Concluziile avocatului general L. Medina prezentate la 17 noiembrie 2022.#Comisia Europeană împotriva Ana Calhau Correia de Paiva.#Recurs – Regim lingvistic – Concursul general EPSO/AD/293/14 – Anunț de concurs – Limitarea alegerii celei de a doua limbi a concursului la limba engleză, la limba franceză sau la limba germană – Neînscriere în lista de rezervă – Excepție de nelegalitate a anunțului de concurs – Admisibilitate.#Cauza C-511/21 P.

Potrivit lui Ludwig Wittgenstein, „Limitele limbii mele sunt limitele lumii mele” ( 2 ). În contextul instituțiilor Uniunii, s‑ar putea afirma că limitele limbilor sunt limitele Uniunii Europene. Curtea a subliniat deja importanța „diversității lingvistice a Uniunii” ( 3 ). Această importanță își găsește expresia în alegerea făcută de legiuitorul Uniunii ca cele 24 de limbi să fie limbi de lucru ale instituțiilor sale ( 4 ). Acesta este contextul în care candidații la concursurile de recrutare pentru instituțiile Uniunii contestă regimul lingvistic stabilit de Comisie.

În prezenta cauză, doamna Calhau Correia de Paiva, candidată la concursul Oficiului European pentru Selecția Personalului (denumit în continuare „EPSO”) și reclamantă în primă instanță (denumită în continuare „candidata”), a solicitat anularea deciziei comisiei de evaluare din cadrul concursului general EPSO/AD/293/14 în domeniul dreptului concurenței (denumit în continuare „concursul în litigiu”) din 23 iunie 2016 de respingere a unei cereri de reexaminare pe care a formulat‑o în urma excluderii sale din lista de rezervă a concursului respectiv. Pe calea unei excepții de nelegalitate în temeiul articolului 277 TFUE, ea a contestat de asemenea regimul lingvistic al acestui concurs prevăzut în anunțul de concurs general ( 5 ) (denumit în continuare„anunțul de concurs contestat”). Prin Hotărârea din 9 iunie 2021, Calhau Correia de Paiva/Comisia ( 6 ) (denumită în continuare „hotărârea atacată”), Tribunalul a anulat decizia menționată.

Prin recursul formulat, Comisia Europeană solicită anularea hotărârii atacate. Aceasta contestă în esență constatarea Tribunalului potrivit căreia exista o legătură strânsă între motivarea deciziei atacate și dispozițiile anunțului de concurs în litigiu referitoare la regimul lingvistic, care prevedea că singurele opțiuni pe care le aveau candidații în ceea ce privește a doua limbă erau limbile engleză, franceză și germană.

Prin urmare, prezenta cauză ridică problema delicată a condițiilor de admisibilitate a unei excepții de nelegalitate în temeiul articolului 277 TFUE, prin care un candidat contestă un anunț de concurs din cauza regimului lingvistic pe care îl stabilește. Potrivit acestei dispoziții, în cazul unui litigiu privind un act cu caracter general adoptat de o instituție, un organ, un oficiu sau o agenție a Uniunii, orice parte se poate prevala de motivele prevăzute la articolul 263 al doilea paragraf TFUE pentru a invoca în fața Curții de Justiție inaplicabilitatea respectivului act.

În special, se solicită Curții să se pronunțe cu privire la condițiile în care un candidat, în cadrul unei acțiuni în anulare formulate în temeiul articolului 270 TFUE împotriva unor decizii individuale, poate invoca nelegalitatea unor acte anterioare cu aplicabilitate generală, precum un anunț de concurs. În plus, Curtea trebuie să decidă dacă este necesar să fie aplicat un criteriu specific de admisibilitate în ceea ce privește anunțurile de concurs, spre deosebire de criteriul general de admisibilitate prevăzut de jurisprudență în legătură cu articolul 277 TFUE. De asemenea, cauza ridică întrebări cu privire la modul de evaluare a existenței unei legături strânse, astfel cum este descrisă la punctul 3 de mai sus, în contextul contestării unui regim lingvistic.

La 23 octombrie 2014, EPSO a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene anunțul de concurs în litigiu. Concursul a fost organizat sub forma unui concurs pe bază de dosare și de examene.

Anunțul de concurs în litigiu prevedea, în secțiunea IV, trei teste de acces, desfășurate pe calculator, constând în chestionare cu variante de răspuns multiple și, în secțiunea VI, testele care urmau să aibă loc în etapa „centru de evaluare”, constând într‑un studiu de caz, un exercițiu de grup și un interviu structurat. În plus, anunțul de concurs în litigiu preciza că verificarea respectării condițiilor de admitere generale și specifice prevăzute în secțiunea III și o selecție pe bază de dosare prevăzută în secțiunea V se vor efectua inițial pe baza informațiilor furnizate în formularul de candidatură și că comisia de evaluare va atribui fiecărui criteriu de selecție o pondere (de la 1 la 3) și va acorda fiecăruia dintre răspunsurile candidatului un punctaj de la 0 la 4, punctele ponderate fiind adunate pentru a se obține un punctaj global.

În ceea ce privește condițiile specifice de admitere, anunțul de concurs în litigiu stabilea la punctul 2.3 din secțiunea III, intitulat „Cunoștințe lingvistice”, în primul rând, în ceea ce privește limba principală (limba 1), cerința privind o cunoaștere temeinică, cel puțin la nivelul C1 din Cadrul european comun de referință pentru limbi străine, a uneia dintre limbile oficiale ale Uniunii. În al doilea rând, în ceea ce privește a doua limbă (limba 2), această dispoziție stabilea cerința privind o cunoaștere satisfăcătoare a limbii engleze, a limbii franceze sau a limbii germane, care să corespundă cel puțin nivelului B2 din acest cadru. În plus, era necesar ca această a doua limbă să fie diferită de limba principală. La acest punct se preciza printre altele că opțiunile privind a doua limbă din anunțul de concurs în litigiu fuseseră definite în conformitate cu interesele serviciului, care impunea ca noii angajați să poată începe activitatea imediat și să fie capabili să comunice în mod eficient în activitatea lor zilnică. În plus, dispozițiile generale aplicabile concursurilor generale ( 7 ) (denumite în continuare „dispozițiile generale”), la care se referă anunțul de concurs în litigiu și care, astfel cum figurează în anunțul menționat, făceau parte integrantă din acesta, precizau, în anexa II, că limitarea alegerii celei de a doua limbi era de asemenea justificată de natura testelor.

Punctul IV.3 din anunțul de concurs în litigiu preciza că testele de acces se vor desfășura în limba principală a concursului, iar la punctul VI.3 se preciza că testele din etapa „centru de evaluare”, pentru a evalua competențele generale și specifice ale candidaților, se vor desfășura în a doua limbă a concursului.

La 25 noiembrie 2014, candidata, cetățean portughez, și‑a depus candidatura pentru concursul în litigiu. Din formularul de candidatură reiese că candidata a ales limba portugheză, limba sa maternă, ca limbă principală, iar limba franceză ca a doua limbă.

Prin scrisoarea din 19 martie 2015, trimisă candidatei în aceeași zi prin intermediul contului său EPSO, ea a fost informată că a promovat cu succes testele de preselecție, desfășurate pe calculator.

