Hotărârea Tribunalului (Camera a patra extinsă) din 23 martie 2022.#OT împotriva Parlamentului European.#Funcție publică – Funcționari – Sancțiune disciplinară – Mustrare – Articolul 12a din statut – Eroare de apreciere.#Cauza T-757/20.

Cauza T‑757/20

împotriva

Parlamentului European

Hotărârea Tribunalului (Camera a patra extinsă) din 23 martie 2022

„Funcție publică – Funcționari – Sancțiune disciplinară – Mustrare – Articolul 12a din statut – Eroare de apreciere”

Funcționari – Decizie care lezează – Sancțiune disciplinară – Obligația de motivare – Conținut – Aplicare în cazul unei sancțiuni pentru încălcarea obligației de a‑și informa superiorii ierarhici în legătură cu un ordin ilegal al superiorilor ierarhici ai persoanei interesate

[art. 296 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41 alin. (2) lit. (c); Statutul funcționarilor, art. 21a, art. 25 al doilea paragraf, și anexa IX, art. 10]

(a se vedea punctele 58-64)

Funcționari – Drepturi și obligații – Obligația de a‑și informa superiorii ierarhici în legătură cu orice ordin susceptibil de a fi afectat de o neregulă – Noțiunea de ordin – Necesitate ca ordinul să fi fost adresat formal, direct și individual persoanei interesate – Inexistență

[Statutul funcționarilor, art. 21a alin. (1)]

(a se vedea punctele 77 și 87-89)

Funcționari – Drepturi și obligații – Obligația de a‑și informa superiorii ierarhici în legătură cu orice ordin susceptibil de a fi afectat de o neregulă – Cerința caracterului vădit al neregulii – Inexistență – Caracterul suficient al unor îndoieli serioase – Criterii de apreciere

[Statutul funcționarilor, art. 21a alin. (1)]

(a se vedea punctele 98-103)

Funcționari – Regim disciplinar – Sancțiune – Putere de apreciere a autorității împuternicite să facă numiri – Limite – Respectarea principiului proporționalității – Control jurisdicțional – Limite

(Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47; Statutul funcționarilor, anexa IX, art. 10)

(a se vedea punctele 165-173)

Funcționari – Regim disciplinar – Sancțiune – Circumstanțe agravante – Necesitatea precizării în decizia de sancționare

(Statutul funcționarilor, anexa IX, art. 10)

(a se vedea punctul 189)

Rezumat

Reclamanta, OT, este funcționară a Parlamentului European, căreia acesta i‑a aplicat o mustrare pentru că a semnat două note prin care a admis utilizarea procedurii negociate fără publicare prealabilă atunci când era agent temporar în cadrul Biroului European de Sprijin pentru Azil (EASO). Mai precis, această mustrare i‑a fost aplicată pentru că nu și‑a informat superiorii ierarhici, în conformitate cu articolul 21a din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”), că recurgerea la procedura de negociere contravine regulilor de atribuire a contractelor de achiziții publice prevăzute de Regulamentul financiar.

Tribunalul, pronunțându‑se în cameră extinsă, admite acțiunea împotriva deciziei de aplicare a mustrării și anulează această decizie pentru încălcarea articolului 21a din statut și pentru neconformitatea sancțiunii cu cerința proporționalității. Interpretând pentru prima oară această dispoziție, precizează condițiile în care un funcționar poate fi sancționat pentru neîndeplinirea obligației de a‑și informa superiorii ierarhici că consideră un ordin primit ca fiind afectat de nereguli.

Aprecierea Tribunalului

În primul rând, Tribunalul examinează dacă Parlamentul putea considera în mod întemeiat că comportamentul reclamantei reprezintă o încălcare a articolului 21a din statut.

Primo, în ceea ce privește motivarea unei decizii care aplică o sancțiune disciplinară pentru neîndeplinirea obligațiilor prevăzute la articolul 21a din statut, Tribunalul subliniază obligația autorității împuternicite să facă numiri (denumită în continuare „AIPN”) să indice în ce constă, în opinia sa, neregula ordinului în legătură cu care funcționarul în cauză nu și‑a informat superiorii ierarhici și motivele pentru care acest ordin ar fi trebuit să îi pară afectat de o astfel de neregulă, obligându‑l astfel să își informeze superiorii. Acestea sunt elementele constitutive ale neîndeplinirii obligațiilor imputate funcționarului. AIPN trebuie, în plus, să menționeze în decizia menționată circumstanțele atenuante și agravante care justifică alegerea sancțiunii, astfel încât instanța să poată verifica, atunci când îi este adresată o cerere în acest sens, că aceasta nu este disproporționată în raport cu neîndeplinirea obligațiilor imputată persoanei interesate.

Secundo, în ceea ce privește ordinul primit, articolul 21a din statut nu impune ca acest ordin afectat de nelegalitate să fie adresat în mod formal, direct și individual funcționarului sau agentului despre care se consideră că nu a respectat această dispoziție, ci este suficient ca acesta să fi fost obligat să execute un act nelegal prin luarea la cunoștință a unor instrucțiuni care provin de la superiorii săi ierarhici.

