transmiterea altor informații. Bank Handlowy susținea, pe de altă parte, că informațiile solicitate erau acoperite de secretul bancar.

În fața acestui refuz, Rigall Arteria Management a sesizat Sąd Okręgowy w Warszawie (Tribunalul Regional din Varșovia, Polonia) cu o cerere de divulgare a informațiilor necesare pentru calcularea cuantumului comisionului datorat pentru durata contractului.

Sąd Okręgowy w Warszawie (Tribunalul Regional din Varșovia) a respins acțiunea prin hotărârea din 20 iunie 2016, pentru motivul că declarațiile prezentate de comitent pe durata contractului de agenție erau complete și că agentul nu emisese obiecții cu privire la cuantumul comisionului pe care îl calculase. Această instanță a considerat de asemenea că din termenii contractelor încheiate de părți nu reieșea că agentul avea dreptul să solicite comisioane pentru contractele încheiate de bancă cu clienți pe care agentul îi câștigase anterior. Aceasta a confirmat de asemenea poziția Bank Handlowy potrivit căreia o parte din informațiile solicitate de agent intra sub incidența secretului bancar.

Sąd Apelacyjny w Warszawie (Curtea de Apel din Varșovia, Polonia) a respins apelul formulat de Rigall Arteria Management prin hotărârea din 28 februarie 2018. Aceasta a confirmat cea mai mare parte a argumentației instanței de prim grad de jurisdicție. Ea a considerat, în plus, că acțiunea Rigall Arteria Management nu era justificată decât în măsura în care agentul putea fi îndreptățit să solicite plata tipului de remunerație la care se refereau informațiile solicitate. Instanța de apel a apreciat că o astfel de situație nu se regăsea în împrejurările din speță.

Potrivit Sąd Apelacyjny w Warszawie (Curtea de Apel din Varșovia), remunerația în temeiul contractelor încheiate cu clienți pe care un agent i‑a câștigat anterior în conformitate cu articolul 761 alineatul 1 din Codul civil se întemeiază pe o reglementare supletivă. Or, potrivit acestei instanțe, rezulta atât din lipsa unei referiri la această formă de comision în textul contractului, cât și din comportamentul părților în cursul executării sale că aceste părți excluseseră implicit dreptul agentului la comisionul în cauză.

Rigall Arteria Management a formulat recurs împotriva hotărârii Sąd Apelacyjny w Warszawie (Curtea de Apel din Varșovia) la Sąd Najwyższy (Curtea Supremă, Polonia), în speță instanța de trimitere.

În fața acesteia din urmă, Rigall Arteria Management a invocat, printre motivele prezentate în susținerea recursului, încălcarea articolului 761 alineatul 1 din Codul civil, interpretat în lumina articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 86/653 prin aceea că această dispoziție fusese considerată supletivă. Potrivit Rigall Arteria Management, norma ce rezultă din această dispoziție nu poate fi exclusă printr‑un contract de agenție în detrimentul agentului. În răspunsul său la recursul în casație, Bank Handlowy a contestat această afirmație, pledând în favoarea caracterului complet supletiv al articolului 761 alineatul 1 din Codul civil.

Sąd Najwyższy (Curtea Supremă) are îndoieli cu privire la interpretarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 86/653. Pe de o parte, modul de redactare a dispozițiilor acestei directive ar putea indica faptul că natura supletivă a acestora nu este exclusă decât pentru cele care o exprimă în mod explicit. Pe de altă parte, obiectivul directivei menționate, care urmărește să îl protejeze pe agentul comercial, ar sugera că aceasta ar trebui interpretată în ansamblul său într‑un mod care să împiedice orice modificare contractuală în detrimentul drepturilor conferite agentului.

În plus, articolele 7-12 din aceeași directivă ar stabili un sistem coerent și „închis” de dispoziții privind remunerația agentului, care nu ar putea fi eliminat decât în integralitatea sa și înlocuit cu un alt regim instituit chiar de părți. Astfel, aceste dispoziții ar permite numai înlocuirea sistemului de comision cu un alt sistem de remunerare a agentului comercial, iar nu excluderea din acesta a anumitor elemente specifice.

Concluzia potrivit căreia dreptul la comision în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 86/653 nu poate fi exclus sau modificat în detrimentul agentului comercial ar fi de asemenea convingătoare din perspectivă funcțională având în vedere imposibilitatea practică a agenților comerciali de a negocia contractele pregătite unilateral de comitenți.