Prin scrisoarea din 16 aprilie 2015, candidata a fost invitată să participe la un studiu de caz, test care trebuia să se desfășoare la 13 mai 2015. În această scrisoare, EPSO a oferit candidatei posibilitatea de a utiliza o tastatură AZERTY FR pentru susținerea testului respectiv, oferindu‑i în același timp posibilitatea de a alege, în mod alternativ, o tastatură QWERTY UK, o tastatură AZERTY FR/BE sau o tastatură QWERTZ DE ( 8 ). Candidata a solicitat schimbarea tastaturii pentru a susține testul, utilizând o tastatură QWERTY UK.

Candidata a participat la testele care s‑au desfășurat la centrul de evaluare din Bruxelles (Belgia) la 13 mai 2015 și la 11 iunie 2015.

Prin scrisoarea din 9 noiembrie 2015, trimisă candidatei în aceeași zi prin intermediul contului său EPSO, EPSO a informat‑o pe candidată că comisia de evaluare din cadrul concursului în litigiu a decis să nu îi înscrie numele pe lista de rezervă a concursului menționat pentru motivul că „nu [făcea] parte dintre candidații care au obținut cele mai mari punctaje globale la centrul de evaluare (cel puțin 68,59)”. Astfel cum reiese dintr‑un document intitulat „pașaport de competențe” anexat la scrisoarea respectivă, candidata obținuse un punctaj total de 61,13 de puncte din 100.

După ce a solicitat, prin scrisoarea din 19 noiembrie 2015, reexaminarea deciziei privind neînscrierea sa pe lista de rezervă, candidata a fost informată, prin scrisoarea din 23 iunie 2016, că comisia de evaluare din cadrul concursului în litigiu a decis să confirme această decizie (denumită în continuare „decizia atacată”).

La 24 august 2016, candidata a formulat o reclamație, în sensul articolului 90 alineatul (2) din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”), împotriva deciziei privind neînscrierea sa pe lista de rezervă. În această reclamație, ea a susținut că limitarea alegerii tipului de tastatură care trebuia utilizată pentru realizarea studiului de caz constituia o inegalitate de tratament și a invocat nemotivarea în ceea ce privește limitările referitoare la tipurile de tastatură puse la dispoziția candidaților și la alegerea celei de a doua limbi a concursului în cauză. În plus, candidata s‑a plâns de durata procedurii de reexaminare.

Prin decizia din 22 decembrie 2016, EPSO, acționând în calitate de autoritate împuternicită să facă numiri, a respins reclamația atât ca nefondată, cât și ca inadmisibilă, pentru motivul că fusese tardiv introdusă.

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 31 martie 2017, candidata a introdus o acțiune având ca obiect anularea scrisorii din 9 noiembrie 2015 și, după caz, declararea nelegalității și inaplicabilității în ceea ce o privește, în temeiul articolului 277 TFUE, a anunțului de concurs contestat și a regimului lingvistic stabilit în acesta. Candidata a solicitat de asemenea anularea deciziei privind neînscrierea sa pe lista de rezervă, a deciziei atacate, a deciziei din 22 decembrie 2016 de respingere a reclamației, precum și a listei de rezervă a concursului în discuție.

În susținerea acțiunii, candidata a invocat cinci motive, primul întemeiat pe pretinsa încălcare a articolului 1 litera (d) din statut și a principiilor nediscriminării, proporționalității și egalității de șanse, întrucât EPSO a impus utilizarea unei tastaturi QWERTY UK, AZERTY FR/BE sau QWERTZ DE pentru realizarea studiului de caz. Prin intermediul celui de al doilea, al celui de al treilea și al celui de al patrulea motiv, reclamanta a susținut în esență că anunțul de concurs în litigiu este nelegal ca urmare a limitării alegerii privind limba concursului în litigiu. Prin intermediul celui de al cincilea motiv, reclamanta a susținut că EPSO nu și‑a motivat decizia de a aproba și de a promova un anumit regim lingvistic.

Prin hotărârea atacată, după ce a constatat, cu titlu introductiv, că decizia în litigiu constituia un act care lezează candidata, Tribunalul a examinat mai întâi excepția de nelegalitate invocată în cadrul celui de al doilea, al celui de al treilea și al celui de al patrulea motiv, excepție a cărei admisibilitate și temeinicie au fost contestate de Comisie.

În ceea ce privește admisibilitatea acestei excepții de nelegalitate, Tribunalul a amintit că, cu ocazia unei acțiuni în anulare formulate împotriva unor decizii individuale, Curtea a admis că pot face în mod valabil obiectul unei excepții de nelegalitate dispozițiile unui act cu aplicabilitate generală care constituie temeiul deciziilor menționate sau care au o legătură juridică directă cu astfel de decizii ( 9 ).

În special, în ceea ce privește anunțurile de concurs, Tribunalul a arătat că, potrivit unei jurisprudențe constante, într‑o procedură de recrutare, care este o operațiune administrativă complexă compusă dintr‑o succesiune de decizii, un candidat la un concurs poate, în cadrul unei acțiuni îndreptate împotriva unui act ulterior, să invoce neregularitatea actelor anterioare strâns legate de acesta ( 10 ) și să se prevaleze în special de nelegalitatea anunțului de concurs în temeiul căruia a fost adoptat actul în discuție ( 11 ).

Potrivit Tribunalului, în lipsa unei legături strânse între motivarea însăși a deciziei individuale în discuție și motivul întemeiat pe nelegalitatea anunțului de concurs care nu a fost contestat în timp util, acesta din urmă trebuie declarat inadmisibil, în temeiul normelor de ordine publică cu privire la termenele de introducere a acțiunii de la care nu se poate deroga, într‑o ipoteză de acest tip, fără a aduce atingere principiului securității juridice ( 12 ).

Având în vedere jurisprudența citată la punctele 21-23 de mai sus, Tribunalul a făcut șase constatări la punctele 52-59.

În primul rând, Tribunalul a constatat că, prin intermediul excepției de nelegalitate, candidata contesta în esență dispozițiile anunțului de concurs în litigiu referitoare la regimul lingvistic.

În al doilea rând, Tribunalul a arătat că, prin motivarea deciziei atacate, cuprinsă în scrisoarea din 9 noiembrie 2015, candidata a fost informată că numele său nu fusese înscris în lista de rezervă pentru motivul că nu obținuse punctajul cel mai mare pentru probele de la centrul de evaluare.

În al treilea rând, Tribunalul a considerat că reiese din „pașaportul de competențe” eliberat candidatei că, pentru competența generală „comunicare”, a obținut 5,5 puncte din 10, ceea ce se numără printre aprecierile și notele cele mai scăzute pe care le‑a obținut în ceea ce privește evaluarea competențelor sale generale, desfășurată la centrul de evaluare. Măsura acestor competențe viza, potrivit punctului 1.2 din Dispozițiile generale, la care făcea trimitere nota de subsol 7 din anunțul de concurs, evaluarea capacității candidatului de a „[putea comunica clar și precis], atât oral, cât și în scris”. Tribunalul a considerat că rezultă din această împrejurare o constatare a comisiei de evaluare în privința candidatei referitoare la cunoașterea limbii franceze sau, cel puțin, referitoare la o competență puternic condiționată de cunoașterea acestei limbi de către candidată.

