Ordonanța Tribunalului (Camera a patra) din 27 aprilie 2021 (Extras).#Roberto Alejandro Macías Chávez și alții împotriva Regatului Spaniei și a Parlamentului European.#Acțiune în constatarea abținerii de a acționa și în despăgubire – Drept instituțional – Comisia pentru petiții a Parlamentului – Petiție privind încălcarea de către instanțele spaniole a dreptului Uniunii în materie de drepturi fundamentale – Decizie de declarare a petiției ca fiind închisă – Articolul 28 din Regulamentul de procedură – Cerere de trimitere în fața unui complet extins – Acțiune în parte introdusă în fața unei instanțe necompetente să o soluționeze, în parte vădit inadmisibilă și în parte vădit nefondată.#Cauza T-719/20.

Cauza T‑719/20

Roberto Alejandro Macías Chávez și alții

împotriva

Regatului SpanieișiParlamentului European

Ordonanța Tribunalului (Camera a patra) din 27 aprilie 2021

„Acțiune în constatarea abținerii de a acționa și în despăgubire – Drept instituțional – Comisia pentru petiții a Parlamentului – Petiție privind încălcarea de către instanțele spaniole a dreptului Uniunii în materie de drepturi fundamentale – Decizie de declarare a petiției ca fiind închisă – Articolul 28 din Regulamentul de procedură – Cerere de trimitere în fața unui complet extins – Acțiune în parte introdusă în fața unei instanțe necompetente să o soluționeze, în parte vădit inadmisibilă și în parte vădit nefondată”

Acțiune în constatarea abținerii de a acționa – Competența instanței Uniunii – Petiție prezentată Parlamentului European cu privire la încălcarea de către instanțele naționale a dreptului Uniunii în materia drepturilor fundamentale – Cerere de trimitere în fața unui complet extins – Propunere a camerei sesizate cu cauza, a președintelui sau a vicepreședintelui Tribunalului – Trimitere facultativă – Criterii de aplicare – Dificultate a problemelor de drept, importanță sau împrejurări speciale ale cauzei – Lipsă

[art. 265 TFUE; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 28 alin. (1) și (2)]

(a se vedea punctele 12-16)

Acțiune în despăgubire – Competența instanței Uniunii – Petiție prezentată Parlamentului European cu privire la încălcarea de către instanțele naționale a dreptului Uniunii în materia drepturilor fundamentale – Cerere de trimitere în fața unui complet extins – Propunere a camerei sesizate cu cauza, a președintelui sau a vicepreședintelui Tribunalului – Trimitere facultativă – Criterii de aplicare – Dificultate a problemelor de drept, importanță sau împrejurări speciale ale cauzei – Lipsă

[art. 268 TFUE; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 28 alin. (1) și (2)]

(a se vedea punctele 12-16)

Acțiune în constatarea abținerii de a acționa – Constatarea abținerii de a acționa – Noțiune – Abținere de a acționa – Act care nu dă satisfacție – Decizie a Comisiei pentru petiții a Parlamentului European prin care o petiție este declarată închisă după examinarea sa – Excludere

(art. 265 TFUE)

(a se vedea punctele 27-30)

Răspundere extracontractuală – Condiții – Nelegalitate – Decizie a Comisiei pentru petiții a Parlamentului European prin care o petiție este declarată închisă, fără a‑i da curs în sensul dorit de petenți – Inexistența unui act sau comportament nelegal imputabil acestei instituții – Inadmisibilitate

(art. 268 TFUE)

(a se vedea punctul 40)

Rezumat

Trei resortisanți spanioli, R. A. Macías Chávez, F. Presencia și J. M. Castillejo (denumiți în continuare „reclamanții”) au prezentat o petiție privind încălcarea de către instanțele spaniole a dreptului Uniunii în materia drepturilor fundamentale, la Comisia pentru petiții a Parlamentului European (denumită în continuare „comisia”). După ce a examinat această petiție, comisia a luat decizia de a o declara închisă.

Reclamanții au sesizat Tribunalul, pe de o parte, cu o cerere formulată în temeiul articolului 265 TFUE și prin care se solicită să se constate că Parlamentul s‑a abținut în mod ilegal să dea curs petiției lor și, pe de altă parte, cu o cerere formulată în temeiul articolului 268 TFUE și prin care se urmărește obținerea reparării prejudiciului pe care reclamanții pretind că l‑ar fi suferit din această cauză, precum și din cauza comportamentului Regatului Spaniei.

Prin ordonanța sa, Tribunalul precizează, în cadrul examinării cererii de trimitere a cauzei în fața unui complet extins, poziția luată de fiecare dintre entitățile competente să propună o asemenea trimitere, și anume președintele Tribunalului, vicepreședintele Tribunalului și, respectiv, camera sesizată cu cauza. Tribunalul decide respingerea acțiunii în parte ca fiind introdusă în fața unei instanțe vădit necompetente să o soluționeze, în parte ca fiind vădit inadmisibilă și în parte ca fiind vădit nefondată.

