Concluziile avocatului general M. Szpunar prezentate la 8 septembrie 2022.#PlasticsEurope împotriva Agenţiei Europene pentru Produse Chimice.#Recurs – Întocmirea unei liste de substanțe supuse autorizării – Listă de substanțe identificate în vederea unei eventuale includeri în anexa XIV – Actualizarea înscrierii substanței bisfenol A ca «substanță care prezintă motive de îngrijorare deosebită».#Cauza C-119/21 P.

Prin recursul formulat, societatea PlasticsEurope solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 16 decembrie 2020, PlasticsEurope/ECHA ( 2 ), prin care acesta a respins acțiunea sa având ca obiect anularea Deciziei ED/01/2018 a Agenției Europene pentru Produse Chimice (ECHA) din 3 ianuarie 2018 (denumită în continuare „decizia în litigiu”). Prin decizia în litigiu, intrarea existentă referitoare la substanța bisfenol A pe lista substanțelor candidate la o eventuală includere în anexa XIV la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 ( 3 ), în conformitate cu articolul 59 din acest regulament, a fost completată în sensul că această substanță a fost identificată de asemenea ca substanță care afectează sistemul endocrin și care poate avea efecte grave asupra mediului, care suscită un nivel de îngrijorare echivalent cu cel pentru alte substanțe enumerate la articolul 57 literele (a)-(e) din regulamentul menționat, totul în sensul articolului 57 litera (f) din același regulament.

În conformitate cu solicitarea Curții, prezentele concluzii se vor limita la analiza primului aspect al primului motiv de recurs. Acest motiv este întemeiat pe interpretarea și pe aplicarea pretins eronate ale Regulamentului REACH de către Tribunal, care a considerat ca fiind nefondată acțiunea îndreptată împotriva deciziei ECHA, în cadrul căreia recurenta a invocat, printre altele, faptul că agenția menționată a săvârșit mai multe erori vădite de apreciere în raport cu articolul 57 litera (f) din acest regulament, potrivit căruia identificarea unei substanțe ca perturbator endocrin care prezintă motive de îngrijorare deosebită trebuie să se întemeieze pe împrejurarea că „există dovezi științifice ale unor probabile efecte grave asupra […] mediului [produse de această substanță]”, care suscită „un nivel de îngrijorare echivalent” cu cel pentru efectele acoperite de articolul 57 literele (a)-(e) din regulamentul menționat.

Primul aspect al acestui motiv privește erorile pretins săvârșite de Tribunal cu ocazia controlului jurisdicțional al deciziei în litigiu și va oferi, astfel, Curții ocazia de a preciza întinderea unui asemenea control în ceea ce privește deciziile referitoare la identificarea unei substanțe ca prezentând motive de îngrijorare deosebită în temeiul articolului 57 litera (f) din Regulamentul REACH.

Articolul 57 din Regulamentul REACH, intitulat „Substanțe care trebuie incluse în anexa XIV”, enumeră substanțele care pot fi incluse în anexa XIV în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 58 din regulamentul amintit și menționează printre altele, la litera (f), „substanțele, cum ar fi cele care afectează sistemul endocrin sau cele care au proprietăți persistente, bioacumulative și toxice sau foarte persistente și foarte bioacumulative, care nu îndeplinesc criteriile menționate la litera (d) sau (e), pentru care există dovezi științifice ale unor probabile efecte grave asupra sănătății umane și a mediului, care suscită un nivel de îngrijorare echivalent cu cel pentru alte substanțe enumerate la literele (a)-(e) și care sunt identificate individual, de la caz la caz, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 59”.

Bisfenolul A [2,2-bis(4-hidroxifenil)propan sau 4,4’-izopropilidendifenol, nr. CE 201-245-8, nr. CAS 0000080-05-7] este o substanță utilizată în principal ca monomer la fabricarea polimerilor precum policarbonatul și rășinile epoxidice.

Recurenta este o asociație profesională internațională, cu sediul în Belgia și guvernată de dreptul belgian, ce reprezintă și apără interesele întreprinderilor membre ale acesteia, și anume producători și importatori de produse din material plastic. Unele dintre aceste întreprinderi membre joacă un rol activ în comercializarea bisfenolului A pe piața Uniunii Europene.

La 4 ianuarie 2017, ECHA a adoptat Decizia ED/01/2017, în temeiul căreia bisfenolul A trebuie să fie inclus în lista substanțelor candidate, și anume substanțele identificate în vederea eventualei lor includeri în anexa XIV la Regulamentul REACH, pentru motivul că această substanță fusese identificată drept substanță toxică pentru reproducere în sensul articolului 57 litera (c) din regulamentul menționat. Acțiunea în anulare îndreptată împotriva acestei decizii a fost respinsă de Tribunal ( 4 ).

La 6 iulie 2017, directorul executiv al ECHA a adoptat Decizia ED/30/2017, prin care intrarea existentă referitoare la substanța bisfenol A pe lista substanțelor candidate a fost completată în sensul că această substanță a fost identificată de asemenea ca substanță care afectează sistemul endocrin și care poate avea efecte grave asupra sănătății umane care suscită un nivel de îngrijorare echivalent cu cel pentru alte substanțe enumerate la articolul 57 literele (a)-(e) din regulamentul menționat, totul în sensul articolului 57 litera (f) din același regulament. Această decizie a făcut de asemenea obiectul unei acțiuni în anulare formulate de recurentă, respinsă printr‑o hotărâre a Tribunalului ( 5 ). Recursul declarat împotriva acestei hotărâri a fost respins ulterior de Curte ( 6 ).

La 29 august 2017, Umweltbundesamt (Oficiul Federal pentru Mediu, Germania) a prezentat un dosar în conformitate cu anexa XV la Regulamentul REACH (denumit în continuare „dosarul întocmit în conformitate cu anexa XV”), în temeiul articolului 59 alineatul (3) din acest regulament, propunând ca bisfenolul A să fie identificat ca fiind de asemenea o substanță care afectează sistemul endocrin pentru care există dovezi științifice ale unor probabile efecte grave asupra mediului în sensul articolului 57 litera (f) din regulamentul menționat.

La 5 septembrie 2017, ECHA a publicat dosarul întocmit în conformitate cu anexa XV la Regulamentul REACH.

În aceeași zi, în conformitate cu articolul 59 alineatul (4) din regulamentul menționat, ECHA a invitat toate părțile interesate să își prezinte observațiile cu privire la dosarul întocmit în conformitate cu această anexă.

La 20 octombrie 2017, recurenta a prezentat, în numele membrilor săi, observații cu privire la dosarul întocmit în conformitate cu anexa menționată.

Ulterior, Oficiul Federal pentru Mediu a pregătit un document datat 14 decembrie 2017, care conținea răspunsurile sale la toate comentariile primite de ECHA în cadrul consultării publice.