În al patrulea rând, Tribunalul a arătat că, deși anunțul de concurs nu prevedea o probă legată de cunoștințele specifice ale candidatei de limbă engleză, de limbă franceză sau de limbă germană, în termeni de vocabular sau de gramatică, nu se poate nega că există o legătură strânsă între cunoștințele candidatei de limbă franceză, pe care a ales‑o ca a doua limbă, și probele pe care a trebuit să le susțină în această limbă. Tribunalul a constatat că cunoștințele de limbă franceză pe care ea le avea se reflectau inevitabil și în mod necesar în probele prin care s‑a urmărit testarea competențelor generale și specifice, astfel cum au fost prevăzute în anunțul de concurs contestat.

În al cincilea rând, Tribunalul a arătat că limitarea alegerii celei de a doua limbi a concursului în litigiu la cele trei limbi în cauză nu a afectat numai capacitatea candidaților de a se exprima oral sau în scris, ci a stabilit și tipul de tastatură pe care candidații îl puteau utiliza pentru realizarea studiului de caz. Nu s‑a contestat că candidata a fost obligată să utilizeze un tip de tastatură pe care nu era obișnuită să îl utilizeze. Potrivit Tribunalului, această împrejurare a avut o incidență asupra efectuării și, așadar, potențial, asupra rezultatului unei probe, în cadrul căreia s‑a solicitat să se scrie, prin intermediul unei tastaturi, un text de o anumită lungime într‑o perioadă limitată.

În al șaselea rând, Tribunalul a respins argumentul invocat de Comisie în cadrul ședinței potrivit căruia ar putea exista o legătură strânsă numai dacă rezultatele probei de evaluare a competențelor generale ale candidaților s‑ar dovedi negative sau catastrofale. Tribunalul a statuat că un asemenea argument echivalează cu a susține, fără justificare, o aplicare mai strictă a condiției existenței unei legături strânse atunci când nelegalitatea invocată are legătură cu regimul lingvistic al concursului.

În lumina jurisprudenței citate și a celor șase constatări menționate, Tribunalul a considerat, la punctul 60 din hotărârea atacată, că există o legătură strânsă între motivarea deciziei atacate și dispozițiile anunțului de concurs referitoare la regimul lingvistic al concursului în discuție, a căror legalitate este contestată. Prin urmare, Tribunalul a declarat admisibilă excepția de nelegalitate referitoare la anunțul de concurs.

În continuare, Tribunalul a considerat că nici motivele invocate în anunțul de concurs contestat, nici elementele de probă prezentate de Comisie în susținerea acestor motive nu erau de natură să susțină limitarea în cauză. În consecință, Tribunalul a concluzionat că este necesar să se admită această excepție de nelegalitate, să se declare inaplicabil în speță anunțul de concurs contestat și să se admită al doilea, al treilea și al patrulea motiv.

În sfârșit, apreciind că nu mai era necesară pronunțarea cu privire la primul și la al cincilea motiv ale acțiunii, Tribunalul a anulat decizia atacată.

Comisia solicită Curții: – anularea hotărârii atacate; – respingerea celui de al doilea, a celui de al treilea și a celui de al patrulea motiv al acțiunii formulate de candidată în primă instanță; – trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal pentru ca acesta să se pronunțe asupra primului și a celui de al cincilea motiv al acțiunii formulate de candidată; – soluționarea odată cu fondul a cererii privind cheltuielile de judecată.

În susținerea acestor concluzii, Comisia invocă un motiv unic, care cuprinde trei aspecte. Primul aspect este întemeiat pe faptul că punctul 54 din hotărârea atacată conține o eroare de calificare a faptelor în măsura în care Tribunalul a dedus dintr‑o constatare a comisiei de evaluare referitoare la cunoașterea limbii franceze de către candidată existența unei legături strânse între motivarea deciziei atacate și dispozițiile anunțului de concurs în litigiu privind regimul lingvistic.

Al doilea aspect pune în discuție punctele 55-57 din hotărârea atacată. Comisia susține că Tribunalul a săvârșit o eroare în calificarea juridică a faptelor și a denaturat probele atunci când a concluzionat, pe baza unui criteriu vag, că există o legătură strânsă între motivarea deciziei atacate și dispozițiile anunțului de concurs în litigiu a căror legalitate este contestată.

În cadrul celui de al treilea aspect, Comisia susține că Tribunalul a săvârșit o eroare în calificarea juridică a faptelor la punctul 58 din hotărârea atacată, „legătura strânsă” impusă de jurisprudență fiind stabilită și pe baza faptului că candidata a susținut proba scrisă utilizând un alt tip de tastatură decât QWERTY PT cu care era obișnuită.

Candidata contestă argumentele Comisiei. Ea solicită Curții: – declararea recursului drept inadmisibil; – cu titlu subsidiar, în cazul în care Curtea ar declara recursul admisibil, respingerea acestuia ca nefondat; – obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul prezentei proceduri, precum și a celor efectuate în cadrul procedurii în fața Tribunalului.

Vom începe analiza recursului cu câteva observații introductive privind excepția de nelegalitate prevăzută la articolul 277 TFUE și admisibilitatea acesteia (A). În continuare, vom examina criteriile specifice de admisibilitate în raport cu anunțul de concurs EPSO (B) și, în lumina acestor criterii, cele trei aspecte ale motivului unic de recurs invocat de Comisie în legătură cu excepția de inadmisibilitate pe care a invocat‑o în fața Tribunalului (C).

Începând cu Hotărârea Les Verts ( 13 ), Curtea a afirmat în mod constant că tratatele au instituit un „sistem complet de căi de atac și de proceduri”. Prin adoptarea articolelor 263 și 277 TFUE, pe de o parte, și a articolului 267 TFUE, pe de altă parte, acest sistem urmărește să asigure controlul jurisdicțional al legalității tuturor actelor Uniunii și a încredințat acest control instanței Uniunii ( 14 ). În special, în temeiul articolului 277 TFUE, orice parte poate contesta în fața instanței Uniunii actele Uniunii care pun în aplicare în mod direct acte cu aplicabilitate generală ale Uniunii și poate invoca în susținerea acțiunii sale nelegalitatea acestor acte.

Potrivit unei jurisprudențe constante, articolul 277 TFUE este expresia concretă a unui principiu general care asigură oricărei părți dreptul de a contesta, pentru a obține anularea unei decizii care o privește în mod direct și individual, validitatea actelor instituționale anterioare, care constituie temeiul juridic al unei asemenea decizii, cu condiția ca această parte să nu dispună de dreptul de a introduce o acțiune directă împotriva actelor respective și în pofida faptului că a fost astfel afectată fără a fi fost în măsură să solicite anularea lor ( 15 ).

Mai mult, întrucât scopul articolului 277 TFUE nu este de a permite unei părți să conteste legalitatea unui act cu aplicabilitate generală în toate cazurile, actul a cărui legalitate este contestată și care pune în aplicare un astfel de act cu aplicabilitate generală trebuie să fie aplicabil, direct sau indirect, în speța care face obiectul acțiunii directe ( 16 ).

Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, cu ocazia unei acțiuni în anulare formulate împotriva unor decizii individuale, dispozițiile unui act cu aplicabilitate generală pot face în mod valabil obiectul unei excepții de nelegalitate, cu condiția ca aceste dispoziții să constituie temeiul deciziilor respective ( 17 ) sau să aibă o legătură juridică directă cu acestea ( 18 ). Întemeindu‑se pe această jurisprudență, Curtea a amintit aceste două cerințe alternative în recenta sa hotărâre pronunțată în Marea Cameră, în cauza Comisia și Consiliul/Carreras Sequeros și alții ( 19 ). Curtea a statuat astfel că, în cazul în care decizia individuală atacată nici nu constituie o măsură de punere în aplicare a actului cu aplicabilitate generală, nici nu are o legătură juridică directă cu acesta, excepția de nelegalitate invocată în legătură cu acest act cu aplicabilitate generală este inadmisibilă ( 20 ).

Prin adoptarea acestor două cerințe alternative, Curtea a reținut o interpretare destul de largă a domeniului de aplicare al excepției de nelegalitate prevăzute la articolul 277 TFUE, depășind paradigma „temeiului juridic”. În special, prin adoptarea cerinței privind legătura juridică directă, dezvoltată în jurisprudența timpurie ( 21 ), Curtea a permis în mod explicit invocarea excepției de nelegalitate în cazul actelor instituțiilor care nu constituie în mod formal temeiul juridic al deciziei individuale în discuție, dar cu care aceasta din urmă are o legătură directă ( 22 ).

În opinia noastră, această interpretare largă este justificată, în primul rând, de necesitatea de a facilita accesul la justiție al persoanelor excluse de la introducerea de acțiuni directe împotriva actelor Uniunii cu aplicabilitate generală ( 23 ). În al doilea rând, ea se explică prin efectul normativ limitat al excepției de nelegalitate prevăzute la articolul 277 TFUE: această din urmă dispoziție din tratat nu implică decât „inaplicabilitatea” în speță a actului cu aplicabilitate generală. Respectivele motive de nelegalitate nu se traduc, în cazul articolului 277 TFUE, în nevaliditatea sau nelegalitatea dispoziției în cauză, ci numai în inaplicabilitatea acesteia ad casum și inter partes ( 24 ).

Din această jurisprudență rezultă că o excepție de nelegalitate în sensul articolului 277 TFUE poate fi invocată numai dacă sunt îndeplinite trei criterii cumulative. În primul rând, actul care constituie temeiul juridic al deciziei individuale contestate are o aplicabilitate generală (denumit în continuare „primul criteriu”). În al doilea rând, persoana care invocă excepția de nelegalitate nu avea dreptul să introducă o acțiune directă în anularea acestui act (denumit în continuare „al doilea criteriu”) ( 25 ). În al treilea și ultimul rând, dispozițiile actului Uniunii cu aplicabilitate generală constituie temeiul deciziei individuale sau are o legătură juridică directă cu aceasta (denumit în continuare „al treilea criteriu”). Totuși, se pare că, în domeniul anunțurilor de concurs EPSO, cerințele de admisibilitate sunt distinse de cerințele menționate mai sus.

În prezenta cauză, Comisia susține în esență că Tribunalul a săvârșit o eroare în calificarea faptelor atunci când a considerat că exista o legătură strânsă între motivarea deciziei atacate și excepția de nelegalitate invocată împotriva anunțului de concurs contestat. În plus, Comisia susține că, întrucât nu există o legătură strânsă între motivarea deciziei atacate și excepția de nelegalitate invocată împotriva anunțului de concurs contestat, care nu a fost contestat în timp util, excepția trebuie declarată inadmisibilă.

Observăm că argumentele prezentate de Comisie se întemeiază pe criteriul de admisibilitate dezvoltat în mod specific de Curte și de Tribunal în contextul concursurilor EPSO. Pentru ca un candidat să invoce o excepție de nelegalitate împotriva unui anunț de concurs la mai mult de două luni de la publicarea acestuia, jurisprudența relevantă a stabilit cerințe specifice concursurilor EPSO, a căror rațiune de a fi se întemeiază pe doctrina privind operațiunile administrative complexe. Potrivit acestei doctrine, trebuie să existe o „legătură strânsă” între motivarea deciziei individuale în discuție și excepția de nelegalitate invocată împotriva anunțului de concurs.

Comisia susține că, în ceea ce privește admisibilitatea excepțiilor de nelegalitate invocate împotriva anunțurilor de concurs, jurisprudența a adoptat o abordare restrictivă care este justificată de necesitatea de a găsi un echilibru corect între dreptul la control jurisdicțional și securitatea juridică. În opinia Comisiei, acest drept este protejat în mod adecvat prin faptul că, în ceea ce o privește pe candidată, aceasta poate contesta toate dispozițiile anunțului de concurs în cadrul unei acțiuni în anulare în temeiul articolului 270 TFUE, urmând procedura prevăzută la articolele 90 și 91 din statut, și poate contesta, prin intermediul unei excepții de nelegalitate, legalitatea dispozițiilor anunțului de concurs care sunt strâns legate de motivarea deciziei care îl lezează.

De la bun început, trebuie să observăm că un anunț de concurs este un act general care emană de la o instituție a Uniunii și care se adresează tuturor potențialilor candidați. În conformitate cu articolul 90 alineatul (2) din statut, reclamantul are la dispoziție trei luni de la data publicării anunțului de concurs în Jurnalul Oficial pentru a depune o reclamație administrativă. În temeiul articolului 270 TFUE, un candidat la un concurs poate contesta o decizie individuală, cum ar fi decizia privind neînscrierea numelui candidatei în lista de rezervă întocmită la finalul procedurii de selecție.

În această privință, contrar celor susținute de candidată, considerăm că un candidat este vizat în mod direct și individual de anunțul de concurs contestat care stabilește regimul lingvistic al concursului din momentul în care se înscrie la concurs. De asemenea, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, o decizie necontestată de destinatar în termenele prevăzute la articolul 263 al șaselea paragraf TFUE devine definitivă în ceea ce îl privește ( 26 ). Totuși, în cursul pregătirii unui concurs, un candidat ar putea să nu aibă interesul de a introduce o astfel de acțiune de teama că aceasta ar putea să îi afecteze negativ șansele de reușită la concurs sau din cauza lipsei timpului necesar pe care l‑ar putea presupune o astfel de contestație. Prin urmare, jurisprudența permite în esență candidaților să conteste legalitatea unui anunț de concurs într-o etapă ulterioară, cu condiția să existe o legătură strânsă între motivarea deciziei individuale în discuție și motivul întemeiat pe neregularitatea invocată a anunțului de concurs ( 27 ). Presupunând că o acțiune directă poate fi introdusă de candidați împotriva unui anunț de concurs pentru motivul că acesta îi privește în mod direct și individual, această jurisprudență introduce o derogare de la al doilea criteriu. În plus, jurisprudența respectivă derogă de asemenea de la al treilea criteriu, prin introducerea unei lex specialis.