Aprecierea Tribunalului

Mai întâi, Tribunalul amintește că trimiterea unei cauze în fața unui complet extins este o facultate, iar nu o obligație, a cărei utilizare este supusă criteriilor definite la articolul 28 din Regulamentul de procedură al Tribunalului ( 1 ). Or, în speță, nici președintele, nici vicepreședintele Tribunalului nu au considerat că se impune să utilizeze această facultate. În ceea ce privește camera sesizată, aceasta consideră că niciunul dintre criteriile care justifică trimiterea cauzei în fața unui complet extins, menționate la articolul 28 din Regulamentul de procedură ( 2 ), nu era îndeplinit. Astfel, jurisprudența pe care se întemeiază prezenta ordonanță este consacrată, iar reclamanții nu invocă nicio dificultate a problemelor de drept care să justifice repunerea ei în discuție. În plus, faptul că o instituție și un stat membru pot fi acuzate din perspectiva drepturilor fundamentale, chiar și calificate drept „absolute”, nu constituie, ca atare, o împrejurare specială și nu conferă cauzei o importanță deosebită. În consecință, Tribunalul constată că nu se impune să admită cererea de trimitere în fața unui complet extins prezentată de reclamanți.

În continuare, Tribunalul amintește că o cerere de măsuri provizorii trebuie să fie prezentată prin înscris separat ( 3 ). Prin urmare, respinge ca vădit inadmisibilă cererea de măsuri provizorii prezentată de reclamanți în cererea introductivă.

În plus, în ceea ce privește cererea de constatare a abținerii de a acționa formulată împotriva Parlamentului ( 4 ), Tribunalul constată, pe de o parte, că comisia nu s‑a abținut nicidecum să hotărască cu privire la petiția prezentată de reclamanți, ci, dimpotrivă, a considerat petiția admisibilă și a luat poziție decizând să o declare închisă după ce a examinat‑o. Pe de altă parte, Tribunalul amintește că persoanele fizice și juridice nu pot introduce o acțiune în constatarea abținerii de a acționa împotriva unei instituții decât atunci când aceasta nu a adoptat un act a cărui legalitate aceste persoane ar avea dreptul să o conteste pe calea unei acțiuni în anulare. În această privință, Tribunalul precizează că Parlamentul dispune de o largă putere de apreciere, de natură politică, cu privire la modul în care dă curs unei petiții și, prin urmare, o decizie adoptată în această privință nu constituie un act atacabil și nu este supusă controlului jurisdicțional. Prin urmare, decizia comisiei de a declara închisă petiția reclamanților nu constituie un act atacabil și, pentru acest motiv, nu face obiectul controlului jurisdicțional. Pentru același motiv, faptul că, prin această decizie, comisia nu a dat curs petiției în sensul dorit de reclamanți nu poate fi contestat pe calea unei cereri de constatare a abținerii de a acționa.

În sfârșit, Tribunalul apreciază, pe de o parte, că nu este necesar să admită cererea reclamanților care are ca obiect obținerea unei reparații pentru prejudiciul pe care pretind că l‑au suferit ca urmare a deciziei luate de Parlament în privința petiției lor. Astfel, acesta subliniază că, în măsura în care nu are competența să constate faptul că acestei instituții i‑ar putea fi imputată o abținere de a acționa, răspunderea extracontractuală a Uniunii nu poate fi angajată. Pe de altă parte, Tribunalul amintește că este vădit necompetent să soluționeze acțiuni introduse de persoane fizice sau juridice împotriva statelor membre și, prin urmare, concluziile formulate împotriva Regatului Spaniei, indiferent dacă este vorba despre concluzii legate de condamnarea acestui stat la repararea prejudiciului pe care reclamanții pretind că l‑au suferit ca urmare a unor acte ale instanțelor spaniole sau de cele prin care se urmărește adoptarea unor declarații și a unor măsuri de control care să vizeze statul membru menționat.

( 1 ) Articolul 28 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului prevede că, „[o] cauză poate fi trimisă Marii Camere sau unei camere care judecă în complet format dintr‑un număr diferit de judecători atunci când dificultatea problemelor de drept sau importanța cauzei ori împrejurări speciale justifică această măsură”. Alineatul (2) al aceluiași articol are următorul cuprins: „Camera sesizată cu o cauză, vicepreședintele Tribunalului sau președintele Tribunalului poate, în orice stadiu al procedurii, din oficiu sau la cererea unei părți principale, să propună conferinței plenare să dispună trimiterea prevăzută la alineatul (1).”

( 2 ) Articolul 28 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului.

( 3 ) Articolul 156 alineatul (5) din Regulamentul de procedură al Tribunalului.

( 4 ) Articolul 265 al treilea paragraf TFUE.