După ce au fost primite comentariile privind identificarea bisfenolului A, ECHA a transmis dosarul Comitetului statelor membre (denumit în continuare „CSM”), în conformitate cu articolul 59 alineatul (7) din Regulamentul REACH. În acord cu procedurile sale de lucru referitoare la identificarea substanțelor care prezintă motive de îngrijorare deosebită, CSM a primit dosarul întocmit în conformitate cu anexa XV la acest regulament, un proiect de acord al CSM și un document de lucru (denumit în continuare „documentul de sprijin”) care conținea evaluarea proprietăților intrinseci ale bisfenolului A în susținerea identificării sale în temeiul articolului 57 litera (f) din regulamentul menționat.

În cadrul celei de a 57‑a reuniuni, care a avut loc între 11 și 15 decembrie 2017, CSM a ajuns la un acord unanim cu privire la identificarea bisfenolului A ca substanță care îndeplinește criteriile prevăzute la articolul 57 litera (f) din Regulamentul REACH, în condițiile în care patru state membre s‑au abținut de la vot, printre care Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, care a exprimat motivele abținerii sale într‑o declarație anexată la procesul‑verbal al reuniunii. Motivele identificării bisfenolului A au fost expuse într‑o versiune modificată a documentului de sprijin, astfel cum a fost adoptată la 14 decembrie 2017.

Documentul de sprijin, în versiunea sa finală, concluzionează, pe baza unei analize a unei multitudini de studii, că bisfenolul A corespunde definiției perturbatorului endocrin, astfel cum a fost stabilită la nivelul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și interpretată de Grupul consultativ de experți în domeniul perturbatorilor endocrini al Comisiei Europene. Mai precis, documentul de sprijin concluzionează că datele in vitro și in vivo analizate indică faptul că bisfenolul A acționează ca agonist de estrogen la anumite specii de pești, precum și ca antagonist tiroidian la anumite specii de amfibieni. În plus, acest document consideră, cu titlu de suport suplimentar, că analizele diferiților taxoni de nevertebrate demonstrează că este posibil ca efectele grave ale bisfenolului A să rezulte din modul de acțiune endocrin. În sfârșit, în acesta se arată că se consideră că efectele bisfenolului A asupra peștilor și a amfibienilor suscită un nivel de îngrijorare echivalent cu cel pentru substanțele enumerate la articolul 57 literele (a)-(e) din Regulamentul REACH, și anume substanțele cancerigene, mutagene și toxice pentru reproducere sau substanțele persistente, bioacumulative și toxice și cele foarte persistente și foarte bioacumulative. În acest scop, documentul de sprijin invocă în special severitatea și caracterul ireversibil al efectelor asupra organismelor și a populațiilor, precum și dificultăți întâmpinate în determinarea unui nivel sigur de expunere la bisfenol A.

La 3 ianuarie 2018, ca urmare a acordului unanim în cadrul CSM și în conformitate cu articolul 59 alineatul (8) din Regulamentul REACH, ECHA a adoptat decizia în litigiu, prin care intrarea existentă referitoare la substanța bisfenol A pe lista substanțelor candidate a fost completată în sensul că această substanță a fost identificată, pentru motivele expuse în documentul de sprijin, de asemenea ca substanță care afectează sistemul endocrin și care poate avea efecte grave asupra mediului, care suscită un nivel de îngrijorare echivalent cu cel pentru alte substanțe enumerate la articolul 57 literele (a)-(e) din regulamentul menționat, totul în sensul articolului 57 litera (f) din același regulament.

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 23 martie 2018, recurenta a formulat o acțiune având ca obiect anularea deciziei în litigiu.

În susținerea acțiunii formulate, recurenta a invocat patru motive, care erau întemeiate, primul, pe existența mai multor erori vădite de apreciere în identificarea bisfenolului A ca substanță care prezintă motive de îngrijorare deosebită în temeiul articolului 57 litera (f) din Regulamentul REACH, al doilea, pe încălcarea articolului 59 coroborat cu articolul 57 litera (f) din acest regulament, al treilea, pe încălcarea articolului 2 alineatul (8) litera (b) din regulamentul menționat și, în sfârșit, al patrulea, pe încălcarea principiului proporționalității.

Republica Federală Germania, Republica Franceză și ClientEarth au formulat cereri de intervenție în susținerea concluziilor ECHA. Aceste cereri de intervenție au fost admise.

Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins acțiunea respectivă și a obligat recurenta la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta solicită Curții anularea hotărârii atacate, precum și a deciziei în litigiu sau, cu titlu subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal pentru ca acesta să se pronunțe asupra acțiunii sale în anulare și obligarea ECHA la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentei proceduri, printre care cele efectuate în cursul procedurii în fața Tribunalului, inclusiv de către interveniente.

ECHA solicită Curții respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Republica Federală Germania solicită Curții respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Republica Franceză solicită Curții respingerea recursului.

ClientEarth solicită Curții respingerea recursului și obligarea recurentei la plata propriilor cheltuieli de judecată, precum și a cheltuielilor de judecată efectuate de ECHA, de Republica Federală Germania, de Republica Franceză și de ClientEarth, inclusiv cele din primă instanță.

Decizia în litigiu a avut ca efect modificarea intrării existente referitoare la o substanță chimică pe lista substanțelor candidate. Pentru a plasa decizia în litigiu și efectele pe care le produce aceasta în contextul sistemului instituit prin Regulamentul REACH, este necesar să formulăm câteva observații introductive cu privire la regimul pe care regulamentul menționat îl rezervă așa‑numitelor substanțe „care prezintă motive de îngrijorare deosebită”.

Astfel, asemenea substanțe sunt supuse regimului de autorizare prevăzut în titlul VII al Regulamentului REACH. Din articolul 55 din acest regulament reiese că scopul acestui regim de autorizare este „de a asigura buna funcționare a pieței interne, precum și de a garanta totodată că riscurile care decurg din utilizarea substanțelor care prezintă o îngrijorare deosebită sunt controlate corespunzător și că aceste substanțe sunt substituite progresiv cu substanțe sau tehnologii alternative adecvate, în cazul în care acestea sunt fezabile din punct de vedere economic și tehnic”.

Prima etapă a acestui regim de autorizare o constituie procedura de identificare a substanțelor care prezintă motive de îngrijorare deosebită, pe baza criteriilor prevăzute la articolul 57 din Regulamentul REACH, și includerea acestora în lista substanțelor candidate. A doua etapă este includerea acestor substanțe în lista substanțelor supuse autorizării, care constituie anexa XIV la acest regulament. A treia și ultima etapă privește procedura care conduce, dacă este cazul, la autorizarea unei substanțe care prezintă motive de îngrijorare deosebită ( 7 ).

În cadrul acestei prime etape a regimului de autorizare, identificarea substanțelor care prezintă motive de îngrijorare deosebită a fost încredințată în principal ECHA, care îndeplinește această sarcină urmând procedura prevăzută la articolul 59 din Regulamentul REACH.