În această privință, trebuie să subliniem că jurisprudența a evoluat considerabil. În primul rând, în Hotărârea Adams și alții/Comisia, Curtea a respins admisibilitatea unei excepții de nelegalitate invocate împotriva unui anunț de concurs. Curtea a statuat că un candidat care consideră că nelegalitatea unui anunț de concurs îl lezează trebuie să conteste anunțul respectiv în timp util. În caz contrar, ar fi posibil să se conteste un anunț de concurs la mult timp după publicarea acestuia și după ce majoritatea operațiunilor sau toate operațiunile realizate în legătură cu respectivul concurs au fost deja finalizate, ceea ce ar fi contrar principiilor securității juridice, încrederii legitime și bunei administrări ( 28 ).

Totuși, în Hotărârea Comisia/Noonan, Curtea, întemeindu‑se pe doctrina privind „operațiunea administrativă complexă” ( 29 ), și‑a nuanțat jurisprudența anterioară. Curtea a statuat că, în cadrul unei proceduri de recrutare, care este o „operațiune administrativă complexă compusă dintr‑o succesiune de decizii strâns legate între ele, un reclamant poate să invoce neregularități survenite în cursul desfășurării concursului sau în ceea ce privește modalitățile de organizare a concursului, în cadrul unei acțiuni îndreptate împotriva unei decizii individuale ulterioare, precum o decizie de a nu admite un candidat la probe, cu condiția ca neregularitatea anterioară invocată să aibă o legătură strânsă cu decizia ulterioară atacată ( 30 ).

Apare astfel problema cu privire la ce anume trebuie calificat drept „operațiune administrativă complexă”. În opinia noastră, pentru ca o procedură de concurs să aibă un caracter complex, ea trebuie să fie complexă din punct de vedere obiectiv. Concursurile EPSO presupun o succesiune de decizii strâns legate între ele, care sunt tehnice și care trebuie adoptate respectând totodată principiile egalității, proporționalității și transparenței ( 31 ). Cerințele impuse de EPSO trebuie să fie stabilite în mod clar, obiectiv și previzibil. Totuși, complexitatea obiectivă, în sine, nu justifică calificarea unui concurs ca fiind complex. Procedura de concurs ar trebui să implice de asemenea o complexitate subiectivă în sensul că candidatul în cauză este pus într‑o situație în care nu poate contesta anunțul de concurs în timp util, întrucât dificultățile sau neregulile care decurg din anunțul respectiv se materializează într‑o etapă ulterioară, și anume fie atunci când primește comunicările EPSO și invitația de a susține testele, în cursul examenelor, fie atunci când primește decizia privind neînscrierea sa pe lista de rezervă. În plus, candidatul, care se concentrează pe reușita la concurs, poate să nu fie în situația de a introduce o acțiune în anulare împotriva anunțului de concurs ( 32 ). Astfel, numai atunci când o procedură administrativă implică o complexitate obiectivă și subiectivă, aceasta poate fi calificată drept „operațiune administrativă complexă”.

Abordarea adoptată în Hotărârea Comisia/Noonan constituie în esență o derogare de la al doilea criteriu, întrucât permite unui candidat să conteste anunțul de concurs independent de aspectul dacă persoana respectivă are calitatea de a formula o acțiune directă împotriva anunțului respectiv. Întrucât Comisia își întemeiază argumentația pe cerința privind „legătura strânsă” ( 33 ) la care Tribunalul a făcut referire în hotărârea atacată ( 34 ) și care derogă de la al doilea criteriu și, prin urmare, restrânge al treilea criteriu și se suprapune cu acesta, vom examina în detaliu această cerință.

Pentru început, trebuie să subliniem că noțiunea de „legătură strânsă” între actul cu aplicabilitate generală și decizia individuală în discuție pare să reiasă din jurisprudența timpurie a Curții. În Hotărârile Ley/Comisia ( 35 ) și Alfieri/Parlamentul ( 36 ), Curtea a statuat că, într‑o procedură de recrutare, un candidat poate, în cadrul unei acțiuni împotriva unui act din cadrul unei astfel de proceduri, să conteste legalitatea actelor anterioare strâns legate de acesta. Într‑o hotărâre ulterioară pronunțată în cauza Sergio și alții/Comisia ( 37 ), Curtea a statuat că acei candidați care nu au contestat un anunț de concurs în timp util puteau totuși să invoce neregularitățile apărute în desfășurarea concursului, chiar dacă originea unor asemenea neregularități se regăsea în textul anunțului de concurs.

Astfel cum s‑a menționat deja, în Hotărârea Comisia/Noonan ( 38 ), Curtea a statuat că, ținând seama de caracterul special al procedurii de recrutare, „care este o operațiune administrativă complexă compusă dintr‑o succesiune de decizii strâns legate între ele”, anunțurile de concurs pot fi atacate ulterior ( 39 ). Prin urmare, rezultă că admisibilitatea excepției de nelegalitate în ceea ce privește un anunț de concurs constituie o derogare de la al doilea criteriu, care se justifică prin recurgerea la noțiunea de „operațiune administrativă complexă” ( 40 ). În opinia noastră, această jurisprudență, care derogă de la regimul general, întrucât candidatul poate invoca o excepție de nelegalitate chiar dacă, teoretic, anunțul de concurs ar fi putut fi contestat atunci când persoana a devenit candidat în cadrul concursului, este justificată de următoarele motive.

În primul rând, în cadrul regimului general, candidatul ar fi decăzut din dreptul de a invoca o excepție de nelegalitate în sensul articolului 277 TFUE în aplicarea jurisprudenței menționate mai sus ( 41 ). Astfel, se pare că raționamentul din Hotărârea Giulietti și Comisia/PB, pe care se întemeiază hotărârea atacată, este bazat pe ideea că anunțul de concurs „nu a fost contestat în timp util” ( 42 ). Totuși, derogarea menționată mai sus permite candidatului respins să invoce excepția de nelegalitate independent de aspectul dacă are calitate pentru a contesta anunțul de concurs. Pe lângă faptul că este posibil ca un candidat să nu poată (sau să nu dorească) să conteste anunțul de concurs în perioada desfășurării concursului, el ar putea să nu cunoască aspectele practice ale anunțului, precum regimul lingvistic, care pot interveni în etapele ulterioare ale concursului. Aceste aspecte practice se pot materializa în etapele ulterioare ale concursului atunci când candidatul comunică cu EPSO sau susține probele. În special, anumite cerințe impuse de EPSO care decurg din anunțul de concurs pot fi puse în aplicare sau precizate în invitațiile de participare la examene. În acest context, considerăm că respectivul candidat ar trebui să poată invoca nelegalitatea anunțului de concurs în etapele ulterioare ale concursului. În consecință, pentru a pune în aplicare principiul protecției jurisdicționale efective ( 43 ), trebuie să se considere că candidatul în cauză nu era în măsură să solicite anularea actului cu aplicabilitate generală la momentul înscrierii sale la concurs.

În al doilea rând, astfel cum am menționat mai sus, în scopul admisibilității unei excepții de nelegalitate în sensul articolului 277 TFUE, în Hotărârea Comisia și Consiliul/Carreras Sequeros și alții ( 44 ), Curtea a interpretat în sens larg această dispoziție și în special al treilea criteriu referitor la temei sau la legătura juridică directă ( 45 ). În cazul în care Curtea ar interpreta într‑un mod foarte restrictiv cerința unei „legături strânse” sau a unei „legături juridice strânse” ( 46 ) între motivarea deciziei individuale în discuție și excepția de nelegalitate, o astfel de interpretare ar restrânge în mod nejustificat acest al treilea criteriu.