În aceste condiții, Sąd Najwyższy (Curtea Supremă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară: „În raport cu modul de redactare și cu obiectivul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva [86/653], această dispoziție trebuie interpretată în sensul că acordă agentului comercial independent un drept absolut la un comision pentru contractul încheiat pe durata contractului de agenție cu un terț pe care acesta l‑a câștigat anterior în calitate de client pentru tranzacții de același fel sau acest drept poate fi exclus prin contract?”

Cu titlu introductiv, trebuie arătat că contractul în discuție în cauza principală privește vânzarea de servicii financiare. Or, acest tip de contract nu intră în domeniul de aplicare al Directivei 86/653, care se aplică, potrivit definiției noțiunii „agent comercial” care figurează în articolul 1 alineatul (2) al acesteia, numai agenților comerciali care sunt în permanență autorizați să negocieze sau să negocieze și să încheie vânzarea sau cumpărarea produselor.

Cu toate acestea, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că, atunci când, în soluționarea unor situații pur interne, o legislație națională intenționează să se conformeze soluțiilor adoptate în dreptul Uniunii, în special pentru a evita apariția unor discriminări față de resortisanții naționali sau a unor eventuale denaturări ale concurenței ori chiar pentru a asigura o procedură unică în situații comparabile, există un interes cert ca, pentru evitarea unor viitoare divergențe de interpretare, dispozițiile sau noțiunile preluate din dreptul Uniunii să primească o interpretare uniformă, indiferent de condițiile în care acestea urmează să fie aplicate (Hotărârea din 17 mai 2017, ERGO Poist’ovňa, C‑48/16, EU:C:2017:377, punctul 29 și jurisprudența citată).

În această privință, din elementele transmise de instanța de trimitere ca răspuns la o cerere de lămuriri adresată de Curte reiese că, la transpunerea în dreptul național a Directivei 86/653, legiuitorul polonez a definit contractul de agenție fără referire la vânzarea sau la cumpărarea de mărfuri, exprimând în acest mod intenția sa de a trata în mod uniform contractele de agenție privind vânzarea sau cumpărarea de mărfuri și pe cele privind vânzarea sau cumpărarea de servicii.

Prin urmare, este necesar să se constate că Curtea este competentă să se pronunțe cu privire la prezenta cerere de decizie preliminară.

Prin intermediul singurei întrebări adresate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 86/653 trebuie interpretat în sensul că nu se poate deroga prin contract de la dreptul pe care această dispoziție îl conferă agentului comercial independent de a percepe un comision pentru tranzacția încheiată, pe durata contractului de agenție, cu un terț pe care acest agent l‑a câștigat anterior în calitate de client pentru tranzacții de același fel.

Potrivit articolului 7 alineatul (1) din Directiva 86/653, agentul comercial are dreptul, pentru tranzacțiile comerciale încheiate pe durata contractului de agenție, la comision în cazul în care tranzacția a fost încheiată ca rezultat al acțiunii sale sau în cazul în care tranzacția a fost încheiată cu un terț pe care acesta l‑a câștigat anterior în calitate de client pentru tranzacții de același fel.

Astfel cum a arătat doamna avocată generală la punctul 45 din concluzii, modul de redactare a acestei dispoziții tinde să indice, prin folosirea conjuncției „sau”, că legiuitorul Uniunii a intenționat să propună părților o alegere. Cu toate acestea, nu este posibil să se deducă din acest mod de redactare existența sau inexistența caracterului supletiv al acestei dispoziții.

Prin urmare, întrucât natura imperativă a articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 86/653 nu este prevăzută în mod explicit nici la articolul 7 din această directivă, nici în celelalte dispoziții ale acesteia, trebuie să se țină seama, în vederea interpretării sale, de contextul în care el se înscrie și de obiectivele urmărite de directiva menționată. Geneza acestei dispoziții poate de asemenea să ofere elemente pertinente pentru interpretarea sa [a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 iunie 2020, A și alții (Eoliene la Aalter și la Nevele), C‑24/19, EU:C:2020:503, punctul 37].

În ceea ce privește, mai întâi, contextul dispoziției menționate, din economia generală a Directivei 86/653 reiese că, atunci când nu este permis să se deroge de la una dintre dispozițiile sale, legiuitorul Uniunii a avut grijă să indice acest lucru. Aceasta este situația în special la articolul 10 alineatul (4), la articolul 11 alineatul (3) sau la articolul 12 alineatul (3) din această Directivă 86/653, care, la fel ca articolul 7 din directiva menționată, figurează, toate, în capitolul III din aceeași directivă, referitor la remunerația agentului.