O substanță identificată de ECHA drept substanță care prezintă motive de îngrijorare deosebită pentru (unul dintre) motivele prevăzute la articolul 57 din Regulamentul REACH și care este, prin urmare, înscrisă în lista substanțelor candidate nu poate fi inclusă (imediat și automat) în anexa XIV la acest regulament ( 8 ). Totuși, identificarea unei asemenea substanțe și includerea sa în lista substanțelor candidate constituie în principiu etapa prealabilă includerii sale în anexa XIV la regulamentul menționat. În consecință, includerea unei substanțe în lista substanțelor candidate precedă în principiu supunerea acestei substanțe obligației de a se solicita o autorizație pentru introducerea sa pe piață sau pentru utilizarea sa.

Pe de altă parte, există în principal trei obligații legale care decurg din faptul că o substanță a fost identificată ca prezentând motive de îngrijorare deosebită, dar nu a fost inclusă încă în această anexă. În esență, actorii economici implicați în comercializarea acestei substanțe sunt obligați să îndeplinească anumite obligații de informare față de ECHA, față de beneficiarii substanței sau ai unui preparat din aceasta, precum și față de beneficiarii articolelor care conțin această substanță ( 9 ).

Decizia în litigiu se încadrează în prima etapă a regimului de autorizare. Nuanța constă în faptul că această decizie nu conduce la includerea, pentru prima dată, a unei intrări referitoare la bisfenolul A în lista substanțelor candidate. Decizia menționată are ca efect completarea intrării preexistente în sensul că, pe lângă identificarea sa ca substanță toxică pentru reproducere în sensul articolului 57 litera (c) din Regulamentul REACH și ca substanță care afectează sistemul endocrin și care poate avea efecte grave asupra sănătății umane care suscită un nivel de îngrijorare echivalent cu cel pentru alte substanțe enumerate la articolul 57 literele (a)-(e) din acest regulament, totul în sensul articolului 57 litera (f) din regulamentul menționat, bisfenolul A a fost identificat de asemenea ca perturbator endocrin care poate avea efecte grave asupra mediului care suscită un astfel de nivel de îngrijorare. Din punctul de vedere al actorilor economici implicați în comercializarea acestei substanțe, în practică, decizia în litigiu are potențialul de a extinde sfera de aplicare a obligațiilor lor care rezultă din includerea bisfenolului A în lista substanțelor candidate.

Primul motiv de recurs cuprinde patru aspecte. Potrivit titlului părții din recurs consacrate acestui motiv, prin intermediul acestuia, recurenta reproșează Tribunalului că a săvârșit o eroare de drept și că a încălcat principiul excelenței științifice. Această critică este comună celor patru aspecte ale motivului menționat, fiind totodată punctul principal al argumentației prezentate de recurentă în susținerea primului aspect al aceluiași motiv.

Astfel, în susținerea primului aspect al primului motiv, recurenta arată că, prin faptul că a considerat, la punctul 64 din hotărârea atacată, că o eroare vădită de apreciere nu poate fi constatată decât dacă ECHA ar fi ignorat complet și eronat un studiu fiabil a cărui includere ar fi modificat evaluarea globală a elementelor de probă, astfel încât decizia finală ar fi fost lipsită de plauzibilitate, Tribunalul ar fi impus, contrar principiului excelenței științifice, un prag nerezonabil și ar fi permis ECHA să excludă studii științifice fiabile, sustrăgându‑se oricărui control jurisdicțional în ceea ce privește existența unor erori vădite de apreciere. În cazul în care un studiu este fiabil și relevant, rezultatele sale ar trebui luate în considerare în cadrul unei abordări a forței probante a elementelor de probă, având în vedere obligația ECHA de a ține seama de toate informațiile relevante.

În plus, potrivit recurentei, hotărârea atacată stabilește sarcina probei care revine cetățenilor Uniunii pentru a contesta o evaluare a forței probante a elementelor de probă în cadrul articolului 57 litera (f) din Regulamentul REACH la un nivel inacceptabil și imposibil de realizat, precum și contrar ratio legis și noțiunii de forță probantă menționat la punctul 1.2 din anexa XI la acest regulament. Astfel, hotărârea respectivă ar impune ca studiul ignorat de ECHA să fie de așa natură încât, ignorându‑l, evaluarea globală cuprinsă în decizia finală a ECHA ar fi fost lipsită de plauzibilitate. Potrivit recurentei, o evaluare a forței probante a elementelor de probă se aplică, prin definiție, atunci când există mai mult de un studiu care justifică concluzia, un singur studiu nefiind suficient pentru a fundamenta concluzia ECHA. Orice omisiune de a ține seama, în cadrul evaluării forței probante a elementelor de probă, de rezultatele unui studiu științific fiabil privind bisfenolul A care sunt relevante pentru proprietatea evaluată ar constitui o eroare vădită de apreciere, o neîndeplinire a obligației ECHA de a ține seama de toate informațiile relevante și o încălcare a principiului excelenței științifice.

Potrivit ECHA, Republicii Federale Germania, Republicii Franceze și ClientEarth, Tribunalul nu a declarat niciodată că rezultatele unui studiu științific fiabil, care sunt relevante pentru proprietatea evaluată, puteau fi ignorate de ECHA în cadrul unei abordări a forței probante a elementelor de probă.

Primul aspect al primului motiv de recurs privește punctul 64 din hotărârea atacată și pare să vizeze în principal considerația Tribunalului potrivit căreia „o eroare vădită de apreciere nu poate fi constatată decât dacă ECHA ar fi ignorat complet și eronat un studiu fiabil a cărui includere ar fi modificat evaluarea globală a elementelor de probă, astfel încât decizia finală ar fi fost lipsită de plauzibilitate”.

Primul aspect al primului motiv este structurat în jurul a două argumente.

Potrivit recurentei, Tribunalul, pe de o parte, a autorizat practic ECHA să ignore studii fiabile și relevante și, pe de altă parte, a stabilit, la același punct 64 din hotărârea atacată, sarcina probei care revine cetățenilor Uniunii pentru a contesta o evaluare a forței probante a elementelor de probă în cadrul articolului 57 litera (f) din Regulamentul REACH la un nivel inacceptabil și imposibil de realizat, precum și contrar ratio legis și noțiunii de forță probantă menționat la punctul 1.2 din anexa XI la acest regulament.

Aceste două argumente, luate împreună, conduc recurenta la concluzia că Tribunalul a interpretat și a aplicat în mod eronat principiul excelenței științifice, noțiunea de forță probantă a elementelor de probă și obligația ce revine ECHA de a ține seama de toate informațiile relevante prin faptul că a acceptat ca aceasta din urmă să poată ignora un studiu fiabil și relevant, cu excepția cazului în care studiul menționat este ignorat „complet și eronat”, iar includerea acestui singur studiu nu a modificat evaluarea globală a elementelor de probă astfel încât decizia finală ar fi fost lipsită de plauzibilitate.