În plus, o abordare prea restrictivă ar putea face excesiv de dificilă contestarea regimului lingvistic al concursurilor, constituind astfel o aprobare indirectă a practicii de a impune în mod obișnuit limbile engleză, franceză și germană ca a doua limbă a concursurilor, fără a fi posibil să se verifice dacă instituția în cauză a respectat obligațiile care decurg din jurisprudența Curții. Amintim de asemenea că, în speță, Tribunalul a admis excepția de nelegalitate în ceea ce privește anunțul de concurs contestat, deoarece nici justificările care figurează în acesta, nici elementele de probă prezentate de Comisie în susținerea acestor justificări nu erau de natură să valideze regimul lingvistic al concursului în litigiu. În recursul formulat, Comisia nu a contestat partea din hotărârea atacată cu recurs referitoare la temeinicia excepției de nelegalitate.

În al treilea rând, observăm că tratatul a stabilit că efectul unei excepții de nelegalitate în temeiul articolului 277 TFUE este limitat, în măsura în care actul cu aplicabilitate generală nu este anulat, ci doar inaplicabil ad casum ( 47 ). Constatarea nelegalității are efect numai inter partes, iar nu erga omnes; actul de aplicare generală va fi declarat inaplicabil în măsura în care a fost aplicat în decizia individuală. Din acest motiv, suntem înclinați să respingem și considerațiile referitoare la principiul securității juridice.

Prin urmare, nu vedem niciun motiv pentru care Curtea ar trebui să refuze admiterea acțiunii prin care se urmărește contestarea unui anunț de concurs, pe calea unei excepții de nelegalitate, atunci când există o legătură strânsă sau o legătură juridică strânsă între motivarea deciziei atacate și dispozițiile anunțului de concurs în litigiu referitoare la regimul lingvistic.

Acestea fiind spuse, cerința legăturii strânse sau a legăturii juridice strânse ar trebui interpretată într‑un mod suficient de restrictiv, întrucât este vorba despre o derogare de la regimul general, care permite unei părți să nu fie decăzută din dreptul de a contesta legalitatea unui act cu aplicabilitate generală. Mai mult, o astfel de interpretare se justifică prin obiectivul realizării unui echilibru între posibilitatea de a contesta un act cu aplicabilitate generală, chiar după mult timp de la publicarea anunțului de concurs, pe de o parte, și introducerea a numeroase acțiuni distincte împotriva anunțului de concurs, care ar împovăra excesiv Comisia și Tribunalul.

În consecință, considerăm că Tribunalul a subliniat în mod întemeiat că, atunci când motivul întemeiat pe nelegalitatea anunțului de concurs care nu a fost contestat în timp util privește motivarea deciziei individuale în discuție, admisibilitatea acțiunii este acceptată de jurisprudență ( 48 ). În schimb, în lipsa unei astfel de legături, motivul trebuie declarat inadmisibil ( 49 ).

În lumina acestor considerații, vom examina în continuare dacă Tribunalul a respins în mod întemeiat excepția de inadmisibilitate invocată de Comisie în cadrul acțiunii în anulare în fața Tribunalului împotriva excepției de nelegalitate în ceea ce privește anunțul de concurs contestat.

Pentru început, trebuie să observăm că Comisia contestă punctele 54-61 din hotărârea atacată. Aceasta nu repune în discuție cele două constatări ale Tribunalului care se regăsesc la punctele 52 și 53 din această hotărâre. În primul rând, Comisia arată că, prin excepția de nelegalitate, candidata contestă în esență dispozițiile anunțului de concurs contestat referitoare la regimul lingvistic, și anume limitarea alegerii celei de a doua limbi la limbile engleză, franceză sau germană. În al doilea rând, Tribunalul a arătat că, prin scrisoarea din 9 noiembrie 2015, candidata a fost informată că numele său nu fusese înscris pe lista de rezervă pentru motivul că nu obținuse punctajul cel mai mare pentru probele de la centrul de evaluare.

Candidata susține că, prin împărțirea motivului unic de recurs în trei aspecte, Comisia încearcă să separe în mod artificial raționamentul invocat de Tribunal la punctele 51-61 din hotărârea atacată. Suntem de acord că, la aceste puncte, Tribunalul explică de ce există o legătură strânsă între motivarea deciziei atacate și dispozițiile anunțului de concurs contestat referitoare la regimul lingvistic al concursului în discuție, a căror legalitate este contestată. Totuși, considerăm că raționamentul de la aceste puncte poate fi examinat separat, întrucât fiecare dintre cele trei aspecte privește un argument diferit.

În plus, candidata consideră că aceste trei aspecte urmăresc să conteste situația de fapt din cauză astfel cum a fost constatată de Tribunal. Prin urmare, ea solicită Curții respingerea motivului în integralitatea sa ori a fiecăruia dintre cele trei aspecte, ca inadmisibil. Cu titlu subsidiar, susține că motivul de recurs sau fiecare dintre cele trei aspecte ar trebui respins ca nefondat. Vom aborda aceste cereri în cadrul analizei noastre cu privire la fiecare dintre aceste trei aspecte.

Comisia susține că punctul 54 din hotărârea atacată conține o eroare de calificare a faptelor, întrucât Tribunalul afirmă că există o legătură strânsă între motivarea deciziei atacate și dispozițiile anunțului de concurs în litigiu referitoare la regimul lingvistic. Aceasta susține că, chiar dacă candidata ar fi obținut 10 puncte din 10 la competența generală „comunicare”, ar fi avut nevoie de 7,46 puncte suplimentare pentru a fi înscrisă pe lista de rezervă. Prin urmare, constatările ulterioare ale Tribunalului cu privire la admisibilitatea excepției de nelegalitate, cuprinse la punctele 55-58 din hotărârea atacată, se întemeiază, toate, pe premisa existenței unei legături strânse și sunt toate afectate de această eroare de drept.

Pentru început, astfel cum am arătat deja ( 50 ), trebuie să observăm că, la punctul 54 menționat, Tribunalul a statuat că scopul evaluării competenței generale „comunicare” la centrul de evaluare era cel de a aprecia capacitatea candidatului de a „[putea comunica clar și precis], atât oral, cât și în scris”. Prin urmare, a rezultat din această împrejurare în mod implicit, dar necesar o constatare a comisiei de evaluare în privința candidatei referitoare la cunoașterea limbii franceze sau, cel puțin, referitoare la o competență puternic condiționată de cunoașterea acestei limbi de către candidată.

Trebuie să observăm că argumentul Comisiei se întemeiază pe premisa potrivit căreia eșecul candidatei la concursul în litigiu nu a fost cauzat de competența generală „comunicare”, ci de alte competențe cu privire la care nu a obținut un punctaj suficient. Totuși, Tribunalul nu a făcut o astfel de constatare de fapt în hotărârea atacată. Deși Curtea, în calitatea sa de instanță de recurs, nu este competentă să aprecieze faptele ( 51 ), cu excepția cazului în care se invocă o denaturare, calificarea juridică a faptelor este supusă controlului său în cadrul recursului ( 52 ).