Pe de altă parte, deși alineatul (3) al articolului 6 din Directiva 86/653 poate sugera, într‑o interpretare a contrario, că plata agentului comercial, în tot sau în parte, prin comision determină în mod necesar aplicabilitatea articolelor 7-12 din această directivă, reiese totuși din cuprinsul primului alineat al articolului 6 din directiva menționată că nivelul remunerației agentului depinde, cu titlu principal, de acordul părților. Prin urmare, din interpretarea sistematică a articolului 6 din Directiva 86/653 rezultă că, dacă legiuitorul Uniunii ar fi intenționat să deroge de la principiul enunțat la alineatul (1) al acestei dispoziții în cuprinsul unuia dintre alineatele subsecvente, el ar fi indicat acest lucru în mod expres.

În ceea ce privește, în continuare, obiectivele urmărite de Directiva 86/653, trebuie amintit că aceasta vizează, astfel cum reiese din al doilea și din al treilea considerent al său, protecția agenților comerciali în raporturile cu comitenții lor, promovarea siguranței tranzacțiilor comerciale și facilitarea schimburilor de mărfuri între state membre prin apropierea sistemelor juridice ale acestora din urmă în domeniul reprezentării comerciale (Hotărârea din 23 martie 2006, Honyvem Informazioni Commerciali, C‑465/04, EU:C:2006:199, punctul 19, și Hotărârea din 16 februarie 2017, Agro Foreign Trade & Agency, C‑507/15, EU:C:2017:129, punctul 29).

În această privință, trebuie să se arate însă că o interpretare a articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 86/653, care i‑ar conferi un caracter imperativ, nu ar conduce în mod necesar la o protecție sporită a agenților comerciali. Astfel, după cum a explicat doamna avocată generală la punctul 66 din concluzii, nu se poate exclude ca, într‑o asemenea împrejurare, anumiți comitenți să compenseze costul comisionului care ar fi obligatoriu datorat pentru tranzacția încheiată, pe durata contractului de agenție, cu un terț pe care agentul l‑a câștigat anterior în calitate de client pentru tranzacții de același fel, reducând nivelul comisionului de bază, limitând sau excluzând cheltuielile rambursate anterior sau alte elemente ale remunerației sau chiar să renunțe la stabilirea unei relații contractuale cu un agent comercial.

În sfârșit, această interpretare este confirmată de geneza Directivei 86/653. Astfel, din propunerea de directivă a Consiliului privind coordonarea drepturilor statelor membre privind agenții comerciali (independenți) (JO 1977, C 13, p. 2) reiese că Comisia Europeană propusese inițial ca dispozițiile de la care părțile nu ar putea deroga să fie enunțate în cadrul unuia și aceluiași articol, și anume articolul 35 din această propunere. Deși dispoziția corespunzătoare articolului 7 alineatul (1) din această directivă figura pe lista respectivă, ea a fost retrasă ulterior din aceasta. În plus, deși însuși principiul listei unice a fost abandonat în cele din urmă de legiuitorul Uniunii în favoarea unei interdicții de derogare de la caz la caz, legiuitorul Uniunii nu a reținut această soluție pentru articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 86/653.

Astfel cum arată doamna avocată generală la punctul 75 din concluzii, retragerea dispoziției corespunzătoare articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 86/653 din lista menționată anterior a dispozițiilor cu caracter imperativ care figura la articolul 35 din propunerea de directivă amintită la punctul precedent din prezenta hotărâre, precum și alegerea de a preciza articol cu articol caracterul imperativ sau neimperativ al dispozițiilor Directivei 86/653 confirmă, în lipsa unei indicații exprese în acest sens la articolul 7 alineatul (1) litera (b) din această directivă, natura supletivă a acestei dispoziții.

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 86/653 trebuie interpretat în sensul că se poate deroga prin contract de la dreptul pe care această dispoziție îl conferă agentului comercial independent de a percepe un comision pentru tranzacția încheiată, pe durata contractului de agenție, cu un terț pe care acest agent l‑a câștigat anterior în calitate de client pentru tranzacții de același fel.

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a treia)

13 octombrie 2022 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Dreptul polonez

Litigiul principal și întrebarea preliminară

Cu privire la competența Curții

Cu privire la întrebarea preliminară

Cu privire la cheltuielile de judecată