În esență, prin argumentația sa, recurenta urmărește să repună în discuție considerația care figurează la punctul 64 ultima teză din hotărârea atacată, referitoare la întinderea controlului jurisdicțional pe care instanța Uniunii îl efectuează în ceea ce privește o decizie privind identificarea unei substanțe ca prezentând motive de îngrijorare deosebită în temeiul articolului 57 litera (f) din Regulamentul REACH.

Cu titlu introductiv, pentru a ne putea pronunța cu privire la argumentația recurentei, este necesar să contextualizăm considerația pe care aceasta o critică.

Din prima teză a punctului 64 din hotărârea atacată, potrivit căreia „[a]bordarea urmată de ECHA, și anume cea bazată pe forța probantă a elementelor de probă, precum și marja de apreciere de care dispune”, și din cuprinsul punctelor 62 și 63 din hotărârea menționată rezultă că această considerație se întemeiază pe două premise. Pe de o parte, ECHA ar dispune, în materia identificării substanțelor ca prezentând motive de îngrijorare deosebită în temeiul articolului 57 litera (f) din Regulamentul REACH, de o largă putere de apreciere ( 10 ) și, pe de altă parte, pentru a identifica bisfenolul A ca fiind o asemenea substanță, ECHA ar fi urmat, în speță, abordarea forței probante a elementelor de probă ( 11 ).

După cum vom demonstra în continuare, aceste două premise nu sunt lipsite de efecte asupra întinderii controlului jurisdicțional al instanței Uniunii, sesizată cu o acțiune în materia identificării unei substanțe ca prezentând motive de îngrijorare deosebită în temeiul articolului 57 litera (f) din Regulamentul REACH.

Potrivit unei jurisprudențe constante, atunci când o autoritate a Uniunii este chemată, în cadrul misiunii sale, să efectueze evaluări complexe, aceasta beneficiază, în virtutea acestui fapt, de o largă putere de apreciere, a cărei exercitare este supusă unui control jurisdicțional limitat ( 12 ). Așadar, atunci când autoritățile Uniunii dispun de o largă putere de apreciere, în special în ceea ce privește aprecierea unor elemente de fapt de ordin științific și tehnic deosebit de complexe pentru a determina natura și întinderea măsurilor pe care le adoptă, controlul instanței Uniunii trebuie să se limiteze la a examina dacă exercitarea unei astfel de competențe nu este afectată de o eroare vădită sau de un abuz de putere ori dacă aceste autorități nu au depășit în mod vădit limitele puterii lor de apreciere. Astfel, într‑un asemenea context, instanța Uniunii nu poate să substituie prin aprecierea sa cu privire la elementele de fapt de ordin științific și tehnic pe cea a instituțiilor, care sunt singurele cărora tratatul le‑a încredințat această sarcină ( 13 ).

Ținând seama de obiectul și de efectele deciziei în litigiu ( 14 ), această jurisprudență este perfect aplicabilă în prezenta cauză.

Astfel, identificarea substanțelor candidate care trebuie incluse în anexa XIV la Regulamentul REACH implică aprecieri ale unor elemente de fapt de ordin științific și tehnic deosebit de complexe. Această identificare este efectuată în cadrul exercitării funcției de gestionare eficientă a aspectelor tehnice, științifice și administrative pe care legiuitorul Uniunii a conferit‑o ECHA ( 15 ). Aceasta din urmă îndeplinește funcția menționată în calitate de entitate centrală independentă, respectând normele prevăzute în titlul X al regulamentului menționat, în special în ceea ce privește transparența sa, combaterea fraudei și răspunderea. ECHA nu este, așadar, un concurent sau un adversar al actorilor economici implicați în comercializarea substanțelor chimice.

Pe de altă parte, în Ordonanța Polyelectrolyte Producers Group și alții/Comisia ( 16 ), Curtea a examinat recursul îndreptat împotriva unei hotărâri a Tribunalului prin care acesta respinsese o acțiune prin care se solicitase anularea unui regulament al Comisiei care fusese adoptat în cadrul titlului VIII al Regulamentului REACH și care avea ca efect modificarea anexei XVII la acest regulament. Anexa menționată conține restricțiile privind producerea, introducerea pe piață și utilizarea anumitor substanțe periculoase și a anumitor amestecuri și articole periculoase. Modificarea acestei anexe, vizată de acțiunea introdusă în fața Tribunalului, echivala cu modificarea textului referitor la o substanță supusă deja unui regim de restricție.

În cadrul recursului examinat de Curte, recurenții reproșau Tribunalului că a săvârșit o eroare de drept limitându‑se să susțină că instituțiile Uniunii nu au săvârșit o eroare vădită sau un abuz de putere ori nu au depășit în mod vădit limitele puterii lor de apreciere.

În această privință, într‑o primă etapă, Curtea a confirmat aplicabilitatea jurisprudenței amintite la punctul 46 din prezentele concluzii ( 17 ), validând precizarea Tribunalului potrivit căreia „puterea largă de apreciere a [instituțiilor] Uniunii, care implică un control jurisdicțional limitat al exercitării acesteia […] se aplică de asemenea, într‑o anumită măsură, constatării datelor de bază” ( 18 ). Într‑o a doua etapă, Curtea a concluzionat că Tribunalul nu a încălcat în mod vădit dreptul de acces la justiție al recurenților, aceștia fiind în mod evident în măsură să atace regulamentul în litigiu pentru a‑și asigura apărarea intereselor.

În plus, urmând aceeași linie de raționament precum cea reținută în Ordonanța Polyelectrolyte Producers Group și alții/Comisia ( 19 ), Curtea a respins recursurile și în contextul deciziilor privind includerea unei substanțe în lista substanțelor candidate ( 20 ).

Prin adoptarea deciziei în litigiu, ECHA dispunea, așadar, de o largă putere de apreciere, fapt care, potrivit jurisprudenței amintite la punctul 46 din prezentele concluzii, nu este lipsit de efecte asupra întinderii controlului jurisdicțional efectuat de Tribunal. Aceste efecte privesc atât sarcina probei care revine unui reclamant care urmărește anularea unei decizii, cât și natura erorilor supuse controlului instanței Uniunii.

În această privință, în măsura în care, prin intermediul primului aspect al primului motiv, recurenta reproșează Tribunalului că a stabilit în mod eronat sarcina probei care revine cetățenilor Uniunii pentru a contesta o evaluare a forței probante a elementelor de probă în cadrul articolului 57 litera (f) din Regulamentul REACH, vom examina, într‑o primă etapă, implicațiile jurisprudenței amintite la punctul 46 din prezentele concluzii asupra sarcinii probei ce revine unui reclamant care urmărește să repună în discuție o decizie a ECHA. Într‑o a doua etapă, vom analiza implicațiile acestei jurisprudențe asupra naturii erorilor supuse controlului instanței Uniunii.