Întrucât Tribunalul nu s‑a pronunțat, în hotărârea atacată, asupra competenței care a fost determinantă pentru neînscrierea candidatei în lista de rezervă, Curtea ar trebui să rămână, în opinia noastră, în cadrul factual stabilit în această hotărâre, care, în ceea ce privește punctajul obținut de candidată, se limitează să indice că „[candidata] a obținut un punctaj total de 61,13 puncte din 100” și că, pentru competența generală „comunicare”, candidata „a obținut 5,5 puncte din 10, ceea ce se numără printre aprecierile și notele cele mai scăzute pe care le‑a obținut în ceea ce privește evaluarea competențelor sale generale, desfășurată la centrul de evaluare” ( 53 ). Prin urmare, în cadrul examinării argumentelor Comisiei, Curtea ar trebui să reziste tentației de a înlocui aprecierea Tribunalului cu propria apreciere a faptelor. Totuși, Curtea trebuie să verifice dacă lipsa unei astfel de constatări este pertinentă pentru a determina calificarea juridică a faptelor, și anume stabilirea unei legături strânse între motivarea deciziei atacate și dispozițiile anunțului de concurs în litigiu referitoare la regimul lingvistic.

În această privință, considerăm că calificarea juridică a faptelor în cauză nu ar trebui să depindă de elemente externe, precum punctajul obținut de candidată în cadrul unei alte competențe generale sau specifice, ci de motivele specifice ale deciziei individuale referitoare la competența specifică în discuție. Cu alte cuvinte, pentru ca excepția de nelegalitate să fie admisibilă, este suficient ca respectiva candidată să dovedească că respectiva competență, în cazul în care punctajul a fost insuficient, prezintă o legătură strânsă cu dispozițiile contestate ale anunțului de concurs în litigiu. În acest scop, celelalte punctaje sunt, în opinia noastră, lipsite de relevanță.

În plus, în cazul în care Curtea ar stabili care dintre punctaje a fost determinant pentru neînscrierea candidatei pe lista de rezervă, o astfel de apreciere nu ar privi inadmisibilitatea, ci temeinicia motivelor invocate de candidată, din moment ce implică o apreciere a rezultatelor menționate în decizia individuală și a meritelor argumentelor prezentate de candidată.

Prin urmare, în măsura în care aprecierea competenței „comunicare” de către comisia de evaluare reiese din dispozițiile contestate ale anunțului de concurs în litigiu, candidata poate invoca o excepție de nelegalitate împotriva acestor dispoziții în temeiul articolului 277 TFUE. Mai mult, nimic din hotărârea atacată, în special din cuprinsul punctului 54 din aceasta, nu indică faptul că Tribunalul ar fi denaturat elementele de fapt atunci când a constatat existența unei legături strânse între constatarea comisiei de evaluare în ceea ce privește cunoașterea limbii franceze de către candidată și nivelul cunoștințelor în ceea ce privește competența „comunicare”. La acest punct, Tribunalul a aplicat în mod corect criteriile legăturii strânse, astfel cum au fost explicate mai sus ( 54 ), iar acest punct nu pare să fie afectat de nicio eroare de drept.

Având în vedere toate cele de mai sus, considerăm că, pe baza constatării de la punctul 54, Tribunalul a dedus în mod întemeiat că există o legătură strânsă între motivarea deciziei atacate și dispozițiile anunțului de concurs contestat referitoare la regimul lingvistic în speță de natură să determine admisibilitatea excepției de nelegalitate. O astfel de constatare este suficientă pentru a stabili această legătură. Totuși, din motive de exhaustivitate, vom examina dacă există o astfel de legătură strânsă pentru alte motive decât cele deja menționate, și anume motivele menționate la punctele 55-57 din hotărârea atacată.

Comisia susține că Tribunalul a săvârșit o eroare atunci când a calificat faptele și că a denaturat elementele de probă atunci când a concluzionat, la punctele 55-57 din hotărârea atacată, că exista o legătură strânsă între motivarea deciziei atacate și dispozițiile anunțului de concurs contestat, pe baza unui criteriu care se întemeiază pe ideea că este mai dificil pentru un candidat să susțină probe în a doua limbă decât în limba sa maternă. Comisia susține că, pentru a stabili o astfel de legătură strânsă, nu prezintă relevanță compararea nivelului candidatei în limba portugheză cu nivelul candidatei în limba franceză.

Comisia subliniază că ceea ce a contestat candidata este faptul că nu a putut să își aleagă a doua limbă decât dintre limbile engleză, franceză și germană. Candidata a susținut că ar fi putut obține un punctaj mai bun dacă i s‑ar fi permis să susțină probele în limba spaniolă și că, din acest motiv, în opinia sa, există o legătură strânsă între decizia atacată și regimul lingvistic al concursului în litigiu. În loc să compare nivelul candidatei în limba portugheză cu nivelul său în limba franceză, Tribunalul ar fi trebuit să îl compare cu nivelul său în limba spaniolă.

În plus, Comisia susține că, la aceste puncte, Tribunalul nu a ținut seama de faptul că, în speță, cele două limbi pe care candidata le cunoștea cel mai bine erau limbile engleză și franceză. Astfel, limitarea alegerii celei de a doua limbi nu era de natură să o defavorizeze, întrucât ea a susținut că stăpânește mai bine aceste două limbi, la nivelul C2. A declarat că mai stăpânește o altă limbă, și anume limba spaniolă, dar a indicat un nivel de cunoaștere a acestei limbi mai scăzut decât în cazul limbilor franceză și engleză. Prin urmare, nu se poate considera că această limitare a avut un impact negativ asupra prestațiilor candidatei sau că are o legătură strânsă cu motivarea deciziei atacate.

Candidata susține în esență că punctele 56-58 din hotărârea atacată trebuie interpretate împreună și că argumentul Comisiei echivalează cu individualizarea în mod artificial a acestor puncte.

Cu titlu introductiv, amintim că, la punctul 52, Tribunalul arată că, prin intermediul excepției de nelegalitate, candidata contestă în esență dispozițiile anunțului de concurs contestat privind regimul lingvistic, și anume limitarea alegerii celei de a doua limbi la limba engleză, la limba franceză și la limba germană. La punctul 55 din hotărârea atacată, Tribunalul a stabilit existența unei legături strânse între cunoștințele de limbă franceză ale candidatei și probele pe care a trebuit să le susțină în limba respectivă. În acest sens, Tribunalul a arătat, la punctul 57 din hotărârea atacată, că limba portugheză era stăpânită mai bine de candidată decât limba franceză.

O astfel de comparație nu poate fi corectă, întrucât limba portugheză era limba sa principală, iar nivelul de cunoaștere a acestei limbi nu poate fi relevant pentru caracterul adecvat al limitării alegerii în ceea ce privește cea de a doua limbă. În consecință, constatările Tribunalului, cuprinse la punctele 55-57 din hotărârea atacată, nu ar putea fi suficiente din punct de vedere juridic pentru a stabili o legătură strânsă între motivarea deciziei atacate și dispozițiile anunțului de concurs a căror legalitate este contestată ( 55 ).