Tribunalul arată de asemenea că obligația funcționarului de a‑și informa superiorii ierarhici în legătură cu ordinul pe care îl consideră afectat de neregulă nu poate fi condiționată de un caracter vădit al acestei nereguli. Astfel, articolul 21a alineatul (1) din statut atribuie efecte diferite ordinului care pare afectat de o neregularitate și ordinului viciat de o nelegalitate vădită. În timp ce, în primul caz, funcționarul care a semnalat ordinul pe care îl consideră afectat de nelegalitate este în final obligat să îl execute dacă acesta este confirmat de autoritatea imediat superioară ierarhic, în al doilea caz, el este autorizat să refuze executarea acestuia, în pofida unei astfel de confirmări.

Cu toate acestea, o simplă îndoială cu privire la legalitatea ordinului primit de funcționar nu poate fi suficientă pentru ca acesta să fie obligat să își informeze superiorii ierarhici. În consecință, răspunderea disciplinară a unui funcționar nu poate fi angajată, pentru neîndeplinirea obligației prevăzute la articolul 21a din statut, dacă administrația nu este în măsură să stabilească cel puțin că legalitatea ordinului primit era de natură să suscite o îndoială serioasă pentru acest funcționar, ținând seama în special de gradul de diligență așteptat din partea sa în exercitarea atribuțiilor sale și de împrejurările în care ordinul i‑a fost adus la cunoștință.

Tertio, Tribunalul consideră că, pentru a aprecia dacă funcționarul în cauză era obligat să își informeze superiorii ierarhici în legătură cu un ordin pe care îl consideră afectat de o neregulă în temeiul articolului 21a din statut, trebuie să se ia în considerare:

– mai întâi, accesibilitatea și complexitatea normelor aplicabile;

– apoi, formarea funcționarului, nivelul său de responsabilități în cadrul instituțiilor și al agențiilor Uniunii Europene și experiența sa;

– în cele din urmă, contextul în care a fost primit acest ordin.

Stabilirea faptului dacă acest ordin era susceptibil să dea naștere la îndoieli serioase, care să îl oblige pe funcționar să își informeze superiorii, trebuie să se raporteze la momentul în care ordinul a fost primit.

Quarto, aplicând grila de analiză expusă anterior, Tribunalul analizează elementele luate în considerare pentru a stabili dacă legalitatea ordinului primit prezenta îndoieli serioase, având în vedere complexitatea normelor aplicabile în materie de achiziții publice, funcția și atribuțiile exercitate în cadrul EASO de către reclamantă, în speță ad interim, și împrejurările cauzei, respectiv volumul de muncă al reclamantei și situația de urgență care a rezultat din necesitatea de a asigura securitatea personalului și a experților angajați în Insulele Lesbos și Chios pentru gestionarea afluxului de migranți. Tribunalul concluzionează că Parlamentul a încălcat articolul 21a din statut atunci când a apreciat că, în astfel de circumstanțe, reclamanta știa sau ar fi trebuit să știe că ordinul care îi fusese dat de a semna notele prin care s‑a admis utilizarea procedurii negociate fără publicare prealabilă era afectat de o neregulă și că, în consecință, ar fi trebuit să își informeze superiorii ierarhici în legătură cu aceasta. Prin urmare, Tribunalul dispune anularea deciziei atacate pentru acest prim motiv.

În al doilea rând, în ceea ce privește controlul jurisdicțional al sancțiunii aplicate, Tribunalul amintește că instanța Uniunii trebuie să verifice dacă faptele și circumstanțele specifice cauzei, menționate de AIPN în decizia de aplicare a sancțiunii, intră în sfera noțiunilor legale de circumstanțe agravante sau atenuante și dacă ponderarea circumstanțelor a fost efectuată de autoritatea disciplinară în mod proporțional, indiferent dacă aceste circumstanțe sunt agravante sau atenuante.

Această cerință decurge din articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, potrivit căruia orice persoană ale cărei drepturi și libertăți garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale de atac efectivă în fața unei instanțe judecătorești. Pentru ca o cale de atac în fața unei instanțe judecătorești să fie efectivă, calea de atac implică astfel ca o „pedeapsă” să poată fi supusă controlului ulterior al unui organ jurisdicțional care are competența de a verifica pe deplin proporționalitatea dintre greșeală și sancțiune atunci când aceasta din urmă este impusă de o autoritate administrativă care nu îndeplinește ea însăși condițiile prevăzute la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale

Potrivit Tribunalului, în speță, în scrisoarea prin care s‑a comunicat decizia de aplicare a mustrării, AIPN a menționat împrejurări de natură să justifice constatarea neîndeplinirii obligațiilor fără a aplica sancțiuni și nu a furnizat niciun temei care să permită justificarea alegerii sancțiunii celei mai severe posibile în lipsa sesizării comisiei de disciplină. În consecință, Tribunalul consideră că sancțiunea aplicată reclamantei este disproporționată în raport cu fapta reproșată și dispune anularea acesteia pentru acest al doilea motiv.