Într‑un domeniu precum cel din prezenta cauză, în cadrul căruia autoritatea Uniunii dispune de o largă putere de apreciere, controlul jurisdicțional trebuie exercitat de Tribunal cu respectarea jurisprudenței amintite la punctul 46 din prezentele concluzii.

Astfel, în primul rând, deși, conform jurisprudenței aplicabile în speță, instanța Uniunii nu poate substitui aprecierea ECHA cu privire la elementele de fapt de ordin științific și tehnic cu propria apreciere, un reclamant nu poate determina Tribunalul să efectueze o a doua apreciere a unor asemenea elemente, ECHA fiind autoritatea căreia legiuitorul Uniunii i‑a încredințat misiunea de identificare a substanțelor care prezintă motive de îngrijorare deosebită. Prin urmare, un reclamant nu poate, prin afirmații generale, să determine instanța Uniunii să identifice erori săvârșite de ECHA.

De altfel, chiar și în domeniile în care controlul legalității este completat de competența de fond și în care instanța Uniunii este abilitată să substituie aprecierea unei autorități a Uniunii cu propria apreciere, cu excepția motivelor de ordine publică pe care instanța este ținută să le invoce din oficiu, sarcina de a invoca motive împotriva unei decizii a autorității respective și de a prezenta elemente de probă în susținerea acestor motive revine reclamantului ( 21 ). A fortiori, cu respectarea în special a principiului contradictorialității, situația trebuie să fie aceeași în materia identificării substanțelor ca prezentând motive de îngrijorare deosebită, în care întinderea controlului jurisdicțional este limitată.

În al doilea rând, considerația potrivit căreia, ținând seama de întinderea controlului pe care trebuie să îl efectueze instanța Uniunii în domeniul produselor chimice, argumentația unui reclamant trebuie să permită acestei instanțe să considere că o autoritate a Uniunii a depășit în mod vădit limitele puterii sale de apreciere este susținută și de jurisprudența Curții dezvoltată în același domeniu în ceea ce privește trimiterile preliminare în aprecierea validității ( 22 ). În condițiile în care instanța Uniunii răspunde la întrebarea dacă un act trebuie declarat nevalid ca urmare a unei depășiri vădite a puterii de apreciere numai în lumina argumentației care îi este prezentată, situația trebuie să fie aceeași și în contextul acțiunilor în anulare.

În al treilea rând, considerația potrivit căreia argumentația unui reclamant este cea care trebuie să permită instanței Uniunii să considere că o autoritate a Uniunii a depășit în mod vădit limitele puterii sale de apreciere pare să reflecte jurisprudența Curții dezvoltată în alte domenii decât cel al produselor chimice, precum politica agricolă comună și pescuitul ( 23 ), în care autoritățile Uniunii dispun de asemenea de o largă putere de apreciere în ceea ce privește elementele de fapt deosebit de complexe. În plus, potrivit acestei jurisprudențe, în astfel de domenii, autoritățile Uniunii trebuie, la rândul lor, cel puțin să poată prezenta și expune în mod clar și neechivoc datele de bază care au trebuit luate în considerare pentru a fundamenta măsurile contestate din actul respectiv și de care depindea exercitarea puterii lor de apreciere ( 24 ).

În concluzie, ținând seama de jurisprudența amintită la punctul 46 din prezentele concluzii, pentru a putea repune în discuție decizia în litigiu, îi revenea recurentei sarcina de a prezenta în fața Tribunalului o argumentație care să îi permită acestuia să controleze dacă și să concluzioneze că ECHA a săvârșit o eroare vădită de apreciere sau un abuz de putere de apreciere ori că a depășit în mod vădit limitele acestei puteri.

Potrivit jurisprudenței amintite la punctul 46 din prezentele concluzii, numai erorile vădite referitoare la exercitarea puterii de apreciere sunt supuse controlului instanței Uniunii.

Primul aspect al primului motiv de recurs ridică problema dacă ECHA săvârșește o asemenea eroare vădită referitoare la exercitarea puterii de apreciere atunci când ignoră un studiu care, chiar dacă ar fi inclus în datele de bază, nu ar modifica evaluarea globală a elementelor de probă astfel încât decizia finală să fie lipsită de plauzibilitate.

În speță, evaluarea globală a elementelor factuale de ordin științific și tehnic deosebit de complexe a determinat ECHA, în exercitarea misiunii încredințate de legiuitorul Uniunii, să considere că intrarea existentă referitoare la bisfenolul A pe lista substanțelor candidate trebuie completată în temeiul articolului 57 litera (f) din Regulamentul REACH.

Pentru a ajunge la această concluzie, ECHA trebuia să examineze, pe de o parte, dacă este „probabil” ca substanța în cauză să aibă efecte grave asupra sănătății umane sau a mediului și, pe de altă parte, dacă aceste efecte „suscită un nivel de îngrijorare echivalent” cu cel pentru substanțele enumerate la articolul 57 literele (a)-(e) din Regulamentul REACH ( 25 ).

În prezenta cauză, concluzia menționată a rezultat din evaluarea globală a elementelor de probă realizată prin intermediul abordării forței probante a elementelor de probă. Recurenta nu contestă alegerea abordării urmate de ECHA, ci întinderea controlului jurisdicțional al punerii în aplicare a acesteia.

Potrivit abordării forței probante, identificarea unei substanțe ca prezentând motive de îngrijorare deosebită nu se întemeiază pe rezultatele unui singur studiu științific sau pe un singur element de probă științific. Prin urmare, este posibil să se recurgă la această abordare atunci când un singur studiu nu este suficient, în sine, pentru a stabili dacă o substanță trebuie sau nu să fie identificată ca substanță care prezintă motive de îngrijorare deosebită în temeiul articolului 57 litera (f) din Regulamentul REACH.

Pentru a combate considerația Tribunalului care figurează la punctul 64 ultima teză din hotărârea atacată, recurenta ridică problema modului în care un studiu poate dezminți concluzia globală dedusă dintr‑un ansamblu de elemente de probă, în condițiile în care, potrivit abordării forței probante a elementelor de probă și în lumina punctului 1.2 din anexa XI la Regulamentul REACH, concluzia însăși nu poate fi întemeiată pe un singur studiu.

Totuși, din hotărârea atacată nu reiese că, potrivit Tribunalului, o eroare vădită care conduce la anularea unei decizii a ECHA se poate produce numai atunci când includerea unui studiu în datele de bază ar modifica concluzia globală potrivit căreia o substanță trebuie sau nu să fie inclusă în lista substanțelor candidate.