În consecință, comparația care figurează la aceste puncte este afectată de o eroare de drept. Totuși, în cazul în care motivarea unei hotărâri a Tribunalului relevă o încălcare a dreptului Uniunii, însă dispozitivul acesteia apare ca fiind întemeiat pentru alte motive de drept, o astfel de încălcare nu este de natură să determine anularea acestei hotărâri. Dimpotrivă, se impune efectuarea unei substituiri a motivelor ( 56 ). În speță, este necesar să se anuleze motivarea care figurează la punctele 55-57 din hotărârea atacată.

Comisia susține că, la punctul 58 din hotărârea atacată, Tribunalul a calificat în mod eronat faptele întrucât a fondat legătura strânsă impusă de jurisprudență pe împrejurarea că proba scrisă a fost susținută de candidată utilizând un alt tip de tastatură decât QWERTY PT cu care era obișnuită.

Comisia susține, în primul rând, că alegerea tipului de configurare a tastaturii nu are legătură cu motivarea deciziei atacate. În ședință, Comisia a pus un accent deosebit pe faptul că anunțul de concurs contestat nu conținea nicio mențiune cu privire la alegerea tastaturii. În al doilea rând, Comisia susține că, deși este adevărat că EPSO a propus o gamă limitată de tipuri de configurări ale tastaturii în vederea utilizării pentru studiul de caz, aceasta este o problemă distinctă de cea a regimului lingvistic al concursului în litigiu. Astfel, anunțul de concurs contestat nu face nicio mențiune cu privire la configurarea tastaturii. În plus, faptul că candidata a optat pentru o tastatură QWERTY UK, deși a ales să efectueze studiul de caz în limba franceză, dovedește că cele două probleme sunt distincte și fără legătură.

În această privință, trebuie arătat că, la punctul 58 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat că „limitarea alegerii celei de a doua limbi a concursului la cele trei limbi în cauză nu afectează numai capacitatea candidaților de a se exprima oral sau în scris, ci stabilește și tipul de tastatură pe care candidații îl pot utiliza pentru realizarea studiului de caz, furnizarea de tastaturi candidaților fiind, potrivit practicii EPSO, confirmată de Comisie în fața Tribunalului, limitată la limba (și, dacă este cazul, la limbile) în care trebuie efectuate probele”. Tribunalul a adăugat că, în speță, nu se contestă că candidata a fost obligată să utilizeze un tip de tastatură pe care nu era obișnuită să îl utilizeze, din cauza limbii sale materne. Potrivit Tribunalului, această împrejurare are o incidență asupra efectuării și, așadar, potențial, asupra rezultatului unei probe, în cadrul căreia se solicită să se scrie, prin intermediul unei tastaturi, un text de o anumită lungime într‑o perioadă limitată.

Aspectul dacă alegerea tastaturii poate fi calificată drept fapt relevant în scopul stabilirii legăturii strânse poate fi analizat de Curte în cadrul unei proceduri de recurs pe baza faptelor stabilite de Tribunal.

În această privință, din perspectiva EPSO, este adevărat că alegerea tastaturilor este un aspect practic și tehnic, care nu apare nicăieri în anunțul de concurs contestat. Totuși, din punctul de vedere al candidatei, considerăm că regimul lingvistic are un efect asupra exprimării sale orale și scrise. Întrucât exprimarea scrisă depinde de alegerea unei tastaturi, nu se poate exclude existența unei legături între aceste două elemente. Întrucât, din punct de vedere tehnic, limba scrisă este exprimată prin intermediul tastaturii, se poate stabili legătura dintre limba utilizată de candidată și regimul lingvistic. În opinia noastră, nu există nicio îndoială că aceste două elemente sunt legate între ele și că legătura strânsă este determinată de împrejurările specifice ale prezentei cauze. Faptul că anunțul de concurs contestat a limitat alegerea limbilor la cele trei limbi menționate mai sus pare să fie reflectat și de tastaturile puse la dispoziție de către EPSO, care sunt limitate la exact aceleași limbi. Un astfel de paralelism pare a fi o alegere făcută de EPSO ca urmare a deciziei de a restrânge alegerea celei de a doua limbi.

În plus, suntem extrem de critici cu privire la argumentul prezentat în ședință de Comisie, potrivit căruia nu există o astfel de legătură deoarece opțiunile de alegere a tastaturii nu figurează în anunțul de concurs. În cazul în care Curtea ar admite acest argument, Comisia s‑ar putea baza pe anunțuri de concurs vagi sau imprecise, pentru a se sustrage controlului jurisdicțional. Faptul că Comisia s‑a bazat pe scrisoarea de invitație la susținerea probelor pentru a detalia opțiunile în materie de tastaturi demonstrează că, în cazul unei operațiuni administrative complexe, precum un concurs EPSO, etapele sunt strâns legate între ele și că anunțul de concurs ar trebui să fie suficient de clar și de detaliat. Un element important, precum alegerea tastaturii utilizate în cadrul concursului, ar trebui să facă obiectul controlului jurisdicțional.

Rezultă că, în aceste împrejurări specifice, Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare atunci când a arătat, la punctele 60 și 61 din hotărârea atacată, că există o legătură strânsă între motivarea deciziei atacate și dispozițiile anunțului de concurs referitoare la regimul lingvistic al concursului în discuție și, prin urmare, a declarat admisibilă excepția de nelegalitate.

În consecință, considerăm că al treilea aspect al motivului unic de recurs trebuie respins.

Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să anuleze hotărârea atacată în măsura în care, la punctele 55-57 din aceasta, Tribunalul s‑a întemeiat pe o comparație între nivelul candidatei în limba portugheză și nivelul candidatei în limba franceză pentru a stabili o legătură strânsă între motivarea deciziei atacate și dispozițiile anunțului de concurs contestat. În rest, recursul trebuie respins.

Potrivit articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul este fondat, iar Curtea soluționează ea însăși în mod definitiv litigiul, aceasta se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.

Potrivit articolului 138 alineatul (1) din acest regulament, aplicabil în procedura de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Articolul 138 alineatul (3) din regulamentul menționat prevede că, în cazul în care părțile cad, fiecare, în pretenții cu privire la unul sau mai multe capete de cerere, fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată. Totuși, în cazul în care împrejurările cauzei justifică acest lucru, Curtea poate decide ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, o parte să suporte o fracțiune din cheltuielile de judecată efectuate de cealaltă parte.

În speță, considerăm că, în cazul în care Curtea urmează raționamentul pe care l‑am propus, având în vedere împrejurările speței, Comisia ar trebui să fie obligată să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată aferente atât procedurii în primă instanță, cât și procedurii de recurs, toate cheltuielile de judecată efectuate de candidată în recurs și în primă instanță.

Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții, cu excepția punctelor 55-57 din Hotărârea din 9 iunie 2021, Calhau Correia de Paiva/Comisia (T‑202/17, EU:T:2021:323), să respingă recursul și să oblige Comisia la plata cheltuielilor de judecată.

CONCLUZIILE AVOCATEI GENERALE

DOAMNA LAILA MEDINA

prezentate la 17 noiembrie 2022 ( 1 )