Astfel, inspirându‑se din jurisprudența dezvoltată în contextul domeniilor în care autoritățile Uniunii efectuează aprecieri complexe, trebuie să se considere mai degrabă că, potrivit hotărârii atacate, pentru a demonstra o eroare vădită prin intermediul unor elemente care lipsesc de „plauzibilitate” aprecierea faptelor reținută de o autoritate a Uniunii, un reclamant nu trebuie să combată în întregime analiza efectuată de autoritatea menționată sau rezultatul la care a ajuns aceasta pe baza analizei respective. În schimb, ea trebuie să demonstreze existența unei erori suficient de serioase pentru a „afecta” aprecierea complexă efectuată de autoritatea menționată ( 26 ).

Această interpretare a punctului 64 ultima teză din hotărârea atacată devine evidentă atunci când teza respectivă este citită în lumina ansamblului considerațiilor care figurează în hotărârea menționată.

Astfel, Tribunalul nu a înlăturat motivele și argumentele invocate de recurentă limitându‑se să examineze dacă luarea în considerare a unui studiu pretins ignorat de ECHA ar modifica concluzia globală potrivit căreia bisfenolul A este o substanță care prezintă motive de îngrijorare deosebită în temeiul articolului 57 litera (f) din Regulamentul REACH.

Pentru a ilustra aceste afirmații, vom demonstra că, așa cum susțin ECHA și intervenientele ( 27 ) și contrar susținerilor recurentei, Tribunalul nu a „autorizat” ECHA să ignore probe în același timp fiabile și relevante ( 28 ). A fortiori, Tribunalul nu a „autorizat” ECHA nici să ignore orice studiu a cărui luare în considerare nu ar modifica concluzia generală potrivit căreia bisfenolul A trebuie identificat ca substanță care prezintă motive de îngrijorare deosebită.

Potrivit tezei invocate de recurentă, Tribunalul a „autorizat” ECHA să ignore studii în același timp fiabile și relevante, scutind‑o în mod virtual de orice control jurisdicțional cu privire la existența unor erori vădite de apreciere.

Cu toate acestea, în primul rând, Tribunalul a considerat, la punctul 64 ultima teză din hotărârea atacată, că, sub rezerva anumitor situații ( 29 ), nu se poate reproșa efectiv ECHA, în cadrul unei acțiuni în anulare, că a ignorat un studiu fiabil. Prin urmare, din cuprinsul acestui punct din hotărârea atacată nu rezultă că ECHA poate, fără a risca anularea deciziei sale, să ignore orice studiu în același timp fiabil și relevant.

În al doilea rând, potrivit punctului 64 prima teză din hotărârea atacată, „[ECHA] poate înlătura studii pe care nu le consideră relevante pentru motive plauzibile legate de coerența internă a evaluării efectuate” ( 30 ). A priori, Tribunalul nu a statuat, așadar, că ECHA poate „înlătura” de asemenea studii pe care le consideră relevante. În această privință, mai general, orice constatare a faptului că un element de probă este relevant rezultă dintr‑o considerație a autorității chemate să ia o decizie în speță, deși această considerație poate fi afectată de o eroare și, cel puțin în principiu și/sau în anumite condiții, poate fi supusă unui control jurisdicțional ( 31 ).

În al treilea rând, punctul 64 prima teză din hotărârea atacată, potrivit căruia „[ECHA] poate înlătura studii pe care nu le consideră relevante pentru motive plauzibile legate de coerența internă a evaluării efectuate”, este urmat de o observație care se înscrie în contextul stabilit de această primă teză („în această privință”). Potrivit acestei observații, „bisfenolul A este una dintre cele mai studiate substanțe din lume”. În opinia Tribunalului, rezultă („prin urmare”) că „obligația care revine instituțiilor Uniunii de a lua în considerare toate elementele de probă relevante nu poate însemna că toate studiile care au fost realizate, independent de fiabilitatea sau de relevanța lor, trebuie incluse în mod necesar fără excepție în evaluarea ECHA” ( 32 ).

Desigur, este adevărat că pasajul „independent de fiabilitatea sau de relevanța lor”, privit în mod izolat, poate fi considerat o sugestie potrivit căreia, în opinia Tribunalului, ECHA nu trebuie să includă în mod necesar în evaluarea sa toate studiile, chiar și cele deosebit de fiabile și/sau relevante. Parafrazând, ECHA nu ar trebui să țină seama de aceste studii, indiferent dacă acestea sunt sau nu fiabile și/sau relevante.

Totuși, este de asemenea posibil să se considere că, la punctul 64 a treia teză din hotărârea atacată, Tribunalul urmărea să indice că ECHA nu trebuie să includă în mod necesar în evaluarea sa orice studiu, ignorând faptul că un studiu nu este deosebit de fiabil și/sau de relevant („independent de fiabilitatea sau de relevanța lor”).

Referirile exprese la punctul 64 din hotărârea atacată care figurează la punctele 125 și 174 din această hotărâre pledează în favoarea unei astfel de interpretări a acestui punct 64 din hotărârea menționată. Astfel, acestea susțin considerațiile Tribunalului potrivit cărora o fiabilitate scăzută a unui studiu sau a datelor conținute în acesta nu se opune în mod necesar ca ECHA să utilizeze studiul respectiv în cadrul evaluării unei substanțe ( 33 ).

În plus, independent de interpretarea care trebuie dată punctului 64 din hotărârea atacată, trebuie să se stabilească dacă și, eventual, în ce măsură considerațiile de natură generală care figurează la acest punct din hotărârea atacată au fost utilizate de Tribunal pentru a înlătura motivele și argumentele acțiunii recurentei. Astfel, dacă aceste considerații de natură generală nu se reflectă într‑o soluție legală reținută de Tribunal în ceea ce privește asemenea motive și asemenea argumente, eroarea de drept invocată în ceea ce privește punctul menționat din hotărârea atacată, presupunând că ar fi dovedită, nu ar putea, în orice caz, să conducă la anularea acestei hotărâri.

În consecință, pentru motivele prezentate la punctele 78-80 din prezentele concluzii, precum și pentru a putea stabili care ar fi, pentru Tribunal, potrivit considerațiilor exprimate de acesta la punctul 64 din hotărârea atacată, o eroare vădită privind exercitarea puterii de apreciere care poate conduce la anularea deciziei în litigiu, vom examina modul în care această instanță a Uniunii a efectuat controlul jurisdicțional al motivelor și al argumentelor recurentei referitoare la studiile pretins ignorate de ECHA.

A fortiori, în acest cadru, vom examina teza prezentată de recurentă în partea introductivă a expunerii primului său motiv, potrivit căreia Tribunalul a „aprobat abordarea [ECHA] care constă în a selecționa după bunul plac [«cherry‑picking»] date științifice pentru a susține ipoteza pe care o urmărea, potrivit căreia bisfenolul A îndeplinește criteriile enunțate la articolul 57 litera (f) din Regulamentul [REACH], inclusiv prin faptul că a ales, pe de o parte, să ignore selectiv studii științifice fiabile ale căror rezultate nu susțineau această ipoteză și prin faptul că s‑a întemeiat, pe de altă parte, pe studii științifice nefiabile ale căror rezultate păreau să sprijine ipoteza menționată” ( 34 ).

Cu titlu introductiv, contrar a ceea ce poate sugera terminologia utilizată în recurs, nu există nicio „ipoteză a ECHA” pe care această agenție ar urmări să o confirme prin toate mijloacele, ceea ce, în speță, ar fi luat forma unei selectări à la carte („cherry‑picking”) a studiilor. Astfel cum clarifică considerentul (15) al Regulamentului REACH, ECHA a fost instituită pentru a „asigur[a] gestionarea eficientă a aspectelor tehnice, științifice și administrative ale [acestui] regulament la nivel[ul Uniunii]”. După cum am menționat deja la punctul 48 din prezentele concluzii, ea îndeplinește această funcție în calitate de entitate centrală independentă. Ipoteza în discuție într‑un context precum cel din prezenta cauză este cea formulată inițial de ECHA, pe care această agenție o supune unei examinări care va conduce, după caz, la confirmarea sau la infirmarea ipotezei.

Atunci când este vorba despre identificarea unei substanțe ca prezentând motive de îngrijorare deosebită în temeiul articolului 57 litera (f) din Regulamentul REACH, ipoteza este că, pe de o parte, este „probabil” ca substanța în cauză să aibă efecte grave asupra sănătății umane sau a mediului și, pe de altă parte, că aceste efecte „suscită un nivel de îngrijorare echivalent” cu cel pentru substanțele enumerate la articolul 57 literele (a)-(e) din Regulamentul REACH ( 35 ).

Din punctul de vedere al metodologiei, o ipoteză examinată nu ia forma unei întrebări sau a unei propuneri care se întemeiază pe o alternativă („sau nu”). Or, ipoteza nu este părtinitoare. Aceasta poate fi confirmată sau infirmată, cele două rezultate fiind însă la fel de satisfăcătoare pe plan științific.

În ceea ce privește fondul, Tribunalul nu a definit relevanța unui studiu din perspectiva compatibilității acestuia cu ipoteza examinată de ECHA, autorizând‑o să înlăture de la bun început orice studiu care, din perspectiva rezultatului său, nu corespunde ipotezei respective.

În schimb, înțelegem pasajul care figurează la punctul 64 prima teză din hotărârea atacată, potrivit căruia „[ECHA] poate înlătura studii pe care nu le consideră relevante pentru motive plauzibile legate de coerența internă a evaluării efectuate”, în sensul că, în opinia Tribunalului, această agenție poate considera că nu sunt deosebit de relevante studiile care nu sunt susceptibile să infirme – și, chiar dacă acest lucru nu face parte din argumentația recurentei în prezenta cauză, să confirme – o ipoteză. Constatarea că un studiu nu poate face acest lucru constituie, în sine, rezultatul examinării unui studiu. Această constatare rezultă dintr‑o examinare atentă a unui studiu din perspectiva aptitudinii sale de a confirma sau de a infirma ipoteza în discuție.

O asemenea interpretare a pasajului menționat anterior care figurează la punctul 64 prima teză din hotărârea atacată este confirmată de analiza altor puncte din această hotărâre.

Din cuprinsul punctului 65 din hotărârea atacată se poate deduce că Tribunalul a examinat, în lumina „observațiilor preliminare” care figurează la punctele 62-64, dacă ECHA a săvârșit o eroare vădită de apreciere pentru motivul că nu a luat în considerare patru studii invocate de recurentă ( 36 ).

În această privință, după cum reiese din cuprinsul punctelor 67 și 69 din hotărârea atacată, în opinia Tribunalului, ECHA a luat în considerare, chiar dacă indirect, două dintre aceste patru studii. Pentru a examina punerea în aplicare a considerațiilor care figurează la punctul 64 din această hotărâre atunci când este vorba despre studii „ignorate” de ECHA, trebuie, așadar, să ne axăm pe cele două studii vizate la punctele 66 și 68 din hotărârea menționată.

După cum a arătat Tribunalul la punctul 66 din hotărârea atacată, ECHA nu a considerat studiul Bjerregaard et al. (2008) ca fiind deosebit de relevant. Potrivit Tribunalului, era posibil să se considere că rezultatele acestui studiu nu erau concludente în ceea ce privește efectul bisfenolului A asupra dezvoltării gonadelor peștilor, în măsura în care, așa cum au admis autorii studiului menționat, perioada de expunere a studiului a acoperit o parte prea scurtă a perioadei de diferențiere sexuală. Cu alte cuvinte, studiul Bjerregaard et al. (2008) nu era susceptibil să infirme ipoteza examinată de ECHA, întrucât era posibil să se considere că concluzia care putea fi dedusă din rezultatele acestui studiu era prematură ținând seama de perioada de expunere a peștilor la bisfenolul A. Prin urmare, în opinia Tribunalului, ECHA a putut considera, fără a săvârși o eroare vădită de apreciere, că studiul Bjerregaard et al. (2008) nu constituia un element de probă relevant.

În aceeași ordine de idei, Tribunalul a arătat, la punctul 68 din hotărârea atacată, că ECHA nu a săvârșit o eroare prin faptul că nu s‑a întemeiat pe studiul Lee (2010), întrucât, într‑o primă etapă, perturbarea endocrină la organismele examinate în cadrul studiului menționat nu era încă suficient înțeleasă la nivel științific. Într‑o a doua etapă, Tribunalul a subliniat că recurenta nu a explicat și nici nu a demonstrat în ce măsură rezultatele studiului respectiv, care nu a menționat efecte endocrine, ar contrazice identificarea bisfenolului A ca substanță care prezintă motive de îngrijorare deosebită întemeiată pe alte elemente de probă decât cele referitoare la nevertebrate, astfel încât aceste rezultate ar invalida forța probantă a elementelor de probă din evaluarea efectuată. Prin urmare, potrivit Tribunalului, ECHA a putut considera, fără a săvârși o eroare vădită de apreciere, că studiul Lee (2010) nu constituia un element de probă relevant ca urmare a faptului că recurenta nu a explicat și nici nu a demonstrat în ce măsură studiul menționat ar putea contribui la infirmarea ipotezei examinate de ECHA.

Astfel, pe de o parte, în opinia Tribunalului, „relevanța” unui studiu se reflectă în aptitudinea acestuia de a infirma sau de a confirma ipoteza examinată de ECHA prin intermediul abordării forței probante a elementelor de probă, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 59 din Regulamentul REACH.

Pe de altă parte, punctul 64 ultima teză din hotărârea atacată trebuie interpretat în sensul că, potrivit raționamentului Tribunalului, o eroare vădită în exercitarea puterii de apreciere poate fi reproșată ECHA numai dacă aceasta a ignorat „complet” un studiu fiabil care ar fi putut contribui la infirmarea sau, eventual, la confirmarea ipotezei examinate de această agenție. În plus, după cum rezultă din considerațiile care figurează la punctul 60 din prezentele concluzii, revine reclamantului sarcina de a prezenta în fața Tribunalului o argumentație care să îi permită acestuia din urmă să controleze dacă și să concluzioneze că ECHA a săvârșit o astfel de eroare vădită.

În această privință, abordarea forței probante a elementelor de probă presupune ca autoritatea competentă să examineze toate informațiile relevante pentru a ajunge la concluzia că o substanță trebuie identificată ca prezentând motive de îngrijorare deosebită. Punerea în aplicare a abordării menționate presupune ca identificarea unei substanțe să fie efectuată pe baza unor date complete care să permită autorității competente să își exercite puterea de apreciere de care dispune în temeiul articolelor 57 și 59 din Regulamentul REACH, luând în același timp în considerare toate elementele de probă relevante și disponibile la data la care autoritatea adoptă decizia sa.

Din punct de vedere tehnic și/sau metodologic, o considerație potrivit căreia un studiu nu este relevant ca urmare a incapacității sale de a infirma sau de a confirma ipoteza examinată de ECHA poate fi formulată anterior ponderării forței probante a elementelor de probă. Astfel, este inutil să se statueze cu privire la forța probantă a unui element de probă care, în contextul studiat, nu este relevant. În orice caz, dacă o considerație potrivit căreia un element de probă nu este relevant este precedată de examinarea atentă a acestui element din perspectiva aptitudinii sale de a confirma sau de a infirma ipoteza examinată în contextul în discuție, constatarea potrivit căreia un element de probă nu este relevant echivalează cu a considera că, în contextul vizat, elementul de probă respectiv este lipsit de forță probantă.

De altfel, abordarea potrivit căreia stabilirea relevanței studiilor este prealabilă ponderării forței probante este conformă cu punctul 1.2 din anexa XI la Regulamentul REACH, la care recurenta face referire în recursul său.

Potrivit primului paragraf al acestui punct, „[d]ovezile provenite din mai multe surse independente de informații sunt considerate suficiente pentru a conduce la presupunerea/concluzia că substanța are sau nu o anumită proprietate periculoasă, în timp ce informațiile provenite dintr‑o singură sursă sunt considerate insuficiente pentru a susține această afirmație”.

Contrar celor pretinse de recurentă, din aceasta nu rezultă că trebuie luat în considerare orice element de probă atunci când o decizie nu se întemeiază pe rezultatele unui singur studiu științific sau pe un singur element de probă științific. În schimb, este vorba tot despre „surse independente de informații” care sunt apte pentru „a conduce la presupunerea/concluzia” – și, în consecință, „relevante” în sensul punctului 64 din hotărârea atacată – că o substanță are sau nu o anumită proprietate periculoasă.

Prin urmare, trebuie înlăturat argumentul recurentei referitor la stabilirea, inacceptabilă și imposibil de realizat, precum și contrară ratio legis și noțiunii de forță probantă menționat la punctul 1.2 din anexa XI la Regulamentul REACH, a sarcinii probei.

În această ordine de idei, nu se poate reproșa Tribunalului că a interpretat sau a aplicat în mod eronat obligația instituțiilor Uniunii de a ține seama de toate informațiile relevante.

Situația este aceeași în ceea ce privește critica potrivit căreia Tribunalul ar fi interpretat și ar fi aplicat în mod eronat principiul excelenței științifice.

Astfel, potrivit jurisprudenței Tribunalului ( 37 ), respectarea acestui principiu presupune că ECHA trebuie să respecte cele mai înalte standarde științifice actuale. În schimb, din acest principiu nu rezultă că ECHA trebuie să urmeze o abordare metodologică potrivit căreia trebuie să ia în considerare orice studiu, independent de capacitatea acestuia de a confirma sau de a infirma ipoteza examinată de agenția menționată.

Astfel, Tribunalul a considerat, fără a săvârși o eroare de natură să conducă la anularea hotărârii atacate, la punctul 64 din această hotărâre, că „o eroare vădită de apreciere nu poate fi constatată [de Tribunal] decât dacă ECHA ar fi ignorat complet și eronat un studiu fiabil a cărui includere ar fi modificat evaluarea globală a elementelor de probă, astfel încât decizia finală ar fi fost lipsită de plauzibilitate”.

În această privință, trebuie să precizăm că ignorarea „completă” a unui studiu fiabil care putea modifica evaluarea globală a elementelor de probă nu poate fi asimilată unei ignorări „parțiale” a acest studiu.

Astfel, dacă ECHA a ținut parțial seama de un studiu, nu se poate considera că aceasta a apreciat, în mod vădit eronat, că studiul respectiv nu este relevant. Dimpotrivă, rezultă că ECHA a trebuit să identifice motivele pentru a considera acest studiu ca fiind parțial relevant. În aceste împrejurări, a considera că decizia ECHA poate fi repusă în discuție ca urmare a faptului că aceasta a ignorat „parțial” un studiu relevant ar însemna ca instanța Uniunii să substituie aprecierea efectuată de ECHA cu privire la aceste date cu propria apreciere.

De altfel, trebuie să se observe că referirea Tribunalului, la punctul 64 din hotărârea atacată, la situația în care ECHA „ar fi ignorat complet” un studiu fiabil pare să vizeze cazurile în care un studiu nu este, nici măcar indirect, luat în considerare de această agenție. În schimb, nu se poate considera că un studiu este ignorat „complet” atunci când acesta este integrat într‑un alt studiu pe care ECHA s‑a întemeiat în mod formal în vederea adoptării deciziei sale ( 38 ).

Având în vedere ceea ce precedă, rezultă că primul aspect al primului motiv de recurs nu este fondat și ar trebui respins în întregime.

Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să respingă în întregime ca nefondat primul aspect al primului motiv al recursului formulat de recurentă.

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DOMNUL MACIEJ SZPUNAR

prezentate la 8 septembrie 2022 ( 1 )

Introducere

Cadrul juridic

Istoricul litigiului și decizia în litigiu

Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată

Procedura în fața Curții și concluziile părților

Analiză

Decizia în litigiu și efectele acesteia

Expunerea argumentației prezentate în susținerea primului aspect al primului motiv și poziția părților

Apreciere

Cu privire la jurisprudența referitoare la întinderea controlului jurisdicțional în domeniile în care autoritatea Uniunii dispune de o largă putere de apreciere

Cu privire la sarcina probei în ceea ce privește erorile vădite în exercitarea puterii de apreciere

Cu privire la erorile vădite în exercitarea puterii de apreciere

Cu privire la „autorizarea” de a ignora un studiu fiabil și relevant

Cu privire la „relevanța” probelor în raport cu ipoteza ECHA

Concluzie